Acasă Blog Pagina 843

Ce cauze au dus la accidentul în lanţ teribil din Ungaria, cu 42 maşini implicate şi zeci de răniţi (VIDEO)

Accidentul teribil de sâmbătă, din Ungaria, are cauze ce ţin de fenomenele meteorologice. Peste 30 de persoane au fost rănite după ce zeci de maşini s-au ciocnit, iar unele au luat foc pe autostrada M1 din Ungaria.

Cauza? O furtună bruscă de praf, care a redus vizibilitatea.

Au ars 19 maşini

În urma accidentului au ars 19 vehicule, iar în total 36 de persoane au fost rănite, dintre care o persoană a suferit leziuni care îi pun viaţa în pericol, iar 13 persoane au suferit răni grave.

Cinci camioane şi 37 de autoturisme s-au ciocnit pe tronsonul kilometrului 26 al autostrăzii M1, pe sensul de ieşire din Budapesta.

Trei români implicaţi în accident

Ministerul Afacerilor Externe anunță faptul că trei români au fost implicați în accidentul de pe autostrada M1 din Ungaria. Unul dintre ei este grav rănit și a fost transportat la un spital din zonă.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că Ambasada României la Budapesta a fost notificată de către un cetățean român, prin intermediul numărului de telefon de urgență, cu privire la un accident rutier, produs la data de 11 martie 2023, în jurul orelor 14:25, pe autostrada M1 din Ungaria, între localitățile Tatabanya și Budapesta, în care au fost implicate mai multe autovehicule.

Reprezentanții misiunii diplomatice au întreprins demersuri, în regim de urgență, pe lângă autoritățile locale, inclusiv cu sprijinul Biroului Atașatului de Afaceri Interne, pentru a obține informații cu privire la cetățenia, identitatea și starea de sănătate a persoanelor afectate.

Potrivit datelor preliminare comunicate de către autoritățile locale, până la acest moment, printre persoanele implicate în accident se află și trei cetățeni români, dintre care unul a fost grav rănit.

De asemenea, autoritățile ungare au precizat că toate persoanele rănite în accident au fost transportate la unități medicale din zonă, identificarea completă a acestora urmând a se realiza după acordarea îngrijirilor medicale de urgență”, arată un comunicat al MAE.

Horoscop – duminică, 12 martie. Care nativi sunt dispuşi la compromisuri azi, doar ca să se mai odihnească şi ei

O mare parte dintre nativi şi-au pus în plan ca azi să se odihnească. Fie alături de familie, fie alături de prieteni, ei vor să-şi tragă suflul după o săptămână plină.

Unii sunt dispuşi chiar să facă o serie de compromisuri, doar ca să se simtă bine.

Horoscop pentru zodia Berbec

Ești mai îndreptat spre analize sau cercetări interioare decât spre comunicarea cu mediul exterior, iar dacă ai ceva de transmis preferi să fii scurt și la obiect, nefiind dispus să pierzi prea mult din energia ta. Există un echilibru important între „eu și noi”.

Horoscop pentru zodia Taur

Cu Venus vizavi de Luna în Balanță, ești gata să-ți asumi munca grea a acestui tranzit. Ceea ce poți face pentru cel de lângă tine, fie el prieten, partener sau poate un proiect în care ai investit contează mult pentru tine.

Horoscop pentru zodia Gemeni

Sănătatea, nutriția și un stil de viață echilibrat sunt importante pentru tine și ești dispus să faci orice este necesar în această direcție. A fi auzit la locul de muncă poate fi mai complicat pe măsură ce Mercur se apropie de Soare.

Horoscop pentru zodia Rac

Ziua susține activitățile de cuplu, dar și pe cele cu copiii, fapt care te determină să optezi pentru ceva interactiv care să mulțumească nevoile tuturor. Este bine să-ți echilibrezi viața pentru a te simți mai bine când te întorci acasă de la serviciu.

Horoscop pentru zodia Leu

Este o zi care favorizează descoperirea unor lucruri ascunse, a unor secrete sau chiar a unor amintiri pe care ți-ar plăcea să le împărtășești. Uneori este mai bine să lași o persoană să creadă că a câștigat bătălia când războiul este încă în desfășurare.

Horoscop pentru zodia Fecioară

Dacă vrei să promovezi un serviciu sau o idee anume, ai toate șansele să atragi interesul și susținerea publicului țintă. Dacă există ceva care poate fi amânat pentru mâine, astfel încât să te distrezi astăzi, mergi către asta.

Horoscop pentru zodia Balanţă

Folosește energia Lunii din zodia ta pentru a te gândi la viitorul tău și unde vrei să fii peste cinci ani. Stabilitatea și confortul sunt importante pentru tine. Dacă vrei să faci o achiziție în propria casă, poți descoperi o ofertă super avantajoasă.

Horoscop pentru zodia Scorpion

Este posibil ca unele emoții să fie procesate și dacă îți refuzi dreptul de a explora și de a te vindeca, vei rata o oportunitate de aur pentru creștere personală în viitor. Deții o mare putere în gând sau în cuvânt, de aceea este important să te focusezi pe ce este pozitiv și benefic ție și celorlalți.

Horoscop pentru zodia Săgetător

Ajută să împărtășești din ceea ce simți cu cineva apropiat care îți este alături și care te poate susține. Este bine să fii independent, dar ține minte, este și mai bine să le permiti oamenilor să-ți arate că le pasă.

Horoscop pentru zodia Capricorn

S-ar putea să treci la un nou capitol al vieții tale, iar acesta este primul semn de închidere care dezvăluie ce nouă cale ți se așteaptă, odată ce Pluto își încheie tranzitul în zodia ta.

Horoscop pentru zodia Vărsător

Îți asumi orice ai de făcut cu multă încredere și autoritate și-ți propui să-ți duci la îndeplinire sarcinile sau obligațiile indiferent de cât de incomode ar putea să pară.

Horoscop pentru zodia Peşti

Orice faci are ca scop să-ți lărgească orizonturile, să-ți expansioneze cunoașterea, imaginația și inspirația. Este posibil ca un cadou să vină la tine printr-o sursă puțin probabilă.

Fostul ministru de finanțe grec Varoufakis, atacat de indivizi cu cagule. Politicianul a ajuns pe mâna medicilor

Politicianul grec, fost ministru de finanțe în guvernul de la Atena și profesor de economie de profesie, a trecut prin momente dificile. A ajuns în grija cadrelor medicale, după ce a fost atacat și lovit.

Yanis Varoufakis, politician al opoziţiei de stânga din Grecia, a avut nevoie de spitalizare după ce a fost atacat de un grup de aproximativ 20 de persoane la ieşirea dintr-un restaurant, anunță sâmbătă Agerpres, care citează DPA.

În primă fază Varoufakis a fost insultat din stradă. Când a ieşit pe uşă, politicianul în vârstă de 61 de ani a fost atacat de mai mulţi indivizi cu cagule, care l-au aruncat la pământ, l-au lovit cu picioarele şi cu pumnii în faţă, conform sursei citate. Acesta s-a ales cu nasul fracturat. În urma atacului, Varoufakis a fost spitalizat.

Reacție pe Twitter: „Nu erau anarhişti, de stânga, comunişti”

După producerea incidentului căruia i-a căzut victimă, politicianul a reacționat pe Twitter. Acesta s-a arătat recunoscător pentru solidaritatea de care a avut parte după atac. Și a negat informațiile conform cărora atacatorii proveneau din grupuri de extremă stângă.

„Nu erau anarhişti, de stânga, comunişti sau membri ai vreunei mişcări”, a scris Varoufakis, pe Twitter, într-un mesaj transmis în limba engleză.

Fost ministru de finanțe, politicianul este, în prezent, deputat în parlamentul de la Atena.

UPDATE/Ultima oră: cutremur de peste 4 grade în România!

0

Un cutremur mediu s-a produs, sâmbătă, 11 martie, în zona seismică Vrancea.

UPDATE: INCDFP a revizuit magnitudinea cutremurului, dar și adâncimea la care acesta s-a produs. Astfel, conform datelor actualizate, seismul a avut 4,2 grade și s-a produs la adâncimea de 118.4 kilometri.


Conform informațiilor transmise de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului – INCDFP, cutremurul s-a produs la ora 14:09, în zona seismică Vrancea – Buzău, la adâncimea de 140 de kilometri și a avut magnitudinea ML 4.1. Seismul este considerat de către specialiști unul mediu.

Conform infp.ro, acest cutremur s-a produs la 57km NV de Buzău, 58km SE de Sfântu-Gheorghe, 61km E de Brașov, 64km V de Focșani, 73km NE de Ploiești.

Vineri seară, în 10 martie, la ora 19:39, avusese loc în Oltenia – Gorj un cutremur slab, de 2,8 grade. De asemenea, în seara zilei de 6 martie, la ora 21:17, în zona seismică Vrancea – Buzău s-a produs un cutremur de 3,4 grade. Cu câteva ore înainte, respectiv luni, 6 martie, la ora 12:34, tot în zona seismică Vrancea – Buzău avusese loc un cutremur de 3,5 grade.

O spune primarul Capitalei! Nicușor Dan: „Din păcate, noi nu am reuşit să facem nici măcar evidenţa a ce este de consolidat” în București

După seismele din Turcia, dar și după cele din Oltenia- Gorj a revenit în actualitate, mai mult ca oricând, chestiunea clădirilor cu risc seismic, unele dintre ele încadrate în categoria celor cu „bulină”, cum mai sunt ele cunoscute în spațiul public. E lesne de înțeles de ce e nevoie de măsuri pentru consolidarea lor, dar și de ce subiectul continuă să fie unul important, și nu doar pentru locuitorii care stau în astfel de imobile.

Mai nou, primarul general al Bucureștilor a făcut o serie de declarații pe tema clădirilor cu risc seismic. Nicuşor Dan afirmă că Primăria nu are nici măcar o evidenţă a clădirilor care au nevoie de consolidare, dar a subliniat că există un proiect la nivelul Ministerului Dezvoltării prin care se poate face o inspecţie preliminară a clădirilor, potrivit news.ro.

Totul a pornit de la o întrebare primită de către primarul Capitalei, sâmbătă, într-o emisiune de la Prima TV. Și anume, când a fost întrebat dacă va mai rămâne ceva din Capitală în cazul unui seism, primarul general a spus că nu s-a făcut nici măcar o evidenţă a clădirilor cu risc seismic.

Din păcate, noi nu am reuşit să facem nici măcar evidenţa a ce este de consolidat. Există un proiect foarte interesant al Ministerului Dezvoltării – aşa-numita inspecţie vizuală (…), pe baza unui chestionar relativ simplu, să avem imagini de ansamblu ale Bucureştiului. Deci, la sfârşitul anului, eu sper să avem această imagine. La un nivel de aproximaţie o să fie”, a răspuns Nicuşor Dan, conform sursei citate.

Există liste

Totodată, a mai spus că există o listă oficială în care sunt „vreo 380 de clădiri, grad întâi de risc seismic şi mai sunt vreo 440 care sunt gradul doi de risc seismic”. Și, de asemenea, că mai există o listă cu 200 de clădiri vechi, încadrate după vechile normative la clădiri ”de urgenţă”, un echivalent al celor încadrate în risc seismic I.

Mai mult, când a fost întrebat dacă are o estimare a numărului de potenţiale victime în cazul unui cutremur, primarul Capitalei a spus că nu există astfel de calcule. „Nu există tipul ăsta de calcule, bineînţeles (…) există strategii post-calamitate, unde să duci oamenii şi toate evaluările astea. Ce trebuie noi să facem este, pe de-o parte, să fim pregătiţi cu aceste mecanisme în caz că se produce şi, mai ales, să consolidăm în ritm alert. Acum există o schimbare de optică şi la nivelul statului, la nivelul Guvernului (…) statul plăteşte tot”, a explicat Nicușor Dan, conform sursei citate.

Ciucă, în ședința de Guvern din 1 martie: România este o țară cu risc seismic

De altfel, la începutul ședinței de Guvern din 1 martie, premierul Nicolae Ciucă intervenise după ce vorbise ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, subliniind următoarele aspecte: „Domnule ministru, reiterez ceea ce menționam cu două ședințe în urmă, și anume monitorizarea și coordonarea transpunerii în practică a tuturor acestor decizii pe care le luăm la nivelul guvernului, coordonarea cu autoritățile locale, astfel încât să înțeleagă toată lumea că aici nu discutăm de a aduce responsabilitatea de la nivel central la nivel local și viceversa, ci este o responsabilitate comună pentru tot ceea ce înseamnă o infrastructură consolidată și asigurată pentru risc seismic. România este o țară cu risc seismic.

Am avut discuții și cu specialiști din domeniu. Ca atare, cred că, foarte curând – de fapt noi am mai discutat acest aspect -, va trebui să instrumentalizăm acea procedură prin care companiile să poată să fie certificate pe domenii de specialitate în construcții. Și, de asemenea, să reglementăm partea de responsabilitate față de structura de rezistență în timp a celor care sunt implicați în realizarea acestor construcții”.

Nici că se aștepta la așa ceva! Bătăi de cap pentru proprietarul unui apartament închiriat. „Este în proporție de 80% distrus”

7

Din rândul surprizelor cu totul neplăcute de care se întâmplă să aibă parte, uneori, proprietarii unor apartamente care aleg să le închirieze se numără și cele cu care s-a confruntat un bărbat care are o astfel de locuință, în Ploiești.

Omul a închiriat, în aprilie anul trecut, un apartament unor tineri cu doi copii, dar s-a trezit cu proprietatea distrusă, potrivit observatorulph.ro. Proprietarul estimează pagubele la circa 12 – 13.000 de lei. Mai mult, bărbatul susține că respectivii chiriași au adunat și restanțe la întreținere. Așadar, o „surpriză” după alta.

„În momentul de față am un apartament care este în proporție de 80% distrus. Atât apartamentul, cât și tot ce înseamnă mobilier. Am închiriat în luna aprilie a anului trecut apartamentul unor tineri din Ploiești cu copii. Am crezut că sunt oameni niște oameni cât de cât OK. Nu i-am deranjat niciodată, dar se pare că am făcut o alegere proastă.

În luna august a anului trecut am înțeles că a fost un incident între ei, în urma căruia soțul a fost recalcitrant și violent și a spart bunuri prin casă, s-au bătut și chiar Poliția i-a dat o interdicție de a se apropia de soția lui”, a declarat Marian Moise, pentru sursa citată.

„Am constatat că apartamentul este distrus”

Bărbatul susține că în această perioadă nu ar fi reușit să intre niciodată în apartament, pentru că, atunci când a vrut să meargă, chiriașii i-ar fi spus că nu sunt acasă. „În ultimele patru luni au rămas restanți la întreținere, iar energia electrică este neplătită din luna mai și cablul TV,..

Le-am făcut somații ca să-mi elibereze apartamentul, să încheiem contractul pe cale amiabilă, iar când am venit pe 7 martie am constatat că apartamentul este distrus. Paguba se ridică, la prima estimare la peste 12-13 000 RON”, a mai afirmat bărbatul pentru publicația locală.

Proprietarul susține că respectivii chiriași refuză sa plătească pagubele și că preferă sa ajungă în instanță, mizând pe faptul ca procesul s-ar putea întinde și pe câțiva ani. Rămâne de văzut cum se va soluționa situația și mai ales în cât timp.

Protest în fața CJ Ilfov, în scandalul gropii de gunoi Glina. Se cere demiterea arhitectei șefe Ciobanu-Oprescu

4

La trei ani de la închidere, subiectul gropii de gunoi Glina revine în atenție, de această dată arătată cu degetul fiind arhitecta șefă a Consiliului Județean (CJ) Ilfov, Olivia Ana Ciobanu-Oprescu.

„Grupul de interese creat în jurul gropii de gunoi Glina care vrea să redeschidă acest focar de poluare prin oprirea ilegală a avizării documentației PUG Popești Leordeni, care prevede ecologizarea întregii zone în favoarea populației afectate, este format din funcționari publici, oameni politici cunoscuti și poluatori fără scrupule care folosesc arhitecta șefă a CJ Ilfov, Olivia Ana Ciobanu-Oprescu, pentru a bloca ecologizarea a peste 100 de ha de teren contaminat în vederea continuării activității bombei ecologice”, susțin cei de la activistiidemediu.ro.

Sursa citată amintește că în 7 februarie 2022, la un liceu din Popești Leordeni a avut loc o dezbatere publică privind aprobarea PUG-ului pentru Popești Leordeni, cetățenii votând în unanimitate ecologizarea gropii de gunoi Glina, transformarea în spatiu verde și interzicerea oricărei activități – inclusiv cea în domeniul deșeurilor pe o perioadp de 30 de ani.

Supărarea oamenilor care au decis să iasă în stradă

Doar că, în tot acest context, oamenii care locuiesc în zonă, exasperați de poluare și văzând că a trecut peste un an de zile de la votarea documentației PUG Popesti-Leordeni fără să se întâmple nimic, „se adună în fața CJ Ilfov pentru a protesta contra grupului de interese și a corupției care blochează avizarea PUG Popesti-Leordeni”, titrează sursa menționată.

Supărați, oamenii au transmis petiții la mai multe instituții. „Niciodată orașul Popești Leordeni nu s-a aflat într-o stare mai jalnică spun protestarii care pregătesc pancartele pentru protestul care urmează să fie făcut de săptămâna viitoare în fața CJ Ilfov”, susține site-ul citat.

„Vârful iceberg-ului în cadrul acestui grup infracțional de funcționare publici și oameni politici este arhitecta șefă a CJ Ilfov, Olivia Ana Ciobanu-Oprescu, care blochează avizarea PUG Popesti-Leordeni, singurul document prin care o comunitate contaminată și poluată timp de peste 15 ani poate fi salvată prin ecologizarea bombei ecologice de la Groapa de gunoi Glina”, acuză cei de la activistiidemediu.ro.

Citiți mai multe AICI.

Noi avertizări meteo. COD GALBEN de vânt/COD PORTOCALIU de viscol puternic – HARTA județelor vizate. Cum va fi vremea în București, în weekend

2

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis, sâmbătă dimineață, avertizări COD GALBEN și POTOCALIU. Sunt anunțate intensificări ale vântului, mai semnificative la munte, unde vor fi și ninsori, iar în unele zone montane înalte viscol puternic.

Astfel, Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a transmis, prin intermediul unei avertizări COD GALBEN, valabile în intervalul 11 martie, ora 10 – 12 martie, ora 04, că în toate regiunile vântul va avea local și temporar intensificări, cu viteze de 50…65 km/h și izolat peste 70 km/h. La munte vor fi rafale de 70…80 km/h, iar pe creste vor depăși 90…110 km/h, treptat vor predomina ninsorile și va fi viscol.

Pentru perioada 11 martie, ora 14 – 12 martie, ora 04 va fi în vigoare un COD PORTOCALIU de intensificări susținute ale vântului și viscol puternic. Conform ANM, în intervalul menționat, la munte la altitudini de peste 1500 m, vântul va avea intensificări susținute, cu rafale de peste 120…140 km/h, va fi viscol puternic și vizibilitate foarte scăzută.

foto: meteoromania.ro

COD PORTOCALIU pentru intervalul 12 martie, ora 04 – 12 martie, ora 10

Totodată, ANM a emis sâmbătă o altă avertizare COD GALBEN de vânt, de această dată pentru intervalul 12 martie, ora 04 – 12 martie, ora 15. Conform meteorologilor, local și temporar vor fi intensificări ale vântului în cea mai mare parte a Moldovei cu viteze de 55…70 km/h, precum și în Carpații Meridionali și de Curbură cu rafale de peste 70…90 km/h.

foto: meteoromania.ro

De asemenea, un COD PORTOCALIU va fi valabil, la primele ore ale zilei de duminică, pentru zona montană înaltă a Carpaților Meridionali și de Curbură. Mai exact, avertizarea COD PORTOCALIU vizează intervalul 12 martie, ora 04 – 12 martie, ora 10, în care, conform ANM, în Carpații Meridionali și de Curbură la altitudini de peste 1500 m, vântul va avea intensificări susținute, cu rafale de peste 120…140 km/h, va fi viscol puternic și vizibilitate foarte scăzută.

Prognoză specială pentru București – duminică se răcește vremea

ANM a transmis, sâmbătă dimineață, și vești despre vremea din Capitală. Prin intermediul unei prognoze speciale pentru București, valabile pentru intervalul 11 martie, ora 10 – 12 martie, ora 15, aflăm că vremea se rpcește în ultima zi a acestei săptămâni.

Astfel, meteorologii anunță că sâmbătă vremea se va menține deosebit de caldă, cu o maximă termică în jurul valorii de 17 grade. Cerul va fi temporar noros și vor fi posibile ploi de scurtă durată și descărcări electrice. Vântul va avea intensificări temporare cu rafale de 55…60 km/h. Conform ANM, temperatura minimă, în scădere față de intervalul anterior, va fi de 1…3 grade.

Duminică, în schimb, vremea se va răci, iar temperaturile se vor apropia de normele perioadei. Astfel, maxima va fi de 11…12 grade. Cerul va fi variabil și vântul va sufla slab și moderat – mai transmit meteorologii.

Tânără de 18 ani, cercetată pentru dare de mită. Ce ar fi încercat să facă pentru a promova proba practică pentru permisul de conducere

8

După ce a făcut 18 ani, și-a pus în gând să obțină carnetul de conducere. Doar că la proba practică pentru permis ar fi încercat să ofere șpagă, motiv pentru care e cercetată, fiind acuzată de dare de mită.

O tânără în vârstă de 18 ani a ajuns în vizorul oamenilor legii suceveni, fiind cercetată pentru dare de mită. În contextul susținerii examenului practic pentru obținerea permisului de conducere, se pare că fata ar fi oferit polițistului examinator bani, pentru a promova proba. Două bancnote de 50 de euro ar fi fost introduse în dosarul de candidat – reiese din precizările DGA.

„La data de 10.03.2023, organele de cercetare penală ale poliției judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Suceava au fost sesizate de reprezentanții Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor Suceava cu privire la comiterea infracțiunii de dare de mită, în contextul susținerii probei practice pentru obținerea permisului de conducere”, anunță sâmbătă Direcţia Generală Anticorupţie (DGA), 11 martie, într-un comunicat de presă.

Conform sursei citate, în aceeași zi, un agent de poliție din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor Suceava avea planificată examinarea unui număr de 14 candidați la proba practică pentru obținerea permisului de conducere, „ocazie cu care ultimul dintre candidați, o tânără în vârstă de 18 ani, i-a oferit acestuia o sumă de bani pentru a-l determina astfel să o promoveze la proba respectivă”.

DGA: Momentul, surprins de camera video aflată în dotarea angajatului de la SRPCIV Suceava

Din câte mai reiese din comunicatul DGA, ea ar fi pus banii – 100 de euro, în două bancnote de câte 50 de euro – în dosarul de candidat. Ar exista și imagini surprinse de camera video aflată în dotarea angajatului de la Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor (SRPCIV) Suceava, potrivit aceleiași surse.

„Cu ocazia constatării infracțiunii flagrante de către polițiștii Serviciului Județean Anticorupție Suceava, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, în autoturismul de școală au fost identificate două bancnote de 50 de euro, pe care persoana în cauză le introdusese în dosarul de candidat, momentul oferirii fiind surprins și de camera video aflată în dotarea angajatului de la SRPCIV Suceava”, se mai transmite în comunicatul de presă.

Conform DGA, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, cercetările fiind continuate față de inculpată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită.

Europol: „Bombardierul din Constanța, reținut!”/ S-a întâmplat după ce bărbatul a înjurat și amenințat „mascații”

12

Incidentul din stradă, de zilele trecute, din Constanța, s-a lăsat cu o reținere. „Bombardierul din Constanța, reținut!” – a anunțat, vineri seară, Sindicatul Europol.

Bărbatul de 32 de ani din Constanța, care a oprit la întâmplare o mașină în trafic pentru a se da mare în fața iubitei sale și a nimerit peste o dubă a luptătorilor de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale, a fost reținut pentru ultraj, potrivit realitatea.net. S-a aflat că tânărul e cunoscut drept Valentino.

Bărbatul, reținut după amenințări și injurii adresate „mascaților”

Conform Sindicatului Europol, care anunță reținerea „bombardierului din Constanța”, bărbatul a fost dus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Constanța. „După ce a fost emis mandat de aducere de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța și în urma administrării probatoriului, procurorul de caz a dispus reținerea, pentru 24 de ore a individului care a adresat amenințări și injurii „mascaților” sub aspectul săvârșirii a patru infracțiuni de ultraj și a infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice.

Acesta a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Constanța”, au anunțat reprezentanții Sindicatului Europol, într-un mesaj transmis pe Facebook, în seara zilei de 10 martie.

În cazul de față s-a mai luat o decizie, de această dată în cazul tinerei filmate înjurând de zor. Femeia a fost amendată cu o sumă deloc de neglijat – 7000 de lei, conform sursei citate. „De asemenea, a fost sancționată contravențional, în baza Legii nr. 61/1991, cu amendă în valoare de 7000 de lei, femeia de 34 de ani care înjura ca la ușa cortului pe filmarea apărută în spațiul public”, a mai transmis Sindicatul Europol.

În acest caz, reprezentanții Europol au postat, în seara zilei de 8 martie, o înregistrare video cu situația apărută în stradă.

Vă avertizăm că sunt imagini ce vă pot afecta emoțional:

Mai multe spitale din Istanbul, evacuate pentru că funcţionează în clădiri care nu sunt rezistente la cutremure

Oficialii turci iau măsuri după cutremurele care au afectat această țară.

Cel puţin 10 spitale din Istanbul – cel mai mare oraş din Turcia – au fost evacuate după ce autorităţile au anunţat că funcţionează în clădiri care nu sunt rezistente la cutremure, relatează vineri Xinhua, preluată de Agerpres.

Conform sursei citate, aceste spitale vor oferi servicii medicale în clădirile altor unităţi sanitare din oraş sau se vor muta în structuri mai sigure din campusurile lor.

În acest context, este citată declarația unui oficial din cadrul Guvernului de la Ankara. Mai exact, a ministrului turc al Sănătății. „Am luat măsuri în toată ţara pentru structurile instituţiilor sanitare, care sunt necesare mai mult ca oricând în caz de dezastre”, a declarat miercuri ministrul Fahrettin Koca, în provincia Hatay, devastată de cutremurele de la începutul lunii februarie.

Două spitale universitare, evacuate

Koca a precizat că două spitale universitare, Capa şi Cerrahpasa, unele dintre cele mai importante instituţii medicale din ţară, au fost şi ele evacuate. Conform ministrului, vor fi construite rapid noi clădiri în care vor funcţiona cele două spitale.

Spitalul Cerrahpasa şi-a suspendat serviciile în cele 17 clădiri ale sale din complexul situat în cartierul Fatih, după o analiză a riscului seismic la sfârşitul lunii februarie, potrivit sursei citate.

În acest context, e de menționat faptul că municipalitatea din Istanbul a lansat recent un program de scanare rapidă a clădirilor, pentru a verifica gradul de siguranţă al acestora, în urma cutremurelor devastatoare din februarie, în care au murit peste 46.000 de oameni în ţară. În cazul în care echipele raportează rezistenţa unei clădiri la cutremur ca fiind „slabă”, se va încerca consolidarea acesteia, iar dacă nu este posibil, atunci clădirea va fi demolată.

VIDEO. Băiat de 12 ani, surprins în timp ce vandaliza o stație de autobuz. Primăria Constanța a făcut publice imaginile. Cine va suporta pagubele

10

Teribilismul de moment al unui puști va face ca mama acestuia să scoată din buzunar suma necesară pentru a plăti prejudiciul creat de copil, într-o stație de autobuz din orașul de la malul mării.

O înregistrare video făcută publică de Primăria Constanța surprinde momentul în care băiatul avariază un panou publicitar dintr-o stație de transport în comun. Cazul a fost semnalat încă de zilele trecute, iar vineri Primăria a anunțat că, în urma unor cercetări pe care le-au făcut polițiștii locali constănțeni, s-a stabilit cine e a vandalizat stația recent amenajată pe strada Soveja.

„Polițiștii locali constănțeni au identificat persoana care a vandalizat săptămâna trecută panoul publicitar al stației pentru mijloacele de transport în comun situată pe strada Soveja. Este vorba despre un băiat în vârstă de 12 ani.

După ce au urmărit imaginile înregistrate de camerele de supraveghere din stație, polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța au demarat verificări în vederea depistării persoanei care se face vinovată de distrugere și, în scurt timp, autorul faptei a fost identificat”, a transmis Primăria Constanța, vineri, 10 martie.

Mama copilului va suporta prejudiciul

Tot reprezentanții Primăriei constănțene au anunțat că „ținând cont de vârsta acestuia, 12 ani, polițiștii au luat legătura cu mama minorului care a recunoscut faptele și s-a angajat să suporte prejudiciul creat”.

În acest context, reprezentanții instituției au ales să le transmită un mesaj părinților, pentru ca astfel de situații să nu se mai repete. „Dragi părinți, vă reamintim că, în conformitate cu prevederile art.1372 din Legea nr.287/2009 privind Codul Civil, dumneavoastră sunteți responsbili pentru faptele săvârșite de copiii dumneavoastră. Pentru a nu mai ajunge în asemenea situații, vă rugăm să le mai vorbiți încă o dată despre diferențele dintre bine și rău. E păcat să distrugem un bun de care se folosesc atâția oameni. De asemenea, orice act de vandalizare înseamnă bani în plus pe care municipalitatea îi cheltuie pentru reparații”, a transmis Primăria Constanța.

Niculae Bădălău a scapat de arest. Ce a decis instanța

8

Fostul ministru și ex-senator a scapat de arestul preventiv.

Totul după ce judecătorii Curții de Apel au decis, vineri, înlocuirea arestului preventiv cu măsura controlului judiciar în cazul lui Niculae Bădălău, anunță Antena 3. Pe durata măsurii controlului judiciar, acesta are de respectat o serie de obligații.

La ieșirea din arest Niculae Bădălău a fost așteptat de fiul său.

Bădălău, fostul vicepreședinte al Autorității de Audit din cadrul Curții de Conturi, a fost arestat preventiv în 28 noiembrie anul trecut, fiind acuzat de trafic de influență și dare de mită în formă continuată.

Niculae Bădălău a fost trimis în judecată, a anunțat DNA-ul în 16 decembrie. Dosarul în care este acuzat fostul ministru PSD a fost trimis spre judecare Tribunalului Giurgiu.

Ce preciza DNA-ul în comunicatul din decembrie:

„În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 1018/VIII/3 din 27 noiembrie 2022, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaților:

BĂDĂLĂU NICULAE, la data faptelor consilier de conturi în cadrul Curții de Conturi a României și vicepreședinte al Autorității de Audit din cadrul aceleiași instituții, pentru comiterea infracțiunilor de:
– trafic de influență,
– dare de mită, în formă continuată,

Persoană fizică, reprezentant al unei societăți comerciale, pentru comiterea infracțiunii de complicitate la dare de mită.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:
În zilele de 09 august 2022 și 19 noiembrie 2022, inculpatul Bădălău Niculae, în calitatea menționată mai sus, i-ar fi pretins unui primar de comună să atribuie un anumit contract unei societăți administrate de o rudă a inculpatului. Contractul viza „Reabilitarea sistemului de alimentare cu apă potabilă…,” fiind estimat la valoarea de 7.071.925 lei fără TVA.
În schimbul acestui “serviciu”, inculpatul ar fi promis că va determina o persoană din conducerea Companiei Naționale de Investiții (C.N.I.), asupra căreia a lăsat să se înțeleagă că are influență, să asigure finanțarea a două proiecte depuse la această instituție de primăria respectivă.

În perioada 2021-2022, în contextul derulării unui contract pe care aceeași primărie îl avea încheiat cu aceeași societate comercială, privind „Înființare rețea de alimentare cu apă…”, inculpatul Bădălău Niculae, prin intermediul celeilalte persoane cercetate în prezenta cauză, i-ar fi oferit primarului mai multe sume de bani pentru ca, în schimb, acesta să efectueze în continuare plățile către firma respectivă, chiar și pentru lucrări neconforme.
În același context, la data de 19 noiembrie 2022, inculpatul Bădălău Niculae i-ar fi promis primarului remiterea unui procent de 7% (170.000 euro) din valoarea contractului menționat mai sus, dar și dintr-un viitor contract a cărui atribuire urmărea să o obțină pentru aceeași firmă, de la primăria respectivă. Ulterior, în data de 25 noiembrie 2022, prin intermediul aceluiași om de afaceri, inculpatul Bădălău Niculae i-ar fi remis edilului 35.000 lei, reprezentând o parte din suma de bani promisă în legătură cu contractul în derulare.

În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Giurgiu cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.”

Ce tarif va avea kilowatul pentru clienţii români după ce Enel se va retrage de pe piaţa noastră

Enel a anunţat joi că îşi va vinde operaţiunile din România către Public Power Corp, cea mai mare companie de utilități din Grecia, pentru 1,26 miliarde de euro, în cadrul unui plan care vizează reducerea datoriilor şi concentrarea pe energiile verzi.

În acest context, a apărut întrebarea firească: românii ce tarife vor plăti după finalizarea tranzacţiei?

Fostul preşedinte ANRE dă garanţii că nimic nu se schimbă

Fostul preşedinte ANRE Niculae Havrileţ susţine că plecarea Enel din România nu va afecta abonaţii acestei companii, precizând că, din punctul de vedere al consumatorului, nu se va schimba nimic deoarece tarifele sunt reglementare şi rămân la valoarea pe care o au în prezent.

Din punctul de vedere al consumatorului nimic nu se va schimba pentru că tarifele sunt reglementate, rămân la valoarea pe care o au acum sau dacă în următoarea perioadă de reglementare care începe anul viitor se va stabili o altă politică de tarifare de către ANRE atunci vom vedea, dar nu implică nicio schimbare a tarifelor existente această preluare a Enel-ului”, a afirmat fostul preşedinte ANRE.

Tranzacţia este în conformitate cu Planul Strategic curent al Grupului Enel, care vizează concentrarea asupra a 6 ţări ţintă cu potenţial ridicat de creştere şi în care are o prezenţă integrată, respectiv Italia, Spania, Statele Unite, Brazilia, Chile şi Columbia.

A murit Părintele Iulian Prodromitul. A fost unul dintre cei mai mari duhovnici români de la Muntele Athos

3

Încă un preot român cu har, care a atins multe suflete, a plecat în lumea celor drepţi. Iulian Prodromitul a trecut la Domnul, la vârsta de 97 de ani.

Astăzi 10 martie 2023, Părintele Iulian Prodromitul a trecut la Domnul. Dumnezeu să-l odihnească şi să-l primească în Împărăţia Sa! Înmormântarea va avea loc mâine după Sfânta Liturghie“, se arată într-o postare pe pe pagina de Facebook a Schitului Românesc Prodromu de la Muntele Athos.

Unul dintre cei mai mari duhovnici de la Muntele Athos

Părintele Iulian Lazăr de la Schitul Prodromu a fost unul dintre cei mai mari duhovnici români. Părintele Iulian a viețuit la Schitul Prodromu, în Sfântul Munte Athos. Mulți monahi români, dar nu numai, cât și mireni ce au ajuns în Athos, și-au găsit în părintele Iulian de la Prodromu duhovnicul plin de dragoste, de care are nevoie orice suflet mergător spre Împărăție.

Părintele Vasile Ioana a transmis un mesaj, la scurt timp după ce a fost anunțat decesul Părintelui Iulian Prodromitul.

„Avva Iulian a trecut la Domnul!

Dragi frați, avem de astăzi încă un mare rugător în Împărăția lui Dumnezeu pentru poporul nostru român evlavios!“, a scris preotul din București.

Criminalul cu afecţiuni psihice, din Bascov, care şi-a ucis familia, a primit închisoare pe viață!

Criminalul cu sânge rece din Bascov, care și-a ucis toată familia, i-a lăsat mască pe anchetatori. El și-ar fi plănuit strategic totul! Şi-a ucis familia în luna august a anului 2022, iar acum a fost condamnat la închisoare pe viață.

Bărbatul a omorât 5 oameni, iar procurorii i-au încadrat ororile comise la omor calificat.

Decizia poate fi atacată cu recurs

Decizia instanţei de condamnare pe viaţă este în primă instanţă, astfel că ea poate fi atacată cu recurs.

Individul care suferea de afecţiuni psihice le-a luat viaţa părintilor lui, surorii, fratelui şi nepoatei.

În temeiul art.188 alin. 1 – art.189 alin. 1 lit. a), f), h) C. pen. cu aplic. art. 199 alin. 1 C. pen. şi art. 35 alin. 1 C. pen., condamnă pe inculpatul Letcan Viorel, fără antecedente penale, la pedeapsa detenţiunii pe viaţă, pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, în formă continuată.

În temeiul art. 65 alin. 2 C.pen, interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 literele a), b), e), f), h), şi n) C. pen., respectiv:

  • dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice,
  • dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat,
  • drepturile părinteşti,
  • dreptul de a fi tutore sau curator,
  • dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme şi dreptul de a comunica cu partea civilă Rusu Gheorghe (soţul victimei Rusu Genţiana şi tatăl victimei Rusu Silvia) ori de a se apropia de aceasta, ce se va executa conform art. 65 al. 3 C.penal, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale”, se arată în comunicatul de presă.

Traficanți de droguri din București, arestaţi! Au fost prinși cu peste 4 kg de cocaină

4

„Captură” importantă a agenţilor de la DIICOT. Trei traficanţi din Bucureşti au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile, după ce au fost prinşi cu 4,3 kg de cocaină, drogurile fiind aduse din Germania şi Olanda.

Cei trei inculpaţi au constituit o grupare specializată în traficul internaţional de droguri de mare risc, respectiv cocaină.

Drogurile, aduse de peste hotare

Infractorii cumpărau drogurile din Germania şi Olanda și le vindeau în cantităţi mari, de ordinul kilogramelor, în România unor persoane în care aveau încredere.

Astfel, unul dintre inculpaţi a avut rolul de a pune la dispoziţia grupării mijloacele financiare necesare derulării activităţii, al doilea a fost cel care a negociat cumpărarea drogurilor de la grupări din străinătate, iar al treilea inculpat s-a ocupat de organizarea transporturilor către ţară.

Cu ocazia unei percheziţii domiciliare, a fost descoperită cantitatea de aproximativ 1,8 kilograme de cocaină. În acest dosar, anchetatorii au pus sechestru pe 5 autoturisme, dintre care 3 de lux.

Ce a păţit Cabral când stătea la coadă la supermarket. O femeie l-a abordat, ce a urmat e năucitor: „Faci copii foarte frumoși”

Cabral, prezentatorul emisiunii „Ce spun românii”, de la Pro TV, a povestit un episod amuzant ce a avut loc într-un supermarket, când omul de televiziune stătea la coadă, ca să-şi plătească produsele.

Povestea s-a încheiat neaşteptată, căci vedeta TV a făcut un gest stânjenitor, de care nu și-a dat seama.

Cabral, lăudat pentru copiii lui

Soțul Andreei Ibacka a fost complimentat de către o doamnă, care se afla și ea la coadă la casa de marcat, iar ce a urmat este de neimaginat. Dialogul dintre ei a fost relatat de Cabral pe una dintre rețelele de socializare.

M-a nenorocit Connect-R! Mă pun la coadă. În fața mea o doamnă pe la vreo 35, așa, drăguță. Se întoarce o dată spre mine, zâmbește. Zâmbesc și eu, spun politicos: – Bună dimineața!

Îmi răspunde la fel. După un minut se întoarce iar spre mine. Îmi zâmbește iar și spune: – Faci copii foarte frumoși. Zâmbesc și eu, ușor stânjenit, îi mulțumesc.

Mai trec 30 de secunde, se întoarce din nou și zice: – Să nu înțelegi greșit, nu vreau copii cu tine… Dau din cap a prost, nu luasem în calcul o eventuală propunere, că știu cum se fac și mă cam grăbesc spre muncă… plus că aveam pe mine chiloții ăia jerpeliți„, a zis prezentatorul TV.

A speriat-o pe femeie

Cabral a ajuns să fredoneze ultima melodie a lui Connect-R chiar aproape de urechea doamnei care îl complimentase.

Trec încă 30 de secunde și – după ce m-a terorizat Namiko cu 800 de repeat-uri – îmi vine Connect-R în cap.

Așa că în timp ce mă aplec să pun rucsacul jos, deci ajung cu gura relativ aproape de urechea doamnei, fredonez inconștient, mult prea tare:

– Hai lasă-mă să te ating, ting, ting, ating, ting, ting… pe piele! Na, să mă mai creadă cineva că sunt băiat cuminte…!„, a povestit Cabral pe Facebook.

Viktor Orban, furios: prevesteşte un Război Mondial. S-a dezlănţuit la adresa Occidentului și a SUA

Liderul de la Budapesta a şocat din nou: lumea este mai aproape ca niciodată de un război mondial, susţine Viktor Orban. El a acuzat Occidentul că este cuprins de „febra războiului” și a reafirmat că țara sa nu vrea să se amestece în conflictul dintre Ucraina și Rusia.

„Liderii lumii occidentale sunt cuprinşi de o febră a războiului, şi-a continuat tirada premierul maghiar.

Susţine că Ungaria e singura pro-pace

Ungaria este „practic singura” ţară europeană pro-pace, în afară de Vatican, susţine Viktor Orban, care a susţinut că în curând s-ar putea ajunge să se discută până şi despre trimiterea de soldaţi în Ucraina.

Oficialul a dat exemplul ţărilor africane, care solicită „negocieri de pace”, deoarece multe dintre aceste ţări suferă din cauza consecinţelor războiului, cum ar fi inflaţia şi problemele legate de aprovizionarea cu alimente.

Vrea o armată puternică

În acest context, Ungaria trebuie să aibă o armată puternică şi, în acelaşi timp, să promoveze pacea, a subliniat şeful guvernului ungar, adăugând că o ţară se poate apăra dacă cetăţenii săi îşi iubesc patria şi sunt gata să o apere în caz de pericol în loc să dea bir cu fugiţii.

A fi pentru pace nu înseamnă că trebuie să fim lipsiţi de apărare„, a spus şeful guvernului ungar, care a profitat de ocazie pentru a ataca opoziţia de stânga, care, potrivit lui, este „pro-război” şi „atât timp cât este finanţată din străinătate„, este de aşteptat să rămână aşa.

Acuzaţii grave la adresa lui Eduard Novak: și-ar fi premiat ilegal tatăl cu peste 100.000 euro

Au fost emise acuzaţii grave la adresa ministrul Sportului, Eduard Novak. Acesta și-ar fi premiat ilegal tatăl cu peste 100.000 de euro.

Sindicatul Național din Sport pretinde că ministrul și-a premiat tatăl cu 112.000 de euro după participarea la Jocurile Paralimpice Tokyo 2020, competiție la care Novak Karoly nu a fost prezent.

Novak Karoly, înregistrat ca antrenor principal

Sindicaliștii spun că inițial, Comitetul Național Paralimpic a stabilit, pe 1 iulie 2021, ca antrenorul principal al lotului de ciclism al delegației României să fie Cristiano Valoppi.

Mai apoi, în Statul de premiere nr. 10702/ 25.10.2021, MTS îl trece pe Valoppi Cristiano la categoria inferioară, de antrenor secund, „pentru a putea să îi acorde suma maximă, de 554.344 de lei (112.000 de euro), tatălui ministrului Sportului, Novak Karoly, pe care il înregistrează direct antrenor principal”.

Nu e primul scandal în care a fost implicat Novak Karoly. În trecut a apărut pe statul de plată al Federației Române de Kaiac-Canoe, de unde a încasat o primă de 156.579 de lei, pentru Jocurile Paralimpice de la Rio (2016).

Cum răspunde acuzaţiilor

Cabinetul ministrul Eduard Novak admite că tatăl ministrului nu a fost la Tokyo, însă susține că totul a fost făcut conform legii.

Tatăl ministrului Novak a fost premiat, dar a fost premiat dintotdeauna, e antrenor emerit în ciclism. La Tokio nu a făcut deplasarea, într-adevăr, pentru că nu au fost disponibile locuri. A fost premiat, dar totul s-a făcut conform legii”, a transmis MTS.