Acasă Blog Pagina 8249

Slabesti doar daca te ajuta ADN-ul

0

Cercetatorii americani au descoperit ca eficienta unei diete de slabit depinde numai de ADN-ul tau. Se pare ca unele femei sint programate genetic sa piarda in greutate doar daca urmeaza regimuri bogate in grasimi, in timp ce altele reusesc sa slabeasca daca renunta la prajeli si consuma doar carbohidrati. In cadrul studiului, cercetatorii au luat probe de saliva de la mai mult de 100 de femei supraponderale, care au incercat mai multe regimuri. Apoi, au analizat ADN-ul pentru a gasi cinci gene corelate cu modul in care organismul foloseste grasimea si carbohidratii. Rezultatele au aratat ca dietele de slabire care s-au potrivit cu genotipul anumitor femei le-au ajutat sa slabeasca in medie sase kilograme pe parcursul unui an, de trei ori mai mult decit celelalte femei.
Ana-Maria Calciu

Economic – stiri pe scurt

0

*Leul se apreciaza timid*

Moneda nationala s-a apreciat usor in prima parte a sedintei interbancare de ieri, sustinuta de evolutia pozitiva a valutelor din regiune. Astfel, referinta publicata de Banca Nationala a României (BNR) a scazut cu 0,67 bani, la 4,0967 lei/euro. Banca centrala a publicat, la sfirsitul saptaminii trecute, un curs de referinta de 4,1034 lei/euro. Pentru dolarul american, BNR a anuntat un curs de schimb de 3,0550 lei/dolar, cu 2,58 bani peste cel de vineri, de 3,0292 lei/euro.

*Toyota ar putea plati o amenda record*

Guvernul american ar putea sa sanctioneze compania Toyota cu o amenda record de 16,4 milioane de dolari, din cauza automobilelor defecte rechemate in fabrici. Autoritatile din SUA sustin ca producatorul auto a anuntat problema legata de pedalele de acceleratie care se blocheaza dupa aproape patru luni de la depistarea ei, scrie presa de peste ocean. Nu in ultimul rind, valoarea amenzii ar putea creste daca ancheta va arata ca au existat si alte nereguli de fabricatie.

*Microsoft lanseaza propriul telefon*

Microsoft intentioneaza sa prezinte, in perioada imediat urmatoare, o noua linie de telefoane mobile, parte a proiectului Pink. Potrivit unor surse citate de Wall Street Journal, gigantul IT lucreaza de mai multa vreme la propria linie de telefoane mobile, iar ultimele informatii arata ca producatorul pe partea de componente va fi compania Sharp, in timp ce Microsoft va asigura software-ul si serviciile online ce vor putea fi folosite pe noile dispozitive mobile.

Restantele la plata creditelor cresc in ritm ametitor

0

Restantele de peste 90 de zile la creditele mai mari de 20.000 de euro acordate de banci au crescut cu 11,5% in februarie fata de ianuarie, la 6,41 miliarde de lei, astfel ca datoriile acumulate de la inceputul anului au depasit un miliard de lei, arata datele Centralei Riscurilor Bancare (CRB).

*Cele mai multe intirzieri, de peste 90 de zile*

Valoarea totala a restantelor de peste 90 de zile a fost in ianuarie de 5,75 miliarde de lei, mai mare cu 6,8% fata de datoriile de 5,38 miliarde de lei inregistrate la finele anului trecut.
De altfel, obligatiile al caror termen de rambursare a depasit 90 de zile au cea mai mare pondere in totalul sumelor restante, respectiv 68%.
Un avans important a fost inregistrat si de restantele cu intirziere la plata intre 61 si 90 de zile, care au urcat de la 452 milioane de lei la finele lunii decembrie, la 523 milioane de lei in ianuarie si 646 milioane de lei in februarie. Singura categorie de restante care a inregistrat o scadere fata de luna anterioara este cea a datoriilor cu termen de intirziere de maximum 15 zile, care s-au redus aproape la jumatate in februarie, de la 679 milioane de lei la 393 milioane de lei.
Numarul persoanelor fizice si juridice care aveau restante la creditele bancare la finele lunii februarie reprezenta aproape un sfert din totalul debitorilor inregistrati.
Astfel, 222.374 persoane din 969.651 aveau restante la banci.

Bere la scaun

0

Patronii de baruri cauta in permanenta ceva nou, ceva inovativ cu care sa atraga cit mai multi clienti. Un element important intr-un bar il reprezinta scaunele, daca acestea sint comode si pe deasupra mai au si un design interesant, clientul va sta mai mult timp la bar in compania mai multor beri. Dar, pentru un aspect mai interesant al unui asemenea local s-a inventat scaunul de bar din butoi de bere. Setul se comercializeaza pe internet in doua variante, fara butoi la un pret mai mic, de 75 de euro, sau cu tot cu butoiul de aluminium la un pret dublu. In scurt timp, poate vor umple butoaiele cu bere si le vor conecta si un furtun, in felul acesta o sa poti sa bei pina cazi de pe scaun, la propriu.

«Vind shaormerie cu tot cu datorii»

0

*Sute de afaceri, «maritate» pe internet*

Ce ar mai fi de spus? Probabil ca in spatele multor anunturi de acest gen sint povesti triste, de criza. Si cum ar fi ca acestor patroni care renunta la afaceri sa le explice guvernantii ce masuri anticriza au luat…

Ce mai fac românii? Ce mai face România? „Bine”… Daca, pina acum, România si-a vindut economia cu totul, acum a venit rindul românilor sa-si vinda afacerile. Motivul? E criza si le-au ajuns datoriile la os…

*Vindem tot…*

Daca inainte de criza intreprinzatorii români vindeau prin internet idei de afaceri, acum, aceiasi intreprinzatori isi vind afacerile cu totul. De exemplu, pe site-ul „okazii.ro” sint sute de afaceri de vinzare. Ce vind patronii români? De toate. De la shaormerii, hoteluri, parcuri auto, cafenele si pina la afaceri cu datorii la stat sau foste afaceri de succes.

*Ia shaormeria neamule!*

Zeci de shaormerii sint de vinzare pe site-urile specializate. De exemplu, un cetatean vinde „Shaormerie-Fast Food cu gratar carbuni, sandwich rece-cald, cafea, vinzare tigari-alcool si spatiu de depozitare, ultracentral zona aglomerata, birouri si banci, superdotata cu toate echipamentele noi.(…) Bucuresti, 39.000 euro”. Un alt anunt vine din Brasov.
Probabil ca hotelul a fost construit cind economia „duduia”, dar acum, cind totul e blocat, hotelul din „Brasov, nou, 15 camere duble, sala conferinte, restaurant, parcare” este vindut pentru 2.100.000 euro.

*Sase masini la pret de una*

Un alt cetatean hotarit sa renunte la afacere isi vinde parcul auto. Printre care, un Jeep Cherokee, un Ford Fiesta si un Seat Toledo din totalul de sase masini sint vindute la un pret de criza: numai 8.800 euro. Altcineva vrea sa-si vinda „firma cu mici datorii la stat – 9 milioane de lei vechi. Firma are actele la zi si are activitate”.

*Cafenele si pensiuni…*

Un alt român vinde o afacere la cheie. O cafenea cu o suprafata de 137 mp cu toate dotarile: de la bar complet utilat, la mese, scaune la soft de gestiune si instalatie audio-video. Pentru 375.000 altcineva vinde urgent „pensiune turistica in Muntii Apuseni, clasificata la 3 margarete, constructie 2008, restaurant, terase, balcoane, complet utilata, 675 mp si clienti formati”.

*…spalatorii auto si servicii*

O alta afacere la cheie de vinzare este o „spalatorie auto mobila complet echipata, autorizatii la zi. Hunedoara, 5.000 euro”. Cu toate ca teoretic afacerea merge, altcineva vinde „firma de prestari servicii amenajari interioare / curatenie in Bucuresti. (…) Firma functioneaza din 2005 si are 12 clienti activi cu platile la zi si are o cifra de afaceri de aproximativ 10.000 dolari/luna”. Afacerea este vinduta pentru 160.000 de euro.
Bogdan Panturu

Hermès a creat bijuterii «ecvestre» incepind de la 20.000 euro

0

Saptamina trecuta, istoricul brand francez a dezvaluit intr-un cadru restrins o bijuterie in forma de sa al carei pret se ridica la suma de 7000 euro. Deunazi, insa, noi informatii au aparut la orizont: cu banii platiti pentru aproximativ trei dintre acestea, o clienta fidela isi poate achizitiona o pereche de cercei clip-on din aur roz si jad, la suma de 20.000 euro. Acestea fac parte dintr-o colectie speciala, formata din 14 piese si creata de catre Pierre Hardy, pe care Hermès prefera sa o numeasca “haute bijouterie”. Aproape ca ne intrebam de ce, dat fiind ca fiecare piesa este inspirata de…copite de cal. “Hermès nu este un univers foarte pretios”, a incercat sa-si explice Hardy influentele. Pai sa ne gindim. Daca Hardy vorbeste cu adevarul in mina, ce calificativ am putea gasi pentru a defini o colectie in care un colier cu diamante costa nici mai mult, nici mai putin de 700.000 euro? Desigur, bijuteriile vin intr-o cutie din piele de aligator, facuta la comanda si interior din piele de zebra, cu care fiecare cunoscator trebuie sa-si flateze statutul.
Fashion Hunter

Tot Madonna e fruncea

0

Dupa ce a fost numita de curind de noua starleta Lady Gaga ’’o vechitura ponosita’’, Madonna le da peste nas celor care o contesta.
Conform unui studiu facut de BBC ce urmareste aparitiile artistilor la televiziuni, radio si in locuri publice in perioada 2000-2009, Madonna se afla pe primul loc, devansindu-i chiar pe legendarii Beatles. Ba mai mult, ea este singura prezenta feminina din topul celor de la BBC.
Cea care a fost numita regina muzicii pop se pare ca ’’functioneaza’’ exact ca vinul, cu cit imbatrineste, cu atit creste calitativ.
Octavian Perpelea

Momeala de aur

0

România este o tara a promotiilor, la orice colt de strada te trosneste in moalele capului cite un produs la pret redus sau cu premii incluse in pachet. Totul e la promotie, fiecare produs in parte se vinde cu o momeala atasata, companiile producatoare sint pescarii, iar noi, “pestii”, tragem la undita pentru orice rahat cu eticheta stralucitoare. Sticlele de vin se vind cu iluzia unui cistig in sume mari de bani.
Cu ocazia fiecarei sarbatori nationale sticlele de suc isi maresc brusc dimensiunea. Românul ar cumpara si bidoane de 5 litri la pret de doi, calitatea nu mai conteaza. SMS-ul in schimb este sfint, poti sa trimiti mesaje text de pe orice eticheta, s-ar putea sa cistigi potul cel mare. Vei avea ocazia sa le povestesti nepotilor cum te-a scos din foame un pachet de biscuiti. Astfel, de Paste un tinar si-a cumparat o punga de seminte de floarea-soarelui la promotie pe care sa le trosneasca la padure in preajma gratarului. Suparat ca a dat prea multi bani pe carnea de mici, care nu a fost la promotie “trei la zece mii”, s-a apucat sa sparga nervos semintele. Pe fundul pungii a mai ramas o ultima saminta, tinarul a bagat-o in gura si a spart-o. Trosnitura a fost atit de puternica si urmata de o durere insuportabila de dinti, incit a scuipat-o imediat in palma, cu tot cu unul dintre incisivi. Ce sa vezi? Impaturit bine in interiorul semintei, statea un lingou de aur concentrat. Ca sucul la plic de concentrat. Din cauza salivei, lingoul a inceput sa creasca pina a ajuns la vreo patru kile. Asta da promotie! Dintele rupt a fost dat uitarii.
Cu atita aur pe mina si-a pus omu’ toata dantura din metalul pretios. Asa ca …trimiteti in continuare SMS-uri, cautati in pungi, trimiteti plicuri, raspundeti la telefon, nu se stie niciodata cind va sparge capul un lingou de aur.
Taical Gecsan

Efectul curentului alternativ asupra vasluienilor

0

Pe la ora 1 noaptea, Neculai, un barbat de 38 de ani dintr-o comuna vasluiana, a avut nefericita inspiratie sa-si scoata nepotelul la plimbare. O sa va rog sa nu va lansati in calcule complicate cum ar putea un om de 38 de ani sa aiba nepot, fiindca o sa va doara capul si, daca nu ati inteles, asta e judetul Vaslui, unde viata sexuala se desfasoara in doua intervale: pina la 16 ani si dupa 65 de ani. De asemenea, decizia de a iesi la plimbare cu copchilul la 1 noaptea nu e atit de discutabila pe cit vi s-ar putea parea, fiindca la ora aia toate crismele sint inchise, deci sansele de a deveni victima colaterala a unei batai cu pari sau a unei injunghieri intre concubini sint mai reduse (nu vreau sa-mi imaginez cum e intr-o comuna din Vaslui ziua, cred ca e mai sigur sa-ti plimbi nepotul in Fisia Gaza).
Bun. Dupa ce au facut citiva pasi in jurul comunei (eu nu stiu cum in Vaslui ai putea avea curaj sa iesi practic din sat, sint ferm convins ca risti sa te atace mutantii sau oamenii nisipurilor), copilul a fost izbit de o sete napraznica si s-a dus la o cismea. Cum a aparut cismeaua intr-un sat din Moldova, pe mine unul ma depaseste, cred ca i-as fi dat mai multe sanse unei filarmonici sau pinacoteci, dar ma rog. Pe cind nepotelul se adapa, Neculai s-a catarat pe stilpul de inalta tensiune. Pina in virf, acolo unde de obicei sint fire neizolate. Socant pentru copil (mai putin si pentru cei care stiu fizica), cam in acelasi timp in virful stilpului a aparut o flama mare, care producea sunete neplacute auzului. Ei bine, acea flama era Neculai. (S-ar putea sa intrebati din nou: bine, dar ce cauta ala sa se suie, la 1 noaptea, pe un stilp de inalta tensiune? Nici noi nu stim, oamenii de stiinta mai au inca multe de aflat despre comportamentul vasluianului in salbaticie).
Speriat, micutul a dat fuga acasa si a adunat rudele. Acestea au dat fuga si au constatat ca plodul mintise: Neculai nu era deloc o flama mare si urlatoare, ci aducea mai degraba cu un carbune. De asemenea, daca incercai sa-l atingi, mai si pisca, al dracului. Au decis atunci sa scoata tot curentul din el, poate-poate asa redevine Neculai pe care il indrageau cu totii, si nu Torta Umana din Cei Patru Fantastici. Asa ca au pus mina pe lopeti.
Daca nu intelegeti la ce le-ar fi putut folosi lopetile, inseamna ca nu prea ati fost nici voi la orele de fizica. Teoretic, familia lui Neculai a incercat sa-l lege la pamint. Practic, au reusit mai degraba sa-l ingroape. Din fericire pentru barbat, nu s-a sufocat cu glodul pe care il aruncau rudele peste el – si asta fiindca deja se stinsese de minute bune din cauza electrocutarii.
Medicii de la salvare au totusi o alta versiune. Ei spun ca familia a mintit ca Neculai s-ar fi curentat stind acasa, la televizor, dar a fost data de gol de faptul ca ambulanta i-a gasit cadavrul intr-o postura usor diferita: in cimp, sub un strat gros de pamint. Banuiala lor e ca oamenii au vrut sa-l ascunda pe defunct ca sa faca mai tirziu economie: sa-si aprinda de la el becurile, sa-l puna la masina cind ii lasa bateria – iar cind o fi mai descarcat, sa-l puna pe Neculai pe prispa ca sa se prajeasca de la el tintarii.

Pusca si cureaua lata

0

Desi pare incredibil, in copilarie, Teo Trandafir era slabuta de-o lua vintul. Pe masura ce i-a crescut gloria de vedeta, doamna Teo a dobindit o statura tot mai impozanta. Dupa un lung periplu de show lady, de la Pro TV, la Prima TV si, de aici, la Romantica, Teo s-a cantonat in realizarea unei emisiuni de divertisment TV care exclude ingratul Bucuresti. Preocupata de soarta copiilor vitregiti de soarta, Teo s-a hotarit sa intre in politica. Foarte frumos, dar trebuie s-o avertizam: politica ingrasa rau de tot!

Sotia lui Dennis Hopper, pensie alimentara de 12.000 de dolari

0

Actorul american Dennis Hopper, care sufera de cancer in stadiu terminal, va trebui sa plateasca sotiei si fiicei sale o pensie alimentara de 12.000 de dolari pe luna, a hotarit un judecator american din Los Angeles. Actorul in virsta de 73 de ani, aflat in plina procedura de divort de sotia sa, Victoria, nu a fost prezent la audierea ce a avut loc la Curtea Superioara din Los Angeles. Dennis Hopper si sotia lui, Victoria Duffy, sint prinsi intr-o disputa legala acerba, de cind actorul a decis, in ianuarie, sa ceara divortul, dupa o casnicie de 14 ani. De atunci, cei doi se lupta in justitie pentru custodia fiicei lor de 7 ani, Galen.

Sinziana Buruiana vrea s-o ajute pe Teo

0

In editia de ieri, va povesteam ca principala ocupatie a Sinzianei Buruiana este modellingul. Cind e pe podium, blonda se simte in al noualea cer, mai ales ca are ocazia sa “odorizeze” (n-am zis-o noi, ci un creator de blanuri de chinchilla) articole vestimentare de fite pe care, altfel, nu si le-ar putea permite din propriul buzunar. Si, pentru ca are o “cariera” de succes pe catwalk, Buruiana vrea si in politica! “Daca Teo a intrat in politica, inseamna ca si eu pot! Vreau sa o sun pe doamna Teo, sa-i spun ca o apreciez si sa-i cer sfaturi. Poate, daca iese, sa ma ia pe linga ea. Sa o ajut, mai ales ca eu am experienta cu Partidul Fotomodelelor”, zice pupaza Bahmutencei. Fataaa, Teo poate sa te “ia”, cel mult, pe post de caratel. Desi, din cite stim, are un nas destul de fin si nu te-ar putea suporta nici macar in aceasta ipostaza!

Sandra Bullock se teme ca Jesse James o va ucide

0

Sandrei Bullock (45 de ani) ii este frica de sotul sau infidel, Jesse James. Cistigatoarea unui Oscar se teme ca Jesse ii va face rau, fizic si psihic, daca actrita va decide sa intenteze divort. Mai mult, o sursa apropiata Sandrei sustine ca diva il va acuza pe James de „abuz fizic si mental”, in procesul de divort. De asemenea, Bullock va depune o cerere pentru a obtine un ordin de restrictie, pentru ca Jesse sa nu se apropie de ea la mai mult de 150 de metri. „Este ingrozita de el si Sandra vrea sa se asigure ca il va «ingropa» pe Jesse. Sandra abia a dormit in ultimele saptamini, deoarece se teme ca el va veni sa o ucida, apoi se va sinucide. A angajat chiar si o echipa de securitate de top pentru a o proteja de Jesse”, a declarat aceeasi sursa.
Ana-Maria Calciu

Shakira a devenit faimoasa de teama saraciei

0

Shakira (33 de ani) si-a dorit sa devina faimoasa pentru a nu mai fi niciodata saraca. Cintareata, al carui tata a fost declarat falit atunci cind aceasta era copil, sustine ca si saracia altora a determinat-o sa devina o celebritate. „Tatal meu a dat faliment cind aveam opt ani. Imi amintesc zilele cind realizam ca tot confortul din viata noastra nu mai exista. Duceam o viata decenta, aveam doua masini, iar de la o zi la alta totul s-a dus. Apoi am vazut o gramada de copii orfani, desculti, care inhalau lipici, iar imaginea mi-a ramas in minte. Si mi-am promis ca intr-o zi voi avea succes, pentru ca nu voi accepta sa nu mai am niciodata masina si voi vrea sa-i ajut pe cei mai putin norocosi”, a declarat artista. Iar Shakira s-a tinut de cuvint, caci la 18 ani a infiintat prima fundatie caritabila.
Ana-Maria Calciu

Mischa Barton, la un pas de nebunie

0

Desi reprezentantul Mischei Barton (24 de ani) insista ca acesteia ii merge de minune, prietenii actritei sint cu totul de alta parere. Apropiatii Mischei sint foarte ingrijorati de comportamentul ei bizar din ultima vreme si cred ca aceasta ar trebui sa se interneze intr-o clinica de psihiatrie. Barton a incetat sa se mai ingrijeasca, nepasindu-i daca iese pe strada cu parul vilvoi sau purtind haine murdare, iar mai nou, agata lume pe strada. Se pare ca Mischa intra in vorba cu toti strainii pe care-i intilneste in plimbarile sale si ii roaga sa devina prietenii sai, oferindu-se chiar sa le cumpere haine sau mincare. Probabil ca nu mai este mult pina cind se va rade in cap, dupa modelul Britney Spears.
Ioana Costin

Radu Vilcan, acest Ben Laden al telenovelei mioritice

0

Dupa rasoalele ultimelor seriale lansate de trustul Pro, Acasa TV pregateste, pentru toamna aceasta, o noua telenovela. Fiindca a pornit, deja, campania de promovare, sensibilul Vilcan – care va interpreta rolul principal, al unui arab – da declaratii in presa: “Sincer, am momente cind nu realizez acest lucru, ca am fost ales pentru rolul de protagonist. Este o onoare, dar si o presiune enorma, imi doresc foarte mult sa nu-i dezamagesc pe cei care au incredere in mine. La inceput eram putin stresat la gindul ca voi lucra cu atitia actori mari”. In loc sa dea declaratii tautologice in presa – caci “rol de protagonist” e cit se poate de pleonastic – Raducu si-ar invata, mai bine, replicile. O sa fie interesant de auzit cum va vorbi Vilcan cu accent arabesc. Oricum, e clar ca preafrumosul Vilcan va stirni teroare in rindurile barbatilor insurati cu femei pasionate de telenovele.
VD Negru & VD Tot

Iubita lui Kamara si-a platit scump simtul critic

0

Dupa ce a ironizat – pe buna dreptate! – persistenta in peisaj a unor “vedete” ca Moni Columbeanu, Iulia Tabacaru, Sexy Braileanca sau Simona Sensual, prietena lui Kamara, Ramona Naca, s-a trezit penalizata dur de sefii postului muzical UTV care au intrerupt colaborarea cu aceasta, motivind: “ Prin afirmatiile pe care le-a facut la adresa unor persoane care nu au nicio legatura cu artistii promovati de postul nostru a intrat chiar ea in categoria non-valorilor.” Foarte interesant. Adica, daca esti revoltat de faptul ca tabloidele si televiziunile isi fac audienta promovind nulitati si ai curajul s-o spui cu voce tare, inseamna ca devii si tu o nulitate? Am trait s-o vedem si pe asta: libertatea cuvintului, instituita prin lege, se pedepseste!

Yogalosofia Victoriei Beckham

0

Pentru a-si mentine trupul de silfida, Victoria Beckham isi dedica foarte mult timp exercitiilor, dar si documentarii pentru a fi la curent cu ultimele metode de pastrare a siluetei. Pentru ca e o inamica declarata a exercitiilor de gimnastica, Victoria a gasit o noua solutie pentru a se mentine in forma. Yogalosofia este o combinatie, cel putin bizara, intre yoga si…astrologie. Metoda i-a fost recomandata de catre prietena acesteia, Jennifer Aniston, si consta in “alinierea mintii cu spiritul”, printr-o serie de tehnici complexe. Yogalosofia alunga energiile negative, ajuta la scaderea in greutate si tonifica musculatura. Deci, totul se rezuma la puterea gindului…
Lavinia Iftime

Andreea Balan, singura si nevricoasa

0

Dupa despartirea de Keo, Andreea Balan si-a petrecut timpul calatorind – semn ca nu era tocmai impacata cu situatia. “Jurnalistii” s-au grabit imediat sa dea verdictul: Andreei nu-i pasa de fostul iubit elvetiano-român, cind, de fapt, lucrurile stau tocmai pe dos. Andreuta pare de-a dreptul nevricoasa de cind trebuie sa se consoleze doar cu Petrisor Ruge si, mai nou, ataca oameni amariti pe strada. Paparazzii au surprins-o pe cintareata in timp ce aceasta se deplasa, pe ulita bucuresteana, in directia in care se afla masina personala. Urmarita de un cersetor insistent, Balan nu s-a sfiit sa-i faca acestuia vint, amenintindu-l si incruntindu-se isteric. Pina la urma, pentru ca omul nu s-a dat dus, Andreea a reactionat ca o adevarata doamna: i-a aplicat un dos de palma, de i-au mers fulgii! E clar, Andreea suporta destul de greu despartirea de Keo!

Ţigania lui Oprescu

0

Hristos a Inviat! Adevarat a Inviat! Cioc-poc – oul s-a spart… Si ca si cum acesta ar fi fost semnalul asteptat, toata lumea a dat navala spre parcurile din Bucuresti. O lume pestrita, compusa in majoritate covirsitoare din pirande, pitipoance si cocalari, care s-au bulucit sa-si etaleze prostul gust in Parcul Herastrau, devenit brusc neincapator si sufocant. Sufocant din cauza zecilor de “gratare” unde oameni ghiftuiti faceau cozi interminabile pentru un mititel stropit neaparat c-o bere. Neincapator din cauza vinzatorilor ambulanti, care de care mai tuciuriu, care-si vindeau jucariile kitsch-oase sau mincarea neambalata, la pret de dumping, direct de pe pavajul crapat si plin de praf sau de la tarabe infecte. Cit despre siguranta copiilor, nimeni nu era interesat, inghesuiala fiind de nedescris in asa-zisul parc de distractii, la “masinutele” ruginite si aproape dezmembrate. Iar toata lumea (afaceristilor mai mult sau mai putin autorizati) parea multumita, de unde am tras concluzia ca niciun reprezentant al OPC sau al Primariei nu le-a stricat ghiseftul. Tot acest tablou “colorat” era vegheat de politia calare ce se plimba agale pe aleile intesate de rolleri, biciclisti, copii, pensionari si pirande in lameuri, intr-o atmosfera de bilci pur românesc.Si totul se intimpla in ograda primarului Oprescu, care nu demult promitea ca vrea sa reinvie Micul Paris. Din ce se vede a reusit sa reinvie doar mahalaua.
S. Manolache

Nastase, rebranduit de mite si catei

0

Adrian Nastase: „Nimic nu spune mai bine «Hristos a Inviat» decit primul sunet de oua ciocnite” . Cugetarea nu a mai fost graita de la tribuna Parlamentului, de unde fostul premier ne invita pe toti sa-i numaram ouale, ci a fost postata pe blog. Chiar daca este vorba de un context pascal, pare ca totusi Adrian Nastase chiar este macinat de problema oualor. Intregi sau mai ciocnite, dupa cum sint vremurile (politice). Odata ajuns insa pe blogul fostului lider PSD, descoperi ca acesta a reusit sa-si dreaga imaginea cu ajutorul animalutelor. De la Cornu. Daca el a gindit-o, bine a gindit. Daca cineva l-a invatat, bine l-a invatat. Sigur este ca pisicile (superbe!) si cateii care misuna printre picioarele lui Nastase reusesc sa-l umanizeze pe acesta asa cum nicio firma de consultanta top, fie ea si bastinasa sau americana, n-a reusit sa faca pentru politicianul cu acelasi nume. N-or putea mitele si cateii sa-l faca presedinte de partid sau de tara, dar macar ii ridica putin cota de popularitate printre iubitorii de animale.

Mitul flamindului

0

Doua harfe enervante rau, pe televizoare, in armonia asta pascala.
1. Un bou de sofer a batut un om (nu un batrin, cum au aberat reporteritele, ca la 62 de ani nu esti batrin), pe trecere de pietoni, pina l-a omorit. Imediat, a inceput circul mediatic. S-a propus sa fie amendati, castrati, scalpati si soferii care injura pietonii. Sint in culpa. Si eu sictiresc, cu voluptate, pietonul român. Asta pentru ca nu exista javra mai mare decit el. Pe zebra, dinsul isi povesteste viata la celular, gesticuleaza, merge mai incet ostentativ, iar eu trebuie sa astept si sa nu-i zic de ma-sa. Imi pare rau, nu pot.
2. Presa româna s-a isterizat pentru ca era sa fie numit Bogdan Sida, nepotul lui Videanu, functionar la ambasada noastra din Paris. Daca era dupa mine, il puneam direct ambasador. Nu glumesc si argumentez. Pentru ca Sida stie franceza de bulevard, de combinatie, n-ar fi exclus sa ciupeasca si din aia literara, cunoaste Parisul si, mai presus de toate, are matul plin. Nu ii e foame, nu s-ar minji la o spaga mica sau la deconturi de bisnitar elitist. Asa proceda un mare intelectual, ministru valah plenipotentiar la Paris, care cumpara zilnic foie gras-ul cel mai smecher, 50 de grame de caviar in ambalaj de bijuterie si o sampanie de la mama ei, totul sarind de 800 de euro, bagati in contul Ministerului de Externe. Sida n-avea nevoie sa se preteze la asemenea ciungarii. Dar vorbesc degeaba. In România, cimentam in continuare mitul flamindului, iar satulul nu are niciodata dreptate. E aceeasi tara in care personajul Petre Petre, violatorul din „Rascoala” lui Rebreanu — a avut si romane mai fericite — e personaj pozitiv, iar victima, Nadina, trebuie demonizata, fiindca avea bani.

Si internautii il enerveaza pe Boc

0

*Cum il enerveaza nevasta pe Boc? Ii pune cheile pe frigider.*

Mai nou, nu numai nevasta il enerveaza pe premier, ci si internautii. Acestia, auzind ca lui Boc i s-a facut de Facebook si Twitter (“Asa cum nu mai exista tinar fara calculator, nici politician fara blogger, fara blog, asa ca e posibil sa deschid in perioada urmatoare. Si Facebook si Twitter”), n-au mai asteptat ca seful Executivului sa-si deschida conturile si l-au “daruit” cu doua adrese false. Enervat, Emil Boc s-a dezis grabnic de cadou prin vocea purtatorului de cuvint al Guvernului, Ioana Muntean.

O Prima Doamna refuzata de… Woody Allen!

0

Veleitatile artistice ale Primei Doamne a Frantei, Carla Bruni-Sarkozy, au primit o grea lovitura din partea regizorului american Woody Allen, care a refuzat sa-i acorde principalul rol feminin in viitoarea sa productie cinematografica. Pentru pelicula ale carei filmari vor incepe in luna iulie la Paris, Woody Allen a preferat-o pe mai tinara Marion Cotillard, care a luat un Oscar, un Glob de Aur si un premiu BAFTA pentru „La Vie en Rose”, film in care a jucat rolul cintaretei Edit Piaf. Motivatia lui Woody Allen – care inca nu a binevoit sa spuna nimanui cum se va numi urmatorul sau film – este urmatoarea: „Carla Bruni nu e o femeie care isi cistiga existenta ca actrita – ea e o Prima Doamna”. O Prima Doamna care izbutise sa-si convinga sotul sa uite ca e presedinte si s-o lase sa joace in film, orice-ar zice presa din Hexagon…
Alin Brincoveanu

Sinziana Buruiana, in relatii ostile cu apa si sapunul

0

Sa omori citeva chinchille ca sa ai ce etala pe Dorobanti e de porc. Si mai de porc, insa, e sa omori citeva chinchille degeaba. Asa s-a intimplat la o prezentare de moda recenta, cind designerul Dan Chiriac a imbracat-o pe Sinziana Buruiana intr-una dintre hainele de blana semnate de el. „Sinziana e plinuta si toata transpiratia ei s-a imprimat in blana. In plus, era data si cu o tona de fond de ten si ce a iesit a fost un dezastru. Nici macar nu a fost in stare sa tina blana bine pe ea, a mototolit-o ca pe un prosop. S-a ales praful de ea si o asemenea piesa costa 10.000 de euro. Nu mai am ce sa fac. Nu pot sa scot asa ceva la vinzare. Sinziana sa se mai spele, ca altfel toti designerii vor lucra cu ea in paguba”, a declarat Dan Chiriac. Oricum, nici marele creator de blanuri din chinchilla, nici Sinziana, nu merita compatimiti. De plins sint bietele animalute care, dupa ce ca au fost expediate fortat in lumea celor drepti, mai trebuie si sa se impace cu gindul ca invesminteaza o ‘’pupaza’’ certata cu apa si sapunul.
Alexandra Cochinescu

Catalin Botezatu, acest veteran al dansului

0

In ultimul timp, Catalin Botezatu s-a aflat in centrul atentiei, mai putin datorita ispravilor sale in haute-couture si mai mult din cauza unor ipostaze picante sau de-a dreptul scandaloase. Fanii emisiunii “Dansez pentru tine” au avut serioase dubii cu privire la calitatile lui de dansator, Bote (44 de ani) fiind cel mai in virsta concurent din istoria emisiunii de la Pro TV. Iata, insa, ca aparentele au fost inselatoare, ca de fiecare data. Chiar in prima seara a noului sezon, Bote si Liuba s-au cocotat in fruntea clasamentului, in ciuda faptului ca designerul si-a dislocat umarul si a ajuns in spital. Scandalul declansat de vizita Biancai Dragusanu la fotbalistul Cristea l-a consumat atit de tare pe Bote, incit a picat pe locul al patrulea, in saptamina urmatoare. Intre timp, a ajuns din nou la spital, fiindca i-au slabit ligamentele de la genunchi, iar rotula a inceput s-o ia la vale. Cu toate acestea, dupa etapa de saptamina trecuta, Bote si Liuba se afla pe treapta a doua a podiumului. Si asta, in conditiile in care, la proba de vals lent au dansat, intr-adevar, pe “o piesa foarte naspa” (citat din Botezatu). In schimb, desi il chinuiau ligamentele crapate, Botezatu a fost neobisnuit de vioi la dansul banatean, incasind doi de 10 din partea juriului. Iata ca, dupa toate frivolitatile mai mult sau mai putin publicitare, designerul cunoaste gloria pe care ti-o aduce vointa, efortul si spiritul de sacrificiu. O lectie pe care, speram, o va retine.
O. Kila