Vremea ține cu Europa:  cotaţiile de referinţă la gazele naturale au scăzut marţi dimineaţă cu până la 11%, după un declin înregistrat luni, în condițiile în care stocurile mai mari decât de obicei pentru această perioadă a anului protejează regiunea împotriva unor eventuale întreruperi în aprovizionare iar prognozele meteo arată că  actualul val de frig se va încheia în curând.

În jurul orei 9.30 la hub-ul de gaze TTF de la Amsterdam, referința europeană, cotaţiile futures la gaze naturale cu livrare în luna următoare erau în scădere cu 7,9% până la 60,80 euro pentru un Megawatt-oră. În total, de la începutul anului şi până în prezent preţul gazelor naturale în Europa a scăzut cu 20%, potrivit Bloomberg.

Conform prognozelor pe termen lung realizate de Maxar Technologies, vremea caldă ar putea să persiste până în prima săptămână din februarie, iar temeraturile din nord-vestul Europei vor crește. Prin urmare, prețul gazelor ar putea continua să scadă în zilele următoare.

Creșterea cererii de gaz pentru generarea de energie ar trebui să fie mai moderată în comparație cu luna trecută, a estimat EnergyScan, platformă de analize a Engie SA.

Norvegia, care a rămas principalul furnizor de gaze al Europei după ce Rusia şi-a redus livrările, a anunţat  că îşi revine după recentele reduceri ale producţiei provocate de întreruperile planificate dar şi de unele neprogramate, menționând însă că livrările sale totale sunt în continuare sub capacitatea maximă.

Preţul gazelor a coborât săptămâna trecută la cel mai redus nivel din ultimele 16 luni, spre ușurarea guvernelor îngrijorate de inflație și încetinire economică.

Analiștii de la Alfa Energy susțin că piaţa gazelor a rămas “relativ stabile” în pofida valului de frig. În contextul prognozei  creșterilor temperaturilor până la începutul lui februarie, nu se aşteaptă o evoluţie volatilă a preţului până atunci.

De asemenea,  traderii urmăresc cu atenţie repunerea în funcţiune a Freeport LNG, un important terminal pentru exportul gazelor lichefiate din SUA, care a fost închis după o explozie survenită în vara lui 2022. Lucrările de reparaţii au fost finalizate şi operatorul intenţionează să repornească activitatea – posibil la finele lunii februarie sau începutul lui martie.

După o săptămână de mesaje pozitive de la Davos cu privire la redresarea globală, un sondaj atent urmărit de economiști a sugerat că zona euro va evita recesiunea în acest an, adăugându-se astfel semnelor de pe piețele financiare că Europa își revine.

Raportul Consensus Economics spune că blocul va crește cu 0,1% în 2023, datorită scăderii prețurilor la energie, sprijinului guvernamental și impulsului dat economiei globale de redeschiderea mai devreme decât se anticipa a Chinei.

De asemenea, atenuarea întreruperilor din lanțul de aprovizionare și o piață a muncii puternică au ajutat, în timp ce temerile legate de raționalizarea gazului au fost mult reduse. JPMorgan a mers chiar mai departe, ridicând prognoza privind PIB-ul zonei euro în 2023 la 0,5%.

Optimismul se răspândește și în rândul consumatorilor. Noile date arată că încrederea a crescut în ianuarie cu 1,1 puncte procentuale în zona euro și cu 1,4 puncte în UE în sens larg, atingând cel mai ridicat nivel din aproape un an, deși cu mult sub mediile pe termen lung.

Euro a câștigat teren față de dolar pe măsură ce perspectivele se îmbunătățesc, crescând cu aproximativ 13% în ultimele trei luni și jumătate.

Managerii de fonduri încep să se întoarcă din China spre Europa, deoarece regiunea este cea mai mare piață instituțională și angro din afara SUA.

Investitorii așteaptă cu nerăbdare planurile UE privind investițiile „fără precedent” în tehnologiile energetice curate, în timp ce Bruxelles-ul încearcă să calmeze temerile că subvențiile verzi uriașe ale administrației  Biden ar putea tenta întreprinderile europene să traverseze Atlanticul.

În același timp, factorii de decizie politică sunt încrezători că zona euro poate învinge inflația, menținând în același timp stabilitatea piețelor.Unii economiști din sondajul Consensus se așteaptă în continuare la o recesiune, deși nu atât de profundă precum se credea anterior.

Cu toate acestea, costul sprijinului acordat consumatorilor și întreprinderilor pentru facturile la energie a reprezentat o creștere puternică a deficitului bugetar al zonei euro.

Minat, pentru că ritmul schimbării în lumea modernă este adesea rapid și amețitor. Tehnologiile care fac parte integrantă din viața noastră pot, într-o clipă, să devină redundante și irelevante.

Energia este un sector în care inovația și noile idei contează foarte mult, deoarece țările și companiile încearcă să găsească modalități de a trece la o societate bazată pe surse regenerabile, cum ar fi eolianul și solarul, mai degrabă decât pe combustibilii fosili precum cărbunele, petrolul și gazele naturale.

Dar este o cursă plină de riscuri, iar piețele nu par să fi învățat din alte revoluții tehnologice.Thomas Hohne-Sparborth, șeful departamentului de cercetare în domeniul sustenabilității de la Lombard Odier, a evidențiat schimbările uriașe care au loc în domeniul tehnologiilor cu emisii reduse și zero de carbon și, prin extensie, în societate.

„Am văzut revoluții industriale în trecut, inclusiv tranziții energetice în trecut.Ceea ce vedem cu adevărat acum este transformarea completă a întregii noastre economii.”În bine? Se speră. Prea rapid? Cu siguranță, da.

Această cerere uriașă a economiei, modul în care este folosită energia în industrii, gospodării și combustibilul pentru mașini, avioane și nave – trebuie să fie transformat radical. Și pentru asta sunt necesare investiții de ordinul trilioanelor de dolari.

Sumele discutate sunt într-adevăr amețitoare. Anul trecut, raportul „World Energy Outlook 2022” al Agenției Internaționale pentru Energie a declarat că investițiile în energie curată ar putea depăși 2.000 de miliarde de dolari pe an până în 2030, ceea ce reprezintă o creștere de peste 50% față de prezent.

La discuțiile Forumului Economic Mondial de săptămâna trecută de la Davos, Elveția, consensul analiștilor invitați a fost sugestiv. Tranziția energetică necesită schimbări structurale de anvergură, tehnologiile curate și electrificarea nu se pot implementa în 10 ani – și nici nu vor fi disponibile pentru toată lumea.

Intervalele de timp sunt mult prea lungi pentru apariția unei tehnologii noi, net superioare, care să devină competitivă în ceea ce privește investițiile și costurile.

Sectorul corporativ și consumatorii  nu par dispuși să se arunce cu capul înainte într-o “decarbonizare” completă de dragul unei tranziții energetice mult prea îndepărtată și costisitoare. Și, mai ales, impusă cu forța de factorii politici.

UE plătește mai mult pentru a se împrumuta cu obligațiuni comune decât principalii membri ai blocului, ceea ce diminuează atractivitatea emisiunilor comune și îi încurajează pe cei care se opun vânzării de noi datorii.

În timpul vânzării globale de obligațiuni de anul trecut, costurile de împrumut ale UE au crescut mai rapid decât cele ale multor state membre. Randamentele la datoria comună emisă de Comisia Europeană se situau între cele ale Germaniei – refugiul sigur al blocului – și cele ale Franței.

Astăzi, acestea au crescut peste costurile de împrumut ale Franței.Obligațiunile UE pe zece ani au un randament de 2,63%, mai mare decât cel al Franței, de 2,54%.

La scadențe mai scurte, randamentele Bruxelles-ului sunt chiar mai mari decât cele plătite de Spania și Portugalia – considerate de mult timp printre piețele de datorie mai riscante ale blocului. Cu toate acestea, randamentele Italiei rămân mai mari decât cele ale obligațiunilor UE.

Schimbarea relativă a costurilor de împrumut este mică, iar investitorii spun că nu reflectă îngrijorările legate de solvabilitatea Bruxelles-ului. Chiar și așa, importanța sa simbolică i-a încurajat pe opozanții unei noi datorii comune a UE. Ministrul german de finanțe, Christian Lindner,  a susținut că statele membre ar trebui să se împrumute singure.

Este, de asemenea, un potențial eșec pentru speranțele că extinderea împrumuturilor UE ar putea oferi un activ sigur comun pentru zona euro, consolidând piețele de capital ale blocului și sporind rolul internațional al monedei euro.

„Slăbiciunea subiacentă este că aceste obligațiuni concurează efectiv cu toate piețele de obligațiuni suverane din zona euro”, a avertizat Antoine Bouvet, strateg pentru rate la ING.

UE se află în mijlocul unui val fără precedent de vânzări de datorii comune, declanșat de necesitatea de a crea un răspuns comun la prăbușirea economică legată de pandemia Covid în 2020. Și unele state membre susțin noile vânzări de datorie ale Comisiei Europene ca modalitate de a sprijini tranziția ecologică și de a contracara dezavantajele competitive generate de Legea privind reducerea inflației din SUA, în valoare de 369 de miliarde de dolari.

În prezent, nu există niciun semn că obligațiunile de la Bruxelles le vor înlocui pe cele de la Berlin ca etalon de  referință care ar putea deveni în cele din urmă răspunsul zonei euro la vasta piață a Trezoreriei SUA – marele jucător în sistemul financiar mondial.

Dar, subliniază Bouvet, „o trezorerie bancară germană conservatoare va favoriza întotdeauna datoria germană; la fel pentru o bancă franceză”. Asta duce la o luptă dificilă pentru ca aceste obligațiuni să se tranzacționeze ca un adevărat activ sigur.

Mândri nevoie mare! Chiar dacă nu au reușit să oprească creșterea prețurilor de consum, acești bancheri își îngroașă acum vorbele pentru a  arăta măiestria în lupta cu inflația – ceea ce ne va conduce la o recesiune mai profundă.

Președintele Rezervei Federale a SUA, Jerome Powell, este frustrat: condițiile financiare sunt mai relaxate decât și-ar putea dori, în ciuda celei mai rapide înăspriri monetare din anii 1980 încoace. Vrea ca randamentele obligațiunilor să rămână ridicate. Și, mai ales, vrea ca Fed să-și restabilească credibilitatea.

Același orgoliu și peste Atlantic. Oficialii Băncii Centrale Europene – un fel de consiliu al înțelepților de necontrazis – au turuit toată vara că inflația este „temporară”(aiurea!) și încă bălmăjesc comunicate lipsite de claritate privind a nu știu câta majorare a ratelor dobânzilor.

„În acest moment, riscul cu care trebuie să ne confruntăm este acela de a face prea puțin și nu prea mult”, a declarat șeful băncii centrale olandeze, Klaas Knot, într-un interviu acordat ziarului italian „La Stampa” în weekend.

Ceva trebuie să cedeze: fie piețele de obligațiuni depășesc prea mult, fie băncile centrale sunt convinse să nu mai crească costurile oficiale ale împrumuturilor. Unele au luat deja piciorul de pe frâna creșterii ratelor, cum ar fi cele din Norvegia și Australia.

În pofida semnelor tot mai numeroase că inflația globală scade rapid, dezbaterea băncilor centrale s-a mutat fără probleme pe tema creșterii inflației de bază, care poate fi atribuită în mare parte costurilor locuințelor.

Potrivit Bloomberg, există un risc evident de eroare politică pe măsură ce datele economice din SUA se înrăutățesc și ajung din urmă țările stagnante din Europa, inclusiv China.

Rata dobânzii Fed a crescut la 4,5% într-un interval scurt de timp, de la aproape zero în martie, împreună cu o schimbare semnificativă în direcția reducerii activelor totale de 9 trilioane de dolari. Creșterile prelungite ale ratelor dobânzilor nu mai sunt credibile decât dacă Fed este dispusă să își schimbe reputația proastă de a controla inflația cu ruina economică.

Așteptările de pe piețele futures sunt ferm centrate pe o creștere de doar 25 de puncte de bază la 1 februarie, cu o ultimă majorare de un sfert de punct la 5% la 22 martie. Ceea ce este cu adevărat iritant pentru Fed este că reducerile de rate sunt acum prevăzute pentru sfârșitul anului.

Banca Centrală Europeană se află în mijlocul propriei experiențe nefericite. Cu siguranță nu este o coincidență faptul că recentele intervenții verbale ale lui Knot și ale președintelui BCE, Christine Lagarde, au avut loc în condițiile în care randamentele obligațiunilor de stat germane pe 10 ani au scăzut constant de la peste 2,5% la aproximativ 2,2% de la începutul anului până în prezent.

În mod similar, diferența dintre randamentele italiene și cele germane, farul stabilității europene, s-a redus la 180 de puncte de bază, de la peste 250 de puncte în octombrie.

Ceva nu prea se leagă aici, deoarece piețele de obligațiuni în euro nu cred ceea ce le spun factorii de decizie politică. O nouă majorare a ratei de depozit a BCE cu 50 de puncte de bază, până la 2,5%, la 2 februarie, este așteptată pe scară largă, dar alte majorări de această amploare nu sunt prevăzute.

Inflația globală în UE nu a scăzut la fel de mult ca în SUA, dar cu siguranță va scădea, deoarece comercianții de obligațiuni pot vedea că prețul futures al gazelor naturale se reduce, ceea ce va mișcora presiunea asupra prețurilor la energie.

Fondul Monetar Internațional se așteaptă ca aproximativ o treime din lume să intre în recesiune în acest an. Dacă economia americană slăbește semnificativ, cu siguranță că și altele vor urma, în special cele mai sărace piețe emergente.

Acționând asupra inflației de bază – cod pentru un șomaj și mai ridicat – băncile centrale riscă să se confrunte cu aceeași dilemă a lipsei de creștere economică cu care s-au luptat în ultimii 15 ani. Iar bancherii trebuie să învețe să protejeze economia în detrimentul mândriei.