Acasă Blog Pagina 8382

Municipalitatea va avea puncte proprii de ambulanta

0

Primaria Capitalei va avea puncte proprii de ambulanta, gindite ca un sistem complementar celor deja existente, respectiv Serviciul de Ambulanta al Municipiului Bucuresti Ilfov (SAMBI) si Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta (ISU), dupa modelul celor functionale in statele UE si SUA. „Vrem sa intarim asistenta medicala de urgenta prin crearea unor puncte de ambulanta proprii. Acest sistem nu intra in competitie cu nimeni. Este un sistem complementar. S-a spus ca asistenta medicala de urgenta trebuie sa ramina la stat. Administratia locala face parte din stat”, a anuntat, ieri, intr-o conferinta de presa, primarul general Sorin Oprescu. Acesta a aratat ca atunci cind vor fi organizate spectacole sau activitati culturale sau sociale de mare anvergura, ambulantele Primariei Capitalei vor fi primele si vor pleca ultimele din acea zona. Edilul- sef a sustinut ca de ambulanta va beneficia si reteaua de medicina scolara. „Vrem sa reactivam medicina scolara, sistem in care de aproape doua decenii nu s-a facut nimic. In acest context vom crea un transport de urgenta dedicat scolii”, a declarat edilul Capitalei.

Primul sarut gay de la Bollywood imparte India in doua

0

Bollywoodul si-a atras furia conservatorilor religiosi din cauza unui film ce include prima scena de sarut intre doi barbati filmata vreodata in India. Pelicula, denumita „Dunno Y… Na Jaane Kyun”, a fost realizata la scurt timp dupa ce India a legalizat homosexualitatea. In ciuda acestei reglementari, conservatorii nu au incetat sa arunce cu noroi in activistii gay, iar producatorii se asteapta ca totul sa explodeze in mai, cind pelicula va fi lansata. Filmul a fost catalogat drept varianta indiana a „Brokeback Mountain” si prezinta povestea unui actor „ce se compromite pe plan moral pentru a deveni faimos”. Recent, filmul „Dostana” a spus povestea a doi barbati heterosexuali ce pretindeau ca sint gay pentru a locui in aceeasi casa cu fiica proprietarului, insa „Dunno Y… Na Janne Kyun” este primul film unde inclinatiile sexuale ale personajelor sint prezentate fara perdea.

Specialistii

0

Cu ani in urma, termenul de talk-show ajunsese sa excedeze pe toata lumea. Fie ca era vorba despre cele politice sau de divertisment, suetele televizate erau percepute (si in 99% din cazuri lucrurile chiar asa stateau) drept latura cea mai diletanta a jurnalismului TV. Erau cadrul in care se putea spune, face, insinua orice, acuza si lauda oricit, dar, pe de alta parte, erau emisiunile la care se uita mai toata lumea. A trebuit sa treaca niste ani pentru ca talk-show-urile sa devina rutina, sa fie date uitarii glumele care se faceau pe acest subiect, iar românii sa capete experienta blazata a americanilor si vest-europenilor in urmarirea celui mai ieftin sport: datul cu parerea.
Asa stateau lucrurile atunci, inainte de OTV, Antena 2 si 3, Euforia, Realitatea etc. Posturile mai tinere au impus noi formate de talk-show si reprofesionalizari in rindul jurnalistilor din audiovizual. Au aparut spectacolele de debara, lansatoarele de bufoni si porno-“vedete”, emisiunile-wrestling, taifasul politic – si lista ar putea continua. Intre aceste specii diferenta e minima – toate au o componenta care le face asemanatoare: divertismentul logoreic.
Si pentru ca am pomenit de taifasurile politice trebuie sa precizez un lucru care totusi face diferenta intre ele si celelalte genuri: factorul care le individualizeaza este prezenta permanenta a asa-zisilor comentatori. Ca este vorba despre previziuni meteo, dezvoltare durabila, servicii secrete, proiectii economice, mersul trenurilor, literatura româna de azi, cercetare stiintifica, turism, armata – aproape ca nici nu mai conteaza cind vine momentul ca invitatii sa-si dea cu parerea. Sint zi de zi “pe sticla”, fara concediu, cu un bagaj inepuizabil de “informatii” si opinii, intr-un efort aproape patologic de a incerca sa devina parte a decorului din studioul de emisie. Ei sint specialistii nostri de zi cu zi, iar Antenelor le revine in principal, dar nu exclusiv, meritul de a le fi descoperit aceasta latura profesionala si de a-i livra comme il faut telespectatorilor in lipsa de (era sa scriu “ceva mai bun”) alta preocupare, oricare. Asa s-au fabricat vedetele genului. The Youtube Man – omul care si-a depozitat intreaga stiinta in laptop pentru a-i lasa creierului libertatea intreaga, individul patentind profesia de VJ politic. Moderatorul a carui figura inocenta implora specialistii din studio sa emita orice prostie, insinuare, acuza – rating sa fie. Comentatorul grobian altoit pe cariera de fost poet-dizident. Expertul in probleme de aparare, acum recalibrat pe atacul cu petarde si pocnitori media.
Acum inteleg de ce Realitatea nu a inventat subcategoria “Talk-show” la sectiunea “Jurnalism” a proiectului “10 pentru România”: Antenele ar fi luat tot podiumul, nu doar primul loc.

Japonezii au inventat «apa elastica»

0

Oamenii de stiinta japonezi au reusit sa creeze „apa elastica”. Inventata la Universitatea din Tokyo, noua substanta consta, in proportie de 95%, din apa, restul de doua grame constind in clei si materie organica. Ingredientul rezultat seamana cu jeleul sau gelatina, fiind foarte elastic si transparent. Inventia a fost prezentata publicului larg saptamina trecuta, in cel mai nou numar al revistei „Nature”. „Apa elastica” este nepoluanta pentru mediu si sigura pentru oameni, putind fi folosita, pe termen lung, in tehnologia medicala pentru a vindeca ranile si a sutura operatiile. Daca densitatea ii va fi sporita, „apa elastica” ar putea fi folosita pentru a produce „materiale plastice ecologice” sau sa inlocuiasca complet plasticul.

1.000 de zile de cind Madeleine McCann a disparut

0

S-au implinit 1.000 de zile de la data de 3 mai 2007, cind Madeleine McCann, o fetita care nu implinise inca patru ani, a fost rapita din statiunea portugheza Praia da Luz, unde se afla impreuna cu parintii ei, Kate si Gerry.

Tristul eveniment a fost comemorat de fundatia care ii poarta numele printr-un dineu de stringere de fonduri, care a avut loc in Londra, la Kensington Roof Gardens. Tacimul a costat 150 de lire sterline (aproape 170 de euro), dar pentru celebritatile din „lumea buna” a capitalei britanice, cum ar fi scriitoarea J.K. Rowling, care a donat fundatiei Madeleine McCann mai multe volume din seria Harry Potter cu autograful ei, ori miliardarul Sir Richard Branson, patronul companiei Virgin Atlantic, pretul nu constituie o problema. Branson si-a folosit imperiul media (din care face parte postul de televiziune Sky News) pentru a „pune tunurile” pe politia portugheza, care la un moment dat ii acuzase pe Kate si Gerry McCann ca si-ar fi ucis fetita si au ascuns cadavrul. Incasarile strinse la dineu vor fi folosite pentru plata grupului de detectivi particulari care continua cautarea Madeleinei McCann in intreaga lume.
l

Românii nu mai vor «criza» la TV

0

Românii s-au saturat sa vada la posturile TV emisiuni pe tema crizei financiare si apreciaza ca televiziunile exagereaza constant informatiile negative pe acest subiect, arata un studiu realizat de UPC.

*“Interziceti vestile proaste!”*

Potrivit sondajului, 44,2% dintre respondenti considera ca televiziunile sint vinovate de inrautatirea situatiei (economice – n.r.), iar aproape jumatate dintre români (48,4%) s-au saturat sa vada la televiziuni subiectul “criza financiara”. In ceea ce priveste programele TV referitoare la efectele crizei financiare, 39,3% se uita la astfel de emisiuni pentru a-i ajuta pe cei care si-au pierdut locul de munca, 29,6% spun ca nu vor sa vada la TV oameni care isi pierd locul de munca si locuinta din cauza crizei si 16,9% considera ca programele TV care arata efectele negative ale crizei asupra populatiei ar trebui interzise. Pe de alta parte, aproape jumatate (46,5%) dintre românii care au luat parte la studiu considera ca televiziunile prezinta in mod exagerat criza economica, 44,2% apreciind si ca posturile TV sint de vina pentru inrautatirea situatiei.

*Au strins si cureaua distractiei*

Potrivit studiului UPC pe 2009, românii si-au modificat comportamentul ca urmare a crizei economice, mergind mai putin la restaurant si in baruri (54%) sau la cinema (44%). In plus, ei fac si mai putin sport (28%), se uita mai putin la DVD-uri sau video (27%) si joaca mai putin jocuri video (27%). In ceea ce priveste divizarea timpului liber, românii stau cu familia (28,7 ore pe saptamina), navigheaza pe internet (22,4 ore), se uita la televizor (16,3 ore), citesc ziare (4,4 ore), urmaresc DVD-uri (3,7 ore), joaca jocuri video (2,9 ore), fac sport, merg la restaurant sau cinema. Cei care stau mai mult in fata televizorului (15%) fac acest lucru deoarece vor mai multe informatii despre criza financiara. Potrivit studiului UPC, 50% dintre români se informeaza in legatura cu criza economica de la televizor, 44% de pe internet, 4% din ziare si 1% de la radio.l

Evenimentul zilei de ieri

0

30 ianuarie
1649 Regele Charles I este decapitat pentru tradare, iar Anglia devine republica. Temindu-se de relele democratiei – printre care sistemul metric si volanul pe stinga – , englezii revin, peste trei luni, la monarhie.

31 ianuarie
1933 Moare scriitorul englez John Galsworthy. Un an mai devreme, membrii Academiei Suedeze ii acordasera Premiul Nobel pentru literatura, probabil ca sa nu fie nevoiti sa citeasca Forsyte Saga.

1 februarie
1809 Regele Olandei, Louis Napoleon, introduce sistemul metric. Astfel, se confirma inca o data faptul ca razboaiele napoleoniene au contribuit la raspindirea ideilor revolutionare in intreaga Europa, sistemul metric fiind, dupa cum se stie, unul dintre idealurile Revolutiei Franceze.

2 februarie
1754 Se naste politicianul si diplomatul francez Charles Maurice de Talleyrand-Perigord. A supravietuit sub sapte regimuri, cu unul mai mult decit Fouche, care nu prinsese si Vechiul Regim. A mai trait inca 18 ani dupa moartea lui Fouche, probabil de teama sa nu-i traga jegosul asta vreo teapa si sa-i bata recordul.

3 februarie
1395 Prima mentiune documentara a Cetatii Neamt – probabil, vreun hrisov al negustorilor brasoveni care se plingeau ca burgul lor s-a umplut de razesi.

4 februarie
211 Moare imparatul Septimius Sever, intemeietorul dinastiei Severilor. La urcarea pe tron, a dizolvat cohortele pretoriene care-i vindusera tronul lui Didius Iulianus si a ordonat uciderea unora dintre soldatii implicati – un abuz grosolan, avind in vedere faptul ca pretorienii organizasera o licitatie corecta, la care s-a putut inscrie orice senator care avea atitia bani sa-i cumpere.

5 februarie
45 i. Hr Cato cel Tinar, ultimul
inamic al lui Cezar, se sinucide. Astfel, peste un an, Cezar se va consola cu gindul ca macar il asasineaza prietenii, nu niste straini.l

Mariana Nitu – trei stiluri de coafat office

0

Fara indoiala, majoritatea femeilor si-ar dori ca aranjarea zilnica a parului sa nu mai fie o bataie de cap. Aceasta este si dilema Marianei Nitu din Bucuresti, care a cistigat o tunsoare si trei stiluri de coafura office, realizate in salonul Hair Conect, din str. Dimitrie Pompei nr. 10 A.

Astfel, Maria, cum ii spun prietenii, a invatat de la stilistul Alex Curt cum sa-si aranjeze singura parul, rapid dar atragator, inainte de a incepe o noua zi de lucru. In prealabil, parul – cu o radacina grasa si o lungime uscata – a fost spalat cu un sampon hidratant, dupa care au fost aplicate un spray pentru a descurca parul ondulat si o crema care protejeaza contra caldurii foehnului.

1 Pentru primul stil de coafat, stilistul Alex a ales sa-i intinda parul Mariei folosind o perie circulara si un foehn. Astfel, fiecare suvita de par se periaza sub caldura uscatorului de par, rezultind un par drept pe lungime si o idee ondulat la virfuri.

2 La cea de-a doua coafura, calota este putin tapata, pentru a da volum. Apoi, parul din lateralele fetei este dus la spate, iar cele doua suvite rasucite si prinse la spate cu o agrafa. In acest fel, veti avea fata libera, iar parul va fi prins intr-un mod clasic, si totodata modern

3 In final, parul este prins la spate cu un elastic, ce a fost ascuns cu o suvita de par, fixata cu o agrafa, iar
restul parului va fi tapat usor. Se vor lua, pe rind, parti din parul prins in coada si vor fi prinse neglijent in jurul elasticului, astfel incit sa formeze un coc ce pare facut in graba, dar totusi atent coafat.
l

Mac, Mac, cu rata in copac

0

Intotdeauna mi-au placut calculatoarele. Pentru ca te deschid la minte. Devii mai istet, mai profund, te baga in reteaua constiintei globale si te transformi, asa, in ceva mai usor. Si, cu cit calculatorul este mai istet, cu atit te destepti si tu mai tare. Dar acum, sint in salonul stabilimentului si nu am acces la calculator. Doar cind mai sta motanul Virgil la mine-n brate il apuc de coada si simt ca am un vag acces la reteaua mondiala a internetului. Dar e prea slab sentimentul. Dar las’ ca vorbesc eu cu cineva sa-mi aduca un laptop pe care o sa-l ascund in spate la cazane sa nu ma prinda astia. Si o sa fiu la curent cu toate nebuniile din toata lumea. Si o sa impinzesc informatiile in tot spitalul. Plus ca, se spune ca informatia iti da putere, asa ca n-o sa mai fiu nevoit sa fac gimnastica sa ma mentin in forma. Deodata, in salon, se aude o bubuitura puternica. Pe linga faptul ca se crapase de ziua si asta a reverberat puternic in mediu, vine si domn’ doctor si da cu piciorul in usa salonului care se deschide cu zgomot. “Mama ma-sii Pandane”, zice el cu naduf, scotind ceva din buzunar. “Mai tii minte ca am venit o data la tine sa-mi repari aifonu’?”. “Da domn’ doctor. Ati vrut sa vi-l gelbrecuiesc cu foarfeca, si am reusit”. “Mai Pandane, acu’ un an, venind acasa am vazut o tipa care se uita intr-un copac facind disperata gesturi din miini. Primise cadou o rata vie sa o faca pe varza si rata i-a zburat din balcon in copac. Si am ajutat-o s-o dea jos pe rata din copac si de atunci am devenit iubiti. Acu’, ca tot e ziua mea, mi-a facut cadou asta”. Si-mi arata un fel de aifon mai mare. “Ce
i-ai facut domn’ doctor la aifon? L-ai aruncat de la balcon de l-ai latit asa? Asta chiar ca n-am mai vazut domn’ doctor. O tehnologie asa elastica”. “Nu Pandane, asta e ipad, nu e iphone. D-abia l-au lansat”. “Mai, domn’ doctor ma ametiti de tot. Ăsta e aifon domn’le latit cu latitorul, domn’ doctor”. “Nu Pandane, e un produs total nou. E un computer, Pandane. Si vreau sa mi-l gelbrecuiesti si
p-asta ca altfel nu fac nimic cu el.” “Domn’ doctor, sigur nu e
aifonu calcat de camion? Ca prea seamana”. “Nu Pandane”. “Lasati-l aici. Fiind mai lat e mai greu de gelbrecuit. E gata miine si pentru favoru’ asta imi datorati o rata. Care sa faca Mac”.

Copiii lui Jacko ar putea cinta la Premiile Grammy

0

Prince Michael (13 ani), Paris (12 ani) si Blanket (8 ani), cei trei copii ai lui Michael Jackson ar putea cinta la Premiile Grammy, ce vor avea loc duminica aceasta. Sau cel putin asa sustine Ryan Seacrest, cel care va fi gazda evenimentului. „Tocmai am vorbit cu producatorii executivi ai Premiilor Grammy… Am auzit ca cei trei copii ai lui MJ vor cinta”, scrie Ryan pe contul sau de Twiiter. Desi nu sint deloc putini cei care mor de curiozitate sa-i auda pe Prince Michael, Paris si „Blanket” cintind, nu se stie cit de fericit ar fi Regele Pop-ului daca ar vedea ce se intimpla cu mostenitorii sai. Dupa cum se stie, Jacko isi proteja din rasputeri copiii de scena publica, incercind sa le ofere copilaria normala de care el nu a avut parte. Sau poate ca sint doar zvonuri menite sa creasca audienta evenimentului.

Alicia Keys, logodita cu un barbat insurat

0

Alicia Keys s-a logodit cu o zi inainte de a implini 29 de ani (25 ianuarie). Alicia a fost ceruta de sotie de iubitul sau, producatorul Swizz Beatz, in virsta de 31 de ani. Beatz, care acum se afla in plin proces de divort cu fosta sotie, Mashonda, i-a oferit artistei un inel cu diamant de 7 carate. Desi reprezentantii Aliciei au infirmat zvonurile, apropiati ai cintaretei au dezvaluit ca „acum, (Swizz si Alicia n.r.) se afla in Hawaii, celebrind logodna si ziua ei de nastere. Alicia de simte binecuvintata, este cu omul care a inspirat-o foarte mult pentru muzica de pe noul ei album (The Element of Freedom n.r.)”.

Kate Moss, nevopsita la lansarea colectiei de genti

0

Fie imaginea de bunicuta este in mare voga sezonul acesta, fie stilistul lui Kate Moss (36 de ani) a avut doua miini stingi atunci cind a vopsit-o. Fiind la Paris in urma cu doua zile, pentru a-si lansa colectia de genti, fotomodelul a aparut in fata paparazzilor avind suvite naturale gri „presarate” prin parul sau blond. Desi acesta nu este look-ul care o prinde cel mai bine, Kate este cunoscuta ca fiind un adevarat trendsetter in materie de moda, astfel ca nu ne-ar mira daca parul grizonat ar fi adoptat de femeile din intreaga lume. Kate Moss a creat genti pentru compania Longchamp, iar colectia cuprinde trei teme: Rock’n’Casual, Rock’n’Travel si Rock’n’Glam.

Sotul lui Brittany Murphy da in judecata Warner Bros.

0

Simon Monjack, sotul actritei Brittany Murphy, considera compania Warner Bros. responsabila pentru moartea sotiei sale si are de gind sa ii implice intr-un proces extrem de lung si costisitor. Conform declaratiilor lui Simon, Murphy a fost distrusa atunci cind a pierdut un rol in continuarea desenului animat „Happy Feet”, ceea ce i-ar fi cauzat atacul de cord. Anterior, Brittany a fost eliminata din filmul „The Caller” din cauza comportamentului sau dezordonat, desi producatorii peliculei au declarat ca decizia de a parasi platoul de filmare „a fost luata de comun acord”. In timp ce Monjack sustine ca Warner Bros. a profitat de conjunctura de la „The Caller” pentru a anula contractul pentru „Happy Feet 2”, reprezentantii companiei au declarat oficial ca „orice acuzatie ca Warner Bros. Pictures este responsabila pentru moartea lui Brittany Murphy este falsa si defaimatoare. Warner Bros. si Murphy nu au incheiat nicio intelegere pentru «Happy Feet 2»”.

Sotia lui Charlie Sheen, din spital la dezalcoolizare

0

Imediat ce a parasit spitalul din Los Angeles, unde a fost internata pentru pneumonie, sotia lui Charlie Sheen s-a dus la dezalcoolizare. Brooke Mueller s-a internat in centrul de reabilitare „Two Dreams Outerbanks” din Corolla Village, Carolina de Nord. „Brooke recunoaste ca are o problema cu alcoolul si are nevoie de ajutor, pentru ca nu poate face fata singura”, a declarat tatal acesteia. „Two Dreams Outerbanks” este descris ca fiind extrem de elegant, iar lista de activitati este atit de mare, incit pare mai degraba un centru de relaxare decit unul de dezalcoolizare. Iar pentru a scapa de viciul ce nu i-a dat pace nici in timpul sarcinii, Brooke va scoate din buzunar nu mai putin de 25.000 de dolari pe saptamina (circa 17.850 de euro).

Will Smith vrea sa fie presedintele SUA

0

Will Smith (41 de ani) vrea sa devina presedintele SUA, si nu este vorba doar de scenariul unui nou film al sau. Jada Punkett Smith (38 de ani), sotia actorului, a confirmat faptul ca Will se gindeste sa renunte la cinematografie pentru a face politica, iar telul sau este ca intr-o zi sa ajunga la Casa Alba. „Will se gindeste foarte serios sa intre in politica. A spus mai demult ca vrea sa devina presedintele SUA, insa nu a glumit, asa cum au crezut multi oameni. Vorbeste foarte serios”, a declarat Jada, si ea actrita. Momentan, Will nu se poate imagina inlocuindu-l pe Obama, insa pe Jada nu ar deranja-o daca va deveni Prima Doamna la urmatoarele alegeri. Iar pentru a dovedi ca este gata sa devina sotie de presedinte, actrita a dezvaluit ca vrea sa reformeze sistemul de educatie din SUA si deja se pregateste pentru campania de schimbare a acestuia.

“Louise – Michel”: Ghici cine e barbatul?

0

Cind se apuca francezii sa creeze comedii negre, nu poate sa-i intreaca nimeni. “Louise- Michel” este o poveste pe cit de verosimila, pe atit de aiurita. Scenariul dement i-a placut atit de mult celebrului Mathieu Kassovitz, incit a acceptat sa se numere printre producatorii filmului si chiar sa joace un rol episodic. Louise (Yolande Moreau) este muncitoare intr-o fabrica. Seful nu le da muncitoarelor bonuri de masa, nici mariri de salarii, dar le face o “surpriza”: le ofera salopete noi. Iar a doua zi, cind se duc la munca, femeile gasesc hala golita de masinile la care lucrau. Ramase pe drumuri, primesc cu entuziasm ideea Louisei de a plati un asasin care sa le razbune, curatindu-l pe sef. Talimba, obeza si cu par pe miini, Louise purcede la cautarea ucigasului. Il gaseste – absolut din intimplare – pe Michel Pinchon (Bouli Lanners), un om creat parca dupa chipul si asemanarea ei, pe care mama lui pare sa-l fi transformat in fetita, imbracindu-l de mic in rochite si strigindu-l Cathy. Desi e fatalau pina in maduva oaselor, Michel incearca sa joace rolul unui barbat adevarat, imitind miscarile eroilor din westernurile americane (atentie la muzica de fond!). Desigur, da cu oistea-n gard de fiecare data. Comedia abunda in scene pe care ti le reamintesti amuzat: blocul prabusit in spatele Louisei, pantofii de step ai lui Michel, verisoara muribunda, transformata in criminal-zombie, impuscarea vacii, inginerul paranoic si umbrelele lui, dezlegarea misterului care invaluie sexul celor doi protagonisti etc. Cum ar veni, un film cu efect indelungat.

“Louise – Michel”
Franta, 2009
Scenariul si regia: Benoit Delépine, Gustave de Kervern
Distributia: Bouli Lanners, Yolande Moreau, Benoit Poelvoorde, Hervé Desinge, Mathieu Kassovitz

“Dr. Parnassus” – Heath Ledger a trecut prin oglinda viselor

0

Aparent, un simplu magician de bilci, Dr. Parnassus (Christopher Plummer) este nemuritorul care pazeste povestile, singurele in stare sa sustina Universul si fara de care nu mai exista nimic. Povestile izvorasc din imaginatie, iar visul este lumea in care imaginatia isi gaseste libertatea absoluta. De aceea, filmul lui Terry Gilliam te duce intr-un vis minunat, din care te trezesti mereu prea devreme. Parnassus, la fel ca Faust, a intrat prosteste in jocul diavolului Mr. Nick (muzicianul oscarizat Tom Waits). In urma pariului cu Mr. Nick, Parnassus devine nemuritor, dar trebuie sa plateasca scump, oferindu-i acestuia copilul pe care urma sa-l aiba cindva. Si, iata, fiica sa, Valentine (supermodelul Lily Cole), tocmai implineste 16 ani si urmeaza sa intre in posesia lui Mr. Nick. Desi stie ca diavolul triseaza de fiecare data, Parnassus incearca sa-si salveze fiica, propunind un nou pariu: cel care va reusi sa cucereasca cinci suflete, cistiga si ia totul. Intre timp, apare si Heath Ledger, intruchipind un spinzurat care atirna sub un pod. Omul nu e mort, dar are niste semne ciudate pe frunte. Valentina se indragosteste de misteriosul tinar care, de cite ori va trece prin oglinda magica a lui
Parnassus, va avea un chip nou (Johnny Depp, Jude Lowe, Colin Farrel). Acest artificiu a fost inventat de Terry Gilliam pentru ca Heath Ledger a murit in timpul filmarilor. Astfel, toti cei care l-au iubit, isi pot imagina ca, de fapt, Ledgern-a murit ci a trecut in lumea fabuloasa din spatele oglinzii lui Parnassus.

“Dr. Parnassus”
(“The Imaginarium of Dr. Parnassus”, SUA, 2009)
Regia: Terry Gilliam
Scenariul: Terry Gilliam, Charles McKeown
Distributia: Heath Ledger, Christopher Plummer, Johnny Depp, Jude Law, Colin Farrel, Verne Troyer, Lily Cole, Andrew Garfield, Tom Waits

ADRIAN COPILUL PROBLEMĂ

0

Adrian Mutu a fost testat pozitiv dupa meciul AC Fiorentina – AS Bari, de pe 10 ianuarie a.c, scor 2-1, in care „Briliantul” a si marcat un gol.

Substanta interzisa folosita de român ar fi sibutramina, un stimulent folosit pentru inhibarea poftei de mincare, dar care este folosit si pentru imbunatatirea musculaturii. In 2010, Mutu a marcat sapte goluri in sase meciuri oficiale, ara­tind o forma fizica de invidiat in ciuda faptului ca venea dupa o perioada mare de repaus, cauzata de mai multe probleme medicale. Testul antidoping a fost comandat de Comitetul Olimpic Italian, analizele fiind efectuate la Roma. CONI a precizat ca este vorba despre proba A, urmind sa fie analizata si proba B, dar in cazuri extrem de rare cele doua probe au rezultate diferite.

*Anuntat la antrenament*

Mutu a primit vestea ca a fost depistat pozitiv cu sibutramina, ieri, la ora 16.10, in timpul antrenamentului pe care l-a intrerupt imediat. Vestea i-a fost data de doctorul Paolo Manetti si de managerul Roberto Ripa, iar Mutu a parut socat. Ulterior, Mutu s-a retras de pe teren si a mers la vestiare. Românul n-a comentat situatia, dar va organiza in cel mai scurt timp posibil o conferinta de presa pe aceasta tema.

*La Chelsea s-a drogat cu cocaina*

Mutu risca o suspendare intre 1 si 4 ani, fiind recidivist, conform Codului Mondial Antidoping, dupa ce a mai fost suspendat in decembrie 2004, pentru sapte luni, pe cind juca la Chelsea, tot dupa ce a picat un test antidoping, atunci fiind vorba, insa, despre consum de cocaina. In plus, atacantul român a fost condamnat de FIFA sa plateasca gruparii engleze despagubiri de 17 milioane de euro!

*Aparat de colegi*

„Am auzit si eu acum de acest lucru, dar poate nu e adevarat. Eu spun sa asteptam sa vedem daca se confirma. Eu nu pot sa cred un astfel de zvon”, a spus si Gica Popescu, impresar si aparator al lui Mutu in perioada scandalului de la Chelsea. De asemenea, mai multi „tricolori”, in frunte cu Rat, Marica si Lobont, au declarat ca nu cred ca Mutu s-a dopat si ca asteapta rezultatul probei B. La 31 de ani, Mutu risca sa-si incheie cariera de fotbalist, fiind greu de crezut ca va mai putea reveni dupa inca o suspendare, fie si daca aceasta va fi de doar un an.

*Ce este sibutramina*

Sibutramina este o substanta activa care se gaseste in medicamentele de slabit si care anuleaza pofta de mincare. In România, pastilele care contin sibutramina mai sint denumite si „pilulele magice” si sint folosite, in general, de femeile care incearca sa slabeasca. Din punct de vedere medical, sibutramina afecteaza doi neurotransmitatori de la nivelul creierului: noradrenalina si serotonina. Acesti neurotransmitatori sint niste substante chimice, depozitate in celulele nervoase, iar rolul sibutraminei este tocmai acela de a preveni reabsorbtia in celulele nervoase a respectivilor neurotransmitatori. Practic, sibutramina ajuta la reducerea greutatii corporale prin cresterea cantitatii de noradrenalina si serotonina care actioneaza liber la nivelul creierului. Cu alte cuvinte, substanta sibutramina induce senzatia de satietate in timp ce se consuma alimente in cantitati mici.

*Care sint reactiile adverse*

Ca orice substanta regasita in medicamente, si sibutramina are reactii adverse si dintre cele mai diverse: dureri de cap, constipatie, senzatie de voma si de gura uscata, insomnie, transpiratie abundenta, parestezii, palpitatii, ameteli, anxietate sau hipertensiune arteriala.

*Substanta interzisa de Agentia Europeana pentru Medicamente*

Uniunea Europeana a decis sa interzica vinzarea medicamentelor ce contin sibutramina, la solicitarea Agentiei Europene pentru Medicamente. Motivul il reprezinta faptul ca sibutramina poate provoca accidente cardiovasculare si chiar infarct. Un studiu realizat de AEM a aratat ca riscurile tratamentului cu pastile care contin sibutramina sint mult mai mari decit beneficiile pe care ar putea sa le aduca. Medicamentele care contin sibutramina sint urmatoarele: Reductil, Reduxade, Afibon, Ectiva, Lindaxa, Meissa, Meridia, Minimacin, Minimectil, Obesan, Sibutral, Sibutril, Siluton, Sitrane, Zelixa si Zelium. Toate sint folosite pentru tratarea obezitatii sau supraponderalitatii.

*Clasificare WADA: substanta anorexica*

Agentia Mondiala Antidoping (WADA) este categorica in privinta substantelor dopante. Pentru specialistii WADA, sibutramina intra in categoria substantelor anorexice si este total interzisa, chiar daca ea este folosita fie si numai pentru a taia pofta de mincare a sportivilor. Deoarece are statut de recidivist, pe Adrian Mutu il paste o suspendare intre unu si patru ani!

*Mutu, al 4-lea sportiv dopat cu sibutramina*

Pastilele care contin sibutramina fac parte din medicamentatia luata in mod inconstient de sportivi. Unii scapa de controalele WADA, altii sint prinsi, in aceasta ultima categorie intrind doi atleti si un ciclist. Rusul Sergey Mironenko a fost depistat pozitiv cu sibutramina la un control efectuat in februarie 2008 la Campionatele Nationale de Atletism ale Rusiei. A primit o amenda si-o avertizare publica, fiind descalificat din toate competitiile la care participa, plus o suspendare de sase luni! Si atletul danez Jaanus Uudmae a primit aceeasi pedeapsa pentru folosirea sibutraminei la „europenele” de la Odense (iulie 2007). In fine, ultimul sportiv despre care se stie ca a fost depistat cu sibutramina este ciclistul italian Lorenzo Bernucci. In 2007, el si-a recunoscut greseala, declarind ca nu stia ca sibutramina este pe lista substantelor interzise de WADA. Masura luata impotriva lui: o suspendare de un an. l

Davos 2010: Sarkozy vrea „schimbarea la fata” a capitalismului

0

Vedeta editiei din acest an a Forumului Economic Mondial, care are loc in statiunea elvetiana Davos, s-a dovedit a fi presedintele francez Nicolas Sarkozy, care a cerut „o redefinire fundamentala” a sistemului capitalist, caruia „trebuie sa i se restaureze dimensiunea morala”. Sub acest aspect, Sarkozy se afla „pe aceeasi lungime de unda” cu omologul sau american Barack Obama si cu premierul britanic Gordon Brown, care vor lua masuri drastice de regularizare a sistemului bancar. Nu este deloc de mirare ca, pentru mai toti bancherii prezenti la Davos, Obama este „inamicul public nr. 1”, locul doi revenindu-i lui Brown. Ce loc ii rezerva lui Sarkozy sefimea de la Barclay’s si JP Morgan Chase, ramine de vazut… Oricum, de criticile lui Luis Inacio Lula da Silva au scapat, pentru ca presedintelui brazilian i s-a facut rau chiar in avionul care il ducea la Davos – asa ca, pina la urma, a ajuns la spital din cauza tensiunii marite.

Cecenia, tara schiorilor?

0

Mania schimbarii brandului de tara pentru atragerea turistilor straini nu apartine exclusiv „elitei” politice dimbovitene. O are si presedintele cecen Ramzan Kadirov, fost luptator de gherila metamorfozat in aliat al lui Putin, care „vede” potentialul turistic „imens” al tarii sale, al carei peisaj „aminteste de Elvetia”. In viziunea lui Kadirov, Cecenia ar trebui sa devina o „Elvetie a estului”, o tara a statiunilor montane si a pirtiilor de schi. Ce e drept, e drept: potentialul turistic al Ceceniei a fost confirmat si de expertii rusi chemati sa-si dea cu parerea. Dar – trebuia sa existe si un „dar” – infrastructura turistica din Cecenia se remarca prin cea mai desavirsita lipsa. Nu lipsesc insa comandantii militari rebeli care continua lupta cu „imperialismul rus” (si chiar cu tot ce nu e islamic), cum ar fi Doku Umarov, care „bintuie” cu luptatorii sai exact prin acele zone in care s-ar putea construi statiunile mult-dorite de presedintele Kadirov…
l

Obama, la primul discurs despre starea natiunii

0

Miercuri, 26 ianuarie, cel de-al 44-lea sef al executivului american si-a tinut in fata Congresului SUA primul sau discurs despre starea natiunii americane. Dupa ce a inceput prin a le spune americanilor ca sint din nou „pusi la incercare” si ca „trebuie sa raspunda chemarii Istoriei”, Obama a revenit asupra temelor din campania sa electorala, inlocuind insa intens-mediatizatul „yes, we can” cu „ce-a fost mai greu a trecut” pentru ca „economia incepe sa-si revina”. Nu a uitat sa puncteze ca 2 milioane de americani si-au pastrat slujbele datorita masurilor luate de Administratia sa, iar senatorilor si deputatilor prezenti le-a cerut sa-i prezinte „de urgenta” o lege privind protejarea locurilor de munca. Nu au lipsit nici atacurile la adresa bancilor si nici promisiunea reducerii cheltuielilor guvernamentale. Si nici o variatiune pe tema „grelei mosteniri” lasate de Administratia Bush: doua razboaie si o criza economica. Cele doua razboaie (din Irak si Afganistan) au fost aproape singurele teme de politica externa din discursul de 70 de minute tinut de Obama, iar securitatea nationala a fost si ea mentionata spre sfirsitul discursului. Fara a se referi in mod explicit la ascensiunea Chinei (fenomen pe care americanii il considera extrem de ingrijorator), Obama a tinut sa dea asigurari ca „nu va tolera” ca America sa ocupe alt loc decit primul in topul marilor puteri. Usor de zis si greu de facut, pentru ca deficitul bugetar american depaseste 1,4 trilioane de dolari si este in continua crestere. Cit priveste „felul in care se face politica la Washing­ton”, Obama a recunoscut ca nu a izbutit sa-l schimbe…

In Mehedinti, PSD isi pune poalele-n cap

0

“Divortul” unora dintre pesedisti de partidul condus de Geoana este urmat, in unele cazuri, de partaje cu scintei. Este cazul Mehedintiului, unde matrasirea familiei Nicolicea de la conducerea filialei s-a soldat nu numai cu pagubirea social-democratiei de doi frati – Eugen si Liviu, dar si cu o bataie, la propriu, pentru sediul local al partidului. Circul propriu-zis s-a desfasurat in nocturna, mai exact in cursul noptii de miercuri spre joi. Atunci, pesedeii ramasi, in frig, in afara usii trintite in nas de cei doi frati Nicolicea, s-au pus cu ciocanele pe incuietori, vrind sa cucereasca prin forta reduta. La asa o panarama, logic, a intervenit si politia – care, evident, a tinut doar scorul. Explicabil, din moment ce este vorba de o speta huligano-politica. Cit despre motivele concrete, fratii Nicolicea sustin ca sediul PSD Mehedinti (mai exact cladirea in care functiona acesta) le apartine de drept, achizitionat fiind de o fundatie prezidata la vremea aceea de Eugen Nicolicea. Adversarii reclama la rindul lor dreptul de a dispune cum vor de sediul partidului ai carui membri continua sa fie, spre deosebire de “migratorii” Liviu si Eugen. La nivel mediatic insa, nici nu are prea mare importanta cine are dreptate, important este doar ca PSD isi pune nu numai la centru, ci si in teritoriu, poalele-n cap.l

Seres, dorit de hunedoreni in locul Danielei Popa

0

Locul lasat liber de Daniela Popa in fruntea PC s-ar potrivi foarte bine lui Codrut Seres (actualul secretar general al partidului) – cred conservatorii hunedoreni. Filiala in cauza i-a propus, ieri, lui Seres sa candideze pentru sefia formatiunii: „Noi consideram ca fostul ministru Seres are experienta politica necesara pentru aceasta functie”. Sustinatorii lui Codrut Seres mai cred ca posibilul contracandidat, Dan Constantin (in prezent secretar executiv al PC), nu este suficient de copt pentru o asemenea inalta pozitie: „Tineretea nu este intotdeauna un avantaj. (…) Dan Constantin este o persoana remarcabila pe care noi o vedem foarte potrivita pentru functia de prim-vicepresedinte al PC, o functie care in acest moment nu exista, dar consideram ca trebuie infiintata”.l

Succesorii lui Geoana se calca in picioare

0

Pesedistii roiesc in jurul jiltului prezidential ocupat de Mircea Geoana. Practic, pretendentii la prima functie social-democrata a tarii se calca pe picioare, ingrosind zilnic lista candidatilor. Ultimul venit: deloc celebrul Andrei Alexandru – fostul purtator de cuvint al lui Nicolae Vacaroiu. La startul cursei tropaie, doar pe jumatate hotarit, si Dan Nica.

*Who the f… is Andrei Alexandru?*

Iesit in evidenta publica doar atunci cind CNSAS l-a acuzat de colaborare cu fosta Securitate (in 2007 e.n.), Andrei Alexandru sustine ca s-a decis sa candideze la sefia PSD deoarece, dupa 20 de ani, ii cunoaste indeaproape „istoria si culisele”: “Consider ca am capacitatea si cunostintele necesare, precum si experienta acumulata alaturi de presedintele Iliescu, pentru care am lucrat mai multi ani, precum si alaturi de Nicolae Vacaroiu. Am capatat o experienta utila, care imi va fi de folos in cazul in care voi reusi in acest dermers al meu”.
Chestionat cum sta cu sustinerea interna necesara intr-o astfel de cursa, Alexandru a ales calea modestiei: “Nu vreau sa ma laud, sa dau nume de presedinti de filiale sau de filiale, insa sint convins ca atunci cind voi prezenta ideile mele voi cistiga sustinerea lor, fara sa fiu nevoit sa organizez petreceri la tot felul de restaurante din tara, asa cum a facut Mircea Geoana”.

*Nica da si el tircoale*

Cunoscut ca un cal breaz in politica bastinasa, spre deosebire de “no name”-ul Andrei Alexandru, Dan Nica este si el incercat de ambitii de marire. Deocamdata, acesta si-a facut cunoscuta aspiratia doar colegilor de partid galateni – filiala pe care o si conduce. Spre neplacuta surpriza a fostului ministru de Interne insa, multi pesedisti din ograda lui au demonstrat ca-l prefera pe Adrian Nastase. Concluzia e chiar pe bune, din moment ce Nica a avut nefericita idee de a-si sonda filiala profund democratic, poftindu-i pe reprezentantii la virf ai social-democratilor din Galati sa scrie pe un bilet numele candidatului dorit. Nastase, Nica, Geoana – a fost topul rezultat din sondajul ultrademocratic.

Paranormal

0

Pasarea sufletului si spirala nemuririi

Egiptologii au gasit, in sfirsit, o explicatie pentru cele doua mumii – una aflata la Muzeul Paul Getty din California si cealalta in Elvetia – care purtau pe pintece pasari, de asemenea, mumificate. Fiind singurele „mumii cu pasari”, greu s-a ajuns la un numitor comun si anume ca raposatii fusesera preoti de rang foarte inalt, cunoscatori ai misterelor zeului Thot – zeul intelepciunii si inchizitorul sufletelor – iar pasarile reprezentau ofranda pentru ca sufletelor sa li se asigure nemurirea. Preotii daci cunosteau simbolistica pasarii sufletului, care s-a pastrat pina in prezent in ritualurile de inmormintare. Semicalotele sculptate din calcar descoperite in incinta sacra de la Sarmizegetusa Regia si la Fetele Albe redau in centru pasarea sufletului, iar deasupra sapte benzi asemenea unor orbite, care pot fi socotite cele sapte “vami” din mitologia populara.
Ca este vorba de un ritual al trecerii in lumea de dincolo o demonstreaza obiceiul pastrat si astazi in popor ca la inmormintare sa se coaca piinici rotunde avind in centru o pasare care se desprinde din orbita terestra. Colacelul se numeste “hulub”. Alti colacei de inmormintare sint “scarita”, “ciurul” si “crestate”, toate prezentind spirala nemuririi, „tunelul” spre viata de apoi, amintit de toti cei care au fost in moarte clinica. In dialogurile sale, Platon vorbea despre pasarea sufletului din religia tracilor: “Cind sufletul e desavirsit si bine inaripat, se ridica in vazduhuri” (dialogul cu Phaidros).

Aliosenka, extraterestrul
din Urali

Dupa ce au facut nenumarate teste de laborator pe mostre ADN prelevate de la o creatura gasita in Urali, cercetatorii rusi sustin ca au descoperit o gena nonterestra. Povestea a inceput in 1996, in localitatea Kistim, regiunea Celiabinsk. O batrina care nu mai avea pe nimeni a gasit in padure o vietate ciudata, cit un fetus de copil, care agoniza. A luat-o acasa si, crezind ca e un avorton, a botezat-o Aliosenka si a incercat sa o salveze. A ingrijit-o cum a stiut mai bine, dar, peste citeva zile, creatura a murit. Nu a fost ingropata, lumea venind sa o vada ca pe o curiozitate superstitioasa. Dupa un timp, batrina a fost lovita de o masina si a murit, iar creatura a disparut fara urma. Intr-un tirziu, politia din Kistim l-a arestat pe Vladimir Nurtdinov, un hot de cabluri, gasind asupra lui, intr-un saculet, trupul mumificat al creaturii. Medicul legist Stanislav Samoskin a constatat ca vietatea avea doar patru oase care formau capul, nu sase ca la om, plus alte diferente de structura a scheletului.
Specialistii de la Institutul Medico Legal din Moscova au efectuat mai multe teste de laborator pe mostre de ADN. Intr-un tirziu au fost nevoiti sa admita ca au descoperit o gena care nu corespunde tipului uman, nici maimutelor antropoide. “Molecula ADN este elongata. O astfel de forma nu exista in baza de date a laboratorului genetic. Nu pare a fi vorba de o creatura paminteana”, a declarat Vadim Cernobrov, coordonatorul echipei. In plus, Aliosenka seamana cu enigmatica creatura inscriptionata pe discurile Dropa, vechi de peste 10.000 de ani, descoperite intr-o pestera din Byan Kara Ula, Tibet. l

Dungile marinaresti

0

Construiti, ca de obicei, de la piesa de baza (1) si mergeti catre imediat urmatoarea cea mai importanta (2), adaugati o fusta cu un detaliu sic (3), o geaca din piele cu efect de denim – fara a uita ca si una din denim pur se potriveste la fel de bine (4) – si o poseta cu lant intr-o apropiata nota biker (5).

Va amintiti de imaginile legendare cu Coco Chanel? Sau poate de acelea din filmele dedicate ei? Sau de pozele vechi din albumele de familie ale anilor ’60, cind toate figurile feminine redau, dupa posibilitati si inspiratie, moda internationala à la Saint Tropez?
Palarii ample, coafuri suspendate, Louis de Funès, oche­larii-musca, tusul pe pleoape, rujul rosu, talia marcata, o feminitate fara limite si, desigur, dungile asa-zise marinaresti. Mai tirziu, in decada ’80-’90, Jean Paul Gaultier le-a readus in atentia modei, insa in esenta acestea au reprezentat dintotdeauna un must-have im­perativ. Acea piesa care nu trebuie sa lipseasca din garderoba, un element casual, cool, trendy, clasic, elegant si sport in acelasi timp, care te poate scoate oricind dintr-o dilema vestimentara. In iarna 2010, cit si in primavara ce se va instala curind, dungile marinaresti si mai cu seama, tricoul cu acest tip de dungi formeaza unul dintre valurile puternice ale modei.

*De ce purtam dungile marinaresti*

lpentru ca arata “curat”, simplu si totusi au capatat un fel de aura “aristocratica”, parind a fi alegerea acelora cu un foarte rafinat discernamint vestimentar
lpentru ca cele mai nobile duo-uri cromatice ramin alb-negru si alb-albastru
lpentru ca mitul conform caruia dungile marinaresti ar dezavantaja silueta este fals (totul tine de proportie si de echilibrul ansamblului tinutei)
lpentru ca arata excelent cu coliere pretioase, cu un sirag de perle si cu tenisi in picioare, la fel de bine cum arata cu tocuri ucigatoare

*Cum purtam dungile marinaresti*

lun tricou cu astfel de dungi se poate purta cu fuste bubble scurte, cu o geaca din piele si botine cu toc ultra-inalt
lcu fuste-creion, cu talie inalta, mergind foarte putin in jos, peste genunchi, cu un sacou din tweed si botine pentru un look ceva mai pretentios
lcu jeansi skinny sau salvari si pantofi decupati, cu bot semi-ascutit si cu un generos toc stiletto; “acoperiti-va” sus cu un sacou usor masculin sau cu o vesta din blana tip poncho, ampla, dar nu foarte lunga
lcu dres negru opac, o pereche de jeansi scurti, un sacou, o pereche de balerini si o poseta cu lant; recomandabil si ultra-fashion aici ar fi sa adaugati o pereche de ochelari stil Woody Allen (preferabil de vedere, pentru a-i putea purta si in incinta; si ce daca nu aveti dioptrii? Apelati la lentile false)
lun colier amplu, greu, “vizibil” va crea o puternica impresie pe un fond marinaresc; incercati sa ramineti la colier cind vine vorba de acea bijuterie “declarativa” pe care sa o aduceti in tinuta. Orice altceva – bratari, cercei si chiar inele ultra-mari – va arata ieftin si inadecvat
ldaca va plac contrastele, e bine sa stiti ca accentele de rosu intens sau albastru electric pe tandemul alb-negru nu sint neaparat perimate daca le traduceti intr-o palarie cu boruri ample sau intr-o pereche de pantofi (aici puteti indrazni chiar cu tonuri neon)
levitati esarfele (daca nu aveti o anumita virsta, caz in care este bine sa le alegeti simple, uni)
l