Acasă Blog Pagina 878

Ne pleacă valorile, am rămas fără aitiști și proxeneți

1. Nici socialismul vechi, nici socialismul userist n-au nicio șansă în lumea noastră adunată și înmulțită din scăderi, împărțiri și inegalități. Cum să fim toți la fel? Deștepții provoacă mutații ale virusului ca să vândă un nou vaccin, iar tâmpitozaurii vorbesc despre Teoria Conspirației. Remarc un lucru bun. Din ce în ce mai puțini români invocă Teoria Conspirației, această lozincă a prostoboilor fără argumente. Cei mai mulți concetățeni au înțeles, în sfârșit, citatul cu care vă asasinez de trei ani – „Teoria Conspirației există pentru că există oameni care conspiră” (Malcolm Bradbury, „The History Man”). Mai jos un exemplu de Teorie a Conspirației demontată.

2. M-a sunat ieri un prieten, care stătea în blocaj pe Valea Prahovei, fiind prea bogat ca să meargă în vacanță în Austria. Și pe banii lui mulți era nervos, deși apucase să treacă pe la OMV. Fac o paranteză. De când cu Schengenul, eu nu boicotez OMV. Eu sunt un bun european, eu opresc foarte des la OMV. Toaletele sunt curate, rezolv chemarea firească, mă spăl pe mâini (apă caldă, săpun, bravo, OMV!) și nu cumpăr nimic, sunt foarte mulțumit de OMV. Am închis paranteza. Stând în trafic, omul meu a dat-o în filozofeală. „Aici nu mai e vorba despre Teoria Conspirației și despre mitul ardeleanului harnic. E evident că nu ni se permite să facem autostrăzile Pitești – Sibiu și Comarnic – Brașov. Ultima e un mărunțiș de 55 de kilometri. Cum adică? Ardeleanul cel harnic dădea cu târnăcopul, iar oltenii, moldovenii și bucureștenii leneși stăteau cu mâinile în buzunare? Nu, tată! Autostrăzile sunt făcute de Guvern, care e la București, nu în Ardeal, cu niște firme care puteau să lucreze cu aceeași eficiență și în sudul României. În 1918, Regina Maria a încurcat niște socoteli. De 150 de ani se zice că Europa se termină la Sibiu și la Brașov. Între 1990 și 2005, între 2010 și 2016, derbedeii din PSD construiau în zonele unde luau voturi. După 2005, se construiește unde vrea U.E, iar voturile nu contează, voturile vin oricum, că de-aia avem calculator.” Corect. La următoarele alegeri, dacă prind 12%, parțial eclozații din USR vor cere să guverneze singuri.

3. Vai de capul nostru, nici interlopi nu mai avem în București! De la Pitești în sus, în stânga și în dreapta, cămătăria, sechestrările,  proxenetismul se desfășoară fructuos, în condiții optime. Ca pe vremuri, ca în sălbaticii ani ’90. Iar poliția, presa și justiția nu observă. Dar Bucureștiul s-a compromis. Chiar așa, au venit frații ăia englezi sau americani sau ce-or fi să ne scoată bagaboantele la produs? Unde sunt pescălăii noștri? Ne pleacă valorile, am rămas fără aitiști, rockeri și proxeneți. Parcă văd că se vor sătura de România și trotinetiștii, și drogangiii de pe traseul Piața Victoriei – Centrul Vechi – ONG, va fi o tragedie.

Companiile iau măsuri. S-au scumpit polițele pentru asigurările de viață ale vaccinaților

Interesele firmelor de asigurări se lovesc acum de interesele Big Farma, pentru că decontarea efectelor adverse ale vaccinurilor Covid se face din bugetul companiilor de asigurări. Josh Stirling, un reputat analist de cercetare în domeniul asigurărilor, a analizat tendințele alarmante în domeniul asigurărilor de viață, date privind mortalitatea și dizabilitățile din ultimii doi ani, constatând că mortalitatea excesivă crește odată cu numărul de doze de vaccin administrat.

Grafic mortalitate excesivă

Una dintre primele reacții din sfera asigurărilor de viață a apărut, anul trecut, în Japonia. Analiștii au făcut niște calcule și au ajuns la concluzia că polițele vaccinaților trebuie să coste mai mult, pentru că riscul de mortalitate este mai mare. Aceeași reacție au avut-o acum și asigurătorii americani, care au ajuns la concluzia că polițele de asigurare de viață trebuie să fie mai mari în statele în care procentul de vaccinați a fost mai ridicat.

”Asigurătorii din SUA au făcut o corelație între numărul de doze și sporul de mortalitate excedentară și au constatat că, cu cât sunt mai multe doze de vaccin anti-Covid administrate, cu atât mortalitatea excedentară la nivelul statului respectiv este mai mare. Apoi au făcut aceeași analiză pe fiecare zonă din statul American respectiv, ajungând la aceeași concluzie. Pratic, excesul de mortalitate în 2022, față de 2021, crește cu 7% cu fiecare doză de vaccin administrată, ceea ce este absolut horror. Analiza s-a făcut în urma discuțiilor care au apărut pe marginea faptului că se percepeau prime de asigurare diferite în fiecare stat american”, ne-a declarat activistul civic Aurelian Popa. Potrivit reputatului analist de cercetare în domeniul asigurărilor, Josh Stirling, în 2022, comparativ cu 2021, cu cât s-au efectuat mai multe doze de vaccin anti-Covid în medie într-o regiune din Statele Unite, cu atât a avut loc o creștere mai mare a mortalității în acea regiune.

Date halucinante

În interviul apărut în theepochtimes.com, analistul Josh Stirling a arătat că, potrivit datelor CDC, mai multe doze de vaccin s-au corelat cu creșteri mai mari ale mortalității. Același fenomen a fost constatat și în Marea Britanie, iar în spitalele germane au fost semnalate problemele legate de imunitate și de fertilitate feminină. ”Potrivit lui Sterling, producătorii de vaccinuri împotriva Covid-19 au întors spatele persoanelor care au suferit reacții adverse de la vaccin și nu se confruntă practic cu nicio consecință financiară pentru acest lucru. Dar există o industrie de mai multe trilioane care are de fapt un mare stimulent financiar pentru a-i ajuta pe cei afectați de vaccin, a spus Stirling”, notează theepochtimes.com. Analistul consideră că, dacă ar fi depistați din timp oamenii care suferă de efecte post-vaccinare, marea majoritate a acestor probleme de sănătate ar putea fi gestionate înainte de a deveni catastrofale. „Dacă putem ajuta oamenii să înțeleagă situația lor actuală de sănătate, atunci, absolut, putem salva o grămadă de vieți”, a spus Josh Stirling.

A crescut numărul tumorilor

După analiza informații agregate din zeci de milioane de vizite individuale în spitalele germane, pe baza procedurilor și diagnosticelor și codurilor de facturare, analistul Josh Stirling a constatat o creștere a numărului de tumori și ale emboliilor pulmonare. ”Au existat multe dovezi că există daune multisistemice. Există, de asemenea, semnale foarte semnificative în problemele fetale, precum și în sănătatea mamei. A existat un semnal din baza noastră de date din aceste date germane despre o creștere cu 67% a ovariectomiilor la femeile de vârstă fertilă, precum și creșteri foarte mari ale diferitelor probleme legate de imunitate. Unul dintre lucrurile surprinzătoare, pe care îl văd peste tot în oamenii din propria mea viață, este cel al problemelor legate de ochi. Nu ați vedea asta într-o analiză a cauzei morții, deoarece problemele legate de ochi nu vă ucid. Dar au existat creșteri de ordin de mărime de 150 la sută în intervențiile chirurgicale legate de ochi și tipuri similare de proceduri”, a mai declarat Josh Stirling pentru theepochtimes.com.

Imagini spectaculoase. Cum arată un bloc din China, după ce un locatar a uitat ușa deschisă la minus 40 de grade Celsius – VIDEO

3

Cel mai rău vecin din lume, așa poate fi catalogat rezidentul care a lăsat ușa deschisă la bloc în săptămâna în care provincia chineză Heilongjiang a înregistrat cea mai scăzută temperatură din istorie.

Întregul bloc de apartamente a fost acoperit de zăpadă și gheață.

Întregul hol al blocului a fost acoperit de zăpadă

Imaginile difuzate pe un post de televiziune din china îi arătă pe locuitorii înfofoliți în haine de iarnă în „peștera de gheață” cu turțuri imenși care s-a format la intrare și în casa scărilor unui bloc din Jiamusi, vineri, 24 ianuarie.

Rezidenții și-au exprimat uimirea față de fenomenul produs dar și nemulțumirea la adresa vecinului care ar fi uitat ușa blocului deschisă, la -40 de grade Celsius, potrivit Daily Mail.

Plăci uriașe de gheață atârnau de tocul ușii și de tavan, după ce vânturile puternice au aruncat zăpada prin prag și au acoperit interiorul holului.

Duminică, 26 februarie, la doar două zile după formarea „peșterii de gheață” în orașul Jiamusi, Mohe, un oraș tot din Heilongjiang, nordul Chinei, a înregistrat o temperatură de -53,2 grade Celsius, cea mai scăzută de când au început măsurătorile.

Gerul crunt mușcă din România: urmează temperaturi de groază! Meteorologii au prelungit Codul Galben de ninsori și viscol – HARTA zonelor afectate

8

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis duminică noi avertizări cod galben de viscol, ninsori și intensificări ale vântului care vizează zonele montane și cele din estul și sud-estul țării. De asemenea, meteorologii avertizează că urmează cea mai geroasă perioadă din această iarnă.

Începând de duminică, 5 februarie, de la ora 10, până luni, 6 februarie, ora 20.00, este în vigoare un cod galben de ninsori și viscol în Carpații Meridionali și Orientali.

28 de județe, sub cod galben de viscol și vânt puternic, până luni seară

Potrivit meteorologilor, în aceste zone va ninge, iar vântul va avea intensificări cu viteze, în general, de 60… 70 km/h, iar la altitudini de peste 1.700 m, rafalele vor depăși 80…90 km/h. Vor fi perioade cu transport de zăpadă, viscol și vizibilitate redusă.

O avertizare cod galben de intensificări ale vântului și ninsoare a fost emisă și pentru jumătatea de sud a Moldovei, jumătatea de est a Munteniei și Dobrogea.

În aceste zone vor fi intensificări temporare ale vântului, cu rafale, în general, de 50… 70 km/h, astfel că vor fi perioade cu transport de zăpadă și vizibilitate redusă. Avertizarea este valabilă tot de astăzi, 5 februarie, până luni, 6 februarie, la ora 20.00.

Val de frig în România

Meteorologii au transmis astăzi, 5 februarie, și o informare, potrivit căreia întreaga țară va fi acoperită de un val de frig care va dura până vineri, 10 februarie.

În intervalul menționat vremea va fi rece în toate regiunile, cu temperaturi maxime preponderent negative. Va fi ger noaptea și dimineața în regiunile intracarpatice, dar pe arii mai restrânse și în restul teritoriului. Temperaturile minime vor fi cuprinse în majoritate între -14 și -4 grade Celsius, izolat mai scăzute până spre -20…-18 grade Celsius.

Incendii de vegetație devastatoare în Chile. Cel puțin 23 de oameni au murit – VIDEO

Zeci de incendii de vegetaţie în Chile au determinat guvernul să extindă, sâmbătă, un ordin de urgenţă într-o altă regiune, deoarece un val de căldură complică eforturile de a controla incendiile care au provocat decesul a cel puţin 23 de persoane până acum, scrie The Guardian.

Peste 1.100 de persoane au căutat refugiu în adăposturi, în timp ce cel puţin 979 de persoane au fost rănite în urma incendiilor.

Incendiile, întreținute de temperaturile de peste 40 de grade

Vineri au izbucnit 76 de incendii, iar sâmbătă alte 16, potrivit oficialilor, deoarece temperaturile locale din vara emisferei sudice au depăşit 40 de grade Celsius.

Cele trei regiuni slab populate vizate de ordinele de urgenţă găzduiesc numeroase ferme, unde sunt cultivaţi struguri, mere şi fructe de pădure pentru export, plus suprafeţe extinse de pădure.

Oficialii au declarat, sâmbătă, că guvernele Spaniei, Statelor Unite, Argentinei, Ecuadorului, Braziliei şi Venezuelei au oferit ajutor, inclusiv avioane şi pompieri.

40.000 de hectare de vegetație pârjolite

Autorităţile au raportat că 11 dintre victime au murit în oraşul Santa Juana din Biobio, situat la aproximativ 500 km sud de Santiago.

Vineri, președintele Gabriel Boric și-a întrerupt vacanța de vară și a călătorit la Biobío și Ñuble, angajându-se să se asigure că zonele afectate primesc tot sprijinul necesar.
Ordinele permit desfăşurarea de soldaţi şi resurse suplimentare pentru a face faţă dezastrului natural.

Aproximativ 40.000 de hectare au fost arse de incendii, potrivit datelor oficiale publicate vineri seara, o zonă mai mare decât oraşul american Philadelphia.

Fostul președinte pakistanez Pervez Musharraf a murit. Se afla în exil în Dubai

Fostul preşedinte pakistanez Pervez Musharraf a decedat duminică, la vârsta de 79 de ani, într-un spital din Dubai, potrivit presei pakistaneze, citată de The Guardian. Acesta a pierdut lupta cu o boală rară, pe care o ducea pe picioare de ani de zile.

Musharraf a fost diagnosticat cu boala amiloidoză în 2018. El a fost conectat la un ventilator anul trecut. Se afla din 2016 în Emiratele Arabe Unite, unde trăia în exil pentru a evita să fie judecat în legătură cu mai multe speţe.

Trăia în exil din 2016

Înalţi oficiali militari din Pakistan şi-au exprimat „sincerele condoleanţe cu ocazia decesului generalului Pervez Musharraf”, se arată într-un scurt comunicat emis de biroul de presă al armatei, citat de AFP.

Musharraf a fost ales ca şef al armatei de fostul premier Nawaz Sharif în 1998. Câteva luni mai târziu, au apărut divergenţe între cei doi, iar generalul a răsturnat guvernul printr-o lovitură de stat militară fără vărsare de sânge în 1999.

A preluat puterea în Pakistan prin lovitură de stat

El a condus Pakistanul din 1999 până în 2008, perioadă marcată de o creştere economică, în care liderul militar a încercat, de asemenea, să introducă valorile sociale liberale în o ţară musulmană conservatoare.

Musharraf s-a bucurat de un sprijin puternic timp de mulţi ani, iar cea mai mare ameninţare a sa au fost Al-Qaida şi alţi islamişti militanţi care au încercat să-l ucidă de cel puţin trei ori.

Dar folosirea cu îndârjire a armatei pentru a înăbuşi disidenţa, precum şi susţinerea continuă a Statelor Unite în lupta acestora împotriva Al Qaida şi a talibanilor afgani au dus în cele din urmă la căderea sa.

„Femeia mai în vârstă” cu care prințul Harry și-a pierdut virginitatea face dezvăluiri picante. Incredibil cine e și ce rol avea la Curtea Regală

2

Prințul Harry și-a pierdut virginitatea pe un câmp din spatele unui pub cu o femeie mai în vârstă, care l-a tratat ca pe „un tânăr armăsar”. Afirmația a fost făcută de ducele de Sussex în celebra carte de memorii „Spare”.

Prințul britanic nu a identificat-o pe femeia misterioasă, însă tabloidul The Sun prezintă declarațiile unei femei de 40 de ani, Sasha Walpole, care pretinde că ea este cea la care face referire Harry.

Femeia lucra ca fată de grajd la Highgrove, refugiul la țară al regelui Charles

Harry și Sasha, care acum lucrează ca șofer de excavator și are doi copii, se cunoșteau de când ea lucra ca fată de grajd la Highgrove, refugiul la țară al regelui Charles.

foto: The Sun

Ea a mărturisit că totul s-a petrecut într-o poiană din spatele parcării istoricului Vine Tree Inn din Norton, în iulie 2001, după o petrecere organizată „de ziua mea de naștere. Împlineam 19 ani, iar prințul avea 16”. „Eu l-am făcut bărbat pe prințul Harry”, declară ea pentru The Sun.

Prințul Harry avea 16 ani

„Ne-am furișat, pentru că Harry nu a vrut ca echipa sa de securitate să-l vadă fumând. Prințul Charles era nemulțumit de obiceiul său”, completează ea. „Eram destul de beți în acel moment, după zece shot-uri de tequila, Baileys și Sambuca. I-am dat o țigară lui Harry. Am aprins-o pe a mea și apoi pe a lui. Am terminat țigările și tocmai s-a întâmplat. A început să mă sărute. Nu au fost nici discuții, nici cuvinte. Am fost plecați din pub 15 minute, iar sexul a durat aproximativ cinci minute”, a povestit femeia.

foto: The Sun

„Nu ne-am propus să facem asta și nu a fost nimic premeditat. Era tânăr. Eram pur și simplu prieteni și a fost puțin obraznic, în sensul că nu ar fi trebuit să se întâmple”, a adăugat Sasha.

Nu și-au mai vorbit niciodată

„Îi auzeam pe oamenii din cârciumă, dar singurul mod în care cineva ne-ar fi putut vedea cu adevărat era dacă și-ar fi aprins farurile în parcare. Nu știam că este virgin, dar, oricum, nu mă gândeam la asta”, a mai adăugat Sasha. „A fost doar un moment de pasiune, spontan, sălbatic, incitant. Evident că mi-a plăcut. Nu-mi amintesc să dacă ne-am sărutăm după aceea. Ne-am gândit că trebuie să mergem în direcții separate înapoi la pub”, rememorează Walpole. Ea a spus că, după „distracția” lor, nu s-au mai văzut și nu au mai avut ocazia să-și vorbească.

Sasha a acceptat să vorbească cu The Sun după ce a rămas șocată de dezvăluirile lui Harry în cartea sa Spare, care s-a vândut până acum în 3,2 milioane de exemplare în întreaga lume.

România, centrul traficanţilor de droguri, în Europa de Est. DIICOT a destructurat cel mai mare grup infracţional

DIICOT și Poliția anunţă că au destructurat o grupare specializată în trafic internațional de droguri. În urma acestei anchete, mai multe persoane au fost arestate.

România era şi piaţă de desfacere, dar şi de tranzit.

Opt oameni, trimişi în judecată

A fost dispusă trimiterea în judecată a 8 persoane (6 cetățeni români și 2 cetățeni albanezi, dintre care 3 în stare de arest preventiv, 3 sub control judiciar și 2 în stare de libertate) pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic internațional de droguri de mare risc, trafic intern de droguri de mare risc, punerea în circulaţie de valori falsificate sau dobândirea de instrumente de plată fără numerar falsificate și spălare de bani, scrie Mediafax.

În cauză, s-a reținut faptul că, în luna mai 2021, un bărbat, de cetățenie albaneză, ar fi iniţiat constituirea unui grup infracțional organizat, în scopul comiterii infracțiunilor de trafic internațional de droguri de mare risc (cocaină şi heroină), respectiv activități de procurare, disimulare, transport şi introducere pe teritoriul României a unor cantități de droguri de mare risc, cuprinse între 10-12 kilograme/transport.

Cum acţiona grupul?

Drogurile de mare risc ar fi fost preluate din afara țării, de cele mai multe ori pe teritoriul Olandei-Rotterdam sau Albaniei, în principal de la cetățeni albanezi, în vederea transportării acestora în alte țări, cu preponderență în România.

În vederea realizării transporturilor, atât cetățenii români, cât și cei albanezi ar fi achiziționat autovehicule, pe care le-ar fi înmatriculat atât în nume propriu, cât și pe numele rudelor lor.

Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluționare, Tribunalului București.

Un nou accident la Pasajul Unirii, evitat în ultima clipă. Cum a fost oprită înaintarea unui TIR ce depășea limita de înălţime – VIDEO

1

Un şofer din București a reușit să evite un nou accident în Pasajul Unirii după ce a sărit din mașina în care se afla și a oprit un TIR din spatele său care se îndrepta spre pasaj deși depășea limita de înălțime.

Imaginile au fost surprinse de camera de bord a unei mașini.

TIR-ul era înmatriculat în Bulgaria

În filmare se vede cum bărbatul, care observase că TIR-ul se îndreaptă spre pasaj, coboară din mașină și îi face semn șoferului de TIR să oprească și să își schimbe traseul.

Din înregistrare reiese că șoferul TIR-ului decide să iasă de pe sensul inițial de mers.Filmarea se încheie cu un mesaj editat pe înregistrarea VIDEO, care precizează: ”Numere de Bulgaria”.

Filmarea, postată pe rețelele sociale a strâns zeci de comentarii, iar internauții l-au felicitat pe bărbatul datorită căruia a fost evitat încă un blocaj în centrul Capitalei.

Mai multe accidente au avut loc în Pasajul Unirii, în ultimele luni, cel mai grav în decembrie anul trecut. Atunci, șoferul unui autocar plin de turiști din Grecia a forțat intrarea în pasaj, iar limitatorul de înălțime a zdrobit plafonul, ceea ce a dus la moartea unui om.

Balonul Chinei, care a survolat SUA, doborât de armata americană cu o rachetă! / Beijingul își revendică „dreptul de a răspunde” – VIDEO

China condamnă puternic acțiunea SUA de a doborî balonul meteorologic care a survolat spațiul aerian american și revendică dreptul de a răspunde.

Balonul Chinei a fost doborât cu o rachetă lansată de un avion F-22, a anunţat Pentagonul. Acţiunea, comandată de către preşedintele Joe Biden!

Balonul, doborât deasupra Oceanului Atlantic

Un înalt oficial militar a precizat că balonul a fost doborât la ora locală 14:39 de o rachetă aer-aer trasă lansată de un avion F-22 Raptor.

Balonul a căzut la șase mile nautice (11,1 kilometri) de coasta statului Carolina de Sud, iar rămășițele acestuia s-au dispersat pe o suprafață de 12 kilometri pătrați.

Acţiunea a fost filmată de un amator, care a postat imaginile pe reţelele de socializare.

La scurt timp după doborârea balonului, preşedintele le-a spus reporterilor că dăduse ordinul încă de miercuri, însă decizia a fost amânată pentru a se alege un moment cât mai sigur.

La rândul său, Administrația Federală a Aviației din SUA a ridicat interdicția zborurilor în zona în care balonul a fost doborât.

Balonul a fost văzut pe cer pentru prima dată din statul Montana, la începutul săpămânii.

China se declară victimă

China şi-a exprimat „puternic nemulţumirea şi protestul” faţă de doborârea balonului „spion” de către SUA, spunând că Washingtonul „a reacţionat excesiv” şi a „încălcat grav practica internaţională”, într-o declaraţie a ministerului său de Externe.

„China îşi exprimă nemulţumirea puternică şi protestul faţă de utilizarea forţei de către SUA pentru a ataca aeronavele civile fără pilot. Partea chineză a informat în repetate rânduri partea SUA după verificarea faptului că dirijabilul este pentru uz civil şi a intrat în SUA din cauza forţei majore – a fost complet un accident”, se arată în comunicatul, care a fost publicat duminică dimineaţa, conform News.ro.

„China a cerut în mod clar SUA să se ocupe de asta în mod corespunzător, într-o manieră calmă, profesionistă şi reţinută. Un purtător de cuvânt al Departamentului de Apărare al SUA a declarat, de asemenea, că balonul nu va reprezenta o ameninţare militară sau personală pentru personalul de la sol. China va proteja cu hotărâre drepturile şi interesele legitime ale companiilor relevante, rezervându-şi în acelaşi timp dreptul de a avea reacţii suplimentare necesare”, a spus ministerul.

Copil de 14 ani, mort după ce un copac a căzut peste maşina în care se afla o familie întreagă

2

Dramă fără margini în județul Caraș-Severin. Un copil a murit și trei adulți au ajuns și ei la spital, după ce un copac a căzut peste o mașină aflată în trafic, la intrarea în Reșița.

În maşină se aflau patru persoane, din care au fost transportate la spital trei: un minor de sex masculin (găsit inconştient) şi părinții acestuia, cu atac de panică.

Copacul era la 10m de drum

Copacul se află în pădure la cel puțin 10 metri distanță față de șosea. Vântul extrem de puternic l-a smuls din pământ și l-a doborât peste mașina în care se aflau cele patru persoane.

Familia se întorcea de la ski, dar la intrarea în Reșița, o creangă uriașă dintr-un arbore prăbușit a străpuns mașina și a intrat prin partea din față, în direcția șoferului. La volan era tatăl, în vârstă de 43 de ani, iar pe locul din dreapta se afla tânărul de 14 ani.

S-a deschis dosar penal

„Un tânăr prezenta un traumatism cranio cerebral deschis. S-au început manevrele de resuscitare, împreună cu echipajul medical de la SAJ”, au spus cei de la SMURD.

Medicii au încercat aproape două ore să îl resusciteze, însă, din nefericire la ora 18:10 au declarat decesul.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Românii primesc ajutor la plata facturilor la lumină şi la curent. ANRE obligă, furnizorii se supun!

Este oficial, ANRE a luat deja decizia. Furnizorii de energie electrică vor fi obligați să accepte plata eșalonată a facturilor pe care le-au emis cu întâziere, potrivit noilor reguli impuse de autorităţi.

Totodată, viitoarele facturi vor conține, obligatoriu, informații despre cum a evoluat consumul de energie al clientului în ultimul an.

Ratele, pe cel puţin 3 luni

Clienții vulnerabili pot beneficia de eșalonări ale facturilor, fără penalități, pe o perioadă de cel puțin trei luni. Noul Regulament introduce o serie de beneficii, cele mai importante fiind următoarele:

  • furnizorul are obligația să eşaloneze la plată sumele datorate de către client, în cazul emiterii facturii cu întârziere, pe o perioadă cel puţin egală cu perioada de facturare
  • clientul vulnerabil are dreptul să beneficieze de eşalonarea la plată a facturii curente, fără penalități, la cerere, pe o perioadă de minimum 3 luni sau convenită de părţi
  • clientul final are dreptul să i se notifice în mod corespunzător orice intenţie de modificare a condiţiilor/clauzelor contractuale
  • clientul final are dreptul să fie informat cu privire la consumul real de energie electrică şi la costurile reale, suficient de frecvent, astfel încât să aibă posibilitatea să îşi regularizeze propriul consum de energie electrică
  • clientul final are dreptul să încheie contracte de energie electrică la preţuri dinamice, cu condiţia să aibă un sistem de contorizare inteligentă
  • furnizorul are obligația de a deține o pagină de internet prin care pune la dispoziţia clientului final prin acces parolat, gratuit, în timp real şi securizat informații esențiale la datele proprii privind valoarea facturilor emise și istoricul de consum aferent locului de consum propriu, transmiterea indexului autocitit, transmiterea și gestionarea solicitărilor/reclamațiilor, respectiv un ghid cu explicaţii privind elementele din conţinutul modelului de factură de energie electrică utilizat în relaţia cu clienţii.

Hidroelectrica nu mai facturase din aprilie

Deci, dacă emite o factură cu consumul a două luni atunci practic, la cererea clientului, va fi obligat să acorde o plată în două rate, a explicat Zoltan Nagy-Bege, vicepreședinte al Autorității Naționale de Reglementare în Energie (ANRE).

De exemplu, furnizorul de stat Hidroelectrica nu a mai trimis facturi din aprilie adică din ultimele 10 luni, iar dacă un consumator primeşte 10 facturi restante, acesta va putea să le plătească în 10 rate.

Horoscop 5 februarie. Zodia care are nemulțumiri exagerate

Astrele au pregătit noi provocări pentru zodii, unele fiind mai norocoase, iar altele mai puțin. Toate previziunile despre dragoste, bani sau job, în horoscopul zilnic.

Berbec

Cineva de la serviciu iti va face o propunere de petrecere a timpului liber. N-ar fi exclus, insa, nici ca o lucrare de la serviciu sa te oblige sa ramai peste program. Dar cum atmosfera va fi placuta, acest lucru nu te va deranja.

Taur

Ar fi de dorit să îți exprimi emoțiile, sentimentele și aspirațiile, dar cu măsură, ca să nu-i obligi pe cei din jur să renunțe la exprimarea a ceea ce simt și ei. Va fi în avantajul tuturor.

Gemeni

Dacă aveți momente în care simțiți că nu mai aveți entuziasm, respirați adânc și luați-vă timp de relaxare după tot stresul săptămânii. Petrece timp cu interiorul tău, citește cărți de dezvoltare personală, spirituală. Privește interiorul inimii ca să îți reamintești ce este valoros pentru tine.

Rac

Poate ca ajungeti cu fiinta iubita intr-un loc in care mereu va incarcati de energie, va clatiti ochii si respirati aer curat. Posibil sa aflati acum explicatia atitudinii nefiresti, surprinzatoare pe care a avut-o cineva fata de voi intr-una dintre zilele saptamanii trecute.

Leu

Nemultumirile pe care le ai pot genera discutii obositoare si in plus sunt exagerate. Ar fi mai simplu pentru toata lumea daca ai fi mai intelegator, mai tolerant. Posibile cheltuieli in compania partenerului de suflet.

 

Fecioară

Este mai sănătos să lași viitorul în pace, cu tot ce înseamnă asta, și să te ocupi de prezent. O atitudine calmă și binevoitoare te poate ajuta nu doar să-ți conservi energia, ci și să rezolvi probleme importante.

Balanță

Balanțele trec printr-o perioadă nouă. Au parte de schimbări în viața lor. Se simt destul de debusolați și nu știu încotro să apuce. Luați o pauză și meditați asupra vieții voastre!

 

Scorpion

Veti constata poate ca noaptea a fost un sfetnic bun si treceri de la ingrijorarile de ieri la ideile de astazi si la planurile pentru maine. Revedere cu rude sau prieteni buni: petreceti ore frumoase la vreunul dintre voi, schimbati impresii si idei.

Săgetator

Relatia cu fiinta iubita evolueaza cum nu se poate mai bine. Din punct de vedere mental functionezi la limita superioara. Nici stare fizica nu te va dezamagi cel putin in aceasta saptamana. Suprasolicitarea poate genera probleme de sanatate, pe fond nervos.

Capricorn

Totul capătă proporții astăzi, inclusiv nevoia ta de a reacționa față de tot ce ți se pare că îți subminează autoritatea din familie sau la nivelul unui alt grup din care faci parte.

 

Vărsător

Ai o energie foarte bună azi. Ai mai multă încredere în tine și încearcă să duci la bun sfârșit fiecare sarcină pe care o ai de îndeplinit. Pe plan profesional vei atinge în sfârșit obiectivele pe care ți le-ai propus.

Pești

Va simtiti responsabil cu starea de spirit a familiei si a celor dragi; conteaza atitudinea voastra si exemplul pe care il oferiti. Pe de alta parte consultari cu omul iubit, schimb de vederi asupra situatiei, cautati activitati in care sa ii implicati pe cei mici.

De unde mai face România rost de motorină, după embargoul impus de UE Rusiei. Ce se va întâmpla cu preţurile de la pompă?

Embargoul Uniunii Europene asupra carburanților transportați din Rusia intră în vigoare de astăzi, duminică, 5 februarie.

Aşadar, niciun stat membru nu va mai cumpăra benzină și motorină din Rusia pe cale maritimă, ceea ce va afea efecte asupra prețurilor.

În România, urmează scumpiri

În România, specialiștii nu exclud scumpiri, mai ales în cazul motorinei. Peste un milion de tone din acest carburant era importat până acum din această țară.

Aproximativ 63% din importurile de motorină veneau anual din Rusia, potrivit ministerului Energiei. Specialiștii spun că nu numai embargoul influențează prețurile finale.

România a importat, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), în primele 9 luni ale anului trecut, 1,85 milioane tone, din care 1,25 milioane tone direct din Federaţia Rusă. Comparativ, în primele 9 luni ale lui 2021, importurile de motorină din Rusia au fost de 1,3 milioane tone în primele 9 luni şi de 1,79 milioane tone pe întreg anul.

Vom „trăi” din rezerve

Importurile ridicate din Rusia din 2022, dar şi cele din ianuarie 2023, efectuate de statele membre UE, implicit România, sunt menite să asigure stocurile necesare evitării unei penurii, în special de motorină. În plus, majoritatea cargourilor disponibile sunt deja sau vor fi încărcate cu produse petroliere ruseşti până pe 5 februarie şi vor ajunge la destinaţie în următoarea lună.

Petrom a ieftinit sâmbătă, 4 februarie, motorina cu 5 bani pe litru, arată Monitorul Prețurilor. Măsura venise doar o zi înainte să intre în vigoare embargoul Uniunii Europene asupra carburanților transportați din Rusia.

Petrom a mai scăzut prețurile carburanților în această săptămână, dar au fost reduceri minore: joi s-a ieftinit benzina cu 1 ban pe litru, iar vineri s-a ieftinit motorina cu doi bani.

Vremea 5 februarie. Iarnă în toată regula! Unde va viscoli

0

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru duminică, 5 februarie. Atenționările de Cod portocaliu de viscol, în zece judeţe, şi Cod galben de intensificări ale vântului, viscol şi ninsori, în 30 de judeţe, sunt valabile până duminică seară.

De duminică, vremea va intra într-un proces de răcire și va deveni geroasă noaptea, cu precădere în regiunile intracarpatice.

Temperaturi negative în majoritatea regiunilor

La munte va ninge moderat cantitativ, vântul va avea intensificări cu rafale, în general, de 50…70 km/h, iar la altitudini de peste 1800 m va depăși 80…90 km/h. Temporar va fi viscol și vizibilitate redusă. În Carpații Meridionali și Occidentali se va depune un strat consistent de zăpadă, local de peste 20…25 cm.

De asemenea, în jumătatea de sud a Moldovei, jumătatea de est a Munteniei și Dobrogea vor fi intensificări ale vântului, cu rafale, în general, de 50…70 km/h, astfel că zăpada va fi spulberată.

Valorile temperaturii vor fi negative, temperaturile maxime fiind de -2 grade, iar cele minime ajungând la -6 grade, iar începând de luni acestea vor scădea și mai mult.

În București cerul va fi înnorat, însoțit de ploi slabe și posibile ninsori. Vântul va sufla slab și moderat, iar în perioada serii se va intensifica ajungând la viteze de 40-45 km/h. Temperatura maximă va fi de 1 grad, iar cea minimă va ajunge la 0…-2 grade.

Atacatorul cu mască de la o farmacie din Bucureşti, un cunoscut sportiv. A spart şi o casă de amanet! (VIDEO)

1

Hoţul cu cagulă care a jefuit o farmacie din București ar fi un sportiv extrem de cunoscut în România. În urma perchezițiilor, acesta a fost reținut pentru 24 de ore.

Este vorba despre Radu Mihăiță, un cunoscut luptător MMA din România, conform Antena 3.

A ameninţat cu pistolul

Sportivul, cunoscut cu antecedente penale prin alte țări. Acesta ar fi amenințat-o pe angajata amanetului cu un pistol cu bile și ar fi refuzat să facă declarații în fața anchetatorilor.

Bărbatul a încercat să dea o spargere și la un amanet, în aceeași seară, dar nu a reușit să o intimideze pe angajata de acolo. Radu Mihăiță urmează să fie prezentat judecătorilor cu propunere de arestare preventivă.

Percheziţii acasă la luptător

În urma efectuării percheziției la domiciliul sportivului, au fost ridicate mai multe bunuri de interes, iar bărbatul a fost depistat și condus la audieri.

Acesta a fost reținut pentru 24 de ore urmând a fi prezentat magistraților cu propunere legală”, a declarat Bogdan Ghebaur, purtător de cuvânt al Poliției Capitalei.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată și tentativă la tâlhărie calificată, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6.

Rafila, poziţie tranşantă privind „atenţia” pentru medici. Asta va naşte o prăpastie între el şi doctori

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, s-a poziţionat ferm împotriva „atenţiei” în plic pentru personalul medical din sistemul românesc. El a criticat ferm decizia unor medici de a accepta bunuri materiale pentru acordarea de servicii medicale.

De asemenea, îi sfătuieşte pe pacienţi să-şi exprime recunoştinţa faţă de medicii care i-au tratat oferindu-le flori ori bomboane şi crede că e nevoie de o campanie pe acest subiect, atât în rândul pacienţilor, cât şi al angajaţilor din sistem.

Condamnă medicii care cer bani

Rafila consideră drept „inacceptabil” şi „de netolerat” ca personalul medical să primească bani pentru acordarea de servicii medicale.

„Este absolut inacceptabil. Sunt foarte tranşant, pentru că eu, personal – şi nu are legătură cu calitatea mea de ministru, are legătură cu calitatea mea de medic şi de om – nu cred că există vreo justificare pentru personalul medical, medici, asistente medicale sau personal de îngrijire, care să pretindă un bun material sau bani în schimbul unui serviciu medical.

Asta trebuie să fie categoric pentru toată lumea care lucrează în sistemul de sănătate, trebuie să fie regulă în mod evident.

Nu putem şi nu avem niciun fel de motivaţie morală, etică, cum vreţi dumneavoastră, că nu vreau să intrăm în aspectele de natură penală, dar avem o conştiinţă, totuşi, şi avem o educaţie şi avem o responsabilitate ca oameni care lucrăm în sistemul de sănătate.

Lucrul ăsta nu este acceptabil”, a afirmat Alexandru Rafila la Prima Tv.

Vrea o schimbare de la societate

Ministrul Sănătăţii e de părere că societatea trebuie să „aibă curajul” să discute aceste aspecte.

Această recunoştinţă a pacientului cred că trebuie să o discutăm public şi cred că trebuie o campanie de educaţie şi pentru populaţie, să înţeleagă că nu este nevoie de această recunoştinţă – că cea mai mare recunoştinţă pentru medic este faptul că pacientul tău s-a făcut bine şi este mulţumit de serviciile medicale pe care le-a primit – şi o campanie pentru personalul medical.

Nu vreau să vin cu niciun fel de comparaţie cu alte domenii de activitate apropo de modul de legiferare a unei astfel de situaţii, dar probabil că se poate ajunge şi la aşa ceva într-un anumit moment”, a mai zis Rafila.

Bacşişul, o bătaie de cap în HoReCa. Când e pericol să fie considerat salariu şi impozitat ca atare

Impozitarea bacșișului continuă să stârnească multe controverse, atât în ce privește modul în care se face fiscalizarea, cât și aplicarea efectivă a legii. O întrebare firească a reprezentanților HoReCa este ce se întâmplă când clientul lasă, la plecare, bacșiș cash pe masă.

De la 1 ianuarie 2023, a intrat în vigoare legea care prevede impozitarea bacșișului cu 10% în baruri și restaurante. Bacșișul este trecut pe nota de plată și pe bonul fiscal, iar consumatorii pot plăti chiar și cu cardul.

Dacă e mai mare de 15%, poate fi considerat salariu

Potrivit noii reglementări, dacă bacșișul depășește 15% din nota de plată, trebuie declarat ca salariu și impozitat ca atare.

Bacșișul de până la 15% din notă este impozitat cu 10%, iar angajații vor primi doar 90% din suma colectată, însă legea nu precizează cum se împart banii din bacșiș între angajații restaurantelor.

Cash-ul, mai greu de fiscalizat

Specialiștii atrag atenția că potrivit noii legislații, bacșișul care depășește 15% din consumație, ar putea fi considerat venit salarial. Bacșiș peste limita de 15% nu ar fi legal acordat, așa cum nu era legal acordat bacșișul în orice cuantum până la data de 1 ianuarie 2023.

Clientul alege acum nu doar cât, ci şi în ce formă plăteşte bacşişul. E posibil să vrea să plătească totul pe card, dar e posibil ca în continuare să achite nota cu cardul şi bacşişul să îl lase cash. În acest caz, trebuie făcut un bon separat pentru bacşiş,” a declarat Dragoş Petrescu, fondatorul fondatorul unui mare lanț de restaurante.

Ministerul Justiţiei spune: Românii vor primi vouchere în limita a 5 salarii minime. Cine va încasa banii

Ministerul Justiţiei a venit cu o idee care ar putea reprezenta o alinare şi o compensare pentru românii care au avut de suferit.

Deocamdată este un proiect care prevede că victimele infracţiunilor pot solicita un avans din compensaţia financiară sub formă de vouchere pentru acoperirea nevoilor urgente, în limita unei sume echivalente cu 5 salarii de bază minime brute pe ţară.

Cui i se adresează proiectul?

Victimele infracţiunilor pot solicita un avans din compensaţia financiară sub formă de vouchere pentru acoperirea nevoilor urgente, în limita unei sume echivalente cu 5 salarii de bază minime brute pe ţară.

Voucherele vor fi acordate într-un termen de cel mult 72 de ore de la aprobarea cererii. Aceste compensaţii vor contribui la simplificarea acoperirii nevoilor urgente ale victimelor, de tipul cheltuielilor de hrană, cazare, transport, medicamente, materiale sanitare.

„Proiectul operaționalizează prevederile Legii nr. 230/2022 de consolidare a ANABI, prin care a fost instituit Mecanismul naţional de susţinere a prevenirii criminalităţii, un fond care reutilizează în interes social activele confiscate în cadrul procesului penal.

Conform proiectului, victimele infracțiunilor pot solicita un avans din compensația financiară sub formă de voucher pentru acoperirea nevoilor urgente, în limita unei sume echivalente cu 5 salarii de bază minime brute pe țară”, transmite Ministerul Justiției.

Statul român, un nou control la OMV Petrom. Compania riscă să rămână fără licența de exploatare a zăcământului din Marea Neagră

Guvernul României a trimis al doilea control la OMV Petrom, după ce compania a înregistrat un profit record. Totul vine după ce OMV a refuzat să plătească taxa de solidaritate.

Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale a făcut un control la sediul companiei. Reclamă că OMV nu a depus planul de dezvoltare pentru zăcământul Neptun Deep, deşi avea termen-limită luna decembrie.

Compania riscă o sancțiune gravă

Cea mai gravă sancţiune riscată de companie, potrivit Legii Petrolului, ar fi retragerea licenţei de exploatare. Alături de Romgaz, OMV Petrom ar urma să scoată gaze din Marea Neagră. Decizia finală de investiţie va fi luată la mijlocul acestui an.

OMV Petrom a obținut un profit net de 10,3 miliarde lei anul trecut, în creștere cu 260% față de anul precedent când obținuse doar 2,86 miliarde de lei.

Conform bazei de calcul a taxei de solidaritate și a profiturilor înregistrate de OMV Petrom în perioada 2018-2022, austriecii ar trebui să plătească la bugetul de stat al României peste 1,2 miliarde de lei, adică cel puțin 33% din media profiturilor impozabile generate în perioada 2018-2022.

OMV Petrom, cea mai mare companie integrată de energie din sud-estul Europei, şi-a planificat investiţii de 6 miliarde lei, mai mari cu aproximativ 70%, dedicate în principal proiectului Neptun Deep, accelerării proiectelor cu emisii de carbon reduse şi zero, precum şi reviziei planificate a rafinăriei Petrobrazi.

Frații Tate rămân și fără criptomonede. Ce alte bunuri ale milionarilor au ajuns sub sechestru

4

Celebrii britanici Andrew și Tristan Tate și-au creat în mediul online profilele milionarilor perfecți. Ambii și-au expus stilul de viață opulent pe care au ajuns să îl ducă și chiar au oferit sfaturi generației noi pentru a face bani.

Frații Tate au lăsat de înțeles că au reușit să strângă averea din domeniul criptomonedelor. Pe lângă mașinile de lux, confiscat luna trecută de autorități cei doi milionari rămân și fără restul bunurilor.

Întreaga avere a fraților Andrew și Tristan Tate, confiscată de anchetatori

Sume mari de bani, terenuri, dar și casele și ceasurile se află sub măsura asigurătorie, potrivit Gândul.

În data de 13.01 2023, procurorii DIICOT au dispus instituirea măsurii asigurătorii asupra sumei de 16.10738654 BTC (circa 294.101,55 dolari) deținută de Tristan Tate și care se afla în portofelele de criptomonedă (wallet) create pe platforma www.binance.com.

O altă sumă aflată sub sechestru este de 4.96992087 BTC (90.744 dolari) deținută de Abigail Tyson (iubita lui Tristan Tate) existentă în portofele de criptomonedă (wallet) de pe aceeași platformă. Măsura asiguratorie mai privește și o sumă mică de 0.00320067 BTC (58,44 dolari) în portofele de criptomonedă pe aceeași platformă deținută de Andrew Tate.

De asemenea, la primele percheziții, au fost confiscate următoarelor sume de bani: 51.370 lei, 51.800 euro, 17.430 dolari și 5.110 lire, dar și 14 ceasuri de lux, printre care două ceasuri Patek Philippe, două piese Hublot, un Cartier și un Breitling.

Și terenurile și imobilele celor doi frați au ajuns sub sechestru. Vorbim despre terenuri și imobile aflate în Brașov, Comarnic, tunari și Voluntari.

Adrian Daminescu, afectat de o boală necruțătoare. Diagnostic dur pentru artist

3

Adrian Daminescu are grave probleme de sănătate. Artistul a fost diagnosticat cu o boală cumplită și a fost nevoit să se retragă din viața publică.

Cunoscutul interpret, în vârstă de 66 de ani, a fost mereu discret în ceea ce privește viața personală, dar a explicat de ce s-a retras din lumina reflectoarelor.

Adrian Daminescu, diagnosticat cu cancer pulmonar

Adrian Daminescu a mărturisit că suferă de o boală gravă, respectiv cancer pulmonar. Artistul se află acum sub tratament, dar are nevoie de o lungă perioadă de recuperare. El spune că boala este sub control.

„Acum sunt bine. Am cancer la plămâni. Mă voi întoarce pe scenă, nu am renunțat. Acum am însă o perioadă de post tratament, în care trebuie să stau mai cuminte”, a spus Adrian Daminescu.

Artisul spune că nu a putut să renunțe la fumat, un viciu pe care îl are încă din tinerețe, chiar dacă medicii l-au sfătuit să facă acest lucru.

„Vindecarea și chiar și boala vin de la cap. Toți tâmpiții ăștia te otrăvesc cu pozele și cu ce scrie pe pachetul de țigări. Eu și acum fumez, asta simt să fac. Boala te învinge dacă crezi în ea”, a mai declarat Adrian Daminescu pentru impact.ro.

Incendiu uriaș: trenul a sărit de pe șine, zeci de persoane evacuate – VIDEO

Deraierea unui tren a provocat un incendiu masiv în statul american Ohio, potrivit Reuters.

Un tren a deraiat vineri seară în apropiere de granița dintre Ohio și Pennsylvania, provocând un incendiu masiv în zonă, a anunțat presa locală.

Locuitorii din zonă, evacuați de urgență

Mai multe vagoane de tren au luat foc în apropiere de East Palestine, un oraș situat la nord-vest de Pittsburgh. Fumul gros a afectat întreaga zonă.

Echipele de urgență au evacuat locuitorii de pe o rază de 1,6 kilometri. Autoritățile nu au anunțat dacă sunt victime și ce a provocat deraierea.

Calea ferată de marfă Norfolk Southern Corp „coordonează îndeaproape (acţiunile) cu primii respondenţi locali în timp ce îşi mobilizează propriile echipe”, a declarat un purtător de cuvânt al companiei într-un comunicat prin e-mail.

Țeapă imobiliară la Cluj. Escrocii au încasat 5 milioane de euro înșelând sute de persoane. Cum au procedat

3

Un bărbat trimis în judecată pentru că ar fi înșelat sute de persoane a continuat să încaseze bani de la oameni care doreau să cumpere o locuință în Cluj-Napoca.

Tentați de prețurile mici, aceștia s-au trezit că apartamentele se află în blocuri pentru care nici măcar n-au fost emise autorizații de construire.

Sute de apartamente s-au trezit și fără apartamente, și cu banii luați

Bărbatul de 36 de ani a fost arestat preventiv, alături de unul dintre complici.

Trei indivizi au fost duși la audieri, iar doi dintre ei au fost arestați preventiv sub acuzația de înșelăciune în formă continuată și complicitate la înșelăciune. Iar în urma perchezițiilor au fost ridicate sume de bani, documente, telefoane mobile și nu mai puțin de 7.000 de cartele telefonice. Toate acestea au fost găsite în casele suspecților și într-un apartament folosit drept birou.

Unul dintre cei doi suspecți s-a folosit de o identitate falsă și s-a prezentat ca fiind șef de echipă, dar și inginer pentru a oferi credibilitate, susțin procurorii. Așa au reușit să convingă oamenii să ofere avans zeci de mii de euro pentru locuințe, cu promisiunea că vor fi predate în cel mai scurt timp. În realitate, construcția blocului a încremenit în timp.

Prejudiciul se ridică la aproape 5 milioane de euro

Printre cei reținuți se află și Traian Floarea Ianson, care între timp și-a schimbat numele în Traian Onuc. În 2017, procurorii l-au trimis în judecată într-un dosar de înşelăciune agravată, fiind identificate peste 130 de persoane care au fost păgubite între anii 2009 și 2016. Prejudiciul a fost estimat la peste 2,2 milioane de euro. După care s-au adăugat și alți păgubiți, aproape 500, și un prejudiciu de aproape 5 milioane de euro.

Atunci, individul a stat în arest 30 de zile, dar a fost eliberat sub control judiciar, cu interdicția de a construi sau de a face tranzacţii care să implice blocurile cu probleme. Însă, acesta și-a schimbat numele și a continuat.

Cei care atunci au crezut că pot cumpăra un apartament în faza de proiect, la un preț mult mai mic, regretă amarnic.

SUA au promis Rusiei 20% din Ucraina ca să oprească războiul! Șeful CIA, trimis urgent la Moscova cu propunerea de pace!

Dezvăluiri incendiare ies la iveală în paginile ziarului elvețian Neue Zurcher Zeitung. Un reprezentant de rang înalt al americanilor ar fi negociat pacea din Ucraina cu Kremlinul.

Președintele american Joe Biden ar fi fost dispus să-i ofere președintelui rus o cincime din Ucraina în schimbul păcii.

Joe Biden i-a oferit lui Vladimir Putin 20% din Ucraina

Potrivit a două surse guvernamentale germane de rang înalt, șeful CIA, William Burns, a vizitat Kievul și Moscova în luna ianuarie și a sugerat celor două tabere să rezolve conflictul.

Șeful CIA a oferit Kievului „pace în schimbul pământului”, iar Moscovei „pământ în schimbul păcii”. Dimensiunea teritoriului la care făcea referire Burns ar fi fost de 20% din suprafața Ucrainei, ceea ce este comparabil cu Donbasul, au precizat sursele. Ambele părți au respins propunerile. Ucraina a refuzat să își împartă teritoriile, în timp ce Rusia a declinat oferta deoarece crede că va câștiga războiul pe termen lung.

Potrivit surselor Neue Zurcher Zeitung, după ce misiunea lui Burns la Kiev și Moscova „a eșuat”, Biden a decis să aprobe furnizarea de tancuri Abrams către Ucraina. Această decizie, la rândul său, a deblocat aprovizionarea cu tancuri germane Leopard.

Reacția Moscovei

Întrebat vineri dacă William Burns a propus Moscovei un plan ce ar presupune ca Ucraina să cedeze 20% din teritoriul său, Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, le-a răspuns reporterilor: „Este o cacealma”.

Întrebat din nou dacă directorul CIA a venit la Moscova în ianuarie pentru o întrevedere cu Vladimir Putin, Peskov a subliniat din nou: „În ianuarie? Toată această relatare (despre planul SUA) este o cacealma”.

Şi Casa Albă şi CIA au negat informaţia. Un oficial al CIA a declarat pentru Newsweek că afirmațiile conform cărora Burns a făcut o călătorie secretă la Moscova în ianuarie și că a existat o propunere de pace prezentată de director în numele Casei Albe este „complet falsă”. Şi Casa Albă a calificat aceste informaţii drept false.