Spartphone-uri, computerele și vehiculele electrice pot fi embleme ale lumii moderne, dar bateriile lor reîncărcabile sunt adesea alimentate cu cobalt extras de muncitori care muncesc în condiții de sclavie în Republica Democratică Congo.

Siddharth Kara, activist și membru a Harvard TH Chan School of Public Health și al Kennedy School, cercetează de două decenii sclavia modernă, traficul de persoane și munca copiilor.

„Oamenii lucrează în condiții inumane, degradante”

El spune că, deși Republica Democrată Congo are mai multe rezerve de cobalt decât restul planetei la un loc, nu există un lanț de aprovizionare „curat” cu cobalt din această țară.

În noua sa carte, Cobalt Red, Kara scrie că o mare parte din cobaltul din RDC este extras de așa-numiții mineri „artizanali” – lucrători independenți care fac munci extrem de periculoase pentru echivalentul a doar câțiva dolari pe zi, informează organizația National Public Radio.

„Oamenii lucrează în condiții inumane, degradante. Ei folosesc târnăcoape, lopeți, pentru a săpa și scormoni pământul în tranșee, gropi și tuneluri pentru a aduna cobalt și a-l introduce în lanțul de aprovizionare formal”.

Kara spune că industria minieră a devastat peisajul din RDC. Milioane de copaci au fost tăiați, aerul din jurul minelor este încețoșat de praf și pietriș, iar apa a fost contaminată cu substanțele toxice provenite din procesul de prelucrare minieră.

Mai mult, spune el, „cobaltul este toxic la atingere și respirație – și sunt sute de mii de congolezi săraci care îl ating și îl respiră zi de zi. Mame tinere cu copii purtați în spate, toți respirând acest praf toxic de cobalt”.

Tranziția verde, în detrimentul celor mai săraci

Cobaltul este utilizat la fabricarea aproape tuturor bateriilor reîncărcabile cu ioni de litiu utilizate în prezent în lume. În timp ce cei din afara RDC fac diferența între cobaltul extras de companiile miniere industriale de înaltă tehnologie din țară și cel extras de minerii artizanali, Kara spune că cele două sunt în mod fundamental interconectate.

„Există o contaminare încrucișată completă între cobaltul obținut de excavatoarele industriale și cobaltul săpat de femei și copii cu mâinile goale”, spune el. „În minele industriale, în aproape toate, lucrează mineri artizanali, care sapă în și în jurul lor, alimentând cu cobalt lanțul de aprovizionare formal”.

Kara recunoaște rolul important pe care cobaltul îl joacă în dispozitivele tehnologice și în tranziția către surse de energie durabilă. În loc să renunțe în totalitate la cobalt, el spune că oamenii ar trebui să se concentreze pe repararea lanțului de aprovizionare.

„Nu ar trebui să facem tranziția către utilizarea vehiculelor electrice în detrimentul oamenilor și al mediului înconjurător din unul dintre cele mai asuprite și sărace colțuri ale lumii”, spune el. „Partea de jos a lanțului de aprovizionare, de unde provine aproape tot cobaltul din lume, este un spectacol de groază”.

Din punct de vedere tehnic, conform legii, nu ar trebui să existe activități miniere artizanale în nici o mină industrială. Și totuși, iată că în cele mai multe dintre minele industriale se desfășoară activități miniere artizanale. În unele cazuri, are loc în mod predominant minerit artizanal. Și motivul este că este o modalitate de a crește producția cu un salariu de doi bani. Există oameni foarte săraci care abia primesc un dolar sau doi pe zi, și care ar accepta aproape orice muncă doar pentru a supraviețui.

„Ei bine, puneți-i într-o groapă strâmtă, înghesuiți-i cu alți 10.000 de oameni și plătiți-i cu câțiva dolari, iar ei vor produce mii de tone de cobalt pe an pentru un salariu aproape inexistent. Și astfel, acest lucru nu este legal, dar se întâmplă”, afirmă Kara.

Nu există alternativă

Nu există alternativă. Minele au pus stăpânire pe tot. Sute de mii de oameni au fost strămutați pentru că satele lor au fost pur și simplu distruse cu buldozerul pentru a face loc unor mari concesiuni miniere.

Astfel, oamenii nu au nicio alternativă, nici o altă sursă de venit, nici un mijloc de trai. La aceasta se adaugă amenințarea, în multe cazuri, a forțelor armate care îi presează pe oameni să sape, iar părinții trebuie să ia o decizie dureroasă: „Îmi trimit copilul la școală sau mâncăm astăzi?”. Iar dacă aleg cea de-a doua variantă, asta înseamnă că trebuie să își aducă toți copiii în aceste gropi toxice pentru a săpa doar pentru a câștiga acei 50 de cenți sau un dolar în plus pe zi, ceea ce ar putea însemna diferența dintre a mânca sau nu.

În secolul XXI, aceasta este sclavia modernă, unde nivelul de exploatare este la fel de ridicat ca sclavia din lumea veche. Siddharth Kara spune că a vorbit cu multe familii ai căror copii, soți, soții, soții au suferit răni îngrozitoare în urma accidentelor de muncă, din cauza condițiilor precare.

„Am întâlnit oameni cărora le fuseseră amputate picioarele, care aveau bare de metal în locul picioarelor. Și apoi, cel mai rău dintre toate este ceea ce se întâmplă la săparea tunelurilor. Există probabil între 10.000 și 15.000 de tuneluri care sunt săpate manual de minerii artizanali. Nici unul dintre ele nu are suporturi de susținere, puțuri de ventilație, nimic de genul acesta. Iar aceste tuneluri se prăbușesc tot timpul, îngropându-i de vii pe toți cei care se află acolo jos, inclusiv copii”.

Alt pericol îl reprezintă milițiile care răpesc copii, fac trafic de copii, recrutează copii chiar și din alte părți ale țării. „Am întâlnit copii care veniseră de la sute de kilometri distanță și care au fost aduși prin intermediul rețelelor de miliții în minele de cupru și cobalt pentru a săpa. Și, pe măsură ce sapă și câștigă un dolar sau doi, cu asta se finanțează aceste grupări de miliție. Așadar, copiii sunt cei mai puternic exploatați. Ei sunt cei mai vulnerabili și, adesea, sunt traficați și exploatați în unele cazuri în circumstanțe foarte violente”.

Piața de cobalt, sub controlul Chinei

Corupția este o mare parte a problemei. Aceasta este ceea ce permite ca o mare parte din aceste abuzuri să persiste. „Imaginați-vă Congo: este o națiune sfâșiată de război, profund sărăcită, care a fost supusă de generații la jafuri care au început cu secole în urmă, odată cu comerțul cu sclavi. Astfel, atunci când marile părți interesate străine vin fluturând sume mari de bani, nu este greu de imaginat că va exista corupție”.

Primul președinte ales în mod democratic în Congo (în 1960), Patrice Lumumba, a promis că imensele bogății și resurse minerale ale țării vor fi folosite în beneficiul oamenilor. Și, în scurt timp, în șase luni, a fost destituit, asasinat, și înlocuit cu un dictator sângeros și corupt, Mobutu Sese Seko.

China a acaparat piața globală de cobalt înainte ca cineva să știe ce se întâmplă. Totul datează din 2009, în timpul fostului președinte congolez, Joseph Kabila. Acesta a semnat un acord cu guvernul chinez pentru accesul la concesiuni miniere în schimbul asistenței pentru dezvoltare, un angajament de a construi drumuri și unele clinici de sănătate publică, școli, spitale – și asta a deschis ușa Beijingului.

Companiile chinezești au preluat proprietatea a 15 din cele 19 concesiuni miniere industriale primare de cupru-cobalt din Congo, dominând întregul lanț până la nivelul bateriilor. Dețin aproximativ 70-80% din piața de cobalt rafinat și probabil jumătate din piața bateriilor.