Acasă Blog Pagina 8357

Iordache vrea, Varga nu prea

0

*Nicolae Manea analizeaza transferurile pe hirtie ale Rapidului*

Antrenorul Nicolae Manea a vorbit, ieri, despre campania de achizitii a Rapidului, una derulata in aceasta iarna exclusiv in paginile ziarelor.

Aflat cu echipa giulesteana intr-un cantonament „de austeritate” la ProRapid, Manea s-a referit la posibilele sosiri ale fotbalistilor Ilie Iordache si Dacian Varga: „Iordache isi doreste sa joace la Rapid, eu am mai discutat cu el sa vina pina sa plece la AEK Atena, dar nu s-a putut atunci. El vrea, iar daca vom reusi sa-l aducem, va fi foarte bine. Oricum, nu vreau sa aduc o gramada de jucatori, o sa imi aduc exact unde am probleme. Iar cele mai mari le-am avut pe benzi. In tur, daca se accidenta Herea, nu aveam cu cine sa joc, Cesinha era accidentat, daca se lovea Grigorie, atunci trebuia sa joc cu Tene, deci au fost mari probleme si eu vreau acum sa intarim aceste posturi. La ultimul meci, cu Gloria Bistrita, am avut cinci copii pe banca de rezerve si nici acestia cinci nu jucau pe posturile pe care aveam nevoie”. In ceea ce-l priveste pe Varga, Manea nu isi pune prea mari sperante: „Eu l-am vazut pe sirbul Beljici in amicalul cu ACS Berceni si mi-a placut, dar nu dau eu banii. Gindirea domnului Copos a fost ca Dacian Varga este mai bun decit Beljici. Dar eu spun ca in situatia asta ii putea lua pe amindoi. Stiu ca Varga este dorit de toata lumea, dar depinde ce vrea si el. Nu e vorba de domnul Siman, e vorba de jucator. Daca el vrea sa vina, vine, daca nu, nu! Transferul depinde foarte mult de el”.

*N-au mai plecat la munte de teama ciinilor*

Rapidistul Manea are o explicatie interesanta pentru decizia de a nu mai duce echipa in cantonament la Poiana Brasov: i-a fost frica de ciini! Nu de „dusmanii” din Stefan cel Mare, si ei „turisti” in Poiana, ci de cateii care cutreiera zilnic pantele muntoase: „Zilnic ii alerg pe jucatori aici, la Laromet. Nu-i calca nicio masina si nu-i musca nici ciinii, ca aia de la poarta sint ai nostri. In plus, anul trecut am fost la munte si nu era niciun pic de zapada, a nins exact in ziua in care trebuia sa ne intoarcem la Bucuresti. Atunci, de ce sa mergem?”.

Benitez + Gerrard = Love

0

Antrenorul formatiei FC Liverpool, Rafa Benitez, a dezmintit categoric informatiile privind o disputa cu jucatorul Steven Gerrard: „Am glumit cu el pe seama acestor zvonuri. Nu a fost nimic intre noi”. Criticat de fostele glorii de la FC Liverpool, care ii solicita demisia, Benitez a ajuns sa aiba relatii conflictuale cu toata lumea, cu proprietarii clubului si mai ales cu suporterii. Liverpool ocupa locul 7 in campionatul Angliei si a fost eliminata din cupele nationale si din Liga Campionilor. Campioana României, Unirea Urziceni, va intilni formatia engleza in 16-imile Europa League.

Iordache vrea, Varga nu prea

0

*Nicolae Manea analizeaza transferurile pe hirtie ale Rapidului*

Planuri mari la FC Vaslui si transferuri pe masura ambitiilor. Ultima achizitie adusa sa intareasca echipa lui Marius Lacatus va juca in vara la Cupa Mondiala din Africa de Sud. Este vorba despre atacantul Carlo Costly (27 de ani), cumparat de la formatia poloneza GKS Belchatow.

Fotbalistul din Honduras a fost dorit in ianuarie 2009 de FC Steaua, pe cind „Fiara” era antrenor in Ghencea, insa Gigi Becali n-a acceptat sa plateasca un milion de euro, suma ceruta de polonezi. Acum, in vremuri de criza, si cu jucatorul hondurian intrat in ultimele sase luni de contract, GKS a scazut pretul la jumatate, iar Adrian Porumboiu l-a platit pe loc.

*A reusit o „dubla” impotriva Stelei in doar trei minute*

Carlo Costly le-a atras atentia oficialilor stelisti in 2007, la un meci amical disputat in Antalya. Jucatorul din Honduras a marcat ambele goluri ale formatiei GKS Belchatow, „dubla” realizata in doar trei minute. Steaua era antrenata la acea vreme de Gheorghe Hagi, iar din primul „11” faceau parte Mirel Radoi, Dorin Goian, Sorin Ghionea, Adrian Neaga sau Nicolae Dica. Oficialii din Ghencea l-au tinut minte pe Costly si au incercat sa-l transfere la Steaua in iarna trecuta, dar afacerea nu s-a concretizat din cauza pretentiilor financiare ale polonezilor.

*Si tatal lui Costly a jucat la Mondiale*

Familia Costly este obisnuita cu participarea la turneele finale de Cupa Mondiala. Carlo este fiul lui Anthony Costly, legenda a fotbalului din Honduras, si capitan al nationalei la „Mondialul” din Spania ’82, unde nationala sa a obtinut doua rezultate istorice: 1-1 cu Spania si 1-1 cu Irlanda de Nord. La 28 de ani distanta, a doua participare a Hondurasului la o Cupa Mondiala il va avea in prim-plan pe fiul Carlo Costly. Trupa lui Reinaldo Rueda face parte din grupa H, alaturi de Chile, Elvetia si Spania.

Noua achizitie a Vasluiului are in CV sase luni jucate in Anglia, la Birmingham City. Adus in februarie 2009, fotbalistul n-a impresionat la echipa managerului Alex McLeish si a fost expediat inapoi la GKS Belchatow.

9 goluri a marcat Carlo Costly pentru nationala Hondurasului in 25 de partide.

Guardiola mai sta o tura

0

*Si-a prelungit contractul cu inca un sezon*

Antrenorul Josep Guardiola va mai ramine inca un sezon la FC Barcelona, a anuntat, ieri, presedintele clubului catalan, Joan Laporta. Actualul contract al lui Guardiola expira in luna iunie a acestui an. „Prelungirea contractului nu va fi negociata si semnata decit dupa alegerea viitorului presedinte”, a declarat Laporta, al carui mandat se incheie tot in iunie. „Sper ca va fi de ajuns cuvintul meu, dar toata lumea stie ca in trei sau patru luni se poate intimpla orice”, a mentionat Guardiola. Numit antrenor principal in 2008, Josep Guardiola a cistigat toate trofeele puse in joc in primul sau sezon, sase la numar: titlul, Cupa si Supercupa Spaniei, Liga Campionilor, Supercupa Europei si Campionatul Mondial al Cluburilor.

Serif la Chisinau

0

*Balint a preluat nationala Moldovei*

Antrenorul român Gabi Balint a fost numit in functia de selectioner al Moldovei, urmind a avea in subordine si toate echipele nationale de juniori si tineret. Ieri, la prezentarea oficiala, „Pele” a declarat ca deja s-a apucat de treaba, interesindu-se despre jucatori posibili a fi convocati la lot: „Lucrez din nou in Moldova si pot sa spun ca ma intorc aici cu dorinta de munca. Este un post care ma onoreaza si nici nu m-am gindit mult cind am acceptat aceasta functie. Sint sigur ca Moldova are potential sa faca mai mult decit in preliminariile precedente, iar eu asta imi propun, sa ridic fotbalul moldovenesc. Am inceput deja sa fac liste cu posibilii jucatori pe care i-as putea convoca”. Balint a mai antrenat in Moldova formatia Serif Tiraspol, in sezonul 2002/ 2003. Contractul cu Federatia de la Chisinau este valabil pentru urmatorii doi ani, obiectivul fostului tehnician al Timisoarei fiind acela de a obtine rezultate mai bune in viitoarele preliminarii (pentru Euro 2012) decit in precedentele, pentru „mondialul” african.

*Il vrea „secund” pe Testimitanu*

Chiar daca Federatia Moldoveana de Fotbal ii permite sa isi aleaga staff-ul tehnic chiar din România, daca doreste, Balint vrea „secunzi” de la Chisinau. In acest sens, il va coopta in staff pe Ion Testimitanu, fosta glorie a fotbalului moldovean.
„Impreuna cu oficialii Federatiei am decis sa lucrez doar cu antrenori de aici. Am si un nume pe care l-as vrea neaparat linga mine, este vorba de Ion Testimitanu. L-am avut fotbalist pe vremea cind eu antrenam la Serif, baiatul a evoluat si prin Anglia, deci e un nume emblematic pentru aceasta tara. Asa cum Iordanescu mi-a dat mie o sansa si m-a luat secund la nationala României, asa vreau sa fac si eu cu el”.
Proaspatul selectioner al Moldovei este al optulea antrenor român care conduce o reprezentativa a unei tari straine.
Predecesorii lui Gabi Balint sint Cicerone Manolache (fost antrenor al nationalelor statelor Congo si Libia), Stefan Covaci (Franta), Mircea Radulescu (Egipt, Siria si Algeria), Ted Dumitru (Africa de Sud, Namibia), Emerich Ienei (Ungaria), Anghel Iordanescu (Grecia) si Mihai Stoichita (Armenia, Kuweit si Panama).

3 puncte a strins Moldova in preliminariile precedente, intr-o grupa cu Elvetia, Grecia, Letonia, Israel si Luxemburg. A terminat pe ultimul loc.

„Mihai Viteazul”, locul III in lume in topul filmelor istorice

0

Pelicula „Mihai Viteazul”, regizata de Sergiu Nicolaescu, ocupa locul III in topul celor mai apreciate filme istorice din toate timpurile, inaintea unor productii ca „Braveheart”, „Judgment at Nuremberg” sau „Ghandi”, conform celui mai recent clasament alcatuit de Internet Movie Database. Realizat in 1970, dupa un scenariu scris de Titus Popovici, filmul lui Nicolaescu l-a avut in rolul principal pe Amza Pellea, alaturi de care au jucat, printre altii, Ion Besoiu, Olga Tudorache, Florin Piersic, Ilarion Ciobanu si Mircea Albulescu. Pelicula a avut un buget destul de semnificativ la momentul realizarii sale, echivalentul a 500.000 de dolari. Primul pe lista celor mai apreciate filme istorice este „Schindler’s List” (1993), regizat de Steven Spielberg si premiat cu sapte Oscaruri. Locul II este ocupat de pelicula germana „Das Boot”, realizata de Wolfgang Petersen. Realizatorul topului, portalul american Internet Movie Database, este considerat cel mai complet dictionar de film online.

In chiloti pe Magheru, cu sania

0

Venirea zapezii reprezinta pentru unii o nenorocire, iar pentru altii un real motiv de bucurie si distractie. Faptul ca a nins abundent peste Capitala a insemnat pentru un tinar din Bucuresti prilejul perfect de a onora cu brio un pariu pierdut cu citeva saptamini in urma la un joc de table. Marti seara, in jurul orei 23:00, in centrul Capitalei, mai precis in rondul de la Piata Romana, cineva se dadea pe sanie si nu oricum, ci doar in chiloti. Dupa o partida incinsa de table in compania prietenului sau Andrei, tinarul Alexandru, poreclit Pastylle, a pierdut, iar ca pedeapsa trebuia sa iasa nud, doar cu schiurile in picioare pe bulevardul Magheru. Dar pentru ca este criza, iar schiurile sint scumpe, tinarul a optat pentru sania din copilarie. Temperatura foarte scazuta de afara l-a speriat pe protagonistul scenei asa ca si-a pastrat lenjeria intima pe el, o caciula, dar si o pereche de ochelari de soare. Din fericire, noi ne aflam la fata locului, asa ca am reusit sa facem citeva fotografii chiar in timpul “maratonului”. Politistii din intersectie rideau, reprezentantii firmelor de paza la fel, iar masinile opreau la culoarea verde a semaforului pentru a vedea spectacolul. Alexandru ne-a declarat: “Am facut acest lucru deoarece imi doresc foarte mult sa ies din rutina zilnica si in acelasi timp vreau sa arunc un zimbet pe fata românilor. Traim intr-o tara de pocniti unde toti copiaza, trebuia sa fac ceva altfel”. Alaturi de el se aflau prietenii care-l incurajau, dar si reprezentantii blogului Lamosor, celebri pentru sloganul cu care au innebunit o tara intreaga, Free Gigi. Acestia au realizat intregul film al evenimentului si l-au postat pe Youtube.

Obezii vor plati dublu locul in avion

0

Persoanele obeze vor plati, in curind, aproape dublu fata de pretul normal al unui bilet pentru curse ale companiei Air France-KLM, daca nu pot sta pe un singur loc in avion, a anuntat recent compania. Aceste persoane vor plati 75 la suta din pretul celui de al doilea loc, respectiv pretul total exceptind valoarea taxelor si a suprataxelor, in plus fata de pretul integral pentru primul loc ocupat, a declarat o purtatoare de cuvint, Monique Matze, potrivit careia aceasta hotarire a fost luata din motive de „securitate”. Acesti pasageri supraponderali vor primi totusi banii inapoi, daca nu sint ocupate toate locurile din avion, a precizat Matze. Persoanele care nu pot sta pe un singur loc vor putea utiliza centura de siguranta a unuia dintre locuri si incuietoarea celuilalt loc, intinzind centura peste cele doua locuri. Aceasta noua masura se va aplica persoanelor care vor rezerva un bilet dupa data de 1 februarie, pentru zboruri care vor fi efectuate incepind de la 1 aprilie. Un scaun de avion mediu masoara 43 de centimetri latime si 44 de centimetri pentru cursele pe distante mari.

Contribuabilul ideal fumeaza, bea alcool si moare tinar

0

Contribuabilul ideal fumeaza, bea alcool si moare tinar, potrivit unui studiu recent realizat de Government Institute for Economic Research din Finlanda. Persoanele cu studii superioare, harnice, care nu beau, nu fumeaza si nu polueaza reprezinta, in general, modelul societatii actuale si cetatenii ideali. Insa profilul unui bun contribuabil este, din perspectiva statului, contrariul acestei descrieri. Contribuabilul ideal finlandez este putin educat, consuma alcool regulat, fumeaza si se deplaseaza peste tot doar cu automobilul personal. Cu cit o persoana foloseste mai multe produse care inglobeaza taxe de consum, cu atit ea va contribui mai mult la vistieria statului, in afara de plata TVA-ului si a taxelor aferente. „Daca o astfel de persoana lucreaza toata viata, nu este niciodata somera si moare inainte de pensionare, va genera mai multi bani pentru stat decit va cheltui dupa pensionare din fondurile publice”, a explicat Timo Rauhanen, cercetator principal la Government Institute for Economic Research. In Finlanda, taxele aplicate pe consum ajung la 24 de miliarde de euro pe an, facindu-i pe fumatori si pe consumatorii de alcool sa devina excelenti contribuabili, considera Minna Punakallio, ecomist-sef la Finnish Taxpayers’ Association. Alcoolul si tigaretele totalizeaza 1,7 miliarde de euro din aceasta suma, iar benzina, 3,2 miliarde de euro.

Condimentele intaresc sanatatea organismului

0

Cele mai folosite condimente de catre medicina naturista sint patrunjelul, chili, salvia, scortisoara, oregano si ghimbirul. Substantele lor active sint puternice si pot inlocui cu succes orice tratament medicamentos.
– Ghimbirul face minuni pentru sistemul circulator si este eficient pentru tratarea durerilor. Se foloseste adesea pentru tratarea problemelor digestive, senzatiilor de voma si simptomelor asociate ulcerului sau gastritei. Este un bun antiinflamator si poate fi de folos in lupta cu bolile cardiovasculare, cancerul sau Alzheimer.
– Oregano este un antioxidant puternic – de 42 de ori mai eficient decit merele, de 12 ori mai vitalizant decit portocalele si de patru ori mai eficient decit afinele.
– Scortisoara are proprietati antimicrobiene, iar un consum regulat impiedica formarea si dezvoltarea bacteriilor si infectiilor. Este un foarte bun tonic cerebral si are proprietati antiinflamatorii. Scortisoara poate fi introdusa cu succes si in alimentatia diabeticilor, reducind semnificativ valoarea glicemiei. Mai mult, specialistii sint de parere ca scortisoara este unul dintre cele mai puternice antioxidante naturale.
– Salvia protejeaza celulele sanatoase si poate fi remediul natural perfect impotriva artritei, astmului sau aterosclerozei. O dieta cu salvie actioneaza asupra imbunatatirii memoriei si capacitatii de concentrare.
– Chili este un excelent remediu pentru nasul infundat. Este remediul natural al problemelor pulmonare, are o influenta majora asupra cresterii imunitatii organismului, are rol de prevenire impotriva cancerului la stomac si poate fi introdus cu succes in orice cura de slabire.
– Patrunjelul poate fi un bun tratament pentru cancer, prin oprirea formarii tumorilor, in special cele pulmonare.

Uleiul de peste mareste speranta de viata

0

Uleiul de peste ar putea fi secretul unei vieti mai lungi si sanatoase, spun cercetatorii, acesta avind un efect direct asupra prelungirii vietii celulelor. Studiul este primul care stabileste o legatura intre acizii grasi omega 3 din uleiul de peste cu abilitatea organismului de a opune rezistenta procesului de imbatrinire si a fost facut pe 608 voluntari bolnavi de inima, in cazul carora acizii grasi au functionat ca un elixir. S-a descoperit ca nivelul mare de acizi grasi omega 3 incetineste degenerarea celulelor si previne mutatiile ADN-ului. Pe linga aceste beneficii, uleiul de peste reduce si colesterolul din singe, prevenind cheagurile si normalizind ritmul inimii. In plus, protejeaza organismul de unele boli, precum Alzheimerul sau Parkinsonul, previne deteriorarea vazului, reduce depresia si trateaza schizofrenia. In cadrul experimentului s-a mai aratat ca soarecii care au fost hraniti cu alimente bogate in acizi grasi, derivate din peste sau ulei de peste, au trait cu o treime mai mult decit in mod normal. Acizii grasi omega 3 se gasesc in cantitati mai mari in macrou, hering, somon, sardine sau pastrav, dar si in boabele de soia, uleiul de rapita, seminte de dovleac sau nuci.

„Constiinta fiintelor umane are puteri incredibile!”

0

Adeptii existentei unei lumi limitate la corpul fizic au ridiculizat zilele trecute informatia potrivit careia este posibil ca un om sau un grup de oameni sa influenteze „mintea colectiva” si sa schimbe, prin aceasta influenta, evenimentele din plan fizic. Este evident faptul ca aceste opinii ar fi putut fi puse de catre autorii lor sub semnul intrebarii la o simpla „lectura” implicata a Noului Testament.
Iisus citea gindurile celorlalti si nu se sfia s-o spuna! Iisus a facut vindecare la distanta si a dovedit – prin inmultirea piinilor si a pestilor, ca si prin transformarea apei in vin – ca exista si alte legi ce guverneaza existenta. Tot Isus a spus: „Si voi puteti face toate acestea si inca unele cu mult mai mari!” Si, daca printre aceia ce-l vad pe Geoana drept „primitiv si needucat” (aplicind implicit aceeasi eticheta multimilor de oameni care au alta opinie) ar fi fost bine intentionati, ar fi cautat surse de informare, dar nu numai pe acelea facile. Noile cercetari ale unor savanti care au lucrat zeci de ani in laboratoare de cercetare finantate de guverne (SUA, Anglia, Franta, Rusia etc) au ajuns la concluzii uimitoare. Iata-le, asa cum au fost prezentate intr-o carte exceptionala – „Cimpul”, de Linn Mc Taggart (Ed. Adevar Divin): 1) „Comunicarea lumii nu are loc in domeniul vizibil al lui Newton, ci in lumea subatomica a lui Werner Heisenberg. 2) Celulele si AND-ul comunica prin frecvente. 3) Creierul percepe si inregistreaza lumea in unde pulsatorii. 4) O substructura sta la baza Universului, care este in esenta un mediu ce inregistreaza totul, furnizind un mijloc de comunicare al unei fiinte sau al unui lucru (n.n sa fim atenti, si lucrurile comunica anumite informatii!) cu oricare fiinta sau alt lucru. 5) Oamenii sint indivizibili de mediul lor. Constiinta vie nu este o entitate izolata. Ea mareste ordinea in restul lumii. 6) Constiinta fiintelor umane are puteri incredibile, de a ne vindeca pe noi insine, de a vindeca lumea – intr-un sens, de a face asa cum dorim sa fie”. Mare parte dintre aceste cercetari au studiat fenomenul transmiterii informatiei (a gindului) la distanta, a clarviziunii, a puteriii constiintei colective de a mari sau micsora – prin implicare emotionala – producerea unor evenimente. Cu ajutorul unor aparate speciale, mari savanti fizicieni, biologi, psihologi etc au studiat evenimente cu impact emotional mare asupra publicului, precum procesul lui O.J Simpson, moartea Printesei Diana, decernarea premiilor Academiei Americane de Film, alegerile din SUA si scandalul Monica Lewinski, marile dezastre si tragedii si atacurile teroriste de la 11 septembrie. Concluziile sint, in final, cele enumerate mai sus! Mintea poate mult mai mult decit stie ca poate, iar puterea ei de a influenta evenimentele vietii de zi cu zi sint incontestabile. Acesti savanti nu pot fi adusi in ridicol, cum nici serviciile secrete ale celor mai puternice tari din lume – care folosesc cercetarea Psi – nu pot fi catalogate drept „mama Omida”! Un atac energetic, ca si o influenta mentala pozitiva asupra unor evenimente sint perfect posibile, iar stiinta confirma. Intrebarea esentiala pentru noi este aceasta: „un presedinte de stat sau oricine altcineva foloseste stiinta Psi in mod etic sau nu? Aceasta face diferenta intre bine si rau, intre diabolic si ingeresc!

Sirbu a vindut Mediafax Cehia pentru 1 euro

0

Central European Media Enterprises (CME), grupul american ce controleaza in România posturile din reteaua Pro, a ajuns la un acord pentru a prelua agentia de stiri Mediafax Cehia, detinuta de Adrian Sirbu, pentru suma simbolica de 1 euro, scrie Bloomberg.
Potrivit declaratiilor Romanei Tomasova, vicepresedinte al postului TV Nova, detinut de CME in Cehia, tranzactia va imbogati suportul la nivel de informatii de care dispune in prezent televiziunea. Grupul CME, controlat de omul de afaceri american Ronald Lauder, detine mai multe televiziuni in România, Bulgaria, Cehia, Croatia, Slovacia, Slovenia si Ucraina.

Mouseorosaurus

0

Munca poate fi plictisitoare, insa, din fericire, exista intotdeuna o multime de lucruri pe care le poti face pe la birou doar pentru a mai inveseli atmosfera si in acelasi timp pentru a iesi din monotonie. Atunci cind internetul nu mai este suficient de amuzant si nici aruncatul hirtiilor la cosul de gunoi ca la basket nu mai atrage pe nimeni, intervine mouse-ul care se transforma intr-un dinozaur robot. Asta da distractie! Jucaria perfecta pentru un om matur care lucreaza intr-o multinationala.
Desi la inceput are toate trasaturile unui mouse normal, adevarata sa fata este dezvaluita abia cind rasucim de citeva ori incheieturile gadgetului si dam peste un feroce dinozaur de plastic. Un fel de Mouseorosaurus. Din pacate, nu stim daca jucaria asta mai functioneaza pe post de mouse atunci cind este dinozaur, dar merita incercat.

2010 Falimente, creditare bocna si miliardari faliti

0

Toata lumea asteapta cu infrigurare sa treaca si anul 2010, cu speranta ca “marea depresie” economica va lua sfirsit. Daca ne gindim ca este pentru prima data in istorie cind PIB-ul mondial a scazut cu doua procente, putem realiza cu adevarat gravitatea actualei crize. Analistii cred ca, pentru stilpii economici ai UE, Franta si Germania, anul 2010 va fi un an de crestere infima, dar totusi de crestere.

Pentru tari precum Spania, Portugalia sau Italia, anul 2010 va fi un an al afundarii si mai tare in criza. Ce va fi in România? Unii experti considera ca numarul miliardarilor in euro a scazut inca de anul trecut de la 12 la vreo 7 sau 8 si e posibil ca anul acesta sa avem si mai putini oameni cu foarte multi bani. Iar intr-o tara unde miliardarii sufera, oamenii normali agonizeaza.

*Cine cistiga din actuala criza?*

In România criza a scos pe bara domenii precum constructiile, industria textila, a incaltamintei, piata imobiliara si altele. Totusi, exista pe timp de criza domenii care fac bani frumosi. “Daca ar fi sa ne imaginam un Top 100 pentru anul 2009, am putea spune ca anul 2009 poate fi caracterizat ca un an al importurilor de produse farmaceutice cu un indice de crestere de 109,3%, in conditiile in care importurile României pe primele noua luni au reprezentat doar 64,1%.
Pe cale de consecinta, este foarte probabil ca marii importatori de produse farmaceutice sa intre in premiera in Top 100, fapt fara precedent”, explica Cezar Mereuta, vicepresedintele Centrului Român de Modelare Economica.
Probabil ca industria farmaceutica din toata lumea va intra in toate topurile daca ne gindim mai ales la afacerea de miliarde de dolari cu vaccinul impotriva virusului AH1N1. Totusi, la noi, importatorii de medicamente n-au facut bani din gripa porcina, ci din antidepresivele luate de patronii români “innebuniti” de masurile anti-criza luate de Guvern. Si bineinteles, de aceasta criza profita bancile care nu fac altceva decit sa imprumute statul cu dobinzi foarte mari.

*Cine pierde?*

Cele mai mari perdante in 2010 vor fi companiile private. Potrivit Coface România, se estimeaza ca in acest an numarul falimentelor va creste cu 15-20%. Iar asta inseamna si mai multi someri. Iar statul nu face nimic pentru a ajuta companiile, dimpotriva. “Statul a devenit un factor de stres pentru firme. Daca statul returneaza unei companii TVA-ul dupa noua luni nu e nici o problema, dar daca o firma nu-si plateste la timp datoriile este penalizata de stat cu 36% pe an. Adica o firma, precum Leonardo, care are datorii la stat de 10 milioane de euro, plateste penalitati si de 10.000 de euro pe zi”, spune Cristian Ionescu, country manager Coface România. “Inventam taxe care peticesc bugetul in mod total neproductiv, iar investitorii straini nu mai vin pentru ca sint speriati”, mai spune reprezentantul Coface.

*Creditarea, si mai inghetata*

Daca bancile nu vor vrea sa-si asume si riscuri, creditarea nu va fi reluata nici in 2010, nici in 2011, poate niciodata. “Bancile dau credite firmelor dupa bilantul din 2009. De aceea, anul acesta creditarea va ingheta total pentru ca in 2009 firmele au dus-o foarte prost, avind un grad de insolvabilitate ridicat”, explica Cristian Ionescu. Iar daca in 2009 au dus-o foarte prost, o vor duce mai bine in 2010? Cine va da companiilor credite in 2011? E clar ca actualul sistem nu mai functioneaza si pina acesta nu se va schimba, vom trai intr-o eterna criza…

In acest an numarul falimentelor va creste cu 15-20%. Iar asta inseamna si mai multi someri.

Blat-blat, dar sa stim si noi!

0

*Sucar la CAN 2010: Mali acuza Angola si Algeria de jeanpadurenisme*

Federatia de Fotbal din Mali a inaintat un protest oficial Confederatiei Africane de Fotbal, acuzind ca Angola si Algeria au facut “bara-bara”, luni, intr-o partida care a dus la eliminarea reprezentativei statului Mali de la Cupa Africii pe Natiuni.
“In fapt, repriza secunda a acestei intilniri a fost un total non-meci, ambele echipe refuzind jocul in mod constant pentru a mentine scorul de 0-0, suficient ambelor pentru calificare. Aceasta atitudine nesportiva, impotriva eticii si fair-play-ului promovat de FIFA si CAF, trebuie condamnata vehement. Ea nu onoreaza fotbalul din Africa si fotbalul in general. Speram ca forul african va lua masurile disciplinare corespunzatoare”, a scris secretarul general al Federatiei din Mali, Boubacar Thiam. Mali, locul 3 in Grupa A, cu patru puncte, a fost devansata in clasament de Angola (5 puncte) si de Algeria (4 puncte), ultimele doua nationale obtinind astfel calificarea mai departe la CAN 2010.

Pentru Hanescu urmeaza filmul “2012”

0

Din sase, am mai ramas cu doi reprezentanti la Australian Open, si s-ar putea sa mai pice unul, poate chiar amindoi. Sorana Cirstea si Victor Hanescu au depasit, ieri, primul hop la Melbourne. Tirgovisteanca a eliminat-o pe Olivia Rogowska, in timp ce Victor Hanescu a trecut de Ignacio Chela. Tsunami-ul pentru Hanescu va sosi, insa, abia miine, cind cel mai bine clasat tenisman român il va avea ca adversar pe marele Roger Federer, detinatorul trofeului, numarul 1 mondial, maestrul, FedEx, idolul lui CTP, “The King”, “The Man”, da aia, da aialalta. Statistica spune ca Hanescu (locul 47 ATP) il va intilni a patra oara in cariera sa pe Roger Federer, elvetianul impunindu-se pina acum pe linie, fara sa piarda, deci, niciun set. Cit despre Sorana, calificata in premiera in turul II la Australian Open – ea va juca astazi cu rusoaica Alisa Kleybanova (cap de serie 27), cea care a trecut in runda inaugurala de Jelena Dokic. Daca o elimina pe Kleybanova, Cirstea va pica din lac in put, pentru ca va infrunta in turul III cistigatoarea meciului Justin Henin – Elena Dementieva, deci vai! Rezultate inregistrate ieri la Melbourne: Stosur – Xinyun 6-1, 3-6, 6-2, S.Williams – U.Radwanska 6-2, 6-1, Jankovic – Niculescu 6-4, 6-0, V.Williams – Safarova 6-2, 6-2, Ivanovic – Perry 6-2, 6-3, Dellacqua – Yakimova 6-2 3-6 6-4, A.Radwanska – Malek 6-1, 6-0, Rezai – Mirza 6-4, 6-2, Cirstea – Rogowska 6-3, 2-6, 6-2, Bartoli – Los Rios 6-4, 6-1, Navarro – Morita 7-5, 6-4, Petrova – Gallovits 6-3, 6-4 (feminin); Federer – Andreev 4-6, 6-2, 7-6, 6-0, Hewitt – Hocevar 6-1, 6-2, 6-3, Verdasco – Ball 6-7, 7-6, 7-5, 6-2, Tsonga – Stakhovsky 6-3, 6-4, 6-4, Djokovic – Gimeno-Traver 7-5, 6-3, 6-2, Monfils – Ebden 6-4, 6-4, 6-4, Baghdatis – Lorenzi 6-2, 6-4, 6-4, Youzhny – Gasquet 6-7, 4-6, 7-6, 7-6, 6-4, Hanescu – Chela 6-4, 6-3, 7-6.

Cabral: “Ăstia care ramin aici si dau cu rahat de ce nu pleaca?”

0

Satul sa-si mai asculte compatriotii vaicarindu-se neproductiv pe tema lucrurilor care nu le plac in România, Cabral le da o replica usturatoare pe blogul sau: “Pentru ca tie-ti pute tot, inclusiv articolul asta de rahat! Pentru ca esti un special si un deosebit care se chinuie in România asta plina de rahat! Tu esti o magica si-o superba care se murdareste pe sandale cind calca pe pamintul asta cacacios! Si asa m-am acrit de voi… ca de mere turcesti, d-alea fara gust! Stati ca babele chioare pe marginea drumului si comentati… vai, ce de cacat e tara asta! (…) Da’ de ce nu plecati?! Mergeti, frate, in lume, luati-va lumile in cap si mergeti unde vedeti cu ochii, ca aici totul va pute! Da, sint recalcitrant azi, si stii de ce? Pentru ca ma uit la astia care se vaita de mama focului, care ocarasc România la fiecare trei vorbe, fara sa miste nimic! Se bucura de partile bune ale vietii de-aici, si sint multe, nu fac nimic sa le indrepte pe cele rele, dar se vaita de parca-i tine cineva cu forta in tara asta!(…) Pe-astea rele nu se chinuie nimeni sa le indrepte, fiecare asteapta sa faca celalalt, de la dat zapada din fata blocului si pina la un protest pe tema fiscalitatii exagerate!(…) Daca vrei sa deschizi ochii, o sa vezi ca sint si lucruri care te fac mindru ca esti român. Sint chestii de apreciat, de stimat, de dorit, lucruri de care ti se face dor atunci cind esti prin alte tari! Fata de cei care au plecat, tot respectul! Au spus ca e loc de mult mai bine si au facut ceva pentru ei, si pentru asta merita respect, pentru ca au facut ceva. Dar astia care ramin aici dar se vaita si dau cu rahat si se tinguiesc timp ca “Frate, ce tara de rahat!” si nu fac nimic, de ce nu pleaca?!”
Cabral e indreptatit sa scrie toate astea. A fost la plantat copaci, la strins de gunoaie, la actiuni umanitare si tocmai a facut bataturi in palme curatind za­pada de pe trotuar. Cabral ramine in România si se simte bine.

Intre un tras de fiare si un shopping, Boc consulta zodiacul

0

Vreti sa va simtiti noaptea “ca nou”, dupa ce in timpul zilei psihicu’ v-a fost agresat de somaj, impozite, diminuarea salariilor, cresterea preturilor, gaurile din so­sele etc? Deveniti un “animal de noapte” la fel ca premierul Emil Boc si mergeti de citeva ori pe saptamina (sau de cite ori va permite chenzina) la sala, piscina si sauna. Reteta a fost oferita, in direct la OTV, chiar de catre prim-ministrul nostru. “Dupa ce ies de la sala sint ca nou, toate problemele zilei se sterg” – a asigurat Boc auditoriul. Umanizat cu buna stiinta de moderator, Emil Boc a inceput sa dea din casa si a narat, in urechile telespectatorilor, cum trage el de fiare in miez de noapte si face shopping la “non-stopul din Amzei”. Odata revigorat, seful Executivului trece la munci casnice: calcatul pantalonilor, spre exemplu – care se lasa uneori cu arderea sigurantei. Totodata, premierul a mai dezvaluit ca locuieste singur, intr-un apartament cu chiria platita de partid, pe Calea Victoriei. Nu a vrut vila de protocol pentru ca nu prea sta pe acasa – se culca la doua noaptea, se trezeste la opt si pe aici i-e drumul – iar familia locuieste in continuare la Cluj. Nici masa nu este pe potriva functiei. “Slanina, ciuperci, mere naturale culese din pom” primite pachet de la parinti, completate aproape zilnic cu produse din supermarket si, ocazional, de la KFC si McDonald’s. Odata satul, Boc mai da cite o raita prin magazinele Zara – de unde de altfel si-a achizitionat si pulover mov devenit celebru de cind cu “revelatiile” paranormale care-l bintuie pe Geoana. Cit priveste viata sa culturala, aceasta este mult mai saraca. Boc nu se uita la televizor si nu citeste ziarele, in schimb lectureaza consecvent zodiacul, “ca tot românul”. Macar de acolo sa afle si sa ne spuna si noua cind se termina criza…

Penelope Cruz, locul sapte in topul celor mai rivnite femei

0

Penelope Cruz (35 de ani) s-a clasat in primele zece pozitii ale topului cele mai dorite 99 de femei din 2010, ocupind locul sapte, conform unui sondaj realizat de site-ul AskMen.com. Primul loc a fost adjudecat de actrita canadiana Emmanuelle Chriqui (32 de ani), fiind considerata de majoritatea repondentilor cea mai atractiva pentru a fi iubita si sotie. Pe locul doi s-a plasat modelul american Marisa Miller, iar podiumul a fost completat de actrita britanica Kate Beckinsale. Pe urmatoarele pozitii s-au aflat, in ordine, modelul Alessandra Ambrozio, actrita Jessica Alba, Beyonce, Penelope Cruz, cintareata britanica Cheryl Cole, actrita Eva Mendes si modelul Miranda Kerr. Topul de anul acesta a omis dive precum Paris Hilton sau Britney Spears, care, in ultima vreme, au ocupat in mod constant primele pagini ale tabloidelor.

Ce muzica asculta dictatorii lumii

0

A devenit un cliseu ca liderii lumii moderne sa discute despre muzica pop si sa se familiarizeze cu numele unor trupe sau cintareti „trendy”, pentru a cuceri inimile (si voturile) tinerilor. Insa nu este cazul si celor mai faimosi dictatori care, fara a fi nevoiti sa se apropie de poporul pe care il conduc, se orienteaza catre nume vechi din domeniul muzicii.

– Robert Mugabe – Cliff Richard. Premierul din Zimbabwe a fost cit se poate de nemultumit cind, in 1980, a auzit ca Bob Marley va concerta la celebrarea independentei Republicii Zimbabwe, declarind ca l-ar prefera pe Cliff Richard.

– Osama bin Laden – Whitney Houston. Poeta sudaneza Kola Boof, care a fost sclava sexuala a sefului al-Qaeda in 1996, a spus ca Osama asculta cu placere Whitney Houston. Mai mult, bin Laden era atit de obsedat de cintareata americana, incit isi dorea sa ii cumpere o proprietate in Sudan si sa-l omoare pe Bobby Brown, sotul ei de atunci.

– Muammar Gaddafi – Lionel Richie. Se pare ca dictatorul libanez i-a cerut cintaretului un autograf dupa un concert sustinut de Richie in 2006, in Libia.

– Slobodan Milosevic – Frank Sinatra. Fostul presedinte iugoslav, care a decedat in timp ce era judecat pentru genocid si crime contra umanitatii, asculta deseori in celula sa clasicul „My Way” al lui Sinatra. Se pare ca a devenit un fan al lui Frank in anii ’70, pe cind lucra ca bancher in New York.

– Kim Jong-il – Eric Clapton. Eric Clapton a refuzat sansa de a deveni primul artist occidental care ar performa in Coreea de Nord. Acesta a fost invitat chiar de Kim Jong-il, liderul tarii, anul trecut. De asemenea, si Kim Jong-chul, fiul dictatorului care a studiat in Elvetia, este un mare fan al lui Clapton si a avut ocazia sa-l urmareasca de patru ori in concert, in Germania.

Românii, sfatuiti sa nu adopte copii din Haiti

0

Oficiul Român pentru Adoptii (ORA) ii sfatuieste pe cetatenii români sa nu adopte copii din acest stat, existind riscul ca ei sa nu se adapteze din cauza diferentelor culturale prea mari. Secretarul de stat Bogdan Panait, a declarat, ieri, ca sint cetateni români care si-au manifestat interesul de a adopta copii din Haiti. Panait a explicat ca nu-i incurajeaza in acest sens, deoarece acei copii vin dintr-o lume diferita, au mentalitati si traditii foarte diferite, ceea ce ar putea face imposibila adaptarea lor. In plus, secretarul de stat a atras atentia ca, in cazul aparitiei unor astfel de probleme, autoritatile române nu ar putea ajuta parintii adoptatori in privinta consilierii, intrucit Haiti nu este semnatar al Conventiei de la Haga. Secretarul de stat a mai spus ca recomanda românilor mai degraba sa vada in ce masura se poate face plasamentul international pe perioada determinata, subliniind ca o astfel de masura ar putea reprezenta si un act premergator adoptiei. Potrivit UNICEF, aproximativ doua milioane de copii au fost direct sau indirect afectati de cutremurul de magnitudine 7 care a lovit statul Haiti la 12 ianuarie.

400 de copii din tara, pe lista de asteptare pentru interventii cardiace

0

Aproximativ patru sute de copii din tara sint pe lista de asteptare pentru interventii cardiace la Institutul de Boli Cardiovasculare si Transplant din Tirgu Mures, insa, din cauza crizei financiare, se opereaza prioritar urgentele, astfel ca programarile nu mai sint respectate. Seful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculara din cadrul IBCvT Tirgu Mures, Radu Deac, si seful Sectiei de Chirurgie Cardiovasculara Pediatrica, Horatiu Suciu, au declarat, ieri, intr-o conferinta de presa, ca din cauza crizei financiare activitatea institutului este redusa sever, dar sute de cereri pentru interventii cardiace la copii vin din toata tara. „Oricum, serviciile in chirurgia cardiovasculara in România sint mult sub nivelul cererii. Daca si din acestea urmeaza sa taiem 50 la suta, va dati seama ca situatia va fi dezastruoasa. Este greu sa-i spui unui adult ca nu exista posibilitatea sa fie operat, dar cu atit mai greu este sa le spui unor parinti ai caror copii sufera de malformatii cardiace congenitale, care vin de peste tot in Tirgu Mures, cu ultima speranta, si li se spune ca, din pacate, nu se poate face acest lucru”, a spus Suciu.

O nebunie. De iarna

0

Afara ninge atit de autentic incit, de emotie si din neatentie, ii bag motanului Virgil, in timp ce efectuam ritualul mingiierii, degetul adinc in ureche. Demn, minat de durere, imi sare din brate si iese pe usa taman cind in salon apare domn’ doctor. “Ce faci Pandane?” “Admir ninsoarea”, zic. “Si asta te linisteste?”. “Nu, imi da o stare de angoasa pentru ca e atit de fireasca? Si eu am vrut sa fiu firesc in lumea de afara si m-au considerat nebun”. “Mai Pandane, de ce nu iesi tu de aici? Iti place tie sa stai cot la cot cu toti nebunii?” “A inceput sa-mi placa mai ales ca nu sint bagat in nici o cutie sociala, culturala, psihica”. “De ce cutii vorbesti Pandane?” “Pai, in societatea actuala, inca de mic esti dresat sa gindesti si sa-ti faci anumite obiceiuri dictate de societate. De mic esti invatat sa gindesti normal intr-un cadru pur materialist. Apoi dresarea continua la scoala, in societate, la servici, peste tot. Iar scopul principal al intregii nebunii ce se deruleaza pe pamint este uitarea”. “Ce uitare Pandane?” “Domn’ doctor nu pot sa zic. Pentru ca daca v-as zice m-ati trimite la socuri si nu vreau asta. Ninge prea frumos afara. In plus, eu ma simt foarte bine aici. Afara, din salariul care-l aveam, plateam impozite la stat, plateam facturi peste facturi. Jumate din salariul meu, mai mult chiar, mergeau la stat, la utilitati. Si mai erau si ratele la banci, dragutele de ele. Ma simteam ca un sclav de sclav. Cu toate ca am rezistat cit de cit dresarii, cind a venit vorba de bani m-au terminat. Sa vedeti ce fata a facut aia de la banca cind i-am dat adeverinta de nebun. «Si cum, n-o sa mai platiti ratele»?, m-a intrebat cucoana. «Ba, le platesc daca ma lasi sa te pup pe toti umerii si pe toate gleznele», i-am zis. Mama ce a disparut cucoana! Instant. Si acum domn’ doctor, va intreb eu. Nu e mai bine aici? Toti ma considera nebun si d-asta nu mai am nici probleme, nici datorii. Sint liber sa fac ce vreau si mai ales sa inteleg logica cuantelor. Asta vor sa uitam, domn’ doctor. Cuantele si toata realitatea creata de ele impreuna cu noi”. “Esti dus Pandane!” “Nu sint dus, imi justific existenta in stabiliment”. Ma duc sa-l caut pe Virgil… Pa…

Yohji Yamamoto si schimbarea la fata

0

Falimentul brandului japonez a fost una dintre cele mai descurajante vesti ale anului trecut. Binecuvintata cu un soi de happy-end prin acordul financiar cu investitorul Integral Corporation, casa Yamamoto pare sa se fi restructurat in jurul unui nou presedinte. Astfel, de azi inainte Shohei Otsuka este presedinte general Yohji Yamamoto Inc. si, pe cale de consecinta, responsabil pentru totalitatea strategiilor mondiale ale grupului. Alaturi de el, Yohji Yamamoto continua sa controleze in intregime colectiile Yohji Yamamoto Man, Woman, Y’s, Y-3, Coming Soon, Y’s Mandarina, precum si Prototype. Acestea in vreme ce Limi Yamamoto pastreaza controlul asupra propriei sale marci, LIMI feu. Ca urmare a acestei restructurari, strategia brandurilor evolueaza, iar grupul a decis sa lase deocamdata in stand-by linia Y’s pentru a se putea concentra in totalitate pe linia Yohji Yamamoto Man. Cit despre linia dedicata femeilor, aceasta ramine marca internationala de referinta, iar alaturi de ea Y’s Woman isi continua dezvoltarea in vederea atingerii unui numar mai mare de clienti. In ceea ce priveste activitatea magazinelor din afara Japoniei, compania prevede extinderea in Franta, Marea Britanie si Hong Kong. De cealalta parte, planul de restructurare a vizat doua magazine din New York, care se vor inchide in decursul acestei saptamini. Cu toate acestea, prezenta lui Yohji Yamamoto ramine una puternica in Europa si in Statele Unite, cu o prezenta de mai bine de 200 de puncte de vinzare.

23 de ani – virsta «optima» pentru practicarea prostitutiei

0

Virsta la care femeile ar trebui sa inceapa sa practice prostitutia ar trebui sa fie ridicata de la 18 la 23 de ani, potrivit unui oficial al Primariei din Amsterdam. Un director din cadrul Primariei din Amsterdam sustine ca ar trebui ca in celebrul Red Light District prostitutia sa se desfasoare potrivit unui program care sa includa o pauza intre 4.00 si 8.00, timp care va fi alocat pentru monitorizarea proxenetilor si a traficantilor de persoane. Acelasi inalt oficial al primariei sustine ca ar trebui ca legislatia sa impuna ridicarea virstei permise pentru practicarea prostitutiei de la 18 la 23 de ani. „Tinerele de 18 ani din Bulgaria, România si Ungaria sint extrem de vulnerabile. Sint aduse aici dar sint incapabile sa reziste presiunii. Femeile care au mai mult de 23 de ani sint mai mature si mai rezistente”, a declarat oficialul. Acesta a mai propus ca prostituatele sa fie inregistrate ca freelanceri la Camera de Comert, dupa ce demonstreaza ca vorbesc olandeza sau una din limbile de circulatie internationala ca engleza, franceza sau spaniola.