Prima femeie prim-ministru al Italiei, Giorgia Meloni, este la guvernare de 100 de zile și deja se remarcă eșecul mass-mediei globale de a recunoaște, cu atât mai puțin de a-și cere scuze pentru că a greșit atunci când a avertizat lumea că Italia se află în pragul unei preluări a puterii de către extrema dreaptă, de sorginte fascistă.
În timpul campaniei electorale și imediat după alegeri, crème de la crème a presei mondiale a fost plină de avertismente că Meloni și partidul ei – Frații Italiei – sunt echivalentul unei grupări răzbunătoare, pe cale să înghită Italia și, de acolo, Europa.
Acești oameni îngrozitori erau moștenitorii dictatorului fascist Benito Mussolini, ni s-a spus fără încetare. Erau autoritari, dictatori care amenințau democrația și naționaliști care tânjeau să distrugă nobila seninătate a UE.
Portrivit TheSpectator, un articol foarte discutat în New York Times, intitulat „Viitorul este Italia – și este sumbru”, susținea că programul lui Meloni este „vădit reacționar”. Nu a oferit nicio dovadă.
Practic, toată lumea, inclusiv CNN, BBC și The Economist, chiar și Daily Telegraph, a definit acest guvern de coaliție drept cel mai de dreapta din Italia de la Mussolini încoace.O revistă germană numit-o pe Meloni „cea mai periculoasă femeie din Europa”, care „vrea să transforme Italia într-un stat autoritar”.
E drept că Fratelli d’Italia, pe care Meloni l-a co-fondat în 2012 ca partid de centru-dreapta, își are rădăcinile în neofascism, dar ea a condamnat în mod repetat răul făcut de fascism. Și s-a definit ca fiind o conservatoare a cărei inspirație nu este Mussolini, ci doi conservatori englezi prin excelență: John Ronald Tolkien și Sir Roger Scruton.
Nici măcar mass-media din Italia, care, la fel ca mass-media de pretutindeni în Europa și America, este predominant de stânga, nu o numește de extremă dreapta, cu atât mai puțin fascistă.
Progresiștilor le-ar plăcea să facă acest lucru, dar nu pot. Publicul lor – italienii – știe ce este și ce nu este fascist. Așa că sunt nevoiți să o numească „centro-destra” (centru-dreapta).
Presa mondială ne-a avertizat, de asemenea, cu privire la presupusul naționalism agresiv al lui Meloni, care ar fi pus-o în conflict constant cu Comisia Europeană. Nici asta nu s-a întâmplat. Premierul se află relații bune atât cu președintele francez Emmanuel Macron, cât și cu cancelarul german Olaf Scholz.
Mai important, Meloni nu are niciun interes să ocolească politica Bruxelles-ului dintr-un motiv foarte simplu: UE a alocat aproape 200 de miliarde de euro sub formă de granturi și împrumuturi pentru Italia din fondul său de redresare post-pandemie de 800 de miliarde de euro – mult mai mult decât pentru orice alt stat membru – care va fi activat în etape până în 2026, dar condiționat de un număr mare de reforme structurale.
Mai există o chestiune: în timp ce UE se chinuie să găsească alternative la gazul rusesc, Meloni este mândră de acordul de producție de gaze offshore în valoare de 8 miliarde de dolari semnat săptămâna trecută la Tripoli, în prezența sa, între gigantul energetic italian Eni și National Oil Corporation din Libia. Ambiția sa este de a face din sudul Italiei noul centru energetic al UE.
Adevărul ziariștilor progresiști – așa cum trebuie să fie clar acum – nu era adevărul.
Cea mai recentă reclamă televizată a Hyundai UK se concentrează pe modul în care se pronunță numele companiei – și nu este așa cum îl pronunță majoritatea britanicilor, subliniază CNBC. „Hyun-day”, spune personajul principal din reclamă, corectând pronunția „Hy-un-dai”, folosită în mod obișnuit în Marea Britanie.
Din punct de vedere istoric, Rusia a fost un exportator major de produse petroliere, rezultatul rafinării țițeiului în motorină, benzină, combustibil pentru avioane și alte produse adecvate pentru utilizatorii finali. În 2021, a trimis 149 de milioane de tone de țiței și 99 de milioane de tone de produse rafinate în țările G7 și în Europa. 56% din țițeiul său, dar 70% din exporturile sale de produse, au mers către țările care impun acum interdicția.
Efectele pot fi resimțite cel mai mult în orașe, care sunt în medie cu 1,5 grade Celsius mai calde decât zonele înconjurătoare din cauza așa-numitelor insule de căldură urbană (UHI). Se întâmplă atunci când materialele de construcție (beton, asfalt, metal) și mașinile (automobile, camioane, aparate de aer condiționat) absorb și produc căldură, transformând blocurile în cuptoare.
