Acasă Blog Pagina 8248

Colectia dinastiei Danone

0

Cu ocazia ultimei vizite pe care am facut-o in capitala Frantei, am asistat la mai multe licitatii de insemnatate, dintre care cea mai „spectaculoasa” si, in egala masura, demna de a fi mentionata a fost cea a colectiei DANIEL CARASSO. Importanta acestui eveniment a fost sustinuta, pe de o parte, de reputatia proprietarului acestuia si poate, in primul rind, prin valoarea lucrarilor din care se compunea.

Despre DANIEL CARASSO, originar din Salonic, se pot trasa in citeva cuvinte coordonatele unei cariere de succes, determinanta pentru o avere colosala, precum si pentru resursele serioase pe care acesta le-a alocat achizitionarii unor opere de arta reprezentative, acoperind temporal o paleta creativa dintre secolul al XV-lea si pina in al XX-lea. Fiu al fondatorului celebrei firme DANONE, DANIEL CARASSO a contribuit major la dezvoltarea acesteia, aducindu-i renumele international si recunoasterea printre cele mai profesioniste companii de alimentatie publica. Colectia pe care acesta a constituit-o de-a lungul mai multor decenii a insemnat un summum de opere alese cu sufletul, reflectind profunda sensibilitate a acestuia. A fost propus spre vinzare, pe data de 19 martie 2010, un numar de 111 loturi. Toate acestea, cu o singura exceptie, si-au gasit cumparatorul, sfidind pronosticurile pesimiste ale perioadei de criza. Trebuie amintit faptul ca DANIEL CARASSO a decedat in 2009, licitatia mentionata facind parte din lichidarea succesiunii sale.
Realizata de catre prestigioasa companie PIASA, licitatia colectiei CARASSO a beneficiat de o „punere in scena” cu totul remarcabila. Organizatorii au reusit sa exploateze judicios calitatile operelor de arta prezentate prin aranjamente – decor, lumina, culoare, grupari stilistice de un cert rafinament – decisive pentru evidentierea fiecarui obiect, intr-o relatie cu toate celelalte si totodata ca interpret solitar in transmiterea unui mesaj catre privitor. Daca vom adauga atributele incontestabile ale vedetelor propuse spre vinzare, vom realiza ca aceasta manifestare s-a constituit pe drept cuvint intr-o intilnire fericita cu arta, intr-un decor marcat de estetism si sensibilitate. Toate aceste circumstante si-au putut asuma ratiunea in atingerea unor preturi de adjudecare importante.
Atractia licitatiei a fost, fara indoiala, „NATURE MORTE SUR FOND JAUNE” (1939), realizata de FERNAND LÉGER (1881-1955). Lucrare reprezentativa pentru orientarea stilistica din anii ’40 a maestrului francez, formulata inca de la debutul celui de-al treilea deceniu, acest tablou a figurat, de altfel, intr-o expozitie emblematica (1945) consacrata lui LÉGER, organizata de Galeria LOUIS CARRÉ, o autoritate in domeniu. Pretul atins in licitatie de acest tablou a fost unul pe masura virtutilor sale identitare si ale pedigree-ului sau – 1.452.500 euro.
O alta piesa remarcabila, apartinind, de asemenea, creatiei secolului XX, a fost „NYMPHE AUX FLEURS” a renumitului sculptor ARISTIDE MAILLOL (1861-1944). Conceput in anul 1931 si turnat in bronz de catre compania lui ALEXIS RUDIER, acest nud seren, care prefigureaza traseul unei noi conceptii realiste, integrate complexei configuratii stilistice a inceputului de secol XX, s-a adjudecat pentru memorabila suma de 595.000 de euro, stabilind totodata un nou record francez al artistului.
Din capitolul artelor decorative, la rindul sau bine reprezentat in colectia CARASSO, trebuie amintita lucrarea „TABLE DE SALON”, realizata de DAVID ROENTGEN (1743-1807) intre anii 1775-1780. Personalitatea acestui maestru ebenist, originar din Germania, se inscrie in panteonul ilustrelor figuri de creatori ai secolului al XVIII-lea, care au revolutionat tehnica, stilul, viziunea si perceptia unei generatii, pregatind-o pentru transformarile marcante ale unei noi epoci. Harul sau de artist, precum si spiritul comercial aparte de care a dat dovada au fost determinante pentru influenta
dobindita si interesul acordat pentru „MEUBLES DE NEUWIED” (compania sa) de catre intreaga Europa a perioadei, inclusiv de Rusia. Atit familiile regale, cit si alte persoane din protipendada societatii ii vor deveni clienti fideli. Sa nu uitam ca printre admiratorii sai cei mai devotati s-a numarat CATERINA a II-a a Rusiei.
De altfel, foarte multe piese de mobilier, realizate in atelierul sau din NEUWIED, isi vor gasi locul in palatele regale din Paris, Viena, Bruxelles si Saint-Petersburg. Comenzilor din ce in ce mai numeroase le va raspunde prin infiintarea unor sucursale in Paris, Berlin si Viena. Dupa vizita sa intreprinsa la Paris in 1774, stilul lui ROENTGEN va fi mult influentat de viziunea conceptuala franceza, cu particularitati insa de geniu – de la configuratia exterioara a mobilierului si pina la multitudinea mecanismelor ascunse pe care le putem regasi in majoritatea creatiilor sale. „TABLE DE SALON” din colectia CARASSO intruneste toate atuurile unui pret record: viziune artistica inchegata, noblete a materialului si a formei, marchetarie de o reala frumusete si un neasemuit rafinament, precum si numarul mare de achizitii tehnice spectaculare pentru anii realizarii sale. Avind o estimare de aproximativ 50.000 de euro, s-a vindut, intr-un final, pentru meritata valoare de 130.000 de euro.
(va urma)

Dr. Robert Bogdan

Cum a ajuns soacra lui Gigi Becali datoare la LPF

0

Gigi Becali a anuntat, ieri, ca a instrainat si ultimul procent din actiuni, de 27%, pe care il mai detinea la FC Steaua, asadar nu poate fi sanctionat de Comisia de DisciSplina a lu’ Dragomir, care tocmai i-a altoit o amenda de 150.000 de lei. “Aceasta amenda o s-o plateasca soacra-mea, pentru ca are o pensie mare si a luat si niste bani ca a fost deportata. A luat 30 sau 40 de mii de euro si i-am zis sa o plateasca ea. Nu am nicio actiune la FC Steaua, nu am mai finantat clubul Steaua si nu l-am mai sponsorizat de aproximativ trei luni. Si nu se poate spune ca am antedatat, pentru ca exista o cesiune, incheiata in 20 ianuarie 2010, cind am cesionat toate actiunile mele unui cumnat. Am prevazut ca vor fi niste probleme in fotbal si am zis ca vreau sa-mi vad de activitatea mea de europarlamentar. Nu mai am niciun fel de legatura cu Steaua, nici finantare, nici sponsorizare. Toate declaratiile pe care le-am facut au fost ca iubitor al Stelei”, a declarat Becali. Acesta spune ca nu va plati amenda catre LPF: “Sa se duca ei la instanta civila sa vada de unde imi iau mie banii! Am fost pe la tata pe la cimitir si am vorbit cu el sa vina sa le dea banii. E o senzatie de lehamite, nu credeam sa existe atita mizerie. Acum mi-au mai trimis inca o hirtie la club, s-a autosesizat Vali Alexandru, ca de ce am zis ca Mitica influenteaza comisiile. Vor sa-mi dea inca o amenda. Cite amenzi vor sa-i dea lu’ soacra-mea? Ca aia nu poate sa le plateasca pe toate. Apropo, sa o amendeze pe maica-mea, ca si mama are pensie de deportat! O sa vorbesc cu ea sa o plateasca”.
Teren in amenda

Cristiano Ronaldo a inceput sa o dea in dinamovisme

0

*Portughezul este acuzat ca a chefuit pina la 5 dimineata in ziua derby-ului Real Madrid – FC Barcelona*

Atacantul lui Real Madrid, Cristiano Ronaldo, a fost acuzat public de catre jurnalistii de la Telecinco – o televiziune privata iberica – ca in noaptea de vineri spre simbata a chefuit ca un veritabil dinamovist, pina la ivirea zorilor, asta desi el avea meci seara. Si nu orice partida, ci chiar marele derby cu FC Barcelona. “Normal ar fi ca, in cazul in care ai un meci atit de important, sa stai acasa sa te concentrezi! Dar ce s-a intimplat vineri noapte in vila lui Cristiano Ronaldo? O superpetrecere, pina la 5 dimineata! Dupa asta, am jucat cu FC Barcelona si nici n-am vazut mingea pe teren”, a precizat indignat prezentatorul emisiunii “Salvame” de la Telecinco. Dupa cum se stie, Real Madrid – cu un Ronaldo apatic – a pierdut simbata derby-ul cu Barça, scor 0-2, partida care probabil a decis numele campioanei Spaniei in sezonul 2009-2010. Deranjat de acuzele aduse, Cristiano Ronaldo a anuntat, tot public, ca va da in judecata postul Telecinco: “Acuzatiile sint false si total inventate”, a spus portughezul, rugindu-ne sa-i ignoram pleonasmul folosit. “Acesti oameni trebuie sa plateasca pentru cele spuse despre mine!”, a incheiat nervos atacantul Realului.
La Barça chioara

Chiria spitalului Caritas, marita de la 2.000 la 63.000 de euro

0

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a anuntat, ieri, ca va analiza situatia Spitalului Caritas, existind posibilitatea mutarii unor clinici, intrucit cei care au revendicat imobilul vor sa creasca valoarea chiriei. Managerul Spitalului Caritas, Bogdan Jansen, a spus ca proprietarii cladirii ar vrea ca din luna iulie sa majoreze chiria la 63.000 de euro pe luna, in conditiile in care, in prezent, sint platiti 2.000 de euro pe luna. „Avem un contract valabil pina in 2015, chiria acum este de 2.000 de euro. Exista posibilitatea ca, in cazul in care ei solicita, asa cum ne-au spus, din iulie, 63.000 de euro, sa-i dam in judecata”, a mai spus managerul Spitalului Caritas.

Marele pilot Jerpelea

0

De simbata incoace, toti beneficiarii de timp liber din România sint cei mai mari piloti. Mascaricii dichisiti de cafenea, babele de bancuta din fata portii si bagabontii de crisma au pareri fundamentate despre tragedia traita de polonezi. Fiecare estropiat garanteaza pentru versiunea lui. Dubii nu exista. Nu ne incurcam cu asa ceva, din moment ce avem edificati de profesie. Eroare de pilotaj (cum s-a confirmat ieri, oficial)? Ntt! S-au bagat rusii, KGB-ul, ma-ntelegi! Nici americanii n-au stat deoparte, ca interesele sint grele, cu astia nu te joci! Problema acestor Jerpelea multiplicati — care povestesc cum sta treaba cu mansa, insa n-au pipait in vietilor lor anodine un volan de masina adevarata — e ca nu se pot descurca nici macar intr-un terminal de aeroport, daramite in avion. Ei vorbesc despre aviatie, dar se sperie de fata de la check-in. Iar cind ii roaga stewardesa sa-si lege centurile, se mira ca domnita nu e buna de cariceala, cum au vazut ei in filme. Dobitocii isi inchipuie ca in pretul biletului intra si o partida de striptis.

Guvernul sparge pusculita

0

Guvernul va vinde pe bursa actiuni la companii listate, precum Petrom si Transelectrica, sau care vor fi listate, precum Romgaz, subsidiare ale Enel si E.ON, estimind incasari de peste un miliard de euro. Motivul deciziei de a vinde la “pachet” o parte din actiunile pe care statul le mai detine la aceste companii este simplu. Nevoia de bani pentru alimentarea unui fond de investitii care va avea rol de sursa alternativa sau complementara surselor bugetare. In acelasi timp, fondul va participa la finantarea proiectelor de investitii si va valorifica actiunile detinute la companiile aflate inca in portofoliul statului, potrivit Mediafax. Valoarea totala a incasarilor estimate de Guvern din vinzarea actiunilor minoritare este de 4,4 miliarde lei, putin peste un miliard de euro.
Actiunile vor fi scoase la vinzare pe bursa in termen de circa trei luni de la data la care operatiunea va fi aprobata de Guvern, iar pretul de oferta va fi stabilit de catre intermediarul ofertei publice si avizat de Ministerul Economiei.

Regele Mihai, bun de plata

0

Executivul a decis ca toate cheltuielile de intretinere a Palatului Elisabeta, suportate pina in prezent de stat, sa fie trecute in responsabilitatea Regelui Mihai, deoarece RA-APPS, care administreaza imobilul, nu mai dispune de fonduri. In urma unei analize efectuate de Regia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) a reiesit ca regia nu mai dispune de fonduri pentru asigurarea bunei administrari, in conditiile in care cheltuielile de intretinere a imobilului preconizate pentru anul 2010 sint estimate la aproximativ 180.000 de euro, fata de 110.000 de euro anul trecut. Directorul Casei Regale, Ion Tuca, a declarat ca familia regala nu a primit nicio instiintare oficiala privind solicitarea RA-APPS ca Regele Mihai sa suporte cheltuielile de administrare a Palatului Elisabeta. In anul 2001, Palatul Elisabeta a fost oferit ca resedinta oficiala permanenta Regelui Mihai, in calitate de fost sef de stat.

4.000 de curse aeriene, anulate de eruptia unui vulcan

0

Citeva mii de curse internationale din Europa au fost anulate si mai multe aeroporturi au fost inchise, ieri, din cauza eruptiei vulcanului Eyjafjallajokull din Islanda. Norul de cenusa generat de eruptie a perturbat traficul aerian al mai multor tari din nordul Europei, determinind inchiderea spatiilor aeriene din Marea Britanie si Danemarca. Astfel, peste 4.000 de curse au fost anulate in Marea Britanie, Norvegia, Suedia, Finlanda si Danemarca, iar citeva zeci de mii de pasageri au fost afectati. Mai multe curse ale companiei British Airways care deserveau România au fost si ele anulate. Conform unor reprezentanti ai companiei britanice, operatiunile vor fi reluate in aceasta dimineata. Printre cei afectati de aceasta eruptie s-a numarat si premierul rus, Vladimir Putin, care a fost nevoit sa isi amine, ieri, deplasarea ce o avea programata la Murmansk. Restrictiile au fost impuse de serviciul de controlare a traficului aerian (NATS) dupa o alerta emisa de serviciile meteorologice, care avertiza in legatura cu apropierea unui nor de cenusa ce ar putea limita foarte mult vizibilitatea si ar reprezenta un pericol pentru motoarele aparatelor. Paradoxal, aeroportul din Reykjavik din Islanda a ramas deschis, gratie rafalelor puternice care sufla dinspre vest, potrivit unui purtator de cuvint.

Radu Vilcan s-a aranjat: partenera sa e topmodela

0

Daca n-ar fi fost “Dansez pentru tine”, poate nici Radu Vilcan n-ar fi avut un succes atit de rasunator. Dar au fost si “Dansez”, si Elena Voscoboinic – de unde a rezultat mica telenovela care a reusit sa-i salte cota lui Raducu. Pentru ca frumoasa basarabeanca nu s-a lipit, cu niciun chip, de Vilcan – ba, mai mult, si-a adus si iubitii dupa ea, in Bucuresti – grupul gospodinelor nefericite s-a pus pe suspinat, in cor, dupa Vilcan. Drept rasplata, producatorii de la “Acasa” i-au facut cadou rolul principal intr-o telenovela si, ca sa fie tacimul complet, i-au adus si o partenera, top-model de talie internationala. Paparazzii i-au surprins, deja, schimbind gesturi tandre la o cafea. Dar asta nu mai mira pe nimeni. Madalina Draghici, pentru ca asa se numeste partenera din film a lui Vilcan, a cistigat fara pile castingul pentru rol. Nici nu-i greu de inteles, avind in vedere ca se lauda cu urmatoarele: “Am inceput cariera de model la 16 ani si am avut onoarea sa lucrez pentru Calvin Klein, Karl Lagerfeld, Vera Wang, Diane von Furstenberg si sa pozez in reviste precum Vogue Gioelli, Numero, Madame Figaro, Elle, Marie Claire, GQ, Gioia sau Avenue. Am intrat in modelling si, dupa citeva sedinte foto in România si cistigarea concursului <> (Cel mai bun tinar model al anului), am plecat pentru prima oara la Milano”. Pina in toamna, cind va debuta telenovela, Madalina are mult de invatat, dar nu pare deranjata: “Viata mea de pina acum s-a schimbat radical. Am intrat intr-o noua etapa, intr-una la care nu indrazneam nici sa visez chiar daca, in subconstient, a mocnit mereu dorinta de a face actorie. (…) Vreau sa lucrez cu oameni, pentru oameni si prin oameni carora le dai viata in personajele interpretate”. Cu doar putin altruism, Madalina are sanse sa-i “dea viata” si lui Radu Vilcan!
Alexandra Cochinescu

Roxana Dita „impute” lumea

0

Desi nu a acuzat-o nimeni ca-i calca pe urme Sinzianei Buruiana, care a rupt prietenia cu apa, sapunul si deodorantul, Roxana Dita este disperata ca singurul miros care sa razbata dinspre ea sa fie cel al unui parfum fin. Doar ca, din atita zel, ajunge sa provoace greata si ameteli. Invitata in studioul „Povestirilor de noapte”, pseudo-cintareata i-a provocat dureri de cap lui Cabral, care nu s-a putut abtine sa nu comenteze in stilu-i caracteristic: „Mama, cite parfumuri iti cumpara prietenul tau? Nu de alta, dar parfumul tau miroase de jos, de la intrare. Pfuuu… Au venit si baietii de la sport.ro sa ne intrebe ce-i pe aici”. Pina la urma, am aflat si care este motivul pentru care Dita ii face sa lesine pe cei din jur. Dupa cum declara chiar una dintre dansatoarele ei, Roxana se da cu parfum din cap pina in picioare, fara sa uite nici macar un petic de piele.
Ana-Maria Calciu

Hugh Hefner: „Dependenta de sex este o scuza proasta”

0

Pentru ca este un om trecut prin multe… experiente in viata, Hugh Hefner (84 de ani) nu crede in dependenta de sex. Taticu’ Playboy – renumit pentru ca a avut mai multe iubite in acelasi timp – sustine ca „afectiunea” este doar o scuza proasta pentru adulter. „Cred ca «dependenta de sex» este o scuza proasta, o expresie cit se poate de convenabila pentru ceea ce in realitate este o obsesie. Sexul nu este ca drogul sau alcoolul. Nu afecteaza omul in acelasi mod, din punct de vedere psihic. Dar poate deveni o obsesie. Persoanele nevrotice pot face multe timpenii”, spune Hugh.
Ana-Maria Calciu

Restantierul Gorbaciov, obligat sa stinga datoria fata de Realitatea

0

Plina de miez, prezenta lui Mihail Gorbaciov in România a capatat si savoare, odata cu aflarea adevaratului motiv pentru care Realitatea TV a fost singura televiziune care a reusit sa-l intervieveze pe fostul lider rus. La nivelul informatiei publice s-a stiut imediat ca Antena si B1TV au ratat interviurile antamate din cauza oboselii generate lui Gorbaciov de prima parte a zilei de miercuri. Cum se explica in acest caz acceptarea discutiei cu oamenii Realitatii? Simplu, daca mergem inapoi pe firul birfelor autohtone, care sustin ca Mihail Gorbaciov era deja dator vindut fata de RTV – si anume cu un avans deja incasat, in decembrie trecut, pentru prezenta la gala “Zece pentru România”. Dupa cum se stie, ex-liderul sovietic nu a mai ajuns la eveniment, dar a papat banutii luati avant la lettre. Chiar daca, pe moment, Realitatea a fost in paguba, iata ca acum a ajuns sa spuna bogdaproste, din moment ce datoria de odinioara l-a obligat pe restantierul “Gorby” sa-si lase osteneala si tabieturile deoparte si sa accepte pe loc interviul solicitat de RTV.

Isarescu, hartuit de leu

0

Nu e usor sa lucrezi la Banca Nationala a României. O spune chiar guvernatorul bancii centrale, Mugur Isarescu, pe care majoritatea românilor il invidiaza. Dar de ce nu e usor sa lucrezi la BNR? Pentru ca e posibil sa-ti ramina mincarea in git, daca mergi la circiuma sa maninci, ca omu’. De ce? Pentru ca vine la tine la masa unul si altul si te intreaba, cum ar intreba-o pe Mama Omida, “cit va fi, dom’le, leul, miine? Da’ poimiine?”. Nu exageram deloc. “De 15 ani am renuntat sa mai ies in public la restaurant pentru ca imi statea mincarea in git. In timp ce mincam veneau oamenii sa ma intrebe cit va fi miine sau poimiine cursul leului. In România toti sint foarte interesati de curs (…)”, a declarat, ieri, Isarescu. Acum, spunem noi, Isarescu primeste si el ce “merita”. Din moment ce de vreo 20 de ani se ocupa cu tinutul leului in “lesa”, era normal ca si leul sa-si hartuiasca un pic “stapinul”. Si, pentru ca nu ne putem abtine, l-am intreba pe guvernatorul BNR un singur lucru: cit credeti ca va fi, miine, leul?
Radu Eftimie

Evenimentul zilei de ieri

0

*16 aprilie*
69 Moare Otho, cel de-al saptelea imparat roman. A domnit doar trei luni si nu s-a remarcat prin nimic afara de faptul ca poporul l-a poreclit Nero – probabil pentru ca, in sfirsit, se culca si el cu nevasta-sa, ca Nero.

*17 aprilie*
1524 Navigatorul italian Giovanni da Verrazzano descopera golful New York, dar pleaca repede dupa ce niste indieni smecheri cu costume in dungi si chistoace in coltul gurii se reazema de corabia lui si-i zic „Prietene, tu ori platesti taxa de protectie, ori iti zgiriem corabiile cu cheia dintr-un cap in altul, si poate iti zdrobim si doua degete”.

*18 aprilie*
1480 Se naste Lucretia Borgia. Se stie despre ea ca era fiica nelegitima a papei si ca se culca si cu tac-su, si cu frac-su Cesare (care, ca sa nu se plictiseasca intre timp, ii ucisese unul dintre soti). In mod sigur, nu era foarte inteligent din partea ta sa iesi din baie, sa-i iei cafeaua din mina lui tac-su si sa-i spui: „Buna, eu sint prietenul Lucretiei”.

*19 aprilie*
1906 Moare fizicianul Pierre Curie, laureat al Premiului Nobel. A fost casatorit cu Marie Curie, dubla laureata a Nobelului, care probabil ii facea toata ziua scandal: „Ce e asta, Pierre?”. „Radiu. Azi l-am izolat”. „Si acolo e locul lui, sub scaun?”.

*20 aprilie*
1889 Se naste Adolf Hitler. Visul lui era sa ajunga pictor; noroc cu gagica-sa, care l-a pisat la cap sa-si gaseasca si el un serviciu ca lumea: „Si ce o sa mincam daca te faci pictor? Ăstia mor de foame, Adolf, asculta la mine. Cine o sa aiba grija de tine la batrinete? Ce, vrei sa mori ca un sobolan, prin cine stie ce subsol sordid?”.

*21 aprilie*
1944 Femeile din Franta isi cistiga dreptul de vot. Acum, ca sa si voteze, tot ce mai au de facut e sa astepte ca bravii lor barbati sa elibereze tara de sub ocupatia germana.

*22 aprilie*
1509 Henric al VIII-lea este incoronat rege al Angliei. Se casatoreste cu Caterina de Aragon, insa dupa un timp o paraseste si, evident, ajunge vai de capul lui: isi mai ia patru neveste, nenumarate amante si poate sta in oras cu baietii fara teama ca-i face cineva scandal cind ajunge acasa.
Julius si Pirca

Primeste 70.000 de euro pe an pentru a seduce femeile mai in virsta

0

Sotia ta nu-ti mai acorda la fel de multa atentie si vrei sa afli daca te insala cu un barbat mai tinar. Ei bine, daca traiesti in Marea Britanie, poti apela la serviciile lui Ryan Gardener, un tinar in virsta de 23 de ani care seduce femei mai in virsta. Ryan cistiga 69.000 de euro pe an, fiind platit de catre barbatii care-si suspecteaza sotiile de infidelitate, pentru a le seduce pe acestea si a demonstra cit de usor pica in plasa. Mai exact, barbatul este un vinator profesionist de „cougars” – femei de peste 40 de ani care au o slabiciune pentru barbatii mai tineri, precum Kim Cattrall sau Demi Moore. Ryan practica aceasta meserie de doi ani, iar pina acum a prins 150 de femei infidele, facind sex cu 50 dintre femei. „Rata mea de succes este de 100%. Simt ca este de datoria mea sa le prind pe femeile infidele. De obicei, sint nevestele unor directori extrem de importanti, care nu isi vad sotii foarte des din cauza programului lor de munca. Ele cauta un baiat-jucarie pe care sa-l duca in vila din suburbii si cu care sa se distreze cit timp sotul munceste pe brinci”, spune Ryan.
Ana-Maria Calciu

La Cannes, Carla Bruni se vinde bine

0

Inca neterminat, dar déjà vindut. Este vorba despre un documentar ce o are ca protagonista pe Carla Bruni, intitulat “Nasterea unei Prime Doamne”. Productia se afla in centrul atentiei la Cannes, in cadrul Tirgului International de programe audiovizuale. Conform societatii de distributie a documentarului, zece tari au fost interesate déjà de material, sapte dintre acestea, printre care Germania, Belgia, Elvetia si Canada, platind in avans pentru dobindirea documentarului atunci cind acesta va fi finalizat. Filmul are o durata de 90 de minute si se vrea a fi un portret intim al Carlei Bruni care, timp de 18 luni, a fost urmata de catre producatorul Marc Berdugo in ideea de a fi surprinsa in postura de Prima Doamna a Frantei. Proiectul va fi difuzat in curind pe France3 si se preconizeaza ca va inregistra un real succes.
Lavinia Iftime

Paris Hilton, amenintata cu saracia

0

Cum ulciorul nu merge de multe ori la apa, tot asa nici Paris Hilton nu a putut sa se distreze la infinit fara a fi nevoita sa dea socoteala. Satui de boacanele blondinei, parintii si bunicul au amenintat-o ca ii vor taia din fonduri daca nu se cuminteste. Disperata ca o paste saracia, Paris si-a calcat pe inima si s-a conformat. In loc sa danseze in club, pe mese, ca de obicei, diva blonda a cinat cu parintii si bunicul Barron Hilton, la un restaurant din West Hollywood. Paris s-a lasat pozata din toate unghiurile alaturi de fondatorul imperiului Hilton si nu s-a dezlipit de el aproape toata seara, lingusindu-l si fiind cit se poate de mieroasa cu el. Orice pentru bani, pina la urma…
Ana-Maria Calciu

Mica publicitate

0

Mi-am cumparat mai multe ziare de anunturi, nu cautam ceva anume, dar ceea ce am gasit m-a pus pe ginduri. Servicii care mai de care mai interesante, ca sa nu mai zic ca obiectele comercializate la mica publicitate sint fascinante. Bonus, am adaugat si citeva anunturi afisate prin vitrinele magazinelor. Exemple:

1. Esti analfabet? Scrie-ne azi si te ajutam pe gratis.
2. Vind ciine: maninca orice si ii plac foarte mult copiii.
3. Castron pe placul oricarei gospodine cu fund rotund pentru batere eficienta.
4. De vinzare: birou de epoca pentru o doamna cu picioare subtiri si sertare largi.
5. Masini uzate: De ce sa te duci in alta parte ca sa fii pacalit? Vino aici.
6. Vind pat pentru copil cu picioare de fier.
7. Vind masina de cusut mina si picior.
8. Vind patut copil facut la comanda pentru pretentiosi.
9. Consumati cu incredere supa de pasare vegetariana.
10. Vind ciorapi de femei lungi.
11. Croim rochii pentru dame de lux
12. Confectionam posete si genti din pielea clientului.
13. Nu servim in stare de ebrietate.
14. Lenjeria de corp nu se schimba!
15. Intr-o croitorie: Fustele se ridica zilnic intre orele 10.00 si 14.00
16. Vind butelie de aragaz cu reseu si frigider.

Taical Gecsan

Bebelus de 18 luni si-a inchis mama pe balcon

0

Un copil in virsta de un an si jumatate, din Tirgu Mures, si-a blocat mama pe balcon, acum doua zile, fiind nevoie de interventia pompierilor pentru a rezolva situatia. Un reprezentant al ISU Mures a declarat, ieri, ca miercuri seara pompierii au intervenit in doua cazuri pentru deblocari de usi, situatiile fiind provocate de un copil de 11 ani si de unul in virsta de numai un an si jumatate. Incidentul in care a fost implicat copilul in virsta de un an si jumatate a avut loc pe strada Paring 1 din Tirgu Mures. „Mama a iesit pe balcon, iar copilul a incercat sa mearga dupa ea, a impins usa, care, fiind metalica, s-a blocat. Apartamentul e la etajul intii si am intervenit prin fortarea unui geam si nu a fost niciun pericol”, a spus Cristian Muresan, ofiter in cadrul ISU.

S-a impuscat in cap in pauza de masa

0

Un politist de la IJP Botosani s-a impuscat in cap, ieri, cu pistolul din dotare, in biroul sau, iar cadrele medicale ajunse la fata locului nu i-au mai putut salva viata. Politistul Cristi Vieru s-a impuscat in timpla stinga, fiind gasit de catre un coleg in biroul sau in timpul pauzei de masa.

Seful Politiei Judetene Botosani, Viorel Serbanoiu, a declarat ca se fac cercetari pentru a se determina de ce Vieru avea arma asupra lui, avind in vedere ca nu o folosea decit la anumite actiuni. Cristian Vieru avea 42 de ani, era casatorit si avea doi copii.
El ocupa functia de comisar-sef la Compartimentul de Analiza si Sinteza din cadrul IJP Botosani. Comisarul Gabriel Miron a declarat, pentru ziarul National, ca Vieru era o persoana introvertita dar nu avea probleme la serviciu, din contra, era apreciat de catre colegii sai, insa nu a exclus posibilitatea ca gestul sau sinucigas sa aiba legatura cu viata personala.
Totodata, Miron a mai adaugat ca s-a intilnit cu Vieru pe holurile institutiei, chiar cu citeva ore inaintea producerii incidentului, si ca nimic din comportamentul sau nu lasa sa se intrevada tragedia ce a urmat. Politia a demarat o ancheta in acest caz.
Razvan Dumitrescu

Eu cind vreau sa fur, sparg

0

Actorul amator Papan Chilibar, interpretul unui rol secundar in filmul „Eu cind vreau sa fluier, fluier”, a fost retinut de politistii bucuresteni, alaturi de alte doua persoane, fiind cercetat pentru spargeri de locuinte. Purtatorul de cuvint al Politiei Capitalei, Christian Ciocan, a declarat, ieri, ca barbatul a avut patru complici, dintre care doi au fost ridicati miercuri seara, unul era deja in arest pentru alte fapte, iar altul este, in continuare, urmarit. Suspectii ar fi comis infractiunile in luna ianuarie, cind au spart trei locuinte situate la parter si la etajul 1 ale unor blocuri din sectorul 3. Modul de operare al celor cinci era escaladarea peretilor si fortarea geamurilor respectivelor case. Papan Chilibar a mai fost inchis doi ani, pentru spargeri de locuinte. Prejudiciul estimat, pina in prezent, de anchetatori este de peste 80.000 de lei. La 1 aprilie, filmul „Eu cind vreau sa fluier, fluier” a fost difuzat, in premiera, in Penitenciarul Jilava.
Razvan Dumitrescu

Sergiu Bahaian se vrea liber pentru a-si realiza «proiectele culturale»

0

Omul de afaceri Sergiu Bahaian, arestat in doua dosare pentru frauda si crima, a solicitat, ieri, eliberarea din arest preventiv, invocind faptul ca are o serie de proiecte culturale, insa Curtea de Apel Bucuresti (CAB) i-a respins cererea. Conform deciziei CAB Sergiu Bahaian si cei cinci complici ramin in continuare in arest preventiv, cel putin pina in data de 20 mai cind mandatele lor expira. Bahaian a declarat, ieri, in fata magistratilor, ca are mai multe programe culturale, printre care „o piesa de teatru, o carte, un proiect cinematografic”, iar veniturile pe care le-ar obtine in urma derularii acestora ar putea acoperi o parte din prejudiciul creat. Bahaian este acuzat de instigare la omor calificat si omor deosebit de grav, in cazul uciderii lui Ionel Ulezu si Petrica Captalan, precum si de constituire a unui grup infractional organizat si inselaciune. La sfirsitul anului 2007, Sergiu Bahaian a initiat un grup infractional organizat, in scopul de a obtine, in mod ilicit, beneficii materiale importante prin inselarea mai multor societati comerciale, la incheierea si derularea unor contracte de leasing, creind un prejudiciu total de 501.480 de euro si 340.189,32 de lei.

Jurnalismul pe intelesul semidoctilor

0

N-o sa-mi pot explica niciodata de ce de la PR la mass-media, in România, toate domeniile in care comunicarea joaca un rol important devin gazde generoase pentru o groaza de neaveniti. Cu sau fara scoala de profil (tinind cont de calitatea acesteia, aproape ca nu mai conteaza daca o ai sau nu), cu o limba romana care le face deservicii la fiecare cuvint scris sau pronuntat, cu amintirea migrenei ce i-a izbit cu prima idee rumegata, toti
acesti “profesionisti” ai vorbirii si scrisului au transformat aceste medii intr-un tinut al tuturor posibilitatilor. Sa fii ziarist sau copywriter intr-o agentie de publicitate, PR manager (cum altfel decit manager?) sau simpla asistenta personala a unui director sint tot atitea modalitati de a te cuibari intr-un locsor caldut de munca, unde nicio competenta reala nu este obligatorie, niciun criteriu nu este suficient de ferm pentru a nu fi calcat in picioare.
“Adrisantii” mesajelor, fie ca vorbim de cititori sau de partenerii de afaceri, de telespectatorii unui show TV sau de potentialii cumparatori ce trebuie convinsi prin intermediul unui spot publicitar, se “bucura” de un dispret pe care nu-l merita. Dispretul semidoctilor. Sint fapte de care ma lovesc in egala masura in viata de zi cu zi si in cariera. Care vin si trec, dar mai niciodata nu sint amendate.
Spre exemplu, ieri, “Evenimentul Zilei”, despre care se spune ca ar fi un ziar serios, aparea cu titlul ridicol pe prima pagina “Un maghiar salveaza padurile României”. Cu alte cuvinte, ceea ce conteaza nu este ca personajul in cauza este cetatean român si nici ca ocupa functia de ministru al mediului, deci este… “de resort”! Nu incerc sa fac un proces de intentie jurnalistului cu pricina si responsabilului de numar care a aprobat un titlu atit de idiot care, chipurile, sa vinda ziarul. Spun doar ca nivelul de profesionalism presupus de o astfel de optiune tinde spre zero. Sa ne miram ca stirile-bomba din tabloide par frinturi de altercatii in piata? Macar ziarele de scandal sint mai oneste: nu si-au arogat niciodata “titlul” de produse media “quality”.
Asadar, la ce teme de articole sa ma astept pe viitor? Un tigan dirijeaza “Rapsodia Româna”? Un arab salveaza monumentele istorice românesti? Un evreu militeaza pentru introducerea icoanelor in scoli? Hai ca se poate!
Radu Lilea

Pomul zilei

0

*Astazi, Florin Prunea*

Fostul aranjor din arbitraj – vezi stenogramele din cazul Penescu – a avut o iesire de zile mari la adresa „centralului” Alexandru Tudor (la scurt timp dupa incheierea meciului CFR – Dinamo) din (im)postura oficiala de ciine de paza. „Dinamo joaca numai pe teren. Fotbalistii si antrenorii ar trebui sa faca diferenta, nu acesti asa-zisi justitiari! Nu am nimic cu cei de la CFR, ii felicit pentru calificare, dar Dinamo a fost executata. Ce le pot spune eu acum jucatorilor mei?”. Simplu: ca n-ai putut face nimic!

Bratu l-a luat la pumni pe Prunea din cauza petrecaretului N’Doye

0

*Ziua si scandalul la Dinamo*

Inca un scandal la Dinamo, imediat dupa infringerea cu CFR Cluj. In timp ce colegii sai isi lingeau ranile in hotel, Ousmane N’Doye a parasit stabilimentul unde era cazata echipa si s-a oprit intr-un club de noapte din Cluj. Enervat ca nimeni nu are curajul sa deschida gura in legatura cu escapada senegalezului, Florin Bratu a pornit singur la atac, injurind de mama focului staff-ul tehnic si conducerea. Aflat prin preajma, managerul general Florin Prunea i-a spus sa isi vada de treaba, reactie care a avut drept efect scoaterea din pepeni a fotbalistului. „Ce-ai zis, ma?”, l-ar fi intrebat Bratu pe Prunea, dupa care s-a repezit cu pumnii asupra fostului international. Ulterior, sefii dinamovisti au luat masuri: N’Doye si Bratu, exclusi din lot pentru partida cu Bistrita, de miine, ambii fiind trimisi la Bucuresti cu doua curse de linie diferite.

1. Dinamo pleaca spre Bistrita via Cluj
Miine, Dinamo joaca la Bistrita, iar conducerea a decis ca echipa sa ramina in Cluj dupa meciul de cupa cu CFR. De acest traseu (Bucuresti – Cluj – Bistrita) au fost instiintati si jucatorii, iar N’Doye a stiut ce program trebuie sa isi faca.

2. „Yssouf, ce facem dupa meci?”
Inaintea partidei din „Gruia”, senegalezul s-a intretinut pret de citeva minute cu atacantul gazdelor, Yssouf Kone. O intrebare („Ce facem, Yssouf?”) si un raspuns asteptat („Ne vedem la mine dupa meci”), iar N’Doye a fost multumit.

3. Petrecere in Kharma
La hotelul unde era cazata delegatia „ciinilor”, N’Doye n-a pierdut prea mult timp si a plecat spre locuinta ivorianului Kone, aflata undeva in apropierea hotelului. Gasca – din care mai faceau parte dinamovistii D.Kone si Diabate – a facut o mica escala acasa la Kone, iar apoi s-a dus glont spre clubul „Kharma”.

4. Rabufnirea lui Bratu
Se zvoneste ca, ieri dimineata, Bratu l-ar fi intrebat pe antrenorul Ţalnar de ce nu ia nicio masura impotriva senegalezului si pentru ca „Ţintarul” incepuse sa se bilbiie i-a strigat in fata ca este un „las” si un „fricos”. In acel moment a aparut Prunea, care i-a transmis fotbalistului sa stea in banca lui si sa nu mai ceara pedepse pentru colegi. Atit i-a trebuit atacantului, Bratu luindu-l la pumni pe managerul „ciinilor”.

5. Jucatori exclusi din lot
Stupefiat in aceeasi masura de nesimtirea lui N’Doye si de tupeul lui Bratu, antrenorul Cornel Ţalnar a decis sa-i excluda pe amindoi din lot. Ieri dupa-amiaza, N’Doye s-a urcat intr-un avion cu destinatia Bucuresti, in timp ce lui Bratu i s-a cumparat bilet la o alta cursa de linie, pentru ca jucatorii sa nu calatoreasca impreuna. Dinamo a ramas in Ardeal sa pregateasca partida de miine.

*Greva la Dinamo?!*
Situatia de la Dinamo tinde sa degenereze dupa ce, ieri dupa-amiaza, Florin Bratu a facut o declaratie soc. „Le multumesc celor cinci-sase colegi care mi se vor alatura joi seara, ii astept la Bucuresti, iar marti vom face o conferinta de presa alaturi de Giovanni Becali, in care vom spune ce se intimpla la Dinamo”, a declarat Bratu. Atacantul s-a intors de la Cluj, in timp ce colegii sai au ramas in Ardeal, pentru meciul cu Gloria de la Bistrita. Daca Bratu stia ce spune, ar insemna ca mai multi dinamo­visti o vor pune de o greva!

Laurentiu Teodorescu

Deci, se poate! Nu se poate!

0

*Dincolo de erorile unora, in revansa CFR Cluj – Dinamo s-a jucat un fotbal antrenant si de calitate. Inca o data, arbitrul Alexandru Tudor a facut praf un meci*

CFR CLUJ – DINAMO 2-1
Goluri: N.Dica ’51, Traore ’78/ A.Cristea ’74. Eliminat: Edimar ’46.
CFR Cluj: Nuno Claro – Panin, Piccolo, Alcantara, Edimar – E.Dica, G.Muresan, N.Dica (’69 Dani), Culio – Deac (’53 Leo Veloso), Traore (’80 Bud).
Dinamo: Cr.Munteanu – Molinero (’70 Ad.Cristea), Scarlatache, Moti, Pulhac – Torje, N’Doye, Bostina (’46 D.Kone), Alexe – A.Cristea, Niculae (’77 Niculescu)

*Deci, se poate!*

Din returul semifinalei cu CFR, Dinamo a ramas cu satisfactia de a fi parte implicata in poate cel mai frumos meci din 2010 jucat in România. Miercuri seara, la Cluj, trupa lui Ţalnar a fost eliminata din Cupa României la capatul unei partide inceputa prost si terminata in forta, forcing insuficient, totusi, pentru a modifica tabela de marcaj. Gazdele s-au impus cu 2-1 (dupa 1-1 la Bucuresti) si au obtinut a treia calificare consecutiva in finala, inca un pas spre realizarea celui de-al doilea event din ultimii trei ani.

*Dinu s-a uitat la „Cascadorii risului”*

Bezmeticii fundasi dinamo­visti (cu Moti lider de grup) l-au convins pe Cornel Dinu sa-i compare cu eroii rubricii de pe vremuri, „Cascadorii risului”: „Avem aparatori fara certificat de aparare. Al doilea gol pe care l-am primit a fost de «Cascadorii risului», patru fotbalisti faceau marcaj de gura-casca. La golul lui Traore erau acolo patru jucatori care nu aveau nicio legatura cu faza res­pectiva, au sarit pe sub minge, exact ca la Urziceni. Este hazoasa aceasta capacitate defensiva. Iar la primul gol, Dica a fugit singur pe centru, fundasii lui Dinamo fiind pierduti pe drum”. Concluzia lui Dinu este ca finul Ţalnar nu poate face minuni: „Din pacate, Dinamo are doar 10-11 fotbalisti pe care se poate baza, pe cind CFR, de exemplu, are un lot complet, cu dubluri egale valoric pe toate posturile”.

*Ţalnar e multumit: „Dinamo si-a atins obiectivul”*

Chiar daca echipa a ratat calificarea in semifinalele Cupei României, iar titlul de campioana reprezinta un vis frumos, antrenorul lui Dinamo este multumit de rezultatele obtinute pina acum. In urma eliminarii de miercuri, Cornel Ţalnar a tras linie: „Per total, cred ca ne-am atins obiectivul in acest sezon, pentru ca am plecat de pe locul 8 sau 9 in retur si sintem ca si calificati in Europa League”. Despre jocul cu CFR, „Ţintarul” a declarat ca echipa sa n-a avut suficienta sansa pentru a elimina liderul campionatului: „Repriza a doua a fost la discretia lui Dinamo, dar s-a jucat fotbal doar vreo 20-30 de minute pentru ca cei de la CFR au stat mai mult pe jos. Una peste alta, ghinion teribil, Dinamo a ratat cit in sapte partide. In ultimele sase meciuri, cred ca am ratat vreo 40 de ocazii”.

*Fanii vor antrenor nou: Rednic sau Andone!*

Suporterii lui Dinamo au decis: vor schimbarea staff-ului tehnic si alungarea „elefantilor” din lot. Chibitii au si propuneri pe care doresc sa le inainteze actionarilor: „O restructurare totala a bancii tehnice este una dintre primele masuri care trebuie adoptate pentru ca in 2011 numele Dinamo sa mai spuna ceva in România. Din putinele variante rezonabile, ne oprim la doua nume. Mircea Rednic si Ioan Andone…”.

*La Cluj, Dinamo n-a cistigat decit cu Sanatatea!*

De la promovarea CFR-ului in prima liga, Dinamo n-a reusit sa cistige nici un meci pe terenul ardelenilor, fie ca s-a jucat in campionat, ori in Cupa României. Din sapte partide, dinamovistii au pierdut de cinci ori la Cluj si au scos doua rezultate de egalitate. In 2007, in optimile de finala ale Cupei, Dinamo a bifat un succes (scor 4-0) pe stadionul „Constantin Radulescu”, dar adversara era Sanatatea Cluj.

*Dinamo – al 3-lea sezon fara nici un trofeu cistigat*

Din 2007, echipa Dinamo nu a mai cucerit nici un trofeu, ratind obiectivele impuse de conducerea clubului. Ultimul succes al „ciinilor” dateaza de pe vremea lui Mircea Rednic: acum trei sezoane, Dinamo cistiga titlul in Liga 1 cu sase puncte avans fata de Steaua. De atunci, esecuri pe banda rulanta in ambele competitii:

2008: locul 4 in Liga 1 si eliminare in sferturile Cupei (0-1 cu Dacia Mioveni)
2009: locul 3 in Liga 1 si eliminare in semifinalele Cupei (1-4 cu FC Timisoara)
2010: locul 6 in Liga 1 si eliminare in semifinalele Cupei (1-1 si 1-2 cu CFR)

15 de euro va incasa fiecare fotbalist de la CFR in eventualitatea cistigarii Cupei României.

*Nu se poate!*

Faza care a stirnit scandalul dupa meciul de la Cluj a avut loc in minutul 60, la scorul de 1-0 pentru CFR. Andrei Cristea a intrat in careul gazdelor, fiind faultat clar de Alcantara. In loc sa dicteze penalty, arbitrul Alexandru Tudor l-a avertizat pe atacantul dinamovist cu un cartonas galben, pentru simulare! Decizia l-a scos din sarite pe Cristi Borcea, care din indepartata America a cerut scoaterea „centralului” bucurestean din arbitraj.

*Un bufon labil psihic*

„Dinamo a pierdut campionatul din cauza arbitrilor, acum si Cupa României. Ce sa mai faca Tudor ca sa demonstreze ca nu are valoare de Liga 1? Nu se poate ca acest Tudor sa-si bata joc si de Liga 1, si de Liga 2, si el sa continue sa arbitreze. Este incredibil cite ocazii am ratat, insa in final ramine prestatia acestui bufon, care si-a trecut in palmares inca un meci pe care il strica. El este labil psihic. Nu a existat sezon in care sa nu fi facut praf 4-5 meciuri. O sa ridic problema in Comitetul Executiv, cred ca sint cel putin cinci cluburi care il recuza pe acest bufon”, a declarat Borcea.

*La munca, nu la-ntins mina!*

Arpad Paszkany, patronul lui CFR, a avut o replica dura fata de acuzele dinamovistilor. „Trebuia sa le dam 5-6 goluri! Sint penibili, oamenii mici, cu caracter mic, intotdeauna cersesc! De asta sint in spatele nostru si nu reusesc nimic. Mai bine ne-ar stringe mina si-ar pleca acasa sa mai cistige niste puncte”, a spus Paszkany.

„Pot sa spun fara sa mai vad vreo caseta: a fost penalty clar. Din pacate meciul s-a terminat 2-1. Cupa, gata, la anul!” – Andrei Cristea

*Factor de protectie: CCA*

Cel mai protejat arbitru din lume traieste in România si se numeste Alexandru Tudor. Numai in acest sezon, „Brad Pitt” a facut praf cinci meciuri in Liga 1 si unul in Liga 2, fara a fi pedepsit. De fapt, a fost: a stat, in total, doua etape. Asta in timp ce Augustus Constantin, Alexandru Deaconu si Istvan Kovacs au fost opriti de la delegari de la patru etape in sus, culmea! pentru greseli mai putine. Motivul l-a dezvaluit Ioan Igna, asa-zisul presedinte al CCA: „Tudor este intr-o grupa valorica foarte buna la UEFA si daca l-am retine de la delegari nu ar mai fi in forma pentru a fi delegat la meciuri internationale. Tudor e in acest moment un bun al arbitrajului românesc si trebuie sa-l tratam ca atare!”.

Tudor a avut si decizii bune la meciul din Gruia, una dintre ele fiind eliminarea lui Edimar. Brazilianul l-a faultat dur pe D.Kone si a vazut direct cartonasul rosu.

Laurentiu Teodorescu & Marius Gherghe