„Solidaritatea” din Polonia a fost exemplul perfect de sindicat care a exercitat presiuni devastatoare asupra unui guvern tiranic, sfidând status quo-ul juridic și social și deschizând scena pentru o lovitură care avea, într-un final, să măture toată Europa de Est. Istoria mișcării din portul Gdansk este utilă pentru a exemplifica modul în care elitele opresive pot merge atât de departe înainte de apariția unei reacții inevitabile.
Grevele de la șantierul naval din Gdansk au împins lumea comunistă în lumina reflectoarelor, forțând cabala de la vârf să convoace alegeri democratice. Povestea eliberării poloneze nu a fost doar aceea a unui popor care s-a ridicat din servitute, ci a unui principiu care, bine mediatizat și aplicat cu tărie, a spulberat toată conducerea Pactului de la Varșovia.
Grupurile de revoltă, deja formate
Dacă politicienii de la Bruxelles cred că pot gestiona cu succes animozitatea crescândă a clasei muncitoare europene și în același timp promovând tot felul de ideologii verzi cu o abordare de sus în jos, Bruxellesul ar trebui să își amintească de faptul că, odinioară, și liderii comuniști se credeau inatacabili.
Deși este adevărat că multe sindicate sunt în prezent controlate de stânga progresistă, în interiorul fiecărei națiuni se formează o opoziție tot mai mare a dreptei naționaliste. În Suedia, de exemplu, avem fracțiunea anti-migrație – „Gulerele albastre”. În Spania, sindicatele și-au format propria doctrină politică și așa apărut Partidul Vox. Există chiar și o stângă „antiprogresism”, cum vedem în Marea Britanie, dar altceva ar trebui să dea de gândit elitei europene.
Mișcările organice de protest care pot apărea spontan, adesea alimentate de oamenii simpli împovărați de facturi și de muncitorii nemulțumiți de salarii și condițiile de lucru. Vezi „Vestele galbene” …sau cel puțin începutul acestei mișcări din Franța.
De cele mai multe ori, astfel de proteste se formează spontan, din participanți care nu au o loialitate reală față de nicio ideologie politică sau sindicat. Dar, în interiorul lor, oamenii ăștia sunt cu toții ostili elitei politice din propriile țări, precum și elitei care guvernează UE.
Green Agenda aduce Europa ori în sapă de lemn, ori în război civil
Ce ar putea declanșa la nivel european o mișcare în stil Solidaritatea?
Elita Occidentului a devenit atât de bogată încât acum își permite să se răsfețe cu o serie de mofturi și ideologii de lux, de pe urma cărora mai obțin și un profit frumos, fără a produce nimic pentru societate. Căutarea eliminării carbonului din viața noastră, ca să dăm doar un exemplu, a dat naștere la noi sectoare de reglementare în economie și finanțe și noi forme de credențialism, în care mediul de afaceri și guvernele și-au asigurat o poziție de facto de nomenclatură. Un ecosistem de idei administrative a crescut ca o plagă (necontrolată de forțele pieței) asupra statului și s-a înrădăcinat cu tratate și rezoluții internaționale.
Această nouă economie oferă stimulente de stabilitate și servicii, astfel reușind să câștige loialitatea publică acolo unde, nu cu mult timp în urmă, ascultarea dogmatică era impusă prin tiranie. Iar atunci când atât de mulți civili ajung în sclavia programelor publice, trebuie să fim atenți la narațiunile subversive care pot duce în rătăcire. Cu cât economia devine mai irațională, cu atât va fi mai greu pentru cetățenii care votează să discearnă ceea ce este în interesul lor.
Facturi mari, furie socială pe măsură
Privind puțin în urmă, spre jumătatea anului trecut, vedem că UE nu a făcut suficient pentru a menține prețurile la energie scăzute (criza energetică datează din 2021).
De prea mult timp, Bruxellesul a insistat pentru renunțarea la combustibilii fosili și la infrastructura nucleară în favoarea unei utopii în care energia regenerabilă joacă rolul principal. Din păcate, România este, iarăși, fruntașă în lista obedienților – conducătorii noștri s-au grăbit să închidă minele, asta în timp ce alți „parteneri” din UE nu numai că le-au redeschis pe cele care aveau „lacăte”, dar au anunțat și noi exploatări (Polonia și Germania)!
Facturile uriașe la energie sunt aici, ne cocoșează lună de lună. Dacă UE nu renunță la planurile sale privind această utopie verde, europenii (de la clasa muncitoare organizată sau nu în sindicate și până la „tinerii frumoși și liberi”) se vor abate de la proiectul UE mult mai rapid decât își dă seama elita bruxelleză. Și, mai mult de atât, ceea ce s-a în Polonia s-a numit Solidaritatea s-ar putea repeta, într-o anumită formă, în Europa modernă.
Poate că pentru Ursula și camarila ei ar fi un șoc să se ajungă aici, dar pentru omul de rând, cel care duce singur, neajutorat, greul ideologiei verzi și costurile sale umflate, furia crește cu fiecare factură primită. Această furie va izbucni pe străzi, reverberând în moduri pe care pur și simplu nimeni nu le poate anticipa.
Dezvăluit la licitația Scottsdale din Arizona, Rezvani Vengeance, un monstru cu șapte locuri, este dotat cu o serie de elemente de securitate, inclusiv dispozitive montate în portiere pentru a preveni spargerile, oglinzi retrovizoare care emit spray-uri cu substanțe iritante, geamuri antiglonț și lumini stroboscopice orbitoare.
La Gucci, deținută de Kering, Sabato De Sarno, designer senior la Valentino, companie privată, va deveni director de creație al brandului de 10 miliarde de euro.
Cum însă cel mai negru scenariu al familiei prezidențiale rămâne tot audierea, dar de această dată ”la comun”, a ”Primei Doamne” în dosarul casei ”șmenuite” din Sibiu, Iohannis știe foarte bine că are nevoie ca de aer de imunitate. Dar una reală. Recunoscută și asumată pe plan internațional. Pentru că până și oricum mult mai ferocele ”animal politic” Traian Băsescu nu a crezut că șefii serviciilor vor îndrăzni să muște vreodată ”mâna care i-a hrănit”… Și uite că acum nu este decât un ”bătrân securist” care își plătește întreținerea la un apartament de bloc.
