Cine a spus ca unele lucruri sint 100% imposibile? Se pare ca Iadul va ingheta in curind, deoarece Paris Hilton a declarat ca vrea sa renunte la viata de noapte. Mostenitoarea imperiului hotelier, in virsta de 28 de ani, vrea sa renunte la distractiile nocturne din Los Angeles deoarece a devenit prea „brutala”. Aham… Deci Iadul nu va ingheta decit pe jumatate. Paris era una din figurile nelipsite de la petrecerile si din cluburile din „Orasul Ingerilor”, insa sustine ca nu ii mai face placere sa iasa. In plus, blondina are atit de mult de lucru, ca nu-si mai vede capul. „Muncesc foarte mult. Ma trezesc la sase dimineata in fiecare zi, asa ca nu mai am destul timp la dispozitie sa mai si ies in cluburi la fel ca inainte. In plus, am iesit acum citeva seri si era atit de brutal: oameni obraznici si atit de zgomotosi. Insa in Las Vegas te poti distra, acolo ne simtim bine oricind”, a declarat balaioara. Chiar daca viata de noapte nu ii mai provoaca atit de multa placere, Paris inca nu are de gind sa renunte la burlacie. Intrebata pe cind o nunta si niste plozi cu iubitul Doug Reinhardt, replica acesteia a fost scurta si la obiect: „Intr-o zi”.
Irinel Columbeanu si clasa muncitoare
Irinel Columbeanu a mozolit-o pe una la subrat. Acum pe bune, daca e impozant ca un spray cu biluta, ce v-ati fi asteptat sa faca? Iri ar fi bun si in Parlament, ca tot a cerut opozitia votul cu bile si ar putea sa-l bage domnii senatori in urne. Pe de alta parte, ar fi fost mai bine ca magarita delatoare din Iasi sa se abtina. Nu ma gindesc la prostii gen „l-a compromis pe Iri”. Ete, draci! Reputatul inventator, cunoscut in lumea stiintei ca marele creator al „Columbelitului”, nu-i afectat deloc, chiar se bucura ca afla natia ce vinjos e el, ce razboi al simturilor se duce in trupul lui ce incape intr-o cutie de pantofi si mai ramine loc si pentru limba. Despre limba de incaltaminte vorbesc, fireste. Altceva m-a deranjat cind am citit dezvaluirile. Imaginati-va ca niste santieristi, care folosesc columbelitul pentru a construi capitalismul, si-ar intinde merindele de prinz pe ziarul cu pricina. Va dati seama ce reactie exploziva ar produce intilnirea istorica dintre costita cu fasole la borcan si povestirile divei invitate de Iri intr-un salon de masaj? Pai, ce facem aici, imbolnavim clasa muncitoare? Vreti sa vomite zidarii sau sa-i apuce cufureala pe schele? Nea Iri, eu te apreciez atit de mult incit uit ca te desconsider, dar totul pina la Protectia Muncii!
Evenimentul zilei de ieri
*9 octombrie*
1890 Incepe constructia podului de la Cernavoda. Pentru ca lucrarile au fost executate intr-un timp scurt, la un pret rezonabil si la standarde de calitate de virf, regele Carol I n-a prea avut pretexte sa faca vizite pe santier in fiecare week-end, asa ca, dupa cum stiti, n-a ajuns niciodata atit de popular ca Traian Basescu.
*10 octombrie*
1872 Cu toate ca intrunea calitatile principale ale unui popa din Modova, fiind si curvar, si betiv, Ion Creanga este exclus din cler. Probabil, fiindca era de treaba si nu-si spolia enoriasii.
*11 octombrie*
1818 Ion Voda Caragea fuge din tara. In graba plecarii, n-a apucat sa ia decit strictul necesar, adica o mica avere din care sa traiasca in lux el si vreo cinci generatii dupa el.
*12 octombrie*
1492 Columb descopera insulele Bahamas, desi acasa e nevoit sa pretinda ca a fost pina la Toledo cu niste treaba, pentru ca doamna Columb nu era atit de proasta sa creada in povesti de-astea cusute cu ata alba gen Lumea noua sau mai nu stiu eu ce insule exotice.
*13 octombrie*
539 i.Hr. Cyrus cel Mare cucereste Babilonul. Pentru ca fortificatiile acestuia nu puteau fi luate cu asalt, persanii au deviat, in noaptea de 12 octombrie, cursul Eufratului si au intrat in Babilon prin albia secata a fluviului. Partea nasoala pentru babilonieni a fost aceea ca au fost surprinsi chefuind, istoricii fiind de parere ca persanii s-au enervat groaznic si i-au macelarit mai mult pentru ca nu-i chemasera si pe ei la chef.
*14 octombrie*
1582 Prin introducerea calendarului gregorian, aceasta zi nu exista in istoria Italiei, Poloniei, Portugaliei si Spaniei. Printr-o bizara coincidenta, tot pe 14 octombrie 1582, armata franceza nu sufera nici o infringere.
*15 octombrie*
2003 Prima misiune spatiala chineza – probabil, naveta spatiala chinezeasca a survolat cunoscutele planete Venus si Jupiner.
Maia Morgenstern paraseste maneaua
Fanii actritei Maia Morgenstern se pot scutura de angoase – dupa citeva derapaje de conduita (in compania manelistilor), aceasta revine pe sticla, participind la o emisiune care nu poate fi banuita nici de prost gust, nici de subcultura. Ba, dimpotriva! Actrita a acceptat invitatia de a deschide noul sezon al emisiunii “Liber pe contrasens” (TVR 2, simbata, 10 octombrie, ora 10.35), singurul talk-show cu si despre adolescenti, prezentat de Mariuca Mihailescu si Adi Anton. Maia a acceptat sa joace rolul unei mame cu doi copii, care se lupta cu vicisitudinile vietii. Andreas Petrescu si George Corodeanu, cei doi actori care joaca rolul fiilor, sint, in filmulet, produsul perfect al unei societati in care sansa si educatia exista doar la nivel teoretic. Subiectul scenariului poate fi rezumat prin ce-a zis Ghandi: “Saracia este cea mai acuta forma de violenta” . Exact realitatea pe care marea actrita a incercat s-o camufleze prin tot felul de scuze fariseistice, sustinind ca actorii accepta sa joace in suse – nu pentru rotunjirea bugetului, ci pentru ca nu sint rasisti. Se pare ca, intre timp, a redevenit perfectionista pe care o stiam: filmarile au durat, cu tot cu repetitii, zece zile – infinit mai mult decit ar fi durat in mod normal. E reconfortant sa vezi o mare actrita acolo unde ii este locul – in productii de calitate – si nu in “show”-urile in care am tot vazut-o in ultima vreme, in care tronau mediocritatea si manelele.
De pe plantatia de bumbac la Casa Alba
Pina la inceputul campaniei electorale a lui Barack Obama, actuala Prima Doamna nu stia mare lucru despre stramosii ei – decit ca, asemeni multor americani de culoare, fusesera sclavi pe vreo plantatie de bumbac din Sud. Numai ca genealogista Megan Smolenyak nu a putut – sau nu a vrut – sa lase lucrurile asa, si a reconstituit (in masura posibilului) genealogia fostei domnisoare Michelle Robinson. Ca de obicei in astfel de cazuri, a iesit la iveala un amestec de rase: Michelle Obama are nu numai stramosi albi, asa cum au majoritatea afro-americanilor de azi, ci si amerindieni. Dar radacinile familiei actualei Prime Doamne au putut fi trasate doar pina la 1850, an in care apare prima mentiune despre stra-stra-strabunica sa: „o fetita neagra in virsta de sase ani, numita Melvinia”, care fusese cumparata cu 475 de dolari. Primul ei stapin, David Patterson, a murit in 1852, iar Melvinia a fost lasata mostenire fiicei acestuia, Christianne, maritata cu un anume Henry Shields. De-abia iesita din adolescenta, Melvinia Shields (in secolul XIX se impamintenise obiceiul ca sclavii sa adopte numele de familie al stapinilor) a dat nastere unui fiu, Dolphus T. Shields, care apare in actele de stare civila ca „mulatru” – la fel ca si ceilalti trei frati ai sai, dintre care ultimul s-a nascut dupa Razboiul de Secesiune. Cine a fost tatal nu se stie. Ar fi putut fi Henry Shields, care se apropia de 50 de ani, sau oricare dintre cei patru fii ai sai. Dolphus Shields – „care putea fi luat drept alb”, conform marturiilor contemporanilor – s-a insurat cu o fata nascuta pe plantatia primului stapin al mamei sale (care a murit in 1938) si s-a mutat in Birmingham, Alabama. Iar nepotul sau, pictorul Purnell Shields, este bunicul Michellei Obama. Cit despre parintii Melviniei Shields, la rubrica respectiva din certificatul ei de deces, sta scris „necunoscuti”. Culmea ironiei: stramosii dinspre mama (albi) ai presedintelui Obama au avut plantatii de bumbac. Si sclavi…
Lacatus, pune-le calus!
Eliminati la sfirsitul lunii august din play-off-ul Europa League, fotbalistii platiti de Adrian Porumboiu au uitat ca mai au si alte treburi, recte campionatul si Cupa României. Desi Vasluiul nu-i sat fara ciini, fotbalagii moldoveni s-au luat la bumbaceala cu staff-ul tehnic, respectiv cu fostul antrenor principal Dorin Zotinca. Cica in pauza meciului de la Alba Iulia (scor 0-2/ etapa 8), cind portarul Dusan Kuciak a fost schimbat cu Haisan, slovacul a sarit sa-l articuleze pe „interimarul” Zotinca. „Ba, esti antrenor acum si te dai mare cu noi? Cin’ te crezi, Mourinho? De ce vrei sa ma schimbi, spune repede!”, s-a rastit goalkeeper-ul. Zotinca n-a apucat sa comenteze ceva, pentru ca Dusan Kuciak s-a si repezit sa-l faca una cu pamintul pe tehnician. Interventia colegilor lui Kuciak a fost extrem de utila, evitindu-se astfel varsarea de singe. Episodul nu e singular. Porumboiu a aflat ca patru jucatori din lot formasera o gasca, devenita „sperietoarea” cluburilor de noapte din Iasi. Burdujan, Kirovski, Kuciak si Pavlovici dadeau chefuri de citeva ori pe saptamina. Boss-ul a decis sa-i amendeze pe petrecareti cu sume cuprinse intre 10.000 si 30.000 de euro. Asa ca, pentru a da militaria jos din pod, Porumboiu a decis sa-l angajeze la echipe pe Marius Lacatus.
Serbia > România
Sirbii sint favoriti inaintea meciului cu România de la Belgrad si prin prisma faptului ca jucatorii antrenati de Radomir Antici au o cota de piata net superioara alor nostri. Conform calculelor facute de publicatia sirbeasca „Alo”, valoarea adversarilor „tricolorilor” de simbata este de 106,7 milioane de euro, in timp ce fotbalistii antrenati de Razvan Lucescu pretuiesc „doar” 72 de milioane. Cei mai bine cotati sirbi sint Vidici, Ivanovici, Zigici si Jovanovici. In schimb, exceptindu-i pe Mutu, Chivu, Rat, Marica si Radoi, restul nu conteaza. Cotatiile ziarului „Alo”:
*Serbia (106,7 milioane euro)*: Stojkovic / Sporting / 0,9 milioane euro; Ivanovic / Chelsea / 8,5 milioane; Vidic / Manchester United / 35 milioane; Lukovic / Udinese /
3,8 milioane; Dragutinovic / FC Sevilla / 2 milioane; Krasic / ŢSKA Moscova / 12,5 milioane; Milijas / Wolverhampton / 4,5 milioane; Stankovic / Inter Milano / 14 milioane; Jovanovic / Standard Liege / 8,5 milioane; Pantelic / Ajax / 7 milioane; Zigic/ Valencia / 10 milioane.
*România (72 milioane)*: D.Coman / FC Brasov / 1,3 milioane; Maftei / Unirea Urziceni/ 1,8 milioane; Rat / Sahtior/ 6 milioane; Apostol / Unirea / 1 milion; Chivu / Inter Milano / 21 milioane; Ghioane/ Dinamo Kiev/ 5 milioane; Mara / CFR Cluj/ 1,1 milion; D.Varga / Unirea / 1 milion; Radoi / Al Hilal/ 3,5 milioane; Marica / VfB Stuttgart / 5,5 milioane; Mutu / Fiorentina / 25 milioane.
Yakuza organizeaza cursuri de (re)calificare
Multi economisti considera ca Yakuza – mai exact, felul in care teribila Mafie japoneza isi deruleaza afacerile – este cel mai bun indicator al „sanatatii economice”, in Arhipelagul Nipon si chiar in intreaga lume. Dupa ce, in urma cu un deceniu, mafiotii japonezi au incercat sa se transforme din banditi care storc „taxe de protectie” de la proprietarii micilor magazine in „investitori seriosi”, folosind, in acest sens, banii obtinuti din prostitutie si jocurile de noroc, astazi Yakuza are evidente probleme financiare provocate exact de „politica de investitii”. In 2008, rezultatele erau vizibile: Yakuza controla peste 600 de companii japoneze, manifestind o adevarata slabiciune pentru afacerile imobiliare. Intre timp, a venit recesiunea, care a afectat aceste companii si, implicit, Yakuza. Cei peste 80.000 de membri ai „onorabilei organizatii” nu aveau nevoie de analizele specialistilor Fondului Monetar International pentru a afla ca Japonia va iesi din criza de-abia in 2012 – are si Yakuza economistii ei. Si nu numai economisti, ci si experti in toate domeniile posibile si imposibile… Ca urmare, Yakuza s-a intors la „vechile metode”, adica a iesit din nou pe strazi. Dar a facut mai mult decit atit: a initiat un „program de recalificare” pentru membrii ei, care au ajuns sa dea si examene scrise. „Materiile de studiu” pentru cursanti sint specifice: fraude bancare, cu calculatorul sau chiar cu telefonul mobil, afaceri cu deseuri industriale, furturi auto si „driblarea” prevederilor legislatiei economice si penale. Citeva chestionare scrise folosite la examenele de la sfirsitul „cursurilor de recalificare” (intinse pe12 pagini) au fost descoperite recent de politia nipona cu prilejul unui recent raid efectuat intr-unul dintre imobilele detinute de Yakuza in Tokyo.
Cel de-al Treilea Razboi Mondial va avea loc in Cyberspatiu
„Lipsa sistemelor de comunicatie poate paraliza orice natiune, si nicio natiune nu este imuna in fata unui atac cibernetic”, avertizeaza Hamadoun Toure, directorul Uniunii Internationale a Telecomunicatiilor, o agentie a ONU. In momentul de fata, nu exista practic nicio tara care sa nu depinda de Internet in domenii cum ar fi serviciile publice, securitatea nationala, sistemul financiar, comertul, comunicatiile, sanatatea etc. Pe masura ce rolul Internetului in viata fiecarui om creste, frecventa atacurilor si a infractiunilor cibernetice creste si ea. „Bresele” create de hackeri in comertul on-line au provocat deja pagube in valoare de sute de miliarde de euro, avertizeaza Carlos Solari, vicepresedinte al Alcatel. In aceste conditii, nu este de mirare ca Departamentul Securitatii Interne al SUA a primit mina libera sa angajeze 1000 de informaticieni, experti in securitate cibernetica. Coreea de Sud a creat si ea un program de antrenare a 3000 de „cyberserifi”, care vor asigura securitatea sistemelor cibernetice nationale. Avertismentul lui Hamadoun Toure nu este deloc lipsit de substanta – o dovedeste „razboiul cibernetic” lansat in anul 2007 de hackerii rusi impotriva Estoniei, care au izbutit pentru o vreme sa paralizeze activitatea guvernului si a citorva companii din aceasta tara baltica.
Simona Sensual atenteaza la vocea lui Costi Ionita
Pentru ca dentistul manelist Costi Ionita a indraznit sa spuna despre Sensual Suhoi ca are o cariera ratata (ce cariera?), moldoveanca s-a aruncat pe celular si a butonat un mesaj din care reiese ca intentioneaza sa-l lase pe Costita fara voce! A doua zi, blonda a continuat sa vocifereze: “M-am enervat foarte tare, pentru ca stiu cit s-a rugat de mine sa colaboram la un album, iar acum spune ca nu am voce si ca am cariera ratata. Oricum, nu mi-au trecut nervii, asa ca atunci cind o sa-l vad, s-ar putea sa-l bat eu, cu mina mea.” Are dreptate! Cum a putut Costi Ionita sa spuna ca n-are voce, cind oricine poate constata ca Suhoi are o voce de pisica debila, cu urechi infundate?
Elizabeth Taylor va fi operata pe inima
Actrita americana Elizabeth Taylor, considerata una dintre legendele Hollywood-ului, a anuntat, recent, pe Twitter, ca va fi internata in spital, urmind sa suporte o interventie chirurgicala pe cord. „Dragii mei prieteni, vreau sa va anunt, inainte ca aceasta informatie sa apara in ziare, ca ma voi interna pentru o operatie la inima”, a scris celebra actrita americana in virsta de 77 de ani. Elizabeth Taylor a precizat ca scopul operatiei chirurgicale este montarea unui mic dispozitiv impotriva insuficientei cardiace de care sufera si ca aceasta procedura nu constituie o interventie pe cord deschis. Actrita le-a cerut fanilor sa se roage pentru ea si a promis ca le va de veste „imediat ce totul se va termina”. Actrita si-a incheiat mesajul printr-o declaratie de dragoste pentru fanii ei: „Va iubesc”. Starea de sanatate a celebrei Elizabeth Taylor a facut obiectul a numeroase speculatii in ultimii ani. Ea a fost operata de o tumoare pe creier in 1997 si a trebuit sa dezminta, in 2006, speculatiile potrivit carora ar suferi de maladia Alzheimer.
Elizabeth Taylor a aparut ultima oara in public la inceputul lunii septembrie, la funeraliile lui Michael Jackson, unul dintre cei mai buni prieteni ai sai, care a murit in iunie, la virsta de 50 de ani, in urma unei supradoze de medicamente. Elizabeth Taylor si-a cistigat celebritatea la 12 ani, cu rolul din filmul „Vis de glorie” (1944). Recompensata cu doua premii Oscar, pentru „Butterfield 8” (1960) si „Cui ii e frica de Virginia Woolf?” (1966), Taylor a fost casatorita de opt ori – de doua ori cu actorul Richard Burton. Ultimul sau mariaj, cu muncitorul in constructii Larry Fortensky, a durat cinci ani si s-a incheiat in 1996.
Jerry Seinfeld revine cu o emisiune de comedie despre casnicii
Jerry Seinfeld va colabora cu producatorul lui Oprah Winfrey pentru un show tv de comedie, in cadrul caruia comici si celebritati vor analiza casniciile altor personae. Acesta este primul proiect tv pe care Seinfeld il lanseaza, dupa sitcom-ul care i-a purtat numele si care a fost un succes de proportii in SUA si pe plan international. Asa cum sitcom-ul „Seinfeld” din anii 1990 a devenit un succes mondial punind accentul pe lucrurile marunte din viata care ii afectau in mod semnificativ pe protagonistii show-ului – Seinfeld, Elaine, Kramer si George – , noua emisiune, care se va numi „The Marriage Ref”, va acorda o atentie sporita lucrurilor marunte din casniciile oamenilor. In cadrul emisiunii, cupluri care se cearta isi vor prezenta punctele de vedere asupra conflictelor din relatia lor unui „panel de experti” format din actori de comedie, politicieni si celebritati, care vor incerca sa-l convinga pe „The Referee” („arbitrul”), selectat de Seinfeld, sa decida in favoarea sotului sau a sotiei. In cadrul emisiunii, un membru al echipei va transmite in direct de la domiciliul cuplului in momentul comunicarii verdictului, pentru a surprinde reactiile. Jerry Seinfeld, pe care show-ul „Seinfeld”, difuzat in perioada 1989 – 1998, l-a transformat in unul dintre cei mai de succes si mai bogati comici din lume, nu va aparea in emisiune. Seinfeld spune ca ideea i-a venit in momentul in care a avut o neintelegere cu sotia sa, Jessica Skylar, in fata unui prieten, caruia i-a cerut sa decida cine avea dreptate. Ulterior, sotia l-a convins sa dezvolte ideea intr-un program de televiziune.
Bergodi a „arestat” masina de serviciu
Pina sa-i dea dreptate FIFA, in litigiul cu Steaua, Cristiano Bergodi se razbuna cum poate pe clubul unde a fost angajat timp de trei luni. Dat afara din Ghencea, italianul si-a trecut la capitolul „bagaje” si autoturismul de serviciu, primit de la conducerea Stelei in perioada cit a pregatit echipa. „Tot ce i-am pus noi la dispozitie se afla la el, nu a returnat absolut nimic. Masina luata de la club este tot la el, se foloseste de ea, dar refuza sa se urce la volan si sa vina la serviciu. Eu stiu ce face? Habar n-am daca a luat-o in Italia sau a lasat-o unor prieteni din Bucuresti, noi nu sintem politisti”, sustine presedintele Valeriu Argaseala, care are si o solutie: „Legea spune ca Bergodi trebuie sa vina la serviciu, pentru ca inca are un contract semnat cu FC Steaua. Nu ma intereseaza altceva”. Italianul Bergodi nu este singurul antrenor din Liga 1 care isi insuseste masina clubului dupa demitere. Campion la acest capitol este Viorel Hizo, „principalul” Rapidului alegindu-se cu doua autoturisme dupa „mandatele” Ceahlaul si FC Vaslui.
Andone ia milionul
Vazut drept singurul tehnician capabil sa salveze corabia dinamovista, Ioan Andone este ademenit de Cristi Borcea cu cea mai tentanta oferta posibila in fotbalul românesc: functia de manager general, contract pe trei ani si un venit cumulat de un milion de euro! De la Jose Peseiro incoace – portughezului i s-au oferit aproape doua milioane de euro din salariu si prime – in Liga 1 nu s-a mai pomenit un asemenea „cadou” pentru un antrenor. Actionarii din Stefan cel Mare asteapta un raspuns definitiv din partea lui Andone, pina cel tirziu miine dimineata, in aceasta seara fiind programata intilnirea decisiva dintre „principalul” lui Al Ahli si seicii arabi. Daca va fi demis, „Falcosul” va ajunge la Bucuresti cel tirziu duminica, iar luni va efectua primul antrenament.
Borceabecalizarea Europei
Stigmatizatii patroni din fotbalul românesc au corespondentii lor in vestul Europei. Ultimele jocuri din Spania, Anglia si Italia – tarile care propun cele mai puternice ligi nationale din lume – scot la iveala cite un Cristi Borcea sau Gigi Becali la Real Madrid, FC Liverpool ori AC Milan. Desi greu de acceptat, adevarul este ca sefii marilor cluburi din Europa nu doar ca se implica la echipa, dar isi si impun jucatorii meci de meci. Iar antrenorii care se tin batosi au parte de acelasi tratament aplicat in Ghencea ori Stefan cel Mare. Mai intii sint criticati in public, apoi urmeaza concedierea.
*Florentino Perez: „Joaca toate vedetele!”*
FC Sevilla a bagat zizanie in vestiarul lui Real Madrid, dupa victoria din weekend, 2-1 pe „Ramon Sanchez Pizjuan”, insa nu cearta dintre fotbalisti (Iker Casillas vs. Guti) a iesit in evidenta, ci reactia presedintelui Florentino Perez. Creatorul „galacticilor” s-a aratat indignat de faptul ca vedetele achizitionate pe zeci de milioane de euro in aceasta vara nu sint „exploatate” la maximum de antrenorul Manuel Pellegrini, care prefera un sistem de rotatie atunci cind alcatuieste primul „11”. Perez a aflat din ziare ca francezul Karim Benzema este suparat deoarece nu joaca mai mult, in aceeasi situatie aflindu-se si portughezul Cristiano Ronaldo, deranjat de faptul ca Pellegrini il inlocuieste de fiecare data dupa minutul 70. Florentino Perez a inteles mesajul fotbalistilor si i-a transmis antrenorului – prin intermediul jurnalistilor de la cotidianul „As” – un ordin
clar: „Vreau in teren toate vedetele cumparate in vara! Benzema, Ronaldo si Kaka sa fie titulari meci de meci!”.
Dupa sase etape in „Primera Division”, Real Madrid ocupa locul 2 in clasament, cu 15 puncte, la trei in spatele liderului FC Barcelona.
*Berlusconi are o singura dorinta: „Ronaldinho – mereu titular!”*
La AC Milan, lucrurile sint putin mai simple. Dupa ce ani la rind s-a bagat peste diversii antrenori, impunindu-le titularii, Silvio Berlusconi nu mai are decit o singura dorinta. Sa-l vada in echipa, la fiecare partida, pe Ronaldinho. Nu conteaza ca brazilianul petrece mai multe ore prin cluburile de noapte decit la sedintele de pregatire de la baza „Milanello”, „principalul” Leonardo a inteles ordinul. Pe de alta parte, tehnicianul instalat in aceasta vara nici nu este sustinut de conducere in fata criticilor venite din partea fanilor, administratorul-delegat Adriano Galliani multumindu-se sa declare ca nu comenteaza zvonurilor privind demiterea antrenorului.
AC Milan se afla pe locul 12 in „Serie A”, cu 9 puncte din sapte meciuri.
*Rafa Benitez, criticat constant de catre patronii americani*
Chiar daca Anglia este patria „fair-play-ului”, notiunea si-a pierdut din semnificatie de cind americanii George Gillett si Tom Hicks au preluat FC Liverpool. Desi a cistigat Liga Campionilor si a calificat echipa intr-o a doua finala, spaniolul Rafa Benitez este atacat constant in presa de catre patronii veniti de peste Atlantic. Intr-un interviu acordat „The Guardian”, Gillett il face raspunzator pe managerul iberic de rezultatele nesatisfacatoare ale „cormoranilor” din acest inceput de sezon: „Am investit mai multi bani in transferuri decit toti competitorii nostri din dorinta de a realiza performanta la Liverpool. In ultimele 18 luni am cheltuit 128 de milioane de lire sterline (n.n. – 138 de milioane de euro) si asta inseamna ca ar fi trebuit sa avem rezultate. Iar daca acestea lipsesc, nu este vina lui Gillet sau Hicks, ci a managerului”.
FC Liverpool are deja trei infringeri din opt partide jucate in „Premier League” (15 puncte, locul 6).
Taxiuri roz exclusiv pentru femei
Treizeci si cinci de taxiuri roz, securizate, conduse de femei si destinate acestora, au inceput sa circule de citeva zile, in orasul Puebla, din centrul Mexicului, a anuntat serviciul municipal de comunicatii si transport. Poreclite „taxiurile roz”, vehiculele sint urmarite prin satelit, cu ajutorul tehnologiei GPS, autoturismele avind si un buton conectat la un „Centrul de urgenta si raspuns imediat”, care este gata de a reactiona in caz de probleme. Orasul Mexico, capitala mexicana, a lansat anul trecut un serviciu de transport cu autobuzul destinat femeilor pentru a preveni hartuirea acestora. Tehnologia asociata taxiurilor roz care circula in Puebla permite cunoasterea in orice moment a rutei acestora, a pozitiei lor exacte, precum si a numarului vehiculului, dar si a numelui operatorului. „Vrem sa rupem mitul femeii la volan, vazuta ca un pericol, si sa il inlocuim cu «femeia la volan, siguranta permanenta»”, a declarat Valentin Meneses, directorul serviciului municipal de comunicatii si transport din Puebla. Fiecare vehicul a primit numele unei femei: Maria, Margarita, Blanca sau Ely. „Cu acest prilej, am vrut sa consolidez segmentul sexului feminin – pentru ca este o parte importanta al populatiei, care are nevoie de o atentie speciala – cu vehicule concepute exclusiv pentru ele”, a adaugat Meneses.
Explozibilul sub forma de supozitor, noua arma a teroristilor
Potrivit unei note secrete a Directiei Centrale de Informatii Interne (DCRI) din Franta, Al-Qaida va comite pe viitor actiuni sinucigase cu ajutorul unor bombe introduse in corp. Un procedeu care ne face sa reflectam asupra tehnicilor de control al pasagerilor, scrie cotidianul francez „Le Figaro”, care precizeaza ca fata de acest nou gen de terorism eficiente ar fi numai razele X, nu doar simplele detectoare de metale.
*Numai un control cu raze x ar fi detectat “supozitorul”*
Scena se desfasoara la 5.000 km de Paris. Pe 28 august, Abul Khair, un islamist cautat, se prezinta la palatul printului Mohammed bin Nayef, insarcinat cu lupta impotriva terorismului in Arabia Saudita, si intre altele, fiul ministrului de Interne al regatului. Este ora traditionalei receptii organizate in vederea incetarii postului. Barbatul vine sa se predea si, dupa cum spune el, sa implore clementa printului. Dar, imediat ce printul s-a apropiat, teroristul a manipulat un telefon mobil. Se produce o explozie. Mohammed bin Nayef scapa, ca prin minune, doar cu citeva zgirieturi. Cit despre vizitatorul sau, acesta s-a facut tandari, raspindindu-se, spulberat in 70 de bucatele, in toata incaperea. De buna voie, el a sarit in aer odata cu bomba. Ca sa-si atinga tinta, Abul Khair nu a folosit un explozibil atasat la curea, tehnica clasica utilizata de kamikaze. El purta bomba in chiar corpul sau, fapt care constituie o premiera, subliniaza analistii serviciului de informatii. „Un explozibil ingerat sau mai degraba introdus ca un supozitor. Altfel spus, nedetectabil. Purtatorul sau, kamikaze, nu trebuia decit sa-l declanseze cu ajutorul telefonului mobil pe care cerberii palatului nu au avut prezenta de spirit sa i-l retina”, spune un inalt functionar de la Ministerul francez de Interne. In nota serviciilor antiteroriste transmisa cu citeva zile in urma ministrului de interne, Brice Hortefeux, expertii ministerului insista asupra acestui nou „mod de actiune” la care recurge Al-Qaida. Ea constituie o provocare pentru toate structurile de securitate create in vederea protectiei impotriva atentatelor, incepind cu dispozitivele de control de pe aeroporturi, pentru accesul pasagerilor in avioane.
„Platformele noastre aeriene sint dotate cu detectoare de metale, dar in cazul acelui kamikaze saudit numai un control cu raze X ar fi permis detectarea explozibilului, asa cum sint reperate capsulele cu droguri introduse in abdomenul pasagerilor”, explica un comisar de politie.
Distractie totala in masina
Bosh a lansat recent sistemul Multimedia Reference, primul sistem multimedia cu platforma Linux si procesor Intel. Prin sistemul Reference, Bosch propune pentru prima data separarea subsistemelor “autovehicul” si „multimedia”. Astfel, devine posibila o functionare simultana si, mai ales, sigura a intregului sistem electronic al autovehiculului, deoarece ambele sectiuni sint strict separate. In materie de divertisment multimedia, unitatea dispune de un browser pentru navigarea pe Internet, precum si de o aplicatie care asigura accesul pe YouTube, GoogleEarth sau Last.FM. Posibilitatea de verificare a e-mail-urilor este, de asemenea, inclusa, la fel ca si un cititor de documente ce permite vizualizarea diferitelor formate de fisiere precum PDF, Excel, Word si Powerpoint. In plus, se pot viziona si stoca filme si fisiere de muzica. Monitorul LCD de 7 inch poate fi utilizat simplu si intuitiv prin intermediul ecranului touchscreen.
50% dintre români nu se simt in siguranta la munca
Pentru multi români foarte importante sint siguranta individuala si sanatatea. Daca in particular nu este o problema sa ai grija de ambele, atunci cind acestea iti sint amenintate la serviciu, chiar devin o problema.
*Nici europenii nu sint mai fericiti*
Peste jumatate dintre angajatii români (54%) sustin ca, in ultimii cinci ani, siguranta si sanatatea la serviciu s-au inrautatit si doar 46% se considera bine informati in legatura cu factorii de risc de la locul de munca. Acestea sint datele obtinute in urma unui sondaj de opinie privind securitatea si sanatatea la locul de munca, realizat de Agentia Europeana pentru Sanatate si Securitate in Munca (EU-OSHA). La nivel european, 57% dintre lucratorii cred ca sanatatea si securitatea in munca s-au schimbat in bine in ultimii cinci ani. Totusi, potrivit sondajului de opinie, sase din zece europeni se asteapta ca declinul economic global sa deterioreze conditiile de munca, in special in materie de sanatate si securitate. Si o majoritate semnificativa a respondentilor (75%) din toate statele membre considera ca imbolnavirile sint cauzate, cel putin intr-o anumita masura, de locul de munca.
Firmele anunta de pe acum concedierile din 2010
Agentia Nationala de Ocupare a Fortei de Munca (ANOFM) a inregistrat 15.792 de notificari, de la angajatori din toata tara, privind disponibilizarea locurilor de munca in perioada octombrei 2009 – aprilie 2010, dintre acestea 332 urmind sa aiba loc in primele patru luni ale anului viitor.
*Companiile private, primele la disponibilizari*
Cele mai multe disponibilizari sint anuntate pentru luna octombrie – 9.463, in timp ce alte 5.137 de posturi ar putea fi disponibilizate in noiembrie, 860 in decembrie, 201 in ianuarie, 96 in februarie, 34 in martie si un post in aprilie. In total 169 de firme din toata tara au anuntat ca vor face disponibilizari in aceasta perioada, cele mai multe fiind din Vaslui (19), Satu Mare (11), Bucuresti si Prahova (cite 10), Harghita (9), Galati si Timis (cite 8). Cele mai multe locuri de munca ce vor fi disponibilizate sint anuntate in Bucuresti (1.831) si judetele Prahova (2.054), Vaslui (1.296), Galati (992), Gorj (948), Arges (679), Timis (668) si Bistrita Nasaud (649). Dintre firmele care au notificat agentiile de ocupare asupra faptului ca vor face disponibilizari, 13.838 sint cu capital privat, 1.770 cu capital de stat si 184 cu capital mixt.
Mitrea: Geoana, prizonierul lui Hrebenciuc
„Hrebenciuc si gasca” sint cei mai mari dusmani ai liderului social-democrat Mircea Geoana, iar prezidentiabilul PSD este prizonierul acestei grupari, sustine senatorul PSD Miron Mitrea, intr-un interviu acordat unei publicatii centrale. „Stiu ca este (prizonier – n.r). Nu cred, stiu ca este. Dar nu stiu de ce este. Eu stiu ce mi-a spus Vanghelie, ce mi-a spus Hrebenciuc de-a lungul timpului. Dupa aceea am vazut cum au reusit sa obtina totdeauna ce au vrut, desi erau intr-o minoritate evidenta la momentul respectiv. Deci, este prizonierul lor”, a mai precizat Mitrea.
Adoptarea motiunii, bucuria lui …Boc!
Depunerea motiunii de cenzura este insotita de inerentele scenarii de culise. Cel mai plauzibil avanseaza dorinta … PDL de a vedea trecuta motiunea, pentru a avea astfel cale libera formarii unui nou si legitim guvern, impreuna cu UDMR. Ce-i drept, calculele parlamentare arata ca PDL, UDMR, cei 18 deputati reprezentanti ai minoritatilor nationale altele decit cea maghiara plus recentele “achizitii de toamna” ale PDL (cei 20–30 de deputati si senatori cumparati de pe la PSD si PNL) ar asigura majoritatea necesara unui guvern Boc III. PSD ignora insa pericolul si declara, prin vocea liderului sau, ca va vota motiunea depusa de PNL si sugereaza totodata ca este posibila formarea unui guvern PSD cu PNL (fapt de-a dreptul improbabil cita vreme Basescu este la Cotroceni). Contra pozitiei oficiale adoptate de Geoana ar fi insa alti lideri de marca ai PSD – Adrian Nastase, Liviu Dragnea, Radu Mazare- sustin culisele social-democrate. Acestia sint constienti ca Basescu va avea un spatiu de manevra mult mai mare dupa caderea cabinetului Boc II, prin urmare nu sint convinsi ca sustinerea motiunii de cenzura ar fi un gest politic intelept pentru PSD.
ROBERTA – “CRUCIFICATĂ” IN LOCUL ELENEI
Asaltarea strazilor capitalei de catre sindicalistii scosi din rabdari de criza si de prestatia guvernamentalo-politica nu i-a impresionat pe parlamentari. Acestia si-au continuat ieri razboiul, in cele doua tabere deja consacrate: PSD-PNL versus PDL. Victima de serviciu a cazut democrata Roberta Anastase, careia noua majoritate pesedisto-liberala a planuit sa-i suspende pentru o luna prerogativele de presedinta a Camerei Deputatilor..
Represaliile vin ca urmare a ratarii, de catre PSD si PNL, a crucificarii mediatice a Elenei Udrea (eveniment petrecut cu o zi inainte). “Atitudinea doamnei Anastase e abuziva. Am hotarit impreuna cu grupul PSD ca vom face o sesizare la Comisia juridica, vom solicita suspendarea dumneaei de a participa la lucrarile Camerei pe 30 de zile” – a justificat Eugen Nicolaescu demersul liberal. Concret, penelistii o acuza pe Anastase ca le-a permis lui Ludovic Orban si Elenei Udrea sa vorbeasca prea mult, fapt care a dus la epuizarea timpului acordat dezbaterii raportului comisiei de anchetare a ministrului Turismului. “Presedintele Camerei Deputatilor a facut marti un artificiu procedural” – a intarit acuzatia si Orban.
*Anastase, la mina Opozitiei*
Sesizarea facuta de PSD si PNL va ajunge la Comisia juridica, unde se va intocmi un raport pe tema – raport care va fi supus votului plenului. Cum plenul este dominat, numeric, de PSD si PNL, Anastase are toate sansele de a fi suspendata – pentru maximum 15 zile insa, asa cum prevede Regulamentul Camerei, nu pentru 30, asa cum au supralicitat pesedistii si liberalii.
Posesorii de decapotabile risca sa surzeasca
Daca Pierce Brosnan ar fi stiut la ce se expune in rolul de James Bond, pe cind conducea BMW ZR decapotabil, in Golden Eye, cu siguranta s-ar fi gindit de doua ori sau ar fi cerut mult mai multi bani pentru acest rol. Si asta pentru ca cei care conduc decapotabile risca sa aiba mari probleme cu auzul. Explicatia este simpla: lipsa acoperisului deasupra capului face ca urechile sa fie expuse unui nivel al decibelilor considerat periculos. Nu doar zgomotul din trafic este nociv, ci chiar si vintul, afirma un chirurg britanic din cadrul Worcestershire Royal Infirmary, Dr. Philip Michael.Pe strazile din Marea Britanie, spre exemplu, au fost raportate si niveluri ale decibelilor ce depasesc 100. De vina poate fi atit suprafata soselei, traficul, vintul si viteza cu care ruleaza decapotabila. Au fost testate mai multe autoturisme de acest gen, de la Toyota MRZ, care se vinde in Regat cu 14.000 de lire sterline, pina la un Bentley Continental, de 150.000 de lire sterline. Cel care a efectuat studiul este chiar medicul Philip Michael, el insusi un entuziast sofer de decapotabila. In cadrul experimentului au fost inregistrate nivelurile decibelilor in cazul a 7 autoturisme, de pe scaunul de linga sofer, inclusiv cele masurate in autoturismul personal, un Audi A4 Cabriolet. Statisticile arata ca expunerea repetata la sunete de peste 85 de decibeli mareste riscul pierderii totale si permanente a auzului.
Senzational: Divertisii se concureaza singuri!
Ca mutarea celor doua grupuri Divertis la Pro TV a fost o miscare neinspirata, a putut constata orice telespectator care le-a urmarit show-urile de duminica trecuta. Daca mai exista vreun dubiu, se poate compara prestatia lor linceda, de la Pro TV, cu cea din epoca de glorie, de la Antena 1. Cea mai buna perioada din istoria grupului Divertis a fost stagiunea 2008 – 2009, cind, sub titlul Divertis Mall, a reusit – mai ales in al doilea sezon – sa fie invincibil in audiente, atit ca medie realizata in primele luni ale lui 2009, cit si individual, in clasamentul productiilor de divertisment. In primele luni ale acestui an, la Antena 1, Divertis Mall a inregistrat o medie de peste 1.100.000 de spectatori pe editie. Toate aceste show-uri, care pot fi considerate de colectie, vor putea fi revazute incepind de duminica, 11 octombrie, la Antena 2, cu incepere de la ora 19.30. Prin urmare, grupul Divertis de la Pro TV concureaza cu varianta mai buna a grupului Divertis, de la Antena 2, cu Daniel Buzdugan si Monica Anghel, ramasi cu fidelitate pe teritoriul umorului… intact, care i-a consacrat. Asadar, de duminica se anunta un meci palpitant intre Divertis si Divertis!
In ultimii doi ani, 6000 de copii au fost nascuti in urma fertilizarii in vitro
Peste sase mii de copii s-au nascut in România, in ultimii doi ani, in urma procedurilor de fertilizare in vitro realizate la nivel national, potrivit datelor centralizate la nivelul Agentiei Nationale de Transplant, privind trasferul de embrioni femeilor cu probleme de fertilitate. Este vorba, mai exact, despre 6.363 de trasferuri de embrioni realizate in 2007 si 2008 femeilor care nu puteau avea copii. „Au fost cazuri in care organismele femeilor au rejectat embrionii. Cu certitudine ca peste 6.000 de femei au adus pe lume copii dupa ce au fost supuse unei astfel de proceduri”, a explicat un medic embriolog. Fostul ministrul al Sanatatii Ion Bazac a semnat, in 23 septembrie, un ordin prin care a fost scoasa in afara legii efectuarea contra cost a procedurilor de fertilizarare in vitro si a celor de inseminare artificiala, procedurile de reproducere umana intrind sub incidenta traficului de celule umane. Concret, ordinul abroga un articol care dadea voie spitalelor de stat si clinicilor private sa faca fertilizarea in vitro si inseminare artificiala contra cost, masura ministeriala venind pe fondul scandalului de la clinica Sabyc, spun surse medicale. Membrii organizatiei „SOS Infertilitatea” s-au autosesizat si intentioneaza sa conteste acest ordin, aratind ca in cele mai multe dintre tari ale Uniunii Europene exista politici publice coerente privind infertilitatea, iar procedurile medicale care ajuta cuplurile infertile sa poata avea copii sint finantate din bugetul asigurarilor sociale. In schimb, in România cuplurilor infertile, carora oricum statul român nu le oferea niciun ajutor, acum li se blocheaza accesul la aceste proceduri chiar si in clinicile la care erau dispusi sa plateasca. Conducerea asociatiei este convinsa ca, daca nu se va reveni pentru modificarea ordinului, cuplurile care isi doresc un copil vor apela la clinicile din strainatate pentru fertilizare. Astfel, salariile si creditele bancare ale cuplurilor infertile din România vor constitui profitul clinicilor din strainatate, de pilda, in Ungaria, unde, de altfel, cetatenii maghiari beneficiaza de cinci tentative de fertilizare in vitro gratuite, platite de catre asigurarile de sanatate la care cotizeaza. Inseminarea artificiala este ilegala, potrivit unui ordin al fostului ministru Ioan Bazac.