Ce ati spune de niste exercitii in microgravitatie? Da, chiar este posibil, ce-i drept la un pret destul de mare, 24.500 de dolari, dar daca jucatorii din NBA se antreneaza pe asa ceva, inseamna ca merita nu? Vorbim despre “AlterG M3000”, banda rulanta antigravitationala. Folosind o presiune diferentiata in jurul partii inferioare a corpului, banda te ridica de la sol, ceea ce inseamna ca faci exercitiile mai mult plutind. Aparatul permite o recuperare rapida a sportivilor cu accidentari la picioare, dar in acelasi timp poate fi folosit si de batrinii cu probleme medicale severe care se deplaseaza greu. Intr-un spatiu cu microgravitatie stresul asupra incheieturilor, ligamentelor, oaselor si picioarelor este aproape inexistent.
Vine un nou val de concedieri
Ultimele doua luni ale acestui an se anunta “de foc” pentru multi dintre angajatii români din toate sectoarele economice. Nu, nu este vorba despre o activitate intensa sau despre cresterea productiei, ci despre disponibilizari pe care managerii din industrie le anunta din cauza crizei financiare. Iar ca totul sa fie “perfect”, ianuarie 2009 vine cu accize grase si cresteri de preturi.
*Toate sectoarele industriei, lovite de recesiune*
Managerii din industria prelucratoare estimeaza pentru urmatoarele luni o scadere moderata a volumului productiei, potrivit datelor Institutului National de Statistica (INS). Aceleasi tendinte se vor manifesta si pentru numarul de salariati, care va scadea. In constructii, in urmatoarele luni se va inregistra o scadere a volumului productiei si a stocului de contracte si comenzi. De asemenea, managerii estimeaza o reducere a numarului de salariati, atit pe total, cit si pe grupe de marime a intreprinderilor. In luna octombrie, managerii din sectorul de comert cu amanuntul au estimat o scadere moderata a activitatii economice pentru urmatoarele trei luni. Volumul total al vinzarilor de marfuri cit si volumul comenzilor adresate de catre unitatile comerciale furnizorilor de marfuri vor avea o tendinta de scadere moderata. Managerii prognozeaza, pentru urmatoarele trei luni, un trend descendent al numarului de salariati din acest sector, dar si o crestere moderata a preturilor de vinzare cu amanuntul. Cererea de servicii va continua sa scada moderat si in perioada urmatoare, conform estimarilor managerilor din acest sector. Si in sectorul de servicii se estimeaza o scadere a numarului de salariati in intervalul octombrie – decembrie, aceasta tendinta fiind data in special de intreprinderile mijlocii (50-249 salariati). La toate aceste vesti ingrijoratoare ar mai trebui adaugat faptul ca 1 ianuarie 2009 va aduce majorarea accizelor, respectiv scumpirea carburantilor, a energiei electrice si a tigarilor.
Lupii tineri de pe santier
De citeva zile, la mine in cartier a aparut o echipa de muncitori care lucreaza de zor la o constructie. Cind spun „lucreaza de zor” nu inseamna ca ridica un etaj pe zi sau ca se vede macar ceva in urma lor – inseamna, sigur stiti, ca la 8 trezesc tot cartierul si ca fac toata ziua o galagie de nedescris (eu cred ca faraonii au pus ca piramidele sa fie ridicate in desert pentru ca altfel era imposibil sa mai doarma cineva in Egipt; va dati seama ce harmalaie era cind jucau zaruri citeva mii de muncitori, iar din cind in cind mai urla cite unul: „Nea Mentuhotep, e bine blocu’ asta de piatra aci?”). Plus ca tot la doua cuvinte baga si o injuratura, asa incit copiii care poate nu le-au invatat la scoala stiu acum pe de rost toate injuraturile inventate vreodata.
Cel mai tare dintre toti e un muncitor pe care il cheama Dorel. Spre deosebire de muncitorul Dorel din reclama, asta al nostru e un fel de tatic si absolut toata lumea ii cere parerea. De pilda: „Dorele, unde pun scindurile astea?” (eu m-am uitat pe geam si mi s-a parut destul de inteligent sa iei niste scinduri foarte grele si sa le cari in spate un etaj, fara sa stii exact unde vrei sa le duci). Sau: „Dorele, am turnat bine betonu’, aici trebuia?” (mie mi se pare ca era mai bine sa-l intrebe inainte unde anume trebuie turnat betonul, dar, cum nu sint de meserie, mi-e ca zic prostii). Dorel alearga toata ziulica acolo unde e solicitat si pune umarul ca treaba sa mearga bine; glasul lui rasuna autoritar peste tot: „Mai la stinga, Vasile!”, „E bine, ma!” sau „Pune-le-n plm peste boltarii aia, ce stai cu ele-n mina?”. Din acest motiv, nu are timp sa munceasca – m-am uitat de multe ori si nu l-am vazut niciodata facind efectiv ceva.
O sa spuneti: „E, inseamna ca e sef de echipa, munca lui e sa-i coordoneze pe ceilalti”. Eu i-am studiat cu atentie si va spun ca nu e – seful de echipa e nea Dumitru, dar nu-l prea baga nimeni in seama, ca e moale. Dorel al nostru n-are mai mult de 25 de ani, dar se vede treaba ca e ambitios si face parte dintre lupii tineri de pe santier, care vor sa se afirme nefacind absolut nimic.
Matematica este cea care face lumea sa mearga
Fie ca esti in cautarea petrolului, a unui talent nou sau pur si simplu a unor morcovi mai buni din piata, matematica este cheia acestor lucruri. Se stie ca matematica si tehnologia merg mina in mina, insa ce legatura are cu stiinta exacta ceva atit de simplu precum morcovii?
Pentru ca tu sa te bucuri de cel mai bun soi de morcov, cineva trebuie sa calculeze care sint speciile potrivite pentru a fi incrucisate. Esti la benzinarie, si faci o socoteala daca iti ajung banii pentru a face plinul. Insa in acelasi timp, un grup de geologi cauta locul perfect pentru a instala o sonda petroliera.
De secole, matematica este principalul motor al stiintei si tehnologiei, iar rezultatele ne-au transformat lumea. Medicina moderna utilizeaza matematica pentru a descoperi metode noi de a combate cancerul, iar expertii incearca sa lupte cu incalzirea globala prin realizarea unor modele matematice ale climatelor viitoare. Si in ultimul rind, toate dispozitivele electronice pe care le folosim zilnic – telefoane mobile, dvd playere, camere digitale, GPS-ul s.a. – se bazeaza pe foarte multe calcule.
Matematica se afla in tot ce ne inconjoara, de la masinile rapide ale Formulei 1 la sondajele de opinie, de la lentilele ochelarilor de vedere la avioanele care traverseaza oceane.
Fotografia persoanei dragi amelioreaza durerea
A privi fotografia unei persoane dragi poate ameliora durerea. Testele au aratat ca instantanee ale partenerilor de viata, parintilor sau copiilor poate declansa un sentiment pozitiv, indeajuns de puternic pentru a indeparta senzatia de disconfort a pacientilor. Studiile initiale au demonstrat ca a avea in preajma persoanele iubite sau animalul de companie preferat poate face durerea mai suportabila, insa oamenii de stiinta de la Universitatea Los Angeles au testat acest lucru si in cazul imaginilor. Astfel, au recrutat 28 de femei, pe care le-au supus unui experiment in care o sursa de caldura era aplicata pe o portiune mica a bratului pina cind acestea acuzau dureri. In prima faza, femeile au fost tinute de mina mai
intii de un partener ce se afla in spatele unei perdele, apoi de o persoana straina. In a doua faza, voluntarele au privit fie poza unei persoane dragi, fie pe cea a unui strain, fie o foaie de hirtie pe care era imprimata litera „X”. Rezultatele au aratat ca durerea a atins nivelul minim atunci cind femeile au privit o fotografie, si nu atunci cind au fost tinute de mina.
Zoltán Karvas, regele spalatoriilor auto
Odata cu aparitia automobilelor s-a dezvoltat la scurt timp si industria spalatoriilor auto. Pionierul, vizionarul si piatra de temelie a spalatoriei auto a fost cetateanul Zoltán Karvas, originar din Budapesta, Ungaria, de unde si numele englezesc al companiei, Car Wash. In urma cu multi ani, Zoltán a pus bazele primei spalatorii auto din lume, ce avea sa devina un colos in domeniu.
Astazi compania ungurului este una dintre cele mai mari corporatii din lume, cu milioane de reprezentante la nivel global si miliarde de angajati. Pentru ca afacerea sa functioneze cit mai bine si ca firma mama din Ungaria sa nu fie acuzata de monopol, spalatoriile auto au fost impartite pe mai multe categorii: automate, manuale, ecologice, sexy etc. si deschise in regim de franciza, fiecare proprietar in parte fiind liber
sa-si aleaga profilul dorit. Detinuta in prezent de stranepotii lui Zoltán, compania a depasit cu mult dimensiunile Coca-Cola, Microsoft si Google si este in continua dezvoltare. Nu a tinut cont nici macar de actuala criza economica, a scazut putin numarul clientilor, dar nu ingrijorator.
Este suficient sa aruncati o privire la praful constant din marile orase din intreaga lume pentru a realiza ca o asemenea afacere nu are cum sa moara. Mai ales in conditiile in care vor supravietui prin smenuri si combinatii baietii care-si spala masina la fiecare doua zile (asta la nivel mioritic). Acest text este dedicat lui Zoltán Karvas, cel mai mare vizionar al tuturor timpurilor.
Upgradati-va fratilor, upgradati-va!
Stirea stirilor!!! In viitor e posibil ca bogatii lumii sa evolueze intr-o alta specie, gratie noilor tehnologii precum biotehnologia si nanotehnologia. Cel putin asa declara futurologul american Paul Saffo, Consulting Professor la School of Engineering al Universitatii Stanford. Astfel, bogatii lumii vor putea sa isi permita tratamente revolutionare, utilizarea de medicamente customizate, folosirea unor tehnici de manipulare a genelor sau chiar upgradarea unor parti ale corpului gratie nanotehnologiei sau protezelor robotice. Oaauuu… Chiar asa?
*Gigi Becali: Un cip pentru eternitate*
In primul rind latifundiarul ar alege eternitatea. E prea pretios ca Pamintul sa ramina fara el. Si este credincios si milos. De aceea si-ar schimba intreg trupul cu unul artificial pe baza de polimeri luminosi. Gigi Becali ar putea fi vazut pe strada cu un corp “de lumina”. De asemenea, talpile picioarelor vor contine nanoimprimante speciale care la fiecare pas facut pe pamint de Becali vor “elibera” cite o bancnota de 100 de euro. Si nu in ultimul rind, in cap va avea implantat un GPS care ii va spune in orice secunda unde sint si ce fac dragile lui mioare, varul Virgil sau pe ce planeta colinda Steaua.
*Dinu Patriciu si creierul central*
Patriciu ar alege controlul. Si pentru a nu fi vulnerabil va fi dotat cu o armura in genul lui Darth Vader intesata cu tehnologie de control. Va putea controla vremea, cintatul cocosilor, fazele lunii, mieunatul pisicii, dar nu si oamenii. Pentru a suplini neajunsul, mai intii ii va modifica pe cei din jurul sau si pe cei din companiile sale in sensul ca le va implanta in corp adevarate computere menite sa ofere controlul total “creierului central”. Iar creierul central – Patriciu – va controla in sens pozitiv viata supusilor sai pentru a fi mai eficienti in a produce bani pentru el, deci pentru a fi mai fericiti. Obiectivul final este conectarea intregii populatii a tarii la creierul central si crearea companiei cu cei mai multi angajati din lume – 22 de milioane – “România Holding”. Exclus Cartianu…
*Ion Ţiriac: Vinatorul zburator*
Despre fosta glorie a tenisului putem spune ca ii place distractia. Asta inseamna ca ii place sa vineze, ii place sa piloteze avioane dar si blonde. De aceea, credem ca ar opta pentru un upgrade de viteza. Astfel, Ţiriac va alege ca in partea din spate sa ii fie implantate doua motoare cu propulsie pe baza de ioni, iar in mina dreapta sa-i fie incastrata in brat o arma de vinatoare. Va dati seama ce vinatoare din zbor ar face Ţiriac. I-ar sopti soimului la ureche ca-l impusca, ar tipa dupa urs sa vina dupa el, ar da iama in hoardele de mistreti impuscindu-i de la 10.000 de metri altitudine. Cit despre blonde… Numai cind ar vedea jetul de la motoarele ionice ar fi pe spate.
O galeata Vuitton pentru doamna pamfletareasa!
I-am tot sictirit pe analistii politici ai neamului, dar trebuie sa recunosc ca sint oameni cumsecade si chiar distinsi in comparatie cu analizdele de la emisiunile de chilotareala. M-am obisnuit cu agramatele care scrijelesc insanitati in ziare si apar pe la televizii ca sa le propage. Ceea ce ma scoate din minti e ca isi justifica zoaiele menstruale lasate pe hirtie tipografica spunind „am facut un pamflet”. „Mortii ma-tii!” nu-i pamflet, e injuratura. „Esti o grasa!” nu-i pamflet, e insulta. „Esti o curva!” nu-i pamflet, e calomnie. Cum sa va explic, mai pe intelesul vostru, Joianelor? Haideti sa o luam pe mama voastra — Vaca! Ea da lapte, dar si balega. Pamfletul este scris cu lapte in care se strecoara veninul stilistilor. Voi balegariti stiri si aveti impresia ca mirositi bine! Si ca sinteti ispititoare la televizor! „Pe sticla”, cum se zice. Daca as cumpara o sticluta de insecticid cu mutrele voastre pe eticheta, mi s-ar face mila de gindaci! Cit despre trupurile si prezenta scenica a pamfletareselor — ce oroare! Doua turloaie de vaca inghesuite intr-o fusta mini nu inseamna moda, ci macelarie. Iar ce poarta ele pe umeri nu se mai cheama posete, ci galeti Vuitton. Si alea luate de la chinezi.
Alocatia pentru copii, in functie de salariul parintilor
Senatorii au adoptat, ieri, o initiativa legislativa potrivit careia cuantumul alocatiei de stat pentru copii va fi stabilit in functie de veniturile salariale ale familiilor, variind intre 25 si 5 la suta din valoarea salariului de baza minim brut pe tara. Initiativa legislativa a fost adoptata dupa ce liderii tuturor grupurilor parlamentare au convenit sa sustina actul normativ in pofida raportului de respingere propus plenului de Comisia pentru munca, familie si protectie sociala. Propunerea legislativa pentru modificarea legii 61/19931 privind alocatia de stat pentru copii primise un raport de respingere din partea membrilor comisiei, care apreciasera ca acordarea alocatiei este un drept universal al copilului consfintit de Constitutie si nu al parintilor si, ca atare, acordarea acesteia in functie de veniturile parintilor creeaza discriminari intre copii si incalca prevederile legii fundamentale. Potrivit prevederilor initiativei legislative, cuantumul lunar al alocatiei de stat pentru copii ar urma sa fie majorat anual, prin hotarire a Guvernului. Trebuie precizat faptul ca, pe categorii, cu cit venitul salarial al parintelui este mai mare, cu atit procentul ce reprezinta alocatia copilului este mai mic. Alocatia va reprezenta un anumit procent din valoarea salariului de baza minim brut pe tara, astfel:
– 25% pentru venituri salariale mai mici de 1500 de lei;
– 20% pentru venituri salariale intre 1.500 si 2.500 de lei;
– 15% pentru venituri salariale intre 2.500 si 3.500 de lei;
– 10% pentru venituri salariale intre 3.500 si 6.000 de lei;
– 5% pentru venituri salariale de peste 6.000 de lei.
„N-am cerut niciodata bani de la Monica. Eu sint orgolios!”
Fiindca interlopul Damaschin nu inceteaza sa-si aroge paternitatea Monicai Columbeanu, adevaratul tata al acesteia, Emil Gabor, si-a luat inima in dinti si s-a prezentat aseara la emisiunea “Acces direct” (Antena 1) pentru a lamuri lucrurile. De fapt, nici nu era nevoie de prea multe cuvinte, pentru ca asemanarea dintre Gabor si fiica sa, Monica, este izbitoare. Omul a venit de la Bacau pentru ca nu mai suporta sa fie terfelit in fel si chip si pentru a demonta minciunile lui Damaschin. Din pacate, cu acelasi prilej, a contrazis si afirmatiile Monicai, care, nu de mult, a aparut la televizor pentru a spune ca tatal ei nu traieste in mizerie, somer si bolnav de hepatita cronica, ci o duce bine mersi, in apartamentul pe care i l-a cumparat chiar ea, la Bacau, ca o fiica iubitoare ce se afla. Adevarul este ca omul si-a cumparat singur o garsoniera, iar bani de la Moni sau Iri n-a primit niciodata, pentru ca are, si el, mindria lui.
„Am trait 25 de ani cu sotia, si ne-am despartit in buna intelegere. Nu ne-am batut, nu ne-am spart capetele. Nici in fete n-am dat. Ne-am despartit dupa ce Monica s-a maritat, iar mama-sa s-a hotarit sa plece la ea, la Bucuresti. ”
„Ţin legatura cu Ramona. M-a sunat pe 10 octombrie, mi-a transmis sanatate. Si ea si celelalte fete mi-au urat «La multi ani». Nu am facut o diferenta intre ele, chiar daca pe Monica am fost, la inceput, putin suparat”.
„Cred ca Damaschin urmareste ceva. N-are niciun Dumnezeu. Monica a fost santajata de asta. El facea fotografii in cluburi, cu fete, si le arata apoi la lumea interlopa. Probabil facea bani, oferindu-le. Monica nu mi-a zis nimic initial. Pe urma, dupa ce incepuse sa fie santajata, mi-a spus adevarul. L-am dat in vileag la Parchet, am facut plingere, iar el a fugit”.
„Monica l-a cunoscut pe Irinel Columbeanu la o prezentare de moda. M-a deranjat diferenta de virsta dintre ei si faptul ca domnul Irinel a mai avut mai multe femei inainte. Nu m-am certat cu el, ci cu fata. I-am zis: «Tu te casatoresti cu unul de seama mea?». Mi-a zis ca il iubeste, in fine. Am mai avut discutii, si d’aia nici nu m-am dus la nunta. Nu l-am vizitat, nu m-a vizitat. Monica a mai venit la mine, dar eu niciodata
n-am fost la ei, la Izvorani”.
„Bani n-am primit niciodata de la Monica, dar nici nu i-am cerut. Eu sint orgolios! In fine, sint foarte bucuros ca fata mea a reusit in viata”.
In sfirsit, Adrian Enache a divortat!
Dupa ani si ani… a dat bunul Dumnezeu sa-l vedem pe Adrian Enache divortat. Aparent, pentru ca s-a decis sa nu mai duca o viata dubla, in realitate pentru ca nevasta cea cu coarne de elan s-a saturat de nehotarirea cintaretului. Ieri, cei doi soti s-au prezentat la Judecatoria Sectorului 1 pentru a pune punct bilciului ce tine de 14 ani. Tuns, frezat, aranjat si cu un aer „suspect” de vesel, Adrian a venit insotit de bunul sau prieten Aurelian Temisan, acesta avind si rolul de martor. Al cui, nu se stie. Ca o floricica, presupusul macho-man a intrat in judecatorie la bratul lui Temisan aproape alergind si glumind cu reporterii, care abia reuseau sa tina pasul cu el. Aceeasi atitudine a avut-o si Corina Enache, care nu a dorit sa declare decit ca „veti afla”, indiferent de intrebarea adresata. Tonul vesel a fost pastrat si la parasirea incintei judecatoriei, de asta-data Corina fiind incadrata de Aurelian si… surprinzator, de fostul sau sot, al carui nume l-a si pastrat. In ceea ce priveste partajul, avocatul Catalin Dancu a precizat ca apartamentul fostilor soti Enache va fi donat fetitei lor, Diana, care isi serbeaza astazi ziua de nastere. Iar pentru ca toata lumea sa fie convinsa ca divortul este definitiv (esti atenta, Iuliana?), Dancu a mai adaugat si ca astazi Adrian si Corina vor depune o cerere in care vor arata ca nu uziteaza calea de atac. Cum inca nu a fost clonat niciun om pina acum, este interesant de stiut cum se va imparti Enache, intre petrecerea fiicei lui si cea a micutului David, care tot azi implineste patru ani. Cit despre Iuliana cea fara de noroc in amor (pina acum), nici usturoi nu a mincat nici gura nu i-a mirosit si nici nu a vorbit cu amantul sau despre divort. S-a limitat la a spune doar ca „o sa-l iubesc toata viata, pentru ca e tatal copilului meu”. Doar pentru atit?
Observator muzical cu Simona Gherghe
Mereu surprinzatoare, prezentatoarea Observatorului de la ora 17 (Antena 1) a oferit, in editia de ieri, o inedita trufanda fanilor sai. Invitat pentru a-si prezenta o noua piesa, Horia Brenciu s-a gindit sa-si puna gazda intr-o situatie neprevazuta, de dragul distractiei. Pe nepusa masa, a scos pe pupitrul stirilor textul celebrei piese a lui Nat King Cole, “Unforgettable” si a somat-o pe Gherghe sa cinte cu el. Daca la inceput s-a codit, timida, blonda prezentatoare a prins spilul destul de repede si l-a acompaniat pe Brenciu intr-un mod mai mult decit onorabil. Incercind sa atenueze laudele cu care a asaltat-o cintaretul, Simona s-a autopersiflat, spunind ca e cea mai buna solista de pe DN 1 (unde se afla sediul Antenei 1). Desi e modesta si nu recunoaste, Simona Gherghe cinta mai bine – live! – decit multe “dive” din showbizul nostru cotropit de play-back.
Barack Obama, un presedinte pasionat de golf
Lui Hugo Chavez, care a declarat razboi golfului, „acest sport burghez si decadent”, ar trebui sa-i fie clar ca omologul sau american Barack Hussein Obama Jr, oricit ar fi el de perceput ca superstingist de catre o mare parte dintre compatriotii sai americani, nu-i va urma nici exemplul, nici „sfaturile parintesti”. Printre altele si pentru ca in numai noua luni de la instalarea sa la Casa Alba, Obama a stat pe terenurile de golf cit George W. Bush in doi ani – si e de presupus ca, pina la sfirsitul mandatului sau, va stabili un record in domeniu greu de atins de viitorii presedinti americani. Primul partener al lui Barack Obama in calitate de presedinte a fost, de fapt, o femeie – una dintre consilierele sale. Sint deja destui membri ai staffului Casei Albe care au inceput sa-si puna problema costurilor politice ale acestei pasiuni. In fond, o buna parte a votantilor lui Obama sint „baieti de cartier” care prefera baschetul, iar John Fitzgerald Kennedy s-a ferit „ca de foc” sa se lase fotografiat in timp ce juca golf, „pentru a nu crea impresia ca ar neglija problemele natiunii”.
Kelemen Hunor, spre Cotroceni
Judecind dupa obiceiul alesilor nostri de a viri pe sub nas pe la mai toate tirgurile si sarbatorile cimpenesti, am putea spune ca – dupa dragoste – si politica trece prin stomac. Atunci cind nu gusta cite un mizilic, mai marii zilelor noastre tot cu gindul la mincare stau (“Va doresc sa fie sanatoase animalele, sa dea lapte, sa facem brinza si sa o mincam cu rosii” – Traian Basescu). Dupa cum s-a putut vedea, grija pentru potol a lovit toti politicienii fara sa tina cont de doctrina, ideologie sau etnie. Astfel, aliniat la startul campaniei electorale, candidatul UDMR, Kelemen Hunor, nu a plecat cu mina goala, ci cu o traista cu merinde. Pentru ca o batalie, fie ea si electorala, nu se poate duce pe burta goala, prezidentiabilul maghiarimii si-a pus in desaga slanina, ceapa, brinza si piine de casa. Avind in vedere ca turneul electoral al lui Kelemen Hunor cuprinde 350 de localitati din Transilvania, speram ca prezidentiabilul UDMR si-a luat provizii suficiente, nu de alta, dar n-ar fi frumos sa-i ghioraie matele taman in ziua votului.
Cream, publicitate ca la Caracal
Cind avea 14 ani si activa cu patos in trupa Candy, Claudia Pavel era reperata de catre pustimea melomana cu ajutorul a doua trasaturi definitorii: “aia creata si cu nasul mare”. Dupa majorat, diseuza si-a facut doi prieteni buni: chirurgul estetician care i-a facut rinoplastia si placa de intins zulufii. Cu toate acestea, in putinele momente in care e bagata-n seama, domnisoara Pavel continua sa fie identificata in acelasi mod. Nici deliciile bahice nu lipsesc din palmaresul ei. Ne reamintim de Revelionul la care Claudita a gilgiit pe repede-inainte sampania si, in loc sa-si faca meseria de solista, s-a dedat la conversatii desantate cu un domn din public. Domnul i-a indesat tinerei 300 de euroi in sin, iar organizatorii evenimentului si-au promis solemn sa n-o mai cheme, nicio data, la cintari. Un alt episod in care Cream s-a bucurat de atentia presei a fost acela cu Puff Daddy. Desi s-au speculat multe la vremea aceea, un singur fapt a ramas nedesfiintat de juna buclata: ca s-a distrat copios impreuna cu “Pididi”. Dupa epuizarea povestii, presa nemiloasa si-a reluat atitudinea impasibila vizavi de aptitudinile oral-melodioase ale tinerei din Mangalia. Asa ca domnisoara Pavel s-a vazut nevoita sa produca o noua gogomanie.
“Sint virgina! Nu sint indragostita! N-am avut o relatie cu niciun manager al meu! Nu sint cu Marius, impresarul meu” – a declarat Cream pentru o emisiune TV. Scopul declaratiei reprezinta un mister, pentru toata lumea. Mai ales ca toata schema ne aminteste de povestea Alinucai, românca din Caracal, care si-a scos virginitatea la licitatie. Desi criza-i cam nasoala, nu ne putem imagina ca acelasi scenariu se aplica si in cazul Claudiei. Cu toate astea, trombonul cintaretei e la fel de penal – ca doar nu si-a pus dinti de portelan, otravitor de scumpi, doar ca sa-si pastreze virginitatea intacta!
109 blocuri din sectorul 2, in plina reabilitare termica
Lucrarile de reabilitare termica la cele 6.912 apartamente din sectorul 2 se afla in graficele de executie si se deruleaza in bune conditii – este concluzia rezultata in urma unei noi sedinte de analiza saptaminala care a avut loc recent intre reprezentantii firmelor de constructii si conducerea Primariei Sectorului 2. Fiecare dintre firmele prezente au indicat gradul de realizare a etapelor pe care le-au parcurs deja la izolarea teraselor si a placilor din subsoluri, montarea timplariilor de PVC cu geam termopan, anveloparea imobilelor cu polistiren si executarea tencuielilor finale in vederea aplicarii vopselelor. Toate problemele tehnice identificate la unele blocuri au fost analizate si rezolvate de catre factorii prezenti la intilnire, astfel incit lucrarile sa se deruleze in continuare cu acelasi ritm alert si fara intrerupere. Sedinte de analiza vor continua in fiecare saptamina pentru verificarea stadiului de indeplinire a graficelor, astfel incit pina la Sarbatorile de iarna sa fie finalizate toate lucrarile, iar bucurestenii sa beneficieze din plin de maximum de caldura in case.
Unul din patru români se chinuie sa-si achite facturile
Potrivit unui studiu al Comisiei Europene (CE), 90% din populatie considera ca saracia este larg raspindita in România, iar unul din patru români are dificultati la plata facturilor. Sondajul arata ca putin peste 60% dintre români evalueaza ca mediu gradul de dificultate pentru onorarea obligatiilor de plata, dind ca exemplu achitarea facturilor, iar 9% sustin ca le este usor sa plateasca datoriile. La bulgari situatia este si mai grea, in conditiile in care au cea mai redusa capacitate de a-si plati datoriile. Astfel, 40% dintre bulgari spun ca le este dificil sa-si onoreze obligatiile. La polul opus se afla finlandezii, doar 3% avind astfel de greutati. Studiul mai arata ca in Uniunea Europeana, 80 de milioane de persoane, echivalentul a 16% din totalul populatiei, traiesc sub pragul saraciei. Persoanele sint considerate sarace cind traiesc dintr-un venit mai mic de 60% din venitul mediu al unei gospodarii din propria tara. Cetatenii europeni, insa, inteleg diferit saracia. Asadar, 24% dintre repondenti au declarat ca oamenii sint saraci cind resursele lor sint atit de limitate incit nu pot participa complet la activitatile societatii in care traiesc. Totodata, 22% dintre cetatenii europeni considera ca un om este sarac atunci cind nu-si permite bunurile de baza necesare traiului zilnic. Pentru 21% dintre cei chestionati, a fi sarac inseamna a trai numai din mila populatiei si din ajutoare sociale. Sondajul care a stat la baza analizei a fost realizat in perioada 24 august – 17 septembrie, pe un esantion de 27.000 de persoane din statele Uniunii Europene.
Abandonat de mama intr-un taxi si lasat la mila altora de propriul tata
Tatal baietelului de doi ani, abandonat de propria mama, saptamina trecuta, intr-un taxi in fata Stadionului Dinamo, din Capitala, a anuntat asistentii sociali ai Primariei Sectorului 2 ca poate veni in Bucuresti sa-si recupereze copilul, dupa ce va termina cu muncile de toamna ale cimpului, in judetul Bihor. Acesta anuntase initial ca se va deplasa in Capitala, in cursul zilelor de 24 – 25 octombrie, pentru a-si lua copilul de la Institutul pentru Ocrotirea Mamei si Copilului (IOMC), unde a fost internat de catre asistentii sociali. Deoarece tatal copilului a fost asteptat inutil week-end-ul trecut, reprezentantii primariei au contactat din nou colegii de la Protectia Copilului din judetul Bihor, care au anuntat ca vor sosi in Bucuresti miine pentru preluarea copilului. Reamintim ca, in urma cu o saptamina, o femeie de 33 de ani, din judetul Bihor, si-a abandonat baietelul de doar doi ani intr-un taxi in fata Stadionului Dinamo din Bucuresti. In prezent, micutul se afla internat pentru ingrijiri la IOMC „Alfred Rusescu”. Din cercetarile efectuate pina in prezent, mama care si-a abandonat copilul este croitoreasa, are un venit de doar 1.000 RON si „antecedente” in abandon, inca doi copii, de 9 si 10 ani, dintr-o relatie anterioara, se afla in centre de plasament.
17 elevi infectati cu gripa porcina
Alte 17 cazuri de infectare cu gripa AH1N1 au fost inregistrate la Scoala nr.15 din Iasi, dupa ce anterior, la aceasta unitate de invatamint, boala fusese confirmata in cazul altor doi elevi si a doua studente care au facut practica in institutie, cursurile fiind suspendate pentru sapte zile. Dintre cele 21 de cazuri, 20 au fost inregistrate la elevii scolii si unul la un angajat de la departamentul administrativ al unitatii. Un numar de 19 dintre cele 21 de cazuri existente au fost confirmate, ieri dupa-amiaza, potrivit unei informari a Centrului National de Prevenire si Control a Bolilor Transmisibile. Toti cei infectati cu virusul gripal sint in curs de izolare si primesc tratament de specialitate, precizeaza MS, iar studentele sint internate la Spitalul de Boli Infectioase unde urmeaza tratament de specialitate. Starea lor de sanatate este buna. Saptamina trecuta, la Iasi a fost confirmat primul caz de gripa AH1N1 cu transmitere locala, fiind vorba despre o eleva de clasa a IX-a de la Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi”, aceasta fiind in prezent internata in spital.
Brigada spaniola la Timisoara – Steaua
Vasile Avram, seful CCA, a declarat, ieri, ca partida FC Timisoara – Steaua, din cadrul etapei a 12-a, va fi condusa de o brigada FIFA din Spania: „La Timisoara – Steaua vom avea o brigada din Spania. Am trimis solicitari in cinci, sase tari si am primit o confirmare de la spanioli. Stiu ca este o brigada FIFA, dar, conform intelegerii cu forul spaniol, o vom face publica miercuri sau joi”. De asemenea, Avram a mentionat ca partida Unirea Urziceni – Universitatea Craiova va fi condusa de o brigada din Ucraina: „In urma solicitarilor noastre in strainatate ne-a venit acceptul din Italia, dar am zis ca o sa se spuna ca mi-am facut o filiera in Italia si ca eu chem de acolo ca sa aranjez jocurile. Asa ca, la acest meci, avem arbitri din Ucraina”.
Rapidul democrat german
Omul de afaceri Lutz Stache vrea un Rapid 100 % german, condus, de la presedinte si pina la antrenor, de compatrioti de-ai sai. Apropiati ai lui Stache sustin ca acesta este decis sa transforme clubul giulestean din temelii, in acest sens urmind a primi ajutor de la foste glorii ale fotbalului… est-german. Nascut si scolit in Germania comunista (se zvoneste ca a activat ca ofiter STASI, inainte de caderea zidului Berlinului), Lutz Stache si-a construit relatiile din lumea sportului rege in RDG, imprietenindu-se, astfel, cu starurile Andreas Thom si Ulf Kirsten, jucatori emblema ai fostei republici democrate. In cercul de apropiati al lui Stache mai figureaza un ex-jucator, Ronald Kreer, iar informatiile venite dinspre miliardarul german anunta ca tridentul Thom-Kirsten-Kreer va alcatui stafful viitorului Rapid.
*Andreas Thom, manager?*
Andreas Thom, fost mare jucator german, este prieten cu Lutz Stache inca din anii ’80. A evoluat la echipele Dynamo Berlin, Bayer Leverkusen, Celtic Glasgow, incheindu-si cariera in 1.Bundesliga, la Hertha BSC Berlin. A bifat 51 de meciuri pentru nationala RDG si 10 pentru Germania … unita. Thom ocupa in momentul de fata functia de antrenor secund al echipei Holstein Kiel (2.Bundesliga) si invata meserie de la managerul Falko Gotz, faimosul fotbalist est-german care a emigrat in anii ’80, cerind azil in RFG.
*Ulf Kirsten pentru postul lui Hizo*
Este primul jucator din istorie care a atins cifra de 100 de meciuri internationale impartite intre doua echipe nationale, RDG (49 de jocuri) si RFG (51). Fanii l-au inclus in formatia all-time a clubului Bayer Leverkusen (partenerul in atac al lui Rudi Voller), pentru care a evoluat timp de 13 ani (1990-2003). In momentul de fata, Kirsten este manager la echipa Bayer Leverkusen 2, dar ar putea deveni cit de curind antrenor principal la Rapid Bucresti.
*Ronald Kreer va fi seful „Academiei Rapid”*
Centrul de Copii si Juniori al FC Rapid va fi restructurat in intregime. Clubul va avea o Academie de crestere a jucatorilor dupa model german. Din cite se pare, sef va fi numit Ronald Kreer, fost international RDG-ist, care a evoluat pentru Lokomotiv Leipzig. Acum, Kreer este angajat al Federatiei Germane de Fotbal (DFB), ca antrenor la copii si juniori.l
Va fi Tamas amendat cu 1 miliard de lei?
Satui ca echipa sa fie subiect pentru paginile mondene ale ziarelor, actionarii dinamovisti abia asteptau ca un jucator sa calce strimb in aceasta perioada pentru a-l da exemplu celorlalti. Ghinionul a facut ca Gabriel Tamas sa calce-n strachini exact dupa rusinea cu Gloria Bistrita. Dovedit ca s-a distrat in „Hanul Drumetului”, la doar citeva ore de la terminarea meciului cu Gloria, Tamas va plati scump. Se vehiculeaza suma de 1 miliard de lei drept amenda pe care sefii vor sa i-o aplice fundasului brasovean. Vicepresedintele Vasile Turcu vrea si excluderea din lot a fostului international si trimiterea lui la echipa secunda: „Nu trebuie sa mai admitem acte de indisciplina si escapade nocturne din partea jucatorilor. Am primit citeva sesizari cum ca unii au petrecut in weekend prin cluburi. Vom face o ancheta interna si daca se adevereste vom lua masuri drastice. Trebuie sa ii excludem de pe acum din echipa! Vinovatul va fi propus la retrogradare in liga a doua, la formatia secunda. Gata, ne stringem mina si la revedere! Pina atunci, astept dovezile, dar sa fie clare!”.
Debarcarea lui Badea si reimpartirea actiunilor FC Dinamo
Revenirea lui Gigi Netoiu in actionariatul FC Dinamo intimpina obstacole neluate in calcul de cei care i-au facut oferta „Comandantului” de a se intoarce. Rugat de Cristi Borcea sa investeasca, din nou, Netoiu a pus doua conditii care nu sint negociabile: 1. Noi alegeri pentru postul de presedinte al Consiliului de Administratie, pozitie detinuta in momentul de fata de Nicolae Badea; 2. Reimpartirea procentelor de actiuni in functie de investitia facuta in club. La Dinamo, fiecare actionar detine un procent egal, indiferent de banii cheltuiti, evident o situatie anormala. Netoiu a comentat subiectul revenirii sale la Dinamo: „Cind eram acolo, ceilalti actionari nu se tineau deloc de cuvint, de aceea am si plecat. Trebuie sa fie ceva clar la nivel administrativ. Oricum, un club, pentru a avea succes in România, pentru a face performanta, trebuie sa aiba un buget anual de 15-20 de milioane de euro. Deocamdata, vreau sa fie liniste la Dinamo si din iarna mai stam de vorba daca ma voi implica sau nu la echipa”.
Sandero sau Santro? Hai la tribunal
Hyundai a chemat in justitie compania Mahindra – Renault, motivind ca modelul Sandero pe care compania mixta franco-indiana vrea sa-l aduca pe piata are un nume foarte asemanator cu masina Santro a coreenilor, model care se vinde de multi ani, in volume importante. India e una din putinele tari unde Hyundai mai produce Santro, care a fost recent inlocuit cu modelul i10. Hyundai spune ca Sandero suna aproape la fel ca Santro, iar Mahindra-Renault va profita de pe urma popularitatii masinii coreene, daca i se va da dreptul sa lanseze hatchback-ul sub numele Sandero.
Boc vede autostrada gata. Uraaa!
Premierul in exercitiu Emil Boc a reluat, ieri, in cadrul unei vizite pe santierul Autostrazii Transilvania din judetul Cluj, ideea (fixa) ca primii 42 de kilometri ai acesteia, adica tronsonul Gilau-Cimpia Turzii, vor fi finalizati pina la 1 decembrie. “Am vazut 39 de kilometri de autostrada in diverse stadii, peste 95-96-97 la suta din cei 42 de kilometri dintre Gilau – Cimpia Turzii sint finalizati”, a afirmat Boc. El a adaugat ca 33 de kilometri dintre acestia sint in forma finala. Pam pam!
Trebuie sa devenim vegetarieni
Se pare ca lupta cu incalzirea globala si-a gasit un nas. Este vorba de Lordul Stern of Brentford, o autoritate in domeniul ecologic, care sustine ca oamenii vor trebui sa inceapa sa se gindeasca sa devina vegetarieni pentru ca emisiile directe de metan de la vaci si porci reprezinta o parte semnificativa din emisiile de gaze de sera.
„Carnea reprezinta folosirea in exces a apei si genereaza o multime de gaze de sera. O dieta vegetariana e mult mai buna”, a declarat Lord Stern presei britanice. Ca si gaz ce contribuie la incalzirea globala, metanul este de 23 de ori mai puternic decit dioxidul de carbon.
Lord Stern, autorul unui important studiu realizat in 2006 al carui scop era stabilirea costurilor necesare pentru combaterea incalzirii globale, spune ca modul de viata al oamenilor se va schimba intr-atit incit consumul de carne va deveni inacceptabil.
Lord Stern, fost economist-sef la Banca Mondiala, a avertizat ca Marea Britanie va trebui sa contribuie pina in 2015 cu aproximativ 3 miliarde de lire pe an pentru a ajuta tarile sarace afectate de incawlzirea globala.l