Se închide o falsă Istorie şi o farsă istorică. De peste trei decenii am asistat la o comedie mediocră, cu un text prost, cu actori amatori care au improvizat replicile. Evenimente amăgitoare, vieţi amărâte, maculatură sfărâmicioasă. Inutilă energie risipită și umor involuntar. Petiții halea-malea, ouate în grabă, dări de seamă, îngâmfări, interpretări, critici și automotocritici, înfierări, biciuiri de moravuri, procese, gâlcevi, zavistie, fericiri false și imaginare, succese mici și ridicole. Şi titlul? O traducere ad-hoc şi creponată de pe Hașbeou.
Niciodată nu s-a lățit atâta impostură fotovoltaică. De sus de tot, din polul plus, de la împăiatul șef, din mediul academicos și până la băcănie și la ferometal. Neoliberalism de tractir, făurit de niște căpătuiți de dugheană, o imbecilitate ca şi bolşevismul. Poate că în anii ‘50 să mai fi asistat la un astfel de spectacol abject, dar atunci o cerea Istoria cu gene false, se dosise mizeria nazistă, se asana talentul, se preparau miraje. Și acum, ce-i drept, purceserăm de la iluminatul public, de la exportul de păpică și de la ole’, ole’, Ceaușescu nu mai e!
Tembeliziunile, la început non-stop, indiscrete din oportunism, vehemente şi precipitate şi incitante au fost umplute apoi până la refuz cu impostori mediatici, adunând, după nevoi, tot felul de nevoiaşi cu intelectul şi sociologi din neglijenţă. Care mai de care mai entuziast bezmetic în vremuiala din urmă. Pârvuleşti, leorbani, măciuci, ciutaci, nagâți, bâtlani, plăvani, dicazzi, pardon de expresie, brodomani şi etcaetera. Oamenii ăştia nu au fost nimic în regimurile de dinainte, nu au putut face oarece pe vremea de dinapoi și se vaită că au fost năpăstuiți. Nu spun că au fost proști sau hoți. După cum era reporterița Găină de m-a pârât lui Simion că nu am lăsat-o să palmeze un set Eminescu, prin 2000 și ceva. „Educăm românii”, cică asta face Tevereaua, auzi dumneata! Tevereaua devenită Oteveu sub cea mai proastă diriguială din ‘56 și până în clipa vorbirii. Cu cine să educi românii, cu îngăimatul Turturel, cu T. Barbu, cu supozitorul ăla de actorache Cî. Ștefurescu, cu idoțeniile alea de teleșcoală? Sau cu Neuroviziunea/Horrorviziunea urlată, neroadă și păpătoare de arginți? Oare de ce ne tot îndemnăm la bucate și noi, că oricum nu ne bagă nimeni în seamă și nu ne vâră nimeni la sân? Suntem penibili și smuciți încă de cum plecăm din blocstarturi, dar poate că seduc mulți acolo să facă bișniță, precum în Qatar, n-așa? Țară mică, năcăjită și palustră. Tot tânjim după recunoaștere și zugrăvim pompos Realitatea. Idei fixe în aceleași forme fixe, fixații!
În sfârşit, apărătorii democraţiei, vorbitorii degeaba şi vorbitorii de funie în casa spânzuratului. Unii, debusolaţi şi dezamăgiţi, măre, că nu le-a ieşit pasienţa cu fantele de Băse sau cu spatiul de Iohaos. Democraţi de epidemie, care încep să se strâmbe a refuz, după ce au amirosit esenţa de roze a Puterii. Măi, să hie! Cei mai penibili mi se arată a fi cei mai inconsistenți dintre ei: Pî. Anastagi și Bî. Talconschi. Băietul de talienist mediocru și copchilul întâmplător şi ieşit din jacuzzi, se spune, al unui stalinisto-securist. Nu-i ştiu şi nici că-mi pasă de existenţa acestor amărăşteni, dar ieşirea lor şi vorbele despre mahala îi descalifică pe veci. Niscai imbecili, cum ar fi şuierat cuvântul cu poftă alde Ţopa şi mult infantilescu.
Orice tont sau toantă poate să-și permită să aibă opinii teleptuale. Cum ar fi Esca, despre care nu știu să aibă vreo școală de ceva, sau un cronicar sportivist de se dă scrietor și care desenează planuri de lecții prefesorilor. Mai bine ar juca table sau leapșa pe porunci.
Ne place să ne dăm artiști-atleți, ca ăia de rupeau lanțurile în iarmaroacele de comună. Cei mai penibili sunt comentacii de la sport după Prima. Unul nu știe ce se întâmplă pe terenul cu iarbă sintetică, unul nu a jucat la mălai în curtea școlii, chiar bâtă fiind, ca Mandea! Numai statistici, și alea luate prost după goagăl. Grăjdinescu a făcut ceva gimnastică, limba gimnastică sau gimnastica de înviorare, la asta cică s-ar pricepe. Un oarecare Cosmescu tace cam o treime din meci iar când vorbește parcă are caiele în gură, ca potcovarii. Nu termină vorbele, le repede. Iar specialiștii, printre care Popescu și Răducioiu, chiar au jucat la echipe bune, dar mai bine ar fi folosiți la comentarii, ne-ar mai lumina asupra desenului tehnico-tactic, ne-ar spune cu amănuntul ce-i cornerul și ce-i remiza. A proposito de Răducioiu, el a fost în lotul lui Milan din 1994, anul câștigării Ligii Șampionilor, dar nu a figurat nici măcar rezervă! Milanul îi avea atunci în atac pe Savicevici, Massaro, Papin, Boban. Și a ciușmit cu 4 la 0 Barcelona lui Cruyff, care îi avea pe Stoicikov, Romario, Nadal și Guardiola în teren. Chivu chiar a jucat finala lui Inter din 2010, 2 la 0 cu Bayern. Și ce atâta partipriu cu Internazionale? Milan e echipa cu bani iar Inter e taman internațională, din născare. Și eu țin cu nerazzurii, mai ales după ce i-am văzut pe Mazzola și Facchetti, pe ploaie și ai săi, cu Benfica lui Eusebio.
Dacă Suveranul Pontif se îndepărtează de politicile corului de susținători ai Ucrainei – de la Washington și Londra, până la Bruxelles – înseamnă că are un obiectiv clar: negocierea unei încetări imediate a focului, cu oprirea aprovizionării de armament occidental către Ucraina. O astfel de condiție strică toate socotelile Vestului.
