Acasă Blog Pagina 8305

Gigi bate ziarul cit e cald

0

*Patronul Stelei a dat palme si a rupt in bucati un exemplar din “Gazeta Sporturilor” de ieri*

Ieri, la Palatul din Aleea Alexandru, Gigi Becali a avut program de “na-na”. Intrigat de un articol in care se sugera ca Mihai Stoichita va fi demis de la Steaua, finantatorul a rupt un exemplar al ziarului “Gazeta Sporturilor”, dar nu inainte de a-i trage trei sau poate chiar patru perechi de palme. Seful Stelei a negat cu vehe(de)menta care-l caracterizeaza articolele aparute in ziarul lui Tolontan, dupa cum urmeaza: “Citesc aici «Gigi i-a intors spatele». O prostie! Mihai e aici (..) Si atunci, repet, GSP – ziar mincinos, ca sa vada Tolontan. Ca el nu cred ca pe prima pagina nu vede ce scrie. Si el e un baiat corect. Ce sa-ti fac nea’ Cataline cu minciuna, ziar mincinos?”, moment in care Gigi a inceput sa loveasca in munca unei intregi redactii. Ajuns la pagina in care se scria despre sfaturile cerute managerului de la Unirea Urziceni, Becali a inceput sa dea in biata foaie mai cu pofta: “Il bat si mai rau, acum, cu «Gigi trage de MM». Minciuni, minciuni! Eu am vorbit de trei ori cu MM anul asta. Minciuni, minciuni, te bat, te bat!”, a spus Becali, lovind si spunind. “Trebuie batut ca se obrazniceste. Na, ca te bat, ziar mincinos care spui ca pleaca Stoichita si el e aici!”, a mai zis Gigi, moment in care latifundiarul a inceput, efectiv, sa rupa publicatia in bucati. “Uite ce-ti fac, mincinosule de ziar! Ca sa nu mai minti! Na, l-am batut, praf l-am facut”, a adaugat Becali, mindru de isprava sa. Acum, fie vorba intre noi, fiecare e liber sa se comporte ca in padure dupa bunul plac, dar Gigi n-a procedat corect! E pacat sa bati si sa rupi un ziar de sport in care apar doua pagini despre un film artistic. Ce naiba!

Din faimosul killer al Craiovei, Filipovic a ajuns un pirlit angajat de-al lui Pinalti

0

In 1983, atacantul Zoran Filipovic marca un gol pe “Centralul” din Banie, reusita care – daca va mai amintiti – avea sa elimine Universitatea Craiova din drumul catre finala Cupei UEFA, provocind o mare tristete in tara. Muntenegreanul imbraca pe vremea aia tricoul Benficai, club de care avea sa se desparta un an mai tirziu, dupa alti doi renuntind definitiv la cariera. Ca orice fotbalist important, si Zoran Filipovic a luat calea antrenoratului, dar n-a excelat, de vreme ce ieri era pe drumuri, iar incepind de astazi preia Ceahlaul. Sigur, a fost timp de doi ani selectionerul Muntenegrului, dar si Stoichita a antrenat Armenia si tot nu ne-a convins. Conform oficialilor nemteni, Filipovic (57 de ani) va semna cu Ceahlaul un contract pina la finalul sezonului, cu posibilitate de prelungire in cazul indeplinirii obiectivului, salvarea de la retrogradare, deci nu-l prinde vara sub Pietricica. Muntenegreanul a sosit in România, ieri, pe aeroportul din Bacau, iar aseara urma sa asiste la primul antrenament al trupei lui Pinalti.

Fabbiani nu fi prost, Angelita e mai tare ca Steluta!

0

*Curtat de Steaua, atacantul argentinian a primit o oferta sexy din Puerto Rico*

Dorit de Gigi Becali la Steaua, Cristian Gaston “El Ogro” “Shrek” Fabbiani – acest Primarul Piedone al fotbalului mondial – ar putea ajunge in Puerto Rico, tara unde nu fotbalul atrage in mod deosebit, ci frumusetea femeilor, deci un amanunt deosebit de important in viziunea atacantului argentinian. Ramas fara echipa dupa “divortul” de River Plate, Fabbiani a primit o oferta de la “sora” mai saraca a titratei formatii argentiniene: este vorba despre Club Atletico River Plate Puerto Rico, din orasul Ponce, grupare de mare traditie, avind in vedere ca a fost fondata acum doi ani. Ramine de vazut ce va alege Cristinel: promisiunile lui Gigi Becali sau plajele insorite si “deztolite” din Marea Caraibelor? Wake up Angelita, your mama just turned off the light / Manolo is already waiting by the old water-pipe / Her shoes in one hand she carefully walks down the stairs / Holding her breath ‘cause there’s danger and love in the air/ Aie aie aie aie aie aie, Puerto Rico!

In cazul in care vor cistiga Cupa Mondiala, spaniolii vor avea destui bani sa-si schimbe mizeria de echipament

0

Potrivit cotidianului “El Mundo Deportivo”, cei 23 de jucatori – pe care Vicente del Bosque se va baza la Cupa Mondiala din Africa de Sud – s-ar putea alege cu prime de cite 550.000 de euro, bineinteles in cazul cistigarii trofeului. Acest bonus, dublu fata de cel incasat pentru succesul de la Euro 2008, va fi negociat de conducatorii federatiei spaniole chiar cu internationalii iberici. Ziarul citat mentioneaza ca, in eventualitatea indeplinirii obiectivului, fotbalistii nationalei Spaniei vor cere – chiar cu pretul donarii unei sume importante – schimbarea de urgenta a echipamentului, asta dupa ce au auzit ca niste neica-nimeni din Est i-au copiat la design.

La zi – Stiri pe scurt

0

*Marfuri de 4,5 milioane de lei, confiscate din duty-free-uri*

Politistii au confiscat peste 10.000.000 de tigari si 11.000 litri alcool, in valoare totala de peste 4.500.000 de lei, toata marfa provenind din magazinele de tip duty-free. Totodata, au constatat 93 de infractiuni si au aplicat peste 3.000 de amenzi, in valoare de peste 2.700.000 de lei. De asemenea, sint verificate zonele unde se comercializeaza produse provenite din magazinele duty-free (tirguri, piete, oboare), iar pe caile rutiere se organizeaza filtre, in vederea descoperirii transporturilor ilegale de tigari si alcool. Aceste actiuni au fost demarate dupa ce, in urma cu doua saptamini, Ministerul Finantelor a interzis comercializarea de tigari si alcool in magazinele duty-free, patronii acestor magazine fiind obligati sa lichideze in cel mai scurt timp stocurile existente.

*”Intepatorul de femei” ramine in arest*

Judecatorii ieseni au respins recursul formulat de barbatul acuzat ca a intepat mai multe femei cu cutitul pe strada. Acesta a pledat nevinovat si a motivat ca, in zilele in care s-au petrecut agresiunile, s-a aflat in municipiul Iasi pentru a-si cauta un loc de munca. Constantin Gavrilas, in virsta de 35 de ani, a fost arestat saptamina trecuta, pentru 29 de zile, fiind suspectat ca a intepat pe strada 17 femei din Iasi cu un cutit avind lama de patru cm.

*Arestat pentru furt*

Un echipaj de politie austriac a descoperit mai multe bunuri furate in masina unui român dupa ce acestia au oprit linga autoturismul stricat al barbatului, pe o autostrada din estul tarii, cu intentia de a-l ajuta. Politistii au constatat cu stupoare ca masina avea portbagajul plin de marfuri furate. Bunurile gasite proveneau din mai multe furturi comise de barbat in supermarketuri din Viena. Valoarea totala a acestora este de circa 600 de euro. Barbatul si-a marturisit vina, fiind retinut si inchis in penitenciarul Vienna-Josefstadt.

*Disparut de un an de zile, gasit inecat in Dunare*

Cadavrul unui om de afaceri in virsta de 44 de ani, din Lugoj, disparut in urma cu un an, a fost gasit, ieri, de politistii de frontiera, intr-un autoturism care plutea pe Dunare, in dreptul localitatii Dubova, din judetul Mehedinti. Barbatul, cu dubla cetatenie, germana si poloneza, a fost dat in urmarire generala si prin Interpol dupa ce, in februarie 2009, a disparut din localitatea Svinita, cu autoturismul si cu un ciine. Barbatul avea domiciliul in Lugoj si a cumparat mai multe proprietati imobiliare, printre care doua terenuri si o casa la Svinita, unde avea mai multe investitii imobiliare.

Familia actorului Toni Tecuceanu l-a dat in judecata pe Streinu Cercel

0

Fratele si tatal lui Toni Tecuceanu l-au dat in judecata pe doctorul Adrian Streinu Cercel, secretar de stat in Ministerul Sanatatii, pentru prejudicierea imaginii actorului, ei solicitind totodata si comunicarea catre familie a dosarului medical al artistului.

*1 leu – valoarea daunelor morale pe care familia Tecuceanu le cere doctorului Streinu Cercel si Institutului “Matei Bals”*

Fratele si tatal lui Toni Tecuceanu l-au dat in judecata pe Adrian Streinu Cercel, dar si Institutul „Matei Bals”, cerind comunicarea intregului dosar medical al acestuia, dar si daune morale de un leu, aratind ca sint prejudiciati de declaratiile potrivit carora actorul ar fi suferit de gripa cu virus A/H1N1. Actiunea a fost inregistrata ieri la Judecatoria Sectorului 2 din Capitala, procesul urmind sa inceapa in 2 septembrie.

*Cerintele familiei Tecuceanu:*

1. Familia lui Toni Tecuceanu cere obligarea Institutului „Matei Bals” si a lui Adrian Streinu Cercel sa comunice dosarul medical complet al lui Toni Tecuceanu, precum si informatiile de interes public privind starea de carantina instituita la Institutul National de Boli Infectioase in perioada in care a fost actorul internat.
2. Instanta sa constate prejudiciul moral suferit ca urmare a declaratiilor de presa privind starea de sanatate si cauzele decesului lui Toni Tecuceanu.
3. Familia reclama faptul ca pe linga supararea cauzata de pierderea unui membru al familiei s-a adaugat si isteria publica provocata de Adrian Streinu Cercel, membrii familiei fiind ocoliti si evitati chiar de catre prieteni sau cunoscuti tocmai pentru a nu risca sa fie infectati cu virusul gripei noi.

Vanghelie, pus si el pe faras

0

Marian Vanghelie este al doilea perdant de marca al Congresului de acum 10 zile. Sustinator asiduu al taberei lui Geoana, vestitul „primar de la 5” nu-si poate gasi linistea nici acum – spre deosebire de fostul sau sef ierarhic de partid. Motivul: social-democratii ridicati pe noul val i-ar pune si miine pe bat pielea de presedinte al PSD Bucuresti.
Extrem de vocal pina deunazi, Marian Vanghelie a amutit brusc dupa alegerea lui Victor Ponta. Prin partid se vorbeste ca seful de la 5 si-a acordat un scurt ragaz de refacere, departe de Ponta si de partid. Chiar daca recuperarea va fi de 100%, esecul nu-i va fi iertat, dovada efortul depus de colegii ramasi acasa, care se chinuie sa gaseasca formula statutara menita sa-l debarce pe Vanghelie inainte de finalul mandatului de lider al PSD Bucuresti. De rau pentru celebrul „Marean” este ca pesedistii (cu unele exceptii, evident) au ajuns la concluzia ca trebuie sa scape de el. De bine pentru Vanghelie este ca a avut inspiratia de a cere, nu demult, un vot de incredere din partea organizatiei pastorite de el – vot pe loc capatat. Cum pina la urmatoarele alegeri statutare ar mai fi vreun an si jumatate, adversarii lui iau si ei in calcul un vot de incredere – de neincredere de fapt – pe care sint acum gata sa-l dea celui din cuvintul caruia nu ieseau cu numai doua saptamini in urma.

*Marean nu are insa succesor*

Necazul pentru PSD este insa ca problema Organizatiei Bucuresti nu se reduce doar la actualul ei lider, ci este extinsa si asupra succesorului lui Vanghelie. Rivnita de multi, parohia social-democrata din Capitala sufera si ea de aceeasi boala nationala ca partidul in intregul lui: nu dispune de candidati valabili pentru prima linie. La fel de adevarat este si ca la functia ocupata in prezent de Vanghelie rivneste un nume extrem de sonor – Miron Mitrea.
Deocamdata insa, nimic din culisele pesediste nu sugereaza ca Ponta ar fi de acord cu promovarea lui Mitrea in fruntea celei mai cea organizatii a partidului. Mai mult, unii social-democrati sustin ca actualul lider PSD ar intentiona sa pensioneze en gross vechea garda a partidului, pentru a scapa astfel de toate acuzatiile „istorice”, plus vraful de dosare la care opintesc inca procurorii. In locul vedetelor de altadata, Ponta vrea sa aduca numai juniori – birfesc pesedistii intre ei.

Moni, gravida cu ocazia divortului?

0

In timp ce Iri tocmai storcea de la CNA o amenda aplicata emisiunii “Acces direct”, pentru delictul de a fi insinuat ca Moni e protagonista unor scene de sex, doamna Columbeanu aparea fix la emisiunea incriminata, pentru a dezminti ca ar fi semnat un contract prenuptial cu Iri. Printre chicoteli si reprosuri, Moni a lasat sa se inteleaga ca ar fi din nou insarcinata, desi nu si-a facut inca testul. Amuzant este faptul ca, in aceeasi emisiune, Moni a afirmat: “Sotul meu e ca o statuie pentru mine!” Din cite stim noi, nici preafrumoasa statuie a lui David n-ar putea s-o lase grea pe Moni, cu atit mai putin “statuia” lui Iri. In timp ce Moni lansa ditirambi in compania lui Madalin Ionescu, Maruta promitea, la Pro TV, o interventie edificatoare din partea lui Iri, care urma sa stabileasca o data pentru totdeauna daca divorteaza sau nu. In ultimele minute ale emisiunii “Happy Hour”, Maruta a difuzat un interviu in care Iri a spus ca, desi imaginile cu Moni la Londra l-au afectat, povestea cu divortul e o aberatie: “E intolerabil sa divortezi pentru ca asa se vrea, fara niciun fel de probe”. Evident, sarcina reala sau nu a Monicai e o stratagema soldata cu succes. Moni a cistigat meciul, adjudecindu-si, in continuare, “prajiturica” lui Iri.

Sint companiile multinationale in spatele contrabandei cu tigari?

0

Contrabanda cu tigarete a crescut alarmant in ultima perioada si a devenit in acest moment liderul in volum al pietei de tigarete din România. Pe hirtie si in mod oficial, motivele acestui fenomen le constituie majorarea succesiva a accizelor (50% in doar noua luni) pe fondul crizei si a scaderii puterii de cumparare a populatiei. Principalii producatori de tigarete din România – British American Tobacco România (BAT), Japan Tobacco International (JTI) România si Philip Morris România (PMI) estimeaza ca pierderile la bugetul de stat cauzate de contrabanda se vor situa in acest an la peste un miliard de euro. Acestea sint explicatii oficiale. In fond, insa, scaderea cotei de piata si fenomenul contrabandei sint cauzate in principal de incapacitatea manageriala.

*Piata neagra in top, cu dezlegare de sus*

Si pentru ca totul sa fie impachetat frumos (cu tinta: prostirea ziaristilor), firmele din domeniu au organizat o conferinta de presa pe tema contrabandei cu tigari, un fel de SOS. Conform studiului realizat de compania de cercetare Novel Research, volumul contrabandei cu tigarete din România se situa in luna februarie 2010 la 36,2% din totalul pietei, in crestere de la 22%, fata de cit s-a inregistrat in ultimul trimestru al anului 2009. Astfel, la inceputul anului 2010, BAT are o cota de piata de 32,5%, JTI – 15,6% si PMI 14,5% in conditiile in care din 2008 pina in prezent BAT a pierdut din cota de piata 6 procente, JTI 4,6% si PMI 7,3%.

*“Bobinatori”, “Picioristi”, “Alergatori”*

Locurile de provenienta a tigarilor de contrabanda sint Moldova (32,3%), Ucraina (22,8%), Rusia (4,4%), Serbia (2%) si magazinele Duty Free (27,4%). “Bobinatori”, “Picioristi” sau „Alergatori” sint doar citeva din numele date contrabandistilor care trec tigarile ilegal in interiorul tarii. Iar acestia ascund tigari peste tot: in cauciucurile masinilor, in rezervoarele de benzina, in compartimente ascunse, in produse alimentare, ba chiar a fost descoperit un fals cortegiu mortuar unde tigarile erau ascunse intre coroanele de flori. “(…) Speram ca echipa guvernamentala intelege dimensiunea contrabandei si, ca intotdeauna, sintem deschisi dialogului cu autoritatile competente menite sa identifice masuri urgente si eficiente de lupta impotriva contrabandei cu tigarete”, a declarat Andrei Vasilescu, Director Corporate Affairs România si Bulgaria, Philip Morris International.

*Si totusi…*

Nu am putut sa nu ne punem urmatoarea intrebare. Ar putea face chiar companiile producatoare de tigari contrabanda avind in vedere ca tigarile sint produse legal in alta tara, dar vindute pe teritoriul României? Se stie deja ca JTI si PMI au incheiat cu OLAF un acord european pentru combaterea comertului ilicit, potrivit caruia, in cazuri de confiscari mai mari de 50.000 de tigarete, companiile platesc integral diferenta de taxe dintre statul in care au fost confiscate si statul in care au fost produse. In cazul in care confiscarile intr-un stat totalizeaza, intr-un an, 90 milioane bucati, diferenta de taxe e platita de patru ori. Totusi, de ani buni companiile de tigari cer ajutorul statului pe care l-au acuzat de nenumarate ori ca nu ia nici o masura pentru a stopa contrabanda. Dar companiile de tigarete chiar nu pot face nimic pentru a-si proteja afacerile? De ce nu pun la punct un sistem de supraveghere al propriilor produse? De exemplu, stim ca Ucraina este a doua mare contrabandista dupa Moldova. Se mai stie ca Jean Claude Knuz raspunde din partea PMI si de afacerile companiei in Ucraina. E greu de crezut ca nu se poate gasi un sistem de monitorizare a transporturilor de tigari. Ba mai mult, cu ajutorul transponderelor (gen etichetele antifurt din magazine) ar putea fi monitorizat fiecare cartus in parte. Dar nimeni nu face nimic. De ce? In plus, potrivit legislatiei, fiecare tigara de contrabanda trebuie distrusa. Daca ne gindim ca traim in România nu putem sa nu ne intrebam: ne garanteaza cineva acest lucru?

*Piata e varza si managerii dorm*

Adevarul este ca piata tigaretelor este, in acest moment, varza. Dar sefii afacerilor cu tigarete cer doar ajutorul presei si al statului si cam atit. Intrebat de ce compania pe care o conduce a avut cea mai mare pierdere in cota de piata, Andrei Vasilescu, seful PMI pe România si Bulgaria, si acelasi care se arata deschis dialogului, a raspuns ca nu poate explica aceasta scadere. Sau, intrebat de o informatie din presa de ieri potrivit careia omul de afaceri Dan Stratan ar fi platit de PMI cu 10.000 plus TVA pentru consultanta in probleme de fiscalitate, Andrei Vasilescu a raspuns ca „nu este in tema conferintei de presa care dezbate contrabanda”. N-o fi fost pe tema conferintei, insa decit o dezbatere in care sefii acestor companii doar se pling si arunca statistici menite sa prosteasca ziaristii, mai bine deloc. De altfel, nici nu ne asteptam ca Vasilescu sa recunoasca faptul ca scaderea cotei de piata se datoreaza in principal prostului management.

Iliescu, moara de vint a capitalismului românesc

0

Astazi, Ion Iliescu implineste 80 de ani. „La multi ani!” si ii multumim ca noua ne-a mincat 20. In decembrie 1989, cind multi români sperau ca vor scapa de comunism, el sarbatorea un alt fel de 23 August. Intr-o tara de hoti, Iliescu si-a construit brandul „sarac si cinstit”. I se potriveste. N-a luat si n-a dat spaga. S-a mai pierdut cite un combinat — privatizat, tovaraseste, de scaparicii lui. Imbirligator de meserie, Iliescu i-a facut pe specialistii români in extaz, in cascat gura si in meritologie sa spuna despre el ca „e singurul om politic român” si ca, in martie ’90, in timpul smardoielilor etnice de la Tirgu Mures, emanatul revolutiei ne-a scapat de razboi civil. Bineinteles, simpaticilor, avem nevoie de Iliescu si azi! In ultima afacere la moda, de pilda, asta cu eolienele, tot el ar trebui bagat, ca impinge vintul la deal de 60 de ani. Culmea e ca, dupa ce a avut grija, imediat dupa spectacolul cu morti din ’89, sa compromita Dreapta, Proprietatea si Monarhia, Iliescu a masacrat si Stinga. Din feseneurile, fedeseneurile, pedesereurile, pesedeurile si toate deseurile conduse de „singurul om politic român” — „sarac si cinstit”, sa nu uitam! — au iesit cei mai multi miliardari de paie, de namol si de combinatie ai României. Cum dracu’ sa fie comunisti baietii cu Bentley, bai, perestroikistule? L-ai acuzat pe Ceausescu pentru ca „a intinat nobilele idealurile ale socialismului”, iar tu ai fost moara de vint a capitalismului românesc!

Bianca Dragusanu: „Nu sint buna de model”

0

Desi se cearta la cutite atunci cind dau nas in nas, Bianca Dragusanu incepe sa calce pe urmele rivalei sale, Monica Columbeanu. Se pare ca iubita lui Catalin Botezatu planuieste sa renunte la cariera de fotomodel pentru a deveni o actrita de succes la Hollywood, fiind sustinuta intru totul de Bote. Motivul? Pieptul siliconat nu-i mai este de folos Biancai, deoarece creatorii de moda prefera modelele anorexice, astfel ca asistenta lui Capatos se considera prea voluptuoasa pentru podiumuri si vrea sa-si incerce norocul in „Cetatea Filmului”. Bianca vrea sa urmeze cursurile de actorie ale unei institutii faimoase de la Hollywood si si-a ales-o ca model de inspiratie pe Angelina Jolie, preferata ei dintre actritele de peste hotar. Iar sansele iubitei lui Bote de a deveni actrita la Hollywood nu sint chiar nule, din moment ce Moni a reusit sa-si asigure un rol intr-un film american.

Basescu isi trage Duster rosu

0

Flacara violeta l-a ajutat pe Traian Basescu nu numai sa cistige alegerile, dar si sa-si prevada victoria inca din luna septembrie! Altfel nu se explica de ce vechiul/actualul sef al statului insista, la inceputul toamnei trecute, sa primeasca un SUV Dacia Duster de culoare rosie – nu neagra, asa cum considera potrivit pentru un inalt oficial, directorul general al grupului Renault, Patrick Pelata. ”Insist pentru rosu” – spunea Basescu pe 8 septembrie, dupa ce Renault l-a informat ca va fi primul beneficiar al SUV-ului mioritic. Dupa cum se vede, instinctul basescian a functionat corect, iar curtea Cotroceniului va fi prima parcare particulara pentru ultima creatie a Daciei noastre. Odata consumat evenimentul (la mijlocul lunii aprilie), in mare pericol vor fi SUV-urile de top ale pesedistilor! Nu de alta, dar aplecarea noului presedinte Ponta pentru nevoile neamului si gesturile populiste i-ar putea obliga pe social-democrati sa-si osindeasca sutele de cai putere pur-singe la temnita garajelor, in timp ce pe aleea din fata sediului ar necheza bastinasele Duster-uri…

Desi se crede Dalida, Raduleasca nu ia pastile

0

Nu de mult, a declarat ca nu mai vrea sa auda de televiziune si nici de România. Cu toate acestea, iata ca diva Radulescu face emisiune dupa emisiune la Antena 1. De Martisor, s-a infiintat in platou impodobita cu o peruca blonda, debitind ca in Monaco: “Bon soir! Aujourd’hui je suis blonde et je suis Dalida!” Adica e blonda si e Dalida. Si-a ilustrat afirmatia masacrind celebra piesa a Dalidei, “Dirladada”. Diva a cintat ca o gospodina in timp ce spala geamurile, a falsat intr-o veselie si a gifiit ca, de, are o virsta si o cam lasa suflul! Un internaut comenteaza astfel secventa: “Yuck! Nu mai nimeream butonul de pauza mai repede! Infricosator!” Chiar in momentul in care fostul ei sot, Elan Schwartzenberg, se dadea in barci (uite cine vorbeste, virilul incornorat!) birfind-o pe diva in revista “Playboy”, aceasta se razbuna incercind sa demonstreze ca nu e doar diva, scriitoare, actrita, regizoare, militanta impotriva fumatului si iubita a pustanului Otila, ci si cintareata si nu una oarecare, ci chiar Dalida. Ma rog, unii se cred Napoleon, dar aceia se trateaza cu pastile…

Boc, ia-ti permisul si te du!

0

Acuzat de adversari ca nu este capabil sa conduca Guvernul, Emil Boc a rezolvat problema ardeleneste: si-a schimbat permisul de conducere (auto, evident), expirat inca din februarie. Operatiunea s-a desfasurat, ieri, in mare graba, imediat dupa ce seful Executivului a participat la raportul ANAF. Mindru ca a rupt gura circotasilor cu noul sau permis, Emil Boc s-a si urcat la volanul unui autoturism Dacia Logan si a pornit spre Ploiesti, oprindu-se direct in poarta firmei Remat Holding. Cica sa le arate românasilor ce nebunie de masini se pot achizitiona prin “Programul Rabla”. Dupa ce s-a invirtit un pic pe acolo, premierul a facut cale intoarsa, semn ca firma Remat Holding nu avea pe stoc masinute mici-mici, teleghidate.

Ion Iliescu a implinit 80 de ani

0

Admirat si detestat cu aceeasi putere, fostul presedinte al României a fost considerat, de-a lungul anilor, fie un izvor de echilibru, fie cel mai mare rau care s-a abatut asupra tarii noastre. La 80 de ani, Iliescu sustine ca nu a avut o viata usoara, “de mic am trecut prin foarte multe”, si afirma ca, din acest moment, “lasa vremea sa curga cum trebuie”.

Fostul presedinte Ion Iliescu implineste astazi 80 de ani. Sarbatorirea evenimentului a avut loc ieri, in avans, deoarece astazi liderul PSD va participa la o dezbatere organizata de Partidul Socialist Francez, la Paris. “Cind eram mai tinar, aveam o singura speranta, sa ating anul 2000, iata ca am depasit sperantele, am ajuns la 2010, deci la 80 de ani (…) Acum las vremea sa curga cum trebuie. Sper sa-mi pastrez prospetimea mentala, macar”, le-a marturisit Iliescu simpatizantilor si colegilor de partid, care au venit ieri sa-l felicite. In plus, fostul sef al statului a dezvaluit si secretul care sta la baza formei sale fizice de invidiat: alearga pe banda intre un sfert de ora si o jumatate de ora zilnic.

*Flori, carti si urari de bine*

“Arata ca la 65 de ani”, “arata superb”, “nu-si arata virsta”, “are tenul frumos”, “arata nepermis de bine”. Complimentele au venit in special din partea doamnelor care l-au felicitat, ieri, pe Ion Iliescu. Cit despre cadouri, acestea au constat, ca si in anii trecuti, in flori, dulciuri si carti. Primul care a trecut pragul sediului din Atena a fost noul lider al PSD Victor Ponta. Acesta i-a oferit in dar lui Ion Iliescu o istorie a Partidului Socialist Spaniol, intitulata “Il socialismo dei citatidini” si scrisa de premierul Spaniei, Jose Luis Rodriguez Zapatero. Ponta a explicat ca Iliescu i-a vorbit despre istoria socialistilor spanioli in urma cu doua saptamini, cind s-a decis sa candideze la presedintia partidului. “Vreau sa-i arat ca i-am studiat foarte serios”, a mai spus Ponta.

*Iliescu dixit:*

„Domnu’ Copoiu, doooomnuu’ Copoiu, nu mai imi da dom’le cu sula-n coaste” (1990)
„Va multumesc pentru ce ati demonstrat si in aceste zile, ca sinteti o forta puternica, cu o inalta disciplina civica si muncitoreasca” (Bucuresti, iunie 1990, discurs tinut minerilor)
„Avem si noi o boala in tara asta, iar aceasta este alternanta la Putere. Si chiar daca exista aceasta alternanta la Putere, nu am ajuns sa invatam faptul ca ea nu trebuie sa intrerupa continuitatea anumitor lucruri” (octombrie 2005)
„Eu sint presedintele tarii si fac ce vreau si ma duc unde vreau si nimeni nu ma opreste, asta ca o paranteza” (2002)
„Pus astfel in lumina, ancorat in sinergia faptelor, recursul la universalitate nu eludeaza meandrele concretului (2003).

O noua hala destinata comercializarii produselor lactate si brinzeturilor

0

Primarul sectorului 4, Cristian Popescu-Piedone a dispus continuarea lucrarilor de modernizare in Piata Sudului, astfel incit, astazi, va fi inaugurata cea de-a patra hala nou-amenajata in incinta acestui complex agro – alimentar. Destinata comercializarii lactatelor si brinzeturilor de catre producatori, noua hala a fost amenajata in doar o luna si jumatate, avind o suprafata totala de 55 mp. Lucrarile executate au presupus reabilitarea instalatiei de canalizare si apa, cit si amenajarea unei camere frigorifice. De asemenea, in planul dotarilor, hala dispune de sase vitrine frigorifice, grup sanitar, vestiar, boiler pentru furnizarea apei calde, iluminatul fiind asigurat cu lampi tip neon. Valoarea lucrarilor realizate este de 25.000 de euro, suma provenind din incasarile Administratiei Pietelor Sector 4. „Locuitorii sectorului 4 vor putea sa achizitioneze lactate si brinzeturi direct de la producatori, intr-un spatiu modern, curat si igienizat, care sa corespunda exigentelor europene in domeniu.

Floarea care apare o data la 3.000 de ani

0

Legendele budiste considera ca floarea numita Udumbara sau Youtan Poluo infloreste doar o data la 3 000 de ani, iar aparitia minusculei inflorescente de doar 1 mm diametru este semn ca un rege maret, un viitor Buddha, se va naste. Probabil ca evenimentul trebuie sa se petreaca, de vreme ce o calugarita budista, Miao Wei, din provincia chineza Jiangxi (zona Muntilor Lushan) a descoperit recent sub masina sa de spalat citeva tulpinite cit firele de ata pe care au aparut in ziua urmatoare citeva floricele cu un miros aromat, de santal. Considerata „o floare binecuvintata coborita din ceruri“, Udumbara a mai aparut recent in citeva locuri din Asia. Cea mai celebra aparitie a fost pe obrajii unei statui a lui Budha dintr-un templu din Coreea in 1997, si pe tevile de otel din gradina unui fermier chinez in 2007.

Sotiile, mai inteligente decit partenerii de viata

0

Nevestele ar trebui sa fie mult mai inteligente decit sotii lor, sint de parere academicienii elvetieni care au descoperit formula „casniciei perfecte”. Mai exact, femeile ar trebui sa fie cu 27% mai destepte decit partenerul de viata cu care se casatoreste si sa aiba o diploma de studii superioare, in timp ce sotii lor nu ar trebui sa detina asa ceva. De asemenea, cercetatorii din Geneva cred ca sotia ar trebui sa fie cu cinci ani mai tinara decit consortul si sa aiba aceleasi interese culturale. Iar in mod deloc surprinzator, a te casatori cu o persoana divortata reduce sansele de a fi fericit in casnicie. Pentru a ajunge la aceste concluzii, expertii au studiat 1.074 de cupluri atit casatorite, cit si necasatorite, cu virste cuprinse intre 19 si 75 de ani.

Inaugurarea noii clinici de Microchirurgie Reconstructiva la Spitalul de Urgenta

0

Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, a inaugurat, ieri, clinica de Microchirugie Reconstructiva – Unitatea Arsi de la Spitalul de Urgenta Floreasca, investitie realizata exclusiv cu bani de la bugetul local. Noua unitate de la Spitalul de Urgenta Floreasca este dotata cu instalatii de producere si distributie fluide medicale (oxigen, protoxid, vacuum) instalatii de climatizare-ventilatie, instalatii auxiliare video, voce, date si securitate la incendii. De asemenea, noua sectie este dotata din punct de vedere medical cu echipamente si dispozitive de ultima generatie, fiind din acest punct de vedere comparativa cu clinici de renume din Europa si pe plan mondial. Valoarea totala a lucrarilor de investitii, asigurata in totalitate de la bugetul local al Primariei Sectorului 1, a fost de 18.000.000 lei (aproximativ 4.600.000 euro). De asemenea, a fost alocata suma de 600.000 de euro pentru lucrari de reparatii si modernizari. Cu aceasta ocazie, a fost amenajata si modernizata Sectia de Anestezie si Terapie Intensiva (Sectia A.T.I.), dar si Amfiteatrul din cadrul Spitalului de Urgenta „Floreasca”, acesta fiind dotat cu un sistem performant de proiectie video si sonorizare. Primarul Andrei Chiliman a amintit ca lucrarile de consolidare si modernizare derulate de Primaria Sectorului 1 au inceput in anul 2005, iar timp de peste 4 ani, opt spitale aflate in administrarea Primariei au fost transformate in clinici moderne cu aparatura de ultima generatie, in care actul medical se desfasoara la standarde
europene.

Dumitru Sechelariu, cercetat in stare de libertate

0

*77.000 de lei, mita pentru judecatori?*

Dumitru Sechelariu va fi cercetat in stare de libertate, Judecatoria sectorului 1 Bucuresti respingind, ieri, cererea Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) de arestare a fostului primar al Bacaului. DNA va contesta decizia Judecatoriei sectorului 1 Bucuresti. Sechelariu este acuzat ca a incercat sa mituiasca, prin intermediari, niste magistrati cu o suma de peste 77.000 de lei. Dumitru Sechelariu, audiat si retinut, in urma cu doua zile, de procurorii anticoruptie, in cazul directorului la SC Transport Public SA Bacau, acuzat de cumparare de influenta, a fost internat sub paza la Sectia de Cardiologie a Spitalului Judetean Bacau imediat dupa audieri. Avocatii lui Sechelariu sustin ca fostul edil bacauan a fost internat din cauza unor afectiuni cardiace. El a fost externat, ieri dupa-amiaza. „Dumitru Sechelariu a fost internat in cursul serii de ieri (acum doua zile, n.r.). I-au fost facute mai multe seturi de analize, marti (ieri – n.r.), unele la prima ora a diminetii, iar altele spre prinz”, a declarat purtatorul de cuvint al Spitalului Judetean de Urgenta Bacau, Natalia Jicmon.

Medicul Tranca, achitat pentru viol

0

*Victima va plati cheltuielile de judecata*

Curtea de Apel Bucuresti l-a achitat, ieri, pe medicul Razvan Tranca, cu privire la acuzatiile de tentativa de omor si viol, instanta respingind totodata cererea de daune morale si materiale facuta de Andreea Mocanu, pacienta sa. Instanta a dispus achitarea medicului pentru tentativa de omor pe motiv ca fapta care a fost imputata nu exista. Instanta a respins apelul Andreei Mocanu si a obligat-o pe aceasta la cheltuieli de judecata de 800 de lei. Avocatul victimei a atacat cu recurs sentinta CAB si s-a aratat surprins de decizia instantei, declarind ca a ramas o singura acuzatie, cea de intretinere de relatii sexuale cu un minor. Recursul se va judeca la Inalta Curte de Casatie Bucuresti.

*50.000 de lei a cerut daune Andreea. Nu va primi nimic, insa va plati cheltuieli de judecata de 800 de lei*

In anul 2007, Razvan Tranca – medic la Spitalul de Copii “Grigore Alexandrescu” – a fost acuzat de viol si tentativa de omor de catre Andreea Mocanu, o pacienta in virsta de 17 ani, care a cazut de la etajul 6 al blocului unde locuia doctorul. In ianuarie 2009, medicul Tranca a fost achitat de acuzatia de viol, instanta Tribunalului Bucuresti condamnindu-l la patru ani cu suspendare pentru tentativa de omor si dispunind sa-i plateasca tinerei daune morale de 50.000 de lei.

Viata doctorului Razvan Tranca s-a schimbat radical dupa intentarea procesului: si-a pierdut locul de munca si dreptul de a profesa, iar sotia a vrut sa divorteze. In noiembrie 2007, Colegiul Medicilor din România i-a interzis, sa mai lucreze ca medic timp de un an, decizie care i-a afectat intreaga cariera, precum si viata de familie. Cu toate ca a fost achitat de mai bine de un an de acuzatia de omor, nici la ora actuala el nu se poate reangaja ca medic, majoritatea angajatorilor fiind reticenti fata de “renumele” pe care si l-a “cistigat”. Mai ales ca medicului i s-a impus, ca o conditie pentru reinceperea activitatii profesionale, realizarea unei evaluari de catre Comisia de specialitate a Colegiului Medicilor. In urma scandalului intens mediatizat, sotia medicului a vrut sa-l paraseasca, intentind chiar o actiune de divort la scurt timp dupa ce a fost arestat, pe care a retras-o, raminind alaturi de el.

Profesoara de istorie a fost gasita moarta

0

Misterul disparitei profesoarei de istorie care preda la doua licee din Brasov si care a disparut pe data de 18 decembrie 2009 s-a elucidat. Corpul neinsufletit al acesteia a fost gasit in podul Colegiului National „Unirea” din Brasov. Femeia era imbracata intr-un palton, asa cum a fost data disparuta, si era in pozitie culcata, fara urme vizibile de agresiune. Linga cadavru a mai fost gasita o geanta in care se aflau mai multe obiecte personale ale fe­meii, documentele de identitate, trei telefoane mobile si doua fringii de alpinism de 1,5, respectiv 2,5 metri lungime. Anchetatorii cred ca profesoara a murit la citeva zile de la data disparitiei, afirmatiile bazindu-se pe faptul ca in ziua urmatoare acestia au cautat in podul Colegiului Unirea dar fara nici un rezultat. Anchetatorii urmeaza sa preleveze probe, pentru stabilirea identitatii exacte a femeii, precum si a cauzei mortii. In virsta de 54 de ani, profesoara de istorie avea doua fete (una studenta in Brasov, iar cealalta casatorita in Italia) si era titulara la Colegiul de Informatica „Grigore Moisil” din Brasov si suplinitoare la Colegiul National „Unirea”.

Lichidarea CAROM, agresata de ENERGY BIO CHEMICALS

0

Asteptata cu sufletul la gura de catre toti creditorii, lichidarea CAROM ONESTI SA se pare ca inregistreaza blocaje, spre disperarea tuturor celor care au recuperat bani de la fostul combinat chimic Carom, acum aflat in proprietatea ENERGY BIO CHEMICALS S.A.

*Tribunalul Bacau nu tine cont de interesele creditorilor*

Daca la inceputul anului 2008, atunci cind la licitatia organizata de lichidatorul judiciar al combinatului FINCONTA CONSULTING, acesta a fost cumparat de catre ENERGY BIO CHEMICALS S.A., creditorii au vazut in societatea afiliata unui holding multinational, solutia salvatoare care le va garanta recuperarea banilor, acum acestia se intreaba daca nu cumva s-au bucurat inainte de vreme, pentru ca nu au luat in calcul felul in care functioneaza justitia in România. Si asta deoarece, in ciuda faptului ca majoritatea creditorilor si-au primit daca nu integral, macar partial sumele pe care le aveau de recuperat, in luna mai a anului curent, Tribunalul Bacau a adoptat unele masuri care nu par sa mai tina cont de interesele creditorilor din dosar.

*Impartialitate… cu pretentii*

Intre aceste masuri amintim anularea distribuirii pretului incasat ca urmare a vinzarii platformei Carom si incercarea de recuperare a banilor care deja au ajuns la creditori.
Masura adoptata de judecatori ridica intrebari cu privire la impartialitatea de care trebuie sa se bucure instantele de judecata si pare sa fie in strinsa legatura cu pretentiile ENERGY BIO CHEMICALS S.A. de reducere a pretului achitat pentru activul CAROM si ordonantele presedintiale pe banda rulanta a acestuia de suspendare a oricaror distribuiri prezente si viitoare in dosarul de faliment.
Motivatia legala a instantei de faliment pentru anularea platilor este una superficiala si ar avea legatura cu intentia judecatorului sindic numit in cauza de a purta mai multe palarii decit ii permite legea. Astfel, acesta ar vrea daca ar putea sa fie si judecator si lichidator. De ce nu si creditor si debitor? De altfel, Curtea de Apel Bacau a infirmat prin solutionarea recursului declarat de lichidatorul CAROM impotriva masurii de anulare a platilor, solutia Tribunalului Bacau.

*Nimic nu e intimplator cind pe fir intra „Energy Bio Chemicals”*

Iata ca procedura de succes pare sa fie afectata de o conduita excesiva a instantei de judecata deloc intimplatoare, de cind in peisajul dosarului de faliment au intrat cererile de pretentii si ordonantele presedintiale ale ENERGY BIO CHEMICALS S.A.
Astfel ca putem spune ca justitia se reinventeaza la Tribunalul Bacau, insa din pacate cei care au de suferit sint creditorii.

Daca “astepti” autobuzul, nu vine niciodata trenul!

0

Multi oameni anticipeaza mental intimplarile negative. Isi vad problemele din viitor cu ochii mintii, le exprima si apoi surpriza este ca se intimpla asa! Oare sa fim clarvazatori cu totii? Oare cineva care se lamenteaza intotdeauna inainte de a pleca la un drum, se irita si vede cu certitudine faptul ca nu va gasi loc de parcare si, o data ajuns la destinatie, el chiar nu gaseste loc de parcare, este un clarvazator? Se pare ca nu! Caci, in clipa in care omul izbuteste sa plece de acasa increzator in faptul ca are un drum bun si locul sau este rezervat prin miraculoasa putere a Universului, asta se poate intimpla. Daca te astepti sa intirzii intr-un loc, universul nu te contrazice! Lumea toata pare sa dea buluc prin oras, iar aglomeratia si blocajele sa-ti confirme viziunea. Astepti sa ajungi cu intirziere acolo unde vrei sa ajungi? Universul spune: ”Da stapine, se face!” Nu conteaza faptul ca tu, de fapt, nu vrei sa intirzii. Ba, te enerveaza gindul de a intirzia. Si te enerveaza tocmai pentru ca este ceea ce astepti. Iar atunci cind astepti ceva cu mintea, vine ceea ce astepti cu mintea. Daca astepti autobuzul, nu vine trenul in statia de autobuz. Nu vine nici tramvaiul. In statia de autobuz vine autobuzul. Aceasta se intimpla cu toate asteptarile. Daca astepti sa gasesti locurile ocupate in parcare, probabil ca le vei gasi ocupate. Si, daca te simti cuprins de tensiune la gindul ca vei intirzia la o intilnire, Universul iti spune prin ceea ce se intimpla pe drumul tau ca ai perfecta dreptate! Lumea intreaga pare sa se fi “vorbit” printr-un limbaj non verbal, inconstient, dar perfect sincronizat. Iar cei ce raspund unei perceptii de blocaj nu sint altii decit aceia care, ca si tine, asteapta un blocaj. Ceea ce asteptam launtric se materializeaza. Ceea ce ne obisnuim sa asteptam, devine program, asa incit – de fiecare data cind vom cauta un loc de parcare – programul “nu gasesti loc de parcare” se face resimtit sub forma agitatiei, a iritarii, a enervarii. Mintea anticipeaza ceea ce asteapta, iar ceea ce asteapta mintea tinde sa se materializeze. Daca ne-am incarcat de-a lungul vietii cu programe ce ne bruiaza asteptarile pozitive, atunci programul apare pe ecranul mental, insotit de emotii, ginduri si trairi care ne dezvaluie cu precizie ceea ce asteptam. Asa se face ca ne putem indragosti, dar asteptam de la dragoste suferinta, deceptie, nefericire, abandon si acestea se intimpla incetul cu incetul. Asteptam de la oameni sa ne tradeze si, culmea, intilnim oameni care sfirsesc prin a ne trada. Daca dezvoltam programe inconstiente negative prin experientele negative ale vietii, noi sintem atrasi in mod precis exact de persoanele ce vor duce la indeplinire asteptarea. Cind evenimentul negativ se produce, prima intrebare pe care trebuie sa ne-o punem este: “Ce program din mine a atras problema”? Ce asteptari negative au fost in mintea mea in trecut si cum as putea sa am mai multa incredere in viata? In oameni? In propria mea gindire? Dar, mai ales, cum as putea sa am mai multa incredere in puterea divina, care ma sprijina doar pentru implinire?
Care-mi spune “da” cind ma gindesc cu frica sau cu indoiala. Si-mi spune “da” cind gindesc cu dragoste si incredere. Atunci, la acest nivel pot alege intre cele doua asteptari. Tu ce anume alegi?

Miliardarul vrea cosciug de aur cu telefon la cap

0

Pentru cei plini de bani care sint in cautarea extraordinarului chiar si dincolo de moarte, a aparut cosciugul de aur cu telefon mobil la cap. Exact, cei care vizeaza sa cucereasca lumea de dincolo cum au cucerit-o si pe aceasta au acum ocazia sa plece cu picioarele inainte direct de la salonul de lux de la Verona. De ce este cosciugul dotat cu un telefon mobil? Probabil ca in eventualitatea invierii din morti a miliardarului, acesta sa poata da repede un telefon la rude si prieteni sa-l scoata de acolo.
Nu se stie daca a fost confectionat integral din aur masiv sau daca este doar placat, in schimb pretul este unul sigur, 282.000 de euro.

Un’ te duci tu mielule? La bulgari, bai domnule!

0

Atentie! Vine Pastele! O sa ne inghesuim iarasi la coada la cozonaci, pasca, vin si miel. Cine nu se inghesuie cu noi, cu siguranta e la coada la oua stresate. Ce este foarte indignant in aceasta perioada a anului? Faptul ca descoperim cu stupoare ca România nu mai are abatoare. Deci, nu mai avem unde sa sacrificam animalele. Drept urmare, plimbam mielu’ peste Dunare, la Bulgari, ca sa ni-l dea inapoi belit si transat ca noi nu sintem in stare sa-l belim. Ma rog, nici nu mai conteaza, important este ca mielu’ nu mai are nevoie de viza, se duce la moarte doar cu buletinul, daca are noroc poate il traverseaza astia si Dunarea cu bacu’, mai vede si el un peisaj frumos inainte sa fie atirnat cu cracii in sus. Parca si vad cum umplem la Giurgiu bacul “Horia” cu 300 de miei fericiti ca niste copii in fata la Disneyland, le cumparam bilet dus-intors si le facem cu mina de pe malul românesc. Pe malul bulgaresc ii asteapta cu ochii in forma de “$ $” macelarii particulari si ii poftesc frumos, pe limba noastra, in abatoarele lor amenajate dupa cele mai noi standarde europene. Macelaru’ se uita la miel, mielu’ se uita la macelar si intelege imediat ca excursia lui in Bulgaria nu se va termina la Albena si nici la Nisipurile de Aur, decit daca scenariul meu se adevereste. Dupa trei zile, pe malul Românesc foiala mare, se intorc mieii in lazi frigorifice. Românii baga lazile in camioane si le trimit spre magazinele din tara. Dupa doar citeva zile apare o stire la televizor: “Se pare ca dupa ce s-au intors din Bulgaria de la sacrificare, mieilor românesti le-au cam crescut coltii, ghearele si cozile”. O fi de la instalatia de climatizare din abatoarele lor alea moderne, mi-am zis si am inchis televizorul. In ziar, o oferta de Paste la bulgari, 300 de euro cu meniu traditional românesc inclus, drob de miel, frigarui de miel, totul din miel 100% românesc.