Acasă Blog Pagina 8234

«Buldogul» cel rau a ajuns «Labus»!!!

0

“Fluturas nu mai ai aripioare/Domnul conte ti le-a taiat…” Aaa, scuze, am incurcat fabula. De fapt, pe linga atita sictir existential, sefii Politiei din teritoriu si-au mai descretit si ei fruntile de sub caschete, dupa ce l-au procopsit pe propriul comandant cu o noua porecla.

Astfel, “Buldogul” cel rau a ajuns sa fie numit, in limbajul cifrat al subordonatilor, “Labus“. Nu, nici prin cap sa nu va treaca la vreunul ca noul apelativ vine cumva de la “intoxicarea” ca ministrul cam freaca menta in ultima vreme, lasind Internele pe dosarele a doi consilieri, si aia cica virusati de concurenta. De fapt, satui sa astepte ca Blaga sa redevina mina forte pe care o doreau de atita timp la conducerea ministerului, oamenii au taxat atitudinea sefului lor. Care in loc sa faca ordine in Politie, pare sa fi preluat modelul omologului de la Aparare, care stie sa execute frumos comanda “pas”. Daca vine de la Cotroceni.

*Spritul buclucas*

Blaga venise pe cai mari la conducerea Ministerului de Interne. Oamenii ii regretasera plecarea si il asteptau acum sa opreasca haosul dintr-o Politie in care doar interlopii mai au deplina incredere. Iar primele planuri confirmau ca, intr-adevar, Blaga este omul potrivit la locul potrivit. Numai ca, zic gurile rele, la un sprit buclucas cu niscai “pretini”, l-a luat gura pe dinainte . Dar “stropeala” fiind sfinta la români, barbatia ministrului a si ajuns la urechile cui nu trebuia. Si uite asa, pe motive de razmerita “anti-nutici” s-a hotarit ca “Buldogul” sa fie pus cu botul pe labe. Iar in loc de “tsunamiul” schimbarilor, Politia s-a ales doar cu “pacea rusinoasa”. Probabil, partile beligerante asteapta, asezate la pinda, sa-si dea la gioale dupa voia sufletului. Atita doar ca reprofilarea din mers a lui Blaga strict pe probleme de “descentralizare” a reprezentat pentru multi fideli din sistem doar un nou abandon in fata structurilor.

*“Am prieteni si dusmani…”*

Ca orice om, probabil ca si ministrul de Interne are, vorba manelei, prieteni si dusmani. Greu de spus insa de la care tabara s-a procopsit cu noua porecla. Cert este doar ca aceasta are sanse sa faca o cariera si mai fulminanta decit cea a predecesorului, zis si “Danut de la Galati” in urma genialei idei de a organiza staboruri prin sediile Politiei. Acum, ramine ca specialistii din sistem sa-i identifice exact si pe Azorica si Grivei! Ca element ajutator, dau din codite cu zel in fata stapinului. Oricine ar fi acesta…

Turismul mexican, ucis de baronii drogurilor

0

Pentru ca numai de la inceputul acestui an, peste 1000 de persoane au murit in timpul razboaielor drogurilor care devasteaza Mexicul, turistii straini au inceput sa ocoleasca aceasta tara. Ca urmare, turismul – odinioara una dintre cele mai productive ramuri ale economiei mexicane – este pe punctul de a ramine fara „obiectul muncii”. Pe masura ce baronii drogurilor (care detin adevarate armate personale) se imbogatesc, tour-operatorii saracesc. Si, odata cu ei, guvernul mexican, care nu mai are pe cine impozita. Duse sint frumoasele vremuri de odinioara, cind turistii lipsiti de griji petreceau pina in zori pe plajele din Acapulco sau Cancun. Iar cind statiuni ca Mazatlan devin scene ale schimburilor de focuri dintre politie si traficantii de droguri, nu e de mirare ca turistii prefera sa se orienteze catre alte destinatii…

Eduard Negru

Cutremur devastator in nord-vestul Chinei

0

Cel putin 400 de persoane au murit si alte 10.000 au fost ranite in urma cutremurului care a devastat provincia Qinghai din nord-vestul Chinei in noaptea de marti spre miercuri. Cutremurul a avut loc in comitatul Yushu, la ora locala 7.49 (2.49, ora României), la 380 de kilometri sud-sud-est de orasul Golmud si la o adincime de 46 de kilometri, conform USGS, care a precizat ca acesta a fost urmat, in decurs de jumatate de ora, de cel putin doua replici cu magnitudini 5,3 si 5,2. Institutul de geofizica american USGS a estimat magnitudinea la 6,9, in timp ce autoritatile chineze au apreciat ca seismul a avut o magnitudine de 7,1. Numeroase case s-au prabusit, strazile au fost blocate de alunecarile de teren si telecomunicatiile sint dificile in aceasta regiune situata in apropiere de Tibet si de provincia Sichuan, unde peste 87.000 de persoane au murit in urma cutremurului din 2008. Peste 85% din casele din localitatea Jiegu, cea mai apropiata de epicentrul cutremurului, s-au prabusit. Mii de persoane sint inca sub darimaturi, inclusiv elevii unei scoli de meserii. Pentru ca excavatoarele si alte utilaje grele nu pot ajunge pe strazile crapate de seism si blocate de mormanele de moloz, echipele de salvare si militarii trimisi la fata locului folosesc lopeti pentru a indeparta resturile. Pentru ajutorarea supravietuitorilor care ratacesc plini de rani prin frig, autoritatile provinciale au trimis haine si 5000 de corturi. Spitalele care nu s-au prabusit nu mai au medicamente si tehnica medicala.
Directorul Institutului National pentru Fizica Pamintului, prof. dr. Gheorghe Marmureanu, a declarat ieri ca, deocamdata, România nu este in pericol. In schimb, “urmeaza un cutremur mare in Japonia”, avertizeaza seismologul. “Atunci cind in zona indo-australiana au loc frecvent seisme, la noi e liniste”, a mai afirmat profesorul Marmureanu, care considera ca situatia va dura pina in anul 2022.

Cristian Codreanu

Obama si Medvedev, la funeraliile lui Kaczynski

0

Arhiepiscopul de Cracovia, cardinalul Stanislaw Dziwisz, a anuntat marti ca presedintele Lech Kaczynski si sotia sa urmeaza sa fie inmormintati in catedrala regilor Poloniei, Wavel, din acest oras, fosta capitala a regatului polon in Evul Mediu. Anuntul inaltului prelat catolic a fost urmat de protestul citorva sute de manifestanti, care purtau o pancarta pe care se putea citi „Este el cu adevarat demn de regi?” si scandau „Nu la Wavel” si „Powazki”, numele unui celebru cimitir din Varsovia.
Presedintii Barack Obama, Dimitri Medvedev, Nicholas Sarkozy si premierul canadian Stephen Harper si-au anuntat participarea la funeraliile care vor avea loc simbata si duminica. Desi presedintele Traian Basescu nu a confirmat inca daca va participa sau nu la funeralii, Guvernul României a decretat data de duminica, 18 aprilie, zi de doliu national in memoria presedintelui Kaczynski si a celorlalti oficiali polonezi morti in catastrofa de la Smolensk.
Un oficial al Parlamentului de la Varsovia a declarat ieri ca primul tur al alegerilor prezidentiale anticipate “va avea loc la 13 sau 20 iunie”. Potrivit observatorilor, Jaroslaw Kaczynski ar putea fi candidatul firesc al partidului Lege si Justitie (al carui lider este) la alegerile prezidentiale, in locul fratelui sau geaman. Dar purtatorul de cuvint al partidului a declarat ca, fiind devastat de durere, Jaroslaw Kaczynski „nu se gindeste la politica acum”.
Pina ieri la inchiderea editiei, fusesera identificate 64 din cele 96 de cadavre gasite in avionul prezidential. Conform anchetatorilor rusi, doua dintre aceste cadavre apartin unor persoane care nu se aflau pe lista de pasageri a aeronavei prezidentiale.

Mircea Bujoreanu

Catherine Zeta-Jones pozeaza goala la 40 de ani

0

A facut furori printre barbati atunci cind a aparut la bustul gol in „Zorro”, alaturi de Antonio Banderas, insa de atunci, Catherine Zeta-Jones (40 de ani) si-a pastrat hainele pe ea in restul filmelor. Acum, desi si-a pierdut formele apetisante de altadata, actrita a acceptat sa fie fotografiata complet goala pentru revista americana Allure: intinsa pe pat, cu picioarele desfacute, parul ravasit si o privire de „fata rea”.
In interviul ce insoteste sedinta foto, actrita declara ca este mindra de corpul ei la virsta de 40 de ani si ca niciodata nu a avut probleme cu a aparea goala in filme.
De asemenea, Catherine a vorbit si despre motivul pentru care a slabit atit de mult: „Asta se intimpla cind dansezi si trebuie sa repeti ore in sir pentru teatru”, facind referire la piesa in care joaca pe Broadway.
Ana-Maria Calciu

De atit amor, Otila si-a pierdut capul

0

Micutul iubit al Mihaelei Radulescu, Dani, povesteste pe blogul sau o intimplare din care deducem ca, in curind, isi va pierde si capul, daca nu cumva l-a si pierdut deja. Un prieten i-a imprumutat masina, ca sa mearga cu ea pina la Brasov. La intoarcere, Otila a inapoiat masina in buna stare, dar cu talonul lipsa. Dupa ce “matinalul” si-a intors garsoniera pe dos, cautind cartonasul, amicul sau l-a sunat pentru a-i anunta finalul fericit. “Talonul a fost gasit intr-o parcare din Brasov – scrie Otil – si trimis de cineva pe adresa firmei de leasing, in Bucuresti. Banuiesc ca mi-a cazut din usa, de la parasolar sau dintre scaune. Ce mai conteaza? Un OM l-a gasit, a cautat plic, a lipit timbru si a scris adresa. Sau a sunat la curier si l-a platit din banii lui, fara sa intrebe cine ii da recompensa”. Pai, da, OMUL merita toata admiratia, spre deosebire de Dani, care pierde cu dezinvoltura lucrurile altuia.

Loredana si Madalina “simt” ca papusile de cauciuc

0

Vazind ca paparatimea nu le mai baga in seama, pitipoancele Madalina Radu (“vedeta” OTV) si Loredana Chivu (ex-asistenta lui Capatos) devoaleaza, intr-un tabloid, aspecte intime din viata lor de siliconate. Cica, de cind si-au montat pernutele in sini, nu mai simt nimic, iar “balcoanele” lor si-au pierdut componenta erotica. Acu’, ce sa-i faci, fetelor. Ati vrut sa aratati ca papusile de cauciuc, acum ati dobindit si “sensibilitatea” acestora. Ca, vorba aceea, frumusetea costa. Si nu doar bani!
VD Negru & VD Tot

Masculinul de la sirena: Mircea Radu

0

Prezentatorul matinalului de la OTV, Claudiu Bogdan, incearca, mai nou, sa dezlege cele mai profunde enigme ale Universului. Ieri, de pilda, medita pe tema formei masculine a substantivului sirena. Primul raspuns care i-a invadat neuronul a fost rodul unei gindiri destul de rudimentare: “Masculinul de la sirena e siren!”. Mai sofisticata, ca majoritatea femeilor, coprezentatoarea (si nevasta) lui Claudiu, Cristina Coca, a dat un raspuns ceva mai complex: “Masculinul de la sirena e girofar”. Vazind ca pierde teren in razboiul inteligentelor, Claudiu s-a concentrat pina la refuz si a dat, in sfirsit, solutia corecta: “Masculinul de la sirena e Mircea Radu!”.

Sandra Bullock vrea sa-si anuleze casnicia

0

Sandra Bullock (45 de ani) a decis sa nu mai divorteze de sotul sau, insa Jesse James nu ar trebui sa se bucure prea tare, deoarece actrita vrea de fapt sa anuleze casatoria. Se pare ca Sandra le-a spus avocatilor sai ca doreste ca uniunea sa cu Jesse sa fie stearsa din registrele primariei si vrea sa pretinda ca nu l-a cunoscut niciodata. „Jesse spera sa gaseasca o cale de a-si salva mariajul, insa Sandra nu are nici cea mai mica intentie de a-l ierta. Si-a convocat avocatii si le-a spus sa gaseasca o cale de a anula casnicia ce a durat cinci ani. Se simte extrem de umilita de ceea ce a facut Jesse si vrea sa stearga totul cu buretele, ca si cum nu l-ar fi cunoscut niciodata”, a declarat un prieten de-al Sandrei.
Ana-Maria Calciu

Cristian Brancu, “aspect fizic digerabil”?

0

Unde-s doi, puterea creste. Cind nu incape vorba de putere, se dubleaza, totusi, ceva: tupeul. Se aplica in cazul cuplului Brancu-Turcu. In timp ce dama cu alifiile a ajuns pe culmile gloriei – la OTV! – comentind sinuciderea Gabrielei Gioacasi, Cristinel da interviuri, ca un adevarat VIP ce se afla. Intrebat de intervievator care ii sint punctele tari, Brancu raspunde onest: “Putere de lupta, experienta jurnalistica, calitati pentru media, aspect fizic digerabil, parolist (cit se poate face in jungla asta in care traim), suflet bun. Si un ultim punct tare: Oana. Ferea!”. Intr-adevar, aspectul lui fizic e mai mult decit digerabil. In sensul ca, din jambonul pe care l-a acumulat in ultimii ani, si-ar putea potoli foamea doua familii nevoiase!

Morosanu o confunda pe Magda cu luptatorul Karaev

0

Fiindca juriul l-a mustruluit pentru felul brutal in care “o danseaza” pe Magda Ciorobea, partenera lui de la “Dansez pentru tine”, Catalin Morosanu ne furnizeaza explicatia comportamentului sau: obsedat de grand prix-ul K 1 care se va tine la Bucuresti, pe 23 mai, Moartea din Carpati nu si-l poate scoate din minte pe cel cu care se va lupta, rusul Ruslan Karaev. De cite ori se uita la Magda, il vede pe luptatorul K1. “Ma uit urit la Magda, gindindu-ma la Karaev” – spune Morosanu. Naspa e ca nu se limiteaza doar sa se uite urit la biata fata, mai si da de pamint cu ea, din cind in cind!

Pusca si cureaua lata

0

In adolescenta, Carmen Bruma era grasa si frumoasa. Numai ca, la un moment dat, cele 86 de kile i s-au parut cam greu de carat, asa ca s-a apucat sa manince salate si sa faca sport. Efortul i-a fost rasplatit, caci a ajuns, impreuna cu Adina Halas, asistenta emisiunii pe care o faceau Mircea Badea si Oreste, in urma cu citiva ani. Cei patru isi mentineau conditia fizica alergind in gasca pe aleile Parcului Herastrau. Dintr-o alergare intr-alta, Carmen a devenit “topmodela” lui Mircea Badea. Acum alearga in doi si, poate, intr-o zi, vor ajunge la finis: Starea Civila.

Analisti: Forfetarul nu va reduce evaziunea

0

Introducerea impozitului forfetar nu va reduce semnificativ evaziunea fiscala, intrucit o astfel de masura trebuie insotita de actiuni ferme de control, in special la utilizarea caselor de marcat si in cazul comercializarii in pietele agroalimentare, a declarat Emilian Duca, partener BDO Tax. “Principala problema a impozitului forfetar este ca se raporteaza la criterii subiective si nu ataca decit prin ricoseu evaziunea fiscala. Acesta trebuie insotit de masuri ferme de control”, a declarat, ieri, Duca, intr-o prezentare in cadrul unui seminar.

Ţiriac ar vrea sa vinda Dacia in Germania

0

Ion Ţiriac intentioneaza sa deschida centre auto Dacia in Europa de Vest, in Franta sau Germania, trecind astfel de la importuri la exporturi. “Am luat in calcul sa devenim si dealer Dacia in strainatate, nu in România. Dacia este o masina care pentru mine a avut o evolutie surprinzatoare. Produsul este bun, este extrem de bine vindut in strainatate”, a declarat, intr-un interviu acordat Ziarului Financiar, Ion Alexandru Ţiriac, fiul fostului tenisman si reprezentantul lui in consiliile de conducere si administratie ale Ţiriac Holdings.

Toyota suspenda vinzarea modelului Lexus GX 460

0

Dupa problemele cu pedala de acceleratie, Toyota a mai dat peste un necaz. Constructorul auto a suspendat vinzarea unei versiuni a marcii de lux Lexus in SUA si Canada, dupa ce fiabilitatea masinii a fost pusa sub semnul indoielii de catre o revista de profil.
“Luam cit se poate de in serios situatia referitoare la modelul GX 460 si sintem decisi sa identificam si sa rezolvam problema indicata de revista Consumer Reports”, a indicat subsidiara din SUA a Toyota.
Consumer Reports a recomandat cititorilor sa nu cumpere varianta de Lexus din motive de siguranta, puse in evidenta de rezultatele unor teste.

Ventilatorul devenit veioza

0

Firma Robolux Studio a creat special pentru pasionatii de obiecte retro o veioza unicat. Denumita Flower Power Lamp, este confectionata dintr-un ventilator electric vechi din 1940. Interiorul a fost vopsit in portocaliu astfel incit, la lumina becului, ambientul sa fie unul cald si placut. Iar spatiile goale din spatele fostului ventilator acum propaga lumina pe perete in forma unei elice. In cazul in care decideti ca doriti acest obiect unicat, trebuie sa luati in calcul si pretul, care nu este unul foarte mic.

Incepe «marea reevaluare» a creditelor ipotecare

0

Cine are un credit ipotecar s-ar putea ca in urmatoarea perioada sa aiba parte de o surpriza. Mai precis de un telefon de la banca prin care va fi anuntat ca un evaluator ii va face o mica vizita pentru a reevalua apartamentul cumparat in rate. Si asta pentru ca bancile vor sa stie cit mai valoreaza in acest moment, cu adevarat, ipotecile lor. Ce consecinte pentru client vor avea aceste reevaluari?

*“Ţinta” – in special clientii din perioada 2007 – 2008*

In primul rind trebuie spus ca primii clienti vizati de procedura reevaluarii sint cei care au facut achizitii imobiliare in 2007-2008. Si asta pentru ca aceste locuinte, achizitionate in plin boom imobiliar, au avut un pret mult umflat, dar “subtiat” acum de criza. Problema e ca fata de perioada de boom imobiliar, cind creditele aveau acoperire in garantii de 100% sau chiar mai mult, in prezent raportul a coborit la 65%. Dragos Dragoteanu, reprezentantul companiei imobiliare Euroest, a declarat pentru ziarul National ca “BNR impune de fapt bancilor sa ceara garantii suplimentare clientilor. In mod normal, pentru persoane fizice aceste reevaluari ar trebui facute o data la trei ani”.

*Ce se poate intimpla:*

1. Clientul scapa “neatins”.
Unii bancheri sustin ca bancile nu vor cere garantii suplimentare clientilor persoane fizice pentru ca acestia nu le vor putea furniza. “Persoanelor fizice care au luat credite ipotecare de regula nu li se cere sa vina cu garantii suplimentare, pentru ca ar fi foarte greu”, a declarat pentru dailybusiness.ro Dan Pascariu, presedintele Consiliului de Administratie al Unicredit Ţiriac, care crede ca BNR ar trebui sa renunte la ideea de a cere bancilor reevaluarea garantiilor cu care vin persoanele fizice.

2. Clientul trebuie sa aduca un codebitor
Clientilor care nu au garantii suplimentare banca le poate cere sa aduca un codebitor, adica o persoana care sa isi asume responsabilitatea platii ratelor, alaturi de contractantul creditului.

3. Creste dobinda la credit
Pentru clientii care nu pot sau nu vor sa vina cu garantii suplimentare, bancile s-ar putea gindi sa creasca dobinzile.

4. Clientul trebuie sa ramburseze imediat intreg creditul
Radu Ghetea, presedintele Asociatiei Române a Bancilor, crede ca bancile nu vor creste dobinzile, ci, in cazuri extreme, vor lua masuri mult mai stricte, cum ar fi rescadentarea in avans a creditelor. “Cind, de exemplu, banca stie ca debitorul are un Audi Q7, dar nu vrea sa il aduca in completare (ca garantie – n.r.), poate cere chiar scadentarea in avans a creditului, adica rambursarea anticipata a creditului”, a explicat Ghetea.

Exceptii: “In cazul in care dobinda creditului ipotecar este fixa si nu variabila, bancile nu au ce sa faca, nu pot modifica contractul de credit decit foarte greu sau deloc. Oricum e bine de stiut ca aceia care se simt abuzati in vreun fel de banci pot sa apeleze la OPC, pentru ca este singurul organism capabil sa stopeze eventualele abuzuri ale bancilor”, spune Dragos Dragoteanu.

Ion Bogdan

Pomul zilei

0

*Astazi, Varga si Balan*

Cei doi someri de lux ai Ligii 1 tipa de citeva saptamini ca nu sint lasati sa-si exercite talentul, gasind vinovatii in curtea LPF. E posibil sa aiba dreptate, dar n-ar fi rau ca Varga si Balan sa se uite putin si in oglinda. Ambii stau de ani de zile (Varga de sase, Balan de opt!) la mina lui Siman, care ba ii imprumuta la Timisoara sau Urziceni, ba ii da cu ziua la Rapid, urmind ca la vara tot la Sportul sa ajunga.

Rocky 5

0

*Lucian Bute isi va apara centura mondiala pentru a cincea oara, pe 17 aprilie, in fata columbianului Miranda*

Campionul mondial la supermijlocie, versiunea IBF, este gata pentru marele meci de pe 17 aprilie, gazduit de Centre Bell din Montreal, in care isi pune titlul in joc contra lui Edison „Pantera” Miranda. Românul si-a mai aparat titlul de patru ori, in fata lui William Joppy, Librado Andrade (de doua ori) si Fulgencio Zuniga.

*Atuurile lui Bute: viteza si mobilitatea*

„Miranda este puternic, dar voi fi atent si am o strategie foarte buna. Am avut o pregatire exceptionala, cea mai buna din cariera mea. Sint in forma si am incredere ca imi voi pastra centura mondiala”, a spus Lucian Bute la antrenamentul public de marti, care a avut loc la complexul sportiv Claude-Robillard din Montreal (Canada). „Miranda nu are nici viteza, nici mobilitatea mea, asa ca va incerca sa ma doboare pe parcursul luptei. Am vazut meciurile sale si stiu la ce sa ma astept. Voi fi prudent atunci cind situatia o va cere, dar si viclean atunci cind e momentul oportun pentru a fi. Vreau sa domin lupta de la inceput pina la sfirsit si sa nu fac nici o greseala”, a mai spus Bute.

Miranda are in palmares 33 de victorii si 4 esecuri, infringerile venind in meciuri cu boxeri renumiti precum Kelly Pavlik, Andre Ward si Arthur Abraham (de doua ori).

Agentia britanica William Hill a cotat o victorie a lui Lucian Bute cu 1,12 in timp ce Edison Miranda are o cota de 5.50. Egalul este cotat la 26.00.

*In SUA la HBO, in România, probabil, la TVR*

Daca revansa cu Andrade a fost transmisa de HBO in Canada, meciul Bute vs Miranda este primul din cariera românului care va fi difuzat de celebrul post de televiziune HBO si pe teritoriul SUA. „Astept cu nerabdare sa bata gongul de inceput al luptei. Nu numai ca nu am boxat acasa, la Centre Bell, de aproximativ un an, dar HBO va reveni la Quebec pentru a televiza lupta mea. Vreau sa am parte de o batalie impecabila, pentru a-i satisface pe toti fanii mei”, a declarat Bute. Pina acum nu este sigur daca meciul va fi transmis in direct si in România, nici un post nefiind dispus sa plateasca aproape 150.000 de euro. Totusi, mai multi oameni de afaceri, in frunte cu Emanoil Savin, primarul Busteniului, vor sa faca din nou o cheta pentru ca meciul sa fie transmis de TVR, asa cum s-a intimplat si la a doua partida cu Andrade.

25 de victorii are Lucian Bute in palmaresul de profesionist, din tot atitea meciuri disputate, dintre care 20 prin KO.

Chivu e finalist

0

Inter Milano s-a calificat in finala Cupei Italiei, dupa ce a invins marti seara, in deplasare, cu 1-0, pe AC Fiorentina, in mansa secunda a semifinalelor. Unicul gol al meciului a fost marcat de Eto’o, in minutul 57. In tur, Inter s-a impus tot cu 1-0. Cristian Chivu a fost integralist pentru Inter, primind si un cartonas galben in minutul 59. Capitanul nationalei a fost printre cei mai buni jucatori ai echipei milaneze, conform presei italiene. „Cu acea casca de protectie, Chivu pare ca merge cu motocicleta, cu curse pe partea stinga si recuperari. A scos un gol al lui Gilardino cu o interventie miraculoasa”, a scris Datasport, care i-a acordat nota 7.

Baby Dinamo

0

*Din sezonul 2010-2011, Cristi Borcea isi face haita de „catelusi”*

Din sase finantatori – citi erau la Dinamo in urma cu doi ani – au mai ramas doar trei, dupa ce Florian Walter, Gigi Netoiu si Vasile Turcu s-au retras din actionariat. Acum, bani la echipa mai dau doar Cristi Borcea, Nicolae Badea si Dragos Savulescu.

Cele doua remize consecutive cu Pandurii si FC Brasov (ambele incheiate cu scorul de 0-0) l-au determinat pe Cristi Borcea sa isi contureze strategia in privinta sezonului viitor. Evolutia slaba a citorva jucatori si mai ales faptul ca echipa nu mai are aproape nicio sansa sa cistige titlul sint argumentele forte pentru aplicarea unor masuri drastice, in viziunea presedintelui dinamovist. Astfel, din campionatul urmator, formatia din Stefan cel Mare se va axa in principal pe promovarea fotbalistilor tineri. Si cum Liviu Ganea si Georgian Paun, doi dintre jucatorii imprumutati in Liga 1, rup norii la Astra Ploiesti, respectiv Politehnica Iasi, Borcea vrea sa ii readuca in „Groapa” la vara pentru a face parte din noul proiect. Dinamo 2010-2011 va insemna titularizarea lui Grigore, Alexe, Homei, Ganea, Paun plus „veteranul” Torje. O tinta o reprezinta si Hora, de la Gloria Bistrita, considerat unul dintre cei mai talentati tineri din noua generatie. Pe tabelul plecarilor sint trecute deja numele lui Moti, Adr.Cristea, Bostina, Zicu, Cl.Niculescu, Dolha si Pulhac.
Cum ar putea arata „11-le” dinamovist din campionatul urmator: A.Vlad (titular la Dinamo 2) – Homei, L.Goian, Grigore, Diabate – Torje, N’Doye, Hora, Alexe – Andrei Cristea (Paun), Ganea.
L.Teodorescu

Dragomir a vorbit la DNA despre cum a preluat Becali clubul Steaua

0

Daca Gigi Becali suna presedintii din Liga 1 pentru a stringe semnaturi anti-Dragomir, presedintele LPF raspunde cu un atac la DNA! Dumitru Dragomir a pus la dispozitia procurorilor anticoruptie hirtiile pe care le are la Liga in legatura cu preluarea clubului Steaua (ianuarie 2003) de catre Gigi Becali de la Viorel Paunescu. Procurorii DNA au pe rol un dosar in legatura cu modul in care europarlamentarul a devenit proprietarul fostului club al MApN. Declaratia lui Dragomir, de ieri, este si un semnal dat latifundiarului din Pipera: „Becali este suparat si pentru ca Liga a trimis niste hirtii la DNA in legatura cu constituirea in 2003 a AFC Steaua. Am si declarat ca atunci l-am ajutat pe Gigi sa ia clubul Steaua, dar nu imi mai amintesc cum am facut-o. Dar, daca este nevoie, voi face un efort de memorie”.

„Acest om a fost prins cu o valiza de 1,7 milioane de euro. O sa ma duc la FIFA cu caseta, sa vada toata lumea cum alerga cu bani dupa jucatori. Steaua e in mare pericol. Juventus are o faima mai mare decit Steaua si tot a fost scoasa din Europa si retrogradata, atentie, pentru ceva mult mai putin grav!” – Dumitru Dragomir

In 2007, certindu-se puternic cu Gigi Becali in studio la OTV, Dumitru Dragomir a declarat: „Becali este un trisor! L-am ajutat sa fure Steaua! Fac acum un autodenunt. El a luat Steaua in fals si tot ce-a facut pina acum a facut furind! A furat bani si apoi i-a dat la biserici pentru a fi iertat”.

Intarita-i, drace!

0

*Gigi Becali si Dumitru Dragomir continua sa se ameninte reciproc spre satisfactia presei*

De o saptamina incoace, gura nu le mai tace! Gigi Becali si Dumitru Dragomir tin capul de afis cu al lor razboi rece, totul spre satisfactia mass-media aflata in criza acuta de subiecte. Patronul Stelei declara raspicat ca vrea o noua conducere la LPF, in timp ce presedintele Ligii isi ameninta vechiul si noul dusman cu reclamatii la UEFA, FIFA si chiar un denunt la DNA.

*Cum poate fi demis Mitica*

1. Este necesara intrunirea Adunarii Generale a LPF. Aceasta se poate face numai la solicitarea a jumatate plus unu din cluburile inscrise in campionat, adica minimum 10. Gigi Becali a anuntat, marti seara, ca are sapte semnaturi si asteapta raspunsul de la alti sase conducatori: „Steaua, Rapid, Unirea Urziceni, Ceahlaul si Pandurii, plus inca doua cluburi care urmau sa imi trimita un fax, doresc intrunirea Adunarii Generale a Ligii. De la Dinamo, stiu ca Borcea este plecat la Miami, iar de Nicolae Badea nu am dat. Cu cei de la CFR nu am discutat personal, probabil ca Vali Argaseala a dat de ei. Pina marti, trebuie sa avem minimum 10 semnaturi”.

2. In cadrul Adunarii Ge­nerale, reprezentantul unui club va propune demiterea presedintelui LPF, Dumitru Dragomir, dupa care se va trece la vot. Gigi Becali sustine ca are promisiunea a 13 cluburi care vor vota pentru inlocuirea lui „Corleone”: „Sint 13 echipe care accepta schimbarea. Gaz Metan, Craiova, FC Timisoara, Astra si Gloria Bistrita nu vor ca Mitica sa plece, il doresc in continuare pe el. Restul sint decise sa-l dea jos. Mitica Bucsaru (n.n. – patronul campioanei Unirea Urziceni) mi-a spus ca renunta la o mina ca sa scape de Dragomir. L-am sunat si pe Borcea, era pe la Miami. Cum sa nu fie el alaturi de mine? Mi-a spus ca este normal sa il dorim pe Gica Popescu sef la Liga si sint convins 100% ca Popescu va accepta functia, mai multe nu pot sa va spun”.

*De ce ar fi dat afara Dragomir*

Majoritatea cluburilor din Liga 1 s-au saturat de modul in care Dragomir imparte dreptatea in campionat. Daca pentru unii dreptatea inseamna fapte concrete (vezi sprijinul dat Craiovei, anul trecut, in problema licentierii, precum si ajutorul oferit Timisoarei in scandalul celor sase puncte luate de Federatie, tot in sezonul trecut), pentru altii se rezuma doar la declaratii de curtoazie facute la televizor, de genul „jucatorul X de la formatia Y valoreaza 3, 5, 10 milioane de euro, ascultati ce va spun eu, ala va ajunge mare etc.!” ori „presedintele Z este baiat des­tept, ce naiba!”

*De ce nu ar pica seful LPF*

Pentru ca a fost capabil sa asigure cluburilor din Liga 1 un venit extraordinar din vinzarea drepturilor tv. Numai campioana României incaseaza 3 milioane de euro, in timp ce o nou-promovata primeste si ea circa 800.000 de euro. Aspectul financiar nu poate fi omis din discutie si reprezinta un argument forte de partea presedintelui LPF.

*Ce sanse de reusita au „pucistii”*

Minime. Nu sint nici primii, si cu siguranta nici ultimii care incearca inlaturarea lui Dragomir din fruntea LPF. In ultimii ani, numai George Copos a avut doua tentative cunoscute si esuate de a-l schimba pe Mitica. In 2003, de exemplu, se parea ca planul rapidistului va reusi, dupa ce avea promisiunea verbala a 12 conducatori din Liga 1. Printre ei, Gino Iorgulescu (fost sef la FC National), Gheorghe Stefan, Vasile Siman. La vot, Dragomir a atras de partea sa 13 miini! In plus, la ultimele alegeri de la LPF, desfasurate in 2009, Mitica a cistigat cu 17 voturi, iar un reprezentant din Liga 1 s-a abtinut.

*Ce interes are Gigi Becali*

Unul de moment, sa faca tot posibilul pentru ca Steaua sa termine sezonul pe un loc calificant in Liga Campionilor. Si chiar daca este constient ca ii va fi foarte greu, daca nu imposibil sa-l alunge pe Dragomir de la LPF, macar ii transmite „dusmanului” un mesaj clar, de genul: „Vezi ce forta am eu? Te tin in suspans si-o luna, daca vreau, te imbolnavesc, ca sa te inveti minte altadata sa te mai pui cu mine!”. Altadata insemnind, cel mai probabil, sezonul viitor, cind Steaua are nevoie ca Dragomir sa ii fie prieten, nu dusman.

„Vreau Adunare Generala la Liga ca sa spun lucrurilor pe nume, apoi sa vedem ce decide lumea. Daca nu il vom da jos, atunci o sa lucrez cu Dragomir numai cu executor judecatoresc. Si o sa propun si un audit la LPF, sa vedem cum s-a lucrat pina acum acolo”. – Gigi Becali

Laurentiu Teodorescu

Terapia cu ventuze vindeca artrita

0

O veche terapie chinezeasca ce foloseste ventuze ar putea deveni noul tratament pentru artrita la genunchi. Iar remediul traditional, extrem de popular printre staruri precum Gwyneth Paltrow, este acum testat riguros de expertii germani. Cele mai recente cercetari arata ca terapia, care presupune plasarea de ventuze fierbinti pe piele, cu gura in jos, poate duce la o reducere semnificativa a durerilor de spate, comparativ cu pastilele folosite de obicei. De asemenea, studiile au aratat efecte pozitive si in cazul unor afectiuni ale nervilor, precum nevralgia de trigemen, care afecteaza nervii fetei. Cercetatorii de la Universitatea Charite din Berlin spera sa obtina succese similare la pacientii care sufera de artrita la genunchi. Se pare ca procedeul nu va reduce doar durerea, dar va ajuta la vindecarea mai rapida a osului.
Ana-Maria Calciu

Viagra pentru femei va iesi in curind pe piata

0

Daca, pina acum, doar barbatii aveau la indemina o pastila pentru a-si demonstra calitatile de amanti, in curind va aparea pe piata si Viagra pentru femei. Astfel, urmasele Evei vor putea ajunge mai repede la orgasm. Cercetatorii britanici au gasit o substanta care sporeste excitarea sexuala a femeii, crescindu-i sansele de a avea un orgasm. Aceasta descoperire ar putea deschide drumul catre crearea unei pastile similare cu Viagra, care a ajutat nenumarati barbati sa-si imbunatateasca viata intima. Cei care au descoperit substanta sint cercetatorii de la Pfizer, compania farmaceutica din comitatul britanic Kent, ce a creat Viagra.
Ana-Maria Calciu

Energiile inalte care vor schimba lumea!

0

Noi sintem continuu insotiti de Sinele nostru divin, dar – pentru ca ne ascultam mai mult mintea negativa – nu mai auzim vocea divina calauzitoare. Sincronicitatea este un semn distinctiv si un fel in care Dumnezeu se face auzit si vazut, in acelasi timp, in viata de zi cu zi. Sinele Divin lucreaza prin fiecare dintre noi; prin slabiciunile si puterile noastre se intimpla lucrarea sa. Deopotriva pentru un om, pentru un popor sau pentru o lume intreaga lucreaza aceeasi putere, care incearca sa ne atraga, sa ne trezeasca, sa ne faca mai responsabili si mai constienti. Nimeni, nicio stiinta din lumea aceasta nu poate explica evenimentele sincronistice precum cel petrecut in Rusia la data de 10 aprilie altfel decit ca pe un mesaj divin. Avind in vedere tragismul evenimentului, trebuie sa ne gindim la un mesaj important pentru omenire, poate prea important pentru a ne permite sa ne prefacem ca nu-l auzim. Prea puternic este ecoul acestei tragedii pentru a ne ingadui sa ignoram descifrarea sa. Nici nu a fost si, poate, nici nu va mai fi vreodata o sincronicitate de o asemenea anvergura si aceasta pentru ca ea pare sa marcheze o schimbare istorica in ce priveste “politica lumii”. Acest eveniment va stringe lumea intreaga la un loc si, prin asta, ne invita sa ne amintim ca nu sintem separati. Energia viitorului nu mai scrie pe harti nume de tari, de dialecte, nici nu-i mai arata pe unii mici si pe altii mari! Nivelul de constiinta al omenirii este astazi unul cu mult mai inalt si mai apropiat de adevar decit a fost vreo­data, iar adevarul desfiinteaza granitele si ne invita sa ne vedem, sa ne simtim si sa traim ca “OAMENI”. Avem in comun natura umana si, dincolo de aceasta, nu ne mai poate separa altceva. Nu mai avem ingaduinta sa ne ucidem asa cum s-a intimplat in Padurea Catyn sau in alte locuri tragice ale lumii. Energia viitorului este, deja, aici. Despre ea vorbim atunci cind ne gindim la anul 2012; intram intr-un timp al unei constiinte mai inalte, mai responsabile si mai apropiate de valorile divine. Aceasta energie va marca politicile lumii intregi de acum incolo. Evenimentul sincronistic din Rusia este – credem noi – semnalul divin care ne arata calea pe care trebuie sa mergem. Cei ce au ucis cindva, in trecut, cei ce au devastat si au macelarit erau fiinte dintr-un registru al constiintei si al energiei ce nu se potriveste cu energia si constiinta de acum. Sintem chemati cu totii la unitate, la nonseparare si la intelegerea sacrificiului pe care atit de multi oameni l-au acceptat la nivelul sufletului. Ei nu au acceptat sa moara pentru ca ura si razbunarea sa-si faca loc mai intens printre noi, cit sa ne dea ocazia unei reparatii karmice si unei vindecari, ce va cintari greu pentru generatiile ce vor veni dupa noi. Avem datoria sa intelegem acum, mai mult decit oricind, ca traim vremuri care n-au mai fost niciodata pe Pamint, iar in aceste vremuri fenomenele constiintei inalte se vor intensifica. Gindurile noastre – precum acela exprimat de catre presedintele polonez “Eu nu pot fi dat jos decit cu avionul” – sint mai puternice din pricina cimpurilor energetice mai puternice ce ne insotesc in viata de zi cu zi. “Fii atent la ce gindesti” poate fi o mantra pentru toata lumea, caci gindurile se vor materializa mai rapid, mai usor si, prin aceasta, vom cunoaste ca Dumnezeu este mai aproape de noi. Vom reveni cu detalii legate de schimbarile energetice.
National