Acasă Blog Pagina 8210

Tinerii se eutanasiaza simbolic

0

Peste 150 de tineri s-au strins vineri, in fata Teatrului National din Bucuresti, pentru a protesta, tacut, impotriva eutanasierii ciinilor comunitari. Cu esarfe rosii la git, participantii la flashmob s-au intins, timp de citeva minute, pe gazonul din fata teatrului, eutanasiati simbolic. Actiunea a fost anuntata in retelele sociale online, la protest participind si Cristina Ţopescu impreuna cu Monica Davidescu.

“Europa, sarbatorita de copii” in Parcul Herastrau

0

Evenimentul a fost organizat simbata de Gradinita Ioanid si Inspectoratul Scolar al Municipiului Bucuresti impreuna cu alte noua gradinite ale sectorului 1. Timp de citeva ore, in zona Roata Mare din Herastrau, cei mici au marcat Ziua Europei reprezentind prin obiecte vestimentare, prin imagini sau prin alte elemente cite o tara, stat membru al Uniunii Europene. Pe scena amplasata in parc, copiii de la gradinitele participante au sustinut momente artistice, iar la final s-au impartit cadouri din partea sponsorilor.

Avionul care te „cazeaza” in inima Africii

0

O companie britanica a creat aeronava Avro Bussines Jet Explorer Four, destinata doar celor care vor sa aiba un concediu luxos, fara sa mai fie nevoiti sa se cazeze la hoteluri. Avro, care ofera tot confortul de acasa, ii va transporta oriunde in lume, putind sa aterizeze pe o pista scurta si cu denivelari chiar si in inima salbaticiei din Africa. Cireasa de pe tort este faptul ca, atunci cind avionul a ajuns la destinatie, din acesta se va deschide spre exterior o platforma dotata cu scaune si fotolii confortabile. Savurind o sampanie rece, cei cu dare de mina vor urmari leii, antilopele sau girafele de la doar citiva metri distanta, din confortul propriului… avion. Aeronava va fi pusa in vinzare anul viitor, la pretul de 18,6 milioane de euro, va avea podele din marmura, doua dormitoare duble si va putea sa transporte maxim opt persoane.
Ana-Maria Calciu

Mii de tineri bucuresteni si-au petrecut seara de simbata la muzee

0

Muzeele din Capitala, care au organizat traditionala Noapte alba, nu au dus lipsa de vizitatori, citeva mii de persoane trecindu-le pragul, simbata, in special tineri, care au preferat expozitiile si evenimentele adiacente altor iesiri. Noaptea Muzeelor la Bucuresti a grupat anul acesta peste 10 institutii, care au fost colindate, de la Palatul Parlamentului pina pe Kiseleff, de un public predominant tinar, dar si unul foarte tinar, multi copii purtati de parinti de la un muzeu la altul bucurindu-se de o plimbare nocturna, de putina agitatie si de a vedea cite ceva inedit.

De ce sa spui „te iubesc” daca nu simti asta?

0

Intr-un comentariu de zilele trecute cineva spunea ca n-ar fi cinstit sa spui „te iubesc” fara sa simti iubirea. Aceasta remarca mi-a amintit de o conversatie mai veche pe care am avut-o cu un distins cercetator al fenomenelor spirituale, caruia-i spuneam ca „a iubi tot ce ne inconjoara este adevarul si natura noastra reala”. In acel moment, interlocutorul mi-a aratat o batrina care tocmai trecea pe linga noi. „Spune-mi, cum as putea s-o iubesc eu pe batrina asta? Este imposibil!” „Si, totusi, Sinele tau o iubeste, dar personalitatea ta este aceea care nu-ti da voie sa simti asta”, am raspuns. Pentru a intelege iubirea nu este indeajuns s-o privim ca pe-o emotie ce se adreseaza unui om iubit, unui animal de casa, unui copil, unei masini sau altor fiinte si obiecte din lumea inconjuratoare. Daca am percepe ca sintem fiinte spirituale, deci functionale prin puterea Sinelui ce sustine Viata in toate formele sale si apoi ne-am percepe ca fiinte care, gratie acestei puteri a Vietii si Inteligentei Universale, si-au creat prin invatare diferite credinte si convingeri despre lume si viata, am trai din perspectiva celor doua dimensiuni ale fiintei. Fara Iubirea Sinelui – existenta in toate fiintele si in toate formele in mod deplin si neconditionat – noi n-am fi si, cu atit mai putin, am putea avea o personalitate. Prin perceptiile noastre ne cream personalitatea. Ea nu este altceva decit suma tuturor experientelor inregistrate de-a lungul vietii.

Insusi procesul de inregistrare are loc in Sinele nostru si prin puterea sa, a carui caracteristica esentiala este iubirea neconditionata. Daca ar fi altfel, daca Sinele s-ar implica emotional in toate productiile noastre mentale, in toate alegerile toxice pe care le avem, bunul Dumnezeu ar tine-o intr-un plins vesnic. De aceea, el inregistreaza in mod nepartinitor si neconditionat toate gindurile, iar acestea devin personalitatea noastra. La un moment dat, in timp, cind inregistrarile devin prea puternic negative, conflictul dintre Sine si personalitate (Eul nostru) ne creeaza o tensiune pe care o putem resimti in toate dimensiunile experientei de viata, incepind de la corpul fizic si terminind cu evenimentele din viata de zi cu zi. Practic, prin gindurile noastre intram in conflict cu Iubirea Sinelui ce ne insoteste continuu, fie ca dormim, visam, mergem la teatru sau ne enervam dintr-o pricina sau alta. Clipa in care spunem repetat „te iubesc”, fie ca simtim sau nu pe moment iubirea, este clipa in care alegem sa ne deconectam de personalitatea care a creat „sentimentul de a nu iubi/a nu simti iubirea” si a ne reconecta su Sinele nostru, care iubeste totul neconditionat. Asa cum repetind „te urasc” vom simti tot mai multa ura, repetind mental „te iubesc” vom simti tot mai multa iubire. Motivul pentru care „nu simtim iubirea” se afla intotdeauna in personalitatea noastra, in istoria experientelor personale ale vietii. Reactiile din trecut ne conditioneaza reactiile si trairile din prezent. Dar, atunci cind vom intelege ca „iubirea este natura noastra” si personalitatea poate fi modelata doar modelindu-ne perceptiile si credintele, vom fi nerabdatori sa ne intoarcem la cunoasterea iubirii neconditionate, ca esenta a fiintei noastre. Simplu spus, pe masura ce afirmi „te iubesc”, inregistrezi iubirea in personalitatea ta si atunci personalitatea si Sinele intra in armonie. Aceasta inseamna „vindecare” la nivel profund, caci dizarmonia dintre Sine si personalitate este cauza problemelor noastre.
National

Tratamentul ambulator, fara durere, al herniilor

0

Hernia, popular considerata „ruperea praporelui”, este definita medical ca „exteriorizarea unui viscer pe un traiect anatomic preformat”. Cel mai frecvent se exteriorizeaza intestinele sau vezica urinara, iar traiectele anatomice interesate in primul rind sint canalul inghinal, femural si ombilical. Rezultind astfel cele mai intilnite hernii: inghinala, femurala si ombilicala.
Mai nou, influenta anglo-saxonilor in medicina a determinat extinderea termenului de hernie si la ceea ce in România se numea, din franceza, eventratie postoperatorie sau posttraumatica. Astfel, ruperea peretelui abdominal dupa operatii sau dupa lovituri violente, cu exteriorizarea viscerelor sub piele, este denumita, din ce in ce mai des, in loc de eventratie herniepostincizionala sau posttraumatica.
Herniile reprezinta o patologie importanta inclusiv in România, ele afec­tind intre 4% si 12% din populatie (dupa diverse statistici), virsta reprezen­tind un criteriu important de diferentiere, intrucit frecventa herniilor este mai mare la copii (congenitale) si virstnici (slabirea peretelui muscular, alte afectiuni asociate).
Incercari de a rezolva herniile nechirurgical au existat dintotdeauna: punind un banut in buricul copilului sau un ghem si presindu-l, legind cu un briu sau o centura zona herniata sau folosind un dispozitiv medical special creat in acest scop.
Daca o parte din herniile nou-nascutului (cele mici) se rezolva de la sine cu cresterea, restul solutiilor conservatoare sint rezervate persoanelor tarate, in general virstnice, care, datorita bolilor multiple asociate, nu pot suporta o interventie chirurgicala.
Pentru toti ceilalti pacienti cu hernie (adica marea lor majoritate), singura modalitate de rezolvare este cea chirurgicala. Pentru chirurgi, hernia a reprezentat dintotdeauna o problema, deoarece, desi, inca de acum peste o suta de ani s-au imaginat multiple procedee de rezolvare, totdeauna a existat o rata mare de recidive (revenirea herniei). Deci, fiecare scoala de chirurgie a incercat sa gaseasca un nou procedeu, mai bun decit celelalte, adunindu-se asfel peste o suta de tehnici clasice, mai multe decit pentru orice alta afectiune chirurgicala.
Majoritatea acestor procedee au inceput sa rezolve defectul herniar (“gaura” din peretele abdominal) prin diferite modalitati de coasere a muschiului si structurilor aponevrotice din jur, intr-unul sau mai multe straturi, cu diverse fire, de la catgut si matase pina la otel sau chiar siret de piele.
Ceea ce unea insa toate aceste procedee chirurgicale era faptul ca sutura se facea „in tensiune”, adica se coseau in forta structuri aflate la distanta, tragind de acestea pina se apropiau. Aceasta provoca dureri postoperatorii mai mari (prin tractionarea filetelor nervoase) si crea premisele unei recidive, prin taierea de catre fire, uneori, a straturilor musculo-aponevrotice.
Opusul acestor tehnici clasice de reparare a herniei in tensiune este procedeul fara tensiune (tension-free), cunoscut sub numele lui Lichtenstein, chirurgul american care l-a descris si l-a facut cunoscut in toata lumea.
Lichtenstein a incercat la inceput si el sa gaseasca un procedeu care sa fie mai bun decit celelalte cunoscute, suturind meticulos anumite structuri musculare, aparent mai rezistente decit celelalte, ceea ce parea promitator pentru scaderea recidivelor herniare. Ulterior, odata cu cistigarea unei experiente impresionante (are un institut de 11 etaje in Los Angeles unde se opereaza numai hernii), a realizat ca de fapt problema principala a tehnicilor chirurgicale de rezolvare a herniei era tensiunea care se crea intre firele ce incercau sa apropie structurile situate la distanta. De aici a venit si ideea unui procedeu fara tensiune, iar solutia a fost foarte simpla: folosind un petic de material sintetic, asa-numita plasa („mash”), care sa acopere orificiul herniar si sa se sutureze la structurile adincite usor, fara nici un fel de tractiuni.
Rezultatele au fost surprinzator de bune: durerea postoperatorie a scazut semnificativ, iar recidivele au fost aproape inexistente. In plus, folosirea anesteziei locale a adaugat o noua posibilitate in arsenalul terapeutic al herniilor – operatia in ambulator, fara internare, pacientul avind posibilitatea (datorita durerilor reduse date de lipsa tensiunii) sa plece la domiciliu pe propriile picioare la scurt timp dupa interventia chirurgicala.
Cu toate aceste beneficii pe care le aducea noua tehnica, conservatorismul unor chirurgi si-a spus cuvintul si a fost nevoie de mai multi ani pentru ca procedeul sa inceapa sa fie cunoscut in lumea intreaga. Intre timp, calitatea plaselor chirurgicale a progresat, posedind proprietati de generare a cicatrizarii mult mai bune si o toleranta de catre tesuturi aproape totala, iar alti chirurgi au extins chiar folosirea plasei (Stoppa de exemplu), tratind herniile bilaterale cu o plasa mare de 80×30 cm ce intareste tot abdomenul inferior. In Occident, procedeul cu plasa al lui Lichtenstein a ajuns sa urce pe primul loc in ierarhia tehnicilor chirurgicale de hernie si exista deja mai multe variante de plase imbunatatite, unele dintre ele permitind chiar sportivilor de performanta sa-si reia activitatea la 2-3 zile de la operatie. Si in România folosirea tehnicilor „fara tensiune” a devenit uzuala pentru chirurgii deschisi la nou.
De asemenea, practicarea in ambulator, fara internare, a acestor procedee chirurgicale este primita cu entuziasm de pacientii centrului nostru medical. Revenirea in familie, societate si profesie facindu-se extrem de rapid (in 3-4 zile), fara disconfort sau dureri.

Dr. Stefan Jianu
medic primar chirurg, Centrul Medical ProEstetica
Bucuresti, str. Tudor Stefan nr 38-40
tel-fax2305200/2317795
0722525965

Taierea costurilor, lozul cistigator al Guvernului

0

Programul de reducere a cheltuielilor negociat cu FMI poate fi un loz cistigator pentru evitarea intrarii României in incapacitate de plata, desi este costisitor pentru anumite categorii sociale si va conduce la prelungirea recesiunii si in 2010, potrivit fostului ministru de Finante Daniel Daianu. „In opinia mea, un asemenea program face ca România, cu probabilitate insemnata, sa ramina in recesiune si in 2010, pentru ca nu vad care sint pistoanele. Consumul va fi afectat, investitiile vor fi afectate. E un program de austeritate”, a declarat Daianu.

“Salt cuantic” in supravegherea deficitelor

0

Presedintele Bancii Centrale Europene (BCE), Jean-Claude Trichet, neaga ca moneda euro ar fi atacata speculativ, in pofida scaderii puternice inregistrate recent, si considera ca e nevoie de un “salt cuantic” in supravegherea deficitelor bugetare, transmite presa internationala. Potrivit acesteia, Trichet a declarat ca Europa are nevoie de schimbari profunde pentru a preveni si pedepsi proasta administrare de catre statele membre a politicilor economice. Trichet a adaugat ca pietele financiare sint in cea mai dificila situatie de la sfirsitul celui de-Al Doilea Razboi Mondial.

Românii isi scot economiile din banci

0

*De frica impozitarii dobinzilor*

Surse din piata afirma ca imediat ce guvernantii au anuntat ca vor impozita cu 16% dobinzile la depozitele bancare, românii au inceput sa-si ridice banii din banci. Si cum economiile depuse la banci sint de aproximativ 100 de miliarde de lei, daca ar ajunge la o lipsa de lichiditati, bancile ar avea de suferit.

*O falsa problema*

In general, celor care isi tin economiile la banca le e teama ca impozitarea cu 16% le va diminua din bani si ca vor iesi in pierdere.
La rindul lor, daca acest trend se mentine, bancile au toate sansele sa-si piarda din clienti. Si asta in conditiile in care România nu este una dintre tarile in care economiile tinute la banca sa devina traditie. Pentru ca românului ii place inca sa-si tina banii “la saltea”. Ceea ce nu inteleg concetatenii nostri este ca in toata lumea, cu exceptia paradisurilor fiscale, se impoziteaza dobinda. Din simplul motiv ca este considerata o sursa de venit. Numai ca, in tarile occidentale, regulile sint cit se poate de clare. La sfirsitul anului, banca trimite clientilor un document in care se arata ce taxe trebuie platite raportat la dobinda anuala, dobinda care e taxata ca venit alaturi de celelalte venituri pe care o persoana le are.
Asadar, impozitarea depozitelor bancare e ceva cit se poate de normal in lumea civilizata. Mai mult. Daca cineva lua pina acum la un depozit o dobinda de 10%, in urma impozitarii acesteia cu 16% dobinda va scadea la 8,4%. Oricum, chiar daca ia mai putini bani, deponentul tot ia “ceva”, comparativ cu metoda tinerii banilor “la saltea”.
Ion Bogdan

“Identitati” sau marea orbecaiala

0

*Festivalul Comediei Românesti 2010*

“Identitati”
7 piese scurte de Dumitru Solomon
Teatrul “Maria Filotti”, Braila
Directia de scena: Victor Ioan Frunza
Decorul si costumele: Adriana Grand
Muzica: Tibor Cári
Distributia: Alin Florea, Monica Zugravu-Ivascu, Marcel Turcoianu, Silvia Tariq, Radu Micu

Celebrarea risului sanatos s-a deschis, anul acesta, pe o ploaie ostila. Asta nu i-a impiedicat pe bucuresteni sa se stringa, simbata seara, in fata Teatrului de Comedie, pentru a asista la primul spectacol din festival, sustinut de actorii Teatrului “Maria Filotti” din Braila, orchestrati de inepuizabilul Victor Ioan Frunza.

*Spiritul de turma moare ultimul*

Pentru ca prima piesa s-a jucat in curtea interioara a Comediei, toata lumea s-a inghesuit in gangul care ducea intr-acolo. Mot, in frunte, trei domni a cite 2 m inaltime fiecare. Evident, n-am vazut nimic, am auzit doar niste urlete dezarticulate. Inghesuiala haotica s-a mutat, apoi, in foaierul Salii Mari. Spectatorii, deja iritati, n-au inteles mare lucru din conversatia actorilor pe tema cumpararii unei case. S-au amuzat, in schimb, cind unul dintre personaje a azvirlit o minge care era cit pe-aici s-o loveasca in cap pe Ileana Lucaciu, selectionerul festivalului. De la parter, pe scarile inguste, am urmarit un cosciug, pina in foaierul balconului. Aici am vizionat niste domni si doamne care discutau despre pinacle si despre faptul ca unul dintre jucatori a trisat. N-am inteles exact cine si de ce a murit si nici nu mai conteaza. Ne-am tasat iar pe scari, in jos, si fiind intuneric, nu mi-am rupt gitul gratie scenografei Adriana Grand, care m-a luat de mina si m-a ajutat sa nimeresc treptele. De aici a inceput partea buna a spectacolului.

*Cum ajungi la Paris cu bilet de Peris*

Una dintre cele mai savuroase piese scurte ale lui Dumitru Solomon, de un umor mirobolant, a smuls primele risete entuziaste din partea publicului. Calatorul (Alin Florea) a vrut sa cumpere un bilet pentru trenul de Paris, dar casiera (Monica Zugravu-Ivascu) i-a vindut un bilet pentru Peris. Intre cei doi are loc un dialog absurd – dar absurdul a capatat statut de normalitate la noi. Intre timp, femeia de serviciu (Silvia Tariq) da cu mopul pe sub picioarele spectatorilor, avertizindu-i ca se fura. Dupa ce si-a epuizat toate argumentele, calatorul pune mina pe flex si distruge ghiseul din PFL. Spectatorii din primele rinduri tusesc din cauza norului de praf. Gata, ne mutam din nou. In Sala Studio, vedem “Superba, nevazuta camila”. De aici, buluc, intr-o bezna compacta, spre foaierul Salii Mari. Orbecaind, oamenii isi gasesc, in sfirsit, locul. O femeie vorbeste cu sotul ei, aflat dincolo de usa inchisa, reprosindu-i tot felul de lucruri. Cind usa se deschide, il vedem pe sot, spinzurat. Pe aceeasi usa intram orbecaind, in Sala Mare. Bezna miroase a lacramioare. Intuneric si pe scena. Domnul X (Alin Florea), Domnul Y (Marcel Turcoianu) si Domnul Z (Radu Micu) se afla intr-o pivnita cuprinsa de potop, din cauza unei tevi sparte. Cei trei actori interpreteaza excelent dialogul in care logica apare doar accidental. Ca in viata. Mesajele adresate publicului prin intermediul a doua mici ecrane sint pline de haz. Inca rizind, bijbiim spre iesire. Noroc cu domnul Vladimir Gaitan care, aflat la usa, imi intinde mina si ma scoate la lumina. A fost un spectacol interesant, care s-a terminat abrupt: actorii n-au mai iesit la aplauze. Nici
n-aveau cum, erau uzi fleasca. In ton cu ploaia de afara.
Gabriela Hurezean

S-a redeschis Sala Savoy a Teatrului de Revista

0

Aseara, spectacolul “Revista Revistelor” a redeschis, oficial, Sala Savoy a Teatrului de Revista “Constantin Tanase”. Stela Popescu, Alexandru Arsinel, Nae Lazarescu, Vasile Muraru, Cristina Stamate, Adriana Trandafir, Valentina Fatu si Adrian Enache au jucat cele mai reusite momente artistice selectate de-a lungul anilor din repertoriul teatrului, in regia lui Bitu Falticineanu. Inca din luna mai a acestui an, s-au facut pregatiri pentru reluarea spectacolelor Stagiunii 2010, pentru premiere, dar si pentru redeschiderea Gradinii de Vara “Herastrau”, care a fost inaugurata anul trecut. Aici vor fi programate in timpul verii spectacolele Teatrului de Revista, dar si alte evenimente culturale. “A fost un efort urias din partea noastra, dar si a autoritatilor, pentru ca, in sfirsit, Sala Savoy sa arate asa cum este acum – una dintre cele mai frumoase si mai moderne sali de teatru din tara”, a spus actorul Alexandru Arsinel.
Alexandra Cochinescu

Cerseste in rochie de carnaval

0

Românca Gabriela M. traieste de pe o zi pe alta cersind in Italia si Grecia. Insa femeia nu se poate asemana cu cersetorii din România care sint de obicei murdari si cu haine rupte.

Gabriela are nevoie de bani pentru a se intretine pe ea si pe cei cinci frati pe care ii are, dar refuza sa se “milogeasca” si, mai mult, respecta oamenii imbracindu-se intr-o tinuta pe care ea o numeste “vestimentatie pentru cersit”. E plecata in strainatate de citiva ani, cistiga bine, insa nu se simte ca acasa: “In Italia si Grecia cistig o suta-doua de euro pe zi, dar sint românca si vreau sa stau in tara mea. M-am intors sa fac aici acelasi lucru, sa arat ca respect oamenii care ajuta saracii, insa românii sint rai, ma jignesc, imi vorbesc urit si in plus stau aici de sase ore si am facut doar patru lei. Mentalitatea de aici este foarte scazuta”, a declarat cersetoarea pentru “National”. Si cum românii sint saraci si zgirciti, Gabriela se va intoarce in Italia, ca acolo este respectata si aduna si ceva banuti. “Româncele din Italia se prostitueaza, iar barbatii români merg la furat. Nu mi-e rusine sa cersesc, atit timp cit nu ma prostituez, nu fur, nu dau in cap. Asa cistig mai bine decit daca as lucra ca vinzatoare”, a mai spus cersetoarea. Gabriela a marturisit ca vestimentatia este achizitionata din România: “Am doua rochii de cersit, asta roz si inca una argintie pe care le-am cumparat de la noi. Imi spal in fiecare zi rochia ca sa fiu curata, si cit se usuca o imbrac pe cealalta”.

Centrul Capitalei este locul pe care Gabriela il considera potrivit pentru cersit, astfel pozitionindu-se exact in fata Magazinului Unirea.

Gabriela Grigoriev

Amelia Antoniu, internata din nou

0

„Avea dureri mari de spate, rinichi si plamini. Protestez fata de un sistem care, in loc sa trateze oamenii, ii imbolnaveste” – Paula Antoniu, mama Ameliei

La mai putin de o saptamina dupa ce a fost externata de la Spitalul Municipal, Amelia Antoniu a fost internata din nou, ieri dimineata, dupa ce, cu o seara inainte, i s-a facut brusc rau. De data aceasta, prim-solista Teatrului National de Opereta a fost internata la spitalul “Victor Babes“ din Capitala, unde a fost adusa de familia sa dupa ce in noaptea de joi spre vineri a facut febra 39 de grade si avea o stare generala proasta. „Am venit din nou la spital pentru ca se simtea rau. Avea dureri mari de spate, rinichi si plamini. Pentru ca este perioada protestelor, protestez si eu fata de un sistem care, in loc sa trateze oamenii, ii imbolnaveste”, a declarat Paula Antoniu, mama prim-solistei Teatrului National de Opereta. Niculae Gament Antoniu a spus ca medicii i-au facut sotiei lui radiografii la plamini, rinichi si i-au recoltat singe pentru analize. El a precizat ca medicii suspecteaza o infectie bacteriana. „Pacienta a primit un tratament foarte puternic in Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti (SUUB), care continea trei antibiotice.
Desi analizele facute sub antibiotic au aratat ca nu mai exista infectia, aceasta poate reaparea, intrucit unul dintre microbi este rezistent la antibiotice sau chiar nu reactioneaza la tratament. Trebuie sa fim rezervati dupa un soc septic. Vom repeta analizele”, au explicat specialistii din Spitalul „Victor Babes”. Prim-solista Teatrului de Opereta Amelia Antoniu a fost externata, luni, din Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti, unde fusese adusa in 20 aprilie, in stare foarte grava, dupa ce a intrat in soc septic in urma unei interventii chirurgicale minore in Spitalul CF2.

Macara doborita de furtuna

0

Sase tramvaie si doua hale RATB in care se aflau acestea de la Depoul din Soseaua Giurgiului au fost avariate, ieri noapte, dupa ce o macara aflata pe un teren din apropiere a cazut peste cele doua constructii, nefiind inregistrate victime. Se pare ca macaraua a cazut din cauza furtunii.

Români judecati in SUA pentru furt

0

Patru cetateni români vor fi judecati pentru furtul a peste 182.000 de dolari de pe cardurile mai multor clienti. Suspectii vor trebui sa raspunda in fata acuzatiilor de frauda bancara si planificarea comiterii acesteia, riscind pedepse de pina la 30 de ani inchisoare si amenzi de pina la un milion de dolari. Acestia sint acuzati ca ar fi instalat dispozitive de copiat carduri si camere cu care sa filmeze PIN-urile tastate de clienti la bancomate din Connecticut, Pennsylvania si New Jersey.

Bijuterii de 25.000 de lei, furate

0

Bona unei familii din Capitala, o tinara in virsta de 22 de ani, este cercetata de politistii Sectiei 17 pentru furtul a 20 de bijuterii din casa in care lucra. Valoarea totala a prejudiciului se ridica la aproximativ 25.000 de lei. Furturile au avut loc in intervalul 30 aprilie – 3 mai, politistii fiind sesizati de proprietara bunurilor furate. Aceasta le-a spus, initial, politistilor, ca nu stie care dintre cele doua angajate ale sale, bona sau menajera, a comis furtul, punindu-le la dispozitie politistilor imagini ale celor doua femei. Anchetatorii au descoperit patru dintre bijuterii la doua case de amanet. Valoarea obiectelor recuperate este de 1.400 de lei.

La spital, dupa ce a cazut in autobuz

0

Un barbat in virsta de 60 de ani, din localitatea vasluiana Laza, a ajuns in stare critica, in urma cu doua zile, la spital dupa ce a cazut intr-un autobuz. Din cauza unui viraj brusc, barbatul s-a dezechilibrat si a cazut de pe scaunul din spatele soferului ajungind direct pe scara din fata mijlocului de transport in comun. In urma accidentului, victima a suferit fracturi la cap si coloana vertebrala, aflindu-se in coma de gradul IV in momentul in care a fost preluat de ambulanta.

Un italian s-a sinucis din cauza datoriilor facute in România

0

Un patron de restaurant din Tirgoviste, cetatean italian rezident in România, a fost gasit mort, ieri, impuscat in cap, sub un pod, anchetatorii stabilind ca a fost vorba despre o sinucidere.

Barbatul in virsta de 55 de ani era cazut la pamint linga portiera din dreapta a masinii, un Opel Vectra, iar linga el a fost descoperit un pistol, marca Walter 5,6, arma care a provocat decesul, care, dupa primele cercetari, nu ar fi fost detinut legal.
Locul unde a fost gasita victima este situat sub un pod de pe DN 71 Tirgoviste – Sinaia, o artera rutiera intens circulata, incidentul fiind anuntat de catre paznicul unei societati comerciale din zona. Anchetatorii confirma ca barbatul s-a sinucis si nu exista suspiciuni in privinta cauzei mortii, iar joi seara acesta si-a anuntat concubina, de nationalitate româna, ca intentioneaza sa se sinucida, cauza posibila fiind datorii ale firmei pe care o patrona.

Nidia Moculescu: «Casa parintilor mei ar trebui exorcizata!»

0

“Speriata” ca fiica ei, Nidia, a fugit de acasa, Mariana Moculescu s-a dus sa chiraie la “Acces Direct”. Dama e foarte nemultumita ca Nidia nu vorbeste cu ea, preferind sa comunice cu menajera.
Pentru ilustrare, am ascultat o convorbire telefonica intre Nidia si mama sa, in cursul careia Mariana Moculescu a sustinut ca Nidia “arata deplorabil” si a chestionat-o dur: “Cine-i derbedeul la care dormi? E un derbedeu si un golan pe care nu-l cunosc (atunci de unde stie ca e golan? n.red.). Daca-l prind il calc in picioare!” Nidia a intervenit telefonic si, destul de calma, a pus lucrurile la punct: “N-am fugit de acasa, cint intr-un local de la 7 seara la 7 dimineata, de aceea nu ma vede dormind acasa. Mama m-a sunat, i-am raspuns, am vorbit cinci minute. Apoi n-a mai dat niciun semn de viata. De unde atita grija? Asemenea probleme se rezolva printr-un telefon, nu la o televiziune. Oricum, am 20 de ani si viata mea personala ma priveste.” In incheiere, am aflat si mobilul care o mina in lupta pe grijulia mama: “Nu vreau sa rida dusmanii de mine, vazindu-te!” Halal mama! Intr-adevar, e nevoie de o exorcizare urgenta, acasa la Moculesti.
O.Kila

Concertul AC/DC aduce 2.000 de turisti straini in Bucuresti

0

Trupa australiana AC/DC care va cinta la Bucuresti, duminica seara, este asteptata cu sufletul la gura de fanii români, dar si de cei din strainatate. Dispusi sa-si usureze teschereaua zburind in România, 2000 de admiratori ai trupei AC/DC au cumparat bilete la concert. Astfel, Bucurestiul va cunoaste un nesperat aflux de turisti veniti din Italia (cei mai multi), dar si din SUA, Australia si chiar Japonia. Fara indoiala, pentru rockerii veniti de peste hotare va fi o surpriza placuta sa descopere o trupa de la noi, Iris, care va cinta in deschiderea concertului.
B.Z.

Tonomate de caviar pentru demnitarii rusi

0

Batrina mama Rusie inca se lupta sa faca fata crizei financiare, dar asta nu-i impiedica pe demnitarii rusi sa aiba caviar la discretie.
Un tonomat cu respectiva delicatesa a fost instalat in biroul primarului Moscovei, iar edilul capitalei nu este singurul care-si poate delecta papilele gustative. Compania ce detine afacerea sustine ca, in total, 33 de tonomate ce contin caviar au fost instalate in ministere si diverse birouri din Moscova, urmind ca multe alte astfel de aparate sa apara si in Parlament. Tonomatul ofera portii de caviar rosu in borcanele de dimensiuni variate, pretul variind de la patru la 17 euro. Fara indoiala, un asemenea lux pe care si l-au oferit mai marii Rusiei nu va ramine fara ecou din partea populatiei amarite.
Ana-Maria Calciu

Carlos «Sacalul»: Biografia mea prezentata la Cannes, ridicola

0

Teroristul Carlos „Sacalul” a declarat, ieri, ca filmul despre viata sa care va fi prezentat la Festivalul de la Cannes, pe 19 mai, contine „falsuri” istorice si arata imagini „complet ridicole” despre camarazii sai revolutionari.

„Sint falsificari voluntare, minciuni”, a declarat prin telefon Ilich Ramirez Sanchez, cunoscut drept „Carlos” sau „Sacalul”.Acesta se afla in inchisoare la Poissy, la vest de Paris. „Carlos”, care a sunat din cabinetul avocatei sale Isabelle Coutant-Peyre, a evocat in mod particular luarea de ostatici de la OPEC, de la Viena, in 1975, care, spune acesta, ar fi fost comandata de liderul libian Mouammar Kadhafi, nu asa cum este prezentat in film, de fostul presedinte irakian Saddam Hussein.
Carlos, in virsta de 60 de ani, condamnat la inchisoare pe viata, printre altele, pentru asasinarea in 1975 la Paris a doi membri ai contraspionajului francez, spune ca nu a vazut filmul, ci doar a citit ce s-a scris in presa si a vazut fragmentele difuzate de posturile de televiziune. Pentru acesta, „sa arati isterici cu mitraliere amenintind oameni” este un lucru „complet ridicol”. „Lucrurile nu s-au intimplat asa, erau profesionisti, comandouri de nivel inalt”, a mai spus Sacalul. Filmul „Carlos”, de Olivier Assayas, un triptic de cinci ore si jumatate, va fi proiectat saptamina viitoare la Festivalul de Film de la Cannes.

Concertul AC/DC de la Bucuresti ANULAT

0

Am vesti extraordinar de proaste pentru toti fanii AC/DC, concertul de la Bucuresti al formatiei australiene nu va mai avea loc. Nu intrebati de ce, doar ca nu va mai avea loc si gata, asa e voia Domnului si a fratilor si surorilor. Care frati si care surori? Nu stiu. Ei au hotarit ca este cazul sa lupte cu aceasta formatie satanica, diavoliceasca ce spurca mintile oamenilor de atitia ani si care are tot mai multi fani in aceasta lume. Cei ce aleg calea AC/DC aleg calea diavolului, a iadului si a sufletelor pierdute. Fratii si surorile, impreuna cu forta divina au pus la cale sabotarea concertului AC/DC prin post si rugaciune, smerenie si tamiie, apa sfintita si cruci multe. Vor sta la intrarile concertului si ii vor unge cu mir pe toti tinerii sortiti pieirii. In data de 16 mai, la concertul din Piata Constitutiei al formatiei AC/DC, in timpul piesei Highway to Hell, portile iadului se vor deschide si dracii vor iesi la iveala pentru a fura sufletele celor prinsi in transa muzicii satanice a formatiei australiene. Salvarea vine de la frati si surori. Mesajul anti AC/DC a fost descoperit pe un blog de mare angajament si circula deja prin listele de mess:
Mesaj
„Dragi frati si surori in luna mai se doreste sa fie un concert rock demonic in Bucuresti cu cei de la ACDC care au atras deja zeci de mii de tineri din toata tara. Concertul o sa fie in aer liber in piata constitutiei. Deja multi frati si surori vom posti pe 16 mai (duminica) ca acest eveniment sa fie anulat. E o alarma serioasa pt ca aceasta formatie este cu adevarat satanica ACDC ( Anti Christ Dead to Christ). Ne rugam si pt ploaie torentiala in acele zile sau ca Domnul sa intervina si in alte modalitati pt anularea concertului. Numele albumelor lor sint cit se poate de concludente despre mesajul lor catre tinerii nostri: hell ring(clopotul iadului); highway to hell (autostrada spre iad); back in black (inapoi in intuneric) etc. Doamne iarta-i !Chiar va rog sa dati mai departe fratilor pentru a se ruga impotriva acestui eveniment pentru a nu pingari toata natiunea si tinerii ce vor fi prezenti!”
Taical Gecsan

Familia Geoana, tot fara casa

0

Ghinionul il urmareste pe Mircea Geoana si in afacerile imobiliare, nu numai in politica.
Firma contractata sa-i construiasca locuinta – Cefin Real Estate – si-a dat obstescul sfirsit pe 7 mai, data la care Tribunalul Bucuresti a dispus intrarea in faliment a acesteia.
Ce-i drept, Geoana renuntase la combinatia cu Cefin, prin urmare falimentul firmei nu i-a afectat si buzunarul.
De fapt, tinind cont de totala lipsa de chef manifestata de fostul lider PSD ori de cite ori s-a pus problema mutarii sale din vila RAPPS in care domiciliaza, se poate spune ca falimentul sau prosperitatea firmelor de constructii nu-l intereseaza citusi de putin pe Mircea Geoana.

Viorel Lis isi vinde mobila prin mica publicitate

0

Fostul primar al Capitalei si sotia sa, Viorel si Oana Lis, au decis sa-si schimbe cuibusorul de nebunii. Iar pentru ca la casa noua se cere mobila noua, Viorel si Oana au decis sa scape de bunurile din apartamentul vechi.
Dupa ce au donat o parte din lucruri (precum frigider sau aragaz), „porumbeii” au scos la vinzare restul mobilei prin intermediul publicatiei „Anuntul Telefonic”, la sectia diverse. Astfel, sotii Lis vind un covor persan, de 3/5 metri, cu pretul de 150 ron, un dormitor complet care costa 500 ron – la care se primeste cadou un tablou – si un set canapea+fotolii, din material, tot la pretul de 500 ron, dar si alte obiecte.
Conform declaratiei Oanei, cu banii obtinuti din vinzarea mobilei cei doi vor sa-si cumpere obiecte pentru noua casa. Nu se stie insa ce vor reusi sa cumpere cu o asemenea „bruma” de bani, in conditiile in care sotia lui Lis a cheltuit deja 8.000 ron pe un dormitor nou.
Ana-Maria Calciu

Adi Minune ii da raportul mamei

0

Desi are 35 de ani, Adi Minune inca se afla sub papucul mamei sale. Florenta Simionescu a declarat recent ca artistul a incasat citeva scatoalce de la cea care i-a dat viata, una dintre palme fiind primita chiar la maturitate, dupa ce s-a casatorit. Mama manelistului spune mindra ca este cea mai buna prietena a fiului sau, dar si ca Adi ii da tot timpul raportul, tinind-o la curent cu tot ceea ce face. „Ma suna si-mi spune «mama, vezi ca sint la restaurantul cutare, intirzii, nu-ti face griji»”, spune doamna Simionescu. Insa cind vine vorba de mincarea favorita a artistului, cei doi nu se pot pune de acord. In timp ce „mama Minune” spune cu mina pe inima ca fiul sau este innebunit dupa mincarea facuta de ea, Adi sustine ca sotia lui gateste mai bine decit cea care l-a adus pe lume.
A.M.C.