Acasă Blog Pagina 8222

Practic, Mourinho o trimite pe Rosella Sensi la cratita

0

Antrenorul Interului, Jose Mourinho, a cerut ca gruparea milaneza sa fie respectata, reactia sa sosind dupa ce presedintele gruparii AS Roma, Rosella Sensi, a afirmat ca liderul din Serie A ar trebui sa-i fie rusine pentru modul in care a cistigat partida cu Lazio Roma. “Doar cei care fura ar trebui sa se rusineze. Noi jucam finala Ligii Campionilor si luptam pentru titlu, iar asta se datoreaza muncii noastre. Trebuie sa fim respectati, cerem sa fim respectati. Aceasta doamna poate fi presedinte, poate fi o mare doamna sau poate fi nascuta in aur, dar trebuie sa ne respecte”, a declarat portughezul. Trebuie mentionat faptul ca Inter si AS Roma urmau sa se infrunte aseara in finala Cupei Italiei. Alt­fel, Mourinho nu i-a ramas dator nici olandezului Johann Cruyff, care a criticat jocul la ciupeala al Interului, in semifinala retur cu FC Barcelona. “Nu-mi amintesc ca vreo echipa de-a mea, cind a fost invinsa, sa impiedice adversarii sa sarbatoreasca in teren. Nu-mi amintesc sa-mi fi obligat adversarii sa faca dus pe teren”, a afirmat Mourinho. “The Special One” a facut trimitere la altercatia avuta pe “Camp Nou” cu portarul Victor Valdes plus gestul mirlanesc al catalanilor, care au dat drumul la aspersoare desi fotbalistii milanezi inca se aflau pe gazon.

Taddei umpluti

My name is Show. Fanatik Show!

0

Anunt public dorinta de a-mi schimba si numele si prenumele. Poftesc sa ma numesc Premium Liga sau mai degraba Fanatik Show, ca sa fiu si derby-uri! Ati auzit de cite ori pe meci rostesc comentatorii GSP TV si DigiSport, in timpul partidelor, numele productiilor anexe? De 10 ori pe repriza, basca de fiecare data cind rasar – si ce rasar! – faze controversate. In schimb, nu concep sa ma numesc “Minut” sau “Scor”! Minutul si scorul lipsesc cu desavirsire in comentariul spicarilor români, ele nefiind nici macar afisate pe micile ecrane, drept pentru care da-le dracu’!

Probabil cel mai prost ziarist de sport zilnic din România

Jovetici catre Mutu: “Daca tu pleci, eu cui ramin, cui am sa ramin?”

0

Atacantul Stevan Jovetici a declarat, pentru cotidianul “Corrierre dello Sport”, ca i-ar parea rau daca Adrian Mutu ar parasi in aceasta vara AC Fiorentina, deoarece “Briliantul” e unul dintrei cei care l-au ajutat cel mai mult sa se adapteze la echipa italiana. “Adrian a fost, impreuna cu Avramov si Kuzmanovici, unul dintre cei de care am fost cel mai apropiat. El m-a invatat multe lucruri. Discutam, executam impreuna lovituri libere si penalty-uri, mi-a explicat mai bine cum sa ma pozitionez pe teren. Un mare campion, formidabil…. Eu am obiceiul sa dau mingea in adincime si apoi sa stau sa ma uit cum se dezvolta actiunea de atac. In schimb, Adrian da si pleaca, si e deja acolo gata sa finalizeze la inchiderea triunghiului ofensiv. Acum, insa, invat si eu lectia asta. Daca va ramine la Fiorentina, voi fi foarte fericit. Si nu stiu de ce nu am putea sa evoluam in acelasi timp pe teren. Totusi, decizia o ia Mister (n.r. Prandelli), dar mie mi-ar placea”, a precizat internationalul muntenegrean. Stevan Jovetici (20 de ani) se afla la gruparea din Florenta din mai 2008, fiind transferat de la clubul Partizan Belgrad contra sumei de opt milioane de euro.

Stevan Copilul Minune

Salvat de la moarte de urechile sale

0

Un baiat in virsta de sase ani din China a fost salvat de la o moarte sigura de… urechile sale mari. Ming Ming a alunecat de la fereastra apartamentului sau, aflat la etajul opt al blocului, insa a avut noroc si urechile sale s-au prins de bare. Cei care au alertat politia au fost vecinii, care l-au auzit pe micut tipind disperat. In cele din urma, Ming Ming a fost salvat de catre pompieri. Se pare ca baiatul a fost lasat singur in casa de bunicul sau, care, vazind ca doarme, a iesit pentru scurt timp din apartament. Observind disparitia bunicului, Ming s-a dus la fereastra pentru a-l vedea pe batrin, insa trupul sau micut a alunecat printre bare. Dupa cum declara si martorii, baiatul a avut un noroc incredibil atunci cind capul si urechile sale s-au prins intre barele de fier.

Ana-Maria Calciu

Servicii stomatologice si oftalmologice gratuite

0

Persoanele cu venituri mici din sectorul 6 pot beneficia de consultatii si tratamente gratuite la doua cabinete medicale, stomatologic si oftalmologic in cadrul Centrului socio-medical realizat de Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Sector 6 in parteneriat cu Asociatia AHAVA. De la deschiderea centrului, un numar de 149 de persoane au solicitat si au
primit tratamente gratuite sau subventionate, 67 de persoane beneficiind de servicii stomatologice, alte 82 de persoane de consultatii si tratamente oftal­­mo­logice.
Centrul socio-medical Sector 6 este destinat sa acorde asistenta medicala de specialitate, gratuita sau partial subventionata, pentru persoane aflate in dificultate, cu domiciliul legal pe raza sectorului 6. Serviciile medicale de specialitate pentru persoanele defavorizate se acorda in functie de venitul pe membru de familie, dupa cum urmeaza: persoanele cu un venit de pina la 705 lei /membru de familie vor beneficia se servicii medicale gratuite; persoanele cu un venit situat intre 706 lei/membru – 1.000 lei/membru vor achita 30% din costuri; persoanele cu un venit situat intre 1.001 lei/membru – 1.500 lei/membru vor achita 50% din costuri; persoanele cu un venit situat intre 1.501 lei/membru – 2.000 lei/membru vor achita 70% din costuri si persoanele cu un venit de peste 2.000 lei/membru vor achita costurile integral.
Medicii care acorda consultatii aici sunt specialisti, iar aparatura cu care cabinetele sint dotate este de ultima generatie. Programul de lucru este de luni pina vineri, intre orele 9.00 – 20.00. Cabinetele functioneaza in incinta Complexului de Servicii Sociale Sf. Nectarie, situat in Bd.
Uverturii nr. 81, din cartierul Militari, iar detalii pot fi obtinute la Serviciul Ajutor Social al DGASPC,
tel. 021/410.30.20 sau direct la cabinetele medicale, tel.
021/569. 10.33, int. 419.

S. Sofian

Furtuna la Cannes, pagube de milioane

0

Cu o saptamina inainte de deschiderea celui de al 63-lea Festival de la Cannes, intreg sudul Frantei a fost afectat de furtuni cu zapada, neobisnuite pentru aceasta perioada a anului si de valuri inalte de opt metri. Cel mai afectat a fost orasul Cannes de pe Coasta de Azur, unde s-au inregistrat pagube in valoare de milioane de euro. In sud-vestul tarii, 23.000 de locuinte au ramas fara curent electric, dupa ce zapada a provocat caderea unor arbori pe instalatiile electrice. Din cauza violentei rafalelor de vint, aeroporturile Perpignan si Montpellier au fost inchise. Atit primarul din Cannes, Bernard Brochand, cit si primarul din Nisa, Christian Estrosi, care este si ministru al Industriei, au cerut ca statul sa includa orasul sau pe lista zonelor afectate de o catastrofa naturala, procedura care faciliteaza despagubirea persoanelor afectate de catre firmele de asigurari.

Cristian Codreanu

Senatul aproba virsta de pensionare de 65 de ani

0

65 de ani va fi virsta la care se vor pensiona atit barbatii cit si femeile. Cel putin, asa au decis ieri senatorii la dezbaterea Legii sistemului unitar de pensii. In acest sens, senatorii au respins doua amendamente prin care se propuneau alte virste de pensionare decit 65 de ani, cum prevede textul elaborat de guvern. Unul dintre cele doua amendamente propunea ca virsta standard de pensionare, atit pentru femei, cit si pentru barbati, sa fie de 63 de ani, cresterea de la actuala virsta de pensionare urmind sa se faca treptat. Al doilea amendament propunea virsta standard de pensionare de 64 de ani pentru barbati si femei. Ambele amendamente au fost respinse, textul adoptat de Senat, in forma propusa de Guvern, stabilind ca virsta de pensionare standard, atit pentru femei, cit si pentru barbati, va fi de 65 de ani. Astfel, daca barbatii vor iesi la pensie la 65 de ani incepind cu ianuarie 2015, femeile vor ajunge la aceeasi virsta de pensionare abia in 2030.

Nati Meir a blestemat si a jurat ca se va sinucide

0

Nati Meir a fost dus, ieri, in fata instantei pentru o noua infatisare in dosarul bancnotelor specimen, prezentindu-se in fata magistratilor in Kippah si jurind pe Tora ca se va sinucide. El a scos o carte veche imbracata in piele sustinind in fata judecatoarei Tribunalului Bucuresti ca este Tora si a jurat pe aceasta ca in maxim doua saptamini se va sinucide pentru a fi ultima data cind un evreu si familia sa va pati ceea ce a patit el in România. Meir a mai spus ca este in refuz de hrana si ca a stabilit cu fiul sau ca dupa 24 de ore de cind isi va lua viata, acesta sa faca acelasi lucru. De asemenea, fostul deputat l-a blestemat pe seful statului, dar si pe procurori si a amenintat ca „de blestemul de evreu nu scapa nimeni in viata sa”. Tribunalul Bucuresti a aminat pentru 2 iunie dosarul in care Meir este judecat pentru inselarea a opt persoane, pe care a incercat sa le plateasca pentru anumite servicii cu bancnote specimen, data la care vor fi citati pentru audieri patru martori.

Razvan Dumitrescu

14.000$ pentru o saptamina in redactia Vogue

0

Lipsa bugetelor de publicitate si a vinzarilor-record din epoca de glorie a revistelor de moda genereaza adevarate drame de supravietuire in rindul publicatiilor de acest gen. Dupa cele trei coperte “promotionale” GAP realizate pentru editia din luna mai a revistei Vogue France a venit rindul staff-ului american sa puna la cale o noua strategie de stringere de fonduri: cine isi doreste sa petreaca o saptamina in birourile redactiei Vogue USA alaturi de Anna Wintour, este invitat sa scoata banii in vederea unei acerbe licitatii. In mod neasteptat, dupa numai 17 oferte, costul minim pentru o asemenea experienta a ajuns la 14.000$. Suma include nu numai o saptamina de-a dreapta legendarei Anna Wintour, ci si oportunitatea de a lua parte la unul dintre show-urile in cadrul New York Fashion
Week. Cite costuri necesare ale productiei unei astfel de reviste vor acoperi acesti bani nu este greu sa ne imaginam. De cite abateri se va mai face vinovat Vogue-ul sacru pina la reabilitarea pietei de moda si a sumelor aferente acesteia este la fel de usor de inchipuit. Iar daca Anna Wintour a ales sa intre in acest joc al “salvarii” prin compromis, sortii nu ne zimbesc.

Fashion Hunter

A furat 30000 de euro in mai putin de 2 minute

0

O casa de schimb valutar din Timisoara a fost jefuita, ieri dimineata, la prima ora. Autorul jafului a amenintat-o pe casiera si a furat toti banii gasiti, primele informatii aratind ca atacatorul ar fi sustras 25.000 de euro si 20.000 de lei.

Chiar daca politia a ajuns la doua minute dupa jaf, autorul reusise sa dispara cu prada. In momentul jafului, atacatorul purta sapca si ochelari de soare si a patruns in incinta unitatii chiar in momentul in care casiera deschidea casa de schimb valutar. Unitatea era dotata cu doua camere de supraveghere, dar si cu buton de panica, insa, dupa primele verificari, acesta nu a fost actionat. Dupa vizionarea imaginilor video, anchetatorii nu exclud varianta unei inscenari.
Casiera le-a declarat politistilor ca a fost amenintata cu un cutit de catre atacator, dupa care a fost dusa cu forta in baia unitatii, unde a stat pe toata durata jafului. Insa imaginile surprinse de camerele video confirma doar in parte declaratiile casierei.
Conform politistilor, in imaginile surprinse de una dintre camere se poate observa cum autorul o impinge pe casiera spre baie, insa in miinile lui nu se vede niciun cutit, asa cum sustinea aceasta.

Razvan Dumitrescu

Maternitatea Spitalului Municipal, inchisa

0

Sectia de obstetrica-ginecologie a Spitalului Universitar de Urgenta Bucuresti a fost inchisa ieri, pentru sterilizare, dupa ce in departament au fost tratate mai multe persoane in soc toxico-septic, a declarat managerul unitatii medicale, Catalin Cirstoiu.”A fost o perioada cu supraaglomerare, dar mai ales cu cazuri de persoane in soc toxico-septic. Am hotarit inchiderea sectiei, ceea ce presupune ca nu vor mai fi internate alte persoane, iar cele aflate in unitate vor fi tratate pina la externare”, a precizat Cirstoiu. Decizia a fost luata dupa ce in urma analizelor uzuale s-a constatat o flora microbiana mai mare decit normele admise, sectia urmind sa fie redeschisa, cel mai probabil, la sfirsitul acestei saptamini. Managerul spitalului a subliniat ca viata pacientelor nu este pusa in pericol.

Ţara in care soferii nu au niciun drept

0

Un senator jurist (am mare incredere in aceasta specie pe cale de inmultire) a propus o noua restrictie sau taxa, ca n-am fost prea atent, care ii vizeaza si pe conducatorii auto. Televiziunile s-au grabit sa titreze „soferi, vi se pregateste ceva!”. N-am poposit cu telecomanda la respectivele tocsouri decit citeva secunde, timp suficient ca sa-mi dau seama ca e ceva de rau. Astept si eu o zi in care voi citi pe burtiera vreunui post de televizie „soferi, vi se pregatesc parcari supraetajate, ca in Vest!”. Sau „soferi, vine vara si s-a terminat tronsonul de autostrada Cernavoda-Constanta!”. Sau „soferi, va veti inmatricula mai ieftin masinile aduse din strainatate!”. Sau „soferi, am redus pretul rovinietei, ca si asa nu exista drumuri in România!”. Sau „soferi, statul ii va dresa pe mecanicii auto care va jefuiesc!”. Sau „soferi, in ultima luna, au mai fost inaugurate inca 100 de intersectii cu ronduri de flori in mijloc, ca in Occident!”. Sau „soferi, hingherii care va ridica masinile sint gata sa va plateasca daune si sa va prezinte scuze, fiindca au inteles si ei, in sfirsit, ca sinteti victime, nu infractori si ca nu aveti, chiar nu aveti unde parca!”. Delirez, nu gasiti? In cea mai poluata capitala a Europei domneste inca gindirea bucolica. Doar e orasul ciobanului Bucur, aici are prioritate mentalitatea rurala dezvoltata la bloc. Bulevardele sint tapsane pe care soferii n-au niciun drept. Iar aceasta situatie este intretinuta de ziaricii care n-au fost in stare sa-si ia carnete de conducere si viseaza sa dirijeze traficul din taxi sau din troleibuz.

Medicul Vasile Velea s-a aruncat de la etajul 7

0

Medicul epidemiolog Vasile Velea de la Spitalul de Oftalmologie Bucuresti s-a aruncat, ieri-dimineata, de la etajul sapte al spitalului in care lucra. Anchetatorii au gasit un bilet lasat de acesta inainte de a se sinucide, prin care isi motiva gestul capital.

*Depresie accentuata de furtul masinii*

Vasile Velea avea 63 de ani si lucra in Spitalul de Oftalmologie din Capitala de mai multi ani, iar sotia lui este tot medic, la Spitalul Elias. Vestea i-a surprins pe apropiatii lui Vasile Velea, acestia sustinind ca medicul ar fi suferit o depresie. Managerul spitalului, Monica Pop, a declarat ca medicul Velea a avut in ultima perioada o serie de evenimente care i-au marcat viata, incepind cu eliberarea lui din functie de la Spitalul Militar, in urma cu citiva ani, dar si probleme de sanatate in familie, precum si faptul ca in urma cu citeva zile i-a fost furata masina din fata casei. Vasile Velea era medic in Spitalul de Oftalmologie de aproximativ cinci ani, dupa ce a fost „eliminat” din Spitalul Militar, impreuna cu alti „titani ai medicinii”, conform declaratiilor Monicai Pop. Pasionat de munca sa, medicul Velea, unul dintre cei mai apreciati epidemiologi din tara, renuntase la pensia militara, care era mult mai mare decit salariul, pentru a-si putea continua activitatea in cadrul Spitalului de Oftalmologie.

*“Parca dormea”*
Vasile Velea a venit ieri mai devreme la serviciu si, inainte de a se arunca de la etaj, a vorbit cu mai multi colegi, fara ca cineva sa constate ceva anormal in comportamentul lui. Monica Pop a mai spus ca doctorul s-a aruncat de la un geam lateral al cladirii, in jurul orei 7.10 – 7.15. „A cazut pe o terasa laterala. (…) A mai trait citeva minute si avea un aspect normal, parca dormea”, a declarat Pop. Despre “biletul de adio”, Monica Pop a spus ca este mai degraba un act medico-legal in care vorbeste despre probleme administrative, despre ce are de facut familia si in care isi cere scuze. l

„Starea s-a accentuat. Nu mi-am dat seama ca e asa de grav. (…) Ieri, la raportul de garda se vedea ca este depresiv, pentru ca se uita pe geam, era absent”.
Monica Pop

Soacra lui Geoana, cu bodyguarzi la DNA

0

Margareta Costea, soacra presedintelui Senatului Mircea Geoana, s-a prezentat, ieri, la Directia Nationala Anticoruptie (DNA), pentru a fi audiata in calitate de martor in dosarul in care senatorul Catalin Voicu este acuzat de fapte de coruptie. Margareta Costea a venit la DNA insotita de doi bodyguarzi. La iesirea de la audieri, soacra lui Mircea Geoana a declarat ca nu i-a cerut niciodata senatorului Catalin Voicu sa intervina in vreun dosar penal. Costea a negat ca i-ar fi cerut senatorului Voicu sa intervina la Parchetul Judecatoriei Sectorului 1 in legatura cu o plingere a unui lider ONG, Bogdan Draghici, privind modul in care ea a obtinut certificatul de revolutionar. Bogdan Draghici acuza in plingerea facuta la Parchet ca Margareta Costea ar fi obtinut in mod fraudulos un certificat de revolutionar, sustinind ca aceasta a mintit ca a participat la Revolutia din 1989, la sediul TVR.

Sechestru pe averile afaceristilor Locic si Casuneanu

0

Procurorii DNA au decis sa puna sechestru asigurator pe o parte din averile oamenilor de afaceri Marius Locic si Costel Casuneanu, cercetati pentru fapte de coruptie alaturi de senatorul Catalin Voicu si magistratul Florin Costiniu.
COSTEL CĂSUNEANU:
Omul de afaceri Costel Casuneanu a declarat, ieri, dupa audierile de la DNA, ca procurorii l-au anuntat ca i-au pus sechestru asigurator pe 200.000 de euro in dosarul in care este cercetat pentru fapte de coruptie. Omul de afaceri a revenit ieri dupa-amiaza la DNA, pentru a depune un extras de cont in care a transferat 200.000 de euro. Casuneanu a declarat ca a ales sa depuna banii intr-un cont separat pentru a nu i se pune sechestru pe alte conturi mai mari. In perioada iulie-septembrie 2009, Catalin Voicu a primit de la Costel Casuneanu, in doua transe, sumele de 250.000 de lei si 200.000 de euro, in schimbul interventiei pe linga magistrati din cadrul ICCJ.
MARIUS LOCIC:
Marius Locic a fost ieri la DNA, fiind citat de procurori pentru a-i aduce la cunostinta ca va fi pus sechestru asigurator pe o parte din averea sa. Omul de afaceri Marius Locic a declarat, la iesirea din sediul DNA, ca procurorii i-au pus sechestru asigurator pe 119.000 de lei. Suma pe care afaceristul i-a dat-o senatorului Catalin Voicu reprezinta onorariul unui contract de asistenta juridica, sustine Locic, si nicidecum propunerea unei solutii favorabile intr-un dosar in care acesta era cercetat pentru fapte penale.

Razvan Dumitrescu

Madonna, sexy si frumoasa fara photoshop

0

Un pictorial sexy cu Madonna (51 de ani) nu este nimic deosebit, artista pozind provocator si in lenjerie intima de nenumarate ori.
Noutatea pe care o aduc fotografiile realizate pentru „Interview Magazine” este faptul ca diva a decis ca de aceasta data sa nu mai apeleze la photoshop pentru a-si retusa imperfectiunile. Iar dovada naturaletii divei sint urmele lasate pe pielea din jurul abdomenului de ciorapii stil plasa. Conform declaratiilor sale, Madge a decis sa publice pozele neretusate pentru a dovedi ca inca mai are un trup si un ten de invidiat, recunoscind insa ca s-a jucat foarte mult cu luminile pentru a-si pune in valoare cele mai bune parti ale corpului sau.
Madonna isi trage lenjeria intima in jos in mod seducator sau saruta senzual un crucifix – caci nu se poate abtine. In astfel de ipostaze si cu un asemenea corp, Madonna este mai atragatoare decit multe dintre modelele ce au jumatate din virsta ei.

Ana-Maria Calciu

Ricky, tudabidabest in PR?!

0

In ultima vreme, s-a zvonit ca, dupa ce l-a parasit pina si Bote, vestitul Voicu Pinzar s-a aciuat sub aripa ocrotitoare a Taniei Budi. Cica aceasta i-ar fi oferit un loc de munca intr-unul din cluburile sale. Ipoteza era plauzibila, mai ales ca diva blonda obisnuieste sa-i tina aproape pe tinereii frumusei cu care se intersecteaza. Ca sa inlature posibilele speculatii, Tania a explicat in emisiunea ei de la Vox News cum stau, de fapt, treburile. Postul pe care voia sa i-l ofere lui Ricky era… acela de PR al clubului. Pentru cine nu stie, PR inseamna public relations, adica relatii publice. Probabil ca Ricky si-a dat seama, in ultimul moment, ca printr-o asemenea mutare va deveni, cel mult, un Bula al timpurilor noastre. Nicidecum “todabidabest”. Ca meseria de PR presupune sa stii sa vorbesti si sa scrii, iar Ricky, saracu’, e paralel cu limba româna.

A.C.

Teo Trandafir vs. scarile Parlamentului

0

Politician cu acte in regula acum, Teo Trandafir isi pastreaza ingenuitatea cetateneasca. Aleasa deputat dupa propria-i vointa si a PDL-ului, vedeta TV de odinioara se vaita acum ca moare de frica… scarilor de la Parlament: “Mi-era frica sa nu ma impiedic pe scari, deci asta a fost marea mea problema azi, sa nu ma impiedic pe scari. A fost o experienta pentru mine”. Asadar, Teo a invatat, ieri, pe banii Parlamentului si ai statului, sa foloseasca scarile. Cum ajutorul bugetar si imunitatea parlamentara nu i s-au parut paveze suficient de puternice in greaua incercare, Teo Trandafir a apelat si la protectia Divina: “Cu o iconita am venit (in Camera – n.r.) si mi s-a dat o geanta foarte frumoasa pe care am pierdut-o intre timp, dar o s-o recuperez”. Pina atunci, alegatorilor nu le mai ramine decit sa spere ca proaspata aleasa a invatat ieri si sa urce si sa coboare temutele trepte, nu de alta dar s-o mai plateasca inca o data chiar ar fi pacat.

Mihai Morar isi alege zece asistente!

0

Plictisit de toata tevatura iscata in jurul stirii false, conform careia asistenta sa de la “Rai da buni”, Marina Dina, va fi schimbata cu Adelina Virciu, Mihai Morar posteaza pe blogul sau un text in care clarifica, o data pentru totdeauna, cum stau lucrurile. Cu acest prilej, isi dezvaluie si preferintele legate de asistente:

Precum puful papadiilor, zboara birfa prin oras ca mi-as schimba asistenta de la „Rai, da’ buni”. Adelina Virciu a fost data ca sigura mostenitoare a Marinei. Ea are tot aceleasi sanse sa fie asistenta mea precum Monica Belucci. Pentru ca pe niciuna nu o cunosc personal si nici nu le-am avut vreodata invitate in emisiune. Iata, in premiera, shortlist-ul cu fetele pe care le voi chema la castingul pentru postul de asistenta:

1. Mariana Moculescu – dupa trei saptamini va cere partajul, isi va delimita spatiul ei, va ridica un zid si va imparti platoul in doua emisiuni. Eu ramin cu ”Rai, da’ buni”, iar ea cu ”Rai, da’ nebuni”.

2. Cleopatra Stratan – decit asistentele care joaca Farmville pe Facebook, in timpul emisiunii, mai bine una care sa joace sotronul.
3. Soacra lui Geoana – femeia asta ar fi in stare, dupa vreo luna, sa treaca totul pe numele ei. Fotoliul meu, canapeaua invitatilor, glumele mele, vocea lui Scobiola… Astfel n-as mai avea probleme cu cei care ma suna sa ma ia la rost pentru ca am facut misto de ei. Le-as zice, la fel ca Mircea Geoana: ”Iertati-ma, glumele nu-s ale mele, sint pe numele soacrei!”

4. Iuliana Marciuc – singura mea sansa ca Elvis de pe Faleza din Galati sa vina la emisiune fara sa-mi ceara 3.000 de euro.

5. Blonda suprema de la ”Te pui cu blondele?”- daca tva-ul creste la 25 la suta si cota unica la 20, cine crezi ca o sa-si permita sa mai angajeze asistente cu contract de munca? E cazul sa imi iau o asistenta obisnuita sa lucreze la… Negru.

6. Oana Lis – salariul de asistenta nu-i mare, dar reprezinta un venit sigur. De doua ori pe luna, la avans si la lichidare, n-o sa se mai plinga nea Viorel ca n-are ce baga la pacanele!

7. Elena Basescu – chelnerii de pe Dorobanti o sa fie obligati prin decret prezidential sa schimbe televizoarele din cafenele de pe Fashion TV, pe Antena 2.

8. Alina Mungiu Pippidi – cum anunt ca-mi schimb asistenta, cum il suna Daminutza pe Torje: ”Fratioare, cica si-a luat Morar pitzipoanca noua… Alina si nu mai stiu cum… Da si mie, frate, numarul ei de telefon…” La care, Torje: ”Stai ca-l sun pe Cristea sa-l ia de la Bianca lui Bote ca ea sigur il are…”

9. Carmen Harra – daca-i asa tare cum zice Maruta, zic sa nu mai astept pina miine dimineata audientele de la emisiunea de azi.

10. Folcloristele lui Pinalti – asistentele ideale! Pentru ca pi aiestea le-o invatat primarul de sub Chietrisica cum sa te ocupi ”pi buni” de invitati!
Alte propuneri?

Alimentara comunista: mic ghid turistic

0

In orice cartier sau oras exista macar o alimentara comunista. La noi in Aparatori, de pilda, e in intersectie „la Banditu’” (poate n-o sa ne credeti, dar in Berceni locurile cam asa se numesc, nu exista „la Filarmonica”, „la Pictoru’ cubist” ori „la Criticu’ de arta”). Exista insa orase, cum ar fi Victoria, unde alimentara retro e centrul vietii sociale (centrul vietii culturale e un pic mai incolo, se cheama „Central” sau „Navodari”, si nu, nu e biblioteca sau galerie de arta). De aceea ne-am gindit sa-i dedicam un scurt ghid.
Primul indiciu ca ai intrat intr-o autentica alimentara comunista e mirosul specific. Miroase a musama incinsa. Motivul e simplu: practic toate suprafetele din magazin sint acoperite cu musama (daca nu intelegeti de ce, e clar ca sinteti tineri si standardele de eleganta in materie de decoratiuni interioare ale anilor ’80 va scapa), iar inauntru e foarte cald, suficient incit musamaua sa-si atinga aproape punctul de topire. Nu exista probabil loc pe planeta unde sa domneasca o caldura mai odioasa precum cea dintr-o alimentara comunista. Chiar si in cel mai nemilos desert adie uneori o mica pala de vint sau, o data la 50 de ani, da o ploicica, numai in alimentarele comuniste e ca intr-un cazan sub presiune, indiferent ca e vara sau iarna. Trebuie sa le multumim vinzatoarelor ca urla la fiecare client sa traga usa dupa el, sa nu iasa caldura afara, fiindca altminteri ne-ar minca incalzirea globala in citeva luni.
Caldura n-ar avea insa niciun haz daca n-ar exista si mustele. Banuiesc ca pina si mexicanii isi fac aprovizionarea cu muste de la alimentarele comuniste, dar nu-i vedem fiindca vin dimineata, devreme, cind sint gizele proaspete. „Buna dimineata, domnu’ Bucho, un kil de musculite si juma’ de tauni, ca de obicei?”. „Nu, fara muscoi azi, ca nu i-am terminat inca pe aia de saptamina trecuta”. Sint atitea muste intr-o alimentara de acest gen incit, daca ar fi date afara, ar distruge imediat echilibrul fragil al ecosistemului.

(miine: despre vinzatoarele din alimentarele comuniste)

Julius si Pirca

„National iti face plinul la masina” premiaza penultimii cistigatori

0

Ajuns aproape de final, concursul „National iti face plinul la masina” si-a desemnat penultimii cistigatori. Acestia sint: Diamandescu Horia din Ploiesti, Anca Irina din Bucuresti, Save Miruna din Galati. Cistigatorii ultimei etape a concursului vor fi anuntati vineri, 7 mai.

Asa cum v-am obisnuit, campania „Aproape de tine” continua in luna mai cu urmatorul concurs: “National si Policolor iti zugravesc casa cu Spor”.
Dar, pina la cei care isi vor zugravi casa, sa vedem ce ne-au declarat cistigatorii concursului din saptamina 19-25 aprilie.

“Nu am cistigat niciodata un concurs si sint incintat de premiul oferit de «National». In toata criza asta, ziarul dvs. acorda premii cititorilor sai. Felicitari nu numai pentru initiativa concursurilor, cit si pentru informatiile pe care le dati. Imi place ziarul pentru ca am ce sa citesc: politic, ecomonic, eveniment, cronica de teatru si film. Va multumesc si multa bafta!”, ne-a declarat domnul Diamandescu Horia din Ploiesti.
„Citesc ziarul «National» de multi ani, cred ca de la debutul sau pe piata media. Citesc foarte multe ziare, prin natura meseriei, insa «National» mi se pare un ziar diversificat, interesant, complet. Anuntul cistigului a venit chiar de ziua mea de nastere, asa ca o sa-l consider un cadou in plus”, a spus doamna Anca Irina din Bucuresti. Noi ii uram doamnei Anca „La multi ani” si mult noroc in continuare!
Domnisoara Save Miruna din Galati ne-a scris citeva cuvinte: “Initial am vazut ziarul «National», la o prietena. Mi-a placut si, de citeva luni, sint abonata. Lucrez intr-un mediu dinamic si nu am timp sa-mi cumpar ziarul zilnic, asa ca am preferat abonamentul. In pauza de masa imi place sa ma relaxez si sa ma informez. Asadar, sint un cititor nou de «National» si cu atit mai mult ma bucur ca am cistigat. Va multumesc si toata aprecierea pentru ceea ce faceti!”l

IRIS va deschide marele concert AC/DC

0

Cavalerii rockului românesc, Iris, vor cinta in deschiderea mult asteptatului concert AC/DC, ce va avea loc pe data de 16 mai, in Piata Constitutiei din Bucuresti.

Pentru ca trupa Iris are in spate 20 de ani de cariera muzicala, au fost alesi sa faca deschiderea unuia dintre cele mai mari spectacole al anului. Cristi Minculescu, solistul formatiei Iris, se simte onorat ca va deschide show-ul pregatit de cei de la AC/DC:
“Ne bucuram nespus ca trupa IRIS va avea ocazia sa cinte inaintea celor de la AC/DC, mai ales ca sintem mari admiratori cu totii!”. “Va asteptam pe toti in seara zilei de 16 mai si promitem un spectacol de zile mari!”, a mai adaugat Minculescu.
Astfel, doua formatii sint programate sa cinte inaintea legendarilor australieni, dintre care, una va fi Iris.

Gabriela Grigoriev

Separatoarele de Bucuresti, alternativa la borduri

0

De citeva luni Bucurestiul s-a umplut pe strazi de niste plastice menite sa fluidizeze traficul care s-au dovedit complet inutile. Unul galben, unul negru, altu’ galben si iar negru, separatoare de trafic le spune si sint montate pe mai toate strazile Capitalei. Din ele se ridica semete niste limbi cauciucate menite sa atentioneze soferii indisciplinati ca pe acolo nu se poate trece. Ei bine, tocmai pentru ca sint din plastic toata lumea le calca. Astfel ca in nici doua luni de la montare acestea s-au deteriorat, s-au rupt, iar unele au fost smulse cu totul din asfalt.
Cei mai cistigati la aceasta afacere se presupune ca sint calatorii din mijloacele de transport in comun, mai ales cei din tramvaie care acum ar avea culoar unic neperturbat de soferi. Ei bine, nu ei au cistigat, ci citeva capete de prin primariile de sector, dar si de la Capitala, sau cine stie poate chiar mai sus. Daca au vazut baietii ca nu mai merge cu bordurile, deja s-a prins lumea, au gasit un inlocuitor mult mai bun.
Plasticele de pe mijlocul strazilor sint mult mai eficiente decit bordurile. Se deterioreaza de 100 de ori mai repede, trebuie schimbate tot mai des, iar banul intra constant prin toate buzunarele conectate la afacere. In tot acest timp, cei care pierd cu adevarat sint soferii.
Daca pina la aparitia limbilor de cauciuc galben traficul era semiparalizat, acum e mai mult decit mort. Si in asemenea conditii, cum sa nu te urci cu masina pe limbile lor de hoti?

Taical Gecsan

Cameron Diaz se iubeste cu fostul amant al lui Madge

0

Zvonurile conform carora s-a impacat cu fostul Justin Timberlake se pare ca au fost lansate doar pentru a masca o relatie cu fostul amant al Madonnei. Zilele trecute, Cameron Diaz (37 de ani) si Alex Rodriguez (34 de ani), jucator de baseball, au fost fotografiati in timp ce paraseau apartamentul lui din Manhattan, New York. In timp ce se indrepta spre masina care o astepta in fata blocului, Cameron a afisat o mina foarte vesela, chinuindu-se sa care doua genti, intr-una din ele aflindu-se obiectele necesare oricarei femei care petrece noaptea la iubitul sau. Sa speram insa ca fericirea lui Cameron nu este doar de scurta durata, fiind cunoscuta reputatia de playboy a sportivului. Inainte de Diaz, pe care a cunoscut-o in luna februarie a acestui an la o petrecere in Miami, Alex s-a iubit cu Madonna si i-a frint inima lui Kate Hudson.

Ioana Costin

Bianca: “Catalin m-a inselat de multe ori”

0

Dupa ce a fost pusa la zid de Botezatu si de toata presa doar pentru o relatie de amicitie cu Adrian Cristea, Bianca Dragusanu se pare ca s-a linistit, sustinind ca a reusit sa treaca de momentele neplacute la care a fost supusa. Invitata la emisiunea “Rai da’ buni”, Bianca si-a luat inima in dinti si a scos asul din mineca: “Catalin m-a inselat de multe ori pe parcursul relatiei. Nu a fost el cel fidel in aceasta relatie. I-am gasit mesaje in telefon si i-am reprosat acest lucru, dar nu am vrut sa fac tam-tam pe aceasta problema”. Cu toate ca a fost “prinsa” si cu Adi Mutu, si cu Adrian Cristea, Bianca sustine ca i-a fost fidela designerului Catalin Botezatu si ca, in comparatie cu el, ea nu a umblat cu persoane casatorite: “El a gresit de mai multe ori ca mine in relatia asta. Stie el foarte bine de ce a spus ca femeia maritata este ideala. Bote cunoaste foarte bine problema”, a declarat Bianca Dragusanu pentru National. Mai mult, “pacatoasa” a recunoscut faptul ca i-a fost loiala lui Bote nu pentru ca nu a vrut, ci “pentru ca nu am avut timp”, a mai declarat blonda. Contactat telefonic de National, designerul Catalin Botezatu a explicat scurt si la obiect: “Da, am umblat si umblu cu femei maritate. Si daca as fi inselat-o pe Bianca, care ar fi fost problema?”.

Gabriela Grigoriev

Elton John, interzis in Egipt

0

Muzicianului britanic i-a fost interzis sa-si sustina recitalul in cadrul unui concert privat din ratiuni legate de religie. Potrivit sursei, declaratiile facute de catre acesta cu ceva timp in urma, i-au iritat peste masura pe cei mai religiosi din fire din Egipt. Mounir al-Wasimi, liderul Uniunii Muzicienilor Egipteni, a afirmat ca nu poate permite unui “homosexual care emite remarci anti-religioase, sustine ca Issa (Iisus) a fost homosexual si pledeaza pentru libertatea acestora in Orientul Mijlociu”, sa concerteze in tara lui. Sir Elton John si-a atras oprobriul orientalilor dupa ce a facut aceste comentarii scandaloase in niste interviuri acordate la inceputul acestui an. Asa-ti trebuie, Sir, daca ai gura sloboda…

Lavinia Iftime