Aliații occidentali fac presiuni asupra Emiratelor Arabe Unite pentru a opri exporturile de bunuri critice către Rusia, în încercarea de a lipsi armata lui Vladimir Putin de componente pentru a-și susține războiul împotriva Ucrainei.

În ultimele săptămâni, oficiali din SUA, UE și Regatul Unit au vizitat bogatul stat din Golf pentru a explica în detaliu domeniul de aplicare extins al restricțiilor comerciale.

Guvernul SUA este îngrijorat că Emiratele Arabe Unite devin un centru pentru expedierea de articole, cum ar fi electronice, care pot fi refolosite pentru a ajuta efortul de război al Rusiei. O preocupare deosebită, potrivit Financial Times, este așa-numita „reexportare”, în care bunurile sunt direcționate prin EAU pentru a evita restricțiile.

Exporturile de componente electronice din Emiratele Arabe Unite în Rusia au crescut de peste șapte ori anul trecut, ajungând la aproape 283 milioane de dolari, făcând din această categorie cel mai mare tip de produse expediate în această direcție, conform datelor analizate de Free Russia Foundation.

Dar presiunile Occidentului aduc mai degrabă cu un turneu de șantaj: Emiratele Aarabe Unite se poziționează ca o putere regională neutră, echilibrând relațiile sale istorice și de securitate cu SUA, în timp ce construiește legături economice cu  Rusia și China.

Dubai a fost mult timp centrul de reexport al regiunii; portul său Jebel Ali rămâne una dintre cele mai mari zone de transbordare din lume.

În încercarea de a înăspri aplicarea legii în cazul acestor centre de export, UE a introdus la sfârșitul anului trecut noi măsuri care îi permit să sancționeze persoanele care ajută companiile europene să se sustragă sancțiunilor.

Printre solicitările Europei se numără o mai bună informare cu privire la ceea ce exportă efectiv Emiratele Arabe Unite către Rusia, pe fondul plângerilor privind lipsa de vizibilitate.

Suspiciunile au provocat iritare în rândurile oficialilor EAU, care au precizat că “protejează sistemul financiar global”, își asumă această responsabilitate „extrem de serios” și dispun de „proceduri solide pentru a trata cu entitățile sancționate”.

Wally Adeyemo, adjunctul secretarului american al Trezoreriei, a avertizat într-un discurs de săptămâna trecută cu privire la „tiparele tulburătoare din mai multe țări” în care Kremlinul și-a „aprofundat legăturile financiare și fluxurile comerciale”.

El a adăugat că SUA și partenerii săi vor acționa cu „diverse instrumente economice” dacă țările nu vor fi dispuse să „elimine evaziunea sancțiunilor”. Brian Nelson, subsecretarul Trezoreriei SUA pentru terorism și informații financiare, a vizitat, de asemenea, Emiratele Arabe Unite luna trecută.

Biden califică războiul lui Putin în Ucraina drept „genocid”. Mii de copii ucraineni au fost transferați în Rusia din teritoriile ocupate din estul Ucrainei, potrivit unor rapoarte. Este acesta, așa cum a susținut guvernul de la Kiev, un act de genocid?

Luni, într-un mesaj video în ziua deschiderii sesiunii Consiliului ONU pentru Drepturile Omului de la Geneva, ministrul ucrainean de externe Dmytro Kuleba a declarat că transferul de mii de copii din Ucraina, raportat de Rusia, este o „crimă de genocid”.

Mai mulți oficiali occidentali, inclusiv ministrul german de externe Annalena Baerbock, au denunțat rapoartele privind deportarea sistematică a copiilor în Rusia.

Dar ce anume constituie genocidul și când poate fi aplicat acest termen? Definit ca o intenție de exterminare a unui anumit grup de oameni, termenul de genocid a fost inventat pentru prima data în 1943 de avocatul evreu-polonez Raphael Lemkin, în timpul ororilor Holocaustului din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Lemkin a militat pentru ca genocidul să fie recunoscut ca o crimă în dreptul internațional, deschizând calea pentru adoptarea Convenției Națiunilor Unite privind genocidul în 1948, care a intrat în vigoare în 1951.Articolul 2 al convenției definește genocidul ca fiind orice act „comis cu intenția de a distruge, în totalitate sau în parte, un grup național, etnic, rasial sau religios”.

Potrivit definiției ONU, astfel de acte ar putea include uciderea, provocarea de vătămări corporale sau psihice grave sau punerea în pericol a vieții, măsuri pentru a împiedica nașterile și transferul forțat al copiilor.

Cine poate fi urmărit penal?

Convenția ONU privind genocidul prevede că oricine poate fi urmărit și pedepsit pentru genocid, inclusiv liderii aleși.  Curtea Penală Internațională are mandatul de a investiga și de a urmări în justiție genocidul, crimele de război și crimele împotriva umanității. Conform statutului său, oricine comite, ordonă, asistă și chiar incită la genocid poate fi urmărit penal.

O instanță separată, Curtea Internațională de Justiție de la Haga, se ocupă de disputele interstatale și poate decide, de asemenea, că statele sunt responsabile de genocid.

„Dar, din punct de vedere juridic, definiția genocidului este foarte restrânsă”, spune Valerie Gabard, expert în drept international la Haga. “De multe ori nu există dovezi directe”.

„Problema în ceea ce privește dovedirea intenției de genocid este că, în instanță, este puțin probabil ca autorii să recunoască în mod direct”, a declarat pentru DW William Schabas, profesor de drept internațional la Universitatea Middlesex din Londra.

Este transferul de copii un act de genocid?

Potrivit unui raport publicat de Universitatea Yale în februarie, Rusia a reținut aproximativ 6.000 de copii ucraineni în tabere din Ucraina ocupată și din Federația Rusă.Raportul descrie o rețea de centre de custodie a copiilor ucraineni, al căror scop principal pare să fie reeducarea politică.

Convenția ONU privind genocidul include transferul forțat al copiilor către un alt grup, a precizat Schabas, subliniind că acesta este genocid doar dacă se poate stabili dincolo de orice îndoială că un transfer a fost efectuat cu intenția de a distruge fizic un grup și cu excluderea oricărei alte explicații rezonabile.”Nu cred că dovezile sunt foarte puternice că Rusia intenționează să extermine fizic grupul național ucrainean”, a adăugat el.

Gabard, care a lucrat la tribunalele penale internaționale pentru Cambodgia, Rwanda și fosta Iugoslavie, a spus că urmărirea penală pentru genocid poate dura “foarte mult timp”.

Experții amintesc numai trei genociduri recunoscute până în prezent de o instanță de judecată la nivel international: exterminarea în Rwanda a  aproximativ 800.000 etnici tutsi și hutu în1994, masacrul din 1995 de la Srebrenica și crimele comise de Khmerii Roșii în Cambodgia în anii 1970.