Cu active în valoare de 212 miliarde de dolari și o capitalizare de piață de 16 miliarde de dolari, nu mai departe de miercuri, SVB este de departe cel mai mare faliment bancar de la criza financiară globală încoace.

Este esențial, notează Finnancial Time, să înțelegem care vor fi probabil conseințele, mai degrabă decât să asimilăm eșecul băncii cu împrumuturile neperformante, capitalul inadecvat și interdependențele ascunse care au caracterizat criza sistemică din 2008.

Problemele SVB au început odată cu boom-ul de investiții care a urmat începutului pandemiei de coronavirus. În calitate de bancă de referință pentru capitaliștii de risc și start-up-urile californiene, a fost inundată de miliarde de depozite de la companii tinere, pline de banii investitorilor.

Erau atât de mulți bani – aproape 130 de miliarde de dolari în depozite noi în 2020 și 2021 – încât SVB nu i-a putut împrumuta pe toți. În schimb, a investit o mare parte din bani în obligațiuni pe termen lung garantate de guvernul SUA. Obligațiunile nu au niciun risc de credit și, deoarece depozitele SVB nu au costat aproape nimic, au fost și ele profitabile, în ciuda faptului că au plătit doar câteva puncte procentuale de dobândă.

Dar această structură de bilanț ar putea funcționa doar atât timp cât ratele rămân scăzute. Pe măsură ce Rezerva Federală se lupta cu inflația și ratele au crescut, depozitele au devenit mai scumpe. Doar în ultimul an, costurile depozitelor SVB au crescut de la 0,14% la 2,33%. Între timp, randamentele obligațiunilor sale guvernamentale pe termen lung nu s-au mișcat. Se anunța o comprimare a profiturilor.

Banca plănuia să rezolve problema prin vânzarea unor obligațiuni pe termen lung și reinvestirea la scadențe mai scurte și randamente mai mari. Pierderile pe care le-ar cristaliza o astfel de vânzare ar fi fost reparate cu capitaluri proprii noi.

Dar investitorii și deponenții nu au așteptat să vadă dacă planul va funcționa. Acțiunile și obligațiunile SVB s-au vândut joi. În aceeași zi, deponenții s-au grăbit să își retragă banii – în valoare de 42 de miliarde de dolari în doar 24 de ore – forțând Corporația Federală de Asigurare a Depozitelor să intervină.

În ultimii ani, o mulțime de alte bănci au primit valuri de depozite și au pus banii la lucru în obligațiuni pe termen lung. S-ar putea ca acestea să aibă aceeași soartă ca SVB? Posibil, dar SVB a fost un caz aberant în industria bancară, din trei puncte de vedere: depozitele sale au fost neobișnuit de sensibile la ratele dobânzilor; activele sale au fost neobișnuit de insensibile; iar baza sa de clienți a fost unică.

Un raport recent al RBC Capital Markets a clasificat cele mai mari 100 de bănci americane în funcție de diverse caracteristici ale bilanțului. SVB s-a clasat pe locul 99 în ceea ce privește proporția depozitelor sale care erau sub 250.000 de dolari, mai puțin de 3%. Este semnificativ, deoarece deponenții mari de afaceri, cum este cazul SVB, sunt extrem de sensibili la preț. Aceștia cer mai multă dobândă imediat ce văd că ratele cresc.

Pe de altă parte, în ceea ce privește proporția din totalul activelor bancare deținute în titluri de valoare, SVB se află pe primul loc, cu 55%. Cele mai multe bănci dețin o mulțime de împrumuturi cu rată variabilă și plătesc mai mult atunci când ratele cresc. Nu și SVB.

Când Bloomberg a raportat joi că Founders Fund, un fond de capital de risc proeminent, a recomandat companiilor sale să își retragă banii de la SVB, acest lucru ar fi putut pecetlui soarta băncii.

După dispariția SVB, deponenții, cu încrederea lor zdruncinată, ar putea cere dobânzi mai mari pentru depozitele lor, comprimând marjele băncilor. Dar aceasta este o problemă de profitabilitate, mai degrabă decât o amenințare la adresa solvabilității în stilul crizei financiare din 2008.

Riscul de contagiune în cadrul sistemului bancar pare să fie limitat. Dar la sfârșitul fiecărui ciclu de creștere a ratelor de către băncile centrale, vine o fază în care lucrurile în sistemul financiar încep să se rupă.

Aceste rupturi, minore sau majore, erodează încrederea investitorilor și a consumatorilor, sporind șansele de recesiune. Eșecul SVB nu anunță un alt 2008, dar marchează începutul fazei de rupere.

Comportamentul imprevizibil al coaliției de guvernare din Germania devine o influență perturbatoare în Europa și stârnește îngrijorare pe întreg continentul.

În chestiuni care variază de la ajutorul financiar pentru Ucraina la reforma ajutoarelor de stat și a normelor bugetare, partenerii UE ai Germaniei și oficialii de la Bruxelles au devenit din ce în ce mai frustrați de alianța de centru-stânga a cancelarului Olaf Scholz, formată din social-democrați, Verzi și Partidul Liberal Democrat.

Natura greoaie a coaliției formate din trei partide este o parte a problemei, potrivit unor persoane familiarizate cu procesele decizionale ale UE. Membrii guvernului lui Scholz întârzie uneori să ajungă la un acord între ei asupra celor mai importante elemente de bază ale legislației propuse, iar atunci când ajung la un acord, acesta poate fi prea vag sau prea târziu.

Aceste poziții contrastează cu  mult lăudata “unitate europeană” și  cu comentariile publice ale lui Scholz și ale miniștrilor săi, care prezintă Germania ca fiind un pilon al unității și integrării blocului comunitar.

„Germania transmite mesaje contradictorii cu privire la propriile sale interese, precum și la interesele europene mai mari”, a declarat Sudha David-Wilp, director regional al biroului din Berlin al German Marshall Fund. Ea a evidențiat „fisurile din cadrul coaliției” apărute după un an și trei luni de mandat.

Întrebat despre relația de lucru a Germaniei cu Europa și despre percepția că, în unele cazuri, împiedică afacerile UE, un purtător de cuvânt al lui Scholz a declarat că guvernul „în general nu comentează astfel de evaluări și declarații”, potrivit Bloomberg.

Ministrul Economiei, Robert Habeck, membru al Verzilor, care este și vicecancelar, a respins ideea potrivit căreia coaliția de guvernare este disfuncțională și ar putea să-și testeze limitele utilității.

O ultimă mișcare în această lună de a bloca eforturile Uniunii Europene privind eliminarea treptată a  vehiculelor cu motor cu combustie a fost picătura care a umplut paharul.

Dincolo de această dispută, Germania a fost, de asemenea, puțin cooperantă în eforturile de reformare a regulilor fiscale consacrate în Pactul de stabilitate și creștere, deplâng oficialii și diplomații UE.

Ministrul de finanțe, Christian Lindner, care  se declară  un gardian al stabilității finanțelor, se ferește de încercările de relaxare a regulilor privind datoria și deficitul și, timp de câteva săptămâni, nu s-a implicat în eforturile de reformă.

Aparenta intransigență a Berlinului complică eforturile de a pune în aplicare un nou cadru până la începutul anului viitor, înainte ca restricțiile bugetare să fie reactivate, după ce au fost suspendate pentru a face față consecințelor pandemiei de coronavirus.