Desi recidivista, Steaua a scapat de suspendare. Ieri, la Comisia de Disciplina a LPF, clubul din Ghencea a fost doar amendat, cu 60.000 de lei, pentru manifestarile suporterilor la meciul cu Ceahlaul. Fanii ros-albastrilor au aruncat cu bulgari in fotbalistii nemteni, repetind isprava cu antrenorul Gigi Multescu. Partida a fost chiar intrerupta de arbitrul Kovacs, moment in care si stelistii au fost bombardati cu bulgari, ulterior aprinzind si citeva torte. „Am considerat ca sint circumstante atenuante ca terenul Stelei sa nu fie suspendat. Tortele n-au fost aruncate in teren, iar cei de la Steaua nu s-au gindit ca suporterii vor folosi zapada ca sa arunce cu bulgari”, a spus Ion Neagu, presedintele comisiei. Altfel, Eugen Baciu a fost suspendat trei etape si amendat cu 10.000 de lei, pentru gesturile obscene facute la adresa suporterilor, iar Silvian Cristescu, oficial al Universitatii Craiova, a fost suspendat patru luni pentru ca a intrat pe teren la meciul cu Dinamo. Cristescu a fost si amendat cu 13.600 de lei. l
Torrespectul, Unirea!
Impotriva englezilor, soarta ialomitenilor pare pecetluita, desi esecul din tur, 0-1 pe „Anfield”, poate legitima citeva sperante de calificare in „optimi” pentru Unirea. Citeva. In orice caz, Unirea trebuie felicitata pentru parcursul senzational avut in acest sezon european.
Desi sint obligati sa joace ofensiv, fotbalistii Unirii au aflat de la antrenorul Levy tactica pe care o vor aborda diseara: aparare supraaglomerata si contraatacuri rapide atunci cind este cazul. Iar Sorin Paraschiv s-a grabit sa dezvaluie strategia jurnalistilor: „Probabil ca englezii se bazeaza pe faptul ca noi ne vom arunca peste ei din dorinta de a remonta acel 0-1 si astfel le vom oferi sansa sa ne umileasca pe contraatac. Gresesc! Unirea va evolua la fel ca la Liverpool, organizata in aparare si tot noi vom cauta contraatacul. Sigur, daca timpul va trecem si scorul va ramine 0-0, o sa fim obligati sa riscam, dar asta o vom face prudent, nu cum cred englezii”.
Clubul Unirea Urziceni a anuntat ca s-au vindut pina ieri dimineata 16.599 de bilete pentru meciul retur cu FC Liverpool, partida ce se va disputa pe stadionul din Ghencea. Ultimele 6.401 bilete au fost comercializate ieri.
Antrenorul Rafa Benitez l-a inclus in lotul care s-a deplasat la Bucuresti si pe spaniolul Fernando Torres, care a jucat citeva minute in ultima etapa din Premier League. Din cite se pare, Rafa nu-l va titulariza pe compatriotul sau, golgeterul lui Liverpool urmind sa intre tot pe final de meci, asa cum s-a intimplat in disputa cu Manchester City, scor 0-0.
Echipe probabile
Urziceni:
Arlauskis – Maftei, Galamaz, B.Fernandes, Brandan – S.Frunza, S.Paraschiv, I.Apostol, Onofras, Paduretu – Bilasco.
Liverpool:
Reina – Carragher, Skrtel, Agger, Riera – Mascherano, Aquilani – F.Aurelio, Gerrard, Kuyt – N’gog.
„Nu exista alta femeie in viata mea!”
Aflat cu actele de divort depuse, deja, la Judecatoria Buftea, dinamovistul Ionel Ganea sustine ca nu are nicio relatie cu vreo alta femeie, insa refuza sa comenteze motivul pentru care a solicitat intreruperea mariajului de sotia Dana. Intr-o declaratie acordata cotidianului „Click”, „secundul” lui Cornel Ţalnar a precizat: „Nu vreau sa discut nici cu mama despre aceasta problema. Pur si simplu asta e viata. Sint foarte suparat din cauza asta. Acum, iar ma trezesc subiect in ziare si este pentru prima data cind e vorba despre viata extrasportiva. Ce, sint singurul care divorteaza in tara asta? Nu exista alta femeie in viata mea, orice interpretare de felul asta este o timpenie si o voi taxa. De cind o stiu pe Dana, n-am inselat-o niciodata. Sint oameni care nu stiu ce sa faca atunci cind au parte de prea mult bine. Eu sint un familist convins, imi iubesc enorm copiii. Pentru ei, dar si pentru noi, eu si Dana mai avem inca timp sa reflectam la viitorul comun”.
Reamintim ca ziarul „National” a anuntat in exclusivitate, ieri, ca Ionel Ganea a depus actele de divort la Judecatoria Buftea, primul termen in acest proces fiind programat pe 8 martie, de „Ziua femeii”. Intr-un alt dosar, Ganea solicita custodia celor doi copii, astazi fiind prima infatisare, tot la Judecatoria Buftea.
Wesley, trimis la coada vacii
Adrian Porumboiu l-a pedepsit ieri pe brazilianul Wesley Lopes, care a refuzat sa intre pe teren la meciul de la Medias, cu Gaz Metan, din etapa 18, pentru ca nu i s-a marit salariul. Vedeta lui FC Vaslui a primit o penalizare cu 25% din leafa, ajungind si la echipa a doua, care joaca in liga a treia. Brazilianul, platit cu 300.000 de euro pe sezon, a cerut 500.000 de euro, dupa ce a reclamat faptul ca nu a fost lasat sa se transfere la Al-Wasl, de unde ar fi avut o oferta. „In functie de modul in care Wesley va intelege sa-si respecte contractul cu FC Vaslui, clubul ia in discutie si solicitarea de despagubiri”, a declarat Alex Guzganu, purtatorul de cuvint al FC Vaslui. Acesta a adaugat ca Al-Wasl nu a facut nicio oferta pentru Wesley, dar a precizat ca brazilianul este de vinzare pentru un pret corect. Wesley a sustinut ca n-a jucat la Medias din cauza unei accidentari, scotindu-si un certificat medical de la o clinica sportiva din Iasi. l
CFR scapa de greutati
Impresarul „Capcaunului” a parafat la Cluj-Napoca rezilierea contractului dintre CFR si atacantul argentinian de 26 de ani si 110 kilograme. CFR l-a adus pe Cristian Fabbiani in vara anului 2007, de la Lanus, pentru 2,2 milioane de euro. In 29 de meciuri jucate pentru ardeleni, Fabbiani a marcat 11 goluri, dar viata extrasportiva si greutatea excesiva i-au provocat imprumutul la Newell’s Old Boys (in 2008) si River Plate (2009). In ultimele zile, Fabbiani a incercat sa se antreneze cu Lanus, dupa ce anuntase, la inceputul lui februarie, ca se lasa de fotbal pina la toamna. Decizia fusese luata dupa ce atacantul se internase intr-o clinica de slabire si consultanta nutritionala, asta nu inainte de a-si face o liposuctie!
O jignire alb-albastra
l Universitatea Craiova nu vrea sa joace pe arena „Ion Oblemenco” meciul cu Gaz Metan, ci doar la Severin. Acolo, insa, nu o lasa FRF. Oltenii risca astfel sa piarda partida de simbata cu 0-3 la „masa verde”
Adrian Mititelu prefera ca Universitatea Craiova sa piarda cu 0-3, la „masa verde”, meciul de simbata cu Gaz Metan Medias, partida contind pentru etapa 19. Patronul oltenilor tine coada sus si refuza sa ajunga la un compromis cu primarul orasului, Antonie Solomon. Scandalul a pornit de la o decizie luata ieri de catre Comitetul de Urgenta al FRF, prin care se interzice Universitatii sa dispute meciurile de acasa la Turnu Severin.
*Loviti la Urgenta*
Alcatuit din Mircea Sandu, Dumitru Dragomir si Vasile Avram (presedintele, respectiv cei doi vicepresedinti ai FRF), Comitetul de Urgenta a tinut cont de faptul ca regulamentul prevede, mai nou, ca o echipa nu poate juca partidele de acasa pe un stadion aflat la mai mult de 50 de kilometri distanta de orasul in care clubul isi are sediul social. Cum Tr. Severin este la 115 kilometri de Craiova, FRF a interzis mutarea Universitatii. Asta desi arena din Severin, abia renovata, primisese OK-ul Comisiei de Licentiere a FRF si fusese inaugurata la un amical in care insusi Dumitru Dragomir a fost prezent.
In aceasta situatie, „Stiinta” a replicat ieri printr-un comunicat oficial, in care a sustinut ca se afla in imposibilitatea de a organiza meciul cu Gaz Metan din doua motive: la Severin nu exista acceptul FRF, iar la Craiova nu este in vigoare un contract cu Primaria privind inchirierea Stadionului „Ion Oblemenco”.
„Din datele pe care le detinem, se pare ca baietii rai au reusit sa faca ceea ce si-au propus”, se arata in comunicat.
*Mititelu il refuza pe Solomon*
Pentru ca meciul sa se joace era nevoie, asadar, fie sa se schimbe regulamentul, fie ca Primaria Craiova sa incheie de urgenta un nou contract de inchiriere a arenei. Primaria a anuntat oficial ca va propune astazi o noua intelegere, cu conditia ca Universitatea sa ceara oficial acest lucru.
Pasul inapoi facut de edilul Antonie Solomon, un adversar recunoscut al lui Adrian Mititelu, mai mult l-a enervat pe bossul clubului din Banie. „Solomon bate cimpii! Iese cu asemenea declaratii de fatada tocmai acum, crede ca se joaca cu mine, dupa ce mi-a distrus viata, acum se insala amarnic. Dupa ce ca mi-a distrus si familia, si clubul, continua sa-si bata joc de mine, vrea sa ma faca jucaria lui. De fapt, in spatele deciziei cu derogarea de la Severin tot el se afla. Solomon mi-a luat totul, dar nu-mi poate lua demnitatea! Daca FRF nu ne lasa la Severin, nu jucam niciunde!”, a declarat Mititelu.
Destin de omida, destinul tau de fluture!
Fiecare zi din viata unui om ar putea fi un fel de “Dragobete”. Fiecare zi ar putea fi ziua dragostei. Ne-ar trebui doar un strop de atentie. Doar un strop de intelepciune. Un strop de imaginatie si de caldura, ce ne asteapta chiar in interiorul nostru clipa de clipa. Un pic de concentrare ne-ar transforma peste noapte din Omizi in Fluturi, din tiritoare urite in fiinte diafane, capabile sa mingiie aerul cu aripile lor blinde. Doar putina vointa si putina dorinta, putina decizie si putina constienta ne desparte in fiecare clipa de fiinta uluitoare ce asteapta in launtrul nostru sa renastem din cenusa si din zgura unei realitati a suferintei. Din perceptiile de neiubire pe care ni le-am construit zi de zi, parca intr-un demers straniu de a ne complica vietile. De a vedea uritul si drama acolo unde poate aparea ingaduinta si fantasticul firesc al inimii dispuse doar sa iubeasca. Ceea ce vedem si simtim ca fiind lipsa iubirii si a frumusetii este mai degraba o proiectie a mintii, un fel de imaginatie maladiva, ce indeamna sa ratacim in credinta ca nu exista dragoste. Ca noi nu iubim. Si nici altii nu ne iubesc. Dar iubirile noastre pamintesti ne aprind si ne cuprind cu atita indirjire si claritate uneori, incit o viata intreaga, fie ca stim sau nu, rivnim in ascunsul inimii sa ajungem din nou la ele. Sa atingem iarasi acea stralucire spontana a spiritului, acel fulgurant si fantastic vis de a ne contopi cu “altul”. Prin iubirile noastre cunoastem nevoia de a fi “unul”. Iubirea este ceea ce ne dorim si ceea ce ne poate infricosa, in acelasi timp, caci din ea si prin ea incepe transformarea mintii si a intregii vieti a omului. Fara iubire n-ar fi posibile florile, nici arborii, nici albinele, nici marile sau muntii. Codul Vietii este iubirea lui Dumnezeu ce ne sustine imaginile, gindurile, sentimentele, visele si dezamagirile, ura si intunecimea in care alunecam. Oare cum putem intr-o viata de om sa accesam acest “cod al iubirii”, fara sa ne temem de ceea ce credem a fi “sfirsit”? Cum putem ajunge sa facem din dragoste un fel de a fi, caci – in fapt – dragostea este ceea ce sintem, dar am uitat? Cum ne putem recunoaste de vreme ce vedem ca raul este mai mare si mai puternic decit iubirea? Cum putem scapa de tarele experientelor datatoare de suferinta si de perceptia ca rautatea lumii este mai reala, mai vie si mai puternica decit Dumnezeu? Fireste ca avem nevoie de o decizie. Decizia de a ne intelege starea de omida ca pe una ce ne duce catre destinul nostru de fluture. Decizia interioara sprijina actiunea. Decizia de a ne comporta cu iubire in orice situatie de viata, alegerea de a iubi, in pofida oricarui atac si a oricarei perceptii mentale de teama si suferinta ne transforma in acele fiinte capabile de zbor. Iubirea pentru un altul apare, rasare la fel ca o revelatie. Iubirea pentru altul este o aparitie. N-o poti provoca. N-o poti intelege. N-o poti atrage si n-o poti face cu mintea, oricit ai incerca. Totusi, pentru ca tu sa intelegi ca aceasta-i ceea ce te face una cu totul, ar fi suficient ca zi de zi sa te porti cu iubire, orice ar fi. In toate relatiile, in toate momentele, in toate clipele unei zile, fii cit mai apropiat de iubire, daruieste-o dupa propriile tale puteri, nu te lamenta cind n-o poti face, cind natura ta inferioara se manifesta, ia-o de la inceput in fata oricarui rateu si intr-o zi vei vedea ca tu esti Fluturele si frumusetea ta este reala!
Lagarul de la Auschwitz intra in renovare
Guvernul Austriei a deblocat suma de sase milioane de euro pentru restaurarea lagarului de exterminare nazist de la Auschwitz-Birkenau (Polonia), unde si-au pierdut viata 1,1 milioane de persoane, dintre care un milion de evrei, in timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial. „Austria doreste sa se angajeze pentru ordinul maretiei”, a declarat ministrul Finantelor, Josef Proll, precizind ca Austria va furniza, tinind cont de marimea ei, o suma comparabila cu cea a Germaniei. Republica federala, cu o populatie de zece ori mai mare, a promis 60 de milioane de euro. In total, autoritatile poloneze doresc sa constituie un fond international de 120 de milioane de euro pentru finantarea conservarii locului.l
Fortareata americana din Londra
Actuala ambasada americana la Londra, situata in Grosvernor Square, va fi abandonata in anul 2016 in favoarea unei adevarate fortarete, care va fi inconjurata de un sant de aparare umplut cu apa, precum castelele medievale. Dar mai lat: va avea 30 de metri, pentru a fi eficient in caz de atentat cu bomba. Viitorul sediu al ambasadei, proiectat de arhitectul Kieran Timberlake din Philadelphia, va fi amplasat in fosta zona industriala Battersea, care acum este remodelata de catre dezvoltatorii imobiliari. Mutarea ii umple de bucurie atit pe viitorii vecini, dar mai ales pe cei actuali – intrucit, dupa 11 septembrie, intregul cartier Mayfair a fost impinzit de bariere de beton si posturi de control care congestioneaza traficul auto si pietonal. Cladirea, al carei pret estimat este de un miliard de dolari (740 de milioane de euro), va trece pe primul loc in topul celor mai costisitoare fortarete diplomatice americane, depasind ambasada din Islamabad (inca in constructie), care costa 850 de milioane de dolari, si pe cea din Bagdad, care a costat 600 de milioane. Actuala cladire va fi vinduta unei companii din Qatar, care o va transforma intr-un hotel de lux. Cu un miliard de dolari – pentru ca, atunci cind vine vorba de afaceri imobiliare, “Unchiului Sam” nu-i place sa iasa in
pierdere…
l
Grevele paralizeaza Europa
Pilotii si personalul auxiliar de la Lufthansa (cea mai mare companie aeriana din Germania si chiar din Europa) au incetat greva, dar colegii lor de la British Airways pregatesc si ei una. Sindicatele din aviatia civila franceza au depus un preaviz pentru organizarea unei greve de marti pina simbata. Ele denunta un proiect al Guvernului privind fuzionarea controlului aerian cu cinci tari europene (Belgia, Olanda, Luxemburg, Germania si Elvetia), temindu-se de un inceput al desfiintarii Directiei Generale a Aviatiei Civile (DGAC), care detine o functie publica de stat. Ca rezultat al grevei controlorilor de trafic, unul din doua zboruri era anulat ieri dimineata in Franta, pe Aeroportul parizian Orly, iar un zbor din patru era anulat pe Aeroportul Roissy-Charles-de-Gaulle. Ieri dimineata, la prima ora, cele sase porturi din Corsica au fost blocate, potrivit unui preaviz, depus la 27 ianuarie, de Sindicatul CGT (majoritar in Franta) si Sindicatul Autonom al Marinarilor. Insula in care s-a nascut Napoleon este izolata de Franta. Iar Grecia se afla in greva generala: toate marile centrale sindicale au scos oamenii in strada pentru a protesta impotriva masurilor guvernamentale de austeritate destinate reducerii drastice a uriasului deficit al tarii. In tara nu mai circula niciun mijloc de transport, cu exceptia unei linii de metrou si a unor autobuze din Atena (pentru uzul grevistilor), institutiile publice s-au inchis, iar presa si audiovizualul iau si ele parte la greva. In centrul Atenei au reinceput obisnuitele confruntari dintre manifestanti si politisti, primii aruncind cu pietre, iar ceilalti raspunzind cu gaze lacrimogene.
Prostituate românce izgonite dintr-un oras irlandez
Doua prostituate românce au fost condamnate la sase luni de inchisoare cu suspendare si somate de instanta districtuala sa paraseasca orasul irlandez Limerick, in 48 de ore.
Denisa Ioana Cosac si Maria Gheorghe, in virsta de 22 si, respectiv, 19 ani, au fost acuzate ca si-au facut un bordel. O a treia femeie, de nationalitate maghiara, a fost acuzata de aceleasi fapte, insa cazul ei a fost suspendat din cauza unor vicii de procedura. Pe 17 februarie, anchetatorii au perchezitionat doua apartamente, in care au gasit o cantitate mare de obiecte asociate cu prostitutia, inclusiv costume si jucarii sexuale, opt telefoane mobile si o suma mica de bani. Acuzarea a sustinut ca cele doua femei isi promovau „afacerea” pe internet, fiind ajutate de un român din Spania. Anchetatorii au spus ca femeile au fost cooperante si ca intentionau sa se intoarca in România cu prima ocazie. Cosac, studenta la administratie publica, era in Irlanda din ianuarie. Aceasta trimitea banii pe care ii incasa in România, pentru a-si ajuta familia.
Judecatorul a tinut cont de faptul ca tinerele au cooperat si a suspendat pedeapsa cu inchisoarea pe o perioada de incercare de un an. De asemenea, judecatorul le-a impus sa paraseasca orasul Limerick in 48 de ore, banii gasiti la perchezitii fiind inapoiati de anchetatori pentru ca acestea sa isi cumpere bilete de avion.
Dublul asasinat de la Siret: Asa arata posibilii criminali
Politistii care ancheteaza dublul asasinat din orasul Siret de miercurea trecuta, cind o femeie in virsta de 39 de ani si fiica ei de sase ani au fost impuscate in cap, au dat publicitatii, ieri, portretele-robot ale celor doi suspecti. Potrivit unui comunicat de presa al IPJ Suceava, portretele au fost facute pe baza audierilor de martori si ale investigatiilor efectuate pina in prezent. Astfel, unul dintre cei doi barbati are virsta intre 30 – 35 ani, inaltime aproximativa de 1,80 metri, constitutie corporala solida, forma fetei dreptunghiulara, tenul masliniu-deschis, nebarbierit, cu par facial pina spre zona superioara a obrajilor, parul negru, scurt, fruntea usor ridata, sprincenele groase, ochii de culoare albastru inchis, nasul normal, iar gura de marime mijlocie. Cel de-al doile suspect este un barbat cu virsta pina in 40 – 45 de ani, cu inaltime aproximativa sub 1,70 metri, constitutie corporala normala, tenul deschis, galbui, fata de forma rotunda, nebarbierit, cu parul facial de culoare deschisa (roscat), parul saten, cu chelie frontala partiala, ochii de culoare caprui, sprincene foarte slab vizibile, nasul posibil cu deviatie de sept si gura mica. Persoanele ce pot furniza informatii care sa duca la identificarea celor doi suspecti sint rugate sa anunte cea mai apropiata unitate de Politie sau sa apeleze numarul unic de urgenta 112.
Pe cine mai fraiereste Sylvia?
Pe tabloidisti, normal! De citeva zile, toate fituicile de birfe trimbiteaza ca diseuza blonda maninca nu stiu ce prajituri care ii deschid apetitul sexual. Unii, si mai fraieri, divulga secretul: Sylvia e imaginea unei cofetarii care ii permite sa se indoape gratis cu mii si mii de calorii, infulecind zece prajituri pe zi! Dincolo de faptul ca “stirea” epocala pe care o emana hamesitii de la tabloide e reclama pe fata, se pune intrebarea: si ce daca Sylvia hapaie prajituri? Ar fi fost o bomba daca dulciurile i-ar fi imbunatatit vocea debila. Dar asa, nu ramine decit o banalitate: in urma consumului excesiv de glucide, “imaginea” cofetariei va fi din ce in ce mai grasa.
Oana Roman se crede tiganca
Pentru ca s-a incalzit afara, grasunica pornofila (si pedofila) a capatat forte noi si ia, din nou, cu asalt televiziunea. Aflata in vizita la bunul ei prieten Cristian Brancu (cine se aseamana se combina la publicitate gratuita), Oana a explicat episodul in care a fost pozata de paparazzi benoclindu-se la filme porno impreuna cu stripperul Cristi Ursu: “Mai multi prieteni se uita la mine la filme porno, ne stringem mai multi, ridem, ne amuzam. Fac ce vreau la mine in casa”. Minata de un avint de sinceritate de-a dreptul dubios, fetita cea dragalasa a lui Petre Roman s-a dat in stamba, recunoscind de bunavoie unde ii e locul: “Mi-ar fi placut sa joc un rol, chiar si de un episod, in telenovelele cu tigani”. Pai, da, un episod ar fi fost suficient – altfel, i-ar fi eclipsat… cantitativ pe actori.
Moni “cucereste” Hollywoodul
Dupa ce si-a expus nurii in cetoasa Londra, provocind extazuri cosmice unor domni bine garnisiti cu bancnote, Moni a zburat in America pentru a da un casting la Los Angeles. Zilele trecute, Moni s-a intors in tara pentru a mai prezenta niste chiloti si pentru a ne da pe spate cu vesti fulminante: a fost distribuita intr-un film american, iar contractul ii da dreptul sa-si ia fiica peste Ocean in timpul celor sase luni cit vor dura filmarile. Ramine de vazut daca micul dar infigaretul Iri ii va permite sa ia copilul de acasa. In ceea ce priveste rolul pe care il va juca Moni in marele film, nu exista niciun dubiu, oricine isi poate da seama cam ce fel de personaj i se potriveste. Atita doar ca, de data asta, filmarea nu se va mai face prin gaura cheii.
Gramatica, barbatii si opiniile Gabrielei Cristea
Marti seara (de, cele trei ceasuri rele!) Gabriela Cristea dezbatea la “Nora pentru mama” vesnica problema a tradarii in amor. Ferm convinsa ca damele sint la fel de vinovate, pentru ca ele sint cele care ii ispitesc si ii duc in pacat pe purtatorii de nadragi, Gabita lui Toader a conchis fix asa: “Barbatii nu POATE sa ne insele singuri”. Just. Ca sa ne insele, barbatii au nevoie – cel putin – de o papusa gonflabila. In schimb, ochiul POATE sa ni-l invineteasca si singuri. Asta, in mod cert!
Nicole Richie piloteaza avioane
Starleta americana Nicole Richie, devenita vedeta de reality show, mama si creator de moda, a bifat inca o realizare pe lista proiectelor sale, devenind pilot de avion. Nicole Richie, in virsta de 28 de ani, a vorbit pe blogul ei despre experienta pilotarii unui avion privat, cu ocazia unui zbor in Canada, pentru a-si promova brandurile Winter Kate si House of Harlow 1960. „Joia trecuta, am zburat la Montreal… si cind spun am zburat, chiar am zburat”, a scris Nicole Richie pe blogul sau. „Partenerii mei de afaceri, Rick si Brian, m-au lasat sa pilotez din nou, in calitate de copilot, avionul lor”, a spus aceasta.
Cu aceasta ocazie, starleta americana a postat pe site-ul ei si citeva fotografii care o arata in cabina avionului, in timp ce piloteaza. „A fost atit de distractiv! Sper ca toti cei din avion au simtit la fel”, a adaugat Richie.
Pusca si cureaua lata…
A fost copilul minune al gimnasticii mondiale, luind primul 10 din istoria acestui sport, la virsta de 13 ani. Dupa un an, in 1976, a devenit “Zeita de la Montreal” colectionind sase note de 10 la Olimpiada de vara. Desi România nu e in stare sa-si pastreze valorile, iar Nadia Comaneci a fost nevoita sa fuga in America, fosta glorie a sportului românesc se intoarce acasa de fiecare data cind i se cere sprijinul in diverse actiuni filantropice.
Jennifer Aniston, crize de nervi in trafic
Niciodata nu a fost auzita injurind, iar singura data cind si-a exteriorizat sentimentele a fost cind a plins dupa divortul de Brad Pitt. Insa lucrurile se schimba radical atunci cind Jennifer Aniston (41 de ani) se urca la volan. Aflata la volanul luxosului Bentley, actrita a fost vazuta tipind si injurindu-i pe ceilalti participanti la trafic. Nu se stie exact ce a enervat-o pe Jen, insa este clar ca purtarea sa i-a uimit pe cei din jur, caci la prima vedere pare cit se poate de inocenta.
Lindsay Lohan: „Ori Samantha, ori baietii”
Lindsay Lohan (23 de ani) a dezvaluit ca inca o iubeste pe fosta sa iubita, Samantha Ronson (32 de ani). Mai mult, actrita bisexuala sustine ca, daca nu va reusi sa o recucereasca pe Sam, va renunta definitiv la femei si se va intilni doar cu barbati. „Inainte nu m-am gindit niciodata la femei, cu Samantha s-a intimplat pur si simplu. Inca tinem legatura si stam in aceeasi cladire din Los Angeles. Ne vedem des si intotdeauna a fost unul dintre cei mai buni prieteni ai mei. Inca ne iubim si este posibil sa ne impacam. Daca nu voi fi cu Sam, urmatorul partener va fi un baiat”, a spus Lindsay. Cele doua s-au iubit timp de 18 luni si s-au despartit in aprilie 2009, dupa ce in ultimele luni au fost vazute certindu-se si plingind in public.
400.000 bugetari din administratie au luat sporuri ilegale
Aproximativ 400.000 de angajati din administratia locala au incasat in perioada 2008-2009 drepturi banesti care exced cadrul legal, in suma de doua milioane de euro, a declarat, ieri, intr-o conferinta de presa, secretarul de stat in Ministerul Finantelor Publice (MFP) Gheorghe Gherghina. “Pina la sfirsitul lui 2008, Curtea de Conturi a identificat 235.000 de salariati din autoritatile locale care au luat drepturi pe linga lege. La sfirsitul lui 2009 erau aproximativ 400.000 de salariati care beneficiasera de drepturi pe linga cele prevazute de lege. Potrivit rapoartelor Curtii, trebuie recuperate drepturi stabilite pe linga lege in suma de doua milioane de euro”, a spus Gherghina. Oficialul MFP a recunoscut, insa, ca pe medie suma este “intr-adevar foarte mica”, reiesind in jur de 5 euro pe salariat.
Geaca pentru camping
Cu totii stim cit de placut este sa te plimbi pe munte, in aer liber, departe de cotidianul meschin in care ne zbatem zilnic. Din pacate, fiecare astfel de iesire in natura implica tot atitea neplaceri. Nu oricine este pregatit sa care in spate un rucsac plin cu saci de dormit, corturi si alte ustensile de supravietuire. Anumite persoane ar prefera sa plece pe munte cu miinile in buzunar. Acum este posibil acest lucru cu ajutorul unei geci care functioneaza si pe post de sac de dormit. Sleeping Coat, pe numele ei, geaca este construita dintr-un material usor, impermeabil, care incalzeste corpul si care poate fi umflata pentru a crea un sac de dormit comod. Mai mult, partea de jos a hainei se detaseaza pentru a o transforma intr-o saltea. Geaca este dotata si cu numeroase buzunare incapatoare in care puteti sa carati tot felul de ustensile necesare pe munte.
Capitalism versiunea «4.0» sau… nimic
Daca in secolul trecut interventia statului in economie era un factor-cheie in rezolvarea crizelor, criza actuala face ca statele sa para precum niste “muncitori” care incearca sa sece un ocean cu polonicul. Ce a insemnat pina acum acest lucru? Statele s-au indatorat tot mai mult, iar economiile au stagnat cu incapatinare in ciuda ajutoarelor de stat. In acest context, statele nu mai stiu ce sa faca pentru ca puterea lor de interventie se apropie vertiginos de momentul “zero”.
*O solutie…*
Anatole Kaletsky, analist la Times, crede ca avem nevoie de un nou capitalism pentru a-l contrapune modelului chinezesc. Privind istoric, este clar ca ne aflam intr-o noua perioada de declin a capitalismului, se arata pe site-ul Trenduri economice. Kaletsky sustine ca:
Marea Depresiune din anii ‘30 a distrus modelul clasic de capitalism (laissez faire) impunind modelul keynesian. Acesta a fost ingropat de sistemul pietei libere, modelul nascut in perioada Thatcher-Reagan care clama faptul ca pietele au intotdeauna dreptate.
Actuala criza a spulberat efectiv modelul free market aruncind in ridicol opiniile unor factori de decizie proeminenti.
Conform lui Kaletsky, avem nevoie de un nou tip de capitalism, adica de ceea ce numeste el Capitalism versiunea 4.0.
*…si o alta solutie, radicala*
Exista un grup din ce in ce mai numeros de oameni care spun ca au solutia pentru criza actuala: libertarienii. Acestia sustin libertarianismul care este o doctrina politica ce sustine libertatea deplina a indivizilor in toate chestiunile, fie ele civile, politice ori economice. Este descrisa adesea ca o varianta radicala a liberalismului. Care ar fi in opinia acestui grup solutia pentru rezolvarea crizei? Eliminarea statului, disolutia natiunilor si orientarea catre un sistem reglementat de institutii eminamente private.
In acest fel se elimina nu numai statul, dar si coruptia generata de acesta prin politicieni. Principalul efect va fi restringerea comunitatilor, reaparitia sub o alta forma a oraselor-stat, adica impunerea unui model al libertatii absolute.
Atit timp cit nu mai ai stat, nu mai exista o presiune a acestuia asupra individului, iar societatea ajunge sa se dezvolte natural, fara pic de interventionism, ghidata numai de instinctul natural.
l
Vor ca dansul la bara sa devina sport olimpic
*Profesionistele din domeniu spun ca muncesc la fel de mult ca si gimnastele*
Dansul la bara ar putea deveni un nou sport olimpic. Cel putin asa spera mii de dansatoare si nenumarate federatii nationale si internationale. Acestia vor sa transforme intr-un eveniment sportiv si respectat ceea ce odata era destinat exclusiv cluburilor de striptease si barurilor ieftine.
*Dansul, la fel de periculos ca si gimnastica*
Acesta este si visul dansatoarei japoneze Mai Sato, care si-ar dori sa se afle printre cei care primesc medalii de aur la Olimpiada de Iarna de la Vancouver. La fel ca si sportivii de la olimpiada, si Sato cunoaste sacrificiile impuse de a fi cel mai bun: bataturi, vinatai, antrenamente de cinci ore pe zi, cinci zile pe saptamina. O campioana in sportul ei, Sato este de parere ca a sosit timpul ca aceasta disciplina sa aiba parte de recunoasterea bine meritata. Ania Przeplasko, fondatoarea japoneza a Asociatiei Internationale de Dans la Bara si Fitness, forul suprem al sportului, crede ca recunoasterea olimpica este doar o chestiune de timp si ar insemna o victorie pentru sporturile din toata lumea care nu sint apreciate.
*Stripteusele profesioniste: „Dansul isi va pierde farmecul”*
Mai mult, pentru ca dansul la bara sa fie acceptat de Comitetul Olimpic International, KT Coates, una dintre cele mai bune dansatoare din Marea Britanie, a lansat o petitie in acest sens. Pina acum, au fost strinse 4.000 de semnaturi, iar telul lui Coates este de 5.000 de semnaturi. KT isi mai doreste ca la Olimpiada din 2012, dansul la bara sa fie introdus ca „test”, sperind sa fie acceptata ca disciplina cu drepturi depline la Olimpiada de Vara din 2016, ce va avea loc la Rio de Janeiro. Insa si de aceasta data exista voci care s-au ridicat impotriva acestei actiuni. Unele dansatoare sint de parere ca dansul la bara isi va pierde farmecul atunci cind va deveni un sport olimpic. Oare ar mai fi cu adevarat striptease fara hainele minuscule (chiar inexistente), pantofii cu tocuri extrem de inalte, audienta beata si lumina obscura? Si in plus, cum va nota juriul sexualitatea concurentelor?
De la 1 aprilie, consultatiile la medicul de familie, numai cu programare
Medicii din cabinetele de asistenta medicala primara, ambulatoriu de specialitate, inclusiv specialitatile paraclinice si medicina dentara si din cele de asistenta medicala de recuperare au obligatia sa acorde servicii medicale pe baza unei programari prealabile, incepind cu 1 aprilie, anunta Ministerul Sanatatii (MS). Astfel, medicii din cabinetele de asistenta medicala primara au obligatia sa acorde servicii medicale pe baza unei programari telefonice sau prin alte mijloace, efectuata cu cel putin 24 de ore inainte de data dorita. In acest sens, cabinetele medicale trebuie sa afiseze la loc vizibil numarul de telefon la care se pot efectua programarile. Potrivit conducerii MS, de la prevederile actului normativ fac exceptie cazurile de urgenta medicala, dar si cabinetele din mediul rural, in localitatile unde, din cauza lipsei mijloacelor tehnice necesare, nu exista posibilitatea efectuarii programarilor. De asemenea, fac exceptie si serviciile medicale paraclinice recomandate bolnavilor care au consemnat pe biletul de trimitere un diagnostic prezumtiv sau cert de afectiune acuta.
Madalin Voicu dixit: Cei care asculta manele, ignoranti si prosti
Mitul manelei sta sa cada. Iar manelistii au de ce sa fie tristi. „Muzica” pe care o asculta este o muzica primitiva definita de ignoranta si prostie. Mai mult. Manelele nu sint tiganesti. Pentru simplul motiv ca rromii, care le cinta de fapt, nu le suporta. Sinteti socati de aceste afirmatii? Aveti de ce sa fiti, mai ales ca au fost facute de deputatul PSD Madalin Voicu.
*Maneaua, doar o marfa*
„Maneaua nu este o muzica tiganeasca si este interpretata de membrii acestei etnii pentru ca ei sint talentati”, a declarat ieri, deputatul PSD Madalin Voicu. El a sustinut ca manelele sint „o muzica pentru lumea a patra” ascultata de „ignoranti si prosti”.
„Formula tiganeasca este asa: eu imi vind marfa care nu imi place”, a explicat Madalin Voicu motivul pentru care tiganii sint principalii furnizori de manele. In opinia deputatului, maneaua este „o muzica primitiva, bazata pe tobe si basi, care incita omul sa se ridice si sa dea din poponet”. De aceea, Voicu crede ca „nivelul de educatie si cultura al celor ce asculta manea e jos”. Explicatiile deputatului PSD vin ca o reactie la declaratia presedintelui Basescu care a afirmat luni: „Pledez pentru pastrarea obiceiurilor si cred ca la 99% dintre românii care nu apartin unei etnii le plac cintecele rromilor”. Dar, daca ar fi sa dam crezare lui Madalin Voicu cum ca manelele nu sint „romanes” inseamna ca presedintele Basescu se insala amarnic. Iar daca, intr-adevar cei care asculta manele sint „ignoranti si prosti” inseamna ca acelasi presedinte a dat-o in bara de-a binelea. De fapt, nu-ti trebuie decit un dram de cultura ca sa-ti dai seama ca asa este: cei care iubesc manelele au mari deficiente. Se spune ca muzica ascultata de o societate defineste acea societate. Daca ne gindim la ignoranta si prostia guvernantilor, s-ar putea ca totusi presedintele Basescu sa aiba dreptate.