S-ar putea să dureze zeci de ani până când Regele Dolar  își va pierde cu adevărat coroana, dar între timp piețele au de făcut o tranzacție.

Monedele de pe piețele emergente vor avea de câștigat de pe urma eliminării treptate a hegemoniei dolarului, pe măsură ce zeci de economii instituie sisteme de tranzacționare care evită dolarul.

„De-dolarizarea este un joc pe termen lung”, a declarat Laurent Lequeu, șeful departamentului de gestionare a portofoliilor de la Lumen Capital  Singapore într-o intervenție la Bloomberg Radio. „Dar, bineînțeles, dacă vrei să te poziționezi pentru următorii trei până la cinci ani, acest joc este structural pozitiv pentru moneda locală pe piețele emergente, în special în clasa activelor cu venit fix.”

Un impuls diplomatic agresiv al președintelui chinez Xi Jinping și creșterea lentă, dar constantă a utilizării yuanului în tranzacții au contribuit la discuțiile internaționale privind reducerea utilizării globale a dolarului.

Ultimul oaspete al lui Xi,  liderul brazilian Luiz Inacio Lula da Silva, a prezentat legăturile mai puternice cu Beijingul ca pe o cale de reorientare a geopoliticii globale și de contestare a instituțiilor și normelor conduse de SUA și Europa, care au dominat finanțele globale timp de decenii.

Și alte guverne au început să vorbească mai tare despre necesitatea de a respinge ceea ce consideră a fi o înarmare a dolarului – inclusiv prin sancțiunile impuse de SUA Rusiei pentru războiul din Ucraina – și de a stabili aranjamente monetare alternative, altele decât dolarul.

Cu toate acestea, dezvoltarea relativ lentă a structurilor de plată diferite i-a determinat pe unii din cercurile economice tradiționale să spună că este încă mult prea devreme pentru a prezice dispariția dolarului verde. Lequeu a recunoscut și el acest lucru, spunând: „pe termen mai scurt, cred că dolarul va continua să domine comerțul mondial”.

În ciuda eforturilor Chinei de a ridica yuanul pe scena mondială și de a înlocui dolarul, analiștii sunt  foarte sceptici.”Chiar și dincolo de deceniile pe care le-ar dura probabil o astfel de schimbare, probabilitatea ca yuanul să devină moneda de rezervă la nivel mondial variază între extrem de improbabil și practic imposibil”, afirmă finanțistul Peter Earle într-un studiu al American Institute for Economic Research.

El a citat dimensiunea vastă a economiei americane și amploarea relațiilor sale comerciale, adăugând că există bariere și costuri ridicate pentru schimbarea monedei. O astfel de schimbare “ar dura decenii, dacă nu generații”.

Investitorul de capital de risc Chamath Palihapitiya a descries preocupările legate de de-dolarizare ca fiind un „Nothing Burger” și a invocat motive similare pentru a susține că yuanul nu va deveni moneda dominantă. Deocamdată.

Epoca zbourilor ieftine pe distanțe scurte în Europa se apropie de sfârșit. Companiile aeriene se vor confrunta cu provocări dificile, pe măsură ce legislația în materie de climă devine tot mai strictă.

Potrivit motorului de căutare a călătoriilor Kayak, zborurile de vară între Marea Britanie și continent sunt în prezent cu o treime mai scumpe decât anul trecut. Dar două rapoarte noi arată că nu este vorba doar de turbulențe temporare.

În primul rând, există schimbări importante în sistemul de comercializare a certificatelor de emisii al Uniunii Europene (EU ETS). Companiile aeriene trebuie să dețină suficiente cote de emisii pentru a acoperi fiecare tonă metrică de dioxid de carbon eliberată în atmosferă în timpul zborurilor care încep și se termină în Spațiul Economic European, Regatul Unit și Elveția.

În prezent, acestea primesc gratuit aproximativ jumătate din cote. Dar acordul se încheie în 2026, deoarece partea de cote începe să crească din 2024. Acest lucru le va dubla efectiv costurile cu carbonul în doar trei ani.

De asemenea, prețul unitar al emisiilor de carbon a crescut recent, depășind pentru prima dată 100 de euro la sfârșitul lunii februarie și nu pare a fi pe cale să scadă.Un raport întocmit de Alex Irving, analist de transport la Bernstein, estimează costurile rezultate în urma acestor schimbări pentru companiile aeriene europene la aproximativ 5 miliarde de euro în 2027.

În următoarele trei decenii, aviația trebuie să se transforme dintr-o industrie poluantă – avioanele sunt responsabile pentru 2,5% din emisiile globale de CO2 – în una cu emisii nete zero.

În conformitate cu Destinația 2050, planul european de reducere a emisiilor, se vor face investiții în aeronave și infrastructuri viitoare, prin eficientizarea operațiunilor și prin utilizarea de soluții alternative.

Un raport realizat de grupurile de cercetare SEO Amsterdam Economics și de Centrul Aerospațial Regal Olandez, comandat de organismele din industria aeronautică, a estimat costul atingerii nivelului zero net până în 2050 la 820 de miliarde de euro.

Numai modificările aduse schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră vor reduce profitul operațional al celor mai mari șase companii aeriene de transport – Ryanair, EasyJet, Wizz Air, Vueling, Eurowings și Transavia –  cu aproximativ 77%

Prin urmare, prețurile biletelor vor trebui să fie mai mari. Asociația Internațională a Transportului Aerian a sugerat că numărul de pasageri aproape că se va dubla, ajungând la 8 miliarde până în 2040, față de nivelurile din 2017. Timpul ne va spune dacă prețurile în creștere ale biletelor vor reduce aceste cifre, dar rămâne întrebarea dacă această creștere este compatibilă cu ambițiile de neutralitate a emisiilor de dioxid de carbon.

Decarbonizarea zborului este destul de dificilă fără pasagerii suplimentari. O mare parte din tehnologiile pe care sectorul se așteaptă să le utilizeze, cum ar fi aeronavele electrice sau alimentate cu hidrogen, nu sunt încă pregătite să decoleze.

Dar un lucru este sigur: vor fi perioade costisitoare și dificile. Un fel de a spune adio zborurilor ieftine de care au beneficiat milioane de călători.

O lucrare recentă analizează dacă economia chineză a trecut de la „miracol la boală”, pe fondul temerilor că superputerea asiatică a căzut într-o capcană clasică a veniturilor medii care s-ar putea transforma în ceva mai periculos.

Argumentul de bază al autorului – analistul Esward Prasad –  este că Beijingul a gestionat surprinzător de bine un „model de creștere ineficient și riscant” și, deși „reformele dezechilibrate, o abordare schizofrenică a rolului pieței în raport cu statul și tensiunile de pe piețele financiare și imobiliare ar putea duce la o volatilitate semnificativă –  un colaps financiar sau economic nu este în cărți”.

China a găsit o modalitate de a obține rezultate – generând o creștere susținută pe o perioadă îndelungată, îmbunătățind standardele de viață ale populației, evitând o criză financiară și trăgând economia sa printr-o serie de perioade periculoase pentru economia mondială.

A făcut toate acestea fără un sistem financiar care să funcționeze bine, un cadru instituțional puternic, o economie orientată spre piață sau un sistem de guvernare democratic și deschis. Există cu siguranță un motiv de umilință pentru oricine încearcă să explice fenomenul China pe baza istoricului și a experiențelor altor țări.

Modelul de creștere al Chinei și abordarea reformelor nu au respectat normele convenționale și se poate spune că în sistem se acumulează tensiuni, cu posibilitatea unei prăbușiri explozive la un moment dat. Însă guvernul s-a dovedit a fi priceput în navigarea în jurul acestor pericole. PIB-ul țării a crescut cu 4,5% în ritm anual în primele trei luni(2,9% înregistrat în trimestrul precedent) şi peste estimările analiştilor care mizau pe un avans de 4%.

Dacă obiectivul Beijingului este de a susține creșterea economică, trebuie să găsească modalități de a îmbunătăți alocarea resurselor și de a spori productivitatea. Într-adevăr, deși există preocupări legitime cu privire la ratele ridicate de investiții în capital fizic ale Chinei, raportul capital-muncă este mult mai mic decât în economiile avansate, cum ar fi Statele Unite.

Fundamentele creșterii economice a Chinei par fragile din punct de vedere istoric și analitic. Lucrurile care trebuie să se termine se termină adesea brusc și în moduri imprevizibile.

Cu toate acestea, dacă autoritățile își joacă bine cărțile, s-ar putea la fel de bine să se întrevadă un viitor mai bun pentru economia chineză – cu o creștere mai moderată după propriile standarde, dar mai sustenabilă din punct de vedere economic, social și de mediu.

Problema este că înrăutățirea situației demografice a țării (la care se adaugă îndatorarea excesivă din ultimul deceniu și un sistem financiar intern șubred) înseamnă că va fi mai greu de obținut o creștere economică în următoarele decenii – chiar dacă se va evita genul de colaps financiar care a pus adesea capăt unor miracole de creștere similare.

Ca răspuns la aceste provocări, FMI a trecut recent la reducerea previziunilor sale de creștere pe termen lung pentru China.  Guvernul de la Beijing şi-a fixat pentru acest an o ţintă de creştere economică modestă de aproximativ 5%.