Hristos a Inviat! Adevarat a Inviat! Cioc-poc – oul s-a spart… Si ca si cum acesta ar fi fost semnalul asteptat, toata lumea a dat navala spre parcurile din Bucuresti. O lume pestrita, compusa in majoritate covirsitoare din pirande, pitipoance si cocalari, care s-au bulucit sa-si etaleze prostul gust in Parcul Herastrau, devenit brusc neincapator si sufocant. Sufocant din cauza zecilor de “gratare” unde oameni ghiftuiti faceau cozi interminabile pentru un mititel stropit neaparat c-o bere. Neincapator din cauza vinzatorilor ambulanti, care de care mai tuciuriu, care-si vindeau jucariile kitsch-oase sau mincarea neambalata, la pret de dumping, direct de pe pavajul crapat si plin de praf sau de la tarabe infecte. Cit despre siguranta copiilor, nimeni nu era interesat, inghesuiala fiind de nedescris in asa-zisul parc de distractii, la “masinutele” ruginite si aproape dezmembrate. Iar toata lumea (afaceristilor mai mult sau mai putin autorizati) parea multumita, de unde am tras concluzia ca niciun reprezentant al OPC sau al Primariei nu le-a stricat ghiseftul. Tot acest tablou “colorat” era vegheat de politia calare ce se plimba agale pe aleile intesate de rolleri, biciclisti, copii, pensionari si pirande in lameuri, intr-o atmosfera de bilci pur românesc.Si totul se intimpla in ograda primarului Oprescu, care nu demult promitea ca vrea sa reinvie Micul Paris. Din ce se vede a reusit sa reinvie doar mahalaua.
S. Manolache
Ţigania lui Oprescu
Nastase, rebranduit de mite si catei
Adrian Nastase: „Nimic nu spune mai bine «Hristos a Inviat» decit primul sunet de oua ciocnite” . Cugetarea nu a mai fost graita de la tribuna Parlamentului, de unde fostul premier ne invita pe toti sa-i numaram ouale, ci a fost postata pe blog. Chiar daca este vorba de un context pascal, pare ca totusi Adrian Nastase chiar este macinat de problema oualor. Intregi sau mai ciocnite, dupa cum sint vremurile (politice). Odata ajuns insa pe blogul fostului lider PSD, descoperi ca acesta a reusit sa-si dreaga imaginea cu ajutorul animalutelor. De la Cornu. Daca el a gindit-o, bine a gindit. Daca cineva l-a invatat, bine l-a invatat. Sigur este ca pisicile (superbe!) si cateii care misuna printre picioarele lui Nastase reusesc sa-l umanizeze pe acesta asa cum nicio firma de consultanta top, fie ea si bastinasa sau americana, n-a reusit sa faca pentru politicianul cu acelasi nume. N-or putea mitele si cateii sa-l faca presedinte de partid sau de tara, dar macar ii ridica putin cota de popularitate printre iubitorii de animale.
Mitul flamindului
Doua harfe enervante rau, pe televizoare, in armonia asta pascala.
1. Un bou de sofer a batut un om (nu un batrin, cum au aberat reporteritele, ca la 62 de ani nu esti batrin), pe trecere de pietoni, pina l-a omorit. Imediat, a inceput circul mediatic. S-a propus sa fie amendati, castrati, scalpati si soferii care injura pietonii. Sint in culpa. Si eu sictiresc, cu voluptate, pietonul român. Asta pentru ca nu exista javra mai mare decit el. Pe zebra, dinsul isi povesteste viata la celular, gesticuleaza, merge mai incet ostentativ, iar eu trebuie sa astept si sa nu-i zic de ma-sa. Imi pare rau, nu pot.
2. Presa româna s-a isterizat pentru ca era sa fie numit Bogdan Sida, nepotul lui Videanu, functionar la ambasada noastra din Paris. Daca era dupa mine, il puneam direct ambasador. Nu glumesc si argumentez. Pentru ca Sida stie franceza de bulevard, de combinatie, n-ar fi exclus sa ciupeasca si din aia literara, cunoaste Parisul si, mai presus de toate, are matul plin. Nu ii e foame, nu s-ar minji la o spaga mica sau la deconturi de bisnitar elitist. Asa proceda un mare intelectual, ministru valah plenipotentiar la Paris, care cumpara zilnic foie gras-ul cel mai smecher, 50 de grame de caviar in ambalaj de bijuterie si o sampanie de la mama ei, totul sarind de 800 de euro, bagati in contul Ministerului de Externe. Sida n-avea nevoie sa se preteze la asemenea ciungarii. Dar vorbesc degeaba. In România, cimentam in continuare mitul flamindului, iar satulul nu are niciodata dreptate. E aceeasi tara in care personajul Petre Petre, violatorul din „Rascoala” lui Rebreanu — a avut si romane mai fericite — e personaj pozitiv, iar victima, Nadina, trebuie demonizata, fiindca avea bani.
Si internautii il enerveaza pe Boc
*Cum il enerveaza nevasta pe Boc? Ii pune cheile pe frigider.*
Mai nou, nu numai nevasta il enerveaza pe premier, ci si internautii. Acestia, auzind ca lui Boc i s-a facut de Facebook si Twitter (“Asa cum nu mai exista tinar fara calculator, nici politician fara blogger, fara blog, asa ca e posibil sa deschid in perioada urmatoare. Si Facebook si Twitter”), n-au mai asteptat ca seful Executivului sa-si deschida conturile si l-au “daruit” cu doua adrese false. Enervat, Emil Boc s-a dezis grabnic de cadou prin vocea purtatorului de cuvint al Guvernului, Ioana Muntean.
O Prima Doamna refuzata de… Woody Allen!
Veleitatile artistice ale Primei Doamne a Frantei, Carla Bruni-Sarkozy, au primit o grea lovitura din partea regizorului american Woody Allen, care a refuzat sa-i acorde principalul rol feminin in viitoarea sa productie cinematografica. Pentru pelicula ale carei filmari vor incepe in luna iulie la Paris, Woody Allen a preferat-o pe mai tinara Marion Cotillard, care a luat un Oscar, un Glob de Aur si un premiu BAFTA pentru „La Vie en Rose”, film in care a jucat rolul cintaretei Edit Piaf. Motivatia lui Woody Allen – care inca nu a binevoit sa spuna nimanui cum se va numi urmatorul sau film – este urmatoarea: „Carla Bruni nu e o femeie care isi cistiga existenta ca actrita – ea e o Prima Doamna”. O Prima Doamna care izbutise sa-si convinga sotul sa uite ca e presedinte si s-o lase sa joace in film, orice-ar zice presa din Hexagon…
Alin Brincoveanu
Sinziana Buruiana, in relatii ostile cu apa si sapunul
Sa omori citeva chinchille ca sa ai ce etala pe Dorobanti e de porc. Si mai de porc, insa, e sa omori citeva chinchille degeaba. Asa s-a intimplat la o prezentare de moda recenta, cind designerul Dan Chiriac a imbracat-o pe Sinziana Buruiana intr-una dintre hainele de blana semnate de el. „Sinziana e plinuta si toata transpiratia ei s-a imprimat in blana. In plus, era data si cu o tona de fond de ten si ce a iesit a fost un dezastru. Nici macar nu a fost in stare sa tina blana bine pe ea, a mototolit-o ca pe un prosop. S-a ales praful de ea si o asemenea piesa costa 10.000 de euro. Nu mai am ce sa fac. Nu pot sa scot asa ceva la vinzare. Sinziana sa se mai spele, ca altfel toti designerii vor lucra cu ea in paguba”, a declarat Dan Chiriac. Oricum, nici marele creator de blanuri din chinchilla, nici Sinziana, nu merita compatimiti. De plins sint bietele animalute care, dupa ce ca au fost expediate fortat in lumea celor drepti, mai trebuie si sa se impace cu gindul ca invesminteaza o ‘’pupaza’’ certata cu apa si sapunul.
Alexandra Cochinescu
Catalin Botezatu, acest veteran al dansului
In ultimul timp, Catalin Botezatu s-a aflat in centrul atentiei, mai putin datorita ispravilor sale in haute-couture si mai mult din cauza unor ipostaze picante sau de-a dreptul scandaloase. Fanii emisiunii “Dansez pentru tine” au avut serioase dubii cu privire la calitatile lui de dansator, Bote (44 de ani) fiind cel mai in virsta concurent din istoria emisiunii de la Pro TV. Iata, insa, ca aparentele au fost inselatoare, ca de fiecare data. Chiar in prima seara a noului sezon, Bote si Liuba s-au cocotat in fruntea clasamentului, in ciuda faptului ca designerul si-a dislocat umarul si a ajuns in spital. Scandalul declansat de vizita Biancai Dragusanu la fotbalistul Cristea l-a consumat atit de tare pe Bote, incit a picat pe locul al patrulea, in saptamina urmatoare. Intre timp, a ajuns din nou la spital, fiindca i-au slabit ligamentele de la genunchi, iar rotula a inceput s-o ia la vale. Cu toate acestea, dupa etapa de saptamina trecuta, Bote si Liuba se afla pe treapta a doua a podiumului. Si asta, in conditiile in care, la proba de vals lent au dansat, intr-adevar, pe “o piesa foarte naspa” (citat din Botezatu). In schimb, desi il chinuiau ligamentele crapate, Botezatu a fost neobisnuit de vioi la dansul banatean, incasind doi de 10 din partea juriului. Iata ca, dupa toate frivolitatile mai mult sau mai putin publicitare, designerul cunoaste gloria pe care ti-o aduce vointa, efortul si spiritul de sacrificiu. O lectie pe care, speram, o va retine.
O. Kila
Prietenia perfecta: un ciine, o pisica si trei micro-purcei
Este genul de prietenie care ar transforma un film pentru copii de la Hollywood intr-un adevarat blockbuster: o pisica, un ciine si trei micro-purcei au devenit cei mai buni prieteni si traiesc fericiti intr-o casa din Christchurch, Marea Britanie. Purcelusii Pip-squeak, Serge si Manuka isi impart culcusul si castronul cu lapte impreuna cu pisica Hector si catelusa Daisy, iar stapina Jane Croft spune ca cei cinci amici se distreaza de minune impreuna. Jane are in total 90 de micro-purcei pe care-i creste si comercializeaza, iar ocazional le mai permite si acestora sa se joace alaturi de „gasca vesela”, insa cei trei enumerati mai sus sint preferatii sai. Micro-purceii au devenit o adevarata moda printre celebritati, care sint dispuse sa plateasca intre 620 si 1.400 de euro doar pentru a avea un „Ghita” miniatural ce poate fi transportat chiar si intr-un buzunar.
Ana-Maria Calciu
Sharp creeaza ecrane 3D pentru telefoanele mobile
O noua generatie de telefoane mobile 3D, ce nu necesita purtarea unor ochelari speciali, ar putea iesi pe piata pina la sfirsitul acestui an. Producatorul japonez de electronice Sharp a prezentat la sfirsitul saptaminii trecute un ecran LCD tridimensional, ce are insa dezavantajul ca masoara numai 7,6 centimetri si trebuie tinut la o distanta de minim 30 de centimetri fata de ochi, pentru ca imaginea 3D sa fie perceputa corect. Compania a mai prezentat si un ecran cu tehnologie touch, ce poate derula o fotografie 3D dupa alta, dar si un display conectat la o camera video ce iti prezinta in 3D imaginile inregistrate. Noua tehnologie ar putea fi integrata in telefoanele mobile, dictionarele electronice si camerele foto digitale din Japonia incepind chiar din luna septembrie a acestui an. Sharp a reusit crearea acestui ecran folosind tehnologia parallax, prin dispunerea imaginilor diferite pentru fiecare ochi in parte, pentru a oferi iluzia de tridimensional.
Ana-Maria Calciu
Angelina si Brad – o relatie compromis(a)?
Se pare ca mitul unei alte relatii ce parea indestructibila, e pe cale sa fie demontat. Surse apropiate cuplului format din cei mai frumosi oameni de pe Terra dezvaluie ca relatia acestora nu este decit un fals. Conform acestora, relatia dintre Brad si Angelina nu e decit un compromis facut de dragul carierei si al imperiului pe care acestia il cladesc. Fostul bodyguard al Angelinei afirma ca de foarte multe ori cei doi dorm in camere separate si ca frumoasa actrita il critica mult prea des pe Brad. De asemenea, fostul angajat spune ca Pitt a devenit terifiat de apelurile telefonice ale Angelinei, care nu sint decit niste amanuntite interogatorii carora acesta trebuie sa le faca fata exemplar. Bravo Angie, asta e atitudinea corecta fata de un barbat!
Lavinia Iftime
Goal.com umbla cu ciorile vopsite
Site-ul britanic goal.com si-a cerut scuze dupa ce a dat voit cu bita in balta, intr-un material postat vineri, anuntind ca antrenorul Ioan Andone a preluat echipa Rapid Bucuresti, “o formatie careia i se mai spune si «Ciorile Vopsite»”. Ieri, redactia goal.com a remis un comunicat de presa, in care mentioneaza ca formularea “Ciorile Vopsite” a aparut accidental. “O versiune anterioara a acestui articol continea ceea ce «goal.com» realizeaza ca este o insulta etnica. Respingem absolut toate formele de rasism si discriminare etnica si cerem scuze sincere cititorilor din România si din alte colturi ale lumii pentru folosirea, accidentala, a acestei fraze inacceptabile”, se mentioneaza in comunicatul cu pricina.
In articolul de pe site, datat vineri 2 aprilie, in loc de “Ciorile Vopsite”, apare acum “clubul granata”, dar gafa ramine.
G.G. Corsicanu
Dinel Staicu, linga Kim Jong-Il. De fapt, sub!
Fostul patron al Universitatii Craiova, Dinel Staicu, a devenit subiect pentru jurnalistii de la “Sky Sports Magazine”. Nu, nu l-a facut tigan! Englezii doar l-au inclus intr-un top al celor mai excentrici 20 de conducatori din fotbal din lume, olteanul – mare fan al lui Nicolae Ceausescu – fiind plasat pe pozitia a 14-a. “Dinel Staicu este detinatorul unui parc tematic si al unui muzeu dedicat fostului dictator Ceausescu”, scrie “Sky Sports Magazine”, dupa o ampla documentare copy-paste din presa româneasca. Exista si o eroare in relatarea britanicilor: “Staicu a parasit, intre timp, Universitatea, dar a revenit in fotbal dupa ce a cumparat SIF Oltenia”, scrie sursa citata, confundind Societatea de Investitii Financiare Oltenia cu “sifoanele” din fotbal. Altfel, topul “Sky” include magnati la fel de excentrici precum românul nostru, de fapt mai excentrici, din moment ce sint mai bine plasati. Exista, asadar, Silvio Berlusconi (premierul Italiei si patronul clubului AC Milan), Bernand Tapie (ex-conducator al echipei Olympique Marseille) si Jesus Gil y Gil (fost proprietar al gruparii Atletico Madrid), ultimul decedat, saracul! Liderul incontestabil al clasamentului este Kim Jong-Il care, in calitatea sa de presedinte al Coreii de Nord, “patroneaza”, evident, si echipa nationala. De altfel, dictatorul nord-coreean se considera artizanul calificarii echipei nationale la Cupa Mondiala din Africa de Sud.
Frunza verde trei Skyeti
Peruanul Guerrero joaca “sticla” cu suporterii lui SV Hamburg
Atacantul peruan al formatiei SV Hamburg, Paolo Guerrero, a reactionat violent la insultele adresate de un spectator dupa remiza de duminica seara, 0-0 cu Hannover, aruncind cu o sticla care l-a lovit pe suporter in cap. Vestea buna e ca sticla era din plastic, iar vestea proasta e ca fanul respectiv l-a jignit profund, spunindu-i sud-americanului textual: “Porc homosexual, du-te inapoi in Peru!”. Incidentul a avut loc la citeva secunde dupa fluierul de final al meciului SV Hamburg – Hannover, scor 0-0, partida in care fotbalistii antrenati de Bruno Labbadia au asediat in continuu poarta lui Hannover, dar mingea a refuzat sa intre in poarta. Guerrero se pregatea sa intre la vestiare, cind a fost insultat de un spectator din tribuna. Potrivit imaginilor difuzate de canalul de televiziune Sky, atacantul – revenit dupa sapte luni de absenta, din cauza unei accidentari – a aruncat sticla galbena pe care o avea in mina in directia suporterului, acesta fiind lovit in cap, dar foarte probabil si la cap. Guerrero, intrat dupa pauza in locul lui Van Nistelrooy, a ratat in finalul disputei o sansa unica, reluind ca cu bivol, din cinci metri, peste poarta. Guerrero va face obiectul unei proceduri disciplinare interne, scrie Bild, care gazduieste si declaratia presedintelui gruparii SV Hamburg, Bernd Hoffmann: “Este ceva ce nu trebuia sa se intimple. In niciun caz, indiferent ce i s-a spus! Este inacceptabil, iar Guerrero va suporta consecintele”.
Bruno Labbaria
Dintr-o data, Hizo n-a mai vrut sa poarte “sapca”
Viorel Hizo (63 de ani) si-a prezentat ieri demisia din functia de manager general al formatiei Universitatea Cluj, drept pentru care, de acum inainte, de pregatirea Universitatii se va ocupa antrenorul principal Cristi Dulca, altfel un tip cu calitati de secund remarcabile. La “Sepcile rosii”, Hizo a fost angajat – sa-l calce pe Dulca pe bataturi – in luna decembrie 2009, iar cu el pe banca, “U” a obtinut doar doua victorii din patru jocuri, pierzind pe teren propriu cu FC Bihor (1-2) si remizind cu Gaz Metan Craiova (0-0). Echipa clujeana se afla pe locul cinci in seria Vest a ligii secunde, iar “Dulaul” intr-o binemeritata vacanta.
Cozoroc tronc
La zi – stiri pe scurt
*Arestati pentru clonare de carduri*
Trei tineri români au fost arestati in Marea Britanie dupa ce au montat pe bancomate aparatura de copiere a datelor de pe carduri. Politistii au fost sesizati de un barbat care a detectat ceva ciudat cind a folosit bancomatul. Autoritatile au gasit un dispozitiv de marimea unui pachet de tigari care inregistra datele de pe cardurile introduse in ATM si un altul deasupra tastaturii, unde se introduce codul PIN. Cei trei români, in virsta de 21, 26 si, respectiv, 27 de ani, au fost arestati pentru infractiuni informatice si clonare de carduri.
*Mai putine infractiuni si accidente de Paste*
Numarul infractiunilor si al accidentelor in perioada Pastelui a scazut fata de anul trecut. In perioada premergatoare Pastelui si in noaptea de Inviere nu au fost inregistrate evenimente deosebite, iar infractiunile savirsite cu violenta si cele de natura judiciara au fost cu mult reduse datorita prezentei politistilor. In perioada sarbatorilor politistii au fost prezenti atit in zona lacasurilor de cult, minastirilor si bisericilor din tara, cit si in alte zone cu potential criminogen, unde au actionat echipaje special constituite. Accidentele grave au fost si ele cu 40 mai putine fata de aceeasi perioada a anului trecut, cele mai multe fiind cauzate de viteza excesiva, neadaptata conditiilor de drum si traversarile neregulamentare ale pietonilor.
*A spart un bar si a furat alcool si tigari*
Un român care a spart un bar din care a furat alcool, automatul de tigari si un televizor a pledat vinovat in fata Curtii din Worcester, sentinta urmind sa fie pronuntata la sfirsitul lunii aprilie. Procurorul de sedinta a sustinut ca românul nu a avut nicio intentie de a merge la etaj, unde dormeau proprietarul barului si familia acestuia. Românul a furat din bar o mare cantitate de alcool, automatul de tigari si televizorul. Tomescu, in prezent eliberat conditionat, isi va afla sentinta in 30 aprilie.
*O fetita de cinci ani si parintii acesteia au murit intr-un incendiu*
O fetita de cinci ani si parintii acesteia au murit intr-un incendiu care a distrus casa in care se aflau cei trei, pompierii stabilind ca incendiul a izbucnit, cel mai probabil, de la o luminare uitata aprinsa. In urma incendiului, o familie, respectiv mama in virsta de 30 de ani, tatal de 31 de ani si fiica celor doi, in virsta de cinci ani, au murit. Bunicii copilului, care se aflau si ei in casa in momentul izbucnirii incendiului, au scapat cu viata, ei fiind transportati de echipajele SMURD la Unitatea de primiri urgente a Spitalului Judetean Ploiesti. In conditiile in care casa in care se aflau victimele era o casa batrineasca, cu tavan din lemn, cel mai probabil tavanul s-a incins si a luat foc.
Pensiuni turistice facute scrum
Trei pensiuni din Moeciu de Jos, judetul Brasov, au ars din temelii, ieri dimineata, fara a se inregistra victime. Incendiul a izbucnit in jurul orei 05.00 la o pensiune din localitate, cauza probabila fiind un scurtcircuit la centrala termica.
Din cauza vintului puternic de la acea ora, flacarile s-au extins la alte doua pensiuni aflate in constructie, din apropiere Pompierii au intervenit cu sase autospeciale, incendiul fiind stins dupa mai bine de cinci ore. „A fost o interventie extrem de dificila, pe de o parte din cauza vintului puternic care intetea flacarile si pe de alta parte din cauza lipsei unei surse de apa in apropiere. Dar s-a reusit localizarea focarului, dupa circa trei ore, si incendiul a fost lichidat dupa alte doua ore. A existat si pericol de explozie, deoarece erau citeva butelii de aragaz in imobilul unde a izbucnit incendiul, dar acestea au fost scoase la timp. Nu au existat victime”, a declarat Stelian Rechitean, seful Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Brasov. Pensiunea de unde a izbucnit incendiul a ars in proportie de 80 la suta, iar celelalte doua aflate in constructie au ars in proportie de 60-70 la suta, a mai spus sursa citata.
Nici una dintre cladiri nu era asigurata, proprietara pensiunii de la care a pornit incendiul declarind ca nu a mai avut bani si pentru asigurare.
Puternic cutremur in Mexic, resimtit pina in Las Vegas
Un cutremur violent cu magnitudinea 7,2 s-a produs duminica la ora 22.40 GMT (ieri, 01.40, ora României) in statul mexican Baja California. Epicentrul seismului a fost localizat la 18 km de Mexicali, o localitate cu 900.000 de locuitori, situata in apropierea granitei dintre Statele Unite si Mexic. La Mexicali, unde a fost decretata starea de urgenta de guvernatorul statului Baja California, cel putin o cladire s-a prabusit si altele, publice si private, au fost avariate, cutremurul provocind moartea a cel putin doua persoane si ranirea usoara a altor o suta. Seismul, care a durat, potrivit mai multor martori citati de presa locala, intre 30 si 45 de secunde, a fost suficient de puternic pentru a zgudui cladiri din Los Angeles si San Diego, precum si din Phoenix (Arizona) si Las Vegas (Nevada), precum si statul Mexican Sonora. Cutremurul de duminica este cel mai puternic din California dupa 1992. El a fost urmat de patru replici, la un interval de citeva minute una dupa alta, cea mai puternica avind o magnitudine de 5,1 pe scara Richter.
Tony Blair nu-i bun de bucatar
Simbata dimineata, fostul premier britanic Tony Blair s-a apucat sa faca piine prajita. Cum intr-ale bucatarelii se pricepe mai putin decit intr-ale politichiei, piinea a fost transformata in scrum. Si in mult, mult, fum… Fumul care iesea din prajitorul de piine a declansat automat sistemul de alarma al casei de la tara a familiei Blair din Wotton Underwood (localitate situata in sud-estul Angliei). Iar cum proprietatea care dateaza din secolul al XVII-lea si care este clasata monument istoric este permanent monitorizata de departamentul local de pompieri, patru autospeciale au fost de urgenta trimise la locul “accidentului”, pentru a constata “ce si cum”. Degeaba sotia fostului premier, Cherie Blair, a sunat la pompieri pentru a le spune ca „este doar fum, fara foc, si ca este inutil sa se deplaseze”, autospecialele tot nu au fost intoarse din drum. Prilej cu care pompierii au putut lua act de ‘indeminarea” lui Tony Blair…
Eduard Negru
Atentatoarele din metroul moscovit au fost identificate
Prima dintre cele doua “vaduve negre” care au ucis, in urma cu opt zile, 40 de persoane in metroul din Moscova a fost identificata de autoritatile ruse ca fiind Djennet Abdurahmanova, vaduva in virsta de 17 ani a combatantului rebel Umalat Magomedov, impuscat intr-o operatiune speciala la 31 decembrie.
Cotidianul moscovit “Kommersant” a publicat o fotografie a acestui cuplu, infatisind o fata cu capul acoperit si imbracata in intregime in negru, cu o fata foarte tinara, inlantuita de un tinar barbat, tinind amindoi o arma.
Djennet Abdurahmanova – al carei prenume este derivat din termenul arab „jannat”, care inseamna „paradis” – avea 16 ani cind l-a cunoscut, pe Internet, pe Umalat Magomedov, unul dintre apropiatii liderului rebel Doku Umarov, supranumit „emirul Caucazului”. Cealalta femeie-kamikaze este Mariam Magomedova, o tinara profesoara de informatica din republica autonoma Daghestan. Parintii ei – care au recunoscut-o dupa fotografie – au vazut-o pentru ultima oara pe Mariam pe data de 28 martie, cu o zi inaintea atentatelor din Moscova. Tinara si-a insotit mama la piata, dupa care i-a spus ca isi viziteaza o prietena – si nu s-a mai intors.
Cristian Codreanu
Codru-i frate cu românu’ si var primar cu micu’
A trecut si Pastele asta, retailerii si-au frecat miinile de bucurie, nu de alta, dar românul a dat iama in toate raioanele, ca asa se face cu 2-3 zile inainte de marea sarbatoare. Fiecare a scos din saltea banii pentru zile negre si a plecat la cumparaturi de petrecere.
Dupa un post precum cel din Saptamina Mare, stomacul trebuie bagat in draci. Acest lucru se realizeaza cel mai usor cu 40 de mici la caserola, niste pulpa de miel, putina pastrama, muschiulet, drob, oua fierte, ciocanele de pui, piept de pui, cirnati, cozonac si seminte, toate spalate din belsug cu vin si bere in cantitati industriale. Românul nu se joaca. El bea.
Dupa ce s-a impartit lumina, dis-de-dimineata, familiile harnice au luat drumul padurii, au tras pe dreapta unui drum national, au montat gratarul, scaunele de plastic si umbrela de plaja si au pus-o de o petrecere de pomina la buza tevii de esapament a vecinului de tarla, ca doar a inviat Hristos. Da cu micul si cu berea de dimineata pina seara.
Pentru ca marginea drumului e lunga si familiile cu gratar in dotare sint si mai multe, socializarea intre grupurile de petrecareti pe ritmul celor mai noi manele de top a fost inevitabila. Ba chiar au incins si un fotbal intre tabere, miza fiind o naveta de bere si doua baterii de vin.
Membrii mai batrini s-au delectat la o tabla pe patura in compania doamnelor in trening care spargeau seminte. La plecare, sticlele de plastic de 2l de bere, cutiile de pateu, caserolele de mici, cojile de oua si sticlele goale de vin au ramas in iarba ca simbol de avutie a familiei care a petrecut acolo.
Soferul cu ochii mici si rosii a fost oprit de Politia Rutiera, permisul suspendat pentru consum de alcool si amendat pe masura, dar ce mai conteaza, o data-i Pastele pe an!
Taical Gecsan
A ramas somer pentru ca si-a plimbat vacuta cu ambulanta
Un medic din Pakistan a fost suspendat pentru ca a transportat o vaca pe care a cumparat-o din tirgul de animale cu ambulanta. Animalul, sanatos tun, a fost priponit de bara metalica din interiorul vehiculului, a declarat Mohammad Akram, seful politiei din Tanda, localitatea unde medicul a fost prins. Doctorul conducea un dispensar dintr-un sat de la granita cu India si l-a pus pe soferul ambulantei sa-l ajute sa transporte animalul. Autoritatile sanitare au apreciat ca este un abuz in serviciu si l-au suspendat din functie.
Au trimis un mesaj cu «droguri de vinzare» unui politist
*Dealeri arestati din propria prostie*
Trei newyorkezi au fost arestati pentru trafic de droguri dupa ce au expediat, din greseala, un mesaj unui politist, prin care il informau ca au narcotice de vinzare. Mesajul era destinat unui potential cumparator, dar a fost expediat unui politist din Dutchess County, localitate situata la 80 de kilometri nord de New York. Traficantii au fost arestati dupa ce s-au intilnit cu agentul de politie care a pretins ca este cumparatorul cautat de cei trei. In urma actiunii, politia a confiscat 60 de pungulite cu heroina. „Ghinionul lor a fost norocul nostru”, a precizat sergentul Brett Orlich.
Cristian Chivu va fi tata pentru a doua oara
Capitanul echipei nationale a României si jucator al formatiei Internazionale Milano, Cristian Chivu, va fi tata pentru a doua oara, sotia sa, Adelina, fiind insarcinata. In privinta sexului viitorului membru al familiei Chivu, parerile sint impartite: Adelina isi doreste un baietel, iar Cristi ar vrea tot o fetita. Adelina si Cristian Chivu, care s-au casatorit in iulie 2008, au o fetita, Natalia, nascuta la 12 februarie 2009.
Sms-uri pascale
*Dincolo de cadouri, de petreceri… se afla adevarata semnificatie a Pastelui, incearca sa-i dai lumina si sa o traiesti cu adevarat. Hristos a inviat!*
Logic, adevarata semnificatie a invierii se afla doar in SMS-uri. Practic, asa a fost si transmisa vestea Invierii: Apostolul Petru a dat un mesaj in grupul lui de prieteni: “Ba, intratzi rpd pe FB k n-o sa credetzi cn e aici cu mine!!!”.
*Sa-ti fie viata pufoasa ca un cozonac, fara griji ca a unui miel, colorata ca un ou de Paste si luminoasa ca ZIUA INVIERII. HRISTOS A INVIAT!*
Superba comparatia, mai ales aia cu mielul, animalul pe care tocmai il bagi in tine dupa ce a dus o viata fara griji.
*Ou inrosit, miel rumenit, cozonac marit, Paste fericit.*
Acesta este un mesaj de tip spam special de sarbatori, cu marire de cozonac, nu ca alea din restul anului, cu marire de penis.
*Ţine minte! Poti sa te maturizezi, sa te cultivi, dar nu vei putea renunta niciodata la bunatatile mesei de Paste!*
Asa este, domnule Plesu.
*Cioc! Cioc! Astazi am iesit din ou special pentru tine, sa-ti urez un Paste fericit cu risete si voie buna.*
Eu unul, daca as primi asa ceva, mi-as imagina ca la usa ma asteapta un ou imens din care o sa iasa o stripperita, dar am impresia ca asta nu e exact in spiritul sarbatorilor pascale.
*Exista un iepuras care ne aduce fiecaruia dintre noi sentimentul sacru al Invierii Domnului.*
Ăsta banuiesc ca e iepurasul Dan Puric.
*Dupa un post atit de lung, iti doresc multe oua rosii, multi cozonaci si iepurasi de ciocolata! Paste Fericit!*
Multumesc, este practic ca si cum mi-ai dori “spalaturi stomacale fericite”.
Si daca pina acum nu v-ati filtrat suficient lista de prieteni si inca mai primiti astfel de SMS-uri, puteti sa le raspundeti cu traditionalul: “Fie ca la anul sa nu-mi mai trimiti mesaje atit de haioase”.
In Primera a inceput Saptamina Mare
*Pina la derby-ul cu Real Madrid, Barça infrunta in aceasta seara Arsenal Londra, in returul sferturilor de finala UCL*
100 de goluri a marcat Real Madrid in actualul sezon in toate competitiile (83 in campionat, 16 in Liga Campionilor si unul singur in Cupa Spaniei).
Spania traieste aceasta saptamina cu gindul la „El Clasico” de simbata, confruntarea titanilor Real si Barça. Trupa „merengues” este lider in Primera Division dupa ce a invins, duminica, in deplasare, scor 2-0 pe Racing Santander, in timp ce Barcelona ocupa pozitia a doua, la egalitate de puncte, diferenta fiind facuta, insa, la golaveraj: un gol in plus pentru Real. Culmea, catalanii puteau aborda marele derby de pe primul loc daca simbata n-ar fi incasat gol de la Athletic Bilbao (scor 4-1). Susaeta a inscris in minutul 77, reusita bascului dovedindu-se a fi decisiva in raminerea madrilenilor in fruntea clasamentului. In alta ordine de idei, Josep Guardiola are doua probleme de lot in aceste zile, accidentarile lui Zlatan Ibrahimovici si Gerard Pique. Tehnicianul Barcelonei nu va putea sa-i foloseasca pe cei doi in partida cu Arsenal Londra (astazi, pe Nou Camp, in returul „sferturilor” Ligii Campionilor), dar spera sa-i recupereze in vederea derby-ului de pe „Santiago Bernabeu”. La Madrid, „este liniste si pace”, scrie „As”, jucatorii antrenati de Manuel Pellegrini neavind alta preocupare decit sa se pregateasca la maximum pentru „El Clasico”.
Nico vrea titlul, Marica in Europa League
Cu patru goluri in ultimele trei partide, Ciprian Marica este omul momentului la VfB Stuttgart. Simbata, atacantul român a punctat in minutul 66 al meciului cu Borussia Monchengladbach, restabilind egalitatea pe tabela de marcaj. Golul victoriei „svabilor” cu 2-1 a fost inscris de Kuzmanovici, cu opt minute inainte de final. Succesul readuce Stuttgart in cursa pentru un loc de Europa League: VfB este pe 7 in Bundesliga, cu 44 de puncte, patru mai putine decit Werder Bremen, formatia de pe locul 5, ultimul care asigura participarea in Europa League l Duminica seara, internationalul Daniel Niculae a adus un punct echipei sale, AJ Auxerre, in confruntarea de pe teren propriu cu PSG. Niculae l-a invins pe Edel Apoula Bete, fostul sau coleg de la Rapid, cu un sut de la 10 metri, in minutul 11. Dupa 31 de etape, trei formatii au acelasi numar de puncte (57) in fruntea clasamentului: Olympique Lyon, Montpellier si Auxerre. Insa campioana en-titre, Bordeaux (pozitia a patra, cu 56 de puncte), are doua meciuri mai putin disputate si poate reveni pe primul loc in cazul unor victorii l In Italia, Dorin Goian nu l-a putut bloca pe „tancul” Maxi Lopez in derby-ul Siciliei, Catania – Palermo, scor 2-0, fundasul român fiind vinovat la golul de 1-0, reusit de fotbalistul argentinian l Aflat la al doilea joc in tricoul lui Standard Liege, Gheorghe Grozav nu a avut motive de bucurie dupa esecul din jocul cu Genk, scor 0-2, in cel de-al doilea meci din play-off-ul belgian l Imprumutat de Midtjylland in Rusia, la Alania Vladikavkaz, George Florescu a debutat, simbata, pentru noua sa echipa, in confruntarea de la Makhachkala, 0-2 cu Anzhi, evoluind timp de 83 de minute.