Acasă Blog Pagina 859

Marii producători fac economii pe spatele consumatorilor. Păstrează alimentele scumpe, le elimină pe cele ieftine

Companiile majore care fabrică produse alimentare ieftine, deci mai accesibile unei palete mai largi de clienţi, renunţă la diferite mărfuri, pentru a combate costurile care cresc rapid și scăderea cererii consumatorilor, au spus directorii în această săptămână.

Directorii Nestle şi Unilever au declarat că au înregistrat economii de miliarde după ce au renunţat la produsele cu vânzări slabe din portofoliile lor de produse. Dar le păstrează pe cele căutate de clienţi, cu potenţial ridicat de scumpire.

Este un „program de reducere a complexității”

Eliminarea produselor mai puţin populare face parte dintr-un ”program de reducere a complexităţii” în curs de desfăşurare la Kraft Heinz, au declarat directorii săi la Conferinţa Consumer Analyst Group din New York, săptămâna aceasta.

Recent, compania a scos din fabricaţie Heinz Real Mayonnaise. Directorul general al Mondelez International, Dirk Van de Put, le-a declarat analiştilor de pe Wall Street, la conferinţă, că producătorul Oreo are reguli clare privind înlocuirea produselor vechi cu altele noi – ”unul înăuntru, unul afară”.

Ce produse vor fi eliminate

Produsele cel mai probabil să fie eliminate sunt cele cu o nişă sau o popularitate limitată. Pentru unii consumatori, astfel de reduceri pot fi supărătoare.

Walmart, un lanţ de supermarketuri din SUA, a declarat că cere mai multe date de la furnizori pentru a justifica prețurile și face eforturi pentru modalități mai creative de a acoperi costurile și de a amortiza creșterea prețurilor pentru consumatori.

Dar câinii refugiatelor când îi plimbați?

1. A murit Mihai Șora, omul care care s-a luptat cu rușii. Dar nu între 1944 și 1958, când rușii au fost în România. Domnul Șora s-a bătut cu rușii la un cincinal după ce a prins centenarul, în 2022 – 2023, când rușii nu erau în România. Mihai Șora a făcut cât două generații de Tismăneni. Leonte Tismăneanu a venit cu rușii, Vladimir Tismăneanu îi înjură pe ruși. Șora a făcut și „Biblioteca pentru toți”. Adică pentru toți cei din generația mea și din generația părinților mei. Generația Piața Victoriei, căreia i se alăturase domnul Șora, n-a citit nici „Pupăza din tei”, e o generație digitalizată care are nivelul intelectual al domnișoarei Gretardata Thunberg. După domnul Șora plângea, ieri, și Vlad Voiculescu, băiatul ăla care a fost ministru al Sănătății și a zis „panaceu universal” și „pacienți transplantați”. 

2. Sâmbătă seară, știrile ProTV. Ora 19.06, pentru rigoare. Președintele Zelenski își prezenta garderoba. Da, nu glumesc. Ați mai văzut un asemenea război? Cum e asta? „Masacrul de la Bucha” și pe urmă ne arătăm tricourile? Chiar nu v-ați săturat? Pe oamenii care conduc banii planetei îi înțeleg, dar pe românii creduli – nu. Biden sau Stoltenberg a spus zilele trecute că „prețul abandonului ar fi mai mare decât prețul ajutorului.” Întâi va fi reconstruită Ucraina și pe urmă să vă gândiți voi la autostrada Comarnic – Brașov.

3. Ani întregi i-am înjurat pe bugetari. Un bugetar ia bonuri de vacanță de 1450 de lei pe an. Pe an, da, pe an. Un ucrainean ia de la statul român 50 plus 20 de lei pe zi. Înmulțiți pentru mamă, tată și doi copii. Chiar ne luăm la mișto?

4. Am fost în week-end la Constanța. O doamnă din Ucraina a refuzat un apartament pe malul Mării, la Năvodari,  fiindcă se vedea cum trece cablul tv. „Un apartament ca lumea trebuie să aibă finisaje brici, să nu se observe niciun fir și nicio țeavă.” Dar să le vedeți pe blondoaicele care își plimbau câinii pe plajă! Aveau niște treninguri cât o rată la casă. În 1993, eu am prins un asemenea lot la Hotel Bulevard. 50 de dolari bucata pentru două ore. Fiindcă sunteți slugoi, copiii voștri vor primi 50 de dolari ca să plimbe câinii refugiatelor!

 

”RĂZBOIUL SIFOANELOR”! ȘEFUL DGA ȘTIE CINE ÎL SALTĂ!

”Curățenia de Paște” pare a se anunța în această primăvară una mai ”gospodărească” decât oricând, la vârful sistemului. Nu doar a Ministerului Afacerilor Interne, deși cele mai multe din ”ejectările” prevăzute în ”planul de curățenie” vor avea loc în chiar structurile cheie ale MAI. Numai că oamenii care vor cădea ca popicele sunt atât de bine legendați drept oamenii altor structuri în cadrul Internelor, încât unda de șoc va fi puternic resimțită și prin alte servicii…

Țuțu sau Nicolescu… De unde i se trage?

Mai mult decât atât, ”curățenia” va continua, după o primă ”tragere de apă” la Inspectoratul General pentru Imigrări, indiferent dacă ”rotativa” guvernamentală va avea sau nu loc… O primă dovadă că Lucian Bode deja este tratat drept un oarecare sindicalisto – pălincar cu studiile terminate la 37 de ani fiind ”execuția sumară” a chiar consăteanului acestuia, chestorul Marius Florin Mihăilă, din fruntea Inspectoratului General pentru Imigrări.

Mihăilă, ”tocat” de anchete

Și aceasta în ciuda faptului că, așa după cum dezvăluiam cu puțină vreme în urmă, ”Grupul Zalău” a încercat o regrupare de ultim moment. Numai că ”avertismentul” tras de ”NAȚIONAL” a dejucat mobilizarea ”resurselor umane” ale ministerului de a îl trece pe chestorul Mihăilă pe ”poziția 3” în IGI, doar pentru ca acesta să fie în aceeași zi ”replantat” la conducerea inspectoratului, până la organizarea unui ipotetic concurs… Astfel că, după cum anunțam pe 24 februarie, noua conducere a Inspectoratului General pentru Imigrări este asigurată de noul împuternicit drept inspector general, chestorul principal de poliție, Liviu Bute. În timp ce comisarului – șef de poliție, Marian Gabriel Crețu i s-a prelungit împuternicirea în funcția de Inspector General Adjunct 1. Tot începând cu data de 25 februarie, comisarul – șef de poliție Dumitru Bîltag fiind împuternicit în funcția de Inspector General Adjunct 2.

Șeful DGA, pe ”Lista Rușinii”

Numai că, ghinion, prioritatea absolută a actualei conduceri este să sprijine echipa de anchetă care este deja pregătită pentru a descinde la sediul Inspectoratului General pentru Imigrări. ”Ținta în mișcare” Marius Florin Mihăilă, cel care nu a reușit nici măcar să fie ”pus la dispoziția” zălăuanului Alin Mastan, la Inspectoratul General al Jandarmeriei Române urmând a răspunde, inclusiv penal, pentru orele suplimentare raportate ca fiind lucrate sâmbăta și duminica și sporurile suspectate a fi fost astfel plătite ilegal. Aceeași echipă de anchetă urmând a verifica și toate împuternicirile pe funcție făcute la nivelul Inspectoratului General pentru Imigrări și pe care de acum fostul inspector general le-ar fi făcut fără respectarea obligatorilor pași legali.

De cine se teme chestorul Vasilescu…?

Și dacă la nivelul Inspectoratului General pentru Imigrări pare a fi doar o chestie de timp până când raportul echipei de anchetă va lua și calea Parchetului de specialitate, o altă structură unde actuala conducere se îndreaptă cu ”viteză maximă” spre ”zidul DNA” este chiar Direcția Generală Anticorupție. Panica tot mai vizibilă care pare să îl fi cuprins pe altfel tot mai ”plictisitul” chestor Liviu Vasilescu luându-i prin suprindere pe încă destul de numeroșii săi susținători din sistem. Dar care, fără putință de tăgadă, nu mai au nici ei influența totală, din moment ce chestorul Liviu Vasilescu pare a ști doar că i se ”pregătește ceva”, că unui dosar ”i se va da drumul curând” și că procurorul care îl va ”sălta” de pe scaunul de șef al Direcției Generale Anticorupție activează în cadrul Direcției Naționale Anticorupție. Dar nu știe și de la ce i ”se va trage”… Astfel că până și la ședința de bilanț anual al Direcției Generale Anticorupție a ajuns să se autovictimizeze, dând ”semnale” că știe cine din interiorul DGA l-ar fi ”turnat”. Numai că, dacă ar fi știut, nu s-ar mai fi chinuit atât să afle la ce Secție se află dosarul… Și pentru ce faptă a fost constituit…

”Pește. Vin. Wisky”

Și deruta șefului Direcției Generale Anticorupție este oarecum de înțeles, omenește vorbind, la câte a aflat, doar din ultimele ”lovituri” din ”NAȚIONAL”, că are pe cap. După cum la fel de adevărat este și că dacă ar fi lămurit – cel mai bărbătește, printr-o pensionare de onoare – prezența sa pe lista șefilor de la București ”cinstiți” de către polițiștii constănțeni corupți,  chestorul Liviu Vasilescu nu s-ar mai fi trezit în această situație. Una cu atât mai jenantă cu cât, totuși, vorbim de fostul șef al Direcției de Operațiuni Speciale și chiar al Inspectoratului General al Poliției Române și actualmente director al Direcției Generale Anticorupție din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Bode, ministru doar cu numele

”Spirala” dezvăluirilor despre prezența chestorului Liviu Vasilescu în tot mai multe scandaluri care nu au cum să nu ”păteze” și mai mult imaginea oricum tot mai murdară a ministerului condus de ”vremelnicul” Bode începând de la ”lovitura” din 12 februarie. Atunci când publicam documentul ”PEȘTE. ȘALĂU. STICLĂ VIN. WISKI” – ”Șpagă pentru șeful DGA”.

În documentul intrat în posesia noastră, unul asumat de autorul său, fostul șef al Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța și a cărui veridicitate a fost recunoscută de către chiar Corpul de control al Ministerului Afacerilor Interne scriind negru pe alb:

” VASILESCU

  • PEȘTE. ȘALĂU
  • STICLĂ VIN
  • WISKI

PUȘCAȘ

  • PEȘTE
  • WISKI

ANTIDROG

  1. ROBESCU

– PEȘTE (CRAP)

– CUTIE CADOU

– C. VIN

  1. CUCU

– PEȘTE

– C.VIN

UNGUREANU

  • 1 St. WISKI
  • 4 stic. VIN

DRAGOTĂ

  • PEȘTE (CRAP)
  • CUTIE VIN

BOCANIALĂ

  • ȚIRIAC
  • 1 st. WISKI

BOLBOȘANU

  • PEȘTE ȘALĂU
  • WISKI”.

LOTUL MICROFONUL

Pe 16 februarie dezvăluiam amănunte din ancheta care amenință să zguduie o bună parte a conducerii Ministerului Afacerilor Interne. Așa-numitul ”LOT MICROFONUL” avându-l în fruntea sa pe chiar chestorul Liviu Vasilescu.

Și în care ”spovedania” ofițerului ”pocăit” Liviu Mihalache de la Direcția de Operațiuni Speciale despre găsirea de ”tehnică” în biroul fostului adjunct al Inspectoratului General al Poliției Române, comisarul – șef Constantin Nicolescu fiind decriptată într-o cu totul altă ”cheie” penală de către procurori.

Ofițerul DOS explicând, cu seninătate, cum în timpul liber, în urma ”telefonului unui director”, înarmat cu o șurubelniță și o lanternă, s-a dus seara târziu, alături de alți doi colegi, ca să ”curețe” birourile unor importanți șefi de structuri ale MAI.

” În cinci minute am găsit într-un colț un fir pe care l-am identificat ca fiind un fir de microfon. I l-am arătat și lui Nicolescu.

Seninătatea recunoașterii faptei de către cei trei ofițeri de la DOS-ul unde chestorul Liviu Vasilescu le-a fost ani de zile mentor și șef direct ducând la deschiderea unui alt dosar. Dar nu la DIICOT… Astfel putându-se documenta și prezența celor trei ofițeri de la DOS – cei care au părăsit sediul structurii doar după ce șeful de atunci, chestorul Benone Matei a fost spionat până ce a plecat în teritoriu! – și în alte birouri. Cel mai interesat să afle dacă nu are tehnică în propriul birou fiind chiar fostul lor șef, chestorul Liviu Vasilescu! Iar dacă șeful DGA a fost de față la ”peria tehnică” dată în mod vădit ilegal în biroul său de la DGA, atunci este clar că acesta se face cel puțin complice. Asta dacă nu se probează că șeful DGA nu a fost doar ”beneficiarul final”, dar chiar și cel care a comandat întreaga operațiune de contra – filaj ilegal…

Dacă ”strănută” Țuțu…

Mai mult decât atât, pe 19 februarie îl avertizam pe chestorul Vasilescu despre riscul ca, dacă ”strănută” Țuțu de la ROMARM, atunci ar putea ”răci instant”.

Pentru că nu s-a prescris încă decizia chestorului Vasilescu, de pe când se afla la comanda Inspectoratului General al Poliției Române, de a acorda prin procedurile speciale de achiziție specifice pandemiei medicale un contract de armament.

”În plină pandemie, Inspectoratul General al Poliției Române, profitând de hotărârea Consiliului Suprem de Apărare a Țării privind achizițiile publice pe perioada stării de urgență a declanșat procedurile privind cumpărarea a 25.000 de pistoale. În urma unei negocieri fără publicitate prealabilă, IGPR a selectat drept companie care să îi furnizeze pistoalele Compania Națională ROMARM SA. Dar nu în calitate de producător! Ci doar de intermediar…

Mai mult decât atât, acordul – cadru a fost semnat în chiar ultima zi a stării de urgență. Numai că reprezentantul IGPR care trebuia să semneze acordul – cadru ”s-a îmbolnăvit” subit, astfel că documentul a fost asumat, sub propria semnătură, de către chestorul Liviu Vasilescu”.

Ghinion însă, CNSC a decis anularea contractului semnat de Vasilescu, în urma contestației depuse de către o altă companie. Însă același chestor Liviu Vasilescu a semnat din nou, în numele IGPR, un ”nou” contract – cadru ”copy-paste” după cel anulat de CNSC…

Judecătoria Timișoara, chemată să facă lumină în dosarul citațiilor falsificate de poștași

Controversatul caz al poștașilor din Timișoara ce au completat și semnat de primire citații judecătorești în numele altor persoane, fără să le mai înmâneze titularilor actele procedurale, a ajuns în atenția judecătorilor de la Secția I Penală a Judecătoriei Timișoara. După ce polițistul Narcis Constantinescu, de la Secția 3 Poliție Timișoara, și procurorul Flaviu Fraiu, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara, au decis în mod halucinant că respectivii angajați ai Poștei Române, deși și-au recunoscut faptele, nu se fac vinovați de absolut nicio încălcare a legii penale, judecătoarea Laura Maria Tomici trebuie să stabilească acum cât de legală și temeinică a fost soluția dispusă.

Așa cum reiese din materialul de cercetare penală, Râpa Onița, în calitate de angajată al Poștei Române din Timișoara, a preluat la data de 06.02.2019 de la un coleg de-al ei, Petran Daniel, o citație emisă de Curtea de Apel București pe numele cetățeanului N.V.. A completat cu datele ei personale citația, a mai și semnat-o, dar nu i-a mai înmânat-o destinatarului. În schimb, pe dovada comunicării trimisă înapoi Curții de Apel București a menționat că respectiva citație a fost predată personal destinatarului, chiar la adresa acestuia. Așadar, un caz simplu. Căci Râpa Onița a recunoscut că nu predase citația la locația desemnată de instanță, nu predase citația destinatarului și nici nu luase semnătura destinatarului.

Nu aceeași reprezentare a faptelor a avut-o și polițistul Narcis Constantinescu, de la Secția 3 Poliție Timișoara, care a fost delegat de procurorul Flavius Fraiu să efectueze cercetarea penală a faptelor. După ce a audiat-o pe făptuitoarea Râpa Onița la domiciliul acesteia în prezența soțului ei, Râpa Ioan, fost director al Poștei Timișoara, martor și el în dosar, polițistul a făcut propunere de clasare a cazului. Motivul invocat a fost de-a dreptul halucinant: prin faptul că poștărița și-a trecut pe citație datele reale ale ei din actul de identitate și a semnat, nu a făcut vreun fals! Nu a contat pentru logica șubredă a agentului Narcis că citația nu îi era destinată poștăriței, că în mod evident fals aceasta a trimis la Curtea de Apel București dovada că destinatarul a primit personal citația. Mai important pentru polițist a fost să nu declanșeze cercetarea penală, mai ales că între soțul poștăriței Râpa Onița, Râpa Ioan – fost director al Poștei, și comandantul Secției 3 Poliție Timișoara, comisarul Bulgaru Daniel, este o veche prietenie.

Fără să se mai chinuie să facă verificări, procurorul Flavius Fraiu, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara, a confirmat propunerea de clasare. Iar șeful Parchetului, prim-procurorul Pelmuș Ciprian, a menținut-o fără nici-o motivare.

Dovada falsificată rămâne înscris valabil?

În aceste condiții au fost formulate plângeri la Judecătoria Timișoara, mai ales că, în urma soluțiilor ciudate de clasare date de procurori, a rămas ca fiind perfect valabilă dovada de primire a citației remisă către Curtea de Apel București, dovadă completată în fals de factorii poștali. La fel ca în dosarul penal, funcționarii Poștei Române Râpa Onița și Petran Daniel au recunoscut în fața judecătorului, la termenul din 15.02.2023, că nu au livrat citația destinatarului și că au completat cu datele lor dovada primirii respectivei citații. Pensionat între timp și fără să aibă vreo calitate în dosarul cu care a fost învestită judecătoarea Laura Maria Tomici, fostul director al Poștei din Timișoara, Râpa Ioan, și-a însoțit soția în sala de judecată la termenul din 15.02.2023, dar nu s-a mulțumit cu atât. Arțăgos cu avocații, el a ținut să comenteze, pentru a fi auzit de reprezentanții mass-media și de parcă acest fapt ar conta, că o cunoaște suficient de bine pe președinta completului.

Controversa din jurul soluționării de către procurori a cazului privind falsurile poștașilor din Timișoara se află și în atenția Consiliului Superior al Magistraturii.

Statistici îngrozitoare. Numărul sportivilor morți subit a crescut cu 3.800%

64% dintre sportivii care s-au prăbușit pe teren până la 31 decembrie 2022 au murit, iar ceilalți au suferit dizabilități grave. Statisticile arată că, în perioada 1980-2006, media anuală a deceselor în rândul sportivilor era de circa 29 pe an. Din 2021 până la sfârșitul anului 2022, media morților subite ale tinerilor sportivi a explodat, ajungându-se la o creștere de 3.800%.

Graficul morților subite ale sportivilor

Morțile subite ale sportivilor au ajuns deja o normalitate tragică, dat fiind numărul extrem de mare al acestora. Comitetul Olimpic Internațional din Lausanne, Elveția, a studiat documente din băncile internaționale de date din 1966 până în 2004. Aceste documente indică 1.101 decese subite la sportivi sub 35 de ani, cu o medie de 29 de sportivi pe an, sporturile cu cea mai mare incidență fiind fotbalul și baschetul.

Totodată, un studiu realizat de Barry J. Maron asupra morții subite la sportivii din SUA, din 1980 până în 2006, în treizeci și opt de sporturi, a identificat 1.866 de decese ale sportivilor cu boli cardiace, cu o prevalență a cardiomiopatiei hipertrofice, notează publicația goodsciencing.com. Media anuală ar fi de 29 decese/an, ceea ce înseamnă 2,4 decese/lună. Începând cu iunie 2021 nu mai există nici o lună cu sub 29 de astfel de decese/lună (nu pe an), iar decembrie 2021 și ianuarie 2022 au fost luni cu câte 90 de decese. Asta înseamnă o creștere procentuală de 3.800%. Matt Le Tissier, sportiv profesionist cu o carieră de 17 ani, și Gary Dempsey, sportiv profesionist timp de 20 de ani, au spus că astfel de evenimente erau inexistente în timpul carierei lor. Media de vârstă a celor care au decedat subit este undeva la 26 de ani, foarte mulți dintre aceștia având însă vârste de 20-21 de ani. În România, baschetbalista Alessia Raiciu a murit cu o noapte înainte să împlinească 18 ani, însă nimeni din lumea medicală nu îndrăznește să lege toate aceste morți de vaccinarea anti-Covid.

Corelații și cauzalitate

În știință, legătura dintre două evenimente poate fi dovedită prin două modalități. Prima ar fi stabilirea unei legături directe de cauzalitate între cele două evenimente și a doua, stabilirea unei corelații statistice între cele două evenimente, ne spune activistul civic Aurelian Popa.

”În România, dar și în lume, autopsiile au fost interzise în timpul pandemiei, dar și ulterior, în cazul vaccinaților, autopsiile au fost eliminate din practica curentă a lumii medicale, nedorindu-se studierea relației de cauzalitate între vaccin și morțile subite sau reacții adverse severe. Și atunci cetățenilor, care sunt nespecialiști, nu le mai rămâne decât opțiunea studierii corelațiilor statistice între numărul de doze și decesele inexplicabile sau bolile grave apărute din senin. Statisticile oficiale arată că avem o dublă corelație. Explozia bolilor grave și a deceselor subite s-a produs după începerea campaniei de vaccinare, iar frecvența acestor evenimente nedorite este mai mare în țările cu grad mare de vaccinare și mai mică în statele cu un procent redus de vaccinare. Ceea ce ne îndreptățește să concluzionăm, în lipsa interesului lumii medicale, că toate acestea au legătură cu vaccinarea anti-Covid”, ne-a declarat activistul civic Aurelian Popa.

Risc de a muri de 136 de ori mai mare

În Canada 60 de medici din sistemul public de sănătate au murit după vaccinare. Mai mult, în datele oficiale ale Agenției Forțelor de Muncă din SUA, se observă o altă corelație îngrijorătoare, în sensul că, începând cu al treilea trimestru din 2021, a crescut procentul celor care au dobândit o dizabilitate. ”Astfel, pe grupa de vârstă a populației active din Statele Unite, 18-64 de ani, creșterea este de peste 10%, față de media anilor anteriori. Mai grav de atât este faptul că, pe grupa copiilor cu vârste între 0 și 14 ani, mortalitatea a crescut în 2022. Specialiștii de la Institutul de Sănătate Publică din Marea Britanie au avertizat că probabilitatea de a muri la copiii vaccinați este de 137 de ori mai mare decât la copiii nevaccinați”, ne-a mai precizat activistul civic Aurelian Popa.

Ce ascunde conducerea MAI? Bilanț cu ușile închise!

Bilanțul IGPR s-a ținut, în premieră absolută, cu ușile închise, iar informațiile date publicității despre activitatea Poliției Române au fost extrem de superficiale. Sindicaliștii din sistem consideră că MAI vrea să ascundă, de fapt, o creștere a infracționalității, pe fondul deficitului acut de personal. Mai mult, cifrele armelor și munițiilor confiscate sunt halucinante și este foarte posibil ca acestea să fi venit pe filiera Ucraina.

Comunicatul despre bilanțul IGPR, ținut cu ușile închise, este un material absolut superficial, fără date importante și fără detalii despre infracțiuni. Sindicaliștii din MAI acuză factorii de decizie că ascund lucruri grave în evoluția infracționalității, acesta fiind și motivul pentru care bilanțul a fost secretizat.

”Bilanțul cu ușile închise a vrut să stopeze întrebările incomode adresate conducerii IGPR și să ascundă aspecte importante din activitate. Ceea ce au dat ei în comunicate de presă, abia la o săptămână după ce s-au terminat bilanțurile, sunt date superficiale și incomplete. Sunt sigur că au prezentat doar anumite aspecte favorabile, ascunzând creșterile pe anumite zone infracționale și evenimente. Un bilanț corect are 100 de pagini, nu două pagini. Sunt multe aspecte de impact la care nu se face referire, în primul rând că suntem din ce în ce mai puțini polițiști, fapt care are legătură cu creșterea infracționalității. Singurii care fac o referire vagă la deficitul de personal sunt cei de la Poliția de Frontieră”, ne-a declarat Mihai Zlat, vicepreședintele Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC). Două cifre din bilanț ies totuși în evidență. Dacă pe primele nouă luni ale anului 2022 au fost confiscate 89 de arme de foc, după doar trei luni, numărul armelor confiscate a crescut la 3.000. Nicăier, în niciun comunicat, Poliția Română nu a vorbit despre vreo captură importantă de arme pe teritoriul țării, tăcerea sugerând că armele proveneau din Ucraina. Mai mult, pe lângă cele 3.000 de arme, polițiștii au confiscate, anul trecut, 371.990 de cartușe, cu o greutate totală de aproximativ 240.000 de tone!

S-a cerut, oficial, secretizarea

Potrivit SNPPC, printr-o dispoziție scrisă, transmisă din timp de la nivelul conducerii ministerului, s-a recomandat, cu fermitate, ca bilanțurile aferente activității din anul 2022, desfășurate recent la nivelul inspectoratelor generale, să fie organizate cu ușile închise, fără invitați din partea unor asociații partenere legal constituite, a organizațiilor sindicale, a mass-media etc.

”Dispoziția în cauză a fost pusă în aplicare, astfel că activitățile de bilanț au fost ferecate de ochii neaveniților (probabil că, la anul, vor fi ,<<top secret>>), în contradicție flagrantă cel puțin cu  prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică. Se naște, firesc, o dilemă: ori onor conducerea MAI (în siajul căreia s-au aliniat și inspectoratele generale) a identificat, abia acum, baza legală în temeiul căreia astfel de activități nu sunt publice – ceea ce ar presupune că, în toți anii din urmă, bilanțurile s-au desfășurat ilegal -, ori a încălcat grosolan cel puțin unele dintre prevederile art. 2 și 13 din  Legea nr. 52/2003. Oricum ar fi, nu e bine! Nu e posibil ca un minister, destinat prin însăși fundamentul său social și juridic să funcționeze ca autoritate de aplicare a legii, să sfideze legea și cutumele transparenței publice după bunul plac!”, se arată într-un comunicat al SNPPC.

Monitorizare cu aceiași oameni

Dacă nu sunt polițiști în stradă, cu siguranță că vor fi din ce în ce mai multe infracțiuni, atrag atenția sindicaliștii din sistem. Aceștia spun că ar trebui să se fi făcut un bilanț mult mai aplicat și pe ceea ce înseamnă acele brățări electronice, pentru că s-a omis faptul că au fost înființate funcții pentru aceste structuri care să gestioneze ordinele de protecție provizorii fără să se aducă oameni. Iar anul trecut, potrivit bilanțului, au fost emise 13.000 de ordine de protecție provizorii, din care 819 cu monitorizare electronică.

Un copil de 12 ani, şofer precoce pe drumurile publice. Cum au reacţionat poliţiştii

4

Un copil de 12 ani a fost prins în trafic de poliţişti la volanul unui autoturism, conform IPJ Dâmboviţa. În maşină se mai aflau alţi doi copii, de 13 şi 14 ani.

Autoturismul condus de băiatul de 12 ani a fost oprit sâmbătă, la ora 20:55, pe drumul judeţean 702A în localitatea dâmboviţeană Voia.

Dosar penal pentru furt

Cum au reacţionat poliţiştii când au văzut un minor de 12 ani că „făcea” pe şoferul pe drumurile publice? I-au deschis imediat un dosar penal.

La data de 25 februarie, în jurul orei 20,55, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Găeşti au oprit pentru control, pe DJ 702A, în localitatea Voia, un autoturism. La volanul autoturismului, poliţiştii au identificat un minor de 12 ani, din localitate, iar ca pasageri în autovehicul au fost identificaţi alţi doi minori, de 13 şi 14 ani”, a precizat IPJ Dâmboviţa.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere şi furt în scop de folosinţă, fiind efectuate cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor.

Se schimbă factura la gaze. Iată ce le vor transmite furnizorii consumatorilor!

ANRE a căutat soluţii prin care să le facă viaţa mai uşoară consumatorilor, după ce furnizorii au început să întârzie tot mai mult cu facturarea. Autorităţile a luat decizii importante în ultima perioadă în ceea ce privește facturile.

După ce cele la energie au fost schimbate, felul în care arată facturile la gaz va fi schimbat, cu scopul de a fi înțelese mai ușor.

Un nou model de factură la gaz

Factura va avea o nouă formă și va cuprinde, pe lângă datele care deja apăreau până în acest moment (detalii referitoare la identificarea furnizorului și clientului final, cod client, suma totală de plată etc.), și alte diferite tipuri de costuri incluse în suma de achitat, precum:

  • consumul de gaze naturale facturat exprimat în kWh sau MWh;
  • preţul final facturat exprimat în lei/kWh sau lei/MWh;
  • termenul scadent de plată;
  • obligaţii de plată neachitate, dacă este cazul;
  • dobânzi penalizatoare pentru întârziere la plata facturii, conform contractului, dacă este cazul;
  • valoarea totală de plată cu TVA;
  • denumirea produselor/serviciilor facturate, după caz, şi unităţile de măsură ale acestora;
  • cantitatea de gaze naturale, exprimată în mc, aferentă perioadei de facturare;
  • valoarea puterii calorifice superioare aferente perioadei de facturare;
  • cantitatea de energie, exprimată în MWh/kWh, ce reprezintă consumul de gaze naturale facturat;
  • modalitatea de conversie a cantităţii de gaze naturale, exprimată în mc, în cantitatea de energie, exprimată în kWh/MWh;
  • prețul gazelor naturale și tipul acestuia (fix/variabil);
  • componentele incluse în preţul final facturat pentru furnizarea gazelor naturale, cu precizarea celor care sunt reglementate sau o referinţă cu privire la locul unde poate fi găsită o descriere detaliată a acestora;
  • valoarea unitară a TVA, a accizei și a altor impozite, comisioane, taxe şi contribuţii prevăzute de legislaţia în vigoare, după caz.

Potrivit Proiectului de Ordin lansat de ANRE, o categorie de clienți va putea să își plătească facturile de gaze eșalonat. Este vorba despre clienții vulnerabili, într-o perioadă de minim trei luni, la cererea acestora.

Creşte vârsta de pensionare la femei! Ursula von der Leyen a dat ordin, Budăi nu prea ar vrea să execute

Veşti proaste pentru românce. Vor munci cu 2 ani în plus. Aşa a decis Bruxelles-ul, noi trebuie să ne conformăm. Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, cere Guvernului României creșterea vârstei de pensionare pentru femei.

Marius Budăi nu prea ar vrea să exute ordinul, dar nu are încotro.

Şi femeile se vor pensiona la 65 ani

Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a solicitat Guvernului României să crească vârsta de pensionare a femeilor până la 65 de ani pentru a se egaliza vârsta standard de pensionare a femeilor cu cea a bărbaților.

Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Marius Budăi, a anunțat, sâmbătă, că se va opune acestei măsuri şi cere analiza speranţei de viaţă în ţara noastră.

„Înainte de a crește vârsta de pensionare trebuie să vorbim despre creșterea speranței de viață. S-au solicitat niște informații suplimentare de Comisia Europeană, cred că este clar că în aceste zile se va închide acest raport.

Așteptăm din moment în moment să vină raportul, îl vom traduce și urmează discuțiile cu Comisia Europeană. Va fi o continuare a discuțiilor, nu începerea lor”, a spus Marius Budăi, ministrul Muncii.

Vârsta de pensionare la femei a început deja să crească

Vârsta de pensionare a început să crească constant, chiar de la începutul acestui an. În conformitate cu Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, vârsta de pensionare pentru femei va crește de la 61 de ani la 62 de ani.

Până în 2035, femeile se vor pensiona şi ele la 65 de ani.

Cum va creşte gradual vârsta de pensionare la femei:

  • 2022 – 61,9 ani
  • 2023 – 62 de ani
  • 2030 – 63 de ani
  • 2035 – 65 de ani

Mihai Şora a murit la 106 ani. Soţia Luiza Palanciuc, mai tânără cu 56 ani: „E frig fără tine, iubitule”

Mihai Șora a murit sâmbătă seară la vârsta de 106 ani. Soţia acestuia, Luiza Palanciuc, care este cu 56 de ani mai tânără decât regretatul filosof, a făcut anunţul.

Cei doi au trăit o frumoasă poveste de dragoste și s-au căsătorit în 2014.

Mesaj emoţionant transmis de femeia îndurerată

În ciuda vârstei, 106 ani, Mihai Șora era foarte activ pe rețelele de socializare și întotdeauna avea numai cuvinte de laudă la adresa partenerei sale. Deseori el o menționa în postările sale.

Luiza Palanciuc împărtășea aceleași pasiuni ca și soțul său și i-a fost aproape în ultimii săi ani de viață.

Iubitule, ai fost fericire pură: nu doar un om frumos, ci Frumusețea însăși, credința, nădejdea și dragostea, cum spune cuvântul apostolic. Și niciodată nu-ți voi fi îndeajuns de recunoscătoare pentru tot ce mi-ai dăruit timp de aproape două decenii.

Tu m-ai scos de pe șinele destinului meu și m-ai legat ireversibil și armonios de al tău, cu o grație de care numai tu erai capabil și pe care nu mulți pământeni o pot cuprinde cu mintea sau cu inima.

Încă nu știu cum va arăta ziua de mâine, nici toate cele care vor urma. E dincolo de puterea mea de acceptare.

Unii oameni ar trebui să trăiască veșnic – nu numai în Rai, unde, negreșit, tu vei sta, ci și pe punctul acesta albastru, boțul de apă și humă care plutește în spațiu și pe care opt miliarde de alte făpturi omenești – dar niciuna ca tine – conviețuiesc, se ceartă sau se iubesc, se războiesc ori își sunt – unele, altora – sprijin.

E frig fără tine, iubitule”, a postat Luiza Palanciuc.

Luiza Palanciuc-Șora este poetă, eseistă, dar și traducătoare și a apărut în viața filosofului în urmă cu opt ani de zile. Amintim că Mihai Șora a fost căsătorit cu regretata scriitoare, Mariana Șora, alături de care are și trei copii.

Horoscop – duminică, 26 februarie. Nativii posomorâţi de astăzi. Stare de spirit negativă, influenţată de experienţe nefaste

Duminică va fi o zi în care ne străduim să le facem pe plac tuturor şi să ne oferim şi nouă un respiro, o plimbare, un spectacol, ceva care să ne meargă la suflet.

Din păcate, nu toate se împlinesc. Cel puţin, nu tuturor.

Horoscop pentru zodia Berbec

Cu un pic de răbdare și o strategie bine pusă la punct, ai șansa să-ți atingi obiectivele setate pentru astăzi, fapt care îți amplifică încrederea în tine și în propriul potențial. Ai parte de o zi binecuvântată, în care poți descoperi, într-un moment de inspirație, cum să te eliberezi de o anumită povară sau de mai multe, pe care le duci în spate de mai mult timp.

Horoscop pentru zodia Taur

Te-ai putea simți avantajat de anumite situații și să prinzi aripi, din acest motiv, ca să te îndrepți către un scop pe care îl vrei realizat de mai mult timp. A reuși să-ți găsești calea potrivită prin care să-ți exprimi personalitatea este foarte important pentru tine.

Horoscop pentru zodia Gemeni

Este o zi specială, care te invită la un fel de revigorare sufletească mai mult, prin descoperirea unor părți bune în tot ce ai reușit să faci până acum. Grație Lunii care intră după-amiază în semnul tău, energia și optimismul încep să se resimtă din ce în ce mai mult.

Horoscop pentru zodia Rac

Unele chestiuni financiare îți testează durabilitatea unor proiecte însă experiența dobândită până acum te încurajează să nu renunți la ce este important pentru tine, mai ales atunci când poți conta și pe susținerea persoanei apropiate. Este o zi care aduce inspirație și dorință de a readuce armonia.

Horoscop pentru zodia Leu

Poate ai și uitat de acele speranțe frumoase, dar acum, când le vezi materializate, îți dai seama că intuiția a funcționat foarte bine. Ceva încă te nemulțumește în relația de parteneriat actuală dar realizezi pe parcursul zilei ca o atitudine mai relaxată este de o mie de ori mai utilă decât una încrâncenată.

Horoscop pentru zodia Fecioară

Dacă ești dispus să amâni rezolvarea unor lucruri pentru a doua zi, alegând să-ți petreci ziua făcând ceva plăcut și interactiv sau chiar o scurtă călătorie, realizezi la sfârșitul ei că nu a fost o idee chiar atât de rea. Este o zi ofertantă, dar mai mult pe plan sufletesc, așa că ar fi bine să cauți preocupări care să te ajute să îți exprimi sentimentele frumoase

Horoscop pentru zodia Balanţă

Dialogul calm poate ajuta la găsirea unor soluții, indiferent cât de acute sunt conflictele. Ca să te recompensezi poți decide să mergi pe seară la un film în compania partenerului sau să faceți ceva plăcut și antrenant împreună.

Horoscop pentru zodia Scorpion

Un schimb de idei sau o conversație interesantă cu o anumită persoană te determină să vezi lucrurile dintr-o perspectivă mai pozitivă ajutându-te să depășești unele stări interioare mai puțin plăcute. Este important să te detașezi puțin de scenariile din mintea ta.

Horoscop pentru zodia Săgetător

Ai nevoie de energia lejeră a acestei zile care aduce inspirație, ca să te poți îndepărta, puțin, de problemele acute, cele pe care nu ai reușit, în niciun fel să le rezolvi până acum. Și pentru ca meriți să te relaxezi un pic, ideea partenerului de cuplu de a vedea o piesă de teatru sau un spectacol este mai mult decât binevenită.

Horoscop pentru zodia Capricorn

Orice gen de activitate care îți permite să-ți manifești personalitatea într-un mod creativ, artistic sau poate cu mai multă afecțiune sau pasiune este astăzi favorizat. Este adevărat că relațiile sunt esențiale pentru bunul mers al planurilor tale, dar pot să apară și momente în care fiecare își vede mai mult propriul interes.

Horoscop pentru zodia Vărsător

Realizezi că unele greutăți sau piedici te șlefuiesc și te ajută să capeți mai multă încredere în tine și chiar dacă sunt lucruri la care mai ai de lucrat în ceea ce te privește, știi că ai resursele necesare iar asta este singurul lucru care contează.

Horoscop pentru zodia Peşti

Un drum pe care-l faci astăzi, o carte pe care o citești sau o postare motivațională te poate impacta într-un mod profund pozitiv. Soluțiile au obiceiul să apară atunci când e liniște și mințile sunt detașate.

Vin bani din urmă pentru pensionari. Statul le virează sumele direct în conturi

Veşti bune pentru pensionarii care au pensii mai mari de 4.000 de lei. Ei vor primi înapoi, din oficiu, banii pe care statul i-a reținut în 2022 din veniturile lor pentru contribuția la sănătate (CASS), conform unei ordonanțe ce se aplică deja.

Măsura vine în urma unei decizii de neconstituționalitate de la finele anului trecut.

Executarea silită se suspendă

Astfel, OUG 4/2023, ce se aplică din 17 februarie, prevede că CASS-ul reținut pensionarilor în perioada 1 ianuarie – 27 decembrie 2022 urmează să fie restituit din oficiu (deci, fără a face cereri în acest sens), în tranșe lunare, în perioada 1 martie 2023 – 28 februarie 2024.

„Contribuția de asigurări sociale de sănătate, reținută din veniturile din pensii în perioada 1 ianuarie – 27 decembrie 2022, aferentă perioadei 1 ianuarie – 27 decembrie 2022, va fi restituită, din oficiu, lunar, în perioada 1 martie 2023 – 28 februarie 2024”, a informat CNPP.

Potrivit acesteia, restituirea eşalonată a contribuției de asigurări sociale de sănătate se aplică şi în cazul hotărârilor judecătoreşti devenite executorii în perioada 28 decembrie 2022 – 28 februarie 2023.

În cursul termenului precizat mai sus, respectiv 1 martie 2023 – 28 februarie 2024, orice procedură de executare silită se suspendă de drept, precizează Casa de Pensii.

Se restituie şi către moştenitori

Dacă există pensionari vizați de restituire care au murit, sumele cuvenite vor fi plătite urmașilor sau moștenitorilor acestora. În acest caz, însă, restituirea CASS-ului se va face în urma depunerii unei cereri la casa de pensii în evidența căreia se afla pensionarul la data decesului.

Decizia CCR nr. 650/2022 prin care s-a admis că impozitarea pensiilor mai mari de 4.000 de lei este neconstituțională:

În esență, Curtea a reținut că Ordonanța de urgență a Guvernului nr.130/2021 a diminuat cuantumul pensiei prin instituirea unei contribuții la bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.

Or, prin ordonanță de urgență nu se poate diminua cuantumul pensiei, nici prin instituirea de impozite, nici prin instituirea de alte contribuții, pentru că o asemenea măsură conduce la o afectare a dreptului la pensie prevăzut de art.47 alin.(2) din Constituție, fiind, astfel, contrară art.115 alin.(6) din Constituție, care interzice afectarea drepturilor și libertăților fundamentale prin ordonanțe de urgență”, a transmis CCR.

„Deciziile sunt definitive și general obligatorii.

Argumentele reținute în motivarea soluțiilor pronunțate de Curtea Constituțională vor fi prezentate în cuprinsul deciziilor, care se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I”, a mai precizat Curtea.

Sună SIRENELE în toată România! România, atenţionată. Anunţul lui Raed Arafat

Raed Arafat a anunțat că se va relua exercițiul de alarmare publică, denumit generic „Miercurea Alarmelor”, pentru verificarea funcționalitățiii sirenelor din țară.

Alarmele se vor auzi, din nou, miercuri, 1 martie, în cadrul acţiunilor pregătite de structurile de specialitate ale IGSU ca parte a programului din „Săptămâna Protecţiei Civile”.

Se simulează situaţiile de urgenţă

„Săptămâna Protecţiei Civile”, un eveniment organizat de DSU şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, care se va derula în Bucureşti şi în ţară, în perioada 25 februarie – 4 martie, şi care cuprinde mai multe activităţi menite să dezvolte comportamentul preventiv, unde cei interesaţi se pot familiariza cu măsurile şi regulile ce trebuie avute în vedere în cazul producerii unor situaţii de urgenţă.

Noi, când vorbim cu oamenii despre riscuri, nu vrem să-i panicăm, noi vrem să-i pregătim, ăsta este rolul comunicării. Îmi aduc aminte, acum câţiva ani nu îndrăzneam să vorbim despre cutremur decât în 4 martie.

Acum există campania «Nu tremur la cutremur» care a fost lansată de IGSU. Dorinţa noastră este să ajungem la un nivel de rezilienţă ridicat.

Înseamnă că o situaţie de urgenţă să nu te afecteze, să nu te impacteze mai mult decât o perioadă foarte scurtă şi să poţi să-ţi revii la viaţa ta normală, iar în timpul situaţiei de urgenţă să nu devii vulnerabil şi să ai ce-ţi trebuie ca să poţi să faci faţă”, a declarat Raed Arafat.

Salvatorii nu pot ajunge peste tot

Arafat a punctat faptul că „Săptămâna Protecţiei Civile” are ca principal scop creşterea rezilienţei populaţiei faţă de situaţiile de urgenţă, menţionând că, anul acesta, pentru a marca Ziua Naţională a Protecţiei Civile, pe 28 februarie, şi Ziua Internaţională a Protecţiei Civile, pe 1 martie, s-a decis organizarea unei săptămâni de evenimente care să permită specialiştilor din domeniu să comunice cu oamenii despre riscuri.

Şeful DSU a mai precizat că, în caz de situaţie de urgenţă majoră, autorităţile nu pot răspunde la toate solicitările venite din partea populaţiei.

Caravana SMURD „Fii pregătit” care cuprinde instruiri privind tehnicile de acordare de prim-ajutor medical în situaţii de urgenţă, precum şi măsurile şi modul de comportare specifice tipurilor de risc generatoare de situaţii de urgenţă are programate sesiuni de comunicare, astfel: pe 25 şi 26 februarie la Bucureşti (parcarea sediului MAI); pe 27 februarie – Buzău; pe 28 februarie – Vrancea; pe 1 martie – Bacău; pe 2 martie – Neamţ; pe 3 martie – Iaşi; pe 4 martie – Suceava.

„Rechin” mare, prins la Bucureşti: finanțator al grupării teroriste Hezbollah, arestat!

7

Mohammad Ibrahim Bazzi, aflat pe lista celor mai căutați teroriști din lume, a fost prins vineri la București.

Bărbatul cu dublă cetățenie, libaneză și belgiană, era unul dintre finanțatorii cheie ai grupării teroriste Hezbollah.

Bazzi era un ”terorist global”

Bazzi era catalogat drept ”terorist global” de către autoritățile americane încă din 2018, când s-a pus o recompensă de zece milioane de dolari pentru orice informație care ar fi dus la prinderea lui. Bărbatul a finanțat de-a lungul anilor cu milioane de dolari gruparea teroristă Hezbollah.

El ar fi creat o rețea de companii fantomă pentru a ascunde originea fondurilor și pentru a-și ascunde relațiile cu Hezbollah, inclusiv furnizarea de arme și muniții.

Americanii aveau 10 milioane de dolari pe „capul” lui

Acuzațiile împotriva lui Bazzi sunt pasibile de o pedeapsă maximă de 20 de ani de închisoare pentru fiecare acuzație de spălare de bani și de până la 10 ani pentru încălcarea sancțiunilor americane. Autoritățile americane vor colabora cu omologii lor români pentru a-l aduce pe Bazzi în fața justiției.

Acuzațiile formulate împotriva lui Bazzi și Chahine includ conspirație pentru a determina persoane din SUA să efectueze tranzacții ilegale cu un terorist global și conspirație pentru spălare de bani.

Autoritățile de aplicare a legii din România l-au luat pe Bazzi în custodie după ce acesta a sosit vineri la București, potrivit comunicatului care anunță arestarea sa.

Ironia sorţii: ambulanţă cu pacient luat de la un accident rutier, izbită şi răsturnată în Bucureşti

4

O ambulanţă care transporta un pacient s-a răsturnat, în zona Unirii, din Bucureşti, după ce ar fi fost izbită puternic din lateral. Atât personalul ambulanţei, cât şi pacientul au fost evaluaţi la faţa locului.

Ironia sorţii face ca pacientul transportat de „Salvare” să fi fost luat de la un alt accident rutier.

Şoferul vinovat n-a auzit sirena

Ambulanţa a fost lovită de un şofer care a declarat că nu a văzut salvarea venind şi nu a auzit nici semnalele sonore, iar în momentul în care a frânat a fost prea târziu pentru a mai evita impactul.

”În jurul orei 11:25, conducătorul unei ambulanţe SABIF care se deplasa pe Bd. Dimitrie Cantemir către pasaj Unirii, având în funcţiune semnalele acustice şi luminoase, la intersecţia cu Bd. Mărăşeşti, a intrat în coliziune cu un autovehicul.

În urma impactului, ambulanţa s-a răsturnat pe lateral”, anunţă Brigada de Poliîie Rutieră, precizând că traficul către Pasajul Unirii este blocat.

În ambulanţă se afla un pacient care a fost preluat de altă ambulanţă. Starea sa este stabilă, potrivit oficialilor Ambulanței.

Cum se apără şoferul

„Circulam, aveam verde, nu am văzut ambulanţa de unde a venit, nu am auzit sirena, pe banda doi era oprită o maşină mare, când am văzut salvarea era deja prea târziu, frânasem şi am lovit-o în dreapta spate”, a explicat şoferul care a provocat accidentul.

Se pare că în ambulanță se afla o tânără de 17 ani, care fusese victima unui alt accident rutier. Pacienta era transportată de la Spitalul Clinic de Urgenta „Bagdasar-Arseni” către altă unitate medicală.

Vestea primită de românii săraci, uitaţi de stat. Ce se întâmplă cu cardurile lor de energie

Până în prezent, Poşta a distribuit cardurile în cele 1,7 milioane de gospodării în care nu a fost nevoie de niciun fel de clarificare privind eligibilitatea.

Alte aproximativ 800.000 de carduri urmează să ajungă la cei îndreptăţiţi în baza OUG 166/2022 în perioada următoare.

Când vor ajunge cardurile de energie nedistribuite?

Distribuția cardurilor prin care se acordă ajutorul de stat destinat plății facturilor la energie, fie cele curente sau restante, a început pe 1 februarie și urmează să se încheie săptămâna viitoare. Astfel, cei ce nu au primit încă ajutorul pentru energie vor primi cardul cu primii 700 de lei în următoarele zile.

Nu toate cardurile au fost distribuite beneficiarilor, iar cei ce nu le-au primit ar trebui să intre în posesia lor până marțea viitoare, respectiv până în ultima zi de februarie.

1.400 lei, în două tranşe

Ajutorul de 1.400 de lei, stabilit de OUG 166/2022, se acordă în două tranșe egale, de câte 700 de lei, în februarie și septembrie 2023.

În baza cardului se pot efectua plăţi în următoarele perioade: tranşa I, în valoare de 700 lei, în perioada 20.02.2023 – 30.06.2023; tranşa II, în valoare de 700 lei, în perioada septembrie 2023 – 27.12.2023.

„Cardurile alocate ambelor tranşe se pot folosi până la 27 decembrie 2023 inclusiv. Sprijinul nu poate fi utilizat în afara termenului de valabilitate prevăzut”, se mai arată în comunicat.

Va mai fi Joe Biden preşedintele SUA? Anunţul momentului vine de la Jill Biden

Joe Biden, care anul acesta va împlini 81 de ani, s-a gândit foarte bine până să ia decizia finală: va mai candida sau nu pentru postul de preşedinte al SUA, în 2024?

Liderul de la Casa Albă a confirmat că intenţia sa este să intre în cursa pentru un nou mandat.

Soţia Jill Biden l-a dat de gol

Prima doamnă a SUA Jill Biden a dat vineri, 24 februarie, unul dintre cele mai clare indicii de până acum că Joe Biden va candida pentru un al doilea mandat, spunând că practic nu mai rămâne nimic altceva de făcut decât să se stabilească momentul şi locul pentru anunţ, relatează The Guardian.

„Spune că încă nu a terminat”, a declarat Jill Biden în Nairobi, capitala Keniei, la a doua şi ultima oprire a călătoriei ei de cinci zile în Africa, care a început în Namibia la începutul acestei săptămâni.

„Nu a terminat ceea ce a început. Şi asta este ceea ce este important”, a mai zis Prima Doamnă.

Joe Biden nu se grăbeşte

„Intenţia mea este… a fost de la început să candidez”, a spus vineri democratul de 80 de ani în cursul unui interviu pentru ABC News vineri.

„Sunt, pe termen scurt, prea multe alte lucruri pe care trebuie să le terminăm înainte de a începe campania”, a spus preşedintele SUA despre reformele întreprinse de administraţia sa.

Astfel, dacă în 2024 ar câştiga un nou mandat la Casa Albă, Joe Biden ar urma să-ţi încheie „aventura” ca preşedinte al SUA la vârsta de 86 de ani.

Cum i-a afectat pe români războiul din Ucraina. Cât de mult s-a scumpit viaţa

Traiul de zi cu zi a devenit extrem de costisitor pentru români, în ultimul an, de când Rusia a invadat Ucraina. Inflația galopantă, din două cifre, a adus și cele mai mari dobânzi din ultimii 15 ani.

Românii cu rate la bancă nici nu au mai îndrăznit să se gândească la economii.

Scumpirile din energie

Preţurile gazelor naturale europene au crescut cu aproape 400% în două săptămâni, de la invezie. Până în august, acestea erau cu 700% mai mari decât cu un an mai devreme. Înainte de război, Rusia furniza peste 30% din gazele Europei, cea mai mare parte printr-o reţea de conducte, lungi de mii de kilometri.

Prețurile la carburanți și curent au sărit și ele în aer. Înainte de război, cu 50 de lei, puteai să alimentezi cu șapte litri de motorină. În 2022, după război, cu aceeași, românii alimentează doar cinci litri, adică cu doi litri mai puțin.

Mâncarea s-a scumpit exorbitant

Preţurile alimentelor, care erau în creştere în 2021, după Covid-19, au crescut din nou după invadarea Ucrainei de către Rusia, din cauza temerilor de penurie şi perturbări ale comerţului în regiunea Mării Negre.

Pe tot parcursul anului 2022, patru din cei cinci subindici alimentari – cereale, carne, lactate şi uleiuri vegetale – au atins niveluri record.

Ritmul scumpirilor va încetini?

Nu se văd semne că economia și-ar reveni. Nu vor mai fi, întra-adevăr scumpiri atât de accelerate însă majorările de prețuri vor continua și în 2023, avertizează specialiștii.

Prognoza așa arată, spre final de an avem 7%, e un context grevat de o serie de necunoscute care vin printr-un conflict care a determinat schimbări majorate pe energie si alimente, așteptam să avem un an mai temperat, dar asta nu înseamnă că nu vom putea înregistra creșteri de prețuri, dar vor fi mai temperate decât in 2022″, a declarat Dan Suciu, purtător de cuvânt BNR.

Horoscop – sâmbătă, 25 februarie. Nativii care întâlnesc marea dragoste. Se naşte un conflict interior, între minte şi inimă

Horoscopul pentru sâmbătă, 25 februarie, ne anunţă că se naşte un conflict interior, între minte şi inimă. Nativii zodiei Berbec sunt puternici și stăpâni pe propriile puteri. Cu toate acestea, nu este suficient.

O altă zodie are îndoieli mari. Dar iată horoscopul complet:

Horoscop pentru zodia Berbec

Este bine ca aceștia să ofere suficientă atenție lucrurilor cu adevărat importante pentru ei. Astăzi, berbecii sunt mult mai concentrați pe zona banilor și a reușitelor în carieră. Experimentezi noi moduri de a iubi, mai liber, autonom cu vise mai puțin fanteziste, dar realități mai concrete care îți vor întări experiențele.

Horoscop pentru zodia Taur

Vei ști să găsești cuvintele potrivite pentru a-i convinge pe cei dragi de meritele ideilor tale personale. Taurii nevoie să faci o schimbare în peisaj, aşa că astăzi au tendinţa să îşi arate mai mult latura romantică și iubitoare.

Horoscop pentru zodia Gemeni

Nimeni nu este inepuizabil, iar ”înțelepciunea ta legendară”, simțul echilibrului îți îndeamnă să arăți o moderație care îți va permite să mergi departe și să fii fără greș. Gemenii care nu sunt deja într-o relație au șanse foarte mari să întâlnească o persoană cu totul și cu totul specială.

Horoscop pentru zodia Rac

Racii sunt sfătuiți să evite certurile, situațiile tensionate sau deciziile radicale. Viața socială a acestor nativi suferă schimbări majore. Petrecând timp cu familia sau cu iubitul tău, există constrângeri de realație, dar mai ales plăceri alături de cei dragi.

Horoscop pentru zodia Leu

Se ivește o oportunitate la care nu au sperat vreodată. Poate un loc de muncă nou sau o sumă de bani mai consistentă la salariu îi vor mulțumi pe termen lung. Moștenirea și bunurile tale emoționale sunt protejate de o Lună realistă și chiar materialistă. Astăzi poți să-ți investești afecțiunea cu înțelepciune. În același sens, ai putea începe cu dragostea vieții tale…

Horoscop pentru zodia Fecioară

Sâmbătă trebuie să respecţi legile, scrise sau nescrise! Ești cufundat într-o combinație plăcută de circumstanțe care îți servesc interesele. Şanse mari să întâlnească astăzi o persoană compatibilă, cu care să înceapă o relație de termen lung.

Horoscop pentru zodia Balanţă

Mintea ta este ascuțită și vrei să-ți împărtășești ideile cu cei dragi pe care îi poți îneca cu vorbăria… Mai întâi verifică dacă interlocutorii tăi sunt disponibili și că poveștile tale îi interesează. O ieșire la o cină romantică și câteva gesturi tandre vor fi de ajuns pentru a redescoperi relația.

Horoscop pentru zodia Scorpion

Conjunctura arată că poţi fi ascultat cu atenţie. Eşti gata să răscoleşti tot Pământul în căutarea unui asociat plăcut pentru distracţii şi timp liber. Nativii Scorpion sunt sfătuiți să fie mai atenți la bani. Este important să înceapă un proiect nou personal.

Horoscop pentru zodia Săgetător

Weekend-ul îți oferă posibilitatea de a scăpa puțin de presiune, dacă au existat câteva mici răsturnări de situație în muncă în aceste zile. Nu te gândi la nimic decât la distracție, distracție și distracție.

Horoscop pentru zodia Capricorn

Astăzi se confruntă cu probleme de atenție. Le este foarte greu să se concentreze pe ceea ce au de făcut, din cauza oboselii. O perioadă care pare relaxantă, chiar bună. Sâmbătă eşti în criză de timp! Ai multe pe cap. Nu dispera, nu vei reuşi sa le faci pe toate, dar esti aproape de o soluţie pentru rezolvarea unei probleme sentimentale mai dificile.

Horoscop pentru zodia Vărsător

Vărsătorii reușesc să se odihnească mai mult astăzi şi nu lasă pe nimeni să le strice energiile pozitive. Un mic eșec te obligă să-ți tratezi necazurile cu răbdare și cu zâmbetul pe buze. Ar putea fi o problemă cu computerul, sau o pană de curent.

Horoscop pentru zodia Peşti

Peștii se bucură de multă susținere din partea astrelor și acest lucru se va vedea din plin, căci nativii au timp să facă tot ceea ce își doresc și să se relaxeze mai mult. Luna te face sensibil la tot, iar oamenii pe care îi întâlnești nu sunt neapărat în concordanță cu personalitatea ta, observi cu obiectivitate.