Acasă Blog Pagina 8304

PSD i-a inchis ciocu’ lui Vanghelie

0

Majoritatea informatiilor venite din PSD dau ca sigura mazilirea lui Marian Vanghelie.

Actualul lider al PSD Bucuresti va beneficia insa de o perioada de “gratie”. Cam pina in toamna, sustin sursele avizate, adica timpul necesar organizarii alegerilor la nivelul sectoarelor. Tot la categoria birfe-beton se vehiculeaza si ca mai multi pesedisti de soi din conducerea PSD Bucuresti au inceput deja sa se “reorienteze” catre lideri centrali cu viitor luminos in partid.
Strict despre Vanghelie se mai spune ca ar fi incercat sa formeze un pol favorabil lui la nivelul actualilor vicepresedinti PSD, dar a esuat. De aici probabil si sfintenia cu care asculta “indemnul”, venit din partea actualei conduceri pesediste: “Dispari o perioada!”l

Geoana, in malaxorul revocarii

0

Sprijinit cu sirg de pesedisti pentru a ramine in fruntea Senatului, Mircea Geoana este haituit acum de adversarii din afara partidului. Exploatind hibele si lacunele Regulamentului Senatului, pedelistii au cerut ieri revocarea lui Geoana – demers ingreunat de o decizie din 2005 a Curtii Constitutionale. Sigur este ca vom asista, in urmatoarea perioada, la un nou “balet” politic.

*Senatorii democrat-liberali*

Traian Igas si Iulian Urban il acuza pe Mircea Geoana de incalcarea repetata a Regulamentului. Fie ca este vorba de ignorarea unora dintre solicitarile ajunse pe masa conducerii Senatului sau dimpotriva, de introducerea “neregulamentara” pe ordinea de zi a unor cereri, Geoana este acuzat ca nu conduce “echilibrat” respectiva Camera parlamentara. Ca urmare, PDL a profitat de refuzul lui Mircea Geoana de a prezenta plenului o solicitare a independentilor (cea de a ramine in comisiile unde au fost numiti in calitate de membri ai partidelor de bastina) si incearca detronarea pesedistului din pozitia de al doilea om in stat. Cu ochii pe presedintia Senatului de multa vreme, PDL nu a transat insa si problema inlocuitorului, o varianta de lucru fiind, deocamdata, doar Anca Boagiu.

*PSD scoate CCR la inaintare*

Chiar daca de Geoana s-ar debarasa fara ca macar sa clipeasca, pesedistii nu concep sa piarda presedintia Senatului in sine si au scos de la naftalina decizia CCR. Data in 2005, aceasta interzice declansarea procedurilor de revocare a sefului Senatului de catre oricine altcineva in afara grupului care l-a propus. In cazul de fata, grupul senatorilor PSD. Ca sa fenteze verdictul CCR, democratii au precizat ca vor initia demersul in nume propriu: “Ne vom exercita dreptul de senatori astfel incit sesizarea pe care o vom inainta Biroului Permanent va fi formulata de catre senatori, nu de catre grupurile parlamentare”. Mai mult, pedelistii au decis si sa trateze decizia Curtii Constitutionale doar ca pe o “recomandare” si nu ca pe o obligatie.

*Reguli parlamentare care se bat cap in cap*

Cit priveste aparentul mar al discordiei – si anume mentinerea independentilor in comisiile din care fac parte astazi – problema este cu dus si intors legislativ. La fel ca-n bancul cu rabinul, in care ambele parti aveau dreptate, senatorii dezertori au dreptul – ba chiar si obligatia, conform Regulamentului – de a face parte din cite-o comisie permanenta, dar si partidele parlamentare au dreptul de a-si vedea reflectata ponderea in structura comisiilor. Si mai clar, numarul de membri care-i revine fiecarui partid este stabilit la inceput de mandat, in raport de procentele obtinute in alegeri. Daca pe parcurs efectivul partidelor se micsoreaza, cota lor nu se schimba. De aici impasul senatorial la zi, din moment ce, conform Regulamentului, atit cererea independentilor cit si impotrivirea partidelor parasite sint intemeiate. Altfel spus, toata povestea are la baza o alta imbirligatura politica, bazata de aceasta data pe neclaritatile intentionat legiferate de alesi tocmai pentru a profita tot ei – care si cind poate.

In Chile, mincarea a devenit un lux

0

In orasul Talca, situat in nordul Republicii Chile, un supermarket a ramas in picioare. Pentru ca vinde mincare numai celor care au bani s-o plateasca, supermarketul este pazit de armata.
Sarcina militarilor nu este deloc usoara, pentru ca saracii din favellas (mahalalele de la periferiile oraselor sud-americane, n.r.), care si-au pierdut totul din cauza cutremurului si nu mai au nici macar apa, asediaza putinele magazine care mai au alimente si alte bunuri in magazii. Poate si pentru ca ajutoarele ajung foarte greu la ei…
In aceste conditii, nu este de mirare ca locuitorii din Concepción (cel de-al doilea oras din tara ca densitate a populatiei) locuitorii s-au organizat, marti, in grupuri armate de autoaparare si au ridicat baricade. Restrictiile de circulatie au fost prelungite pina la prinz, iar efectivele militare care patruleaza pe strazile orasului au depasit 14.000 de soldati.
Masuri similare au fost introduse si in orasele Curico, Molina si Sagrada Familia. Intre timp, numarul victimelor s-a ridicat la circa 800.
lCristian Codreanu

Nati Meir va sta 4 ani dupa gratii

0

Nati Meir, fostul candidat la Presedintia României, a fost condamnat de catre instanta Tribunalului Bucuresti pentru doua fapte de inselaciune, la cite trei ani de inchisoare cu executare.
Instanta a decis insa contopirea celor doua pedepse, la care a adaugat un spor de un an, astfel ca fostul parlamentar ar putea executa patru ani de inchisoare, fiindu-i interzis dreptul de a fi ales intr-o functie publica pentru inca doi ani. De asemenea, tribunalul a decis ca Meir sa fie obligat sa returneze catre 71 de persoane pe care le-ar fi inselat, aproximativ 44.000 de lei, 40.000 de dolari si 5.400 de euro. Instanta l-a mai obligat pe Meir sa achite catre Autoritatea Nationala de Administrare Fiscala, in solidar cu firma SC Orwalsam Trading SRL, peste 30.000 de lei. Meir va trebui sa achite si 70.000 de lei, cheltuieli de judecata catre stat. In acest dosar, Nati Meir a fost trimis in judecata in 11 decembrie 2006, fiind acuzat de evaziune fiscala, fals intelectual si inselaciune in legatura cu incheierea unor contracte de munca pentru Israel. Sentinta poate fi atacata cu apel la Curtea de Apel Bucuresti, Meir fiind arestat preventiv din 20 octombrie 2009.
lRazvan Dumitrescu

In Capitala va demara campania „Marea curatenie”

0

Primarul Capitalei, Sorin
Oprescu, a declarat,ieri, la sfirsitul intilnirii cu reprezentantii administratiei publice locale din cele sase sectoare, ca au fost discutate ultimele detalii pentru pregatirea campaniei intitulate „Marea curatenie”. „Ne pregatim pentru «Marea curatenie», asa cum am intitulat actiunea de curatare a orasului, care va dura aproximativ o luna, in paralel fiind desfasurata si «Campania de verde» prin care vrem sa curatam orasul pentru inceputul primaverii”, a spus Sorin Oprescu, precizind ca actiunile vor continua si dupa incheierea campaniei. Potrivit primarului general, trotuarele vor fi spalate cu detergent, cladirile „mizgalite cu grafitti” vor fi curatate, vor fi reconditionati si verificati stilpii de pe marile artere atit din punct de vedere al iluminatului, cit si din cel al starii lor. Astfel, Administratia Strazilor va continua lucrarile de asfaltare in conformitate cu prevederile contractelor de garantie sau intretinere a arterelor, iar Administratia Lacuri, Parcuri, Agrement Bucuresti se va ocupa de curatenia in parcuri. De asemenea, Oprescu a vorbit despre un proiect de hotarire pe care il va supune dezbaterii consilierilor generali cu privire la „cromatica Bucurestiului” si care are in vedere zonele „agresate de publicitate”. Astfel, va fi verificata legalitatea amplasarii panourilor publicitare, cele ilegale urmind a fi desfiintate.
lM.S.

Noi sensuri unice pe strazile secundare din sectorul 1

0

Primaria Sectorului 1 continua programul de fluidizare a traficului pe strazile secundare din aceasta zona administrativa si introduce sensuri unice pe alte doua strazi din zonele Baneasa si Ion Mihalache. Astfel, se va circula pe un singur sens pe strada Baru Mare – dinspre str. Somesul Rece spre str. Constantin Dobrogeanu Gherea, iar incepind de astazi pe strada Petoffi Sandor – dinspre str. Docentilor spre str. Ady Endre. Introducerea sensurilor unice pe strazile secundare ofera, pe linga alternative de fluidizare a traficului, solutii pentru locuri de parcare, intrucit se poate parca pe ambele laturi ale strazii, fara ca circulatia rutiera sa fie obstructionata. Programul de introducere a sensurilor unice pe strazile secundare din sectorul 1 a fost demarat la inceputul anului 2008. Pina in acest moment, Primaria sectorului 1 a introdus sensuri unice pe strazi secundare din zonele Nicolae Titulescu, Calea Grivitei, Bulevardul Ion Mihalache, Aviatiei, Bulevardul Expozitiei, cartierul Baneasa, Dorobanti si Romana.
lM.S.

Cocis vrea in Liga Campionilor. Cine nu vrea?!

0

Mijlocasul Razvan Cocis a declarat, ieri, cu ocazia prezentarii sale la FC Timisoara, ca dorea de fapt sa joace intr-un campionat din strainatate, dar nu-i pare rau nici ca a ajuns in Banat.

„Sint bucuros ca am reusit sa semnez cu Timisoara, este o echipa puternica, cu obiective indraznete si ma bucur foarte mult ca am posibilitatea sa revin in circuit dupa o pauza de aproximativ trei luni. Eu le-am cerut impresarilor, dinainte sa ajung aici, sa imi gaseasca un club din strainatate. Au fost citeva posibilitati, insa acestea nu s-au concretizat si sint putin dezamagit, pentru ca din aceasta cauza am pierdut si din perioada de pregatire. Totusi, tentatia de a juca in Liga Campionilor, chiar si cu o echipa româneasca, m-ar putea tine la Timisoara”, a precizat Cocis.
Antrenorul Ioan Ovidiu Sabau: „Ma bucura mult venirea lui Cocis. Este un fotbalist cu o carte de vizita buna, cu 37 de jocuri in echipa nationala si asta conteaza. Preocuparea mea este sa-l aduc la un nivel de pregatire bun. Trebuie sa avem rabdare cu el.
Managerul sportiv al banatenilor, Daniel Stanciu, s-a aratat multumit de faptul ca Poli l-a adus pe mijlocasul clujean: „Am reusit sa incheiem un contract cu un fotbalist de echipa nationala, care a jucat la Lokomotiv Moscova. A acceptat sa vina la Timisoara pentru o perioada de trei luni, insa avem o intelegere ca dupa expirarea acestei perioade sa putem sa-i prelungim contractul. Cred ca este un prim pas pentru a crea o echipa puternica la Timisoara, asa cum isi doresc suporterii nostri”. l

MUTU a iesit pe MUTE

0

Adrian Mutu a fost audiat ieri de catre Ettore Torri, procurorul antidoping al Comitetului Olimpic National Italian, la sediul Foro Italico de la Stadionul „Olimpic” din Roma. „Briliantul” a fost insotit la audieri de doi dintre avocatii sai, Antonio D’Avirro si Michele Ducci, desi cel care coordoneaza cazul este Paolo Rodella. De altfel, Rodella, care i-a fost recomandat lui Mutu de fostul sau impresar, Alessandro Moggi, l-a reprezentat pe atacantul Fiorentinei si in litigiul cu Chelsea, in urma caruia românul s-a pricopsit cu o datorie de 17 milioane de euro! Mutu nu a facut declaratii la iesirea de la audieri, dar avocatii sai au parut optimisti in privinta verdictului.

*A fi sau a nu fi recidivist*

Depistat pozitiv cu sibutramina de doua ori, pe 10 si, respectiv, 20 ianuarie, Mutu a invocat in apararea sa doua aspecte. Primul este buna credinta, fotbalistul incercind sa-l convinga pe procuror ca a luat anumite pastile naturale pentru a slabi. Aici, avocatii au prezentat chiar si ambalajul medicamentului la care a apelat Mutu, pe care scrie ca acesta este natural, neindicind in vreun fel ca ar contine sibutramina! Intr-un astfel de caz, Mutu poate primi o suspendare usoara, de 2-3 luni, fiind sanctionat doar pentru faptul ca nu l-a instiintat pe medicul Fiorentinei (este deja suspendat temporar de catre CONI, incepind cu 29 ianuarie, perioada scursa deja se scade din cea totala). Al doilea aspect, si cel mai important, este non-recidiva. Mutu a mai fost depistat pozitiv in octombrie 2004, la Chelsea. Chiar daca acel control a fost unul privat, comandat de club, suspendarea de sapte luni dictata de Federatia Engleza de Fotbal si ratificata, apoi, de FIFA, poate fi asimilata ca una corespunzatoare codului mondial antidoping. Daca va fi judecat ca recidivist, Mutu va primi intre unu si patru ani de suspendare, cel mai probabil doi, dupa cum sustin surse autorizate.

*Verdictul se da pe 20*

Din acest moment, etapele pe care le va parcurge Mutu sint urmatoarele: dupa audierea de ieri, procurorul antidoping al CONI urmeaza sa trimita dosarul la Tribunalul National Antidoping, care va anunta sentinta pe 20 martie. Dupa aflarea verdictului, in caz ca este nemultumit, Mutu poate face apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne in termen de 30 de zile.

Anonimul Bruno spune ca Fiorentina trebuie sa-i ceara daune lui Mutu
Fostul fundas al Fiorentinei, Pasquale Bruno, care in prezent este analist-comentator la o televiziune italiana, a declarat ieri ca gruparea „viola” ar trebui sa-i ceara daune lui Mutu. „Nu stiu daca traseul mai slab al Fiorentinei este legat de ce s-a intimplat cu Mutu. Românul a comis o copilarie, o prostie care costa clubul milioane de euro. Este impardonabil pentru un jucator profesionist! Fiorentina ar trebui sa-i ceara daune lui Mutu pentru ceea ce a facut”, a spus Bruno.

lMarius Gherghe

Timisoara, la un apel de palmares

0

FC Timisoara este la un apel distanta de a-si recapata palmaresul. Ieri, Tribunalul Bucuresti i-a dat cistig de cauza lui Marian Iancu in procesul intentat clubului condus de Claudio Zambon (SC FC Politehnica Timisoara SA). Magistratii au constatat nulitatea absoluta a articolului din actul constitutiv al societatii lui Zambon care mentiona ca gruparea italianului este continuatoarea de drept a palmaresului Timisoarei. In momentul de fata, Claudio Zambon mai are o singura cale de atac: apelul. Daca si acesta ii va fi respins, atunci formatia lui Marian Iancu va primi inapoi palmaresul echipei de pe Bega. l

Andrade e OM pina in 2012

0

Fostul portar rapidist Elinton Andrade, transferat in iulie 2009 la Olympique Marseille, pentru 200.000 de euro, si-a prelungit contractul cu gruparea franceza pina in 2012, informeaza cotidianul „L’Equipe”. Andrade, in virsta de 31 de ani, semnase initial un contract valabil doar pentru sezonul 2009/2010, dupa ce, in doi ani si jumatate petrecuti in Giulesti, aparase poarta Rapidului in 69 de meciuri. La OM, brazilianul, care n-a jucat decit intr-un singur meci pina acum (in victoria cu 3-2 de la St. Etienne, de pe 13 ianuarie, din Cupa Ligii), este rezerva lui Steve Mandanda, portarul titular al nationalei Frantei. Marseille este in acest moment pe locul 4 in Ligue 1. l

Ţiganiada II. De George Becali

0

Instanta suprema a suspendat ieri judecarea „Procesului Valiza”, in care Gigi Becali a fost deferit justitiei, si a decis trimiterea cauzei la Curtea Constitutionala pentru solutionarea unei exceptii, dupa ce avocatul lui Teia Sponte, si el inculpat, a sustinut ca un sportiv nu poate avea calitatea de functionar. Avocatul a sustinut ca, potrivit noului Cod Penal, care urmeaza sa intre in vigoare, fapta de care este acuzat clientul lui nu mai este incriminata avind in vedere ca un salariat al unei societati cu capital exclusiv privat nu poate sa fie subiect al infractiunii de dare sau luare de mita.

Mai mult decit euforic dupa ce tocmai obtinuse o victorie in justitie – Inalta Curte de Casatie si Justitie a suspendat ieri „Procesul Valiza”, cauza fiind inaintata Curtii Constitutionale – Gigi Becali a comis-o din nou.

In asteptarea adoptarii noului Cod Penal, care precizeaza ca premierea in fotbal nu este mita, seful din Ghencea a scapat „porumbelul”. „Daca se va anula textul vechi, comunist, sustin conferinta la Palat si fac oferta publica de recompensa inaintea ultimelor cinci etape. Cine bate pe CFR Cluj primeste 100.000 de euro, cine invinge pe Dinamo ia 200.000 de euro, iar cine invinge pe Rapid primeste si mai mult”, a spus Becali. Intrebat de ce ar premia cu o suma mai mare o echipa care ar bate Rapidul, Becali a raspuns: „De ce? Sint ei mai colorati, d-aia!”.

*Amendat de CNCD*

Remarca lui Becali i-ar putea aduce acestuia noi probleme in relatia cu Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii. Acum patru luni, Becali a fost amendat cu 1.000 de lei de catre CNCD pentru declaratii cu tenta rasista la adresa Rapidului. „Ţiganii astia de la Rapid ma injura la Piatra Neamt, la Ploiesti, la Bacau! Ţiganii sa se duca la ei acasa sa injure! Daca ma uit bine, si Copos este la fel ca ei, tigan. Este cam brunetel si are tenul inchis la culoare”, a afirmat atunci Becali intr-o emisiune de la Telesport. Amenda a fost contestata insa la Curtea de Apel Bucuresti, procesul fiind fixat pentru 8 iunie.

*I-a molipsit si pe fani*

Si clubul din Ghencea a fost in mai multe rinduri sanctionat pentru manifestarile rasiste ale suporterilor. Pe linga incidentele din Liga 1, survenite de obicei la meciurile cu Rapid si soldate cu amenzi si suspendarea terenului, stelistii s-au „remarcat” si in Europa cu astfel de obiceiuri. Astfel, la meciul cu Shelbourne, din august 2005, fanii au imitat strigatul maimutei la adresa unui fotbalist de culoare al echipei irlandeze, partida urmatoare, cu Valerenga, jucindu-se la Constanta. De asemenea, la partida cu Ujpest, din iulie 2009, la peluza a fost afisat un banner jignitor la adresa poporului maghiar, Steaua disputind apoi doua meciuri fara spectatori.

lMarius Gherghe

Ziua II, ce mai e nou la Salonul Auto Geneva

0

Bufori este un brand cu sediul in Malayezia la Kuala Lumpur, ce produce automobile manual. Fabrica scoate 300 de unitati pe an cu ajutorul a 110 angajati care lucreaza masinile de la zero din fibra de carbon sI Kevlar doar la comanda. Cu ocazia salonului auto de la Geneva, Bufori a botezat cel mai nou model al sau dupa numele orasului in care se desfasoara tirgul. Desi initial masina se numea Bufori MK VI, noua denumire este mult mai pe gustul organizatorilor. Modelul Geneva este o limuzina construita cu aspect clasic. Aripile sint construite in stilul anilor ’20-’30, iar portierele sint asemanatoare cu ale unui Rolls Royce Phantom. Motorul este un V8 de 6,1 litri, si 430 CP. Masina ajunge la o suta de km in mai putin de 6 secunde, iar viteza maxima este de 260 km/h. Pretul modelului Bufori Geneva nu a fost dat publicitatii, dar cu siguranta nu este unul mic avind in vedere ca la o astfel de masina se lucreaza manual timp de 6.000 de ore.
lFlorin B.

Bicicleta pentru lenesi

0

Vine caldura si in scurt timp scoatem bicicletele la plimbare. Placerea de a pedala in aer liber este unica, dar nu intotdeauna avem dispozitia necesara de a ne pune muschii in miscare. In zilele acelea de lene, cu siguranta ne dorim sa calarim o bicicleta electrica precum cea construita de Sanyo, un model hibrid denumit SPL Eneloop care pedaleaza in locul dumneavoastra. Bateriile bicicletei se incarca prin mai multe metode, atunci cind puneti frina sau cind coboriti la vale, dar si prin simpla pedalare la drum lung. Energia stocata in acumulator permite o relaxare a picioarelor in orice moment, bicicleta deplasindu-se cu ajutorul motorului electric incorporat la o simpla apasare de buton. Dar, comoditatea are un pret si nu este unul mic, 1.300 de euro sa stai in sa fara sa dai la pedale.
lFlorin B.

Consolidarea cladirilor, o mare teapa?

0

Toata lumea vorbeste in aceste zile de iminenta unui cutremur in România. Toti specialistii isi dau cu parerea in legatura cu ce este de facut. Cel mai mult se vorbeste insa despre reconsolidarea cladirilor incadrate in clasa I de risc seismic. Insa nimeni pina acum nu a pus problema daca reconsolidarea este cu adevarat eficienta. Si se pare ca nu este.

*Camil Roguski: “O minciuna!”*

Toata povestea cu reconsolidarea de care se agata autoritatile locale pare a fi o imensa teapa dintr-un motiv cit se poate de simplu: consolidarea unei cladiri din prima categorie de risc seismic este doar o frectie la un picior de lemn, bani aruncati pe geam, dupa cum ne-a declarat arhitectul Camil Roguski. Se stie faptul ca dupa cutremurul din 1977, Nicolae Ceausescu a refuzat reconsolidarea cladirilor afectate de puternicul seism. A preferat sa darime o parte din ele si sa faca altele, iar acest lucru nu s-a datorat doar dorintei dictatorului de a da orasului o fata comunista, ci si cheltuielilor mult prea mari de consolidare si ineficientei metodei de “plombare”. “Treaba cu reconsolidarea este o minciuna. O cladire afectata substantial de cutremurele trecute si trecerea timpului nu poate fi consolidata pentru ca pur si simplu nu se poate radiografia fiecare grinda in parte”, ne-a declarat Camil Roguski. Cu alte cuvinte, eforturile pe care autoritatile locale le “depun” pentru demararea campaniei de consolidari pentru cladirile cu bulina rosie s-ar putea sa fie doar parte dintr-o “manevra” populista.

*Sarea din… beton*

Tragic este faptul ca aceasta cirpeala a cladirilor, care pot sa cada si daca sufli spre ele, mai si costa enorm si ajungi sa te intrebi astfel cine poate beneficia financiar de pe urma acestor campanii. Pe de alta parte, dupa cum ne-a declarat Camil Roguski, un cutremur de magnitudine mare, resimtit puternic in Bucuresti, nu va afecta doar cladirile vechi, incadrate deja in clasa I de risc seismic.“Putina lume stie ca sarea care a tot fost imprastiata pe carosabil s-a infiltrat, odata cu apa, in fundatiile unor blocuri construite dupa cutremurul din 1977. Iar sarea a macerat betonul si a atacat fierul folosit in structura constructiei cu pina la 15%”, ne-a mai declarat Roguski. Concluziile le trageti dumneavoastra.l

Keira Knightley poarta pe haine femei goale

0

Keira Knightley (24 de ani) nu s-a ferit niciodata sa apara, fie pe marele ecran, fie la eveni­mente, mai mult sau mai putin dez­bracata. Insa la Premiile Laurence Olivier, ce au avut loc la Londra in urma cu doua zile, nu actrita a fost cea care a stirnit furori, ci tinuta ei. Keira a ales sa poarte o bluza crem, cu guler rosu, pe ambele fiind imprimate trupurile goale ale unor femei, in timp ce pe fusta neagra erau desenati catelusi. Iar daca de obicei actrita era laudata pentru alegerile sale vestimentare standard, de aceasta data nimeni nu i-a mai adus elogii. Cu si­gu­­ran­ta, cei prezenti la eveniment ar fi preferat sa vada trupul actritei cit mai dezgolit, in locul celor desenate pe camasa sa.

Cel mai mare premiu in bani din istoria radioului s-a dat la Radio ZU

0

Ana Maria Lupu, din Timisoara, a cistigat la ZUbingo cel mai mare premiu in bani din istoria radioului privat din Rominia – 110.000 de lei. Daniel Buzdugan si Mihai Morar, prezentatorii emisiunii matinale de la Radio ZU, sunt extrem de fericiti, atit pentru ea, dar mai ales pentru ei. Nu mai puteau cu banii! Stateau cu ei in seif de 12 saptamini.
Dimineata la radio a inceput ca oricare alta. Nimic nu prevestea tsunamiul pe care urma sa-l provoace o doamna de 60 de ani. Mihai si Daniel au mers inainte cu concursul. Primul ascultator care a intrat in direct n-a avut noroc si nici al treilea, iar Ana Maria era la un pas de a ramine o simpla pensionara din Timisoara. Ea a intrat in direct, dar legatura s-a intrerupt. Dupa cateva minute, Ana Maria a fost sunata din nou. Ea a ales combinatia 414. „4” este cifra de la Super Bingo Metropolis, iar „14” reprezinta o combinatie a zilelor de nastere ale fiului si nepotului sau. Acestea sunt cele trei cifre care ii asigura intrarea in istorie. Inca o dovada ca lucruri bune se intimpla celor care asculta ZU!
Mihai Morar a tastat codul. Seiful ZUbingo s-a deschis. Buzdu a crezut ca i se face o farsa. Bucurie maxima! Radio ZU a batut un nou record. Un miliard o suta de milioane de la ZUbingo au acum un stapin. Ascultatorii s-au grabit sa-i dea sfaturi care mai de care. O ascultatoare i-a sugerat chiar sa investeasca intr-o firma de pompe funebre. Ana Maria Lupu promite ca va dona o parte din suma pentru o cauza nobila, iar restul banilor vor fi investiti in familie. „Banii trag la cei care muncesc”, a spus ea.
ZUbingo continua la Radio ZU de marti pina vineri. Buzdu si Morar au bani de dat mai ceva ca Smiley. Saptamina viitoare in seif se vor afla 10.000 de lei. Daca cifrul nu este ghicit, atunci banii se reporteaza si se mai pun inca 10.000 de lei la pot. Cei care vor sa participe la ZUbingo trebuie sa-si cumpere cartoanele de joc Super Bingo Metropolis pentru saptamina in curs si sa fie pe faza la Morning ZU. Prima cifra a combinatiei din saptamina in curs este dezvaluita in duminica de dinainte la emisiunea Super Bingo Metropolis de la Antena 1.

Elevul Porno s-a facut cipandel

0

Pentru ca Baba Porno nu era disponibila in noaptea de marti spre miercuri, Cabral si Solcanu au fost nevoiti sa se descurce cu urmasul acesteia, Elevul Porno alias Dudu Steel. Desi a suportat o grea operatie de alungire a organului cu care gindeste, se pare ca producatorii de filme XXX nu se dau de ceasul mortii sa-l ia in “distributii”, asa ca Dudu a trecut la capitolul “reinventare”. Impreuna cu un amic la fel de frumos si destept s-a apucat de striptease dansant, fix ca faimosii Chippendales. Atita doar ca inteligenta inscrisa pe chipurile lor aminteste mai degraba de pachetele de muschi oferite de Pasat muierilor frustrate. In orice caz, show-ul prestat de cei doi la “Povestiri de noapte” a fost de natura sa-l incremeneasca pe Cabral si sa-i dea rau de avion lui Solcanu. Nici telespectatorii n-au scapat de senzatia de voma.

Lori munceste zi si noapte

0

Niste paparazzi (lipsiti de scrupule si deontologie) au fotografiat-o pe madam Boncea in timp ce se strecura discret, la miezul noptii, in blocul unde locuieste chitaristul ei, Edi Tiris. In textul care insoteste pozele, se afirma tendentios ca Loredana si chitaristul traiesc impreuna. Cita rautate, domne! Pai, daca Lori i-a facut omului ditamai studioul de inregistrari, acasa, investind 100.000 euro in scule ultimul racnet, de ce e atit de greu de crezut ca, dupa o zi grea de cintari si filmari, cei doi apuca sa inregistreze cite ceva abia dupa miezul noptii? Ce anume inregistreaza? Ei, asta e alta poveste.

“Haiducul” Cristi nu scapa de ghinioane

0

Dupa ce s-a despartit de logodnica sa, Beatrice din Magurele, pe care o credea virgina (in timp ce ea avea mai multi amorezi de natura nu tocmai platonica), Cristi Caloianu – membru al trupei Haiducii – continua sirul ghinioanelor. Catranit din cale-afara, Cristi n-a fost atent si s-a trezit, mai zilele trecute, in mijlocul unui carambol pe bulevardul Magheru. Aflat la bordul limuzinei sale Mercedes E Classe, “haiducul” s-a proptit intr-un taxi cu o asemenea viteza, incit a ajuns cu botul mertanului pina la bancheta din spate a masinii care s-a nimerit in fata lui. Fiindca s-a luat cu amorul nefericit si cu cintarile, omul a uitat sa-si faca asigurarea CASCO, asa ca va trebui sa investeasca din pusculita proprie vreo 4,000 de euro in descretirea bolidului.
VD Negru&VD Tot

Pusca si cureaua lata..

0

Sportul a pasionat-o de mica si a devenit cea mai buna saritoare in inaltime din România. Din nefericire, fairplay-ul din viata sportiva nu se rasfringe intotdeauna si asupra vietii personale. Dupa noua ani de convietuire, Monica Iagar a descoperit ca iubitul o insala, fapt ce a determinat intreruperea transanta a legaturii. Sigur ca, dupa un asemenea eveniment, ramii cu niste cicatrici pe suflet, dar Monica va sti sa “sara” peste acest capitol din viata ei, bucurindu-se de ceea ce i-a ramas: doua fetite minunate, Maya si Ayana.

Anamaria Ferentz are piele de caprioara

0

Intr-un interviu acordat unui post de radio, pseudo-cintareata a declarat: “As mai poza goala la cincizeci de ani, doar ca sa demonstrez ca se poate. In niciun caz pentru bani”. De putut se poate, dar cu ce i-am gresit noi, sa ne persecute cu asemenea imagini? Cit despre “in niciun caz pentru bani” – sigur, de la ultima aparitie in Playboy, domnisoara Ferentz s-a prins de niste treburi: banul gros nu iese din fondurile revistelor cu dudui dezbracacioase, ci de la… altfel de finantatori. De ce? Pentru ca: “Cele mai sexi parti ale corpului meu sint fundul, zimbetul si pielea. Toata lumea e innebunita dupa pielea mea. Am o piele de caprioara”, zice Anamaria. Pentru ca are piele de caprioara, oare apropiatii isi sterg ochelarii cu ea?!

Megan Fox: „Am avut doar doi barbati”

0

Fara indoiala, este una dintre cele mai sexy actrite de la
Hollywood si, printr-o singura pocnitura din degete, ar putea avea la picioarele ei orice mascul infierbintat. Insa Megan Fox (23 de ani) sustine ca imaginea sa publica de „devoratoare de barbati” reprezinta exact opusul a ceea ce este cu adevarat. Intr-un interviu acordat recent, actrita a declarat ca, pina acum, a facut sex doar cu doi barbati. Astfel, Megan s-a iubit doar cu fostul sau prieten din copilarie si cu actualul partener de viata, actorul Brian Austin Green (36 de ani). De asemenea, actrita nu suporta nici aventurile de-o noapte, spunind ca ii fac greata. „Am fost doar cu doi barbati pina acum, cu iubitul meu din copilarie si cu Brian. Nu pot face sex cu cineva pe care nu-l iubesc. Ideea in sine imi face sila. Niciodata nu am fost nici macar aproape de a avea o aventura de-o noapte”, a spus Megan.
Ana-Maria Calciu

Cameron Diaz, inlocuita cu un manechin

0

Desi se da fata modesta, Cameron Diaz (37 de ani) este in realitate mult mai pretentioasa decit lasa sa para. Pentru ca nu i-au gasit nici o dublura care sa fie pe gustul ei, producatorii au decis pina la urma sa foloseasca un manechin in scenele periculoase din pelicula
„Knight and Day”. Zilele trecute, Cameron a fost fotografiata pe platoul de filmare, in timp ce mergea pe motocicleta in spatele colegului de platou, Tom Cruise (47 de ani). Insa cind a fost timpul filmarii unor secvente dificile, rolul lui Tom a fost preluat de un cascador, in timp ce Cameron a fost inlocuita cu un manechin. Toata lumea a fost multumita, inclusiv producatorii care pentru citeva ore nu au mai trebuit sa suporte indicatiile regizorale „pretioase” ale actritei.
Ana-Maria Calciu

Inteligenta care face ca totul sa aiba un sens…

0

Spuneam ieri ca traim
intr-un Univers inteligent, fantastic de coerent si de puternic, in interiorul caruia toate evenimentele sint “sincronizate”! Si, pentru ca Universului nu-i pasa daca noi “scriem” despre felul in care se petrec evenimentele vietii sau chiar le traim, ne-a ilustrat ieri intr-o maniera halucinanta ce se intimpla atunci cind “scrii un articol despre blocaj”, de ce scrii chiar acel articol (vorbim aici despre o experienta personala ce a urmat scrierii articolului de ieri). O intilnire pe care o aveam la un spital de urgenta din Bucuresti (stabilita cu o zi inainte) s-a izbit de un blocaj curios: spitalul cu pricina era “inchis”; asa ceva nu mai intilnisem niciodata. Toate intrarile erau impinzite cu bodyguarzi. O actiune “oficiala” blocase accesul vizitatorilor, asa incit vreo 200 de oameni circulau nervosi pe afara, tocmai din pricina interdictiei pe care o aveau de a intra in spital! Imediat am inteles ca tocmai scrisesem un articol despre “blocaj” si nu trecuse nici o ora pentru a ne intilni cu blocajul. In cele din urma am intrat in spital si, peste o alta jumatate de ora aveam sa vedem o alta sincronizare orchestrata prin puterea nevazuta a inteligentei Universului! Eram chiar in locul potrivit, in momentul potrivit pentru a primi o veste de exceptie! Era confirmarea unei intuitii pe care-o avusesem in urma cu trei ani si inca una ce se izbise atunci de o opozitie categorica a majoritatii oamenilor. Daca n-ar fi fost blocajul anterior de la spital, n-am fi fost la timpul potrivit, in locul potrivit pentru a primi o sugestie profunda, puternica de la Universul ce orchestrase evenimentele in asa fel incit ele sa devina sugestive. Sincronizarea aparuta sugera ca vezi un foileton incredibil, in interiorul caruia parea ca toate personajele jucau roluri clare, de care nu erau, insa, constiente! La un alt nivel, unul inconstient, oamenii faceau cu totul alte lucruri decit faceau constient, dar ceea ce faceau inconstient sfirsea prin a duce personajele “la locul potrivit, la timpul potrivit pentru a crea o experienta semnificativa”. A transmite un mesaj important! Sincronizarea dezvaluie prezenta inteligentei divine, capabile sa lege intre ele evenimente nelegate cauzal si oameni care par sa nu aiba nicio legatura unii cu altii. Totusi, evenimente separate si oameni care fac lucruri diferite, cu intentii diferite sfirsesc prin a crea un eveniment sincronistic de anvergura, prin care o putere nevazuta isi face cunoscuta Prezenta. Este aici si un fel in care Universul se organizeaza sistematic pentru a ne raspunde la intrebari. Cind cerem sa exprimam adevarul, intregul Univers conspira pentru a ni-l dezvalui. Sincronicitatea este dovada unei conspiratii a inteligentei divine, iar frumusetea ei este felul in care ne putem aminti ca orice ar face un om nu este intimplator. In dansul fascinant al experientei, omul face constient un lucru, iar inconstient face ceea ce este sincronizat cu intregul Univers si cu nevoile reale ale celor din jur. Scrii despre “blocaj”, apare blocajul. Apoi vezi ca el are un sens; fara blocajul amintit, nu erai la timpul potrivit, la locul potrivit. Si, in cele din urma, devine clar ca exista o putere careia toti oamenii ii raspund, fie ca sint constienti sau nu de aceasta! In consecinta, toate fiintele se afla in serviciul lui Dumnezeu, iar ceea ce fac ele are intotdeauna un sens!

lNational

Costume de baie care te „slabesc”

0

Un fost designer britanic de lenjerie intima a creat un costum de baie, disponibil in trei variante, care da iluzia ca esti mai slaba in partile problematice. Cercetarile realizate de Laura Rattray, care a lucrat in trecut cu Marks & Spencer, si de oamenii de stiinta au dus la concluzia ca exista trei siluete in care se incadreaza femeile: cea in care bustul e voluminos, silueta in forma de clepsidra, dar unde mijlocul nu mai are supletea de altadata, si cea in care sezutul si soldurile au o mai mare greutate, respectiv silueta in forma de para. Pe baza acestor constatari, s-au pus la punct trei tipuri de costume de baie Speedo, care se gasesc deja pe piata britanica, la pretul de 100 de lire sterline. Primul resculpteaza bustul, cel de-al doilea scoate in evidenta mijlocul, subliniind silueta tip clepsidra, iar cel de-al treilea intervine la nivelul sezutului si soldurilor, scazind din centimetri.l

Vrei sa seduci un barbat? Zimbeste-i de 35 de ori pe ora

0

Relatiile ar trebui sa fie mai mult decit simple. Cunosti pe cineva, te indragostesti. Daca totul merge bine, traiti fericiti pina la adinci batrineti. Insa a gasi persoana perfecta este rareori ceva usor.

Tocmai ai vazut la bar un barbat interesant, insa cum faci sa vorbesti cu el? In nici un caz nu te fitii pe linga el si nici nu te oferi sa-i faci cinste cu o bautura. Studiile arata ca femeile care preiau initiativa in asemenea cazuri nu sint vazute cu ochi buni de catre barbati. Expertii spun ca succesul consta in semnale (non-verbale) cit mai subtile, iar cel mai important este contactul vizual insotit de un zimbet. Ceea ce inseamna vesti bune pentru doamnele care se tem ca nu sint prea atragatoare. Un studiu realizat in urma cu citiva ani arata ca barbatii s-au apropiat in proportie de 20% de femeile care doar s-au uitat la ei, in timp ce 60% dintre barbati au fost sedusi de doamnele care le-au si zimbit. Astfel, expertii au decis: trebuie sa-i zimbesti unui barbat si sa te uiti la el de aproximativ 35 de ori pe ora, pentru ca acesta sa se apropie de tine. Desi este o adevarata provocare pentru cei timizi, nimeni nu a spus niciodata ca a-ti gasi perechea este usor.
lAna-Maria Calciu