Două chestii năstrușnicie dar extrem de nociv caracteristice și la modă: dispariția casierițelor de la Auchan (pronunțat „Oucen”, nicidecum Oșan) și prezența consilierului Ion.
Consilierul este un moft și ca orice moft un damf de provincie, hop și noi, pe programul doi! Oricum, ideea de consilier sau de consultant era derizorie, aparținea fătucilor și țiitoarelor de amploaiați, dregători piloși, nește viețuitoare care se îndeletniceau cu deschisul ușilor, al plicurilor recent sosite și cu așezarea linguriței în ceașca de cahvea de la automat.
Casierițele sunt altceva. În modernitatea lichidă în care viețuim, cu sfoiegii (viermii de făină, de care orice gospodină se ferea să-i aibă în cămară), cu cărăbușii, acarienii și gărgăunii unei lumi din care nu mai facem parte, societate numerică și a curieratului rapid, clasa muncitoare chiar merge pieptiș înspre paradis. Paradisul fiscal și tehnologic. Marketing impulsiv, pe de-o parte, narcisism de budoar, pe de altă parte. Unul vrea să vânză, cu cât mai mult profit, ălălalt vrea să aibă cât mai repede, dacă se poate ieri, să se dea pe iutub sau pe tictoc. Produsele nu numai că sunt perisabile rău de tot, dar sunt replici, mâna a doua, solduri.
Noi vrem să ne rostogolim în vârtejuri de notorietate, să him ceva, să plonjăm în curtea miraculoasă a recordurilor, să mişcăm balamalele Nobelului, ale Eurovizionului, să ne poleim cu funcţii de ceva, de vreun şefuleţ pe la CIO, pe la Federaţia mondială de trosbal, sau măcar de popice, pe la pupitrele Nato sau Veto, de-aia schelălăiau străjerii publici în fiece sară, pe la a doua vizită a doftorului. Nu vă mai amintiţi că şi nea Nicu rânjea la Nobel, şi zău că era mai bine plasat, da’ nu efectuase şi el vreo pace inter-zonală, măcar pe hârtie. Aici, cu parşiva asta de Istorie, mâncată de igrasia interpretărilor de orice fel, e greu. Mai ales cu imperiile, ca junghi. Bugeacul, de pildă, am fost forţaţi să ni se ia, l-am dat la schimb pe Dobrogea cu a ei ieşire la mare. Să mă ierte Dumnezeu, e mult mai bine. Oricum, Pământul, ca planet, trebuie să aparţină ca amanet tuturor oamenilor, ca omenet.
Am pus demult întrebarea ce caută lipiți între ei, ca siamezii, niște bursieri nemțălești de Caracal și nește băieți de îngrijitoare și de vânzătoare de mezeluri? „Țopeala”, mi se răspundea mereu. La început toți erau împreună și pe-a mână, se „înfăptuia neabătut, cu hotărâre și în mod organizat”. Apoi parcă a intrat dihonia printre noi, că eram „noi”. Lumea parcă nu se mai împărțea la doi, ci parcă intuia, prevedea că se va împărți la cinci, la șase, la opt și jumătate, de Fellini. După enterese, după purtat de fesuri și pardon fese chiar, după servicii și deservicii. De atunci, pe o direcție erau unii care se lăudau că rezitsaseră prin cultură, pe sensul ălălat circulau alții, care refuzau stare de odihnă și care doreau să hie incandescenți, ca la furnale. Toți, în mare, vânau de fapt posturi, postiuri, imposturi și sinecuri. Intrări în muncile de primăvară, dar mai ales ieșiri. Atunci, dacă cereai restul corect la prăvălie – începuseră să apară unele mai fistichii, inițial pe valută – te făceau comunist. Atunci s-au creat legende urbane și interurbane, cu aviz la cabină și cu taxă inversă. Multe goluri au vrut să răsune, vreo cinșpe mii de specialiști au început să se învârtă în căldare și să nu facă absolut nimic altceva decât livrarea țării peste hotare. Fiind societate mai înceată, mai eminamente agricolă, am așteptat trei decenii de neînfăptuiri mărețe, de „eșece”, rateuri tradiționale. De puțin pe lângă Înalta Poartă. În mod normal, golul istoric/-teric, vizibil din naștere, trebuia văzut și înțepat de prin anii ’90. Darea în stambă și la semn a Elitei cu chirie și cu ceapă crudă se vedea din primele pachete livrate pe ecranul zilelor de zaveră, ce Dumnezeu! Inteleptuali de bodegă și de tras cu urechea. Eseiști cuminți, de Carei și Făurei. Filosofi, auzi dumneata! Mister Gaga. Profesori de filozofie marxistă, cominterniști reșapați și reactivați.
Alta, ca bunioară iotete alde madame Nestor – din Pif, de vă mai amintiți. Era unul care avea ticul evadării și care venea îndărăt fiindcă poseda domiciliu asigurat, masă/casă. Că nu are ce căta acolo, nu încape absolut nicio îndoială, dar așa sunt unii părinți, trag cu dinții pentru afirmarea odraslelor, ca ăia care te dau la pian deși ești afon. Ce, unii fotbaliști nu fac la fel? Și mulți alții, precum ăștia de-și exportă odraslele pe la școli unde nu ți se cere nici bacalaureatul. Dacă Amoeba a stat și ea două săptămâni și un city-breack prin America! Într-un fel e de înțeles, dar nu pe nervii, pe banii și pe viața noastră. Dar să vedem și cine sare la mușcat halvița: o prezentatoare de meteo, un mâzgălitor de afișe și un actorache-animatorache de bingo și de roata nenorocului? Hai, bre, mergeți la pitulat și jucați leapșa pe ouate cu alde Ian-Tzî, ăla care spune lucruri mai nebune decât plozii din studiou, alte genii de scrânciob, aduse cu bunici de buiotă și de genitori bezmetici dar mult frustrați.
Cu toate că temperaturile sunt încă scăzute în timpul nopții, echipele Totul Verde de la schimbul 3 își fac datoria și curăță ori spală mobilierul urban, precum băncile, coșurile de gunoi, stațiile de autobuz, dar și carosabilul.
Constructorii de mașini sport doresc să obțină o derogare pentru combustibilii sintetici sau e-carburanți, de la interdicția prevăzută de UE pentru anul 2035 privind vehiculele noi cu motoare cu combustie internă.
Semințele de sorg și creson lansate pe orbită de Agenția Internațională pentru Energie Atomică sunt legate de capsulă printr-o cutie metalică subțire. Aceasta le expune la radiații solare mai intense, în cadrul unui test de inducere a mutațiilor genetice, astfel încât să poată supraviețui temperaturilor mai ridicate și solurilor mai uscate.
La sud de Dallas, comitatele Navarro și Limestone sunt un simbol al acestei tranziții: leagăne al industriei petroliere texane de la sfârșitul secolului al XIX-lea, care a îmbogățit regiunea, dețin cele mai multe instalații de energie verde.
