Ministerul de Interne a demarat procedurile pentru achizitionarea prin licitatie de sticle de whisky, coniac si gin pentru unitatile de odihna si agrement ale institutiei din Predeal, Brasov si Mamaia folosite de propriii angajati, astfel de achizitii fiind efectuate regulat si in anii anteriori. Conform unui anunt de licitatie lansat de minister, vor fi cumparate cantitati de whisky Ballantines, Johnnie Walker, Jack Daniels, Teachers, J.B., Grant’s, Chivas Regal, coniac Alexandrion, Jidvei si Metaxa, gin Wembley si Beefeater, data limita de depunere a ofertelor fiind stabilita pentru sfirsitul acestei saptamini. Sticlele de alcool vor fi livrate la depozitul MAI din Bucuresti si unitatile de odihna ale ministerului din Predeal, Brasov si Mamaia. Astfel de produse, la care se mai adauga sticle cu vin si butoaie cu bere, au fost efectuate regulat si in anii anteriori.
Protestul pensionarilor s-a lasat cu internari
In urma masurilor de austeritate anuntate de Guvern, primii care au luat atitudine, la propriu, si au iesit in strada, au fost pensionarii. Pe linga pensionari, profesorii si centralele sindicale ameninta cu greva generala.
*Pensionarii, primii in strada*
Ieri, mii de pensionari, nemultumiti de masurile de reducere a pensiilor cu 15%, au protestat in mai toate orasele din tara, denuntind politica de extinctie pe care Guvernul, prin vocea presedintelui Basescu, vrea sa o puna in practica. Protestele n-au fost atit de pasnice, asa cum probabil s-au asteptat si organizatorii si cei care au dat aprobarile pentru mitinguri. Astfel, ieri in fata Palatului Cotroceni au demonstrat aproximativ 1.000 de pensionari, iar in dorinta de a ajunge cit mai aproape de intrarea in curtea prezidentiala, au fortat gardurile de protectie si s-au imbrincit cu jandarmii. Din cauza imbulzelii, mai multor persoane li s-a facut rau, unele dintre ele avind nevoie de asistenta medicala. Medicii de la Serviciul de Ambulanta Bucuresti au declarat ca 15 persoane au avut nevoie de ingrijiri medicale, dintre care patru au fost transportate si internate la Spitalul Universitar de Urgenta. Acestea acuzau probleme de hipertensiune arteriala, cardiopatie si astm bronsic.
*Profesorii ameninta *
cu greva generala
Si cadrele didactice, nemultumite de reducerile salariale si de personal, au anuntat, ieri, ca vor declansa greva generala din 31 mai. Pe linga aceasta, liderii sindicali din invatamint au declarat ca profesorii nu vor mai trece notele elevilor in catalog si nu vor mai participa nici la evaluarile nationale. Confederatiile sindicale au anuntat ca in 19 mai vor organiza un miting de amploare in Piata Victoriei, la care vor participa si sindicatele din invatamint.
Geoana da diplomatia pe mitocanie
Mircea Geoana, diplomatul de ieri, badaranul de astazi. Pe 5 mai, din fruntea Senatului, Mircea Geoana ii cerea imperativ ministrului de Finante sa se prezinte in fata Biroului permanent al acestei Camere pentru a da socoteala cu privire la situatia economica a tarii.
Omul (si cind spunem omul ne referim la Sebastian Vladescu, bineinteles) a venit ieri la Senat, unde a stat ce a stat in Salonul Alb (locatia aleasa pentru desfasurarea reuniunii), asteptindu-l mai bine de 20 de minute pe Mircica.
Acesta nu a venit insa, nici macar cu o impardonabila intirziere. In schimb, pe motiv ca lucrarile din plenul Senatului s-au prelungit, Geoana (chipurile diplomat de cariera) i-a transmis prin consilieri lui Vladescu ca intilnirea se amina pe altadata. Fara scuze, fara nimic, ci scurt, badaraneste, asa cum numai diplomatul resapat in politician Mircea Geoana stie sa o faca, pe nou.
Nastase – partid mai mic, tehnologie mai mare
In timp ce multi dintre pesedisti continua sa se uite ca broasca la bariera la un telefon mobil sau laptop mai acatari, Adrian Nastase umbla cu ultima fita a tehnologiei la purtator: un iPad de toata frumusetea. “Este un fel de iPhone mai mare” (0700 grame si 1,34 cm, plus o rezolutia de 1024×768 – n.r), a explicat Nastase pentru profani. “E misto”, continua mindru de scula sa de ultima generatie. Evident, jucaria liderului social-democrat are si un pret pe masura: undeva pe la 550 euro + TVA. Dar cum obrazul subtire cu cheltuiala se tine, Nastase se poate lauda macar cu iPad-ul lui mareee.
Silviu Prigoana: „Un copil se creste singur”
Acum este un afacerist de succes si poate oferi familiei sale tot confortul de care are nevoie, insa Silviu Prigoana nu a trait intotdeauna pe picior mare. „Eu cind eram mic aveam jucarii de tabla, m-am taiat de doua ori, dar nu aveam altceva, deci ma obisnuiam cu ele”, isi aminteste deputatul. Pentru ca lipsa luxului nu l-a impiedicat sa se afirme in viata, sotul Bahmutencei crede ca „un copil nu se creste cu bani”. „E o conceptie gresita ca un copil creste cu bani. Un copil creste singur… Confortul il strica pe copil”, este de parere Silviu Prigoana.
Ioana Costin
Bendeac – silenzio stampa de fatada
Dupa ce a lamurit problema culorii excrementelor, handbalista Alexandra Catineanu l-a parasit pe Bendeac, provocindu-i o noua depresie.
Desi sustine ca se afla in silenzio stampa, ii este foarte clar ca presa preia tot ce scrie pe blog, asa ca nu se sfieste sa povesteasca tot felul de amanunte intime cu intentia vadita de-a ajunge in paginile tabloidelor. “Dragii mei, din diferite motive am sa iau o pauza de blog pina duminica sau luni. Nu sint in stare sa scriu in perioada asta. Cu totii trecem prin momente grele in viata si sint sigur ca ma veti intelege. Am lucruri de reglat in viata mea personala, trebuie sa-mi revin dintr-o… In fine.”, scrie Bendeac pe blog, devoalind patetic tragedia antica prin care trece. Lasa, Misule, nu plinge. Fete preocupate de nuantele rahatului gasesti pe toate drumurile!
VD Negru
Restrictii de circulatie in zona Pietei Constitutiei
Brigada de Politie Rutiera a Capitalei a instituit restrictii de circulatie in zona Pietei Constitutiei, pe Bulevardele Natiunile Unite, Libertatii si Unirii, in conditiile in care vor avea loc pregatiri pentru concertul de duminica al formatiei AC/DC. Potrivit unui comunicat de presa al Brigazii de Politie Rutiera a Capitalei, vor exista restrictii rutiere pe banda a patra de circulatie a bretelelor din perimetrul Pietei Constitutiei pina marti, 18 mai, la ora 6.00. Totodata, banda intii de circulatie, pe Bdul Libertatii, intre Bdul Natiunile Unite si Calea 13 Septembrie (sensul dinspre Bdul Natiunile Unite catre Calea 13 Septembrie ) va fi blocata de joi noapte, de la ora 00.00 si pina duminica, la ora 8.00 si de luni, ora 6.00 si pina marti, ora 6.00. De duminica, de la ora 8.00 si pina marti, la ora 6.00, traficul va fi restrictionat pe ambele sensuri pe Bdul Libertatii, intre Calea 13 Septembrie si Bdul Natiunile Unite. In plus, pe Bdul Unirii (ambele sensuri), intre Piata Regina Maria si Bdul Libertatii, circulatia va fi restrictionata de simbata, de la ora 8.00 si pina marti, la ora 6.00. Duminica, in ziua desfasurarii concertului AC/DC, intre orele 14.00 si 00.00 traficul va fi restrictionat pe Calea 13 Septembrie, intre Bdul Libertatii si Piata Arsenalului, Bdul Libertatii intre Piata George Cosbuc si Splaiul Independentei si pe Bdul Natiunile Unite intre strada B.P. Hasdeu si Piata Natiunile Unite.
S.S.
Lucrari de reabilitare pe mai multe strazi din Capitala
Primaria Capitalei prin Administratia Strazilor, demareaza in aceasta saptamina lucrari de reabilitare a sistemului rutier. Lucrarile de reabilitare se vor executa pe tronsoane, pe cite un sens de circulatie, fara ca artera sa fie inchisa traficului rutier, timp de 5 luni.
Incepind de astazi, vor intra in reabilitare urmatoarele artere:
str. Popa Tatu (sector 1);
str. Tudor Arghezi (sector 2)
str. Murguta (sector 6)
str. Gh. Latea (sector 6)
Bd. Anul 1864 (sector 6)
Luni, 17 mai a.c. incep lucrarile pe:
str. Coltei (sector 3)
str. Veseliei (sector 5)
S.S.
Susan Boyle isi cheama fratii in instanta
Transformata intr-un adevarat star in urma obtinerii trofeului in cadrul show-ului «Britain’s got talent» de anul trecut, Susan Boyle este adulata de fanii din intreaga lume. Stirneste atit de mult interes, incit apropiati de-ai acesteia nu ezita sa faca publice picanterii legate de viata ei privata. Susan nu ramine insa impasibila caci se zvoneste ca si-ar fi dat in judecata fratii, John si Gerry Boyle, pe motiv ca au atentat la viata sa particulara dezvaluind, unei publicatii britanice, ca aceasta s-ar afla in cautarea iubirii. Indiscretia celor doi au iritat-o peste masura pe cintareata care, fara sa stea pe ginduri, i-a actionat pe cei doi in instanta. Esti mult prea sensibila, draga Susan !
Anca Nahoi
…Michelle Obama prefera anonimatul
Oscar de la Renta este designerul care s-a afirmat de-a lungul timpului drept un rasfatat al doamnelor autentice si cu atit mai mult al primelor-doamne, fiind favoritul unor nume precum Hillary Rodham Clinton sau Laura Bush. In vremurile Washingtonului contemporan, marea intrebare ramine insa: cind va alege Michelle Obama una dintre creatiile sale? Hillary Clinton a purtat o creatie Oscar de la Renta in 1997 la premiile Grammy, unde a fost distinsa si cu un trofeu. Nu este de mirare ca designerul vorbeste despre doleanta sa de a o imbraca pe Michelle Obama de fiecare data cind i se ofera ocazia si pe care o descrie ca fiind “o chintesenta a modernului”. Nu demult, insa, acelasi de la Renta a zguduit usor opinia publica atunci cind a criticat in mod gentil decizia primei doamne a Americii de a purta un cardigan negru fara mineci la cina oficiala cu regina Elisabeta a II-a. “Primele-doamne sint un «fenomen american»” , spune Oscar de la Renta. “Nicio alta tara nu este la fel de obsedata de sotia liderului sau, nicio alta tara nu o copleseste cu atitea semnificatii profunde. Singurul motiv pentru care francezii sint interesati atit de tare de Carla Bruni-Sarkozy este pentru ca aceasta a fost manechin, cit si iubita a multor staruri rock si nu pentru ca ar reprezenta un simbol national”, conchide acesta. Una peste alta, insa, pina in prezent, doamna Obama si-a respectat “politica” personala de a purta designeri mai putin cunoscuti, iar in mod indirect, acelasi lucru l-a aplicat si in cazul lui Oscar de la Renta, preferind sa afiseze recent o creatie semnata de fiul acestuia, Moises de la Renta. Oscar s-a simtit, desigur, mindru. Dar dorinta sa ramine vie: “Mi-ar placea foarte mult sa o imbrac pe doamna Obama”.
Fashion Hunter
Tökes vrea sa se divorteze in Capitala
Desi nu si-a facut aparitia la primul termen din procesul de divort – care a avut loc, ieri, la Oradea – europarlamentarul Laszlo Tőkes a cerut prin avocatul sau stramutarea dosarului la Bucuresti.
De partea cealalta, Edith Tőkes si avocatul acesteia au solicitat judecarea urmatoarei sedinte cu usile inchise si respingerea cererii lui Tőkes Laszlo cu privire la stramutarea cauzei. Cu toate ca le-a trasat celor doi avocati sarcina sa rezolve pina la urmatorul termen aceasta problema, judecatoarea Laura Gliglor a precizat ca nu este de acord sa trimita cauza in Capitala, dupa ce audierea martorilor si studierea dosarului s-au facut la Oradea.
Un copil, singurul supravietuitor al catastrofei aviatice din Libia
Un avion al companiei aeriene libiene Afriqiyah Airways s-a prabusit ieri dimineata inainte de aterizarea pe aeroportul din Tripoli. Aparatul de zbor s-a dezintegrat in aer, la numai un metru de pista de aterizare. Avionul Airbus A330, care venea de la Johannesburg (Africa de Sud), avea la bord 104 persoane – 93 de pasageri si 11 membri ai echipajului. Singurul pasager care a supravietuit este un baietel olandez in virsta de opt ani, care calatorea cu parintii sai si o sora sau un frate, in virsta de 11 ani. Baiatul a fost transportat la spitalul din Tripoli si se afla in afara oricarui pericol. La bordul avionului se aflau 62 de olandezi, care calatoreau in doua grupuri, de 38 si respective 24 de persoane, organizate de agentii de voiaj din Olanda. Conditiile meteorologice erau favorabile ieri dimineata la Tripoli, cerul fiind usor innorat. Cu toate acestea, ministrul libian al Transporturilor, Mohamed Zidane, a exclus ipoteza terorista.
Cristian Codreanu
Ţarile UE iau masuri dure anticriza
Majoritatea tarilor Uniunii Europene au in vedere scaderea cheltuielilor bugetare pentru a mai “imblinzi” putin efectele crizei. Comparativ cu alte tari ale UE, România a luat prin scaderea veniturilor si a pensiilor cu 25%, respectiv 15%, cele mai dure masuri pentru reducerea cheltuielilor bugetare. In continuare va prezentam ce au decis citeva cancelarii occidentale pentru a face economii la buget.
SPANIA
Guvernul spaniol se va baza, pentru reducerea deficitului bugetar, pe diminuarea cheltuielilor si nu pe cresterea impozitelor. Guvernul spaniol a prezentat mai multe masuri de austeritate pentru diminuarea deficitului bugetar, printre care reducerea, in medie, cu 5% a salariilor din sectorul public incepind cu luna iunie si inghetarea acestor remuneratii anul viitor.
ITALIA
Italia ar putea devansa in acest an unele masuri de reducere a deficitului bugetar prevazute pentru 2011-2012. Guvernul italian a confirmat, saptamina trecuta, angajamentul de a reduce deficitul bugetar de la 5,3% din PIB in 2009, la 2,7% din PIB in 2012. Inca nu se cunosc detalii cu privire la masurile efective pe care le va lua Guvernul de la Roma – reducerea salariilor bugetarilor sau cresterea taxelor si impozitelor-, insa ministrul reformei administratiei publice a anuntat ca flota masinilor oficiale se va micsora simtitor. Potrivit presei, numarul acestora a ajuns la 626.000, fiind de zece ori mai mare decit in Franta, Germania si Marea Britanie.
FRANŢA
Franta a anuntat recent inghetarea cheltuielilor publice in urmatorii trei ani, pentru a aduce deficitul bugetar sub nivelul de 3% din PIB, limita maxima admisa de legislatia europeana. „Pentru urmatorii trei ani (2011, 2012, 2013), premierul Francois Fillon a confirmat ca cheltuielile statului, excluzind dobinzile datoriilor si pensiile, vor fi inghetate”, se arata intr-un comunicat al guvernului.
PORTUGALIA
Portugalia va adopta masuri suplimentare de austeritate pentru a reduce deficitul bugetar pentru anul urmator cu inca 1,5 puncte procentuale, la 5,1%, si ar putea recurge la majorarea taxelor daca va fi necesar, potrivit autoritatilor portugheze.
Bogdan Panturu
PSD stoarce criza de tot profitul electoral
Acutizarea crizei vine ca o manusa PSD-ului scapatat politic, dupa sase ani de bilbiieli interne. Cu nici o actiune serioasa pe agenda, social-democratii se reped acum ca milogii la colac sa apere saracimea României. Saracita nu numai de criza, dar si de toata prestatia politica postdecembrista – dar asta este o alta poveste.
Criza izbucnita odata cu stringerea surubului de catre FMI a reanimat practic pesedimea româna. Comitet Executiv tinut in prezenta ziaristilor (fapt nemaivazut la PSD), retragerea de la lucrarile plenului pe motiv ca jandarmii agreseaza pensionarii iesiti in strada, lansarea a peste 50 de pagini de program de iesire din criza – toate acestea i-au aglomerat, ieri, pina peste poate pe social-democratii lui Victor Ponta. Ce-i drept, intrarea pesedistilor in greva parlamentara s-a facut tot pe banii bugetului (sint platiti sa faca legi bune, inclusiv pentru virstnici, nu sa se solidarizeze cu acestia intr-un steril demers de imagine) iar o parte serioasa a programului contine nu masuri concrete, ci insirarea pacatelor adversarilor.
*Credibilitatea opozitiei – sublima, dar lipseste*
Altfel spus, desi criza a ajuns la osul tarii, pesedistii vor sa stoarca din ea tot profitul electoral posibil. Si asta in conditiile in care trecutul nu permite nici unui partid sa stea cu fruntea sus in fata natiei si sa-i ceara sacrificii. Insusi Victor Ponta se indoia, deunazi, ca pesedistii sai ar face acum o figura mai buna la guvernare si se multumea doar cu speranta ca ai lui “ar fura mai putin”. Din putinul care este si el pe duca, conform analizelor financiare si economice la zi. Chiar daca impasul a sculat PSD-ul din moarte clinica, plinsul pe umerii pensionarilor si procesele politice intentate pedelistilor plus Basescu vor ajuta fix cit o frectie la un picior de lemn iesirea tarii din criza.
*Pesedistii isi iau singuri maul*
De atita resuscitare a economiei românesti, instalatia de sonorizare din sala de grup a pesedistilor, unde cu onor se desfasura Comitetul Executiv, nu a mai rezistat si si-a dat obstescul sfirsit. Satule probabil de atitea vorbe goale, microfoanele au decis sa-si ia o binemeritata pauza, punindu-i pe social-democrati pe „mute”. Sau, patrunsa de indemnul lui Victor Ponta (parasiti lucrarile Parlamentului in semn de solidaritate cu sindicalistii/pensionarii), instalatia de sonorizare a intrat si ea in greva. Intrerupta insa de tehnicienii care au remediat problema.
Ţara arde si pesedistii se cearta pe… intrarea la guvernare*
Pe un ton grav, liderul social-democrat Victor Ponta le-a prezentat, ieri, colegilor o radiografie a partidului. Practic, in mai 2010, Ponta le-a aratat pesedistilor, frumos, cu grafice colorate, cam pe unde se invirtea formatiunea lor in 2009. Elementul de noutate l-a reprezentat un sondaj menit sa le mai ridice moralul social-democratilor. Astfel, potrivit acestei cercetari sociale, daca acum ar avea loc alegeri, PSD ar obtine 37 de procente, PDL – 38%, iar PNL – 24%. Odata depasita faza incurajarilor, Ponta le-a prezentat liderilor partidului si patru scenarii politice valabile pentru situatia in care motiunea de cenzura impotriva Guvernului Boc va fi adoptata, solicitindu-le acestora
sa-si asume unele dintre variante. In consecinta, pesedistii s-au ciondanit pe urmatoarele variante de lucru:”1. Intrarea la guvernare alaturi de PDL; 2. Guvern de uniune nationala sau tehnocrati, sustinut din Parlament de PSD; 3. Solicitarea ferma ca PSD sa propuna viitorul premier intr-un guvern impreuna cu PNL si UDMR; 4. Alegeri anticipate”. Tonul micilor lovituri sub centura a fost dat chiar de Ponta, care a precizat din start ca este cu totul impotriva primelor doua variante si ca s-a saturat de “Klaus Johannis si alte povesti”. Nu doar Geoana a fost insa “beneficiarul” unui bobirnac colegial, ci si actualul lider al PSD. Acestuia, pesedistii i-au schimbat, pe sest, variantele propuse votului. Concret, ultima – referitoare la alegerile anticipate – a fost inlocuita cu intrarea la guvernare doar in urma alegerilor la termen in timp ce Ponta nara de la tribuna pe tema… anticipatelor.
Piscinele, vedetele Construct Expo
Cu ocazia tirgului Construct Expo, organizat in aceste zile la Romexpo, se va desfasura in premiera pentru tara noastra prima editie a salonului specializat in piscine si spa. Astfel, salonul Construct Expo Ambient reuneste 20 din cele mai importante companii producatoare si distribuitoare de piscine, spa-uri, accesorii si consumabile pentru acestea, pe o suprafata totala de 800 mp. La complexul expozitional Romexpo se afla in plina desfasurare pina pe 15 mai cele mai mari manifestari de profil dedicate constructiilor si instalatiilor – Construct Expo si Romtherm.
Boc introduce impozite care exista deja
Premierul Emil Boc da din colt in colt in incercarea
de a mai gasi ceva de impozitat intr-o tara care deja a luat cele mai dure mai mai nepopulare masuri de austeritate din intreaga Uniune Europeana. Tot Emil Boc o da in bara, ajungind, probabil din disperare, sa propuna taxe care deja exista in actualul Cod Fiscal!
*Penibil*
“In proiectul de lege pe care il vom pregati, incepind cu a doua proprietate vom solicita o impozitare suplimentara. Prima proprietate se impoziteaza normal pentru toti la fel, incepind cu a doua proprietate se impoziteaza suplimentar fata de ceea ce avem in momentul de fata, pentru a putea sa aducem un plus de venituri la bugetul de stat si a da un efort de solidaritate si din partea acelora care au in România mai multe proprietati. Si ei sa contribuie in România la acest efort de austeritate pe care il facem in momentul de fata prin impozitarea suplimentara (…)”, spune premierul. Din nefericire pentru Boc, insa, in Codul Fiscal in vigoare se arata urmatoarele: daca o persoana fizica are in proprietate doua sau mai multe cladiri utilizate ca locuinta, care nu sint inchiriate unei alte persoane, impozitul pe cladiri este majorat cu 15% pentru prima cladire in afara celei de la adresa de domiciliu, cu 50% pentru cea de-a doua cladire, cu 75% pentru cea de-a treia cladire si cu 100% pentru cea de-a patra cladire si urmatoarele in afara celei de la adresa de domiciliu. Cu alte cuvinte, in afara de efectul pe care il are orice veste proasta asupra populatiei, Emil Boc nu a anuntat nimic nou. Dar stati un pic, nu va grabiti cu concluziile! Realizind penibilul situatiei, cei din guvern au cosmetizat situatia si au dat vestea cu adevarat proasta pentru români: “Incepind cu a doua proprietate se impoziteaza suplimentar fata de ceea ce avem in momentul de fata, deci este vorba de impozitare suplimentara fata de ce prevede Codul Fiscal in acest moment”, a declarat purtatorul de cuvint al Guvernului, Ioana Muntean.
*Ce vesti “bune” mai are executivul*
Reducerea fondului de salarii cu 25% si in companiile cu capital majoritar de stat (inclusiv pentru CEC si Eximbank).
Reducerea cu 20%, pe linga cele 15% deja stabilite prin buget, a cheltuielilor cu bunuri si servicii (cheltuielile cu benzina, telefoanele sau deplasarile externe).
Renuntarea la licitatiile pentru dotarea cu sedii si automobile in administratie.
Radu Eftimie
Aparat foto profesional ultrasubtire
Compania Sony este pe punctul de a lansa cele mai noi modele de aparate foto digitale care “sparg” limitele dintre camerele DSLR si cele mici de buzunar. Modelele NEX-5 si Nex-3 au un corp extraordinar de subtire la care se pot adauga obiective de mari dimensiuni, tehnologia DSLR fiind incorporata cu succes in aceste mici aparate. Chiar daca aspectul nu este unul suficient de satisfacator pentru fotografii profesionisti, cu siguranta cei amatori se vor bucura de o calitate a imaginii extrem de clara fara a fi nevoiti sa care dupa ei un aparat gigantic. Potrivit companiei, cele doua modele vor fi comercializate pentru sume cuprinse intre 440 si 510 euro.
Pret: 510 Euro.
Cum scriu Julius si Pirca impreuna (2)
julius: auzi… hai sa bagam poanta cu „uitati, domnu’ noe, pentru mine si nevasta mea” si atat, ca daca tragem de el iese un cacat
pirca: hai ma, ca aia cu monstrii e buna
pirca: tu nu vezi, cu cat mai multe poante idioate, cu atat merg mai bine
julius: „plm, daca salvez oaia, mai fac o laie audienta la Animal Planet. Uite, mai bine salvez tigrul asta cu dinti de 30 de centimetri, la asta se uita lumea”
pirca: pe urma iti dai seama, dat fiind ca folosea custi improvizate, cate manute si picioruse au pierdut micutii Sem, Ham si Iafet pe parcursul calatoriei?
julius: bine, asta nu-i impiedica sa-i spuna lu’ tac-su: „nu eu am bagat manutele” „da’ cine?” „nu stiu, niste copii, da’ au fugit”
pirca: exact
julius: de altfel, eu cred ca Noe si-a luat familia pe ascuns, date fiind antecedentele lui Dumnezeu e putin probabil sa nu-i fi spus: „paraseste-i pe toti pentru Mine”
julius: stii ca Dumnezeu nu prea a incurajat familia
pirca: da
julius: ma rog, nu putem scrie asta, se supara crestinii
pirca: si Dumnezeu, si el s-ar putea supara
julius: nu cred ca Dumnezeu ne citeste, ma, asta il citeste numai pe zoso, sa vada cine e spammer jegos si trebuie trimis in iad
pirca: revenind la animale: cum a decis sa ia, de exemplu, rinocerul sau elefantul? de ce n-a luat trilobitii, care-s de vreo mie de ori mai mici?
pirca: acolo unde a incaput elefantul, putea salva mii de specii diferite
pirca: exact ca aia care-si iau plasma de 200 cm intr-o garsoniera
pirca: ïl luam si vedem noi dupa aia ce facem cu el
julius: da
julius: si nu cred ca toate animalele au calatorit in custi
julius: de pilda, pisica persana probabil a cerut o cabina numai a ei si mancare de pisici uscata, altfel nu se suie
pirca: exact
pirca: sau l-o fi rugat un var sa ia elefantul
pirca: stii cum e, cand te duci undeva si imediat te suna toti „auzi, nu poti sa iei si dulapul asta enorm sa i-l duci lui mamaia, daca tot mergi acolo?”
julius: exact
julius: „du si mie elefantul asta pana la pascani”
julius: un alt exemplu: de ce a mai luat tigrul tasmanian? n-a stiu ca e incapabil sa supravietuiasca singur?
pirca: la unele cred ca a avut un scandal monstru cu nevasta-sa
pirca: „de ce n-ai luat inorogul?”
pirca: „nu-mi place, plus ca am luat deja calul. Daca vrei inorog, ii lipesti un corn in frunte, e acelasi lucru”
pirca: nu e deloc acelasi lucru, tu si cu incropelile tale
julius: scrii?
pirca: nu
pirca: ti-am mai zis ca dupa pranz sunt plecat
pirca: nu e destul ca fac poante pe mess?
julius: daca te-ai uita cum arata textele noastre, ai vedea ca nu
Julius si Pirca
Si lor le-a facut „National” plinul la masina
National si-a desemnat si ultimii cistigatori ai concursului „National iti face plinul la masina” .Acestia sint Nicolau Corneliu din Bucuresti, Patrascu Marius din Brasov si Rimescu Cristina din Giurgiu. Cei trei cistigatori ne-au declarat, cu ocazia ridicarii premiului urmatoarele:
Domnul Nicolau Corneliu din Bucuresti este un fidel cititor de ziare si are o mare placere de a rasfoi ziarul National: „Citesc National de mult timp. Este un ziar mai mult decit complet, cu pagini economice, politice, high life, sport, divertisment. Imi plac toate rubricile, iar nota de incheiere a ziarului cu MARS, Sort List este una originala, plina de umor si de adevar in acelasi timp. Multumiri pentru premiu!”
Domnul Patrascu Marius din Brasov ne-a declarat: „Va multumesc pentru premiul oferit. Este binevenit, mai ales ca s-a scumpit benzina iar eu circul numai cu masina. Imi place National pentru ca este un ziar complet, cu informatie multa, diversificata si se detaseaza prin abordarea proprie a subiectelor de alte ziare. Urmaresc aproape toate paginile, iar in mod special imi plac interviurile. Inca o data va multumesc si succes!”
„Am doua motive sa citesc National: editorialele domnului Boanchis, domnului Lilea si rubrica «Camasa de forta». Nu citesc multe ziare, dar mi-am facut un obicei din a cumpara ziarul National. Va multumesc pentru premiul oferit si pentru surpriza placuta”, ne-a declarat doamna Rimescu Cristina din Giurgiu.
Poveste de noapte cu girofar
Deci, azi-noapte, pe la doua, amaritul de seftime se chinuia sa adoarma si el fiind lovit de treaba aia de care sufera pensionarii (nu va bucurati, prostata mea n-are nimic), insomnie. Deci, statea el, nefericitul si inginduratul, in pat cu fata in sus, privind tavanul, ascultind ceva Waters la mp3-ul lui batut (desigur) in cristale zvaroschi. Lumina de la becul urcat pe stilpul din fata apartamentului (care apartament se afla intr-un bloc, stiu ca nu va vine sa credeti, nici mie), pilpiie. Rar. Cam la zece secunde se stinge, apoi se mai aprinde un pic (pesemne tachineaza), apoi rupe ochii prin pleoapele trase de seftime. Aici, la mine in apartament, traiesc noaptea dupa un timp care se scurge dupa reguli românesti: cite zece secunde din fiecare. Dar, ca sa vezi, pe la doua
si-un pic, orga de lumini isi inteteste ritmul. “O fi facut infarct boul ala de vizavi, de la doi, care vrea sa omoare ciinii bagabonzi care vietuiesc pe cota indiviza de beton de linga bloc si o fi chemat pulsu”. Ma ridic din pat, imi lipesc pleoapele cu scoci. Arat ca dupa un lifting muieresc octogenar. Si ma uit pe geam. Cu o curiozitate octogenara. “E baietii de la luxten. Ei a venit sa repare defectiunea stilpului care lumineaza noaptea viata locatarilor de aici, din zona mea”, imi mai zic rinjind fericit. Ei, baietii de la luxten, a venit cu masina de interventie, cu girofar, aia de seamana cu masina de pompieri. Ei, baietii de la luxten e salvarea mea. O sa dorm. Gata chinul!” In zece minute, girofarul dispare incet, incet, se pierde la orizont, dupa blocul urmator, luind cu el si masina si baietii priceputi de la luxten. Eu ma car in pat. Trag dureros scociul cu tot cu gene si o parte din sprincene, dar ce mai conteaza… pleoapele mi se prabusesc peste ochi cu zgomot de grinzi. “O sa adorm bustean”, imi spun. Si adorm. Zece secunde. Si cred ca am un cosmar. Lumina se aprinde din nou, in ritm de discoteca. Da, sigur am un cosmar. Ei, baietii de la luxten si-au facut treaba. E un vis urit. Lumina nu mai pilpiie, doar mi se pare mie.
Monsieur Seftime
Sa renuntam la frica, sa apelam la rugaciune!
Modificarea perceptiei pe care o avem asupra experientelor vietii nu presupune o stare de pasivitate in care sa ne scufundam ori una din care nu mai sintem capabili sa actionam. Dimpotriva, atunci cind facem modificari vindecatoare la nivelul perceptiilor avem mai multa energie, mai mult curaj, mai multa putere, mai multa vitalitate si o capacitate de decizie mai puternica si mai corecta. Atentie: momentul in care ne simtim apatici, in defensiva, infricosati, posedati de sentimentul esecului, al neputintei, al durerii, al singuratatii ori al deprimarii este unul care trebuie vindecat si nu unul care trebuie alimentat in continuare. Cu cit vom iesi mai repede din aceste stari de spirit ce se consuma in sufletul si in mintea noastra, cu atit vom da mai putin apa la moara fortelor inconstiente, ce ne tin sub papuc. Orice lucru care ne infricoseaza este unul care are multa putere asupra noastra. De aceea frica – in mod special – trebuie vindecata fara intirziere. Frica este cel mai puternic atractor din experienta umana si, atunci cind ne lasam coplesiti de ea, nu avem nicio sansa de vindecare adevarata. Fie ca ne este frica de boala, de pierderea portofelului, a afacerii, a omului iubit, a acareturilor sau de fantome, de viitor, de trecut, de vecini sau de iubiti, trebuie sa renuntam la acel lucru care ne face sa traim frica. Si, cind spunem “renuntare” la lucrul de care ti-e frica, nu inseamna a-i spune partenerului de viata ca “am renuntat” la el. Renuntarea se face in interior. Mai intii, observam ce anume ne face frica. Care este lucrul care ne aduce frica in minte? Ne este frica de pierderea banilor? Putem incepe in interior, mental sa percepem problema banilor sau a resurselor financiare intr-un mod diferit. Sa ne amintim, poate, ca am mai pierdut si altadata, ca am avut putere sa recuperam, ca a venit ceva ce ne-a ajutat, ne-a sprijinit, ca iata, sintem, inca, in picioare! Atunci, pentru ce sa ne fie frica? Oare in spatele fricii se afla atasamentul nostru de un om, pe care l-am investit cu puterea de a ne asigura confortul material? Oare in spatele fricii se afla altceva ce n-am vrea sa pierdem? Incetul cu incetul, identificati orice lucru de care va este teama si modificati perceptia mentala asupra lui. Zi de zi, de cite ori va amintiti despre acel lucru, priviti-l din punctul de vedere al unui om curajos, puternic, capabil sa faca fata oricarei amenintari. Este deosebit de important sa invatam in viata noastra sa pierdem orice si sa ne despartim de orice. Fara acest exercitiu, nu putem avea curaj. Fara curajul de a decide, a actiona, a pierde nu putem cistiga. Cel mai grav este faptul ca, odata incurajata frica in mintea noastra, ea se accentueaza pina acolo unde toate puterile inconstiente distructive ne duc in suferinta ca in Iad. Niciodata nu vom avea energie pentru viata, pentru actiune, pentru adevar si pentru lumina, fara a depasi negativitatea interioara, indiferent din ce experienta vine ea. Si, cind vom putea sa avem experiente de viata fara sa urim, fara sa ne infricosam in fata esecurilor sau a pierderilor vom intelege adevarata iubire. In aceste vremuri, in aceste zile – in mod special – avem mai multa nevoie decit oricind sa dam un pas inapoi din fata fricii. Un pas inapoi din fata furiei si a disperarii. Sa intensificam rugaciunea si sa ne privim unii pe altii cu mai multa compasiune. Sa ne intoarcem la “umanul ascuns in noi” tocmai acum, cind sintem puternic provocati sa renuntam la el. Vom reveni cu explicatii legate de puterea constiintei colective, de puterea cimpurilor colective de atractie, mai ales atunci cind motivatia este frica si suferinta de toate felurile.
National
Vocea mamei, la fel de reconfortanta ca si o imbratisare
Sunetele familiare genereaza o crestere a nivelului oxitocinei, lucru care se intimpla si atunci cind are loc un contact fizic. Dr. Leslie Seltzer este cel care a descoperit ca vocea mamei are, mai ales in cazul femeilor, acelasi efect relaxant pe care-l obtii in urma unei imbratisari. Gratie oxitocinei, nivelul stresului se diminueaza considerabil, iar acest lucru este posibil fie prin contact fizic cu o persoana apropiata, fie printr-o simpla discutie telefonica purtata cu mama. De aceea, multi dintre cei care sint supusi unor situatii tensionate simt nevoia, ulterior, sa-si telefoneze mama.
Anca Nahoi
Ultrasunetele, contraceptivele pentru barbati
Ultrasunetele ar putea fi folosite pe post de contraceptive pentru barbati, spun oamenii de stiinta. O singura sedinta care consta intr-o „explozie” de ultrasunete catre testicule si ar putea reprezenta o forma temporara si reversibila de oprire a productiei de sperma, barbatul fiind infertil timp de jumatate de an. Efectul ultrasunetelor dispare fara probleme dupa sase luni, iar barbatul in cauza nu va suferi efecte secundare. Insa cercetatorii americani spun ca progresul este unul extrem de lent, deoarece industria farmaceutica nu este deloc interesata de aceasta procedura, iar femeile nu ar avea incredere sa lase in seama barbatilor datoria de a preveni sarcinile nedorite.
Ana-Maria Calciu
Pauzele de cafea ii fac pe angajati mai productivi
Sefii n-ar mai trebui sa fie nemultumiti atunci cind subalternii iau cite-o mica pauza de cafea. Cercetatorii au descoperit ca acest lucru e chiar un beneficiu adus angajatorului caci, prin consumul cafeinei, se imbunatatesc memoria si puterea de concentrare, reducindu-se totodata numarul greselilor facute in indeplinirea sarcinilor. Pentru cei suprasolicitati, efectul consumului de cafeina este similar cu cel al unui “pui de somn”, performanta cognitiva fiind vizibil imbunatatita. Asa ca, pauzele lungi si dese, cheia marilor succese!
Lavinia Iftime
Conservatorii britanici revin la putere dupa 13 ani
Aflat in opozitie din 1997 (an in care a inceput „epoca Tony Blair”), Partidul Conservator guverneaza din nou Marea Britanie, in coalitie cu Partidul Liberal-Democrat. Marti seara, dupa ce regina Elisabeta a II-a i-a acceptat demisia fostului premier laburist Gordon Brown, l-a insarcinat pe Cameron (a carui formatiune politica a obtinut 306 mandate in Camera Comunelor) sa formeze noul guvern. Nascut in 1966, David Cameron este cel mai tinar premier al Marii Britanii de la Lordul Liverpool incoace – adica din 1812. Mai mult chiar, el este un var foarte, foarte indepartat al suveranei britanice, fiind un descendent al regelui William al IV-lea si al amantei acestuia, actrita irlandeza Dorotheea Jordan. Revenind in sfera politicului, coalitia cu partidul lui Nick Clegg (fara de care nu putea forma o majoritate in Camera Comunelor si deci nu putea guverna) a fost realizata cu pretul citorva concesii privind programul de guvernare. Clegg a primit functia de vicepremier, iar noul cabinet de la Londra va avea cinci ministri liberal-democrati.
Eduard Negru
Israelul, o noua Grecie?
Teoretic vorbind, economia israeliana „duduie”. Practic, exista o „bomba cu efect intirziat” care pe termen mediu ar putea transforma Israelul intr-o a doua Grecie, avertizeaza economistul Dan Ben-David de la Centrul Taub pentru Studii Sociale din Ierusalim. Aproape 20% dintre cetatenii israelieni cu virsta cuprinsa intre 35 si 54 de ani nu muncesc. In schimb, primesc pensii si ajutoare de somaj. In aceasta situatie se afla 27% dintre cetatenii israelieni de origine araba si 65% dintre evreii ultraortodocsi. Acestia din urma pot primi pensii de la stat daca se dedica studiilor religioase. Din aceste motive, sumele platite de stat sub forma de pensii si ajutoare sociale a crescut de cinci ori din 1970 incoace. Daca acest trend va continua, peste numai o generatie copiii de virsta scolara vor proveni in proportie de 78% din familii arabe si ultraortodoxe „care nu pot sau nu vor sa munceasca”, avertizeaza Dan Ben-David. Fapt care va sfirsi prin a pune statul israelian in incapacitate de plata.
Alin Brincoveanu