„Nu au capacitatea de a menține volumele de producție, deoarece nu au acces la tehnologia necesară.” Așa a declarat comisarul european pentru energie, Kadri Simson, ca răspuns la anunțul Rusiei că va reduce producția de petrol în martie cu 500.000 de barili pe zi.Dar este acesta motivul real?

Industriile petroliere naționale se pot prăbuși din diverse motive non-tehnice: război, sancțiuni, colaps politic. Istoria oferă cel puțin patru exemple solide care ar putea fi comparabile cu situația actuală a Rusiei.

Producția Iranului a atins maximul istoric de puțin peste 6 milioane de barili pe zi în 1974. Revoluția din 1978-79, grevele muncitorilor din industria petrolieră și invazia Irakului lui Saddam Hussein în 1980 au dus la prăbușirea acesteia la 1,3 milioane bpd în 1981.

Redresarea postbelică a fost împiedicată de sancțiunile americane și de condițiile neatractive pentru investițiile străine, apoi de măsurile președinților americani Obama și Trump de a întrerupe majoritatea exporturilor de petrol ale țării. Cu toate acestea, în ciuda câmpurilor și a infrastructurii îmbătrânite și a valurilor de tulburări civile, producția încă se situează în jurul a 3,6 milioane de bpd.

Irakul a fost, de asemenea, grav afectat de războaie. Producția în anii de glorie de după naționalizarea din anii 1970 a atins un vârf de aproape 3,7 milioane de bpd în 1979. În timpul războiului dintre Iran și Irak, exporturile prin Golf au fost întrerupte de acțiunile militare iraniene, iar Siria, aliatul Iranului, a închis conducta care trecea pe teritoriul său. Producția a scăzut, s-a redresat parțial atunci când a fost deschisă o conductă prin Turcia, apoi s-a prăbușit la mai puțin de 300.000 bpd din cauza sancțiunilor ONU după invazia Kuweitului din 1990.

Venezuela este cel mai extraordinar caz: fără război sau, până în 2019, fără sancțiuni stricte, s-a sabotat singură. La sfârșitul anilor 1990, a provocat Arabia Saudită și colegii săi din OPEC cu planuri de creștere rapidă a producției, contribuind la prăbușirea prețurilor.

Președintele Hugo Chavez, ales în decembrie 1998, a concediat 17.000 de lucrători din sectorul petrolier în urma grevei generale din 2002-2003, care urmărea să-l destituie, ruinând Petroleos de Venezuela, cândva o companie națională admirată.

Exproprierea proiectelor străine, lipsa de investiții, emigrarea, corupția, furtul și sabotajul au decimat industria petrolieră din Venezuela sub conducerea lui Chavez și a succesorului său, Nicolas Maduro. Sancțiunile americane de la începutul anului 2019 au fost picătura care a umplut paharul. Producția record din 1998, de peste 3,4 milioane de bpd, s-a prăbușit la doar 640.000 bpd în 2020.

Rusia însăși este exemplul final, subliniază Robin M. Mills, director executiv al Qamar Energy și autor al cărții “Mitul crizei petroliere”.

Industria petrolieră sovietică de la sfârșitul anilor 1980, când producția rusă a atins un vârf de 11,4 milioane de bpd, se lupta deja cu ineficiența, tehnologia învechită și câmpurile epuizate.În timpul perioadei de necazuri post-sovietice din anii 1990, afacerea integrată a fost dezmembrată și cea mai mare parte a trecut în mâinile „oligarhilor”, care au dus bătălii corporatiste murdare pentru a pune mâna pe mai mult. Prețurile erau scăzute, investițiile și plățile de taxe minime.

Când prețurile petrolului și-au revenit – spre marele noroc al lui Vladimir Putin, care devenise președinte în 2000 – cei mai isteți dintre oligarhi s-au reinventat ca antreprenori favorabili pieței. Producția sumbră de doar 6 milioane de bpd în perioada de apogeu din 1996 s-a schimbat, pe măsură ce tehnologia modernă a fost aplicată în inima Siberiei de Vest.

Apoi,  Putin i-a îmblânzit sau i-a exilat pe cei care îl amenințau din punct de vedere politic și a reunit cea mai mare parte a afacerilor din domeniul petrolului și al gazelor naturale în cadrul giganților de stat Rosneft și Gazprom, conduși de loialiști. Creșterea a continuat, dar mult mai încet, depășind recordul din epoca sovietică în 2018 și atingând un maxim de 11,7 milioane de bpd în 2019.

Dacă astăzi Rusia reduce într-adevăr producția, se datorează faptului că nu poate vinde nici țițeiul, nici produsele rafinate asociate, din cauza interdicției UE și a dificultăților de accesare a unui număr suficient de petroliere pentru călătoriile lungi către India și China.

Nu se va prăbuși precum Irakul anilor 1990 sau Venezuela anilor 2000, sau chiar propria sa întruchipare anterioară. Dar confruntarea cu Occidentul a accelerat în mod dramatic socotelile sale cu un destin dificil.

SEC(Comisia pentru Valori Mobiliare și Schimb din SUA) s-ar pregăti să ia măsuri împotriva Paxos, o companie care emite un tip de criptomonedă numit stablecoin.

Mișcarea va avea implicații majore pentru piața de 137 de miliarde de dolari, au declarat analiștii pentru CNBC. Monedele stabile sunt un tip de criptomonedă concepută pentru a oglindi activele din lumea reală, cum ar fi dolarul american.

Aceste monede stabile sunt adesea susținute de active reale – obligațiuni sau numerar în rezervă. Au devenit coloana vertebrală a pieței criptografice, deoarece permit oamenilor să tranzacționeze rapid între diferite monede fără a fi nevoiți să facă conversia în și din moneda fiduciară.

Paxos a emis o monedă digitală numită Binance USD sau BUSD. Este o stablecoin asociată cu Binance, una dintre cele mai mari burse de criptomonede din lume. BUSD este ancorată unu la unu cu dolarul american.Săptămâna trecută, autoritatea de reglementare financiară a statului New York a ordonat Paxos să înceteze să mai emită BUSD.

Separat, SEC a emis o notificare prin care se ia în considerare recomandarea de către autoritatea de reglementare a unei acțiuni în care se susține că BUSD este un titlu de valoare. Paxos a declarat că notificarea sugerează că ar fi trebuit să înregistreze oferta de BUSD în conformitate cu legile federale privind valorile mobiliare.

SEC nu a inițiat nicio acțiune oficială. Dar acțiunile agenției sunt urmărite îndeaproape, deoarece, dacă va începe o procedură, aceasta ar putea avea implicații uriașe pentru toate monedele stabile, inclusiv pentru Tether și și USDC, care împreună valorează 110 miliarde de dolari.

„Dacă SEC acuză Paxos, orice alt emitent de stablecoins ar trebui să se înregistreze sau să se pregătească pentru o luptă în instanță”, a declarat Renato Mariotti, partener la firma de avocatură BCLP.

Dacă BUSD este considerată o valoare mobiliară de către SEC, atunci autoritatea de reglementare ar avea supravegherea stablecoin-ului. Indiferent de problemele companiei,BUSD ar trebui să se înregistreze la SEC și să accepte reglementări mai stricte.

Carol Alexander, profesor de finanțe la Universitatea Sussex, este de părere că acțiunea autorității de reglementare din SUA este „mai mult o mișcare împotriva Binance decât stablecoins”.

Binance “provoacă o îngrijorare crescândă pentru autoritățile de reglementare din întreaga lume” în domenii, de la spălarea banilor până la încălcarea legilor privind valorile mobiliare. “Acesta ar putea fi unul dintre motivele pentru care SEC a vizat BUSD”.

Un alt rezultat, potrivit lui Mariotti, este că SEC poate reglementa ce active sunt utilizate pentru a susține monedele stabile și cerințele pentru emisiunile de monedă digitală pentru a face dezvăluiri către piață.

Statele membre ale Băncii Mondiale poartă discuții divergente când vine vorba de majorarea bilanțului instituției.

Principalele piețe emergente se tem că reformele propuse amenință ratingul de credit triplu A al BM, după plecarea directorului general  David Malpass.

Demisia suprinzătoare a lui Malpass, anunţată săptămâna trecută, este aşteptată să urgenteze planurile de reformă promovate de secretarul Trezoreriei SUA, Janet Yellen, care sunt destinate să facă din Banca Mondială o instituţie mai eficientă în a ajuta ţările sărace să combată schimbările climatice.

Acționarii și unii analiști susțin că banca ar putea oferi mai multă finanţare prin extinderea bilanţului său şi asumarea unor riscuri mai mari.Însă, ţările în curs de dezvoltare au tras un semnal de alarmă faţă de aceste planuri care în opinia lor ar pune în pericol ratingul de tip AAA atribuit Băncii Mondiale şi deci ar duce la o majorare a costurilor de finanţare.
Recent, grupul acestor țări (G11) a distribuit un document, consultat de Financial Times, în care susţine că este important să fie „evitate măsurile care ar putea să nu fie apreciate într-o lumină pozitivă de agenţiile de rating”.

Ratingul de top al Băncii Mondiale este „necesar pentru a putea să strângă fonduri la costuri care să îi permită să acorde credite sub dobânzile de pe piaţă. Aceasta este ideea de bază care stă în spatele conceptului de bancă multilaterală de dezvoltare”, se arată în documentul semnat de ţări precum Brazilia, Argentina, Chile şi Peru din America de Sud, dar şi de Pakistan, Iran, Bahrein, Emiratele Arabe Unite, Qatar, India, Indonezia, Singapore, Vietnam, China, Arabia Saudită şi Rusia, plus Egipt şi mai multe state africane.

Banca Mondială a subliniat în mod tradițional importanța deținerii unui calificativ triplu A din partea tuturor celor trei mari agenții de rating de credit, ceea ce permite împrumutaților săi să beneficieze de faptul că instituția poate avea acces la finanțare la costuri reduse de pe piețele de obligațiuni.

Dar o analiză comandată anul trecut de G20 arată că băncile multilaterale de dezvoltare din lume, printre care se numără și Banca Mondială, ar putea să-și sporească capacitatea de creditare cu „câteva sute de miliarde de dolari pe termen mediu”, prin reforme precum redefinirea abordării lor față de risc, păstrându-și în același timp ratingurile de credit actuale.

Principalul braț de creditare al Băncii Mondiale, Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, a aprobat împrumuturi în valoare de 33 de miliarde de dolari în anul financiar care s-a încheiat în iunie 2022.

Modificările aduse regulilor Băncii Mondiale ar trebui să fie aprobate de acționarii acesteia, SUA controlând cele mai multe voturi.

„Nu vrem să punem în pericol ratingul AAA atribuit Băncii Mondiale”, a declarat un înalt oficial din cadrul Ministerului german al Dezvoltării, adăugând că instituţia ar trebui în schimb să fie mai inteligentă cu privire la modul cum utilizează fondurile actuale.

Este probabil ca această dezbatere să se regăsească şi pe agenda discuţiilor la următoarele reuniuni ale Băncii Mondiale şi Fondului Monetar Internaţional din luna aprilie.

Trezoreria americană alcătuiește o listă scurtă de potențiali succesori ai lui Malpass, pe care se așteaptă să fie incluși: Samantha Power, șefa Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională; președintele Fundației Rockefeller și fost șef al USAID, Rajiv Shah; și directorul general al Organizației Mondiale a Comerțului, Ngozi Okonjo-Iweala.