Doamna și cățelul!
A apărut, subit, acordul cu Ucraina. România a permis dragarea canalului Bîstroe
Acordul dintre România și Ucraina privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontier, ținut la secret de Guvern, a apărut, subit, direct în Monitorul Oficial din 1 martie. Aflăm, astfel, că acordul era semnat deja din 18 noiembrie 2022 și că lucrările de dragare a canalului Bîstroe nu puteau începe fără permisiunea țării noastre. Mai mult, prevederile acordului sunt flagrant în favoarea Kievului.
După ce l-a secretizat timp de patru luni, Guvernul a publicat pe 1 martie în Monitorul Oficial acordul cu Ucraina, privind punerea în aplicare a Convenției privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontier. Acordul a fost semnat de ambele părți încă din 18 noiembrie 2022, ceea ce înseamnă că ucrainenii nu puteau începe lucrări la canalul Bîstroe fără aprobarea României. O simplă lectură a acestui acord nu este de ajuns, prevederile fiind atât de întortocheate, evazive și neclare, încât sunt greu de descifrat. În mod dubios, la doar o zi după apariția în Monitorul Oficial a acordului, ambasadorul Ucrainei la București a ieșit public să anunțe consultări tehnice cu specialiștii români despre canalul Bîstroe. ”Au fost o serie de paşi care s-au făcut de ambele părţi în legătură cu activităţile desfăşurate de Ucraina pentru a menţine calea navigabilă. Am stabilit o comunicare oficială între cele două ministere de Externe. Au fost schimburi de informaţii referitoare la caracterul lucrărilor pe care le-am făcut. Am primit o cerere pentru a măsura lucrările pe care Ucraina le-a desfăşurat, iar această cerere este în lucru. Între timp, este necesar să avem consultări tehnice la nivel de specialişti cu privire la lucrările pe care Ucraina le-a desfăşurat”, a declarat Ihor Prokopchuk, ambasadorul Ucrainei la București. Ce înseamnă aceste afirmații? Că autoritățile române au aprobat lucrările făcute de Ucraina la canalul Bîstroe.
Excludere rezonabilă
Oficialitățile române s-au lăudat cu includerea în acordul cu Ucraina a unor prevederi referitoare la Delta Dunării. Și, într-adevăr, domeniul de aplicare a acordului include toate activitățile care necesită o evaluare a impactului asupra mediului sau o încadrare în conformitate cu legislația națională a Părților, pentru a stabili dacă sunt susceptibile să producă un impact transfrontalier negativ semnificativ. Pe de altă parte, la capitolul Domeniul de aplicare, s-a introdus și o excepție, în cazul în care partea de origine poate în mod rezonabil exclude un impact transfrontalier negativ semnificativ pe teritoriul statului părții afectate. ” Partea de origine poate solicita părții afectate informații referitoare la mediul potențial afectat aflat sub jurisdicția părții afectate, în cazul în care aceste informații sunt necesare pentru elaborarea documentației de evaluare a impactului asupra mediului. În termen de 30 de zile calendaristice de la primirea solicitării, autoritatea competentă a părții afectate furnizează autorității competente a părții de origine informațiile care pot fi obținute în mod rezonabil referitoare la mediul potențial afectat aflat sub jurisdicția părții afectate”, se arată în documentul publicat în Monitorul Oficial.
Evaluarea impactului asupra mediului, la sertar
Acordul prevede că evaluarea impactului asupra mediului făcută de ucraineni, în cazul canalului Bîstroe, ar fi trebuit analizată de autoritățile române și publicată, în vederea dezbaterilor publice. Acest lucru nu s-a întâmplat, bineînțeles. Potrivit documentului semnat de România și Ucraina, la primirea documentației de evaluare a impactului asupra mediului, partea afectată trebuie să-și exprime, fără întârziere,
disponibilitatea de a începe consultări. Consultările se vor referi la posibilele alternative la activitatea propusă, inclusiv alternativa renunțării la activitate și posibilele măsuri pentru atenuarea impactului transfrontalier negativ semnificativ și monitorizarea efectelor acestor măsuri. Totodată, autoritățile competente ale părților pot conveni să invite la consultări experți și reprezentanți ai publicului.
Ultrabogații au pierdut trilioane de dolari în 2022. Își vor scoate pârleala în acest an
Avuții lumii și-au văzut averea diminuată cu 10%, deoarece portofoliile lor de investiții sunt afectate de creșterea ratelor dobânzilor, de consecințele războiului din Ucraina și de inflație, arată un studiu realizat de compania de consultanță Knight Frank. Cu toate acestea, 2023 va fi un an cu tendințe optimiste.
Cele 218.000 de persoane clasificate drept „persoane cu valoare netă ultra-înaltă” (UHNWI) și-au văzut averea combinată scăzând cu 10%, de la 101,5 trilioane de dolari în 2021 la 91,4 trilioane de dolari în 2022.
Averea totală deținută de aceste persoane ” – ultra high-net-worth”, definite ca având cel puțin 30 de milioane de dolari (inclusiv valoarea reședinței lor principale), „a scăzut cu 10% în 2022, sau cu aproximativ 10 trilioane de dolari”.
„Anul trecut, conflictul din Ucraina a alimentat criza energetică europeană și a umflat o inflație deja în plină expansiune. Drept urmare, anul 2022 a cunoscut una dintre cele mai pronunțate mișcări ascendente din istoria ratelor dobânzilor”, potrivit lui Liam Bailey, director global de cercetare la Knight Frank.
Cu toate acestea, patru din zece persoane UHNWI „și-au văzut totuși averea crescând în 2022”, dar „tendința covârșitoare a fost negativă”, ceea ce „nu este surprinzător”, în condițiile în care creșterile de rate ale mai multor bănci centrale pentru a face față inflației apasă asupra portofoliilor de investiții.
Europa a înregistrat cel mai mare declin, cu o scădere de 17% a acestor averi, urmată de Oceania (-11%) și America (-10%). Africa și Asia, prin comparație, au suferit cele mai mici scăderi (-5% și, respectiv, -7%).
În timp ce „rămân riscuri semnificative pentru economia globală” în 2023, „sentimentul pieței se va schimba rapid”, cu „oportunități foarte reale care apar pe piețele imobiliare globale”. Potrivit cercetării Knight Frank, 69% dintre investitorii cu averi mari se așteaptă ca portofoliile lor să crească în acest an.
Slava Ucraina, narcoza Occidentului. Turneu de șantaj în Emiratele Arabe
Aliații occidentali fac presiuni asupra Emiratelor Arabe Unite pentru a opri exporturile de bunuri critice către Rusia, în încercarea de a lipsi armata lui Vladimir Putin de componente pentru a-și susține războiul împotriva Ucrainei.
În ultimele săptămâni, oficiali din SUA, UE și Regatul Unit au vizitat bogatul stat din Golf pentru a explica în detaliu domeniul de aplicare extins al restricțiilor comerciale.
Guvernul SUA este îngrijorat că Emiratele Arabe Unite devin un centru pentru expedierea de articole, cum ar fi electronice, care pot fi refolosite pentru a ajuta efortul de război al Rusiei. O preocupare deosebită, potrivit Financial Times, este așa-numita „reexportare”, în care bunurile sunt direcționate prin EAU pentru a evita restricțiile.
Exporturile de componente electronice din Emiratele Arabe Unite în Rusia au crescut de peste șapte ori anul trecut, ajungând la aproape 283 milioane de dolari, făcând din această categorie cel mai mare tip de produse expediate în această direcție, conform datelor analizate de Free Russia Foundation.
Dar presiunile Occidentului aduc mai degrabă cu un turneu de șantaj: Emiratele Aarabe Unite se poziționează ca o putere regională neutră, echilibrând relațiile sale istorice și de securitate cu SUA, în timp ce construiește legături economice cu Rusia și China.
Dubai a fost mult timp centrul de reexport al regiunii; portul său Jebel Ali rămâne una dintre cele mai mari zone de transbordare din lume.
În încercarea de a înăspri aplicarea legii în cazul acestor centre de export, UE a introdus la sfârșitul anului trecut noi măsuri care îi permit să sancționeze persoanele care ajută companiile europene să se sustragă sancțiunilor.
Printre solicitările Europei se numără o mai bună informare cu privire la ceea ce exportă efectiv Emiratele Arabe Unite către Rusia, pe fondul plângerilor privind lipsa de vizibilitate.
Suspiciunile au provocat iritare în rândurile oficialilor EAU, care au precizat că “protejează sistemul financiar global”, își asumă această responsabilitate „extrem de serios” și dispun de „proceduri solide pentru a trata cu entitățile sancționate”.
Wally Adeyemo, adjunctul secretarului american al Trezoreriei, a avertizat într-un discurs de săptămâna trecută cu privire la „tiparele tulburătoare din mai multe țări” în care Kremlinul și-a „aprofundat legăturile financiare și fluxurile comerciale”.
El a adăugat că SUA și partenerii săi vor acționa cu „diverse instrumente economice” dacă țările nu vor fi dispuse să „elimine evaziunea sancțiunilor”. Brian Nelson, subsecretarul Trezoreriei SUA pentru terorism și informații financiare, a vizitat, de asemenea, Emiratele Arabe Unite luna trecută.
Cum să strunești 900 de cai putere. Novitech Elva, bestia tunată de nemți
O exclusivitate are sens atunci când provine de la o companie specializată în transformarea mașinilor de sport sport, precum Novitec. Tunerul german s-a ocupat de modelul McLaren Elva, pentru un plus de performanțe destinate cunoscătorilor.
Drept urmare, sub bagheta specialiștilor companiei din Bavaria, deja furioasa Elva capătă mai multă forță sub capotă, ridicând motorul original de 4 litri la 919 cai putere, 100 în plus, pentru un cuplu care a crescut și el cu 888 Nm.
Rezultatul este un supercar îmbunătățit, cu o viteză maximă de 330 km/h și o accelație 0-100 km/h de 2,7 secunde.
Mașină revizuită de Novitec, o ediție limitată de doar 149 exemplare, fără parbriz și acoperiș, cu jante forjate (20 și 21”), suspensii întărite și un sistem de evacuare izolat cu foiță de aur (!), ar trebui să fie pe placul unor șoferi bogați din Orientul Mijlociu, Asia sau Statele Unite.
Entuziaști cu buzunare adânci vor putea, de asemenea, să aleagă cu generozitate dintr-o planșă cromatică ce oferă nu mai puțin de 72 de culori diferite. Interiorul este disponibil în piele, Alcantara sau ambele. Și parbrizul este o opțiune – încălzit și dotat cu senzori de ploaie.
Novitec nu a anunțat prețurile, dar un model original Elva costă peste 1,8 milioane de dolari. Pe lângă McLaren, tunerul german lucrează și cu Ferrari, Maserati, Rolls-Royce și Tesla.
Ce este mai exact genocidul?
Biden califică războiul lui Putin în Ucraina drept „genocid”. Mii de copii ucraineni au fost transferați în Rusia din teritoriile ocupate din estul Ucrainei, potrivit unor rapoarte. Este acesta, așa cum a susținut guvernul de la Kiev, un act de genocid?
Luni, într-un mesaj video în ziua deschiderii sesiunii Consiliului ONU pentru Drepturile Omului de la Geneva, ministrul ucrainean de externe Dmytro Kuleba a declarat că transferul de mii de copii din Ucraina, raportat de Rusia, este o „crimă de genocid”.
Mai mulți oficiali occidentali, inclusiv ministrul german de externe Annalena Baerbock, au denunțat rapoartele privind deportarea sistematică a copiilor în Rusia.
Dar ce anume constituie genocidul și când poate fi aplicat acest termen? Definit ca o intenție de exterminare a unui anumit grup de oameni, termenul de genocid a fost inventat pentru prima data în 1943 de avocatul evreu-polonez Raphael Lemkin, în timpul ororilor Holocaustului din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Lemkin a militat pentru ca genocidul să fie recunoscut ca o crimă în dreptul internațional, deschizând calea pentru adoptarea Convenției Națiunilor Unite privind genocidul în 1948, care a intrat în vigoare în 1951.Articolul 2 al convenției definește genocidul ca fiind orice act „comis cu intenția de a distruge, în totalitate sau în parte, un grup național, etnic, rasial sau religios”.
Potrivit definiției ONU, astfel de acte ar putea include uciderea, provocarea de vătămări corporale sau psihice grave sau punerea în pericol a vieții, măsuri pentru a împiedica nașterile și transferul forțat al copiilor.
Cine poate fi urmărit penal?
Convenția ONU privind genocidul prevede că oricine poate fi urmărit și pedepsit pentru genocid, inclusiv liderii aleși. Curtea Penală Internațională are mandatul de a investiga și de a urmări în justiție genocidul, crimele de război și crimele împotriva umanității. Conform statutului său, oricine comite, ordonă, asistă și chiar incită la genocid poate fi urmărit penal.
O instanță separată, Curtea Internațională de Justiție de la Haga, se ocupă de disputele interstatale și poate decide, de asemenea, că statele sunt responsabile de genocid.
„Dar, din punct de vedere juridic, definiția genocidului este foarte restrânsă”, spune Valerie Gabard, expert în drept international la Haga. “De multe ori nu există dovezi directe”.
„Problema în ceea ce privește dovedirea intenției de genocid este că, în instanță, este puțin probabil ca autorii să recunoască în mod direct”, a declarat pentru DW William Schabas, profesor de drept internațional la Universitatea Middlesex din Londra.
Este transferul de copii un act de genocid?
Potrivit unui raport publicat de Universitatea Yale în februarie, Rusia a reținut aproximativ 6.000 de copii ucraineni în tabere din Ucraina ocupată și din Federația Rusă.Raportul descrie o rețea de centre de custodie a copiilor ucraineni, al căror scop principal pare să fie reeducarea politică.
Convenția ONU privind genocidul include transferul forțat al copiilor către un alt grup, a precizat Schabas, subliniind că acesta este genocid doar dacă se poate stabili dincolo de orice îndoială că un transfer a fost efectuat cu intenția de a distruge fizic un grup și cu excluderea oricărei alte explicații rezonabile.”Nu cred că dovezile sunt foarte puternice că Rusia intenționează să extermine fizic grupul național ucrainean”, a adăugat el.
Gabard, care a lucrat la tribunalele penale internaționale pentru Cambodgia, Rwanda și fosta Iugoslavie, a spus că urmărirea penală pentru genocid poate dura “foarte mult timp”.
Experții amintesc numai trei genociduri recunoscute până în prezent de o instanță de judecată la nivel international: exterminarea în Rwanda a aproximativ 800.000 etnici tutsi și hutu în1994, masacrul din 1995 de la Srebrenica și crimele comise de Khmerii Roșii în Cambodgia în anii 1970.
5G: rețeaua care dezamăgește(aproape) pe toată lumea
De la mașinile autonome la frigiderele conectate și până la realitatea imersivă uluitoare: 5G ar fi trebuit să revoluționeze utilizarea telefoniei mobile, dar, de la consumatori la întreprinderi, rețeaua de ultimă generație pare că nu întâmpină entuziasmul așteptat.
În centrul discuțiilor de la reuniunea anuală a industriei de telecomunicații la Barcelona (MWC), 5G este prezentată de organizatorii evenimentului ca fiind o rețea care va redefini „modul în care lumea se conectează”.
În realitate, „5G a dezamăgit aproape pe toată lumea – furnizorii de servicii și consumatorii – și nu a reușit să capteze intersul întreprinderilor”, afirmă Dario Talmesio, director de cercetare la firma specializată Omdia, intervievat de AFP.
Mii de consumatori americani au răspuns la un sondaj realizat de compania israeliană de software ironSource, declarându-se încântați de perspectiva 5G. Însă, atunci când au fost întrebați, aceștia aveau doar o idee vagă despre beneficiile pe care le vor primi.Cei mai mulți dintre ei au enumerat chiar servicii care erau deja disponibile cu rețeaua 4G.
Anunțat ca fiind catalizatorul următoarei „revoluții industriale” încă de la lansarea sa în 2020, 5G promite să revoluționeze sectoare întregi ale economiei cu noi utilizări, cum ar fi mentenanța predictivă și realitatea augmentată.
Cum se poate realiza acest lucru? Datorită timpului redus de transmitere a datelor, o creștere de zece ori a debitului, dar și o creștere de zece ori a securității, cu ajutorul rețelelor private, care permit păstrarea datelor în cadrul întreprinderii.
„Investițiile masive în rețele, de aproape 600 de miliarde de euro în Europa în ultimul deceniu, sunt greu de monetizat”, a avertizat la Barcelona Christel Heydemann, șefa operatorului francez Orange.Cu toate acestea, pentru o mare parte din industrie, critica la adresa 5G este de neconceput.
Vicepreședintele Ericsson, Fredrik Jejdling, a respins ideea că adoptarea redusă a rețelei ar fi unul dintre motivele disponibilizărilor masive, 8.500 de locuri de muncă la nivel mondial, anunțate vinerea trecută.
„Aceasta este o platformă pentru inovare. Dacă nu o faci, nu știi ce pierzi”, a spus el, insistând că nu va exista niciun compromis în ceea ce privește cercetarea și dezvoltarea 5G.
Frédérique Liaigre, care conduce operațiunile comerciale ale Verizon în Franța și în alte țări europene, a împărtășit entuziasmul executivului Ericsson, afirmând că potențialul 5G „nu are limite”.
În timp ce Verizon a fost unul dintre primii care a implementat 5G pentru clienții săi din SUA, Liaigre admite că partea comercială este abia la început, cu proiecte în curs de desfășurare, cum ar fi furnizarea unei rețele 5G private pentru portul Southampton din Marea Britanie, pentru a-și îmbunătăți securitatea și gestionarea lanțului de aprovizionare.
După o primă lansare a antenelor 5G de la infrastructura 4G (non-stand alone) în 2020, se așteaptă ca a doua fază a implementării 5G de către operatori să permită rețelei să își atingă potențialul maxim odată ce se va afla pe o infrastructură de rețea 100% 5G (stand alone) în cursul acestui an.
Raport zdrobitor în UK. 9 din 10 decese Covid sunt ale vaccinaților
Biroul Statistic Național din Marea Britanie a publicat, discret, un raport zdrobitor al deceselor din Anglia în funcție de starea de vaccinare. Acesta arată că 9 din 10 morți de Covid sunt vaccinați anti-Covid, aspect care aruncă în aer orice fărâmă de credibilitate a producătorilor și a guvernelor care au promovat vaccinurile împotriva SARS-Cov-2. În România, INSP și Ministerul Sănătății se contrazic reciproc în raportările numărului de morți vaccinați.
Guvernul Regatului Unit a publicat pe șest un raport care confirmă că 9 din 10 decese Covid sunt ale vaccinaților, în ultimii doi ani, semnalează activistul civic Aurelian Popa. Astfel, Office for National Statistics (ONS) a furnizat date privind decesele în funcție de starea de vaccinare în Anglia până la 31 decembrie 2022. De precizat că populația din Regatul Unit este vaccinată cu o doză în proporție de 81%, cu două doze, 76% și cu 3 și 4 doze, în proporție de 61%. Potrivit expose-news.com, care a citat datele Office for National Statistics (ONS) din UK, în luna octombrie 2022, în Anglia, din 2.406 decese Covid, 2.281 erau persoane vaccinate anti-Covid. Între 1 aprilie și 31 decembrie 2021, s-au înregistrat 17.150 de decese cauzate de Covid-19, dintre care 13.116 s-au numărat printre cei vaccinați și 4.034 dintre cei nevaccinați. Aceasta înseamnă că 76,5% dintre decesele cauzate de Covid-19 au fost printre cei vaccinați, în timp ce 23,5% dintre decese au fost printre cei nevaccinați, se arată în expose-news.com. Mai mult, în ianuarie 2022, 4.154 de vaccinați au murit de Covid, față de 788 de nevaccinați. După ianuarie 2022, diferența dintre numărul vaccinaților și al nevaccinaților decedați de Covid s-a majorat constant. Un alt grafic publicat de expose-news.com arată că, dacă în aprilie 2021, numărul decedaților Covid vaccinați era de 13.116 și al nevaccinaților morți din aceeași cauză era de 4.034, în aprilie 2022, s-au raportat 16.191 morți Covid vaccinați, față de 970 decedați nevaccinați. În total, din aprilie 2021 până în decembrie 2022, 38.884 de englezi vaccinați au decedat de Covid, în timp ce doar 6.307 nevaccinați au murit de Covid. Tot în Anglia, potrivit datelor oficiale, de la 1 ianuarie 2022 până la 31 decembrie 2022, s-au înregistrat 25.768 decese Covid la vaccinați și doar 2.273 la nevaccinați, ceea ce înseamnă un procent de 92% al vaccinaților morți de Covid.
Autoritățile din România se contrazic reciproc
Ultimele trei raportări ale Institutului Național de Sănătate Publică în privința deceselor Covid la vaccinați și la nevaccinați contrazic flagrant cifrele raportate de Ministerul Sănătății, care citează, culmea, INSP. Astfel, în săptămâna 20-26 februarie 2023, INSP raporta 54,1% din infectări la vaccinați și 54,8% decese la vaccinați. Pentru aceeași perioadă, Ministerul Sănătății publica pe site, la Buletine Covid, 29 de decese Covid, din care 14 la vaccinați, ceea ce ar însemna un procent de 48,3% decese la vaccinați. Potrivit INSP, în săptămâna 13-19 februarie 2023, 51,9% din cazurile confirmate au fost la vaccinați și 23,8% decese la vaccinați. Datele Ministerului Sănătății din această săptămână contrazic INSP, arătând că puțin peste 40% dintre decedați erau vaccinați, față de 23,8% raportați de INSP. Aceleași neconcordanțe oficiale se regăsesc și în săptămâna 6 – 12 februarie 2023, în care INSP a raportat că 52% dintre decese au fost înregistrate la persoanele vaccinate, în timp ce Ministerul Sănătății raporta doar un procent de 30% decedați Covid printre persoanele vaccinate.
Date suspecte și din secțiile ATI
În fapt, autoritățile române depun eforturi constante pentru a demonstra că, în ciuda dovezilor ineficienței vaccinului în ce privește infectarea și transmiterea virusului Covid, acesta ar preveni cazurile grave și decesele. Edificator este raportul Ministerului Sănătății din săptămâna 20 – 26 februarie 2023, în care se arată că, dintre cei 141 pacienți internați la ATI, 115 erau nevaccinați. Cu toate acestea, numărul deceselor Covid ale vaccinaților a fost de aproape 50%, ceea ce nu corespunde cu diferența dintre cazurile grave la vaccinați și nevaccinați. Același fenomen se observă în mai toate raportările săptămânale din ultima vreme, semn că există raportări incorecte ale numărului de vaccinați internați la ATI.
FILAJ LA PREȘEDINTE! PAHONȚU i-a SCHIMBAT GARDA lui IOHANNIS!
Se ”strânge lațul” în jurul lui Iohannis într-un asemenea hal, încât până și slugarnicul Pahonțu, cel care îi servea de cuier la propriu la venirea noului ”stăpân” la Palatul Cotroceni a ajuns să îl izoleze informativ…

Ultimele schimbări de ”căsuțe” efectuate de către ”împăiatul” general Lucian Pahonțu la vârful organigramei oricum ”prea ca la țară” de stufoasă a Serviciului de Protecție și Pază pe care îl conduce din anul 2005 având toate datele pentru a îl panica pe șeful statului. Desigur, doar dacă acesta ar mai dispune de o sursă informativă alternativă de încredere. Ceea ce chiar că nu este cazul…
Burcea Emil, locțiitor la Secțiunea 1 – U.M. 0313
Rămășițele ”Grupului ZEUS” din vremurile de maximă potență politică ale fostului ”președinte – jucător” Traian Băsescu se regăsesc în structurile U.M. 0313 – Secțiunea 1. Cea care se ocupă de securitatea șefului statului român, indiferent care ar fi acesta! Astfel că miza comenzii operative a Secțiunii 1 este una uriașă… Poate chiar cea mai mare din întreg sistemul de securitate națională, ținând cont că, totuși, România este încă republică prezidențială.

Responsabilitatea conducerii, aghiotanților, ofițerilor și subofițerilor Secțiunii 1 fiind una cu adevărat vitală nu doar pentru buna funcționare a Serviciului de Protecție și Pază, dar chiar a întregului stat român.
Numai că, ghinion, de prea multă vreme, miza Secțiunii 1 nu mai este una strict din punct de vedere profesional și al asigurării securității șefului statului român. Generalul Lucian Pahonțu reușind să transforme această miză într-una pe persoană fizică… Șeful SPP care a reușit să transforme un serviciu de ”protecție și pază” în unul în care jumătate dintre cadre au primit atribuții – și inclusiv sporurile de rigoare! – pe linia informativă de muncă fiind încrezător că își va mai putea salva încă o dată postul… Așa cum s-a făcut util pe lângă Klaus Iohannis, după ce i l-a oferit pe tavă pe Traian Băsescu.
Și cum ”AMR”-ul actualului președinte la Palatul Cotroceni scade dramatic pentru liniștea juridică a familiei prezidențiale, generalul Lucian Pahonțu a decis să acționeze. Astfel că la comanda operativă a Secțiunii 1 a fost avansat, locțiitor, omul său de încredere, Emil Burcea. Cel pe care, în ciuda nenumăratelor avertismente și anchete disciplinare interne, nu l-a trimis în fața Consiliului de Onoare al Serviciului de Protecție și Pază. Ci l-a uns șef peste garda prezidențială, ”cercul zero” care asigură securitatea lui Klaus Iohannis. Cel care bineînțeles că nu a fost informat în prealabil despre ”vulnerabilitățile” identificate de către S.S.I. cu privire la faptul că noul șef al gărzii sale ar avea la dosar mai multe cercetări disciplinare ”nefinalizate”. Sau despre rapoartele contrainformative despre ”focul de armă tras involuntar”, ”plângerea colegului aghiotant(…) despre agresiunea căreia i-a căzut victimă” sau ”incidentele din Afganistan”…
Popa Marius, ”vânzătorul lui Geoană”!
Și pentru ca Iohannis să afle barem de ce ar trebui să se teamă, cel puțin informativ vorbind, la comanda Secțiunii 1 care îi asigură securitatea inclusiv contrainformativă se află ”vânzătorul lui Geoană”… Fostul aghiotant al lui Mircea Geoană din seara în care acesta a fost la întâlnirea cea de taină care a schimbat cursul istoriei…

Băsescu aflând – ghici de unde! – și executându-l sumar pe naivul Geoană, public, la ultima confruntare televizată între cei doi candidați ajunși în finala prezidențială.
Popa Marius fiind ”suspectul de serviciu” pentru absolut toate structurile contrainformative ale celorlalte servicii secrete, că doar a schimbat președintele României, dacă s-a aflat în spatele ”scurgerii controlate” a informației despre vizita lui Geoană, pe când era aghiotantul acestuia, la conacul lui Sorin Ovidiu Vântu. Numai că Pahonțu a reușit să îl numească totuși pe acesta aghiotant al noului președinte al României, Klaus Iohannis, alături de un alt ”colaboraționist” al său, Bogdan Răuță. După care actualul general Popa Marius a fost avansat locțiitor al comandantului U.M. 0313 – Secțiunea 1 și apoi direct la comanda celei mai importante structuri a Serviciului de Protecție și Pază. Popa Marius devenind astfel cel mai informat om despre tot ceea ce face președintele Iohannis! Dar despre absolut tot!
Iar acum, locțiitor al acestuia a ajuns tocmai Burcea Emil.

Așa că probabil generalul Pahonțu știe deja și dacă președintele a ridicat colacul de la WC, dacă a sforăit sau mai ales dacă i-ar trece cumva prin cap, pe acest sfârșit de mandat, să recurgă la unele ”măsuri neortodoxe” de a își ”scăpa pielea”…
Ceea ce i s-ar putea dovedi fatal… Iar decât să facă pe ”Toma Necredinciosu”, Klaus Iohannis poate ar face mai bine să ceară ”referințe” de la Mircea Geoană și Traian Băsescu despre loialitatea aghiotanților care acum îi asigură și lui securitatea… Cum…? Doar însetatul de putere Lucian Pahonțu știe cum…
”Pistolarul” Buculei Iulian, la U.M. 0314 – Secțiunea 3
Iar pentru a înțelege mai bine ”jocurile” făcute de către generalul Lucian Pahonțu în cadrul ”S.P.P. – P.F.A.” este suficient să amintim că, dacă la comanda Secțiunii 1 se află de acum cuplul foștilor aghiotanți Popa Marius – Burcea Emil, pe butoanele operative ale U.M. 0314 – Secțiunea 2 apasă ”pistolarul” Buculei Iulian. Numai că ”renumele” celui care răspunde de ”protecția” președintelui Senatului, Alina Gorghiu și a celui al Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu nu se datorează cine știe cărei performanțe profesionale în poligonul de tragere sau prin misiunile operative externe. Ci doar pistolului căzut din BMW, în plină Piață a Universității și în văzul a zeci de trecători… Cei care chiar credeau că sunt la ”candid camera”… Ci nu că aceștia sunt de fapt ”sepepiștii” generalului Pahonțu, propulsați să asigure protecția principalilor oameni în statul român…
Rusia ar putea rămâne fără bani în 2024!
Miliardarul Oleg Deripaska susține că Rusia și-ar putea găsi cuferele goale încă de anul viitor și că are nevoie de investiții din partea unor țări „prietene” pentru a rupe din ghearele sancțiunilor asupra economiei.
„Nu vor fi bani în 2024”, a declarat Deripaska joi, la Forumul Economic Krasnoyarsk din Siberia. „Vom avea nevoie de investitori străini”. Magnatul este fondatorul gigantului Rusal International, cel mai mare producător de aluminiu după China.
Comentariile lui se numără printre cele mai directe ale unui lider de afaceri proeminent, în condițiile în care guvernul de la Moscova a încheiat anul trecut cu un deficit fiscal record și cu un buget încă pe minus pentru începutul lui 2023.
Autoritățile plănuiesc deja să obțină venituri bugetare suplimentare prin modificări propuse la modul în care impozitează companiile petroliere și ar putea obține mai mulți bani de la alți producători de mărfuri prin intermediul unei taxe unice.
În timp ce Rusia a înregistrat anul trecut o creștere surprinzătoare a cheltuielilor de capital, perspectivele au devenit mai sumbre, în special din cauza cheltuielilor militare masive care afectează finanțele publice.
Deripaska, care este sancționat de SUA din 2018, a fost, de asemenea, supus unor sancțiuni europene după ce Rusia a atacat Ucraina în urmă cu un an.
El a făcut apel la pace în săptămânile de după invazie, dar în ultimele luni a adoptat o poziție mai precaută față de război – „construirea unui capitalism de stat nu este o opțiune” și a avertizat cu privire la presiunea „serioasă” exercitată de sancțiuni.
Țările care se laudă cu „resurse serioase” pot apărea ca „posibili parteneri pentru Rusia”. Guvernul trebuie să atragă investitorii, asigurând un climat de afaceri sigur, “cu mai multe libertăți economice și concurență”.
Chiar și în condițiile în care multe dintre cele mai mari economii ale lumii sunt îndreptate împotriva Rusiei, aceasta își păstrează accesul la piețe cu o populație de 4,5 miliarde de locuitori și care reprezintă 30 de trilioane de dolari din produsul intern brut global.
În 2022, averea lui Deripaska a fost estimată de Forbes la 3,2 miliarde de dolari.
Ordinea mondială se schimbă în favoarea lui Putin?
“Se naște o lume multipolară”, a declarat Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, la o lună după invazia Ucrainei.Cu alte cuvinte, SUA nu mai sunt „polițistul global” – un mesaj care rezonează în țările care au fost mult timp suspicioase față de puterea americană.
Coaliția Occidentului poate rămâne solidă, dar nu a reușit să atragă națiunile care au refuzat să aleagă o tabără. Între timp, misiunea Moscovei de a construi legături înregistrează puncte câștigătoare.
În martie, 25 de state africane din 54 s-au abținut sau nu au votat în cadrul unei moțiuni ONU de condamnare a invaziei, în ciuda presiunilor uriașe din partea puterilor occidentale. Refuzul lor de a se poziționa clar de partea Ucrainei a fost o dovadă a eforturilor diplomatice continue ale Rusiei în țările în curs de dezvoltare.
Apoi, mai sunt țările din Africa de Nord, care au ajutat Rusia să compenseze efectul economic al sancțiunilor occidentale. Maroc, Tunisia, Algeria și Egipt au importat, motorină rusească și produse chimice.
Vladimir Putin cultivă în mod deliberat această alianță a națiunilor care se simt victime ale „imperialismului occidental” și pune Rusia în fruntea ei.
Mesajul este la fel de bine primit în mari părți ale Asiei, unde mai mult de o treime dintre țări au refuzat să condamne Rusia la votul inițial al ONU, precum și în America Centrală și de Sud, unde valurile de sentimente antioccidentale și anticapitaliste continuă să se amplifice.
După cum a spus săptămâna trecută fostul ambasador al Indiei în Rusia, Venkatesh Varma: „Noi nu am acceptat formularea occidentală a conflictului. De fapt, sunt foarte puțini cei care o acceptă în Sudul global”.
India, alături de China și Africa de Sud, s-a abținut săptămâna trecută de la o altă rezoluție a ONU care cerea Rusiei să se retragă din Ucraina. Din 193 de membri, 141 au votat în favoarea rezoluției, iar 32 s-au abținut, potrivit The Spectator. Șapte au votat împotrivă, Rusia fiind însoțită de Belarus, Eritreea, Mali, Coreea de Nord, Nicaragua și Siria.
Ideea că America și aliații săi sunt sursele perturbării și instabilității globale este valabilă. Eșecurile din Afganistan și teoria că războiul din Ucraina s-a întâmplat din cauza expansiunii NATO au alimentat o narațiune și chiar simpatia pentru Putin – pur și simplu ține piept Occidentului.
În același timp, președintele rus face apel la conservatorismul social al lumii. De aceea, săptămâna trecută, el a subliniat contorsionările comuniunii anglicane cu privire la căsătoriile gay și la un Dumnezeu „neutru din punct de vedere al genului”, numindu-le „o catastrofă spirituală”. Discursuri cu audiență și dincolo de aliații Rusiei.
Astfel, Moscova se prezintă ca un bastion al stabilității într-o lume decadentă. Narațiunea este susținută de realpolitik și de comerț, cu petrol, gaze, metale și recolte folosite ca stimulente diplomatice pentru a intra în jocul Rusiei.
Apoi, mai este China, care săptămâna trecută a făcut un apel la discuții de pace, și l-a primit pe președintele belarus Alexander Lukașenko, aliatul lui Putin. Relația dintre Rusia și China va fi întotdeauna complicată, însă invazia Ucrainei și răspunsul Occidentului au creat oportunități enorme pentru cooperarea sino-rusă.
Rusiei pare suficient de puternică pentru a continua războiul cu Ucraina: FMI preconizează că economia sa va crește cu 0,3% în acest an. Între timp, sute de mii de recruți ruși sunt în continuare chemați la datorie.
Ecuația este diferită pentru Ucraina, indiferent de ceea ce furnizează Occidentul – deoarece Kievul este înarmat pentru un război defensiv, mai degrabă decât ofensiv. În timp, asta înclină balanța în favoarea celui care poate suporta durerea mai mult timp, în acest caz Rusia. Războaiele de uzură sunt costisitoare și greu de susținut.
Vorbitorii Kremlinului susțin adesea că europenii mor de frig din cauza prețurilor ridicate la energie sau că au fost nevoiți să mănânce lăcuste din cauza lipsei importurilor de grâu rusesc. În spatele unui astfel de senzaționalism se află speranța că susținătorii Ucrainei se epuizează și că în curând vor apărea fisuri în zidul de solidaritate al Occidentului.
Propagandiștii ruși sunt, de asemenea, conștienți de faptul că, în 2025, o nouă administrație americană ar putea oferi noi opțiuni pentru Moscova, mai ales dacă va exista un președinte republican izolaționist.
Ce înseamnă “o decizie bună la fiecare 5 ani”. Randamentul acțiunilor Oracolului din Omaha: 3.787.464%!
Puține cuvinte ale investitorilor sunt analizate cu mai multă atenție decât cele ale miliardarului Warren Buffett, aflat la cârma gigantului financiar Berkshire Hathaway.
Dar în scrisoarea anuală a acționarilor din acest an, care a fost publicată sâmbătă, Oracolul din Omaha nu a dezvăluit prea multe. A fost una dintre cele mai scurte scrisori ale sale și a conținut puține idei noi. Dar a oferit o firmitură: „Rezultatele noastre satisfăcătoare au fost produsul a aproximativ o duzină de decizii cu adevărat bune – ceea ce ar însemna una la fiecare cinci ani”.
Prin „rezultate satisfăcătoare”, Buffett este modest, relatază Bloomberg. Acțiunile Berkshire au avut un randament de 3.787.464% în cele aproape șase decenii de când se află la conducere. Faptul că doar 12 decizii au condus la o astfel de performanță este remarcabil. În mod firesc, investitorii s-au grăbit să le identifice, dar lista poate fi restrânsă și mai mult.
Cea mai importantă dintre acestea este achiziția National Indemnity, nucleul segmentului de asigurări care contribuie acum cu aproximativ jumătate din activele totale ale Berkshire. Buffett a acumpărat această afacere în 1967 pentru 8,6 milioane de dolari. Odată cu aceasta a venit și un portofoliu de investiții captive care în 1967 avea câștiguri de 174.000 de dolari; la sfârșitul lui 1968 – primul an complet de proprietate al lui Buffett – avea 1,76 milioane de dolari.
De-a lungul anilor, „prin achiziții, operațiuni și inovații”, Berkshire și-a consolidat capitalul social. De la 39 de milioane de dolari în 1970, flotantul total al grupului se ridică acum la 164 de miliarde de dolari. Numai anul trecut, acesta a crescut cu 17 miliarde de dolari, în parte datorită achiziției Alleghany Corp.
În sine, tranzacția Alleghany a fost prea mică pentru a se număra printre cele douăsprezece, dar o altă achiziție de asigurări – care a mai adus încă 3 miliarde de dolari – face parte din listă: Geico. În ciuda unui eșec anul trecut, când a suferit pierderi din cauza creșterii semnificative a despăgubirilor, profiturile cumulate din subscrieri s-au ridicat la 19,8 miliarde de dolari, ceea ce nu este rău pentru o achiziție al cărei cost total a fost de aproximativ 2,4 miliarde de dolari.
În 2001 a fost angajat Ajit Jain, în prezent vicepreședintele operațiunilor de asigurări Berkshire. El a lansat o nouă activitate, „asigurarea împotriva catastrofelor”, în care grupul este acum lider mondial. Și „a adăugat miliarde de dolari în valoare”, a declarat Buffett la întâlnirea anuală din 2017.
Angajarea lui Jain, împreună cu achizițiile National Indemnity și Geico reprezintă un sfert din „duzina de decizii cu adevărat bune” luate de Buffett, dar mai mult decât atât, ele definesc structura grupului Berkshire Hathaway. Multe dintre celelalte decizii se întrepătrund cu acestea, inclusiv achiziționarea de acțiuni Coca-Cola, din care o parte este deținută prin intermediul Geico.
Este greu să reduci 58 de ani de muncă la 12 decizii, dar acest nivel de rezistență necesită o bază solidă. Modul în este stabilită poate că rămâne cea mai importantă decizie dintre toate.
Război, lux și aroganță
1. Dacă ar avea umor, băieții din guvern ar spune că au scornit tâmpenia cu robotul Ion (pentru cine nu știe, robotul Ion e un fel de corporatist cu baterii care răspunde cetățenilor) ca să testeze umorul opoziției. Glumele au fost slabe. Elefantul din parabola lui Iohannis e mai spiritual decât girafa de la Antipa.
2. Cum recunoști useristul incult și aferat? Se maimuțărește, scrie despre „narativul rusesc”. Auzi, „narativul”! Înainte aveam B.T – bun de tipar. Acum, „narativul” e ștampila pusă pe încercarea de text a diletantului agresiv. Când vezi „narativul” trebuie să răspunzi, ca pe vremuri, la poșta redacției – „deocamdată, nu. Mai trimiteți! După ce absolviți clasa a treia. Măcar la seral.”
3. Vlad Voiculescu după demisia lui Ciucu: „sper ca cel care îi urmează să nu vândă viitorul Bucureștiului PSD-ului”. Două stângăcii în zece cuvinte: „ca cel” și forme de genitiv/dativ în serie – „Bucureștiului PSD-ului”. Bă, băiete, îmi era dor de tine ca organismului de ARN mesager! Și eu sper ceva. Că va veni ziua în care îi va alfabetiza cineva pe miniștrii useriști. Vlăduțe, du-te la girafă! Vrăjeala civică nu ține loc de abecedar. Am dat o căutare „Vlad Voiculescu narativul” și te-am găsit și acolo. „PNL construiește narativul că USR PLUS se ține doar de scandal” (1 septembrie 2021). Hai, Vlăduțe, la girafă, fugi la girafă! Grav e că la medicină ești mai slab ca la română. La girafă, puiule, la girafă! Ți-am găsit, totuși, o legătură cu funcția de ministru al Sănătății. Ai fi bun de veterinar pentru girafa de polistiren de la Antipa.
4. Dacă un ucrainean va bate un român – se va ajunge și la asta – cu cine vor ține useriștii? Cu dreptatea, normal. Și ucrainenii au mereu dreptate.
5. Cetățenii din Uniunea Europeană (inclusiv românii, logic) au parte de o monitorizare financiară intimă. Băncile și fiscul umblă prin lenjeria banilor noștri și ni se pare hapciupalitic absolut tot ce se întâmplă în țările ex-sovietice. Luxul și aroganța de care m-am izbit în iarna asta la Mamaia și Năvodari sunt peste puterea mea de înțelegere. Oameni dintr-o țară ex-sovietică și aflată în război au mașini ca la Monte Carlo. Dar acolo le conduc șoferul emirului, badigardul șeicului și Mbappe. Ce urmează la Mamaia? Probabil iahturile.
6. Îmi este dor de verile când stăteam la Mamaia doar între prieteni. Și priveam, în amurg, cum pescărușii se aprind din cremenea valurilor.
Se reia scandalul de la groapa de gunoi Glina?! Ce acuzații îi aduc locuitorii primarului din Popești Leordeni
Primarul orașului Popești Leordeni, Petre Iacob, e arătat cu degetul în ceea ce pare a fi o reaprindere a scandalului de la groapa de gunoi Glina, la câțiva ani de la închiderea acesteia.
Locuitorii din Popești Leordeni îl acuză pe edilul Petre Iacob că vrea sa distrugă sănătatea comunității din motive de protejare a poluatorilor din aceasta zonă care acționează la Groapa de gunoi Glina și la platforma Danubiana, titrează gazetadestiri.ro.
Potrivit sursei menționate, oamenii susțin că primarul Iacob, prin influențarea consiliului local din Popesti Leordeni, vrea să redeschidă groapa de gunoi Glina și să mențină activitatea cu deșeuri de pe platforma de la Danubiana.
În acest context, ar mai fi de precizat faptul că oamenii au ieșit recent în stradă, în semn de protest. S-a întâmplat odată cu ședința Consiliului local al orașului Popești Leordeni, din data de 28 februarie. Ședință în care, potrivit site-ului citat, a fost votată – la inițiativa primarului Petre Iacob – revocarea hotărârii 149 din 21.12 2022, prin care se prevedea interzicerea în orașul Popești Leordeni a procesării și depozitarii deșeurilor provenite din alte localități.
„Mărul discordiei este faptul ca cetățenilor din Popesti Leordeni li s-a luat ceea ce au reușit să obțină în ani de zile de suferințe, proteste, petiții și sesizări la diverse autorități respectiv hotărârea 149 din 21.12.2022 prin care se interzice procesarea și depozitarea deșeurilor în Popești Leordeni provenite din București și alte localități ale județului si ale țării”, conform sursei citate.
Redeschiderea gropii de gunoi de la Glina și reactivarea platformei de deșeuri de la Danubiana poate avea efecte negative uriașe, spun localnicii în condițiile în care morbiditatea în Popești Leordeni este cu 50 % mai mare decât în alte zone din județul Ilfov, titrează site-ul menționat.
Presa rusă: Un grup ucrainean de recunoaștere a intrat pe teritoriul Rusiei/ S-ar fi auzit explozii și ar fi victime
Informații de ultim moment vin din direcția presei ruse.
Un grup ucrainean de recunoaștere ar fi intrat în regiunea Briansk, trecând granița nordică cu Rusia, susține presa rusă.
Agenția de presă rusă de stat TASS anunță că forțele de ordine raportează o confruntare cu sabotori ucraineni și susține că sunt morți și răniți printre locuitorii din zonă, conform Sky News.
De asemenea, presa rusă relatează că un grup ucrainean – format din circa 50 de membri – ar fi capturat locuitori din satul Sushany, fiind auzite atât explozii, cât și focuri de armă, potrivit aceleiași surse.
Totodată, agenția de știri rusă RIA susține că ostatici sunt ținuți în satul Lyubechan. Din câte se pare, o substație electrică și o benzinărie au fost aruncate în aer în Sushany.
Potrivit TASS, până la șase oameni ar fi ținuți ostatici, iar printre morți și răniți s-ar număra și civili.
Ce a transmis guvernatorul din Briansk
Serviciul rusesc de securitate spune că forțele sale împreună cu armata încearcă să lichideze ceea ce este numit „un grup armat de naționaliști ucraineni”.
Guvernatorul regional din Briansk, Alexander Bogomaz, a transmis într-un mesaj pe Telegram că sabotori ucraineni au deschis focul asupra unei mașini în mișcare, omorând o persoană și rănind un copil. Ulterior, acesta a mai susținut că forțe armate ucrainene au lansat un atac cu dronă și au tras spre alte zone din apropierea graniței.
Possible false flag operation and disinformation campaign coming from Bryansk, Russia.
TASS talking about „Ukrainian saboteurs” attacking two Russian villages, Lyubechane and Sushany. Apparently the information came from „local citizens”.
Probable escalation incoming. pic.twitter.com/awKY7CjOnp
— Pekka Kallioniemi (@P_Kallioniemi) March 2, 2023
A Ukrainian recon group of about 40 people took hostages in the village of Sushany, Bryansk Oblast
According to Readovka, two Ukrainian recon groups with a total of 40 people entered the Bryansk region, who took local residents hostage. Both groups penetrated into the Klimovsky… https://t.co/BMNigwYVqb pic.twitter.com/yNVXKR0NkF
— Donbass Devushka (@PeImeniPusha) March 2, 2023
At least 50 Ukrainian saboteurs broke into Russian territory of Bryansk Oblast and taken multiple civilians hostages in the village of Sushany.
„Two Russian civilians already killed in the attack on the village of Sushany,” – Russian media. pic.twitter.com/8SkRpOsFhU
— Trollstoy (@Trollstoy88) March 2, 2023
One person in Bryansk region which borders Ukraine has been killed in the shelling of a car by “Ukrainian saboteurs,” the region’s governor claimed Thursday. https://t.co/k4AZ6yjKZ8
— The Moscow Times (@MoscowTimes) March 2, 2023
Russian state media and pro-Russian sources on Telegram getting very, very animated about a Ukrainian „invasion” of Bryansk, which has apparently „taken hostages”.
Note – there is no independent confirmation that anything is happening at all. https://t.co/B4vDPp43EG
— Jimmy Rushton (@JimmySecUK) March 2, 2023
Focuri de armă pentru reținerea unui ucrainean prins făcând contrabandă la frontiera de nord. Alți trei bărbați au sărit în râul Tisa – VIDEO
Focuri de armă pentru reținerea unui cetățean ucrainean prins făcând contrabandă cu ţigări la frontiera de nord: anunțul a venit joi, 2 martie, de la Poliția de Frontieră.
Conform unui comunicat transmis de sursa citată, poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei au folosit armamentul din dotare, în cursul nopții de miercuri spre joi, „pe timpul derulării unei acțiuni de combatere a contrabandei cu țigări în apropierea râului Tisa”. Un cetățean ucrainean a fost reținut, iar 6.000 de pachete cu țigări au fost confiscate.
S-au tras două focuri de avertisment
Polițiștii de frontieră au mai anunțat că un bărbat a fost reținut, iar alți trei au sărit în apa Tisei. „Astfel, în jurul orei 22.40, poliţiştii de frontieră au observat pe direcția localității Lunca la Tisa, patru persoane care transportau, în spate, colete voluminoase de la linia de frontieră spre interiorul țării.
Polițiștii de frontieră au acționat pentru reținerea acestora, efectuând somațiile legale prin voce, însă acestea nu s-au supus, au abandonat coletele și au fugit spre teritoriul ucrainean. Întrucât cei în cauză au ignorat somaţiile verbale, în vederea reținerii persoanelor implicate, s-au tras 2 focuri de avertisment în plan vertical, conform prevederilor legale. Astfel, un bărbat (îmbrăcat în costum de neopren) a fost reţinut, iar ceilalți trei au sărit în apa râului Tisa, ajungând pe teritoriul statului vecin”, se menționează în comunicatul Poliției de Frontieră.
Ucraineanul reținut are 20 de ani
Conform sursei citate, autoritățile ucrainene au fost anunțate imediat despre eveniment, în vederea cercetării în comun a cazului. „La fața locului, poliţiştii de frontieră au descoperit 8 colete cu țigări, care au fost transportate la sediul instituției, împreună cu bărbatul reținut, un cetățean ucrainean, în vârstă de 20 de ani, în vederea continuării cercetărilor.
În urma inventarierii baxurilor cu țigări, s-a constatat că acestea conțin 5.998 pachete țigări, de proveniență Duty-Free, în valoare de aproximativ 70.200 lei”, conform precizărilor Poliției de Frontieră.
Sursa citată mai informează că în acest caz se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă și trecere frauduloasă a frontierei de stat, „întreaga cantitate de țigarete fiind ridicată în vederea confiscării”.
Se deschide un nou front: război China – SUA, în zona Asia-Pacific!
Statutul Taiwanului, un teritoriu autonom cu o democrație înfloritoare, dar revendicat de Beijing, este punctul central al rivalității dintre cele două superputeri, China şi SUA.
Unde va fi frontul? În regiunea alcătuită din oceanele Indian și Pacific, acum unite într-o singură entitate strategică. Statele Unite sunt o putere indo-pacifică, a anunțat Administrația Biden în februarie 2022, în preambulul documentului care detaliază noua sa strategie regională.
Când se va întâmpla asta? În 2027, sau chiar în 2025, scrie Le Figaro.
Biden vrea să limiteze expansionismul chinez
Joe Biden duce o politică activă încă de la începutul mandatului său pentru a limita expansionismul chinez. Casa Albă se străduiește să-și multiplice partenerii și aliații.
În ultimul an, Statele Unite și-au consolidat sistemele de alianțe, au desfășurat trupe în zone strategice, au încheiat acorduri de cooperare și au multiplicat exercițiile militare comune.
Generalul Mike Minihan, șeful Air Mobility Command, prevede chiar şi data în care va izbucni conflictul militar: 2025.
„Xi și-a asigurat realegerea și și-a înființat consiliul de război în octombrie 2022. Alegerile prezidențiale din Taiwan vor avea loc în 2024 și îi vor oferi un pretext. Alegerile din SUA vor avea loc în 2024 și îi vor oferi o Americă distrasă. Motivul și oportunitatea se vor alinia pentru 2025”, a explicat generalul.
Puţine aerodromuri în Indo-Pacific
Zona Asia-Pacific se caracterizează în special prin numărul limitat de aerodromuri, care vor deveni cu siguranță o țintă pentru rachetele cu raza lungă de acţiune ale Chinei.
Și cu cât aviația militară de transport și flota de avioane de realimentare funcționează eficient, cu atât mai mare va fi capacitatea de operare a avioanelor de luptă și de atac ale Statelor Unite și ale aliaților sai în această regiune.
Nu trebuie să omitem din vedere faptul că Japonia și-a consolidat cooperarea militară cu Statele Unite la începutul anului.
Americanii şi-au renegociat tratatele
Tokyo a anunțat și construirea a două piste de aterizare pe mica insulă Mageshima, cumpărate de la o companie privată, unde forțele americane și japoneze vor putea desfășura exerciții comune, operațiuni amfibii și interceptări cu rachete.
Insula ar servi drept bază pentru desfășurarea trupelor și aprovizionarea cu muniții în cazul unui conflict în jurul Taiwanului.
De asemenea, americanii își renegociază tratatele cu trei țări din regiune: Insulele Marshall, Palau și Statele Federate ale Microneziei, ale căror ape teritoriale acoperă o întindere de ocean mai mare decât Statele Unite.
Sinucidere de neînţeles! Un asistent medical din Arad şi-a luat viaţa după ce anunţase, fericit, că va deveni tătic
Ionuț Mureșan, un asistent medical din Arad, s-a sinucis în seara de 1 martie. Bărbatul era unul dintre cei mai cunoscuți din branșa sa, pe plan local.
Omul şi-a pus capăt zilelor în propriul birou, care se află pe Calea Timișoarei (Aradul Nou). Iubita lui este cea care a cerut ajutor, deoarece acesta nu răspundea la telefon și avea biroul închis.
Din păcate, echipajul medical sosit la fața locului nu a putut decât să constate decesul.
Era fericit că va deveni tătic
În luna februarie Ionuț părea fericit și anunța pe Facebook faptul că împreună cu iubita sa Silvia vor deveni părinți.
„Vreau să vă spun ceva, până mai zilele trecute era oarecum o incertitudine, nu m-am prea putut bucura așa să simt bucuria și împlinirea, dar acum este 100% sigur și vreau să împărtășesc și cu voi, eu cu Silvia Ionela vom deveni părinti!
Trebuia sa împărtășesc bucuria asta cu voi că nu m-am putut abține. O iubesc și m-a făcut să fiu cel mai fericit bărbat!”, este mesajul postat de Ionuț.
Prietenii l-au plâns
De la aflarea veștii că Ionuț nu mai este pagina de Facebook s-a umplut de mesaje.
„Bunul Dumnezeu să te odihnească în pace…atât pot spune ai fost un om dedicat munci tale …. bunica mea azi trăiește datorita ție …doar Dumnezeu știe ce a fost în inima ta de ai procedat așa. Odihnească veșnică!”, este doar unul dintre mesajele postate pe pagina de socializare Facebook.
Un muncitor a căzut de pe acoperișul clădirii Primăriei Hunedoara! Salvatorii au intervenit de urgență
Un incident ce a avut loc în dimineața zilei de joi a pus în alertă cadrele medicale de la ambulanță, chemate la sediul Primăriei Hunedoara pentru a acorda ajutor unui bărbat care a căzut în gol de la o înălțime considerabilă.
E vorba despre un muncitor despre care s-a aflat că a căzut de pe acoperişul clădirii Primăriei Hunedoara, potrivit Agerpres. Bărbatul e din municipiul Hunedoara. Iar incidentul a avut loc în timp ce omul făcea lucrări de reabilitare a acoperișului.
După ce a primit primele îngrijiri de la echipajul de la ambulanță, bărbatul a fost transportat la spital, având mai multe traumatisme.
Ar fi căzut de la 8-10 metri
Din primele informaţii reiese că victima ar fi căzut de la o înălţime de circa 8-10 metri, după impactul cu solul bărbatul acuzând dureri la picioare şi torace.
Un echipaj cu medic din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) s-a îndreptat imediat către locul incidentului. Victima a fost preluată și dusă la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Municipal Hunedoara, unde urmează să fie supusă unor investigații medicale de specialitate. „A fost transportat la UPU Hunedoara cu diagnosticul de politraumatism prin cădere de la înălţime, traumatism toracic şi de membre inferioare. Urmează a fi investigat în spital pentru a se stabili exact ce leziuni prezintă”, a precizat dr. Călin Dumitrescu, purtătorul de cuvânt al SAJ Hunedoara, conform sursei citate.
VIDEO cu momentul în care s-au ciocnit cele două trenuri, în Grecia, la viteza de 166 de km/h. Imagini cu un puternic impact emoţional
Tragedia de proporţii din Grecia, în urma căreia au murit 43 de persoane și alte câteva zeci au fost rănite, a fost surprinsă de camere de supraveghere din zonă.
Trenul de marfă care se deplasează spre Larissa și trenul de călători care a plecat din Atena se aflau pe aceeași linie, circulând cu o viteză de 166 km/h și nu au putut evita coliziunea.
O bilă de foc a cuprins calea ferată
Un tren de pasageri, care venea de la Atena cu 350 de oameni la bord, mulți dintre ei studenți care se întorceau din vacanță, s-a ciocnit frontal cu unul de marfă, plecat din Salonic.
S-au lovit la ieşirea dintr-un mic tunel pe deasupra căruia trece autostrada care leagă principalele două oraşe ale ţării. Impactul a fost feroce: mai multe vagoane au deraiat în câmp, iar trei dintre ele au luat foc.
Şeful gării Larissa, arestat
Şeful gării Larissa, care se ocupă de semnalizare, a fost arestat pentru omor din culpă şi neglijenţă, ministrul grec al Transporturilor a demisionat, în timp ce echipele de salvare continuă să caute supraviețuitori. În fața anchetatorilor, șeful de gară și-ar fi cerut scuze și ar fi recunoscut greșeala fatală.
Mai mulți călători au fost pur și simplu azvârliţi pe ferestrele vagoanelor, în urma impactului violent. Este de aşteptat că numărul victimelor să crească, deoarece temperaturile din primul vagon au atins 1.300 de grade Celsius.