Acasă Blog Pagina 8341

Raul prinde aripi in America

0

Capitanul lui Real Madrid, Raul Gonzalez Blanco, ar putea semna un contract cu gruparea americana New York Red Bulls, pentru sezonul viitor. Clubul din SUA incearca de mai mult timp sa il convinga pe fotbalistul in virsta de 32 de ani sa semneze un acord. New York Red Bulls i-a oferit lui Raul un salariu cuprins intre 6 si 7 milioane de euro pe an. Raul, cel mai bun marcator din istoria lui Real, grupare la care este legitimat din 1992, de cind avea 15 ani, a declarat anul trecut ca i-ar placea sa joace un an in SUA. La New York Red Bull mai este legitimat un spaniol, Alberto Celades, cu care Raul a jucat cinci ani la Madrid. Sefii clubului american mai vor sa-i transfere pe Thierry Henry (FC Barcelona) si Paolo Maldini, ultimul retras din activitate de la AC Milan acum un an, dar tentat cu un salariu astronomic. l

Radoi a fost eliminat de Balaj in Arabia Saudita

0

Mirel Radoi a fost eliminat in sferturile de finala ale Cupei Coroanei Printului din Arabia Saudita. A facut-o chiar compatriotul sau, Cristian Balaj, invitat special de arabi la acest duel. Balaj l-a eliminat pe Radoi cu 20 de secunde inainte de finalul prelungirilor meciului Al Hilal – Al Nasr, scor 2-1. „Imi pare rau ca a trebuit sa il elimin tocmai pe Radoi, dar sintem obligati sa aplicam regulamentul indiferent de ceea ce ne dorim noi. Regret, mai ales ca Radoi a jucat excelent. Mirel s-a suparat ca nu va juca semifinala, dar nu aveam ce sa fac. A sutat in minge de nervi deoarece credea ca am fluierat finalul partidei. Fluierasem insa o singura data, oprisem jocul, nu de trei ori, cum se face pentru a anunta sfirsitul partidei. Din pacate, n-am mai apucat sa vorbesc cu el dupa meci. Noi ne-am dus imediat la cabine, erau multe filtre de securitate si n-am mai avut ocazia sa ne vedem”, a spus Balaj. „Primul galben i l-am aratat pentru un fault. De fapt, pentru faulturi repetate, cred ca era cam al cincilea si deja era prea mult. Iar in finalul partidei, chiar la ultima faza, a sutat mingea in tribune si am fost obligat sa ii arat cel de-al doilea galben si automat pe cel rosu pentru tragere de timp. Mai ales ca putin mai devreme aratasem un galben si unui jucator din echipa adversa tot pentru tragere de timp. Trebuia sa aplic aceeasi masura, era o situatie delicata si pentru mine, si pentru el”, a adaugat Balaj. l

Frina

0

FC Liverpool, adversara Unirii Urziceni in 16-imile de finala Europa League, a pierdut, miercuri seara, in etapa a 26-a din Premier League, scor 0-1 cu Arsenal Londra. Esecul „cormoranilor” pe arena „Emirates” vine dupa o serie de sapte partide fara infringere pentru trupa lui Rafa Benitez. Liverpool nu mai cedase un meci de pe data de 13 ianuarie a.c, 1-2, dupa prelungiri, cu Reading (Cupa Angliei). Ulterior, „The Reds” au invins Tottenham, Bolton si Everton si au remizat cu Stoke City si Wolverhampton. Revenind la confruntarea cu Arsenal Londra, trebuie mentionat ca unicul gol al meciului a fost marcat de Diaby, in minutul 72, care a reluat cu capul, din 6 metri, o centrare a lui Rosicky. „Cormoranii” pot reclama insa o faza suspecta petrecuta in prelungirile jocului, cind mingea trimisa din lovitura libera de Gerrard l-a lovit clar in brat pe Fabregas, aflat in careul mare, dar centralul Howard Webb nu a acordat penalty. Benitez a folosit echipa: Reina – Carragher (’55 Degen), Skrtel, Agger, Insua – Gerrard, Mascherano, Lucas (’78 Babel), Maxi Rodriguez – Kuyt, N’Gog.
De remarcat ca Jamie Carragher, al doilea capitan al echipei, dupa Gerrard, s-a accidentat la muschii aductori, fiind incert pentru prima mansa cu Unirea Urziceni, de pe teren propriu, meci care se va disputa pe 18 februarie. Liverpool ramine pe locul 4, cu 44 de puncte (la egalitate cu Manchester City), in timp ce Arsenal Londra e pe trei, cu 52 de puncte. Primele doua locuri sint ocupate de Chelsea (58p) si Manchester United (57p). Chelsea a pierdut miercuri seara cu 1-2 pe terenul lui Everton, iar United a remizat (scor 1-1) cu Aston Villa. l

Ce se-ntimpla, doctore?

0

Loti Boloni a lasat campioana Belgiei pe locul 6, la 19 puncte distanta de liderul Anderlecht, si cu sezonul compromis. Antrenorul român, care se recomanda a fi unul de scoala franceza, a avut acelasi traseu cam la toate echipele pe unde a trecut, cu un prim sezon excelent, dar cu un al doilea dezastruos. Cele mai bune exemple in acest sens sint Sporting Lisabona si Rennes.

*Totul si nimic*

Medicul stomatolog Loti Boloni a ajuns in Portugalia in 2001, lasind in urma nationala României. Cu Sporting, francezul din Tg.Mures a cistigat in primul sezon, 2001-2002, tot ce se putea cistiga: titlul, Cupa si Supercupa Portugaliei. Mai mult, el a lansat la prima echipa fotbalisti care aveau sa ajunga staruri mondiale si sa umfle, mai apoi, conturile clubului: Cristiano Ronaldo, Hugo Viana, Ricardo Quaresma. In sezonul urmator, Sporting a dezamagit profund, terminind pe locul 3 (la 27 de puncte de campioana FC Porto), ratind prezenta in Liga Campionilor. Urmarea: Boloni a fost demis.

*De la UEFA la retrogradare*

Aventura la Rennes a inceput in vara lui 2003. Rennes era (si inca mai este) echipa patronata de miliardarul Francois Pinault, un afacerist care nu investeste foarte mult, mizind pe jucatori tineri si ieftini. Cu o trupa neexperimentata, Boloni a reusit in stagiunea 2004-2005 cea mai buna clasare din istoria clubului, locul 4 in Ligue 1, iar echipa a prins Cupa UEFA, acolo unde avea sa fie eliminata dintr-o grupa cu Rapid Bucuresti. Si la Rennes, Boloni a lansat nume mari: Yoann Gourcuff, Petr Cech, Kim Kallstrom si Jimmy Briand. Numai ca, in sezonul urmator, echipa bretona a ajuns sa se bata pentru evitarea retrogradarii, iar in mai 2006 Boloni a plecat

*Deja-vu in Principat si Emirate*

Demis de Rennes, Boloni a aterizat la AS Monaco, cu care a semnat un contract pentru doi ani. Este demis de la Monaco in octombrie 2006, dupa numai 10 etape, cind echipa ajunsese pe locul 19 din 20, desi startul fusese, din nou, promitator. Pleaca din Europa, in Emiratele Arabe Unite, la Al-Jazeera Abu Dhabi, cu un contract de un an si jumatate. Al-Jazeera este revelatia sezonului in EAU, cistiga Cupa Campionilor Golfului, dar fatalitate, rateaza titlul in ultima etapa, cind remizeaza acasa cu Al-Shabab, 0-0! Boloni este din nou demis. Au urmat negocierile, esuate, cu Rapid, apoi contractul din Belgia.

*Cu Standard, un titlu si un sezon compromise*

Boloni a preluat pe Standard in vara anului 2008, din postura de campioana a Belgiei. Imediat, a cistigat Supercupa Belgiei, dar a ratat calificarea in grupele UEFA Champions League, echipa sa fiind scoasa in ultimul tur preliminar de catre FC Liverpool. In primul an, Boloni cistiga titlul cu Standard si califica echipa direct in grupele Ligii Campionilor (fara preliminarii) si isi trecea in cont inca o Supercupa a Belgiei. Standard a ocupat locul trei in grupa H a Ligii Campionilor din acest sezon si a obtinut calificarea in 16-
imile de finala ale Ligii Europa. In schimb, in campionat, Standard este pe locul 6, la 19 puncte in urma liderului Anderlecht Bruxelles, avind si un meci mai mult disputat.

*Scuzele*

Boloni spune ca a demisionat de la Standard din cauza faptului ca atmosfera devenise apasatoare, iar situatia greu de rezolvat. De fapt, pierduse vestiarul. „Am discutat cu oficialii, nu exista alta solutie, asa ca mi-am prezentat demisia de comun acord, am decis sa ma opresc. Deja devenise prea greu pentru mine sa continui, atmosfera era apasatoare pentru toata lumea si situatia era greu de rezolvat. Este mai bine ca se termina astfel, desi nu-mi face placere”, a declarat Boloni.

*Scandalos, D’Onofrio i-a luat fata lui Rednic!*

Imediat dupa plecarea lui Boloni, Mircea Rednic, fost jucator al lui Standard, aproape ca s-a autopropus pentru postul vacant. „Imi pare rau pentru Boloni. Nu stiu daca voi fi eu antrenorul lui Standard, dar sint deja la Liege”, a spus Rednic, care detine o proprietate in orasul belgian. „Puriul” s-a perpelit degeaba: Dominique D’Onofrio a fost numit, ieri, in functia de antrenor principal la Standard. D’Onofrio ocupa postul de director sportiv.

*Scump pentru România*

Boloni n-a exclus o revenire in Liga 1, unde a fost dorit, in trecutul apropiat, de Rapid si Dinamo. De alt­fel, presa belgiana mizeaza pe aceasta varianta. „Boloni e candidat sa antreneze pe Dinamo din vara”, a scris „De Standaard”.
Totusi, Boloni este un antrenor extrem de scump, chiar si pentru campionatele in care a antrenat. Antrenorul a fost platit cu un milion de euro pe an la Sporting Lisabona (2001-2003), cu 800.000 de euro pe sezon la Rennes (2003-2006) si cu 750.000 de euro pe an la Standard (2008-2010), de unde a mai primit si un bonus de 500.000 de euro pentru titlu si accederea in grupele Ligii Campionilor.
In plus, pentru un sezon petrecut la Al-Jazeera Abu Dhabu (2007-2008), in Emiratele Arabe Unite, a primit un milion de dolari. Boloni a mai antrenat pe AS Nancy (1994-2000), nationala României (2000-2001) si pe AS Monaco (mai – octombrie 2006). „Nu ne intereseaza Boloni, nici acum, nici la vara”, a declarat Cristi Borcea.

Incepe cine vrea, termina cine poate

0

Asa cum ne-au obisnuit, sportivii români se prezinta la startul unei competitii internationale cu gindul sa nu se faca de ris. Este si cazul participantilor la Olimpiada de Iarna de la Vancouver – care va debuta astazi – pentru care „o clasare in primii 20 inseamna atingerea obiectivului”. Din 29 de sportivi deplasati in Canada, consilierul prezidential Mariana Bitang isi pune sperantele in biatlonista Eva Tofalvi, veterana delegatiei, in virsta de 32 de ani. Intrebata cine poate sa obtina un rezultat foarte bun, fosta antrenoare a lotului national de gimnastica feminina a raspuns scurt: „Ma duce gindul, in primul rind, la Eva Tofalvi. Dar, orice sportiv are sansa lui. Eu vreau sa le urez tuturor ceea ce le ureaza orice român, adica multa, multa bafta”.

*Acuze inainte de startul Olimpiadei*

Echipa de skeleton a Canadei i-a acuzat, ieri, pe germani ca triseaza cu ajutorul unei componente magnetice plasate pe sanie. „Stiu sigur ca au o componenta magnetica la sanie si ma intreb daca este regulamentar”, a declarat canadianul Jeff Pain, medaliat cu argint la Olimpiada de la Torino, din 2006, care a continuat: „Nu stiu la ce foloseste acea componenta, dar se afla acolo cu un scop. Cred ca formeaza un cimp magnetic cu efect de amortizare, pentru absorbirea socurilor. Insa daca citim regulamentul, vedem ca este interzis sa ai un cimp magnetic”. In 2006, la Torino, succesul la bob al nemtilor Andre Lange si Kevin Kuske a fost umbrit de acuzatiile ca ar fi trisat, desi suspiciunile nu au fost confirmate in urma unor controale.

*Apa injectata pe pista de coborire*

Organizatorii Olimpiadei au decis sa injecteze apa pe pirtia unde este programata coborirea masculina cu schiurile de la Whistler, pentru ca zapada sa se intareasca si sa fie mai rezistenta. „Federatia Internationala de Schi ne-a cerut sa injectam apa pe pirtie. Eu nu sint un expert, dar stiu ca, cu cit este mai frig, cu atit mai bine”, a declarat Dick Vollet, vicepresedinte al Comitetului Organizator. Prin acest procedeu, apa sub presiune este injectata pina la 30-60 de centimetri sub zapada pentru a determina inghetarea acesteia si pentru ca suprafata sa devina mai dura. Pista devine atunci mai rezistenta la temperaturile pozitive, dar si la ploi, caderi de zapada sau treceri succesive ale concurentilor. Temperaturile de la Whistler din ultimele zile au fost peste zero grade, chiar pina la plus trei. Ieri a inceput sa ninga, spre bucuria canadienilor.

*Se fura si echipamentul de curling*

O componenta a echipei feminine de curling a Elvetiei, Mirjam Ott, a fost victima unui jaf in orasul canadian Winnipeg, cu doar citeva zile inaintea deschiderii Jocurilor Olimpice, anunta Agerpres. Hotii care au spart camioneta echipei Elvetiei au luat cu ei rucsacul lui Ott, care continea obiectele necesare participarii la competitie. Firma producatoare de echipament sportiv va trimite lucrurile de care are nevoie elvetianca, insa pare exclus ca acestea sa ajunga inainte de inceperea turneului olimpic, pe 16 februarie. In aceste conditii, Ott va folosi probabil pantofii unei colege, Irena Schora, care poarta acelasi numar ca ea.

*Proteste de strada la Vancouver*

Nu toti canadienii se bucura de organizarea Jocurilor Olimpice de Iarna in tara lor. Cel putin locuitorii din Vancouver sint cei mai inversunati, nemultumirea fiind una strict financiara: cheltuirea de catre autoritati a miliardelor de euro cu Olimpiada a stirnit indignare in rindul populatiei lovite de criza financiara. Pentru a-si manifesta dezaprobarea, canadienii au iesit in strada, protestind sub sloganul „Olimpiada Saraciei”. Citeva sute de persoane au participat la inceputul saptami­nii la un miting de protest pe principalele artere din Vancouver, incercind sa atraga atentia asupra oamenilor care locuiesc pe strazile orasului si traiesc din mila concetatenilor. l

Pentru a pastra pistele de schi acrobatic de la Cypress Mountain destul de reci, organizatorii vor recurge la o tehnologie de virf. Este vorba despre un nou sistem de tuburi, care protejeaza pastilele de gheata uscata de pe trambulina. „Acest tip de gheata raceste zapada si o tine inghetata”, explica Robert Price, gestionar adjunct la schi acrobatic. Pastilele de gheata uscata pot atinge temperaturi de -78 grade Celsius si trebuie introduse in tuburi in interval de 18 – 24 de ore.

*”SuperG” – slalomul groazei*

Schiul alpin, mai cu seama probele de viteza, respectiv coborirea si slalomul super-urias (cunoscut si drept „SuperG”) este, fara indoiala, un sport extrem de periculos, dovada fiind insasi absenta de la editia Jocurilor Olimpice de la Vancouver a unor sportivi de top, lucru care ingrijoreaza Federatia Internationala. In probele de viteza, marja de eroare de care beneficiaza schiorii este infima, ei bazindu-se pe forma lor fizica si pe cunostintele tehnice atunci cind coboara pante uneori extrem de abrupte la viteze fenomenale doar pe cele doua schiuri. Imbracati numai in asa-numitele „costume de pisica” si purtind casti, regii si reginele vitezei suiera la vale pe pirtii abrupte si inghetate cu viteze ce depasesc de multe ori 140 de kilometri la ora. Traseele pe care le coboara ajung sa aiba o diferenta de nivel de pina la 800 de metri. Concursurile sint extrem de spectaculoase, traseele infricosatoare fiind presarate deseori cu accidente grotesti.

*Absenteaza campionii Kucera, Grange si Hosp*

Intre absentii de la editia 2010 a Jocurilor Olimpice de Iarna de la Vancouver, ale carei concursuri de schi se vor desfasura la Whistler, se numara o serie de mari sportivi. Primul pe lista este fostul campion mondial de coborire, canadianul John Kucera, dar si campionul mondial la slalom, francezul Jean-Baptiste Grange sau o fosta cistigatoare a Cupei Mondiale, austriaca Nicole Hosp. Cei trei nu sint insa decit virful icebergului in ceea ce priveste accidentarile, motiv pentru care sefii Federatiei Internationale de Schi (FIS) au afirmat public ca sint teribil de ingrijorati. Maria Riesch, o mare schioare din Germania, a admis, totusi, ca uneori „frica este foarte prezenta”: „In special atunci cind se intimpla ceva grav cuiva care a mai trecut prin asa ceva, cum este cazul lui Niki Hosp. Dar, ca schior profesionist, trebuie sa fii capabil sa-ti ascunzi frica, altminteri nu mai poti fi rapid”. l

Goldman Sachs, pompierul piroman

0

Banca americana Goldman Sachs este acuzata ca joaca pe mai multe fronturi in privinta statelor cu probleme din sudul Europei, in conditiile in care pe de o parte mizeaza pe esecul acestora prin fondurile sale speculative, iar pe de alta parte le ajuta sa se imprumute.

*Eu te asigur, eu te distrug*

Intr-un material intitulat „Goldman Sachs, pompier si piroman in Grecia”, cotidianul economic L’Echo noteaza ca fondurile speculative ale Goldman Sachs pariaza impotriva statelor din „Club Med”, formula sub care sint reunite Grecia, Spania si Portugalia, cu mari probleme bugetare si care se afla in centrul atentiei in ultimele zile.
Aceeasi banca americana de investitii este, insa, lider pe piata asigurarii impotriva riscului de faliment, piata pe care prima de risc la datoria Greciei a explodat in ultimele saptamini. Goldman Sachs este, in acelasi timp, implicata in aranjarea unor noi imprumuturi pentru aceste state. Cu alte cuvinte, pe de o parte Goldman Sachs a pus umarul, prin fondurile speculative, la
dezastrul economic din aceste tari si pe de alta parte a sarit sa le ajute sa iasa din criza. De exemplu, publicatia germana Spiegel a amintit ca, in 2002, Goldman Sachs a ajutat Grecia sa isi mascheze valoarea reala a datoriei, prin intermediul unor produse derivate ce permiteau guvernelor sa isi transfere datoriile in viitor. Iar acum, banca americana profita din plin. l

OPC: mii de reclamatii la adresa bancilor

0

Românii au facut, anul trecut, aproximativ 3.000 de reclamatii impotriva bancilor, potrivit datelor Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorului (ANPC).

Conform Protectiei Consumatorului, cele mai multe sesizari au fost inregistrate in urma modificarii dobinzilor la imprumuturile contractate. Unu din zece reclamanti este bucurestean, mai reiese din informarea institutiei citate. “La sediul central al ANPC, au fost incheiate 21 de procese verbale de constatare a contraventiei, cu amenzi in valoare totala de 441.000 lei si 37 de procese verbale de contraventie in care se constata clauze abuzive. Din numarul total de sesizari, pe rolul instantelor au fost transmise aproximativ 650 de reclamatii si contracte de credit, potrivit hotnews.ro. Care sint motivele ce au stat la baza acestui numar mare de reclamatii? Refuzul scaderii dobinzii in ciuda reducerii indicilor de referinta, clauze abuzive, perceperea unui comision peste limita de timp prevazuta in contract, refuzul reesalonarii creditelor, deficiente la operatiunile cu carduri, plati bancare neoperate in termen, perceperea comisionului de retragere la desfiintarea depozitelor bancare sau raportarea la Biroul de Credit fara notificare prealabila.l

Cu ochii pe panourile publicitare si cu nasul in ziare

0

Ce fac românii cind merg prin oras? Este o intrebare care la o prima vedere nu prea isi are sensul. Cu toate acestea, GfK România a analizat intr-un studiu obiceiurile românilor in timpul calatoriilor lor zilnice spre sau dinspre un loc anume – fie ca acesta este serviciu, scoala, facultate sau chiar piata. Concluziile cercetarii arata cum reusesc cei chestionati sa isi foloseasca timpul petrecut pe drum in deplasari repetitive, care risca sa devina plictisitoare, intr-un mod cit mai placut.

*Prefera vorbitul*

Marea majoritate a românilor sta de vorba des sau foarte des, fie direct cu alte persoane (71%), fie la telefonul mobil (52%). Trei sferturi dintre tinerii sub 25 de ani si doua treimi dintre persoanele cu educatie superioara vorbesc la mobil des sau foarte des in deplasarile zilnice.

*Publicitatea ca un magnet*

Panourile publicitare sint urmarite des sau foarte des de un sfert dintre români, in special de cei cu educatie medie si superioara. De asemenea, aproximativ 16% dintre tinerii pina in 25 de ani sint interesati de emisiunile prezentate pe ecranele din statiile sau mijloacele de transport in comun, fata de aproape 10% din total populatie.

*Se citeste mult*

Studiul GfK mai arata si ca românilor le place lectura in timpul deplasarii in aceeasi masura, indiferent de virsta. Ziarele cumparate inca sint mai cautate decit ziarele gratuite (19% citesc ziare cumparate fata de 11% care citesc ziare gratuite). Diferenta dintre cele doua tipuri de ziare se mentine si printre calatorii capitalei – 37% dintre acestia citesc ziare gratuite si 42% citesc ziare cumparate. Pe linga ziare, in deplasarile zilnice oamenii citesc carti in proportie de 12%.

*Generatia MP3*

Generatia tinara asculta muzica in timpul deplasarilor mai lungi de 10 minute. Jumatate dintre adolescentii de 15-19 ani si o treime dintre tinerii de 20-25 de ani asculta muzica stocata pe player sau telefon. Jocurile pe telefon sint preferate de un sfert dintre persoanele sub 19 ani, iar videoclipurile si filmele sint vizionate pe telefoane sau alte dispozitive portabile doar de 16% dintre acestia.

Armament artistico-ecologic

0

La prima vedere, in aceasta fotografie ati putea crede ca este vorba de o mitraliera AK-47 vopsita in alb si un infractor gata de atac. Ei bine, nu este chiar asa, nu este absolut nimic periculos in aceasta fotografie pentu ca arma in sine este realizata integral din hirtie. Artistii Martin Postler si Ian Ferguson au creat mai multe astfel de modele de arme din hirtie pentru o expozitie particulara. Partea frumoasa la acest proiect, desi ideea le apartine celor doi, este ca si tu iti poti crea propria arma de hirtie cu ajutorul unor postere speciale de hirtie din care decupezi formele armei dorite, le lipesti si gata arma. Pe linga modelul AK-47 mai gasiti in stoc o carabina M4A8, un MP5, un Uzi, dar si o grenada, toate din hirtie. Dupa cum am zis si mai sus, aveti nevoie doar de putin lipici, o gramada de rabdare si un dram de indeminare. Fiecare model in parte este disponibil la pretul de 20 de dolari. Gloantele din hirtie nu sint incluse in pret.l

Fotoluminescenta, noul trend in designul interior

0

Desi ar parea ca vorbim despre o cada de baie speciala, ei bine, nu este asa, vorbim despre ceramica, o ceramica revolutionara, luminescenta. Inventia vine din partea unei companii italiene care s-a jucat putin cam mult cu fotoluminescenta si a creat un mozaic stralucitor, chiar si pe intuneric. Compania Lucedentro a studiat efectele fotoluminescentei, fenomen natural ce absoarbe lumina solara si cea electrica si o transforma in stralucire, si a introdus-o intr-o serie de materiale utile designului interior. In cazul de fata vorbim despre ceramica luminescenta, care va da o noua infatisare baii dumneavoastra, dar in acelasi timp efectul luminescent poate fi incorporat si in sticla, plastic sau ceara. Intensitatea stralucirii difera in functie de fiecare piesa de ceramica in cazul acestei cazi de baie, ceea ce-i confera un aspect futurist. Bucatile de mozaic masoara 1,7 cm pe 1,7 cm si pot fi aplicate pe orice suprafata, iar daca ziua par banale, odata cu stingerea luminii, casa va prinde viata.l

Geanta cu butoane

0

Barbatii nu observa de cele mai mute ori gentile femeilor, nu prea ii intereseaza aceste obiecte dubioase pline cu cine stie ce lucruri, mai mult sau mai putin folositoare lor. Dar, acum acest lucru se va schimba. Barbatii, cei pasionati de calculatoare in special, care nu ar observa in ruptul capului geanta unei femei, nu au cum sa mai “scape” acum aceasta inventie care le zguduie lumea. Din punctul meu de vedere aceasta geanta ar putea reprezenta cadoul ideal pentru orice tip de prietena, nu de alta dar cele 393 de taste de calculator lipite una linga alta dupa forma gentii confera un aspect deosebit de la moda, am putea spune. Unde mai pui ca se comercializeaza si in patru culori diferite, gata sa se asorteze cu cele mai sofisticate perechi de pantofi cu toc sau fara. Ideea ii apartine unei artiste portugheze, Joao Sabino, care, tocmai pentru ca s-a gindit la ceva atit de interesant, a pus si un pret pe masura produsului. 180 de dolari geanta, insa pentru cei care nu doresc in mod special originalul se pot satisface cu o imitatie proasta de pe internet la suma de 40 de dolari.l

Tricoul iubirii

0

Ziua indragostitilor mai are doi pasi si vine peste noi gramada. Iubita te va asalta cu intrebari agasante, moarta de curiozitate ce cadou ii pregatesti pentru data de 14 februarie. Dar, pentru ca o iubesti foarte mult si chiar vrei sa-i demonstrezi acest lucru, vei alege cadoul perfect. Doua tricouri, unul pentru tine si unul pentru ea. Ce-i asa special la aceste tricouri? Pai, iti arata sentimentele fata de persoana iubita printr-o serie de leduri pozitionate in forma de inima pe fata tricoului. Sistemul de functionare este destul de simplu si se bazeaza pe unde radio. Atunci cind cuplul este despartit si cei doi membri se afla la distanta unul de celalalt, inimile de pe piept se sting. In schimb, atunci cind se apropie unul de altul, ledurile incep sa clipeasca si se aprind pe rind, din ce in ce mai tare, pina cind toate inimile de pe tricou ajung la intensitate maxima. Acest lucru este posibil doar cind cei doi se imbratiseaza. Tricourile care iti calculeaza dragostea pot fi achizitionate de pe internet, iar pretul unuia variaza intre 18 si 25 de dolari bucata. Pentru a tine dragostea in viata ai nevoie totusi de trei baterii AAA pentru fiecare tricou.l

Pusca si cureaua lata

0

A debutat in actorie pe cind isi facea “studiile” la gradinita, in rolul unei furnici cintatoare. “Furnicuta” Bianca Brad a crescut si s-a transformat in zina, atunci cind Elisabeta Bostan i-a dat rolul principal in filmul muzical “Zimbet de soare”. Se poate vedea cu ochiul liber ca zimbetul de soare i-a ramas intiparit pe chip. Pacat ca nu mai cinta.

Jennifer Garner extaziaza delfinii

0

Jennifer Garner (37 de ani) a adus un delfin la orgasm. Actrita facea cercetari pentru rolul din serialul „Fantasy Island”, in care un delfin se transforma in fata, si se afla la un delfinariu, cind mamiferul a devenit dintr-o data prea prietenos. „Stateam cu picioarele in apa si le leganam, cind delfinul a venit si mi-a inconjurat picioarele. La inceput mi s-a parut interesant si frumos”, a spus Jennifer. Insa animalul a inceput sa inoate din ce in ce mai repede in jurul actritei, pina cind… „i-am spus ingrijitorului ca delfinul tocmai a facut pipi pe picioarele mele, iar el mi-a raspuns «nu, doamna, nu este pipi». Si atunci mi-am dat seama ca bietul delfin a avut orgasm”, a mai adaugat Garner.

Arbore de 14.000 de euro, cadou pentru Brad Pitt

0

Actrita americana Angelina Jolie i-a cumparat actorului Brad Pitt, partenerul ei de viata, un arbore de maslin, drept cadou de Sfintul Valentin. Pe 14 februarie, Jolie spera sa isi surprinda in mod placut partenerul de cuplu cu acest cadou inedit, care a costat 18.900 de dolari (aproximativ 14.000 de euro). Acest maslin urmeaza sa fie plantat pe domeniul Chateau Mirval, resedinta de vacanta pe care cuplul o detine in sudul Frantei. Maslinul este simbolul pacii, longevitatii si al stabilitatii, iar presa americana sustine ca Angelina Jolie a cumparat acest cadou special pentru Brad Pitt cu scopul de a pune capat zvonurilor despre despartirea cuplului.

Inca doua dupa ceafa lui Mindruta

0

Desi sotia pare sa-l fi iertat, Mindruta a pierdut din vedere un mic amanunt: publicul uita mult mai greu. Dupa episodul amantlicului, stiristul s-a intors in fata telespectatorilor jucind in continuare rolul lupului moralist, ca si cum ar fi mai presus de mizeriile muritorilor de rind. Pentru ca si-a permis sa-i atace, pe rind, pe Florin Calinescu si pe Andrei Gheorghe (amindoi vestiti pentru debitele lor verbale), Mindruta si-a luat-o, din nou, peste ceafa. Calinescu l-a taxat scurt: „Mindruta, care sparge casnicii si plimba nevestele altora pe cimpuri, imi da mie lectii de disciplina?”, in vreme ce Gheorghe s-a ratoit la el, chiar in timpul Observatorului, intrebindu-l: „Oare viitorul tau va fi sub semnul amorlicului?”. Cu putina decenta si cu un cioc mai mic, Mindruta ar fi putut sa-si cirpeasca mai usor imaginea zdrentaroasa.

George Michael a disparut de acasa

0

Politia britanica a fost chemata la resedinta din Londra a cintaretului George Michael, dupa ce artistul a disparut de acasa in plina noapte. Cintaretul britanic a plecat din resedinta lui din nordul Londrei, evaluata la cinci milioane de lire sterline (5,69 milioane de euro), lasind usa de la intrare larg deschisa. Acest detaliu l-a determinat pe un gardian public sa sune imediat la politie, la primele ore ale diminetii de marti. Dupa cautari intense, George Michael, in virsta de 46 de ani, a fost descoperit de fortele de politie. Cintaretul era sanatos si se afla in apropierea locuintei sale. Nu este deocam­data clar daca artistul isi vizita unul dintre vecini sau daca se afla in studioul sau de inre­gistrari, aflat la o distanta de 180 de metri de resedinta sa.

Suri Cruise, ignorata de mama ei

0

In nenumarate rinduri, Katie Holmes (31 de ani) a fost aspru criticata pentru ca ii permite lui Suri (3 ani) sa se machieze, sa poarte tocuri sau nu o imbraca asa cum cer conditiile meteo. Insa sotia lui Tom Cruise nu tine cont nici de sfaturi, nici de sanatatea micutei. Zilele trecute, Katie a fost vazuta iesind la plimbare impreuna cu Suri, in timp ce afara ningea si vintul batea puternic, iar orasul era plin de balti de apa. Daca actrita era infofolita strasnic si nema­chiata, Surai avea mindra pe buze un ruj rosu si purta… balerini. Mai mult, Holmes nici macar nu a catadicsit sa o fereasca de baltoace sau sa o inchida la geaca. In ceea ce priveste rujul, Suri nu s-a indurat sa-l stearga nici in ruptul capului, desi era o culoare mult mai potrivita pentru mama ei, decit pentru o fetita de doar trei ani.

Savuica ar trebui sa ia lectii de la Andresan

0

Mamica iubitoare, Dana Savuica a invatat-o pe Julie, fetita sa, cum e cu binele si raul: a initiat-o in viata de noapte a cluburilor si a invatat-o sa pozeze sexy. Cind vine vorba despre droguri, insa, Dana se transforma intr-un adevarat detectiv: „Ţinem legatura cu diriginta, vorbim frecvent cu ceilalti parinti si monitorizam anturajul ei de prieteni. <> astea se vind mai ceva decit pachetele de biscuiti, la coltul scolii. Eu as arde toate produsele si as monitoriza comerciantii, care cred ca oricum vor schimba denumirea si ambalajul drogurilor usoare si le vor vinde din nou, probabil online, desi risca inchisoarea”. Usoare, nu? Mai bine ar intreba-o pe Andresan, “profa de sex” care nu se da in laturi de la nimic, chiar daca-i explodeaza rinichii!

Delia s-a amuzat, apoi s-a socat

0

In timp ce Andresanca testeaza droguri „legale”, fratele nou itit din pirnaie infige stangi in lumea mondena. Pentru ca a declarat ca Delia se drogheaza, cintareata se apara si e pornita sa-i intenteze proces. Iata ce a declarat aceasta, invitata fiind pe hepilica lui Maruta: „Prima oara
m-am amuzat. Am zis, Doamne, nu se poate! Apoi am intrat intr-un soc si mi-am dat seama ca e foarte grav, ca sint lucruri foarte greu de modificat daca se spun in presa sau la TV. (…) Vreau sa ripostez, pentru ca e vorba despre viata mea si de familia mea. Puteam sa am un copil care sa auda ca mamica lui isi cumpara cocaina. Miine poate voi auzi ca Delia a participat la o crima sau un viol. Vorbim deja de calomnie, despre consum de droguri… Nu stiu pe cine voi da in judecata. Azi am inceput discutiile cu avocatul meu si vom vedea cine este vinovatul”. Noroc ca Delia n-are copil.

Diaconescu Direct o vrea pe EBA

0

S-a intors din vacanta cu mintea odihnita si, asa cum era de asteptat, cu planuri sen-za-ti-o-na-le! Diaconescu Direct sustine ca aspiratia sa cea mai inalta este aceea de a o aduce pe Elena Basescu intr-una din nocturnele sale, pentru a stoarce din ea informatii legate de viitoarea nunta cu Sida. Se pare ca Diaconescu n-a invatat nimic din marea teapa pe care i-a administrat-o insusi presedintele Base, atunci cind l-a lasat sa escrocheze populatia, difuzind reluari pina in zorii zilei. Slabe sperante ca iubitorul tata s-o lase pe Bobita lui sa ia locul Magdei Ciumac in studioul OTV!

Leonardo a dat probe la Dinamo si a luat la CFR Cluj

0

Dupa ce i-a convins pe dinamovisti in doua amicale, cu Zakarpattia si Coreea de Nord, facindu-l pe Nicu Badea sa-i propuna un contract pe trei ani si jumatate, fundasul de banda stinga brazilian Leonardo (22 de ani) a ajuns in cantonamentul lui CFR Cluj. “Celor de la Willem Tilburg li s-a accidentat fundasul stinga si l-au chemat inapoi pe Leonardo”, a declarat Ţalnar, incercind sa acopere rahatul.

Jucatorii din Italia care se vor mai adresa ireverentios pe teren, au belit-o!

0

Fotbalistii care au un comportament nesportiv sau care profereaza injurii pe teren – gen “cazzo”, “figlio di puttana”, “porca puttana!”, “vaffanculo”, “stupido”, “merda”, “stronzo”, “coglione”, “pezzo di merda”, “bastardo”, “ba, boule” (in cazul lui Go­ian) – vor fi de acum inainte eliminati imediat de pe teren, potrivit unei decizii luate de catre Federatia Italiana de Fotbal. “Aceste masuri au fost luate pentru imbunatatirea comportamentului jucatorilor pe un teren de fotbal”, a afirmat Giancarlo Abete, presedintele federatiei.

In pieptul fiecarui stelist bate o minge!

0

Aflam ca interpretul de muzica populara Ovidiu Purdea-Somes, impreuna cu un prietenar de-al sau, inginer de sunet si lumina din lumina, altul decit Florin Piersic sau Emil Boc – a dat gata textul noului imn al Stelei. Videoclipul de prezentare va fi lansat in Ghencea, cu ocazia partidei Unirea Urziceni – FC Liverpool, din Europa League, prilej cu care clientul, adica Gigi baci, isi va exprima optiunea, deci ramine au ba? Artistul clujean sustine ca imnul Stelei va avea trei strofe si-un refren, din care am priceput multe si mai nimic. In primul rind, versul “sintem stelisti cu fotbalul in singe” este discutabil, de vreme ce multi dintre ultrasi, adica cei care, presupunem, vor cinta acest imn, poseda prin vene infinit mai multe lucruri decit fotbal, fiecare in functie de dependenta sa. Apoi, versul “in loc de inima avem o minge”. Nu-i doar o imbecilitate. Ce zice poetul ca are stelistul in loc de inima? O minge! Ce facem de regula cu o minge? O batem! Buuuun, avem inima, avem minge, o batem, asta inseamna ca “un clocot sfint in pieptul nostru bate”, deci poezie legionara, deci v-ati ars!
l

Muierea Gabriel Liiceanu

0

La 5 ani dupa moartea lui Adrian Marino, se va publica o carte a acestuia, care va zgudui nu atit cultura româna, cit profilul ei moral. In ziare si reviste au aparut doar fragmente, sint foarte putini cei care au citit-o pagina cu pagina, dar ne pronuntam toti, ca asa-i la noi. De scapat, nu prea scapa nimeni, de la Cioran, Eliade si George Calinescu, pina la Fanus Neagu, Adrian Paunescu sau Mircea Dinescu. Daca tot i-am pomenit mai sus pe Eliade si Paunescu, voi adauga ca, intr-o discutie, purtata in anii ’70, cu Paunescu si Constanta Buzea, din care a iesit un lung interviu (ale carui detalii si intimitati le-a redat Constanta Buzea, intr-un jurnal intitulat „Crestetul ghetarului”), Eliade spunea — citez aproximativ, deoarece n-am cartea la birou — ca pe americani nu-i socheaza nicio idee, sint dispusi sa asculte pe oricine, pentru a afla daca sustine lucruri valabile. In consecinta, sa asteptam cartea lui Marino. Scriitorii nostri n-au procedat astfel. S-a aparat fiecare cum a putut si e, pina la urma, de inteles. Cea mai muiereasca atitudine a avut-o gracilul filozof Liiceanu. Intentionind sa jerpeleasca memoria lui Marino, anticomunistul Liiceanu s-a apucat sa umble cu denunturi. A scos pe taraba publica o dedicatie data de acesta fostului presedinte al Uniunii Scriitorilor, D.R. Popescu. Asa, si? Ce e infamant in chestia asta? Inainte de ’90, D.R. Popescu a ocupat o inalta functie administrativa, din pozitia sa reusind
sa-si ajute multi confrati. Dupa revolutie, D.R. Popescu s-a dovedit cel mai decent om din cultura româna. Desi are 4 copii, a refuzat sa iasa in fata. L-ar fi acceptat si unele partide, si unele gasti literare. D.R. Popescu a tacut si a scris. Posteritatea il va recupera. Ca mare scriitor, nu ca politruc. Dupa izmenitul Liiceanu, insa, va ramine, probabil, doar amanuntul ca a fost un bun editor.
P.S. Pentru ca in tara asta ne hranim cu suspiciuni si justificari, tin sa precizez ca n-am schimbat in viata mea doua vorbe cu D.R. Popescu.

Andrei Gheorghe: “Traim intr-o tara strimba si nedreapta”

0

O banala tamponare in trafic s-a transformat pentru Andrei Gheorghe, persoana publica, intr-un adevarat cosmar. Si daca privesti stirile apocaliptice ale televiziunilor ai impresia ca omul e cel putin un terorist sau un criminal. Si asta pentru ca pina si un echipaj SMURD este “dotat” cu ziaristi. Nu se mai intimpla nimic in tara asta fara ca autoritatile sa se prezinte la fata locului cu cite o televiziune de git, care prezinta totul ca pe o apocalipsa.

*Dosar penal si fara permis*

Parchetul Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti a inregistrat o plingere impotriva lui Andrei Gheorghe, seful Departamentului de comunicare din Ministerul Finantelor, reclamat pentru vatamare corporala din culpa, in urma implicarii sale in accidentul rutier usor petrecut marti seara in Capitala. Politistii i-au retras lui Gheorghe permisul de conducere, dupa ce a refuzat proba biologica in urma accidentului. Purtatorul de cuvint al Politiei Capitalei, Christian Ciocan, a precizat ca masura este una temporara, iar Gheo­rghe a primit in schimbul permisului o dovada inlocuitoare. Potrivit lui Ciocan, Andrei Gheorghe, care in urma accidentului usor pe care l-a provocat, marti seara, in apropiere de Bulevardul Kiseleff, a refuzat sa se prezinte la IML pentru recoltarea probelor biologice, poate depune plingere la Parchet pentru recuperarea permisului de conducere intr-un timp mai scurt. Ciocan a precizat ca Andrei Gheorghe nu a parasit locul accidentului, asa cum au informat televiziunile, si a facut un „etilotest”, care a indicat faptul ca acesta nu consumase bauturi alcoolice.

*“Am o retinere fata de IML”*

„Am executat absolut toate cererile Politiei. Am trecut toate procedurile. La 1.00 noaptea nu mai puteam de oboseala. Cum e posibil sa stea pina la 1.00 noaptea toata Politia Capitalei dupa mine, pentru un accident banal? Este sensul lumii in care traim. Dreptatea nu este la fel pentru toata lumea. Este aceasta masura aplicata la fel tuturor soferilor din Bucuresti? Traim intr-o tara strimba si nedreapta si acceptam la nesfirsit”, a spus Andrei Gheorghe. El a precizat ca, dupa ce a respectat toate procedurile legale, inclusiv testul privind alcoolemia, Politia i-a cerut sa mearga la IML. „La final mi s-a cerut sa merg la IML pentru recoltarea de probe de singe. Am o retinere fata de IML. Intentia mea este sa fac o analiza de singe, dar nu la solicitarea Politiei si a statului român. Nu sint de acord ca Politia si statul sa decida asupra corpului meu propriu si personal. Unde vom ajunge, la prelevare de organe? Pentru o banala tamponare, nu se pot face analize neinvazive? Este aberant sa dam statului român dreptul sa poata sa decida asupra organelor noastre”, a mai spus Andrei Gheorghe.