Legea lui Joe Biden privind tehnologiile curate a antrenat Uniunea Europeană într-o luptă pentru subvenții care va declanșa un război comercial transatlantic, chiar în momentul în care aliații își unesc forțele împotriva invaziei Rusiei în Ucraina.

Cele 500 de miliarde de dolari în noi cheltuieli și scutiri de taxe propuse de Biden pentru a stimula industriile ecologice naționale în următorul deceniu s-ar putea dovedi pentru UE picătura care a umplut paharul.

Având în vedere că Legea americană privind reducerea inflației(IRA) pare să încalce normele internaționale privind subvențiile care interzic cerințele de conținut intern, modul în care procedează UE ar putea lăsa pe margine Organizația Mondială a Comerțului, în timp ce superputerile economice ale lumii se angajează într-o nouă eră de confruntare fără menajamente.

„Marea problemă pe care o avem în acest moment este că unele dintre instrumentele pe care țările le folosesc pentru a lupta împotriva schimbărilor climatice sunt contrare normelor comerțului internațional”, avertizează Arancha Gonzalez Laya, fost director executiv al International Trade Centre.

Cea mai recentă fază a globalizării s-a accelerat în anii 1990, ca urmare a dezintegrării Uniunii Sovietice și a răspândirii valorilor comerciale conduse de SUA în întreaga lume. Intrarea Chinei în OMC în 2001 a contribuit la supraîncărcarea economiei globale cu 76% în următorii 20 de ani.

Pe măsură ce Statele Unite au devenit nemulțumite de sistemul comercial pe care l-au dezvoltat, acest lucru a provocat disonanțe între Washington și Bruxelles. În ciuda eșecurilor OMC, UE continuă să apere organizația, pe care o consideră un bastion împotriva revenirii sistemului comercial bazat pe putere care a precedat cel de-al doilea război mondial.

UE a amenințat că va acționa SUA în fața OMC din cauza IRA, afirmând că discriminează producătorii europeni prin cerințe stricte privind conținutul local. Șefa autorității de reglementare a comerțului, Ngozi Okonjo-Iweala, a îndemnat SUA și UE să își rezolve neînțelegerea între ele, în loc să implice organizația într-o nouă dispută comercială.

Liderii UE vor discuta la un summit luna aceasta un răspuns la legea americană, dar unii sunt încrezători că blocul comunitar se va asigura că politica este conformă cu normele comerciale internaționale. „Răspunsul UE va viza exact să nu dăuneze sistemului comercial global”, a declarat Simone Tagliapietra, cercetător la think-tank-ul Bruegel din Bruxelles.

Dar blocul celor 27 de națiuni este împărțit, dacă UE va răspunde la IRA cu propriile subvenții uriașe, aceasta va aduce beneficii doar statelor cu economii puternice.

Premierul italian Giorgia Meloni plănuia să îl avertizeze pe cancelarul german Olaf Scholz înaintea summitului că, deși foaia de parcurs propusă de UE reprezintă un început bun, aceasta este prea “dezechilibrată în ceea ce privește ajutoarele de stat”.

UE lucrează la actualizarea regulamentului său privind subvențiile ecologice, dar următoarea reuniune ministerială a OMC va avea loc abia peste un an, perioadă în care cursa subvențiilor se va intensifica. Todd Tucker, director la Institutul Roosevelt, cu sediul la Washington,  susține că actualele norme comerciale nu sunt adecvate scopului.

Ministrul german al economiei, Robert Habeck, și omologul său francez, Bruno Le Maire, se vor deplasa la Washington în această săptămână pentru a încerca să detensioneze tensiunile transatlantice în curs de dezvoltare. Europenii se vor întâlni cu oficiali americani, inclusiv cu secretarul Trezoreriei, Janet Yellen, pentru a discuta despre IRA.

Franța a fost unul dintre cei mai vehemenți critici ai legii, avertizând că aceasta ar putea rescrie în mod nedrept regulile globalizării și ar putea atrage locuri de muncă și investiții departe de Europa.

Și liderii europeni au devenit din ce în ce mai sceptici cu privire la faptul că SUA vor face modificări semnificative la legea privind subvențiile verzi.”Confruntată cu IRA, Europa trebuie să intre în luptă și să-și apere industria”, a subliniat Le Maire.

În timp ce Occidentul a trecut Rubiconul și furnizează tancuri de luptă Ucrainei, merită să luăm în considerare, în mod realist, diferitele scenarii pentru sfârșitul războiului.

Scenariul victoriei ucrainene: expulzarea trupelor rusești, inclusiv din Crimeea și autoproclamatele „republici” din Donbas anexate de Rusia.

Dar nu aceasta a fost întotdeauna poziția lui Zelenski. În primele zile ale războiului, el a  sugerat în linii mari că atât aderarea deplină la NATO, cât și statutul Crimeei și al Donbasului erau negociabile, sub rezerva unor plebiscite supravegheate la nivel internațional după o retragere a trupelor rusești la frontierele de dinainte de 24 februarie (ceea ce ar implica lăsarea Crimeei și a zonelor rebele din Donbas sub control rusesc cel puțin temporar).

Potrivit lui Gideon Rose, autorul cărții „Cum se termină războaiele”, fiecare război purtat vreodată a avut trei faze: atacul de deschidere, lupta pentru avantaj și finalul jocului.

Acest final de joc are în mod inevitabil unul dintre cele două rezultate: fie valul războiului se întoarce ireversibil în favoarea unei părți, fie conflictul se termină cu un fel de pace convenită de comun acord – în cel mai bun caz o pace negociată.

Războiul din Ucraina se află în prezent încă în faza de mijloc: lupta pentru avantaj. Nici Rusia, nici Ucraina nu sunt interesate să negocieze, deoarece fiecare încearcă în continuare fie să câștige categoric, fie, cel puțin, să își îmbunătățească poziția pe front și, astfel, să aibă o poziție mai puternică de pe care să poată, în cele din urmă, să stabilească termenii păcii.

Dacă se cercetează puțin mai adânc aparenta unitate aliată a occidentalilor, apare o prăpastie clară între viziunea NATO asupra victoriei și cea a Ucrainei, notează The Spectator. Generalul în retragere Ben Hodges, fost comandant al armatei Statelor Unite în Europa, insistă asupra faptului că preluarea Crimeei este „vitală din punct de vedere strategic” pentru viitoarea securitate militară a Ucrainei.

Cucerire în loc de eliberare?

Recucerirea Crimeei și a fostelor republici rebele din Donbas va presupune să se ducă un tip de război foarte diferit. În loc de eliberare, va fi un război de cucerire. Este la fel de clar că o majoritate semnificativă a celor care trăiesc acum în Crimeea sunt ruși care nu doresc să fie ucraineni.

Un raport recent al New York Times a evidențiat loialități divizate chiar și în rândul localnicilor din Herson și din părțile din Donbas eliberate de trupele Kievului.

Acest lucru ridică o întrebare foarte incomodă – dorește Occidentul să se ocupe de constrângerea oamenilor să se alăture unei națiuni din care nu doresc să facă parte?

Tragedia acestui război este că nu există o soluție echitabilă sau sigură. Cedarea oficială a controlului asupra unor părți din Donbas și Crimeea către Putin ar lăsa Ucraina fără o graniță naturală sau apărabilă și ar lăsa la putere un regim de la Kremlin care rămâne un pericol clar pentru Kiev și vecinii săi.

În schimb, sprijinirea avansării Ucrainei până la granițele sale din 1991 ar implica susținerea a ceea ce populația locală ar vedea ca pe un război coercitiv de cucerire. Mai grav, pierderea Donbasului și a Crimeei ar fi – cu siguranță, dacă ne luăm după istoria Rusiei – la fel de fatală pentru regimul Putin precum înfrângerea în războiul ruso-japonez, primul război mondial și Afganistanul.

Dar o Rusie încolțită, în colaps și înarmată nuclear ar risca exact scenariul Armageddon pe care SUA s-au străduit atât de mult să îl evite.

În timp ce principala constrângere asupra efortului de război al Kievului este de ordin material, principala preocupare a Kremlinului este de ordin politic.Acesta este motivul pentru care Putin pregătește, după toate aparențele, o ofensivă majoră, probabil din mai multe direcții, pentru a crea un avantaj tactic pe teren înainte ca tancurile occidentale să poată fi desfășurate.

Zelenski se află, de asemenea, într-o poziție mult mai precară decât sugerează popularitatea sa actuală. A promis poporului său o victorie totală, iar sondajele spun că aproape 90% dintre alegători îl cred. Un eșec ar fi dezastruos din punct de vedere politic. La fel ar fi și semnarea oricărui acord de pace care implică pierderea de pământ ucrainean.

Chiar și scenariul optimist de a-i forța pe ruși să se întoarcă la granițele de dinainte de invazie ar lăsa Ucraina dezmembrată și Putin probabil încă la putere.

Practic, nu există aproape niciun rezultat realist pentru acest război care să nu se termine cu ucrainenii strigând „Trădare!”. Dar dacă alternativa ar fi să lupte în cel de-al treilea război mondial, aceasta ar putea sfârși prin a fi cea mai puțin rea dintre opțiuni.

Soldații americani care luptau pe tancuri Abrams în timpul războiului din Golf din 1991 se confruntau cu o problemă importantă: motoarele cu turbină de gaze se înecau în praf.

Experiența nu a fost unică. Timp de decenii, unitățile blindate ale armatei americane au deplâns coada logistică lungă necesară pentru a menține capacitatea de luptă a Abrams în zonele de luptă. Aceste preocupări au fost cele care au determinat informările contraintuitive ale Pentagonului de luna trecută, în care înalți oficiali din domeniul apărării au denigrat în mod repetat aceste tancuri.

În pofida acestor îngrijorări, SUA vor trimite 31 de M1 Abrams în Ucraina, după ce Kievul a reușit în campania sa de convingere a aliaților să furnizeze tancuri de fabricație occidentală.Întreținerea intensă și logistica necesară pentru a le menține pregătite de luptă le fac mai puțin ideale pentru armatele străine, cum ar fi cea ucraineană, care are nevoie pur și simplu de arme care funcționează bine.

Dar este, de asemenea, un simptom al unui sistem american de achiziții scumpe în domeniul apărării, relatează Financial Times.        „Există o prejudecată în Pentagon de a cumpăra cele mai rafinate sisteme de apărare”, pe când alte țări „au nevoie doar de orice poate face treaba”, a declarat Josh Kirshner, director general la Beacon Global Strategies, o firmă de consultanță strategică.

„Ucraina nu dorește un  Cadillac de apărare, ci un echipament  fiabil și suficient de bun”. Experții militari spun că Leopard și Abrams obțin rezultate aproximativ echivalente, dar Pentagonul continuă să se confrunte cu sisteme de armament care depășesc cu mult bugetul din cauza cererilor de tehnologii prea complexe.

M1 Abrams „este un tanc grozav, dar este un tanc american, iar modul american de război necesită toată logistica din lume”, a declarat John Nagl, profesor  la Colegiul de Război al Armatei SUA, tanchist în războiul din Irak(2003).

Diferența cheie dintre Abrams și Leopard este motorul. Tancul american are un motor cu turbină, asemănător cu cel al unui avion cu reacție, în timp ce germanul folosește un propulsor diesel, mult mai rezistent.

Soldații ucraineni sunt perfect capabili să învețe cum să opereze și să întrețină un Abrams – la urma urmei, Ucraina are în dotare una dintre cele mai mari flote de tancuri din lume de zeci de ani. Dar timpul este esențial, iar complexitatea motorului cu turbină va justifica o pregătire mai lungă decât în cazul Leopardului.

Pe lângă faptul că are nevoie de o întreținere meticuloasă, Abrams necesită o aprovizionare constantă cu un număr mai mare de piese de schimb. Rețeaua se află în SUA, mult mai departe decât piesele Leopard din Europa.

Tancurile Leopard sunt disponibile imediat în Europa, în timp ce SUA vor trebui să fabrice noi Abrams pentru Ucraina.  Producătorul General Dynamics va trebui să decidă dacă va acorda prioritate Kievului față de alte comenzi.