Sugestia nu are nici un fel de putere si nu genereaza efectele asteptate de catre noi atunci cind cuvintele pe care le rostim sau gindurile noastre nu sint in armonie. Cuvintele armonioase si gindurile armonioase provin din credinta noastra in faptul ca ceea ce gindim sau rostim este in intregime real. Esecul se iveste in calea oricui rosteste cuvinte „sunatoare din coada” sau ginduri contradictorii. Indoiala sau teama ca un lucru este, poate fi sau se prezinta altfel decit rostim face din sugestia pozitiva doar un fel in care ne amagim pe noi insine. De aceea este extrem de important sa stim ca sugestia are putere deplina atunci cind ceea ce gindim si rostim credem ca este adevarat sau real, cind nu avem nici o indoiala si nici un fel de teama. Daca o sugestie pozitiva, de tipul „sint competent si oamenii din jur ma apreciaza”, este urmat de gindul „colegul x imi face numai sicane si din cauza lui nu pot avansa” sugestia pozitiva este anulata de gindul ce i-a urmat. Nu este posibil sa avem credinta si sa ne indoim, in acelasi timp. Nu este posibil nici sa avem credinta si teama in acelasi timp. Teama insasi reprezinta credinta in faptul ca ceea ce ne dorim nu se va intimpla. Iar indoiala si teama devin – de asemenea – sugestii pe care le imprimam in inconstient si care ne determina ulterior experientele vietii. „Daca ati avea credinta cit un bob de mustar ati putea muta si muntii din loc”, ne spunea Iisus. Sa observam expresia „credinta cit un bob de mustar”! Cit de marunta, cit de mica ar putea fi credinta noastra, ea devine o saminta extrem de puternica si capabila sa mute un munte din loc. Dar, daca nu izbutim sa plantam in inconstint saminta acestei credinte, bobul de mustar se ofileste sub puterea credintei in rau, in puterea esecului, a saraciei, a bolii si a suferintei. Credinta nu inseamna doar a crede in bine, in reusita, in frumusete si-n tot ce ne place noua in viata. Noi avem credinta si atunci cind ne indoim de puterea noastra de a ne crea experientele. Avem credinta atunci cind ne vedem in sinea noastra slabi si neputinciosi. Credem in puterea suferintei atunci cind ne gindim la ea si credem in toate incapacitatile proprii sau ale altora de cite ori le observam.
Puterea de a crede lucreaza necontenit in experientele vietii si, fie ca ii dam crezare binelui sau raului, aceea plantam.
Confruntarea cu sugestiile impregnate de noi inconstientului in trecut devine o dificultate reala pentru oricine decide intr-o zi sa creada mai mult in puterea binelui decit in aceea a raului. Decizia de a ne schimba perceptiile si a ne autosugestiona pozitiv poate atrage din inconstient umbrele pe care le-am plantat acolo in timp, iar confruntarea cu ele creeaza perioadele cele mai negre ale vietii noastre. Totusi, daca stim ca vom depasi dificultatile si obstacolele, ca avem in interiorul nostru un aliat puternic, ce ne va conduce in cele din urma catre frumusete si gratie, rasplata noastra va merita efortul de a accepta durerile si provocarile acestui proces puternic de purificare.
Mica „saminta” numita credinta!
Plantele indicate in terapia bolnavilor de cancer
Fitoterapia recomanda bolnavilor de cancer utilizarea unor plante medicinale cu efecte anticanceroase. Printre acestea se afla captalanul (Petasites hibridus) – se beau 2-3 cani de ceai/zi, indulcite cu miere; plopul negru (Populus nigra) – infuzie din 2-3 lingurite de muguri zdrobiti la o cana cu apa, din care se beau 2-3 cani/zi (extern, cu acesta infuzie se pun comprese locale in caz de cancer al pielii sau cancer mamar); tot din muguri de plop negru se poate prepara o alifie 20 la suta, care se aplica pe ranile respective; rostopasca (Chelidonium majus) – infuzie dintr-o jumatate de lingurita din partile aeriene ale plantei la o cana cu apa, din care se ia o lingurita la 3 ore; cu unguent de rostopasca se unge rana, iar pansamentul se tine aplicat 3 zile; tataneasa (Symphytum officinale) – se beau 4 cani/zi de decoct; din tinctura de tataneasa se iau cite 10-12 picaturi/zi, inainte de masa; din rizomi si radacini maruntite de tataneasa, in amestec cu apa, se prepara o pasta, care se pune pe un tifon si se aplica pe rana (in cancerul pielii si al sinului).
*Dieta anticancer*
Fibrele vegetale absorb toxinele hidrosolubile si contribuie la eliminarea lor din organism. Vitamina C naturala, obtinuta din sucul de lamii, din 100 g de patrunjel tocat sau dintr-un kilogram de mere ajuta la distrugerea celulelor tumorale. Retinoizii si colorantii rosii (betacianine) din 200 ml suc de morcovi, 100 ml suc de telina, 400 ml suc de sfecla rosie, 50 g fructe de padure (catina, afine, coacaze negre), dar si alte legume si fructe dau rezultate bune in cancerul de piele, cel pulmonar, intestinal si al vezicii urinare. In cazul usturoiului, indicatia terapeutica este ca persoanele bolnave de cancer sa consume cite 10-15 g (2-3 catei) de usturoi, zilnic. De asemenea, se recomanda polen de albine luat sub forma de pulbere, in amestec cu putina apa sau ceai, cite 30-40 g/zi, sau in asociere cu fructe de catina. Bolnavilor de cancer le este recomandat si laptele de capra, consumat in reprize scurte de 2-3 zile, alternind cu perioade de dezintoxicare (regimul Oshawa). Cerealele, in special griul si hrisca, se pot consuma sub forma de fulgi, terci, fierte sau chiar crude (hrisca inmuiata in apa timp de 2 ore), simple sau in asociere cu sucuri de fructe si legume. Dintre fructele proaspete, bolnavilor de cancer nu trebuie sa le lipseasca macesele, fructele de catina, coacazele negre, merele, curmalele (pentru prevenire) si perele. Legumele si zarzavaturile proaspete care ii ajuta in tratament pe suferinzii de cancer sint patrunjelul, sfecla rosie, stevia de gradina, telina, cresonul, macrisul iepurelui, dovlecei (suc proaspat), soia si germenii de soia (profilaxie), lintea.
*Tratament fitoterapeutic complex*
Se folosesc 125 foi de patlagina, 1 kg miere de albine naturala, 1 kg morcov ras si 3 l de apa distilata. Se fierbe morcovul cu patlagina in cei 3 l de apa, pina ramine 1 l de lichid, dupa care se pune mierea si se lasa din nou la fiert pina cind ramine 1 l. Se ia cite o lingurita, dimineata, pe stomacul gol. Se exclud din alimentatie carnea de porc, mezelurile, zaharul, otetul si piinea alba; se beau, in fiecare zi, 1 l de suc de sfecla rosie si de mere padurete. Tratamentul se face timp de 2 luni, dupa care urmeaza o luna de pauza, apoi se poate relua. Sucul de morcov ajuta la vindecarea tumorilor canceroase. Se bea cite o cana de suc pe zi, timp de o luna, dimineata, pe stomacul gol. Daca in timpul curei apare o depigmentare in portocaliu a tegumentelor, se intrerupe cura si se reia dupa depigmentare.
Ceasul desteptator te face K.O.
Trezitul dimineata este de cele mai multe ori un chin. Ceasurile desteptatoare cad victimele celor mai somnorosi dintre noi, doar pentru simplul fapt ca nu suportam alarmele. Soneria unui ceas poate distruge un vis frumos, dar in acelasi timp o poti auzi aievea si sa o transpui in propria reverie. Un exemplu bun ar fi cel al ceasului desteptator care imita sunetul gongului de box. Alarma incepe cu numaratoarea de la unu la zece a unui arbitru de box, ca si cum ati fi cazut la podea, daca nu sinteti suficient de rapizi pentru a apasa butonul de aminare, gongul ceasului incepe sa sune puternic, in continuu, pina cind va veti trezi. Un dispozitiv simplu, dar ingenios, care va poate transpune in timp ce dormiti direct in ringul de box, doar ca veti fi in locul invinsului, daca nu va treziti. Pretul cesului desteptator este de numai 33 de dolari si poate fi achizitionat online.
Schimbarea la fata a Casei Poporului
Incepind cu 1990, cind comunismul si “realizarile” sale erau hulite la fiecare
colt de strada, a aparut si intrebarea: “Avem o Casa a Poporului, ce facem
cu ea?”. Unele voci au sustinut chiar demolarea celei de-a doua cladiri
ca marime din lume dupa Pentagon.
Iata ca acum, dupa 20 de ani de la Revolutie, cineva a propus un experiment materializat printr-un concurs numit “Schimbarea la fata a Casei Poporului”.
Din zecile de proiecte trimise spre jurizare, organizatorii concursului, compania DuPont si Ordinul Arhitectilor din România, au premiat doar trei proiecte. Iar premiul este o excursie de trei zile la Bruxelles la Muzeul Arhitecturii.
*Marimea e problema*
“Avem o mostenire, mare la propriu, mare si la figurat: Casa Poporului. O parte din popor a asimilat-o. Alta parte inca mai spera. Ce speram? Cu marimea e greu de lucrat. Actualul concurs tocmai asta a incercat, sa faca ceva cu marimea: s-o articuleze, s-o dilueze, s-o decanteze. Ceva, sigur au reusit”, explica arhitectul Dorin Stefan, membru al juriului. Iata cistigatorii: Casele Poporului, „O Incercare De A Te Face Curios” si People’s Blob.
*Casele Poporului*
Catrinel Panaite, arhitect, cu proiectul Casele Poporului, o abordare extrem de simpla a populismului contradictoriu al Palatului si o propunere de a inapoia oamenilor o cladire care e a lor doar cu numele.
*«O Incercare De A Te Face Curios»*
Studioul de Arhitectura Dimitrie Andrei Stefanescu cu proiectul “O Incercare De A Te Face Curios” – gestul matur de asumare a trecutului si o sugestie neasteptata – redescoperirea a ceea ce ar insemna o abordare contemporana a Casei Poporului, incepind de la zero.
*People’s Blob*
Mircea Stroescu, arhitect, cu proiectul People’s Blob, o critica arhitecturala a unei constructii careia ii lipsesc stilul si referintele si o extrapolare ironica a actului de pura megalomanie pe care il simbolizeaza.
Mitici banati de mitici
A trebuit sa treaca mai mult de un deceniu pentru ca Timisoara sa cistige, in Banat, un meci in fata rivalei Dinamo. Luni seara, intr-o zi atipica pentru Liga 1, banatenii si-au tras tol de gala si au luat drumul stadionului pentru a asista la executia dusmanului de-o viata. Pe „Dan Paltinisanu” a poposit singura echipa neinvinsa din mileniul trecut, „sperietoarea” Dinamo, ultimul complex de inferioritate in calea ambitiilor bucuresteanului Marian Iancu. Descatusarea a fost adusa de un „mitic”, Gigel Bucur, alt bucurestean get-beget, insa acest aspect aproape ca nici nu mai conteaza pentru timisoreni, mai ales ca la victoria cu 2-0 a pus umarul si antrenorul Sabau, crescut la scoala dinamovista.
*Dinamo – la sase puncte de lider*
Infringerea din Banat tine Dinamo la sase puncte distanta de liderul FC Vaslui. Trupa lui Lacatus nu s-a impiedicat nici in etapa a 14-a, dind de pamint cu CFR Cluj, obtinind astfel cea de-a opta victorie consecutiva. Vasluiul a acumulat un total de 28 de puncte. Cu numai 22 de puncte, „ciinii” sint pe 7, mai aproape de formatii ca FC Brasov si Gaz Metan decit de Vaslui si Rapid.
*Timisoara, la un gard de 0-3*
Imediat dupa ce Bucur a deschis scorul la Timisoara (’67), suporterii banateni au incercat sa escaladeze gardul c are-i despartea de „ultrasii” dinamovisti. Citiva membri ai CVUCS au pornit din peluza lor spre sectorul ocupat de bucuresteni, decisi sa-i linseze pe dusmanii de-o viata. In momentul in care au ajuns la „granita”, gazdele au aruncat cu betele de la steaguri si cu petarde inspre dinamovisti, doar interventia jandarmilor potolindu-i inainte ca lucrurile sa degenereze. „Rusine sa va fie!”, au scandat spectatorii de la tribuna a II-a, acestia realizind pericolul ca Poli sa piarda meciul cu 0-3 la masa verde.
*Niculae a facut-o de oaie*
In minutul 89, la scorul de 0-2, dinamovistii au ratat o lovitura de la 11 metri, acordata pentru un fault comis de portarul Pantilimon asupra lui Zicu. Marius Niculae a tras peste poarta, punind capac evolutiei lamentabile a bucurestenilor. Niculae a revenit intr-un meci oficial dupa o absenta de aproape de trei luni. „Sageata” a bifat ultimul joc pentru Dinamo pe 30 august a.c, in derby-ul cu Steaua din Ghencea. „Mi-a alunecat piciorul si de aceea am avut acea executie. Penalty-ul se rateaza, nu se apara”, a spus Niculae.
*Avioane, avioane…*
Ca un facut, Dinamo intimpina tot felul de piedici atunci cind vine vorba despre o deplasare in tara cu avionul. Dupa episodul „barza”, petrecut in aprilie, inaintea jocului cu Poli Iasi, acum au existat probleme legate de drumul Bucuresti – Timisoara, dar si retur. Din cauza cetii, plecarea „ciinilor” din Banat a fost intirziata dupa meci. Cursa care trebuia sa decoleze ieri la ora 11.00, spre Bucuresti, a fost aminata cu o ora.
*Pe Rus l-a faultat mingea*
In minutul 85, Gigel Bucur a marcat pentru 2-0 dupa o gafa impardonabila a tinarului Laurentiu Rus, care a calcat pe minge ca un incepator, dindu-i posibilitatea atacantului Timisoarei sa scape singur cu portarul Curca si sa-l execute pe acesta fara menajamente. Trebuie spus ca, la distanta de patru minute de aceasta faza tragi-comica, Dinamo a primit un penalty.
„Dinamo este un subiect inchis pentru mine. Eu sint multumit de jocul echipei si de cele trei puncte cistigate, atit!” – Ovidiu Sabau
„Nu sint suparat pe Marius Niculae, sint suparat pentru ca ne-a batut Timisoara. Trebuie sa ne revenim repede, aceste trei puncte pierdute sint foarte importante”. – Cristi Borcea
„In acest an ne-am demonstrat superioritatea fata de Dinamo si fata de echipele din Bucuresti, in general. Meciul a fost deschis, se putea intimpla orice, dar ma bucur ca nu s-a repetat istoria din partida cu Steaua”. – Marian Iancu
„Daca nu erau acele doua erori in defensiva, puteam sa jucam mult si bine si tot nu marca nimeni”. – Cornel Ţalnar
*A semnat Ando un precontract?*
Chiar daca oficialii din Stefan cel Mare refuza sa comenteze subiectul legat de instalarea lui Ioan Andone pe banca tehnica dinamovista, sint tot mai multe semne care conduc catre un mariaj intre cele doua parti. Inaintea partidei cu Poli, „Falcosul”, aflat la Timisoara, i-a vizitat pe jucatori la „Hotel Boavista”.
Surse apropiate ale FC Dinamo sustin ca, de fapt, intre club si Andone exista semnat un precontract, care va fi facut public la finalul turului de campionat. Pina atunci, antrenorul se (re)familiarizeaza cu atmosfera din cadrul echipei.
„Nu pot sa comentez nimic despre Andone. «Profesorul» Dinu va analiza ce trebuie facut si noi, actionarii, vom lua o decizie in urma propunerii lui”. – Vasile Turcu
Baby Samira
*Walter si Raluca si-au prezentat „pachetelul” in paturica roz*
Blogul sotiei lui Walter Zenga, superficiala.com, a oferit ieri intiia poza cu micuta Samira Valentina, primul copil al cuplului Raluca si Walter, nascut pe 19 noiembrie la Palermo. Raluca a comentat si in româna, dar si in italiana, acest moment: „Daca as putea evidentia cum fericirea noastra «iese» din rama fotografiei, ca un torent de euforie si implinire… totul multumita acestui mic «pachetel» in paturica roz zebrata cuibarit in brate, cu gurita in forma de inimioara (in ansamblu insa tatal in miniatura, sint convinsa ca o sa remarcati!). Multumesc tuturor pentru mesajele pline de afectiune si ginduri bune, ne-ati rasfatat cu caldura voastra”.
Raluca a tinut sa-si exprime o parere si despre demiterea sotului de la cirma formatiei palermitane: „Destinul a mai deschis o alta poarta pentru noi (nu ne-am temut niciodata de schimbare!)… si este ultima ipostaza in care sotul meu a mai fost fotografiat cu tricoul oficial al clubului Palermo, «adaptat» cu fericitul nostru anunt pentru conferinta de presa de simbata. Incepe un alt capitol in viata noastra”.
Armata sau afara!
*Gigi Becali il avertizeaza pe antrenorul Stelei*
Patronul Stelei, Gigi Becali afirma ca i-a cerut antrenorului Mihai Stoichita sa fie mai sever cu jucatorii, sfat pe care i l-a dat inca de cind acesta a fost instalat la gruparea din Ghencea. „Eu i-am spus lui Stoichita la inceput sa dea militaria jos din pod, dar daca nu face, nici eu n-am ce face. Nu pot sa fac eu militarie, eu ii spun antrenorului. Eu nu stiu ce a facut el, eu i-am spus sa bage jucatorii in cantonament cu doua nopti inainte. Cind a facut asta, Steaua a cistigat meciurile”. Becali considera ca Steaua a pierdut meciul cu Astra pentru ca jucatorii si stafful tehnic nu au avut o atitudine de invingatori. „Sint cei mai valorosi jucatori la Steaua. N-au vrut sa invinga. Au zis «sa ne bata pe noi Astra». Asa de nebuni. Alta explicatie nu am. Nu s-au luptat. A fost «hai sa mergem sa ne distram la Ploiesti». Cind ai 1-0 si iti da Astra doua goluri, ce e? Tot stafful are o vina, jucatori si cei care conduc clubul. Toate elementele care contribuie la momentul jocului trebuie sa faca in asa fel incit sa cistige meciul. Daca te duci si pierzi la Astra, ce sa mai zici? Ironic spun astea, dar pina la urma asa e. Cind esti echipa mare si ai nevoie de trei puncte, bati Astra, mai ales daca ai si 1-0. Incep si eu sa inteleg atitudinea jucatorilor razboinici, care cistiga meciul. Daca era Mirel Radoi nu cistigam noi meciul asta?”, a mai spus el.
„L-am laudat putin pe Toja si a inceput sa faca piruete. Ce faci ma, esti titirez? Fotbalul se joaca la poarta, nu care face mai multe piruete, ca la patinaj sau gimnastica. Fotbalul se joaca vertical pe poarta, nu
sa ne invirtim, ca nu se da premiu pentru titirez” – Gigi Becali.
Vine, vine, calca totul in picioare
*A innebunit Vasluiul lui Lacatus*
Deja nu mai este o gluma. FC Vaslui calca totul in picioare in Liga 1, indiferent ca joaca acasa sau in deplasare. De cind Marius Lacatus a fost instalat pe banca tehnica a moldovenilor, FC Vaslui nu mai are rival, fie ca vorbim despre campionat ori Cupa României. Are opt victorii consecutive, ultima in fata formatiei CFR Cluj, inca vazuta drept principala favorita la titlu. Luni, ardelenii n-au rezistat decit sase minute, pina cind Temwanjera l-a invins pe Peskovici. Jocul elaborat al gazdelor si inventivitatea brazilienilor Gerlem si Wesley au creat si alte faze spectacol la poarta CFR-ului, eforturi concretizate printr-un nou gol, inscris cu un sfert de ora inainte de final, de cel mai bun stranier din Liga 1, Wesley Lopes. Astfel, cu Lacatus pe banca tehnica, FC Vaslui a insirat victoriile precum margelele: 3-1 cu Astra (acasa), 2-1 cu Urziceni (deplasare), 2-1 cu Craiova (deplasare), 1-0 cu International (acasa), 1-0 cu Ceahlaul (deplasare), 2-0 cu CFR Cluj (acasa), plus 1-0 cu Medias („optimi” Cupa României) si 1-0 cu International („sferturi” Cupa României).
Pentru Marius Lacatus urmeaza, insa, poate cel mai important duel de cind a preluat Vasluiul: duminica, in Ghencea, cu Steaua. In cazul unei victorii, FC Vaslui se va distanta la sase puncte de „ros-albastri” si isi va consolida pozitia de lider in Liga 1. „Nu ma intereseaza decit sa cistig cele trei puncte, vin la Bucuresti sa joc la victorie”, a prefatat „Fiara” duelul cu echipa sa de suflet.
Italianul Andrea Mandorlini a debutat cu stingul pe banca „feroviarilor”, pierzind primul meci in Liga 1. Desi a fost adus pentru a ordona jocul din punct de vedere tactic, campioana din sezonul 2007-2008 arata jalnic. Mandorlini s-a aratat impresionat de evolutia vasluienilor: „Tot respectul pentru jocul pe care l-a prestat, FC Vaslui merita victoria. Sper sa nu o intilnim in semifinalele Cupei României”.
Poponet cel iubaret si Raluca nauca
Abia s-a stirnit prin tabloide zvonul ca amorul dintre Poponet si Annicika Leskova e pe duca, si iata ca alta veste cutremuratoare strabate paginile dedicate amatorilor de cleveteala: Poponet s-a despartit de Lesko si s-a impacat cu una dintre iubitele de rezerva, Raluca Lazarut. Apreciindu-i constanta in sentimente (in fond, putea sa-si aleaga o iubita nou-nouta, dintre nimfele de Dorobanti), se pare ca Lazarut l-a primit inapoi pe amorezul ratacitor, fara sa stea pe ginduri. De data asta, rabdatoarea Raluca, va fi si mai dragastoasa cu Fat- Frumos cel bucalat, stiind ca asteapta la coada Alina Crisan si, probabil, intr-un viitor apropiat, din nou, Anna Lesko.
Badeasca a ramas cu buza (si mai) umflata
Desi nu i-a cerut nimeni s-o faca, otevista Ramona Badescu s-a trezit peste noapte cu o idee inaltatoare: sa organizeze in Italia o manifestare dedicata celor 20 de ani care s-au tirit amarnic de la invalmaseala din ’89. “Diva” lui Diaconescu Direct zice ca primarul Romei, Gianni Allemano, a fost incintat de ideea ei. Totusi, insuficient de incintat – am zice noi – din moment ce s-a spalat pe miini, ca Pilat din Pont, sugerindu-i politicos Badeascai sa-si organizeze paranghelia la Academia di Romania, institutia culturala insarcinata sa reprezinte spatiul mioritic la Roma. Dar, ce sa vezi, tato! Nici Academia di Romania (supravegheata din Bucuresti de H.R. Patapievici, directorul Institutului Cultural Român) nu vrea sa auda de actiunile omagiale ale cucoanei 100% ridicole. Cita ingratitudine, domnule Patapievici!
George Clooney da sfaturi amoroase colegilor de platou
Desi nu poate sa-si pastreze o iubita prea mult timp, George Clooney se crede un mare expert intr-ale amorului si a inceput sa le dea sfaturi sentimentale colegilor de platou. Prima victima a actorului de 48 de ani este Anna Kendrick, de 24 de ani, partenera din „Up in the air”. George – care momentan se intilneste cu prezentatoarea MTV Italia Elisabetta Canalis – o obliga pe Anna sa urmeze un set de reguli create special pentru ea, cum ar fi sa nu se intilneasca cu barbati mai in virsta. „Este dulce si chiar amuzant ca mi-a facut toate acele reguli. S-a purtat cu mine ca un frate mai mare”, a declarat actrita. Anna a mai recunoscut si ca scena sa preferata din film este aceea unde tipa la Clooney pentru a se elibera de frustrarile relatiei pe care cei doi au avut-o.
Kate Moss face apel la anorexie
Mamele noastre au trait cu idealurile de frumusete propulsate in era supermodelelor de nume deja istorice, precum Naomi Campbell, Linda Evanghelista, Cindy Crawford, Helen Christensen, Elle Macpherson. Li se spunea supermodele tocmai pentru ca nu aveau neaparat un look fusiform si livid, ci pentru ca incarnau o frumusete care reusea sa imbine cu succes perfectiune si echilibru. In anii ’90, insa, a aparut idealul skinny, puternic ilustrat pina in zilele noastre de catre “stravezia, filiforma si nelinistita Kate Moss”, asa cum a fost numita de numerosi critici. Si odata cu ea un intreg curent de anorexie, infometare, bulimie si acolite care voiau sa-i semene cu orice pret. Nu degeaba recent Cindy Crawford declara ca si-ar fi ratat cariera in modelling daca aceleasi criterii de evaluare a frumusetii manechinelor s-ar fi aplicat si la vremea sa.
Cu toate acestea sau in ciuda lor, sus-numita Kate Moss continua sa genereze polemici pe seama beneficiilor de a fi slaba. Extrem de slaba. La o saptamina dupa ce aceasta a afirmat ca “Nu e nimic mai frumos decit sentimentul de a fi slaba”, asociatiile care lupta impotriva problemelor alimentare s-au indignat teribil. Daca aceeasi necesitate a manechinelor slabe o sustine si Karl Lagerfeld, caruia ii apartin cuvintele “Nimeni nu vrea sa vada femei plinute in moda”, iata ca acum este chiar unul dintre cele mai populare modele ale momentului, care se lanseaza in dezbateri al caror scop este de a lauda conditia fericita a femeii skinny. Luind in calcul aceste date, cit si pe cele din “arhiva” fascinantei Moss, precum faptul ca a fost fotografiata in timp ce consuma cocaina, nu ne ramine decit sa lansam o provocare inteligentei tinerelor pentru care aceasta reprezinta un potential model: daca nu i-ati urmat exemplul cind ati vazut-o consumind cocaina, nu ar fi trist sa creditati acum aceste cuvinte? Pina la urma, fiecare are tot dreptul sa laude atuurile pe care si-a cladit cariera…
Eva, Helena si Claudia, goale la aproape 40 de ani
Virsta medie a lor este de 38 de ani, insa cele trei supermodele veterane arata din plin ca nu si-au pierdut stralucirea. Eva Herzigova (36 ani), Helen Christensen (40 de ani) si Claudia Schiffer (39 ani), au purtat doar cizme inalte din piele si priviri provocatoare in cadrul unei sedinte foto pentru publicatia i-D. Iar pozele incitante arata ca virsta nu este un obstacol pentru cele trei dive atunci cind vine vorba de a arata uimitor. Iar Claudia dezvaluie ca secretul sedintei foto sexy este chimia dintre cele trei foste regine ale podiumului de moda. „Un fotograf bun, cum este Kayt Jones, nu te opreste sa faci ceva si nici nu-ti impune limite. Este vorba de chimie si continuitate – pur si simplu mergem impreuna ca un val”, a spus Claudia. De asemenea, cele trei fotomodele au realizat si sedinte foto individuale pentru aceeasi revista.
Pusca si cureaua lata
Avea doar 21 de ani in 1979, cind a cistigat concursul de frumusete cu specific proletar, “Munca, tinerete, frumusete”. Nu se stie in ce masura a fost fruntasa in productie tinara vasluianca, cert este ca acum, la virsta de 51 de ani, cintareata de muzica populara Matilda Pascal-Cojocarita este la fel de stralucitoare ca in urma cu 30 de ani.
Gala Miss România 2009 – anulata de o finalista infectata cu virusul A/H1N1
Show-ul prin care ar fi trebuit sa fie aleasa Miss România 2009 a fost anulat deoarece una dintre finalistele concursului este infectata cu virusul A/H1N1 si o alta urmeaza tratament medical pentru aceeasi boala, informeaza organizatorii concursului.
In cazul celei de-a doua concurente – mama sa luase contact, la serviciu, cu o persoana bolnava. Ca urmare, intreaga familie a fost obligata sa intre in carantina la domiciliu. Potrivit organizatorilor, prof. univ. dr. Adrian Streinu Cercel le-a recomandat sa suspende gala. Astfel, conducerea Organizatiei Miss România a decis ca finala 2009 a Concursului Miss România sa nu se mai desfasoare in formula de spectacol. Cistigatoarea titlului va fi desemnata printr-o procedura speciala, ce va fi facuta publica prin intermediul site-ului oficial al concursului, www.missromania.ro si prin comunicate de presa. Si in 2009 premiul principal este tot o bursa de studii universitare.
Gripa porcina: primul deces in România
In România a fost inregistrat primul caz de deces in urma imbolnavirii cu virusul gripei noi, fiind vorba de un barbat din localitatea Siret, acesta murind in ambulanta, a anuntat, ieri, secretarul de stat in Ministerul Sanatatii, Adrian Streinu-Cercel.
*Inmormintare cu masti*
Barbatul, in virsta de 43 de ani, a decedat in 20 noiembrie, ieri dimineata fiind primita confirmarea infectarii cu virusul gripei noi ca si cauza a mortii, a declarat Streinu-Cercel.
Medicul a precizat ca barbatul a fost internat in 15 noiembrie in Sectia de boli infectioase a Spitalului Municipal Radauti cu simptomatologie moderata. „Evolutia rapida nefavorabila a pacientului a fost cauzata de afectiunile asociate pe care le avea, respectiv obezitate, diabet zaharat si hipertensiune arteriala”, a spus secretarul de stat.
Barbatul a murit prin stop cardiorespirator in ambulanta, in timpul transferului catre Spitalul de boli infectioase Iasi. Membrii familiei nu prezinta simptomatologie respiratorie, ei fiind informati privind masurile de protectie, a spus Streinu-Cercel.
De fapt, acestia au primit masti pentru protectie in timpul inmormintarii.
In Spitalul de boli infectioase din Iasi mai sint internati 10 pacienti cu forme severe de gripa cu virus A/H1N1, cinci dintre ei fiind ventilati mecanic. Cazurile acestea provin din judetele arondate Iasiului, a spus Streinu-Cercel.
*Prioritate la vaccin: personalul medical, studentii, liceenii si militarii*
Comitetul de Coordonare al MS a hotarit, ieri, categoriile de populatie care vor fi vaccinate cu prioritate impotriva virusului gripei noi, astfel ca 1.340.000 de doze de vaccin pandemic vor fi utilizate pentru imunizarea personalului medical, a studentilor, a liceenilor si a cadrelor militare.
Secretarul de stat in Ministerul Sanatatii, Adrian Streinu-Cercel, a declarat ca in Comitetul de Coordonare al MS s-a hotarit care sint principalele categorii de populatie cu risc care vor fi vaccinate incepind din 26 noiembrie impotriva virusului A/H1N1, cu produsul de la Institutul Cantacuzino.
Streinu-Cercel a reamintit ca singura metoda eficienta de protectie impotriva gripei este vaccinarea. In ceea ce priveste vaccinul pentru copii, autoritatile estimeaza ca vaccinarea va incepe in ianuarie 2010, procedurile de testare fiind mai dificile.
*Cele 1.340.000 de doze de vaccin pandemic vor fi folosite astfel:*
– 140.000 vor fi utilizate pentru imunizarea a aproximativ 70% din personalul medical
– un milion pentru imunizarea studentilor si a liceenilor
– aproximativ 200.000 vor fi repartizate serviciilor speciale, respectiv Armata, Politia de Frontiera si Ministerul Administratiei si Internelor.
– din cele un milion de doze pentru colectivitatile scolare, 500.000 vor fi folosite pentru imunizarea studentilor, iar celelalte 500.000 pentru imunizarea liceenilor.
Calauza spre neant
Crin Antonescu a fost injurat chiar si de catre aderentii lui, cind a zis ca se gindeste la Tudor Chirila ca la un model, dar n-a pierdut voturi din cauza asta. Si, oricum, are scuze. Un om de stat important spunea ca in politica trebuie sa maninci sticla pisata, ca sa rezisti. Eu cred ca trebuie sa maninci si altceva, dar asta-i alta discutie. Antonescu venea din urma, reprezenta revelatia, spera sa atraga la urne tinerii bezmetici, infrunta doi adversari obositi – un presedinte in functie pe care multi dintre fostii lui aplaudaci nu-l mai agreeaza si un candidat gelatinos, impins de antibasescieni si de cel mai puternic si lipsit de scrupule aparat de partid. Cu toate ca Antonescu m-a enervat la intilnirea televizata de vineri, i-am dat votul meu, cam la 48 de ore de la acea emisiune. Se lasase seara, nu prea mai avea sanse sa prinda locul 2, dar mi-a placut sms-ul lui. Transmitea un mesaj viril, de barbat care nu abandoneaza.
Dar daca vreunul dintre cei doi candidati ramasi in cursa va face, in urmatoarele doua saptamini, o gafa ca aia cu Tudor Chirila, isi poate lua adio de la prajitura Cotroceni. Basescu si Geoana ar avea, insa, si de invatat de la Antonescu. In spatele lui, la discutia in 3, erau niste oameni de calitate, o elita nefitoasa. Era sa scriu „o elita neparazitara”, dar indivizi mai lacomi ca intelectualii români nu exista, asa ca ma abtin. Cine era in spatele lui Basescu, cine era in spatele lui Geoana? Numai politruci noi si vechi. Cind l-am vazut pe Iliescu in alaiul pesedist, am regretat si mai mult ca Antonescu nu a ajuns in finala. La urmatorul scrutin, Geoana trebuie sa vorbeasca la doua televizoare. Unul care sa difuzeze imagini in sate, cu Iliescu incercind sa convinga taranii ca „pentru prostanacul asta garantez eu” si alt televizor in marile orase, in care sa nu apara nici urma de tatucul care ne-a fost calauza spre neant 3 mandate.
Ilici da cu basca proletara in viitorul lui Geoana
De bucurie ca Geoana a intrat in turul II si ca PNL a acceptat inelul de logodna oferit de PSD, Ion Iliescu si-a amintit de marile sale realizari din tinerete. Ceva gen santierele de munca patriotica Salva-Viseu sau sedintele de partid festive, din moment ce a tinut sa arboreze o sugestiva basca la poza de grup de la finalul primului tur.
Itit de peste umarul lui Geoana, crestetul lui Ilici, acoperit cu aceasta adevarata emblema a muncitorilor comunisti, il arunca pe prezidentiabilul PSD intr-un decor trecut, deloc favorabil turului II al alegerilor din 2009.
Toata lumea stie ca Iliescu este fanul socialismului cu fata umana. Legarea imaginii socialistului cu fata europeana
Geoana de basca proletara de odinioara, o fi buna pentru nostalgici. Pentru cei pe care liderul PSD spera sa-i aduca la urne pe 6 decembrie – NU. Ba mai mult, basca risca sa invenineze si mult dorita cununie cu PNL, cita vreme pedelistii n-au ratat ocazia sa deplinga indesarea ei pe capul liberalilor: “Cred ca Bratianu se intoarce in mormint!”.
Iuliana Marciuc, o mireasa umilita
Dintotdeauna a existat o forma speciala de amor, pe baza de hormoni, care ajunge sa se atrofieze, invariabil, in lasitate. N-a inventat-o Enache, desi ar putea cistiga, lejer, premiul pentru cel mai longeviv sustinator al adulterului.
Doar ca, in general, femeile erau cele driblate contrafacut, vreme de-o aventura, pina cind, incornorate, descopereau mirsavia si intentau actiune de divort. In cazul celebrului amorez, cele doua femei – amanta si sotia – au tras de el vreme de paisprezece ani, pina cind, sictirite de monotonia povestii, s-au gindit sa schimbe rolurile. Astfel, pronosticurile noastre, date la momentul in care Enache a intentat divort, se adeveresc. Marciuc, amanta cea (mult prea) indelung rabdatoare, devine sotie. Sotia, in schimb, are toate sansele – judecind dupa trecutul tumultuos al triunghiului matrimonial – sa se transforme in amanta. Pina una, alta, Marciuca bate saua in reviste, pentru a intelege armasarul Adita cum stau treburile. Intrebata fiind daca s-ar marita cu Enache, balaia raspunde sugubat: „Nu crezi ca e mai bine sa afle el primul?”. Cu alte cuvinte, da, isi va pune pirostriile, ca doar nu degeaba ii cumpara Enache o cosmelie noua: „Planuri ne facem de foarte putin timp. Cel mai frumos dintre ele ar fi ca incepem o viata noua, intr-o casa noua”. Totusi, e dubios felul in care, abia acum, Marciuca s-a hotarit sa dea cartile pe fata, admitind ca si ea, ca si ceilalti doi implicati in triunghi, e la fel de vinovata: „M-am tot gindit in acest timp cit presa il acuza mai mult pe el ca, de fapt, e vina tuturor”. Prin urmare, timp de paisprezece ani, s-a considerat o neprihanita. Dar, intr-un interviu, recunoaste cinstit ca micutul David n-a venit intimplator pe lume: „Sarcina mea nu a fost un accident, David a fost un copil foarte asteptat de ambii parinti. Pentru a-l avea, am mers impreuna la medic, impreuna am facut tratamente, chiar l-am dorit amindoi foarte tare”. Asadar, fructul amorului secundar s-a „produs” din vointa amindurora. Desi, daca Enache a avut nevoie de „tratament”, e clar ca „vointa” nu mai e suficienta la virsta lui… Dincolo de toate acestea, dupa tot circul cu grecul si corectia aplicata lui Enache, Iuliana Marciuc isi revizuieste atitudinea intr-un mod destul de umilitor.
Politistii intra in “Greva Boului”
Faptul ca tocmai acum au trimis politistii cu forta in concediu fara plata, taindu-le citeva milioane bune din salariile sI asa anemice, avea toate sansele sa reprezinte un adevarat bolovan de gradele chestorilor aflati la comanda Internelor. Surprinzator insa, spre deosebire de galagia facuta in mandatul lui “Danut de la GalatI”, par sa se fi resemnat cu aceasta masura nepopulara. Si sint mult mai atenti la “zvonurile” privind masurile revolutionare pe care Fatuloiu& compania au de gind sa le introduca in sistem. De la ordinele de “vinare” a ucigasilor de politisti si recompensele banesti acordate deopotriva anchetatorilor si “sifoanelor” care rezolva cazuri dificile, pina la reinarmarea cadrelor cu pistoale adevarate, fara’ “risurile” de “CarpatI” de pina acum. Asa ca, la fel ca la primul tur, majoritatea politistilor prefera sa continue acest gen de ”greva a boului”, prin care doar se fac ca verifica la greu.
*Filtre gaurite…*
Statistic vorbind, datele prezentate pe banda rulanta de neobositul comisar Ciocan strivesc orice eventuale cricniri ca politia nu si-ar fi facut treaba. Numai ca acestea nu au incetat nici o clipa, oamenii legii fiind acuzati ca, desi preznti in proportie covirsitoare pe teren, mai mult s-au facut ca isi indeplinesc sensibila lor misiune. Iar sutele de “filtre” care au impinzit tara au fost clar gaurite. De fapt, mai mult site decit filtre…Este greu de pronosticat insa daca aceasta originala “greva a boului” este musai una ordonata de sus, de la nivelul secretarului de stat. Sau, pur si simplu, politistii, de la comandant pina la agent, prefera sa faca pe “ mortii in papusoi”, asteptind sa se stie exact cine le va da ordine…
*Concedii “fara numar”…*
In aceste zile, ofiterii aflati la comanda, atit la Centru cit si prin tara, pica rapusI de boala mai ceva decit daca ar fi dat gripa porcina iama in ei. Cei care nu au reusit sa se fofileasca si
sa-si faca rost tocmai acum de paguboasele dar linistitoarele zile ‘fara plata” cauta de urgenta alte solutii de avarie. Iar cea mai la indemina “acoperire” este cea … medicala. Deci, “greva boului” continua si prin miinile puse in gips, ulcerele perforate aparute ca prin minune si alte diagnostice ai caror ‘fericitI” posesori pot astepta in liniste deznodamintul alegerilor, fara a fi nevoitI sa se implice…
Topul celor mai bune cadouri de Craciun pentru barbati
Daca simtiti ca se apropie Craciunul si nu v-ati hotarit inca de unde si ce cadou sa-i cumparati sotului, tatalui sau fiului dumneavoastra, puteti sa stati linistite, doamnelor. Un cotidian britanic a realizat un top al celor mai dorite cadouri de Craciun pentru barbati. Conditia a fost ca pretul acestor daruri sa nu depaseasca 300 de euro (adica aproximativ 1.200 de lei). Prin urmare, daca deja ati achizitionat Mercedesul si i-ati impachetat frumos cheile inseamna ca acest top nu o sa va intereseze. Pentru noi, toate celelalte, iata cam ce isi doresc barbatii de Craciun:
1. Un parfum bun (de la Prada Man pina unde doriti, in functie de posibilitati)
2. O pereche de manusi (elegante, din piele sau de schi, in functie de personalitatea fiecaruia)
3. Accesorii pentru computer (de la webcam-uri cu design neasteptat si pina la cele mai noi tipuri de carduri de memorie)
4. O geanta (eleganta sau sport, dupa posibilitati si gusturi)
5. E-book reader (Kindler sau Sony, cum se nimereste)
6. Trilogia Nasul a lui Mario Puzzo (merg si DVD-urile cu filmele)
7. Un espressor
8. O camasa si/sau o cravata
9. Un aparat de ras
10. Un ceas de mina mecanic (aici insa veti fi obligate, probabil, sa deveniti mai generoase decit bugetul propus initial).
In coma falsa, timp de 23 de ani
Un belgian considerat de medici a fi in coma, in stare vegetativa, timp de 23 de ani, a fost, de fapt, constient in toata aceasta perioada, insa nu a putut sa le transmita acest lucru oamenilor din jur, pentru ca era paralizat total. Rom Houben, din Zolder, a ramas paralizat total dupa un accident de masina in 1983, insa el putea sa auda si sa inteleaga tot ce se spunea in jurul sau. In urma cu trei ani, insa, cu ajutorul noilor tehnologii, medicii au descoperit ca creierul barbatului functiona aproape complet normal. Terapia prescrisa de atunci i-a permis pacientului sa transmita mesaje printr-un ecran special. „In tot acest timp am visat la o viata mai buna. «Frustrare» este un cuvint prea mic pentru a descrie ceea ce am simtit”, a transmis Houben. Cazul sau a fost dezvaluit publicitatii intr-o lucrare stiintifica lansata de expertul in neurologie Steven Laureys, cel care a descoperit ca Houben era constient. Medicul a spus ca belgianul a fost salvat de noile descoperiri tehnologice si sustine ca pot fi multe astfel de cazuri de coma falsa in toata lumea. Acest lucru ar relansa dezbaterile privind euthanasia si privind convingerea ca oamenii aflati in coma nu sint constienti. Sansele ca Houben sa paraseasca spitalul sint aproape de zero, dar, pe linga posibilitatea de a transmite mesaje pe ecran, el are deasupra patului un dispozitiv special care-i permite sa citeasca in timp ce sta intins. „Nu voi uita niciodata ziua in care au descoperit ce mi se intimplase – a fost ca o a doua nastere. Vreau sa citesc, sa comunic cu prietenii mei prin computer si sa ma bucur de viata, acum ca oamenii stiu ca nu am murit”, a mai transmis belgianul.
Scrisoare catre Piramidon
Dragul meu Piramidon,
Iti scriu aceasta scrisoare ca pacient al tau. Ma rog, ca fost pacient, unul fidel, care nu te poate uita asa, cu una, cu doua. Mi-e dor de tine
si-mi lipsesc zilele alea de raceala cind te inghiteam si gata, raceala ma scutea de neplaceri. Tu ai plecat. Stiu, nu te invinovatesc pe tine. Concurenta asta de piata libera te-a scos din activitate, iar acum mai existi doar in amintirea mea si a altor citiva pacienti fideli. Ei bine, sa stii, Piramidoane, ca lumea farmaceutica s-a schimbat de cind ai disparut tu. Ăstia care produc acum medicamente sint atit de nauci incit odata cu medicamentul nou apare pe piata si un studiu care zice ca daca te tratezi cu noile pastile s-ar putea sa crapi. Si mi-e frica, zau. Ba, au aparut si zvonuri ca sora ta, Aspirina, nu-i chiar asa de inofensiva cum o stiam eu de pe vremea lu’ Nea Nicu’. S-o fi smecherit si ea, s-o fi adaptat la concurenta, cine stie… Si inca ceva Piramidoane, acum cu gripa asta porcina, stii si tu ca baietii din laboratoare au produs mai multe vaccinuri, care mai de care cu nume mai dubioase, pe care nici pe silabe nu le poti pronunta. Si acum nebunia e si mai mare ca, spun niste doftori d’astia de pe la noi din salon, vaccinurile astea pot avea efecte secundare, nasoale rau. Mai mult (de fapt final), poti sa mori, Piramidoane. Deci, nu stiu ce sa fac. In curind incepe campania cu injectii si nu stiu ce sa fac. Sa ma-ntep, sa nu ma-ntep? Astept raspuns. PS: E adevarat ce se spune despre tine, ca nici tu nu erai chiar atit de onest. Nu de alta, dar au aparut o serie de zvonuri. Stii cum e lumea, circotasa…
Licitatie Michael Jackson, in pragul Craciunului
Asa cum suvite de par de-ale lui Elvis Presley sint licitate de la o saptamina la alta la sume deloc neglijabile si la ani buni de la disparitia regelui, este aproape natural ca in frenezia nostalgiei inca proaspete dupa megastarul ultimelor decenii, Michael Jackson, sa inceapa circuitul interminabilelor licitatii.
Mai exact, palaria si pantofii pe care acesta i-a purtat la memorabilul concert din anul 2001, de la Madison Square Garden. Piesele de colectie vor fi scoase la licitatie pe 16 decembrie in Marea Britanie, la Knightsbridge, de catre Bonhams si sint evaluate la pretul de 12.000 de lire sterline.
Palaria de culoare neagra este unul dintre elementele trademark, care au compus imaginea lui Jackson de-a lungul timpului, banda din interior avind inscrisa numele acestuia cu litere aurii, in vreme ce pantofii sint ultracelebrii mocasini negri, pe talpa carora se afla semnatura artistului, alaturi de inscriptia “Rock My World Billie Jean”. Pe linga acestea, casa de licitatie londoneza va prezenta inca o palarie purtata de acesta in anul 1980, o caseta demo a acestuia cintand “I Never Heard”, cit si papusa din cadrul show-ului
“Spitting Image”, din aceiasi ani ’80, evaluata la 4.000 de lire sterline.
Concertele de la Madison, asa cum probabil va amintiti, s-au tinut vreme de doua zile si s-au incheiat in noaptea dinaintea atacurilor din 11 septembrie de la New York. Facind parte dintr-un show special marca CBS, la concerte au asistat aproximativ 44 de milioane de oameni, biletele au fost vindute in 5 ore si au ramas in istorie ca fiind printre cele mai scumpe bilete vindute vreodata pentru un concert pop.
Bebelusul, inainte si dupa (I)
O femeie intra intr-un magazin cu un bebelus intr-un carucior. Nu pare extrem de incintata ca trebuie sa faca chestia asta – oarecum normal, dat fiind ca doar bagatul caruciorului pe usa a fost la fel de complicat ca parcarea laterala a unui T-34 (la fel de bine am fi putut spune „ca parcarea laterala a unui Matiz”, dar riscam sa ne catalogati, in mod eronat, drept misogini). Femeia da sa-si faca cumparaturile, bebelusul incepe sa urle. La cit de tare si de enervant urla, ar putea fi achizitionat de orice forta armata din lume pe post de arma sonica. Vinzatoarea este insa tinara si n-are experienta. „Uite un bebelus!”, zice, entuziasta, si se repede sa-l alinte, ignorindu-i complet pe cei zece clienti care se pregatesc pentru o lunga asteptare. Remarca ei denota de altfel o inteligenta si un spirit de observatie iesite din comun, dat fiind ca intreg ansamblul carucior-bebelus e ceva mai mare decit multi adulti (de pilda, decit Ion Cristoiu). „E al dumneavoastra?”, intreaba vinzatoarea (stiind, desigur, ca bebelusii se mai si imprumuta, spre deosebire de ciorapi si de periuta de dinti, care nu se imprumuta niciodata). Femeia se uita la copil cum urla, la ceilalti clienti, care par ca nu mai au nici ei mult, si pina la urma zice, incet, „Mda”.
De ce v-am povestit asta? Fiindca, in linii mari, cam astea sint cele doua atitudini feminine fundamentale fata de bebelusi: entuziasmul bolnavicios si lipsa de entuziasm la fel de bolnavicioasa.
*Inainte*
Cind inca sint tinere si „le bate ceasul biologic” (daca nu stiti ce inseamna asta, „ceasul biologic” e un fel de masinarie infernala a relatiilor), femeile sint mai entuziasmate de bebelusi decit de orice altceva, incluzind sandalutele Prada si Bentley-ul lui Irinel Columbeanu. Plus ca simt bebelusul de la mai mult de o suta de metri si imediat sar pe el sa-l ia in brate, sa-l pupe sau sa-i ia ceva bun, desi in mod evident e prima si ultima data in viata lor cind il vad (evident, pe barbatul lor nu l-ar lua in brate, nu l-ar pupa si nu i-ar cumpara ceva bun in viata lor). In schimb, dupa vizionarea de bebelus, barbatul o sa aiba parte de o seara magica de tipul „Noi cind o sa avem un copil?”, care presupune inclusiv ca, daca el ar vrea si si-ar bate capul macar un pic, copilul ar putea fi gata, ba eventual direct in carucior, inca din seara respectiva. De aceea, inainte sa iasa cu iubita sau sotia la plimbare, barbatii ar trebui sa aiba grija sa degajeze complet zona de orice forma de copil mic si chiar si de revistele sau reclamele cu bebelusi. In treacat fie spus, noi am cere chiar sa se interzica expunerea pe tarabe a revistelor gen „Super-bebe” altfel decit in pungi negre de plastic prin care sa nu se vada absolut nimic si vinzarea lor catre persoane fara copii, dat fiind ca aceste reviste sint vinovate de majoritatea crizelor conjugale, constituind un pericol social mult mai grav decit alcoolul sau drogurile.
(continuarea, in numarul de miine)
Trocuri de partid cu voturile românilor
Antonescu a decis: il sprijina pe Geoana, daca acesta jura sa-l numeasca pe Iohannis premier. Confruntat cu pierderea oricarui viitor politic, Geoana a raspuns “Da” fara macar sa se gindeasca. In spatele respingerii categorice a lui Traian Basescu de catre Antonescu sta, conform celor mai recente comentarii neoficiale, Dinu Patriciu. Ramine de vazut cum va face fata candidatul Basescu banilor lui Patriciu, combinati cu puterea baronilor PSD.
Posesor al aproape doua milioane de voturi, dar exclus din turul II, liberalul Crin Antonescu nu a gasit de cuviinta sa cugete mai adinc si a anuntat, in mai putin de 24 de ore, ca refuza orice combinatie cu Traian Basescu. “Este exclusa sustinerea lui Traian Basescu de catre mine si de catre votantii mei la recomandarea mea din turul II” – a sustinut ritos Antonescu, devenit cu de la sine putere “proprietar” cu drepturi depline asupra preferintelor celor care l-au votat.
*Antonescu – transformat in despot luminat la PNL*
La fel de surprinzatoare este si pozitia de forta adoptata fata de propriii sai colegi de partid: “Probabil exista si in PNL oameni care din timpul campaniei s-au perpelit sa vada pe unde prind un post. Dar nu asta e politica PNL si, pina una alta, eu sint cel care, cu aceste voturi in spate, si cu functia de presedinte al partidului, dau linia politica a acestui partid.” Pina sa apuce liberalii sa se cruceasca de atita fermitate, zvonurile politice acrediteaza drept “sursa” de inspiratie a lui Antonescu pe Dinu Patriciu – cel care l-a impus pe Crin in fruntea PNL. Ţinind cont de interesele lui – respectiv evitarea oricaror contacte cu DNA, Parchete etc – Patriciu nu vrea decit sa se asigure ca Basescu nu mai prinde inca un mandat.
*Tariceanu iese din rind*
Asa stind lucrurile, pina sa purceada, impreuna cu Geoana, la compunerea unui guvern de specialisti, Antonescu risca sa se confrunte cu o serioasa opozitie interna. Nu de alta, dar Calin Popescu Tariceanu a abordat
altfel subiectul, precizind ca liberalii asteapta ofertele politice atit ale PSD cit si ale PDL. In plus, nimeni nu ar putea baga mina-n foc nici ca Ludovic Orban de-abia asteapta sa traduca in viata politica si de partid viziuniile lui Antonescu. Deja, voci din afara PNL sustin ca acest partid risca, in sase luni, dezintegrarea, daca isi joaca prost cartile, la fel cum a facut-o la parlamentarele din 2008. Alte pronosticuri de culise deloc optimiste, il vizeaza direct pe Crin Antonescu – pe care unii il vad chiar rejectat de PNL daca partidul nu va avea nimic de cistigat de pe urma politicii impuse de el.
*Geoana se lipeste ca scaiul de liberali*
Ajuns in sfirsit in finala, Mircea Geoana se agata ca inecatul de paiul Antonescu, adoptindu-l, cu declaratii oficiale in regula, pe deja clasicul Klaus Iohannis. In avampremiera consultarii colegilor sai de partid, Geoana sustine sus si tare ca pesedistii sint “dispusi si interesati” sa intre intr-un parteneriat cu PNL: “Aceasta majoritate creata in jurul domnului Klaus Iohannis are toate sansele si se poate concretiza intr-un proiect dupa 6 decembrie. Domnul Iohannis este perfect pregatit pentru o astfel de solutie de prim-ministru”. Obligat sa se plieze tuturor conditiilor impuse de Antonescu, liderul PSD a anuntat ca, in acest moment, nu se vor purta discutii pe tema functiilor – care cui sa-i revina. Afirmatia sigur nu va fi gustata de catre pesedisti, ba chiar va ridica din nou filialele PSD in capul lui Geoana.
*Incepe nebunia in PSD*
Finalul turului II al prezidentialelor va marca inceputul nebuniei in PSD. Indiferent de soarta lui Mircea Geoana, PSD va fi obligat sa-si aleaga un alt lider, asta in conditiile in care actualul presedinte nu are practic un posibil urmas. Nu ca PSD ar duce lipsa de doritori (Adrian Nastase, Miron Mitrea, Liviu Dragnea ba chiar si Viorel Hrebenciuc), tropotind de mult, conform folclorului social-democrat, pe linga scaunul prezidential. Din pacate pentru soarta pesedeilor, niciunul dintre aspiranti nu a reusit sa-si adune o tabara suficient de puternica in jur. Cu o viata interna marcata de scandaluri, contestari si lupte pentru putere, viitorul PSD-ului se prefigureaza tulbure chiar si in situatia in care partidul va da presedintele tarii.