Acasă Blog Pagina 8286

Primaria Capitalei se muta in Splaiul Independentei

0

Primaria Capitalei se va muta, luni, in noul sediu de pe Splaiul Independentei, unde va functiona si Biroul unic pentru cetateni. Reprezentantii Primariei Capitalei au anuntat, ieri, ca in noul sediu de pe Splaiul Independentei nr. 291-293 va functiona si Biroul unic pentru cetateni, dar si alte 20 de birouri pentru relatia cu publicul, pe fiecare domeniu de activitate al Primariei Capitalei. Programul de lucru cu publicul va fi suspendat timp de doua saptamini, iar in sediul din Bulevardul Regina Elisabeta va functiona cite un birou pentru fiecare dintre directiile municipalitatii, pentru a asigura continuitatea la nivelul tuturor serviciilor din Primaria Capitalei. Cladirea in care va functiona Primaria Capitalei este situata in apropierea statiilor de metrou Grozavesti si Petrache Poenaru (fosta Semanatoarea), iar pentru a facilita accesul cetatenilor, RATB a infiintat linia speciala 607, care face legatura intre Piata Operei si Semanatoarea Poarta 2.
Prefectura Capitalei va ramine in imobilul din Bulevardul Regina Elisabeta.

Simona Sofian

La 92 de ani, isi doreste sa mai zboare o data

0

Un patimas aviator si erou al celui de-al doilea razboi mondial, veteranul român cu origini franceze, Francois Henri de Hillerin, care a luptat sub tricolorul românesc si reprezinta o istorie „vie” a acelor zile groaznice pe care le-a trait direct in viltoarea luptelor – a fost omagiat pentru curajul si daruirea lui de primarul Neculai Ontanu. La cei 92 de ani, venerabilul aviator a avut ocazia sa depene povesti dintr-o viata dedicata dragostei de tara si iubirii pentru inaltimi, puncte de reper ce i-au marcat constant existenta si i-au dat un sens cu totul special. Veteranul Francois Henri de Hillerin are origini frantuzesti, bunicul si tatal sau fiind nevoiti sa paraseasca Franta la sfirsitul secolului al XIX-lea si sa ajunga, pe Dunare, la Medgidia, locul de care se leaga toata copilaria sa. Abia trecut de 20 de ani, tinarul Francois avea sa cunoasca grozaviile celui de-al Doilea Razboi Mondial si, ca o ironie a sortii, proaspatul inrolat a luptat impotriva tarii de origine a bunicilor, Franta. Printre miile de amintiri care revin permanent in memoria viteazului aviator se numara si primul sau zbor de noapte pe care l-a efectuat cu Mihai Antonescu, vicepresedinte al Consiliului de Ministri din acele vremuri, intre Bucuresti si Rimnicu Vilcea. Acel zbor a fost o noutate absoluta pentru domnia sa, care nu fusese instruit sa zboare pe timpul noptii insotit de o asemenea persoana de cel mai inalt rang in stat. Dupa o serie de peripetii si emotii pe care le-au trecut cu bine cei doi ocupanti ai avionului, au ajuns, intr-un tirziu, la Rimnicu Vilcea, unde Mihai Antonescu i-a oferit, din propriul buzunar, suma de 30.000 de lei, o suma imensa pentru acele vremuri. Retraind intimplarea, domnul Hillerin i-a mentionat primarului Ontanu ca banii primiti au reprezentat contravaloarea portiei de spaima pe care i-a tras-o vicepresedintelui Consiliului de Ministri care a aflat doar foarte tirziu ca pilotul nu stia sa zboare pe timpul noptii. La venerabila virsta de 92 de ani, Francois Henri de Hillerin spune ca tot ce-si mai doreste acum este sa zboare macar o data pentru a retrai acele momente unice din viata. Dintre multitudinea de surprize minutios pregatite de primarul Ontanu, cadoul de suflet care l-a impresionat pina la lacrimi a fost o macheta in miniatura reprezentind primul avion al lui Traian Vuia.

Simona Sofian

Lindsay Lohan, interzisa in India

0

Guvernul indian vrea sa-i interzica lui Lindsay Lohan (23 de ani) accesul in tara, deoarece nu a respectat regulile privind viza si a facut declaratii false despre traficul de copii. Actrita risca sa fie trecuta pe lista neagra a guvernului, dupa ce in decembrie anul trecut a facut o calatorie in India si a declarat in mod fals ca a salvat 40 de copii exploatati. Comentariile sale, care subliniau conditiile in care lucrau copiii, au agitat apele in India si au alertat autoritatile, care au descoperit ca a incalcat regulile privind viza de intrare in tara, calatorind ca turist in timp ce lucra la un documentar. „Peste 40 de copii salvati pina acum… In numai o zi de munca… Asta este viata… Pentru asta merita sa traiesc”, a scris pe contul ei Lindsay. Conform activistilor care au condus raidul, Lohan a sosit in India dupa ce s-au terminat raziile si copiii au fost salvati.

Ana-Maria Calciu

Profesori emeriti si 5.000 de lei amenda pentru parintii chiulangiilor

0

Proiectul de lege privind educatia nationala a fost postat pentru dezbatere publica pe site-ul Ministerului Educatiei. Acesta prevede o serie de schimbari printre care se numara amendarea parintilor daca elevul chiuleste de la ore, studierea unor materii si in limba materna ori clasificarea scolilor in functie de performantele elevilor.
Numarul minim de elevi dintr-o scoala, majorat de la 200 la 300
Pentru ca o unitate de invatamint sa aiba personalitate juridica trebuie sa detina minimum 300 de elevi.
Minimum 15 copii intr-o clasa, maximum 35
O grupa de gradinita va avea cel putin 10 copii si nu mai mult de 20.
Invatamintul primar, clasa pregatitoare si clasele I – IV vor avea minimum 15 elevi, dar nu mai mult de 25, iar in invatamintul gimnazial, numarul elevilor nu va depasi 30.

*Profesori emeriti si scoli clasificate pe cinci niveluri*

Anual, se vor tine competitii intre scoli pentru evaluarea performantei, iar in functie de rezultate acestea vor fi clasificate pe cinci niveluri: „excelent”, „foarte bun”, „bun”, „satisfacator” si „nesatisfacator”. Scolile cu calificativul „satisfacator” sau „nesatisfacator” risca sa fie desfiintate.
Scolile vor putea desemna „Profesorul anului”, ca semn al excelentei in predare, performanta ce va fi recompensata financiar.
Totodata, in proiect este inclusa si instituirea titlului de “profesor emerit”. Astfel, cel care dobindeste acest titlu poate avea calitatea de mentor pentru formarea cadrelor didactice si va primi un premiu anual in bani.
Istoria si Geografia României in limba materna
Elevii apartinind minoritatilor nationale vor studia Istoria si Geografia României in limba materna, dupa manuale identice cu cele pentru clasele cu predare in româna, in care vor fi transcrise toponimia si numele proprii românesti, iar Limba româna se va preda dupa programe si manuale speciale.
In invatamintul gimnazial va fi introdusa ca disciplina de studiu Istoria si traditiile minoritatilor nationale respective, cu predare in limba materna.

*Bilete reduse cu 75% la muzee si spectacole*

Elevii din invatamintul de stat, dar si din cel privat acreditat vor beneficia de tarife reduse cu 75% pentru accesul la muzee, concerte, spectacole de teatru, opera, film, precum si la alte manifestari culturale si sportive organizate de institutii publice.
Parintii elevilor chiulangii, amendati
Parintele sau tutorele legal va incheia un contract educational cu unitatea de invatamint unde va fi inscris copilul, fiind obligat sa ia masuri pentru prezenta elevului la scoala. Contractul educational-tip este aprobat prin ordin de ministru si este particularizat la nivelul fiecarei unitati de invatamint.
Daca elevul lipseste de la ore nemotivat, parintele risca sa fie sanctionat cu amenda intre 500 si 5.000 de lei sau munca echivalenta in folosul comunitatii. Obligatia este valabila pe durata invatamintului obligatoriu.

Noi vrem promotii, Maria Ta!

0

Daca ar invia Stefan cel Mare si i-ar intreba pe moldoveni „ce vreti voi, vitejii mei?”, plaiesii i-ar raspunde „noi vrem promotii, Maria Ta! Da-ne burghie si galeti, chiloti de tabla si sirma ghimpata!”. Aproape toate televiziile au deschis jurnalele cu batalia de la mall-ul de bricolaj din Iasi, asa ca n-are rost sa ma pretind reporter de front (nici n-as avea cum, ca n-am fost acolo) si sa va povestesc maretele fapte de lupta. S-a reconfirmat ceea ce-am mai spus de o suta de ori. Daca-i dai românului un rahat invelit in staniol si ii spui „uite, ciocolata asta e pentru tine”, il faci fericit. Nu pot sa scriu cu ingaduinta si sa titrez „Saracutii de noi”, precum a procedat un important post TV. Daca s-ar fi impartit franzele si cirnati, (mai) intelegeam. Dar sa risti sa fii calcat in picioare pentru a lua o mini-furca sau o mare furculita cu care se intorc micii pe gratar, ei bine, asa ceva mi se pare ca tine de transferul in alt regn. O batrina, care normal ca n-a apucat nimic atunci cind megiesii ei vandalizau rafturile, zbiera „criminalii! Criminalii lumii!”. Trebuie
sa-mi fie mila de ea? Mi-e imposibil. Sigur ca toate guvernarile de dupa ’90 merita suturi in cur, fiindca din cauza lor s-a ajuns in situatia asta. Dar citiva scuipati li s-ar cuveni si istoricilor (adica propagandistilor) care au preamarit Rascoala din 1907.

Ganea n-a renuntat la divort. Urmeaza audierea copiilor

0

Tentativele antrenorului secund al FC Dinamo, Ionel Ganea, de a-si salva casnicia au esuat. Atit procesul de divort, cit si ordonanta presedintiala prin care oficialul de la Dinamo cere custodia celor doi copii minori isi continua cursul firesc in astfel de situatii. Mai mult, peste citeva zile Ionel Ganea va trece printr-un moment extrem de neplacut pentru orice parinte: isi va duce copiii in fata judecatorilor.
Ziarul „National” a anuntat in exclusivitate ca, dupa 16 ani de casnicie, Ionel Ganea a decis sa divorteze de sotia sa, Daniela Marcela, introducind actiunea de separare chiar pe 8 Martie. Foarte hotarit in a-si pune ordine in viata, fostul fotbalist a cerut, pe linga desfacerea casatoriei, si custodia copiilor. A doua zi dupa aparitia in „National” a informatiei, Ionel Ganea, vizibil afectat, a incercat sa explice ca a fost o toana de moment si ca doreste sa revina la sentimente mai bune, intentionind sa-si retraga cele doua actiuni de pe rolul instantelor din Buftea. Acum, insa, Ganea da semne ca vrea sa mearga pina la capat, divortul avind urmatorul termen de judecata pe data de 19 aprilie, iar ordonanta presedintiala prin care fostul fotbalist solicita incredintarea minorilor se va judeca saptamina viitoare. La acest capitol, atit Ganea, cit si copiii sai vor fi pusi intr-o situatie de nedorit pentru nimeni. Judecatorii au decis audierea minorilor Ioana (13 ani) si George (10 ani). Un moment destul de neplacut pentru parinti si copii, fiindca cel mai probabil minorii vor fi intrebati cu cine doresc sa ramina. O alegere deloc usoara avind in vedere ca orice se poate spune despre sotii Ganea, dar in nici un caz ca nu au grija de copii.

*Sotia si copiii locuiesc la Timisoara, Ionel in Pipera*

De cind a acceptat sa lucreze pentru FC Dinamo (2009), mai intii ca manager sportiv, iar acum ca antrenor secund, se poate spune ca Ganezul a facut primul pas spre despartirea de nevasta. Familia a ramas la Timisoara, iar Ganea a venit in Capitala, alegind sa stea intr-o vila din Pipera. O data la doua saptamini, dinamovistul face naveta Bucuresti – Timisoara pentru a-si vedea copiii.

1.300 de lei impozit, platit cu 40 de kilograme de monede

0

Un oradean, scandalizat de darile impuse de stat si cu nervii la pamint din cauza drumurilor proaste din România, s-a gindit sa dea o lectie Administratiei si sa-i puna la munca pe functionarii publici intr-un mod inedit. El si-a platit darile catre stat, respectiv impozitul pe doua masini si un apartament, in monede de 5, 10 si 50 de bani. Astfel, Ioan Negrau, proprietarul a doua automobile (Mercedes E Klasse si Volkswagen Passat) si al unui apartament de 65 mp, s-a prezentat ieri la Directia de Finante a Primariei Oradea, cu mai multi saci, care cintareau in total 40 de kilograme, plini cu monede, pentru a achita jumatate din impozitul aferent pe anul 2010. „Acum am platit doar jumatate din impozitul pe anul 2010, adica 1.300 de lei, pentru ca in septembrie voi veni cu restul sumei, care totalizeaza 2.465 de lei”, a precizat oradeanul. Ioan Negrau a afirmat ca masina sa a fost considerata una de lux si a spus ca apreciaza acest lucru ca fiind „un abuz”. Pentru numararea celor 1.300 de lei au fost mobilizate patru angajate ale Directiei de Finante din cadrul Primariei Oradea, carora le-a trebuit mai mult de o ora ca sa finalizeze aceasta operatiune.

Apare rovinieta cu valabilitate pe trei luni

0

Ministerul Transporturilor si Infrastructurii (MTI) va introduce de la 1 august rovinieta cu valabilitate pe trei luni, cuantumul acesteia nefiind inca stabilit, a declarat secretarul de stat in ministerul de resort Eusebiu Pistru. “In acest moment, actul normativ se afla la Parlament si urmeaza ca de la 1 august sa introducem rovinieta de trei luni, odata cu implementarea sistemului electronic de emitere a rovinietei”, a spus Pistru. In prezent, soferii pot achizitiona roviniete cu valabilitate de o zi, sapte zile, 30 de zile sau un an, la preturi intre trei euro si 1.210 euro, in functie de tipul autovehiculului. Sistemul electronic de emitere si control al rovinietei va intra in functiune la 1 august, urmind ca soferii fara documentele care atesta plata acesteia sa achite Companiei de Drumuri despagubiri in functie de tipul vehiculului, respectiv intre 28 si 1.210 euro, si amenzi cuprinse intre 250 si 4.500 de lei.

Pomul zilei

0

*Astazi, Mircea Rednic*

Pina mai ieri, credeam ca nimic nu mai poate surprinde la Rednic. Eroare! Individul tocmai a anuntat, prin intermediul unui „prieten”, ca vine in România, unde trei echipe din Liga 1 il asteapta cu piine, sare si contract. De fapt, „Strimbu'”, asa cum bine a fost poreclit de fostii colegi, care stiu mai multe decit noi, bate saua sa priceapa Porumboiu. Nu regizorul, ci miliarda­rul, care era ta-su, ba! Il stiti, ala de respira greu atunci cind Rednic ii trimitea SMS-uri de dragoste, dupa un Dinamo – Vaslui, cistigat de moldoveni.

Marius Gherghe

Ca sa lupte cu Jean Pascal, campion al versiunii WBC, Bute urca la semigrea

0

Mai este o luna pina la meciul cu Edison Miranda, dar deja se fac planuri pentru urmatoarea confruntare a pugilistului român. Managerul InterBox, Jean Bedard, poarta negocieri pentru aranjarea unei partide intre Lucian Bute si Jean Pascal, ultimul fiind campionul lumii la semigrea, versiunea WBC. Yvon Michel (promotorul lui Pascal) s-a intilnit cu Bedard, cei doi avind primele discutii despre duelul celor doi boxeri. „Daca Bute si Jean Pascal isi cistiga fiecare meciurile in care isi apara titlul mondial, atunci cu siguranta ca aceasta lupta ar putea avea loc. Reteaua de televiziune HBO mi-a comunicat acelasi lucru, vrea un meci Bute – Pascal”, a precizat Yvon Michel. Televiziunea americana HBO este cea care transmite intilnirile dintre Lucian Bute si Edison Miranda (17 aprilie) si Jean Pascal – Chad Dawson (14 aprilie). Ca sa boxeze cu Pascal pentru titlul mondial la WBC, Lucian Bute trebuie sa schimbe categoria: românul lupta acum la supermijlocie si este nevoit sa urce la semigrea. Informatia este confirmata chiar de managerul Bedard: „Lucian Bute s-ar putea confrunta cu cistigatorul luptei dintre Jean Pascal si Chad Dawson, noi stim ca el poate urca la categoria semigrea”.

*In vara, lupta in România*

Potrivit presei canadiene, Bute trebuie sa mai cistige inca doua meciuri inainte de a se gindi la un duel cu Jean Pascal. In cazul unui succes cu Edison Miranda (17 aprilie), atunci Bute il va intilni cel mai probabil pe cistigatorul luptei dintre Jesse Brinkley si Sakio Bika, care va determina principalul pretendent la centura IBF (supermijlocie). Aceasta intilnire obligatorie pentru titlu va avea loc, cel mai probabil, in România. „La sfirsitul lunii iulie vom merge, cel mai probabil, in România, deoarece Lucian vrea sa se mai lupte cel putin o data in tara sa. Apoi, Bute ar trebui sa mai aiba macar o intilnire spre sfirsitul anului, dar nu stim inca daca aceasta lupta va avea loc in Quebec”, a mentionat Jean Bedard.
Canadianul Jean Pascal este boxerul care l-a invins pe românul Adrian Diaconu, pe 12 decembrie 2009, intr-un meci revansa pentru titlul mondial la categoria semigrea, versiunea WBC.

Indrazniti, baieti, indrazniti!

0

Liga 1 a devenit in acest retur competitia paradoxurilor. Granzii vor titlul – de fapt milioanele din UEFA Champions League – si sint gata sa faca orice, mai mult sau mai putin regulamentar, pentru a-si atinge scopul. Numai ca, pe teren, lucrurile stau tocmai pe dos. O simpla analiza a primelor cinci etape consumate din retur arata ca, din sapte echipe cu sanse la titlu, nici macar una nu a fost in stare sa se desprinda, pretendentele fiind intinse pe doar doua puncte. Ba, mai mult, daca sezonul ar fi inceput in luna februarie, unele dintre candidatele la un loc de Champions League ar fi ocupat pozitii retrogradabile. Uitindu-ne pe rezultate si alcatuind un clasament al returului, putem trage mai multe concluzii:

Dinamo este marea cistigatoare din 2010, chiar daca s-a incurcat acasa cu Ceahlaul. „Ciinii” se afla la doar doua puncte de liderul la zi, CFR Cluj, in conditiile in care inaintea startului returului erau la sapte! De asemenea, Dinamo a jucat doua meciuri grele, cu CFR si Steaua, din care a iesit excelent.

Timisoara continua sa adune puncte in ritm de metronom, chiar daca jocul ei nu incinta. Banatenii au capotat in Giulesti, dar pot recupera cele trei puncte la „masa verde”. Cu ele, ar trece pe primul loc in Liga 1, chiar daca au irosit puncte si mai importante la Bistrita si, acasa, cu Urziceni.

Si FC Vaslui s-a apropiat la doua puncte de CFR, dar moldovenii se tem ca vor plinge la finalul sezonului, dupa cele trei pierdute acasa cu Bistrita. Deocamdata, Lacatus este in grafic, dar vasluienii n-au dat inca de meciurile tari.

Rapidul ramine o echipa de neinteles. Victorie cu Timisoara, victorie la Alba Iulia, egal cu Urziceni pe de o parte, infringere la Iasi si, acasa, cu Astra, pe de alta. Dupa esecul de joi seara, giulestenii au ratat si ei posibilitatea de a trece pe primul loc. Daca vor pierde la „masa verde” si meciul cu Timisoara, atunci pot spune la revedere luptei pentru titlu.

CFR este marea dezamagire a returului. Desi au inceput in forta, cu o victorie la Urziceni, ardelenii au mai adunat ulterior doar trei puncte in patru etape, bilant mai degraba de retrogradare, nu de titlu. Una peste alta, cu doar sase puncte in cinci etape, CFR continua sa fie lider.

Steaua este exemplul perfect care defineste valoarea Ligii 1. „Ros-albastrii” au pierdut acasa cu ultima clasata, Ceahlaul, au cistigat un singur meci, cu Otelul, apoi au pierdut si marele derby cu Dinamo. Totusi, cu doar cinci puncte adunate in cinci meciuri, stelistii ramin pe podium, ba chiar la un singur punct in urma liderului.

Urziceniul este echipa cu cel mai slab punctaj in retur, dar ialomitenii au, paradoxal, cele mai mari sanse la titlu. Pentru ca, dupa o perioada in care a schimbat antrenorul, a jucat o „dubla” cu FC Liverpool, a avut accidentati si a inregistrat rezultate catastrofale, campioana ramine la doar doua puncte de primul loc. Asta in conditiile in care Unirea a jucat deja cu CFR, Rapid, Steaua si Timisoara, avind astfel cel mai lejer program pina la finalul sezonului. l

Chivu a primit parafa

0

Cristian Chivu, accidentat la cap in luna ianuarie, a trecut cu brio controlul neurologic efectuat joi seara, la o clinica din Milano, astfel ca ar putea reveni pe teren in meciul cu AS Roma, din 27 martie, informeaza „Gazzetta dello Sport”.

„Duelul cu Palermo ar putea fi ultimul fara Cristian Chivu. Fundasul român de 29 de ani a trecut cu bine controlul neurologic cu profesorul Gianni Broggi, la Institutul din Besta. Structura craniana, afectata serios pe 6 ianuarie, s-a refacut perfect si Chivu va putea lovi balonul cu capul fara nici o problema.
Revenirea capitanului echipei nationale depinde de conditia sa fizica si de strategia lui Mourinho. Dupa ce va evalua situatia, portughezul va decide daca il va convoca pe Chivu pentru meciul de simbata, 27 martie, de pe teren propriu, cu AS Roma”, noteaza cotidianul italian. Chivu s-a antrenat, in ultimele zile, cu o casca de protectie.

NAE, ALTĂ TRĂSNAIE

0

Rapidul joaca atit de prost, incit nici macar fanii inraiti ai echipei nu mai au rabdare sa urmareasca tot meciul. Iar cei care sint masochisti, rezistind pe stadion pina la final, isi elibereaza furia in stilul giulestean consacrat: cu fluieraturi, cu huiduieli, cu bete de la steaguri aruncate in capul fotbalistilor, iar mai presus de toate cu traditionalele urari „Ole, ole, multumim, Rapidule!” si „Rusine, rusine sa va fie!”.

*Astra – sase din sase*

Infringerea cu Astra este cu atit mai dureroasa pentru Rapid cu cit, in acest sezon, ploiestenii le-au luat giulestenilor toate punctele. In tur, Astra s-a impus cu 3-1, prin golurile marcate de acelasi Liviu Ganea (’30), plus o dubla realizata de actualul idol din Stefan cel Mare, Marius Alexe (’37 si ’55), reusita rapidista purtind semnatura lui Bozovic (’24). Atunci, pe 29 august 2009, antrenor la Rapid era Viorel Hizo, iar Nicolae Manea indeplinea functia de director-tehnic.

*”Demisia, demisia!”. Manea, se aude?*

Daca la meciul cu Unirea Urziceni (scor 1-1), din urma cu patru runde, doar galeria i-a cerut demisia, joi seara numarul contestatarilor la adresa lui Nicolae Manea s-a dublat, ba chiar triplat. Din cel mai mare atacant al istoriei rapidiste, „Nea Nae” a ajuns „Groparul”, ruptura dintre fani si tehnician fiind definitiva. In pofida adversitatii generale, Manea isi vede de treaba si declara ca nu pleaca de la Rapid: „Pot sa strige cit vor demisia, nu ma intereseaza”. Acum trei saptamini, acelasi antrenor era cit pe ce sa cedeze rugamintilor tribunei.

In tribuna oficiala a stadionului „Giulesti”, la partida cu Astra, au fost prezenti si italienii Dario Bonetti si Claudio Zambon, insa a lipsit Cristiano Bergodi, foarte probabil viitorul „principal” al Rapidului. Nici patronul George Copos n-a fost la meci, acesta aflindu-se in strainatate de citeva zile, cu afaceri.

*Cu miliardarul in cantonament*

Patronul Astrei este al doilea miliardar al tarii, dar asta nu-l impiedica sa stea in cantonament cu jucatorii. Pentru 12 zile, in pauza de iarna, Ioan Niculae si-a lasat balta afacerile si a mers intr-un stagiu de pregatire centralizat cu echipa. A vrut sa vada personal cum se antreneaza fotbalistii, ce fel de indicatii da tehnicianul Nicolo Napoli, miliardarul dorind sa se convinga pe ce da banii. „M-am bagat chiar si la miutele de la antrenamente”, a recunoscut, joi seara, Niculae.

RAPID – ASTRA 0-1
Gol: L.Ganea ’75.

Rapid:
Bornescu – Helder, R.Fernandes, Iencsi, Ciz – Matici (’57 Ionita), Lazar – Grigorie, Spadacio, I.Iordache (’48 Cesinha) – Raduta (’64 Gauracs).
Astra:
Miron – Mihalache, Mendez, Oprsal, V.Sandu – Stratila, V.Gheorghe, Takayuki, Paulinho (’80 A.Stan) – Silva (’80 Rohat), L.Ganea (’90 Arias).

Laurentiu Teodorescu

Asteapta si ai incredere!

0

Cind esti ajutat, de unde vine ajutorul? Cind esti iubit, de unde vine iubirea? Cind esti suferind, de unde vine suferinta? Iata intrebari pe care ti le pui uneori, dar de cele mai multe ori esti sigur ca ajutorul vine de la altcineva. Ori ca tu insuti ai transpirat pentru realizarile tale. De cele mai multe ori, vezi iubirea venind de la o alta persoana si vezi suferinta venind tot de la altii. Dar acestea sint proiectii ale mintii. Acestea toate reprezinta filmul pe care-l deruleaza mintea ta. Piedicile, suferinta, lipsa de ajutor, lipsa de speranta, eforturile supraomenesti si toata nefericirea sint proiectate de catre minte asupra lumii. Ajutorul vine de la sine atunci cind crezi in el cu toata fiinta ta. Ajutorul nu vine neaparat cum te astepti sau prin cine te astepti, caci mintea nu stie nici macar ce este ajutorul, cu atit mai putin prin cine lucreaza Dumnezeu pentru ajutorul tau. Mintea asteapta sa fii ajutat de aceia pe care i-ai ajutat. Mintea asteapta ajutorul de la cei apropiati. Mintea asteapta ca Universul Divin sa fie conceput pe principiul recompensei: “ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”! De fapt, ajutorul poate veni la tine numai atunci cind toata fiinta ta crede ca el va veni, ca el este undeva, in lume, in existenta si asteapta sa se manifeste. Mintea stabileste: ”Cutare trebuie sa ma ajute. Familia, x sau y sa ma ajute, caci eu am facut atitea pentru ei”! Dar Judecata Divina nu are a face cu judecata mintii. Dumnezeu te ajuta cind crezi in ajutor. Ajutorul este in mintea ta sub forma credintei neclintite pe care o ai in el. De vei crede ca nu ai nici un ajutor, credinta ta va lucra si nimeni nu va putea sa te ajute. De vei fi nemultumit pentru ceea ce ai sau primesti, credinta ta va fi indeplinita. De aceea ajutorul trebuie sa fie in mintea ta sub forma credintei ca el exista, deja. In mintea ta trebuie sa fie frumusetea pe care ti-o doresti in viata. In mintea ta trebuie sa fie bucuria, iubirea, multumirea si gratia. Caci de nu crezi in ele, tot crezi in ceva: crezi ca toate acestea nu au existenta si atunci ele iti lipsesc. Potentialul existentei este nelimitat, atit pentru cele dorite, cit si pentru cele nedorite. Pentru frumos si pentru urit. Pentru bine si pentru rau. Ceea ce vezi ca lipseste, confirma credinta ta in lipsuri. Ceea ce vezi ca fiind prezent, este prezent in mintea ta. Asadar, orice crezi ca-ti lipseste, lipseste pentru ca tu crezi in absenta acelui lucru. Credinta neclintita existenta in minte aduce in realitatea ta oiectul precis al credintei. Credinta neclintita in ajutorul lui Dumnezeu pune in miscare toate puterile subtile si – de undeva – daca este nevoie din cer sau de la celalalt capat al lumii va veni ajutorul in care crezi. Nu dezarma niciodata si nu te abate de la credinta in ajutor. In iubire. In blindete. In bucurie si in viata. Caci credinta aceasta este puterea prin care Dumnezeu se infatiseaza in experienta ta. Prin credinta ceri ajutorul si potrivit cu ea il si primesti. Sa crezi neabatut, sa crezi cu tot sufletul, cu toata fiinta, orice ar spune mintea, orice ar face lumea, orice s-ar intimpla in jurul tau si va aduce contrariul. Puterea Divina intra in manifestare si, daca ai cerut cu adevarata credinta, nimeni si nimic n-o poate opri. Totul este sa ai rabdare, sa stii precis in interiorul tau ca vine. Nu-ti stabili “voi fi ajutat de x, y; cutare va face un lucru pentru mine”, caci acesta este un mod in care limitam cu mintea ceea ce poate Dumnezeu sa ne aduca. Increderea este secretul. Si asteptarea linistita. Asteapta si ai incredere; acesta-i mesajul pentru tine.

National

Femeile cheltuie 13.000 de dolari pe produse cosmetice

0

Industria cosmeticelor ar putea fi printre putinele rezistente la recesiune. Motivul? Fiecare femeie cheltuie 13.000 de dolari pe astfel de produse, pe parcursul vietii, potrivit unui sondaj. Firma Superdrog, care a efectuat un sondaj in rindul a 3.000 de femei, arata ca femeile incep sa-si cumpere produse cosmetice in mod regulat incepind de la virsta de 16 ani. In medie, femeile isi cumpara astfel de produse de cinci ori pe an, cheltuind cite 39,45 de dolari la fiecare iesire. Inmultit cu 65 de ani, media sperantei de viata adulte a unei femei, suma ajunge la 13.000 de dolari. Astfel, femeile cheltuie 1.620 de dolari pe ruj, 2.512 de dolari pe fard de pleoape si 3.446 de dolari pe mascara. In plus, potrivit sondajului, 70 la suta dintre femei refuza sa iasa din casa nemachiate, iar 68% spun ca machiajul le face sa aiba mai multa incredere in sine. De asemenea, una din cinci femei au declarat ca iubitul nu le-a vazut niciodata fara machiaj, nici macar in pat.

Cancerul face discriminari sexuale

0

Cancerul este una dintre acele maladii care face „discriminari”, barbatii prezentind un risc cu 16% mai mare de a se imbolnavi si un risc cu 70% mai mare de a muri de pe urma acestei boli, avertizeaza medicii. Stilul de viata mai putin sanatos comparativ cu cel al femeilor si faptul ca apeleaza rar sau prea tirziu la medic face ca speranta de viata sa fie mult redusa in cazul lor. Unul dintre factorii de risc mai prezent in cazul barbatilor este fumatul. La fel si bautura, care hraneste cancerul, marind fluxul de singe catre tumori, si modificind ADN-ul. La acest din urma aspect contribuie din plin si fumatul. Dieta deficitara este si ea o problema, barbatii consumind mai multa carne rosie si mai putine fructe si legume decit femeile. In plus, barbatii tind sa depuna grasime in jurul stomacului, mai degraba decit in zona taliei si a soldurilor, ceea ce predispune la numeroase probleme de sanatate, printre care si cancerul, mai explica oamenii de stiinta de la Universitatea britanica Leeds.

Pastila care-i ajuta pe adolescenti sa invete

0

Adolescentii ar putea deveni mai destepti prin simpla ingerare a unei pastile, care stimuleaza o parte a creierului ce controleaza invatatul si memoria, spun oamenii de stiinta americani. Cercetatorii sustin ca au descoperit receptorul din creier care dicteaza cit de mult pot invata oamenii – in special in timpul anilor pubertatii – si pot folosi informatia pentru a crea o „pilula a inteligentei”, pentru a-i ajuta pe adolescenti sa-si mareasca volumul de cunostinte. Se pare ca receptorul numit „alpha4-beta-delta” incetineste procesul de invatare atunci cind adolescentii ajung la pubertate. Receptorul din creier se dezvolta in hipocampus, care controleaza memoria si invatarea, atunci cind copiii ajung la pubertate, insa poate fi oprit daca tinerii vor lua steroizii
respectivi.

Ana-Maria Calciu

Greseala lui Obama: Rusia intra in Golful Mexic

0

In numele ecologiei si al protectiei mediului, Administratia Obama intentioneaza sa interzica forajele in largul coastelor SUA, pe platforma continentala a Atlanticului (si a Pacificului). Mai putin interesata de ecologie, Rusia a pus ochii pe petrolul din Golful Mexic, pe care intentioneaza sa-l exploateze pornind de pe coastele Cubei. Drepturile Cubei de a fora in apele Golfului Mexic au fost recunoscute de fostul presedinte american Jimmy Carter. Iar acum aceste drepturi sint pe punctul de a fi concesionate Rusiei, care nu va pierde ocazia de a penetra ceea ce administratiile republicane de la Washington considerau a fi „sfera legitima de interese americane”. Mai exact, avertizeaza analistii politici de peste Ocean, folosindu-se de dreptul primului venit, Rusia isi va adjudeca petrolul de care America are atita nevoie. In plus, Rusia a folosit in repetate rinduri combustibilii fosili ca mijloc de presiune politica. Din pacate, pina cind „tehnologiile verzi” si centralele nucleare promise de Obama in campania electorala vor deveni fiabile si operationale, mai curge multa apa pe Potomac. Intre timp, Rusia revine in Cuba, pe care a fost nevoita s-o paraseasca la sfirsitul Razboiului Rece.

Astronautii americani il critica pe Obama

0

„Ne vom intoarce in spatiu, in ciuda presedintelui Obama si a ideilor sale privind explorarea spatiala”. Declaratia ii apartine lui Gene (Eugene) Cernan, ultimul astronaut american care a pus piciorul pe Luna, in cadrul misiunii Apollo 11 (1972). Impreuna cu alti doi astronauti veterani, Jim Lovell si Neil Armstrong (acesta din urma nu mai are nevoie de nicio prezentare), Cernan a inceput un „turneu diplomatic” prin bazele militare americane din Europa si Asia. Interventia celor trei astronauti face parte dintr-o mai larga miscare de impotrivire fata de politica Administratiei Obama de a „pune intre paranteze” programul spatial american pe o durata nedeterminata. Concret, Obama a anuntat luna trecuta, ca va reduce drastic bugetul acordat NASA, in conditiile in care agentia spatiala americana cheltuise deja 9 miliarde de dolari (6,5 miliarde de euro) pentru cercetari privind punerea in practica a programului Constellation – viitoarele nave spatiale americane. La sfirsitul acestui an, flota de navete spatiale va fi retrasa, iar SUA se vor vedea silite sa apeleze la anticele rachete rusesti Soyuz. Intre timp, China si India se afirma ca puteri spatiale. Iar „inghetarea” programului spatial nu are numai consecinte politice, ci si economice: prin renuntarea la programul Constellation, numai in statul Florida 40.000 de oameni isi vor pierde slujbele.

Eduard Negru

Ilinca Vandici o ia pe urmele Ralucai Lazarut

0

Daca nu ai un obsedat personal, care sa te ameninte ca te taie pe fata si-ti vandalizeaza masina, nu esti suficient de vedeta. Asta pare a fi parerea fetelor din show-biz-ul autohton. Altfel, nu ne explicam nevoia tuturor de-a dezvalui in presa cine si cu ce le-a mai amenintat. Iata ce declara Ilinca Vandici: ‘’E un individ care ma urmareste. De trei luni ma suna in continuu un fost coleg de la B1 TV. Lucra la casa de productie care realiza emisiunea «Essenze». Imi spune ca s-a indragostit de mine, ca vrea sa ma vada. De ce il banuiesc pe el? Deoarece coincidentele sint prea mari, masina mi-a fost de trei ori vandalizata. Nu vreau sa arunc acuzatii aiurea, nu sint sigura. Pentru masina asta am platit eu jumatate si tata jumatate. Platesc si acum la masina mea.”. Si daca nu-i el, ce te faci? Inventezi un alt particular care te ameninta promotional?

Nici Bote nu se simte prea bine

0

Desi a promis ca nu va mai deversa aberatii in presa si ne va scuti de prezenta sa, dindu-se la export, impreuna cu Biancuta cea recent tavalita prin noroi (la propriu!), iata ca designerul Botezatu nu se poate abtine si face dezvaluiri incendiare tooooocmai la OTV, postul high-life-ului mioritic! Cica, in naivitatea lui, a fost la vrajitoare si nu la orice vrajitoare, ci chiar la aia cu papuci si coroana de aur! “Nu sint ipocrit si recunosC ACEst lucru, – dezvaluie cacofonic creatorul de chiloti cu paiete – imi asum trecutul, prezentul si viitorul, oricare va fi acela. Am fost la ghicitoare sa-mi prezica viitorul.” Te pomenesti ca Maria Cimpina i-a prezis ca se va plictisi de haute couture si va deveni client permanent – si voluntar! – al tabloidelor. l

“Blonda lu’ Bote” s-a ofticat

0

Doua blondine pe care e foarte greu sa nu le plasezi in aceeasi categorie, Bianca Dragusanu si Simona Sensual, intretin, de citeva zile, o polemica nu tocmai cordiala. Dupa ce “mama lu’ Pi”, adica Sensual, si-a declarat iritarea cauzata de faptul ca unii o compara cu Dragusanu, asistenta lui Capatos sare si ea, cu gurita data peste cap: “Daca pe Simona nu o flateaza aceasta comparatie, pe mine chiar ma jigneste! Nu stiu cum de s-a ajuns sa fim comparate!” Sa mori tu? Pai, nu sinteti amindoua la fel de inteligente, ba chiar geniale? Nu aveti amindoua o mare pasiune pentru masculi certati cu legea? Nu munciti voi pe brinci, pentru a cistiga un banut de piine? l

Doua “dive” sforaitoare, Bianca Rus si Andreea Podarescu

0

In timp ce Sorinel Copilu’ de Aur rage manele, catelusa Pamela presara cacareze prin casa, iar Andreea Podarescu stabileste ca ea si Bianca Rus sint “dive”, blonda Emmy e rapusa de oboseala. De cind a fost cazata in apartamentul “Saracilor copii bogati” (Kanal D) biata diseuza nu mai poate inchide ochii din cauza celor doua colege de dormitor, Andreea Podarescu si Bianca Rus, care sforaie ca niste “drujbe” turate la maximum. Aha, acum intelegem si noi de ce “divele” Podareasca si Rus nu reusesc sa-si gaseasca un partener stabil.

VD Negru &VD Tot

I-au murit laudatorii si Raduleascai

0

Intervievata de reporterii unui site monden, diva de la Monaco povesteste, discreta, cum ne-a obisnuit, despre banii pe care i-a donat de-a lungul timpului: „Detin un record la acest capitol, pe care l-au semnalat cei din Forumul Donatorilor sau chiar cei carora le-am donat direct bani: sint vedeta care a donat cei mai multi bani din buzunarul propriu, adica peste 100 000 de euro si care, totodata, a generat si cele mai multe stringeri de fonduri – peste 5 milioane de euro. V-as fi putut raspunde cu clasicul «nu-mi place sa vorbesc, din decenta», despre sumele pe care le-am donat, dar experienta mea vasta in zona umanitara mi-a demonstrat ca sub aceste raspunsuri mestesugite se ascund, de multe ori, minciuni grosolane. Asa ca am preferat sa va raspund la fel de sincer ca si pina acum, chiar daca unii vor pierde din vedere calitatea gestului si se vor gindi, din nou, ca e o lauda la mijloc…”. Lasind la o parte laudarosenia Mihaelei, n-ar strica sa o vedem pe Andreea Marin Banica Jr. intrecind-o si la acest capitol. Daca nu cumva a si facut-o, deja…

Pusca si cureaua lata..

0

La cei 71 de ani ai sai, Irina Loghin isi mentine tonusul alergind prin parc si hranindu-se doar cu fructele pamintului. E casatorita de 41 de ani cu fostul campion mondial la lupte greco-romane, Ion Cernea. Au doi copii, Ciprian (34 de ani) si Irinuca (32 de ani). Desi Irinuca a avut citeva tentative timide de a aparea pe scena alaturi de mama sa, Irina Loghin a preferat sa cinte cu Fuego in seria de concerte intitulate “Mama si fiu”. Cunoscuta cintareata a devenit, astfel, in constiinta publicului “mama lu’ Fuego”.

Jesus Luz nu are chef de nopti fierbinti cu Madonna

0

Pentru doi indragostiti, pare seara perfecta: un show pe Broadway si cina la un restaurant de fite, stropita cu bauturi scumpe savurate intr-un club. Se pare insa ca Madonna (51 de ani) avea cu totul alte planuri pentru iubitul sau, Jesus Luz (23 de ani), judecind dupa tinuta divei. Cintareata, care se pregatise probabil pentru o noapte fierbinte cu Jesus, a uitat ca nu mai are 23 de ani si s-a imbracat cu o rochie extrem de scurta si o pereche de cizme din latex, inalte pina la pulpa, pentru care diva a dezvoltat un adevarat fetis. In schimb, Jesus a optat pentru un look anost, purtind o pereche de pantaloni negri si un pulover in aceeasi culoare, semn clar ca nu i-a impartasit gindurile Madonnei de a petrece seara in casa. La dorinta lui Luz, cei doi au petrecut noaptea in New York, urmarind piesa „Fela!” de pe Broadway, dupa care au cinat la restaurantul Miromoto si au incheiat distractia intr-un club.

Ioana Costin