Domnul Suap-subi-du-ap si-a incercat o vreme norocul pe la alte vedete ale micului ecran. Cind a vazut ca nu tine smecheria, s-a reorientat catre actrita Mirela Zeta. Se pare ca Mondena n-a stat mult pe ginduri, astfel ca paparazzii i-au suprins, intr-o noapte, cind isi aranjau inchirierea unei camere de hotel, cu ajutorul unui prieten comun. Cei doi au dezbatut probleme filosofice, timp de vreo patruzeci de minute, semn ca n-au mai avut ragaz nici macar pentru tigara de dupa. Au iesit, apoi, pe rind, din hotel, nu care cumva sa se prinda receptionerul ca au impartit aceeasi camera. Apare, totusi, o intrebare: astia doi n-au casa?
Adrian Enache, sensibil ca o mimoza?
Cica Enache a refuzat sa participe la cheful organizat de Iuliana Marciuc, de ziua ei, motivind ca are o cintare, dar, de fapt, nu vrea s-o raneasca pe (inca) nevasta-sa, Corina, cu o saptamina inainte de prima infatisare la divort. Ca sa vezi! Lui Enache a inceput sa-i pese de nevasta fix acum, dupa ce a inselat-o copios, timp de vreo 18 ani! Daca privim lucrurile din unghiul corect, avem situatia reala: aflind ca Marciuc a rupt relatia cu grecul, Enache vrea acum sa-i dea o lectie, tratind-o cu indiferenta. Dupa care se vor impaca si vor trai fericiti pina la adinci batrineti, ca se potrivesc precum tusea cu junghiul.
De cine se teme Magda Ciumac?
Un tabloid anunta ca Magda Ciumac si-a vindut garsoniera din Bucuresti si s-a mutat la Timisoara, impreuna ca fiul ei, Sasa. Paparatoii pun evadarea Ciumacei pe seama temerii ca Tolea va iesi de la pirnaie si o va rasplati in mod contondent pentru toate parascoveniile pe care i le-a pus in circa. Si mai spun mizgalitorii hirtiei ca Magda vrea o viata linistita, departe de scandaluri. Mult mai plauzibila pare teoria ca Magda incearca sa fie cit mai departe de oamenii legii care se gindesc tot mai serios s-o depuna la racoare, in locul lui Tolea, pentru ca si-a inscenat faimoasa rapire.
Economie cu… apa de ploaie
In vremuri de criza doar apa de ploaie e gratis, trebuie doar sa stii cum sa te folosesti de ea. Udatul gradinii cu apa de la robinet este cam scump, se “simte” la apometru, dar apa de ploaie nu este contorizata de nimeni. Iar daca ai un dispozitiv creat special pentru colectarea apei de ploaie si redistribuirea acesteia la plante, economia vine de la sine, doar sa ploua. Bas Van Der Veer, un tinar designer olandez a construit, dupa forma si asemanarea unei picaturi de apa, un rezervor care se aplica pe burlanele caselor. La fiecare ploaie rezervorul se umple si apa este gata de utilizat. In partea de jos a recipientului, designerul a montat un mic orificiu la care se ataseaza un furtun, special pentru a uda gradina. Mai mult, in partea de sus, Van Der Veer, a montat un vas mai mic de colectare a apei, cu o forma asemanatoare unui ibric, cu ajutorul caruia veti putea pune uda plantele din ghivece.
România, tara care desfiinteaza sistemul bancar
A venit vremea platii pentru cei care au luat credite pentru “orice” iar acum nu mai au bani sa le plateasca. Dar si pentru banci care, pe linga faptul ca au infulecat o gramada de credite “toxice”, se afla in fata unui mare paradox: in curind vor ramine fara clienti tocmai din cauza creditelor pe care tot ele, bancile, le-au dat.
*“7”, cifra cu ghinion*
Potrivit datelor Biroului de Credit, peste sapte milioane de români sint in baza de date a institutiei, numarul restantierilor crescind lunar cu medii care ating si10%! Cele mai multe restante sint pe segmentul creditelor de consum, urmate de cele inregistrate la cardurile de credit. Ce inseamna, de fapt, cifra de sapte milioane? Inseamna ca sapte milioane de potentiali clienti nu vor mai putea sa ia credit de la nici o banca din România sau din Uniunea Europeana. Or, daca ne gindim ca in România populatia activa – care produce efectiv, este de aproximativ 4,5 milioane, cifra de sapte milioane de datori-vinduti este colosal de mare. Daca la acestia adaugam si cei care isi achita ratele cu mare intirziere si care, in cele din urma nu le vor mai achita deloc, dar si conditiile drastice pe care bancile le impun acum pentru acordarea unui credit (plus criza, bineinteles) deducem ca mai devreme sau mai tirziu sistemul bancar din România va intra intr-un blocaj cu efecte devastatoare mai ales pentru banci. Solutia? Bancile vor trebui sa se transforme din camatari in “prieteni” ai clientilor. Dar acest lucru imposibil.
*Banca Mondiala ne trage de urechi*
Sue Rutledge, coordonator al departamentului de protectia consumatorului din partea Bancii Mondiale a declarat ca in România consumatorii de servicii si produse financiare trebuie mai bine informati despre drepturile pe care le au iar institutiile financiare ar trebui sa adopte un cod de conduita iar contractele ar trebui standardizate, cel putin in privinta conditiilor de baza. „Atunci cind simti ca banca te nedreptateste, trebuie sa ai la cine sa te duci. Toate plingerile legate de banci ar trebui inregistrate, agregate, pentru a vedea care sint tendintele. Daca nu cumva e un anume produs care creeaza probleme. Pentru România sugerez si infiintarea unui Avocat al Poporului, specializat pe probleme financiare”, a declarat Sue Rutledge. Cu alte cuvinte, cu toate ca România a fost campioana zonala la creditare, dezordinea din sistemul bancar a iesit la iveala odata cu declansarea crizei.
*Iei credit, renunti la fumat*
Cei care doresc un credit ar putea fi nevoiti sa ofere informatii detaliate legate de suma de bani pe care o cheltuie lunar pentru tigari si bautura, in cadrul unui nou punctaj bancar care ar putea fi aplicat (momentan doar) in Marea Britanie. Astfel, britanicii vor avea de raspuns la intrebari legate de ce beau, ce maninca, ce fumeaza si in ce cantitati.
Pusca si cureaua lata…
In epoca de glorie a junetii sale, Dan Capatos facea cunostinta cu viata grea a reporterului de investigatii la un celebru cotidian. De aici si freza sa, care ilustreaza perfect expresia “ti s-a facut parul maciuca”. Vremea a vremuit si, acum, Capatos traieste inconjurat de sex-simboluri: Eva Kent, Ramona Gabor, Bianca Dragusanu, Mircea N. Stoian. De bucurie, teasta lui straluceste ca un bec nou nout.
Bianca Dragusanu, idolul femeilor
In lipsa de subiecte adevarate, o fituica birfitoare face mare caz de faptul ca Bianca Dragusanu are multe admiratoare in rindul femeilor. Dupa ce dezbracareata Roxana Ilie i-a facut niste propuneri deocheate, iata ca si iepuroaica Playboy debutanta, Marina Dina, emana asa zise declaratii incendiare: “Bianca e asa de frumoasa… (…) Pacat ca nu sint barbat!”. Evident, de aici nu se deduce ca Dina ar aspira la o relatie lesbiana cu Dragusanu. Dar, la urma urmei, daca Bianca poate avea o relatie cu Botezatu, de ce nu ar avea si cu femei?
Katie Holmes, prea transparenta pentru scientologie
Desi fusta este lunga pina la genunchi, iar bluza nu este mai decoltata de linia gitului, Katie Holmes a gasit totusi o cale de a fi sexy fara a-si supara prea mult sotul, dar si religia scientologica a acestuia. Aflata la cea de-a 16-a editie a „Elle Woman” ce a avut loc la Los Angeles, actrita a ales o tinuta complet neagra, dar cit se poate de transparenta, atragind privirile tuturor celor aflati in jur. Iar daca nu ar fi avut inspiratia de a purta un sutien, cu siguranta paparazzi si nu numai ar fi vazut cu ce-l bucura pe Cruise in fiecare seara. Pentru a-i salva imaginea de sotie „tinuta sub papuc”, citiva apropiati au lansat zvonul ca insusi Tom i-a ales outfit-ul, tinind cont ca, de curind, Katie a declarat ca sotul sau se pricepe mai bine la haine decit ea.
Paris Hilton a vrut homar viu pe platoul de filmare
Pentru a accepta sa apara intr-un film, Paris Hilton a cerut producatorilor ca pe platou sa i se aduca, printre altele…. homari vii. Blondina, care va juca in „The other guys”, si-a expus cerintele in nu mai putin de trei pagini pentru numai o zi de filmare. „Paris apare in pelicula, unde interpreteaza propriul rol. Producatorii au fost socati cind au vazut lista de cereri lunga de trei pagini – doua dintre dorinte fiind sa i se aduca homari vii care sa fie pregatiti in fata ei si sa aiba la dispozitie o sticla de vodka Grey Goose. Toate celebritatile au diverse cereri, insa ale ei au fost exagerate pentru o singura zi de filmare”, a declarat o sursa de pe platou. Reprezentantul lui Paris a negat ca ar fi cerut homar viu, sustinind ca „este ridicol si total fals”. In film mai apar Will Ferrell, Eva Mendes, Dwayne „The Rock” Johnson, Mark Wahlberg, Michael Keaton si Samuel L. Jackson.
Keo isi inchipuie ca va fi salvat de Michael Jackson
Cu o voce pirpirie, care nu acopera nici macar o gama intreaga, cu piese modeste, al caror “stil” il imita pe cel al unor trupe straine, Keo incearca sa reziste in show-biz-ul nostru mititel si dubios, catarindu-se tiris-grapis pe gloria altora. In cazul nostru, Keo isi face reclama parazitind faima defunctului Michael Jackson. Stirea bomba zice: “Keo remixat de producatorul lui Michael Jackson”. Piesa in cauza, “Falling High” (“Cazind in sus”) e cunoscuta sub prima forma (rock) realizata de insusi Keo, apoi, sub forma variantei remixate de DJ Andy si, acum, poate fi ascultata pe YouTube in versiunea remixata de Alex Greggs, cel care a produs, cindva, probabil, vreo piesa cu Michael Jackson. Cica iubitul Andreei Balan l-a cunoscut pe Greggs la Los Angeles, iar colaborarea lor s-a nascut in urma golirii mai multor pahare de Margarita, intr-un bar. Probabil ca producatorul Greggs a realizat remixul tot in urma unui strasnic consum de alcool, altfel nu se explica “orchestratia” minimalista, care se rezuma doar la pacanituri si citeva sonoritati inexpresiveizvorite din calculator. In principiu, ascultind noua versiune a piesei “Cazind in sus” te plictisesti atit de tare, incit poti adormi pe loc. Asta, daca nu cedezi nervos, in prealabil. In concluzie, chiar daca bietul Keo incearca s-o innoade cumva de numele lui Michael Jackson, piesa e sub orice critica.
1.300 de sectii de votare vor functiona in Capitala
Pentru alegerile prezidentiale, in Capitala, vor functiona un numar de 1.256 de sectii de votare permanente si 34 sectii de votare speciale, la vot fiind asteptati cei peste 1.800.000 de cetateni cu drept de vot inregistrati pina la jumatatea lunii septembrie. Reprezentantii Primariei sectorului 1, au anuntat, ca in aceasta unitate administrativa a Capitalei vor functiona 161 de sectii de votare permanente si cinci speciale. In sectorul 2, vor fi organizate 200 de sectii de votare permanente si trei speciale, iar in sectorul 3, vor fi amenajate 262 sectii de votare permanente si sapte sectii speciale care vor functiona in incinta spitalelor. In sectorul 4, vor functiona 175 de sectii de votare permanente, precum si trei sectii speciale. Si in sectorul 5, vor fi amenajate 196 de sectii de votare permanente si o singura sectie de votare speciala in incinta Facultatii de Drept. De asemenea, in sectorul 6, vor functiona aproape 280 de sectii de votare, din care 262 permanente si 15 speciale.
Românca Domnica Radulescu, premiata in SUA
Scriitoarea de origine româna Domnica Radulescu, profesoara la Universitatea Washington and Lee, a primit din partea Bibliotecii din Virginia premiul pentru fictiune pe 2009, pentru romanul „Trenul de Trieste”, se arata pe site-ul institutiei americane.
Biblioteca din Virginia premiaza anual scriitori din statul american sau lucrari de nonfictiune pe un subiect legat de Virginia. Premiile sint acordate pentru categoriile fictiune, nonfictiune, poezie si intreaga opera. Cistigatorii acestor distinctii, la care se adauga premiul publicului, primesc cite 3.500 de dolari, precum si un trofeu din cristal, in forma de carte. Juriul a motivat alegerea volumului Domnicai Radulescu prin faptul ca este „un uimitor roman de debut scris intr-o frumoasa proza lirica care transcende capcanele romanului de debut”. Totodata, la anuntarea cistigatorului premiului pentru fictiune pe 2009, Biblioteca din Virginia a precizat ca Radulescu spune o poveste despre o tinara care cauta libertatea si siguranta in România sovietica a anilor ’70, care fuge in SUA pentru o noua viata, umbrita insa de ceea ce a lasat in urma, si care se intoarce la virsta a doua pentru a recupera pamintul ei din tinerete. Domnica Radulescu, nascuta in România, s-a stabilit in SUA in 1993. In prezent, preda limbi romanice la Universitatea Washington and Lee.
Hotul din mintea ta, iubitul din inima ta!
Un om a avut o pana de cauciuc intr-o zona izolata. In departare se vedea o ferma. Omul nu avea alta posibilitate decit sa mearga spre ferma, cu speranta ca va gasi ceva unelte sa-si repare masina. A pornit la drum si-n vremea aceasta mintea-i sporovaia continuu. „Bine ca-i ferma asta pe aici. Uneltele imi vor fi de folos, nu gluma”… Si tot mergind, mintea iarasi i-a spus: „Da, e groaznic pe aici. Ar fi un gest nobil sa-i dau fermierului 10 dolari daca-mi imprumuta uneletele lui!”. Mergind mai departe, omul gindeste iarasi: „Nu-i nici picior de civilizatie pe aici! Daca fermierul imi cere 25 de dolari pe unelte, n-am incotro, trebuie sa-i dau”. Si tot asa, omul construia scenarii peste scenarii, pina ce – aproape de cabana fermierului era de-a dreptul plin de naduf: „Chiar ca sint izolat aici; daca fermierul o sa vrea 50 de dolari, n-am alta alternativa, trebuie sa-i dau banii”. Si asa, odata ajuns la ferma, omul a batut la usa furios, iar atunci cind fermierul i-a deschis usa el a inceput sa zbiere: „Cu cit ai de gind sa ma taxezi pentru a folosi uneltele tale, hotule?”. Povestea apare intr-o minunata carte „Orice poate fi vindecat” a lui Martin Brofman (Ed. Cartea Daath). Ea ilustreaza perfect ceea ce spuneam ieri si anume faptul ca noi reactionam la ceea ce gindim ca este realitatea, nu la ceea ce este ea. Mintea construieste un scenariu catastrofist, iar creierul preia vibratiile mintii si le transforma in substante benefice sau distructive pentru corp. Povestea „omului cu uneltele” ilustreaza perfect felul in care singuri ne cream un scenariu mental, reactionam la el si apoi il transformam – prin propriul comportament – intr-o consistenta si uluitoare stare de fapt. Omul actioneaza „din perspectiva scenariului aparent pe care il percepe”, dar actionind astfel, il si creeaza. Ceea ce vezi ca realitate in minte sfirseste prin a deveni real, nu neparat in forma vizualizata. Universul spiritual, interior nu raspunde la forme, ci la vibratii! Dragostea noastra puternica, frumoasa, minunata pentru o fiinta poate sa nu aiba nici un marunt ecou in mintea si-n inima acelei fiinte, dar frumusetea pe care o purtam in launtrul inimii noastre atrage – in cele din urma – pe cel/cea care vibreaza pe lungimea de unda a sufletului nostru. Scenariile se autoimplinesc intotdeauna, dar nu neaparat in formele asteptate de noi. Oamenii pe care-i iubim sau ii urim in launtrul nostru nu au un corespondent in realitatea imediata (ei sint frumosi sau groaznici in mintea proprie, retineti aceasta!). Fie ii marim, fie ii micsoram, fie le atribuim calitati sau defecte nenumarate, dar toate acestea devin – de fapt – expresii ale perceptiei proprii. Un fermier linistit se transforma intr-un hot in mintea celui furios. Si, daca fermierul se dovedeste a fi un om bun, mintea omului a creat, deja, scenariul pentru o intilnire nefericita. Universul „atrage” si din margini indepartate ale lumii acele fiinte si lucruri pe care le imaginam si le visam in dezastru, ca si in frumusete, dar dezastrul si frumusetea – oricine le-ar stimula – sint in noi insine. Si hotul e-n minte, si cel iubit e-n inima. Dar fiecare… este hot sau iubit prin puterea launtrica a celui ce-I vede!
Prezenta tatalui in sala de nasteri mareste durerile
Prezenta tatalui in sala de nasteri, in momentul in care sotia sau partenera e pe punctul de a naste, mareste durata travaliului si intensitatea durerilor, a probabilitatii operatiei de cezariana si chiar a despartirilor ulterioare. Potrivit obstetricianului Michael Odent, prezenta tatalui in sala de nasteri nu este deloc benefica pentru mama si copil, putind avea ca urmare chiar boli mentale in cazul femeii. Si asta pentru ca in loc sa se concentreze pe ceea ce are de facut, femeia este mai degraba preocupata de anxietatea partenerului. De fapt, prezenta barbatilor, in general, in sala de nasteri nu este de dorit, avertizeaza specialistul. Potrivit acestuia, care are experienta de peste 50 de ani, in spitale in Franta, Anglia si Africa, in salile de nasteri nu ar trebui sa fie alte persoane in afara unei moase experimentate. In Marea Britanie, mai bine de 90% dintre nasteri au loc in prezenta tatalui, arata statisticile. Insa in astfel de cazuri, femeia care naste este mult mai incordata, adrenalina aflindu-se la cote inalte, ceea ce face ca oxitocina, esentiala la nastere, sa se afle la un nivel foarte scazut, iar contractiile sa fie ineficiente. In plus, scena la care asista tatal nu intareste mai mult relatiile dintre cei doi, dimpotriva, putind face ca atractia sexuala dintre cei doi sa dispara.
Sportul, mai bun decit o operatie pe cord
Daca medicul ti-ar spune ca, in loc sa ai o operatie pentru deschiderea unei artere blocate, ar fi mai bine sa alergi sau sa mergi pe bicicleta 30 de minute pe zi, l-ai crede? Potrivit datelor prezentate la Congresul European de Cardiologie de anul acesta, sportul poate fi mai eficient decit o operatie pe cord deschis. In plus, este mai distractiv si costa mai putin. Desi pare greu de crezut, concluzia prezentata la Congres a fost ca exercitiile moderate, efectuate in fiecare zi, scad tensiunea si pulsul, astfel incit nu este nevoie de operatii pentru deblocarea arterelor. „Exercitiile moderate cum ar fi mersul pe bicicleta sau mersul in ritm alert 30 de minute pe zi, cinci zile pe saptamina fac inima sa fie sanatoasa, si nu ai nevoie de operatie”, spune doctorul Christopher Cannon, profesor asociat de medicina la Harvard. Riscul de a avea boli de inima creste pe masura ce imbatrinim, iar la femeile aflate la menopauza riscul este mult mai mare. Se pare ca estrogenul protejeaza inima, iar atunci cind nivelul de estrogen scade, femeile devin mai vulnerabile. De cele mai multe ori, pentru arterele blocate se recomanda operatia, in functie de gravitatea problemei. Insa medicii spun ca, pentru 85% din pacienti, solutia optima ar fi sportul. Cu toate acestea, specialistii recomanda sa nu punem diagnosticul dupa ureche si sa mergem la doctor.
Apartament de bloc, transformat intr-un mic Versailles
Multe dintre blocurile de locuinte construite in Marea Britanie seamana izbitor cu „ctitoriile Iepocii de Aur” de la noi, iar aspectul lor de „cutii de chibrituri” ii deranjeaza pe multi britanici. Mai ales pe cei care locuisec in ele… Printre ei se numara si fostul bucatar de vapor Adrian Reeman (binisor sarit de 60 de ani), care a avut dintotdeauna mania bricolajului. El si-a transformat apartamentul situat la etajul 9 al unui bloc de locuinte din Southampton intr-o adevarata replica a salilor din palatului de la Versailles, cu mobilier de epoca, oglinzi, rame aurite si candelabre. Chiar si Ludovic al XIV-lea s-ar putea crede „acasa”… daca nu s-ar uita pe fereastra si ar face abstractie de numarul camerelor. Toate bune si frumoase, numai ca redecorarea apartamentului i-a luat lui Adrian Reeman 23 de ani…
Cu iahtul roz in jurul lumii
Tinara Jessica Watson a parasit portul australian Sydney la bordul unui iaht cu care incearca sa faca inconjurul lumii de una singura. Dorinta de afirmare a fetei de numai 16 ani a stirnit o dezbatere publica intens mediatizata in tara-continent de la antipod, pe tema „fata e prea mica pentru asa ceva”. Jessica se considera insa o persoana matura, iar parintii ei au postat pe blogul lor afirmatia ca fata are solide cunostiinte de navigatie, astronomie si chiar electronica – absolut necesare pentru depanarea eventualelor defecte care pot aparea la echipamentul de bord si sistemele de telecomunicatii. Cu alte cuvinte, stie tot ce-i trebuie pentru a se descurca… Prima escala a Jessicai va fi Noua Zeelanda, dupa care vor urma Fiji si Samoa. Ce e drept, ambitia blondei Jessica Watson de a se afirma ca navigatoare o pune inaintea multor persoane mature, dar iahtul ei in lungime de zece metri, botezat „Pink Lady” (Doamna Roz), lasa impresia ca a fost cumparat dintr-un magazin de jucarii. Pentru ca este roz, precum posetuta unei papusi Barbie…
Rapidul e mai scump, herr Stache!
Pina sa se scufunde planeta, George Copos are grija sa joace asa cum trebuie cartea negocierilor cu Lutz Stache privind vinzarea Rapidului. La ultima Adunare Generala a Actionarilor SC FC Rapid SA, care a avut loc pe 15 octombrie a.c, Copos a facut o mutare desteapta: a sters toate datoriile clubului catre firmele sale, transformind creantele in actiuni, marind astfel capitalul social. Printr-un simplu vot si-o iscalitura, datoria de sase milioane de euro, pe care FC Rapid o avea catre firmele lui Copos, s-a preschimbat in actiuni noi (62.617 la numar). Beneficiarii noilor actiuni sint George Copos (persoana fizica / 52.566), Ana Holding (2.979) si Megapearl Limited (un offshore din Cipru, controlat tot de patronul giulestenilor / 7.072). In ecuatie intra, teoretic, si Jean Valvis, cu … 19 actiuni.
Hotarirea a fost oficializata, fiind publicata in Monitorul Oficial. De ce a recurs George Copos la aceasta stratagema? In primul rind, el urmareste sa creasca pretul de vinzare al clubului Rapid. A marit capitalul social, sporind astfel numarul de actiuni. In al doilea rind, Copos a vrut sa se asigure ca-si va recupera datoria de sase milioane de euro, pe care FC Rapid o avea catre firmele sale. In momentul in care ar fi devenit patron la Rapid, Lutz Stache putea refuza sa plateasca datoriile catre creditori, iar Copos ar fi ramas cu buza umflata, fiindu-i greu sa-si mai recupereze sumele investite de-a lungul anilor. E drept ca se putea ajunge la o judecata in instante, dar boss-ul „Ana Holding” n-a dorit sa-si asume acest risc.
Emisiunea lui Morar, “Pariu ca stiu”, – Best Gameshow la Cannes
Cel mai proaspat format intrat in grila de programe a Antenei 1, “Pariu ca stiu”, se bucura deja de succes international. Formatul emisiunii a fost premiat la categoria “Best Gameshow” (Cel mai bun joc televizat de divertisment), la Cannes. Show-ul moderat de Mihai Morar demonstreaza ca o femeie frumoasa nu e neaparat si inteligenta, in majoritatea cazurilor inteligenta fiind invers proportionala cu frumusetea. Olandezii care au inventat formatul original (“Pretty Smart”) sustin ca româncele care participa la concurs sint mult mai frumoase decit concurentele din Olanda. Fara indoiala, fetele din tara cascavalului nu vor putea sa egaleze niciodata stolurile de pasarele care isi iau zborul din guritele incordate ale fetelor noastre. Doar ele sint in stare sa caute Marea Rosie unde e rosu pe harta, doar ele pot sustine ca peninsula e ceva care poate sa fie in jurul unui lac sau al unui munte. Tot ele incearca sa ne convinga ca Alexandru Lapusneanu a fost otravit de o… veverita (se gindeste careva la prostii?), fresca este un fresh de capsune iar circumvolutiunea este taierea imprejur a preputului. Structura emisiunii este simpla: trei echipe de baieti, condusi de un capitan vedeta, incearca sa parieze pe raspunsurile date de frumoasele din concurs. Pina acum, echipele conduse de Catalin Botezatu, Smiley, Madalin Voicu, Sorin Rosca Stanescu, Connect – R, au putut constatat ca mintea pitipo…, pardon, distinselor domnisoare este insondabila, plina de neprevazut si atit de creativa, incit poti sa faci circei de la prea mult ris.
Dan Petrescu spre Polonia?
Românul Dan Petrescu se numara printre candidatii pentru postul de selectioner al Poloniei si este unul dintre favoriti, avind in vedere mai ales faptul ca a mai antrenat in aceasta tara, informeaza portalul „polishsoca.com”. „Astept un semn de la Federatia Poloneza de Fotbal”, a declarat Petrescu, citat de site-ul respectiv. Potrivit „polishsoca.com”, dintre antrenorii straini, Petrescu are cea mai mare sansa sa fie angajat de Federatie, deoarece a pregatit echipa Wisla Cracovia, in perioada 1 ianuarie – 18 septembrie 2006. „Petrescu s-a clasat cu Wisla pe locul doi in campionat, dar ulterior a fost demis. Jucatorii s-au plins ca românul era adeptul unor antrenamente prea dure, iar Petrescu s-a plins, la rindul lui, ca fotbalistii erau mai tentati sa se distreze decit sa se antreneze”.
Simple coincidente
Sub Timpa, omul nr.1 al dinamovistilor a fost atacantul Andrei Cristea, un soi de „fiu ratacitor”. In februarie a.c, Dinamo l-a imprumutat – pentru returul de campionat 2008-2009 – la gruparea Poli Iasi. Evolutiile bune (dar si lipsa de forma a „virfurilor” din Stefan cel Mare) l-au readus pe Cristea la Dinamo, iar de ceva vreme, Andrei face furori in atacul „ciinilor”: goluri importante cu Slovan Liberec, Unirea Urziceni si FC Brasov, plus convocarea la echipa nationala.
Dinamo are probleme pe teren propriu, dar exceleaza in meciurile din deplasare, ocupind locul 3 intr-un clasament neoficial pe aceasta tema. Din cinci partide jucate „afara”, Dinamo a pierdut una singura, cistigind trei si remizind o data. Golaveraj: 6-1, 10 puncte din 15 posibile. Pe teren propriu, Dinamo a inregistrat doar doua victorii si un egal, pierzind de disputele cu International si Otelul. Golaverajul este pe zero: patru goluri marcate si tot atitea primite.
La Brasov, Ion Marin s-a aflat la primul meci pe banca lui Dinamo in calitate de antrenor confirmat. Daca la jocul cu Pandurii era doar interimar, acum „Sapaliga” este si in acte „principal” la Dinamo, dupa anuntul facut de Nicolae Badea la mijlocul saptaminii trecute.
Chiar daca a cistigat la Brasov, Dinamo a fost nemultumita de arbitrul de centru Cristi Balaj. Acesta a cintarit anapoda o faza din minutul 47, cind Ezequias (FC Brasov) l-a lovit cu cotul in figura pe dinamovistul Torje, in vazul tuturor. In loc de eliminarea brazilianului (apropo, pe Ezequias il mai cheama si Roosevelt), Balaj a dictat… fault in atac!?
Ca si rivala din Ghencea, nici Dinamo nu are parte de liniste in relatia cu suporterii. Demiterea lui Dario Bonetti a reaprins fitilul „ultrasilor”, suparati de fapt pentru ca actionarii au taiat finantarea … galeriei.
De ce se bucura dinamovistii atit de mult pentru victoria de la Brasov? Pentru ca au luat trei puncte pe terenul formatiei care n-a pierdut niciun meci acasa de la revenirea in Liga 1, adica din august 2008.
In tot acest interval, Brasovul a strins 13 victorii si 8 remize pe stadionul „Tineretului”.
Cristi Pulhac s-a accidentat in minutul 42 al partidei FC Brasov – Dinamo (0-1) si este in pericol sa rateze meciul de pe „Ali Sami Yen”, programat joi seara, in Europa League. Fundasul stinga al dinamovistilor va fi inlocuit, cel mai probabil, de Zie Diabate.
La fel ca rivala Steaua, Dinamo joaca joi impotriva unui adversar de top din Turcia. Cu trei puncte din doua partide in Europa League, bucurestenii trebuie sa nu piarda la Istanbul, cu Galatasaray, pentru a pastra sanse de calificare in primavara europeana.
Cine si-ar fi inchipuit ca paria din lotul Stelei, Dayro Moreno, va intra pe teren la Iasi? Raspuns: Stoichita! Cine si-ar fi inchipuit, insa, ca paria din lotul Stelei, Dayro Moreno, va si marca, deschizind astfel „ros-albastrilor” drumul catre victorie? Raspuns: nimeni! Dupa ce in vara a dezertat, fugind in Columbia, Dayro s-a intors dupa o luna, cu coada intre picioare, gestul sau atragind diminuarea drastica a salariului si retrogradarea la Steaua II. La „matineu”, Dayro a facut minuni si, dupa o lunga perioada de exil, Stoichita l-a reprimit la prima echipa, avind mai multa incredere in columbian decit predecesorul Bergodi. Redebutul lui Moreno a avut loc la Iasi, iar sud-americanul a deschis scorul in minutul 87, cu o executie de adevarat fotbalist.
Steaua este cea mai buna echipa de deplasare din Liga 1, avind patru victorii si un egal din cinci meciuri disputate, golaveraj 9-2. Celor 13 puncte strinse li se adauga numai cinci luate de pe teren propriu, acolo unde Steaua nu are decit o singura partida cistigata si doua remize, alte doua intilniri fiind pierdute.
La fel ca Ion Marin, si Mihai Stoichita a semnat contractul de antrenor abia saptamina trecuta. Astfel, la Iasi, „Lippi” a debutat oficial in calitate de „principal” al Stelei.
Si Steaua acuza arbitrajul. Brigada condusa de Marius Avram a anulat un gol perfect valabil inscris de Kapetanos, pe finalul primei reprize, la scorul de 0-0. Grecul se afla pe aceeasi linie cu ultimul aparator iesean, Cornel Buta, insa asistentul Iulian Radu a semnat eronat o pozitie de ofsaid.
Razboiul Gigi Becali – galerie s-a purtat si la Iasi, acolo unde „ultrasii” stelisti au afisat un banner cu mesajul „Angajam lunetist” si i-au cerut din nou lui Becali sa vinda echipa. Fanii veniti de la Bucuresti au provocat si citeva incidente in tribune, aruncind cu torte in sustinatorii Politehnicii.
Steaua a invins la Iasi, pe terenul unei echipe care, pina la infruntarea de duminica, nu incasase decit un singur gol acasa in stagiunea 2009-2010. Doar Parks (FC Timisoara) a mai punctat la Iasi, intr-un meci contind pentru etapa 2. In rest, Astra, Craiova si Ceahlaul au plecat din Copou fara sa inscrie. Cu Petre Grigoras pe banca, Politehnica are trei victorii, un egal si o infringere pe teren propriu.
Pawel Golanski a revenit intr-o partida oficiala dupa o pauza de 7 saptamini, dar n-a rezistat tot meciul. Fundasul de banda dreapta al Stelei a acuzat dureri puternice la genunchiul drept si a fost inlocuit in minutul 77 de catre Mihaita Plesan, alta revenire notabila. Sint sanse minime ca Golanski sa fie apt pentru confruntarea cu Fenerbahce.
Joi seara, Steaua incearca sa obtina prima victorie din Europa League. Adversatrul din hencea se numeste Fenerbahce Istanbul, cea mai iubita formatie din Turcia. Fotbalistii lui Stoichita n-au marcat niciun gol in grupa H, bifind doua remize albe cu Sheriff Tiraspol si Twente.
Adio calciie crapate
Unul dintre cele mai importante lucruri pe care o „diva” trebuie sa-l faca este, fara doar si poate, ingrijirea propriului corp, caci nu se cade sa apari in lume si la TV orium, iar la domeniul ingrijire intra si pedichiura. Dar pedichiura nu se face asa, oricum, nu pui apa fierbinte intr-un lighean si incepi sa lucrezi cu ceva ustensile de salon, nu. Ai nevoie de scaunul Murano Pedicure Spa, una dintre cele mai revigorante experiente in ceea ce priveste pedichiura. Pentru o curatare perfecta ai nevoie de tehnologia moderna a scaunului combinata cu tehnicile clasice ale unui specialist in pedichiura, totul pentru stralucirea picioarelor domnisoarelor. Piesa de rezistena a scunului o reprezinta vasul, cu zeci de functii si modalitati de utilizare, care mai de care mai folositoare. Se umple singur, se goleste singur ba chiar se curata automat. Iti face masaj la talpi si, unde mai pui, ca este si extrem de silentios. Pentru un calcai mai curat, mai lucios si fara crapaturi nu aveti de scos din buzunar decit 11.520 de dolari, pret in care va alegeti sI culoarea vasului, de preferat auriu, divele adora aceasta culoare.
Ce ti-au pus astia in pensie, române? O bomba – tic-tac, tic-tac!
Daca sistemul public de pensii, care a inceput sa semene cu o „bomba cu ceas”, este mentinut la parametrii actuali, România va ajunge, in 50 de ani, sa cheltuiasca jumatate din bugetul general consolidat numai pentru plata pensiilor publice, arata un raport al Comisiei Europene.
*Vesti pentru un atac de cord*
Platesti toata viata ca un sclav (modern) la sistemul de pensii, ca si cum ai juca la ruleta ruseasca: daca prinzi virsta de pensionare si nu ajungi oale si ulcele pina atunci, speri sa primesti la batrinete o pensie rezonabila. Si platesti din salariu, luna de luna, sperind la un trai cit de cit decent. Apoi vin „niste unii” (Traian Basescu, FMI, Comisia Europeana, Banca Mondiala) si iti dau vesti numai bune de facut infarct: „nu mai sint bani de pensii”, „sistemul e in colaps” etc. Din nefericire, avem si vesti ceva mai noi care, dupa ce ca sint „negre”, mai sint si al naibi de realiste. Iata trei concluzii, cele mai importante, ale ultimului raport al Comisie Europene, prezentat de Asociatia pentru Pensiile Administrate Privat din România:
Impactul imbatrinirii populatiei asupra finantelor publice din statele UE va face ca efectele actualei crize financiare si economice sa para minuscule prin comparatie!
România se afla in grupul statelor cu cele mai mari riscuri pe termen lung din aceasta perspectiva, avind printre cele mai nesustenabile sisteme publice de pensii din intreaga comunitate europeana.
In România, reformarea sistemului public de pensii si dezvoltarea sistemului privat de pensii sint doua solutii recomandate pentru a reduce povara fiscal-bugetara generata de imbatrinirea populatiei, pe termen lung.
Radu Eftimie
„In 2060, populatia României va numara doar 16,9 milioane de locuitori, dintre care doar 53,6% vor fi in virsta apta de munca (15-64 de ani), fata de 70% in 2010. Astfel, rata de dependenta a virstnicilor (numarul persoanelor peste 65 de ani / numarul persoanelor cu virsta intre 15-64 de ani) va creste de la 21,3% in 2010 la 54% in 2060. Toate aceste evolutii demografice nefavorabile vor pune presiuni enorme pe bugetul public de pensii.
Chuck Norris candideaza la presedintia României
Actorul si expertul in arte martiale Chuck Norris a afirmat ca va candida din pozitia de independent la presedintia României. Celebrul actor a indemnat gruparile de dreapta din tara sa se uneasca pentru a salva poporul sub indrumarea sa. Potrivit presei internationale, Norris a facut socanta declaratie in timpul unei emisiuni de radio de la un post de muzica populara din România al carui actionar este. In cadrul aceleiasi emisiuni actorul a mai precizat faptul ca a devenit cetatean român cu drepturi depline dupa ce a salvat de la moarte 20 de batrine ratacite in masivul Bucegi in anul 2004. Candidatul a afirmat ca mii de grupari de dreapta din intreaga tara il sprijina in acesata lupta. Ingrijorate din cauza starii in care se afla România gruparile au anuntat o intilnire cu Chuck Norris in cel mai scurt timp pe stadionul Dinamo, unde vor avea loc si o serie de demonstratii de arte martiale. Sloganul sub care va candida actorul este: “Sa-i punem cu botul pe labe!” Alege, lovitura prin intoarcere! Dupa alegerile din anul 2004 din România, Chuck Norris i-a trimis o scrisoare presedintelui Traian Basescu in care i-a cerut acestuia sa respecte Constitutia, sa protejeze dreptul la viata si “sa nu faca greselile predecesorilor sai”, altfel in 2009 va candida sI va cistiga. Se pare ca Traian Basescu nu a urmat sfaturile lui Chuck Norris deoarece acesta se va arunca in cursa prezidentiala din luna noiembrie. Prezidentiabilul a mai declarat: “Pentru a-mi spori sansele de a ajunge la Cotorceni am decis sa-mi schimb numele de familie in Norrisescu”.
Drama unui sobolan de taraba cam stresat
– Uite al dracu’, ionatanele nu-i place!
Micul intermediar se indreapta de sale, se sprijina cu mina de taraba si emite urmatoarea ipoteza:
– O fi de rasa, ma. D-ala, sobolan de Guineea.
– Ce rasa, ma! E sobolan ordinar, nu vezi ce coada are? A mincat de-alea galbene de la mine, uite-aci. Si-i arata colegului un mar din care muscase cineva cu dinti foarte mici, probabil chiar sobolanul in cauza. Apoi, il pune cu grija inapoi, in gramajoara de mere cu care isi imbia musteriii.
O tiganca tinerica, aflata doua tarabe mai incolo, pare a sti mai multe despre dieta soriceasca:
– Viorele, da-i cartofi, ca astia ii place. E dulci.
Acum il vad, in sfirsit: e intr-o ladita de fructe, asezat pe niste frunze de varza. Linga el, vinzatorul de mere ionatane, noul sau protector, ii pusese de-ale gurii – inteleg ca la inceput gustase, dar pe urma se sclifosise si nu se mai atinsese. Pina acum, se vehiculasera urmatoarele ipoteze: nu-i place ionatanele, e de rasa si d-asta face fite la mincare si, in fine, e posibil sa se fi saturat.
Un batrinel de treaba alearga intr-un suflet cu o bucata de brinzica. Sobolanul nici nu se uita la ea. Batrinelul e complet dezorientat.
– Lasati-l, ba, dracu’ in pace, ati tabarit toti pa el. Cum sa mai manince, daca il stresati?
Lumea se uita cu admiratie la tiganul rotofei care gasise o explicatie atit de plauzibila. Doar vinzatoarea de cartofi ff dulci nu e de acord:
– A mincat otrava, nu vedeti ca e drogat? Nu mai judeca normal.
Intermediarul de ionatane ii verifica reflexele, scarpinindu-l cu degetul la ceafa. Sobolanul nu reactioneaza in nici un fel.
– Ba, sa stii ca asta a mincat otrava.
Las discret in primul cos de gunoi cele doua plase pe care le aveam in miini si o sterg pe tacutelea, urindu-i sobolanului insanatosire grabnica, iar mie sanatate maxima.
Cel mai mare vapor din piese Lego
Cel mai mare vapor realizat din piese Lego a fost construit de vizitatorii unui centru de petrecere a timpului liber din Germania, pentru acest record fiind necesare 400.000 de piese multicolore si noua zile de munca. Vaporul, cu o lungime de 7,29 metri si o greutate de 500 de kilograme, a fost construit in perioada 10 – 18 octombrie, la Science Center Phaeno din Wolfsburg, nordul Germaniei, acelasi centru care a semnat si recordul precedent in materie. Peste 700 dintre vizitatorii centrului – conceput ca un laborator urias, de 7.000 de metri patrati, in care participantii pot face sute de experimente stiintifice si tehnice – au lucrat la acest proiect. „Ne-am depasit propriul record”, a declarat un purtator de cuvint al centrului. Recordul precedent consta intr-o replica a vaporului Queen Mary II, cu o lungime de 6,90 metri, expusa la Muzeul International al Marinei de la Hamburg. In octombrie 2008, centrul Phaeno a stabilit recordul pentru cel mai mare pod din lume construit din piese Lego. Acesta avea o lungime de 20 de metri, o greutate de 150 de kilograme si a fost realizat din 65.000 de piese Lego. Piesele Lego, mindria danezilor, au fost create in 1932 de un dulgher. In prezent, grupul Lego este unul dintre cele mai mari in domeniul jucariilor. Peste 400 de milioane de copii si adulti isi consacra anual circa 5 miliarde de ore pentru a construi diverse obiecte din piese Lego.