Acasă Blog Pagina 9

Consecințele tarifelor americane. Europa, pivotul comerțului global?

Europa ar putea deveni un pivot în reorganizarea fluxurilor comerciale globale dacă administrația lui Donald Trump va impune toate tarifele pe care le-a anunțat, potrivit unui studiu realizat de firma de consultanță McKinsey.

Autorii acestui studiu au examinat mai multe scenarii posibile și susțin că importurile chineze în Europa și exporturile europene către Statele Unite ar „crește fiecare cu 200 de miliarde de dolari”.

De la revenirea sa la Casa Albă în ianuarie, președintele Trump a făcut din tarifele vamale unul dintre punctele-cheie ale politicii sale, notează AFP. A ridicat un zid de noi taxe pe produsele care intră în Statele Unite, înainte de a da parțial înapoi și de a anunța o pauză de 90 zile, care trebuie să se încheie pe 9 iulie.

Dacă suprataxele tarifare sunt puse în aplicare, Europa ar putea înregistra o creștere a piețelor sale de desfacere către SUA drept  înlocuitor pentru produsele chinezești puternic impozitate.

În același timp, Europa reprezintă „o piață de înlocuire naturală pentru exporturile chineze” și, prin urmare, ar putea importa volume suplimentare în valoare de miliarde de dolari.

Pentru importurile sale, America ar putea să se orienteze mai mult „către țări care sunt mai aliniate din punct de vedere geopolitic”, cum ar fi Vietnamul și India pentru smartphone-uri. Însă va fi mai dificil pentru laptopuri, care reprezintă 45 de miliarde de dolari din importurile în fiecare an, inclusiv 35 de miliarde de dolari din China.

Potrivit cifrelor oficiale publicate la începutul lunii iunie, deficitul comercial al SUA a scăzut brusc în aprilie, după intrarea în vigoare a majorității suprataxelor.

Probabil că Trump ar dori să încheie mai multe acorduri comerciale, însă se dovedește că are un comportament imprevizibil. Discuțiile cu Europa și China trenează pe fondul tensiunilor și al amenințărilor tarifare.

La începutul acestei luni, Comisia Europeană a criticat taxa de 50% pe oțel și aluminiu promisă de liderul de la Casa Albă,  afirmând că ar submina eforturile de a ajunge la o rezoluție privind barierele comerciale. Măsurile de retorsiune sunt pregătite dacă nu se ajunge la un acord, au avertizat oficialii de la Bruxelles.

UE și-a propus  ca negocierile cu SUA să fie prelungite după 9 iulie și să  acționeze treptat pentru a ajunge la tarife zero pentru automobile, bunuri industriale și produse agricole, luând în considerare cotele drept etape intermediare.

Taxele vamale adoptate de Trump acoperă în prezent 380 de miliarde de euro, sau aproximativ 70% din exporturile blocului comunitar către SUA.

Intervenţie a jandarmilor după ce doi bărbaţi şi o femeie s-au luat la bătaie, pe o stradă din Ploieşti

1

Un conflict stradal în care, din primele informații, au fost implicate trei persoane a făcut necesară intervenția jandarmilor ploieșteni, pentru aplanarea situației.

S-a întâmplat marți seară târziu, pe o stradă din Ploiești. Mai precis, intervenţia jandarmilor de la Gruparea Mobilă Ploieşti a avut loc marţi seară, în jurul orei 23:00, pe strada Bunavestire din municipiu.

Jandarmii Grupării Mobile Ploieşti au intervenit pentru aplanarea unei bătăi care a avut loc pe o stradă din Ploieşti, potrivit news.ro. După ce au fost localnici care au anunţat că mai multe persoane sunt implicate într-un conflict, un echipaj de jandarmi a intervenit la fața locului. Au găsit la locul indicat trei oameni – doi bărbaţi şi o femeie – implicaţi în conflict. Conform sursei citate, asupra acestora au fost descoperite o sabie, un cuţit şi o rangă.

Ce obiecte periculoase au descoperit jandarmii care au intervenit la caz

„Aflaţi în zonă ca urmare a unei sesizări privind tulburarea ordinii publice, colegii noştri au fost alertaţi de mai mulţi cetăţeni să intervină în vecinătate unde are loc un conflict spontan între mai multe persoane care ar folosi arme albe şi alte obiecte contondente. S-au deplasat de îndată la locul indicat unde au constat că cele sesizate se confirmă.

Jandarmii au intervenit pentru aplanarea conflictului, izbucnit pe fondul consumului de alcool, i-au imobilizat pe cei implicaţi, fiind vorba de o femeie (47) şi doi bărbaţi (48 şi 49 ani), asupra cărora au descoperit o sabie confecţionată artizanal cu lungimea de 90 centimetri, cu lama de 65 centimetri, o ţeavă metalică de 120 centimetri şi un cuţit briceag cu lama de 8 centimetri”, au informat reprezentanții Grupării Mobile de jandarmi Ploieşti.

Având în vedere că unul dintre bărbaţii implicaţi în scandal a spus că îi este rău, la faţa locului a fost chemat şi echipaj medical. Ambulanţa ajunsă la caz l-a preluat pe bărbat și l-a transportat la spital.

La finalul intervenţiei, jandarmii au înaintat actele de sesizare a organelor de urmărire penală împreună cu obiectele descoperite asupra celor în cauză, în vederea continuării cercetărilor.

Orientul Mijlociu: noua eră de instabilitate

Exploziile care au răsunat în capitala Qatarului au sugerat inițial că cel mai rău scenariu din Orientul Mijlociu devenea realitate: conflictul dintre Israel și Iran depășise granițele și amenința să înghită regiunea.

Dar atacul iranian asupra bazei americane Al Udeid a fost anunțat cu atenție, rachetele fiind interceptate și fără victime raportate -un răspuns care i-a deschis calea lui Donald Trump să anunțe un armistițiu între Republica Islamică și Israel, potrivit Financial Times. Totuși, Orientul Mijlociu rămâne un butoi cu pulbere.

Armistițiul – încheiat cu termeni care nu au fost făcuți publici – este în mod inerent fragil. Israelul a promis să răspundă „în forță” oricărei încălcări; Iranul va riposta la escaladare.

Când Israelul și Iranul au încălcat armistițiul de marți, la câteva ore după intrarea sa în vigoare, Trump s-a grăbit să critice ambele părți într-o tiradă plină de reproșuri.

„Momentul actual are un aer de instabilitate reală”, a declarat Michael Wahid Hanna de la Crisis Group, avertizând că Israelul – din ce în ce mai încurajat și mai hotărât să își înfrângă inamicii în urma atacului Hamas din 7 octombrie 2023 – și Iranul ar putea intra într-o perioadă de atacuri sporadice.

Teheranul ar fi mult mai dispus să răspundă la orice viitoare agresiune israeliană și a demonstrat că arsenalul său de rachete este mult mai distructiv.

Cum vor încerca Trump și Benjamin Netanyahu să gestioneze amenințarea persistentă reprezentată de programul nuclear al Iranului? „Israelul rămâne dependent de consimțământul și sprijinul SUA, atât militar, cât și diplomatic, subliniază Hanna.

Dacă va continua să urmărească un acord nuclear cu Iranul, Trump se va confrunta cu principalul obstacol care a zădărnicit eforturile anterioare: cererea Washingtonului ca Teheranul să înceteze îmbogățirea uraniului pe plan intern, o linie roșie pentru regimul lui Khamenei.

Netanyahua avertizat că Israelul  este pregătit să repete atacurile dacă Iranul încearcă să își relanseze programul nuclear.

Dacă Trump face concesii, ar fi suficient pentru a preveni orice alte operațiuni israeliene? Ce se va întâmpla în cazul în care Iranul refuză să capituleze? Cum se va rezolva criza din Fâșia Gaza?

”Soarta Israelului este să lupte într-o vecinătate ostilă”

Liderii arabi și occidentali afirmă de zeci de ani că soluționarea conflictului palestiniano-israelian prelungit este esențială pentru neutralizarea forțelor extremiste și abordarea uneia dintre cauzele fundamentale ale instabilității din Orientul Mijlociu.

Dar Netanyahu a respins în mod repetat presiunile occidentale de a face concesii palestinienilor, cu atât mai puțin de a lua măsuri în vederea creării unui stat palestinian.    În schimb, cu sprijinul administrațiilor americane succesive, Israelul și-a crescut dramatic apetitul pentru risc și a trecut la ofensivă în urma atacului Hamas din 7 octombrie.

”Nu există niciun pas următor pentru a încheia o pace durabilă. Soarta Israelului este să lupte într-o vecinătate ostilă”, a declarat Jon Alterman de la Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale.

„Steaua în Liga 1” – KO! Lovitură de „Palat” în Parlament

2

Amendamentele la Legea Sportului, care ar fi permis cluburilor de drept public să evolueze în Superligă prin parteneriate cu alte instituții publice, urmau să fie votate azi în Camera Deputaților.

Cu toate acestea, liderul de grup al PSD, Ștefan Ovidiu Popa, a cerut mutarea proiectului pe poziția 40 a ordinii de zi. Propunerea a fost acceptată unanim, iar votul a fost, astfel, amânat.

Ce aduce legea pentru sportul românesc

Modificările propun ca două instituții publice să poată crea împreună un club de drept privat. Astfel, entități ca CSA Steaua București sau CS Dinamo ar deveni eligibile pentru competițiile profesioniste și ar putea primi finanțări clare, fără riscul unor sancțiuni.

O bagă Becali pe Steaua „în prelungiri”?

Dupa ce s-a lăudat public că se va implica personal în situația modificării legii sportului și că-i va suna pe toți oamenii politici care îi sunt datori, Gigi Becali pare că a reușit imposibilul.

Deoarece de la 1 iulie începe vacanța parlamentară, e puțin probabil ca proiectul să mai fie discutat luni, la ultima ședință a Camerei. Votul ar putea fi reluat abia în septembrie. Dacă legea nu trece până atunci, Steaua nu va avea drept de promovare nici în vara lui 2026.

Un cadou pe cinste

Deputatul care a cerut amânarea, Ștefan Ovidiu Popa, își sărbătorește azi ziua de naștere. Ironia face ca în aceeași zi să fie născut și Gigi Becali, cel mai vocal opozant al modificărilor legislative.

Ministrul Finanțelor trimite „de urgență” Corpul de Control la Vama Constanța

1

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a dispus trimiterea de urgență a Corpului de Control la Vama Constanța. Totul, după apariția în spațiul public a unor informații referitoare la blocaje și întârzieri nejustificate în procesul de vămuire a mărfurilor, precum și a unor acuzații aduse unor funcționari vamali – conform unui comunicat al Ministerului Finanțelor.

„Ministerul Finanțelor ia act cu maximă seriozitate asupra informațiilor apărute în spațiul public referitoare la blocaje și întârzieri nejustificate în procesul de vămuire a mărfurilor din cadrul Vama Constanța, precum și de acuzațiile aduse unor funcționari vamali.

Situația semnalată în spațiul public, care afectează direct agenții economici prin generarea de costuri suplimentare și perturbarea lanțurilor logistice de aprovizionare, este inacceptabilă și contravine principiilor de transparență, legalitate și eficiență pe care Ministerul Finanțelor le promovează”, se menționează în comunicatul de presă de miercuri, 25 iunie.

În acest context, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a dispus trimiterea de urgență a Corpului de Control la Vama Constanța, pentru o verificare amănunțită a situației semnalate. Acțiunea de control demarată, începând de miercuri, are ca scop clarificarea situației și identificarea oricăror abateri de la normele legale și procedurile interne – transmite sursa citată.

Nazare: Nu voi tolera sub nicio formă încălcarea legii și comportamentele abuzive din partea funcționarilor publici

„Am luat cunoștință de acuzațiile grave privind disfuncționalități și posibile abuzuri în Vama Constanța. Prioritatea noastră este să asigurăm mediului de afaceri un climat transparent și predictibil, iar astfel de situații, în care agenții economici sunt supuși unor presiuni nejustificate și costuri suplimentare, sunt intolerabile. Nu voi tolera sub nicio formă încălcarea legii și comportamentele abuzive din partea funcționarilor publici din cadrul MF, precum și ai celorlalte instituții din subordine.

Am dispus deja ca acțiunea de control să înceapă chiar de astăzi, la Vama Constanța pentru a investiga fiecare aspect semnalat. Orice funcționar vamal pentru care se va constata că nu respectă legea, că abuzează de poziția sa sau că gestionează preferențial situațiile, va suporta consecințele legale și administrative cele mai severe. Autoritatea Vamală Română trebuie să fie eficientă, integră și în slujba cetățenilor și a mediului de afaceri, nu un factor de blocaj și incertitudine. Măsurile pe care le vom lua vor fi ferme și clare pentru a restabili încrederea și a asigura respectarea strictă a legii”, a punctat ministrul Alexandru Nazare, citat în comunicat.

Ministerul Finanțelor „reiterează angajamentul său ferm pentru combaterea corupției și a oricăror forme de ilegalitate în instituțiile subordonate”. Și anunță că rezultatele controlului vor fi făcute publice, „iar măsurile necesare vor fi luate fără echivoc, în conformitate cu legislația în vigoare”.

Citiți și: Sabotaj împotriva statului. Contractele cu operatorii străini din Portul Constanța, în defavoarea țării

Fiasco mondial! Luis Enrique desființează Mondialul Cluburilor și dă de pământ cu FIFA

0

Mondialul Cluburilor găzduit de SUA s-a transformat într-un eșec răsunător, iar Luis Enrique nu a menajat pe nimeni. După victoria lui PSG cu Seattle Sounders, antrenorul spaniol a răbufnit: „Nu se poate juca fotbal în asemenea condiții.

Gazonul, dezamăgitor- “Sare mingea ca un iepure”
Partida s-a disputat pe Lumen Field, unde fostul gazon sintetic a fost înlocuit în grabă cu unul natural. Rezultatul? „Au udat terenul la pauză și s-a uscat în 10 minute! Aici mingea nu sare, ricoșează. Nici în liga a patra nu vezi așa ceva”, a tunat Enrique.

Atac fără menajamente la FIFA
„Nu pot să-mi imaginez un teren de NBA cu gropi. Dar pentru FIFA, e ok ca la o competiție mondială să jucăm pe câmp. E penibil!”, a continuat tehnicianul lui PSG. În plus, Enrique a criticat și infrastructura din bazele de antrenament, calificând tot turneul drept „un haos”.

Ironii și pentru calendarul supraîncărcat
Întrebat despre ideea FIFA de a organiza turneul din doi în doi ani, Luis Enrique a ridiculizat inițiativa: „De ce nu o dată la două luni? Jucătorii nu mai sunt oameni, sunt tratați ca niște mașini. Totul e făcut pentru bani, fără nicio logică sportivă.”

PSG merge mai departe, dar scandalul crește
Parizienii s-au calificat în optimi și urmează să joace cu Inter Miami, dar victoria a trecut în plan secund. Luis Enrique a aprins fitilul și a pus FIFA în fața unei realități dureroase: Mondialul Cluburilor 2025 e departe de a fi o competiție demnă de fotbalul de elită.

Spionul si agentul de influență

În urmă cu vreo 15-20 de ani, Vadim Tudor, dar și mulți ziariști de la publicații cotidiene, scriau că politicianul cutare e spion KGB, american sau francez. Se folosea și o formă mai blândă: „e omul rușilor” sau „omul francezilor”. În proporție de 80% – năluciri, răutăți, manevre de eliminare din joc, mai toate fără rezultat electoral, pentru că românul e greu de scos din convingerile lui. Câți români ați văzut să recunoască „am votat greșit”? 

Azi, avem ambasadori (de naționalitate română și aleși de români) ai Bruxelles-ului în România și acest lucru e 100% adevărat, pentru că neosecuricii nu spun „lăsăți-ne, mă, cu romanele astea de ceapă și sfadă!” Sunt și mândri dacă îi acuzi. N-or fi ei spioni, dar sunt agenți de influență. O deosebire între spion și agent de influență e că spionul se ascunde, iar agentul de influență militează împotriva corupției și pentru legalizarea drogurilor ușoare. O altă diferență e că spionii vechi și adevărați au fost instruiți în păduri (Iasenovo, Langley, Băneasa), în timp ce agenții de influență sunt „prelucrați” (cuvântul folosit de Silviu Brucan) în clădiri cu pereți din geam.

S-au dus vremurile în care spionul sovietic „a crescut cu arma în mână și își petrecuse copilăria la vânătoare în orașul siberian înconjurat de vulcani Petropavlovsk – Kamceatski”, „a băut alcool pur la vârsta de trei ani, casa lui nu avea electricitate sau gaz și își amintește cu drag de primul său animal de companie – un pui de urs”, „în școala primară trebuia să patineze pe un râu înghețat, pe o distanță de trei kilometri, în fiecare zi, pentru a ajunge la ore”, „a învățat să schieze când avea trei ani pentru a putea străbate drumurile obișnuite”. Am citat din cartea „Cei mai buni inamici – Ultimul mare spion din Războiul Rece”, scrisă de doi ziariști, cercetători și consultanți americani (Gus Russo și Eric Dezenhall).

Agentul de influență de la noi e un ochelarist montat la trotinetă și la tastatură, iar marea lui calitate e că-i mai prostovan decât pare. Dar e un prostovan eficient, deoarece se mișcă bine și dirijat pe internet, lăsând impresia că ar avea mai mulți adepți decât în sondajele în care și așa e avantajat. Și mai are o calitate. E insistent. O va lua iarăși cu „haideți în piața Victoriei, toți pentru justiție, ieșiți din casă dacă vă pasă!” și alte lozinci. Singurul răspuns logic este „dacă vrei să mergem, du-te tu!”

„Conștient, nu dependent” – campanie națională antidrog, lansată de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României

0

România se confruntă cu o realitate dureroasă: vârsta la care adolescenții experimentează prima oară drogurile continuă să scadă alarmant. Potrivit raportului Agenției Naționale Antidrog (ANA) publicat recent, vârsta medie a debutului în consumul de substanțe interzise în țara noastră a ajuns la doar 13 ani, iar numărul liceenilor care au consumat cel puțin o dată astfel de substanțe a depășit deja pragul de 10%. În fața acestei provocări urgente, Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României a lansat campania națională antidrog „Conștient, nu dependent”.

Inițiativa Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României pornește de la o idee clară și asumată: fără o colaborare solidă între școli, familii, autorități și specialiști, lupta împotriva drogurilor este pierdută înainte de a începe. Prima etapă a campaniei include două evenimente cu impact direct în comunitate: la Școala Gimnazială nr. 206 din București, unde se desfășoară workshopuri sub numele „Puterea stă în alegeri sănătoase”, și la Centrul Teen Challenge din Grădiștea, județul Ilfov, unde tineri în recuperare primesc vizita psihologilor, specialiștilor și consilierilor implicați activ în sprijinirea acestora.

Campania reunește ambasadori locali, specialiști în psihologie și medicină, influenceri care au deja conexiuni reale cu adolescenții, dar și foști consumatori care au reușit să depășească dependența. Printre ambasadori se numără și psihologi, experți în educație și prevenție, dar și influenceri și personalități publice care au decis să se alăture acestei cauze și să vorbească deschis despre realitățile dure ale dependenței.

Datele Eurostat arată că România ocupă un loc îngrijorător în Europa în ceea ce privește disponibilitatea drogurilor în școli și licee. Aproximativ 25% dintre adolescenți consideră că accesul la droguri este ușor sau foarte ușor, o statistică îngrijorătoare care justifică demersurile inițiate de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României.

Ca parte din strategia campaniei, fundația va implementa o hartă digitală interactivă la nivel național, pe care vor fi marcate activitățile din fiecare județ, rezultatele și statistici relevante privind consumul și prevenția. De asemenea, părinții vor avea la dispoziție un ghid antidrog, realizat împreună cu specialiști, care să îi ajute să intervină cât mai devreme și să prevină posibilele derapaje.

Specialiștii implicați în campanie consideră că abordarea trebuie să fie una integrată și că educația trebuie să înceapă mult mai devreme decât în prezent. Psihologii și medicii afirmă că prevenția începe în familie și în școli, cu o comunicare deschisă și fără prejudecăți.

Astfel, campania „Conștient, nu dependent” devine nu doar o inițiativă punctuală, ci o mișcare pe termen lung care își propune să schimbe în mod real cifrele dramatice ale consumului de droguri în România. Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României transmite, astfel, un semnal puternic și clar: tinerii României au dreptul și puterea să aleagă sănătatea, iar comunitatea are datoria să îi sprijine în mod real.

„40 de întrebări” – o făcătură cu pretenții de jurnalism dur

„40 de întrebări” este, fără ocolișuri, o rușine cu pretenții. O mizerie de emisiune care încearcă să se îmbrace în hainele jurnalismului dur, dar care în realitate nu face altceva decât să scormonească în viața personală a invitaților cu o sete bolnavă de penibil. E aceeași mocirlă în care se scaldă întreaga televiziune românească – doar că aici se joacă teatru de sobrietate.

Ultima victimă? Elena Merișoreanu. Adusă în fața plutonului de execuție mediatică, nu pentru a vorbi despre o carieră de decenii, ci pentru a răspunde la întrebări de mahala, gen „Ești prietenă cu amanta soțului?” sau „Ai avut vreodată fantezii cu băieții tineri?”. Ce urmează? „Ai mâncat vreodată cu gura deschisă?” Sau poate: „Pe cine urăști în secret?”

„40 de întrebări”O emisiune pentru cei care confundă intimitatea cu ratingul

Nimic din „40 de întrebări” nu aduce vreun beneficiu cultural, informativ sau moral. E doar încă un produs toxic care ridică gunoiul la rang de conținut. Singura diferență față de celelalte aberații televizate este că aici se joacă teatru: platou sobru, ton grav, frizura Denisei Rifai betonată în loc, de parcă urmează o conferință ONU, nu o execuție televizată cu glumițe pasiv-agresive.

40 de întrebări
40 de întrebări

Invitați umiliți, publicul luat de prost

Elena Merișoreanu a fost redusă la un pretext de show. O femeie care a trăit, cântat, muncit o viață, adusă pe post de decor pentru un spectacol jalnic. Niciun respect, nicio urmă de demnitate. Doar un set de întrebări concepute special să scoată reacții stânjenitoare, fără niciun sens real, fără context, fără substanță.

Dar poate asta merităm. Într-o țară în care televiziunea a devenit o glumă sinistră, în care toți se hrănesc cu penibil, poate că „40 de întrebări” e doar oglinda perfectă. Rușinoasă, toxică, dar sinceră în mocirla ei.

Dacă „40 de întrebări înseamnă jurnalism, atunci orice bârfă de la colțul blocului e documentar BBC. Și dacă asta e valoarea pe care o mai oferim unor oameni cu cariere întregi, n-ar fi rău să tragem obloanele televiziunii pentru totdeauna.

Summitul NATO de la Haga. Nicușor Dan s-a întâlnit cu premierul britanic Keir Starmer. Ce au discutat

Președintele Nicuşor Dan și premierul britanic Keir Starmer au avut miercuri, 25 iunie, o întrevedere în marja Summitului NATO de la Haga, Țările de Jos.

„A fost o reală onoare să mă întâlnesc cu Prim-ministrul Regatului Unit al Marii Britanii, Keir Starmer, în marja Summitului NATO de la Haga”, a anunțat președintele Nicușor Dan, pe Facebook.

„Am discutat despre consolidarea cooperării în domeniul securității și apărării, precum și despre coordonarea strânsă privind contracararea amenințărilor hibride și cibernetice, cu un accent deosebit asupra regiunii Mării Negre”, a transmis Nicușor Dan, după întâlnire, într-o postare făcută pe aceeași rețea de socializare.

N. Dan: „Am reconfirmat relația bilaterală solidă dintre România și Regatul Unit”

Șeful statului a mai punctat că în cadrul discuțiilor cu înaltul oficial britanic „am reconfirmat relația bilaterală solidă dintre România și Regatul Unit, în calitate de parteneri strategici și aliați în cadrul NATO”.

De asemenea, președintele a dat asigurări în ceea ce priveşte continuarea cooperării în domeniul securităţii.

„Vom continua cooperarea noastră solidă în domeniul securităţii şi apărării, împreună cu o coordonare strânsă în ceea ce priveşte ameninţările hibride şi cibernetice, cu un accent deosebit pe regiunea Mării Negre”, a transmis Nicuşor Dan, de această dată într-un mesaj postat pe X (fostul Twitter).

Președintele Nicușor Dan participă, marți și miercuri, la reuniunea șefilor de stat și de guvern ai Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), care are loc la Haga, în Regatul Țărilor de Jos.

Avertizări de la ANM. Cod GALBEN și PORTOCALIU de caniculă. Temperaturile vor urca până la 40 de grade/Zonele afectate – HARTĂ

0

Vremea va continua să fie foarte caldă atât miercuri, cât și joi, în mai multe județe, dar și în Capitală. Meteorologii au emis Cod galben și portocaliu de caniculă pentru mai multe zone din țară.

Astfel, Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri dimineață, o atenționare Cod galben de caniculă și disconfort termic ridicat, pentru intervalul 25 iunie, ora 10 – 26 iunie, ora 10.

Meteorologii atrag atenția că valul de căldură se va manifesta în majoritatea zonelor. „Va fi caniculă și disconfort termic ridicat în Banat, Crișana, Maramureș, Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei, Dobrogea continentală și în cea mai mare parte a Transilvaniei, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 34 și 38 de grade, iar cele minime între 17 și 24 de grade, caracterizând o noapte tropicală în sudul și vestul țării”, conform ANM.

COD PORTOCALIU pentru mai multe județe, dar și pentru Capitală, de joi dimineață

Totodată, specialiștii ANM anunță, prin intermediul unei avertizări Cod galben, ce va fi valabilă în perioada 26 iunie, ora 10 – 27 iunie, ora 10, așadar de joi dimineață și până vineri dimineață, că „în Crișana, sud-vestul și sudul Transilvaniei, nordul și nord-estul Munteniei, Dobrogea și sudul Moldovei, valul de căldură va continua să se manifeste, va fi caniculă, disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități”.

Conform meteorologilor, temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 35 și 37 de grade, iar cele minime în general între 17 și 20 de grade. Nu în ultimul rând, specialiștii ANM atrag atenția că vineri, așadar în 27 iunie, valul de căldură va persista în cea mai mare parte a țării.

Pentru intervalul 26 iunie, ora 10 – 27 iunie, ora 10 a fost emisă o avertizare Cod portocaliu de caniculă și disconfort termic accentuat. Conform hărții aferente avertizării meteo, 12 județe și Bucureștiul se vor afla sub incidența acestui Cod portocaliu.

„În Banat, Oltenia și jumătatea de sud a Munteniei valul de căldură se va intensifica, va fi caniculă, disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități.

Temperaturile maxime vor fi de 38…40 de grade, iar cele minime se vor situa între 20 și 24 de grade, caracterizând o noapte tropicală” – anunță specialiștii ANM.

Prognoză specială pentru zona municipiului București – cât de cald va fi miercuri și joi

Și Capitala va fi afectată, așadar, de valul de căldură și de temperaturi caniculare. Tot miercuri, ANM a emis și o prognoză specială pentru zona municipiului București.

Iată ce precizează meteorologii:

„Prognoză Meteorologică pentru Intervalul 25.06.2025 Ora 10:00 – 26.06.2025 Ora 10:00

Canicula și disconfortul termic vor persista, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat.

Temperatura maximă va fi de 36…37 de grade, iar cea minimă de 18…21 de grade.
Prognoză Meteorologică pentru Intervalul 26.06.2025 Ora 10:00 – 27.06.2025 Ora 10:00
Vremea va fi în continuare caniculară, disconfortul termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi variabil, mai mult senin dimineața și noaptea. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 38 de grade, iar cea minimă va fi de 18…21 de grade, caracterizând în centrul orașului o noapte tropicală.

Atenționare meteorologică cod galben valabilă pentru municipiul București în intervalul 25 iunie, ora 10 – 26 iunie, ora 10, ce vizează caniculă și disconfort termic.

Avertizare meteorologică cod portocaliuvalabilă pentru municipiul București în intervalul 26 iunie, ora 10 – 27 iunie, ora 10, ce vizează caniculă și disconfort termic.”

„Manevră de amatori”. China acuză CIA că încearcă să facă recrutări pe reţelele de socializare

China acuză Agenția Centrală de Informații a SUA (CIA) că încearcă să facă recrutări pe reţelele de socializare.

Beijingul a acuzat miercuri CIA că încearcă în mod „absurd” să recruteze cetăţeni chinezi prin intermediul videoclipurilor postate pe reţelele de socializare, potrivit AFP.

Ce acuză Beijingul

Ministerul chinez al Securităţii de Stat a declarat că conţinutul postat pe X, care echivalează cu oferte de muncă, seamănă cu o „manevră de amatori” menită să convingă oamenii să spioneze pentru Statele Unite – notează News.ro.

„Aceste două ‘oferte de locuri de muncă’ scrise meticulos, pline de retorică stângace şi de afirmaţii calomnioase, dezvăluie logica absurdă şi iluziile paranoice ale agenţiilor de informaţii americane”, a transmis ministerul pe platforma WeChat.

„Încă o dată, aşa-numita ‘cea mai mare putere de informaţii a lumii’ a devenit bătaia de joc a lumii prin incompetenţa sa deconcertantă”, a adăugat sursa menționată.

Reacţia directorului CIA

Directorul CIA, John Ratcliffe, a declarat că scurtmetrajele, publicate în luna mai şi care îndeamnă orice oficial chinez dezamăgit să predea secrete de stat, au ca scop „recrutarea oficialilor chinezi pentru a ajuta Statele Unite”.

În mai, Beijingul a condamnat publicaţiile drept „pură provocare politică”.

Miercuri, Ministerul Securităţii de Stat s-a angajat să „protejeze cu hotărâre interesele strategice şi secretele vitale ale naţiunii”.

Beijingul a avertizat că „orice încercare de a incita la trădare în rândul poporului chinez este sortită eşecului, iar orice complot de infiltrare în China în scopuri de informaţii se va dovedi zadarnic”.

De altfel, dclaraţia virulentă a ministerului chinez s-a aflat miercuri în topul tendinţelor de pe reţeaua de socializare Weibo, unde utilizatorii de internet au criticat videoclipurile CIA – notează sursa citată.

„Putem să înfiinţăm (o echipă) pentru a organiza o fraudă în domeniul telecomunicaţiilor împotriva CIA? Am putea incrimina SUA şi să câştigăm ceva bani în acest proces”, s-a întrebat un utilizator de internet.

În luna aprilie, Beijingul a anunţat că oferă recompense pentru capturarea a trei presupuşi agenţi secreţi ai Agenţiei Naţionale de Securitate a SUA (NSA), suspectaţi că au efectuat atacuri cibernetice în China, în timpul Jocurilor Asiatice de Iarnă din Harbin (nord-est).

Robotul chinez, un cal troian în SUA?

Pe de altă parte, recent se aflase că, stimulați de presiunile lui Donald Trump în favoarea relocalizării industriale, producătorii chinezi de roboți își propun să intre pe piața americană.

„Produși în număr mare și la costuri relativ scăzute, acești roboți industriali ar urma să se ocupe mai întâi de sarcini logistice minore, deschizând potențial calea pentru succesori umanoizi mai avansați.

Dar ar putea veni cu o problemă. Roboții industriali de ultimă generație sunt capabili să colecteze „cantități masive” de date și proprietate intelectuală, a avertizat Daniel Diez, directorul comercial al Agility Robotics, citat de UnHerd. Cei mai avansați producători occidentali din ziua de azi folosesc modele simulate ale fabricilor lor în scopuri care includ antrenarea roboților.

Astfel de modele – ”gemenii digitali” – sunt bogate în informații despre cele mai complexe mecanisme ale unei companii. Partajarea modelelor în sine prezintă un risc la adresa vieții private. „Există o mulțime de date sensibile”, preciza Diez la conferința Viva Tech de la Paris, „și trebuie să le încredințați producătorului de roboți pentru ca aceștia să poată funcționa în fabrici”.

Citiți mai multe AICI: Robotul chinez, un cal troian în SUA?

Accident grav în București. Bărbat spulberat pe trecerea de pietoni de o mașină condusă de un tânăr

1

Un accident cu urmări înfiorătoare a avut loc marți seară în București. Un bărbat a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost lovit de o mașină, în timp ce traversa strada pe marcajul destinat pietonilor. Din păcate, în ciuda eforturilor medicilor, omul nu a putut fi salvat.

Accidentul a avut loc pe o stradă din sectorul 3, iar la fața locului au intervenit echipaje medicale de prim-ajutor. Victima accidentului – un bărbat de 74 de ani. Care, din primele informații, a fost spulberat de o mașină în timp ce traversa pe trecere.

Conform stirileprotv.ro, pietonul de 74 de ani a murit la spital, după ce a fost lovit de un autoturism condus de un tânăr șofer de 20 de ani, când traversa regulamentar strada.

Izbit de mașină

Accidentul s-a produs cu puțin după ora 22, când pietonul a vrut să traverseze strada pe o trecere de pietoni fără semafor. Din păcate, a fost lovit puternic de mașina condusă de tânărul de 20 de ani. Conform sursei citate, șoferul a reușit să oprească autoturismul după câțiva metri de la locul incidentului.

La fața locului au ajuns echipaje medicale, care i-au acordat victimei primele îngrijiri, bărbatul fiind apoi transportat la spital, în stare gravă, unde, din păcate, s-a stins câteva ore mai târziu.

În mașina implicată în accident se mai afla și o tânără, care a ajuns și ea la unitatea medicală. Între timp, șoferul a fost verificat cu etilotestul, rezultatul fiind zero.

Polițiștii urmează să facă cercetări pentru a stabili exact condițiile în care s-a produs acest accident de circulație cu urmări grave.

Turiștii Apocalipsei de la Răsărit

1

KWJ, Becali, Tiriac și Nicușor ar fi cei patru cavaleri ai tristei Apocalipse dacă ne uităm după cât de mult zboară aceștia.

În top este și va rămâne fără voia dar pe banii dumneavoastră primul turist al țării, Johannis.

Al doilea ar fi Becali care însă nu și-a luat avion privat pentru ca în aviație nu poate face el nici echip și nici dicta jocul.

Pe trei vine Tiriac pentru ca el zice ca este atât de sărac încât trebuie să să se jertfească să zboare el în locul unuia dintre piloți !

Pe ultimul vine din urmă Nicușor Dan care până acum a zburat mai mult decât Iliescu în primul an de mandat.

Între Boeingul privat și Spartanul armatei

De la instalarea în funcție noul președinte a dovedit ca KWJ a fost cel mai risipitor președinte te cu banii țării. De ce ?

Păi foarte simplu pentru ca Johannis nu putea să zboare decât cu avioane de lux închiriate nici măcar de la Tarom Nicușor Dan zboară doar cu Spartanul aviației militare

Dacă vorbim despre dotări diferența este ca de la șase stele super all inclusiv la două stele. Boeingul 737 folosit de Johannis era un avion amenajat special pentru zboruri VIP, fiind dotat cu dormitor, living, cabină de duș, fotolii de tip business class pentru însoțitori, bucătărie, spații de depozitare hrană și băuturi în timp ce Spartanul folosit de Nicușor Dan este un avion cu o toaletă incomodă, cu scaune tip economic (dacă cumva nu o fi achiziționat Aviația militară și un kit de tip business class sau VIP, fără dus, dormitor, etc

Dacă vorbim de viteză, înălțime și zgomot Boeingul este incomparabil peste Spartan mai ales ca ultimul este un avion cu elice, cu un plafon maxim de 8-9000 de metri și o viteză maximă de 480 kilometri pe oră.

Cat privește costurile diferență este și mai mare pentru ca Boeingul era închiriat în regim VIP în timp ce Spartanul este folosit de către Ministerul apărării cu costuri la sfert față de primul.

Costurile cu Johannis au fost și mai mari pentru ca acesta trebuia să facă escală la Sibiu pentru preluarea soției de acolo. Gurile rele spun ca sigur ar fi apărut scântei dacă aceasta ar fi venit la București cu mașina SPP-ului. Scântei ce puteau aprinde un mic incendiu la Ministerul de Justiție al Alinei Gorghiu.

Dacă cineva va avea curiozitatea de a analiza costurile cu închirierea avioanelor lui Johannis, promise a fi făcute publice de fostul prim-ministru Marcel Ciolacu va putea calcula raportat la pensia sau salariul minime ce înseamnă acea risipă a banului public.

La capitolul dotări avionul privat al lui Tiriac dat din când în când și la Președinție este cel mai cel dar cum spuneam proprietarul este prea sărac ca să il dea și la alții fără el la manșa!

Pentru ca România educată nu poate merge cu rata nu-i așa, dar olimpicul poate, măcar acum la început !

Detox-ul Mental: Cum Să-ți Cureți Mintea Într-o Lume Prea Grea

În fiecare zi, avem grijă să ne spălăm pe dinți, să ne îmbrăcăm curat, să mâncăm sănătos – dar… ce facem cu mintea noastră? Câtă grijă îi acordăm? Într-o lume în care suntem bombardați cu informații, știri negative, stres profesional și presiune socială, mintea noastră are nevoie de detox mai mult ca niciodată.

„Detoxifierea mentală” nu este un trend new-age, ci o necesitate validată științific pentru sănătatea psihică și emoțională.

🔄 Ce este detox-ul mental?

Detoxifierea mentală înseamnă:

• reducerea supraîncărcării informaționale,

• curățarea gândurilor automate și negative,

• refacerea capacității de concentrare,

• reconectarea cu prezentul,

• eliberarea de stres și anxietate.

La fel cum organismul are nevoie de pauze alimentare, mintea are nevoie de pauze de gândire.

🔍 Simptome că ai nevoie de un detox mental

• Gânduri repetitive și intruzive,

• Te trezești obosit(ă) fără motiv,

• Uiți lucruri mărunte des,

• Nu te poți concentra mai mult de 10 minute,

• Te simți copleșit(ă), chiar și în momente liniștite,

• Derulezi compulsiv social media, dar te simți mai rău apoi.

Dacă te-ai regăsit în 2-3 puncte, este timpul pentru o resetare mentală.

🧘‍♀️ Tehnici eficiente pentru detoxul minții

1. Curățenia digitală zilnică

• Unfollow conturi toxice,

• 20 min/zi „no screen time” complet,

• Mută telefonul din dormitor.

2. Jurnalul de gânduri

• Scrie în fiecare seară 3 gânduri care te-au deranjat,

• Apoi scrie 3 lucruri pentru care ești recunoscător(are).

✅ Simplu, dar puternic. Jurnalul schimbă structura gândirii.

3. Meditația de 5 minute

• Nu trebuie să „nu gândești”,

• Doar stai în tăcere, cu respirația ta.

✅ Studiile arată că 5-10 minute zilnic de mindfulness reduc activitatea în zona creierului responsabilă cu frica și anxietatea.

4. Îmbrățișează plictiseala

• Lasă mintea să „bată vântul” 10-15 minute pe zi fără muzică, ecran, sarcini. Acolo apare creativitatea

🌿 Cum sprijină Institutul Emmanuel detoxifierea mentală?

La Institutul Emmanuel, detox-ul mental este un pilon central în programele de echilibru și recuperare:

• Neurofeedback pentru resetarea undelor cerebrale afectate de stres cronic,

• Realitate virtuală terapeutică (VR) – pentru relaxare ghidată profundă,

• Psihoterapie cognitiv-comportamentală și consiliere emoțională,

• Ateliere de mindfulness, respirație și autoreglare.

Fiecare program este personalizat, pentru că fiecare minte are propriul ritm și propriile răni.

🎯 Concluzie: O minte curată e o viață mai ușoară

Adevărata igienă nu se oprește la piele. Ea începe din interior. O minte clară nu este un lux, este fundamentul unei vieți sănătoase.

Fă-ți zilnic dușul de gânduri: oprește zgomotul, respiră, scrie, fii atent(ă). Detoxul mental nu înseamnă retragere – înseamnă alegere conștientă.

 

 

Evaluarea Națională 2025 continuă. Miercuri – proba la matematică

0

Evaluarea Națională 2025 continuă miercuri, 25 iunie, cu proba scrisă la matematică. Așadar, se anunță o nouă zi importantă pentru absolvenții claselor a VIII-a din Capitală și din țară înscriși la examenul de la finalul școlii generale.

Elevii care au terminat clasa a VIII-a susțin miercuri proba scrisă la Matematică în cadrul Evaluării Naționale, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. După ce luni au avut proba la Limba și literatura română, candidații s-au întors în sălile de examen, de această dată pentru a susține proba la matematică.

Elevii din partea minorităților naționale vor participa vineri, 27 iunie, la proba la Limba și literatura maternă.

Probele încep la ora 9:00, când elevii primesc broșura cu subiectele. Pentru fiecare probă scrisă sunt alocate două ore pentru rezolvarea subiectelor (120 de minute), calculate după completarea casetei de identificare.

Când vor fi afișate primele rezultate la Evaluarea Națională 2025

Elevii vor afla ce note au obținut la Evaluarea Națională 2025 în 3 iulie, când vor fi afișate primele rezultate, ulterior candidații nemulțumiți de note având la dispoziție varianta de a depune contestații.

„Primele rezultate vor fi afișate (online și în școli/centre de examen) în data de 3 iulie, până la ora 12:00. Ulterior, în intervalul orar 14:00 – 18:00, pot fi vizualizate lucrările scrise și pot fi depuse contestațiile. Acest proces continuă și în zilele de 4 și 5 iulie.

Candidații pot solicita vizualizarea lucrării/lucrărilor, în conformitate cu prevederile procedurii stabilite de către Comisia Națională. La vizualizarea lucrării/lucrărilor, candidatul minor trebuie să fie însoțit obligatoriu de un părinte/reprezentant legal. Depunerea contestațiilor nu este condiționată de vizualizarea lucrărilor. În aceeași măsură, vizualizarea lucrărilor nu obligă candidatul să depună contestație.

Elevii care depun/transmit contestații completează, semnează și depun/transmit și o declarație-tip în care se menționează că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Documentele sunt semnate și de către părinții/reprezentanții legali ai elevilor minori”, a anunțat Ministerul Educației, într-un comunicat.

După intervalul destinat rezolvării contestațiilor, vor fi făcute publice rezultatele finale la evaluarea Națională 2025. Rezultatele finale vor fi afișate joi, 10 iulie.

Comunicarea rezultatelor se realizează anonimizat prin coduri individuale care înlocuiesc numele și prenumele, atât în centrele de examen, cât și pe site-ul evaluare.edu.ro, respectându-se Regulamentul general privind protecția datelor personale. Codurile individuale au fost distribuite elevilor pe bază de semnătură de primire, la prima probă susținută.

Amplă campanie nocturnă de spălare și igienizare a principalelor obiective din Sectorul 4

1

Ne aflăm în plină perioadă caniculară, așa că igiena solicită o atenție suplimentară. Pe lângă spălările permanente ale suprafețelor exterioare, autoritățile locale au trecut și la măsuri de mai mare amploare. De exemplu, în Sectorul 4 se desfășoară în aceste zile o amplă campanie de spălare și de igienizare a obiectivelor de largă circulație auto și pietonală, care se materializează prin activități care se derulează doar noaptea.

Astfel, în atenția personalului de la Totul Verde. S.A., cei responsabili de aceste activități, s-a aflat deja platoul de la Eroii Revoluției. Urmează ca în nopțile următoare, agentul de salubritate să intervină la Pasajul Unirii, podul Europa Unită și Pasajul Sudului, câte o noapte, de la ora 23:00 la ora 05:00 pentru fiecare dintre sensuri, la aceste obiective.

Este doar începutul unor astfel de activități, acestea urmând să se desfășoare periodic de-a lungul acestei veri, care se anunță destul de fierbinte.

Horoscop 25 iunie 2025 – De azi începeți să reevaluați proiectele

0

BERBEC

Abordați proiectele pe care le-ați lăsat să alunece și direcționați-vă energia considerabilă către noi eforturi sau pentru a reînvia lucrările în curs. În timpul acestui ciclu, preferi să faci lucrurile pe cont propriu, să fii primul, să fii pionier și să preiei conducerea – și acesta este un moment excelent pentru a face acest lucru. Astăzi, explorezi diferite moduri de a-ți construi simțul valorii și demnității.

TAUR

Ați putea să vă simțiți temporar mai puțin încrezător în planurile dvs., dar această încetinire aparentă nu este un ghinion. În schimb, este un moment pentru un impuls sau o reîncărcare a spiritului: te reorientezi pentru a te pregăti pentru vremuri mai aglomerate și mai asertive. Evită înclinațiile către auto-înșelăciune sau tacticile înșelătoare pentru a obține ceea ce îți dorești, deoarece acestea nu vă satisfac niciodată cu adevărat.

GEMENI

Dorința ta de a fi tu însuți și de a te exprima autentic este puternică în săptămânile următoare. Ai mai multă energie și impuls decât de obicei pentru a organiza proiecte sau a prelua conducerea în grupuri sau cu prietenii. Este o influență de susținere care vă crește subtil nivelul de energie și încredere. Deși pot exista unele presiuni legate de prieteni și proiecte personale, este posibil să vă simțiți plăcut ocupat.

 

RAC

Astăzi, te poți simți revigorat dintr-o conexiune sau un proiect din trecutul tău care arată acum mai ușor de gestionat sau mai atractiv. Pentru cele mai bune rezultate, concentrați-vă pe construirea și pe încrederea dvs. de a urmări ceea ce doriți.  Există o dorință puternică de a se lega și de a se conecta la niveluri mai profunde decât de obicei cu ceilalți, iar conversațiile tind să reflecte acest lucru – pot deveni rapid pasionale sau profunde, într-un mod în mare măsură plăcut.

 

LEU

 

Această zi scoate în evidență natura ta mai curajoasă, care, la rândul său, atrage mai multă aventură sau spirit în viața ta. În mod simbolic, începi să mergi mai departe în loc să-ți îngrijești sentimentele și suspiciunile. Astăzi, s-ar putea să câștigi apreciere sau recunoaștere pentru munca ta sau poate chiar pentru proiectele pe care le-ai realizat în trecut și de care ai uitat. Te poți simți aproape atunci când vine vorba de rezolvarea problemelor și de rezolvarea problemelor de astăzi.

FECIOARA

Căldura de suprafață în relații scade și acum te uiți la aspecte mai profunde ale relaționării – strategie, putere și autocontrol. Este, de asemenea, un moment pentru a prelua controlul asupra a ceea ce datorezi sau a ceea ce ți se datorează. Puteți pune o energie considerabilă în relațiile voastre, într-un proiect de companie sau în înțelegerea de sine în timpul acestui ciclu. Ești mai interesat să faci schimbări interne. Astăzi, poți fi pasionat de o idee, cauză, studiu sau proiect creativ.

BALANTA

Pot exista fricțiuni între tine și o persoană semnificativă, care nu trebuie să fie dificilă dacă este tratată bine. Activitățile comune vă pot ajuta să eliberați excesul de energie. Vei învăța multe despre tine, despre dorințele tale și despre motivațiile tale prin interacțiunile tale cu ceilalți. Astăzi, vedeți chestiunile și relațiile trecute în moduri noi și pot apărea realizări importante. Poate exista magie în cercetarea ta sau o conversație intimă poate fi foarte revelatoare.

 

SCORPION

Poți fi entuziasmat de eforturile de auto-îmbunătățire și super motivat să faci mai multe lucruri. Dificultățile apar dacă simți că ceilalți își pun munca asupra ta sau îți spun ce să faci și dacă cedezi nerăbdării. Dacă ai tânjit de metode și programe mai bune pentru sănătate și muncă, atunci acesta este momentul în care ești gata să acționezi.  Astăzi, s-ar putea să vă reconectați cu o persoană din trecutul dvs. șim de asemenea, s-ar putea să dai o nouă viață proiectelor și studiilor vechi.

 

SAGETATOR

Ar putea exista mai multe conflicte în dragoste sau pur și simplu o dorință mai puternică de a participa la eforturi creative, atletism, jocuri, divertisment și activități plăcute. Sunteți într-un ciclu personal magnetic și atractiv. Nerăbdarea sau urmărirea prea fierbinte a obiectivelor tale pot duce la conflicte sau probleme… Astăzi, ești gata să abordezi problemele care s-ar putea să te fi ocolit în trecut.

CAPRICORN

Ești deosebit de protector față de tine și de ceilalți, așa că ai grijă să nu iei o atitudine defensivă care îi împiedică pe alții să se apropie de tine în timpul acestui ciclu. Ziua de astăzi poate fi deosebit de puternică pentru persuasiune, convingere și motivație personală. Este un moment bun pentru a revigora vechile interese și idei. Vedeți lucrurile și oamenii în termeni de straturi și, ca rezultat, capacitatea dvs. de a dimensiona o situație este excelentă.

 

VARSATOR

 

Motivația de a învăța și de a-ți urmări interesele mentale este puternică. Cu toate acestea, nerăbdarea poate fi o problemă dacă simțiți că ceilalți nu vă țin ritmul rapid. De fapt, este o perioadă puternică pentru inventivitate mentală și claritate. Astăzi, conversațiile pot deveni rapid intime, profunde sau semnificative, deoarece sunteți puțin interesat de discuțiile mici. Din fericire, ați putea descoperi informații interesante acum…

 

PESTI

Te afli într-un ciclu competitiv și energetic pentru probleme legate de obiective sau profesionale. Astăzi, noi perspective asupra trecutului pot duce la viziuni asupra viitorului tău care te motivează și te inspiră. Este un moment bun pentru a rezolva problemele, în special legate de planurile pe termen lung sau calendarul tău social. Aceste eforturi vă pot ajuta să mergeți mai departe, chiar dacă este greu de văzut în acest moment.

Paradoxul producătorilor auto: modele vechi în tandem cu cele noi

Într-un moment în care unele vehicule, în special în Europa, își vor vedea cariera prelungită cu mult peste termenele actuale, unii producători intenționează să proiecteze și să lanseze noi modele în doar 2 ani. Un paradox surprinzător, dar fiecare strategie are avantajele și riscurile sale.

Grupurile auto europene cu tradiție se confruntă cu o dilemă: cum să împace încetinirea cererii de mașini electrice cu necesitatea de a continua să producă masiv pentru a evita falimentul?

Din punct de vedere istoric, marea majoritate a automobilelor se mențin încă 7 ani, cu o restilizare la mijlocul carierei. Cu toate acestea, deceniul actual schimbă regulile, în special în ceea ce privește echilibrul dificil dintre necesitatea de a reduce emisiile de CO2 prin vânzarea mai multor mașini electrice și respectarea standardelor de omologare din ce în ce mai restrictive (GSR 2.0, Euro 7 în curând), iar producătorii se află la o răscruce de drumuri.

Cel mai recent exemplu este probabil Macan de la Porsche, retras din catalogul european și  înlocuit cu noul model 100% electric, care este, deloc surprinzător, incapabil să reproducă vânzările predecesorului său cu motor termic.

Macan a fost una dintre cele mai bine vândute două mașini Porsche la nivel mondial până în 2024, alături de Cayenne, potrivit Automobile Magazine. Prin urmare, producătorul din Stuttgart și-a sacrificat în mod deliberat un model valoros. Această situație se va repeta probabil cu Cayenne în 2030.

Restilizarea ar putea deveni din ce în ce mai frecventă pe anumite modele europene, iar noua politică a companiilor este să producă vehicule cu combustie sau hibride care funcționează cât mai mult timp posibil, lansând în același timp o nouă versiune electrică.

Până la sosirea noului Peugeot 2008, probabil în 2028,  modelul pe care îl cunoaștem astăzi va exista de 10 ani, întârziind vârsta de pensionare. 208 va avea aceeași soartă, modelele cu combustie/hibrid având șanse să supraviețuiască atunci când va sosi noua generație electrică.

Viitorul Renault Twingo va fi construit în jurul unei baterii LFP, iar accelerarea ritmului de dezvoltare ar facilita, teoretic, adaptarea la schimbările din mediu.

Tesla are unul dintre cele mai vechi cataloage din Europa, dar  asta nu a împiedicat-o să facă furori în 2024. Totuși, reînnoirea în grabă a anumitor modele are o virtute: permite producătorilor să țină pasul cu evoluțiile, în special în ceea ce privește electronica și bateriile.

Întrebarea care se pune acum este dacă dezvoltarea unei mașini noi în doar 2 ani  ar putea reprezenta un risc pentru fiabilitate pe termen lung.

WW3 la superofertă: piesa de teatru în Orientul Mijlociu, factura în România!

A fost sau n-a fost? Război mondial, zic. Dacă ai clipit între 13 și 24 iunie, ai ratat cel mai tensionat dans geopolitic de la criza rachetelor din Cuba încoace. Pe hârtie, avem o agresiune israeliană neprovocată asupra Iranului, un baraj de rachete persane în replică și o Americă care își etalează submarinele și bombardierele ca într-un trailer de Hollywood. În practică? Un spectacol bine regizat, cu victime reale și consecințe nebuloase. Adică, același vechi teatru de umbre, dar cu drone Shahed și rachete Tomahawk în loc de marionete.

Totul a început pe 13 iunie, când Israelul a lovit în plin instalațiile nucleare ale Iranului. Nu o simplă avertizare, ci un atac în toată regula asupra unor instalații-cheie. Iranul a răspuns prompt cu sute de rachete și drone și, cu toate că cenzura impusă de „Bibi” Netanyahu a încercat să ascundă dimensiunea pagubelor, panica a fost imposibil de mascat; Iranul nu e nici Hamas, nici Hezbollah, vorbim de un stat dotat cu rachete balistice reale și cu dorința clară de a le folosi.

În acel moment, lumea a tras adânc aer în piept și mulți s-au întrebat ce urmează. Se sparge balonul nuclear? Își încordează Rusia mușchii? Se activează articolul 5 NATO, la cererea SUA? Nimic din toate astea. În schimb, SUA și Iranul au început un schimb suspect de „lovituri simbolice”, fără victime și cu avertismente clare în avans. Parcă și vezi generalii pe WhatsApp: „Tragem la 03:00, evacuați-vă toți oamenii din bază, da!?”.

Dar, cine-a stins lumina și a pus pauză fix când spirala părea că o ia razna? Răspunsul vine din culise și nu e ficțiune, sunt dezvăluiri de presă – The Times scrie că Donald Trump l-a sunat pe Netanyahu, a schimbat două vorbe despre „salvarea proiectului Israel”, apoi l-a apelat pe emirul Qatarului. Sarcina lui? Să bage Iranul în horă. Cei de la Axios notează că Teheranul, imediat după ce a tras o rafală de rachete spre baza americană Al Udeid, din Doha (da, fix lângă gazdele discuției!), a transmis un mesaj clar: „Gata, am arătat ce era de arătat, nu vrem escaladare!”. Casa Albă a răspuns pe aceeași lungime de undă – „Nu ripostăm, dacă vă opriți!”.

S-a bătut palma pe tăcute, cu vicepreședintele J.D. Vance, secretarul de stat Marco Rubio și emisarul Steve Witkoff în rol de diplomați ad-hoc. Israelul a dat semnalul că și-a cam atins obiectivele și imediat s-a pus stop joc. Cortina jos! Fiecare parte pleacă acasă anunțând publicul însetat de sânge și răzbunare că este victorioasă – Israelul „a învins răul”, Iranul „a dat lecții de demnitate”, iar SUA „au restabilit pacea” în lume.

Doar că nimic din toate astea nu sună a soluție durabilă, ci a pauză de respiro înaintea actului II.

Așadar, ce mama naibii s-a întâmplat? Ne-am aflat la un pas de izbucnirea celui de-Al Treilea Război Mondial sau am fost spectatorii unei piese regizate în cel mai mic detaliu, în care marile puteri doar mimează războiul fiindcă n-au nicio intenție să-l declanșeze cu adevărat?

Șocul realității. Să privim în spatele propagandei de la tv

În Israel, însă, nu toată lumea a ieșit din sală liniștită. Oamenii de rând, antrenați în „normalitatea” conflictului permanent, par să fi suferit o trezire bruscă și brutală la realitate. Războiul cu Iranul nu mai seamănă cu raidurile previzibile asupra Fâșiei Gaza sau contrele calibrate cu Hezbollah. Când sute de rachete balistice cad din cer și dronele Shahab trec peste sistemul Iron Dome ca prin brânză topită, mitul invincibilității naționale începe să se crape.

Și cum nicio societate nu este imună la frică, rețelele sociale s-au umplut de mesaje frenetice: „Unde e cel mai apropiat adăpost?”, „Cum pot ieși din țară?”. Nu se poate, fiindcă autoritățile au închis țara în ziua atacării Iranului – nimeni nu pleacă nicăieri! Zborurile au fost suspendate, „Ben Gurion” s-a securizat, iar cetățenii israelieni au devenit ostatici de lux ai propriei geopolitici.

Cei mai vulnerabili se aude că ar fi fost arabii israelieni, cărora li s-a refuzat instant accesul în adăposturile din marile orașe. În vreme de război, „solidaritatea națională” se oprește la ușa buncărului!

Apropo de uși… După primele zile de bombardamente reciproce, Netanyahu a început să pună întrebări incomode – de ce SUA n-au tras încă în Iran? Unde e Trump? Toată lumea credea și aștepta ca la Teheran să izbucnească o nouă „revoluție portocalie”, ca-n Egipt, Libia sau Siria. Percepția distorsionată a realității i-a făcut pe israelieni să nu vadă cum stau lucrurile cu adevărat.

România, cu ochii pe scenă, dar cu mâna pe portofel

Că a fost regie sau nu în Orientul Mijlociu, efectele sunt reale. Nu doar în Tel Aviv sau Teheran, ci și la București, unde Guvernul Bolojan (cu paiete de tehnocrație și iz de austeritate nemiloasă) se pregătește de primul său act de forță: achiziția de rachete de la francezi.

Așadar, primul tun al va fi tras… în Trezorerie. Cu dedicație specială pentru Paris: rachete franțuzești Mistral, în valoare de 2 miliarde de euro. Da, e corect, spun chiar televiziunile de casă ale „Sistemului! Rachetele americane? Ofertă respinsă, merci, dar nu! Macron își cere partea, iar Bolojan livrează. Sau, mai corect spus, îi plătește tainul pentru sprijinul acordat. Cine poate uita vizitele de la Palatul Élysée, din 19 și 27 februarie, cândd Bolojan era primit cu onoruri de Emmanuel Macron? Acum înțelegem de ce: în politica externă, nimic nu e întâmplător. Cine face poze, face și plăți!

Tot de la Elysee, Macron, eternul dirijor al unei Europe tot mai neînsemnate pe plan internațional, transmite un mesaj clar României – Ai scăpat de americani în pandemie? Perfect, acum plătești tribut Parisului!

Și cine semnează nota de plată? Un ministru al Apărării pus de… USR. Ce coincidență că istoria se repetă! Când Bruxellesul a vrut să vândă seruri de miliarde, în pandemie, a pus USR la Sănătate. Voiculescu, zis VeVe, a învârtit bani publici pe bandă rulantă către Big Pharma în numele „salvării vieților”. Iar acum, în numele „apărării patriei”, un alt USR-ist va direcționa miliarde spre complexul militar european. Sănătate și Apărare: două fronturi, aceeași rețetă.

Rachete în loc de ventilatoare, licitații cu draperiile trase, declarații despre „solidaritate strategică”. Ce contează că țara nu are școli, spitale, autostrăzi? Cumpărăm rachete și dăm Franței 2 miliarde de euro. Români, deschideți larg portofelele, domnul Macron trece pe la fiecare să strângul birul!

România nu este actor pe scena globală, dar plătește biletele – și mai ia și popcornul din buzunarul propriu!

 

Înarmarea Ucrainei și a Republicii Moldova, prioritate zero pentru Guvernul Bolojan

Două priorități zero are Guvernul Bolojan: alocarea a 5% din PIB pentru Apărare și înarmarea Ucrainei și a Republicii Moldova. Mai mult, potrivit programului de guvernare, securitatea, stabilitatea și prosperitatea Republicii Moldova sunt foarte importante pentru România, iar orice evoluție negativă ce afectează Republica Moldova s-ar reflecta și asupra țării noastre. În rest, Executivul își propune ca România să asigure securitatea navigației pe Marea Neagră. De pe țărm, probabil, că dotări nu există.

Capitolul Apărare din programul de guvernare este poate cel mai stufos dintre toate, cu înșiruiri de investiții și achiziții care ar reuși chiar să dea fiori celor neavizați. La loc de frunte se situează determinarea Guvernului Bolojan de a înarma Ucraina și Republica Moldova, chiar și în condițiile încetării războiului cu Federația Rusă. Astfel, Executivul își propune să continue sprijinul acordat partenerilor din regiune, cu accent pe Republica Moldova și Ucraina, inclusiv din perspectiva parcursului european și/sau euroatlantic al acestora, precum și sprijinul partenerilor vulnerabili din regiune, mai ales în acea ce privește Republica Moldova. ”Securitatea, stabilitatea și prosperitatea Republicii Moldova sunt foarte importante pentru România, iar orice evoluție negativă ce afectează Republica Moldova se reflectă și asupra țării noastre. Vom continua politicile de susținere a aspirațiilor europene ale Republicii Moldova și vom contribui, alături de alte state, la întărirea capacității sale de apărare”, se arată în programul de guvernare. Coaliția consideră că o evoluție negativă pe frontul din Ucraina, care să determine noi cuceriri teritoriale din partea Rusiei, sau o soluție de pace care să nu conțină mecanisme de descurajare împotriva unei noi agresiuni, poate pune în pericol întregul litoral al Ucrainei la Marea Neagră. ”O asemenea evoluție ar avea consecințe nefaste pentru securitatea Republicii Moldova și va afecta și securitatea României. Încetarea războiului din Ucraina nu va însemna că Rusia renunță în Europa la un comportament agresiv în plan hibrid. În Marea Neagră aceste acțiuni vor avea ca obiectiv mai ales limitarea libertății de navigație, având un impact negativ asupra intereselor economice ale României”, susține coaliția.

SUA se retrage din Europa

În mod stupefiant, Guvernul Bolojan recunoaște retragerea SUA din Europa, afirmând că, la nivel aliat, suntem martori ai transferului de responsabilitate pentru apărarea și securitatea Europei de la Statele Unite spre membrii europeni ai NATO. ”La nivel convențional, gestionarea amenințărilor și riscurilor de pe continent vor cădea mai mult  în responsabilitatea statelor europene. În acest context, România trebuie să aibă în vedere faptul că apărarea propriului teritoriu începe de acasă, necesitând investiții mai mari și un efort de solidaritate națională, în paralel cu asumarea unui rol strategic mai relevant în regiune și contribuția la apărarea colectivă”, se precizează în document. Pentru aceasta, coaliția a decis să aloce Apărării un procent de 5% din PIB, anunțând creșterea graduală a cheltuielilor/investițiilor de apărare cu până la  5% din PIB conform evoluțiilor mediului de securitate și deciziilor la nivelul NATO și UE, din care 3,5% din PIB pentru cheltuieli de bază în apărare și 1,5% pentru cheltuieli conexe și investiții cu impact mai larg în domeniul apărării.

Investiții masive în bazele NATO

Programul de guvernare mai conține accelerarea modernizării și extinderii infrastructurii din bazele și centrele militare existente, la standarde NATO. Coaliția vrea ca prioritatea să fie acordată principalelor baze și centre militare, unde sunt dislocate trupe și capabilități ale statelor aliate, conform programelor de modernizare, în mod special Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, Baza Aeriană 71 de la Câmpia Turzii, Baza Aeriana 86 de la Fetești și Centrul de Instruire Întrunită de la Cincu. De asemenea, se va consolida rolul de furnizor de securitate în regiunea extinsă a Mării Negre, inclusiv din punctul de vedere al menținerii libertății de navigație și al protecției infrastructurii critice și vor fi protejate libertatea de navigație și interesele economice ale României în Marea Neagră, prin satisfacerea nevoilor operaționale destinate acestui scop și asumarea documentelor strategice cu relevanță asupra securității Mării Negre, mai subliniază coaliția.

Se confirmă. Sprijinul financiar pentru prețurile la energie, concentrat pe cetățenii cu ajutoare sociale

Autoritățile au renunțat la definirea consumatorului vulnerabil și au decis să acorde sprijin unui număr extrem de restrâns de consumatori, în criteriile stabilite încadrându-se majoritar persoanele care iau ajutoare sociale. Culmea este că, în proiectul de ordonanță de urgență al Ministerului Muncii, nu a fost trecută nicio sumă concretă, iar numărul beneficiarilor este necunoscut sau cel puțin nu a fost făcut public.

În expunerea de motive a proiectului de ordonanță privind introducerea unui mecanism de sprijin pentru consumatorii casnici de energie electrică aflați în situația de sărăcie energetică, elaborat de Ministerul Muncii, se vorbește doar despre 4,2 milioane de consumatori care ar înregistra un consum de sub 1.000 kWh/an, nicidecum despre numărul celor care vor beneficia de sprijin guvernamental pentru plata facturilor la energie. Nici măcar suma lunară de pe viitoarele tichete de energie nu a fost încă stabilită. În fapt, regulile de acordare a acestor tichete sunt mult mai restrictive față de cele de până acum. Astfel, dacă în 2024 de tichetul de 700 de lei pe an puteau beneficia persoanele cu venitul pe  membru de familie de până la 2.000 de lei, din iulie 2025, mai beneficiază doar cei care au un venit de maximum 1.784 lei pe membru de familie. În acest context, numărul beneficiarilor de anul trecut a fost de circa 2 milioane, iar estimarea care a circulat în spațiul public, de 3,5 milioane de beneficiari pentru 2025, nu are legătură cu realitatea. Potrivit proiectului de ordonanță de urgență, noile tichete pentru energie, cu perioada de aplicare 01.07.2025-31.03. 2026, vor fi acordate pentru persoană singură cu un venit net lunar de maxim 2.574 lei, familii cu un venit net lunar/membru de maxim 1.784 lei, persoană încadrată în grad grav, accentuat sau mediu de handicap, al cărui venit net lunar maxim

luat în considerare este de 3.641 lei în cazul persoanelor care locuiesc singure și de 2460 lei/membru în cazul familiilor; familii care au în întreţinere cel puţin 3 copii cu vârsta de până în 18 ani,  al căror venit net lunar maxim luat în considerare este de 2.460 lei/membru, și familii monoparentale, care au în întreţinere cel puţin un copil cu vârsta de până la 18 ani, al căror venit net lunar maxim luat în considerare este de 2.460 lei/membru.

Sprijinul pentru bolnavi ar putea dispărea

Ministerul Muncii a trecut la categoria beneficiarilor de tichete pentru energie și persoanele care fie necesită echipamente medicale alimentate de la reţeaua electrică pentru menţinerea în viaţă sau pentru menţinerea stării de sănătate, fie prezintă probleme de sănătate care împiedică sau restricţionează mobilitatea şi/sau deplasarea acestora ori necesită modalităţi de informare şi comunicare adaptate nevoilor specifice, al căror venit net lunar maxim luat în considerare este de 3.641 lei în cazul persoanelor care locuiesc singure și de 2.460 lei/membru în cazul familiilor. Pentru acestea este însă foarte posibil ca sprijinul să nu existe, potrivit precizărilor Ministerului Muncii. Românii care au un membru sau mai mulți plecați în afara țării nu vor primi niciun fel de ajutor, indiferent de veniturile pe care le au. Cei care vor dori să primească tichetele și se încadrează în condițiile impuse de autorități vor fi nevoiți să depună o solicitare exclusiv on-line într-o aplicație dezvoltată de Serviciul de Telecomunicații Speciale, dedicată implementării mecanismului de sprijin. ”Pentru solicitanții care nu au posibilitatea să utilizeze această aplicație, se propune ca aceștia să fie ajutați de către autoritățile administrației publice locale, oficiile poștale sau furnizorii de energie electrică”, susține Ministerul Muncii.

Doar pentru datoriile de după 1 iulie

Tichetul de energie se va utiliza numai pentru achitarea datoriilor curente și/sau restante față de furnizorii de energie electrică, iar documentele justificative prin care se face dovada datoriei curente și/sau restante față de furnizorii de energie electrică trebuie să fie emise după data de 1 iulie 2025, precizează Ministerul Muncii. ”Sprijinul se va acorda sub forma unui tichet fără valoare nominală, care va fi încărcat lunar cu suma reprezentând sprijinul acordat, atât timp cât se mențin condițiile de eligibilitate”, se mai arată în proiectul de act normativ.

Israelul și Iranul amăgesc piețele bursiere. Petrolul scade, acțiunile globale cresc

Prețul petrolului  a scăzut, iar acțiunile au crescut, deoarece președintele american Donald Trump a anunțat marți  un ”armistițiu complet” între Israel și Iran. Armistițiul a fost încălcat ulterior, dar a stimulat optimismul că va exista o pauză de durată în conflict.

Potrivit Bloomberg, țițeiul Brent a scăzut cu aproape 5% în primele ședințe de tranzacționare din Asia, coborând pentru scurt timp sub nivelul din 12 iunie, cu o zi înainte ca Israelul să atace siturile nucleare ale Iranului. West Texas Intermediate a scăzut cu 4,4%.

Indicii bursieri europeni și americani au crescut, în timp ce indicele MSCI pentru acțiunile din Asia și Pacific s-a îndreptat spre cea mai mare creștere(2%) din ultimele două luni. Kospi din Coreea de Sud a fost cel mai performant indice major din regiune, cu o creștere de 2,9%.Dolarul s-a depreciat în raport cu principalele valute, iar  aurul, un activ de refugiu, a scăzut cu 1,3%.

Declarația lui Trump a fost urmată la scurt timp de o confirmare a armistițiului din partea premierului israelian Benjamin Netanyahu. Presa de stat iraniană a susținut că încetarea focului a fost ”impusă inamicului”.

„În urma anunțului președintelui Trump privind o încetare provizorie a focului, incertitudinea de pe piață s-a diminuat temporar”, a declarat Tomo Kinoshita, strateg la Invesco Asset Management din Tokyo. „În continuare, transparența pieței cu privire la evoluțiile viitoare rămâne limitată, iar un factor-cheie va fi dacă această încetare provizorie a focului va conduce la una permanentă.”

„Investitorii au fost foarte dornici să tragă o linie sub conflictul Israel-Iran, alegând să lase deoparte orice îngrijorare cu privire la calea pe care Iranul ar putea-o alege dincolo de termenul foarte scurt”, susține Sean Callow, analist senior la InTouch Capital Markets din Sydney. Noua Zeelandă și dolarul australian au condus creșterile valutelor din Grupul celor 10, urmate de yenul japonez.

Deși conflictul din Orientul Mijlociu domină titlurile ziarelor, vânzările masive de acțiuni cauzate de evenimente geopolitice tind să fie de scurtă durată, potrivit Morgan Stanley. Prețurile petrolului vor determina dacă volatilitatea va persista.

Evenimentele anterioare de risc geopolitic au dus la o oarecare volatilitate pentru acțiuni pe termen scurt, dar la una, trei și 12 luni după evenimente, indicele S&P 500 a crescut în medie cu 2%, 3% și, respectiv, 9%.

Lovitură sub centură pentru Becali: Steaua, adusă în Liga 1!

2

O schimbare legislativă majoră este pe cale să redeseneze peisajul fotbalului românesc. Parlamentul analizează, în regim de urgență, un proiect de modificare a Legii Sportului care ar putea oferi cluburilor CSA Steaua și CS Dinamo dreptul de a promova în Liga 1.

Votul final este programat pentru miercuri, 25 iunie, dar susținerea politică din spatele inițiativei sugerează că proiectul are șanse reale să treacă. Asta, mai cu seamă că marți  proiectul pentru modificarea și completarea Legii Sportului 69/2000 a primit astăzi aviz favorabil la Comisia pentru tineret și sport din cadrul Camerei Deputaților.

Dacă va trece și de votul plenului reunit al Parlamentului, urmează să intre spre promulgare pe masa președintelui României, Nicușor Dan.

Un pas firesc pentru recunoașterea tradiției

În forma actuală, legea interzice cluburilor finanțate din bani publici, precum Steaua (MAPN) sau Dinamo (MAI), să participe în competițiile profesioniste organizate de LPF. Noua propunere legislativă ar corecta această situație și ar oferi acestor cluburi șansa de a accede, pe merit sportiv, în Superligă. Susținătorii proiectului subliniază că este vorba despre o măsură de normalizare, prin care echipele de tradiție ale României, cu o bază uriașă de suporteri, pot fi reintegrate în elita fotbalului.

Practic, promovarea nu ar mai fi blocată din motive administrative, ci s-ar decide exclusiv pe teren.

Inițiativa a fost reluată în Parlament cu susținerea mai multor senatori PSD și beneficiază de sprijinul celor mai importante partide. Procesul legislativ s-a accelerat: luni a fost înregistrată în comisii, marți a luat aviz favorabil, iar miercuri urmează votul decisiv.

Dacă va fi aprobată, legea ar putea intra în vigoare chiar din sezonul următor, permițând ca CSA Steaua și CS Dinamo să lupte, legal, pentru promovarea în Liga 1.

Becali, îngrijorat de revenirea Stelei

Patronul FCSB, Gigi Becali, s-a arătat vizibil deranjat de această posibilitate. Latifundiarul din Pipera acuză influențe din zona politică și sportivă, făcând trimitere la nume precum Elisabeta Lipă.

„M-am interesat și este vorba despre un proiect de lege promovat de Elisabeta Lipă. Probabil are anumite interese legate de Dinamo. Proiectul a fost semnat de aproximativ 30 de parlamentari, toți de la PSD. Unii dintre ei, cu care am discutat, mi-au spus: «Semnez». Numai că, după, legea vine la Comisia Senatului, la Comisia Juridică a Parlamentului, la Comisia de Sport a Senatului. Ea trece prin comisii, chiar dacă e semnată, trebuie să treacă prin comisii. Acolo s-a dat deja aviz negativ, acum alea nu poate să schimbe motivarea, e aceeași situație. Se va duce în comisii.

Eu am vorbit acum cu președintele Comisiei de Sport a Senatului, care nu mă minte! Mi-a zis: «Domnul Becali, mă interesez și vă sun să vă spun despre ce e vorba». Am vorbit și cu președintele Comisiei Juridice, Bogdan Ciucă, mi-a zis: «Dom’le, eu am semnat, dar oricum vine la noi și trebuie să o purificăm, să vedem în comisii dacă se votează, dacă se dă aviz pozitiv sau negativ!»”, a spus Becali.

Cu toate acestea, dacă legea va fi adoptată, rivalitatea istorică dintre FCSB și Steaua s-ar putea relansa chiar în prima ligă, spre deliciul microbiștilor.