Antrenorul echipei International, Stefan Stoica, si-a facut calculele pentru cele cinci meciuri ramase de disputat din turul campionatului. Numai ca le-a facut prost, de vreme ce „Mourinho” afirma ca vrea 18-20 de puncte, desi in joc mai sint maximum 15: „Dupa calculul nostru, mai avem nevoie de 18-20 de puncte pentru o iarna linistita. Speram sa obtinem trei puncte vineri, cu Universitatea Craiova, si apoi inca trei la Piatra Neamt. Si, daca vom mai reusi sa luam ceva, pe parcurs, ar fi minunat”.l
Un nou Zambon?
Dupa ce a condus Gloria Bistrita aproape jumatate de secol, respectiv din 1964 pina acum, Jean Padureanu a decis sa se retraga din fotbal. „Lordul” negociaza de citeva zile cu Giuseppe Criniti, un om de afaceri italian, care din vara tot incearca sa preia controlul unui club din România. Rind pe rind, oficialii de la FC Bihor, Tricolorul Breaza si Unirea Alba Iulia i-au refuzat ofertele, de teama sa nu aiba de-a face cu un nou Claudio Zambon, inamicului Marian Iancu si „groparul” Politehnicii Timisoara. Ar fi greu de crezut ca versatul Jean Padureanu trateaza cu un pacalici, cu atit mai mult cu cit presedintele Gloriei chiar a anuntat finalizarea discutiilor: „Ne-am inteles in principiu si saptamina viitoare cred ca se va finaliza contractul. Italianul Criniti ar putea fi salvarea echipei”.
*Intermediarul Romica Pascu*
Vinzarea Gloriei Bistrita catre Giuseppe Criniti se va realiza prin intermediul unui personaj pe cit de faimos, pe atit de comic: Romica Pascu. Fostul presedinte de la FC Brasov l-a dus pe italian si la Oradea, prezentindu-l autoritatilor locale drept un miliardar care isi propune sa faca din FC Bihor o forta a fotbalului românesc. Trimis la plimbare de oradeni, Pascu a plecat cu Criniti la Alba Iulia, insa nici acolo n-a cistigat increderea oamenilor, astfel ca i-a aruncat propunerea si vechiului prieten, Jean Padureanu. Din cite se pare, clubul Gloria a fost evaluat de „Lord” la doua milioane de euro, iar lotul de jucatori – separat – face 5 milioane. „Sint dispus sa dau
acesti bani si sa mai investesc alte 8 milioane de euro in formatie, pentru a o salva de la retrogradare”, declara Criniti pentru „ProSport”.
*Afaceri in constructii*
Cind nu incearca sa devina patron de club de fotbal din România, italianul Giuseppe Criniti se ocupa de afacerile in domeniul constructiilor. Are o firma care a modernizat aeroporturile din Roma si Milano, iar la momentul actual, in plina criza, Criniti se lauda cu ridicarea unui bloc de locuinte, cu 90 de apartamente. Desi este originar din regiunea Calabria (s-a nascut la Catanzaro), in sudul Italiei, el si-a stabilit resedinta in capitala Roma.
*Fratele „celebrului” jucator Gianfranco Criniti*
Posibilul viitor patron al Gloriei Bistrita nu este complet rupt de fenomenul fotbal. Are un frate care practica sportul rege: Gianfranco Criniti (31 de ani) este atacant si-a evoluat de-a lungul carierei la echipele Catanzaro, Montevarchi, Castrovillari, Sanremese, Cossatese, Orbassano, Potenza, Paganese, Sorianese, Olbia si Luco Canistro, toate formatii din Seria C italiana sau din campionatul de amatori.
*Patron la Barcellona. La FC Igea Virtus Barcellona*
Giuseppe Criniti se mai poate lauda ca patroneaza Barcellona, insa nu este vorba de „regina Europei”, ci despre FC Igea Virtus Barcellona, o echipa care activeaza in „Lega Pro Seconda Divisione” (fosta Serie C2). Criniti a cumparat clubul in urma cu doar citeva luni, platind 400.000 de euro. Imediat dupa ce a devenit patron, l-a numit antrenor pe Stefano Mobili, fost „secund” la formatiile Bari, Crotone si Avellino. Nu-i exclus ca Mobili sa devina prima optiune pentru banca tehnica a Gloriei in cazul in care Criniti preia clubul.
*Pentru 200.000 de euro, a pierdut Messina*
Inainte de a achizitiona pachetul majoritar de actiuni la FC Igea Virtus Barcellona, italianul interesat de Gloria lui Padureanu a-ncercat sa cumpere clubul Messina. Declarata falimentara de autoritatile italiene, societatea a fost scoasa la licitatie in primavara. S-au prezentat Giuseppe Criniti si avocatul Maurilio D’Angelo. Prietenul lui Romica Pascu s-a retras din licitatie la suma de 195.000 de euro, ACR Messina fiind cumparata de avocatul D’Angelo cu 210.000 euro.
Si Rednic a ramas somer
Dupa Ioan Andone, grupul antrenorilor români care dau chix in strainatate se pregateste sa-i ureze „bun venit” si lui Mircea Rednic. Ajuns tocmai in Vladikavkaz, pe un contract de 300.000 de dolari pentru sase luni, Rednic si-a incheiat miercuri seara socotelile cu echipa Alania, dupa ce a pierdut in ultima etapa, scor 1-5, la FK Krasnodar. Tehnicianul român avea stipulat in contract o clauza conform careia trebuie sa promoveze formatia in prima liga din Rusia daca doreste o prelungire a angajamentului. Cum Alania a terminat sezonul pe pozitia a 3-a (70 de puncte) si a ratat promovarea (Anzi Makhachkala si Sibir Novosibirsk vor juca in prima liga la anul), Mircea Rednic este liber sa isi caute un nou loc de munca. La Bucuresti, George Copos il asteapta cu bratele deschise si nu este exclus ca luni sa-l vedem pe Rednic la ProRapid, mai ales daca giulestenii – cu Nicolae Manea la timona – vor pierde derby-ul cu Dinamo, din Stefan cel Mare.
Dinamovistii nu mai au voie in cluburi. Punct!
In plina isterie creata de „ofensiva” virusului de tip nou AH1N1, dinamovistii nici nu mai stiu ce masuri sa ia pentru a preintimpina aparitia de cazuri de gripa porcina. Ultima decizie a actionarilor din Stefan cel Mare prevede interzicerea mersului in cluburile de noapte si in orice alt loc public, de teama ca nu cumva jucatorii sa se molipseasca. Pe linga aceasta masura, care ar fi fost valabila si daca nu exista povestea cu AH1N1, tot lotul a fost supus unui amanuntit examen medical, iar doctorul Liviu Batineanu le-a prescris elevilor lui Cornel Ţalnar un tratament special de vitamine pentru intarirea imunitatii. In urma cu 10 zile, Zie Diabate, Marius Alexe si Djakaridja Kone au acuzat stari de febra, insa rezultatele analizelor a relevat faptul ca toti trei sufereau de o simpla raceala.
*In Spania, niciun vaccin*
Jucator la Hercules Alicante, fostul dinamovist Ionel Danciulescu a aflat ca medicii echipei din Segunda Division nu-i vor vaccina pe jucatori impotriva gripei porcine, chiar daca pericolul infestari cu acest virus este imiment – vezi stirea potrivit careia sase fotbalisti de la Betis Sevilla au fost infestati. Singurul tratament aplicat jucatorilor din Spania este cel clasic (folosit si-n România): aspirina, paracetamol si vitaminele C si D.
*Instructaj pentru turcii de la Galatasaray*
Sosita in Bucuresti ieri dupa-amiaza, delegatia echipei Galatasaray a fost instruita inca de la Istanbul in privinta pericolului gripei porcine. Toti jucatorii au fost supusi unui control medical inaintea plecarii spre România, iar fotbalistilor antrenati de Frank Rijkaard li s-a facut instructajul: fara autografe, fara stringeri de mina cu românii, eventual masti de protectie purtate pe fata. Cu toate acestea, planurile de acasa nu s-au potrivit cu cele de pe Aeroportul „Henri Coanda”, acolo unde aproximativ 50 de fani (majoritatea dintre ei oameni de afaceri turci) au asteptat echipa, cu flori, aplauze si solicitari pentru poze.
Cum distingem „mintea lui Dumnezeu” de mintea lumii?
„Intr-un univers complet integrat, nu este posibil nimic accidental. Pentru a fi cu adevarat accidental, un eveniment ar trebui sa se situeze cu totul in afara universului, lucru care, chiar printr-o simpla observatie, apare ca fiind imposibil. Haosul este doar un concept al perceptiei. In realitate, nimic de genul haosului nu este posibil. Pina la urma, mintea lui Dumnezeu constituie modelul de atractie suprem, care guverneaza totalitatea a tot ceea ce exista, pina la ultima particica”, spune David Hawkins, in cartea sa „Ochiul Sinelui de care nimic nu se poate ascunde”; Ed. Cartea Daath). Am mai folosit acest citat si cu alta ocazie si o facem din nou, subliniind – de data aceasta – notiunea de „model de atractie suprem” sau „mintea lui Dumnezeu”. Zilele trecute v-am vorbit despre puterea unor rugaciuni de a ne deconecta de la „mintea lumii” si a ne ajuta sa ne intoarcem, incetul cu incetul, catre „modelul de atractie suprem” sau catre mintea lui Dumnezeu. Vorbim aici – asa cum o facem aproape in fiecare zi – despre ceea ce se intimpla in interiorul nostru in relatia cu lumea, cu evenimentele vietii sau cu noi insine. Vorbim aici despre „modele de atractie ale constiintei”, care ne furnizeaza – de fapt – gindurile, trairile, actiunile, faptele. Am invatat ca, prin rugaciune, putem sa ne indepartam mintea de gindurile lumii si sa ne-o apropiem de gindurile lui Dumnezeu. Ceea ce gindim in fiecare moment apare in constienta dintr-un „cimp de atractie”, mai indepartat sau mai apropiat de mintea lui Dumnezeu. Toate pornirile umane pozitive, constructive, cele din care izvorasc iubirea, iertarea, intelegerea fata de oameni, ingaduinta, dorinta de a ajuta, de a crea, de a construi, de a lumina vietile celorlalti sint intotdeauna semnul indiscutabil al vietuirii noastre „intr-un cimp de atractie” apropiat de cel divin. Gindurile care contin lipsa de iertare, de intelegere, atacurile, violenta de orice fel, agresivitatea, ura etc. sint semnul distinct al faptului ca mintea noastra este atrasa intr-un cimp „lumesc al constiintei”, unde gindim ca toata lumea, traim ca toata lumea, actionam ca toata lumea si aceasta ni se pare normal. Pentru ca tindem sa stam departe de mintea iubitoare a lui Dumnezeu si de toate tendintele frumoase pe care ea ni le daruieste „de cite ori avem puterea sa gindim tot ce-i mai bun pentru toti”, vedem mintea lumii si toate problemele ei, suferintele si agresivitatile drept „stari normale ale existentei”. Si, mai mult, daca mintea omeneasca se afla intr-un moment al sau cu mult prea departe de „mintea lui Dumnezeu”, putem simti respingere fata de ceea ce-i bun si frumos. Mintea prea incilcita in „normalitatea suferintei sale” poate vedea iubirea, iertarea, dorinta de ajutor si frumusetea exprimarii umane ca pe o stare de naivitate, de inocenta si chiar de prostie, confirmind – astfel – faptul simplu ca mintea sa este atrasa momentan in cimpul ratiunii si al logicii lumii. Pentru noi este important sa distingem „unde ne este mintea” in fiecare moment; aproape de Dumnezeu sau aproape de lume? Pentru ca noi alegem permanent intre cele doua „minti”, iar consecintele urmeaza acestei alegeri.
Beneficiile acupuncturii
Acupunctura este o practica medicala chinezeasca in cadrul careia diferite zone ale organismului sint strapunse de ace in scopuri terapeutice sau pentru a calma durerea. Este o practica medicala care contravine modului de a practica medicina americana, care include produsele farmaceutice si interventiile chirurgicale.
Cu toate acestea, acupunctura a crescut in popularitate, chiar si vedetele de la Hollywood au apelat la aceasta. Afla in continuare care sint beneficiile acupuncturii si de ce multi oameni se indreapta catre aceasta practica in defavoarea formelor conventionale de vindecare.
Acupunctura scade poftele. Dieta ta functioneaza bine? Daca nu, poate este necesar sa mergi la o sedinta de acupunctura. Mai multe studii au demonstrat ca acupunctura ajuta in reducerea poftelor. De asemenea, aceasta ajuta in dependenta de nicotina.
Daca vrei sa ramii insarcinata si nu reusesti, incearca acupunctura. Femeile care urmeaza mai multe sedinte de acupunctura au cu 50% mai multe sanse sa ramina insarcinate.
Acupunctura elimina ridurile. Inainte de a incepe un tratament greu si costisitor pentru a scapa de riduri, incearca acupunctura. Cercetatorii de la Asociatia Americana de Medicina Orientala au descoperit ca aceasta functioneaza ca si Botoxul.
Acupunctura reduce durerile de cap. In loc sa pui mina pe o aspirina, mergi la un acupuncturist. Acesta poate fi in masura sa elimine migrenele. l
Cinci mituri false pe care le credem adevarate
Aproape zilnic auzim sau citim mituri despre corp si sanatate. Multe dintre ele au fost discreditate prin experimente stiintifice, dar, cu toate acestea, ele rezista, chiar si doctorii crezind in ele. Iata cinci exemple de mituri (aparent) adevarate.
Iti folosesti doar 10% din creier. De peste 100 de ani, oamenii cred ca folosim doar 10 procente din capacitatea totala a creierului. Diferite tipuri de scanari ale organului arata ca nici o parte a sa nu este complet inactiva. Mai mult de 10% este folosit aproape tot timpul, deci oamenii isi folosesc creierul in proportie de 100%.
Parul si unghiile cresc si dupa ce mori. Este vorba de o iluzie optica. Dupa ce mori, corpul se usuca, iar pielea se micsoreaza. Acest lucru se intimpla si in jurul parului si unghiilor, ceea ce le face sa para mai lungi sau mai proeminente. Pentru a creste, au nevoie de hormoni, produsi de corp doar in timpul vietii.
Guma de mestecat rezista in stomac ani de zile. Guma este realizata din indulcitori, coloranti, arome artificiale si baza de guma. In mod normal, aceasta din urma nu ar putea fi distrusa de stomac asa cum face cu alte alimente, insa organismul are o alta metoda de a elimina guma. Stomacul o „mesteca” pina cind ajunge in intestine si este eliminata in mod natural, in cel mult doua zile de la inghitire.
Barbatii se gindesc la sex o data la sapte secunde. A devenit un adevar acceptat ca barbatii se gindesc la sex (foarte) mult. In functie de versiune, ar putea o data la citeva minute sau la citeva secunde. Conform studiilor, un barbat treaz 16 ore pe zi se gindeste la sex de aproximativ 8.000 de ori, adica aproape de fiecare data cind respira.
Gura unui ciine este mai curata decit a omului. Oamenii care-si pupa ciinii fix pe bot sustin ca botul unui ciine este mult curat decit gura unui om. Mitul are la baza studii anterioare care aratau ca muscatura de om se infecta mai repede decit cea provocata de un ciine. Acest lucru era adevarat doar daca pocneai pe cineva in fata si te loveai in dintii sai. Iar ciinii si oamenii au aceeasi cantitate de bacterii in gura.
Iubire de pinguin
Cind doi tineri se iubesc, nu conteaza… nici macar specia! Pardon, speciile – o dovedeste povestea unei pinguinite de la gradina zoologica din Münster, Sandy, pe numele ei, care a ramas cu totul insensibila la avansurile facute de pinguinii masculi. In schimb, Sandy a pus ochii pe un ingrijitor, Peter Vollbracht pe numele lui. De atunci au trecut 13 ani, timp in care cei doi au sfirsit prin a se desparti. Cu trei ani in urma, Peter Vollbracht a fost obligat de superiorii lui sa-si ia sase saptamini de concediu, si cind s-a intors, a gasit-o pe Sandy cuplata cu un anume Tom – unul dintre cei 80 de pinguini „domiciliati” in Allwetterzoo Münster. Comportamentul lui Sandy nu este deloc neobisnuit la animalele crescute in captivitate, care de multe ori isi confunda ingrijitorul de sex opus cu un partener din aceeasi specie si il trateaza ca atare.
Gorbaciov: „As fi putut declansa cel de-Al Treilea Razboi Mondial”
Ajuns la 78 de ani si criticat la el acasa de catre nostalgicii comunismului, care ii reproseaza ca „a contribuit la caderea URSS”, Mihail Gorbaciov considera ca „are de ce sa fie mindru” pentru ca, pe data de 8 noiembrie 1989, nu a trimis trupele sovietice stationate in fosta Germanie de Est sa apere Zidul Berlinului de protestatarii furiosi care au sfirsit prin a-l darima. „Daca am fi intervenit atunci, orice s-ar fi putut intimpla. Inclusiv cel de-Al Treilea Razboi Mondial”, a declarat fostul presedinte sovietic intr-un recent interviu acordat cu ocazia prezentarii unei carti semnate de miliardarul american Ted Turner. Daca „Gorbie”, cum il „alinta” americanii, e de parere ca „nu trebuie sa existe ziduri”, 60% dintre rusi considera ca prabusirea URSS-ului (al carei preludiu a fost distrugerea Zidului Berlinului) reprezinta „cea mai mare catastrofa a istoriei”. Printre cei 60% se afla si premierul Vladimir Putin…
„Angela cea Mare” sau „Mutti” Merkel?
Pentru apropiatii ei este „Mutti” (Mamica) desi nu are copii. Dar are in Cabinet ministri numai buni de dadacit – si unul dintre ei, Michael Glos, bossul de la Finante, a pricopsit-o cu porecla asta. Desi „baietelul neastimparat”
*Michael Glos e cu zece ani „mai mare”…*
Frau Merkel insa are o cu totul alta viziune despre ea: se considera o a doua Ecaterina cea Mare a Rusiei, al carei portret il are atirnat pe peretele biroului. Ce e drept, e drept – „cele doua femei de stat” au in comun macar doua lucruri: originea si porecla. Nascuta Sophie-Friederike-Auguste von Anhalt-Zerbst-Domburg (numele de Yekaterina si l-a luat de-abia in Rusia, dupa convertirea la ortodoxie), imparateasa de origine germana (ba chiar est-germana!) suita pe tronul lui Petru cel Mare dupa ce si-a detronat sotul era, pentru supusii ei, „Matuska Ţarina” (Mamica Ţarina) tot asa cum orice tar era „Batusca” (Tatucul), titlu mostenit mai tirziu de Stalin. Doar doua lucruri in comun? Poate trei: Yekaterina Velika si-a detronat sotul, „Angela cea Mare” l-a „detronat” pe Helmuth Kohl, devenind prima femeie-cancelar din istoria Germaniei si prima est-germana care a ocupat acest post dupa reunificare. Ecaterina cea Mare, nascuta luterana, s-a convertit la ortodoxie si a reformat Rusia – cit a putut (a se citi: cit i-a permis marea aristocratie). „Mutti” Merkel pare sa se fi convertit de la neoliberalism la un soi de social-democratie si a reformat si ea tot ce-a putut: pe la Protectia Mediului, pe la Integrare, pe la Sanatate, in domeniul Familiei si chiar la Buget. (Asta da performanta!) Angela Merkel priveste cu incredere spre viitor – e sigura ca va intra in cartile de istorie. Dar modelul pe care si l-a ales e cam greu de egalat – pentru ca „Mutti” Merkel si-a cam gresit epoca.
Românul nu vrea siguranta, vrea card frumos
Piata cardurilor are un potential foarte ridicat de dezvoltare in România, mai ales in conditiile in care doar jumatate din populatie detine “bucata de plastic” in portofel in acest moment. Insa, intr-un studiu realizat de MasterCard se arata ca pentru cetateanul român nu siguranta primeaza la alegerea unui card bancar, ci mai mult aspectul, designul cardului. Ca si cum, la piata, conteaza culoarea cardului sau cit de lucios sau mat este si cit de iesite in relief sint literele si cifrele de pe el, nicidecum siguranta unui transfer de bani. Managerul MasterCard Europe România, Denisa Mateescu, a declarat ca “Nu multi consumatori fac diferenta intre cardul cu banda magnetica si cel cu cip. Trebuie sa educam piata, consumatorul, pentru ca el sa poata sa faca o alegere in cunostinta de cauza, intrucit atunci si el va fi multumit si industria va merge bine”. Si ca totul sa merga in ciuda pietei, românul plateste cash si fuge de “plastic”. Potrivit studiului, doar 2% din posesorii de carduri din România se folosesc de acesta la efectuarea platilor in timp ce 58% utilizeaza numerar.
Scanner de marimea unui pix
Probabil ca nu ati avut niciodata nevoie sa scanati un document in timp ce va aflati in avion, dar asta nu inseamna ca nu exista persoane care au nevoie de asa ceva. Iata ca specialistii de la PlanOn au construit un gadget special pentru a scana documente sau poze oriunde, oricind. Foarte asemanator cu un pix, instrumentul se numeste DocuPen si poate scana orice document prin simpla trecere a obiectului pe deasupra hirtiei. Captura va fi stocata in memoria interna de 64 de GB a “pixului” in formatul JPEG. “Scannerul pix” nu cintareste mai mult de citeva grame, dar cu ajutorul lui puteti trimite documentele digitale prin Bluetooth catre telefonul personal sau catre o imprimanta portabila. Rezolutia la care scaneaza color este de 600 dpi, iar un ecran OLED va ajuta sa navigati lejer prin meniu de la conexiunile wireless la cele USB. Cu asemenea specificatii, pixul scanner nu se vinde deloc ieftin, pretul pe site-ul producatorului fiind de 369 dolari.
Guvernanti straini, o ultima solutie?
Situatia politica din România anului 2009 seamana izbitor de mult cu situatia de la mijlocul secolului al XIX-lea. Atunci, clasa politica se balacarea ca la usa cortului, se injura si se scuipa in plin Parlament. De aceea, oamenii politici ai vremii au realizat ca singura solutie ar fi un guvernant strain. Iar in 1866 a venit la conducerea statului Carol I, primul domn strain din istoria României. Situatia de acum seamana izbitor de mult cu cea de atunci, cind vorbim de balacareala politica, doar ca e mult mai grava, cu serioase implicatii economico-sociale.
*Ecuatie exploziva*
Avem o criza economica. Avem o criza politica. Avem o populatie la limita rabdarii. De fapt, avem cele trei ingrediente ale unui dezastru la scara nationala. Iar criza politica este principala vinovata a dezastrului. Avizi de putere, gindindu-se doar la propriile interese dar si la propriul buzunar, oamenii politici au atins un prag in care binele national devine o valoare ingropata in minciuni si ipocrizie. Angrenate in lupta pentru
cursa prezidentiala, partidele politice au uitat ca România este o tara locuita si, mai grav, ignora cu desavirsire criza economica majora care ar putea trage tara intr-un haos de neimaginat. De ce? Pentru ca România are o nevoie acuta de bani. Iar singurul loc de unde ar lua bani intr-un mod cit de cit „elegant” ar fi (am trait sa o scriu si p-asta) FMI. Daca nu vom primi a treia transa, România va trebui sa se imprumute de pe piata libera, ceea ce ar impovara bugetul de stat cu datorii imense din cauza dobinzilor.
*Cheia e clasa politica*
Se pare ca România sigur nu va primi banii de la FMI in luna decembrie si exista mari dubii privind acordarea in ianuarie sau februarie. „Nu primim banii in luna decembrie, asta este sigur. Desi nu au spus explicit acest lucru, implicit s-a inteles ca ar exista o problema chiar pentru
ianuarie – februarie, daca nu se va ajunge la un consens politic”, a declarat, ieri, presedintele Asociatiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), Florin Pogonaru. In plus, reprezentantii FMI au constatat ca autoritatile cheltuie bani in mod iresponsabil mai ales acum, in plina campanie electorala. Oricum, pentru clasa politica banii de campanie nu sint o problema, pentru ca ii au. Adevarata problema sint banii de pensii si salarii. Cert este ca daca România nu va primi banii de la FMI in luna decembrie, moneda nationala se va deprecia, din cauza imprumuturilor de pe piata interna.
Astfel, persoanele si firmele care au luat imprumuturi in euro vor avea mult de suferit, mai ales pe fondul problemelor financiare pe care le au deja, din cauza crizei economice. Ce e de facut? Poate ca tot in guvernantii straini sta salvarea noastra…
Brad Pitt isi impleteste barba pentru a nu fi recunoscut
Ori Brad Pitt s-a saturat de statutul de sex-simbol, ori se pregateste pentru un rol in „Piratii din Caraibe”. In ultima vreme, actorul si-a ascuns frumusetea la care rivnesc atitea femei in spatele unei barbi lungi si neingrijite, iar pentru a fi sigur ca nicio urmasa a Evei nu se va mai uita la el, si-a facut citeva codite impletite din parul facial. Brad, cu barba sa carunta si impletita, a putut fi vazut in urma cu doua zile pe Aeroportul International Narita, Tokyo. Purtind ochelari de soare, caciula si carindu-si singur bagajele, Brad a fost foarte fericit ca a putut trece neobservat de fanii isterici care-l asteptau la iesirea din aeroport.
La 63 de ani, Cher arata ca la 20
Desi a implinit 63 de ani, Cher nu are nicio intentie de a-si arata virsta. Aflata pe aeroportul din Los Angeles in urma cu doua zile, fostul star pop i-a uimit pe cei din jur cu fata sa, care avea un aspect foarte tinar si era lipsita de riduri. Mai mult, putine femei trecute de 60 de ani ar avea curajul sa poarte blugi, curea cu strasuri, vesta din satin si palarie alba de cowboy. Insa pielea tinara a lui Cher nu se datoreaza unei diete bune. Aceasta a recunoscut de nenumarate ori ca a suferit liftinguri faciale, dar si proceduri pentru a-si imbunatati dantura si sinii, descriindu-se drept „regina operatiilor estetice”. Iar acum, Cher arata la fel de bine ca in 1966, cind avea doar 20 de ani. Cintareata a declarat ca s-a simtit fortata sa arate tinara pentru a tine pasul cu noile figuri din industria pop. Cher, care, impreuna cu sotul sau Sonny Bono, a ajuns pe locul intii in SUA si Marea Britanie cu piesa „I got you babe” in 1965, a continuat sa lanseze hituri chiar si la 50 de ani. Cariera sa a fost „resuscitata” in 1990, odata cu lansarea melodiei „Shoop Shoop Song (It’s in his kiss”), dar si in 1998, cind a lansat melodia „Believe” la 52 de ani.
“Pavel”, Claudia “Pavel”!
Invitata la Observatorul prezentat de Simona Gherghe, virgina Cream si-a prezentat viitoarele proiecte si a anuntat o schimbare de titulatura. Pentru ca, dupa parerea ei, s-a maturizat profesional, fosta Candy s-a hotarit sa renunte la numele de scena cu care n-a avut cine stie ce succese pina acum, si sa treaca la numele din buletin – Claudia Pavel. Ca sa nu-si imagineze nimeni ca domnisoara Cream s-ar fi maturizat si-n viata reala, ea si-a justificat alegerea spunind ca “strainilor” li se pare foarte interesant numele ei, si anume “Pavel”, cu accentul pe “vel”, dupa cum a susurat cintareata. Si noua ni se pare interesant acest nume cu sonoritati de pavaj mai mititel.
Madalin Ionescu l-a basicat pe Schwartzenberg
Alta data, Elan Schwartzenberg raspundea cu placere invitatiilor de a-si da cu parerea la “Acces direct”. Emisiunea de marti a fost anuntata cu mare tam-tam si cu promisiunea ca omul de afaceri va face dezvaluiri epocale. Numai ca, fix inainte de inceperea emisiunii, s-a mai lansat un promo, in care se vorbea despre Elan, “fostul sot al Mihaelei Radulescu”. Schwartzenberg a auzit prezentarea si i-a sarit mustarul pina in tavan, fiindca, iata, nu mai suporta ca numele lui sa fie asociat cu al Raduleascai, in niciun context! Pentru ca Madalin Ionescu sa se invete minte, Schwartzenberg a refuzat in ultima clipa sa mai participe la emisiune si, pentru ca razbunarea sa fie si mai crunta, a aparut la concurenta (B1 TV), in aceeasi seara.
Nicole Kidman, fetisuri sexuale cu Tom Cruise
Niciodata nu a suflat o vorba despre mariajul de 10 ani cu Tom Cruise si a jurat ca va lua secretul cu ea in mormint. Insa intr-unul din cele mai deschise interviuri ale sale, Nicole Kidman a lasat sa-i scape ca experientele sale intr-ale amorului au variat de la un mariaj „pamintesc” la „fetisuri sexuale ciudate”. Actrita in virsta de 42 de ani, actualmente casatorita cu Keith Urban – cintaret country, a declarat ca viata a insemnat explorarea diverselor tipuri de dragoste. „Am explorat obsesia. Am explorat pierderea si dragostea fiind intr-o stare de „doliu”. Am explorat fetisuri sexuale ciudate, aspectul pamintean al casatoriei si am explorat monogamia”, a spus Nicole. In schimb, diva a descris actuala casnicie ca fiind „cruda” si „periculoasa”. De asemenea, cistigatoarea unui Premiu Oscar a recunoscut ca mariajul cu Tom Cruise a fost „responsabil” pentru cresterea faimei sale, desi agentii sai ii spusesera sa nu se marite cu starul din „Zilele Tunetului”. „Am devenit celebra foarte tinara, si asta pentru ca am devenit nevasta cuiva.
M-am maritat din dragoste, iar faima nu este ceea ce cautam”, a declarat Nicole.
Oana si Catinca Roman, surori care nu se au ca fratii
E a treia oara cind Oana Roman apare la televizor imbracata intr-o oribila rochie cu dungi late, orizontale, strabatute de mult sclipici. Numai ca, de data asta, am aflat si niste amanunte legate de acest vesmint care te face sa pari obeza, chiar daca ai 40 de kilograme. Odrasla lui Petre Roman povesteste ca rochia e de firma (Cavalli) si a primit-o cadou de la surioara vitrega, Catinca. E de notorietate ca Oana e cam din topor si se imbraca de-a dreptul aiuritor, Catinca, in schimb, trece drept un designer rafinat si modereaza o emisiune TV in care le invata pe dame sa se impacheteze in ambalaje cit mai avantajoase. Faptul ca a cadorisit-o pe Oana cu o rochie care o face sa para gravida in luna a opta ne arata ca n-o prea are la inima si ii cam place s-o faca de risu’ lumii.
Jennifer Lopez se mentine in forma cu pizza
Dupa ce s-a straduit luni bune sa revina la forma corpului dinainte de nastere, se pare ca Jennifer Lopez nu duce o viata lipsita de indulgente culinare. Aflata la o sedinta foto in SUA, cintareata/actrita si-a potolit foamea cu o felie de pizza, ce avea ca topping ardei. Cu toate acestea, vedeta care a participat la un concurs de triatlon anul trecut pentru a slabi dupa nastere, a declarat ca duce o viata sanatoasa, bucurindu-se cu moderatie de tot ceea ce ii place. Astfel, J.Lo. isi permite sa-si acopere din nou formele voluptuoase cu rochii scurte si mulate. Insa atunci cind nu realizeaza pictoriale provocatoare, Jennifer se ia la intrecere cu sotul sau la… schimbat scutece.
Pusca si cureaua lata…
Coafura electrocutata a Lilianei Ghervasuc prevestea, inca din adolescenta, o cariera datatoare de senzatii tari. Pe masura ce anii treceau, pusca Lilianei Ghervasuc – devenita si Minca – tintea tot mai bine, in timp ce cureaua devenea din ce in ce mai lata. Dupa ce Lilisor si-a incheiat (in mod profitabil) conturile cu Loteria Româna, micul Boc a numit-o presedinta a Agentiei Nationale de Control a Exporturilor. Mai exact, Ghervasuc-Minca supravegheaza exportul de armament. Sa te tii, de-acuma, pusca!
Senatorii cheama cioara la audieri
Indigesta combinatie – formata din insecuritatea economica, FMI, criza politica, streseaza românii, dar nu tulbura cu nimic buna dispozitie a distinsilor nostri parlamentari. Ba dimpotriva, cita vreme acestia se distreaza grozav in sedintele de plen in care nu-l aleg premier pe Lucian Croitoru/Klaus Iohannis si nu se scuipa unii pe alti cu talent. Ultimul moment vesel de gen a avut loc la Senat, cind social-democratul Toni Grebla a propus audierea… ciorii de semanatura la Comisia de Agricultura.
Motivul: zburatoarea cu pricina este principalul beneficiar al unei legi care vizeaza de fapt protejarea altei specii de pasari – vinturelul de seara/ vinturelul rosu sau ciuful de padure. Chestie serioasa pe alte meleaguri – unde, ce-i drept, lucrurile sint mai asezate politic/economic/social – protectia mediului si a speciilor pe cale de disparitie este luata si ea in deridere pe minunatele noastre plaiuri natale. Intr-o perioada in care n-avem guvern, n-avem buget, n-avem bani de pensii si salarii, parlamentarii viseaza la dialoguri cu ciori. De fapt, daca tinem cont de incapacitatea politicienilor nostri de a comunica unii cu altii, dialogul inter-specii s-ar putea sa fie singurul la care mai pot apela.
Adolescentul Nicolas Sarkozy, protagonistul unei reclame pentru detergenti
Aflam din presa anglofona ca, la virsta de 12 ani, excelenta sa Nicolas iSarkozy de Nagy-Bocsa, cel de-al saselea presedinte al celei de-a Cincea Republici Franceze, intrase deja in „cimpul muncii” ca actor, fiind distribuit intr-o reclama pentru un detergent de rufe. Cel care i-a dat rolul a fost chiar tatal sau, Pal, care tocmai divortase de mama sa, Andrée, si era copywriter la o agentie de publicitate. Desi avea o tunsoare bob si parul ii fusese vopsit blond, viitorul presedinte (care a avut si citeva replici) era absolut inconfundabil. Pentru performanta sa actoriceasca, el a primit echivalentul in franci francezi a 30 de euro, bani cu care si-a ajutat mama, care avea mari dificultati financiare. Clipul publicitar in care a aparut adolescentul Nicolas Sarkozy a ramas uitat timp de patru decenii, abia recent fiind redescoperit de citiva angajati ai firmei de detergenti, care au confirmat identitatea „micului actor”, despre care fosta sa profesoara, Marie La-Roche-Verdun, afirma intr-o carte recent publicata ca „era un baietel aratos cu mult succes la fete”.
Contrazis, Cristian Preda da in boala lui Calache
Derapajele sustinatorilor, fie ei si infocati, dauneaza rau candidatilor, in timpul campaniei electorale. O proba in acest sens a dat Cristian Preda – “intelectual angajat politic” in PDL, dupa o frumoasa cariera de consilier prezidential pe prispa a doi presedinti: Emil Constantinescu si Traian Basescu.
Cum Constantinescu a iesit de mult din politica, “invins de structuri”, victima lui Preda a ramas, evident, Traian Basescu. Rigid in orice discutie in contradictoriu si total lipsit de umor, Cristian Preda face o figura proasta in disputele televizate, apogeul atingindu-l luni seara. Agresiv peste limita legala, fostul consilier prezidential si actual europarlamentar PDL s-a napustit asupra moderatorului, stupefiat de isteria invitatului. “Nu accept sa faceti misto de mine”, “Nu vreau sa fiu calcat in picioare”, “Eu sint educat intr-un anumit fel si nu vin in televiziuni sa va bateti voi joc de mine”, “Daca nu aveti proprietatea termenilor, eu va ajut, ca sint profesor”, “Nu ma voi lasa intimidat de oameni ca dumneavoastra” – a mitraliat un Preda iritat peste poate de opiniile contradictorii exprimate in emisiune, plus de un banc nevinovat. Incapacitatea pedelistului de a-si tine nervii adunati in batista nu-i dauneaza doar lui, ci si protectorului sau politic – Traian Basescu. Cum deraparea distinsului intelectual, dedulcit la politica, a avut loc in plina campanie electorala, il sfatuim pe Basescu sa-si tina acasa genul acesta de sustinatori, nu de alta, dar decit sa fie aparat de toti apucatii, mai bine pierde voturi pe mina lui.
Naomi combinat cu Moga, succes cu sclipici
Cu un metru si-un pic inaltime, Moga fringe inimile multor admiratoare. Dupa socul recuplarii cu Iulia Vintur, compozitorul risca, din nou, sa le provoace fanelor ictus apoplectic.
De data asta, insa, motivele de jelanie sint cit se poate de serioase! Se zvoneste ca micul Wolfgang s-ar fi cuplat – muzical, desigur – cu travestitul Naomi. Dupa ce a fost batut, tuns, aruncat la tomberon de patru matahale si discriminat pe la mai toate festivalurile la care a concurat (desi avea o voce infinit mai buna decit a multora), Naomi a fugit inapoi in Germania, unde presteaza cea mai veche meserie din lume. De acolo, unde pina si iarba creste mai frumos si nimeni nu-l bate (fara acordul sau), diseuzul divulga urmatoarele chestiuni: “La un moment dat, un mare compozitor român, alaturi de un textier, s-au apropiat de mine si mi-au cerut un numar de contact, motivul fiind ca vor sa-mi compuna o melodie pentru Eurovision. Dupa ce m-am dezmeticit si am inteles propunerea celor doi, am batut palma cu ei”. Naomi n-a deconspirat numele “inculpatului”, in schimb, paparatoii si-au facut de lucru imediat, aflind ca este vorba despre nimeni altul decit Marius Moga, alias micutul Wolfgang, alias maruntelul plagiator. Pentru ca informatia de baza provine direct de la Naomi, sint sanse maricele ca ea sa nu fie altceva decit o gogosica de atras publicitatea. Daca e pe bune, atunci e clar ca Moga s-a plictisit pina si de favoritul lui – Randi – si trece la rezerva de solutii-soc. Oricum, din punct de vedere muzical, Naomi face cit toata gasca de “cintareti” care sta sub aripa protectoare a micului Wolfgang!
Fetele bisericesti afurisesc virusul AH1N1
Preotii din Arhiepiscopia Ortodoxa de Alba Iulia vor informa credinciosii, atit la slujbele religioase, cit si in cadrul vizitelor pastorale la casele enoriasilor, despre masurile de prevenire a imbolnavirii cu virusul AH1N1. Potrivit Biroului de Presa al Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia, preotii ortodocsi le vor transmite enoriasilor ca trebuie sa manifeste o atitudine preventiva, dar vor incerca, totodata, sa evite si crearea unor stari de panica in comunitatile pe care le pastoresc.