Mostenitoarea lantului hotelier Hilton a povestit experienta prin care a trecut la meciul Brazilia – Olanda, disputat pe arena „Nelson Mandela Bay” din Port Elizabeth, cind a ajuns la politie sub acuzatia de posesie de marijuana. „N-am avut nimic de-a face cu asta… sint doar zvonuri. N-am fost acuzata sau arestata, pentru ca eu n-am facut nimic. Am colaborat cu politia in cadrul anchetei si am raspuns la intrebari. Toata lumea s-a comportat foarte frumos. E misto in Africa de Sud!”, a scris Paris Hilton pe contul sau de Twitter. Un reprezentat al vedetei a anuntat oficial ca „acest caz a fost inchis de politie, iar Paris nu va fi acuzata de nimic. Autoritatile si-au cerut scuze, deoarece Paris nu a avut nimic de-a face cu acest incident”.
Brazilienii sint intr-o Dunga: il vor selectioner pe Leonardo, care a distrus AC Milan
Confederatia Braziliana de Fotbal a anuntat oficial concedierea staff-ului tehnic al echipei nationale, in frunte cu selectionerul Carlos Dunga. Noua conducere a „seleçao” va fi anuntata pina la finalul lunii. Potrivit presei, favorit este Luiz Felipe Scolari, fostul antrenor al Portugaliei, tehnicianul care a adus ultimul titlu mondial pentru Brazilia, in 2002. Pe lista federalilor se mai afla si Leonardo, experimentul catastrofa facut de Berlusconi la Ac Milan. Alte nume vehiculate sint: Mano Menezes (Corinthians), Muricy Ramalho (Fluminense) si Ricardo Gomes (Sao Paolo). Ultimul este o mai veche cunostinta a Stelei. In 1997, pe cind antrena PSG, Gomes a eliminat Steaua din preliminariile Ligii Campionilor, 0-3 la Bucuresti si 5-0 la Paris.
Laurentiu Teodorescu
Ziua lui Messi – motiv de cearta in cantonamentul Argentinei
„Diario Show” sustine ca, inaintea partidei cu Germania, a existat un conflict in cantonamentul Argentinei. Sursa citata scrie ca Tevez s-a certat cu majoritatea jucatorilor pentru ca lumea a preferat sa-l sarbatoreasca pe Messi (a implinit 23 de ani pe 24 iunie) si l-a ignorat pe Pastore, care cu patru zile in urma implinise 21 de ani. „Atunci cind Tevez a propus sa fie sarbatorit Pastore, niciun coechipier nu s-a aratat interesat, dar toti au sarit sa-l felicite pe Messi, citeva zile mai tirziu. Acest lucru l-a infuriat pe Carlito, mai ales ca Messi n-a acceptat sa se organizeze o petrecere comuna pentru el si Pastore”, a anuntat „Diario Show”. Faptul ca Tevez a fost suparat pe colegii sai s-a putut observa in confruntarea cu Germania, cind atacantul lui Manchester City nu a intrat deloc in combinatii cu Messi si a preferat mai mereu actiunile individuale.
Laurentiu Teodorescu
1.400 de km doar ca sa-l astepte pe Maradona!
*Jucatorii nationalei Argentinei si antrenorul lor, primiti ca niste eroi la Buenos Aires*
Si ce daca Germania a spulberat Argentina cu 4-0, Diego Maradona ramine un idol in tara sa! Nu mai putin de 3.000 de oameni au venit duminica la Aeroportul „Ezeiza”, din Buenos Aires, ca sa intimpine cu urale si aplauze echipa nationala intoarsa din Africa de Sud. Suporterii erau imbracati in echipamentul Argentinei si aveau bannere cu mesaje de simpatie, „Argentina!” sau „Diego, Diego!”. „Noi sintem fericiti. Ii cer lui Diego sa continue, sa mearga inainte”, a declarat Fernando, un fan care a asteptat nationala avind nepotul sau in brate. „Eu am venit de la Tucuman si am facut 1.400 km doar pentru a-l vedea pe Diego. Il iubesc la nebunie! Revansa lui va fi la Copa America (n.n. – organizata de Argentina in 2011)”, a afirmat un alt suporter.
Ronaldo e o mamica singura
Starul portughez, care a anuntat ca a devenit tata, nu vrea sa faca public numele mamei copilului, angajindu-se ca il va creste pe baietel de unul singur. Postat de Cristiano Ronaldo pe Facebook si Twitter, anuntul a fost confirmat ieri de sora cea mica a fotbalistului de la Real Madrid. Aflata la domiciliul din Vilamoura /Algarve, Katia Aveiro a declarat pentru „Diario de Noticias” ca fratele sau chiar are un baietel. „Da, este adevarat! Cristiano este foarte fericit. Baietelul are ochii negri si seamana cu tatal sau. Cristiano nu vrea sa vorbeasca despre acest subiect. E viata lui si va vorbi cind va dori”, a spus Katia.
*Bebelusul se afla la Algarve*
Desi a precizat ca situatia nu poate sa o faca fericita, avind in vedere ca Ronaldo a facut un copil cu alta femeie, iubita fotbalistului, rusoaica Irina Seik, a confirmat la rindul ei informatia. „Asa este, are un copil, dar si pe mine m-a luat prin surprindere vestea. N-am stiut nimic!”, a spus Seik. Ieri, ziarul „Correio da manha” a anuntat, pe prima pagina, ca Ronaldo a incheiat un acord financiar cu mama baietelului, si ca micutul se afla la Algarve, impreuna cu familia.
Aflat in Madeira, nasul lui Ronaldo, Fernao Sousa, a declarat insa ca nu stie nimic despre un eventual fin. „Nu am auzit nimic despre faptul ca Ronaldo ar fi devenit tata. Dar, daca ar fi asa, ar fi o veste buna pentru mine”, a spus Sousa. Desi Ronaldo a cerut discretie pe acest subiect, presa tabloida a aflat ca baietelul s-a nascut pe 17 iunie, la doua zile dupa ce Portugalia a jucat la Cupa Mondiala impotriva Coastei de Fildes.
*Mamelor din lumea intreaga…*
Deoarece Cristiano Ronaldo nu a dezvaluit numele mamei copilului, presa a inceput speculatiile, analizind relatiile din ultimii ani ale fotbalistului. Modelul italian Letizia Filippi (32 de ani) ar fi principala vizata. Nu pot fi excluse Gemma Atkinson (25 de ani), o cunoscuta starleta britanica, si nici doua prostituate, Tyese Cunningham si Gemma Storey, angajate pentru o noapte de un prieten al fotbalistului, ca un cadou pentru Ronaldo. Nereida Gallardo (26 de ani) a fost iubita lui Ronaldo in 2008, iar Paris Hilton si Niki Ghazian (un model american de costume de baie) au urmat in 2009.
Centre de colectare ajutoare umanitare in sectorul 3
Primaria Sectorului 3 – Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului vine in sprijinul persoanelor/familiilor, victime ale inundatiilor, organizind alte doua puncte de colectare a ajutoarelor.
Punctele de colectare sint amplasate in urmatoarele locatii:
Statia de metrou TITAN, intersectia b-dul Liviu Rebreanu cu b-dul Nicolae Grigorescu; Statia de metrou DRISTOR, intersectia b-dul Camil Ressu cu b-dul Dristorului. Programul in care se primesc aceste donatii la punctele mai sus mentionate este urmatorul: marti si miercuri intre orele 10.00-20.00. De asemenea, Primaria Sectorului 3 a infiintat un cont pentru donatii banesti la BCR – Unirea RO86RNCB0082 008244050001 (pentru Sectorul 3 al Municipiului Bucuresti). Persoanele care vor sa doneze obiecte casnice mari pot suna la tel. 021.9640 pentru a se stabili adresa si ora la care pot fi ridicate. Relatii suplimentare pot fi obtinute de la Dispeceratul non-stop al Primariei Sectorului 3, tel. 021.9854.
S.S.
Oprescu cere anularea abonamentelor RATB pentru angajatii primariilor
Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, i-a cerut, ieri, directorului RATB sa anuleze cele aproximativ 12.000 de abonamente de care beneficiaza angajatii primariilor: „Trebuie sa rezolvam problema celor 12.000 de abonamente de care beneficiaza acuma angajatii primariilor si trebuie sa analizam, luna aceasta, oportunitatea si posibilitatea de a mari cu foarte putini bani, ce-i drept, tariful biletului fara sa ne atingem de gratuitatile acordate pensionarilor”, a spus Sorin Oprescu. Primarul Capitalei a precizat ca prin neacordarea de abonamente functionarilor din primarii se va economisi aproape un milion de lei. Oprescu a adaugat ca va lua in discutie, impreuna cu consilierii municipali, posibilitatea ca parte din valoarea biletului RATB, care in prezent este sustinuta de municipalitate, sa creasca, insa a precizat ca majorarea va fi „insignifianta”.
S.S.
Taxa pe distanta parcursa
*Solutie britanica pentru problemele de infrastructura*
Inventivitatea politicienilor mioritici in materie de nascocit noi biruri a fost surclasata de cea a profesorului britanic Stephen Glaister, directorul RAC Foundation (Fundatia Automobil Clubul Regal). Glaister sustine ca „este inevitabila” taxarea conducatorilor auto in functie de numarul de mile parcurse (o mila are 1609,344 metri). Mai ales ca, pina in 2025, traficul pe arterele de circulatie britanice va creste cu 33%. Sistemul”platesti cit circuli” are, in opinia inventatorului sau, numai beneficii. Primul ar fi descongestionarea traficului, pentru ca soferii se vor gindi de doua sau chiar trei ori inainte de a rasuci cheia de contact. Al doilea ar fi o scadere a poluarii, tot din acelasi motiv. Al treilea ar fi „o mai buna intretinere a infrastructurii”, scop pentru care ar urma sa fie creat un organism care sa gestioneze banii obtinuti din noul impozit. De unde ar rezulta si un al patrulea avantaj (din punct de vedere birocratic), despre care profesorul Glaister n-a scos niciun cuvint: crearea unor noi posturi de functionari publici…
Cristian Codreanu
Morti si raniti la parada de 4 iulie
Duminica, 4 iulie, americanii au sarbatorit cu mic, cu mare, 234 de ani de independenta. La Casa Alba, presedintele Obama a fost gazda unui barbecue party, cu hamburgeri, hot dogs, pui la gratar si multe discursuri. Dupa 15 minute de strins miinile invitatilor (au fost 1200!), Barack Obama a invocat „mostenirea Parintilor Fondatori” si le-a cerut americanilor „sa traiasca in spiritul celor care au luptat pentru independenta SUA”. Pentru majoritatea americanilor insa, 4 iulie este un minunat prilej pentru tot soiul de distractii. Cum ar fi focurile de artificii, pasiune care pe Eric Smith, un locuitor de 36 de ani din Long Island, New York, l-a costat bratul sting. Artificiile „made in China” au explodat, iar bratul i-a fost smuls din umar de explozie. Eforturile medicilor de a i-l pune la loc au fost zadarnice. La Bellevue, Iowa, a fost si mai rau. In timpul paradei de 4 iulie, doi cai din cortegiu s-au speriat si au luat-o la goana cu caruta cu tot, ucigind o femeie de 60 de ani si ranind alte 23 de persoane cu virstele cuprinse intre doi si 62 de ani. La ora inchiderii editiei, cinci raniti erau in stare critica si alti cinci in stare grava. Jumatate dintre victimele accidentului sint copii de cel mult 12 ani.
Eduard Negru
Alegerile de duminica arata o Polonie profund divizata
Salutata de presedintele francez Nicolas Sarkozy si de seful diplomatiei germane, Guido Westerwelle, victoria candidatului liberal Bronislaw Komorowski in alegerile prezidentiale de duminica demonstreaza mai degraba ca societatea poloneza este profund divizata. Invingator in al doilea tur de scrutin cu 52,63% din voturi, Komorowski a fost votat cu precadere in vestul si nord-vestul Poloniei, precum si in marile orase. Invins cu 47,37%, candidatul conservator Jaroslaw Kaczynski, fratele geaman al presedintelui care si-a pierdut viata in tragedia aviatica de la Smolensk, a fost votat mai ales de virstnici, saraci si crestini practicanti, obtinind cea mai mare sustinere in regiunile estice si centrale. Diaspora poloneza a contribuit si ea la victoria lui Komorowski, dar majoritatea polonezilor din Statele Unite si din Roma au votat cu Jaroslaw Kaczynski. Cei din alte orase italiene, cum ar fi Milano si Neapole, l-au preferat pe Komorowski, ales presedinte interimar dupa moartea lui Lech Kaczynski. De asemenea, candidatul liberal a fost votat si de electoratul de stinga. Campania electorala organizata inaintea alegerilor prezidentiale din Polonia a fost cea mai putin costisitoare din istoria acestei tari. Ambele partide au reusit sa economiseasca intre cinci si zece milioane de zloti (1,2 – 2,4 milioane de euro). Dupa alegeri, zlotul polonez a cistigat citeva puncte fata de euro si dolar.
Alin Brincoveanu
Regina Elisabeta la Ground Zero
Dupa o vizita de noua zile in Canada – un alt stat peste care domneste in calitate de monarh constitutional – suverana britanica viziteaza azi New Yorkul. Desi aceasta vizita in marele oras dureaza numai 15 ore, agenda Reginei Elisabeta a II-a este extrem de incarcata. In afara de intilnirile cu guvernatorul David Paterson si primarul Michael Bloomberg, precum si cu alte oficialitati locale, Regina are programata o vizita la Ground Zero, pentru a se reculege la memorialul dedicat victimelor atacului terorist din 11 septembrie 2001. Cu aceasta ocazie, suverana britanica va inaugura o mica gradina dedicata celor 67 de britanici care si-au pierdut viata acum noua ani la World Trade Center. Regina Elisabeta, care este sefa a nu mai putin de 16 entitati statale in care locuiesc doua miliarde de persoane (o treime din populatia globului) se afla pentru a treia oara la New York. Prima sa vizita a avut loc in 1957, la numai cinci ani dupa incoronare, ocazie cu care suverana britanica s-a adresat Adunarii Generale a ONU, iar cea de a doua a avut loc in anul 1976, cu prilejul aniversarii a 200 de ani de independenta americana.
Mircea Bujoreanu
Cheryl Cole, facuta K.O. de munca draconica
In ultima vreme, Cheryl Tweedy (26 de ani), fosta Cole, s-a ingropat in munca pentru a da uitarii divortul de Ashley Cole, insa pina la urma programul de lucru aproape non-stop combinat cu dietele draconice si-au spus cuvintul asupra sanatatii sale. Cintareata, care in ultimul timp a slabit peste masura, a lesinat in timpul unei sedinte foto care a avut loc in Londra. Martorii au declarat ca Cheryl a inceput sa se simta rau, acuza stari de greata, febra si devenise extrem de palida, intr-un final lesinind si pierzindu-si cunostinta timp de citeva minute. In ciuda starii sale de sanatate proasta, Cheryl a insistat sa continue sedinta foto, fiind cu greu convinsa de cei prezenti sa renunte la ideea sa. In urma unor analize, s-a descoperit ca artista suferea de infectie gastrointestinala. Apropiatii lui Cheryl sustin ca aceasta s-a imbolnavit deoarece lucreaza nu mai putin de 18 ore pe zi, uitind de nenumarate ori sa se hidrateze sau sa manince.
Ana-Maria Calciu
Accesul interzis barbatilor la petrecerile lui Snoop Dogg
Dupa ce a sustinut un concert de zile mari la Festivalul Wireless din Londra, Snoop a organizat o petrecere privata in clubul de fite Merah din Londra, unde accesul a fost permis doar doamnelor. Regula stricta i-a afectat chiar si pe barbatii din staff-ul sau, care nu au avut voie sa participe la extravaganta petrecere. In schimb, Snoop le-a ordonat sa invite in club orice fata de pe strada care ar fi fost pe placul lui, angajatii sai reusind sa „adune” mai mult de 100 de femei. Conform unor surse, Snoop a petrecut intreaga seara intr-un separeu, de unde avea o priveliste completa asupra clubului plin de femei. De asemenea, Dogg nu s-a uitat la bani cind a fost vorba de alcool, acesta cheltuind nu mai putin de 24.000 de euro pentru a le oferi sampanie marca Armand de Brignac companioanelor sale, in timp ce el a baut intreaga seara numai apa minerala si suc.
Ioana Costin
Vezi ce vedete au avut paduchi in copilarie
Va mai aduceti aminte de controalele inopinate de la scoala? „Au venit sa ne caute de paduchi”, se striga prin clase. Pentru ca si vedetele au avut copilarie si, vorba aia, nu s-au invirtit numai prin curti regale sau prin pensioane fandosite, au cazut prada, la rindul lor, nesuferitilor paraziti. Unele dintre ele au lasat ipocrizia la o parte si ne-au dezvaluit, cu amuzament, ca au fost cindva „paduchioase”. Totusi, sint si citeva „staruri” care mai aveau putin si se jurau cu mina pe inima ca nu au fost victimele paduchilor: Delia Matache, Dan Bittman sau Adelina Pestritu. Sa-i credem?
Valentina Pelinel: „Imi aduc aminte cum ne controlau la scoala cind eram mica. Eu nu am avut paduchi niciodata”.
Laurette: „Am avut paduchi cind eram in clasa a III-a, ca orice copil. Cred ca fiecare dintre noi am avut”.
Ana Maria Prodan: „Mi-am petrecut copilaria la Dabuleni, iar la marginea satului traiau tiganii. Eu eram toata ziua printre ei. Asa ca, am avut paduchi toata copilaria”.
Florin Chilian: „Am avut destui paduchi atunci cind umblam prin canalele copilariei… Nu vreau sa-mi amintesc”.
Gabriela Grigoriev
Mircea Badea isi lasa plete
“In gura presei” de duminica s-au facut “dezvaluiri crincene despre neste treburi”. Dupa ce toata lumea a facut misto de freza lui – comparata cind cu cofirtele de la “Igiena”, cind cu pieptanatura incremenita a lui Pierce Brosnan – Mircea Badea s-a hotarit, in sfirsit, sa-si lase ciuful naturel. In sensul asta, a aparut in emisiunea mai sus amintita cu parul netuns si, mai ales, fara pic de gel intrinsul, explicind de ce are “par de Lionel Richie” pe cap: “Mi-a fost lene sa ma tund si cred ca nici nu ma mai tund, ramin asa impadurit, imblanit, pe cap – zici c-am o caciula d-aia ruseasca (n.r.: sau o pisica moarta)”. In timp ce dusmanii crapa de oftica (pentru ca au ramas fara unicul “obiect” al ironiilor), noi ne bucuram. Pina si Hugh Laurie, minunatul actor din House MD, ar arata ridicol geluit si frezat ca James Bond!
A.C.
Sadie Frost, cu picioarele pline de vinatai
Aflata la un vernisaj in Londra, Sadie Frost, fosta sotie a actorului Jude Law, a oripilat asistenta afisind niste picioare pline de vinatai, zgirieturi si alte asemenea semne. Fosta sotie a actorului nu parea deloc deranjata de faptul ca inesteticele-i picioare atrageau, nu intr-un sens tocmai pozitiv, atentia celor din jur. Pe chipu-i se citea insa o oarecare tristete, motivul fiind acela ca fostul partener de viata a inaintat tribunalului o cerere prin care stopeaza lansarea cartii in care aceasta si-a inserat memoriile, de teama unor dezvaluiri picante la adresa lui.
Lavinia Iftime
Daniela si George au fost nasi de cununie
*Gyorfi si Tal s-au casatorit pe ascuns?*
Solista Daniela Gyorfi si iubitul ei, George Tal, au “nasit”, duminica, doi tineri care si-au jurat iubire vesnica. E adevarat, Daniela si George nu au putut fi nasii “drepti” din motivul ca cei doi nu sint casatoriti. Astfel, preotul care a tinut slujba pentru proaspetii casatoriti a fost de acord ca Daniela si George sa fie nasi doar cu conditia ca “cei doi sa nu tina luminarile”. “Se pot numi nasi pentru ca amindoi sint de aceeasi religie, ordotoxa. Nasii adevarati sint cei casatoriti”, a declarat, pentru National, preotul care a oficiat slujba. Daniela si George au fost vadit emotionati, jucind pentru prima data rolul de parinti spirituali, pentru un cuplu: “E un moment foarte emotionant. Le dorim casa de piatra si sa se iubeasca la fel de mult cum ne iubim noi”, a declarat Gyorfi pentru National. De cealalta parte, Tal a lasat de inteles ca s-a casatorit pe ascuns cu Daniela: “Da, sigur, pe ascuns”. Si ca sa arate cit de mult se iubesc, Daniela si George s-au sarutat in fata altarului, iar la iesirea din biserica, asemeni mirilor, au eliberat doi porumbei, gest simbolic care demonstreaza ca cei doi sint pregatiti sa inceapa viata impreuna. Daca n-or mai interveni blonde si brunete misterioase in viata lui George, poate-poate ne-or surprinde cu vreo nunta, botez sau alte cele!
La finele ceremoniei si-a facut aparitia, precipitata si expunind un decolteu ultra generos, Dana Rogoz care, conform spuselor acesteia, avea “ceva de rezolvat”. Nu stim daca, la rindul ei, planuieste sa scape de celibat, insa ar fi bine ca pe viitor sa manifeste niscaiva piosenie si sa nu-si mai expuna nurii cu atita ostentatie.
Gabriela Grigoriev
Guvernarea PNL-PSD ramine in continuare pe avarie
“Cei care au facut speculatii sau declaratii pe aceasta tema probabil ca au fost la alta intilnire” – Adrian Nastase
Guvernarea de avarie PNL-PSD, lansata deunazi pe apa Dimbovitei de catre liberali, mai ramine in aer o saptamina. Asta desi mentorul social-democratiei, Ion Iliescu, s-a declarat apriori de acord cu o combinatie cu liberalii.
Ba chiar si Mircea Geoana a ramas in continuare fan al unei aliante cu fostii sai sustinatori din turul II al prezidentialelor. Cel care strimba insa din nas in fata perspectivei ramine liderul en-titre, Victor Ponta, care probabil ca spera sa poata adjudeca victoria, la viitoarele alegeri, doar pentru sine si propriul partid. Un dinte contra liberalilor, care au indraznit sa-si imagineze ca pot atirna PSD-ul de carul penelist, pastreaza si Adrian Nastase. De aici si raspunsul ironic dat de acesta din urma liberalilor care insista ca liderii celor doua partide ar fi discutat deja, fie doar si telefonic, pe tema unei guvernari comune: “Ne-am intilnit saptamina trecuta ca sa facem scandal pe ceea ce se intimplase in Parlament cu consiliile de administratie ale SRR si SRTV. (…) Nu am discutat despre vreo platforma de guvernare sau despre vreun program de guvernare, asa incit cei care au facut speculatii sau declaratii pe aceasta tema probabil ca au fost la alta intilnire”.
Astfel admonestat, ca sa nu ramina totusi de rusine, Eugen Nicolaescu a virat-o fin, declarind ieri ca discutiile programate intre liderii liberali si cei pesedisti au fost doar aminate pina la o viitoare intilnire «face to face» Antonescu-Ponta.
“Ramine ca ei sa se intilneasca si sa constate care sint subiectele de colaborare care pot fi discutate si care sa fie aprofundate” – a sustinut Nicolaescu, ferindu-se de aceasta data sa pomeneasca, indiferent de context, cuvintul “guvernare”.
Fasolea, noua arma pesedista in lupta cu Boc
Crema social-democratiei a sperat ca alegerea lui Victor Ponta in fruntea PSD va schimba total – si in bine – partidul. Marea schimbare de imagine intirzie, dar modificari notabile sint deja operate. Cum ar fi instruirea pesedistilor de la cel mai inalt nivel prin intermediul materialelor ilustrate, cu strachini de fasole!
Mai nou, materialele din mapele rezervate membrilor BPN au poze! Sugestive, ce-i drept, pentru ca destinatarii sa priceapa mai usor despre ce este vorba.
Altfel nu se explica de ce, ieri, paginile rezervate implementarii in mintea social-democratilor a criticilor si acuzatiilor care trebuie aduse actualei puteri faceau o reala concurenta unui clasic meniu de bodega. Nu de alta, dar ditamai strachina cu fasole se lafaia, incadrata intr-un negru chenar, in mijlocul frazelor care desfiintau cresterea TVA-ului si saracirea populatiei.
Ca nu a fost vorba doar de o iesire artistica in peisaj a autorului scriiturilor cu pricina o demonstreaza restul fotografiilor inserate pe celelalte pagini: o batrina amarita cu o bocceluta alaturi, un batrin la fel de oropsit care tine in mina o moneda si un grup de copii care impart un coltuc de piine, la marginea unui sant. Fara a sti exact daca fotografiile beneficiau si de explicatii foto (gen fasole = aliment de baza al omului de rind, batrina neajutorata = categorie defavorizata, copil cu bucata de piine uscata = criminala lipsa de grija manifestata de stat), se poate totusi banui ca asa a decis noua conducere a PSD sa-si dascaleasca supusii, inainte de a-i asmuti asupra lui Basescu, Boc & Co. Dincolo de hazul inerent metodei aplicata in general la gradinita si in cursurile primare, ramine un mare semn de intrebare. Si anume, de ce pesedistilor le este “predata” realitatea de zi cu zi prin intermediul pozelor in loc sa li se asigure un “sejur” all-inclusiv prin zonele calamitate din Moldova?
Zece oameni au murit carbonizati intr-un grav accident aviatic, la Tuzla
Zece militari au decedat si trei au fost raniti grav, ieri dupa-amiaza, dupa ce avionul in care se aflau s-a prabusit la Tuzla, judetul Constanta. Potrivit medicului coordonator al Serviciului de Ambulanta Constanta, Marian Beciu, cele zece persoane au murit carbonizate, iar ranitii au fost transportati la Spitalul de Urgenta, cu multiple traumatisme si arsuri. Avionul, care efectua o misiune de zbor pentru antrenamente de parasutare, era un aparat AN-2 si apartinea Scolii de Aplicatie pentru Fortele Aeriene din Boboc. “La bordul aeronavei se aflau patru membri ai echipajului si noua militari din cadrul Fortelor Navale”, precizeaza un comunicat al MApN. Potrivit sursei citate, la scurt timp dupa decolare, aeronava a pierdut brusc din inaltime si s-a prabusit, luind foc in urma impactului cu solul. Incendiul a fost stins la ora 18.15
Video: Mentine-te in forma ferindu-te de zombi
In ziua de astazi, trebuie sa stii sa te feresti de orice, incepind cu criza financiara si terminind cu… zombi. Iar pentru ca nu vor sa fie luati vreodata prin suprindere de niste „morti vii”, americanii au inventat un program de fitness care-i invata cum sa fuga de zombii, dar si sa se mentina in forma. Americanul Rich Gatz (28 de ani), un avocat din Chicago, a creat programul „ZombieFit”, spunind ca „daca esti pregatit pentru apocalipsa zombi, atunci esti pregatit pentru orice”. Astfel, inveti sa sari peste obstacole, sa te cateri si sa eviti cu „maiestrie” obstacolele unui teren urban dominat de „mortii vii”. Regimul sportiv este unul riguros, care iti va dezvolta agilitatea si te va face mai puternic. De asemenea, a supravietui unui atac zombi presupune ridicarea si aruncarea unor obiecte grele. Intr-un final, dupa ce ai alergat citiva kilometri buni, ai mers in forta pe bicicleta pe o distanta la feld e lunga si ai facut abdomene si flotari, inseamna ca esti pregatit cu adevarat sa scapi de furia zombilor.
Ana-Maria Calciu
Si Italia isi vinde din insule!
Pentru ca datoriile statului italian se ridica la 1.400 de miliarde de euro, executivul de la Roma a hotarit sa scoata la vinzare circa 9.000 de cladiri, forturi, insule si plaje, cu o valoare estimata la 3,6 miliarde euro. Printre cele mai costisitoare si pitoresti oferte imobiliare se numara lantul de insule Caprera, care fac parte din arhipelagul Maddelana, din nord-estul coastei Sardiniei. Insula Caprera i-a apartinut lui Giuseppe Garibaldi, unificatorul Italiei in secolul 19. “Superoferta” mai cuprinde si Palatul Normand din Palermo, vechi de 900 de ani si cu o valoare de piata de 90 de milioane de euro, Vila Giulia din Roma, de 24 milioane euro, si plaja Caprera din Sicilia, de 18 milioane euro. Insula nelocuita Santo Stefano are un pret mai modest: “numai” sase milioane de euro. Mai sint scoase la vinzare si terenuri in muntii Dolomiti, la granita cu Austria, sau plaje pe lacul Como, unde detine o proprietate si actorul George Clooney. Agentia nationala care administreaza aceste proprietati le va oferi mai intii autoritatilor locale, care le pot vinde pe Internet.
Gabriel Negrescu
Schwarzeneger impune salariul minim pentru bugetarii californieni
Plin de grija parinteasca pentru finantele publice, guvernatorul Arnold Schwarzenegger a decis ca peste 200.000 de bugetari californieni au dreptul doar la salariul minim pe economie, adica 7,25 de dolari SUA pe ora. Numai ca State Controller-ul (daca vreti, vistiernicul) statului California, John Chiang, a refuzat sa semneze statele de plata, desi deficitul bugetar este de 19 miliarde de dolari. Si creste pe zi ce trece, asta pe linga faptul ca si-a facut aparitia cu mult inaintea recesiunii… Conflictul dintre cei doi demnitari s-a mutat la tribunal – iar dupa ce a pierdut si recursul, John Chiang a trebuit sa puna in practica ordinul „guvernatorului Terminator”. Insa nu toti cei 250.000 de bugetari californieni s-au ales cu veniturile „terminate” de Schwarzenegger: 37.000 dintre ei sint afiliati la tot soiul de sindicate, prin intermediul carora si-au negociat noile contracte de munca. In baza carora reducerile salariale sint excluse.
Mircea Bujoreanu
Primul submarin „zburator”
Oamenii de stiinta de la Pentagon vor sa creeze primul submarin „zburator”, un vehicul care poate calatori pe sub apa, dar poate strapunge undele acesteia pentru a se indrepta catre cer. De asemenea, nava se va deplasa foarte aproape de nivelul apei pina isi va localiza tinta, pentru ca mai apoi sa dispara in valuri, evitind sa fie detectat. Atunci cind va fi in apa, nava se va transforma intr-un submarin pentru a-si ataca tinta, pentru ca mai apoi sa zboare inapoi spre baza. Proiectul se afla in dezvoltare inca din 2008, insa abia acum s-a ajuns la stadiul propunerii unui design, iar departamentul de tehnologie si stiinta militara va aloca fondurile necesare dezvoltatorilor in mai putin de un an. O mare provocare o reprezinta greutatea navei, care se pare ca intr-un final va fi creata ca un submarin mai putin dens decit apa si construit ca un avion rasturnat. Intr-un final, atunci cind nava va tisni din apa, aripile isi vor modifica pozitia de „unghi de atac” pentru a-si putea lua avint.
Liberul arbitru – o mare pacaleala
Revista Science a publicat recent un articol revolutionar semnat de cercetatorii olandezi Ruud Custers si Henk Aarts. Cei doi prezinta o ipoteza socanta: deciziile pe care credem ca le luam rational si constient sint adesea influentate de subtili factori din mediul inconjurator, de ceea ce ei au denumit „vointa inconstienta“. Astfel, se explica de ce la intrarea intr-un birou, daca vedem o geanta diplomat avem tendinta de a ne comporta mai competitiv, de ce vom considera o persoana mai generoasa daca ne ofera o cana de cafea calda decit daca primim o bautura rece si, in general, de ce absolut toate sugestiile subliminale functioneaza (spre exemplu, daca in timpul unei reclame la o bautura sint prezentate pentru citeva nanosecunde cuvinte legate de a-ti potoli setea, vom cumpara negresit produsul). De asemenea, noua teorie ar explica de ce nu doar reclamele subliminale sint pline de succes, ci si acelea normale, dar prezentate foarte des – daca ai vazut de nenumarate ori reclama unei bauturi racoritoare care este prezentata in asociere cu imagini care sugereaza prietenia, vei ajunge sa asociezi inconstient bautura cu un sentiment pozitiv si o vei cumpara fara sa vrei. Asadar, se pare ca exista tehnici de manipulare mai subtile decit ne-am imaginat vreodata, folosite (constient sau nu) de marile corporatii care ne pot face sa ne dorim lucruri fara sa stim de ce ni le dorim.
Cristina Barbu
551.500 lire sterline pentru un Aston Martin DB5 din 1965
Intr-o licitatie a casei Bonhams, desfasurata recent, s-a inregistat un nou record mondial in ceea ce priveste pretul obtinut din vinzarea unei masini . Astfel, un model cabrio, din cele 9 produse, Aston Martin DB5 vintage, datat 1965, si-a gasit proprietarul in cadrul licitatiei care, conform traditiei, este destinata exclusiv colectionarilor de autoturisme si are loc in ultima zi a “Goodwood Festival of Speed”. Pretul – 551.500 lire sterline – nu ar trebui sa uimeasca pe nimeni dat fiind faptul ca aceasta bijuterie seria DB5-numita astfel dupa patronul de la Aston Martin din perioada ‘47-‘72 – David Brown – a devenit celebra condusa fiind, pentru prima oara, de James Bond si a aparut in filme precum Godfinger, Thunderball, GoldenEye, Tomorrow Never Dies si Casino Royal. In ciuda problemelor economice cu care se confrunta chiar si Anglia organizatorii “Goodwood Festival of Speed” au reusit sa atraga un numar record de vizitatori, respectiv 250.000, fata de numai 25.000 citi au participat la editia inaugurala din 1993.
Bianca Fodac