Acasă Blog Pagina 8450

Miza scandalului «Doi s’un sfert»: Dosarul operativ EBA?

0

Am tot obosit sa scriu ca tot scandalul care a adus Ministerul de Interne intr-o situatie de umilinta deplina are o singura miza: informatiile detinute de catre ofiterii Directiei Generale de Informatii si Protectie Interna. Iar „arhiva secreta” a devorat intr-un ritm nebun pe toti cei care s-au incumetat sa acceada in ultima vreme intr-o functie cit de cit de conducere in cadrul sistemului. Mai mult, conotatia sexuala a scandalului despre care se tot vorbeste, ar putea avea drept target un VIP al politicii dimbovitene, nimeni alta decit fata mica a presedintelui, Elena Basescu.

Deocamdata, ministrul Blaga a aruncat bomba in cadrul audierilor din Parlament, acuzind ca DGIPI ajunsese un fel de butic de la care cei interesati puteau cumpara orice document care ii interesa. De exemplu, niscai poze incendiare cu EBA… Totusi, acelasi Blaga insista ca din arhiva nu a disparut nici un document, magareata cazind astfel doar pe spinarea a opt tineri ofiteri ce vor fi cercetati penal de catre Parchet…

*EBA n-a intrat in arhiva…*

Se stie ca, daca vor ramine la putere, portocaliii au de gind sa matraseasca definitiv fosta unitate „Doi s’un sfert”. Drept razbunare pentru ca la comanda „care este”, niste pui de „Vulpe” ar fi prelucrat ca la carte obiectivul EBA. Nu se stie cu siguranta ce au obtinut si daca pozele scandaloase cu EBA chiar exista… Cert este ca toate cautarile oamenilor lui Blaga de a da de urma dosarului in „arhiva secreta” a DGIPI nu au dat nici un rezultat. Pentru simplul motiv ca nu a ajuns niciodata acolo. Ceea ce l-a facut pe „Buldog” sa dezvaluie ca „nu se pune problema sa fi disparut documente din arhiva DGIPI. Si asta pentru ca doua treimi din dosarele operative se afla in fisetele ofiterilor si doar de acolo s-au putut intimpla ilegalitati”. Actuala conducere a Internelor banuie ca un grup de tineri ofiteri s-ar fi ocupat cu intocmirea unui dosar operativ pentru EBA, menit a produce, la momentul oportun, un adevarat scandal sexual cu implicatii greu de banuit. Asa ca, dupa ce li s-au retras certificatele ORNISS, fapt extrem de grav pentru un ofiter de informatii, cei opt lucratori vor fi acum si cercetati penal de catre Parchet. In acest timp, continua inventarierea la singe a tuturor dosarelor operative aflate in fisetele ofiterilor DGIPI. Oare ce se cauta?

*Alti Floricei…?*

Situatia celor opt este groasa rau. Mai ales ca Serviciul ca intreg a fost absolvit de orice vina, din arhiva nedisparind nimic. Asa ca viitorul celor opt suna sumbru, ei putind fi lesne strinsi cu surubul cercetarii. Iar cum cu un singur Floricel nu se face primavara in serviciile secrete, ar putea aparea si altii. Totul depinde de alegeri. Pe care le asteapta acum cu sufletul la gura si Gelu Drajneanu, cel facut raspunzator pentru transformarea DGIPI intr-un adevarat butic.

Evenimentul zilei de ieri

0

*7 noiembrie*
1913 Se naste scriitorul francez Albert Camus. S-a imbolnavit de tuberculoza, dar, avind un organism viguros, a supravietuit bolii si a murit si el ca oamenii, intr-un accident de masina.

*8 noiembrie*
794 Capitala imperiala japoneza este stabilita la Kyoto. Initial, orasul se numea Heiankyo, ceea ce in limba japoneza inseamna „Capitala pacii si a linistii” – lucru perfect justificat, pentru ca, in afara celor doua, trei cutremure zilnice, in Heiankyo era foarte multa liniste.

*9 noiembrie*
1857 Ţaranii convocati in Divanul Ad-hoc al Moldovei, in frunte cu mos Ion Roata, inmineaza Adunarii o jalba prin care cer, printre altele, „desfiintarea boierescului”. Pe lista de revendicari se afla si dreptul la libera circulatie – un drept pe care, daca sinteti cumva din Ardeal, stiti foarte bine ca moldovenii si l-au cistigat demult.

*10 noiembrie*
1895 Wilhelm Rontgen descopera razele care-i poarta numele – X.

*11 noiembrie*
1855 Moare filozoful danez Soren Kirkegaard, ducind cu el in mormint un secret care, probabil, nu va fi descifrat niciodata: ce-a vrut sa spuna.

*12 noiembrie*
1035 Moare regele Canut cel Mare, in timpul caruia Danemarca devine in intregime crestina. A fost un bun crestin, mergind chiar in pelerinaj la Roma – unde, evident, Papa a stat cu ochii pe el ca pe butelie, sa nu-i prade Piosenia Sa ceva de prin palat.

*13 noiembrie*
1980 Naveta spatiala
Voyager I transmite prima imagine a planetei Saturn. Dupa ce-si dau seama ca pe Saturn nu exista petrol, americanii renunta la ideea de a instaura democratia si in acest colt indepartat al sistemului solar.

Conspiratia pandemica dateaza din 2006

0

Dupa cum se stie, Organizatia Mondiala a Sanatatii a bagat intreaga planeta in “carantina” declarind pandemia de gripa noua sau porcina. Si e normal ca in aceste conditii fiecare, de la guvernanti la sefi de companii,
sa se ia masurile ce se cuvin pentru a impiedica raspindirea virusilor. Dar ce faci cind dai de un document al unei companii care inca din 2006 era convinsa 100% ca in urmatorii cinci ani sigur va avea loc o pandemie si redacta un plan detaliat de masuri impotriva gripei?

*Presupuneri de… 100%*

Pe data de 2 noiembrie, site-ul canadian “preventdisease.com” a postat 7 pagini dintr-un document intern al companiei IBM intitulat “Planul de Achizitii pentru Servicii & Global IOT Europa, Sinteza Planului Pandemic”. Astfel, potrivit site-ului canadian, documentul este unul interdepartamental, si a fost distribuit nivelului superior de management al IBM, in Franta in anul 2006. Care sint principalele presupuneri ale planului IBM? Potrivit documentului postat de “preventdisease.com”, din care spicuim, “Exista o sansa de 100% ca in urmatorii 5 ani sa existe o pandemie. In timpul pandemiei un maxim de 30% din forta de munca va fi disponibila. Vom face un plan pentru doua valuri pandemice, fiecare cu o durata de 12 saptamini, cu o perioada de 12 saptamini de pauza. Va exista un semnal declansator din partea Corporate Pandemic VP probabil cu citeva zile inaintea semnalului declansator oficial venit din partea OMS. In fiecare tara unde operam, vom raspunde pozitiv cerintelor guvernelor. Pandemia va dura 12 saptamini, iar al doilea val va urma la 3-4 luni dupa. Absentele personalului vor fi peste nivelul normal si vor creste in timp ajungind la un maxim de 50% pentru o perioada de aproximativ doua saptamini, in plinul unui val pandemic sever”. Potrivit “preventdisease.com” documentul descrie de asemenea “carantine” si proceduri operationale spre a fi luate cind se va anunta oficial “pandemia” de catre Organizatia Mondiala a Sanatatii. Concluzia? Cunoasterea dinainte a unui astfel de eveniment nu putea sa existe, decit daca pandemia era un eveniment planificat, se arata pe pagina electronica.

*Eveniment? Care eveniment?*

Pe linga precizia de 100% pe care o releva documentul, mai apare o fraza in care un cuvint nu are ce cauta. Fraza din document este aceasta: “Daca nu putem defini toti Clientii Critici inaintea evenimentului, atunci vom avea nevoie de un proces (validare/escalare) pentru a autoriza servicii catre Clientii Critici care nu exista pe lista initiala”. Ce cuvint nu are ce cauta aici? Cuvintul EVENIMENT. Pentru ca, evenimentul este o actiune ce are o desfasurare certa intr-un spatiu si intr-un timp dat. Adica un eveniment intotdeauna va avea loc in anumite conditii impuse de organizator. Cam acesta ar fi firul logic ce ar defini un eveniment. Cit despre definitia cuvintului, potrivit DEX, “evenimentul” este o intimplare importanta, de mare insemnatate… Incheiem cu concluzia celor de la “preventdisease.com”: “Cu siguranta, acest document este dovada clara ce demonstreaza ca «pandemia» de gripa aviara/porcina actuala este un eveniment orchestrat ce duce la vaccinari in masa sponsorizate de OMS si Natiunile Unite. Acest singur document dovedeste definitiv ca exista o intelegere secreta la nivel international in spatele «pandemiei de gripa aviara/porcina» si un plan international de a crea o boala la nivel mondial”. Sigur, exista posibilitatea ca documentul respectiv sa fie contrafacut de un adept al “Teoriei Conspiratiei”. Daca e asa, de ce a asteptat trei ani ca sa-l faca public? Ca sa fie “facatura” mai de incredere? Nu ne putem pronunta… Si nici nu ne-am propus asta… I-am contactat telefonic pe cei de la IBM România care ne-au declarat ca nu au cunostinta de acest document, prin urmare nu comenteaza.

Meciul lui Serghei Mizil

0

Urziceni-Rangers a fost „o partida importanta pentru fotbalul românesc”. Nu-mi place sintagma asta incarcata de responsabilitate si de-aia am pus-o intre ghilimele. N-am vazut decit bucati, mici, mici din jocul cu Rangers. M-am uitat la Serghei Mizil. „Serghei, tu esti meciul meu!”, suna un sms care circula pe ecran si expeditorul avea dreptate. „Domnilor, e respingator, domnilor, urit mai vorbeste!”, vor spune filistinii. „Domnilor, dar autentic mai vorbeste!”, exclam eu. In timp ce fostii lui prieteni, profitori ai comunismului ca si el, se dau victime, pescarusi, garofite, Serghei Mizil isi asuma biografia. Nu cruta pe nimeni, dar se si autoflageleaza. Aratati-mi si mie inca un român — unul sau doi or mai fi, asa ca rectific, cer cinci! — care sa recunoasca intr-un studiou de televiziune ca „am facut nenorociri!”. Ticalosii in blana de intelectuali baga fraze-cautiune, precum „stiti, eram tineri, zburdalnici, faceam prostioare, dar eram si buni la carte!”. Ce dracu’, ma, cultura aleasa, caractere virgine! Iar cei care se vor napusti sa-l injure pe Serghei Mizil fiindca l-a mascarit pe imaculatul Madalin Voicu ar trebui sa se gindeasca la un singur lucru: copiii domnului dirijor i-au tinut partea lui Mizil pe fata. Acest argument inchide discutia. De multe ori rid singur, ca boul, amintindu-mi cum l-am cunoscut pe Serghei, in urma cu 7-8 ani. I-o datorez lui Iorgulescu. Gino l-a anuntat ceremonios (adica la misto!): „uite, ba, asta a scris patru carti!”. Raspuns fabulos: „Ha, ha, ha, si tata tot patru si a luat sase ani!”.

Eduard Manole i-ar duce pe români in… paradis

0

In timp ce statul chiraie pe toate vocile din cauza lipsei banilor, candidatul independent Eduard Manole promite nici mai mult nici mai putin decit transformarea României intr-un “paradis fiscal” – adica un loc unde nu se percep taxe si impozite. Tinarul cu pricina uita poate ca tarisoara unde se viseaza presedinte este un adevarat paradis fiscal pentru toate cohortele de apropiati si pupincuristi ai potentatilor zilei – motiv pen­tru care, de altfel, Românica a ajuns un adevarat iad pentru muritorii de rind. “Va puteti imagina paradisul”, “Va dau tara inapoi!” si “Sint român si nu sint de vinzare!” – isi mitralieaza Manole sloganurile – fix apa de ploaie pentru oricine mai are mintea intreaga pe greu incercatele noastre meleaguri. Prezidentiabil pentru a doua oara in viata, tinarul Eduard bate cimpii vinjos, angajindu-se ca va anula toate contractele de privatizare dezavantajos incheiate si va recupera fabricile, daca românii ii vor baga numele-n urne. “Taxe zero, im­pozite zero, TVA zero” – striga Manolica pe la toate raspintiile. Scor zero in alegeri, am adauga noi, completind astfel “paradisul” prezidentiabilului de umplutura.

Adriana Saftoiu se cere primarita

0

“Divortul” Adrianei Saftoiu de Traian Basescu i-a adus ulterior acesteia un mandat de parlamentar al PNL. Fostul consilier prezidential nu se simte insa in largul ei nici in spatiile vaste ale Palatului Parlamentului. Dupa nici un an de mandat, Saftoaica spune ca e “mai tentant” sa fii primar decit deputat. Odata stabilite noile preferinte, a si anuntat ca ia in calcul ideea de a-si convinge colegii liberali sa o lase sa candideze la Primaria orasului sau natal, Dej – unde spitalul arata ca vai de lume. “Nu stiu daca sa nu ii conving pe liberali sa ma lase sa candidez la Primaria Dej fiindca, trecind pe linga Spitalul Dej, mi s-a parut ca arata la fel ca si acum 20 de ani, mult mai rau decit arata spitalul din Urlati din colegiul in care am candidat eu. Poate ma lasati sa candidez primar. Mi se pare mai tentant decit sa stau in Parlament” – a anuntat Saftoiu dupa ce a dat ochii, prima data dupa noua ani, cu orasul natal.
Dincolo de intentia (laudabila) de a-si ridica cit de cit urbea de bastina, plictiseala afisata de Adriana denota ca aceasta, obisnuita atita amar de ani cu toanele lui Basescu, nu-si gaseste locul in normalitatea – pe care de altfel o ridica in slavi ca orice liberal cu carnet de partid in buzunar.

Fortosul Giuliano, un biet copil abuzat

0

“Toate fiintele umane se nasc libere si egale in demnitate si in drepturi. Ghinion daca se nasc din parinti despotici”. Asa ar trebui sa sune, de fapt, primul Articol din Declaratia Drepturilor Omului.

Povestea tincului de cinci ani care a intrat in Cartea Recordurilor, s-a transformat, brusc, intr-o mindrie nationala gaunoasa. Pentru Giuliano, mersul in miini pe o distanta de douazeci de metri e un fleac. La fel si flotarile. Si trasul de fiare. Tatal lui Giuliano, Iulian Stroe, povesteste cu nonsalanta despre cum pustiul isi face educatia singur, la televizor: “Trece la televizor (n.r: dupa micul dejun). Ia singur telecomanda si cauta in programele de desene animate pina ajunge la preferatul lui, Mi­ckey Mouse”. Tot din interviu aflam ca la antrenamente (trei ore, zilnic), calculator si televizor se rezuma intreaga viata a micutului halterofil, care nu iese afara, nu se joaca in aer liber si nu face, in general, nimic din ce fac ceilalti copii de virsta lui. Iar “ambitiosul” Stroe este hotarit sa-l condamne la aceeasi soarta si pe fratele mai mic al lui Giuliano, care a inceput deja antrenamentele. Desi majoritatea presei cariate se-nghesuie in a-l prezenta pe copilul musculos ca la bilci, incep s-apara, pe ici – pe colo, si cei putini la numar care au “tupeul” de-a spune adevarul: Giuliano, ca multi altii inaintea lui, e un copil exploatat. Dupa virsta majoratului, pustiul are toate sansele ca articulatiile sa-i fie facute chisalita, exact ca in cazul unui batrinel de 70 de ani. Osatura nu ii este dezvoltata, iar muschii, supusi la asemenea tratamente, nu se mai dezvolta normal, in lungime. Dar bine ca avem drepturi. Pentru gravide, handicapati, angajati si-asa mai departe; in vreme ce foarte multi copii continua sa fie abuzati pe toate caile. Giuliano nu e primul. Sa-l dam exemplu pe Michael, ca tot a revenit la moda, post-mortem. Sau pe Cleopatra Stratan, pe care parintii au retras-o, o vreme, din muzica, pentru ca jurnalistii o prezentau ca fiind “obosita si bolnava in urma concertelor pe care le-a sustinut”. Macaulay Culkin, copilul din seria filmelor “Ho­me Alone”, si-a busit cariera inca din adolescenta, de cind s-a-mprietenit cu drogurile. Toti cei enu­merati mai sus au fost, ca si Giuliano, “copii minune”. De fapt, copiii minune nu sint altceva decit niste copii mai tristi, de pe urma carora profita niste parinti intreprinzatori.

Crina Matei ii da cu tifla lui Mihalache

0

Tocmai cind aveam senzatia ca subiectul Crina Matei s-a-ncheiat, au aparut noi informatii. Marius Mihalache, cel care si-a parasit sotia pentru actrita, ar vrea sa reinnoade legaturile cu madam Crinuta. Desi s-au balacarit ca la usa cortului si si-au promis –solemn, cica – separarea definitiva, se pare ca tambalagiul i-ar fi propus fostei iubite, prin sms, sa concerteze impreuna de 1 decem­brie. Si nu aici pe-aproape, la Caracal sau in Craiova, ci tocmai in Olanda! Spionii sustin ca niste prieteni de-ai lui Marius, carora le lipseste cu desavirsire discretia, l-ar fi surprins pe acesta, de nenumarate ori, trimitindu-i balaiei Crina mesaje siropoase de pe telefonul mobil. Desi tehnica de recucerire e destul de saracuta, zvonul ramine in picioare. Crina, insa, nu se lasa. Tot “prietenii” piriciosi spun ca actrita nu mai vrea, sub nicio forma, sa-l “vada” pe tambalagiu. Judecind dupa atitudinea Crinutei din ultimul deceniu, exista sanse mari sa-si fi gasit, deja, pe altul. Sau poate alti doi.

Topul celor mai enervante lucruri

0

Un studiu intreprins recent in Anglia pe un grup de 2 000 de oameni a reusit sa realizeze topul lucrurilor care ne enerveaza cel mai tare si mai tare in fiecare zi. Multora li se poate parea socant, dar cele mai siciitoare lucruri nu sint lipsa banilor sau problemele de sanatate, ci chestii pe care am fi tentati sa le numim minore.

– Astfel, cel mai enervant lucru din lume se pare ca este sa ajungi in statia de autobuz exact in secunda in care masina a inchis usile si pleaca.
– Pe locul doi s-ar situa sa fii prins de ploaie fara umbrela sau fulgarin
– Iar pe trei, sa primesti o amenda pentru ca ai parcat ilegal.
– Alte lucruri capabile sa te scoata din minti ar fi sa te sune reprezentantul unei companii (de carti de credit, telefoane etc.) si sa te anunte ca ai intirziat cu o plata lunara, iar pe locul cinci, sa ai nevoie sa mergi la dentist ca sa ti se puna o plomba. Doctorul in psihologie Glenn Wilson explica: „Cercetarile de specialitate arata ca o acumulare de astfel de incidente asa-zis minore duce la o crestere a hormonilor de stres si la aparitia depresiilor.
Oricum, exista si ceva pozitiv in asta, pentru ca lucruri la fel de lipsite de importanta ne pot ridica moralul”.

Apalele

0

Socat de faptul ca oamenii de stiinta de la CERN vor sa vada prin experimentul cu ciclotronul de ce materia are masa (despre care am scris zilele trecute) am decis sa fac o sesiune de comunicare stiintifica cu vecinii de salon. Titlul comunicarii: “De ce curge apa-n jos”. M-am gindit la asta fiindca este mai putin evident de ce curge apa-n jos decit ca obiectele sint tari. A contat si faptul ca nu avem ciclotron in spital. Dar avem un ibric. Pun in ibric 333,14 mililitri de apa. Colegii de salon imi urmaresc atenti miscarile. Ma admira. Apa incepe sa se evapore. Le explic. “Apa poate fi solida, lichida si gazoasa. Apa gazoasa genereaza energie gravitationala negativa atunci cind se evapora. Adica este ceea ce vechile civilizatii o denumeau “apa zburatoare” care formeaza norii. Acestia au o energie gravitationala neutra, adica sint imponderabili. De aici si capacitatile apei de a manipula undele gravitationale in spatiul cosmic si potentialul urias al acestei gingase materii de a propulsa gravitational obiecte prin spatiu.
Un fizician mexican spunea la un moment dat ca este cunoscut faptul ca este posibila modificarea cuantumului spatiu-timp intr-un mod care permite unei nave cosmice sa calatoreasca cu viteza mare printr-o expansiune pur locala a spatiului si a timpului in spatele navei si printr-o contractie opusa in fata ei – cu o viteza mai mare decit cea a luminii, spunea el. Numai ca el nu stia cum sa faca o asemenea nava. Nu stia pentru ca nu avea o imagine clara despre fixatia mea – universul cuantic. Pentru ca altfel i-ar fi picat fisa. “Universul e plin cu apa”, ia-s fi spus domnului fizician cu creier de gelatina pentru ca nu-l duce mintea nici pina la marginea Caii Lactee. “Apa zboara prin spatiu, boule si tu nu te-ai prins”, m-as fi infierbintat eu. Dar saracul nu stia mecanismele subtile ale odiseei apei prin cosmos. Eu stiu. Dar nu spui… Dar dau o “cheie”: Apalele…

Michael Jackson, vindut pe 1,5 milioane de dolari

0

Uneori, cele mai ciudate lucruri se vind la preturi exorbitante. De exemplu, o imagine virtuala, 3D, a lui Michael Jackson care a fost scoasa la licitatie pentru suma de 1,5 millioane de dolari. Imaginea 3D a megastarului a fost realizata prin scanarea completa a artistului in anul 1996, cind acesta avea virsta de 37 de ani.
Imaginea 3D este atit de valoroasa deoarece fiecare expresie a “regelui” poate fi manipulata cu ajutorul computerelor si tehnologiei actuale. Cu siguranta imaginea virtuala a lui Michael Jackson va ajunge, pe bani multi, la una dintre marile companii de jocuri video. Nu este exclus ca in scurt timp sa apara si primul joc creat in jurul ei. Partea interesanta este ca imaginea in sine nu a fost creata de artisti 3D dupa fotografii sau inregistrari ale
megastarului ci ,din contra, forma virtuala a fost realizata dupa o scanare completa a corpului regelui muzicii pop. Cu siguranta pretul de 1,5 milioane de dolari nu este unul mare daca stam sa ne gindim la sumele uriase care se pot scoate dupa lansarea unui joc video cu si despre Michael Jackson.

Secretul fericirii – somnul

0

Se pare ca oamenii de stiinta au ajuns la concluzia ca starea de fericire este strins legata de o alta senzatie, aceea ca sintem plini de energie. Atunci cind sintem vlaguiti, obositi si fara nici o putere, chiar daca sintem sanatosi tun si nici o problema nu ne tulbura, nu ne vom putea impiedica sa fim demoralizati si fara chef, daca nu chiar de-a dreptul depresivi. Cind esti obosit, pina si un lucru incintator precum atirnarea podoabelor de Craciun in brad poate sa te deprime. Asa ca, daca vreti sa fiti fericiti, trebuie sa faceti tot ce este posibil pentru a fi cit mai plini de energie, adica, in primul si in primul rind, sa va asigurati ca dormiti bine si pe saturate in fiecare noapte. Alte sfaturi pentru a fi plini de energie? Faceti exercitii fizice (chiar si o plimbare de 10 minute in ritm alert e OK); ascultati muzica vioaie; daca este posibil, trageti un pui de somn la prinz; purtati-va ca si cum ati fi plin de energie (spre exemplu, daca ne impunem sa ne miscam repede, ne vom simti plini de energie); vorbiti cu prietenii; duceti o treaba pina la capat si NU folositi mincarea pe post de doza de energie.

Caloriferul de tavan

0

Designerul italian Carlo Martino, plictisit de caloriferele banale din casele oamenilor s-a gindit sa construiasca un radiator putin mai diferit.
Astfel, italianul a creat caloriferul cilindric, vertical, care sta suspendat de tavanul incaperii. In acelasi timp, potrivit realizatorului sau, caloriferul poate fi aplicat si pe perete ca unul obisnuit. “Columna” din aluminium are o inaltime de aproape 2 metri si a fost proiectata pentru a fi “atirnata” de tavan precum o lustra.
Doar ca la noi in tara un asemenea calorifer nu ar avea prea mare succes, nu poti sa usuci sosetele pe el.

Criza a taiat 62% din profitul companiilor

0

Companiile listate la Bursa de Valori Bucuresti si analizate de specialistii Contexpert au inregistrat o scadere dramatica a profitului cu 62% in perioada 30 iunie 2008 – 30 iunie 2009. Evaluind indicatorii de performanta ai companiilor, analistii au constatat ca profitabilitatea neta a scazut de la o medie pe economie de 10% din cifra de afaceri in 2008 la numai 4% in 2009, ajungind astfel, in numai un an de recesiune, in zona de risc maxim. “Pentru ca este pur si simplu rezonabil sa ne asteptam la noi scaderi ale volumului de afaceri in urmatoarea perioada, intrevedem o probabilitate foarte mare pentru un scenariu de alunecare a companiilor – si chiar a economiei pe ansamblu – sub acest 4% foarte fragil, catre pierderi, lipsa de lichiditati, insolventa”, a declarat Sorin Istrate, specialist in finante si contabilitate si director general al Contexpert Consulting România. “Daca economia nu isi revine imediat (cel mai probabil), o echilibrare naturala a raportului intre veniturile si costurile companiilor, tradusa in mult mai multe concedieri decit pina acum, este de asteptat in viitorul imediat”, a mai spus Istrate.

Restantele românilor la banci: 6,5 miliarde lei

0

Numarul clientilor individuali si firmelor cu credite de peste 20.000 de lei care inregistreaza restante la plata ratelor a crescut cu 54%, in primele noua luni, la 214.960 fata de138.078 restantieri la finele anului trecut, potrivit datelor furnizate de Banca Nationala a României (BNR).

*Triplare a datoriilor fata de 2008*

Numarul restantierilor a crescut in septembrie cu 3,6%, la 214.690, dupa ce coborise sub pragul de 200.000 in luna iulie, iar in ultimele 12 luni au avansat cu 77%.
Numarul total al debitorilor a scazut in septembrie pentru prima data in ultimele 12 luni sub un milion de persoane, la 993.654. Sumele restante la imprumuturile de minim 20.000 de lei au totalizat in septembrie 6,18 miliarde de lei, in crestere cu 1,5% fata de august si aproape dublu comparativ cu finele anului trecut, potrivit raportarilor la Centrala Riscurilor Bancare (CRB) de la BNR.
Creditele acordate si angajamentele asumate de institutiile de credit totalizau dupa primele noua luni ale acestui an 254 de miliarde de lei, similar cu nivelul de la finele anului trecut, dar in urcare cu 3,26 miliarde de lei fata de august.
Astfel, ponderea restantelor in totalul sumelor datorate a fost de 2,43% in luna septembrie, neschimbat fata de luna anterioara dar cu aproape un procent peste nivelul de la finele anului trecut, de 1,47%.
Creditele restante ale populatiei si firmelor de orice valoare totalizau la finele lunii septembrie 6,5 miliarde lei, de peste trei ori mai mult fata de perioada similara din 2008, iar ponderea acestora in soldul imprumuturilor a urcat de la 1,1% la 3,25%.

Statistica bancii centrale indica o extindere a restantelor pe perioade foarte lungi, de peste 90 de zile, dar si o crestere semnificativa a sumelor datorate, a caror intirziere este de sub o luna.

Moscova, salvata de „invazia lipitorilor”

0

Nu, nu este vreo figura de stil cu trimitere la oligarhi sau la clasa politica rusa. Este vorba de o actiune a politiei moscovite, care aduce binisor cu un blockbuster hollywoodian construit pe tema savantilor nebuni si a contrabandistilor lipsiti de scrupule – ca tot le cerea Putin cineastilor rusi sa „intre pe piata occidentala” cu „productii vandabile”. Peste 4000 de lipitori au fost gasite intr-un laborator clandestin din Lyubetsy (un orasel satelit al Moscovei), proprietatea unui azer, Aramir Dzasokov, care le „importa” din tara sa natala pentru a le vinde institutiilor medicale din Moscova si din imprejurimi, la pretul de 39 de ruble bucata. Lipitorile au fost mai greu de „arestat” decit proprietarul lor, intrucit multe dintre ele parasisera containerele in care erau crescute si „emigrasera” peste tot. Inclusiv in biroul lui Dzasokov… Erau peste tot: pe pereti, pe tavan la instalatiile sanitare… si pe corpurile angajatilor. Problema era insa alta: Dzasokov crestea doua specii diferite, care intrasera in conflict si purtau un adevarat razboi pentru „controlul teritoriului”. Si, pentru a-l cistiga, devenisera otravitoare – adica nu mai erau deloc bune pentru luarea singelui pacientilor umani, care riscau sa se aleaga cu tot soiul de boli de pe urma toxinelor secretate de lipitori.

Lumea pe care o vezi este in privirea ta

0

Nu intimplator am reluat ieri un citat al doctorului David Haw­kins, directorul Institutului pentru Cercetari Spirituale Avansate in SUA, care spunea – intre altele – ca haosul este o consecinta a perceptiei. Tot el afirma ca „Adevarul, ca si imaginile de pe Marte, este un fel de carte Roschach, in care oamenii isi proiecteaza iluziile si mentatiile lor fanteziste”. Ceea ce au de facut oamenii – daca intelegem ca scopul final al evolutiei este acela de a deveni constienti de Dumnezeu – nu este altceva decit a-si purifica perceptia, care vede prin doua canale distincte: prin mintea lumii (numita de catre Iisus „Regele Lumii” sau Belzebul) sau prin mintea lui Dumnezeu, numita de Iisus „Imparatia lui Dumnezeu”! Cind mintea noastra se concentreaza asupra lumii inconjuratoare, ea nu vede atit o lume reala, cit o lume care exista in mintea privitorului in acel moment. Si acum am putea spune: „Este real haosul printre politicieni. Este reala agresivitatea verbala, violenta faptelor si criza economica”! Si este asa. Ele sint reale, dar la nivelul de constiinta al privitorului sau al cimpului ener­getic care-I furnizeaza viziunea. Simbata v-am descris simbolic – prin imaginea toamnei – modul in care ne cream „Eul” sau ceea ce credem ca sintem noi insine, ima­ginind „toamna” ca pe un stimul existent „acum”, in fata caruia se trezesc aspecte adormite sau uitate, reprimate sau nerecunoscute. In fata noastra poate fi toamna, poate fi tramvaiul 3, poate fi un ciine care misca fericit din coada sau un om iubit; ceea ce vedem cind avem in fata un om, o toamna, o vara, un tramvai, un ciine sau orice altceva trezeste in minte, in traire aspecte ce ne dezvaluie automat parti din noi insine. Frumusetea sau uritenia perceptiei personale este un indiciu al „cimpului de atractie” sau al „energiei” ce ne influenteaza constiinta in acel moment. Ceea ce ne apare pe ecranul mintii si al trairii nu reprezinta ceea ce este „in exterior”, cit ceea ce putem vedea din propria noastra stare de constiinta. Cimpul despre care vorbim are diferite grade de putere si luminozitate; astfel, un cimp apropiat de mintea lumii, ne va invada mintea proprie cu ginduri care urmeaza logica lumii. Ratiunea lumii ni se va parea atunci corecta, dreapta, clara, reala. Mintea va vedea ca acela este adevarul. In acelasi timp, ceea ce gindim, simtim, emotiile pe care le traim ne apar ca fiind „EU” sau „ale mele”! Subiectul, obiectul, omul sau problema aflate in fata noastra in orice moment sint „percepute” de la nivelul cimpului de atractie sau de la nivelul de constiinta in care ne aflam. De aceea, nu des­criem ceea ce vedem ca fiind lumea exterioara, cit ne conectam prin gindurile noastre, prin alegerile de fiecare zi la un cimp de atractie, la un cimp energetic, mai apropiat de lume sau mai apropiat de Dumnezeu. Cimpul devine puterea ce ne sustine, deopotriva viziunile negative, ca si pe cele pozitive. Lumea pe care o vedem se afla in privirea noastra. Cind alegem gindurile lumii, vedem lumea. Si, cind gindim cu gindurile Adevarului (ale iubirii, ale iertarii, ale ingaduintei), il vedem pe Dumnezeu.

Patru milioane de europeni fumeaza zilnic marijuana

0

Consumul de droguri devine tot mai crescut pe batrinul continent daca luam in considerare ca 13 milioane de europeni adulti au incercat cel putin o data in viata cocaina. Potrivit unui raport alcatuit de Observatorul European, dintre cei 13 milioane de europeni, 7,5 mili­oane sint tineri, cu virste cuprinse intre 15 – 34 de ani, iar trei milioane dintre ei au consumat cocaina in ultimele 12 luni. Cel mai mare consum de cocaina s-a inregistrat in Italia, Danemarca, Spania, Irlanda si Marea Britanie. Dintre pacientii care intra pentru prima data intr-o clinica de dezintoxicare, 22% au marturisit ca au consumat cocaina. Dupa consumul de pulbere alba pe locul doi se plaseaza amfetamina, care este consumata cel mai des in Cehia, Elvetia si Norvegia. Marijuana ramine drogul preferat al tinerilor. 74 de milioane de europeni au marturisit ca au incercat marijuana sau hasis, adica unul din cinci adulti, iar 22,5 milioane au marturisit ca au fumat marijuana in ultima luna. Mai mult chiar patru milioane de europeni au marturisit ca o fumeaza zilnic. Observatorul European a tras un semnal de alarma ieri la Bruxelles si asupra asa-ziselor droguri legale, care contin substante sintetice similare cu cele care se regasesc in canabis.

Ciocolata neagra previne ridurile

0

Consumul zilnic de ciocolata neagra protejeaza pielea de efectele nocive ale razelor ultraviolete, prevenind aparitia ridurilor. Pofticiosii au acum un motiv in plus sa manince ciocolata in fiecare zi pentru ca ar putea astfel sa scape de ridurile provocate de razele soarelui. Cercetatorii Institutului Dermatologic European din Londra au descoperit ca antioxidantii naturali din boabele de cacao, principalul ingredient al ciocolatei, au un rol extrem de important in protejarea pielii de efectele razelor ultraviolete. Specialistii sustin ca flavanolul din boabele de cacao are un efect antiinflamator si antioxidat, insa acesta poate fi gasit intr-o concentratie suficienta numai in ciocolata neagra, cit mai putin procesata, care din nefericire nu este comercializata la scara larga.

Nucile, secretul longevitatii

0

Nu putine sint persoanele care cred ca nucile ingrasa. In realitate, ele sint bogate in proteine si grasimi, dar nu ingreuneaza in niciun fel metabolismul si cu atit mai putin greutatea corporala. Consumul zilnic de nuci are numeroase beneficii, iar studiile cercetatorilor americani au aratat ca dieta cu nuci poate fi considerata chiar unul dintre secretele longevitatii. Sint bogate in fibre dietetice (componente care se elimina nedigerate si sustin o digestie sanatoasa prin evitarea constipatiei), grasimi nesaturate (care ajuta la absorbtia vitaminelor A,D,E), acid folic (contribuie la formarea de celule sanatoase), magneziu, cupru si vitamina E. Reduc, cu pina la 50%, riscul aparitiei bolilor cardiovasculare, prin normalizarea colesterolului. Sint recomandate diabeticilor si persoanelor predispuse la infarct, iar studiile recente au aratat ca un consum regulat prelungeste viata cu sase ani. Nucile pot fi incluse in curele de slabire pentru ca asigura senzatia de satietate si stopeaza tendinta de a consuma cite ceva in mod continuu. Specialistii americani sint de parere ca si alunele, migdalele, arahidele si fisticul intra in aceeasi categorie, deci nu te limita numai la nuci si consuma-le pe tot parcursul zilei, fie la desert, fie intre mese. Nucile verzi le poti consuma sub forma de dulceata, pentru ca isi pastreaza proprietatile, iar cele uscate sint desertul perfect. Nu abuza insa si opreste-te la a zecea nuca in fiecare zi. La fel si cu migdalele, arahidele si fisticul. Sa nu crezi ca daca vei consuma mai multe alimente cu rol benefic pentru organism, efectul lor curativ va fi mai rapid. Dimpotriva, excesele pot avea un efect contrar celui asteptat.

Michelle Obama: rialiti sou la cratita

0

Ca urmare a pasiunii ei pentru agricultura ecologica si alimentatia sanatoasa, Michelle Obama este prima sotie de presedinte american care va participa la un reality show. Unul pe teme culinare, numit Iron Chef America (Maestrul Bucatar de Fier al Americii), si care este un soi de concurs intre bucatari. Din juriu fac parte, printre altii, actrita de origine britanica Jane Seymour (ati vazut-o in serialul „Doctor Quinn, The Medicine Woman” si, in anii ’70, in serialul „Linia Maritima Onedin”, realizat de BBC) si britanica Nigella Lawson, o vedeta a show-urilor despre bucatarit.
Cel care a invitat-o pe Miche­lle Obama este un alt tele-bucatar intens mediatizat in tarile anglofone, americanul Mario Batali. Prima Doamna i-a acceptat invitatia cu bucurie, promitind ca va folosi legumele cultivate chiar de ea in spatele Casei Albe.

Sarutul tovarasesc

0

O pictura pentru Muzeul Figurilor de ceara „Madame Tussaud” din Berlin, realizata de artistul rus Dimitri Vrubel. Tabloul, dedicat aniversarii a 20 de ani de la caderea Zidului Berlinului, ii reprezinta pe liderul sovietic
Leonid Brejnev, autorul doctrinei suveranitatii limitate, si pe omologul sau est-german, Erich Honecker, sarutindu-se calduros – si tovaraseste.

Berlusconi, inventatorul „politicii de cucu-bau”

0

Pentru a-l caracteriza pe un premier cu totul aparte, o expresie pe masura, folosita chiar de acesta in cele mai nastrusnice imprejurari (cind a aparut pe neasteptate de dupa o fintina si i-a strigat-o in ureche Angelei Merkel) si care, in opinia analistilor politici britanici, defineste mai bine decit orice altceva politica externa a lui Silvio Berlusconi. Pentru ca „Il Cavaliere” are mania de a surprinde pe toata lumea – nu numai exclusivistul cerc al „politicii la nivel inalt”, nu numai pe „deontologii” din presa, ci chiar si pe cei care cred ca nu-i mai poate surprinde nimic. De exemplu, Berlusconi ar fi trebuit sa fie la Roma pentru a-l intimpina pe regele Abdullah al Iordaniei (un pro-occidental descendent al profetului Mahommed) venit in vizita oficiala in Italia. Silvio Berlusconi a preferat sa fie in Rusia, in compania lui Vladimir Putin, cu care nimeni de la Ministerul de Externe de la Roma nu stia ce a discutat – pentru ca premierul nu a informat pe nimeni de vizita lui. In cele din urma, s-a aflat – insa de la ENI (Ente Nazionale Idrocarburi, compania nationala italiana de petrol si gaze) – ca Berlusconi voia de la Putin petrol si gaze. Si ca le va primi. Bunavointa excesiva fata de colonelul Gaddafi si de premierul turc Recep Tayyip Erdogan are si ea un pronuntat iz de petrol – cu o oarecare „aroma” de Mediaset in cazul lui Muammar Gaddafi. Pentru ca prieteni comuni interesati in afacerile din domeniul media s-au gasit… Una peste alta, Berlusconi cel surprinzator s-a dovedit a fi, totusi, un premier eficient – pentru ca Italia a batut Marea Britanie nu numai la fotbal, ci si la PIB. Fapt care britanicilor in general si analistilor politici si economici in special nu le cade bine deloc…

Coman e PROfesionist

0

Portarul Brasovului, Dani Coman, afirma ca lui ii place ROI-ul compus de selectioner: „Sincer, n-am vorbit cu Razvan Lucescu despre acest lucru, noi nu stim nimic, am vazut doar in presa. Oricum, si daca regulile sint adevarate, nu mi se par a fi exagerate pentru un fotbalist profesionist. Ba mai mult, cred ca ora 24.00 mi se pare chiar prea ingaduitoare. Esti convocat sa reprezinti tara si cred ca trebuie sa te comporti ca atare. Nu mi se pare ca este ceva greu de respectat”, a afirmat Coman.

Dan nu vine la meci

0

*Dupa ce LPF si FRF au devansat jocul FC Brasov – Unirea Urziceni, antrenorul Petrescu s-a umplut de spume*

Chiar daca avea toate motivele sa se bucure de rezultatul obtinut in fata scotienilor, Dan Petrescu a fost extrem de iritat la finalul partidei cu Rangers, numai ca supararea acestuia n-a avut legatura cu duelul din Ghencea. Petrescu s-a aratat indignat de faptul ca Federatia a intervenit in programul etapei 13 din Liga 1 si a devansat cu doua zile, prin intermediul LPF, meciul FC Brasov – Unirea. Astfel, in loc de luni, partida de sub Timpa se va disputa simbata. Solicitarea FRF s-a bazat pe faptul ca nationala României va disputa simbata viitoare, pe 14 noiembrie, un „amical” cu Polonia, iar Razvan Lucescu doreste sa aiba la dispozitie toti jucatorii convocati incepind cu ziua de luni, 9 noiembrie. Dan Petrescu il suspecteaza pe selectioner ca face jocurile fostei sale echipe (FC Brasov), careia ii convine sa intilneasca miine un adversar incomplet refacut fizic dupa disputa din Liga Campionilor.

*Dan Petrescu: „Echipa mea este bataia de joc din campionat”*

Antrenorul Unirii Urziceni anunta ca nu se va prezenta la partida cu FC Brasov in urma deciziei de modificare a zilei de disputare a meciului: „Am cerut ca intilnirea cu Brasovul sa se dispute luni, insa cind m-am uitat pe program am aflat ca jucam simbata. Daca este meciul simbata, nu ma prezint! Va fi prima data cind voi sta acasa, pentru ca si asa sint suspendat de Comisia de Disciplina. Daca vrea sa joace luni, FC Brasov joaca luni, dar noi daca vrem sa jucam, atunci nu se poate!”.

*Dragomir: „Totul a plecat de la Razvan Lucescu…”*

Presedintele LPF sustine ca totul a plecat de la selectioner: „Haideti sa va spun cum a fost. Totul a plecat de la Razvan Lucescu si de la FRF, care n-au vrut sa lase jocul pentru ziua de luni, asa cum il pusesem eu. Mi-a cerut Federatia sa mut meciul simbata, iar eu m-am conformat, pentru ca este un for superior Ligii”. De altfel, Mitica Dragomir anunta ca partida de la Brasov „nu va fi reprogramata sub nicio forma, indiferent de protestul lui Petrescu”.

*Luni n-a vrut FRF, duminica s-au opus televiziunile*

Ieri, LPF a remis un comunicat oficial in legatura cu acest subiect, in care se explica de ce jocul FC Brasov – Unirea nu putea avea loc duminica: „LPF decisese initial ca partida cu FC Brasov sa se dispute luni, 9 noiembrie, la cererea formatiei din Urziceni. La solicitarea FRF, care, in data de 14 noiembrie are in program jocul amical cu Polonia, Liga a intreprins demersurile necesare modificarii datei meciului pentru duminica, 8 noiembrie, lovindu-se, insa, de refuzul ferm al detinatorilor drepturilor TV, care si-au argumentat decizia prin faptul ca, deja, programul transmisiilor sportive era elaborat, jocul neputindu-se disputa la concurenta cu derby-ul Dinamo – Rapid. In aceste conditii, in pofida tuturor demersurilor si incercarilor facute de LPF, data de disputare a partidei n-a putut fi schimbata, intilnirea urmind a avea loc simbata, cu incepere de la ora 21.15”.

Selectionerul Razvan Lucescu a programat reunirea lotului echipei nationale pentru ziua de luni, 9 noiembrie. De la FC Brasov, Lucescu jr i-ar putea convoca pe Danut Coman (probabil), Nicolae Grigore sau Catalin Munteanu, in timp ce de la Unirea i-ar putea chema pe Dacian Varga, Tiberiu Balan si Iulian Apostol.

*Certati – impacati – din nou scandal*

Rivalitatea dintre Dan Petrescu si Razvan Lucescu este de notorietate, nu doar prin prisma faptului ca ambii au concurat pentru postul de selectioner. In momentul in care selectionerul a insotit Unirea la Sevilla s-a crezut ca relatiile dintre cei doi au reintrat in normalitate, numai ca povestea devansarii meciului cu FC Brasov reaprinde conflictul.

Ono-man show

0

*Un trasor trimis exact la vinclu a salvat Unirea de o infringere in fata scotienilor de la Rangers*

Cu fiecare intilnire din Liga Campionilor, descoperim cu placere un jucator din lotul campioanei. Daca la Sevilla am invatat despre Ricardo, in partida cu Stuttgart s-a evidentiat Varga, iar la Glasgow a impresionat Brandan, miercuri seara a venit rindul lui Onofras. La 29 de ani, Marius Onofras n-a depasit granita jucatorului muncitor din Liga 1, are in palmares un titlu cu Unirea si citeva meciuri reusite. Atit. De miercuri seara, ieseanul intra in cercul select al românilor care si-au trecut numele pe lista marcatorilor in UCL. Si a facut-o in cel mai fierbinte moment al confruntarii cu Rangers, la scorul de 0-1, cind mai erau doar citeva minute pina la fluierul final: un sut de la 25 de metri, direct in vinclu… imbratisarile colegilor, aplauzele tribunelor…

*”Dedic golul numai iubitei mele. Stie ea de ce”*

Partial suparat ca Unirea n-a cistigat meciul din Ghencea, dar bucuros pentru golul inscris, Marius Onofras a vorbit despre jocul cu Rangers: „Din pacate, nu am reusit sa obtinem victoria cu care am fi luat o optiune importanta pentru calificarea in primavara Ligii Campionilor. Dupa golul scotienilor, am simtit si noi ce au simtit ei in tur, cind le-am dat patru goluri. Am alergat 80 de minute, am avut multe ocazii, insa am primit gol si frustrarea a fost extrem de mare. Trebuie sa raminem in continuare modesti pentru ca singurul cuvint ce ne caracterizeaza este munca. Am egalat pe final, dar asa sintem noi, mai sado-masochisti de felul nostru, ne place sa luptam pina la final”.

*Un Petrescu inspirat*

Cu siguranta ca Dan Petrescu este cel mai bun antrenor din România, iar modul in care el a organizat jocul Unirii in „dubla” cu Rangers certifica acest fapt. Miercuri, „Bursucul” a aratat ca, intr-adevar, este maestru in luarea unor decizii radicale in timpul partidei. Dupa mai putin de jumatate de ora de la startul meciului din Ghencea, Petrescu n-a ezitat sa-l scoata din teren pe Tiberiu Balan, sters pina atunci, si sa-l arunce-n lupta pe Marius Onofras. Inspirat, Petrescu a cules roadele abia in minutul 88, cind atacantul de 1,78 m l-a invins pe McGregor cu un trasor de la 25 de metri.

Daca in Bucuresti ploua, iar Claus Bo Larsen oficiaza la centru, atunci echipele românesti nu pierd! In 2005, danezul a arbitrat pe o ploaie torentiala jocul Steaua – Valencia, in urma caruia „ros-albastrii” au eliminat din
„16-imile” Cupei UEFA gruparea „levantina”, pe atunci detinatoarea trofeului . Miercuri, tot in Ghencea, Larsen a condus impecabil confruntarea Unirea – Rangers, 1-1.

Cele 15.000 de persoane prezente pe stadionul din Ghencea au fost supuse unui control corporal mai riguros decit la meciurile Stelei. Stewarzii postati la portile de acces au purtat masti de protectie pe fata, masura luata de organizatori de teama virusului de tip nou A H1N1.

*PRESA*

„Sperantele de calificare sint inca in viata, chiar daca o victorie importanta a fost stopata la Bucuresti de golul lui Onofras”. – The Times

„Reusita fantastica a lui Onofras ne rupe inimile si impiedica o victorie vitala pentru Rangers”. – Sky Sports

„Sansele de calificare in optimi par sa se fi incheiat, dupa ce Rangers a fost egalata in final”. – BBC

„Lovitura de ciocan a lui Onofras refuza un succes capital. Petrescu a primit rasplata inspiratiei si inventivitatii sale”. – The Herald

„Tavanul s-a prabusit pe Rangers cu doua minute inainte de final, cind Onofras a prins un trasor de neoprit, care l-a batut pe McGregor”. – Sunday on Mail

„Rangers s-a batut la baioneta in noroiul de la Bucuresti, dar o reusita superba a lui Onofras a fost de ajuns ca sa primeasca un sut in Balcani”. – The Scottish Sun

„Golul miraculos al lui Onofras o lasa pe Rangers in noroi”. – The Scotsman