Acasă Blog Pagina 8494

Portarul Apoula Edel e mai ghinionist decit credea si mai batrin decit pare

0

Cind s-a transferat de la Rapid Bucuresti tocmai la Paris Saint-Germain, goalkeeperul camerunez Apoula Edel a crezut ca nu-i adevarat. Nici noi n-am crezut ca-i adevarat, pina a plecat. De curind, insa, pentru Apoula au inceput problemele. Potrivit cotidianului “Le Parisien”, camerunezul a cazut victima unui santaj monstruos. “Un anume Nicolas Philibert, fost antrenor in Africa, a fost intermediarul jucatorului in urma cu mai multi ani. El este cel care l-a trimis pe Edel in Armenia si apoi in probe la PSG. Cei doi s-au certat. Philibert, care nu are licenta de impresar, a pastrat ranchiuna. El i-ar fi cerut prietenului sau Michel Hidalgo (n.r. – fost selectioner al Frantei si apropiat al lui Philibert) sa ia legatura cu cei de la PSG si sa solicite suma de 30.000 euro pentru colaborare, amenintind ca va oferi informatii despre identitatea si virsta portarului. Hidalgo, care nu a realizat ca este vorba de un santaj, s-a dus la Alain Roche (n.r. – oficial de la PSG). Jucatorul si clubul au refuzat sa plateasca”, scrie sursa citata. Philibert si-a pus amenintarile in practica si i-a prevenit pe oficialii de la Saint-Etienne, duminica, inainte de meciul de pe Parc des Princes (3-0). Oficialii de la Saint-Etienne au depus o plingere la liga franceza, exprimindu-si rezervele in privinta virstei portarului. “Le Parisien” noteaza ca Edel si clubul parizian vor sa depuna plingere, PSG incercind sa recupereze din Camerun documentele care atesta virsta jucatorului.

Fostul mare fotbalist Ivan Yaremchuk a devenit un mare pedofil

0

In 1986, cistiga Cupa Cupelor cu Dinamo Kiev, iar citeva luni mai tirziu infrunta Steaua, in Supercupa Europei. A bifat si doua participari la Cupa Mondiala cu selectionata URSS-ului, in 1986 si 1990. Ajuns acum la virsta de 47 de ani, Ivan Ivanovych Yaremchuk risca sa intre la puscarie pentru minimum 3 ani. Potrivit presei ucrainene, Yarem­chuk este anchetat sub acuzatia de pedofilie. Legendarul fotbalist al fabuloasei echipe construite de Valery Lobanovski in anii ‘80 este acuzat ca a sedus o scolarita in virsta de 13 ani, cu care a intretinut raporturi sexuale orale in schimbul carora fata a primit suma de 200 hryvnia, adica 18 euro, adica 754 de ruble, adica 25 dolari, adica 73 de lei. In fata organelor de ancheta, Ivan Ivanovych Yaremchuk a negat faptele, dar se spune ca exista suficiente probe. Se spune ca fostul fotbalist a devenit un ratat, fiind dator vindut la camatari, dupa ce si-a pierdut casa si intreaga avere jucind la cazinou.

Fiorentina vrea sa-l vinda pe Mutu ca pe El Zorab

0

De cind cu aparitia scandalului “Libanezul”, presa s-a canalizat pe ideea “hai sa-l dam afara pe Mutu de la Fiorentina”. Unii zic ca “Briliantul” a fost pus deja pe lista de transferari, iar altii sustin ca familia Della Vale(a) i-a si gasit baiatului echipa. O sursa demna de incredere pentru Sport.ro, site-ul Tuttomercatoweb.com, afirma ca internationalul român ar putea fi vindut seicului Mansour bin Zayed Al-Nahyan, care este casatorit cu Manal bin Mohammed bin Rashid Al-Maktoum, fiica Inaltimii Sale seicul Mohammed bin Rashid Al-Maktoum, vicepresedinte si prim-ministru al Emiratelor, conducatorul Dubaiului, care patroneaza Manchester City.

Cum a cistigat “Printul” Cristea 30.000 de coco pe hirtie

0

Potrivit unui cotidian central, fiind satui de rummy si de septic, citiva jucatori de la Steaua si Dinamo (Grzelak, Golanski, Tudose, Baciu / Adrian Cristea si Tamas) au incins in noaptea de joi spre vineri o partida de poker. Sursa noteaza ca “Printul” Cristea i-a curatat pe toti, cistigind vreo 30.000 de euro. Realitatea e alta: partida de poker n-a fost joi spre vineri, ci miercuri spre joi, iar Cristea n-a curatat pe nimeni, pentru simplul motiv ca a fost singurul care n-a jucat. Curat Radio Erevan!

Rouge s-ar juca pe pielea ta!

0

O diseuza care o maimutareste pe Marilyn Monroe, Adriana Alexandru (nume de scena: Rouge!) se da de ceasul mortii sa-si lanseze noul “hit”, in ciuda faptului ca Mihai Morar a incercat s-o faca sa renunte la ceea ce ea numeste “cintat”, facindu-si din ea o dusmanca pe viata. In virsta de 28 de ani, Rouge este una dintre descoperirile lui Costi Ionita, de aici si tenta pregnant manelista in atitudine si exprimare. Noua piesa, intitulata “U got my style” are un text plin de profunzime si emotie: “Ca un cub de gheata m-as juca pe pielea ta, pe pielea ta, ah, ah, pe pielea ta, ah, ih, pe pielea ta, ih, o, da!”. In timp ce pacanelile de fond sint intrerupte, pe alocuri, de zvonuri manelistice, Rouge ne mai aminteste, periodic: “Pe pielea ta! Pe pielea ta!” Desi, judecind dupa tonalitate, nu pare prea incintat de perspectiva, DJ C. Sahara mormaie si el, acolo: “You got my style, baby!” Cu stil sau fara, “piesa” e de un comic ucigator, iar “diva” care a pozat fara chiloti atinge culmile ridicolului in incercarea de a fi senzuala si irezistibila. Pe pielea ei!

Sorin Oprescu se trateaza de inima in Portugalia

0

Sorin Oprescu va pleca, miine, in Portugalia, pentru a face un nou control la inima, dupa cel realizat la Paris, edilul-sef al Capitalei urmind sa revina in tara simbata.
„Voi pleca de joi in Portugalia. Trebuie sa fac un control medical, pentru problemele mele”, a spus primarul general aratind cu mina in dreptul inimii. Sorin Oprescu sufera de multi ani de diabet non-insulino-dependent, ceea ce inseamna ca nu trebuie sa-si faca zilnic insulina. Dar, intrucit boala diabetica a afectat si inima, primarul a suferit o interventie minim invaziva in Franta, unde i-a fost montat un stent. Din acest motiv, Oprescu trebuie sa mearga periodic la control si sa aiba un regim alimentar foarte echilibrat. Primarul va face un nou control la inima, dupa cel realizat la Paris. Pe perioada celor doua zile cit va fi plecat din tara, atributiile sale vor fi delegate viceprimarului Victor Iovici.

Toni Tecuceanu – un Mos Craciun de criza

0

Baiat descurcaret, actorul Toni Tecuceanu (“Cronica circotasilor”) a gasit solutia sa agoniseasca un banut in vremuri de restriste: joaca rolul lui Mos Craciun in casele celor care-l solicita. “Am pregatit o multime de momente artistice, – zice Toni – de la monologul de Craciun pina la Plugusorul de criza. Mai nou, interpretez un personaj care se numeste <> si care e imbracat mai zdrentaros. Cei care nu stiu despre ce e vorba sint tentati sa ma dea afara, pentru ca arat exact ca un cersetor”. Ca sa n-o ia pe coaja de la vreo gazda insuficient informata, actorul este insotit de un alai de Mosi si Craciunite. Mai mult ca sigur, acestea din urma ii asigura lui Toni un succes garantat!

Puya s-a facut manelist

0

Dupa ce a lansat citeva piese bune, Puya a reusit sa dea cu oistea-n gard, lansind “Pe bar”, un videoclip porno-gretos, cu versuri de manea. Nu stim cine e “poetul”, dar banuim ca e insusi Puya, care isi etaleaza, astfel, cele mai “nobile” aspiratii: “Vreau sa vad toate fetele sus pe bar, vreau sa le vad la toate titele cum sar, vreau sa vad numai studente sus pe bar, sa danseze fete bete sus pe bar. Hai, sus pe bar, hai, hai, sus pe bar. Cind totu’ e legal. Vreau sa vad cum dati shot dupa shot peste cap, sa va puneti in cap pina faceti infarct. Sa plecati in zig-zag pina la mine in pat, si eu-s beat, nu mai am bani nici la ciorap. (…) Iti place depravarea, asta-i calea, vrei o tequila, o lamiie, uite asta-i sarea. Stinge tigara, avem noi d-alea bune, mai tirziu, incolo, ca acum e multa lume”. Plin de solicitudine, Puya le ofera fetelor niste marijuana. La o adica, nu se stie niciodata: daca intra si el la mititica, asa cum a patit-o Sisu, si ramine fara companie?! Sa pofteasca “doamnele” inainte, c-asa-i politicos. In timp ce marele hiphapar zice (ca nu incape vorba de cintat) poezeaua manelista, amatorii de “lucru manual” se pot delecta cu trei dudui care se mozolesc in grup, in “titele” goale, conform ordinului puyesc. Pipaieli, limbi si fete coborite, parca, de pe site-ul pitzipoanca.org. Intr-adevar, dupa piesa asta, Puya poate sa-si schimbe numele de scena in “Puiut” sau “Pisi”, ca-n reclama cu Ramona Badescu (poate ca de-acolo i se trage!). E drept, dezamagirea e mare. Nu ne-am fi asteptat tocmai din partea lui, repar cu patalama, sa abordeze stilul lui Romeo Fantastik.

Broasca ruginita a culturii române

0

Nu ma impresioneaza deloc filmuletele cu politicieni in situatii indecente sau chiar penale. Ultimul — cu Geoana. N-aveam nevoie de inregistrari, trucate sau nu, oricum compromitatoare, ca sa-l ocolesc cu stampila, in cele doua tururi ale alegerilor. E atit de pescarus, incit nu l-as fi votat nici daca stiam ca n-a luat 5.000, ci i-a oferit, iar ala care a primit spaga am fost eu. Ajungind la Basescu, va marturisesc ca n-am dat trei ciorapi gauriti si doldora de miasme, din aia care se agata in pereti, pe caseta cu baietelul care ridea de cita bataie a incasat. Iar cind Basescu a zis despre colega noastra (a mea? — sa fim rezona­bili!) ca-i „tiganca imputita”, atunci recunosc, spre rusinea mindriei mele, ca m-au durut, de atita ris, spinarea si o parte anatomica situata ceva mai jos. Motivele pentru care nu l-am mai votat pe Basescu pentru a patra oara (ca am fost cu el si cind candida la Primarie) sint altele. Ma enerveaza pentru ca 1) are ca solutie economica arestarile excesiv mediatizate si 2) fiindca i-a facut cadou lui Patapievici o institutie importanta si bugetofaga, fara a fi citit trei rinduri stoarse, cu inimaginabile cazne, de acest burete uscat al filozofiei. Multa prostime degeaba scolita vede un geniu in aceasta broasca. Nu de curte, nici de lacoviste. Scuze, testoaso, scuze, riioaso! Patapievici este o broasca ruginita, de yala defecta, montata la usa vandalizata a culturii române.

Berceanu, ghinion ca esti ministru!

0

Sapte ani batuti pe muchie s-au scurs de la demararea lucrarilor pe tronsonul Timisoara-Lugoj. Drept rasplata pentru rabdarea de care au dat dovada, timisorenii au primit o explicatie neobrazata din partea ministrului Transportului, Radu Berceanu: „Ati avut ghinion”. Buimaci de-a dreptul, in fata unui asemenea arugument, localnicii au fost informati si de faptul ca firma din Grecia, care a cistigat initial licitatia, a abandonat lucrarea pentru un tel maret: pregatirea Olimpiadei de la Atena, din 2008. „Am avut ghinionul ca aici sa cistige licitatia pentru ambele lucrari (drumul Timisoara-Lugoj si centura Timisoarei – n.r.) o firma din Grecia, Efklidis, care s-a impiedicat in constructia unor lucrari pentru Olimpiada din Grecia si nu a mai putut sa lucreze aici si ne-a intirziat enorm”, a explicat democrat-liberalul. Pe linga firma Efklidis si Olimpiada de la Atena, cel mai mare ghinion al nostru este, de departe, cocotarea lui Berceanu in fruntea MTI.

In Bucuresti, 60 de tamponari si patru accidente usoare

0

Aproape 60 de tamponari si patru accidente usoare au fost inregistrate in Capitala, ieri, pina la ora 15.30, Politia Rutiera apreciind ca situatia este sub control si soferii au fost mai precauti decit de obicei, din cauza vremii nefavorabile. De asemenea, au fost inregistrate si 26 de apeluri la numarul de urgenta 112, majoritatea referitoare la traficul aglomerat sau blocaje temporare. Respectivele situatii au fost rezolvate cu ajutorul celor o suta de politisti rutieri din judete, detasati in Bucuresti pentru intervalul 14 – 23 decembrie. Din cauza ninsorii s-au creat blocaje pe mai multe artere ale Capitalei, soferii fiind nevoiti sa circule bara la bara. Nici mijloacele de transport in comun nu au circulat mai bine, din cauza blocajelor. Conditii grele de trafic au fost semnalate in toate sectoarele Capitalei, intre care zona de nord a Bucurestiului, Soseaua Colentina, Bulevardul Unirii catre Piata Alba-Iulia, Calea Vacaresti si Bulevardul Barbu Vacarescu.
Primarul general Sorin Oprescu le-a spus, ieri, reprezentantilor primariilor de sector ca deszapezirea pina acum a fost „un real esec” si, daca lucrurile nu evolueaza, va apela la Ministerul Apararii pentru a scoate soldatii sa curete arterele Capitalei, astfel incit sa se poata circula.

AC/DC concerteaza la Bucuresti pe 16 mai 2010

0

Celebra formatie AC/DC concerteaza in România, pe 16 mai 2010, in Piata Constitutiei din Bucuresti, iar de data aceasta este sigur, dupa cum informeaza site-ul oficial al trupei. De asemenea, concertul a fost anuntat ieri, intr-o conferinta de presa, si de promoterul Marcel Avram, organizator al concertului alaturi de D&D East Entertainment. „Sintem mindri sa anunta ca pe 16 mai una dintre cele mai puternice trupe rock din lume, AC/DC, va veni in Bucuresti. In ultimii doi ani au concertat in toata lumea si ultimul segment din turneul lor (…) va fi Europa”, a declarat Marcel Avram, precizind ca primul show va fi pe 14 mai, la Sofia, si urmatorul la Bucuresti, pe 16 mai. „AC/DC vor cinta pe 16 mai, intr-o duminica, in Piata Constitutiei”, a mai spus el. La concert sint asteptati in jur de 70.000 de oameni. „Trupa va veni cu propria scena, propria productie”, a completat Avram, care a spus ca trupa va aduce pentru show-ul de deschidere si unul sau doi invitati speciali. Biletele vor fi exclusiv distribuite prin Eventim, incepind din aceasta dimineata. „Miine (azi – n.r.), la ora 09.00, se vor pune in vinzare biletele pentru AC/DC in intreaga retea Eventim”, a declarat Valentin Vasiloiu, Managing Director al companiei de ticketing. Acestea vor avea preturile de 120 lei, 250 lei si 450 lei (VIP) si vor fi disponibile in magazinele Vodafone, librariile Carturesti si librariile Humanitas, in peste 400 de locuri din tara. „Acesta este un pret net, la care se vor adauga alte taxe care vor fi afisate in mod explicit pe bilete, estimate in acest moment de noi la 6%”, a completat Vasiloiu. Concertul pe care AC/DC il va sustine in România face parte din turneul de promovare a celui mai recent album, „Black Ice”, lansat in 2008.

Lindsay Lohan, data in judecata pentru minciuna

0

Saptamina trecuta, Lindsay Lohan anunta cu surle si trimbite ca isi sacrifica vacanta de Craciun pentru a merge in India si a realiza un documentar impreuna cu o echipa BBC despre traficul de copii si femei. Mai mult decit atit, dupa numai citeva ore de la sosire, LiLo scria cu spor pe Twitter ca a salvat deja 40 de vieti – desi nu a specificat in ce fel. Insa realitatea este cu totul alta. Bhuwan Ribhu, secretar national al Bachpan Bachao Andolan (BBA – Campania de Salvare a Copiilor) a declarat in mod public ca „operatiunea de salvare a avut loc pe 8 decembrie, cind ea (Lindsay n.r.) nu ajunsese inca in India. Din moment ce inca nici nu se afla in tara cum ar putea spune ca a salvat copiii?”. De asemenea, Bhuwan a mai adaugat si ca raidul a fost efectuat de Guvernul indian in urma unei plingeri inain­tate de BBA. „O vom da in judecata pentru interpretare gresita a faptelor, plagiat si inselarea increderii”, a mai declarat Ribhu.

Biletele la concertul Eric Clapton, puse in vinzare de azi

0

Concertul pe care Eric Clapton si Steve Winwood il vor sustine la Bucuresti, pe 11 iunie 2010, a fost confirmat si de organizatorul local, Marcel Avram si D&D East Entertainment, iar biletele vor fi puse in vinzare de azi. Biletele vor fi puse in vinzare in reteaua Eventim si vor avea preturile de 129, 169, 399 si 600 de lei, a declarat ieri, intr-o conferinta de presa, Valentin Vasiloiu, Managing Director al companiei de ticketing Eventim. Potrivit lui Marcel Avram, stadionul va oferi la concert o capacitate de 16.000 de locuri, dintre care 12.000 de locuri in tribune si pe scaune. Turneul european al lui Eric Clapton si Steve Winwood va debuta pe 18 mai 2010, la Birmingham, in Marea Britanie, si se va incheia pe 13 iunie, in Istanbul, Turcia. De asemenea, concertul cuprinde si un show pe stadionul Wembley din Londra, pe 20 mai.

Pantofii unei femei, mai importanti decit primul sarut

0

Femeile isi amintesc mai repede de prima pereche de pantofi cumparata decit de primul sarut, arata un studiu. Fie ca e vorba de incaltari Manolo Blahnik sau de unele cumparate dintr-un hipermarket, mai mult de 92% dintre doamne si-au amintit de primii pantofi cumparati din banii proprii. In schimb, mai putin de doua din trei au tinut minte numele baiatului care le-a sarutat prima oara. 96% dintre repondente regreta ca au aruncat o pereche de incaltari, in timp ce numai 15% au resentimente pentru ca au parasit un fost iubit. Mai mult de 1.000 de femei au fost chestionate cu privire la sentimentele fata de incaltaminte si ce isi amintesc despre pantofi, in comparatie cu amintirile despre relatiile amoroase. Expertii cred ca motivul pentru care femeile tin atit de mult la incaltarile lor este obiceiul acestora de a cumpara pantofi. Majoritatea femeilor isi cumpara pantofi noi pentru ocazii speciale, cum ar fi o nunta sau ziua de nastere a cuiva. Iar, spre disperarea partenerilor de viata, multe dintre doamne nu se indura sa arunce din vechii pantofi, chiar daca unii nu mai sint purtati de ani buni, ajungind pina la jumatatea vietii sa detina o colectie impresionanta de incaltari. Un studiu anterior arata ca o femeie obisnuita detine aproximativ 19 incaltari, desi poarta doar patru perechi in mod regulat. In medie, femeile isi achizitioneaza patru perechi de incaltari pe an.

200 de transplanturi cu celule stem hematopoietice la Institutul Fundeni

0

Sfirsitul de an 2009 marcheaza un nou si important reper al activitatii de transplant de celule stem hematopoietice (TCSH) al departamentului de transplant medular (TM) din cadrul Institutului Clinic Fundeni (ICF), si anume, atingerea numarului de 200 de proceduri (transplanturi de celule stem hematopoietice auto si allogrefe, la copii si adulti), prilej de evaluare si privire de ansamblu a activitatii din ultima perioada, dar si a intregii activitati desfasurate pina in prezent. S-au efectuat atit autotransplanturi cit si transplanturi allogenice (cu grefe recoltate de la donatori familiali genoidentici), iar numarul procedurilor a crescut de la un an la altul. De notat este faptul ca prima suta de transplanturi s-a efectuat in perioada mai 2008-decembrie 2009, iar a doua suta in ultimul an si jumatate (iunie 2008–decembrie 2009). In septembrie 2009, Ministerul Sanatatii a infiintat Registrul National al Donatorilor de Celule Stem Hematopoietice din România, deschizind astfel posibilitatea ca din 2010 sa se poata efectua transplanturi allogene cu celule stem de la donatori voluntari români. Anul 2009 a adus de asemenea, in premiera, efectuarea si de proceduri duble, autotransplanturi urmate de allotransplanturi, la pacienti cu indicatie terapeutica de acest fel, activitatea departamentului fiind din acest punct de vedere, extrem de complexa! Faptul ca procedura de transplant a devenit una “de rutina” , in aceste ultime 20 de luni, pentru pacientii care au necesitat si care au avut indicatie terapeutica, se datoreaza si rezultatelor pozitive obtinute in acest timp, cu rate ale supravietuirii la un an de 85 % si o rata a mortalitatii legata de transplant, de sub 10%.

Cei care refuza vaccinarea, platesc tratamentul

0

Toate persoanele care fac parte din grupele de risc stabilite de Ministerul Sanatatii pentru campania de vaccinare impotriva gripei pandemice si care refuza imunizarea vor fi obligate sa plateasca tratamentul, eventual spitalizarea, daca se imbolnavesc, a anuntat, ieri, secretarul de stat Adrian Streinu Cercel. Acesta a declarat ca exista un ordin al ministrului Sanatatii in acest sens. Medicul a aratat ca un vaccin costa 4 lei, in timp ce testul pentru diagnosticarea gripei pandemice costa 200 de lei, la care se adauga costul antibioticelor si al celorlalte tratamente de care este nevoie in momentul spitalizarii. Streinu Cercel a spus ca vaccinarea este sigura si reprezinta singura modalitate de a preveni aceasta boala. Secretarul de stat a subliniat ca la Institutul Cantacuzino se lucreaza de 30 de ani vaccin antigripal, laboratorul institutului fiind recunoscut la nivel mondial, România avind sansa sa figureze in primele 11 tari din lume care poate produce vaccin pandemic. „Aceasta sansa nu trebuie irosita si de aceea, persoanele incadrate la categoriile de risc care refuza vaccinarea vor fi sanctionate. Ministerul Sanatatii a extins incepind de luni vaccinarea la toate categoriile de populatie, cu virsta peste 16 ani. Orice persoana peste 16 ani care doreste sa se vaccineze se poate adresa medicului de familie pentru a solicita vaccin gratuit”, a adaugat Streinu Cercel.

PSD se autodetoneaza

0

Odata oficializat statutul de invins al lui Mircea Geoana – prin validarea de catre CCR a alegerilor prezidentiale, pesedistii care-i poarta simbetele liderului en-titre au pornit jihadul in PSD. Astfel, Clujul, prin vocea lui Ioan Rus, cere schimbare, Miron Mitrea freamata, Marian Oprisan vrea capul lui Geoana, Ion Iliescu vorbeste de Congres, Nastase proroceste nenorocirea: “Incepe pentru PSD o noua calatorie prin desert. Citi vor rezista pina la capat?”.

*Hrebenciuc si Vanghelie, pe farasul partidului*

Sustinut de Viorel Hrebenciu, Marian Vanghelie, Liviu Dragnea etc. Mircea Geoana a matrasit o parte dintre apropiatii lui Ion Iliescu si Adrian Nastase, a scos pe tusa grupul de la Cluj si a incercat sa-l neutralizeze pe Miron Mitrea. Infringerea de la prezidentiale a dat apa la moara marginalizatilor. “Mircea Geoana sa-si asume insuccesul, eu in locul lui mi-as depune imediat mandatul” – a atacat frontal, dupa o lunga tacere, Ioan Rus. Clujeanul cere, la pachet cu Geoana, si capetele “gruparilor” Vanghelie si Hrebenciuc. Reloadat politic, Ioan Rus scutura in treacat si cojoacele unor mai vechi adversari (pe care totusi acum i-ar vrea aproape, dar doar pe pozitii “secunde”): “Expertiza lui Adrian Nastase si Miron Mitrea poate fi utila, dar sa-si vada fiecare de locul lui”. Cit despre locul inca ocupat de Geoana, Rus propune doua prospaturi: Victor Ponta si Cristian Diaconescu.

*Mitrea suna adunarea*

Mitrea nu are insa chef sa respecte recomandarile lui Rus, ci dimpotriva, incearca sa revina in topul partidului. Ca urmare, a purces la reactivarea trupelor sale de odinioara. La goarna sefului a raspuns imediat Marian Oprisan, care a si cerut public demisia lui Geoana si convocarea de urgenta a congresului PSD. Cum Mitrea nu vizeaza presedintia partidului ci functia de secretar general, Liviu Dragnea a fost trecut si el pe lista neagra a trupelor de comando mitreane – completata in special cu “hrebenciucii din partid”.

*Iliescu scotoceste in PSD dupa un presedinte*

Constient ca PSD nu are niciun lider in rezerva sa de cadre, Ion Iliescu l-ar mai pastra si nu prea pe Mircea Geoana. Mai exact, ar vrea mai intii sa gaseasca el un pretendent de Doamne ajuta, pentru a readuce partidul la ordine. Cum nu a intrezarit inca alesul, lui Iliescu i-ar conveni o aminare a caftelii interne pina prin martie. Pe de alta parte insa, nici patriarhul obligat sa-l accepte sef pe “Prostanac” nu poate sa-i ierte acestuia din urma infringerea. “Se impune o analiza foarte serioasa de jos pina sus” – a grait ca atare, in dulcele grai pecerist, Ion Iliescu.

*Datoria lui Geoana a ajuns la scadenta*

Atacat, mai hard, mai soft, din toate partile, Mircea Geoana a chibzuit el bine si a identificat cauza propriului esec in “tradarea” unor oameni din propriul staff. Evident, afirmatia i-ar putea aduce noi dusmanii, mai ales ca pesedistii reclama cel mai tare neputinta candidatului lor de a cistiga in conditiile de care a dispus de cel mai mare sprijin electoral din toata istoria postdecembrista. Mai mult, preocupat doar de supravietuirea sa politica, Geoana ignora un al doilea pericol care-l paste – la fel de serios, chiar daca nu politic: obligatia de a justifica si achita toate cheltuielile de campanie (firmele de outdoor, de consultanta, tipografiile, plus cantitatea de produse, destinate campaniei, care au fost importate din China). Iar aici fostul candidat PSD sta prost la ambele capitole, din moment ce finantatorii bat din picior pentru banii irositi de pomana, iar unele prestatii – in produse si servicii – nu au fost inca achitate. In context, sa nu uitam ca PSD a mai traversat un moment delicat dupa infringerea lui Nastase in 2005, cind niste firme pagubite de caciuli si fulare neplatite au tirit partidul la tribunal, iar la un moment dat se ajunsese pina la blocarea conturilor PSD.

“Presa si colegii din partide asteapta sa curga singe in PSD, vor nume grele pe tava si decizii spectaculoase si va spun ca poate asa va fi”. – Gheorghe Nichita

Dezertorii imbraca haina independentilor

0

Dupa deputatii Gabriel Tita-Nicolescu si Razvan Ţurea, care si-au anuntat inca de luni demisia din PSD, optind sa activeze in Parlament in calitate de independenti, ieri, social-democratii au mai pierdut si doi senatori. Sorin Chivu si Laurentiu Chirvasuta si-au luat adio de la PSD, aterizind cu arme si bagaje tot in rindul independentilor. Evident, gestul celor patru ex-pesedisti a fost criticat de mai marii partidului. In timp ce Mircea Geoana s-a declarat “neplacut surprins” de decizia colegilor sai, Adrian Nastase si-a exprimat dezaprobarea intr-un ton mai acid: “Am mai trait, in ultimii 20 de ani, momentele astea. Parca nu atit de urite. Tradari ale unor «oameni politici» pe care, pina de curind, nu-i cunosteau decit sotiile si citiva prieteni”.

Basescu jura in fata Parlamentului

0

Cele doua Camere ale Parlamentului se vor intruni in sedinta comuna, pe 21 decembrie, reuniune in cadrul careia Traian Basescu va depune juramintul pentru noul mandat de presedinte.
Anuntul a fost facut, ieri, de chestorul Senatului, Ioan Chelaru. “Pe 21 decembrie va fi nevoie de o sedinta a plenului reunit pentru depunerea juramintului de catre presedintele României si pentru a se lua act de rezultatul referendumului”, a afirmat Chelaru, precizind ca tot la aceasta data se va organiza si o sedinta comuna dedicata Revolutiei Române.

Premonitii berlusconiene

0

Silvio Berlusconi, cel cu fata recent „sifonata” (ca reputatia o are de mult asa), n-o fi el ruda cu Mama Omida, da’ de calitati de natura sa fie invidiate de urmasii raposatei ghicitoare nu duce lipsa.

Purtatorul sau de cuvint, Paolo Bonaiuti, spune oricui sta sa-l asculte ca duminica seara, in drum spre catedrala din Milano, in apropierea careia se desfasura un miting al Partidului Poporului Libertatii, premierul i s-ar fi confesat „intre patru ochi” ca „are presimtiri rele”, ca „simte ca i se va intimpla ceva rau”. Si, intr-adevar, spre sfirsitul mitingului, Berlusconi a fost pocnit in plina fata de catre inginerul electronist Massomo Tartaglia (in virsta de 42 de ani) cu o macheta metalica a Domului din Milano. Atit de zdravan, incit „Cavalerul”, care va fi externat in cursul zilei de astazi, mai are nevoie de ingrijiri medicale timp de inca 15 zile de acum incolo… Si pentru ca Internetul s-a umplut de fani ai lui Tartaglia, care au si pagini pe Facebook (unde au aparut si grupuri intitulate „Ucideti-l pe Berlusconi”), Executivul de la Roma a trecut la contraatac. Adica a ordonat politiei sa dea de urma internautilor antiberlusconieni si sa le intocmeasca dosare penale…

Politistii si jandarmii, «smenuiti» la salarii inainte de Sarbatori

0

Dis-de-dimineata, cu noaptea in cap, a avut loc o ditamai teleconferinta cu toate inspectoratele judetene. Conducerea Internelor le-a cerut subalternilor aflati la comanda in teritoriu sa ia masuri exceptionale pentru a lupta nu cu lumea interlopa, ci cu viscolul. La rindul lor, acestia le-au solicitat tuturor politistilor si jandarmilor din tara sa se mobilizeze exemplar si sa-si anunte familiile ca s-au procopsit cu o noua belea pe cap.

Pina sa iasa pe strazi insa, angajatii Ministerului de Interne au trecut si ei pe la bancomate, ca tot contribuabilul. Socul a fost imens, chiar si pentru cadrele care au vazut multe la viata lor. In medie, sub pretextul zilelor libere obligatorii, au fost “smenuiti” cu o treime din salarii. Si asta tocmai in prag de Sarbatori…

*7 din 21!*

Nu, nu este un nou joc de loterie aruncat pe piata la concurenta cu veteranul “6 din 49”. Ci o cifra medie cu privire la reducerile din oficiu care s-au operat la “fluturasii” angajatilor Ministerului de Interne. Altadata rasfatati ai contabililor ministerului, jandarmii au iesit de aceasta data cei mai oropsiti din toata tarasenia. Astfel, un jandarm care lua in mod normal 21 de milioane lei vechi in mina, s-a trezit ca bancomatul iI scuipa in fata cu sapte mai putin. Sint cazuri in care suma retinuta a fost si mai umilitoare. Ce-i drept, si chenzinele erau mai mari… Astfel, un sef de la Interventii, care ar fi trebuit sa incaseze 40 de milioane, a luat in palma doar 28. Naspa rau, mai ales daca din cele 12 milioane “smenuite” de camatarii recuperatori ai bugetului, bietul jandarm trebuia sa achite si ratele lunare de la banca. Asa ca numai de “mobilizare exemplara” nu le mai arde “organelor”…

*Comandanti in ceata…*

Viscolul naprasnic este ultima grija a comandantilor din teritoriu. Ce-i drept, politistii au fost, cel putin deocamdata, ceva mai putin atinsi la buzunare fata de colegii lor jandarmi. Dar marea dilema a sefilor de prin tara este cum sa impace si capra si varza. Ordinele de la centru, pe cit sint de clare, pe atit se bat cap in cap. Pe de o parte, trebuie sa-i bage pe “gabori” in fara plata. Pe de alta parte, trebuie sa-i mobilizeze exemplar si sa impinzeasca strazile cu ei, ca inca n-am scapat de obsesia “filtrelor”. Sa zicem ca un comandant reuseste inca o data sa-si imbirlige oamenii sa bage ore moca. Dar daca politistul da de vreo belea tocmai atunci? Daca este implicat intr-un accident, il calca o masina sau impusca un hot? Cine raspunde? Si penal pe deasupra, ca doar angajatul oficial nu se afla in timpul serviciului? Comandantul direct, bineinteles! Asa ca multi dintre acestia au ales traditionala varianta a “struto-camilei”: ii trimit pe politisti pe teren, dar fara armamentul sau masinile din dotare. Halal ordine publica!

Asociatia de locatari România

0

Am avut alegeri la bloc. Am ales tot ce se putea ca sa punem si noi blocul asta pe linie de plutire. Am votat un presedinte de bloc, am ales un administrator care sa fie mai putin hot decit ala de dinainte, ba, ne-am tras si o comisie de cenzori care sa supravegheze tot ce misca in front. Desigur, blocul nostru nu-i un bloc oarecare. Are patru scari. Altele au doua, altele au sase, ma rog. Si la patru scari ai nevoie si de cite un reprezentant pentru fiecare in parte, oameni seriosi, care sa supravegheze de cite ori se aude apa curgind la vecinul de deasupra, cit gunoi arunca vecinul de jos si, nu in ultimul rind, cine este boul ala de lasa lumina aprinsa la intrarea in scara, noaptea. Cu alte cuvinte, ne-am organizat ca la carte. Din pacate, aia de la scara A, care sint si nervosii blocului, au contestat alegerile. Asa se face ca o saptamina intreaga am fost in aer: si fara presedinte de bloc si fara administrator. Dar treaba n-ar fi fost atit de naspa cum parea la prima vedere daca n-am fi avut datorii la furnizori si mai ales de achitat creditul ala luat de asociatia de proprietari pentru izolarea termica a cladirii. Bineinteles, la ultima sedinta de bloc, “revolutionarii” au tipat din nou: “Hotii!”, “cit mai vreti sa furati, nu v-ati saturat?” si “uite ce pulover de milioane de lei si-a tras administratoru’!”. Nu s-a rezolvat nimic. Ba chiar si Rica, femeia de serviciu, a fost acuzata ca a furat detergent. In fine, urmeaza o alta sedinta, saptamina viitoare. Acum, din cite am inteles, se poarta negocieri. Ionescu de la scara B ii pune rahat pe clanta lui Popescu de la scara A, iar Popescu de la scara A ii pune lui Ionescu de la scara B superglu in gaurica de la iala. Negocierile continua.

«Muzica ei nu-mi spune nimic!»

0

*Lady Gagga, refuzata de designerul italian Antonio Berardi*

In prag de sarbatoare, iata ca a sosit si momentul pe care, tacit sau nu, cu totii il asteptam: acela in care nu toti cei care lucreaza in industria modei aproba aplombul lui Lady Gagga sau isi doresc sa lucreze cu aceasta. Antonio Berardi, designerul italian adorat de celebritati precum Megan Fox, Eva Mendes sau Gwyneth Paltrow si preferat de Victoria Beckham, in special gratie pantofilor cu toc inexistent, pe care ii creeaza, a declarat ca a avut sansa de a lucra cu Lady Gagga, dar a refuzat : “Am avut ocazia de a crea o linie vestimentara impreuna cu Lady Gagga, dar am refuzat pentru ca nu ma intereseaza cineva a carui muzica nu spune nimic”, a afirmat Berardi. Acesta a continuat: “Daca muzica ei este atât de insignifianta astazi, ce impact o sa aiba peste 20 de ani?” Hmm…Probabil acelasi pe care l-a avut si muzica fostei Spice-Girl, Victoria Beckham, pe care astazi o imbraca cu atita ardoare. Sau in cazul acesteia conteaza la evaluare numai partea aferenta statutului de sotie Beckham?

Muzica atinge la propriu coarda sensibila a unui om

0

Muzica atinge cu adevarat coarda sensibila a celui care asculta, arata un studiu. Oamenii de stiinta au descoperit ca tonalitatile fericirii sau ale tristetii din vorbire sint imitate si de acordurile muzicale. Cercetatorii americani de la Universitatea Duke, Carolina de Nord, au descoperit ca vorbirea trista sau vesela poate fi legata de acordurile in minor sau major ce se gasesc in muzica. Astfel, acordul minor din muzica induce o stare de tristete deoarece astfel suna si tonurile zilnice din vorbire, iar unul major – folosit adesea de compozitori pentru a arata fericirea – se potriveste cu tonul vesel din vocea unei persoane. Un alt studiu efectuat in cadrul aceleiasi universitati arata ca oamenii inteleg emotiile exprimate prin intermediul muzicii, deoarece aceasta imita modul in care sentimentele sint exprimate prin vorbire. Studiul a analizat rezultatele a mai mult de 1.000 de compozitii de muzica clasica si peste 6.000 de cintece folk.

Ceasul lui Obama a devenit bestseller

0

Jorg Gray 6500, un ceas relativ ieftin, de 300 de euro si fara nici o complicatie, a devenit un bestseller peste noapte. Secretul? Presedintele SUA, Barack Obama, a fost zarit purtind acest ceas, pe cit de elegant, pe atit de nepretentios. Pina de curind presedintele Americii purta un mai scump TAG Heuer, iar, atunci cind pasionatii au observat noul model de la incheietura celui mai puternic om al planetei, au presupus ca acesta isi upgradase ceasul, optind pentru o varianta mai exclusivista. Atunci cind insa s-a descoperit ca, in loc sa upgradeze, presedintele isi downgradase ceasul, noua piesa a devenit foarte populara. Se pare ca piesa i-a fost oferita lui Obama drept cadou, in 2007, la cea de-a patruzeci si sasea aniversare de catre unul dintre bodyguarzii sai. Si asta pentru ca Jorg Gray 6500 este o editie dedicata membrilor Serviciilor Secrete americane. Misterul a fost sporit, se pare, de faptul ca logoul firmei este foarte mic pe cadranul acestei editii, astfel incit multa vreme nimeni nu a stiut exact ce piesa poarta Obama, a carui lipsa de fite a ajutat compania producatoare sa depaseasca fara probleme criza pina in prezent. Pentru ca, asa cum declara Trevor Gnesin, presedintele Jorg Gray: „Am inregistrat o crestere fenomenala a vinzarilor noastre in 2009 si un interes global pentru piesele noastre, atit a celor model 6500, cit si a altora. Totul se datoreaza faptului ca presedintele continua sa poarte la incheietura 6500-le sau”.