Acasă Blog Pagina 848

Bilet scris de un deținut politic, descoperit în zidurile Cazinoului din Constanța. Mesajul emoționant: „Viața mea este în mâinile Domnului”

8

Un bilet scris în limba germană a fost găsit recent, în zidurile Cazinoului din orașul de la malul mării, clădirea simbol a Constanței despre care se știe că se află în plin proces de renovare.

Anunțul a fost făcut marți dimineață, de către primarul orașului Vergil Chițac. „Un nou mesaj cu mare încărcătură istorică și emoțională a fost descoperit zilele acestea în zidurile Cazinoului. Este vorba despre biletul redactat în limba germană al unui deținut politic din Sibiu”, a transmis primarul orașului Constanța.

sursa foto: Vergil Chițac/Facebook

Edilul Chițac își continuă postarea amintind următoarele aspecte: „Cazinoul Constanța a fost renovat la începutul anilor 1950 cu ajutorul deținuților politici. De aici și aceste mărturii cutremurătoare ascunse în zidurile clădirii”.

Primarul municipiului Constanța a publicat și traducerea biletului găsit recent. Iat-o: „Iubite prieten ce vei găsi aceste rânduri, Dumnezeu să te binecuvânteze.

Sunt aici ca deținut politic din 1951, 16 Vll (iulie), până (acum) 1952, V (mai), fiind zidar și dulgher la muncă. Am fost condamnat la 9 ani și de la 10 a l-a (ianuarie) 1949 viața mea este în mâinile Domnului, căci liber nu voi fi prea curând. Dar Dumnezeu este milostiv.

Cu salutări, Marton Iulius, domiciliat la Heltau-Cisnădie, lângă Hermannstadt-Sibiu”.

Caz cutremurător în Sibiu! Bebeluș abandonat, găsit pe un câmp, cu o sticlă cu lapte lângă el

7

O situație cutremurătoare și în același timp greu de imaginat a pus în alertă autoritățile dintr-o localitate sibiană. Totul, după ce s-a găsit un copilaș, care, din primele informații, ar fi fost abandonat pe un câmp. Mama bebelușului a fost găsită.

Totul s-a întâmplat în această dimineață, când angajați ai Primăriei din Șeica Mare au găsit bebelușul de șase luni abandonat în câmp, la marginea satului Boarta, potrivit publicației locale Turnul Sfatului. Oamenii mergeau în zonă să facă o serie de lucrări publice, când au observat copilașul, pe marginea drumului. Lesne de înțeles, angajații au intervenit.

S-a dat alerta, astfel că autoritățile locale au fost informate despre găsirea micuțului. S-a mai aflat că bebelușul era îmbrăcat gros, iar lângă el a fost lăsată și o sticlă cu lapte, conform aceleiași surse.

Primar: Inițial, mama nu a recunoscut că este copilul ei

Angajații primăriei au luat micuțul, au anunțat autoritățile și au reușit să o identifice și pe mamă. Aceasta ar fi încercat să fugă, noteză aceeași sursă. „Inițial, mama nu a recunoscut că este copilul ei, dar în momentul în care a fost anunțată poliția și a văzut că urmează să vină oamenii legii a recunoscut copilul și l-a luat”, a declarat, pentru publicația menționată, primarul din Șeica Mare, Nicolae Șușa.

Potrivit precizărilor edilului, tânăra mamă are aproximativ 19 ani. În cazul de față se va face o anchetă pentru a fi stabilite exact circumstanțele care au dus la abandonarea copilașului. Rămâne de văzut la ce concluzii vor ajunge autoritățile în acest caz cutremurător.

Vestea cea mare pentru zeci de mii de români. Cine poate primi 500 de euro

2

Veste bună pentru zeci de mii de români! Ei pot primi 500 de euro de persoană. Banii reprezintă un ajutor social de stat, iar cei care îi vor primi sunt oamenii care sunt capabili de muncă, însă care nu se pot întreține din resursele proprii pe care le au.

Este vorba despre cetățenii din România care au un statut de ședere valabil din Germania. Așadar, orice persoană care este capabilă să muncească și are nevoie de ajutor poate să primească banii.

Ce criterii trebuie să îndeplinească

În aceste categorii intră șomerii sau persoanele care câștigă puțini bani la locul de muncă și nu se pot întreține.

În prezent, un număr de o jumătate de milion de români și bulgari lucrează în Germania, însă nu toți au un job pe termen lung. Cu toate acestea, numărul persoanelor care primesc venitul de cetățean este triplu și ajunge la 150.000 de persoane. Din acest număr, doar 7% din românii și 18% din bulgarii care sunt apți de muncă primesc venitul de cetățean din Germania.

Acest venit de cetățean în Germania este un ajutor social de stat, care înlocuiește precedenta indemnizație de șomaj. În Germania s-a plătit începând cu data de 1 ianuarie 2023.

Cum se împart banii

Conform legii din Germania, rata standard a cetățenilor este de 502 euro pe lună. Acești bani se dau pe lună pentru o singură persoană, 451 de euro se dau pe lună pentru partenerii maritali sau necăsătoriți ai unei coabitări, 420 de euro pe lună se dau copiilor cu vârsta între 14 și 17 ani, 348 de euro pe lună se dau copiilor cu vârsta între 6 și 13 ani, iar 318 euro pe lună se dau copiilor cu vârsta până în 5 ani și 5 ani inclusiv. Plata se va face în ultima zi de lucru a lunii precedente.

China ridică tonul în relația cu SUA. Ministrul de Externe chinez avertizează Washingtonul: „Dacă SUA nu frânează, vor exista conflicte și confruntări”

SUA și China se îndreaptă spre un conflict inevitabil dacă Washingtonul nu-și schimbă abordarea, a declarat noul ministru de externe al Chinei într-o conferință de presă în care a apărat consolidarea relației țării sale cu Rusia.

Qin Gang a declarat că în ciuda declarațiilor Washingtonului, „așa-zisa competiție dorită de partea americană este o reprimare și o suprimare totală, un joc cu sumă zero în care tu mori și eu trăiesc”.

Tensiunile dintre China și SUA ating cote alarmante

„Dacă SUA nu frânează, ci continuă să meargă cu viteză pe drumul greșit, nicio balustradă nu poate împiedica deraierea și cu siguranță vor exista conflicte și confruntări”, a avertizat el.

Potrivit ministrului chinez, percepţia Washingtonului despre Beijing este „serios distorsionată”. SUA consideră China „principalul său rival şi cea mai importantă provocare geostrategică”, iar consecinţa acestei premise este că „politica SUA-China a deviat în întregime de la calea raţională şi sănătoasă”, a afirmat Qin.

Deşi Washingtonul vorbeşte despre competiţie, în realitate doreşte să înăbuşe China în toate domeniile, a notat el.

Diplomatul chinez a făcut apel ca relaţiile dintre cele două superputeri să revină pe calea cea bună, subliniind că aceasta nu este o opţiune, ci o necesitate.

Un nou eșec pentru agenția spațială a Japoniei. Lansarea rachetei H3 a eșuat / De ce a primit ordin de autodistrugere – VIDEO

Un nou eșec pentru agenția spațială a Japoniei. Racheta de nouă generaţie H3 a fost distrusă la câteva minute după lansare din cauza unei defecţiuni de origine deocamdată necunoscută, care a făcut ca succesul misiunii sale să devină imposibil, a anunţat agenţia spaţială niponă (JAXA).

Acesta este al doilea eşec consecutiv înregistrat de noul lansator spaţial H3, în care inginerii japonezi şi-au pus multe speranţe.

Racheta de nouă generaţie H3 a fost distrusă la câteva minute după lansare

La jumătatea lunii februarie, acelaşi model de rachetă nu a reuşit să se ridice de pe rampa de lansare din cauza unei probleme înregistrate la nivelul propulsoarelor de rapel (booster), obligând JAXA să amâne zborul său inaugural.

De această dată, racheta niponă a reuşit să fie lansată aşa cum era prevăzut, la ora locală 10:37 (01:37 GMT), de la Centrul spaţial Tanegashima din sud-vestul Japoniei.

Însă misiunea sa a fost stopată zece minute mai târziu, când viteza vehiculului spaţial părea să scadă anormal de mult, informează Agerpres. Centrul de comandă a indicat mai întâi că pornirea motoarelor ataşate de a doua treaptă a rachetei „nu a fost confirmată”, înainte să anunţe că a emis un ordin de autodistrugere, întrucât nu mai exista „nicio posibilitate de reuşită a misiunii”.

Impunătorul model H3, succesor al rachetelor din gama H2-A, urma să îi permită Japoniei să realizeze în viitor lansări spaţiale comerciale mai frecvente, mai sigure şi mai puţin costisitoare, pentru ca ţara asiatică să fie capabilă să rivalizeze în special cu lansatorul Falcon 9 al companiei americane SpaceX în domeniul lansărilor de sateliţi.

Grevă generală în Franța! Sindicatele paralizează țara / Macron, amenințat de un „tsunami social” – VIDEO

Franţa este paralizată, marți, 7 martie, de o nouă grevă generală. Sindicatele se opun reformei lui Macron de a creşte vârsta de pensionare la 64 de ani.

Manifestaţii, greve prelungite, intersecții ocupate, spectacole anulate – sindicatele din Franța vor încerca marţi să paralizeze ţara, cu câteva zile înainte de adoptarea, probabilă, în Parlament a unei reforme controversate a sistemului de pensionare.

Grevă generală în mai multe sectoare

„Împreună, în 7 martie, să paralizăm Franța!”, a fost mesajul principalelor sindicate ale țării într-un comunicat comun, potrivit Reuters. Secretarul general al sindicatului CFDT, Laurent Berger, a vorbit despre o „zi de mobilizare extrem de puternică” şi a făcut un apel către preşedintele Emmanuel Macron să nu rămână surd.

Marți vor fi perturbări majore în transport dar și numeroase proteste de stradă, în timp ce muncitorii din rafinării vor opri definitiv lucrul.

În învăţâmânt, cel mai mare sindicat din ciclul primar, Snuipp-FSU, estimează că peste 60% din învăţători vor intra în grevă şi câteva mii de şcoli vor fi închise marţi. De asemenea, aproximativ 20 de universităţi urmează a fi blocate.

În sectorul energiei, secretarul general de la CGT Energie, Sébastien Ménesplier, a avertizat că urmează o săptămână neagră, cu scăderi ale producţiei, în special de energie nucleară. Se anunță, de asemenea, închideri de magazine, staţii de taxare pe autostradă deschise, sensuri giratorii ocupate.

Aproape 1,4 milioane de persoane protestează față de reforma pensiilor

Potrivit unei surse din cadrul poliţiei, între 1,1 şi 1,4 milioane de persoane ar urma să protesteze marţi pe străzile din Franţa. Sindicatul CGT intenţionează să organizeze un număr total de 265 de mitinguri.

La rândul său, sindicatul Solidaires mizează pe un „tsunami social” care va convinge Guvernul să dea înapoi cu privire la principala măsură a proiectului de reformă, majorarea vârstei legale de pensionare de la 62, până la 64 de ani.

Legea prevenirii separării copilului de familie, aprobată de Senat. Firea: „Toți copiii vulnerabili din România să fie în atenția autorităților”

Vin vești de ultimă oră de la social-democrata aflată în fruntea Ministerului Familiei din Guvernul Ciucă.

Aceasta a anunțat, marți, 7 martie, că Legea prevenirii separării copilului de familie a primit undă verde în Camera Superioară a Parlamentului.

Gabriela Firea a transmis că Senatul a aprobat Legea prevenirii separării copilului de familie, inițiată de Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalității de Șanse. Au fost 94 de voturi „pentru”. Actul normativ urmează să fie supus la vot în Camera Deputaților.

Proiect asumat în PNRR

„Am votat alături de alți 93 de senatori pentru ca Observatorul Național al Copilului să devină o realitate și toți copiii vulnerabili din România să fie în atenția autorităților.

Mă bucur că eforturile specialiștilor din MFTES și Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție care au realizat Legea Prevenirii Separării Copilului de Familie încep să prindă contur. Acest proiect a fost asumat în PNRR și a primit aprobarea Guvernului României la începutul anului”, a anunțat Firea, marți, pe Facebook.

Observatorul Național va fi prima bază de date cu informații despre toți copiii vulnerabili din România

Conform precizărilor ministrului Familiei, Observatorul Național al Copilului va fi prima bază de date cu informații despre toți copiii vulnerabili din România, „iar autoritățile locale vor primi finanțarea suplimentară în funcție de numărul copiilor înscriși în Observator”.

În plus, a mai anunțat Firea, vor fi înființate la nivel local consilii comunitare consultative din care vor face parte „de la medic, preot sau învățător, până la reprezentanți ai societății civile”.

„În paralel, completăm acest nou cadru legislativ cu 150 de centre de zi pentru care punem la dispoziția primarilor din toată țara 50 de milioane de euro, fonduri nerambursabile prin PNRR. Primăriile încă pot depune proiectele până la 10 aprilie 2023, individual sau în parteneriat cu organizații acreditate ca furnizori de servicii sociale.

Îi asigur pe toți primarii că suntem la dispoziția lor pentru orice fel de întrebare și că avem resursele necesare”, a mai transmis Gabriela Firea în mesajul postat pe rețaua de socializare în a doua zi a acestei săptămâni.

Ciuperca de whisky a lui Jack Daniels invadează orașele din Tennessee. Arată de parcă ar fi părăsite – FOTO

Locuitorii din Tennessee care locuiesc în apropierea distileriilor Jack Daniels încearcă să oprească compania să construiască mai multe fabrici pe măsură ce o ciupercă de whisky invadează orașele din jur.

Ciuperca, Baudoinia compniacensis, crește pe băutura care se evaporă în timpul procesului de maturare, cunoscut și sub numele de „partea îngerilor”. Se pare că se lipește de aproape orice, inclusiv case, mașini, indicatoare rutiere, copaci și mobilier de terasă.

Ciuperca se așează pe orice suprafață

Substanța neagră și lipicioasă veche de secole nu este nimic nou pentru cei care trăiesc în jurul producătorilor de bourbon, rom și whisky, scrie New York Post.

Dar Jack Daniel’s, deținut de Brown-Forman, are acum șase depozite – numite barilhouses – în comitatul Lincoln din Tennessee și vrea să construiască mai mult de o duzină în viitor.

O femeie din Tennessee și-a dat în judecată biroul local de zonare în ianuarie, încercând să împiedice construirea a încă 14 distilerii dacă nu sunt instalate sisteme de ventilație, deoarece a susținut că ciuperca greu de îndepărtat i-a afectat proprietatea din apropiere, care include o sală de petreceri.

La 1 martie, instanța a ordonat lui Jack Daniel’s să oprească temporar construcția.  Locuitorii din Kentucky și chiar din Ontario, Canada, s-au confruntat cu ciuperci similare despre care își fac griji că prezintă riscuri dăunătoare pentru sănătate și mediu.

Un purtător de cuvânt al Jack Daniel’s a emis o declarație lungă pentru The Post: „În timpul procesului de amplasare și construcție, am lucrat îndeaproape cu Lincoln County și am furnizat toate informațiile solicitate de oficialii locali, precum și am respectat cerințele de reglementare, liniile directoare stricte ale industriei și standardele interne riguroase pe care le respectăm în construcția de depozite.

Rezidenții se plâng că Jack Daniels poluează comunitatea cu „ciuperca whisky”

„Oricine a vizitat Distileria Jack Daniel sau orice altă distilerie cu băuturi spirtoase maturizate a observat probabil prezența microflorei. Microflora crește pe copaci, clădiri și alte structuri din jurul distileriilor și depozitelor.” „Etanolul eliberat din butoaie în timpul maturării, numit și „partea îngerilor”, este doar una dintre numeroasele surse de hrană ale microflorei.

„Mai frecvent în mediile calde și umede, se găsește și în zonele care nu au legătură cu distilarea, cum ar fi companiile de procesare a alimentelor și brutăriile și barajele adiacente corpurilor de apă”, a continuat compania.
ra.”

Jack Daniel’s a abordat, de asemenea, viabilitatea modificării ventilației. „În ceea ce privește tehnologia de filtrare a aerului care a fost oferită de unii ca soluție, este ușor de spus, dar nu este posibil de făcut.

„Barrelhouses necesită ventilație – și sunt proiectate pentru a face acest lucru în mod natural – pentru a permite mișcarea whisky-ului în și din butoaiele noi de stejar carbonizat în timpul procesului de îmbătrânire.

„Cercetările independente și guvernamentale existente arată că nu există o tehnologie de control disponibilă în mod rezonabil pentru a preveni emisiile de etanol fără a afecta în mod negativ gustul și calitatea Jack Daniel’s sau a oricărui alt whisky învechit”, spune compania.

„Terorismul sushi” a închis restaurantele cu bandă rulantă din Japonia. Bucătăria japoneză, în mijlocul unei anchete!

Bucătăria japoneză se află în centrul unei ample anchete a poliției, după ce clienții de la restaurantele rotative de sushi au postat pe rețelele sociale clipuri în care amestecă felurile de mâncare și fac farse altor clienți.

Lanțurile de restaurante kaitenzushi (restaurant rotativ) din toată țara au luat măsuri după ce videoclipuri virale au arătat oameni lingând sticlele cu sos la comun și atingând alimentele care treceau prin fața lor.

„Terorism sushi” în Japonia: clienţi care ling sticle şi căni în restaurant

Zilele fără griji ale meselor cu sushi hi-tech – în care clienții iau farfurii direct de pe o bandă transportoare – par să se fi încheiat, scrie The Guardian, în timp ce lanțurile de restaurante se zbat ca răspuns la o serie de incidente de igienă cauzate de o clientelă needucată.

După ce în mediul online a apărut un videoclip viral în care apare un adolescent lingând capacul deschis al unei sticle de sos de soia și frecând saliva pe trecerea alimentelor la un restaurant kaitenzushi, lanțurile s-au străduit să-și restabilească reputația – chiar dacă înseamnă înlăturarea atracției lor principale.

Choshimaru, care operează restaurante în zona extinsă a Tokyo, a declarat recent că benzile sale transportoare se vor opri, forțând personalul să livreze comenzile manual, după ce un videoclip a arătat un client punând un muc de țigară într-un recipient cu ghimbir murat.

„Crimele culinare” sunt postate pe Twitter

Ca răspuns, personalul lanțului a început să ia condimente și ustensile la mese de fiecare dată când un nou grup de meseni intră în restaurant.

Industria kaitenzushi, cu o valoare estimată la 740 de miliarde de yeni (4,5 miliarde de lire sterline/5,4 miliarde de dolari) în 2021, a fost puternic lovită de valul de videoclipuri virale care arată, printre alte infracțiuni, clienții lingând sticle de sos, atingând wasabi-ul, stropind sushi cu dezinfectant pentru mâini și smulgând farfurii cu mâncare destinate altor mese.

Incidentele au făcut ca acțiunile să scadă la Sushiro, liderul industriei, și i-au determinat pe operatorii să regândească modul în care își servesc felurile de mâncare.

VIDEO – Peste 340 de migranți, inclusiv 103 minori, găsiți într-o remorcă de camion, în Mexic

Imagini impresionante vin din Mexic. Sute de oameni – migranți – au fost găsiți într-o remorcă. Din primele informații, printre ei se aflau și copii.

Peste 340 de persoane, între care 103 minori neînsoțiți, au fost găsite de către oficialii mexicani într-o remorcă de camion abandonată în statul Veracruz, notează BBC.

Migranții erau din Guatemala, Honduras, El Salvador și Ecuador. În total, au fost găsite 343 de persoane în respectivul vehicul, duminică noapte, a anunțat Institutul Naţional de Migraţie (INM) din Mexic. Conform site-ului citat, aceștia au fost găsiți pe o rută obițnuită folosită pentru a duce migranții la granița cu SUA.

O fotografie distribuită de INM a scos la iveală sticle de plastic și gunoaie împrăştiate pe podeaua remorcii. Migranții vor fi îngrijiți de serviciile sociale mexicane până când se va decide statutul lor.

Din detaliile aflate în acest caz reiese că remorca avea ventilatoare şi orificii de ventilaţie, potrivit declarațiilor oficialilor. Nu se știe unde se află șoferul.

Mai multe imagini cu momentul în care a fost deschisă ușa remorcii camionului au fost postate pe rețelele de socializare. Imaginile surprind și momentele în care persoanele încep să coboare, rând pe rând.

Vinuri de 1,6 milioane de euro, furate dintr-un hotel din Spania. Un român, găsit vinovat și condamnat la închisoare

1

Un român și iubita lui, o fostă concurentă mexicană la un concurs de frumusețe, au fost aruncați după gratii pentru un furt de vinuri de 1,6 milioane de euro într-un restaurant de lux din Spania.

Priscila Guevara și Constantin Dumitru au fost condamnați la închisoare cu executare și trebuie să plătească 750.000 de euro firmei de asigurare.

Românul a fost condamnat la 4 ani și jumătate de închisoare

Un tribunal din Spania i-a condamnat la 4 ani și jumătate de închisoare, după ce au furat vinuri scumpe în valoare de 1,6 milioane de euro dintr-un restaurant de lux, în urma unui jaf care a ținut prima pagină a ziarelor din întreaga lume.

În octombrie 2021, unul dintre proprietarii hotelului și restaurantului Atrio din orașul Cáceres a dat alarma după ce a descoperit că din pivniță lipseau 45 de sticle de vin, inclusiv o sticlă de Château d’Yquem veche de 217 ani, în valoare de 350.000 de euro.

Cei doi au furat 45 de sticle de vin

Nouă luni mai târziu, o fostă concurentă mexicană la un concurs de frumusețe și un bărbat cu dublă cetăţenie, română şi olandeză, au fost arestați în Croația. Vinurile, însă, nu au fost niciodată recuperate, relatează The Guardian.

Se pare că furtul a fost planificat cu câteva luni înainte. Se crede că cei doi au vizitat hotelul de cel puțin trei ori înainte ca femeia să facă o rezervare folosind un pașaport elvețian fals.

Guvernul vrea să crească impozitul pe salarii. Angajații care vor plăti statului mai mult de jumătate din leafă

16

Românii care încasează salarii mai mari ar putea fi impozitați suplimentar de către stat. Guvernul pregătește un act normativ care va introduce noi praguri de impozitare în funcție de veniturile câștigate.

Guvernul pregătește supra-impozitarea românilor care obțin salarii mai mari. Vizați vor fi, cu precădere, angajații firmelor care activează în domeniul IT sau în cel al dezvoltării tehnologiilor de vârf, unde salariile ajung la câteva mii de euro pe lună.

Salariile IT-iștilor, supraimpozitate

O astfel de măsură a fost propusă de PSD încă din momentul intrării la guvernare, în actuala coaliție. Cei din PNL s-au opus introducerii unui impozit progresiv și au rezistat până acum, la presiunile colegilor de guvernare. Conform Antena 3, se pare că rezistența a ajuns la final, mai ales că se apropie și termenul la care funcția de premier va fi preluată de Marcel Ciolacu.

Conform scenariului care se conturează la nivel guvernamental, supraimpozitarea veniturilor salariale ar porni de la 10.000 de lei. Pentru salariile care depășesc această valoare va fi introdus un impozit suplimentar, de 6%. Astfel, de la 10% cât este cota unică, se va ajunge la un impozit de 16 %.

Concret, arată analiza Antena 3, pentru un venit net de 10 000 de lei, adica un brut de aproximativ 17.000 de lei, de la impozitul de 10% plătit acum, adică 1100 de lei, se va ajunge la un impozit de 16%, ceea ce înseamnă încă 700 de lei plătiți către stat. În total, un angajat va plăti un impozit de circa 1.800 de lei.

Ciolacu nu lasă loc de dubii: „La Capitală, PSD are candidat. Se numește…” – VIDEO

Liderul PSD aflat în fruntea Camerei Deputaților exclude o posibilă candidatură a sa la Primăria Bucureștilor – respingând, astfel, orice speculație în această privință – și declară că social-democrații vor merge cu Gabriela Firea drept candidat la viitoarele alegeri pentru Primăria Capitalei.

„La Capitală, PSD are candidat. Se numește Gabriela Firea. (…) Gabriela Firea este candidatul PSD la Primăria Generală”, a declarat Marcel Ciolacu, luni seară, la România TV, cu referire la actualul ministru al Familiei din Guvernul Ciucă.

Săgeți către Nicușor Dan

Șeful formațiunii social-democrate nu a ratat ocazia de a lansa săgeți înspre Nicușor Dan, actualul ocupant al fotoliului de edil al Capitalei, succesorul lui Firea la șefia Primăriei București.

„Vreţi să ieşim după emisiune prin Bucureşti (…) să vedeți ce a făcut Nicuşor Dan din Bucureşti? E vreun dezvoltator în Bucureşti care nu îşi face cruce să scape odată de el? (…) E cineva care să îl laude? A făcut ceva Nicuşor în Bucureşti? Nu ai apă caldă, nu ai apă rece, nu ştiu cu ce mafie se bate”, a spus Ciolacu.

Ciolacu: Nu e o meserie uşoară, trebuie să te pricepi

Ciolacu a adăugat, cu trimitere la actualul edil general al Capitalei, dar și la alți primari ai USR-ului, că administrația „nu e la îndemâna oricui”. „Domnul Nicuşor Dan poate să fie un om inteligent şi am înţeles că e un om foarte inteligent. Administraţia nu e la îndemâna oricui, nu e o meserie uşoară, trebuie să te pricepi.

Eu înţeleg cu oamenii noi din politică, am văzut ce a făcut şi ăla de la Braşov cu Curtea de Conturi, l-am văzut şi pe ăla de la Timişoara. Îmi pare rău, în acest moment nu au făcut faţă aceşti oameni la simple funcţii în administraţie”, a completat Ciolacu.

Cine sunt românii care primesc facturi cu 50% mai mici la energie. Sunt zeci de mii de beneficiari

0

După cardul de energie, care ajută la plătirea acestora, românii vor mai avea încă un beneficiu, la care nici nu sperau. Aceștia vor primi facturi cu 50% mai mici la energie. Guvernul aplică legea pentru peste 60.000 de oameni.

Este vorba despre oamenii care locuiesc în unități administrativ-teritoriale din Munții Apuseni.

60.000 de români din Apuseni vor primi facturi la jumătate de preț

Așadar, locuitorii din 21 de astfel de clădiri și încă câteva județe vor primi facturi la jumătate de preț, conform unei legi emise în urmă cu mulți ani, dar neaplicată până acum.

„Instituţia Prefectului – Judeţul Alba, în colaborare cu UAT-uri din Munţii Apuseni, va monitoriza în continuare cu atenţie modul în care Electrica Furnizare SA, dar şi alţi furnizori de energie electrică, vor aplica reducerea de 50% şi solicită cetăţenilor din zona Munţilor Apuseni care au contracte de furnizare a energiei electrice cu alţi furnizori să transmită prin intermediul UAT-urilor în care domiciliază sau lucrează dacă întâmpină probleme în acordarea acestui beneficiu legal”, a transmis compania printr-un comunicat.

O lege adoptată în 1996 se aplică abia acum

Mai exact, este vorba despre o lege veche, care urmează să se aplice abia acum, după mulți ani.

În urma unei legi emise în anul 1996 și implementată în acest an, Reprezentanții Prefecturii Alba au vorbit cu Electrica Furnizare. Compania a analizat cererile și a ajuns la concluzia că peste 87,53% dintre clădirile analizate în vederea acordării acestei reduceri sunt eligibile pentru reudcerea de 50%, conform legii. Restul de clădiri care încă nu sunt eligibile nu trebuie să își piardă speranța, deoarece se lucrează la acest lucru, astfel încât toată lumea să primească reducerea.

Așadar, în peste 87,53% din locurile de consum analizate se poate acorda reducerea de 50%. Pentru restul de circa 12,47%, poziţii neconforme din punctul de vedere ale Electrica Furnizare SA, s-a demarat un dialog cu primăriile pentru aducerea la conformitate.

Ciolacu, despre rotativă: „Se face cu certitudine”/ Ce spune despre data de 25 mai

Actualul președinte al Camerei Deputaților și lider al PSD-ului spune că rotația guvernamentală se va face „cu certitudine”, conform acordului stabilit la nivelul coaliției.

Pe de altă parte, Marcel Ciolacu se declară de acord cu premierul Ciucă, președintele PNL-ului, cum că rotația n-ar trebui făcută pe 25 mai, fiind sărbătoare – ziua de Înălțare.

Se face cu certitudine. Atât eu cât si domnul premier suntem oameni de onoare și am înțeles momentul complicat prin care a trecut România, pentru că orice s-ar spune, haide să fim corecți, a fost complicat pentru întreaga Europă, dar am reușit să depășim onorabil aceste crize suprapuse.

Sunt încă multe de facut, dar s-au și luat măsuri corecte, poate unele un pic întârziate. Poate trebuia mai repede reglementarea prețului la energie, poate nu aveam nici inflația de 16%, dar bine că nu am ajuns la 30%”, a spus Ciolacu, citat de romaniatv.net.

Liderul PSD a amintit că social-democrații au decis ca el să fie politicianul ce va fi desemnat premier din partea acestui partid. Ciolacu a dat de înțeles că nu are emoții că Ciucă nu-și va da demisia „la momentul potrivit”, pentru a avea loc rocada premierilor, conform acordului stabilit.

Ciolacu, de acord că rotația n-ar trebui făcută pe 25 mai, de Înălțare

„Noi suntem într-o coaliție care a adus stabilitate în România. În ultimul an au venit în România investiții de 11 miliarde de euro, un record. Dacă ne uităm ce a însemnat acea perioadă de doi ani de guvernare de dreapta, PNL cu USR, și la ce coerență e acum.

Categoric există o decizie în PSD ca eu să fiu desemnat premier. Nu cred că domnul președinte nu a știut de acest acord politic. Constituțional, președintele desemnează premierul la propunerea unei majorități. Majoritatea există și este exclus să am temeri că domnul Ciucă nu-și va prezenta demisia.

Sunt total de acord că nu trebuie făcută rotația pe 25 mai. Suntem politicieni, domnul premier își va prezenta demisia la momentul potrivit. Avem pașii și avem deja totul stabilit”, a mai declarat liderul PSD.

Ciolacu a adus în discuție și programul de guvernare. „Eu vă spun că lucrurile vor fi mai normale și mai simple decât ne imaginăm acum. Important e să avem programul de guvernare finalizat. Se pleacă ca bază de la cel actual, dar vom vrea să venim cu lucruri noi, mai există și alte priorități decât erau acum un an și jumatate. Vom ieși în fața presei și vom spune programul de guvernare și componența Guvernului”, a mai anunțat Ciolacu.

Poza Zilei

Andreea Bănică. Moda pozelor în baie nu moare niciodată.

Horoscop 7 martie 2023 – Uitați de iubirile vechi

0

BERBEC

Uitați de iubirile vechi și concentrați-vă asupra prezentului. Vei da mai mult decât ai, iar buzunarul tău va deveni cam gol. Nu sacrificați lucrurile importante pentru ambițiile din carieră. Posibilă stare de rău din cauza epuizării.

 

TAUR

Petreceți ceva mai mult timp cu familia sau cu prietenii dvs. astăzi. Nu riscați să faceți investiții riscante. Încetul cu încetul, vei fi mai apreciat la muncă. Astăzi este o zi bună pentru a face sport.

 

GEMENI

Nu vă descurajați dacă observați tensiuni în familie, aceasta vor trece în curând. Bune perspective În plan financiar nu se intrevede nici o modificare. Studiați toate strategiile pentru a vă dezvolta activitatea.

 

RAC

Azi s-ar putea să ai mare succes în dragoste! Reinvestirea finanțelor, conform intereselor dvs., poate fi o afacere bună dar nu riscați. La locul de muncă, veți obține rezultate pozitive. Vă gândiți la o vacanță.

 

 

LEU

Gelozia îți va influența foarte mult relația cu partenerul tău. Din punct de vedere economic, puteți corecta unele lipsuri deranjante. Când vine vorba de muncă, nu vă asumați riscuri inutile. Este timpul să mergi mai mult pe jos.

 

FECIOARA

Limitați-vă rolul în familie și lăsați partenerul să acționeze în probleme casnice. Încercați să cheltuiți puțin, chiar dacă vă pot acuza că sunteți zgârcit. Oferiți-vă sfaturile bune colegilor de muncă.

 

 

BALANTA

 

S-ar putea să te simți singur, chiar dacă nu ești. Nu vă angajați în cheltuieli pe care nu vi le puteți permite. La serviciu există un coleg care este gelos pe succesul dv. Nu forțați lucrurile.

 

SCORPION

Astăzi este începutul unei etape în dragoste care va ieși bine, dar și un moment excelent pentru a vă îmbunătăți finanțele. Nu vă faceți probleme cu colegii de serviciu, chiar dacă îți va fi bine să te descarci

 

 

SAGETATOR

Ai șanse mari să-ți găsești dragostea unde nici nu te aștepți! Cheltuielile pot fi abundente, dar ai și venituri suplimentare. Nu vă fie teamă de responsabilitățile de la locul de muncă, le puteți face față. Canalizați-vă excesul de energie fizică.

 

 

CAPRICORN

Îți iubești partenerul, dar vor apărea tentații… Ești fericit pentru că te poți adapta la banii pe care îi ai fără sa faci împrumuturi. Este un mare profesionist și astăzi vei demonstra acest lucru, dar mai ales ai posibilitatea de a te elibera de stres.

 

VARSATOR

Azi apar discuții frecvente cu partenerul tău din diverse motive. Reduceți-vă cheltuielile sau finanțele dvs. vor avea de suferit. Poți prelua conducerea când vine vorba despre munca ta.

 

PESTI

Prin prietenii tăi, astăzi vei întâlni oameni minunați și astfel cercul de persoane de încredere se mărește. Vă bazați pe sosirea unor venituri suplimentare și faceți,  sau continuați, cu un proiect de lucru îndrăzneț.

De ce se poticnește a doua economie a lumii

China vizează o creștere economică de aproximativ 5% în 2023 – una dintre cele mai scăzute ținte ale sale din ultimele decenii.

Aceste obiectiv prudent vine în contextul în care Beijingul încearcă să repornească a doua cea mai mare economie a lumii, după ce a renunțat la politica zero-Covid de închidere, testare în masă și carantină la sfârșitul anului trecut.

Economia Chinei a crescut oficial cu 3% în 2022 – cu mult sub ținta de aproximativ 5,5% – în condițiile în care restricțiile dure impuse de pandemie, o prăbușire a pieței imobiliare, măsurile guvernamentale de reprimare a întreprinderilor private și războiul comercial cu Statele Unite au afectat creșterea.

Cu excepția anului 2020, când pandemia a bulversat economia globală, rata de creștere de anul trecut a fost cea mai mică din 1976, ultimul an al revoluției culturale a lui Mao Zedong.

Deși economia chineză pare să se redreseze puternic în urma crizei Covid- de exemplu, în februarie, activitatea din industria prelucrătoare a spulberat așteptările, înregistrând cel mai rapid ritm de creștere din ultimii zece ani – oficialii chinezi au avertizat cu privire la riscurile viitoare.

Premierul Li Keqiang a subliniat creșterea „incertitudinilor din mediul extern”, inclusiv inflația ridicată, și „încercările externe de a suprima și de a limita China” – o referire subînțeleasă la competiția geopolitică aprinsă a țării cu SUA.

Economia Chinei se confruntă și pe plan intern cu provocări serioase pe termen lung, inclusiv o bulă imobiliară enormă și o populație activă în scădere.

Mulți economiști consideră că epoca de creștere economică ridicată a Chinei – caracterizată de decenii de expansiune anuală de două cifre – a apus. Grupul de reflecție australian Lowy Institute a prezis că economia chineză va crește în medie cu 2-3% în fiecare an până în 2050, punând sub semnul întrebării ipotezele de lungă durată conform cărora China va depăși SUA ca cea mai mare economie a lumii în următoarele decenii.

Li a indicat că Beijingul nu se va sprijini foarte mult pe visteria guvernamentală pentru a stimula creșterea economică, subliniind necesitatea de a revigora consumul privat și de a stabiliza cheltuielile pentru „produse de mare valoare”.

Alți analiști susțin că economia Chinei poate depăși o creștere de 5% în acest an, dar o problemă cheie de urmărit în următoarele luni este modul în care va reacționa sectorul privat, mai degrabă decât politicile fiscale și monetare.

Baciu, LAPAR: ”Daea minte de-ngheață apele. ANSVSA a confiscat vagoane cu organisme modificate genetic din Ucraina”

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a sărit în apărarea ucrainenilor, susținând că a fost informat de ANSVSA că toate produsele lor sunt conforme. Președintele LAPAR, Laurențiu Baciu, susține însă că Daea minte de-ngheață apele, pentru că, foarte recent, chiar ANSVSA a sechestrat un tren din Ucraina plin cu rapiță modificată genetic. În plus, fermierii români susțin că cerealele infestate cu boli grave vor ajunge să compromită recoltele viitoare din țara noastră.

Cerealele ucrainene care au rămas în România, pe lângă faptul că sunt modificate genetic, sunt și infestate cu boli și agenți patogeni pun în mare pericol atât sănătatea oamenilor, cât și viitoarele culturi agricole din țara noastră, au semnalat fermierii. Mai mult, prețurile de dumping la marfa proastă intrată în România au făcut ca fermierii români să intre în faliment. Răspunsul ministrului Agriculturii, Petre Daea, a fost unul revoltător. Acesta a ieșit public să spună că toate cele 8.500 de analize făcute de ANSVSA produselor din Ucraina nu au prezentat depășiri de parametri. În condițiile în care controalele ANSVSA pentru transporturile ucrainene aproape că nu există.  ”Președintele Comisiei de Agricultură din Senat, George Scarlat, a declarat public că a cumpărat porumb din Ucraina, pentru ferma lui de porci, și că nu-l mănâncă porcii. În fapt, primele informații despre cerealele infestate din Ucraina le-am avut chiar de la inspectorii ANSVSA. În Roman este un tren cu rapiță modificată genetic din Ucraina confiscat de ANSVSA, dar asta au făcut după ce a s-a semnalat în presă despre gunoaiele aduse din Ucraina. Foarte multe dintre cerealele și produsele ucrainene care au intrat în România sunt modificate genetic. Apoi a intrat grâu infestat cu mălură și porumb cu aflatoxină”, ne-a declarat Laurențiu Baciu, președintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR). Expunerea oamenilor la aflatoxine poate provoca vărsături, dureri abdominale, edem pulmonar, convulsii și comă, precum și moartea prin edem cerebral.

Batista pe țambal

Fermierii susțin că în Botoșani și Suceava este dezastru, pentru că cerealele ucrainene trec fără documente. Laurențiu Baciu, ne spune că acum două zile vorbea cu un șofer român care îi spunea că are soia modificată genetic din Ucraina și că o duce la Lehliu. ”Să ne dea explicații Comisia Europeană, acum, că europenilor le-a fost interzisă cultivarea organismelor modificate genetic, tocmai pentru că sunt periculoase. Plus că au adus tot felul de boli ale cerealelor și ne compromit viitoarele culturi, că răspândesc bolile în România. dar ministrul Petre Daea și Guvernul vor să pună batista pe țambal. Și nu este adevărat că au prețuri de dumping și că de aceea nu ne putem vinde noi cerealele. Ucrainenii nu vând mai ieftin produsele, ci vând mai ieftin în România marfa proastă, pe care nu le-o primesc în port. Adică în România rămân gunoaiele. Eu îl înțeleg pe Daea, că, dacă nu ar fi ieșit să spună că s-au luat 8.500 de probe de la marfa ucraineană și că au fost nemaipomenite, s-ar fi văzut că nici ANSVSA, nici ministerul nu au luat măsuri. Numai că ei spun una, dar realitatea din teren este cu totul alta”, ne-a precizat președintele LAPAR, Laurențiu Baciu.

Culoar de solidaritate

Potrivit datelor reale, de la 1 august 2022, peste 23 de milioane de tone de cerealele din Ucraina au fost exportate în principal în statele UE și în țările cu venituri mari și doar 2,6% au ajuns în țările sărace. Ministrul Agriculturii, Petre Daea, recunoaște faptul că, pe culoarul de solidaritate, o serie întreagă de cantităţi de cereale a ajuns şi în România, creând un blocaj, prin stocurile existente la fermieri. ”Până mai deunăzi, Petre Daea își rupea cămașa de pe el de grija fermierilor români și acum spune că marfa din Ucraina este bună. Și bună dacă ar fi fost, deși nu este, întâi ar fi trebuit protejat fermierul român. La noi marfa ucraineană intră fără taxe și intră fără controale. În Franța, de exemplu, dacă te duci acum cu 10 tiruri cu grâu, poate să fie de cea mai bună calitate și gratis, nu intri cu ele. Franța își protejează propriii fermieri, întâi să-și termine ei marfa și după aceea importă. Cred că România este singura țară care respectă mai mult decât i se spune de la Comisia Europeană”, a mai afirmat Laurențiu Baciu, președintele LAPAR.

„Moştenirea” lui Boris Johnson: tatăl său, cavaler al Coroanei britanice

Boris Johnson a scris numele tatălui său pe listă pentru a fi înnobilat de către Coroana britanică, în momentul în care a părăsit postul de premier.

Această ”listă de onoruri” pe care o pot stabili locatarii numărului 10 de pe Downing Street la plecare a fost scrisă de Boris Johnson în septembrie 2022, când a plecat din post.

Boris Johnson, acuzat de clientelism

Fostul prenier din UK s-a confruntat cu acuzații de clientelism în 2020 după ce l-a nominalizat pe fratele său Jo Johnson, un fost ministru, pentru un titlu de pair în 2020.

El este acum Lord Johnson of Marylebone. Liderul laburist Sir Keir Starmer a declarat că ar fi „absolut revoltător” dacă dl Johnson și-a nominalizat tatăl pentru un titlu de cavaler.

Stanley Johnson, bănuit de agresiuni sexuale

Un aspect polemic al nominalizării lui Stanley Johnson, tatăl fostului premier, este că acesta este acuzat de agresiuni sexuale începând din 2021.

Deputata britanică conservatoare Caroline Nokes şi jurnalista politică Ailbhe Rea îl acuză de faptul că le-a atins în mod nepotrivit la conferinţe ale Partidului Conservator în 2003 şi 2019. Stanley Johnson susţine că nu-şi aminteşte deloc de aceste femei.

Un purtător de cuvânt al lui Boris Johnson a declarat că ”nu comentează onorurile”.

Pe ce „aruncă” Selly 10.000 – 20.000 euro/lună: „Cheltui bani pe mâncare, chirie, vacanțe, transport, benzină”

Vloggerul Selly (22 de ani) e unul dintre cei mai urmăriți oameni de către tânăra generație, mai ales că este în atenția lor de 10 ani.

E faimos, dar și bogat, având deja peste un milion de euro. Cu bogăția vine și dorința de a cheltui mai mult.

Viaţă plictisitoare, dar cheltuieli de milionar

Andrei Șelaru, pe numele lui din buletin, a răspuns unui chestionar incomod. Deși spune că viața lui de zi cu zi este chiar plictisitoare, creatorul de conținut are cheltuieli demne de un milionar.

„Pe plan personal, excluzând cheltuieli de producție, costurile pe care le au firmele mele, cred că între 10.000 și 20.000 de euro pe lună. N-aș ști să spun o sumă exactă. Cu siguranță mult, însă sunt sume pe care mi le permit și încerc să fiu pe cât posibil cumpătat.

Cheltui bani pe mâncare, pe chirie, pe vacanțe, pe transport, pe benzină. Am o viață destul de plictisitoare, dacă cineva ar fi să urmărească ce fac într-o zi, nu s-ar gândi că aș cheltui sume atât de mari de bani.

Într-o zi obișnuită din viața mea mă îmbrac, mă duc la birou, stau acolo până seara, mănânc la restaurant o dată sau de două ori, vin acasă și mă culc. Așa arată o zi obișnuită din viața mea. Am puține vacanțe pe an, însă iată că costurile astea se adună”, a declarat Selly la Kanal D.

Nu merge la facultate

Am ales să nu fac o facultate doar pentru a o face, dacă îmi doream asta, cu siguranță aș fi găsit două facultăți private, unde să merg de două ori pe ani și să îmi iau o diplomă.

Nu consider că îmi aduce niciun folos și niciun beneficiu o diplomă, atâta timp cât nu am mers efectiv să studiez la respectiva facultate. Consider, de asemenea, că toate problemele cu care mă confrunt zi de zi mă învață mult mai mult despre afaceri decât orice facultate te poate învăța vreodată.

Eu zi de zi asta fac: fac afaceri, stau cu oameni de afaceri, îmi asum riscuri, asta e cel mai important. Nicio facultate nu te învață asta, e doar teorie”, a mai spus Selly la emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai”.

A murit prima deputată transgender din lume. Georgina Beyer a decedat la 65 de ani (VIDEO)

Georgina Beyer, din Noua Zeelenadă, prima deputată transgender din lume şi susţinătoare neobosită a drepturilor LGBTQ, a murit la vârsta de 65 de ani.

Beyer suferea de multă vreme de o afecţiune a rinichilor. Totuşi, comunicatele despre dispariţia ei nu menţionează cauza decesului.

E fostă prostituată, actriţă şi drag queen

Cine e Georgina Beyer? Este o fostă prostituată, actriţă şi drag queen, Beyer a fost aleasă în parlamentul naţional în 1999, după câţiva ani ca primăriţă în Carterton, un oraş din regiunea rurală Insula de Nord. Ea şi-a desfăşurat activitatea ca deputată din partea Partidului Laburist până în 2007.

Ea a murit luni într-un centru de îngrijiri paliative. Prim-ministrul Chris Hipkins a declarat că Beyer şi-a lăsat amprenta asupra parlamentului.

Ce nu ne spune Guvernul? România distruge 40 milioane de doze de vaccin Covid

România a fost obligată de Ursula von der Leyen, în cârdășie cu Guvernul Cîțu, să cumpere 103 milioane de doze de vaccin Covid, prin contracte ferme. Dintre acestea, doar 17 milioane au fost folosite, 28 milioane fiind donate donate, marea majoritate, iar restul, vândute. Alexandru Rafila ne spune că va refuza ultimele 19 milioane de doze de la Pfizer, pe 2023, însă, per total, se distrug 40 milioane de doze, în valoare de aproximativ două miliarde de lei.

Revolta celor 10 state europene, printre care și România, împotriva ultimelor zeci de milioane de doze băgate pe gâtul statelor UE de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, este tardivă. Până acum, România, de exemplu, a fost obligată să distrugă nu mai puțin de 40 milioane de doze vaccin anti-Covid, cu o valoare de circa două miliarde de lei.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat că va refuza ultimele 19 milioane de doze de la Pfizer, contractate pentru 2023, urmând exemplul Bulgariei. Și este normal să refuze, atâta vreme cât dozele ar fi ajuns direct la deșeuri medicale, pentru neutralizare. Pentru că vorbim despre un produs extrem de periculos pentru mediu, cu tehnologie ARN mesager, costurile distrugerii acestor vaccinuri sunt uriașe. În plus, ministrul Sănătății evită să vorbească despre cifrele reale ale dezastrului. Potrivit notei publicate la începutul guvernării, România a comandat 103 milioane de doze, din care, după utilizare, donare și revânzare, au mai rămas 40 milioane de doze, fără cele 19.500.000 comandate de la Pfizer pentru 2023. Prin septembrie anul trecut, Alexandru Rafila vorbea despre 6 milioane de doze distruse și încă vreo 8 milioane în stoc, care urmau și ele să fie distruse. Ceea ce înseamnă că ori cele 26 milioane de doze au fost primite din octombrie până în decembrie 2022, ori ele erau deja pe stoc sau fuseseră deja distruse. Sigur că toate aceste date sunt ascunse, pentru orice sandal pe această temă ar afecta relațiile României cu Ursula von der Leyen.

Ordin de anihilare

La începutul lunii noiembrie 2022, ministrul Sănătății a emis un ordin privind stabilirea unor măsuri pentru distrugerea vaccinurilor împotriva Covid-19 expirate, aflate în stocul centrelor regionale de depozitare şi distribuţie. Potrivit acestuia, vaccinurile expirate trebuie predate trimestrial de centrele regionale de depozitare şi distribuţie, pe bază de proces-verbal de predare-primire, către direcţiile de sănătate publică judeţene sau a municipiului Bucureşti în a căror rază administrativ-teritorială acestea îşi desfăşoară activitatea şi preluate în gestiunea acestora.

”Direcţiile de sănătate publică judeţene sau a municipiului Bucureşti predau, în vederea distrugerii, pe bază de proces-verbal de predare-primire, flacoanele multidoză de vaccin împotriva Covid-19 expirate operatorilor economici autorizaţi pentru transportul, tratarea şi eliminarea deşeurilor medicale, în baza contractelor pe care le au încheiate cu aceştia. Fondurile necesare finanţării cheltuielilor generate de distrugerea vaccinurilor împotriva Covid-19 expirate vor fi acoperite de către direcţiile de sănătate publică judeţene sau a municipiului Bucureşti din bugetul aprobat pentru derularea programelor naţionale de sănătate publică”, se arată în Ordinul ministrului Sănătății.

Comisia Europeană, în silenzio stampa

După ce autoritățile din Bulgaria au anunțat că nu mai acceptă livrarea de vaccinuri anti-Covid, după ce au distrus cantități uriașe, ministrul Alexandru Rafila a anunțat că se va alătura acestui demers și va refuza ultimele 19 milioane de doze de la Pfizer. „Ne-am alăturat tuturor acestor demersuri. România împreună cu alte nouă state europene au făcut acest lucru. Încă de acum multe luni am notificat Comisia Europeană, am notificat producătorii de vaccin în acest sens. Este inadmisibil ca produse care nu sunt folosite să fie cumpărate în cantități mari și apoi distruse”, a declarat Rafila. Concluzia este că, deși a fost notificată de 10 state din UE, Comisia Europeană a refuzat să dea vreun răspuns, în condițiile în care este singura responsabilă de achizițiile în exces și fără vreo justificare pertinentă. Ce va urma? Cel mai probabil, țările care au îndrăznit să protesteze încălcând contractele încheiate vor fi date în judecată de gigantul Pfizer.