Acasă Blog Pagina 912

De ce a dat Ludovic Orban Guvernul în judecată. Decizia Curţii de Apel

Ludovic Orban, cel care acum este preşedintele Partidului Forţa Dreptei, a anunţat că în procesul pe care l-a intentat Guvernului pentru că nu au fost organizate alegeri locale în peste 50 de localităţi, Curtea de Apel a stabilit primul termen de judecată în 6 februarie.

Fostul premier acuză Guvernul că încalcă grav Constituția și că interzice dreptul de vot pentru sute de mii de cetățeni români care ar trebui să își aleagă primarul.

Acuză că a fost încălcat dreptul la vot

2023 începe cu o veste bună! De peste un an de zile, Guvernul refuză să organizeze alegeri locale în peste 50 de localităţi în care s-a vacantat funcţia de primar. Aceste comunităţi locale sunt conduse de oameni care nu au legitimitatea dată de votul cetăţenilor.

Guvernul încalcă grav Constituţia, legile ţării şi cele mai elementare norme de funcţionare a unei democraţii. Practic, Guvernul a interzis dreptul de vot pentru sute de mii de cetăţeni români, care sunt împiedicaţi de Guvern să îşi voteze primarul”, precizează Orban, duminică, într-o postare pe Facebook.

Orban forţează alegerile

Prin lege, în termen de 90 de zile de la vacantarea postului de primar sau de la dizolvarea Consiliului Local, Guvernul este obligat să emită o hotărâre de organizare a alegerilor.

Orban îşi doreşte, de la Instanţă, o decizie care să oblige Executivul să emită hotărârea de guvern de stabilire a datei alegerilor.

Văzând nesimţirea partidelor din coaliţie, dispreţul guvernanţilor faţă de dreptul de vot al oamenilor şi refuzul sistematic de a organiza alegeri la oricâte solicitări publice, am formulat ca parlamentar, am luat decizia că nu mai există nicio altă soluţie decât să dau în judecată Guvernul pentru a obţine din partea unei instanţe o decizie care să oblige Guvernul să emită hotărârea de guvern de stabilire a datei alegerilor.

După 6 luni de la declanşarea procedurii, Curtea de Apel a stabilit primul termen de judecată pentru data de 6 februarie. Legea este clară.

În termen de 90 de zile de la vacantarea postului de primar sau de la dizolvarea consiliului local, Guvernul este obligat să emită hotărârea de guvern de organizare a alegerilor„, a adăugat Orban.

 

Mâncare scumpă: de ce pierd consumatorii, producătorii și vânzătorii

Ritmul accelerat al inflației prețurilor la alimente din ultimele luni a reprezentat un șoc  pentru consumatori,  producători și vânzători.

Costurile cele mai semnificative din întregul lanț alimentar se referă la  furaje, combustibil și îngrășăminte. Creșterile de preț ale acestora sunt resimțite în primul rând de fermieri, apoi de procesatori și, în cele din urmă, de comercianții cu amănuntul și de clienții acestora.

Chiar dacă prețurile globale ale materiilor prime scad, există un factor care complică situația pentru producătorii de alimente din Europa și Marea Britanie.

Dolarul american s-a întărit în acest an – în parte pentru că o face de obicei în perioadele de incertitudine geopolitică și în parte pentru că Rezerva Federală a crescut ratele dobânzilor mai rapid decât alte bănci centrale.

Efectele unui dolar mai puternic – moneda în care se stabilește prețul aproape tuturor produselor de bază tranzacționate la nivel mondial – se vor resimți în continuare pentru restul anului 2023.

Majoritatea domeniilor de prelucrare și vânzare cu amănuntul a produselor alimentare nu sunt deosebit de mari consumatoare de energie și, din punct de vedere istoric, industria nu și-a făcut prea multe griji cu privire la costul gazului și al electricității, deoarece acestea reprezentau o componentă relativ mică a costurilor globale de producție.

Dar criza energetică din 2022 a schimbat regulile. De exemplu, companii precum Premier Foods, procesatorul de carne Hilton, gigantul avicol 2 Sisters și Associated British Foods plătesc adesea de trei ori mai mult pentru energie comparativ cu anul trecut, ceea ce duce la creșterea prețurilor la alimente.

Creșterea prețurilor pentru atât de multe lucruri în același timp a făcut ca firmele din toate etapele lanțului de aprovizionare să se străduiască să reducă alte costuri și să calculeze cât de mult din creșteri pot transfera fără a pierde cotă de piață.

Marjele marilor grupuri alimentare de marcă, precum Nestle, Unilever și Mars, sunt mult mai mari decât cele ale procesatorilor și comercianților cu amănuntul de produse de bază.

Puterea mărcii lor le permite să impună mai ușor creșteri de prețuri, în timp ce profitabilitatea lor superioară le permite o marjă de manevră mai mare pentru a absorbi creșterea costurilor.

Dar cumpărătorii încep să se orienteze către mărcile proprii ale supermarketurilor pentru a economisi bani, iar profitabilitatea companiilor care produc aceste bunuri este scăzută.

O problemă importantă pentru producătorii și comercianții cu amănuntul de produse alimentare datează dinainte de criza din Ucraina: costurile forței de muncă.Majoritatea țărilor dezvoltate din UE depindeau de muncitorii prost plătiți din Europa de Est.

Acum, fermele și companiile agricole se confruntă cu un deficit major de angajați, în condițiile în care agricultura este percepută ca un sector neatractiv și cu salarii mici.

Cu o floare nu se face primăvară. Domolirea inflației, de scurtă durată

Suspinul de ușurare de pe piața europeană a obligațiunilor suverane din cauza temperării inflației s-ar putea dovedi de scurtă durată, spun strategii de la Citigroup, Societe Generale  și Danske Bank.

În timp ce națiune după națiune a publicat date privind inflația sub așteptări până în prima săptămână din 2023, ultima parte a datelor din zona euro de vineri a avut un detaliu amar care a reamintit faptul că oficialii Băncii Centrale Europene își vor respecta cel mai probabil poziția agresivă de înăsprire pe care au promis-o – chiar dacă randamentele obligațiunilor germane pe 10 ani au înregistrat cea mai mare scădere săptămânală înregistrată vreodată.

„Cred că este prea devreme să stăm și să spunem că inflația europeană a dat colțul”, a avertizat Charles Diebel, șeful departamentului de venituri fixe de la Mediolanum.

Traderii se agață de indicii că inflația ar putea să se domolească după ce spirala creșterii prețurilor de anul trecut a dus obligațiunile guvernamentale la cea mai mare pierdere anuală înregistrată vreodată.

Semnalele au părut să apară în sfârșit săptămâna trecută, când indicele principal al zonei euro pentru luna decembrie a fost de 9,2%, mai puțin decât se preconiza, ceea ce a pus capăt unei serii de date îmbunătățite pentru fiecare țară în parte, precum și scăderii prețurilor la gazele naturale.

Cu toate acestea, indicatorul de bază al inflației – care exclude alimentele și energia – s-a accelerat la un nivel record de 5,2%, consolidând astfel înăsprirea monetară a  a BCE și a determinat analiștii să indice o nouă slăbiciune pe piețele datoriilor.

Luna trecută, factorii de decizie și-au majorat previziunile privind inflația la o medie de 3,4% în 2024 și 2,3% în 2025, situându-se încă peste ținta de 2%.

În săptămâna următoare, comercianții își vor îndrepta atenția către indicatorii producției industriale pentru a afla mai multe despre rezistența economiei.

Deși cele mai recente date privind prețurile din Europa sunt „destul de pozitive”, costurile de împrumut trebuie să fie în continuare majorate, a declarat Mario Centeno, membru al Consiliului guvernatorilor BCE. Economistul-șef Philip Lane a declarat că ultimele date nu sunt concludente pentru dinamica inflației.

„S-ar putea părea că vârful politicii de șoc a trecut, iar stagflația ar putea fi mai blândă decât se anticipa, dar BCE nu este aproape de sfârșitul procesului de înăsprire”, subliniază Piet Christiansen, strateg șef la Danske Bank.

 

USR înseamnă Ursula Salvează România

1. Săptămâna asta sau măcar până la sfârșitul lunii ianuarie va spune Zelenski ce părere are despre noi și s-a terminat războiul. E vorba despre războiul de la Antena 3 Sienen, fiindcă eu n-am nicio tresărire pentru povestea asta încă din aprilie 2022. Poate să ne înjure Zelenski cât vrea, pentru că steagurile galben-albastre nu vor dispărea de la pozele de profil. Ceaușescu i-a învățat pe români să accepte restricțiile, dar, după revoluție, românii au mai învățat ceva: să se simtă bine când sunt escrocați. Iar un prost escrocat atinge valoarea maximă când se încăpățânează. „Nu, dom’le, n-am greșit!” Îi e rușine să recunoască la fel cum îi e rușine să fie politicos. Pentru prostoboul încăpățânat, politețea – „vă rog”, „scuzați”, „merci” – e o umilință.

2. Ca să fie clar, în războiul ăsta eu țin cu Zelenski, care se luptă cu un securist de modă veche, apărând și teritoriile ucrainene, și teritoriile românești aflate în Ucraina. Mai rar așa un om generos.

3. E o atmosferă respirabilă pe centurile de socializare. Postacii useriști n-au mai fost plătiți pentru că Monica Macovei și Ursula și-au atins toate obiectivele în România. În condițiile astea, poți să citești texte captivante pe facebook. Și ele nu aparțin celor „de meserie”. Mulți oameni care nu sunt ziariști sau scriitori dantelează literele cu mai mult farmec decât ziaricii fiindcă sunt sinceri, fiindcă profită de un moment de inspirație, fiindcă nu scriu la normă. Când un ziarici  aude comanda „mai bagă trei rânduri sau nu știu câte semne” într-un text care nu-l privește personal, textul e mai rece și mai anonim decât un mort de la groapa comună. E textul unui prost care se crede viu.

4. Tot ce scriu despre corporatiști știu de la ei, pentru că 10% sunt deștepți, nu fanatici. Dacă ar fi să-mi desemnez preferații din lumea corporatistă, pe primul loc s-ar clasa corporatista țărancă, înțepată și cu vechime. Veșnic îndatorata bancar zice în birou „io am fost unde sunteți voi, dar voi n-ați fost unde sunt io!”

5. E gripă peste tot, e nasol, trebuie să ne vaccinăm, că nu mai merge așa! Întâi useriștii, normal. Sper că soțul Ursulei, nenea Ursulache, o să facă niște vaccinuri și pentru gripa strămoșească. Haide, bre, nea Ursulache, e și păcat să nu ne iei măcar un miliard de euro! Nea Ursulache, fii atent! Ca să se vaccineze useriștii trebuie să scrii pe marfă „Eco” și pe urmă să le dai seringile, ca să le recicleze în Centrul Vechi. USR înseamnă Ursulache Salvează România.

Carnagiu de șosea: 40 de morţi şi 87 de răniţi după coliziunea a două autobuze, în Senegal – VIDEO

Un accident deosebit de grav a avut loc în Senegal acolo unde cel puţin 40 de persoane au murit, iar alte 87 au fost rănite după o coliziune între două autobuze.

Tragedia a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora locală 03.15, în apropiere de oraşul Kaffrine, la 250 km sud-est de capitala Dakar.

Senegal a decretat doliu naţional

„A fost un accident serios. Sunt 125 de victime, dintre care 38 au murit”, a spus un oficial african, potrivit dailymail.co.uk.

Președintele Macky Sall a declarat pentru Al Jayeera că 40 de persoane au fost ucise în accident și a anunțat trei trei zile de doliu național. Autobuzul, cu o capacitate de 60 de locuri, se îndrepta spre Rosso, în apropiere de granița cu Mauritania, a declarat pompierii, adăugând că numărul de persoane la bord nu este cunoscut.

„Sunt profund întristat de tragicul accident rutier”, a declarat președintele Sall pe Twitter. „Transmit sincere condoleanțe familiilor victimelor și doresc însănătoșire grabnică răniților”, a adăugat el.

Cel mai sângeros accident din ultimii ani

Șoseaua pe care a avut loc coliziunea a fost curățată, iar traficul a fost reluat în condiții normale.

Accidentele de autobuz sunt frecvente în Africa din cauza întreţinerii deficitare a vehiculelor, a şoselelor degradate, dar şi a greşelilor de condus, mulţi şoferi având permise cumpărate de la inspectori corupţi, fără să fi frecventat niciodată o şcoală auto.

Accidentul din Senegal este totuşi cel cu cele mai numeroase victime din ultimii ani.

Săptămâna trecută, cel puţin 14 persoane au murit şi 73 au fost rănite în coliziunea a două autocare la Yamoussoukro (centru), iar 18 şi-au pierdut viaţa într-un alt accident rutier în nordul Nigeriei.

E oficial. S-a aprobat făina din greieri pentru fabricarea pâinii

Uniunea Europeană a autorizat intrarea pe piață a unui aliment nou produs de Vietnam, care va intra în compoziția mai multor produse alimentare din UE. Este vorba despre pulberea parțial degresată a greierelui de casă, cu denumirea științifică de Acheta domesticus. Făina greierească se va regăsi, de acum încolo, în pâine și chifle multicereale, în biscuiți crocanți și grisine, în preparate din carne, precum și în multe alte produse alimentare.

Greierele a intrat, oficial, în hrana europenilor, după ce UE a autorizat intrarea pe piață a făinii din greieri, sub formă de pulbere parțial degresată. Făina va fi utilizată în prepararea pâinii și a chiflelor multicereale, a biscuiților crocanți și a grisinelor, a batoanelor de cereale, a preamestecurilor pentru produse de panificație (uscate), a biscuiților și a produselor pe bază de paste făinoase (uscate și umplute).

Totodată, făina din greieri uscați va mai fi utilizată pentru sosuri, produse prelucrate din cartofi, preparate pe bază de plante leguminoase și legume, pizza și produse pe bază de paste făinoase, zer praf, înlocuitori de carne, supe și supe concentrate sau praf de supe, gustări pe bază de făină de porumb, băuturi asemănătoare berii, produse de cofetărie din ciocolată, fructe nucifere și semințe oleaginoase, gustări, altele decât chipsuri, precum și preparate din carne. În ce privește etichetarea pulberii, UE a cerut ca denumirea alimentului nou să fie menționată pe eticheta produselor alimentare care îl conțin, sub forma de ”Pulbere parțial degresată de Acheta domesticus (greier de casă”. Dacă în ce privește produsele ambulate consumatorii vor avea posibilitatea să depisteze, pe etichetă, prezența greierilor, în cazul produselor de panificație acest lucru devine imposibil. În România, aproape toate produsele de panificație din supermarketuri și hipermarketuri, în special cele scoase proaspăt din cuptoare, provin din aluat congelat din import, astfel că nimeni nu poate ști ce intră în compoziția acestuia.

Pericol de șoc anafilactic

Pe baza unor dovezi publicate limitate privind alergiile alimentare asociate insectelor în general, care au corelat în mod echivoc consumul de Acheta domesticus cu câteva evenimente anafilactice, și pe baza dovezilor care demonstrează că Acheta domesticus conține câteva proteine potențial alergenice, Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a concluzionat în aviz că consumul acestui aliment nou poate genera sensibilizare la proteinele de Acheta domesticus. Astfel, Autoritatea a recomandat efectuarea unor cercetări suplimentare cu privire la caracterul alergen al Acheta domesticus. Autoritatea a considerat, de asemenea, în avizul său, că consumul de pulbere parțial degresată de Acheta domesticus (greier de casă) poate provoca reacții alergice la persoanele alergice la crustacee, moluște și acarieni. Mai mult, autoritatea a remarcat faptul că acest aliment nou poate conține alergeni suplimentari în cazul în care alergenii respectivi sunt prezenți în hrana insectelor. Prin urmare, produsele alimentare care conțin pulbere parțial degresată de Acheta domesticus (greier de casă) vor fi etichetate în mod corespunzător.

Insectele, congelate după defecare

Producătorii vietnamezi susțin că pulberea parțial degresată obținută din Acheta domesticus (greier de casă) sub formă integrală presupune o serie de etape care implică o perioadă de repaus alimentar de 24 de ore a insectelor, pentru a le permite să evacueze conținutul tubului digestiv. După ce s-au asigurat că insectele au defecat, producătorii sacrifică insectele prin congelare, urmând apoi spălarea, prelucrarea termică, uscarea, extragerea uleiului (extrudare mecanică) și măcinarea. Poftă bună!

Au apărut primele cazuri de infectare simultană cu gripă și COVID. Care sunt simptomele

Flurona, acesta este numele infecției simultane cu gripă și Covid-19. Primii pacienți infectați provin din rândul tinerilor și au fost tratați cu antivirale.

Specialistul infecționist Cătălin Apostolescu, manager la Spitalul de Boli Infecțioase „Matei Balș”, se aștepta să apară și cazuri de infectare simultană cu cei doi viruși.

Simptomele sunt mai severe

„Avem două boli, A și B, iar în cazul simptomelor, nu putem vorbi despre A+B, ci mai degrabă despre AxB. Simptomele nu se cumulează, ci se multiplică.”, a declarat medicul pentru Libertatea.

Simptomele în cazul infectării simultane cu gripă și Covid sunt mai severe. Simptomele sunt asemănătoare, dar evoluează în paralel. Pacienții acuză dureri de cap crunte, dureri de mușchi și de articulații înfiorătoare.

Numărul cazurilor de gripă și COVID continuă să crească după sărbători. Rata de transmitere este mai mare în aceste zile libere în care toată lumea se întâlnește în spații închise, dar și pentru că mulți sunt nevaccinați.

Stare de alertă epidemiologică din cauza gripei

Ministrul Sănătății Alexandru Rafila a anunțat, joi, într-o conferință de presă, că nu va declara epidemie de gripă în România pentru că asta ar însemna impunerea unor restricții. În schimb, a emis o instrucțiune privind „starea de alertă epidemică”.

Printre recomandările ministrului Sănătății se numără portul măștrii, evitarea aglomerației și triaj în școli și grădinițe.

Literatura română, eliminată de la Bacalaureat. Mircea Cărtărescu: „E moartea pasiunii”

51

Mircea Cărtărescu propune eliminarea literaturii ca materie de Bacalaureat din cauza modului de predare. Scriitorul consideră că în școli, nu se face practic literatură, ci li se prezintă elevilor „un șir de vestigii și ruine din secolele trecute, greșit înțelese până și ele”.

Acesta a spus că „literatura, cum se predă azi ca să treci bacul, e moartea pasiunii, mai bine ar dispărea cu totul ca materie. E rețeta sigură dacă vrei să faci tinerii să nu mai pună în veci mâna pe o carte”.

Mircea Cărtărescu contestă modul de predare al literaturii române

„Toată lumea spune asta de decenii întregi, și totuși nu se mișcă nimic, defilăm mai departe cu o concepție inexistentă sau înșelătoare despre ce e literatura, cu autori prăfuiți, cu texte alese parcă pentru nulitatea lor. Nu sunt polemic aici de dragul polemicii: asta e realitatea. E exasperant, e o crimă culturală ce se petrece sub ochii noștri”, a completat scriitorul, potrivit Presshub.ro.

Întrebat dacă vede o legătură directă între interesul scăzut al tinerilor pentru lectură și dezvoltarea industriei de divertisment, Mircea Cărtărescu a spus că „e o legendă că „tinerii nu mai citesc”. “Foarte mulți citesc cu aceeași pasiune ca și noi. O fac din aceeași plăcere vicioasă și minunată. Tinerii citesc și scriu literatură mai departe, rețelele de socializare sunt pline de poezii (prea multe chiar, după gustul meu)”, a adăugat Cărtărescu.

Limba și literatura română este o probă obligatorie la Examenul național de Bacalaureat, scrisă și orală.

După 4 ani în care a plătit rate la bancă, o ieșeancă a aflat că nu rambursase decât 1,3 lei. Ce s-a întâmplat, de fapt, cu creditul femeii

2

După ce timp de patru ani a plătit rate la bancă, o femeie din Iași s-a trezit că din creditul pe care îl contractase nu achitase decât 1,3 lei.

Cazul este relatat de ziaruldeiasi.ro, care arată că femeia împrumutase 5.000 de lei, iar în 2021, când împotriva ei au început procedurile de executarea silită, datoria către bancă se ridica la 4.998,70 lei.

Femeia împrumutase de la bancă 5.000 de lei

Lenuţa B. a luat în 2006 un credit pe 10 ani de la Banca Comercială Română. A achitat rate timp de patru ani. În iunie 2011, banca a cesionat creanţa către altă bancă, dar a fost cedată succesiv, până a ajuns la un recuperator, Invest Capital Ltd.

În octombrie 2021, după ce timp de 10 ani nu se întâmplase nimic, recuperatorul a apelat la un executor judecătoresc pentru executare silită. Astfel, în februarie 2022, femeia s-a adresat instanţei, invocând faptul că dreptul de acţiune al recuperatorului se stinsese de mult.

Conform legii, termenul general de prescripţie a unei datorii este de trei ani. În cazul unui credit bancar, acesta se aplică pentru fiecare rată în parte.

Banca cedase creanța către altă unitate bancară

Pentru Lenuţa B. totuşi, nu se aplica această regulă, întrucât cesionarea creanţei atrage automat declararea scadenţei anticipate a creditului, arată sursa citată.

Prin urmare, termenul de prescripţie începea să fie calculat din iunie 2011, când BCR cedase creanţa către altă unitate bancară.

„Excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită apare ca întemeiată prin împlinirea termenului de 3 ani care a început să curgă cel mai târziu la data de 29.06.2011 – la care a operat prima cesiune de creanţă – şi care apare ca împlinit, în condiţiile în care intimata nu a făcut dovada incidenţei vreunui caz de întrerupere sau suspendare a termenului”, au apreciat magistraţii Judecătoriei.

Aceştia au constatat că la momentul formulării cererii de executare silită, dreptul Invest Capital Ltd era deja prescris şi au dispus anularea executării silite. Pronunţată în ajunul Anului Nou, sentinţa poate fi atacată cu apel.

Gripa face ravagii. Primul spital din România care a intrat în carantină

9

Spitalul Municipal Câmpina este prima unitate medicală din Prahova care a anunțat că de sâmbătă, 7 ianuarie, intră în carantină. Asta din cauza creșterii alarmante a numărului de îmbolnăviri de gripă.

Instituirea acestei măsuri înseamnă că aparținătorilor le este suspendată posibilitatea de vizitare a pacienților pe secțiile spitalului.

Spitalul din Câmpina nu mai permite accesul vizitatorilor

Măsura are ca scop protejarea bolnavilor internați și a personalului medical.

Aceeași situație este și la Iași. Spitalul de Boli infecțioase „Sf. Parascheva” din Iași a suspendat programul de vizite începând de vineri, iar rudele și apropiații pot lua legătura cu pacienții doar prin telefon sau pot afla informații despre starea lor de sănătate sunând la numărul de telefon al spitalului urmat de interiorul pavilionului unde aceştia sunt internaţi, a transmis spitalul.

„Ştim că atât pacienţii cât şi aparţinătorii doresc să îşi vadă persoanele dragi, însă am luat această decizie pentru a evita răspândirea afecţiunilor virale care au un grad mare de contagiozitate”, au transmis reprezentanții spitalului.

La spitalul de boli infecțioase din Iași sunt internați 98 de pacienți cu afecțiuni virale ale aparatului respirator, dintre care 22 sunt copii.

„Această măsură temporară se aplică pe fondul de risc epidemiologic, determinat de creșterea accelerată a numărului de cazuri cu infecții de căi respiratorii, cum ar fi gripă, virusul respirator sincițial, COVID-19, cât și alte boli infecto-contagioase”, a explicat Florin Roșu, managerul spitalului.

Luni, 9 ianuarie, se redeschid școlile. Când este programată următoarea vacanță pentru elevii din România

0

Vacanța de iarnă se încheie duminică pentru elevii din România. Ei vor reveni în bănci începând de luni, 9 ianuarie, și, conform structurii anului școlar, ei vor începe al treilea modul. Până la următoarea vacanță ei mai au de așteptat aproximativ o lună și jumătate.

Odată cu terminarea vacanței de iarnă se încheie și Modulul 2, stabilit prin programa Ministerului Educației. Astfel, de luni, 9 ianuarie, elevii vor intra în Modulul 3.

Următoarea vacanță e programată la sfârșitul lunii februarie

Acest modul are o durată diferită în fiecare județ, această durată fiind decisă de inspectoratele școlare încă de anul trecut. În funcție de cum a fost poziționată vacanța de schi, din februarie, modulul 3 durează 5, 6 sau 7 săptămâni.

Concret, copiii de grădiniță, elevii și profesorii din Ilfov și Suceava au vacanță de schi între 6 și 10 februarie. Județele Argeș, Bihor, Bistrița-Năsăud, Călărași, Cluj, Dâmbovița, Gorj, Hunedoara, Teleorman și Prahova au ales vacanța de schi între zilele de 13 și 17 februarie 2023.

Județele care vor avea vacanță în 20-24 februarie sunt Alba, Arad, Bacău, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dolj, Galați, Giurgiu, Harghita, Ialomița, Iași, Mehedinți, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea.

Școlile se vor redeschide în condiții normale și nu sunt luate în calcul suspendarea cursurilor, trecerea în regim online sau în sistem hibrid, potrivit unui anunț al Ministerului Educației, după o şedinţă convocată de Ministerul Sănătăţii.

Structura anului școlar

Modulul 3

cursuri – de luni, 9 ianuarie, până vineri, 3 februarie, respectiv vineri, 10 februarie, sau vineri, 17 februarie, la decizia inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti
vacanţă – o săptămână, la decizia inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, în perioada 6 – 26 februarie;

Modulul 4

cursuri – de luni, 13 februarie, respectiv luni, 20 februarie, sau luni, 27 februarie, la decizia inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, până joi, 6 aprilie
vacanţă – de vineri, 7 aprilie, până marţi, 18 aprilie;

Modulul 5

cursuri – de miercuri, 19 aprilie, până vineri, 16 iunie
vacanţă – de sâmbătă, 17 iunie, până duminică, 3 septembrie.

Programul naţional „Şcoala altfel” şi Programul „Săptămâna verde” se desfăşoară în perioada 27 februarie – 16 iunie 2023, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unităţii de învăţământ.

Atenţie, toţi pensionarii vor fi afectaţi! A anunţat-o chiar ministrul Muncii. Se schimbă PENSIILE!

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunțat că se schimbă formula de calcul a pensiilor începând cu ianuarie 2023. Prin urmare, toate pensiile vor fi recalculate, iar impactul va fi unul major asupra sistemului de pensii din România.

Scopul acestor noi formule de calcul au rolul de a elimina toate inechitățile din sistemul de pensii.

Ce corecţii vor fi aduse la formula pensiilor?

Marius Budăi susține că formula de calcul a pensiilor este una bună, dar au fost descoperite niște nereguli care trebuie îndreptate astfel încăt să se aplice regula egalității dintre contributivitate și pensie.

Noi de-a lungul timpului am avut în legea 127, trei acte normative de bază, toate care au prevăzut pensii, că au fost trei a fost bine, dar au intervenit multiple și au făcut să crească inechitățile.

Unele din ele vin din intervenția de la aceste acte, al doilea lucru ieșirea în date diferite la pensie în urma acelor intervenții a adus o altă inechitate în ceea ce privește stagiile de cotizare între femei si bărbați.

Formula este una bună, dar avem niște lucruri de îndreptat. Am descoperit câteva aspecte și le vom îndrepta, nu pot să pun mana și să spun că e mare, toate aduc frustrare, pentru că regula de contributivitate spune așa, la contribuții egale, pensii egale„, a zis Budăi.

Cine va fi afectat de noul calcul?

Marius Budăi a recunoscut faptul că multe pensii vor fi afectate de noua formulă de calcul a pensiilor, printre acestea sunt pensiile militarilor, ale magistraţilor, diplomaţilor, personalului de la Curtea de Conturi sau ale funcționarilor publici.

Sunt cei care sunt cuprinși în cele 6 legi menționate în PNRR și în solicitarea Comisiei Europene asupra pensiilor militare. Vorbim aici de cele 2 legi din justiție și anume de statutul magistraților și de statutul personalului auxiliar din instanțele de judecată.

Vorbim de diplomați, de personal al Curții de Conturi, vorbim de funcționarii publici, parlamentari și de personalul navigant și, bineînțeles militarii.

Cu precizarea că nu vorbim de sistemul public de pensii. Și da, pentru cei care depășesc cu pensia dumnealor valoarea netă a veniturilor, va fi o recalculare și vor intra în plată cu noul cuantum pe viitor.

Pensiile militare au prevedere în acest act normativ. Este o schimbare a modului de calcul de la cele 6 luni din ultimii 5 ani, la 12 luni din ultimii 5 ani, cu precizarea că pensiile militare îndeplineau criteriile din PNRR și că pensiile militare au avut deja 2 reforme, una în 2015 cu legea 223 și alta în 2017 cu ordonanța 57 și 59 bineînțeles, și aici inițiatorii au fost miniștri de resort”, a mai afirmat Marius Budăi la Antena 3.

Carambol ucigaș pe autostradă, din cauza ceții. Bilanț terifiant: 17 morți și peste 20 de răniți – FOTO

Cel puțin 17 persoane şi-au pierdut viaţa şi 22 au fost rănite, duminică dimineața, într-un accident de circulaţie petrecut pe o autostradă din provincia Jiangxi, în estul Chinei.

„Accidentul de circulaţie major” a avut loc cu puţin înainte de orele 01.00, ora locală, în districtul Nanchang, a indicat postul de televiziune CCTV, citând autorităţile locale.

Accidentul în lanț ar fi avut loc din cauza unui camion

La aproximativ o oră după anunţul ştirii, poliţia rutieră din districtul Nanchang a dat recomandări şoferilor, avertizând că regiunea se confruntă cu o ceaţă deasă. „Vizibilitatea la volan este proastă. Este o vizibilitate slabă, ceea ce poate provoca cu uşurinţă accidente de circulaţie”, potrivit poliţiei.

„Vă rugăm să fiţi atenţi la farurile de ceaţă (…) încetiniţi, conduceţi cu atenţie, păstraţi o distanţă de securitate în raport cu maşina din faţă, evitaţi pietonii, nu schimbaţi benzile de circulaţie şi nu faceţi depăşiri”, a adăugat poliţia.

Potrivit unei publicații locale, accidentul s-ar fi produs după ce un camion a lovit un cortegiu funerar. Astfel, cele mai multe dintre victime, potrivit aceluiași raport, participau la o înmormântare.

Imagini publicate pe rețelele de socializare arată mașini și camioane strivite sau îngrămădite unele peste altele pe podul Zhengxin Huanghe.

O anchetă a fost deschisă pentru a se stabili cauzele producerii accidentului.

EXPLOZIE la cea mai importantă conductă de gaz din regiunea ocupată Lugansk (VIDEO)

Ucrainenii acuză Rusia de încălcare a propriului armistițiu ordonat de Putin pe durata Crăciunului pe rit vechi. Pe de altă parte, ministerul rus al Apărării a susținut că forțele ruse „respectă decizia unilaterală de încetare a focului” și a acuzat, în schimb, Ucraina că efectuează bombardamente.

Conform Kievului, rușii au bombardat inclusiv regiunile Harkov, Sumî și Zaporojie. Atacurile au distrus sau avariat câteva case și obiective de infrastructură neprecizate.

Explozie la conduca de gaz din Lugansk

O explozie, urmată de incendiu, a avut loc la conducta principală de gaz din Lutuhîn, oraș care face parte din regiunea ocupată de ruși a Luganskului, conform Ria Novosti.

„În acest moment, conform datelor actualizate, aproximativ 13.000 de consumatori au fost deconectați temporar de la furnizarea de gaze naturale”, se arată în publicație.

Ria subliniază că incendiul ar fi fost stins. Potrivit sursei citate, angajații întreprinderii plănuiesc să examineze zona avariată pentru a determina cauza exploziei.

Maia Sandu, vizită surpriză la Oradea! Președintele Republicii Moldova a zburat cu un avion de linie – VIDEO

23

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a ajuns sâmbătă seară la Oradea, cu o aeronavă Tarom de la București.

Aceasta s-a amestecat printre pasageri, pentru a se face nevăzută. De altfel, niciun pasager din avion nu a recunoscut-o pe Maia Sandu.

Maia Sandu a aterizat în mare secret la Oradea

„O cunosc, dar nu am văzut-o în avion”, a spus un bărbat care a călătorit cu același avion Tarom. La fel ca el au zis și alți pasageri, parcă surprinși de întrebarea jurnaliștilor.

După ce o parte dintre pasageri au ieșit din terminal, a ieșit și Maia Sandu, înconjurată de mai mulți angajați SPP, potrivit bihon.ro. Rapid, ea a urcat într-una din cele două mașini de culoare neagră care o așteptau în fața terminalului încă de când avionul a aterizat.

Cu un buchet de flori în mâini, președintele Republicii Moldova nu a făcut nicio declarație jurnaliștilor orădeni. La plecarea de la Aeroport, cele două autoturisme ale SPP, încadrate de două mașini de Poliție, au pornit spre Oradea, fără girofar sau fără ca traficul să fie restricționat.

Deocamdată, nu se cunoaște motivul pentru care președintele Republicii Moldova a venit la Oradea.

Poliţiştii i-au pândit pe şoferi după petrecerile de Sf. Ion. I-au amendat şi i-au lăsat fără permis!

1

A fost razie în noaptea de sâmbătă spre duminică, în Bucureşti. Mai mulţi şoferi au rămas pietoni pentru o perioadă, după ce au fost traşi pe dreapta de poliţiştii din Capitală.

Un irakian în vârstă de 29 de ani a picat testul antidrog şi s-a ales cu dosar penal, după ce consumase două substanţe interzise.

Conduceau sub influenţa drogurilor

Prins pe picior greşit a fost şi un tânăr care a ieşit pozitiv pentru cannabis şi avea inclusiv rezerve de „iarbă” în maşină. Probleme are acum şi un şofer de 39 de ani, depistat cu o alcoolemie de 0,4 la mie. Bărbatul a rămas fără carnet pentru 90 de zile.

Localurile au fost neîncăpătoare pentru sutele de tineri în căutare de distracţie, iar muzica a răsunat la maximum din fiecare boxă. Iar la final de petrecere, cei care veniseră cu maşinile au fost aşteptaţi în trafic de poliţişti.

În total, polițiștii au reținut sâmbătă noapte 16 permise de conducere și au dat 57 de sancțiuni, în valoare de peste 40 de mii de lei.

HOROSCOP 8 ianuarie. Zodia care are probleme majore în relaţie

Horoscopul zilei anunță o zi liniștită. Astrele vă sfătuiesc să luați lucrurile pas cu pas și să nu vă încărcați cu foarte multe sarcini.

Berbec

Este foarte important să-ți încarci bateriile în această zi. Ai avut multe sarcini de îndeplinit și de analizat în ultima perioadă, iar toate aceste lucruri au avut nevoie de energie, pe care ai consumat-o.

 

Taur

Progresezi în plan financiar, iar prietenii sau familia te pot ajuta în demersuri. Este o perioadă bună să cunoști oameni noi și să îți faci noi relații. Se pot activa anumite frici, vulnerabilități, ai putea să simți inclusiv că nu ai încredere în tine în această zi.

Gemeni

Persoana iubita se intereseaza activ pentru viata ta, ceea ce este grozav, Gemeni. Acesta este un semnal pentru tine – poti sa-ti relaxezi garda si sa-l lasi pe ales sa vada cine esti cu adevarat, cu toate defectele si virtutile. Crede-ma, esti gata sa experimentezi un nivel mai profund de intimitate decat iti dai seama.

Rac

Este timpul sa iesi din cocon si sa incepi sa faci toate intentiile si visele tale vechi sa devina realitate. Actioneaza in limitele abilitatilor tale, dar totusi realizeaza dorinta. Racii care au fost intr-o relatie romantica de ceva timp ar putea avea nevoie sa se apropie. Amintiti-va ca, in ciuda faptului ca se indragosteste, partenerul poate sa nu fie pregatit pentru un nou nivel de relatie. Pentru a nu fi dezamagit, evalueaza situatia cu sobrietate.

Leu

Încearcă să fii mai comunicativă și să ieși din starea ta de confort. Prietenii tăi au nevoie de tine în perioada aceasta, așa că ar fi bine să le fi aproape. Pe lângă acest lucru, vorbind și analizând problemele, vei vedea că poți ajunge la un rezultat.

Fecioară

Fecioarele se apucă de un nou sport. După o perioadă în care v-ați relaxat, simțiți nevoia de a ieși din zona de confort.

 

Balanță

Balanțele sunt foarte perfecționiste și își doresc ca totul să iasă bine. Aceștia vor avea parte de o zi frumoasă și liniștită. Pe seară se pot reîntâlni cu o persoană din trecut.

 

Scorpion

Va trebui să stai departe de orice fel de scandal, provocare sau situație care îți poate afecta reputația. Există un risc major de pierdere a renumelui care poate fi pe termen scurt sau lung, în funcție de erorile pe care le vei face.

 

Săgetător

Domeniul ideilor superioare, al studiilor superioare, călătoriile, contactele cu persoane aflate la distanță, toate acestea vor fi afectate de discontinuități, complicații, probleme greu de rezolvat. Și asta până în octombrie, inclusiv.

 

Capricorn

Acum e momentul să-ți iei gândul de la investiții importante, împrumuturi riscante sau un stil de viață peste posibilitățile reale. Dar și de la sporturi extreme, riscuri asumate de fațadă sau de la orgoliul prea gonflat.

Vărsător

In acest weekend vei primi multa atentia din partea unui barbat. Daca esti singura, acesti lucru pica numai bine. Insa daca nu, e posibil sa apara unele tensiuni in relatia ta actuala. Incearca sa respingi persoanele de sex opus care sunt prea insistente si care se fac ca nu inteleg atunci cand le transmiti un mesaj clar.

Pești

Vei petrece clipe minunate alaturi de partenerul tau de viata in acest weekend. E posibil ca abia acum sa aveti ocazia sa va bucurati de intimitate dupa mult timp in care ati fost nevoiti sa fiti inconjurati si de alte persoane. Profita de aceste momente la maximum!

Scandalul România – Olanda ajunge la Comisia Europeană. ANPC, revoltată de carnea trimisă la noi

Inspectorii de la Protecția Consumatorului au descoperit nereguli grave în două depozite de carne și fructe de mare, care aprovizionau mai multe restaurante de lux din Capitală.

Vorbim despre aproape trei tone de alimente, care ar fi fost congelate după ce au expirat și abia apoi exportate din Olanda în România.

Zeci de restaurante, închise

În plus, zeci de restaurante cu pretenții au fost închise sau amendate, iar directorul ANPC spune că olandezii trimit în România carne expirată, prost congelată.

Nu vorbim de carne bine sau prost congelată. Nu putea fi congelată, după ce producătorul sud-american a stabilit că aceasta trebuie comercializată în formă refrigerată, pentru că, în conformitate cu regulamentele europene, etichetarea unui produs alimentar este exclusiv în sarcina producătorului, inclusiv stabilirea termenului de durabilitate minimală.

Încercăm să înțelegem și sperăm să vedem, în cel mai scurt timp, care este punctul de vedere al Comisiei Europene, pe care o vom notifica la nivelul săptămânii viitoare.

Pare că pentru unii e mumă, pentru alții ciumă, în condițiile în care niciun producător român nu-și permite să facă acest lucru„, a spus directorul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Horia Constantinescu, la Antena 3.

Produsele retrase de la comercializare au fost sigilate, până la finalizarea documentului de control, urmând să fie predate către o firmă de neutralizare.

Meteo, 8 ianuarie. Iarna se lasă așteptată, ploile predomină în mare parte a României

0

Valorile termice vor fi în continuare mai ridicate decât cele specifice datei, în cea mai mare parte a ţãrii.

În regiunile estice şi sud-estice cerul va fi mai mult noros şi pe suprafeţe mici vor fi precipitaţii slabe mixte la munte şi în Moldova şi ploaie în Dobrogea.

Ploile pun stăpânire pe aproape toate regiunile

În restul teritoriului cerul va fi variabil, iar în sud, noaptea, va fi nebulozitate joasă, stratiformă şi izolat burniţă. Local, mai ales dimineaţa şi noaptea, şi cu precădere în regiunile extracarpatice, pe văi şi în depresiuni, va fi ceaţă.

Vântul va sufla slab şi moderat, temporar cu intensificări îndeosebi în a doua parte a intervalului, la munte, la altitudini mari, în special pe creste, unde la rafală se vor depăşi 70…80 km/h şi pe arii mai restrânse şi la intensităţi mai mici în vest, în est şi în extremitatea de sud-est.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 2 şi 12 grade, cu valorile mai scăzute în Moldova, iar cele minime între -3 grade în estul Transilvaniei şi 7 grade în sudul Banatului.

Vremea în Capitală

Valorile termice diurne, comparabile cu cele din ziua anterioară, se vor situa în continuare peste mediile climatologice multianuale specifice datei.

Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 9 grade, iar cea minimă va fi de 0…2 grade. Cerul va fi variabil, dar dimineaţa şi noaptea probabilitatea pentru ceaţă sau nori joşi, stratiformi, va fi ridicată. Vântul va sufla slab până la moderat.

Dumitru Focșa, acuzat că și-a bătut soția, dat afară din AUR! George Simion îi mai cere o demisie

Partidul AUR a decis excluderea deputatului Dumitru Viorel Focşa, acuzat că şi-a bătut soţia. În plus, AUR îi cere acestuia să demisioneze din Parlament.

De cele mai multe ori, societatea românească întoarce privirea când apar public astfel de cazuri”, a spus George Simion.

Ce a decis AUR?

„Biroul Național de Conducere al AUR a decis astăzi să îl excludă pe Dumitru Viorel Focșa din partid, după ce acesta și-a agresat fizic soția în timpul unui scandal casnic.

Ancheta internă întreprinsă de Juriul de Onoare al Alianței pentru Unirea Românilor a stabilit că acuzațiile apărute în spațiul public în urma scandalului declanșat la domiciliul familiei Focșa se confirmă.

Gestul comis de deputatul Dumitru Viorel Focșa este incompatibil cu calitatea de membru de partid și cu demnitatea de parlamentar”, a transmis AUR într-un comunicat de presă.

Simion zice că s-a gândit la familie

„Subiectul nu este unul care să aducă voturi. M-am gândit foarte mult, în ultimele două zile, la mama mea, la soția mea, la viitoarea mea fiică, la milioanele de oameni fără apărăre și am decis să nu tac și să ascund gunoiul sub preș.

Dumitru Focşa este autorul unui astfel de caz de violență domestică. Juriul de onoare al AUR a constatat că este vinovat și trebuie exclus”, a adăugat președintele AUR.

Reamintim, deputatul AUR de Constanţa Dumitru Focşa şi-ar fi agresat soţia, în noaptea de miercuri spre joi, femeia refuzând să meargă la spital, dar şi să fie emis un ordin de restricţie împotriva soţul său.

Cum a vrut să „stoarcă” 1.500 euro de la mama lui. A crezut c-o păcăleşte, dar s-a „trezit” arestat

1

Un bărbat din Bucureşti a născocit un plan ca-n filmele cu mafioţi. Tânărul de 35 de ani şi-a înscenat propria răpire, cu scopul de a obţine 1.500 de euro de la mama sa.

Şi-a rugat un prieten să-i facă mai multe fotografii legat de mâini şi de picioare, dar totul s-a terminat prost pentru românul inventiv.

Mama lui l-a „turnat” la poliţie

Numai că socoteala din târg nu s-a potrivit cu cea de acasă. Femeia nu s-a pierdut cu firea, când a fost contactată de aşa-zişii răpitori, şi a sunat la Poliţie.

Sesizarea a fost preluată de polițiștii Serviciului Investigații Criminale Sector 5, care au identificat adresa unde ar fi fost săvârșită fapta.

„În urma administrării materialului probator, a reieșit faptul că fiul apelantei și-a înscenat răpirea, cerându-i prietenului său să îl lege de mâini și de picioare, după care să-l filmeze și să pretindă de la mama sa 1500 de euro, în schimbul eliberării sale.

În cauză s-a dispus reținerea celor doi bărbați, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de șantaj, respectiv instigare la șantaj, urmând a fi prezentați magistraților cu propunere legală”, au relatat poliţiştii.

A vrut să-şi achite o datorie

Bărbatul a înscenat o astfel de răpire din cauză că avea o datorie de achitat, iar altă sursă de venit nu exista. El ar fi împrumutat 2.000 de lei de la proprietarul unde locuia cu chirie, mințindu-l că i-a murit tatăl și are nevoie de bani pentru a-l înmormânta.

Banii luaţi pe datorie ar fi mers pe băutură.

Cât de uşor a ajuns un român din SUA să câştige 100.000 dolari/anual. Dar acum este acuzat de fraudă

La doar 22 de ani, a ajuns să câştige 100.000 de dolari, pe an, în SUA. El a cerut bani pe stradă și a ajuns acuzat că a fraudat mii de dolari, în Florida.

Giovani Radu a câștigat peste 100.000 de dolari pe an cerșind bani în timp ce cânta la vioară pentru a ajuta un fiu bolnav pe care nu îl are în realitate, potrivit autorităților.

Fraudă: fiul nu exista în realitate

Potrivit biroului șerifului din Palm Beach, totul era o fraudă. Polițiștii au arătat că Giovani Radu, 22 de ani, se confruntă cu numeroase acuzații, inclusiv fraudă și solicitare de donații sub pretext fals.

În mașina românului, polițiștii au găsit sume destul de mari, opt pancarte cu diverse mesaje pentru donații, îmbrăcăminte de lux de la Prada, Gucci, și Armani și chitanțe bancare pentru depozite și transferuri de aproape 80.000 de dolari în ultimul an.

Locuia ilegal în Statele Unite

În urma verificărilor s-a dovedit că bărbatul din România se află ilegal în SUA. Mai mult, el a mărturisit că nu are niciun copil. Ancheta a fost preluată de FBI.

Cauțiunea stabilită de judecător a fost de 60.000 de dolari.

Primeşti 30.000 euro ca să te muţi aici! Trebuie doar să trăieşti ca un rege, pe plajă

Un orăşel din Italia duce lipsă de rezidenţi. De aceea, autorităţile oferă 30.000 de euro celor care aleg să se mute acolo. „Orașul uleiului” se află la doar 9 kilometri de marea cristalină și de plajele din Maldivele din Salento.

Cea mai recentă propunere vine din Presicce, în Puglia.

Ce condiţii trebuie să îndeplineşti

Ca să primeşti cei 30.000 de euro, trebuie mai întâi să ai bani să-ţi cumperi casă acolo. Scopul este de a repopula orașul, unde rata natalității este la cel mai scăzut nivel și unde există puțin peste 5.000 de locuitori.

Suma a fost calculată pe baza unui cost de 500 de euro pe metru pătrat pentru o casă în centrul localității Presicce și un maxim de 25.000 de euro pentru renovarea casei.

„Sunt multe case goale în centrul istoric pe care am dori să le vedem din nou ocupate”, a declarat consilierul local Alfredo Palese pentru CNN, care a continuat: „Este păcat să vedem cum vechile noastre cartiere pline de istorie și cu o arhitectură minunată se golesc treptat”.

Se oferă şi beneficii fiscale

Primăria a lansat deja alte scheme pentru a atrage mai mulți rezidenți, inclusiv beneficii fiscale pentru înființarea de noi activități comerciale și alocații pentru familiile cu copii.

Presicce este un orașel foarte pitoresc, cu o istorie veche. Mai este cunoscut și ca „orașul aurului verde” din Puglia datorită plantațiilor de măslini care produc ulei de măsline extravirgin premium.

Zăpada vine când pleacă turiştii acasă. Frustrare pentru românii care au mers pe Valea Prahovei

Weekendul acesta a adus o ușoară răcire a vremii în România și au apărut, astfel, şi primele ninsori la munte. Turiştii de la munte au publicat imagini cu fulgi timizi de zăpadă au început să cadă pe Valea Prahovei.

Deocamdată, la Azuga, de exemplu, este artificială. Conform meteorologilor, răcirea vremii era așteptată, dar temperaturile rămân peste cele normale perioadei.

Temperaturi sub pragul îngheţului

Temperaturile vor scădea sub pragul înghețului, în special noaptea, iar spre finalul lunii ianuarie, chiar și ziua. De asemenea, în Capitală sunt preconizate ninsori în zilele de 18, 26 și 28 ianuarie.

În zonele înalte de munte va ninge. Fulgii de zăpadă își vor face simțită prezența în special în Caprații Orientali. Pentru mâine dimineață, românii trebuie să se aștepte la o ploaie înghețată în nordul și nord-estul țării.

Ninge aproape peste tot

Va ninge local și în nord-estul României. Meteorologii susțin că va ploua și în zonele înalte din Carpații Orientali. Prin urmare, românii trebuie să își ia adio de la temperaturile ridicate din ultima vreme.

„Din datele înregistrate în perioada 1961-2022 la staţiile meteorologice din reţeaua Administraţiei Naţionale de Meteorologie, se constată că în luna ianuarie valorile temperaturii aerului sunt negative la nivelul întregii ţări, cu excepţia unor suprafeţe reduse situate de-a lungul litoralului Mării Negre şi în sud-vestul Banatului.

În zona intra şi extracarpatică, valorile medii ale temperaturii se înscriu între -4 şi 0 grade Celsius, uşor mai ridicate, -2 şi 0 grade, în partea de sud şi vest a ţării şi ceva mai scăzute, cu valori cuprinse între -4 şi -2 grade Celsius, în Moldova şi centrul ţării. În zona subcarpatică şi carpatică joasă, mediile se înscriu între -6 şi -4 Celsius”, conform ANM.

Bucureștenii din Sectorul 5 care au plătit pentru apă caldă și căldură dar nu au avut, sfătuiți de primărie să-și ceară banii înapoi

6

Primăria Sectorului 5 îi sfătuiește pe locuitorii din zonele Rahova, Ferentari, Sebastian, 13 Septembrie dar și alte zone, care nu au avut apă caldă și căldură înainte de sărbători, să solicite restituirea sumelor încasate de Compania Municipală Termoenergetica București, potrivit unei postări de pe Facebook.

Instituția a publicat și pașii pe care trebuie să-i facă cetățenii din sector care vor să își recupereze banii dați pentru servicii inexistente.

Locuitorii din sectorul 5, sfătuiți să facă sesizare

Astfel, bucureștenii sunt sfătuiți să facă o poză la contorul de la bloc în care să se vadă temperatura apei calde și a agentului termic. Ulterior, poza trebuie trimisă la adresa: office@cmteb.ro, alături de o sesizare prin care să se solicite compensarea facturii.

„Operatorul va fi obligat să restituie sumele de bani plătite de cetățeni pentru că nu a furnizat agent termic la standardele din contract. Baza legală pentru acest demers se află în contractul încheiat între Asociațiile de Proprietari și Termoenergetica, respectiv art.6, alin.7, lit.b, art.7, alin. 3.”, arată Primăria Sectorului 5.

Sute de blocuri și instituții din Sectorul 5 au fost lăsate fără apă caldă și căldură. În plină iarnă, oamenii s-au trezit că din din cauza unei avarii la o rețea termică primară nu au mai avut nici căldură în calorifere, nici apă caldă la robinete.

Gigacaloria, majorată la 350 de lei

Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, a declarat în luna noiembrie că bucureștenii vor plăti în această iarnă 350 de lei pentru gigacalorie, dar și că subvenția achitată de primărie va crește de la 550 la 800 de lei pe gigacalorie.

Potrivit primarului, prețul de producție a crescut cu 255, ajungând la 1.150 de lei pe gigacalorie.

„Pe angajamentul nostru de a păstra prețul pentru populație de 350 de lei gicacaloria, din acești 1.150 de lei, cetățenii bucureșteni vor plăti 350 și primăria 800 în lunile care urmează. Prețul cu care noi funcționăm încă din martie 2021 o să funcționeze și în această iarnă. Subvenția pentru termie, care era în jur de 550 de lei, o să ajungă 800 de lei”, a explicat primarul general, potrivit G4Media.

Și-a crescut fiul ca pe o fată, iar acum a decis să-l castreze chimic, la 9 ani! Cazul a șocat America

Un tată din Texas susține că fosta lui soție s-a mutat în California plănuind să „castreze chimic” fiul lor de 9 ani, James, care se identifică ca fiind o fată pe nume „Luna”.

Jeff Younger, un tată de doi copii a apărut joi la o emisiune tv și a distribuit un videoclip care pretinde să-l arate pe fiul său identificându-se ca o fată.

Băiatul de 9 ani crede că este fetiță

În înregistrare, James, în vârstă de 9 ani, este întrebat dacă este băiat, la care el răspunde: „Nu, sunt fată”. Acesta continuă spunând că mama lui, care este medic pediatru, iubește fetele și îl îmbracă în rochii.

„Mi-a înghețat sângele când am realizat ce a plănuit pentru băiat. I-a început tranziția când avea doi ani. A încercat să-l înscrie într-o clinică de gen pe când avea cinci ani. Înregistrările pediatrului arată că ea intenționa să-l castreze chimic la vârsta de opt sau nouă ani, vârsta lui actuală. Apoi ca prin minune se mută în California? Știu că nu este coincidență”, a spus bărbatul, potrivit New York Post.

El a mai spus că fosta soție a divorțat de el astfel încât să poată castra chimic copilul, fără permisiunea lui, și chiar a primit o decizie judecătorească temporară care îi interzice lui Younger să-i spună copilului că este băiat.

Younger a susținut că fosta lui soție și-a mutat în mod deliberat fiul și fratele geamăn al băiatului în California cu doar câteva zile înainte ca legea statului refugiul trans.

California a devenit un refugiu pentru tinerii și familiile transgender

Legea este concepută pentru a proteja copiii transgender și familiile lor „dacă sunt incriminați în statele lor de origine”, a scris senatorul democrat Scott Wiener, care a sprijinit proiectul de lege, după ce guvernatorul California Gavin Newsom l-a semnat.

Potrivit lui Younger, fosta sa soție a început să facă „tranziția” pe James când avea doar 2 ani și a încercat să-l înscrie într-o clinică de gen din Dallas la vârsta de 5 ani.

Un terapeut de gen care l-a evaluat pe James i-a recomandat să înceapă să facă tranziția purtând rochii și să își spună „Luna”, după ce mama lui a spus că copilul a cerut o „jucărie pentru fete” și a vrut să fie unul dintre personajele feminine din filmul Disney „Frozen”.

Însă Younger susține că acele tendințe i-au fost impuse fiului său de către mama lui.

În 2019, lui Younger i s-au acordat jumătate din drepturi asupra copiilor pentru a putea bloca progresele soției sale în procedura medicală, însă cazul a fost ulterior transferat, iar judecătorul a deposedat tatăl de drepturile sale.