Aliații occidentali fac presiuni asupra Emiratelor Arabe Unite pentru a opri exporturile de bunuri critice către Rusia, în încercarea de a lipsi armata lui Vladimir Putin de componente pentru a-și susține războiul împotriva Ucrainei.

În ultimele săptămâni, oficiali din SUA, UE și Regatul Unit au vizitat bogatul stat din Golf pentru a explica în detaliu domeniul de aplicare extins al restricțiilor comerciale.

Guvernul SUA este îngrijorat că Emiratele Arabe Unite devin un centru pentru expedierea de articole, cum ar fi electronice, care pot fi refolosite pentru a ajuta efortul de război al Rusiei. O preocupare deosebită, potrivit Financial Times, este așa-numita „reexportare”, în care bunurile sunt direcționate prin EAU pentru a evita restricțiile.

Exporturile de componente electronice din Emiratele Arabe Unite în Rusia au crescut de peste șapte ori anul trecut, ajungând la aproape 283 milioane de dolari, făcând din această categorie cel mai mare tip de produse expediate în această direcție, conform datelor analizate de Free Russia Foundation.

Dar presiunile Occidentului aduc mai degrabă cu un turneu de șantaj: Emiratele Aarabe Unite se poziționează ca o putere regională neutră, echilibrând relațiile sale istorice și de securitate cu SUA, în timp ce construiește legături economice cu  Rusia și China.

Dubai a fost mult timp centrul de reexport al regiunii; portul său Jebel Ali rămâne una dintre cele mai mari zone de transbordare din lume.

În încercarea de a înăspri aplicarea legii în cazul acestor centre de export, UE a introdus la sfârșitul anului trecut noi măsuri care îi permit să sancționeze persoanele care ajută companiile europene să se sustragă sancțiunilor.

Printre solicitările Europei se numără o mai bună informare cu privire la ceea ce exportă efectiv Emiratele Arabe Unite către Rusia, pe fondul plângerilor privind lipsa de vizibilitate.

Suspiciunile au provocat iritare în rândurile oficialilor EAU, care au precizat că “protejează sistemul financiar global”, își asumă această responsabilitate „extrem de serios” și dispun de „proceduri solide pentru a trata cu entitățile sancționate”.

Wally Adeyemo, adjunctul secretarului american al Trezoreriei, a avertizat într-un discurs de săptămâna trecută cu privire la „tiparele tulburătoare din mai multe țări” în care Kremlinul și-a „aprofundat legăturile financiare și fluxurile comerciale”.

El a adăugat că SUA și partenerii săi vor acționa cu „diverse instrumente economice” dacă țările nu vor fi dispuse să „elimine evaziunea sancțiunilor”. Brian Nelson, subsecretarul Trezoreriei SUA pentru terorism și informații financiare, a vizitat, de asemenea, Emiratele Arabe Unite luna trecută.

Biden califică războiul lui Putin în Ucraina drept „genocid”. Mii de copii ucraineni au fost transferați în Rusia din teritoriile ocupate din estul Ucrainei, potrivit unor rapoarte. Este acesta, așa cum a susținut guvernul de la Kiev, un act de genocid?

Luni, într-un mesaj video în ziua deschiderii sesiunii Consiliului ONU pentru Drepturile Omului de la Geneva, ministrul ucrainean de externe Dmytro Kuleba a declarat că transferul de mii de copii din Ucraina, raportat de Rusia, este o „crimă de genocid”.

Mai mulți oficiali occidentali, inclusiv ministrul german de externe Annalena Baerbock, au denunțat rapoartele privind deportarea sistematică a copiilor în Rusia.

Dar ce anume constituie genocidul și când poate fi aplicat acest termen? Definit ca o intenție de exterminare a unui anumit grup de oameni, termenul de genocid a fost inventat pentru prima data în 1943 de avocatul evreu-polonez Raphael Lemkin, în timpul ororilor Holocaustului din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Lemkin a militat pentru ca genocidul să fie recunoscut ca o crimă în dreptul internațional, deschizând calea pentru adoptarea Convenției Națiunilor Unite privind genocidul în 1948, care a intrat în vigoare în 1951.Articolul 2 al convenției definește genocidul ca fiind orice act „comis cu intenția de a distruge, în totalitate sau în parte, un grup național, etnic, rasial sau religios”.

Potrivit definiției ONU, astfel de acte ar putea include uciderea, provocarea de vătămări corporale sau psihice grave sau punerea în pericol a vieții, măsuri pentru a împiedica nașterile și transferul forțat al copiilor.

Cine poate fi urmărit penal?

Convenția ONU privind genocidul prevede că oricine poate fi urmărit și pedepsit pentru genocid, inclusiv liderii aleși.  Curtea Penală Internațională are mandatul de a investiga și de a urmări în justiție genocidul, crimele de război și crimele împotriva umanității. Conform statutului său, oricine comite, ordonă, asistă și chiar incită la genocid poate fi urmărit penal.

O instanță separată, Curtea Internațională de Justiție de la Haga, se ocupă de disputele interstatale și poate decide, de asemenea, că statele sunt responsabile de genocid.

„Dar, din punct de vedere juridic, definiția genocidului este foarte restrânsă”, spune Valerie Gabard, expert în drept international la Haga. “De multe ori nu există dovezi directe”.

„Problema în ceea ce privește dovedirea intenției de genocid este că, în instanță, este puțin probabil ca autorii să recunoască în mod direct”, a declarat pentru DW William Schabas, profesor de drept internațional la Universitatea Middlesex din Londra.

Este transferul de copii un act de genocid?

Potrivit unui raport publicat de Universitatea Yale în februarie, Rusia a reținut aproximativ 6.000 de copii ucraineni în tabere din Ucraina ocupată și din Federația Rusă.Raportul descrie o rețea de centre de custodie a copiilor ucraineni, al căror scop principal pare să fie reeducarea politică.

Convenția ONU privind genocidul include transferul forțat al copiilor către un alt grup, a precizat Schabas, subliniind că acesta este genocid doar dacă se poate stabili dincolo de orice îndoială că un transfer a fost efectuat cu intenția de a distruge fizic un grup și cu excluderea oricărei alte explicații rezonabile.”Nu cred că dovezile sunt foarte puternice că Rusia intenționează să extermine fizic grupul național ucrainean”, a adăugat el.

Gabard, care a lucrat la tribunalele penale internaționale pentru Cambodgia, Rwanda și fosta Iugoslavie, a spus că urmărirea penală pentru genocid poate dura “foarte mult timp”.

Experții amintesc numai trei genociduri recunoscute până în prezent de o instanță de judecată la nivel international: exterminarea în Rwanda a  aproximativ 800.000 etnici tutsi și hutu în1994, masacrul din 1995 de la Srebrenica și crimele comise de Khmerii Roșii în Cambodgia în anii 1970.

“Se naște o lume multipolară”, a declarat Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, la o lună după invazia Ucrainei.Cu alte cuvinte, SUA nu mai sunt „polițistul global” – un mesaj care rezonează în țările care au fost mult timp suspicioase față de puterea americană.

Coaliția Occidentului poate rămâne solidă, dar nu a reușit să atragă națiunile care au refuzat să aleagă o tabără. Între timp, misiunea Moscovei de a construi legături înregistrează puncte câștigătoare.

În martie, 25 de state africane din 54 s-au abținut sau nu au votat în cadrul unei moțiuni ONU de condamnare a invaziei, în ciuda presiunilor uriașe din partea puterilor occidentale. Refuzul lor de a se poziționa clar de partea Ucrainei a fost o dovadă a eforturilor diplomatice continue ale Rusiei în țările în curs de dezvoltare.

Apoi, mai sunt țările din Africa de Nord, care au ajutat Rusia să compenseze efectul economic al sancțiunilor occidentale. Maroc, Tunisia, Algeria și Egipt au importat, motorină rusească și produse chimice.

Vladimir Putin cultivă în mod deliberat această alianță a națiunilor care se simt victime ale „imperialismului occidental” și pune Rusia în fruntea ei.

Mesajul este la fel de bine primit în mari părți ale Asiei, unde mai mult de o treime dintre țări au refuzat să condamne Rusia la votul inițial al ONU, precum și în America Centrală și de Sud, unde valurile de sentimente antioccidentale și anticapitaliste continuă să se amplifice.

După cum a spus săptămâna trecută fostul ambasador al Indiei în Rusia, Venkatesh Varma: „Noi nu am acceptat formularea occidentală a conflictului. De fapt, sunt foarte puțini cei care o acceptă în Sudul global”.

India, alături de China și Africa de Sud, s-a abținut săptămâna trecută de la o altă rezoluție a ONU care cerea Rusiei să se retragă din Ucraina. Din 193 de membri, 141 au votat în favoarea rezoluției, iar 32 s-au abținut, potrivit The Spectator. Șapte au votat împotrivă, Rusia fiind însoțită de Belarus, Eritreea, Mali, Coreea de Nord, Nicaragua și Siria.

Ideea că America și aliații săi sunt sursele perturbării și instabilității globale este valabilă. Eșecurile din Afganistan și teoria că războiul din Ucraina s-a întâmplat din cauza expansiunii NATO au alimentat o narațiune și chiar simpatia pentru Putin –  pur și simplu ține piept Occidentului.

În același timp, președintele rus face apel la conservatorismul social al lumii. De aceea, săptămâna trecută, el a subliniat contorsionările comuniunii anglicane cu privire la căsătoriile gay și la un Dumnezeu „neutru din punct de vedere al genului”, numindu-le „o catastrofă spirituală”. Discursuri cu audiență și dincolo de aliații Rusiei.

Astfel, Moscova se prezintă ca un bastion al stabilității într-o lume decadentă. Narațiunea  este susținută de realpolitik și de comerț, cu petrol, gaze, metale și recolte folosite ca stimulente diplomatice pentru a intra în jocul Rusiei.

Apoi, mai este China, care săptămâna trecută a făcut un apel la discuții de pace, și l-a primit pe președintele belarus Alexander Lukașenko, aliatul lui Putin. Relația dintre Rusia și China va fi întotdeauna complicată, însă invazia Ucrainei și răspunsul Occidentului au creat oportunități enorme pentru cooperarea sino-rusă.

Rusiei pare suficient de puternică pentru a continua războiul cu Ucraina: FMI preconizează că economia sa va crește cu 0,3% în acest an. Între timp, sute de mii de recruți ruși sunt în continuare chemați la datorie.

Ecuația este diferită pentru Ucraina, indiferent de ceea ce furnizează Occidentul – deoarece Kievul este înarmat pentru un război defensiv, mai degrabă decât ofensiv. În timp, asta înclină balanța în favoarea celui care poate suporta durerea mai mult timp, în acest caz Rusia. Războaiele de uzură sunt costisitoare și greu de susținut.

Vorbitorii Kremlinului susțin adesea că europenii mor de frig din cauza prețurilor ridicate la energie sau că au fost nevoiți să mănânce lăcuste din cauza lipsei importurilor de grâu rusesc. În spatele unui astfel de senzaționalism se află speranța că susținătorii Ucrainei se epuizează și că în curând vor apărea fisuri în zidul de solidaritate al Occidentului.

Propagandiștii ruși sunt, de asemenea, conștienți de faptul că, în 2025, o nouă administrație americană ar putea oferi noi opțiuni pentru Moscova, mai ales dacă va exista un președinte republican izolaționist.