Presedinte jucator, gata oricind sa se ia in piept cu criza, adversarii politici, reprezentantii FMI si ai sindicatelor, Traian Basescu are mai nou o aplecare ciudata asupra bananelor si anasului. Mai exact, asupra evaziunii fiscale la care se “dedau” nevinovatele (pina acum) fructe. “De prea multe ori primim din interiorul Uniunii Europene ananas si banane. Si nu am constatat ca in vreo tara din Europa de Nord sa se planteze ananas si banane. Va trebui sa clarificam si lucrurile acestea” – a explicat seful statului minat de logica proprie (care noua ne scapa), o parte a misterului evaziunii fiscale. In-
timplarea avea loc la ceas de noapte – ora la care, ce-i drept, realitatea se impleteste cu visele. Poate si din acest motiv, Basescu s-a agatat de banana, lasind pe locul doi agricultura, tutunul, alcoolul, petrolul – zone mari de evaziune, amintite in treacat de seful statului.
Basescu, evaziunea si banana
Bugetarii declanseaza actiunea ODIHNĂ GENERALĂ!
De impotenta clasei politice nu se indoieste nimeni, a avut timp sa si-o probeze cu virf si indesat timp de 20 de ani. Din pacate, nici cu sindicatele nu ne este rusine, ca de altfel nici cu bugetarii care, datorita impotentei pomenite mai sus ce-i drept, au ris in nas crizei pina acum, in timp ce mediul privat era sufocat de concedieri si reduceri salariale.
Cind isi angajau prietenele, copiii, finii si cine stie ce alte neamuri si relatii la stat, bugetarii erau fericiti nevoie mare. Slujba sigura, munca putina – vorba aceea timpu’ trece, leafa merge, noi cu drag muncim – ce mai, era ca-n rai. Un rai ros pe dinauntru de coruptie, birocratie si nepotism, dar asta nu-i deranja cu nimic pe locatari. Atunci cind o categorie a bugetarilor reusea sa-si traga sporuri si prime dodoloante, ceilalti rontaitori de bani publici nu ieseau in strada, ci isi trimiteau liderii de sindicat la usa politicului, mai cu milogeala, mai cu amenintarea electorala. Si uite asa isi faceau si ei parte si huzureau mai departe in locurile lor caldute.
Acum insa, s-a ajuns la fundul sacului. Oricita vointa ar fi, nema putirinta. Indiferent cit
s-ar vinzoli unii si altii, România si-a intins atit de mult plapuma incit aceasta a crapat.
Peste tot, ca sa nu fie cu suparare. Desi stiu foarte bine situatia, liderii de sindicat tin cu dintii de locurile lor – ca doar n-or fi nebuni sa se intoarca in productie. Prin urmare, in loc sa explice cum stau treburile in realitate, ei atita salariatii de la stat si dau cu pumnul in masa ca sa vaza cei care-i platesc ce zmei sint ei. Cit de zmei sint sindicalistii s-a vazut cel mai bine pe 19 mai, cind si-au exercitat talentele de pinguini dansatori in Piata Victoriei.
Victoria bugetarilor asupra capitalismului, probabil. Incintati de propriile performante, liderii sindicalisti si-au mobilizat pinguinii pentru o stagiune intreaga, incepind cu ziua de luni, 31 mai. Adica data declansarii grevei generale pe termen nelimitat, care va bloca si ce se mai tira, cu chiu cu vai, prin amarita noastra tara. Foarte interesant este ca, desi greva incepe pe 31, iesirile in strada sint programate de abia din 1 iunie. Cel mai probabil, sindicalistii au luat in calcul ca luni, pe 31 mai, nu toti colegii lor bugetari vor apuca sa revina care de la munte, care de la mare, ca doar nu angajatii la privat umplu soselele patriei in fiecare week-end – si asta incepind inca de vineri dimineata. Sau, poate, ziua de 31 mai a fost degrevata de orice obligatii de munca sau de marsuri stradale pentru ca ghinionul a facut ca 1 mai sa pice, in acest an, intr-o simbata oricum nelucratoare. Si doar nu era, Doamne fereste, sa ramina bugetarii pagubiti cu ceva…
«Dragonul Rosu» face victime
Un incendiu devastator a distrus ieri o parte din complexul comercial Dragonul Rosu, un pompier pierzindu-si viata, iar alti sapte fiind grav raniti.
Ieri dimineata, in jurul orei 4.30, a izbucnit un incendiu la complexul comercial Dragonul Rosu, fiind afectat un depozit cu mai multe corpuri, pe o suprafata de aproximativ 1.000 de metri patrati. La fata locului s-au deplasat imediat pompierii civili, insa acestia nu au facut fata singuri si au solicitat sprijinul ISU Bucuresti, care a intervenit cu 20 de autospeciale cu apa si spuma, echipaje de descarcerare si pompieri salvatori. Incendiul a fost izolat dupa aproximativ cinci ore, la interventie participind aproximativ 120 de pompieri si salvatori. Nu se cunosc deocamdata cauzele care au dus la declansarea incendiului. In timpul interventiei, unul dintre pompieri a murit, dupa ce reusise sa-si salveze unul dintre colegi, cind o parte din structura metalica a depozitului s-a prabusit peste el, ucigindu-l pe loc. Alti sapte pompieri au fost raniti, doi dintre acestia fiind internati la Spitalul de Urgenta Floreasca din Capitala. Unul dintre pompierii internati a suferit arsuri pe 50% din suprafata corpului.
*Avea doar 24 de ani*
Pompierul erou se numeste Ionut Ungureanu. Avea 24 de ani si venise la Bucuresti din Valea Mare, judetul Olt, in urma cu citiva ani pentru a urma o facultate. A abandonat-o dupa putin timp, din cauza lipsei banilor. Primul care a aflat despre moartea lui Ionut a fost fratele sau, Iulian. „Fratele meu locuia de doi ani in Bucuresti, cu chirie. Se inscrisese la facultate, dar a fost nevoit sa o abandoneze intrucit nu aveam bani. A plecat la Bucuresti acum doua zile si urma sa se intoarca acasa peste doua saptamini”, a spus Iulian Ungureanu, fratele pompierului. Mama pompierului a avut nevoie de ingrijiri medicale, imediat ce a aflat despre tragedie.
Ne-a parasit si Jean Constantin
Pe 22 aprilie a.c., Sala Palatului era arhiplina. Vedete si spectatori sarbatoreau 55 de ani de teatru si film cu Jean Constantin si Draga Olteanu Matei. Dupa cele sapte ore, cit a durat intregul spectacol, actorul Jean Constantin a promis ca va mai ramine inca multa vreme printre admiratorii sai, pentru a le oferi momente de incintare.
Iata, insa, ca soarta l-a impiedicat sa se tina de promisiune. In virsta de 81 de ani, actorul s-a stins, ieri, in locuinta sa de la Constanta. Cel mai probabil, actorul a murit in urma unei afectiuni la inima, fiind internat, de-a lungul anului trecut, in mai multe spitale din Constanta si Bucuresti, in sectii de cardiologie. Actorul Jean Constantin a jucat in peste cincizeci de filme, alaturi de alti actori, la fel de mari, precum Toma Caragiu, Sebastian Papaiani, Dem Radulescu, Puiu Calinescu si Iurie Darie. Dintre filmele sale amintim: “Baronul Ecluzei”, “Razbunarea haiducilor”, “Zile de vara”, “Prea mic pentru un razboi atit de mare”, “Brigada Diverse” si serialul “Toate pinzele sus”. Cinefilii l-au mai vazut jucind, in ultimii ani, in “Cum mi-am petrecut sfirsitul lumii”, “Supravietuitorul”, “Roming” si “Poker”. Actorul va ramine in amintirea publicului prin toate rolurile sale minunate dar, mai ales, datorita personajului Ismail, din “Toate pinzele sus”, pe care l-a interpretat magistral. Unul dintre actorii care i-au fost alaturi adesea pe platourile de filmare, Sebastian Papaiani exprima, indurerat, ceea ce simte si publicul in aceasta trista imprejurare: “Ne ducem si nu ne ia locul nimeni, mai ales lui Jean, Jean cel de neinlocuit. Nu poti sa nu lacrimezi pentru un om care ti-a fost apropiat, linga care ai respirat, linga care ai jucat. Nu pot decit sa exprim regretele mele”. Stela Popescu: “Este o veste care te cutremura, cu atit mai mult cu cit pina in ultima clipa a jucat, pina in ultima clipa s-a bucurat de succes, si dintr-o data, intr-o dimineata… A avut si o viata plina, probabil nu i-a mai rezistat inima”. Ne va fi dor, tuturor, de farmecul si umorul acestui mare actor care, ieri, a intrat in legenda.
Al. C.
Cabinete medicale rudimentare in scoli
Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat, ieri, ca incearca sa refaca reteaua cabinetelor medicale din
scoli, avind in vedere ca aceasta are o importanta foarte mare in preventia bolilor la copii si ca dotarea cabinetelor medicale este in prezent „la nivelul anilor 1821”. „Incercam sa refacem o retea care are o importanta foarte mare pentru ca poate face preventie, atunci cind se manifesta o serie intreaga de boli”, a spus Sorin Oprescu. Potrivit edilului sef al Capitalei, reinfiintarea cabinetelor medicale din scoli are in vedere, pe de o parte, prevenirea unor epidemii si depistarea lor in faza incipienta, iar pe de alta parte, „aceasta perioada in care saracia este pe primul plan, iar parintii nu au bani sau sint foarte ocupati”. Astfel, cabinetele medicale scolare urmeaza sa fie dotate cu aparatura si medicamente necesare unei prime interventii, urmind ca alaturi de cabinetele medicale sa functioneze si cabinete stomatologice. Potrivit lui Sorin Oprescu, cel mai probabil, aparatura medicala va fi asigurata prin incheierea unui parteneriat public-privat, avind in vedere perioada de criza. Edilul a precizat ca, desi se apropie incheierea anului scolar, avind in vedere ca mare parte din gradinite isi vor continua activitatea, se va incepe cu acest segment al unitatilor de invatamint. De asemenea, Sorin Oprescu a spus ca cele 100 de scoli inscrise in programul BEI vor avea finalizate si cabinetele medicale si cele stomatologice.
S.S.
Magazin social pentru persoanele cu venituri mici
Persoanele cu venituri reduse din sectorul 1 vor putea achizitiona produse esentiale pentru traiul zilnic, la valori cuprinse intre 30 si 50% din pretul initial, dintr-un magazin social amenajat in Piata Matache. Magazinul social, singurul de acest tip din tara, va fi deschis intr-un imobil din Piata Matache si face parte din Proiectul SOMARO (Social Market Romania), fiind rezultatul unui parteneriat intre Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Sector 1 si Fundatia austriaca Katharina Turnauer, anunta autoritatea de sector. Magazinul va comercializa alimente, imbracaminte, incaltaminte care sint donate de catre companii de retail din Austria si România. „Produsele sint bune pentru consum, dar nu pot fi vindute din diverse motive care au legatura cu forma, nu cu continutul produsului”, potrivit unui comunicat al Primariei Sectorului 1. De produsele magazinului social amenajat de Primaria sectorului 1 vor beneficia familiile aflate in evidenta Directiei Generale de Asistenta Sociala Sector 1, care au venituri sub 500 lei/membru de familie (altele decit beneficiarii de venit minim garantat) si care se afla in cel putin doua din urmatoarele situatii: nu au loc de munca, familii cu multi copii in intretinere, bolnavi cronic, care necesita tratament permanent, persoane fara locuinta, pensionari, persoane cu handicap, familii monoparentale, someri, tineri proveniti din centrele de plasament din Sectorul 1 (daca nu mai beneficiaza de sprijin de la alt furnizor de servicii sociale) si persoane care au executat o pedeapsa privativa de libertate, in termen de maximum 1 an de la data eliberarii, daca sint inscrisi intr-un program de reintegrare profesionala.
S. Sofian
Mutu: „Vreau sa ramin la Fiorentina”
Adrian Mutu doreste sa ramina la gruparea „viola”, dar decizia va apartine oficialilor clubului. „Vreau sa ramin la Fiorentina, dar nu eu decid, ci sefii”, i-ar fi spus Mutu unui suporter al Fiorentinei, conform „Violanews”.
Tot ieri, presa olandeza a anuntat ca AZ Alkmaar nu-l vrea pe Mutu, asta dupa ce „Itasportpress.it” mentionase interesul clubului olandez pentru atacantul român. Acum citeva saptamini, Ajax a dezmintit, de asemenea, o eventuala negociere a transferului lui Mutu.
Super Alexandra!
Alexandra Dulgheru a invins-o ieri, cu 6-4, 6-2, pe elvetianca Timea Bacsinszky, locul 40 WTA, si s-a calificat in turul III la Roland Garros. Românca a realizat astfel cea mai buna performanta a ei la un turneu de Grand Slam. Dulgheru si Bacsinszky s-au intilnit si saptamina trecuta, la turneul de la Varsovia, competitie cistigata de jucatoarea noastra. Românca a inregistrat cea de-a saptea victorie consecutiva, socotind si cele cinci meciuri cistigate la turneul polonez. In 16-imile de finala, Alexandra – care va implini 21 de ani pe 30 mai – va evolua impotriva invingatoarei partidei dintre Caroline Wozniacki (Danemarca / cap de serie numarul 3) si Tathiana Garbin (Italia).
Dinu Gheorghe ar prefera Rapidul
Dupa sapte ani la conducerea FC Brasov, Dinu Gheorghe s-a hotarit sa paraseasca gruparea ardeleana, urmind sa preia un club din Capitala, cel mai probabil Rapidul. Negocierile de marti cu George Copos induc senzatia ca Dinu Gheorghe ar prefera o revenire in Giulesti.
„Mi-ar placea sa ramin la Brasov, dar este greu, nu cred ca se poate face mai mult la clubul asta”.
Dinu Gheorghe
*”Ăsta e Copos, te apreciaza cind nu te mai are”*
Cu toate ca despartirea oficiala de FC Brasov se va realiza in zilele urmatoare, Dinu Gheorghe a lasat sa se inteleaga, marti seara, ca va merge la Rapid din sezonul viitor: „Am doua, trei oferte, cel mai insistent patron este Gigi Becali. George Copos? Ăsta este el, te apreciaza cind nu te mai are. Mi-a facut o oferta sa merg presedinte la Rapid, dar putem discuta mai multe dupa ce incheiem anul la FC Brasov. Am discutat destul de multe cu domnul Copos, ramine sa vedem ce decizie va lua si dinsul, subiectul nu este inchis. Daca ajung la Rapid, o sa vedeti pe cine doresc antrenor. Andone este un tehnician consacrat, cu performante, iar Sumudica e un antrenor foarte bun, nu ma indoiesc de el. Daca va fi ca antrenor ce a fost ca jucator, atunci o sa faca treaba buna”.
La rindul lui, George Copos il elogiaza pe omul care a transformat FC Brasov dintr-o echipa de Liga 2 intr-o formatie puternica in primul esalon fotbalistic al tarii: „Primul obiectiv al Rapidului este sa instalam un presedinte de club, iar domnul Dinu Gheorghe este printre primii presedinti din România. Oricine l-ar vrea la echipa lui! Ne-am intilnit, am discutat, dar nu am luat nicio decizie”.
In 2003, dupa un parcurs european senzational cu Rapidul (giulestenii au ajuns pina in sferturile de finala ale Cupei UEFA), Dinu Gheorghe a ales sa plece la FC Brasov, club retrogradat in Liga 2. Peste un an, sub Timpa a venit si Razvan Lucescu, astfel ca Brasovul si-a tras, practic, cei mai puternici oameni de la Rapid: presedintele si antrenorul. Imediat ce „stegarii” au promovat, Dinu Gheorghe i-a convins pe fotbalistii Marius Maldarasanu si Nicolae Grigore sa faca acelasi traseu Rapid – Brasov, „galben-negrii” construindu-si una dintre cele mai puternice formatii din Liga 1.
*Artizanul titlului din ’99*
Pentru istoria Rapidului, Dinu Gheorghe este omul de numele caruia se leaga al doilea titlu de campioana, impreuna cu antrenorul Mircea Lucescu aducind trofeul in Giulesti in 1999. Peste patru ani, din functia de presedinte, Dinu Gheorghe a realizat o alta mare performanta: cu Razvan Lucescu pe banca tehnica, a dus Rapidul pina in sferturile de finala ale Cupei UEFA, dupa ce „alb-visiniii” au eliminat, pe parcursul competitiei, formatii ca Feyenoord, Hertha Berlin si SV Hamburg.
L.Teodorescu
Sabau a demisionat. Vine Trombetta
FC Timisoara a ramas fara antrenor dupa ce Ioan Ovidiu Sabau si-a prezentat demisia, ieri, la doar un an distanta de la instalarea sa pe banca tehnica. „M-am hotarit sa ma retrag de la Poli. I-am comunicat decizia si domnului Iancu, dinsul m-a inteles foarte bine. Nu mai doresc sa continui la Timisoara”, a declarat Sabau dupa intrevederea cu boss-ul „BkP”. Din cite se pare, conducerea gruparii timisorene vrea sa il aduca la echipa pe Maurizio Trombetta, fost „principal” la CFR Cluj in 2008.
Helder IN, Molinero OUT
Fundasul brazilian Helder Mauricio Da Silva Fereira, ultima oara la Rapid, a semnat ieri cu FC Dinamo un contract valabil pentru sezonul 2010-2011, cu optiune de prelungire pentru inca patru ani. „Sint fericit ca voi imbraca tricoul lui Dinamo. Sper sa rasplatesc pe teren increderea pe care toti dinamovistii mi-au acordat-o”, a declarat Helder, inainte de a pleca in vacanta. Helder va juca pe postul lasat liber de Francisco Molinero, care si-a reziliat contractul cu gruparea din Stefan cel Mare, renuntind chiar la o parte din banii restanti din acest sezon. Prietena lui Molinero este grav bolnava, astfel ca fotbalistul nu ar fi putut reveni in România in urmatoarele doua luni.
Marginean, data afara din WNBA
Baschetbalista Gabriela Marginean a incheiat participarea din acest sezon in WNBA, cu Minnesota Lynx, dupa ce clubul a renuntat la contractul sau pentru a-i face loc in lot americancei Rebekah Brunson. Anuntul a fost facut de Minnesota Lynx, club care s-a aratat ingrijorat dupa debutul slab din campionat, in care a inregistrat o singura victorie din primele patru meciuri jucate. Marginean a evoluat in toate aceste partide, acumulind 12 minute petrecute pe teren, de la debutul din 15 mai, in care a avut un bilant de 0,5 puncte, o recuperare si 0,3 pase decisive pe meci.
Gabriela Marginean (23 de ani, 1,85 metri) a fost draftata de Minnesota Lynx pe 8 aprilie, de pe locul 26. Ea a plecat in SUA, mai intii la Drexel Dragons (NCAA), de la „U” Cluj, reusind sa devina cea mai buna marcatoare a CAA (Colonial Athletic Association), cu 2.519 de puncte, o medie de 20,5 puncte pe meci, potrivit WNBA. Baschetbalista originara din Cluj a primit si titlul de „Jucatoarea anului 2010”.
Kapetanos n-are spor la greci
Atacantul Pantelis Kapetanos a contabilizat a doua selectie la nationala Greciei. Stelistul a fost folosit de Otto Rehhagel in repriza a doua a meciului disputat marti seara, impotriva nationalei nord-coreene, scor 2-2. Golurile elenilor au fost marcate de Katsouranis ‘2 si Haristeas ’48, in timp ce pentru adversari a punctat Jong Tae-Se ’24, ’52.
Kapetanos s-a remarcat la o singura faza, cind l-a pus pe Tziolis intr-o situatie excelenta, dar acesta a tras pe linga poarta. Partida s-a jucat in Austria, acolo unde Grecia si Coreea de Nord se pregatesc pentru Cupa Mondiala.
Alte rezultate din amicale:
SUA – Cehia 2-4 (Edu ’17, Gomez ’66 / Sivok ’44, Polak ’58, Fenin ’77, Necid ’90+2), Nigeria – Arabia Saudita 0-0, Irlanda – Paraguay 2-1 (Doyle ‘7, Lawrence ’39 / Barrios 58), Camerun – Georgia 0-0.
Andone vrea, Badea nu prea
Doua luni petrecute la Rapid n-au fost suficiente pentru a-i face uitata „Falcosului” prima dragoste.
Ioan Andone este 90% decis sa paraseasca Giulestiul pentru a da curs ofertei din Stefan cel Mare, insa revenirea la echipa de suflet depinde in mare masura de Nicolae Badea. Presedintele Consiliului de Administratie este cel care are ultimul cuvint, dar dincolo de prietenia care il leaga de antrenorul hunedorean, preferatul lui Badea ar fi de asta-data italianul Cristiano Bergodi.
Marti, Andone s-a intilnit cu Badea la sediul „Computerland”, cei doi stind la discutii mai putin de o ora. Spre seara, a intrat in scena Cristi Borcea, care l-a ademenit cu o propunere de nerefuzat.
*Doi actionari, doi antrenori*
Dinamo are in momentul de fata o conducere bicefala, evident cu viziuni diferite in problema staff-ului tehnic. Daca Borcea vrea sa dea clubul pe mina lui Ioan Andone, presedintele Nicolae Badea agreeaza varianta Cristiano Bergodi. Italianul a negociat saptamina trecuta cu Badea si chiar a participat la realizarea primului transfer al verii, cel al ex-rapidistului Helder.
Cristi Borcea i-ar fi propus lui Andone functia de manager general al FC Dinamo, promitind un buget de trei milioane de euro pentru transferuri. „Falcosul” va avea un salariu anual de 300.000 de euro si va coordona centrul de copii si juniori.
*Ioan Andone: „As alege Dinamo, dar…”*
Marti seara, la GSP TV, Andone a declarat ca oferta Dinamo este mult mai tentanta decit cea inaintata de George Copos, lasind sa se inteleaga faptul ca va reveni in Stefan cel Mare: „Dinamo mi-a propus un proiect mai bun, Borcea chiar mi-a spus ca vrea sa stea mai mult timp prin strainatate, iar eu ar urma sa ma ocup de tot, sa fiu manager. Tentant! Dinamo imi ofera prea multe, ma si sperie, sincer, acest lucru. Daca am rezistat trei ani la Dinamo cu noua actionari, doar cu trei stau sigur sase ani. As alege Dinamo, eu vreau sa trag la titlu, vreau proiecte indraznete, dar… Nu este chiar atit de simplu, de aceea am mai solicitat timp. Ma gindesc ca si suporterii Rapidului au fost minunati cu mine”.
„La Dinamo ma simt mai dorit decit la Rapid. O sa imi string mina cu George Copos si o sa ne despartim. Pe 31 mai se termina contractul cu Rapid si apoi pot semna cu Dinamo”.
Ioan Andone
Laurentiu Teodorescu
Eurovision – semifinala I: Capotele, note false, lalaiala
Prima semifinala a Eurovisionului de anul acesta a fost jalnica. Interpretari mediocre, piese compuse la minima rezistenta, siropuri, prezente caraghioase. Se pare ca editia 2010 va fi una de criza. A inspiratiei.
Din piesa polonezului Marcin Mrazinski n-am inteles nimic,
l-am vazut doar cum o stringea de git pe una dintre dansatoarele desculte.
Fatuca din Letonia, Aisha, impachetata intr-un capotel bejaliu, cinta fals si aminteste in mod frapant de fata lui Al Bundy, cind prezenta buletinul meteo.
*Moldova s-a calificat in finala*
Desi au intrat primii in concurs, prestatia moldovenilor Olia Tira&Sunstroke Project s-a dovedit concludenta, in ciuda cintecului destul de mediocru pe care l-au interpretat in limba engleza. S-au calificat si rusii Peter Nalitch&Friends care au lalait un fel de litanie glumeata. Sirbul Milan Stankovic a depasit semifinala, in ciuda frezei comice si a compozitiei lui Goran Bregovic, aflat, momentan, in relatii foarte incordate cu muza, fapt ce il determina sa se autopastiseze pina la epuizare. Cu un solo de chitara memorabil si o voce buna, reprezentantul Bosniei Herzegovina, rockerul Vukasin Brajic, merge si el mai departe.
Nu s-au bucurat de succes nici finlandezele Kuunkuiskaajat, blonde, vesele si desculte. Au cintat bine, dar nu suficient de convingator.
Islandeza Hera Björk (imbracata intr-un negligé purpuriu) are o voce pe masura celor 150 de kilograme ale sale. Si damele din backing vocals par sa fi fost alese dupa gabarit.
*Clanul Tudor face prozeliti*
Piesele cu care au cistigat semifinala albaneza Juliana Pasha si portugheza Filipa Azevedo, siropoase si banale, par a fi plagiate dupa creatia prolificilor Ionel si Andrei Tudor. In schimb, Grecia s-a calificat gratie unei melodii de taverna, interpretata de Giorgos Alkaios&Friends, in care sectiunea “Friends” a executat un fel de dans razboinic african. Echipa din Belarus, 3+2 feat Robert Wells, s-a prezentat cu pian, fluturi si cu o piesa absolut adormitoare. In seara aceasta concureaza Paula&Ovi, in semifinala a doua. Dumnezeu cu mila!
De ce uneori nu poti sa gindesti pozitiv?
Sintagma “gindire pozitiva” a fost atit de mult folosita incit pare demonetizata astazi. Multi oameni o privesc “prin colturile ochilor”, ca pe-o fantasma greu de atins sau chiar imposibil de imaginat! Contrastul pe care-l face realitatea de zi cu zi, furia, enervarea, supararea pe preturi, pe taxe, pe salarii sau supararile cauzate de probleme medicale, de relationare sau de alta natura este exact aspectul ce se opune indemnului sau dorintei noastre de a gindi pozitiv. A gindi pozitiv atunci cind contextul sau energia globala (constiinta colectiva sau constiinta de grup) arata precum un oras bombardat de teroristi devine chiar imposibil. Si este imposibil din punct de vedere energetic in primul rind. Starea interioara a omului aflat intr-un context critic de viata nu-i permite sub nicio forma sa aiba acces imediat la ginduri pozitive. Energia interioara poate atinge un nivel critic de o asemenea dimensiune, incit omul – si daca ar fi inconjurat de toate frumusetile lumii – n-ar avea acces mental la ele si, in consecinta, nu le-ar putea percepe. Am mai vorbit zilele trecute despre “limitarile perceptiei” si am spus atunci ca noi putem observa in realitatea exterioara doar acele vibratii la care avem acces in interior. Nici un om nu este scutit in viata sa de caderile vibrationale (energetice), asa incit fiecare ajunge sa le cunoasca mai devreme sau mai tirziu. Ceea ce ar fi bine de stiut, de inteles si de amintit – mai ales in aceste vremuri in care energiile globale ne pot atrage in ele cu usurinta – ar fi ca noi sa ne mobilizam constienta, ratiunea si afectivitatea inca de la primele semne ale unei caderi ”din starea fireasca de bine”. O simpla schimbare a gindurilor care ne creeaza deprimarea sau furia (acestea sint doua stari diferite pe scala vibratiilor si a energiilor; furia apare cind iesim din stari de deprimare sau atunci cind incercam sa nu ajungem in depresie; furia are mai multa energie decit depresia, dar ea este utila pentru scurt timp) ne poate ajuta pe loc sa iesim din ele. Gindirea “gresita” ne deprima, ne infurie, ne creeaza diferite alte stari de rau interior. Sa observam propriul nostru proces de gindire in clipa in care ne simtim usor deprimati si sa cautam ginduri putin mai bune despre problema/situatia/ persoana la care tocmai ne gindeam cind a aparut disconfortul interior. O mica schimbare de perceptie asupra situatiei, un mod putin mai relaxat de a gindi situatia poate face minuni instantaneu in energia noastra. In plus, poate preveni o cadere dramatica, pe care o incurajam gindind aceleasi ginduri care ne fac rau. Si, nu pentru putini oameni, caderile acestea iau forme dintre cele mai curioase, mai grave si mai dureroase, nu doar in interior, ci si in povestile de viata. Daca cineva se afla, deja, intr-o stare critica si vede din ea numai negru si rau de jur imprejur, atunci trebuie sa ceara ajutorul altor persoane, incepind de la familie, prieteni si terminind cu terapeutii si preotii. Aceasta pentru ca, asa cum am mai spus, si daca frumusetea ar sta cocotata in pomi, mintea si inima dezenergizata sau cea furioasa nu le poate vedea. Ea are nevoie atunci de o modificare vibrationala lenta, care are puterea de a restabili echilibrul energetic si mental. Cind omul se simte bine, gindeste natural pozitiv. Nu se forteaza, nu-si impune; gindurile se nasc din insasi starea sa. Orice incercare de a gindi pozitiv dintr-o stare interioara negativa este supusa legilor echilibrului si are consecinte despre care vom mai vorbi.
National
Radiatiile nucleare afecteaza inteligenta
IQ-ul celor ce se aflau intre a 8-a si a 16-a saptamina de viata intrauterina in momentul exploziei de la Cernobil a fost constant mai mic, cu pina la 10 unitati fata de medie, arata rezultatele unui nou studiu. Astfel, cercetatorii norvegieni au ajuns la noi concluzii referitoare la efectele accidentului nuclear de la Cernobil, din Ucraina, din 1986, in urma unui studiu care a analizat capacitatea intelectuala si calitatile psihice ale oamenilor care, in momentul exploziei, erau in stare embrionara. Studiul a fost facut prin compararea a 178 de tineri, dintre care 84 proveneau din zonele in care concentratia ionilor radioactivi a fost foarte mare, cu alti 94 din zone unde efectele radiatiilor au fost minime. Studiul a dovedit ca expunerea embrionilor umani la doze de radiatii care depasesc limitele naturale afecteaza dezvoltarea celulei nervoase, inteligenta si capacitatile cognitive ale omului.
Apa imbuteliata, impura fata de cea de la robinet
Desi nu ne-am fi imaginat, se pare ca apa imbuteliata are un nivel al impuritatilor superior, comparativ celui al apei de la robinet. O echipa de cercetatori a descoperit ca 70% din marcile de apa imbuteliata contin un nivel extrem de ridicat de bacterii, mult mai ridicat decit in cazul apei de la robinet. Desi e aproape imposibil ca apa imbuteliata sa nu fie contaminata cu microorganisme, procentul descoperit e mai mult decit ingrijorator, de aceea, cei responsabili ar trebui supusi unor riguroase controale. Desi bacteriile prezente in apa imbuteliata nu cauzeaza boli, acestea pot afecta persoanele cu vulnerabilitate crescuta, precum femeile insarcinate, copiii si batrinii. Specialistii recomanda consumul apei de la robinet, care, eventual, ar putea fi supusa fierberii inaintea consumului. E mai ieftin si mai putin riscant…
Lavinia Iftime
Testosteronul face femeile mai sceptice
Femeile credule de felul lor devin mai sceptice in momentul in care li se administreaza hormonul sexual barbatesc testosteron, arata un studiu recent.
In cadrul experimentului 24 de voluntare cu virsta medie de 20 de ani au fost rugate sa noteze nivelul de incredere pe care li-l inspirau fotografiile mai multor persoane, inainte si dupa ce li se administrase testosteron. In cazul in care primisera doze din hormonul sexual masculin, ele deveneau mai sceptice in notarea increderii transmise de chipul fotografiat. Studiul a adus inca un argument in sprijinul ideii ca testosteronul influenteaza comportamentul, invers insa decit oxitocina, hormonul sexual feminin care ne ajuta sa socializam, sa avem incredere unii in altii, sa formam legaturi intre noi.
In cazul femeilor neincrezatoare nativ, testosteronul nu a avut niciun efect.
Mama lui Lech Kaczynski a aflat ca fiul ei a murit
De-abia alaltaieri seara a aflat si Jadwiga Kaczynska despre tragicul accident de la Smolensk, in care fiul ei, fostul presedinte Lech Kaczynski, si-a pierdut viata. Vestea i-a fost data de celalalt fiu al ei, Jaroslaw, care a asteptat o luna la cererea medicilor, pentru a nu-i pune in pericol viata mamei sale, internata in spital cu grave probleme cardiace si pulmonare. Fostul premier Jaroslaw Kaczynski, aflat acum in campanie electorala pentru functia suprema in stat, s-a temut multa vreme sa-i marturiseasca mamei sale adevarul, mai ales ca Jadwiga Kaczynska se afla intr-o stare de spirit extrem de proasta. Si, lucru nemaiintilnit pina nu demult, l-a confundat de citeva ori pe Jaroslaw Kaczynski cu fratele sau geaman. Dupa ce i-a marturisit mamei sale adevarul, Jaroslaw Kaczynski a declarat ca se simte „teribil de usurat”…
Mircea Bujoreanu
Datoria publica a SUA, 13 trilioane de dolari
Daca tot exista un „ceas” (mai degraba, un contor) al datoriei publice americane instalat pe Sixth Avenue, in New York, a aparut unul si pe Internet. Si unul, si celalalt au fost create cu scopul declarat „de a informa publicul american asupra starii economiei SUA”. Desi „America este o tara mindra care pe parcursul istoriei sale a triumfat intotdeauna in lupta cu adversitatile”, contorul datoriei publice nu lasa prea mult loc sperantelor de viitor. Pentru ca, in stinga sus, este vizibila cifra datoriei publice americane (asa cum se prezenta la sfirsitul editiei ziarului nostru): peste 13 trilioane de dolari. Adica 13.000 de miliarde. Si continua sa creasca…
Viorel Negrescu
Criza europeana, bafta americanilor
Cind germanii le-au sugerat grecilor „sa mai vinda cite ceva, de exemplu niste insule” pentru a acoperi datoria publica, urmasii lui Ulysse nu si-au putut ascunde indignarea. Ideea a fost insa auzita si pe celalalt mal al Atlanticului, unde, in ciuda crizei, exista inca foarte multi oameni cu bani. Dupa ce i-au lasat pe greci sa-si verse furia impotriva nemtilor cei „lipsiti de suflet”, bogatasii americani au inceput discret, prin intermediul „relatiilor de afaceri” pe care le au la Atena, sa se intereseze daca nu cumva s-ar putea alege cu vreo insula particulara in Arhipelagul Grecesc. Si, of course, cit ar costa „distractia” – cu „fakelaki” (pliculetul cu „atentii”) cu tot. Mai ales ca pe Internet au si inceput sa apara oferte „imobiliare” in acest sens. In plus, americanii se simt din nou stapini pe situatie, pentru ca dolarul „tine mai bine la tavaleala” decit moneda unica europeana, al carei curs de schimb cu „verzisorii” scade mereu. Motiv pentru care americanii care nu-si permit o insula isi fac din nou (ca in vremurile bune de dinainte de recesiune) vacantele in Europa. Mai ramine sa vedem repetindu-se situatia de acum o suta de ani, cind miliardarii americani isi maritau fiicele cu aristocrati europeni faliti pentru a avea nepoti „cu staif”…
Alin Brincoveanu
Visul lui Medvedev: Rusia, paradis fiscal
Faptul ca presedintele american Barack Obama a umplut SUA de reguli peste reguli privind functionarea sistemului bancar este, din punctul de vedere al omologului sau rus Dimitri Medvedev, o mana cereasca pentru Rusia. Mizind pe faptul ca administratorii americani de fonduri de investitii, exasperati de „excesiva regularizare”, isi vor muta operatiunile – si sediile – in alta parte, Medvedev le-a propus sa vina in Rusia. Cu arme si bagaje cu tot. Invitatia a fost facuta cu prilejul unei recente intilniri a presedintelui rus cu 22 de manageri ai unor fonduri de investitii americane, aflati in vizita la Moscova. Ocazie cu care Medvedev le-a reamintit ca in Rusia impozitele sint mai mici decit „in alte locuri”… Exista insa si un „dar”. David Kronfeld, managerul fondului de investitii JK&B din Chicago, i-a spus verde in fata lui Medvedev ca „o lume intreaga se teme de faptul ca in Rusia exista multe metode de a-ti fi furati banii”. Aluzie la moartea in inchisoare a avocatului Serghei Magnitki de la fondul de investitii Hermitage Capital, care pare sa fi fost victima unor oficiali corupti care voiau sa-i fure afacerea.
Eduard Negru
Kylie Minogue danseaza lasciv linga barbati aproape goi
La filmarile videoclipului pentru cea mai recenta piesa pe care o promoveaza “All the lovers”, Kylie Minogue uimeste prin sexualitatea debordanta pe care o afiseaza. Inconjurata de barbati care mai de care mai chipesi, pe jumatate dezgoliti, artista se unduieste languros, incitind imaginatia privitorilor. Artista, imbracata la rindul ei foarte sumar, isi expune trupul perfect inca, tinind cont de virsta nu tocmai frageda. Videoclipul incendiar va fi lansat luna viitoare, insa un “preview” al acestuia a fost postat pe internet, asta ca sa incite fanii nerabdatori.
Anca Nahoi
Ana Maria Prodan: “Decit sa stai pentru un Hermes fals, mai bine pleci cu casa si masina”
Ca de obicei, declaratiile lui Bote sint secondate de parerile bunei sale prietene, Ana Maria Prodan. Dupa ce creatorul de chiloti imblaniti a spus ca “generatia noua este caracterizata de prostie si superficialitate”, Prodanca a simtit nevoia sa aduca niste completari: “Fetele din ziua de azi sint distruse, se prostitueaza pe un suc. Are perfecta dreptate Catalin. Pe vremea mea, femeile erau «smechere». Ori isi faceau banii singure, ori daca alegeau sa stea linga un mitocan, plecau de linga el cu avere. Normal ca nu sint de acord nici cu asta, dar decit sa stai pentru un Hermes fals (ca unul bun prea putine primesc si, oricum, nici nu stiu ele daca e fals sau original!), mai bine pleci cu casa si masina”. Lasa, fata, tot e bine ca nu se mai prostitueaza nimeni pe-un deodorant!
VD Negru
Filmul bate premiera Sex and the City 2
Nu-i asa ca v-ati fi asteptat ca dupa costurile de productie vehiculate si extravaganta parada de branduri din seria cu numarul 2 a filmului Sex and the City, premiera mult-asteptata sa fie cel putin…orbitoare? Ei bine, contrar supozitiilor, pe covorul albastru (?!) al Radio City Music Hall, Sarah Jessica Parker a fost singura care nu a inselat dezideratele publicului. Aceasta a stralucit intr-o rochie galben neon Valentino Haute Couture, la afterparty preferind o rochie neagra din dantela marca Elie Saab. De cealalta parte, insa, colegele sale de platou si de premiera au imbratisat nu doar modele clasice si aproape iritant de similare vizual, dar si designeri a caror notorietate ramine intr-o sfera indoielnica: Kristen Davis a ales roz acid via Jean Dresses, Kim Katrall a mers pe mina auriului in interpretarea lui Naeem Khan, in vreme ce Cynthia Nixon a ales o rochie neagra Carolian Herrera. Norocul nostru ca va exista filmul.
Fashion Hunter