Așteptările privind inflația în rândul consumatorilor din zona euro au fost revizuite în scădere din noiembrie, punând capăt unei perioade lungi de creșteri ale prețurilor la alimente și energie, arată cel mai recent sondaj privind inflația publicat de Banca Centrală Europeană (BCE).

Inflația în blocul monetar pentru luna decembrie a fost estimată săptămâna trecută de Eurostat la 9,2% în ritm anual, după o creștere anuală de 10,1% în noiembrie, ceea ce sugerează că vârful a fost depășit, în condițiile în care BCE urmărește să limiteze rata inflației la 2% pe termen mediu.

În noul sondaj al BCE, mediana așteptărilor consumatorilor din zona euro privind inflația pe 12 luni a scăzut de la 5,4% la 5% în noiembrie, iar mediana așteptărilor privind inflația pe trei ani a crescut de la 3,0% la 2,9%. Sondajul a fost realizat în rândul a aproximativ 14.000 de persoane din cele mai mari șase țări din zona euro.

Reflectând o gamă largă de răspunsuri, așteptările medii pentru anul viitor au fost de 7,3%, cu mult peste valoarea mediană.

BCE însăși preconizează că ținta sa de inflație de 2% nu va fi atinsă până în a doua jumătate a anului 2025. Instituția de la Frankfurt estimează o încetinire a creșterii prețurilor la 3,6% în ultimul trimestru al acestui an.

Îmbunătățirea așteptărilor inflaționiste ale consumatorilor vine într-un moment în care aceștia sunt, de asemenea, mai puțin pesimiști cu privire la evoluțiile economice. Aceștia se așteaptă acum ca produsul intern brut (PIB) din zona euro să se contracte cu 2% în următoarele 12 luni, față de declinul de 2,6% indicat în octombrie, potrivit prognozei medii. Estimarea mediană a rămas neschimbată.

Prețul aurului a crescut vertiginos în ultimele două luni, pe măsură ce așteptările că Rezerva Federală a SUA va încetini creșterea dobânzilor au stimulat metalul prețios.

Aurul a crescut cu 15% din 3 noiembrie până la aproape 1.900 de dolari pe uncie,  atingând cel mai ridicat nivel din aprilie 2022.

Raliul vine în condițiile în care piața se așteaptă tot mai mult ca Fed să încetinească ritmul de creștere a costurilor de împrumut, pe măsură ce inflația se va diminua de la maximele sale. Ratele mai mari ale dobânzilor fac ca aurul, care, spre deosebire de obligațiuni, nu oferă randamente regulate, să fie mai puțin atractiv.

„Așteptările extinse de pe piața financiară, conform cărora Rezerva Federală va trebui să se retragă din procesul agresiv de înăsprire monetară, contribuie la susținerea pieței aurului, chiar dacă vorbitorii Fed nu dau încă semne de schimbare”, au declarat analiștii de la Emirates NBD pentru Financial Times.

O creștere mai lentă a ratei dobânzii Fed în comparație cu alte bănci centrale, cum ar fi Banca Centrală Europeană, ar putea exercita o presiune descendentă asupra dolarului american – întărit puternic anul trecut. Un dolar mai slab tinde să avantajeze mărfurile, inclusiv aurul, deoarece le face mai puțin costisitoare pentru cumpărătorii din afara SUA.

Ultimul avans de 50 de zile al aurului marchează cea mai bună evoluție de când pandemia de coronavirus a zguduit piețele globale în 2020.

Prețul aurului a scăzut brusc anul trecut, după ce a atins un nivel record în martie, în condițiile în care băncile centrale din întreaga lume au luat măsuri de creștere a ratelor dobânzilor pentru a stopa inflația, iar dolarul a fost stimulat de puterea economiei americane.

Investitorii au vândut ETF-uri din aur cu suport fizic în valoare de 3 miliarde de dolari în 2022, o scădere de 3,4%, până la 202,7 miliarde de dolari din deținerile globale la sfârșitul lunii decembrie, potrivit World Gold Council.

Traderii caută acum semne despre cât de persistentă va fi inflația pentru a evalua perspectivele politicii monetare. Phillip Streible, strategul șef de piață al casei de brokeraj Blue Lines Futures, a declarat că aurul ar putea trece de 1.900 de dolari pe uncia troy dacă datele privind indicele prețurilor de consum din SUA  sunt mai slabe decât se așteaptă.

Conform unui nou raport al Agenției Internaționale pentru Energie, lumea se îndreaptă spre „o nouă eră a producției de tehnologii curate”, care ar putea valora sute de miliarde de dolari pe an până la sfârșitul deceniului, generând milioane de locuri de muncă.

Raportul Energy Technology Perspectives 2023 –  care face referire la „zorii unei noi ere industriale” – a analizat fabricarea unor tehnologii precum turbinele eoliene, pompele de căldură, bateriile pentru vehicule electrice, panourile solare și electrolizoarele pentru hidrogen.

AIE estimează că „piața globală pentru tehnologiile cheie de energie curată fabricate în masă” va valora aproximativ 650 de miliarde de dolari pe an până în 2030, o creștere de peste trei ori față de nivelurile actuale.

Numărul de locuri de muncă în domeniul producției de energie curată ar urma să se dubleze de la 6 milioane în prezent la aproape 14 milioane până în 2030.

China va  domina atât producția, cât și comerțul cu „cele mai multe tehnologii de energie curată”. Între timp, “ o mare parte din exploatarea mineralelor critice este concentrată într-un număr mic de țări”. De exemplu, Republica Democrată Congo produce peste 70% din cobaltul mondial, iar doar trei țări – Australia, Chile și China – reprezintă peste 90% din producția globală de litiu.

Comentând raportul, directorul executiv al AIE, Fatih Birol, a declarat pentru CNBC că planeta „ar beneficia de o mai mare diversificare a lanțurilor de aprovizionare cu tehnologii curate”.

„Așa cum am văzut în cazul dependenței Europei de gazul rusesc, atunci când depinzi prea mult de o singură companie, de o singură țară sau de o singură rută comercială, riști să plătești un preț mare dacă există întreruperi”, a adăugat el.

Nu este prima dată când Birol vorbește despre dimensiunea geopolitică a trecerii lumii către un viitor axat pe tehnologii cu emisii reduse de dioxid de carbon. În octombrie, a subliniat că principalul motor al investițiilor în energie curată este mai degrabă securitatea energetică decât schimbările climatice.

Menționând Legea privind reducerea inflației din SUA și la alte pachete de măsuri din Europa, Japonia și China, Birol a estimat că se observă o „creștere majoră a investițiilor în energie curată, de aproximativ 50%”.

Cu toate acestea, previziunile organizației cu sediul la Paris au o rezervă, deoarece se bazează pe faptul că țările din întreaga lume trebuie să pună în aplicare, în totalitate, angajamentele legate de energie și climă – o sarcină semnificativă care va necesita atât voință politică, cât și forță financiară.

Criza energetică din Europa a bulversat comerțul cu energie electrică anul trecut, determinând Suedia să devină principalul exportator al regiunii, după întreruperi extinse ale parcului de reactoare nucleare din Franța.

Suedia a trimis 33 de terawați-oră către alte națiuni în 2022, devenind pentru prima dată exportatorul nr. 1, potrivit datelor Entso-E analizate de Rystad Energy AS. Marea Britanie a trecut pentru prima dată la statutul de exportator net de energie electrică, fiind urmată de Spania și Olanda.

Comerțul cu energie electrică în Europa a fost zguduit, deoarece Moscova a redus livrările de gaze în regiune, iar eforturile de a repara centralele nucleare învechite ale Franței au transformat țara în al doilea mare importator. Această criză a fost atenuată de interconectori care leagă rețelele naționale de electricitate, oferind o protecție împotriva întreruperilor de curent.

„2022 a fost o verificare a realității pentru multe țări”, a declarat Fabian Ronningen, analist al piețelor de energie la Rystad.

Turbulențele de pe piețele de energie electrică au pus accentul pe securitatea infrastructurii și pe importanța conectării rețelelor din întreaga Uniune Europeană.

„La fel ca toate infrastructurile de mari dimensiuni, acestea devin surse punctuale de risc prin daune fizice sau atacuri cibernetice”, a precizat Lisa Fischer, lider de program pentru sisteme energetice în cadrul grupului de reflecție E3G. „Cu toate acestea, cu cât rețeaua UE este mai interconectată, cu atât mai multe opțiuni avem pentru a reduce riscul.”

Până în 2030, Uniunea Europeană intenționează ca cele 27 de țări din blocul comunitar să fie capabile să transporte 15% din producția lor de energie electrică către națiunile vecine. „Aproximativ jumătate dintre statele membre ale UE sunt pe cale să realizeze acest lucru”, a adăugat Fischer.

Creșterea prețurilor a acoperit o mulțime de probleme legate de moneda unică, dar dezinflația ar putea să le readucă în discuție.

Există o nouă înțelepciune convențională cu privire la moneda euro, determinată în parte de recenta intrare a Croației în zona euro cu multă bucurie și puține perturbări: moneda funcționează bine,  iar criza euro din 2011 este o amintire îndepărtată.Din păcate, scenariul nu este chiar atât de roz.

Dificultățile principale ale monedei euro apar atunci când două circumstanțe coincid: există presiuni deflaționiste, iar condițiile economice variază foarte mult între națiunile din zona euro. Vestea bună este că niciuna dintre aceste circumstanțe nu predomină în prezent. Dar este și vestea proastă.

Inflația aduce probleme proprii, dar pe termen scurt nu duce la un șomaj uriaș și la neplata creditelor. În timpul crizei din 2011, sistemul bancar din Grecia a fost supus unei presiuni deflaționiste masive, punând în pericol solvabilitatea acestuia.

Nici garanțiile de depozit oferite de guvernul elen nu erau pe deplin credibile, astfel încât mulți oameni și-au retras depozitele, ceea ce a sporit presiunea atât asupra guvernului, cât și asupra băncilor, subliniază Bloomberg. Oricare ar fi problemele pe care le au astăzi națiunile din zona euro, nu sunt acelea.

O a doua problemă în 2011 a fost că unele națiuni se descurcau mult mai bine decât altele. Germania avea o economie relativ puternică, în timp ce Grecia și Italia erau relativ slabe. Grecia, Italia și unele dintre celelalte națiuni „periferice” ar fi preferat un euro mai slab, pentru a-și stimula exporturile, dar puterea Germaniei și a altor națiuni mai prospere din zona euro a limitat deprecierea euro.

În prezent, problemele sunt distribuite mai uniform. Datele actuale indică o recesiune mai degrabă superficială decât profundă, dar țări precum Germania se confruntă încă cu provocări reale. La rândul său, moneda euro a fost relativ slabă, ceea ce a limitat o parte din riscul de scădere cu care se confruntă economiile din zona euro.

Apoi, există atacul rusesc asupra Ucrainei, care a provocat o inflație ridicată, prețuri ridicate la petrol și incertitudine politică. Dar acestea nu sunt genul de probleme care pun în pericol zona euro. În orice caz, războiul din Ucraina sporește câștigurile politice rezultate din utilizarea euro și face ca uniunea monetară să fie mai puternică.

Din păcate, aceste mecanisme amână, dar nu elimină problemele de bază ale zonei euro. În primul rând, dacă zona funcționează mai bine în perioade inflaționiste, politicienii care se angajează în această zonă vor deveni mai atașați de rate mai ridicate ale inflației. Acest lucru va îngreuna sarcina Băncii Centrale Europene de a-și atinge obiectivul de stabilitate a prețurilor.

În prezent, există un țap ispășitor convenabil pentru o astfel de inflație –  președintele rus Vladimir Putin. Publicul german nu este deloc mulțumit de ratele actuale ale inflației, dar până în prezent niciun lider german important nu strigă că rata inflației trebuie să fie coborâtă imediat sub 2%. Acesta este răspunsul corect acum, dar, în timp, există riscul ca ratele mai mari să fie tolerate sau chiar instituționalizate dincolo de punctul în care sunt adecvate.

A doua problemă este următoarea: o inflație ridicată aduce în cele din urmă un proces de dezinflație, iar în timpul acestor dezinflații ratele reale ale dobânzii sunt adesea ridicate. BCE majorează ratele nominale ale dobânzii și, pe măsură ce inflația scade, aceste rate cresc în termeni reali, ajustate la scumpiri. Cu alte cuvinte, sistemul este supus unor presiuni deflaționiste.

Aceste presiuni sunt exact ceea ce zona euro nu gestionează bine. Italia, în special, se confruntă cu probleme fiscale continue, iar dacă guvernul său ar trebui să se împrumute la rate reale ale dobânzii mult mai mari, traiectoria sa fiscală actuală s-ar putea dovedi nesustenabilă. Ar putea fi nevoit să reducă cheltuielile publice și/sau să majoreze impozitele, ceea ce ar duce la tipul de spirală descendentă care a caracterizat criza anterioară din zona euro.

Pe scurt, există încă motive de îngrijorare cu privire la posibilitatea ca zona euro să permită o creștere economică robustă. Inflația acoperă o mulțime de probleme, inclusiv disfuncționalitățile din zona euro – dar niciodată pentru prea mult timp.