Acasă Blog Pagina 8205

O zi trista: Oltchim a pierdut la handbal, iar CFR a cistigat titlul

0

Simbata seara, intr-o Sala Polivalenta incarcata de rugaciuni si sperante, handbalistele vilcene nu au putut intoarce rezultatul din tur (sapte goluri trebuiau recuperate), pierzind si confruntarea de la Bucuresti, scor 31-32.

*OltchimM – Viborg 31-32*
(in tur 21-28).

Marcatoare: Pidpalova (7 goluri), Neagu (6), Maier (4), Elisei-Ardean (3), Vizitiu (2), Manea (2), Bese (2), Nechita (2), Stanca (2), Lecusanu (1) / Jurack (11), Varzaru (6), Popovici (5), Althaus (4), Skov (2), Borgersen (2), Mikkelsen (1), Aaen (1).

Radu Voina, antrenorul Oltchimului, a explicat perfect in ce a constat diferenta dintre cele doua echipe: „Ne-am dorit enorm sa remontam diferenta, dar cred ca am si gresit foarte mult din dorinta de a face bine. Experienta celor cinci finale pe care Viborg le-a disputat in Champions League si-a spus cuvintul. Noi sintem abia la prima finala. In sport, intotdeauna cistiga echipa mai buna si acum a fost Viborg”.

„Chiar daca in tur am invins la sapte goluri diferenta, am venit la Bucuresti cu teama. Plec bucuros, dar si impresionat de atmosfera intilnita aici. O placere sa joci handbal cu un asemenea public”. – Jakob Vestergaard, antrenor Viborg

*Varzaru – golgeter in Liga Campionilor*

Românca Viborgului, Cristina Varzaru, este cea mai buna marcatoare din Liga Campionilor, editia 2009/2010. Extrema dreapta a formatiei daneze avea nevoie de trei goluri pentru a o egala in fruntea clasamentului pe Alexandra do Nascimento, de la Hypo Viena. A punctat de sase ori la Bucuresti si, cu 101 goluri inscrise in competitie, capitanul nationalei si-a adjudecat titlul de golgeter, devenind prima românca din istorie care reuseste o asemenea performanta.

„Cred ca fetele de la Oltchim au fost stresate, ele stiau ca nu prea erau sanse de intors rezultatul”. – Cristina Varzaru

*Tabela cu probleme*

Aproape la fiecare meci disputat in Sala Polivalenta din Bucuresti sint probleme cu tabela de marcaj si la fel au stat lucrurile si la finala Oltchim – Viborg. In minutul 22, la scorul de 10-12, tabela a ramas blocata pentru prima data. Oficialii EHF au asteptat in zadar sa se rezolve problema, iar dupa citeva minute de incertitudine au luat decizia sa continue jocul. Timpul a fost tinut manual, de la masa, cu un cronometru al observatorului spaniol Jesus Guerrero. Intr-un final, organizatorii au reusit sa repare tabela dupa multi nervi si apostrofari din partea oficialilor Oltchimului.

*Lecusanu se retrage*

Jucatoarea Narcisa Lecusanu (33 de ani) a declarat ca returul finalei cu Viborg a fost ultimul meci din cariera ei: „Eu am ajuns la o virsta si e momentul sa ma retrag. Ma bucur ca s-a creat aceasta echipa la Oltchim, un club profesionist, din pacate singurul din România. Eu, insa, m-am resemnat intr-un fel sau altul. Regretam ca nu am reusit un rezultat pozitiv acasa, dar Viborg este o echipa foarte buna, foarte puternica. Au fost mai bune in ambele manse”.

Exceptind-o pe Narcisa Lecusanu, Oltchimul nu se va baza in sezonul viitor nici pe Steluta Luca, Roxana Gatzel si Paula Ungureanu, handbaliste aflate la final de contract. In plus, Adina Fiera este insarcinata si se va retrage temporar din activitate.

*Incurajate de campionul Bute*

Numeroase personalitati sportive au fost prezente in Sala Polivalenta, in centrul atentiei aflindu-se Lucian Bute, campionul mondial la box, versiunea IBF. Varul Stelutei Luca, veterana Oltchimului, a venit la meci impreuna cu Rudel Obreja, presedintele Federatiei Române de Box. Din sala nu au lipsit Gica Hagi si Gica Popescu, insotiti de consoarte, Nicolae Badea, Ion Craciunescu, Gabriela Szabo si sotul ei, dar si Elisabeta Lipa, comandantul CS Dinamo. Tabara politicienilor a fost reprezentata doar de Mircea Geoana, presedintele Traian Basescu si premierul Emil Boc nedind curs invitatiei de a veni la meci.

In pauza meciului, formatia Mandinga a sustinut un show de zece minute, membrii trupei reusind sa ridice publicul in picioare. Mandinga nu a avut in repertoriu decit o piesa, fiind intrerupti de handbalistele care se pregateau sa reia repriza secunda.

*CFR a cistigat titlul*

Tot simbata, CFR Cluj a devenit campioana României, dupa victoria din Gruia, scor 2-1, cu International Curtea de Arges. Ardelenii au obtinut medaliile de campioni cu o etapa inainte de finalul sezonului, acesta fiind al doilea titlu din istorie dupa cel din 2008.

*CFR – International 2-1*

Goluri: Bud ’32, Deac ’75 / Apostu ’67. Eliminat: Dani ’82.
CFR: Nuno Claro – Tony , G.Muresan, Cabrera, Edimar – Peralta, Dani, Culio (’66 Bottone) – Deac, Traore (’46 De Zerbi), Bud (’79 Y.Kone ).
International: M.Popa – G.Matei, Viera, Chiriches, Frasineanu – Bacila, Fl.Popa, Voiculet (’89 Stoianov), E.Kone – Radut, Apostu (’86 D.Stan).

Evenimentul a fost sarbatorit in grup restrins, jucatori, conducatori si putinii suporteri ai CFR-ului. In oras a fost ceva agitatiei, dar pe masura numarului de fani, fiind cunoscut faptul ca, la Cluj, toata lumea tine cu Universitatea. Ţara e mai degraba trista decit cuprinsa de bucurie. Insa, Capitala (cu tripleta Steaua-Dinamo-Rapid), Vasluiul si Timisoara nu doar au inghitit in sec, ci au contestat modul in care titlul a ajuns din nou pe mina cuplului Paszkany-Muresan.

*Viera – omul negru*

Partida din Gruia a fost decisa de doua gafe uriase ale lui Viera, fotbalist imprumutat de International chiar de la CFR! Ivorianul a dat pe linga minge la primul gol al lui Bud si s-a ferit de balon la reusita lui Deac. In plus, Viera a comis si un penalty, la 0-0, cind l-a tras evident de tricou si l-a trintit la pamint pe Traore, in careul propriu de 16 metri, dar „centralul” Teodor Craciunescu n-a acordat lovitura de la 11 metri. Intre cele doua goluri ale lui CFR, Apostu marcase pentru International, iar la final, in prelungiri, Stoianof a ratat incredibil!

*Party la Obssesion*

Imediat dupa meci, jucatorii lui CFR au primit tricourile si medaliile de campioni ai României, precum si trofeul, care a fost ridicat de capitanul Ricardo Cadu. Dupa premiere, clujenii au petrecut la clubul Obssesion, cel mai tare din oras, invitatul-surpriza fiind Bogdan Stelea, „secundul” lui Razvan Lucescu la echipa nationala. Pe linga fotbalisti si antrenori, au fost prezenti si alti angajati ai CFR-ului, tonul petrecerii fiind dat de Muresan si Paszkany.

„E meritul jucatorilor, ei au facut totul pentru acest titlu. Sintem mindri de ceea ce am realizat” – Andrea Mandorlini

CFR a inceput campionatul avindu-l ca antrenor pe portughezul Antonio Conceicao, inlocuit pe 12 noiembrie 2009, dupa 13 etape, cu Andrea Mandorlini. Italianul se afla la primul titlu de campion ca antrenor, el cistigind acest trofeu doar ca jucator, cu Inter Milano, in 1989.

*Muresan a luat viteza*

Presedintele lui CFR, Iuliu Muresan, a avut un mesaj pentru contracandidatele la titlu. „Cu exceptia cuiva care se va retrage si nu ii place modelul CFR, pentru ca nu e in stare, ceilalti sa ia modelul CFR!”, a spus Muresan, cu trimitere evidenta la Marian Iancu. Muresan a anuntat ca adevarata sarbatoare va avea loc pe 27 mai, dupa revenirea echipei de la Iasi, unde pe 26 mai va juca finala Cupei României cu FC Vaslui.

„Echipa a reusit sa faca totul, sint foarte fericit ca investitia mea s-a transformat in performanta si bucurie pentru oameni” – Arpad Paszkany

*Porumboiu acuza*

Imediat dupa ce a devenit campioana, CFR a intrat in gura adversarilor. Primul care a luat pozitie a fost Adrian Porumboiu, finantatorul lui FC Vaslui. „Mi-a displacut ce am vazut la Viera. Am vazut doua faze care sunt de retinut si care nu fac onoare competitiei. Urmariti si alte meciuri si vedeti daca a jucat asa Viera! Oricum, clujenii erau campioni, de ce trebuia sa dea Viera pe linga minge sau sa se dea la o parte la golul doi?”, a spus Porumboiu.

„In finala Cupei României, ii leg pe ai mei de miini, sa nu puna vreo mina pe clujeni, sa ii impinga sau altceva” – Adrian Porumboiu

*Becali: „S-au dat la o parte 100%!”*

Cel mai cunoscut „suporter” al Stelei a lansat un atac dur la adresa CFR-ului, despre care a spus ca a avut acceptul organelor abilitate de a comite ilegalitati! „Sint foarte invidios pe CFR, dar n-am ce sa iau de la modelul lor. Mie mi-e frica sa fac ce au facut ei. Au facut, nu i-a prins nimeni, atunci, felicitari!”, a spus Gigi Becali, care a adaugat: „Au avut jucatori si la Alba Iulia, si la International, asta este mita si coruptie! Daca ai jucatori la Alba Iulia si se dau la o parte, daca ai jucatori la International si se dau la o parte… S-au dat la o parte suta la suta!”.

*Iancu e ironic*

Patronul de la FC Timisoara n-a ratat ocazia de a ironiza noua campioana a României, dar si sa o acuze de jocuri necurate. „Nu e campioana mea! Poate ca n-am sa cistig niciodata nimic, dar nici n-o sa fac niciodata nimic din ce face CFR. Au 5 trofee in 5 ani, si? Stiti cite a avut Dinamo inainte de Revolutie. Va mai aduceti aminte de Victoria? Sincer, ma simt mai bine in competitie cu Steaua si Dinamo de acum decit ma simt cu CFR. Au fost Tarzan si Jane la International, jucatori ai CFR-ului”, a spus Iancu.

„Ne-a fost foarte greu in acest campionat, acum s-a jucat doar pe teren, echipele au fost mai bune” – Gabriel Muresan

Echipele calificate direct in faza grupelor din UEFA Champions League sint Chelsea, Manchester United, Arsenal Londra, FC Barcelona, Real Madrid, CF Valencia, Inter Milano, AS Roma, AC Milan, Bayern Munchen, Schalke 04, Olympique Marseille, Olympique Lyon, Rubin Kazan, Spartak Moscova, CFR Cluj, Benfica Lisabona, Twente Enschede, Sahtior Donetk, Panathinaikos Atena si Glasgow Rangers. Ultimul loc urma sa se ocupe aseara, fiind disputat intre Fenerbahce si Bursaspor.

Laurentiu Teodorescu / Marius Gherghe

Sore de la Crazy Win inca suspina dupa Bendeac

0

Dupa ce s-a despartit de Bendeac, Sore (Crazy Win) s-a apucat sa studieze problema amorului pe fuga. Cintareata povesteste pe blogul ei: “Lucrez la un documentar despre cum iubesc oamenii. Una dintre persoanele intervievate a dat un raspuns pe cit de trist, pe atit de adevarat (in cele mai multe din cazuri): «Iubim repede si fara sa aratam nimic.» Uita-te in jurul tau si ai sa ajungi exact la aceeasi concluzie. (…) Astazi, tatonarile se realizeaza in alea doua ore petrecute la prima intilnire alaturi de o limonada. Dupa iesirea asta se presupune ca sinteti impreuna, urmeaza niste iesiri in club, o plimbare in parc, 2-3 mese luate in oras, poate o plimbare la mare sau la munte si apoi ceva se intimpla, mult stres inconjoara relatia, probleme la job sau pur si simplu o cearta oarecare”. Hai, fata, ca nu toti baietii sint campioni la despartiri, ca Bendeac!
VD Negru

Cameron Diaz si Kate Hudson sint la cutite!

0

Cameron Diaz (38 de ani) si Kate Hudson (31 de ani) si-au declarat razboi, iar marul discordiei pare sa fie Alex Rodriguez (35 de ani), jucatorul american de baseball implicat, nu de multa vreme, intr-o relatie cu Cameron. N-ar fi foc, doar ca de atentia lui Alex a beneficiat, in trecut, si Kate. Se pare ca vestea ca acesta i-a fost “suflat” de catre Diaz, a enervat-o peste masura pe Kate, determinind-o sa faca, conform unor surse apropiate si deloc discrete, niste declaratii nu tocmai flatante la adresa rivalei: “Kate spune despre Cameron Diaz ca nu e altceva decit o actrita batrina care se lupta din rasputeri pentru a ramine sexy si interesanta”. Pentru ca si-l doreste pe Alex cu disperare inapoi, Kate devine din ce in ce mai incisiva in comentarii, spre exasperarea celeilalte actrite. Resemneaza-te Kate, ce e dus, dus ramine…
Anca Nahoi

Gina Maican stie sa bata covoare

0

“Munca e bratara de aur”, spune o zicala din popor pe care Gina Maican, de la “Goluri si Goale”, o respecta cu desavirsire. Pe linga defilarile pe podium si prezentarile la evenimentele mondene, Gina munceste si acasa. Intr-o conversatie pe pagina personala de Facebook, Gina Maican scrie ca stie sa bata covoare. Cu toate ca tehnologia a avansat destul de mult si majoritatea femeilor folosesc aspiratorul pentru curatenie, se pare ca Ginei ii este mai la indemina sa bata covoarele, si nu sa le aspire. Acum nu cunoastem daca Maican nu stie sa foloseasca aspiratorul sau daca face economie la curentul electric… ca doar, deh! E criza.
Gabriela Grigoriev

Moni si Bote nedespartiti

0

*Moni: “Parca am fi casatoriti”
Bote: “Umblu cu femei maritate”*

Monica Columbeanu si Catalin Botezatu au ingropat securea razboiului si au devenit din nou prieteni, insa ce fel de prieteni? Moni si Bote au profitat de faptul ca Bianca Dragusanu, iubita creatorului, a fost plecata acasa la Hunedoara, iar sotul Monicai, Irinel Columbeanu, a fost ocupat. Astfel, in cadrul unui eveniment desfasurat in weekend la Hotelul Rin, Moni si Bote au fost nedespartiti toata seara, purtind conversatii nesfirsite. “Umblu cu Catalin de parca am fi casatoriti. Oricum eu cu Cata nu am fost certati niciodata, presa a exagerat”, a declarat doamna Columbeanu pentru “National”. Prieteni, prieteni… dar totusi! Cind Monica l-a lasat singurel la masa pe Catalin, pentru a da interviuri, designerul se pare ca a intrat la banuieli si s-a dus dupa ea. Ce-i drept, nu demult declara creatorul de moda ca umbla cu femei maritate si ca este convenabil. Moni, si tu te incadrezi in categoria femeilor maritate cu care umbla Bote?
Gabriela Grigoriev

Gisele Bundchen adora sa alapteze

0

Gisele Bundchen (29 de ani) adora sa-si alapteze bebelusul pe care l-a adus pe lume in decembrie 2009, spunind ca este „un act de dragoste si afectiune”. „Alaptatul este esential pentru nou-nascut si creeaza o legatura intre mama si copil. Este un moment unic cind corpul se schimba pentru a produce lapte”, declara Bundchen. De asemenea, Gisele este de parere ca cea mai mare responsabilitate a unei femei este aceea de a avea un copil si isi doreste sa aiba cit mai multi copii, pentru care isi doreste sa fie cea mai buna mama din lume.
Doina Dociu

Angelina Jolie il uraste pe Johnny Depp!

0

Parteneri de platou la filmarile pentru noua pelicula “The Tourist”, Angelina Jolie si Johnny Depp nu prea se simpatizeaza reciproc. Angelina il considera pe Depp plictisitor, si surse apropiate spun ca aceasta s-a saturat pina peste cap de prezenta boemului cu plete lungi. Desi la inceputul filmarilor, circotasii prevedeau nasterea unei idile intre cei doi, se pare ca flerul le-a jucat feste, caci chimia ce-ar fi trebuit s-apara intre ei este practic inexistenta. Depp crede despre Angelina ca e mult prea infumurata si plina de ea, de aceea prefera ca imediat dupa incetarea filmarilor sa se retraga in rulota lui. Conform spuselor apropiatilor celor doi, nici unul dintre ei nu se intoarce cu entuziasm la filmari, ambii facind eforturi pentru a se tolera reciproc…
Lavinia Iftime

Criza, dilemele puterii si confuziile opozitiei

0

Asa cum era firesc, discutia in jurul diminuarii pensiilor, salariilor bugetarilor si ajutoarelor sociale a declansat un razboi pe scena politica. Un razboi al declaratiilor, pentru ca asa sint politicienii nostri: combativi doar din gura si, daca se poate, fara sa-si bata capul cu argumente si alte prostii… Unii se arata interesati de evolutia economica a României (puterea), restul de suferinta celor care suporta costurile reale ale crizei economice (opozitia). Insa in spatele discursurilor se simte mai degraba grija pentru felul in care fiecare formatiune va fi afectata pe termen lung de deciziile care se iau acum. Multi din PD-L nu accepta cu inima usoara programul de austeritate care se contureaza, in ciuda amenintarii prezidentiale ca partidul ar putea disparea daca nu aplica deciziile „istorice” de la Cotroceni. Ei ar prefera jumatatile de masura si, eventual, ajustarea lor in functie de cota PD-L in sondaje.
UNPR-ul lui Grabriel Oprea se afla intr-o pozitie inca si mai ingrata: cita social-democratie mai incape intr-o strategie care anunta scaderea tuturor cheltuielior incepind chiar cu cei mai defavorizati dintre români, cale pe care, ca vor sau nu, fostii parlamentari independenti vor trebui s-o sustina prin vot in legislativ?
PSD-ul ar vrea la putere, dar asta dupa alegeri anticipate. Ceea ce presupune ca motiunea de cenzura la adresa guvernului sa nu fie trintita la vot in parlament – totusi, despre cita intelepciune si hotarire politica discutam daca nici macar pentru textul motiunii nu a fost gasita o cale consensuala cu PNL? Dupa vechiul lor obicei, social-democratii sar direct la concluzii si fac teoria guvernarii pentru care… nu exista premisele obtinerii in viitorul apropiat. Oricum, nu alaturi de PNL, partid care dupa avalansa de declaratii populiste din ultima vreme si-a adus aminte de orientarea sa ideologica, precizind ferm ca mentinerea cotei unice de impozitare este mai importanta decit orice alt cost social. “Ii e greu sa-l critice pe Basescu pentru ca propun masuri economice identice”, s-a dumirit Ponta in ce-l priveste pe Crin Antonescu. Care va sa zica a fost nevoie de criza pentru ca partidele opozitiei sa-si aduca aminte in ce parte a esichierului politic se afla fiecare si in ce masura programele lor de relansare economica a României (care doar ei stiu in ce constau sau daca exista) pot fi aduse la un numitor comun. Altul decit demagogia, oare exista?

Radu Lilea

Democratii isi desfiinteaza guvernul

0

PDL guverneaza prost. Nu o spun adversarii, ci chiar democratii, mai exact doi dintre ei – Sever Voinescu si Valeriu Stoica. Ce-i drept, nu doar din vina sa, ci si a celorlalte partide, a incercat Voinescu sa indulceasca amara pilula.

*Boc si Tariceanu au guvernat la fel: prost*

Sever Voinescu: “Da, PD a guvernat slab. A gresit. Ceea ce PDL trebuie sa plateasca astazi nu e insa doar greseala lui. Este greseala tuturor partidelor din România, cronicizata in 20 de ani”. Exprimata, simbata, la Sibiu, in cadrul unei dezbateri publice organizata de ISP si Fundatia Hanns Seidel, opinia a fost detaliata de deputatul PDL: “Noi ne batem cu PNL in cifre. Guvernarea Tariceanu a fost o guvernare proasta ca nu a stiut sa gestioneze un moment bun. Guvernarea Boc este proasta ca nu stie sa gestioneze un moment prost. Toti sintem vinovati”. Dur la adresa colegilor sai de partid, Voinescu nu a fost mai blind nici cu principalii adversari politici ai PDL: “Crin Antonescu ne propune o solutie infantil-traumatizanta. Este traumatizat ca a pierdut alegerile prezidentiale. Crin Antonescu a ramas in urma nu cu cinci luni, ci cu cinci ani – o tine ca atunci: Jos Basescu. Trauma lui mai mare este ca a pierdut Geoana alegerile. (…) Victor Ponta are o viziune isterico-anarhista, pentru ca el crede ca politica se face dupa modelul Che Guevara. Este de o veselie suspecta, e ca un copil de 10 ani care vede bradul de Craciun. El crede ca daca ies oamenii in strada si sparg geamurile la Guvern se rezolva problema salariilor”.

*PDL nu s-a omorit cu promovarea competentei*

Nici Valeriu Stoica nu si-a pierdut vremea cu menajarea orgoliilor colegilor sai de partid. Dimpotriva, Stoica a sustinut raspicat ca PDL-ul nu a promovat “doar oameni competenti” in functii, ba chiar i-a criticat pe democrati pentru ascunderea cu buna stiinta a realitatii: “Cind traiesti in minciuna, incepe sa iti placa in minciuna, iar cind trebuie sa spui adevarul, acesta nu iti mai place. De 20 ani am facut promisiuni care stiam ca nu pot fi onorate, pentru ca e nevoie de o economie care sa produca, nu doar sa consume. Am creat o structura anormala a statului. Din pacate, nici noi nu am promovat doar oameni competenti in functiile publice”.

*Sulfina Barbu da cu scutecu’ in Guvern*

Aflata, tot simbata, la Baile Herculane (unde a avut loc Biroul Permanent National al OFPDL), Sulfina Barbu a iesit si ea din rind, ridicindu-se impotriva deciziei de reducere a indemnizatiei pentru cresterea copiilor. “Organizatia de femei a PDL solicita Guvernului sa nu se atinga de indemnizatia pentru cresterea copiilor, ci sa caute solutii pentru a nu diminua alocatia si indemnizatia pentru cresterea copiilor”, a anuntat raspicat liderul OFPDL. In context, Barbu s-a declarat de acord cu reasezarea sistemului de protectie sociala – ceruta de Traian Basescu, dar a subliniat ca indemnizatia cu pricina nu intra in categoria ajutoarelor sociale nejustificate.

Tinerii se eutanasiaza simbolic

0

Peste 150 de tineri s-au strins vineri, in fata Teatrului National din Bucuresti, pentru a protesta, tacut, impotriva eutanasierii ciinilor comunitari. Cu esarfe rosii la git, participantii la flashmob s-au intins, timp de citeva minute, pe gazonul din fata teatrului, eutanasiati simbolic. Actiunea a fost anuntata in retelele sociale online, la protest participind si Cristina Ţopescu impreuna cu Monica Davidescu.

“Europa, sarbatorita de copii” in Parcul Herastrau

0

Evenimentul a fost organizat simbata de Gradinita Ioanid si Inspectoratul Scolar al Municipiului Bucuresti impreuna cu alte noua gradinite ale sectorului 1. Timp de citeva ore, in zona Roata Mare din Herastrau, cei mici au marcat Ziua Europei reprezentind prin obiecte vestimentare, prin imagini sau prin alte elemente cite o tara, stat membru al Uniunii Europene. Pe scena amplasata in parc, copiii de la gradinitele participante au sustinut momente artistice, iar la final s-au impartit cadouri din partea sponsorilor.

Avionul care te „cazeaza” in inima Africii

0

O companie britanica a creat aeronava Avro Bussines Jet Explorer Four, destinata doar celor care vor sa aiba un concediu luxos, fara sa mai fie nevoiti sa se cazeze la hoteluri. Avro, care ofera tot confortul de acasa, ii va transporta oriunde in lume, putind sa aterizeze pe o pista scurta si cu denivelari chiar si in inima salbaticiei din Africa. Cireasa de pe tort este faptul ca, atunci cind avionul a ajuns la destinatie, din acesta se va deschide spre exterior o platforma dotata cu scaune si fotolii confortabile. Savurind o sampanie rece, cei cu dare de mina vor urmari leii, antilopele sau girafele de la doar citiva metri distanta, din confortul propriului… avion. Aeronava va fi pusa in vinzare anul viitor, la pretul de 18,6 milioane de euro, va avea podele din marmura, doua dormitoare duble si va putea sa transporte maxim opt persoane.
Ana-Maria Calciu

Mii de tineri bucuresteni si-au petrecut seara de simbata la muzee

0

Muzeele din Capitala, care au organizat traditionala Noapte alba, nu au dus lipsa de vizitatori, citeva mii de persoane trecindu-le pragul, simbata, in special tineri, care au preferat expozitiile si evenimentele adiacente altor iesiri. Noaptea Muzeelor la Bucuresti a grupat anul acesta peste 10 institutii, care au fost colindate, de la Palatul Parlamentului pina pe Kiseleff, de un public predominant tinar, dar si unul foarte tinar, multi copii purtati de parinti de la un muzeu la altul bucurindu-se de o plimbare nocturna, de putina agitatie si de a vedea cite ceva inedit.

De ce sa spui „te iubesc” daca nu simti asta?

0

Intr-un comentariu de zilele trecute cineva spunea ca n-ar fi cinstit sa spui „te iubesc” fara sa simti iubirea. Aceasta remarca mi-a amintit de o conversatie mai veche pe care am avut-o cu un distins cercetator al fenomenelor spirituale, caruia-i spuneam ca „a iubi tot ce ne inconjoara este adevarul si natura noastra reala”. In acel moment, interlocutorul mi-a aratat o batrina care tocmai trecea pe linga noi. „Spune-mi, cum as putea s-o iubesc eu pe batrina asta? Este imposibil!” „Si, totusi, Sinele tau o iubeste, dar personalitatea ta este aceea care nu-ti da voie sa simti asta”, am raspuns. Pentru a intelege iubirea nu este indeajuns s-o privim ca pe-o emotie ce se adreseaza unui om iubit, unui animal de casa, unui copil, unei masini sau altor fiinte si obiecte din lumea inconjuratoare. Daca am percepe ca sintem fiinte spirituale, deci functionale prin puterea Sinelui ce sustine Viata in toate formele sale si apoi ne-am percepe ca fiinte care, gratie acestei puteri a Vietii si Inteligentei Universale, si-au creat prin invatare diferite credinte si convingeri despre lume si viata, am trai din perspectiva celor doua dimensiuni ale fiintei. Fara Iubirea Sinelui – existenta in toate fiintele si in toate formele in mod deplin si neconditionat – noi n-am fi si, cu atit mai putin, am putea avea o personalitate. Prin perceptiile noastre ne cream personalitatea. Ea nu este altceva decit suma tuturor experientelor inregistrate de-a lungul vietii.

Insusi procesul de inregistrare are loc in Sinele nostru si prin puterea sa, a carui caracteristica esentiala este iubirea neconditionata. Daca ar fi altfel, daca Sinele s-ar implica emotional in toate productiile noastre mentale, in toate alegerile toxice pe care le avem, bunul Dumnezeu ar tine-o intr-un plins vesnic. De aceea, el inregistreaza in mod nepartinitor si neconditionat toate gindurile, iar acestea devin personalitatea noastra. La un moment dat, in timp, cind inregistrarile devin prea puternic negative, conflictul dintre Sine si personalitate (Eul nostru) ne creeaza o tensiune pe care o putem resimti in toate dimensiunile experientei de viata, incepind de la corpul fizic si terminind cu evenimentele din viata de zi cu zi. Practic, prin gindurile noastre intram in conflict cu Iubirea Sinelui ce ne insoteste continuu, fie ca dormim, visam, mergem la teatru sau ne enervam dintr-o pricina sau alta. Clipa in care spunem repetat „te iubesc”, fie ca simtim sau nu pe moment iubirea, este clipa in care alegem sa ne deconectam de personalitatea care a creat „sentimentul de a nu iubi/a nu simti iubirea” si a ne reconecta su Sinele nostru, care iubeste totul neconditionat. Asa cum repetind „te urasc” vom simti tot mai multa ura, repetind mental „te iubesc” vom simti tot mai multa iubire. Motivul pentru care „nu simtim iubirea” se afla intotdeauna in personalitatea noastra, in istoria experientelor personale ale vietii. Reactiile din trecut ne conditioneaza reactiile si trairile din prezent. Dar, atunci cind vom intelege ca „iubirea este natura noastra” si personalitatea poate fi modelata doar modelindu-ne perceptiile si credintele, vom fi nerabdatori sa ne intoarcem la cunoasterea iubirii neconditionate, ca esenta a fiintei noastre. Simplu spus, pe masura ce afirmi „te iubesc”, inregistrezi iubirea in personalitatea ta si atunci personalitatea si Sinele intra in armonie. Aceasta inseamna „vindecare” la nivel profund, caci dizarmonia dintre Sine si personalitate este cauza problemelor noastre.
National

Tratamentul ambulator, fara durere, al herniilor

0

Hernia, popular considerata „ruperea praporelui”, este definita medical ca „exteriorizarea unui viscer pe un traiect anatomic preformat”. Cel mai frecvent se exteriorizeaza intestinele sau vezica urinara, iar traiectele anatomice interesate in primul rind sint canalul inghinal, femural si ombilical. Rezultind astfel cele mai intilnite hernii: inghinala, femurala si ombilicala.
Mai nou, influenta anglo-saxonilor in medicina a determinat extinderea termenului de hernie si la ceea ce in România se numea, din franceza, eventratie postoperatorie sau posttraumatica. Astfel, ruperea peretelui abdominal dupa operatii sau dupa lovituri violente, cu exteriorizarea viscerelor sub piele, este denumita, din ce in ce mai des, in loc de eventratie herniepostincizionala sau posttraumatica.
Herniile reprezinta o patologie importanta inclusiv in România, ele afec­tind intre 4% si 12% din populatie (dupa diverse statistici), virsta reprezen­tind un criteriu important de diferentiere, intrucit frecventa herniilor este mai mare la copii (congenitale) si virstnici (slabirea peretelui muscular, alte afectiuni asociate).
Incercari de a rezolva herniile nechirurgical au existat dintotdeauna: punind un banut in buricul copilului sau un ghem si presindu-l, legind cu un briu sau o centura zona herniata sau folosind un dispozitiv medical special creat in acest scop.
Daca o parte din herniile nou-nascutului (cele mici) se rezolva de la sine cu cresterea, restul solutiilor conservatoare sint rezervate persoanelor tarate, in general virstnice, care, datorita bolilor multiple asociate, nu pot suporta o interventie chirurgicala.
Pentru toti ceilalti pacienti cu hernie (adica marea lor majoritate), singura modalitate de rezolvare este cea chirurgicala. Pentru chirurgi, hernia a reprezentat dintotdeauna o problema, deoarece, desi, inca de acum peste o suta de ani s-au imaginat multiple procedee de rezolvare, totdeauna a existat o rata mare de recidive (revenirea herniei). Deci, fiecare scoala de chirurgie a incercat sa gaseasca un nou procedeu, mai bun decit celelalte, adunindu-se asfel peste o suta de tehnici clasice, mai multe decit pentru orice alta afectiune chirurgicala.
Majoritatea acestor procedee au inceput sa rezolve defectul herniar (“gaura” din peretele abdominal) prin diferite modalitati de coasere a muschiului si structurilor aponevrotice din jur, intr-unul sau mai multe straturi, cu diverse fire, de la catgut si matase pina la otel sau chiar siret de piele.
Ceea ce unea insa toate aceste procedee chirurgicale era faptul ca sutura se facea „in tensiune”, adica se coseau in forta structuri aflate la distanta, tragind de acestea pina se apropiau. Aceasta provoca dureri postoperatorii mai mari (prin tractionarea filetelor nervoase) si crea premisele unei recidive, prin taierea de catre fire, uneori, a straturilor musculo-aponevrotice.
Opusul acestor tehnici clasice de reparare a herniei in tensiune este procedeul fara tensiune (tension-free), cunoscut sub numele lui Lichtenstein, chirurgul american care l-a descris si l-a facut cunoscut in toata lumea.
Lichtenstein a incercat la inceput si el sa gaseasca un procedeu care sa fie mai bun decit celelalte cunoscute, suturind meticulos anumite structuri musculare, aparent mai rezistente decit celelalte, ceea ce parea promitator pentru scaderea recidivelor herniare. Ulterior, odata cu cistigarea unei experiente impresionante (are un institut de 11 etaje in Los Angeles unde se opereaza numai hernii), a realizat ca de fapt problema principala a tehnicilor chirurgicale de rezolvare a herniei era tensiunea care se crea intre firele ce incercau sa apropie structurile situate la distanta. De aici a venit si ideea unui procedeu fara tensiune, iar solutia a fost foarte simpla: folosind un petic de material sintetic, asa-numita plasa („mash”), care sa acopere orificiul herniar si sa se sutureze la structurile adincite usor, fara nici un fel de tractiuni.
Rezultatele au fost surprinzator de bune: durerea postoperatorie a scazut semnificativ, iar recidivele au fost aproape inexistente. In plus, folosirea anesteziei locale a adaugat o noua posibilitate in arsenalul terapeutic al herniilor – operatia in ambulator, fara internare, pacientul avind posibilitatea (datorita durerilor reduse date de lipsa tensiunii) sa plece la domiciliu pe propriile picioare la scurt timp dupa interventia chirurgicala.
Cu toate aceste beneficii pe care le aducea noua tehnica, conservatorismul unor chirurgi si-a spus cuvintul si a fost nevoie de mai multi ani pentru ca procedeul sa inceapa sa fie cunoscut in lumea intreaga. Intre timp, calitatea plaselor chirurgicale a progresat, posedind proprietati de generare a cicatrizarii mult mai bune si o toleranta de catre tesuturi aproape totala, iar alti chirurgi au extins chiar folosirea plasei (Stoppa de exemplu), tratind herniile bilaterale cu o plasa mare de 80×30 cm ce intareste tot abdomenul inferior. In Occident, procedeul cu plasa al lui Lichtenstein a ajuns sa urce pe primul loc in ierarhia tehnicilor chirurgicale de hernie si exista deja mai multe variante de plase imbunatatite, unele dintre ele permitind chiar sportivilor de performanta sa-si reia activitatea la 2-3 zile de la operatie. Si in România folosirea tehnicilor „fara tensiune” a devenit uzuala pentru chirurgii deschisi la nou.
De asemenea, practicarea in ambulator, fara internare, a acestor procedee chirurgicale este primita cu entuziasm de pacientii centrului nostru medical. Revenirea in familie, societate si profesie facindu-se extrem de rapid (in 3-4 zile), fara disconfort sau dureri.

Dr. Stefan Jianu
medic primar chirurg, Centrul Medical ProEstetica
Bucuresti, str. Tudor Stefan nr 38-40
tel-fax2305200/2317795
0722525965

Taierea costurilor, lozul cistigator al Guvernului

0

Programul de reducere a cheltuielilor negociat cu FMI poate fi un loz cistigator pentru evitarea intrarii României in incapacitate de plata, desi este costisitor pentru anumite categorii sociale si va conduce la prelungirea recesiunii si in 2010, potrivit fostului ministru de Finante Daniel Daianu. „In opinia mea, un asemenea program face ca România, cu probabilitate insemnata, sa ramina in recesiune si in 2010, pentru ca nu vad care sint pistoanele. Consumul va fi afectat, investitiile vor fi afectate. E un program de austeritate”, a declarat Daianu.

“Salt cuantic” in supravegherea deficitelor

0

Presedintele Bancii Centrale Europene (BCE), Jean-Claude Trichet, neaga ca moneda euro ar fi atacata speculativ, in pofida scaderii puternice inregistrate recent, si considera ca e nevoie de un “salt cuantic” in supravegherea deficitelor bugetare, transmite presa internationala. Potrivit acesteia, Trichet a declarat ca Europa are nevoie de schimbari profunde pentru a preveni si pedepsi proasta administrare de catre statele membre a politicilor economice. Trichet a adaugat ca pietele financiare sint in cea mai dificila situatie de la sfirsitul celui de-Al Doilea Razboi Mondial.

Românii isi scot economiile din banci

0

*De frica impozitarii dobinzilor*

Surse din piata afirma ca imediat ce guvernantii au anuntat ca vor impozita cu 16% dobinzile la depozitele bancare, românii au inceput sa-si ridice banii din banci. Si cum economiile depuse la banci sint de aproximativ 100 de miliarde de lei, daca ar ajunge la o lipsa de lichiditati, bancile ar avea de suferit.

*O falsa problema*

In general, celor care isi tin economiile la banca le e teama ca impozitarea cu 16% le va diminua din bani si ca vor iesi in pierdere.
La rindul lor, daca acest trend se mentine, bancile au toate sansele sa-si piarda din clienti. Si asta in conditiile in care România nu este una dintre tarile in care economiile tinute la banca sa devina traditie. Pentru ca românului ii place inca sa-si tina banii “la saltea”. Ceea ce nu inteleg concetatenii nostri este ca in toata lumea, cu exceptia paradisurilor fiscale, se impoziteaza dobinda. Din simplul motiv ca este considerata o sursa de venit. Numai ca, in tarile occidentale, regulile sint cit se poate de clare. La sfirsitul anului, banca trimite clientilor un document in care se arata ce taxe trebuie platite raportat la dobinda anuala, dobinda care e taxata ca venit alaturi de celelalte venituri pe care o persoana le are.
Asadar, impozitarea depozitelor bancare e ceva cit se poate de normal in lumea civilizata. Mai mult. Daca cineva lua pina acum la un depozit o dobinda de 10%, in urma impozitarii acesteia cu 16% dobinda va scadea la 8,4%. Oricum, chiar daca ia mai putini bani, deponentul tot ia “ceva”, comparativ cu metoda tinerii banilor “la saltea”.
Ion Bogdan

“Identitati” sau marea orbecaiala

0

*Festivalul Comediei Românesti 2010*

“Identitati”
7 piese scurte de Dumitru Solomon
Teatrul “Maria Filotti”, Braila
Directia de scena: Victor Ioan Frunza
Decorul si costumele: Adriana Grand
Muzica: Tibor Cári
Distributia: Alin Florea, Monica Zugravu-Ivascu, Marcel Turcoianu, Silvia Tariq, Radu Micu

Celebrarea risului sanatos s-a deschis, anul acesta, pe o ploaie ostila. Asta nu i-a impiedicat pe bucuresteni sa se stringa, simbata seara, in fata Teatrului de Comedie, pentru a asista la primul spectacol din festival, sustinut de actorii Teatrului “Maria Filotti” din Braila, orchestrati de inepuizabilul Victor Ioan Frunza.

*Spiritul de turma moare ultimul*

Pentru ca prima piesa s-a jucat in curtea interioara a Comediei, toata lumea s-a inghesuit in gangul care ducea intr-acolo. Mot, in frunte, trei domni a cite 2 m inaltime fiecare. Evident, n-am vazut nimic, am auzit doar niste urlete dezarticulate. Inghesuiala haotica s-a mutat, apoi, in foaierul Salii Mari. Spectatorii, deja iritati, n-au inteles mare lucru din conversatia actorilor pe tema cumpararii unei case. S-au amuzat, in schimb, cind unul dintre personaje a azvirlit o minge care era cit pe-aici s-o loveasca in cap pe Ileana Lucaciu, selectionerul festivalului. De la parter, pe scarile inguste, am urmarit un cosciug, pina in foaierul balconului. Aici am vizionat niste domni si doamne care discutau despre pinacle si despre faptul ca unul dintre jucatori a trisat. N-am inteles exact cine si de ce a murit si nici nu mai conteaza. Ne-am tasat iar pe scari, in jos, si fiind intuneric, nu mi-am rupt gitul gratie scenografei Adriana Grand, care m-a luat de mina si m-a ajutat sa nimeresc treptele. De aici a inceput partea buna a spectacolului.

*Cum ajungi la Paris cu bilet de Peris*

Una dintre cele mai savuroase piese scurte ale lui Dumitru Solomon, de un umor mirobolant, a smuls primele risete entuziaste din partea publicului. Calatorul (Alin Florea) a vrut sa cumpere un bilet pentru trenul de Paris, dar casiera (Monica Zugravu-Ivascu) i-a vindut un bilet pentru Peris. Intre cei doi are loc un dialog absurd – dar absurdul a capatat statut de normalitate la noi. Intre timp, femeia de serviciu (Silvia Tariq) da cu mopul pe sub picioarele spectatorilor, avertizindu-i ca se fura. Dupa ce si-a epuizat toate argumentele, calatorul pune mina pe flex si distruge ghiseul din PFL. Spectatorii din primele rinduri tusesc din cauza norului de praf. Gata, ne mutam din nou. In Sala Studio, vedem “Superba, nevazuta camila”. De aici, buluc, intr-o bezna compacta, spre foaierul Salii Mari. Orbecaind, oamenii isi gasesc, in sfirsit, locul. O femeie vorbeste cu sotul ei, aflat dincolo de usa inchisa, reprosindu-i tot felul de lucruri. Cind usa se deschide, il vedem pe sot, spinzurat. Pe aceeasi usa intram orbecaind, in Sala Mare. Bezna miroase a lacramioare. Intuneric si pe scena. Domnul X (Alin Florea), Domnul Y (Marcel Turcoianu) si Domnul Z (Radu Micu) se afla intr-o pivnita cuprinsa de potop, din cauza unei tevi sparte. Cei trei actori interpreteaza excelent dialogul in care logica apare doar accidental. Ca in viata. Mesajele adresate publicului prin intermediul a doua mici ecrane sint pline de haz. Inca rizind, bijbiim spre iesire. Noroc cu domnul Vladimir Gaitan care, aflat la usa, imi intinde mina si ma scoate la lumina. A fost un spectacol interesant, care s-a terminat abrupt: actorii n-au mai iesit la aplauze. Nici
n-aveau cum, erau uzi fleasca. In ton cu ploaia de afara.
Gabriela Hurezean

S-a redeschis Sala Savoy a Teatrului de Revista

0

Aseara, spectacolul “Revista Revistelor” a redeschis, oficial, Sala Savoy a Teatrului de Revista “Constantin Tanase”. Stela Popescu, Alexandru Arsinel, Nae Lazarescu, Vasile Muraru, Cristina Stamate, Adriana Trandafir, Valentina Fatu si Adrian Enache au jucat cele mai reusite momente artistice selectate de-a lungul anilor din repertoriul teatrului, in regia lui Bitu Falticineanu. Inca din luna mai a acestui an, s-au facut pregatiri pentru reluarea spectacolelor Stagiunii 2010, pentru premiere, dar si pentru redeschiderea Gradinii de Vara “Herastrau”, care a fost inaugurata anul trecut. Aici vor fi programate in timpul verii spectacolele Teatrului de Revista, dar si alte evenimente culturale. “A fost un efort urias din partea noastra, dar si a autoritatilor, pentru ca, in sfirsit, Sala Savoy sa arate asa cum este acum – una dintre cele mai frumoase si mai moderne sali de teatru din tara”, a spus actorul Alexandru Arsinel.
Alexandra Cochinescu

Cerseste in rochie de carnaval

0

Românca Gabriela M. traieste de pe o zi pe alta cersind in Italia si Grecia. Insa femeia nu se poate asemana cu cersetorii din România care sint de obicei murdari si cu haine rupte.

Gabriela are nevoie de bani pentru a se intretine pe ea si pe cei cinci frati pe care ii are, dar refuza sa se “milogeasca” si, mai mult, respecta oamenii imbracindu-se intr-o tinuta pe care ea o numeste “vestimentatie pentru cersit”. E plecata in strainatate de citiva ani, cistiga bine, insa nu se simte ca acasa: “In Italia si Grecia cistig o suta-doua de euro pe zi, dar sint românca si vreau sa stau in tara mea. M-am intors sa fac aici acelasi lucru, sa arat ca respect oamenii care ajuta saracii, insa românii sint rai, ma jignesc, imi vorbesc urit si in plus stau aici de sase ore si am facut doar patru lei. Mentalitatea de aici este foarte scazuta”, a declarat cersetoarea pentru “National”. Si cum românii sint saraci si zgirciti, Gabriela se va intoarce in Italia, ca acolo este respectata si aduna si ceva banuti. “Româncele din Italia se prostitueaza, iar barbatii români merg la furat. Nu mi-e rusine sa cersesc, atit timp cit nu ma prostituez, nu fur, nu dau in cap. Asa cistig mai bine decit daca as lucra ca vinzatoare”, a mai spus cersetoarea. Gabriela a marturisit ca vestimentatia este achizitionata din România: “Am doua rochii de cersit, asta roz si inca una argintie pe care le-am cumparat de la noi. Imi spal in fiecare zi rochia ca sa fiu curata, si cit se usuca o imbrac pe cealalta”.

Centrul Capitalei este locul pe care Gabriela il considera potrivit pentru cersit, astfel pozitionindu-se exact in fata Magazinului Unirea.

Gabriela Grigoriev

Amelia Antoniu, internata din nou

0

„Avea dureri mari de spate, rinichi si plamini. Protestez fata de un sistem care, in loc sa trateze oamenii, ii imbolnaveste” – Paula Antoniu, mama Ameliei

La mai putin de o saptamina dupa ce a fost externata de la Spitalul Municipal, Amelia Antoniu a fost internata din nou, ieri dimineata, dupa ce, cu o seara inainte, i s-a facut brusc rau. De data aceasta, prim-solista Teatrului National de Opereta a fost internata la spitalul “Victor Babes“ din Capitala, unde a fost adusa de familia sa dupa ce in noaptea de joi spre vineri a facut febra 39 de grade si avea o stare generala proasta. „Am venit din nou la spital pentru ca se simtea rau. Avea dureri mari de spate, rinichi si plamini. Pentru ca este perioada protestelor, protestez si eu fata de un sistem care, in loc sa trateze oamenii, ii imbolnaveste”, a declarat Paula Antoniu, mama prim-solistei Teatrului National de Opereta. Niculae Gament Antoniu a spus ca medicii i-au facut sotiei lui radiografii la plamini, rinichi si i-au recoltat singe pentru analize. El a precizat ca medicii suspecteaza o infectie bacteriana. „Pacienta a primit un tratament foarte puternic in Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti (SUUB), care continea trei antibiotice.
Desi analizele facute sub antibiotic au aratat ca nu mai exista infectia, aceasta poate reaparea, intrucit unul dintre microbi este rezistent la antibiotice sau chiar nu reactioneaza la tratament. Trebuie sa fim rezervati dupa un soc septic. Vom repeta analizele”, au explicat specialistii din Spitalul „Victor Babes”. Prim-solista Teatrului de Opereta Amelia Antoniu a fost externata, luni, din Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti, unde fusese adusa in 20 aprilie, in stare foarte grava, dupa ce a intrat in soc septic in urma unei interventii chirurgicale minore in Spitalul CF2.

Macara doborita de furtuna

0

Sase tramvaie si doua hale RATB in care se aflau acestea de la Depoul din Soseaua Giurgiului au fost avariate, ieri noapte, dupa ce o macara aflata pe un teren din apropiere a cazut peste cele doua constructii, nefiind inregistrate victime. Se pare ca macaraua a cazut din cauza furtunii.

Români judecati in SUA pentru furt

0

Patru cetateni români vor fi judecati pentru furtul a peste 182.000 de dolari de pe cardurile mai multor clienti. Suspectii vor trebui sa raspunda in fata acuzatiilor de frauda bancara si planificarea comiterii acesteia, riscind pedepse de pina la 30 de ani inchisoare si amenzi de pina la un milion de dolari. Acestia sint acuzati ca ar fi instalat dispozitive de copiat carduri si camere cu care sa filmeze PIN-urile tastate de clienti la bancomate din Connecticut, Pennsylvania si New Jersey.

Bijuterii de 25.000 de lei, furate

0

Bona unei familii din Capitala, o tinara in virsta de 22 de ani, este cercetata de politistii Sectiei 17 pentru furtul a 20 de bijuterii din casa in care lucra. Valoarea totala a prejudiciului se ridica la aproximativ 25.000 de lei. Furturile au avut loc in intervalul 30 aprilie – 3 mai, politistii fiind sesizati de proprietara bunurilor furate. Aceasta le-a spus, initial, politistilor, ca nu stie care dintre cele doua angajate ale sale, bona sau menajera, a comis furtul, punindu-le la dispozitie politistilor imagini ale celor doua femei. Anchetatorii au descoperit patru dintre bijuterii la doua case de amanet. Valoarea obiectelor recuperate este de 1.400 de lei.

La spital, dupa ce a cazut in autobuz

0

Un barbat in virsta de 60 de ani, din localitatea vasluiana Laza, a ajuns in stare critica, in urma cu doua zile, la spital dupa ce a cazut intr-un autobuz. Din cauza unui viraj brusc, barbatul s-a dezechilibrat si a cazut de pe scaunul din spatele soferului ajungind direct pe scara din fata mijlocului de transport in comun. In urma accidentului, victima a suferit fracturi la cap si coloana vertebrala, aflindu-se in coma de gradul IV in momentul in care a fost preluat de ambulanta.