Acasă Blog Pagina 8307

Razvan jura pe rosu

0

Noul echipament al primei reprezentative, rosu cu insertii de galben si albastru, cu care România va disputa meciurile de pe teren propriu in preliminariile Euro 2012, dar si partidele amicale, a fost lansat ieri, intr-un mall din Bucuresti. Acesta va fi folosit pentru prima oara la testul cu Israel, programat miine seara, de la ora 20.45, la Timisoara. La actiunea de promovare a noului echipament au participat Razvan Lucescu, o parte a jucatorilor convocati pentru partida cu Israel, dar si Ilie Nastase si Horia Brenciu, primul in calitate de legenda a sportului românesc, al doilea de gura-casca. Selectionerul spera ca odata cu schimbarea culorii echipamentului sa se schimbe si norocul. „Vom schimba tricoul si sper sa schimbam si soarta, desi calificarea la Euro 2012 nu va depinde de culoarea tricoului. Mai important este spiritul nostru, dar si devotamentul. Sper ca baietii sa fie gata sa moara pe teren. Rosu este una dintre cele trei culori ale steagului”, a declarat Razvan Lucescu. Ionut Lupescu a afirmat ca alegerea culorii nu are legatura cu sponsorul principal al echipei nationale. „De unde a pornit aceasta idee? La Euro 2008 vedeam nationala Spaniei si spuneam ce frumos ar fi sa avem si noi un asemenea echipament. Inaintea meciului de la Klagenfurt cu Austria eram cu Lobont, Chivu si Contra si am vazut echipamentul, iar jucatorii au fost incintati. Culoarea nu are legatura cu sponsorul, România a evoluat si in anii ’80 in rosu complet”, a spus Lupescu, adaugind ca nu exclude posibilitatea ca echipa nationala sa evolueze si in albastru peste citiva ani.

*Zbor cu probleme*

Avionul care a transportat, ieri, o parte din lotul României si delegatia Israelului la Timisoara, a avut o intirziere de o ora si zece minute la decolare, din cauza unei defectiuni tehnice depistate la un control de rutina. „Defectiunea a fost remediata, fiind minora. Decolarea a fost intirziata cu o ora si zece minute”, a spus purtatorul de cuvint al Tarom, Ioana Boca. Avionul a aterizat pe aeroportul din Timisoara la ora 15.10.

*Rat e pe bune cu Lucescu*

Razvan Rat a declarat ca a suferit o accidentare in timpul partidei cu Fulham, din Europa League, fundasul lui Sahtior dezmintind astfel zvonurile conform carora absenta sa dintre „tricolori” este cauzata de o cearta cu Mircea Lucescu. „Sper ca in maximum 10 zile sa-mi reiau antrenamentele cu Sahtior”, a spus Rat, diagnosticat cu ten­dinita.

*Paduretu, in locul lui Apostol*

Pentru amicalul cu Israel, mijlocasul Unirii, Iulian Apostol, accidentat, a fost inlocuit de coechipierul sau, Razvan Paduretu. Aceasta este prima convocare la nationala a lui Paduretu (28 de ani).

Rossi face pirtie pentru Bergodi

0

Toate evenimentele din ultima perioada de la Rapid indica faptul ca giulestenii se indreapta spre un nou mariaj cu italianul Bergodi. Revenirea acestuia este dorita atit de fani, cit si de patronul Copos. Chiar si Manea si-a exprimat public bucuria netarmurita ca ar putea fi degrevat de pregatirea meciurilor. Duminica, impotriva campioanei, Rapid a aratat jenibil: apatica, debusolata, fara nicio idee tactica, derularea partidei fiind lasata la mina hazardului. In aceste conditii, intoarcerea lui Bergodi este iminenta, insa rapidistii trebuie sa astepte pina la vara, cind se termina campionatul, italianului fiindu-i interzis sa preia o noua formatie in Liga 1 dupa ce, in tur, a condus Steaua. Din cite se pare, Copos s-a gindit la o solutie de moment: il va numi antrenor-interimar pe Renzo Rossi, asistentul lui Bergodi fiind deja angajat al clubului, in functia de manager sportiv.

*Copos l-a felicitat pe Nae pentru demisie*

Ieri dimineata, Nicolae Manea s-a intilnit cu George Copos la Hotelul „Crowne Plaza” si i-a transmis ca renunta la functia de antrenor. Patronul Rapidului nu doar ca nu a incercat sa-l convinga sa revina asupra deciziei, dar chiar i-a transmis ca a luat cea mai buna hotarire, acum cind fotbalistii sint blocati psihic, iar suporterii vor pe altcineva pe banca tehnica. Duminica seara, Manea lasase de inteles ca nu-l va prinde meciul cu Timisoara, programat vineri: „Nu ma deranjeaza ca suporterii mi-au cerut demisia, le inteleg mihnirea si este posibil sa le fac pe plac. Eu am vrut sa renunt si in iarna, dar domnul Copos mi-a cerut sa ramin. Acum, iau in calcul si demisia, poate ca ar fi bun un soc la echipa acum”.

*Tudor s-a revansat*

Dupa ce i-a macelarit in derby-ul cu CFR Cluj, din tur (scor 1-4), cind nu acordat un penalty si le-a anulat un gol corect, Alexandru Tudor s-a revansat la prima revenire in Giulesti. Duminica, „Brad Pitt” a fost omul in plus al rapidistilor, inchizind ochii la tragerea de tricou a lui Iencsi din minutul 10, faza in urma careia gazdele au deschis scorul. Culmea tupeului, George Copos l-a acuzat pe Tudor ca si-a batut joc pentru a doua oara de formatia sa, desi aportul „centralului” bucurestean la remiza obtinuta de Rapid cu Unirea a fost substantial.

Managerul campioanei, Mihai Stoica, nu si-a putut explica maniera de arbitraj a lui Tudor: „Nici daca se termina meciul la pauza nu era echitabil rezultatul de 1-1. A fost fault clar la Brandan, la golul marcat de Rapid, iar Herea trebuia eliminat la cotul aplicat lui Apostol. Si Bozovici trebuia eliminat, dar Tudor nu i-a mai dat al doilea galben in urma faultului asupra lui Rusescu. Ce s-a intimplat cu Rapid ma face sa cred ca toate tunurile sint indreptate impotriva echipei noastre. Meritam sa cistigam, dar nu cu un asemenea arbitraj. Este inadmisibil si inacceptabil asa ceva. Ce se intimpla cu arbitrii? Ce se intimpla cu Tudor? De ce asemenea bataie de joc? Sintem campioana en-titre a României, cum sa fim tratati in halul asta!”. l

In cazul in care Renzo Rossi va fi instalat „interimar”, se poate ajunge intr-o situatie pe cit de absurda, pe atit de specifica Rapidului: managerul sportiv devine antrenor, iar antrenorul este „avansat” manager sportiv. Nae Manea va ramine in cadrul clubului giulestean, cel mai probabil pe functia lui Rossi.

RAPID – URZICENI

Goluri: Iencsi ’10/ Bilasco ’44.

Rapid: Bornescu – Helder, R.Fernandes, Iencsi, Bozovici – Lazar (’60 Gauracs), Herea (’23 Al.Coman) – Grigorie, Spadacio, I.Iordache (’46 Cesinha) – Ionita.

Unirea: Arlauskis – Maftei, Mehmedovici, B.Fernandes, Brandan – R.Gomez (’64 S.Paraschiv) – Semedo, Paduretu, I.Apostol (’40 Rusescu), S.Frunza (’90 Onofras) – Bilasco.

Xynthia a distrus Europa

0

Formata in largul Atlanticului, furtuna Xynthia a facut ravagii in vestul si nordul Europei, curmind zeci de vieti, dintre care 50 numai in Franta. Insotita de rafale violente de vint si de o maree puternica, furtuna – cea mai puternica din 1999 incoace – a traversat o parte din Europa la sfirsitul saptaminii trecute, facindu-si simtita prezenta chiar
si in Elvetia.

*Ucisi de copaci*

In Portugalia, un copil a murit dupa caderea unui copac la Paredes (nord-vest), iar in Spania, Xynthia a provocat moartea a trei persoane: o femeie in virsta de 82 de ani zdrobita de un zid in Galicia (nord-vest) si doi barbati a caror masina s-a lovit de un copac in Castilla si Leon (nord). Belgia a anuntat si ea duminica prima sa victima, un barbat lovit de caderea unui copac in gradina sa din Jodoigne, in apropiere de Bruxelles. In Germania, o femeie care facea jogging a decedat dupa ce a fost lovita de un copac cazut in Bergheim, in Rhenania de Nord Westfalia, in nord. Ca masura de precautie, toate parcurile si gradinile din Bruxelles si Paris au fost inchise.

*Franta, devastata*

Cele mai afectate au fost departamentele Vendée si Charentes Maritimes din Franta. In mai multe localitati, intre care La-Faute-sur-Mer, acoperisurile unor case abia se vedeau de sub ape, iar familiile, cu ochii in lacrimi, asteptau vesti de la rudele date disparute. Ministrul francez de Interne, Brice Hortfeux, a anuntat ca 9240 de pompieri au fost trimisi pe teren pentru a veni in sprijinul sinistratilor. Ieri-dimineata, circa 500.000 de locuinte erau lipsite de electricitate.

*Germania isi revine*

Furtuna Xynthia a provocat perturbari ale traficului aerian si rutier in Germania. Duminica, peste 200 de zboruri au fost anulate la aeroportul din Frankfurt, dar traficul a „revenit la normal”, potrivit unui purtator de cuvint. Gara centrala din Frankfurt si cea de linga aeroport, inchise duminica dupa-amiaza din cauza rafalelor puternice de vint, au fost redeschise si traficul a fost reluat, la fel ca si la Koln, in vest. Potrivit presei germane, intemperiile s-ar fi soldat cu cinci sau sase victime. Furtuna se indreapta spre tarile Beneluxului si spre Peninsula Scandinava.

In Chile, cutremurul a modificat peisajul

0

Urmele cutremurului de 8,8 grade care a devastat Chile se vor vedea multa vreme de acum incolo: atit seismul propriu-zis, cit si uriasul tsunami care i-a urmat au schimbat peisajul. Din cauza drumurilor devenite impracticabile, operatiunile de salvare decurg extrem de greu, iar numarul victimelor cutremurului continua sa creasca de la o ora la alta. La inchiderea editiei, numarul victimelor depasise 700.

*Armata patruleaza, iar sinistratii mor de sete*

Peste 10.000 de militari au fost trimisi sa patruleze pe strazile Conceptionului, poate cel afectat de cutremur oras chilian. Armata a impus restrictii de circulatie intre orele 21 si 6 dimineata, iar sinistratii (al caror numar a depasit doua milioane) care mor de foame si de sete nu-si ascund furia impotriva guvernului care nu le trimite cele necesare supravietuirii.

*La cort ori sub cerul liber*

In Conception, locuitorii s-au mutat in strada, pentru a-si putea supraveghea bunurile salvate de sub darimaturi. Unii au dormit in corturi, cei mai multi, pe unde si cum au apucat. „Orase” de corturi au inceput sa apara pe marginile drumurilor si autostrazilor, care sint in mare parte impracticabile din cauza crapaturilor adinci. Tot din cauza seismului, multe poduri s-au prabusit.

*Marina chiliana a subestimat pericolul*

Nici macar regizorii de la
Hollywood nu ar fi fost in stare sa creeze un peisaj precum cele din orasele de coasta chiliene. Valurile uriase au aruncat vapoarele ancorate la tarmuri nu numai pe tarmuri, ci si pe acoperisurile caselor. Sau peste ruine. Vina o poarta si marina chiliana, care nu a lansat o avertizare de tsunami corespunzatoare, subestimind pericolul. Cele mai multe victime (peste 540, la ora inchiderii editiei) au fost inregistrate in statiunile turistice de pe litoral, in special in zona de coasta din Maule, situata la 300 de km sud de Santiago.

*Creste pretul cuprului pe pietele mondiale*

Industria chiliana este si ea la pamint. Sau chiar sub pamint, pentru ca multe mine au fost distruse de cutremur, iar redeschiderea lor este, pentru un moment cel putin, problematica. Economistii se asteapta la o crestere a pretului cuprului pe piata mondiala, intrucit o mare parte din acest metal provenea din minele din Chile.

*Aeroportul din Santiago de Chile, distrus*

Aeroportul international din Santiago de Chile va putea fi redeschis, in cel mai fericit caz, miine. Terminalele aeroportului au fost grav avariate de cutremur, iar functionarea sistemelor de alimentare cu combustibil lasa mult de dorit. Fapt care ingreuneaza primirea de ajutoare.

*Mai putine victime decit in Haiti*

Cu toata amploarea cutremurului (8,8 grade), in Chile s-au inregistrat mult mai putine victime decit in Haiti, unde cutremurul a fost numai de 7 grade. Motivele sint mai multe. De exemplu, Chile – care se afla in sud-estul asa-numitului „Inel de Foc al Pacificului” – este tara cu cei mai multi seismologi la suta de locuitori din lume. Ca urmare, cladirile se construiesc in conformitate cu un set de norme antiseismice bine gindite. Statul chilian este mult mai bogat decit cel haitian, iar echipele de salvare sint eficient si din timp antrenate. In plus, in Chile centrul cutremurului a fost localizat in ocean, la o adincime de 35 de km.

Viata in izolare, viata in lume!

0

Un cititor al nostru a postat saptamina trecuta pe Internet o problematica interesanta: el credea ca este usor pentru sfinti si calu­gari sa gindeasca pozitiv, de vreme ce se izoleaza de lume. Dar, pentru omul obisnuit, aflat mereu sub influenta si povara relatiei cu lumea, care-i destabilizeaza starea interioara, nu-i atit de simplu sa-si pastreze starea de bine. Si atunci, care-ar fi solutiile pentru omul obligat sa iasa in lume, supus riscului de a se contamina energetic intr-un mediu „poluat” cu suferinte si tulburari? Mai intii, trebuie sa intelegem ca izolarea nu este o garantie a linistii interioare. Oricine se izoleaza de stimulii negativi proveniti din relatiile cu lumea simte, in primul rind, ca lumea continua sa existe in minte, in simturi si-n sentimente! Asa cum miscarea mintii nu se opreste cind ne oprim din mers, din activitate, ba ea continua sa fie vie chiar in timpul somnului, nici in izolare nu opreste miscarea lumii in interior! Dimpotriva, lumea interioara este perceputa cu mai multa claritate, devine mai vie, mai puternica si mai evidenta in izolare. Un om izolat simte automat ca provocarea sa este lumea din sine. Pe cine sa mai invinovateasca el pentru tristeti si amaraciuni de vreme ce lumea exterioara nu i le provoaca, dar ele apar, vibreaza, il stapinesc sau il dirijeaza uneori? Pentru el inceteaza fenomenul de proiectie a vinovatiei si incepe unul de responsabilizare, de control asupra impulsurilor, de intarire a relatiei cu Dumnezeu si unul de intelegere a Egoului propriu. Izolarea nu este usoara. Sint oameni care nu suporta singuratatea pentru ca in ea trebuie sa te recunosti pe tine insuti. Sa-ti infrunti demonii interiori, sa-i recunosti si sa-i vindeci. Relatia cu lumea izbuteste sa ne intretina iluzia prin „proiectie si atribuire”! Noi le atribuim altora ceea ce nu ne place la noi insine, cum proiectam asupra lor cauzele problemelor noastre. Sentimentul de vinovatie proiectat asupra altora („ei sint cauza suferintei mele, daca nu s-ar comporta asa eu m-as simti mai bine”, gindim noi) ne creeaza un aparent confort. De aceea, decizia de izolare si alegerea acestei cai este la fel de rara ca si floarea de colt. Puterea energetica a impulsurilor, a dorintelor, a atitudinilor si a credintelor interioare devine o provocare pe care cei mai multi oameni nu au energia necesara sa o suporte. Este adevarat, in acelasi timp, faptul ca mediul inconjurator isi pune amprenta in mod covirsitor asupra energiei noastre. Ceea ce gindesc, spun, fac si simt oamenii se constituie intr-un cimp de atractie mai bun sau mai toxic, mai placut sau mai neplacut, mai incurajator sau mai deprimant. Responsabilitatea ramine, insa, personala pentru ca avem de invatat ca, de indata ce auzim in mintea proprie ginduri „neziditoare”, de indata ce percepem sentimente negative sau avem tendinta sa ne implicam in actiuni distructive pentru alti oameni ne putem opri. Putem alege un gind mai bun in loc de unul rau. Putem face o rugaciune in loc sa ne concentram asupra sentimentului negativ. Si putem alege sa facem o fapta buna in loc de una rea! Orice mica schimbare de acest fel poate deveni o schimbare de atitudine, capabila sa ne schimbe viata in mod esential.
l

Analgezicele cresc riscul de surditate

0

Medicamentele din clasa
analgezicelor determina o crestere substantiala a riscului de surditate, potrivit unui studiu american. Cei care folosesc cu regularitate principalele trei medicamente din clasa analgezicelor – paracetamol, aspirina si ibuprofen – se confrunta cu un risc major de a suferi din cauza unor afectiuni auditive. Paracetamolul este cel mai periculos, in special pentru cei care nu au implinit virsta de 50 de ani: daca este luat cu regularitate (de cel putin doua ori pe saptamina) riscul de surditate este cu 99% mai mare, comparativ cu cei din aceeasi grupa de virsta, dar care nu folosesc paracetamol. Aspirina prezinta riscuri mai mici pentru persoanele sub 59 de ani, probabilitatea de a dezvolta o maladie auditiva fiind de 33% iar in cazul ibuprofenului, pacientii mai tineri de 50 de ani se confrunta cu un risc cu 61% mai mare.l

Sucurile naturale de fructe pot fi cancerigene

0

Sucurile naturale de fructe imbuteliate pe care parintii le dau copiilor in fiecare dimineata ar putea contine substante chimice care pot genera cancer sau afectiuni ale inimii si ale plaminilor. Cercetatorii au descoperit, in mai multe sucuri populare, un nivel ridicat de antimoniu (stibiu), substanta letala in cantitati mari. Studiul arata ca sucurile de fructe si nectarul contin o cantitate de 2,5 ori mai mare de stibiu decit permite legislatia europeana in cazul apei potabile. In unele cazuri, nivelul de substante toxice este de 10 ori mai mare. Cercetatorii sint de parere ca substanta chimica ajunge in suc din cauza plasticului folosit la sticle. Studii anterioare au aratat ca stibiul se gaseste si in apa minerala imbuteliata tot din cauza sticlei de plastic. Una dintre explicatiile nedemonstrate inca este ca substanta din plastic ar ajunge in suc din cauza acidului citric al fructelor.

Barbatii inteligenti nu insala

0

Barbatii inteligenti sint mai putin predispusi la a-si insela partenerele de viata, iar „de vina” pentru acest lucru este evolutia, arata o noua analiza a tendintelor sociale. Cercetatorii de la o universitate britanica au descoperit ca barbatii care au un IQ mare pun mai multa valoare pe monogamie si exclusivitatea sexuala, comparativ cu cei mai putin dotati din punct de vedere intelectual. Legatura dintre moralitatea sexuala si inteligenta nu este valabila si in cazul femeilor, arata acelasi studiu. Se pare ca expertii nu au putut gasi nici macar o dovada ca doamnele inteligente sint mai fidele decit
restul urmaselor Evei. Tiparele au fost descoperite de doctorul Satoshi Kanazawa, care sustine ca legatura dintre inteligenta si monogamie la barbati isi are originea in dezvoltarea evolutionara. Exclusivitatea sexuala era o „calitate evolutiva” putin benefica omului preistoric, programat sa fie promiscuu. Lumea moderna nu mai poate oferi avantajul evolutionar barbatului modern, astfel ca numai cei inteligenti pot renunta la „bagajul” psihologic al speciei lor pentru a adopta un nou model de comportament.

Iaht de 550.000 euro vindut la Salonul Nautic de la Bucuresti

0

Cea mai mare tranzactie incheiata la Salonul Nautic International Bucuresti a fost vinzarea unei ambarcatiuni de tip Majesty 44, fabricata in Emiratele Arabe Unite, in valoare de 547.000 de euro. Numele clientului nu a fost facut public, potrivit Financiarul. Majesty 44, cea mai mare ambarcatiune prezenta la Salonul Nautic de la Bucuresti, are o lungime de peste 13 metri, doua motoare de 500 de cai putere si poate gazdui sase pasageri in cele trei dormitoare.

România risca ratarea tintei de deficit

0

Din cauza ca autoritatile au
luat in calcul un scenariu prea optimist privind evolutia pietei muncii, România ar putea rata tinta de deficit bugetar de 31,9 miliarde lei stabilita de Fondul Monetar International (FMI) pentru finalul lui 2010, cu aproximativ 1,5 miliarde lei, sint de parere economistii ING Bank România. Reprezentatii ING considera ca Ministerul de Finante a luat in calcul un scenariu prea optimist in ceea ce priveste veniturile incasate din contributiile la asigurari sociale, ceea ce ar putea duce la ratarea tintei de deficit bugetar. “Credem ca este posibil ca tinta de deficit bugetar sa fie ratata, mai ales din cauza unei perspective prea optimiste in ceea ce priveste piata muncii. In opinia noastra, diferenta ar fi usor mai mare de 1,5 miliarde lei. Drept urmare, credem ca este posibil ca deficitul public sa depaseasca tinta de 31,9 miliarde lei si prognozam un deficit bugetar de aproximativ 33,5 miliarde lei pentru finalul anului”, spun economistii ING Bank România. Ministerul de Finante estimeaza pentru acest an o crestere a veniturilor incasate din contributii la asigurari sociale de 4,18%, pina la 49,8 miliarde lei, bazindu-se pe o posibila imbunatatire a pietei muncii. ING nu exclude o usoara imbunatatire a pietei muncii spre finalul anului, insa anticipeaza o rata a somajului de aproximativ 9,3%, de la la 8,1%, cit este acum.l

Perna muzicala

0

Sa asculti muzica in pat in incercarea de a adormi este un chin la propriu deoarece, in cazul in care nu dormiti pe spate castile din urechi provoaca dureri insuportabile. Mai mult, pentru a nu va deranja vecinii de asternut, muzica trebuie sa fie la un volum abia perceptibil. Ei bine, pentru cei care nu pot sa adoarma fara muzica in urechi iata ca a aparut perna cintatoare. Perfecta pentru persoanele care detesta castile si pentru insomniaci melomani. Aceasta perna moale are incorporat in ea un difuzor al carui sunet nu poate fi auzit decit de cel care pune urechea pe ea. Sistemul este simplu, introduceti jack-ul pernei in orice mp3 player, iPod, radio, chiar si televizor si ascultati muzica sau emisiunile preferate inainte de a sforai. Pretul gadgetului este de aproximativ 20 de euro, online.Somn usor!

Miorita sacrificata(ta). La bulgari

0

Pentru România cresterea oilor reprezinta o traditie ancestrala ce se
pierde in negura vremurilor. Transhumanta a fost considerata secole de-a rindul un obicei sacru in care bacii deveneau, pe perioada iernii, una cu oile lor. In tot acest context, balada “Miorita” a devenit un simbol al transcendentei… Dar vremurile s-au schimbat, am intrat in UE. Ce miorite, ce transcendente, ce traditii, ce oi… Exista numai statistici si cifre.

*Avem miei de Paste*

Ministerul Agriculturii nu-si face probleme in ceea ce priveste efectivele de miei existente la ora actuala in tara noastra, in conditiile in care Sarbatorile Pascale se apropie. Reprezentantii Agentiei de Plati si Interventii pentru Agricultura (APIA) au precizat ca au in evidente 6 milioane de oi care urmeaza sa fete, fapt ce denota ca vom avea cel putin 6 milioane de miei pe piata. Logica de 6 milioane de miei nascuti din 6 milioane de oi este buna, asta in cazul in care toate cele 6 milioane de oi vor ramine gestante. Mai mult, reprezentantii APIA au mentionat ca anul acesta este posibil ca tara noastra chiar sa exporte miei. In ceea ce priveste importurile de miei, Ministerul Agriculturii a precizat ca acest lucru este normal in conditiile pietei libere.
Toate bune si frumoase, numai ca avem o problema. Numarul mic de abatoare la nivel local obliga fermierii români sa isi taie oile in Bulgaria. “Problema este ca nu avem abatoare suficiente si ca taiem oile in Bulgaria, ceea ce inseamna cheltuieli mai mari ca urmare a costurilor transportului”, au spus reprezentantii APIA.
Ce concluzie sa tragem de aici? Unu: Nu mai avem abatoare si asta se stie de ceva timp. Doi: Carnea de miel va fi mai scumpa din simplul motiv ca transportul pina in Bulgaria si inapoi costa. Trei: Ce garantii avem ca mieii sacrificati se vor intoarce din Bulgaria fiind bine cunoscut faptul ca anumiti negustori din tara vecina de-abia asteapta sa faca bartere cu oierii români si sa dea la schimb castraveti si trandafiri aflati din belsug in depozitele bulgaresti?

Eva Kent, combinata cu un somer

0

Nu ca ne-ar interesa cu cine isi mai imparte patul pornostarleta, dar stirea aparuta in “Cancan” are un haz nebun. Cica amorezul Evei Kent e make-up-ist la Realitatea si, dupa o noapte clocotitoare/obositoare, omul nu s-a mai putut trezi dimineata sa mearga la munca, in ciuda telefonului care a chirait de vreo 40 de ori. Paparata care a scris textul sustine ca individul a fost dat afara fiindca, din cauza lui, n-au fost difuzate emisiunile de stiri de la orele 6 si 7. Dincolo de faptul ca Eva Kent va trebui sa-l intretina pe bietul machior, ramine, totusi, intrebarea: prompteristele de la Realitatea nu stiu sa se vacsuiasca singure, cind apare un caz de forta majora?

Whitney Houston, terminata din cauza bauturii

0

Desi a facut mare tam-tam cu revenirea sa in muzica, se pare ca noul turneu al lui Whitney Houston (46 de ani) este mai mult decit poate duce artista. Dupa o saptamina in care prestatia sa scenica a fost gratulata doar cu huiduieli din partea australienilor, fosta diva si-a socat din nou fanii. Aflata pe aeroportul din Sydney, cintareata parea ca are nevoie urgenta de o baie si o vizita la salonul de infrumusetare. Cu alte cuvinte, Whitney era cosmarul oricarei femei: parul incilcit si prins neglijent, fata buhaita din cauza bautelor trase dupa concert si haine imbracate la intimplare. Camasa, pantalonii si jacheta erau sifonate, insa acest lucru nu a impiedicat-o sa se pozeze cu citiva fani. Insa acestia nu-si doreau un suvenir cu artista preferata, ci au vrut doar sa posteze pozele pe Twitter pentru a arata lumii in ce hal a ajuns fosta diva.

Vali Barbulescu a injurat o paparata

0

O jurnalista de la “Click!” (tabloid specializat in gogomanii) a reusit sa-l calce pe nervi pe Vali Barbulescu. Dj-ul a acceptat sa-i furnizeze o stire, insa fatuca a preferat sa scrie ce i-a venit ei pe chelie: “In incercarea de a fi amabil si de ajutor pentru respectiva domnisoara, i-am spus ca voi mixa joi 25.02 in Gio Cafe in Bucuresti si ca logodnica mea va fi si ea prezenta acolo (…). In seara de joi, Claudia Balan a venit personal la respectiva locatie, insotita si de un fotoreporter. Au facut citeva fotografii in timp ce mixam si, inainte sa plece, am rugat-o amabil, dar ferm in acelasi timp, sa nu pomeneasca in respectivul articol despre fostele mele relatii sau alte subiecte ce nu au legatura cu activitatea mea profesionala. Mi-a promis ca asa va fi si ca nici nu se punea problema de asa ceva. (…) A doua zi a fost publicat un articol in ziarul Click. Imediat dupa ce am vazut despre ce e vorba, am pus mina pe telefon si am injurat-o pe aceasta domnisoara Claudia Balan de la ziarul Click. De ce? Pentru ca merita! Lasind la o parte faptul ca am rugat-o frumos sa NU pomeneasca nimic despre fostele mele relatii, exista o <> pe care eu NU am dat-o!”. Ce sa-i faci, creativitatea paparatoaielor n-are limite!

Lindsay Lohan si rochia buclucasa

0

Rochia mini in culoare metalica a fost alegerea perfecta pentru a poza in fata paparazzilor, insa Lindsay Lohan (23 de ani) nu s-a gindit la privelistea pe care le-o va oferi acestora atunci cind va sta jos. Aflata in rindul intii la Roberto Cavalli Fashion Show din Milano, actrita a inceput sa rida isteric atunci cind si-a dat seama ca rochia sa s-a ridicat mai mult decit trebuia, iar lumea va admira chiloteii sai in locul creatiilor marelui designer. De rusine, Lindsay si-a ascuns fata intre miini, insa intr-un final a gasit si solutia salvatoare. Si-a acoperit picioarele cu haina sa din imitatie de blana, evitind de aceasta data ca lenjeria sa intima sa apara pe prima pagina a tabloidelor.

Raluca de la Bambi va fi data la schimb?

0

Recent, un tabloid ne infatisa niste fotografii cu bambina blonda si noua ei cucerire: Gianny Lazarescu. Se pare ca, dupa relatia pe care a avut-o cu fotbalistul Mitea, Raluca se captuseste din nou cu un fustangiu, si inca unul cu obiceiuri… originale. Paparazzii de la “Cancan” au intrat in posesia unor fotografii cit se poate de porno, care ni-l ilustreaza pe Gianny in plina partida de… sex in grup. Individul, pe care-l cheama, de fapt, Dani, are pina si cont pe un site de profil, prin care-si gaseste parteneri si partenere: “Cuplu dragut cauta cupluri de o calitate asemanatoare cu care sa ne petrecem timpul intr-un mod cit mai placut”. Raluco, dupa ce ca ai picat din lac in put, acum risti sa te trezesti si data la schimb!

Margineanu vrea sa participe direct

0

Intr-un interviu acordat site-ului 220.ro, Margineanu povesteste ca, aflindu-se la Amsterdam, amicii cu care tocmai golise o sticla (sau mai multe?) cu vin au avut ideea sa mearga la un porno-show. Trubadurul pe care “il iubeste femeile” a refuzat categoric: “N-am ce sa caut acolo, pentru ca nu pot sa ma urc pe scena. Nu pot sa ma uit la unii care si-o trag pe scena si eu sa ma uit la ei. (…) Ori participam direct si ne… organizam, ca sa nu luam ceva, ori nu ne mai ducem”. Adevarul e ca Margineanu e din cale afara de pofticios, dar daca se urca, totusi, pe scena, si improviza o cintare, poate ca protagonistii show-ului ar fi avut alt elan.

Pusca si cureaua lata

0

Cintareata de muzica populara Elena Merisoreanu stie sa-si respecte publicul, oferindu-i o imagine ingrijita cu severitate, asa cum a invatat din frageda pruncie. Gata sa faca orice sacrificii pentru a arata bine, Elena Merisoreanu si-a tatuat sprincenele, ochii si buzele, la specialisti din Los Angeles si… Oradea. Pentru ca o lelita in costum popular e caraghioasa cu ochelari, cintareata si-a facut o impresionanta colectie de lentile de contact in toate culorile.

Halilhodzic a fost demis de la nationala Coastei de Fildes

0

*O veste care l-ar putea interesa pe Mihai Stoichita*

Bosniacul Vahid Halilhodzic a fost demis din functia de selectioner al Coastei de Fildes, in urma unui anunt televizat, neintrerupt de publicitate, facut simbata de presedintele Federatiei de la Abidjan, Jacques Anouma. “In aceasta simbata, la ora 13.00, am pus capat contractului cu Vahid Halilhodzic, deoarece un obiectiv, din cele foarte multe pe care acesta le avea, nu a fost realizat, respectiv cistigarea Cupei Africii pe Natiuni”. Coincidenta, anuntul a fost facut de Anouma in aceeasi zi in care in România a aparut zvonul potrivit caruia globetrotterul Mihai Stoichita va fi dat afara de la Steaua daca nu bate la Cluj. Halilhodzic era antrenorul nationalei Coastei de Fildes din 2008, bosniacul fiind de altfel un antrenor la fel de umblaret precum actualul tehnician al Stelei, activind in Franta (Beauvais, Lille, Rennes, PSG), Maroc (Raja Casablanca), Turcia (Trabzonspor), Arabia Saudita (Al-Ittihad), dar in Armenia si Panama n-a fost.

Muresan joaca in “Doctor de dame”

0

*Cica presedintele CFR-ului, Iuliu Muresan, ar fi in limba dupa nevasta fotbalistului Bogdan Mara*

La cei cinzeci si ceva de ani, presedintele CFR Cluj, doctorul Iuliu Muresan este un mare crai. Spre deosebire de Arpi, patronul sau, Muri nu simte o atractie speciala pentru june, el fiind adeptul dictonului “Gaina batrina face ciorba buna”. In urma cu citiva ani, omul si-a lepadat sotia si s-a combinat cu directorul economic al clubului, Maria Negrean, femeie in floarea virstei. Dupa o vreme, relatia cu madam directoare a intrat si ea in vrie, motiv pentru doctorul de la Cluj – fire extrem de romantica – sa se inamoreze din nou. Cancan zice ca presedintele gruparii din Gruia ar fi in limba dupa sotia fotbalistului Bogdan Mara, jucator care pina nu de mult evolua chiar la gruparea ardeleana, dar a plecat, Dumnezeu stie din ce motive, poate chiar asta! Dana Gheorghe arata grozav, chiar daca a depasit bariera celor 40 de ani.

Doua care se ling la curling

0

*Incepe cu “S” si se termina cu “E”. Din sapte*

Ieri s-au incheiat Jocurile Olimpice de Iarna. Ţara gazda, Canada, a luat tot, noi ca de obicei, nimic. Dincolo de performante, in ultimele zile la Vancouver 2010 a cam fost dezmat. Mai intii, hocheistele canadiene au iesit pe gheata cu sampania si havanele in miini, sarbatorind cistigarea aurului olimpic. Apoi, la curling, suedezele au invins in finala Canada, iar capitanul Anette Norberg a frapat asistenta sarutindu-se cu Eva Lund, lung si cu pasiune. Presa scrie ca gestul Anettei a incalzit atmosfera din “Hillcrest Park” intr-atit de tare incit toaletele salii olimpice au fost luate cu asalt de numeroase cupluri.

Protest la adresa ucrainenilor care au facut rahatul praf la Jocurile Olimpice

0

FEMEN – celebra organizatie din Kiev care lupta, la peleul gol, pentru drepturile femeilor – a amendat rezultatele catastrofale inregistrate de sportivii ucraineni la Jocurile Olimpice de Iarna de la Vancouver. In Piata Independentei din Kiev, sexy-activistele FEMEN – in marea lor majoritate studente – au parodiat impotenta barbatilor prezenti in delegatia Ucrainei in Canada, tinerele defilind cu pancarte pe care erau scrise mesaje precum “Olimpic Game Over (“Olimpicilor, ne-ati dat dureri de ovare!”), “Disgraceful” (“Fata, mi-e greata!”), “What a shame!” (“Nu uitati sa va radeti!”) ori “Back home!” (Ba, homalailor!”). Politistii chemati la fata locului nu au intervenit, acestora placindu-le privelistea.

Test de competenta pentru proprietarii de ciini

0

Guvernul britanic vrea sa introduca un nou „test de competenta” pentru proprietarii de ciini, pentru a controla ciinii periculosi.

Astfel, proprietarii tuturor raselor de ciini vor trebui sa efectueze testul, destul de scump de altfel, sa plateasca o treime din asigurarea lor in caz ca patrupedul ataca o alta persoana si sa achite introducerea unui microcip in corpul animalului ce contine numele si adresa stapinului.
Propunerea face parte dintr-o serie de masuri menite sa revizuiasca „legile ciinilor”, din Anglia si Ţara Galilor. Cum era de asteptat, riposta criticilor a venit aproape imediat dupa aflarea vestilor. Acestia sustin ca proprietarii de ciini vor fi supusi unor costuri cu pina la 60 de lire sterline (circa 67 de euro) mai mari decit pina acum, iar noile legi vor fi oricum respectate doar de adevaratii iubitori de ciini.
Noul test de competenta va arata daca cei care doresc sa adopte un ciine au cunostintele de baza referitoare la rasa patrupedului dorit.

Isi curata dintii in timp ce conducea cu 112 km/h

0

O femeie din Marea Britanie a fost amendata pentru ca isi curata dintii cu ata dentara in timp ce conducea masina cu 112 km/h. Femeia, in virsta de 36 de ani, a fost oprita de politistii britanici in apropierea orasului Newport, dupa ce acestia au vazut-o uitindu-se in oglinda retrovizoare in timp ce folosea ata dentara pentru a-si curata dintii.
Soferita a fost trasa pe dreapta, i s-a tinut o predica cu privire la condusul neglijent si a fost amendata cu 60 de lire sterline (circa 67 de euro). „Am vazut la volan femei care se machiau sau barbati care se barbiereau cu aparatul electric in drum spre birou. Insa este prima oara cind vedem pe cineva care-si curata dintii la volan. Este extrem de periculos pentru ca folosesti cu ambele miini ata dentara, desi amindoua iti trebuie ca sa conduci”, a spus purtatorul de cuvint al politiei locale.

Exilat pe Luna

0

Merg pe strada si e ciudat. Toti oamenii pe care ii vad au cutii in mina. Si, pe cutii nu scrie nimic. Si au doar trei culori cutiile: alb, rosu si auriu. Cei care au cutii albe au mai multe, vreo 7-8 cutii, cei cu cutii rosii au cel putin o cutie rosie si doua albe. Interesant este ca cei cu cutiile aurii au doar o cutie – aurie dar de diferite dimensiuni. Eu nu am nici o cutie. In schimb, am miinile in buzunar. Deodata, undeva in susul strazii, se aud citeva sirene de masini de politie. Sint trei masini care vin cu viteza si se opresc salbatic chiar in dreptul meu. Din masini coboara sase insi cu pistoalele indreptate inspre mine si striga: “La pamint cu miinile la ceafa!”, urla la unison toti cei sase politisti. Ma prind, imi pun catusele si ma duc la sectie. Ajung in biroul sefului. Ma abandoneaza in fata unui tip mic, cu chelie. “Actele va rog”, sparge el gheata. “Nu am acte”. “Si de ce nu ai nici o cutiuta?!”, zbiara el la mine de-i ies ochii din orbite. “De ce nu-ti indeplinesti obligatia de a consuma ma magarule? De ce nu-ti indeplinesti cea mai scumpa obligatie ma parazitule?!”. “Pai nu-mi place sa merg la soping”, raspund eu timd. “Aaaaaa. Acum esti si arogant, derbedeule! Las’ ca-ti arat eu tie”. “Domne’ nu inteleg nimic”, replic eu cu frica. “Nu intelegi? Las ca-ti esplic io. In aceasta tarisoara, ca in toata lumea, boooule, oamenii sint obligati sa consume. Sa consume de toate. Doar sa consume, sa nu mai avem dracului o criza cum am avut. Daca cumperi chestii normale – mincare, medicamente, haine, se considera ca faci cumparaturi «albe» de mica valoare. Si, in fiecare zi, in functie de obiectul cumparat in acea zi, esti obligat sa mergi cu cutii pe strada. De fapt, chiar daca ai imbracat pantalonii pe care i-ai cumparat, esti obligat sa mergi cu ambalajul alb ca sa dovedesti ca esti bun consumator. Daca ai cumparat ceva mai valoros, un televizor de exemplu, trebuie sa porti cutia galbena. Daca ai cumparat produse de lux, porti cutia aurie si dovedesti ca esti un membru de baza al societatii”. “Pai si ce fac cu toate aceste obiecte? Ca se aduna.” “Nu stiu si nici nu ma intereseaza. Pentru ca esti la prima abatere, te inchidem o luna in cel mai mare mall din oras, sa inveti cum sa cumperi. Daca devii recidivist, pedeapsa e doar una: exilul pe Luna”. Pe obraz simt ceva umed. E Virgil care ma linge usor. Offf, a fost doar un vis.