Volodimir Zelenski a ținut SUA și Europa în spatele Ucrainei. Angajamentul occidental față de cauza ucraineană a fost subliniat săptămâna aceasta de vizita președintelui american Joe Biden la Kiev.

Dar războiul cu Rusia intră în al doilea an, Ucraina va avea nevoie de și mai mult ajutor, iar vesticii nu mai au de unde să-l asigure. Prin urmare, Zelenski va fi nevoit să se îndrepte spre alți posibili parteneri, mai precis Sudul Global. Și aici are o gravă lacună de comunicare.

În prima fază a războiului, Sudul Global nu a ocupat un loc proeminent în prioritățile ucrainene – o eroare geostrategică. Zelenski a recunoscut că asigurarea unui flux constant de arme și asistență occidentală a fost absolut crucială pentru a împiedica întreaga țară să meargă pe calea peninsulei Crimeea în 2014, când Putin a profitat de absența sprijinului din partea SUA și a Europei.

Pe de altă parte, Zelenski va avea nevoie în cele din urmă de acest Sud Global pentru a-l presa pe Putin să pună capăt războiului. Dar se confruntă cu mai multe probleme.

În primul rând, de la începutul invaziei ucrainei,  35 de națiuni – toate din Sudul Global și reprezentând în mod colectiv aproape jumătate din populația lumii – s-au abținut de la un vot de condamnare a Rusiei. În octombrie, aceleași țări s-au abținut de la un vot de condamnare a anexării de către Moscova a unor părți din estul Ucrainei. (În ambele cazuri, doar cinci state au votat împotriva moțiunii).

În al doilea rând, țările proemintente din Sudul Global  –  de la Iran până la  Africa de Sud – par să nu fie interesate de un confict pe pământ european, cu excepția Chinei.

În al treilea rând, liderii multor țări în curs de dezvoltare, în special din Africa, păstrează amintiri plăcute despre sprijinul Moscovei în timpul luptei pentru libertate împotriva puterilor coloniale occidentale. Unii sunt beneficiari mai recenți ai generozității rusești. Alții se tem de pierderea legăturilor militare pe termen lung. Câțiva folosesc războiul în mod oportunist pentru a extrage petrol și gaze la preț redus de la Rusia. Iar unii își iau exemplul de la China, principalul aliat al Rusiei.

Pentru a depăși această combinație de motive va fi nevoie de alte narațiuni decât cele care i-au oferit lui Zelenski atât de mult succes în Occident. Să convingi țările în curs de dezvoltare că dacă plătesc mai mult pentru gazul de astăzi își vor asigura libertățile viitoare este o fantezie.

În plus,  răspunsul lui Zelenski la eficienta mașinărie diplomatică a Rusiei, cu un Serghei Lavrov foarte activ în Sudul Global, s-a rezumat la apeluri video către Parlamentul European.

Ucraina n-o să mai poată să-și mențină la nesfârșit binefăcătorii occidentali. Alți aliați nu mai are. Porțile Sudului Global nu se vor deschide prea curând, dacă se vor deschide. Zelenski nu are credibilitatea și cheia susținerii lumii în curs de dezvoltare.

“O creștere mare a comerțului cu țările din vecinătatea Rusiei ridică semne de întrebare cu privire la faptul că produsele afectate de sancțiuni intră în țară pe ușa din spate”. Atât s-a priceput să vorbească David O’Sullivan, noul trimis al UE pentru sancțiuni.

Trimisul are orbul găinilor: exporturile și importurile rusești continuă nestingherite  pentru că virtuoasele companii europene își păstrează prin intermediari afacerile cu Rusia, de la giganți industriali la firme financiare.

„Observăm o creștere neobișnuită în comerțul cu alte țări terțe, în special cu cele aflate în imediata vecinătate a Rusiei”, a spus O’Sullivan. Dar, ca un papă-lapte, nu a menționat numele țărilor individuale, subliniind că a pornit de la o „prezumție de nevinovăție” atunci când a fost vorba de investigarea schimbărilor în fluxurile comerciale.

Cum vine asta? UE știe că Rusia încalcă sancțiunile comerciale, dar nu știe unde își exportă bunurile? Cumva pe Lună? Și atunci, pe cine sancționează?

Dar Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare știe că Turcia, Armenia și alte țări din Asia Centrală au crescut importurile și exporturile către Rusia.

Și, să vezi potriveală, exporturile de produse, inclusiv vehicule, electronice și utilaje agricole din UE către Asia Centrală au crescut, în principal din cauza Kazahstanului, a adăugat BERD.

Unul dintre factori care stau la baza schimbării tiparelor comerciale este faptul că societățile occidentale se retrag în mod voluntar din vânzările directe către Rusia, chiar și atunci când produsele nu fac obiectul sancțiunilor. Cu toate acestea, Beata Javorcik, economist-șef la BERD, a declarat că s-au înregistrat, de asemenea, creșteri ale fluxurilor de bunuri care ar putea face „potențial” obiectul sancțiunilor.

Turcia, care a înlocuit unii dintre vechii parteneri comerciali ai Moscovei în urma războiului din Ucraina, a înregistrat o creștere de 97% a exporturilor sale către Rusia în perioada mai-iulie a anului trecut, comparativ cu 2017-2019, potrivit BERD.

Unele importuri ar putea avea o dublă utilizare. După câteva luni de război, a început să raporteze că unele dintre microcipurile armata ucraineană pe care le-a găsit în echipamentele militare rusești capturate au fost reproduse de la aparate de uz casnic obișnuite. În tot acest timp, exporturile UE de produse electrocasnice către vecinii Rusiei au crescut.

Conform datelor Eurostat, Kazahstanul a importat mașini de spălat în valoare de un milion de euro din UE în decembrie 2022.

Mark Gitenstein, ambasadorul SUA la UE, a declarat miercuri că există „paradisuri” în care „se practică ocolirea sancțiunilor occidentale în mod major”, deși a refuzat să dea nume.

Orice comentariu este de prisos. Doar că Uniunea Europeană ascunde cu bună știință acul în carul cu fân.

În urma atacurilor teroriste de la 11 septembrie 2001 din SUA, experții americani se întrebau plângând: „De ce ne urăsc?”. La un an de la începerea războiului lui Vladimir Putin în Ucraina, o variantă a acestei întrebări a început să prindă contur: „De ce unii nu-i urăsc pe ruși?”

Reticența guvernelor non-occidentale de a impune sancțiuni Moscovei poate fi ușor explicată prin interese economice. Dar cum se poate explica de ce publicul non-occidental nu simte mai multă indignare morală față de agresiunea directă a Kremlinului?

Un nou studiu, „United West, Divided by the Rest”,arată că războiul și regresele militare rusești nu au forțat populația din multe țări non-occidentale să își diminueze părerea despre Rusia sau să pună la îndoială puterea sa relativă.

Rusia este văzută fie ca un „aliat”, fie ca un „partener” de către 79% dintre persoanele din China (ceea ce nu este surprinzător). Dar același lucru este valabil pentru 80% dintre indieni și 69% dintre turci. În plus, aproximativ trei sferturi dintre respondenții din fiecare dintre aceste țări consideră că Rusia este fie mai puternică, fie cel puțin la fel de puternică, așa cum o percepeau înainte de război.

Și în timp ce o mulțime de  americani și europeni doresc ca Ucraina să câștige, chiar dacă  înseamnă un război mai lung și dificultăți economice pentru ei înșiși, majoritatea chinezilor, indienilor și turcilor au declarat că ar prefera ca războiul să se oprească cât mai curând posibil – chiar dacă înseamnă ca Ucraina să renunțe la o parte din teritoriul său.

Și consideră că sprijinul occidental pentru Kiev este motivat de alte motive decât protejarea integrității teritoriale a Ucrainei sau a democrației sale.

Sprijinul occidental acordat Ucrainei, în special livrarea de arme avansate, a facilitat acceptarea de către națiunile non-occidentale a narațiunii Kremlinului privind conflictul ca un proxy pentru confruntarea dintre Rusia și Occident, scrie Ivan Krastev, politolog și editor Financial Times.Acest lucru explică de ce înfrângerile militare ale Moscovei în mâinile forțelor ucrainene abia dacă se înregistrează pentru mulți din așa-numitul sud global. Dacă Rusia se confruntă cu Occidentul în ansamblul său, nu este surprinzător faptul că nu a avut succes.

Confruntați cu astfel de atitudini publice, analiștii occidentali deplâng, de obicei, efectul coroziv al propagandei rusești și moștenirile colonialismului. Dar mult mai important este faptul că europenii văd în război o întoarcere la polarizarea de tip Război Rece între două blocuri antagoniste, în timp ce alții tind să creadă că lumea se fragmentează în multiple centre de putere. În cuvintele unui fost diplomat indian de rang înalt, pentru mulți din afara Occidentului „războiul din Ucraina este despre viitorul Europei, nu despre viitorul ordinii mondiale”.

Prin ignorarea războiului din Ucraina, fie conștient, fie inconștient, aceștia pun la îndoială centralitatea Europei în politica globală, subliniază Krastev.

Deși Putin și propagandiștii săi pot fi ușurați de modul în care societățile non-occidentale privesc ceea ce se întâmplă în Ucraina, întrebarea „de ce unii nu-i urăsc pe ruși” are și un răspuns mai puțin măgulitor pentru Moscova.

Țările în curs de dezvoltare nu sunt indignate de agresiunea lui Putin pentru că Rusia a încetat să mai fie văzută ca o superputere globală. Pentru națiuni precum India și Turcia, Rusia a devenit ca ele, așa că nu trebuie să le fie frică  de ruși.  Privilegiul obișnuit al puterilor regionale este de a nu fi urâte în afara regiunii lor; Moscova se bucură acum de acest privilegiu.

Uniunea Sovietică a fost o superputere ideologică. Putin, pe de altă parte, nu are o agendă transformatoare în afara proiectului său imperial în spațiul post-sovietic. Grupul Wagner sunt mercenari care luptă pentru bani, nu pentru idei.

În mod paradoxal, tocmai lipsa de soft power a Rusiei este cea care lasă lumea non-occidentală relativ indiferentă la ceea ce fac rușii  în Ucraina.

Acum că este doar o „mare putere mijlocie” printre multe altele, războaiele Rusiei se amestecă în toate celelalte conflicte din lume – își fac loc alături de violențele din Siria, Libia, Etiopia și Myanmar. Războiul din Ucraina nu este un punct de cotitură în imaginația non-occidentală. Explicația e simplă:  Rusia nu mai este suficient de importantă pentru a fi urâtă.