Declinul PSD-ului reuseste ce nici cu gindul nu gindeau pesedistii mai an: reinvierea tandretei de altadata dintre Grupul de la Cluj si Adrian Nastase. Ca o dovada ca semne bune anul are, clujeanul Vasile Dincu se aliniaza, intru totul, opiniilor recent exprimate de Nastase pe blogul sau. “Nastase are dreptate” – decreteaza din start Dincu, sustinind, la rindul sau, necesitatea reformarii partidului condus inca de Mircea Geoana, daca se vrea iesirea din “fundatura” si “groapa istoriei” in care PSD a ajuns. Minat de Geoana, se subintelege, dar Dincu nu insista de aceasta data pe idee, ba chiar afirma ca nu este atit de “important” in acest moment ca pesedistii sa se “ocupe” de actualul lor lider. Ca metoda concreta, Dincu recomanda demararea unei “dezbateri deschise” care apoi sa fie “rafinata” de Congres. In plus, Vasile Dincu sustine ca sejurul in opozitie va putea fi fructificat pentru viitor daca nu se mai pune accentul pe “gastile” de partid, nu se mai scot in fata oamenii care dau bani ci persoanele cu o imagine publica buna “tineri, oameni care au idei si mai ales intelectuali”.
Cristian Preda da lectii «greilor» PDL
Democrat-liberal de ocazie, fostul consilier cotrocenian si actual europarlamentar PDL Cristian Preda se ia acum la trinta cu …partidul. Mai exact, critica ceea ce el considera a fi o anchilozare a PDL intr-un prezent deloc modern, ba chiar oarecum dubios din punct de vedere doctrinar. Nu se stie, inca, daca Preda baga batul prin gardul PDL de bunavoie sau la ordin.
Atacul direct la fundatia parohiei politice pastorite de Traian Basescu, via Emil Boc, este dur, dar facut nu in cadrul organizat al partidului, ci doar pe blog. Adica, Preda ar vrea sa schimbe partidul in care a aterizat doar sprijinit de Traian Basescu, dar nu polemizind fata in fata cu liderii PDL, ci filosofind de unul singur pe internet. Ce-i drept (dincolo de oportunismul complet omis), europarlamentarul facut “pe puncte” de Basescu atrage atentia si asupra unor probleme reale – care ar trebui sa fie luate in vizor de catre democrat-liberalii dornici sa-si conduca partidul pe noi culmi de glorie si putere. Primul aspect real: necesitatea definirii “identitatii doctrinare” a partidului care nu de mult a sarit pirleazul care desparte scena politica in stinga si dreapta. “Optiunile liberale, crestin-democrate si de centru convietuiesc fara frontiere clare in sinul PDL. Nu e nevoie de pasaport, dar parca o busola nu ar strica” – transmite, corect, Cristian Preda liberalilor, socialistilor si crestin-democratilor adunati in ultimii 3-4 ani sub steagul lui Basescu.
*Pace – pace intre seniorii “uzati” si junii “imaturi”*
Un alt sfat bun este si cel referitor la necesitatea “clarificarii relatiei dintre afaceri si politica” – operatiune in cazul careia “intelectualul lui Basescu” atrage atentia PDL ca are de ales “intre ambiguitate si deosebirea neta”. Mai exact, isi sfatuieste colegii de partid sa evite “posibilele tonuri gri”, care nu folosesc la nimic, si sa purceada la departajarea clara a politicii de afaceri. Acelasi Preda ii avertizeaza pe pedelisti ca trebuie sa mai faca fata unei provocari – si anume “gestiunea carierelor”. In clar, europarlamentarul PDL vorbeste despre “oportunismul” inevitabil indus de accederea partidului la putere. Intru pastrarea armoniei si unitatii PDL, Preda pomeneste si despre necesitatea caderii la pace a vechilor generatii (experimentate, dar uzate) cu noile serii de democrat-liberali (imaturi, dar plini de entuziasm). Nu in ultimul rind, Cristian Preda indrazneste sa spuna si ca “un partid nu e modern daca vorbeste pe o voce” – atentat direct, dar nenominalizat la adresa fostului sau sef de la Cotroceni.
*Preda vede paiul din ochiul lui Honorius*
Promovat el insusi peste rind de Traian Basescu, Cristian Preda strimba acum din nas, cind vine vorba despre candidatura tinarului Honorius Prigoana. Ignorind total oportunismul de care poate fi el insusi banuit, Preda critica “retorica” de campanie a lui Prigoana jr, sfatuindu-l pe acesta din urma sa nu mai utilizeze “neindeminatic” termenul de modernizare. “O promisiune de reforma a statului e ridicola”, spulbera Preda mesajul de campanie al tinarului Honorius, fara a tine insa cont ca el, personal, nu si-a facut de unul singur campania, ci a beneficiat din plin, la gramada cu ceilalti candidati, de toata masinaria electorala a PDL.
Aviz barbatilor: sacoul Dolce&Gabbana va gaseste femeia perfecta
Nu stiu pentru cite persoane acest lucru va veni ca o surpriza, insa cei doi creatori din spatele brandului italian Dolce&Gabbana creeaza la fel de mult pentru barbati cit o fac pentru femei. Iar citeodata se intrec pe sine in formule de creatii, care, din pacate, se pare ca ii depasesc la rindul lor pe majoritatea barbatilor inca heterosexuali si cu un cod vestimentar pe masura. Iar dovada se pare ca o constituie piesa de rezistenta a colectiei pentru primavara-vara 2010: sacoul sau sacoul-trofeu cum l-a numit abila echipa de comunicare, in incercarea de a convinge toate categoriile sexuale masculine sa il achizitioneze. De ce trofeu? Pentru ca, desi usor excesiv in texturi, aplicatii si inspiratie, acesta poate fi o achizitie – poate nu neaparat cu valoare durabila in termeni de investitii pe timp de criza – insa foarte prolifica in nisipurile miscatoare ale gasirii sufletului-pereche. Daca ai acest sacou pe tine se pare ca nu va mai fi nevoie sa treci prin chinurile intilnirilor fara sfirsit. Femeia perfecta, sau femeia-trofeu daca vrem sa raminem in acelasi cimp al semnificatiilor, va veni direct la tine, daca vei fi invesmintat in aceasta maniera tipica Dolce&Gabbana. Iar daca nu va veni, te vei putea consola cu gindul ca oricum sacoul nu iti va cere fidelitate si iti va oferi libertate sa il schimbi de mai multe ori chiar in aceeasi zi.
Oricum ar fi, marketingul Dolce&Gabbana, cind mai doriti sa vindeti sacouri mult prea…pretioase si barbatilor obisnuiti, incercati sa evitati formulari de tipul “Te simti singur cu colectia ta de sacouri?”. Probabil va prefera sa ramina si singur, si fara sacoul pe care va straduiti sa i-l vindeti.
NASA a descoperit cinci lumi noi
Telescopul Spatial Kepler al NASA, care a fost lansat anul trecut pentru a cauta planete asemanatoare Pamintului ce orbiteaza stele indepartate, a descoperit cinci lumi noi in afara sistemului nostru solar. Patru din cele cinci exoplanete sint mult mai mari decit Jupiter – cea mai mare din Calea Lactee – si au fost denumite Kepler 4b, 5b, 6b, 7b si 8b si sint gazoase. Kepler 4b este cea mai mica dintre cele cinci, este la fel de mare si densa ca Neptun si are un diametru de patru ori mai mare decit Terra. „Planetele sint mai fierbinti decit lava topita, doua dintre ele fiind chiar mai fierbinti ca fierul topit. In niciun caz nu sint locuri propice vietii”, a declarat Bill Borucki, liderul misiunii de la Centrul de Cercetare Ames NASA din Moffett Field, California.
Pornoscannere
Militantii pentru dreptul la viata privata sustin ca imaginile create de computerele scannerelor de pe aeroporturi sint “atit de grafice” incit pot fi considerate „perchezitii corporale virtuale” si au cerut garantii pentru protejarea vietii private a tuturor pasagerilor.
Astfel, Guvernul are de ales intre a excepta copiii cu virsta sub 18 ani de la acest tip de scanare si intirzieri din cauza introducerii unor noi prevederi legale pentru a se asigura ca personalul de securitate de pe aeroporturi nu incalca legislatia privind protectia minorilor impotriva pornografiei.
Guvernul se confrunta, de asemenea, cu solicitari din partea grupurilor pentru libertati civile vizind obtinerea unor asigurari ca imaginile realizate cu aceste scannere, in valoare de 80.000 de lire sterline (peste 88.900 de euro) fiecare, inclusiv ale unor celebritati, nu vor ajunge pe Internet. Decizia de a discuta problema exceptarii minorilor de la scanari corporale a fost luata in urma unor avertismente lansate de organizatia Action for Rights of Children, care sustine ca scannerele incalca prevederile Protection Children Act din 1978, potrivit caruia este ilegala crearea unei imagini sau a unei „pseudo-imagini” indecente a unui copil.
Ploi, polei si inundatii
*Cod galben*
Meteorologii au emis, ieri, o noua avertizare cod galben de ploi, vint si polei, valabila pina azi, care va afecta 14 judete din vestul si sud-vestul tarii. Astfel, pina azi, la ora 24.00, in vestul si sud-vestul tarii vor fi precipitatii mixte (ploile fiind predominante peste zi). Vor fi afectate judetele Bistrita-Nasaud, Maramures, Satu Mare, Salaj, Cluj, Bihor, Arad, Timisoara, Alba, Hunedoara, Vilcea, Gorj, Mehedinti, Caras-Severin. Si hidrologii au emis, ieri, o avertizare cod galben de inundatii care vizeaza riuri din nordul si vestul tarii, masura fiind luata in contextul prognozei meteo conform careia urmeaza zile cu precipitatii si temperaturi pozitive. Avertizarea, valabila de azi dimineata pina miine seara, vizeaza riurile Viseu, Iza, Tur, Lapus, Crasna, Barcau, Crisul Alb, Crisul Negru, Aries, Bega Veche, Bega, Timis, Birzava, Moravita, Caras, Nera si Cerna, se arata intr-un comunicat emis de Institutul National de Hidrologie.l
Boboteaza si ziua Sfintului Prooroc Ioan Botezatorul
*6 ianuarie, ziua de Boboteaza*
Botezul Domnului sau Boboteaza din 6 ianuarie, alaturi de ziua Sfintului Prooroc Ioan Botezatorul si Inaintemergatorul Domnului, praznuita in 7 ianuarie, marcheaza sfirsitul sarbatorilor de iarna si, totodata, al celor dedicate nasterii lui Iisus Hristos. In ziua de 6 ianuarie, in biserici se savirseste slujba de sfintire a agheasmei mari. In Ajunul Bobotezei, slujitorii sfintelor altare merg la casele credinciosilor pentru a le aduce, prin stropirea cu apa sfintita, binecuvintarea Sfintei Treimi. Traditia mai spune ca la Boboteaza nu se spala rufe, apa sfintita luata acum are puteri miraculoase, ea nu se strica niciodata. Prin agheasma se intelege atit apa sfintita, cit si slujba pentru sfintirea ei. La Boboteaza se sfintesc toate apele, iar preotul se duce la o apa unde va arunca crucea. Mai multi barbati se arunca in apa ca sa o aduca inapoi, iar cel care va scoate crucea din apa va avea noroc tot anul. Boboteaza (6 ianuarie) si Sfintul Ioan (7 ianuarie) aproape ca formeaza una si aceeasi sarbatoare. In ajun, adica in 5 ianuarie, este zi de post negru, la fel ca in Ajunul Craciunului.
Scolarii britanici trebuie sa invete chineza
Dezamagiti de slabele performante ale elevilor britanici in materie de limbi straine, oficialii Ministerului Invatamintului de la Londra au decis ca trebuie sa modifice programa scolara pentru a remedia aceasta deficienta. Si, cum elevii de azi sint cei care vor concura in viitorul nu foarte indepartat pe piata muncii, a fost ceruta parerea Confederatiei Industriilor Britanice, care a raspuns ca, in momentul de fata, cele mai bune sanse de a fi angajati le au cunoscatorii dialectului mandarin al limbii chineze. Ca urmare, in viitorul destul de apropiat, elevii din Regatul Unit o vor lasa ceva mai usor cu franceza si germana, in favoarea chinezei mandarine. In scolile britanice vor mai fi studiate si rusa, araba, portugheza, poloneza si bahasa (limba oficiala a Indoneziei). Toate bune si frumoase, numai ca in Marea Britanie e penurie de profi de chineza. Vor trebui si acestia importati – evident, tot din China…
Nici mustele nu te biziie din intimplare!
S.N. Lazarev a spus ca evenimentele vietii nu sint separate de starea noastra emotionala si de aceea reactia agresiva la agresivitatea venita din mediul inconjurator duce la perpetuarea problemelor. Lazarev recurge la rugaciune si la modificarea atitudinii interioare a omului in fata oricarei probleme, situatii, agresivitati ori evenimente de viata nefericite tocmai pentru ca acestea toate apar in legatura cu starile noastre interioare. Cind pe Lazarev il biziie un cird de muste la iarba verde, incepe sa lucreze la “armonizarea sufletului sau” pentru ca, in viziunea lui, mustele sint atrase de propriul subconstient. Mustele il deranjeaza pentru ca el insusi este deranjat in interior! Veti spune – poate – ca-i aici o exagerare (si se poate sa fie, se poate sa nu fie!), dar am ales povestea “mustelor lui Lazarev” tocmai pentru ca un eveniment exterior atit de marunt, precum bietele muste care necajesc un om, poate semnala prezenta unei trairi interioare dizarmonioase. Si necesitatea de a corecta energia emotionala care a atras deranjul in cimpul unui om. Cu alte cuvinte, tot ce se intimpla in cimpul nostru, in realitatea imediata, orice eveniment – cit de insignifiant ar parea el – poate fi un semnal al faptului ca inconstient ne indepartam de starea de armonie a sufletului. Propriul subconstient a “atras mustele” sau ”un om nervos”, o cearta sau o replica nefericita si a facut aceasta in scopul vindecarii sufletului nostru. Cu alte cuvinte: 1) Tot ce avem nevoie pentru suflet si vindecarea lui se afla in fiecare clipa in imediata apropiere. 2) Ceea ce se afla in preajma noastra, oricit de rau ar parea, oricit de jalnic sau de dureros, ne cere, ne invita, ne cheama spre vindecare interioara si nu trebuie judecat. Tot ce se afla linga noi are un sens profund si este “vindecatorul nostru”. Ce se afla in preajma noastra poarta un mesaj important. 3) Nimeni – fara nici o exceptie – nu se comporta gresit sau rau, cit este atras prin puterea subconstientului sa oglindeasca starea interioara a lumii. 4) Si noi manifestam comportamente surprinzatoare, uneori incredibile pentru noi insine, unele ce fac apoi sa ne simtim vinovati sau rusinati. Se intimpla astfel, insa, ca raspuns la nevoile de vindecare ale celor din jurul nostru. Daca privim cu atentie catre principiile enuntate mai sus, care sustin legatura dintre subconstientul omului si evenimentele vietii, putem intelege ca nimeni nu-i vinovat pentru ce ni se intimpla, dar ca sintem responsabili intotdeauna pentru tot ce ni se intimpla. Si sintem responsabili in interior, acolo unde simtim, gindim, traim si ne scufundam in toate acestea ca intr-o mare involburata. Numai ca marea launtrica se revarsa apoi din afara, dinspre lume vin valurile si vinturile aprige pe care le amestecam (dar le vedem ca fiind separate!), pe cit de inconstienti, pe atit de inocenti. Nevinovatia umana si frumusetea devin vizibile de indata ce putem avea revelatia ori intelegerea legaturii dintre noi si lume (noi reactionam agresiv la rau pentru ca nu-l recunoastem in noi insine). De indata ce putem intelege ca-n fata noastra sintem noi insine in chipurile altora, vom ierta, vom iubi, vom vindeca si ne vom vindeca sufletele inrobite de rani pe care singuri ni le-am creat.
Muzica pe comanda pentru tratarea tiuitului din urechi
Ţiuitul din urechi, o boala cu origine necunoscuta care afecteaza in special persoanele din tarile industrializate si care poate deveni, pentru unii pacienti, una dintre cauzele majore de reducere a calitatii vietii se pare ca va putea fi tratat. Dr. Hristo Pantev de la Institutul pentru Biomagnetism si Analiza Semnalelor Biologice din cadrul Westfalian Wilhelms-University din Germania a aplicat pentru descoperirea tratamentului un dicton vechi de cind lumea care spune: cui pe cui se scoate. Astfel, el a selectat melodii care sa fie pe placul pacientilor sai si apoi le-a prelucrat, eliminind din ele toate tonalitatile care aveau aceeasi frecventa cu tiuitul din urechile oamenilor. Evident, fiecare pacient se pare ca are propriul sau demon urlator in urechi, astfel incit melodiile trebuie customizate 100%. Uimitor a fost sa constate ca toti cei care ascultasera melodiile prelucrate au declarat ca intensitatea tiuitului si frecventa aparitiei sale s-au redus semnificativ. Astfel, printr-o metoda simpla si ieftina, se pot reduce problemele de care sufera, se pare, aproximativ o treime din populatia Europei.
Invatarea ne modeleaza creierul
Doua echipe de cercetatori, una americana, de la Washington University School of Medicine din St. Louis, iar alta italiana, de la Universitatea din Chieti, au facut o descoperire ale carei implicatii nu sint inca suficient de clare in prezent. Se pare ca activitatea spontana a creierului uman, aceea care se poate inregistra cu ajutorul rezonantei magnetice, nu este deloc intimplatoare si ca ea se modifica atunci cind invatam ceva nou. Mai mult, gradul de transformare intr-o arhitectura noua depinde de cit de bine am invatat noua achizitie. Neurologul prof. univ. dr. Maurizio Corbetta explica: „In absenta oricarei activitati observabile sau chiar atunci cind subiectul doarme sau este sub anestezie, creierul manifesta o activitate spontana care nu este deloc intimplatoare, ci organizata in modele de activitati corelate care apar in regiunile conectate din punct de vedere anatomic si functional. Motivele care genereaza aceste modele de activitate spontana ramin misterioase, dar noi am demonstrat ca invatarea produce mici schimbari in aceste modele, iar aceste modificari sint importante din punct de vedere comportamental“. Aceste modificari in arhitectura legaturilor dintre diversele regiuni ale creierului au fost denumite de cercetatori „urme ale memoriei“, ele inlesnind „colaborarea“ dintre diversele parti ale creierului, responsabile pentru diverse functii. Posibile aplicatii ale acestei descoperiri ar fi in neurologie si psihiatrie, pentru ca va permite descoperirea anomaliilor din functionarea creierului, anomalii care reprezinta primele semne ale unor boli.
Renuntatul la fumat creste riscul aparitiei diabetului de tip 2
Oamenii de stiinta au descoperit ca persoanele care renunta la fumat prezinta un risc cu 70% mai mare de a face diabet de tip 2, in comparatie cu persoanele care nu au fumat niciodata. Riscul crescut este pus pe seama faptului ca cei care renunta la fumat se ingrasa in perioada imediat urmatoare. De asemenea, oamenii de stiinta au descoperit ca riscurile cele mai mari apar in primii trei ani. Cei care nu au renuntat la fumat prezinta un risc mai mic de a dezvolta diabet de tip 2, insa cu 30% mai mare decit cei care nu au fumat deloc. Insa cercetatorii spun ca nimeni nu trebuie sa foloseasca aceasta descoperire ca pe o scuza pentru a continua sa fumeze, un obicei care poate duce la boli pulmonare, boli de inima, accidente vasculare cerebrale si multe tipuri de cancer.
2010 un an al framintarilor
Pentru anul care tocmai a inceput, cei peste 1000 de preoti cubanezi ai Santeriei (religie sincretica de origine africana care a „prins” in tarile din Marea Caraibilor) prevad „masive conflicte sociale, razboaie, interventii militare si framintari” precum si „lovituri de stat si schimbari neasteptate de sisteme politice”. Cum preasfintiile lor au vorbit si de „respect pentru deciziile majoritatii si opinile minoritatilor”, ba chiar si despre „deschiderea la dialog”, dar fara a specifica mai nimic, mai multi „cititori printre rinduri” (nu numai din presa anglo-saxona, ci si cei de la „anumite agentii guvernamentale” se intreaba daca nu cumva, scufundati in transele lor, marii babalawo (preotii Santeriei) or fi vazut si caderea regimului fratilor Castro. Ori al lui Kim Jong Il, pentru ca Hugo Chavez si Mahmoud Ahmadinejad par mai greu de clintit…
Revenind la „camaradul Fidel”, ultima „noutate” ar fi publicarea – de catre presedintele nicaraguan Daniel Ortega – a unui set de 13 fotografii (facute la Havana in luna decembrie a anului trecut) in care fostul presedinte cubanez a aparut alaturi de partenera sa din anii ’60, Dalia Soto del Valle, care i-a daruit cinci copii.
Piratii somalezi, un risc financiar mai mic decit ocolul Africii
Potrivit capitanului Nikola Hristov, presedintele Asociatiei bulgare de agenti maritimi, asumarea riscului capturarii oricarei nave in Golful Aden si chiar plata rascumpararii cerute de piratii somalezi ar costa mai putin decit navigarea in jurul Africii. Aceasta ruta ocolitoare ar insemna costuri suplimentare de 1,5 milioane de dolari, adica cel putin 30 de zile in plus pe mare cu costuri zilnice de 30.000-40.000 de dolari. Ce e drept, “daca navele sint capturate pentru o luna, acest lucru inseamna pierderi foarte mari”, recunoaste Hristo Donev, directorul Autoritatii bulgare de navigatie maritima. Solutia ar fi, in opinia lui Nikola Hristov, crearea unei forte speciale de catre NATO si ONU, dupa cum a procedat si Marina Regala Britanica”. Este ridicol sa discutam despre piraterie dispunind de mijloacele de comunicare, de spionaj si de control de azi. Numai daca exista un fel de sprijin secret al piratilor ce vizeaza destabilizarea regiunilor”, a mai comentat Hristov pe marginea capturarii de catre piratii somalezi a doua nave britanice, care au la bord si marinari români si bulgari.
Campionat made in Scotland
*Mircea Sandu este decis: Liga 1 trebuie sa se organizeze dupa modelul „Scottish Premier League”*
Revolutia in fotbalul românesc incepe pe 25 ianuarie 2010, ziua Adunarii Generale a FRF, atunci cind vor avea loc si alegerile pentru functia de presedinte. Daca Dumitru Dragomir a vorbit despre necesitatea reducerii numarului de echipe in Liga 1 de la 18 la 16 participante, „Nasul” Sandu este si mai categoric: vrea o competitie cu doar 12 formatii, acolo unde primele sase clasate lupta pentru titlu, intr-un turneu play-off, iar ultimele se dueleaza in play-out, adica la retrogradare. Din cite se pare, pe acest aspect isi va axa Mircea Sandu campania electorala, problemele financiare ale cluburilor determinindu-l sa militeze pentru micsorarea numarului de echipe in campionat. „Cea mai frumoasa competitie ar fi cu 12 cluburi in prima divizie si sa se joace in sistem play-off. Ar fi 22 de etape, iar apoi, la finalul sezonului, regulat, primele sase echipe vor juca intr-un play-off pentru titlu, iar celelalte sase pentru retrogradare. In total, am avea 32 de etape, deci nu ar fi o diferenta prea mare fata de competitia actuala. In plus, echipele mari s-ar intilni de patru ori intre ele”.
*Sistemul s-ar putea schimba din sezonul 2011-2012*
Cum campionatul se afla in plina desfasurare, iar orice modificare contravine regulamentelor interne, schimbarea sistemului se va produce abia din sezonul 2011-2012. Competitia in curs va merge pina la capat in forma actuala (formatia clasata pe primul loc este declarata campioana, iar ultimele patru teamuri retrogradeaza in Liga 2), iar urmatoarea, respectiv 2010-2011, va porni la drum tot cu 18 echipe, dar vor retrograda la finalul ei mai mult de patru formatii.
*Propunerea trebuie sa o faca LPF*
Pentru adaptarea modelului scotian, este obligatoriu ca LPF sa solicite Federatiei acest lucru. Pasii de urmat sint: 1. Cluburile din Liga 1 propun in Adunarea Generala a LPF modificarea sistemului competitional (in cazul de fata, reducerea numarului de echipe de la 18 la 12); 2. La rindul lui, presedintele Ligii, Dumitru Dragomir, inainteaza propunerea in Comitetul Executiv al Federatiei, care va avea loc inaintea datei de 25 ianuarie; 3. Pe 25 ianuarie, in Adunarea Generala a FRF, se va supune la vot propunerea cluburilor din Liga 1.
*8 pentru 6 locuri*
Paradoxul Ligii 1 este acela ca desi competitia este foarte echilibrata, majoritatea cluburilor se confrunta cu probleme financiare, astfel incit polii puterii se schimba de citeva ori pe sezon. In momentul de fata, avem opt „forte” ale campionatului, dar nu neaparat in functie de locul ocupat in clasament, cit mai ales de valoarea lotului si palmares: Steaua, Dinamo, Rapid, Craiova, CFR Cluj, Unirea Urziceni, FC Timisoara si FC Vaslui. Dintre acestea, doar sase vor putea lupta pentru titlu in formatul dorit de Mircea Sandu. Daca am ingheta actualul clasament, atunci Dinamo (locul 8) si Universitatea Craiova (locul 14) n-ar patrunde in play-off-ul finalului de sezon.
*Popescu isi anunta astazi intentia*
Alegerile pentru postul de presedinte al FRF vor avea loc pe 25 ianuarie. Pina in prezent, si-au anuntat oficial candidatura Mircea Sandu, fostul finantator al clubului Progresul, Constantin Iacov, si fostul international Octavian Popescu. Astazi, Gica Popescu isi va face si el publica decizia referitoare la candidatura sau necandidatura sa. Tot mai multe voci afirma ca Popescu nu va accepta o noua batalie cu Mircea Sandu, insa raspunsul il vom afla astazi, de la ora 13.00, cind fostul capitan al nationalei va sustine conferinta de presa la Hotelul Marriott.
„De 20 de ani tip si spun ca nu avem infrastructura in fotbalul românesc. Federatia a facut investitii la acest capitol, dar nu se poate descurca singura”. – Mircea Sandu
Foarte probabil, reducerea numarului de echipe in Liga 1 va duce si la modificarea sistemului in liga secunda. In clipa de fata, Federatia are la indemina doua alternative: ori pastreaza sistemul cu doua serii, dar reduce numarul participantelor de la 18 la 12, ori comaseaza cluburile intr-o singura serie, de 20 de echipe, in care vom avea play-off si play-out, ca-n Liga 1.
Salariul lui Lutu – o jignire
Jucatorii echipei Jiul Petrosani sint deranjati de salariul mare pe care il are colegul lor, mijlocasul Ionut Lutu, transferat de conducerea divizionarei secunde in luna septembrie a anului trecut. Fotbalistii originari din Valea Jiului se considera nedreptatiti de faptul ca primesc mai putini bani decit jucatorii transferati. Un exemplu este Ionut Lutu pentru a carui semnatura patronul Alin Simota a platit 16.000 de euro. „Nu este corect fata de noi, ceilalti jucatori, care ducem greul la echipa si mai sintem nascuti si in Vale”, a spus un jucator, care nu a dorit sa-si dezvaluie identitatea. Acelasi lucru este valabil si la clubul Minerul Lupeni, acolo unde Adrian Cimpeanu, fost capitan de echipa care a evoluat in 15 partide in tur din 17 posibile, are unul dintre cele mai mici contracte. Acesta are un salariu lunar de aproximativ 1.400 de lei.
Liga 1, in urcare… libera
Dumitru Dragomir are cu ce sa se laude: conduce al 11-lea campionat din lume! Conform ultimului clasament dat publicitatii, ieri, de IFFHS, Liga 1 din România intrece competitiile nationale din Portugalia, Grecia, Rusia sau Belgia, dar este sub Ucraina ori Turcia. Cel mai tare campionat al lumii apartine pentru al doilea an consecutiv Angliei, in timp ce Spania face marcaj de pe locul 2. Surprinde caderea Italiei tocmai pe pozitia a 5-a, in urma Germaniei si Braziliei. In „Top 10” se mai gasesc ligile din Franta (6), Argentina (7), Olanda (8), Ucraina (9) si Turcia (10).
Liga 1 a incheiat anii 2007 si 2008 pe pozitia a 21-a in clasamentul mondial al campionatelor, astfel ca saltul este urias.
Cetateanul Chivu
*Manchester City vrea sa-l transfere pe capitanul nationalei*
Instalat antrenor la Manchester City de trei etape, timp in care gruparea engleza a cistigat tot atitea partide, Roberto Mancini planuieste sa dea lovitura la gruparea „cetatenilor”. Banii seicilor arabi vor fi folositi in aceasta iarna pentru a transfera trei jucatori de prim rang, in fruntea listei aflindu-se capitanul nationalei României, Cristi Chivu. Mancini l-a avut elev pe Chivu la Inter Milano si este convins ca românul nu va refuza o eventuala propunere din partea sa: „Toti fotbalistii mari vor sa vina la City si mi se pare ceva normal, pentru ca sintem un club important cu un viitor mare. Si Cristi Chivu, si Patrick Vieira si Ivan Cordoba vor sa joace la Manchester City”. Este greu de crezut, totusi, ca Jose Mourinho va accepta sa se desparta in aceasta iarna de Cristi Chivu, asta in conditiile in care Inter lupta pe doua fronturi, titlul in Italia si Liga Campionilor.
69 de meciuri a jucat Chivu pentru nationala României, marcind trei goluri.
Hopa la Cupa Hopman
*Sorana Cirstea a pierdut meciul cu Maria Jose Martinez Sanchez, iar Victor Hanescu a abandonat in setul secund cu Tommy Robredo*
Echipa României, formata din Sorana Cirstea si Victor Hanescu, a pierdut, cu scorul de 0-3, intilnirea de ieri, de la Perth, cu Spania, din cadrul Cupei Hopman, dupa ce tenismenul român a abandonat duelul cu Tommy Robredo, iar meciul de dublu-mixt nu a mai avut loc. In primul joc, Sorana Cirstea a cedat in fata Mariei Jose Martinez Sanchez, scor 4-6, 3-6. Sorana a avut sansa unui break in debutul partidei, insa nu a reusit sa fructifice trei mingi. Adversara din Spania a ramas concentrata, a atacat la momentul potrivit, a facut break la scorul de 3-3 si si-a adjudecat primul set cu 6-4. Setul secund a inceput foarte bine pentru Martinez Sanchez, ea debutind cu un nou break. Cirstea a readus sperantele la scorul de 1-2, cind a obtinut primul break din meci. Efortul româncei n-a fost suficient, rivala sa reusind rebreak-ul si impunindu-se in setul secund cu 6-3. Victor Hanescu a jucat apoi cu Tommy Robredo si a pierdut primul set, scor 3-6, dupa care a abandonat. In urma retragerii tenismanului român, intilnirea de dublu-mixt nu a mai avut loc si, conform regulamentului Cupei Hopman, perechea spaniola a fost declarata invingatoare, cu scorul de 6-0, 6-0. Cu aceasta victorie in fata României, Spania si-a asigurat prezenta in finala turneului din Australia. In meciul anterior din grupa A, România invinsese cu 2-1 Australia, considerata drept favorita competitiei. Urmatoarea partida a perechii Cirstea/ Hanescu este programata joi, in compania Statelor Unite ale Americii (Melanie Oudin & John Isner). Ieri, americanii au cedat cu 1-2 in fata Australiei.
Cum Victor Hanescu a decis sa renunte la meciul de dublu-mixt, Sanchez si Robredo au jucat ieri un meci demonstrativ impotriva Soranei Cirstea si a cistigatorului de la Wimbledon in 1987, australianul Pat Cash, acum in virsta de 44 de ani.
„E foarte trist ca am cistigat asa. Imi pare rau pentru Victor Hanescu”. – Tommy Robredo
BNR reduce rata de politica monetara la 7,5%
Consiliul de Administratie (CA) al Bancii Nationale a României a decis, in prima sedinta de politica monetara din acest an, sa reduca dobinda cu 0,5 puncte procentuale, de la 8% la 7,5%, si sa mentina ratele pentru rezervele minime obligatorii aplicabile pasivelor in lei, la 15%, si in valuta, la 25%.
Potrivit analistilor, deciziile BNR de ieri reprezinta un semnal clar din partea bancii centrale de incurajare a reluarii creditarii si, in acelasi timp, o confirmare a intrarii intr-o oarecare normalitate din punct de vedere politic.
Banca centrala a mai decis “gestionarea ferma a lichiditatii din sistemul bancar in vederea consolidarii transmisiei semnalelor de politica monetara”, potrivit comunicatului BNR. CA al BNR afirma ca institutia va continua sa monitorizeze atent evolutiile interne si ale mediului economic international, astfel incit, prin adecvarea instrumentelor de care dispune, sa asigure mentinerea stabilitatii preturilor pe termen mediu si a stabilitatii financiare.
Urmatoarea sedinta de politica monetara a Consiliului de Administratie al bancii centrale va avea loc pe 3 februarie, cind se va analiza si raportul trimestrial asupra inflatiei.
Lamborghini din sirma, 65.000 de dolari
Proiectul pentru constructia acestei opere de arta a demarat initial in anul 2008, insa cel care a pus totul cap la cap abia acum a scos la iveala bolidul pe post de decoratiune. Benedict Radcliffe, autorul sculpturii spera sa reuseasca sa-si vinda Lamborghiniul Koenig Countach realizat integral din sirma pentru suma de 65.000 de dolari. Lata de aproape doi metri si lunga de aproape patru si jumatate, sculptura a fost realizata din 49 de metri de sirma de otel cu diametru de 10 milimetri. Din pacate, greutatea “masinii” nu a fost facuta publica, dar cu siguranta nu este aceeasi cu a unui Lamborghini adevarat. Sirmele din otel au fost indoite si modelate pe segmente si vopsite in portocaliu, astfel incit la sfirsit toate partile sudate impreuna sa redea celebra forma a bolidului. Chiar daca nu are motor si nu poate fi utilizata ca o masina adevarata… cu siguranta ar putea fi un element ornamental inedit in cadrul unui showroom Lamborghini.
Taxa pe hamburger
Anul acesta se anunta unul cu multe surprize in ceea ce priveste taxarea contribuabililor. Pentru ca este criza, pentru ca bugetul este “subnutrit” si pentru ca statul este disperat dupa bani. Si se pare ca membrii Cabinetului Boc au idei destul de multe pentru atragerea de bani la buget. Un exemplu este propunerea ministrului Sanatatii, Cseke Attila, de taxare a… hamburgerului, savarinei si eclerului si a “cico-ului” acidulat.
*Ca taxa pe viciu…*
Ministrul Sanatatii Cseke Attila a anuntat ieri, chiar in prima conferinta de presa a mandatului sau, ca va lansa in dezbatere publica un proiect care vizeaza introducerea unei taxe pentru produsele de fast-food, cofetarie si bauturi carbogazoase.
Proiectul supus dezbaterii publice prevede ca banii colectati in urma taxarii acestui tip de produse sa fie folositi pentru finantarea programelor nationale de sanatate.
Ministrul nu a precizat insa si valoarea taxei care ar urma sa “pedepseasca” pasionatii de “junkfood”. Pe de alta parte, valoarea taxei ar putea fi stabilita concret numai dupa discutii cu producatorii si distribuitorii acestor tipuri de produse. “Similara taxei pe viciu, noua taxa va reprezenta un procent din vinzarea produselor fast-food, iar fondurile pe care le vom colecta vor fi utilizate pentru suplimentarea fondurilor necesare derularii programelor de sanatate si a celor de investitii in infrastructura din sistem.
In aceste zile am cerut Comisiei de nutritie a MS sa stabileasca exact detaliile privind modul de aplicare a conceptului. Vom avea intilniri cu producatorii si cu cei vizati de aceasta masura”, se arata pe
site-ul Ministerului Sanatatii.
Pe Bambine le-au calcat hotii dar… nu le-au calcat
Microtabloidul specializat in gogosi penale scoate pe piata o noua stire de senzatie: “Fetele de la Bambi, calcate de hoti”! Mai, sa fie, ce nenorocire! Citind mai departe, ne-am linistit: de fapt, n-au fost calcate de niciun fel de hoti, nu li s-a furat nimic din casa, singurul element real din scorneala paparateasca fiind acela ca plasa de tintari de la fereastra bucatariei parea clintita din loc. Bravo, “ziaristilor”, cu asa stiri o sa ajungeti pe primul loc in top. In topul gogomaniilor.
Rihanna se iubeste cu un jucator de baseball
Ultima relatie oficiala s-a incheiat cu lacrimi, vinatai si cinci ani de supraveghere pentru fostul iubit, Chris Brown. Insa la 10 luni de la despartire si dupa ce a fost cuplata cu o serie de baieti, mai mult sau mai putin faimosi, se pare ca Rihanna a gasit din nou fericirea, in bratele jucatorului de baseball Matt Kemp (25 ani). Cei doi au fost fotografiati recent in Mexic, in timp ce se sarutau si se imbratisau intr-o piscina. Iar, judecind dupa modul in care Kemp ii pipaia fara jena fundul, relatia nu pare sa fie la inceput. Primele birfe cu privire la o presupusa legatura amoroasa intre cei doi au aparut atunci cind sportivul a insotit-o pe diva in Dubai, unde aceasta a sustinut un concert in Ajunul Revelionului. Sa speram ca noul an si noul iubit vor fi mult mai calmi decit 2009 si Chris Brown, iar Matt Kemp isi va folosi bita de baseball doar pentru a-i da Rihannei citeva lectii de baseball.
Mama Angelinei a lasat mostenire doar primilor trei nepoti
Primii trei copii ai Angelinei Jolie au primit de curind un cadou pe care il gasesc cu siguranta foarte plictisitor: bani. Desi a decedat in 2007, averea mamei Angelinei – actrita Marcheline Bertrand – a fost abia acum impartita in mod egal intre primii trei nepoti ai sai. Conform documentelor inaintate saptamina trecuta la Curtea Superioara din Los Angeles, Maddox, Zahara si Shiloh au primit fiecare cite 100.000 de dolari (circa 69.000 euro), bani care au fost pusi intr-un fond de incredere si care nu vor putea fi folositi pina cind micutii vor implini 25 de ani. Din pacate, mostenirea nu ii include si pe gemeni si Pax, deoarece testamentul bunicii a fost reinnoit ultima data in 2006, cind cei trei mezini inca nu erau in peisaj.
Andreea Tonciu, tepuita in amor?
Desi, oficial, se stie ca e iubita fotbalistului Nicolae Mitea, oachesa Tonciu se indreapta cu pasi mari spre unele revelatii nu tocmai agreabile. Se pare ca niste martori indiscreti l-au surprins pe alergatorul dupa mingi in timp ce iesea de la film cu o balaioara ce nu putea fi confundata in niciun caz cu ibovnica oficiala. Aceiasi martori sustin ca, dupa vizionarea filmului, cei doi s-au oprit intr-o cafenea din mall, sa schimbe impresii si surisuri ghiduse. Asta inseamna ca fotbalistul cu inima zburdalnica s-a cam plictisit de duduia bruneta si tinjeste dupa farmecele fostei iubite, Raluca Tanase (jumatatea blonda a duetului Bambi). Cum Raluca i-a dat tirlicii definitiv, Mitea se consoleaza si el cum poate. Intre timp, Tonciu face pe gospodina, la domiciliul amorezului infidel. Pina la proba contrarie.