Acasă Blog Pagina 8155

Franta, ultima gaina din cotet

0

Mondialele exotice nu le priesc „cocosilor”. In 2002, Franta a parasit turneul final dupa faza grupelor. Au terminat pe locul 4, desi s-au luptat cu adversari inferiori, Danemarca, Senegal si Uruguay. In 2010, nationala „multicolora” a lui Domenech a fost si mai penibila: a terminat tot pe locul 4, intr-o grupa cu Uruguay, Mexic si Africa de Sud. Singurul progres: fata de 2002, francezii au izbutit sa inscrie un gol.

*Pleaca Domenech, vine Blanc*

Pentru vechea si viitoarea adversara a României, o data cu turneul final din Africa de Sud s-a incheiat si mandatul lui Raymond Domenech. Acesta a preluat nationala de la Jacques Santini, in 2004, dupa Europeanul din Portugalia, si a reusit sa o duca in finala CM din 2006, pierduta la penalty-uri cu Italia. La Euro 2008, Franta a dezamagit teribil, fiind eliminata din faza grupelor. Incepind cu preliminariile Euro 2012, Franta va fi antrenata de fostul mare international Laurent Blanc.

*Abidal s-a dat lovit!*

Fundasul Eric Abidal i-a cerut lui Domenech sa nu-l foloseasca la meciul trei, cu Africa de Sud, motivind ca nu se simte bine. Intrebat daca fotbalistii au refuzat sa joace, Domenech a raspuns: „Nu au refuzat, doar Abidal nu s-a simtit in stare, e singurul care a venit sa-mi spuna «Nu pot juca, sint gol, prefer sa nu joc»”.

*Sarkozy vrea explicatii de la Henry*

Presedintele Frantei, Nicolas Sarkozy, premierul Francois Fillon si ministrul Sporturilor, Roselyne Bachelot, au avut ieri o intilnire in care au analizat rezultatele echipei nationale la CM. Pentru ca nu a inteles prea multe de la cei doi politicieni, Sarkozy se va intilni astazi cu Thierry Henry, care a ajuns aseara la Paris, cu un avion privat. „Henry se va intilni cu Sarkozy, iar abia dupa ce va discuta cu presedintele va pleca in Spania, in vacanta”, a anuntat postul de radio RMC. Conform sursei citate, intilnirea dintre Sarkozy si Henry este programata sa dureze aproximativ o ora.

*Mamaie Domenech vrea sa-l traga de urechi pe Anelka*

Exclus din lotul Frantei inainte ca nationala „cocosului galic” sa fie eliminata de la Cupa Mondiala, atacantul Nicolas Anelka si-a gasit „nasul” in persoana doamnei Germaine Domenech. „Daily Mirror” sustine ca mama fostului deja selectioner francez s-a simtit jignita de Anelka. „As vrea sa-l intilnesc pe acest tinar si sa-i spun care este parerea mea ca mama despre el. Este deranjant sa fi insultata in felul acesta, deoarece Raymond nu este doar selectionerul Frantei, ci si fiul meu. Deci, a fost vorba despre o dubla insulta”, a precizat doamna Dome­nech. In pauza jocului cu Mexic, Anelka a rabufnit la adresa selectionerului, numindu-l „fiu de curva”, de aici izbucnind un adevarat scandal in cantonamentul Frantei.

*Final si pentru Africa de Sud*

Africa de Sud este prima tara organizatoare din istoria Cupei Mondiale care nu reuseste sa treaca de faza grupelor. „Sint mindru de jucatorii mei. Au jucat foarte bine de la inceput si pina la sfirsit si nu am fost departe de a ne califica”, a spus Carlos Alberto Parreira, selectionerul brazilian al „Bafana Bafana”

*Francezii s-au intors acasa la „economic class”*

Federatia Franceza n-a digerat usor umilinta din Africa de Sud. Drept urmare, a decis ca revenirea la Paris a delegatiei sa se faca in conditii „speciale”. Conform „Daily Mail”, presedintele Jean-Pierre Escalette a hotarit sa repatrieze lotul „cocosilor” cu o cursa de linie. Mai mult, fotbalistii ar fi urmat sa primeasca bilete la „economic class”, pentru a simti aceeasi umilinta pe care au trait-o microbistii francezi. l

*PRESA INTERNAŢIONALĂ:*

Bild: „ADIEU, LES BLOD!” (joc de cuvinte intre „les bleus” – albastri si „blod” – imbecili)
El Mundo: „Au plecat mortii-vii”
Marca: „Un Mondial ridicol. Franta, confirmarea unei stari evidente de descompunere”.
Il Messaggero: „Franta pleaca mai mult decit umilita”
Gazzetta dello Sport: „Au sosit in Africa de Sud gratie unei miini”
The Times: „Un val de dezgust a inundat Franta”

GRUPA A
Franta – Africa de Sud 1-2
Malouda ’70 / Khumalo ’20, Mphela ’37
Mexic – Uruguay 0-1
Luis Suarez ’43
Clasament: 1. URUGUAY 7p,
2. MEXIC 4p, 3. Africa de Sud 4p, 4. Franta 1p.

GRUPA B
Grecia – Argentina 0-2
Demichelis ’77, Palermo ’89
Nigeria – Coreea de Sud 2-2
Uche ’22, Yakubu ’69-penalty / Lee Jung-Soo ’38, Park Chu-Young ’49
Clasament: 1. ARGENTINA 9p.
2. COREEA DE SUD 4p, 3. Grecia 3p, 4. Nigeria 1p.

* meciurile Slovenia – Anglia, SUA – Algeria, Ghana – Germania si Australia – Serbia urmau sa se dispute aseara

Programul de astazi
17.00: Slovacia – Italia (TVR 1)
Stadion: „Ellis Park”, Johannesburg, grupa F
17.00: Paraguay – Noua Zeelanda (Telesport)
Stadion: „Peter Mokaba”, Polokwane, grupa F
21.30: Camerun – Olanda (TVR 1)
Stadion: „Green Point”, Cape Town, grupa E
21.30: Danemarca – Japonia (Telesport)
Stadion: „Royal Bafokeng”, Rustenburg, grupa E

OPTIMI DE FINALĂ
Uruguay – Coreea de Sud
(simbata, 26 iunie)
Mexic – Argentina (duminica, 27 iunie)

Laurentiu Teodorescu

Harta luxului se redeseneaza

0

Pe 22 si 23 iunie, România a fost protagonista unui eveniment european la nivel inalt. Bucurestiul a fost locul de intilnire al celor mai importanti importatori si comercianti de bijuterii din tara, dar si din Bulgaria, Estonia, Kazahstan, Letonia, Lituania, Polonia, Cehia, Rusia, Slovacia, Ucraina, Ungaria si Uzbekistan. Organizatorul, Institutul Italian pentru Comert Exterior, a invitat, pentru prima data in România, peste 40 dintre cele mai importante companii italiene de bijuterii cu scopul de a intilni firme românesti si straine din domeniu, cu activitate en gros si en détail, dorind sa consolideze prezenta produselor Made in Italy pe piata noastra si a celorlalte tari invitate.

*Românii adora bijuteriile*

Am fost frustrati timp de 50 de ani de multe dintre manifestarile frumosului, asa ca era absolut natural ca in ultimii 20 de ani sa ne luam intr-un fel revansa. E drept ca fiind tributare, doamnelor, unei anumite lipse de educare a gustului, ce s-a intins pe aceeasi perioada, ne-am trezit adesea hiperaccesorizate sau, mai rau, foarte prost accesorizate. Dar astea sint lucruri care se vor estompa in timp, pina la disparitie, fiindca evoluam volens nolens, nu-i asa? Acum, in România, se comercializeaza aproximativ 15 tone de bijuterii de aur pe an, dar se apreciaza ca cifra este nereprezentativa, avind in vedere cantitatile uriase ce se vind pe „piata neagra“. 85% provin din import, 10% reprezentind aurul de 18 carate. Vorbeam mai devreme despre gust si stil, iar ele isi fac din ce in ce mai mult simtita prezenta mai ales in anumite medii, unde putem vorbi deja despre o rafinata si cunoscatoare clientela. Ma refer acum la piata produselor de lux, care ocupa circa 15% din piata bijuteriilor. Cum Italia este principalul furnizor, este evident de ce anume firmele italiene au fost protagonistele acestui eveniment recent incheiat, ce a presupus intii de toate expozitia si workshopul „Bijuterii italiene“, desfasurate la hotelul Radisson Blue.

*Serata de gala*

In prima seara, Excelenta Sa ambasadorul Italiei la Bucuresti, Mario
Cospito, si-a invitat oaspetii la resedinta, pentru un cocktail oferit de renumitul chef Antonio Passarelli. De asemenea, companiile producatoare au avut ocazia sa-si prezinte piesele in acelasi cadru somptuos al resedintei. Asa se face ca au putut fi admirate 40 de colectii. Branduri celebre din Peninsula au onorat evenimentul: Bibigi’, Enrico Capra, Carlo Barberis, Di.Go, Giovanni Ferraris, Garavelli, Luca Carati, Charade, Lorenzo Ungari si multe altele. Iata cum harta luxului poate fi redesenata printr-un eveniment de exceptie la Bucuresti.

Sofia Mände

Ajutoare de urgenta familiilor nevoiase

0

Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Sector 4 a acordat, familiilor cu situatii deosebite, ajutoare de urgenta in valoare totala de 19.900 lei, sprijin oferit in scopul prevenirii si combaterii marginalizarii sociale. Familiile beneficiare figurau cu restante la plata utilitatilor de stricta necesitate (restante acumulate la plata intretinerii, apa, energie electrica, gaze naturale, termoficare etc.). Persoanele care se confrunta cu situatii deosebite si au domiciliul in sectorul 4 pot solicita Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Sector 4 acordarea ajutoarelor de urgenta, informatii suplimentare putind fi obtinute la sediul institutiei din Sos. Oltenitei nr. 252-254 sau apelind numerele de telefon 0372.756.313; 0372.756.314.

M.S.

O noua universitate de prestigiu in sectorul 2

0

O noua universitate particulara, ce apartine Fundatiei “Lumina”, se va deschide in Capitala, in Soseaua Colentina nr. 64 B din sectorul 2 in aceasta toamna. Unul dintre obiectivele principale consta in initierea unor programe de atragere a studentilor straini din zona Europei de Sud – Est, astfel incit institutia sa devina un punct de reper pentru lumea academica din zona Marii Negre, a estului Europei si a Balcanilor de Vest. Noua institutie de invatamint are o suprafata de 2.500 mp, 11 sali de curs, 15 laboratoare, din care 10 laboratoare de electronica tehnologiei si 5 laboratoare de informatica, 5 sali de seminar, o biblioteca cu peste 2.200 de volume, o sala de mese cu 250 de locuri, un camin cu o capacitate de 100 de locuri, dotari de ultima generatie in valoare totala de doua milioane de euro. Programele universitatii au fost autorizate de catre Agentia Româna de Asigurare a Calitatii in invatamintul Superior si indeplineste standardele pe care aceasta institutie le impune. Taxele de studii au fost stabilite sa coste intre 1.500-2.000 euro pe an. Universitatea ofera pentru anul universitar 2010-2011 un numar de 200 de locuri in cadrul Facultatii de Stiinte Economice si Politice si a Facultatii de Stiinte Ingineresti.

S.S.

Forte care ne manipuleaza prin „slabiciuni”

0

In ultimele doua luni, peisajul energetic din jurul nostru a inregistrat o cadere, evidenta in evolutia sociala, in evenimentele din lume — in general, in catastrofe, criza si furtuni violente. Pentru ca exista cimpuri energetice masive, cu impact asupra colectivitatilor, in primul rind asupra constiintei colective, consecintele prezentei lor se rasfring si se reflecta asupra tuturor. Nefericirea, disperarea, furia, suferinta de orice fel (aici incluzind si ura, invidia, gelozia etc.) traite de multi oameni, de oamenii pe care — poate — nu-i cunoastem, au o puternica influenta asupra noastra. Prin natura lucrurilor, prin legea interconectarii si a comunicarii subtile, nu se poate ca cei din jurul nostru sa sufere si noi sa nu resimtim intr-un fel sau altul suferinta lor. Asa cum miscarea unei frunze in jungla produce un uragan in partea opusa a lumii, lacrimile si nefericirea celor din jurul nostru sfirsesc prin a ne fringe si noua inimile. Unele dintre aceste trairi umane de suferinta se transforma in uragane, altele in cutremure, unele devin furii dezlantuite ale naturii, unele devin constiinte distructive, care manipuleaza oamenii prin slabiciunile lor, determinindu-i sa gindeasca, sa simta si sa faca lucruri surprinzatoare chiar si pentru ei insisi. Retineti cuvintul „slabiciune”, caci aceasta este poarta de intrare a entitatilor de joasa frecventa, care susotesc in urechea omului ginduri, in inima lui pun sentimente si-n starea lui interioara pun emotii, capabile de distrugere si de rau. Slabiciunea umana este intotdeauna o cadere din iubire, dar una drastica si periculoasa, prin care fortele intunecate lucreaza cu sirg. Inca ceva: intunecatii nu sint interesati de aceia pe care i-au adus, deja, intr-o stare energetica joasa, de aceia prin care ele pot lucra in pace si cu spor. Ele depun o stradanie grozava pentru infringerea celor ce merg catre Dumnezeu si lumina. Ele vor sa infringa iubirea si bunatatea. Ele ataca lumina, caci in lumina omul devine constient si, fiind constient, este puternic. Fortele intunecate manipuleaza omul prin si la nivelul slabiciunilor sale. Daca unul este orgolios din cale afara, prin orgoliul exacerbat „intunecatii” ii susotesc rationamente si idei distructive, egoiste si-i invita sa actioneze conform acestor rationamente. Daca altul are ca slabiciune banii, atunci intunecatii se vor folosi de lacomia sa pentru a-l distruge. Cind „slabiciunile” omenesti pot fi justificate de lupta pentru supravietuire, asa cum vine vremea de acum incolo, va fi mai greu decit a fost in anii trecuti — in absenta unor provocari care amenintau viata, sa raminem puternici. Dar, multi dintre noi avem, inca, resurse interioare pentru a ramine in contact cu principiile care ne fac puternici, cu sentimentele ce ne tin conectati la divin si, in fata oricarei probleme de viata sa ne analizam „slabiciunea” pe care ea ne-o arata. Caci toata suferinta care ne-a adus in starea de acum este o consecinta a lucrarii intunericului prin intermediul slabiciunilor noastre. Si, atentie, unele dintre slabiciuni imbraca aspecte de putere, adica se imbraca in hainele stralucitoare ale ingerilor uneori. Dar, vom reveni cu acest subiect!

National

Si roscatii se bronzeaza!

0

Se credea, pina deunazi, ca roscatii nu produc suficienta melanina astfel incit, in urma expunerilor la soare, in locul unui bronz sanatos, nu se aleg decit cu arsuri insuportabile. Partial adevarat, caci, intr-adevar, pielea roscatilor contine un anumit compus chimic care o sensibilizeaza in contact cu razele ultraviolete. Dar, in ceea ce priveste melanina, s-a constatat ca este produsa, in cazul roscatilor, in cantitati chiar mai mari decit in cazul celor cu tenul mai inchis la culoare. Doar ca, din cauza substantei chimice pe care melanocitele o produc, pielea roscatilor este mai pasibila de a suferi arsuri solare. Se recomanda ca acestia sa se expuna treptat la soare, folosind in primele zile o crema cu filtru de protectie solara ridicata.

Lavinia Iftime

Botoxul limiteaza abilitatea de a simti emotiile

0

Este un lucru cunoscut ca dupa injectiile cu Botox muschii faciali paralizeaza temporar si te impiedica sa-ti exprimi emotiile, insa oamenii de stiinta au descoperit ca substanta mai are un efect secundar: inabilitatea de a simti pe deplin emotiile. Botoxul, extrem de popular in lumea cosmetica deoarece combate ridurile, actioneaza prin paralizarea temporara a muschilor care cauzeaza riduri. Insa oamenii de stiinta cred ca acest lucru are o consecinta mult mai importanta decit faptul ca ai fata „inghetata” pentru o vreme. Expresiile faciale influenteaza experientele emotionale, astfel ca o persoana care are o abilitate limitata de a-si trada emotiile pe chip este de asemenea limitata cind vine vorba de a simti emotiile. „O persoana careia i s-a injectat botoxul poate raspunde normal la o scena emotionanta, insa muschii faciali se vor misca mult mai putin, ca atare creierul va primi un feedback slab cu privire la expresiile faciale”, a declarat unul dintre cercetatori.

Ana-Maria Calciu

Omega 3 tratament impotriva depresiei

0

Omega 3, acizii grasi „buni” continuti de peste, nuci si unele seminte au rolul de a combate depresia. Acest lucru a fost demonstrat de un studiu canadian, realizat de universitatile Montreal, McGill, Laval si Queen’s pe un esantion de 432 de voluntari, timp de patru ani. Cercetarea arata ca utilizarea suplimentelor alimentare pe baza de Omega 3 la pacientii care sufera de depresie severa, insa care nu sint anxiosi si care nu au reactionat la anumite medicamente depresive, are rezultate bune. In cadrul experimentului, o parte din pacienti au fost tratati cu suplimente de acizi grasi sub forma a trei pastile pe zi, timp de opt saptamini, iar al doilea grup a primit doar pastile placebo. Testele au aratat in mod clar eficacitatea acizilor grasi Omega 3 in cazul persoanelor cu depresii majore, fara a avea insa efect la cei cu dereglari de anxietate.

Ana-Maria Calciu

Suedia se lupta cu UE pentru heringii fermentati

0

Ministrul suedez al Agriculturii, Eskil Erlandsson, face „munca de lamurire” cu comisarul european pentru sanatate si protectia consumatorilor, John Dalli. Demnitarul suedez se face luntre si punte pentru a salva o specialitate culinara nordica, numita Surstroemming – mai pe româneste, hering fermentat, care urmeaza a fi interzisa incepind cu anul viitor. Sarcina extrem de dificila, intrucit „delicatesa care face parte din mostenirea culturala suedeza” (si finlandeza, n.r.) miroase infiorator. Motiv pentru care se serveste numai in aer liber, cu piine prajita, ceapa, cartofi si sos picant… Cu tot respectul declarat pentru traditiile suedeze, eurocratul (care a refuzat tratatia cu Surstroemming) a fost inflexibil. Pentru ca heringii care urmeaza a fi pusi la fermentat se pescuiesc in Marea Baltica, unde poluarea – in special, cea cu dioxina – a atins cote alarmante.

Mircea Bujoreanu

Hackerii bulgari, in lupta cu TVA-ul

0

Hackerii au devenit cei mai buni prieteni ai proprietarilor de magazine din Bulgaria. Sau cel putin aliati in lupta contra Fiscului si a TVA-ului… Teoretic, statul nu poate fi fentat, pentru ca toate casele de marcat electronice inregistreaza orice suma incasata de la clienti. Practic, casele de marcat au si ele niste coduri de acces, precum sistemele informatice – si aici intra hackerii in actiune, pentru ca asta e domeniul lor… Comerciantii bulgari apeleaza lunar la hackeri care pot sa sparga codurile caselor de marcat si sa stearga un numar de tranzactii sau sa reduca cu 10-20 la suta valoarea fiecarui bun vindut. Evident, nu pe degeaba – dar mai bine sa platesti hackeru’ decit statu’ care ia totu’… “Smenuirile” sint foarte dificil de dovedit, pentru ca in momentul in care agentii fiscali si politia fac controale inopinate, gasesc casele de marcat functionind. Singura solutie care le ramine organelor de control este sa “ia la mina” toate bonurile si sa le compare cu memoria caselor de marcat…

Eduard Negru

Ramasite omenesti, recent descoperite la World Trade Center

0

Autoritatile din New York au anuntat ca o recenta cautare prin molozul si darimaturile de la World Trade Center au dus la noi descoperiri de ramasite omenesti, provenind de la 72 de persoane. Cea mai mare parte dintre acestea – 37 – au fost gasite sub molozul care acoperea Wall Street-ul. O parte dintre ramasitele omenesti recent recuperate provin de la cadavrele incomplete a 11 victime identificate anterior. Cautarea ramasitelor victimelor atentatului de la 11 iunie 2001 a inceput acum patru ani, datorita lucrarilor de degajare care au loc la Ground Zero pentru un nou proiect edilitar. Pina acum, autoritatile au cercetat 600 de metri cubi de moloz provenit de la World Trade Center.

Alin Brincoveanu

Internetul le gaseste neveste milionarilor chinezi

0

Cele mai mari agentii online de matrimoniale din China duc o adevarata lupta pentru a gasi perechea perfecta pentru 18 membri milionari. Competitia, organizata de jiayuan.com, a devenit extrem de populara in China. Si nu numai chinezoaicele viseaza la milionarii locali, caci femei din Vancouver, Singapore, New York si Paris au venit in graba in China weekend-ul trecut, unde a fost organizata o selectie. Din 2.600 de aplicante, au fost alese doar 130 in functie de greutate, aspect, educatie si virsta. Majoritatea au fost respinse din cauza… fengshui-ului lor, dupa ce un expert in aceasta arta a decis ca nu sint destul de bune pentru a ajuta la cresterea averii sotului lor. Cele 130 de femei vor participa la runda finala luna viitoare, iar norocoasele 18 finaliste vor avea parte de o petrecere alaturi de potentialii soti.

Ana-Maria Calciu

Medvedev a luat masa cu Schwarzenegger

0

Marti, presedintele rus Dimitri Medvedev a luat masa la San Francisco cu guvernatorul statului California, Arnold Schwarzenegger. Medvedev a declarat ca si-a inceput turneul american in California pentru ca „acest stat este unul dintre cele mai dezvoltate din lume”. In afara de faptul ca Rusia vrea sa investeasca in California, Medvedev vrea sa invete cit mai multe despre tehnologia americana, in special despre Silicon Valley. Presedintele rus nu-si ascunde intentia de a crea „ceva asemanator” in apropiere de Moscova, mai exact in suburbia Skolkovo. Adica o zona a cercetarii tehnico-stiintifice „de virf”, care sa impulsioneze intreaga industrie rusa, care are nevoie de retehnologizare. Ca urmare, Medvedev a vizitat companiile Apple, Google, Twitter si Cisco. De-abia dupa aceea s-a dus la Washington, pentru a sta de vorba si cu Obama…

Mircea Bujoreanu

Americanii cred in venirea Apocalipsei pina in 2050!

0

Optimisti sau pesimisti – nu e prea clar cum ar trebui sa ii definim pe americani, daca e sa ne luam dupa cel mai recent sondaj de opinie realizat de Pew Research Center, organizatia care studiaza de mai multe decenii ce anume cred americanii.
Iata mai jos cele mai interesante descoperiri ale cercetatorilor:
71% dintre americani cred ca pina in 2050 cancerul va fi vindecat
81% cred ca in curind computerele vor putea conversa cu oamenii
68% dintre cei cu virste mai mici de 30 de ani prezic un razboi mondial pina in 2050
53% spun ca oamenii obisnuiti vor calatori in spatiul cosmic, desi
72% cred ca omenirea va trece printr-o criza globala a energiei, iar 74% spun ca in curind majoritatea energiei va proveni din alte surse, nu din carbune, petrol sau gaze naturale
41% cred ca Iisus va cobori pe Pamint pina in 2050, anul pina cind 89% spun ca America va fi avut deja o femeie-presedinte.

Cristina Barbu

Iulia Vintur nu poate trai fara sex

0

La numai citeva zile dupa ce a fost ceruta in casatorie de iubitul ei, Marius Moga, Iulia Vintur a marturisit ca nu ar putea supravietui fara sex. Blonda “micutului Mozart” a mai precizat ca s-ar plictisi teribil daca viata ei ar fi lipsita de sex si ca acest lucru este unul dintre scopurile oamenilor pe pamint. „Sintem pe lumea asta ca sa ne reproducem in primul rind, nu? Atunci, o viata fara sex ar fi anosta”, a marturisit Iulia Vintur. Ce norocos esti, Moga!

Gabriela Grigoriev

Top 5 cele mai bune look-uri

0

Saptamina modei masculine de la Milano dedicata verii 2011 si-a vazut in cele din urma finalul, urmind ca Parisul sa continue cu propria sa pleiada de nume. Giorgio Armani, Gucci, Alexander McQueen Versace, Gianfranco Ferre sau Burberry Prorsum au trimis pe podium colectii care au impinzit deja cronicile de moda ale marilor publicatii. Ce a fost vechi si nou, ce s-a repetat si ce ne-a impresionat, va aratam in cele ce urmeaza intr-un top 5 ale celor mai bune look-uri ale calendarului milanez.

Doar pentru gentlemani. Salvatore Ferragamo nu se dezice nici de aceasta data – trenciurile, pantalonii cu pense si tonurile deschise merg mina in mina cu un back­ground solid in ale arta stilului.

Camasi, sorturi, imprimeuri – Etro propune pentru vara viitoare o alura cool, urbana si foarte relaxata pentru un dandy al zilelor noastre.

Burberry nu pare sa-si piarda inspiratia in reinventarea clasicului. Istoricul trenci nu lipseste nici din colectia pentru vara 2011, recreat, insa, in lumina unui nou sic, din care nu lipsesc detaliile si tonurile militaresti.

Un pic rock, ceva mai mult James Dean – Donatella Versace a depasit asteptarile (si mai ales temerile tuturor), lansind una dintre cele mai apreciate colectii masculine ale verii 2011.

Poate cea mai “curata” colectie Dolce­&Gabbana, aceasta ramine intr-o nota foarte omogena de fresh si casual.

Fashion Hunter

Pe cine imita Christina Aguilera

0

Tabloidele internationale au explodat recent, suculente si abundente in comentarii care mai de care mai…pertinente cu privire la mult-trimbitatul come-back al Christinei Aguilera pe scena muzicala. Si cum la americani nicio revenire nu poate fi gindita in afara unor schimbari dramatice de look si atitudine, iat-o pe Christina Aguilera socindu-ne cu o aparitie vizibil inspirata din “constructiile” marca Lady Gaga. Sau cel putin asta credeam noi, profanii, la o prima vedere. Intre timp, insa, stilista Rihannei a intervenit (pe ordinea de zi si in sistemul metric al celebritatii, stilistii au devenit deseori chiar directi competitori ai starurilor) cu lamuririle de rigoare: “Uitindu-ma cu atentie, imi dau seama ca pielea neagra, lacuita, tutu-urile si tintele imi amintesc mai mult de Rihanna decit de Gaga”, a declarat Mariel Haenn. Oricare ar fi variantele, insa, niciuna nu pare sa o flateze pe Aguilera, in permanenta tatonare a unui stil personal si intr-un permanent delir al imitarii. Dar, de data aceasta, un merit de nota personala trebuie sa-i recunoastem: inima fosforescenta din zona pubiana, integrata unui asa-zis costum de scena nu poate decit sa ne miste sensibilitatea artistica.

Fashion Hunter

Demis Roussos revine in România

0

Cintaretul Demis Roussos revine in România, pentru a sustine un concert la Sala Palatului din Bucuresti, pe 4 decembrie, show inclus in turneul prin care artistul sarbatoreste 40 de ani de cariera, informeaza organizatorii, Project Events. Concertul de anul acesta face parte din turneul mondial 2010/2011. Preturile biletelor variaza in functie de categorie: categoria VIP – 300 de lei, categoria I – 250 de lei, categoria II – 200 de lei, categoria III – 150 de lei, categoria IV – 100 de lei si categoria V – 50 de lei. Demis Roussos a concertat ultima data in România in iarna anului trecut.

3000000 de iPaduri vindute in 80 de zile

0

Tableta iPad creata de compania Apple a inregistrat vinzari record de trei milioane de unitati in doar 80 de zile de la lansarea pe piata.
Un milion de exemplare s-au vindut in primele 20 de zile de la lansarea pe pietele din Marea Britanie, Australia, Canada, Franta, Italia, Spania si Elvetia. Pentru ca cererea din SUA a fost mult prea mare, lansarea in Europa a fost aminata cu o luna.
Mai mult, intr-un timp foarte scurt au aparut peste 11.000 de aplicatii destinate tabletei la care se adauga programele deja create pentru iPhone si iPod Touch. “Oamenii iubesc iPad-ul, care devine parte a vietii lor zilnice”, a declarat seful Apple, Steve Jobs. Pe site-urile din România specializate in licitatii un iPad se vinde cu sume cuprinse intre 500 si 1000 de euro, iar la magazinele online intre 700 si 1100 euro.

O haiducie care va scumpi creditarea

0

Marea Britanie, Germania si Franta au decis ca vor taxa bancile. In aceste tari, si in general in Europa Occidentala, masura este justificata de interventia financiara a statelor respective pentru salvarea sistemului bancar lovit de criza financiara. Si in România autoritatile au anuntat ca intentioneaza sa taxeze bancile. Insa, privind obiectiv, o astfel de masura s-ar putea manifesta ca o haiducie, tipic româneasca.

Saptamina viitoare, Guvernul se va intilni cu reprezentantii Bancii Nationale a României (BNR) pentru a discuta mai multe probleme legate de politica economica, inclusiv aplicarea unei posibile taxe bancilor din România.
Insa, o comparatie intre taxarea bancilor decisa de Germania, Franta si Marea Britanie si taxarea bancilor in România este inutila. Ţarile occidentale au un motiv solid pentru aplicarea acestei masuri, in conditiile in care statele amintite mai sus au “cotizat” serios pentru evitarea intrarii in faliment a unor institutii de credit aflate in criza, iar acum simt nevoia sa se asigure ca bancile respective nu vor repeta greselile din trecut. Cu alte cuvinte, statele din Vest nu vor sa-si mai asume riscurile bancilor care alearga dupa profit.
De cealalta parte, România, cel putin la nivel oficial, nu a ajutat financiar nicio banca aflata pe piata locala. Pentru ca, dupa cum afirma oficiali ai BNR, “nu a fost nevoie”. Cu alte cuvinte, bancherii de la noi vad in taxarea discutata de Guvern un fel de haiducie. Mai mult, bancherii avertizeaza ca o astfel de taxa ar pune in dificultate anumite banci pentru ca ar scadea resursele de creditare. Sintem de acord cu bancherii cu precizarea ca nu prea intelegem, totusi, despre ce “creditare” vorbesc domniile lor…

*Poate o taxa de solidaritate…*

In concluzie, România nu va putea aplica o taxa bancilor dupa modelul propus de principalele economii ale Uniunii Europene. Cu toate astea, bancile de pe piata din România ar putea fi taxate din motiv de solidaritate cu situatia dificila a economiei nationale.
Decizia, insa, ar putea sa functioneze dupa principiul “unde dai si unde crapa”. Spunem acest lucru pentru ca bancherii, care sustin sus si tare ca nu au luat niciun leu de la statul român, se vor simti “atacati” si vor inventa o “combinatie” pentru a transfera efortul financiar asupra clientilor prin scumpirea creditarii.

Site-ul oamenilor frumosi

0

Un controversat website pe care nu au acces decit persoanele cu calitati fizice remarcabile, a lansat o banca online, in care poti dona sperma sau ovule, doar in cazul in care poti fi catalogat drept “frumos”. Robert Hintze este fondatorul site-ului beautifulpeople.com, si considera ca prin intermediul bancii de sperma si ovule, chiar si cei mai putin inzestrati de la natura, fizic vorbind, se vor putea bucura de copii frumosi. Site-ul, care deja a acumulat peste 600.000 de membri, din 2002, se bucura de o popularitate fantastica, iar conform spuselor celui care a nascocit ideea, peste 600 de copii aratosi s-au nascut gratie acestuia. Donatorii nu sint recompensati financiar dar au cu siguranta satisfactia ca planeta va fi populata numai cu oameni atractivi. (Lavinia Iftime)

Doi australieni s-au impuscat din plictiseala

0

Ce fac doi australieni cind se plictisesc? Se-mpusca unul pe celalalt ca sa vada daca ii doare. Din pacate nu este un banc, ci un fapt real. Doi barbati din statul Victoria, Australia, ambii in virsta de 34 de ani, au ajuns la spital dupa ce s-au impuscat reciproc cu o pusca cu aer comprimat pentru a vedea daca ii doare. Se pare ca barbatii au baut zdravan timp de citeva ore pina cind le-a venit „stralucita” idee, iar dupa ce s-au impuscat intr-o veselie, au adormit bustean. A doua zi, cei doi s-au trezit mahmuri, insingerati si cu dureri groaznice, drept pentru care s-au dus… glont la spitalul de urgenta local. Barbatii ar putea fi acuzati de intentii criminale, iar unuia dintre ei i s-a confiscat arma.

Ana-Maria Calciu

O femeie s-a aruncat in fata metroului

0

Circulatia metroului este restrictionata, trenurile circulind cu dificultate intre statiile Romana si Tineretului, dupa ce o persoana s-a aruncat in fata metroului, azi, in jurul orei 15.00, la statia Unirii 2. Este vorba de fata in virsta de 19 ani, care a incercat sa se sinucida, aruncindu-se in fata metroului cind acesta intra in statie. Din cauza acestui incident circulatia metroului a fost restrictionata, dar nu oprita, traficul desfasurindu-se mai dificil intre statiile Romana si Tineretului.

Inscrierile pentru Cerbul de Aur 2010, suspendate

0

Comitetul Director al TVR a decis ca discutiile privind bugetul pentru Festivalul „Cerbul de Aur” 2010 sa fie finalizate de noul Consiliu de Administratie (CA) al institutiei si anunta suspendarea inscrierilor pentru festival pina la numirea acestuia, informeaza Televiziunea Publica. „Comitetul Director al TVR a decis ca finalizarea discutiilor privind bugetul pentru Festivalul «Cerbul de Aur» 2010 sa se realizeze de catre noul Consiliu de Administratie. Intrucit, in acest moment, Televiziunea Româna functioneaza fara un Consiliu de Administratie, discutiile legate de organizarea «Cerbului de Aur» sint blocate. Comitetul Director a considerat ca este de competenta noului Consiliu de Administratie sa decida daca «Cerbul de Aur» 2010 se mai poate organiza in bune conditii”, informeaza SRTv. Totodata, Televiziunea Publica anunta suspendarea inscrierilor pentru festival pina dupa numirea noului CA. Reprezentantii Televiziunii Române declarau, la inceputul lunii mai, ca Festivalul International „Cerbul de Aur” 2010 se va desfasura in perioada 1 – 6 septembrie, in Piata Sfatului din Brasov.

Tren international blocat dupa ce un copac a cazut pe locomotiva

0

Trenul Rapid international Tirgu-Mures – Budapesta este blocat in judetul Arad, in apropierea localitatii Milova, unde un copac rupt de vint a cazut pe locomotiva si a avariat linia de alimentare cu energie electrica. Trenul urma sa ajunga la Arad la ora 11.39 si are deja programata o intirziere de o ora. Echipe ale CFR sint la fata locului pentru a reface alimentarea cu energie electrica. Locomotiva a suferit pagube minore si nu exista persoane ranite in urma incidentului.

Prim-procurorul adjunct al Sectorului 2 din Capitala, trimis in judecata

0

Prim-procurorul adjunct al Parchetului Judecatoriei Sectorului 2 Bucuresti, Iulian Craciunescu, a fost trimis in judecata de catre procurorii anticoruptie, fiind acuzat ca a primit foloase materiale pentru a asigura solutionarea rapida a trei dosare penale. Procurorii DNA au dispus trimiterea in judecata a lui Iulian Craciunescu, pentru trafic de influenta. Potrivit rechizitoriului intocmit de procurori, in cursul lunii decembrie 2009, Iulian Craciunescu, invocind influenta pe care o are asupra unor colegi magistrati din Parchetul de pe linga Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti, a primit de la o persoana, care ulterior l-a denuntat, foloase materiale in valoare de 1.000 de lei. In schimbul banilor, Iulian Craciunescu i-a promis denuntatorului ca ii va convinge pe procurori sa solutioneze rapid trei dosare penale in care aceasta avea calitatea de reclamant. Dosarul va fi judecat de Curtea de Apel Bucuresti.