In luna iulie a anului trecut, pe cind paparazzii o credeau plecata la Monaco, Mihaela filma, de zor, impreuna cu Dani. Comandat de cea mai mare organizatie ecologica de pe planeta (WWF), filmul trateaza problema ostroavelor Dunarii, aflate in pericolul de a disparea odata cu speciile de plante, pasari si animale de pe ele. “Ostrovul meu”, in regia Mihaelei, s-a filmat undeva in Delta Dunarii, avindu-l in rol principal, pe post de povestitor, pe nimeni altul decit Dani Otil! Desi ii legau si atunci, ca si acum, fericiri de… alcov, diva nu l-a scutit pe tinerelul iubit, si, vreme de-o saptamina, cit au durat filmarile, l-a supus la un tratament de-a dreptul draconic. Trezirea se dadea la cinci dimineata, iar stingerea tirziu in noapte. Otila, care a lucrat pro bono pentru acest film, a avut parte de multa adrenalina, pentru ca regizoarea Mika, plina de idei cum o stim, a dorit sa-l filmeze ba linga un sarpe, ba urcat fara coarda de siguranta la peste 20 de metri, ca sa monteze un cuib de vulturi. Pe linga asta, diva i-a ordonat iubitului sa stea nemiscat ore in sir, ca sa surprinda pasarile in habitatul lor. Merita amintit ca Raduleasca si-a cistigat singura dreptul de-a regiza aceasta productie, avind cea mai buna propunere de scenariu si cel mai bun raport calitate-pret dintre candidati. De altfel, cuplul telenovelistic nu-i la prima experienta de acest gen: ei si-au imprumutat vocile pentru un film de desene animate, “Bolt” – Mihaela inregistrind vocea unei pisici, iar Dani pe cea a unui hamster. Oricum, publicul ii prefera, cu siguranta, in postura aceasta (chiar daca nici Mika nu-i vreo mare regizoare si nici Dani vreun Brad Pitt). Si, in mod cert, filmul va avea un succes mult mai are decit carticica Raduleascai, doldora de siropuri enervante. Cei intersati pot urmari filmul duminica, 29 noiembrie, de la ora 17.00, la cinematograful Scala din Bucuresti.
“Telefonistul” Iantu se intoarce la suap-subiduap?
Se aude ca Virgil Iantu n-o duce prea bine la Prima TV. Mai exact, pina acum o ducea exagerat de bine, iar sefii de la Prima nu mai au resurse sa-i satisfaca pretentiile financiare. Pentru ca noua lui emisiune, “Mobilul”, n-a adus audienta scontata, contractul lui Iantu pentru 2010 n-a mai fost reinnoit, astfel incit acesta va fi nevoit sa stea pe tusa, oftind dupa succesul pe care il avea, altadata, cu emisiunea “Copiii spun lucruri trasnite”. Cine stie, poate se indura Banica Jr. si-l ia ca backing vocal in bandul lui, ca in vremurile bune.
Susan Boyle isi suge degetul pentru a se calma
Prima cadere nervoasa a suferit-o dupa terminarea concursului „Britain’s Got Talent”, fiind tinuta departe de ochii presei. Insa de aceasta data, cei care se afla in spatele lui Susan Boyle nu i-au mai putut controla emotiile, aceasta afisind in fata fanilor comportamentul unui copil de trei ani, cind s-a intilnit cu ei la New York. La scurt timp dupa ce i s-a prezentat o patura confectionata de sute de persoane din 28 de tari precum Marea Britanie, SUA, Mexic sau Japonia, artista de 48 de ani a inceput sa ignore risetele si atentia celor prezenti, incruntindu-se si sugindu-si degetul pentru a se calma. Iar dupa numai citeva minute, si-a lasat capul in jos si a inceput sa plinga. Cind a realizat ca sute de oameni si reprezentanti ai presei o vad in aceasta stare, si-a revenit brusc si a inceput sa danseze. Se pare ca succesul international a „lovit-o” prea tare pe Susan Boyle, care nu-si mai poate controla emotiile nici macar atunci cind se afla in public.
De ce seamana Columbita cu un chihuahua
Sotia pantofarului Mihai Albu demonstreaza ca nici nu uita, nici nu iarta prea usor. Profitind de atentia pe care facatorii de “ziare” i-o ofera de cind a devenit mama, duduia porneste, din nou, razboiul impotriva Motanicai. De data aceasta, Iulia o compara pe Moni cu un chihuahua: “Chico e ca Monica Columbeanu. A uitat de unde a plecat! Cind l-am luat era asa de amarit, iar acum viseaza numai fructe de mare”. Intelegem de aici ca Iulia vrea sa o faca praf pe Moni, cu orice pret. Ceea ce nu intelegem e de ce sotia lui Albu, stapina catelului, nu se gindeste si la sentimentele patrupedului cind face asemenea comparatii!
Cum se mai infrumuseteaza Dudu Steel
Dupa ce a facut valuri cu operatia de marire a… mijlocului sau de productie, elevul porno a trecut la noi imbunatatiri ale fizionomiei. Si-a lipit nenumarate codite subtiri la ceafa, si-a scris in par un D (de la Dudu, nu de la dobitoc!), si-a lipit gene false, pentru a avea o privire misterioasa, ca a lui Rudolf Valentino, iar acum se pregateste sa-si inveseleasca freza cu niste suvite roz! Pe scurt, transformarea lui Dudu intr-un papagal perfect se apropie de apoteoza. Deja e atit de frumos, incit te ia cu ameteli! Dar daca nu planteaza si niste oua cu surprize linga organul alungit, tot n-a facut mare scofala.
Pusca si cureaua lata
Eleva silitoare (sau nu?) de liceu se gindea inca de atunci sa se faca interpreta de manele, dar nici nu indraznea sa viseze ca va deveni, intr-o zi, regina parangheliilor. Nunti, botezuri si alte petreceri dansante au facut din Carmen Serban o femeie foarte bogata. Atit de bogata, incit isi permite, la cei 38 de ani ai sai, sa urmeze cursurile facultatii de Jurnalism, la o universitate particulara. Daca plateste bine, poate isi gaseste si loc de munca, la vreun tabloid.
Oprah, emisiune speciala de Craciun la Casa Alba
Oprah Winfrey, supranumita „regina talk show-urilor diurne”, il va intervieva pe presedintele Statelor Unite, Barack Obama, in timpul unei emisiuni speciale de Craciun a postului ABC. Postul de televiziune american a anuntat ca emisiunea „Christmas at the White House: An Oprah Primetime Special” va fi difuzata duminica, 13 decembrie, la ora locala 22. Emisiunea va contine un interviu cu presedintele american, o conversatie cu cuplul prezidential si un tur la Casa Alba. Aceasta emisiune speciala va prezenta, totodata, citeva imagini de culise care vor arata felul in care personalul de la Casa Alba se pregateste pentru sezonul sarbatorilor de iarna. Aceasta emisiune speciala reprezinta primul interviu pe care Oprah i-l va lua lui Barack Obama dupa ce acesta a devenit presedintele Statelor Unite.
John Lennon, omagiat de Paul McCartney printr-un nou album
„Good Evening, New York City”, cel mai recent material discografic semnat de Paul McCartney, disponibil si pe suport DVD, ce va fi lansat pe 7 decembrie in Marea Britanie, este un omagiu adus trupei The Beatles si in special lui John Lennon, a declarat, ieri, legendarul cintaret britanic. „Este un mod de a ma reintilni cu Beatles si de a aduce un omagiu vedetelor (grupului, n.r.) decedate, John Lennon si George Harrison, dar si fostei mele sotii, Linda (decedata in urma unui cancer mamar, in 1998 – n.r.). Este o maniera de a relua contactul cu ei. E trist, dar si emotional”, a declarat Paul McCartney. Piesa „Here Today” de pe acest album a fost compusa in memoria lui John Lennon. „Mi-am dat seama, in versiunea filmata a cintecului, ca ceea ce voiam sa spun, in mod public, era faptul ca il iubesc. Trebuia sa fac asta. Nu am putut sa o fac la 18 ani, caci la acea virsta nu imi permiteam sa pling astfel si nici sa ma gindesc la astfel de lucruri… Insa acum pot sa o fac”, a explicat muzicianul britanic. Fostul chitarist al trupei Beatles, George Harrison, a decedat in 2001, in urma unui cancer pulmonar, iar John Lennon a fost asasinat la New York, in 1980.
Stan il lauda pe MM prin omisiune
Cei mai mari dusmani din istoria orasului Galati, MM Stoica si Marius Stan, sint pe cale sa ingroape securea razboiului, dupa ce ani buni si-au dat cu ea in cap. Si asta, cu prilejul ocaziei victoriei Unirii Urziceni in fata Sevillei, biruinta care a bucurat o tara intreaga, mai putin pe cei de la Liga Profesionista, care nici nu s-au uitat la meci, cum sigur pe el a anuntat Dan Bursuc Petrescu. Directorul general al gruparii galatene, Marius Stan, a laudat performanta realizata de echipa omologului sau de la Unirea, MM Stoica, afirmind ieri ca echipa din Baragan e un exemplu pentru tot fotbalul românesc. “Este extraordinar, formidabil, ce a aratat Unirea. Este un exemplu pentru cum trebuie sa arate o echipa. De la primul pina la ultimul jucator au aratat o determinare si o vointa extraordinare, toti au avut – cum se spune – iarba-n sort si au bagat capul in contre. Toti de la Unirea merita felicitati, fara nicio retinere. Poate ca nu sint cei mai valorosi jucatori din campionatul nostru, dar, ca echipa, Unirea a aratat ca e numarul unu in România si ca este o echipa cu adevarat europeana”, a spus Stan. Pina la inchiderea editiei, MM Stoica a avut telefonul inchis, astfel ca nu am putut obtine un raspuns de multumire, macar ceva de genul: “Asa a zis? Da-l in singe!”.
Costea va fi taiat la iarna
Unul dintre cei mai buni atacanti din Liga 1 dintre cei mai putini vizibili, olteanul Florin Costea, va deveni in curind si mai invizibil decit acum, urmind a se opera de menisc. Antrenorul Craiovei, Eugen Neagoe, a anuntat ca Florin Costea va trebui sa sufere o interventie chirurgicala in iarna. “Costea are o problema la menisc. El joaca cu eforturi foarte mari. Probabil se va ajunge la artroscopie, si Florin va lua o pauza de maximum trei saptamini. Nu este o problema foarte grava, dar e o problema, avind o durere permanenta“.
Caii lui Dan Petrescu
Intii, Unirea Urziceni a fost campioana unui fotbal al derivei. Naviga etic printre derbedeii, blatangiii si fentosii de miza mica ai acestui joc devenit dambla mondiala. La inceputurile ei, atit de recente, nu mi-a placut Unirea. Pentru ca nu stralucea. Recunosc, n-am apreciat niciodata monumentele muncii. In urma cu vreun an sau doi, a murit o fata care trudea (ce verb comic!, dupa mine) 18 ore pe zi la birou. Vreti sa va mint ca m-a impresionat sacrificiul ei pe altarul unei multinationale? M-am stricat de ris cind am auzit stirea! Cu aceeasi stare de spirit urmaream caznele Unirii Urziceni. Dar cel mai tare m-am distrat cind harnicutii lui Dan Petrescu i-au suflat titlul unei echipe de protocol si de vrajeala spusa pe ton sobru (comicii de acolo chiar se iau in serios!), numita Dinamo. Marti seara, insa, impotriva unui Golem ca Sevilla, am admirat chinul Unirii. In ultimele 10 minute ale partidei, m-am uitat ca la sah. Dan Petrescu era cu albele. Muta, se retragea, mereu grupat, intotdeauna acoperit. „Bursucul” era cu albele. Regina sau ture n-avea. Nici macar vreun nebun. Doar pioni, pioni multi si vreo doi cai. Intr-un pustiu fabulos ca Baraganul, caii reprezinta animale de corvoada. Mirtoagele lui Dan Petrescu s-au innobilat alergind precum armasarul acela alb de pe genericul unei emisiuni de pe vremuri – „Tezaur folcloric”.
Roman Polanski, la un pas de a fi eliberat
Tribunalul Penal Federal din Elvetia a ordonat eliberarea lui Roman Polanski, a anuntat, ieri, un purtator de cuvint al Ministerului elvetian al Justitiei, precizind, totodata, ca ministerul examineaza posibilitatea unui recurs impotriva acestei hotariri. Serviciile din cadrul Ministerului Justitiei „vor decide cu rapiditate daca vor ordona eliberarea d-lui Polanski sau daca vom face recurs la Tribunalul Federal (din Lausanne, cea mai inalta instanta judiciara elvetiana – n.r.) impotriva acestei hotariri”, a adaugat aceeasi sursa. In virsta de 76 de ani, Roman Polanski, premiat cu un Oscar si un Palme d’Or pentru filmul „Pianistul”, a fost arestat in Elvetia pe 26 septembrie, in baza unui mandat emis de autoritatile americane. Pe 23 octombrie, cineastul a anuntat ca se opune extradarii sale in SUA, unde este urmarit in justitie pentru ca a intretinut relatii sexuale cu o minora de 13 ani, in 1977. Ambele cereri de eliberare ale cineastului au fost respinse de justitia elvetiana.
2009 – unul dintre cei mai caldurosi ani din istorie
Desi rezultatele finale nu vor putea fi obtinute decit la inceputul lui 2009, in ianuarie, meteorologii au ajuns la concluzia ca 2009 ar putea deveni unul dintre cei mai caldurosi ani din istorie, al cincilea in topul celor mai fierbinti. Pe baza datelor inregistrate peste tot in lume, se poate observa ca doar patru alti ani au avut temperaturi medii la fel de ridicate precum anul care este pe punctul de a se incheia. Estimarile specialistilor sint inca si mai sumbre: se pare ca urmatorul deceniu va fi inca si mai cald, si ca temperaturile medii care se vor inregistra le vor depasi pe acelea din 1998, cel mai calduros an din istorie sau, cel putin, din perioada de cind se fac inregistrari. Devine, asadar, tot mai important ca in decembrie, la Copenhaga, liderii mondiali sa isi manifeste decizia de a lua masuri reale pentru stoparea emiterii gazelor cu efect de sera.
SOV: In ultimii 5 ani, cea mai cretina conducere
Sorin Ovidiu Vintu si Dinu Patriciu il critica pe Traian Basescu, Vintu aratind ca in ultimii cinci ani România a avut „cea mai cretina conducere de stat”, iar Patriciu precizind ca este bine ca un „comunistoid” si un „scelerat” nu mai poate fi presedintele României.
*SOV: In ultimii 5 ani, cea mai cretina conducere*
Sorin Ovidiu Vintu a declarat ieri ca, in ultimii cinci ani, nu a fost pace in România, ci „a fost cea mai cretina conducere a acestui stat din vremea fanariotilor si pina astazi”.
„Daca a fost pace in România? In ultimii cinci ani de zile? A fost cea mai cretina conducere a acestui stat din vremea fanariotilor si pina astazi. Pe data de 7 decembrie, imediat dupa alegeri, voi iesi public sa-mi expun pozitia vizavi de ce s-a intimplat in aceasta perioada”, a precizat Vintu.
*Patriciu: Un scelerat nu mai poate fi presedinte*
Dinu Patriciu afirma ca nu mai poate cistiga sub nicio forma un „individ lipsit de scrupule, de moralitate”, „lipsit de orice fel de preocupare pentru binele României”. „Eu cred ca este foarte bine ca un comunistoid cum este domnul Basescu nu va mai fi presedintele României si in felul acesta, evolutia democratica a României nu mai este impiedicata, asa cum a fost in ultimii cinci ani. (…) Ceea ce cred insa, cu convingere, este ca un scelerat nu mai poate fi presedintele României”, a aratat Patriciu. Potrivit relatarilor presei, Sorin Ovidiu Vintu si Dinu Patriciu au avut o intilnire, precedata de discutii ale lui Dinu Patriciu, la sediul fundatiei sale, cu Teodor Melescanu, Sorin Rosca Stanescu si Adrian Nastase.
Zavoranca si Lazarus, doi disperati ai micului ecran
Desi sint certati si se urasc de moarte, madam Pepe si Lazarus se afla exact in aceeasi situatie: publicul s-a saturat pina peste cap de ei. Amindoi au fost zburati de la Kanal D si, in prezent, amindoi fac eforturi disperate pentru a nu-si lua adio, definitiv, de la televiziune. Bouzouka a reusit sa-l scoata din minti pina si pe imperturbabilul Dan Diaconescu. Vazind ca amenzile CNA sint direct proportionale cu fitele Queridei, DDD i-a scos emisiunea de pe post, promitindu-i, la schimb, un show de weekend. Lazarus, pe de alta parte, a reusit sa-si suie in cap intreaga conducere a postului de televiziune otoman. Nici n-a fost greu, avind in vedere c-a organizat o seara porno, in care a difuzat secvente deocheate din filme cu Sexy Braileanca si Eva Kent. Rezultatul? O amenda de un miliard de lei vechi primita de la CNA si suspendarea emisiunii “justitiarului”. Cum nici unul, nici celalalt, nu sint obisnuiti sa li se dea cu tifla, cei doi isi anunta, deja, viitoarele proiecte. Desigur, fiecare o face asa cum stie el mai bine. Zavoranca – despre care menajera ei spunea ca face ritualuri dubioase in pivnita – s-a apucat sa-si faca publicitate prin cimitire. Crezind ca asa isi va cuceri publicul, madam Pepe s-a hotarit sa ofere, pe post de premii, cosciuge! Logic, avind in vedere ca emisiunea se va chema “Judecata de apoi”. Se pare ca nici Luis nu se lasa mai prejos. Pentru ca rolul de “justitiar” a devenit complet neverosimil, cel pe care “lucratoarele” de la videochat il alinta Ţutu se reorienteaza catre o formula mult mai familiara lui, care presupune sini si craci la greu. E drept, tinerele (cu virste cuprinse intre 18 si 25 de ani) nu isi vor etala calitatile defilind, ci… stilcindu-se in bataie. Cica emisiunea se va chema “Spartanii”, iar fetele – aspirante la titulatura de “diva” – se vor bate, fara niciun fel de reguli, intr-un ring amenajat pe platoul de filmare. Mai mult ca sigur, atit emisiunea Queridei, cit si cea a lui Luis, sint sortite esecului. Prin cosciuge si tavaleli penale si-au asigurat, amindoi, finalul carierelor in televiziune.
Inspiratia, ca o pleasca in capul lui Paleologu
Mult mai istet ca ministru interimar, decit pe vreme in care era starostele Culturii nationale, Theodor Paleologu a propus, ieri, ceva cu miez: reducerea TVA la carte. Inspirata idee (daca o fi a lui) l-a lovit pe democrat-liberal in timp ce se plimba printre standurile Tirgului International de Carte Gaudeamus. „Nu numai Ministerul Agriculturii este important, asa cum se spunea in aceasta campanie electorala. Cartea are aceeasi valoare ca si hrana, asa cum produsele agricole sint fundamentale pentru viata si cultura produce bunuri de subzistenta”, a apreciat, foarte corect Paleologu. „Am putea reduce TVA la carte” – a sugerat in continuare interimarul de la Cultura, privind in ochii premierului Emil Boc. Aflat la doar citeva zile de expirarea totala, Boc a aruncat o promisiune vaga in eterul imbibat de cultura: „Facem inventarul tuturor propunerilor si vedem ce putem face”. Adica fix nimic, daca ideile bune le vin atunci cind sint doar cu un picior la guvernare.
Wikipedia, la un pas de desfiintare
Wikipedia risca sa fie desfiintata, dupa ce zeci de mii de voluntari pentru cercetare au abandonat site-ul. Enciclopedia online gratuita este unul din cele mai populare website-uri, iar prin intermediul voluntarilor creeaza pagini si face verificari. Totusi, versiunea in limba engleza a site-ului a pierdut in primele trei luni ale acestui an 49.000 de „editori” voluntari, comparativ cu doar 4.900 din aceeasi perioada a anului anterior, sustine un studiu universitar. Se pare ca acesta este rezultatul birocratiei crescute, pentru a preveni diverse erori. Felipe Ortega, de la Universitatea Rey Juan Carlos din Madrid, spune ca cei 49.000 voluntari nu au fost inlocuiti, iar cei ramasi „nu mai au spiritul si entuziasmul din primii ani”.
Parea un om obisnuit
Lipsa eroilor a dat nastere Super-Eroilor. Aseara mi-am dat seama ca am trait o viata intreaga in apropierea lui, am mers cu el zi de zi, am calatorit ani buni impreuna si totul fara ca eu sa realizez ca el este acela, cel ce detine puterea, luptatorul pentru dreptate si adevar, super-omul, super-salvatorul, super-conductorul, super-stereotipul, super-superul.
Chiar parea un om obisnuit, cu grijile oricarui muritor de rind, care maninca ciorba seara cind ajunge acasa si bea bere la sticla de plastic la doi litri (chiar credeam asta)… dar dupa o zdruncinatura mai zdravana m-am luminat.
De acum nu o sa mai merg cu frica in tramvai, nu atit timp cit el este acolo, protectorul celor slabi, salvatorul domnisoarelor pasibile de viol. Sub hainele-i aparent ponosite de vreme si mirosind a transpiratie amestecata cu vaselina, se ascunde costumul impecabil al super-eroului.
Sint multi, foarte multi ca el, atunci cind lumea se indreapta catre case cu gindul la ziua de miine, ei, super-eroii, se aduna la sediile lor centrale unde pun la cale planuri A si planuri B pentru a interveni in cazuri extreme. Despre cine vorbesc? Nimeni altul decit VAT MAN… stapinul curentului electric si al arcului voltaic.
De fiecare data cind vedeti scintei iesind din conectorul tramvaiului, de atitea ori sa va ginditi la puterile supranaturale ale lui Vat Man. Daca Superman, Batman sau Spiderman sint pura fictiune, Vat Man exista, este cit se poate de real…
l-am vazut cu totii cum sare pe sine pentru a schimba macazul in ultima secunda astfel incit sa nu deraieze tramvaiul plin cu fetite minore ce se intorc de la biserica.
Vat Man to the rescue! Clopotul tramvaiului trezeste in el fiara avida de dreptate, se retrage in burduf, isi rupe toalele de mecanic de pe el si ramine in toata-i splendoarea de supererou, gelat, frezat, parfumat, cum se poarta un super- erou care se respecta, si trece la salvarea tinerelor aflate la ananghie. Prietenii sai apropiati sint Teleor Man si (Dan) Bit Man.
Mirosul corporal, folosit la alegerea partenerului
Contrastele chiar se atrag atunci cind vine vorba de alegerea unui partener, arata un studiu.
Oamenii de stiinta care au studiat mandrilii, cea mai raspindita specie de maimute si cea mai inrudita cu omul, au descoperit ca animalele isi aleg partenerii cu gene diferite de ale lor, garantind sanatatea urmasilor.
Rezultatele obtinute arata ca si oamenii se simt atrasi de cei diferiti din punct de vedere genetic, pentru a mentine diversitatea genetica. Iar diferenta este detectata cu ajutorul mirosului, mandrilii avind glande sudoripare externe de care isi freaca nasul pentru a recunoaste partenerul potrivit.
„Femela are o modalitate sofisticata de a refuza sau accepta fertilizarea barbatului, in functie de componenta genetica a spermei. Selectarea partenerului, indiferent de specie, se reduce la un grup de gene denumit histocompatibilitate majora. Acest grup ajuta la «construirea» unor proteine din sistemul imunitar al corpului si afecteaza mirosul corporal atunci cind intra in contact cu bacteriile din piele”, explica doctorul Jo Setchell, de la Universitatea Durham.
Impotenta, tratata cu unde de soc
Cercetatorii israelieni au experimentat cu succes un nou tratament al disfunctiilor erectile bazat pe administrarea undelor de soc, ce ar putea inlocui cu succes pastila albastra.
Spre deosebire de tratamentele curente cu Viagra sau medicamente similare, cercetatorii sustin ca acest nou tratament va avea un efect permanent asupra pacientului, tratind in mod direct cauza problemei. „Disfunctiile erectile sint cauzate in proportie de 80% de problemele cardiovasculare”, a declarat doctorul Vardi, care sustine ca tratamentul cu unde de soc stimuleaza cresterea vaselor de singe si imbunatateste astfel circulatia singelui in penisul pacientului.
Tratamentul a fost testat pe 20 de voluntari, cu o virsta medie de 56 de ani. Pacientilor le-au fost aplicate unde de soc in cinci zone ale penisului, fiecare unda, din cele 300 necesare, aplicind o presiune de maxim 100 de bari (de 20 de ori mai mare decit cea dintr-o sticla de sampanie).
Dupa tratament, care dureaza in jur de sase saptamini, 15 din cei 20 de pacienti au raportat o imbunatatire semnificativa a erectiei, fara a fi inregistrate efecte secundare sau durere.
Peste 1.300 de autoturisme, ridicate in sectorul 6
Directia Generala de Politie Comunitara, in cooperare cu Brigada de Politie Rutiera si o firma specializata, a ridicat, in perioada 30.10.2009-19.11.2009, peste 1.300 autoturisme parcate neregulamentar pe teritoriul sectorului 6. In urma actiunilor desfasurate de la inceputul lunii, Directia Generala de Politie Comunitara a aplicat 413 amenzi contraventionale in suma de 160.000 lei si a confiscat bunuri in valoare de 950 lei. In perioada urmatoare, autoritatile locale vor asigura masurile de ordine si liniste publica pe timpul campaniei electorale prezidentiale pentru turul al II-lea, precum si de prevenire si combatere a oricaror incalcari ale actelor normative in rigoare. Cetatenii sectorului 6 care doresc sa sesizeze anumite aspecte legate de incalcarea ordinii si linistii publice, pot contacta Dispeceratul Politiei Comunitare la numarul de telefon 021.9546.
Afaceristul care a ales sa traiasca precum Robinson Crusoe
Marc Boyle nu a naufragiat pe o insula pustie, dar modul sau de viata seamana foarte mult cu acela al lui Robinson Crusoe (sau, pentru pasionatii de literatura, cu ermitul american prin excelenta, David Thoreau). Si asta pentru ca prosperul om de afaceri, doborit de stres si de rigorile unei societati consumeriste, a ales in urma cu un an sa renunte la toate bunurile sale pamintesti si sa traiasca asemenea unui pustnic modern, intr-o rulota, fara apa curenta sau electricitate (ultimii bani se pare ca si i-ar fi cheltuit pentru a-si instala panouri solare care sa ii alimenteze laptopul). Tinarul de 30 de ani e decis sa urmeze acest mod de viata pentru totdeauna, caci, declara el: „A fost fantastic pina acum. Nu am stiut niciodata cit stres si cite griji imi aduceau banii in viata pina in clipa cind m-am eliberat de ei. Oamenii ma intreaba adesea daca imi e dor de vechea mea lume… stres, ambuteiaje in trafic, somatii de la banca, facturi la utilitati… de ce mi-ar fi dor de vreunul dintre lucrurile astea? Acum, ca am gustat viata fara bani, nu vreau sa ma mai intorc niciodata la modul meu de trai de pe vremuri.“ Culmea e ca o editura a decis sa ii publice memoriile in care isi povesteste viata de salbatic modern, iar cartea pare ca ii va aduce destul de multi bani, lucru care, declara Boyle, „ma streseaza enorm“. Poate ca Thoreau avea, totusi dreptate cind spunea ca majoritatea lucrurilor care ne fac viata mai confortabila nu sint altceva decit „obstacole puse in calea innobilarii spirituale a
umanitatii“.
Parintii vor despagubiri de un milion de euro
Incubatorul de la Maternitatea Bucur in care a fost ars bebelusul nu corespunde din punct de vedere tehnic, a declarat, ieri, directorul Oficiului pentru Dispozitive Medicale, Lazar Iordache.
„Am evaluat incubatorul. Este vorba despre un aparat facut in 1973, care nu corespundea parametrilor de temperatura, umiditate si ventilatie. Daca a fost facuta revizia, asa cum sustin cei din spital, in urma cu doua luni, atunci nu inteleg de ce a fost lasat in functiune, avind aceste probleme”, a spus Iordache.
El a precizat ca rezultatul evaluarii tehnice a incubatorului a fost trimis la procuratura. Potrivit lui Iordache, din cauza problemelor, temperatura pe partea metalica a incubatorului putea ajunge, in medie, la 80 de grade.
In urma cu doua zile, asistenta Emilia Baron a fost audiata de procurori in calitate de inculpata, pentru vatamare corporala grava din culpa. In fata autoritatilor, asistenta s-a declarat nevinovata, acuzind sistemul medical.
Ea a sustinut ca in seara incidentului era singura la 27 de copii. Parintii bebelusului sint hotariti sa ceara Maternitatii Bucur despagubiri de un milion de euro.
Ion Ţiriac vrea sa renunte si la Romcar
Omul de afaceri Ion Ţiriac s-a despartit oficial de Mercedes-Benz România SRL, importatorul marcii germane, prin vinzarea participatiei de 49% catre Daimler. In conditii de criza, care a afectat extrem de mult piata auto (internationala si locala), Ion Ţiriac a facut un prim pas spre iesirea din acest tip de business. Urmatorul pas este renuntarea la Romcar, importatorul oficial al marcii Ford in România. Din mai multe motive, printre care si deschiderea fabricii producatorului american la Craiova, dar si scaderea dramatica a vinzarilor in industria auto.
Venirea in România a producatorului Ford, prin inaugurarea fabricii de la Craiova, a reprezentat un alt semn ca Ţiriac va mai face un pas spre iesirea din businessul auto, mai putin rentabil in aceste vremuri. Si nu o va face pe bani putini.
*Cade joint-venture-ul cu Ford*
In urma cu doar citeva saptamini, Ion Ţiriac declara, deschis, ca vinzarile auto au scazut cu 80% in acest an, raportat la anul trecut. Iar Ion Ţiriac nu pare a fi omul care sa fie luat pe nepregatite de o astfel de evolutie a lucrurilor pe timp de criza financiara. Renuntarea la businessul cu importul de Mercedes-Benz in România este, astfel, total justificata. Mai pe româneste, este o miscare inteligenta din partea lui Ţiriac. Si nu este singura.
Venirea in România a producatorului Ford, prin inaugurarea fabricii de la Craiova, a reprezentat un alt semn ca Ţiriac va mai face un pas spre iesirea din businessul auto, mai putin rentabil in aceste vremuri. Si nu o va face pe bani putini. Romcar, companie detinuta de Ţiriac, va continua sa reprezinte marca Ford in România pina la jumatatea anului viitor (31 iulie 2010).
Ce se va intimpla insa dupa aceasta data. Informatiile de pe piata de pina acum spuneau ca la inceputul lunii august 2010, Ford ar putea sa-si infiinteze propria companie de vinzari in România sau sa continue parteneriatul cu Ţiriac, prin crearea unui joint-venture. Un astfel de parteneriat ar fi insemnat un business de 300 de milioane de euro. Privind la vremurile bune (pina in 2008 inclusiv) Ion Ţiriac parea interesat de o astfel de afacere (pentru ca vinzarile Ford au reprezentat cam jumatate din cistigul sau pe 2008).
De altfel, in urma cu doua luni, omul de afaceri român admitea faptul ca se afla in negocieri cu Ford pentru inchegarea unui joint-venture care ar putea functiona din august 2010. Lucrurile se deruleaza insa mult mai repede. Potrivit surselor noastre, Ion Ţiriac este hotarit sa se desparta definitiv de compania Romcar, parte din Ţiriac Holding.
Cu alte cuvinte, aceleasi surse afirma ca negocierile dintre Ţiriac si Ford duc catre alt deznodamint si anume vinzarea catre compania americana a 51% din Romcar. Valoarea tranzactiei este destul de mare si potrivit surselor noastre urmeaza sa fie parafata in curind.
«Cuplurile» UDMR – PSD, Voiculescu-Patriciu viruseaza guvernul Iohannis
Un simplu exercitiu de imaginatie arata, inca din startul marii coalitii tripartite, ca seducatoarea “liniste” pe care ne-o tot flutura la urechi duetul Geoana-Antonescu, acompaniat in surdina de Marko Bela, nu prea are sanse sa se astearna nici dupa 6 decembrie. Sa zicem ca PSD, PNL si UDMR isi vad visul cu ochii, Basescu o ia la vale cu pluta pe girla infringerii iar Iohannis se cocoata pina-n virful Palatului Victoria. Executivul va fi insa format din politicieni care s-au spurcat reciproc de-a lungul vremii. La o privire superficiala se pot identifica doua focare de “infectie”: Dan Voiculescu – Dinu Patriciu si UDMR – PSD. Pentru cei care au uitat, amintim ca interesele de afaceri ale lui Voiculescu si Patriciu s-au ciocnit pe piata media – din impact sarind scintei, iar maghiarii sint si astazi profund ofensati de refuzul PSD de a le face si lor loc in guvernarea Boc. Cum va gestiona “ingenuul” Iohannis tot acest focar de interese si resentimente personale sau de partid, nimeni nu stie.
Pleaca ai nostri, vin ai nostri, noi raminem tot ca prostii
“Gest politic benefic pentru România” – trimbiteaza PSD si PNL, dupa ce au innodat dreapta si stinga intr-un inestetic ghem doctrinar. In dosul “interesului national” fluturat de Antonescu si Geoana se regasesc insa doar ura comuna fata de Basescu si ciolaniada aferenta alcatuirii oricarui guvern. Bun cunoscator al realitatilor politice dimbovitene, Traian Basescu incearca sa demonizeze combinatia PSD-PNL. O dovada: includerea, pe surse, in rindul cabinetului negociat de pesedisti si liberali a controversatilor Dan Nica, Relu Fenechiu, Ludovic Orban sau Varujan Vosganian.
*Basescu baga strimbe*
Strecurat in mass-media pe sub declaratiile oficiale fredonate la unison de Geoana si Antonescu, “guvernul” alcatuit din persoanele sus-mentionate este de natura a dauna grav impecabilei imagini a lui Klaus Iohannis. De aceea, poate, multi cred ca este vorba de o facatura strategica de campanie, cu scop clar de intoxicare, aruncata pe piata de Basescu&Co. Daca, insa, nu este asa si chiar ne vom intilni cu d-alde Fenechiu si Nica intr-un guvern Iohannis, inseamna ca intr-adevar votul nu a schimbat nimic in bine, ci doar o mafie cu alta.
*“Matrioska” Iohannis*
Ridicat in slavi pe post de cel mai tare din parcarea noastra politico-administrativa, “neprihanitul” Klaus Iohannis va avea o adevarata problema. Si anume, cum sa justifice ce cauta, ascunse in spatele sau, personaje alocate ba unei mafii, ba alteia. Indiferent de explicatii, intr-o asemenea situatie rolul de mare premier capabil sa scoata România din criza, atribuit acum de PSD si PNL lui Iohannis, va esua lamentabil in partitura unei biete papusi de vitrina. Iar in spatele marionetei se vor insira “margaritarele” celor doua partide.
*Bla-Bla politic, intru prostirea electoratului*
Clar-obscurul imaginilor ministeriale din spatele lui Klaus Iohannis este completat, in aceste zile, de fata nevazuta a negocierilor.
Chiar daca ne repetam, trebuie sa reamintim ca toate declaratiile oficiale practicate la zi de pesedisti si liberali vizeaza exclusiv interesul national, scoaterea tarii din criza, grandioase proiecte economico-fiscale, bla-bla-bla. In realitate, greii celor doua partide negociaza la singe cine si cit primeste si ce sa lase UDMR-ului.
Altfel spus, bunastarea cetatenilor nu bintuie nici de aceasta data mintea politicienilor, ci tot impartirea ciolanului in viitorul guvern. Restul reprezinta doar floricele aninate de discursurile politice, special pentru uzul ascultatorilor naivi, in scopul clar de a prosti electoratul.
*Mint poporul, cu televizorul*
Operatiunea prostirii in masa nu este insa apanajul unei singure tabere. Ca dovada, cele mai importante posturi TV românesti tin trena unuia sau altuia dintre cei doi finalisti, Traian Basescu si Mircea Geoana. Astfel, Realitatea si Antenele se bat din rasputeri pentru victoria prezidentiabilului PSD, in timp ce cauza candidatului Basescu este sustinuta cu inversunare la B1TV si recent lansatul Vox News. Situate la antipozi ca preferinte politice, toate posturile TV citate fac insa acelasi lucru: manipuleaza cu sirg, din zori si pina-n noapte. Condusa de ex-pesedistul Alexandru Sassu, TVR national sta la aceste alegeri ca proasta la gard.