Acasă Blog Pagina 8141

Puiul fericit vs românul necajit

0

Daca in ultima vreme nu prea am mai vazut români fericiti ci mai mult necajiti, in schimb, de azi inainte vom putea vedea in galantare pui de gaina fericiti.
Suna putin cam abstract? Deloc. In plina criza sint companii care apeleaza la orice tertip comercial ca sa-si vinda produsele.
De exemplu, Agricola Bacau care a lansat un sortiment de pui hranit ca la curte, cu 80% porumb si scos la iarba verde. Cu alte cuvinte, un pui fericit. “Puiul Fericit” este singurul pui care are si “certificat de nastere” ce ii atesta provenienta.
De altfel, compania are de vinzare numai pui care se afla in diferite “stari”. Inainte de “Puiul Fericit”, vedete erau “Puiul Antistres” sau “Puiul Familist”.

Scurt, doamna presedinte, scurt!

0

Chiar daca toata lumea mai scapa haturile in vacanta, atunci cind esti al treilea om in stat hamul trebuie tinut din scurt, indiferent ca este vorba de o prezenta mai putin oficiala precum o sedinta de partid. Fortata poate de caldura de afara, sefa Camerei Deputatilor, Roberta Anas­tase, a uitat, se pare, de inalta sa functie si a demonstrat ca si parlamentarii pot fi transparenti. Nu in declaratiile de avere si interes, ci in domeniul vestimentar, unde duduia Roberta a facut o economie mult prea drastica de material bulinacios, chiar si pentru marea noastra criza. Avind in vedere ca nici zonele inundate nu le-a vizitat, ca sa sustina ca i-a intrat rochita la apa, aparitia Robertei Anastase ramine doar o chestiune de gust…

Bancile impoziteaza cu 16% tot cistigul din dobinzi

0

*Nu conteaza cind ti-ai facut depozitul…*

Bancile impoziteaza cu 16% tot cistigul obtinut de catre persoanele fizice din dobinzi, indiferent de momentul in care a fost constituit depozitul, si nu doar dobinda calculata dupa 1 iulie, intrucit Ministerul Finantelor apreciaza ca noile modificari aduse Codului Fiscal trebuie astfel interpretate. “Veniturile sub forma de dobinzi pentru depozitele la vedere/conturi curente (…) realizate incepind cu 1 iulie 2010 se impun cu o cota de 16% din suma acestora, impozitul fiind final, indiferent de data constituirii raportului juridic. Impozitul se calculeaza si se retine de catre platitorii de astfel de venituri la momentul inregistrarii in contul curent sau in contul de depozit al titularului”, potrivit unei ordonante de urgenta a Guvernului de modificare a Codului Fiscal.
Potrivit documentului, virarea impozitului se face lunar, pina la data de 25 inclusiv a lunii urmatoare inregistrarii in cont. Ordonanta mai prevede ca aceeasi masura este aplicabila si veniturilor sub forma de dobinzi la depozitele la termen, instrumentele de economisire dobindite si contractele civile incheiate.

Monica Tatoiu: “Sint fericita! N-am cancer!”

0

Despre Monica Tatoiu se poate spune, fara a fi suspectati de exagerari, ca s-a nascut pentru a doua oara. Proaspat intoarsa din New York, la doar o ora de la aterizarea pe aeroportul din Bucuresti, Monica Tatoiu a vorbit cu “National” si ne-a impartasit fericirea pe care o traieste: “Sint fericita! N-am cancer!” ne-a declarat in exclusivitate.

*Sanatoasa tun*

Doamna Tatoiu e in culmea bucuriei caci a aflat ca, desi diagnosticata cu cancer, in urma unui complex set de analize (“cred vreo 300 la numar”), a primit vestea ca e sanatoasa tun! “Am fost in New York, la o fosta colega de-a mea din Timisoara, medic desavirsit in metropola Americii. Mi-a facut toate analizele posibile, care m-au costat in jur de 1.500 de dolari. Pentru unii, mai ales in contextual crizei actuale, ar putea parea o suma fabuloasa, tinind cont de reducerile salariale cu 25 de procente dar, cind e vorba de sanatate, nici o suma nu e prea mare”.

*“Monica, esti foarte frumoasa pe dinauntru!”*

Monica Tatoiu a mai marturisit, emotionata fiind de verdictul pozitiv, ca: “A fost pentru prima data cind am fost mindra ca sint românca, datorita fostei mele colege, extrem de apreciata peste Ocean! Rezultatul pe care l-am primit in urma testelor, a fost acesta: «Monica, esti foarte frumoasa pe dinauntru. Nu e nimic altceva decit niste tulburari specifice menopauzei, care se manifesta diferit, in functie de organism»”. Mama Monicai, o persoana religioasa, a indemnat-o pe aceasta sa rasplateasca bunavointa Providentei, printr-un act prin care sa ajute, la rindul sau, un semen mai putin norocos. Monica isi va indrepta astfel sprijinul catre o femeie, suferinda de cancer, care, de-a lungul perioadei in care se credea ca e bolnava, a sustinut-o moral si a incurajat-o constant. “Voi ajuta o doamna cu care am discutat prin intermediul Facebook-ului, din partea careia am primit mereu suport psihic si pe care am simtit-o aproape de mine. Pentru ca starea sa materiala este precara, am decis ca voi face tot posibilul sa o ajut”, a mai adaugat Monica Tatoiu.

*“Daca te imbolnavesti in România, ai toate sansele sa mori”*

Sentimentul “renasterii” e aproape indescriptibil, insa, dupa spusele Monicai, fericirea simtita in aceste clipe a intrecut-o pe cea a momentului in care a devenit mama: “Pina acum, am trait cu impresia ca fericirea suprema am simtit-o atunci cind l-am nascut pe Victoras insa faptul ca am primit vestea ca nu sufar de cancer, m-a facut sa realizez ca sanatatea este cel mai pretios avut”. Concluzia e lesne de tras: conform “indelung pregatitilor” medici de pe la noi, esti c-un picior in groapa, sanatos tun fiind. “Daca te imbolnavesti in România, ai toate sansele sa mori”, cum bine a precizat Monica Tatoiu.

Gabriela Grigoriev/Lavinia Iftime

Revista cu papuci 36

0

Cumparai ziarul, decupai talonul, plateai doi-trei firfirei la posta, ca sa trimiti plicul pe adresa redactiei, si asteptai tombola. Dom’le, parca mai mergea! Asa s-a inceput. Cointeresai cumparatorul, nu-l mituiai, ca azi! Aici am ajuns: sa dam spaga cititorilor! Si asta se intimpla din cauza unor mezelari care au uzurpat industria presei. Am fost la mare. Tarabele gemeau de publicatii ce se adreseaza femeilor. Nu ma mai mira de mult ca aceste verze de hirtie lucioasa se vind la pachet cu diverse creme. In ultimul week-end, am vazut publicatii mensuale cu papuci bagati in tipla, alaturi de produsul jurnalistic. Puteai chiar sa ceri „vreau revista cu papuci 36! Cauta, duduita, sub tejghea, ca la vedere ai pus numai d’alea cu numarul 38!”. Ce emotie, ce satisfactie — caci despre mindrie nu mai poate fi vorba — sa-l mai incerce pe ziariciul care a mizgalit si el un articol, in interiorul maculaturii aflate sub talpa de plastic? Dar de ce sa nu facem si pasul urmator? Haideti, ingeniosilor, sa livram publicatiile laolalta cu salamul gata ambalat! Si gata feliat! In felul asta, vom darima si un mit al muncitorului din constructii, care ia prinzul rece pe ziar. De-acum inainte, marfa jurnalistica ar trebui sa oficializeze nobila insotire dintre salam si editorial, fastuoasa logodna a bucatii de telemea cu stirea de senzatie, fericita alianta dintre ceapa rosie si reportaj!

Andone e un antrenor cu impresii, dar nu foarte bune

0

Intors din Austria, acolo unde Dinamo a repurtat un succes grozav, inregistrind o remiza cu Maccabi Haifa (1-1) si patru esecuri (3-4 cu Austria Viena, 0-1 cu “U” Cluj, 0-1 cu Lokomotiv Moscova si 1-2 cu Red Bull Salzburg), antrenorul “ciinilor”, Ioan Andone, afirma ca formatia bucuresteana sta “destul de prost” in aparare, dar mai ales in apararea sa. “Nu m-am intors cu impresii foarte bune din acest cantonament. Stam destul de prost la departamentul defensiv. Sint probleme si sper sa legitimam jucatori noi. Inca sintem in cautarea unor solutii. Sintem in cautari”, a spus Andone, preluind un termen atit de drag administratorului-general Cornel Dinu, asta daca nu cumva lui Mister i s-au dat alte atributiuni, ca salariul oricum i s-a injumatatit. Tehnicianul dinamovist se plinge ca arbitrajul avut in stagiul din Austria a fost cumva pe calapodul vestimentatiei lui Cristi Borcea, adica de circ: “Nu pot spune ca rezultatele ma dezamagesc, pentru ca au ajuns sa ne fure arbitrii mai mult ca in meciurile din Turcia si Bulgaria”.

Ciine si circ

Invidios pe succesul lui Stoichita, Gerets vrea sa fie si el globetrotter

0

Tehnicianul Eric Gerets a fost numit, ieri, selectioner al reprezentativei de fotbal a Marocului. In virsta de 56 de primaveri, belgianul ocupa in continuare functia de antrenor principal la Al Hilal, insa contractul cu detinatoarea titlului in Arabia Saudita va fi reziliat, cel mai tirziu in luna noiembrie a.c. Cind te gindesti ce frumos plecase Eric la drum, antrenind doar in Europa, si numai in campionate tari, nu poti pricepe decit ca acesta a devenit gelos pe teribilul succes inregistrat de Mihai Stoichita, cel care a coordonat aproape toate gioarsele fotbalului planetar, exceptind, fireste, Pyunik Erevan.

Rabat coclaurile

Federatia Româna de Hochei infiinteaza un “Hall of Fame” pentru “Barmanul din Mallorca”

0

Conducerea FR de Hochei pe Gheata a decis, ieri, in unanimitate de voturi, inceperea demersurilor pentru infiintarea “Romanian Hall of Fame” in cinstea marilor glorii ale acestui sport. Adevarul este ca, exceptind generatia ‘70, cu Tureanu sau Pana, care a prins cu bulan prima grupa valorica, si a izbutit o amarita de victorie in fata SUA, la Mondialul din 1977, hocheiul mioritic chiar are cu ce sa se laude: participari in grupa mica a hocheiului mondial, fabuloasa infringere a nationalei Under 20 in fata Mexicului si, nu in ultimul rind, legendarul Coco Cazacu, supranumit “Barmanul din Mallorca”.

Puc si sfirc

Serena Williams dovedeste ca are oua

0

*“Daca exista o femeie care poate juca impotriva barbatilor, aceea sint eu”*

Jucatoarea de tenis Serena Williams sustine ca ar putea invinge orice jucator de tenis clasat in afara Top 100 ATP, deci inclusiv Marius Copil, Gabriel Trifu, Dinu Pescariu, Adrian Voinea, Razvan Sabau, Ioan Ovidiu Sabau, Alexandru Sabau (Antena 1), Florin Segarceanu, Lucian Viziru, Cristian Tudor Popescu, Gica Popescu, Mugur Mihaescu sau Ion Craciunescu. Americanca a raspuns, astfel, afirmatiei facute de Andy Murray, care a stirnit o polemica precizind ca numarul 1 WTA nu e capabil sa bata un sportiv din primii 1.000. “Daca exista o femeie care poate juca impotriva barbatilor, aceea sint eu. Sau sora mea, Venus. Si asta, pentru ca avem mai multa forta si sintem foarte rapide”, a spus Serena Williams (28 de ani), proaspata cistigatoare a turneului de la Wimbledon. Serena considera, totusi, ca pentru a reusi asa isprava e necesar sa stea doua luni intr-un centru de pregatire a recrutilor, fara dulciuri, fara sex, cum a vazut ea in “G.I. Jane”.

Demivoleu Moore

27 de membri ai clanului Cordunenilor, trimisi in judecata

0

Procurorii DIICOT Iasi au trimis in judecata, in stare de arest preventiv, 27 de membri ai clanului Cordunenilor, inclusiv pe liderul gruparii, Bogdan Constantin, acestia fiind acuzati de “comiterea unui numar impresionant de infractiuni grave”. Inculpatii sint acuzati de trafic de persoane, trafic de minori, lipsire de libertate, infractiuni bancare, inselaciuni imobiliare, santaj, infractiuni informatice, in scopul obtinerii unor importante beneficii materiale, dar si al asigurarii suprematiei si notorietatii infractionale zonale. Cauza a fost trimisa pentru judecata Tribunalului Maramures.

Striviti de o grinda de 10 tone

0

Un copil in virsta de 11 ani si un barbat care se aflau intr-o basculanta au fost raniti, ieri, dupa ce bena autovehiculului a atins o grinda de beton care a cazut peste cabina, cei doi raminind blocati in masina. Soferul, in virsta de 25 de ani, se afla la volanul autobasculantei, alaturi de un copil. La un moment dat, bena masinii a lovit o grinda cu o greutate de circa zece tone, asezata pe piloni de beton. Primele informatii arata ca cei doi au suferit fracturi, insa sint in afara oricarui pericol.

Sarpe de 2,5 metri gasit in scara unui bloc

0

Pompierii militari de la ISU Olt au intervenit, ieri, in scara unui bloc din municipiul Slatina, pentru a captura un sarpe lung de aproximativ 2,5 metri. Echipajul a ajuns imediat la fata locului unde a fost sesizata prezenta sarpelui. Angajatii ISU Olt au luat legatura cu reprezentantii Asociatiei de Protectie a Animalelor din municipiul Slatina, pentru a stabili unde va fi dus sarpele.

S-a aruncat de la etajul 5, la 13 ani

0

O adolescenta in virsta de 13 ani din Iasi se afla internata in stare grava la spital, dupa ce ieri s-a aruncat de la etajul cinci al blocului in care locuieste impreuna cu parintii, incercind sa se sinucida. Potrivit medicilor, ea a suferit o fractura de coloana, contuzie renala, hepatica si de plamin, urmind a fi supusa unei interventii chirurgicale. Starea fetitei este grava, iar prognosticul este rezervat.

«Francesca» ii aduce un nou premiu lui Bobby Paunescu

0

Lungmetrajul sau de debut, “Francesca”, i-a adus lui Bobby Paunescu titlul de cel mai bun regizor si trofeul Silver Angel, la Festivalul International de Film Tofifest din Polonia. Premiul, in valoare de 5.000 euro, a fost inminat de Agnieszka Odorowicz, directorul Institutului de Film din Polonia. Festivalul – aflat la cea de-a opta editie – s-a desfasurat in perioada 26 iunie – 2 iulie, in orasul Torun. Filmul lui Bobby Paunescu a concurat in competitia principala “On Air”, alaturi de alte sapte pelicule ale unor cineasti valorosi. Impresionat de drama oamenilor care si-au pierdut agoniseala in urma inundatiilor, regizorul Bobby Paunescu doneaza sinistratilor din Moldova toti banii care au insotit premiul.

A.B.

«Copiuta» fiind desfiintata, 33% dintre elevi au picat examenul

0

*BAC 2010*

Sesiunea de vara a bacalaureatului 2010 pare ca a fost una a extremelor: promovabilitate mai slaba decit anul trecut, note maxime mai putine, contestatii cu miile. Toate acestea au fost motivate de inflexibilitatea profesorilor, care nu au lasat elevii sa copieze sub nicio forma. De asemenea, rezultatele slabe obtinute au mai multe cauze, printre care desfiintarea mijloacelor care veneau in sprijinul elevilor, cum ar fi postarea pe site a subiectelor sau renuntarea la notele de la probele orale.

*Zeci de mii de contestatii si doar 131 de note de 10*

Examenele s-au terminat, rezultatele au fost afisate, iar contestatiile curg girla, zeci de mii de elevi fiind nemultumiti de notele primite la examenul de bacalaureat. Daca anul trecut au promovat, la sesiunea din vara, peste 80% dintre absolventii de liceu, anul acesta, procentajul a fost mai mic cu aproximativ 13%. Doar 67% dintre elevi au reusit sa treaca bac-ul, iar dintre acestia foarte putini au obtinut nota maxima. La nivel national au fost doar 131 de note de 10, dar nici una in Bucuresti. Se pare ca judetele cele mai “silitoare” au fost Suceava, Caras-Severin, Hunedoara, Arad si Bihor, la celalalt pol situindu-se Ialomita, Calarasi, Brasov si Dimbovita, unde promovabilitatea nu a depasit 55%.

*Extreme la BAC 2010*

La sesiunea din vara a bacalaureatului s-au inscris aproximativ 217.000 de elevi. Dintre acestia 24.000 au lipsit de la examen, iar alti 235 au fost eliminati, fiind prinsi cu “copiuta”. Cei mai multi eliminati au fost in judetul Cluj, unde au fost descoperite 42 de lucrari identice (acest caz fiind anchetat acum de DNA), tot aici fiind inregistrate si cele mai multe note de 10. O alta extrema s-a intilnit in judetul Buzau, la Grupul Scolar din Smeeni, unde nici unul dintre cei 69 de absolventi nu a reusit sa ia nota de trecere. In schimb, opt elevi de la licee din Buzau au reusit sa obtina media 10 pe linie.

*Cifre:*

– 67,29% – promovabilitatea, la nivel national, inainte de contestatii
– In Bucuresti, doar 6 din 10 elevi au luat nota de trecere
– 22 de note de 10, in judetul Dolj.
– Cele mai mici medii au fost in judetul Ialomita, unde numai 45% dintre elevi au promovat examenul

*Perle*

– „Basmul este o poveste mai lunga, poate fi chiar cit o carte groasa, si are atitea personaje ca nu le mai tii numarul dar trebuie sa fii atent la fabula ca te intilnesti cu ea si in final”.
– „Animalele salbatice traiesc in padurea zoologica”.
– „Rascoala de la Bobilna a inceput pe un deal si s-a terminat in 1438”.
– „Harap Alb era femeie se imbraca in alb si semana cu Mihaela Radulescu”.
– „Inima este impartita in doua atricule si doua testicule”.
– „Omenia poate dauna cind e perceputa ca mijloc perfid de a profita”.

Bunicuta cu centura neagra

0

La 77 de ani, Ena Mallett, o englezoaica din comitatul Norfolk, se poate mindri ca detine o centura neagra cu 7 dani in ju-jitsu. Batrina doamna, care isi ocupa timpul liber practicind meseria de „lollipop lady” („doamna acadea”, adica agent de circulatie pentru copii) s-a apucat de karate, in 1979, pentru a se mentine in forma, dupa care a trecut la arte martiale din ce in ce mai dure. In 1987, era deja instructor de arte martiale, meserie care o practica si acum in satul South Walsham, in apropierea caruia locuieste. Si-a folosit talentele o singura data: cind a imobilizat un adolescent care fura bomboane de menta dintr-un magazin.
Mircea Bujoreanu

Un fotbalist de la Certej a murit electrocutat

0

Sergiu Bolos (23 de ani), jucatorul echipei Aurul Certej, din liga a patra hunedoreana, a decedat, simbata, dupa ce s-a electrocutat in timp ce isi ajuta un prieten la lucrarile de modernizare. „A murit electrocutat. Lucra cu o bormasina, ajuta un prieten de la bloc. Mai aveau de lucru vreo doua zile si se incheia toata treaba. Ceva s-a intimplat cu bormasina. In ciuda eforturilor medicilor de pe ambulanta, nu a mai putut fi readus la viata”, a declarat fratele lui Sergiu Bolos. Locatarii de pe Aleea Teilor din Deva, unde lucra Bolos, au povestit ca, dupa ce s-a electrocutat, acesta a cazut de pe schela ridicata in jurul blocului. Bolos este al doilea fotbalist de la o echipa hunedoreana care moare in acest an, dupa ce portarul Minerului Lupeni, Eugen Vartolomei, a decedat in iarna, intr-un accident auto petrecut linga Cluj-Napoca.

Steaua l-a luat pe Geraldo Alves

0

Fundasul central Geraldo Alves (30 de ani), care a evoluat ultima oara la AEK Atena, a semnat un contract pe doi ani cu Steaua. Fotbalistul a jucat anul trecut pentru AEK in „dubla” cu FC Vaslui (1-2 si 3-0) din play-off-ul UEFA Europa League. Alves este considerat in Grecia un fundas puternic si rapid, dar mai putin tehnic. Inainte de AEK, el a mai evoluat la Varzim, Benfica (doar cinci meciuri), Beira Mar, Gil Vicente si Pacos Fereira.

Meciul Bute-Brinkley se disputa la Montreal

0

Pugilistul român isi va apara pentru a sasea oara centura mondiala a categoriei semimijlocie, versiunea IBF, in Canada. Conform anuntului oficial, facut public pe site-ul „Boxingscene.com”, Lucian Bute va boxa cu americanul Jesse Brinkley pe 15 noiembrie, la Centre Bell din Montreal. Bute are in palmares 26 de victorii (21 prin KO) din tot atitea meciuri disputate la profesionisti, in timp ce Brinkley a adunat 35 de victorii (22 prin KO), dar si cinci infringeri.

Jagielka si Rodwell, viitoarele vedete ale Angliei

0

*Englezii vor sa schimbe nationala Albionului din temelii*

In lumina unui turneu final mizerabil, presa din Anglia a cerut schimbarea din temelii a lotului cu care Fabio Capello trebuie sa atace urmatoarea campanie de calificare, pentru Euro 2012. „The Spoiler” chiar s-a oferit sa-i propuna selectionerului italian citeva variante de jucatori „mai buni, mai decenti si mai seriosi decit actuala generatie”. Astfel, titularul buturilor ar deveni Joe Hart (23 de ani / portar / Manchester City). In aparare, locul fitosilor Ashley Cole si John Terry trebuie sa fie luat de Michael Dawson (Tottenham), Phil Jagielka (Everton) si Kieran Gibbs (Arsenal), doar Johnson fiind reprezentantul vechii garzi. Viitorii mijlocasi sint Theo Walcott (Arsenal), Adam Johnson (Manchester City), Jack Rodwell (Everton) si James Milner (Aston Villa), in timp ce Wayne Rooney inca mai primeste credit, chiar daca a facut un mondial de toata jena.

Laurentiu Teodorescu

Capello ramine, dar indeparteaza sponsorii

0

*Probleme pentru FA*

Inainte de startul Cupei Mondiale, „Nationwide” – cel mai mare fond mutual din lume – a incercat in zadar sa obtina prelungirea contractului de sponsorizare cu federatia engleza de fotbal, o intelegere scadenta in iulie 2010, in valoare de 20 de milioane de lire sterline. „Discutam dupa turneul final”, a fost raspunsul oficialilor FA, convinsi ca trupa lui Capello va realiza un turneu final „de poveste”, iar termeni financiari vor putea fi renegociati de pe alte pozitii. Ieri, „The Telegraph” a anuntat ca sefii federatiei vor merge in continuare pe mina tehnicianului italian, insa au ajuns sa se roage de reprezentantii „Nationwide” pentru prelungirea contractului. „Degeaba, fondul nici nu vrea sa auda de echipa lui Capello, nefiind dispus sa mai investeasca intr-un produs hulit de toata lumea”.

Africa de Sud se lauda cu un milion de turisti. Sau de imigranti?

0

Organizarea Cupei Mondiale a reprezentat un adevarat boom economic pentru Africa de Sud. Statistica arata ca, de la inceputul turneului final si pina acum, au vizitat tara un milion de turisti, iar cifra va creste o data cu disputarea fazelor finale. „Este o crestere cu 25% fata de anul 2009”, a anuntat Ministerul Turismului din Africa de Sud. Culmea, insa, majoritatea turistilor provin din Lesotho, Zimbabwe, Mozambique, Swaziland, Botswana, Malawi si Zambia, deci pot fi usor trecuti la capitolul „imigranti”.

L.Teodorescu

Abreu – nebun sau magician?

0

Unii spun despre el ca este nebun de-a binelea, altii cred ca este atins de magie. Sebastian „El loco” Abreu este omul care a calificat Uruguay in semifinalele Cupei Mondiale, dupa 40 de ani, cu o „scarita” la penalty-ul decisiv din meciul cu Ghana. Acum, dupa suspendarea lui Suarez, eliminat in „sferturi”, „Nebunul” are o sansa uriasa de a fi titularizat si de a intra in istorie. Fotbalistul in virsta de 33 de ani a evoluat in cariera de profesionist la 17 echipe, din sapte tari diferite. Doar patru cluburi sint insa din afara Americii de Sud si Centrale: Deportivo La Coruna, Beitar Ierusalim, Real Sociedad si Aris Salonik. A marcat 305 goluri, dintre care 26 pentru echipa nationala, fiind cel mai prolific fotbalist din toti cei 736 prezenti la turneul final din Africa de Sud. „Mintea joaca un rol imens. Trebuie sa fii pozitiv in orice situatie te-ai afla pe teren”, a declarat Abreu inaintea meciului din semifinale, cu Olanda.

Sneijder face nunta cu Yolanthe dupa Mondial

0

Vara de foc pentru mijlocasul olandez al lui Inter Milano. Dupa un sezon excelent cu echipa de club, Wesley Sneijder a ajuns cu nationala in semifinalele Cupei Mondiale. Iar la sase zile dupa finala, pe 17 iulie, fotbalistul va face nunta cu Yolanthe Cabau van Kasbergen. Cei doi s-au casatorit civil pe 7 aprilie, in Olanda, iar acum vor „incheia socotelile” la Castelul Monastero, situat in Toscana, in apropiere de Siena.

Sneijder a mai fost casatorit o data, cu Ramona Streekstra, intre 2005 si 2009. Cei doi au un baietel, Jessey, de patru ani. La divort, Ramona s-a ales cu sase milioane de euro.

*Wesley Sneijder-Cabau*

Fotbalistul se vede cu Yolanthe din vara anului 2009, dupa ce aceasta a incheiat relatia de doi ani cu Jan Smit, un cintaret olandez de muzica pop. Inainte de Yolanthe, tabloidele au speculat pe seama unei relatii pe care Sneijder ar fi avut-o cu jucatoarea de tenis Daniela Hantuchova. Yolanthe Cabau s-a nascut la Ibiza, fiind fiica lui Xavier Cabau, unul dintre cei mai bogati afaceristi din insula spaniola, care a fost gasit mort, in propria-i casa, in 2007. Yolanthe a cistigat de doua ori titlul de cea mai sexy femeie din Olanda, si are patru frati si opt surori. Ea i-a cerut fotbalistului ca dupa nunta sa ia si numele de familie mostenit de la tata (pe mama sa o cheama Richarda van Kasbergen), astfel incit acesta sa devina Sneijder-Cabau.

Paris Hilton, dupa ce a fost interogata de politia din Port Elizabeth: „E misto in Africa de Sud!”

0

Mostenitoarea lantului hotelier Hilton a povestit experienta prin care a trecut la meciul Brazilia – Olanda, disputat pe arena „Nelson Mandela Bay” din Port Elizabeth, cind a ajuns la politie sub acuzatia de posesie de marijuana. „N-am avut nimic de-a face cu asta… sint doar zvonuri. N-am fost acuzata sau arestata, pentru ca eu n-am facut nimic. Am colaborat cu politia in cadrul anchetei si am raspuns la intrebari. Toata lumea s-a comportat foarte frumos. E misto in Africa de Sud!”, a scris Paris Hilton pe contul sau de Twitter. Un reprezentat al vedetei a anuntat oficial ca „acest caz a fost inchis de politie, iar Paris nu va fi acuzata de nimic. Autoritatile si-au cerut scuze, deoarece Paris nu a avut nimic de-a face cu acest incident”.

Brazilienii sint intr-o Dunga: il vor selectioner pe Leonardo, care a distrus AC Milan

0

Confederatia Braziliana de Fotbal a anuntat oficial concedierea staff-ului tehnic al echipei nationale, in frunte cu selectionerul Carlos Dunga. Noua conducere a „seleçao” va fi anuntata pina la finalul lunii. Potrivit presei, favorit este Luiz Felipe Scolari, fostul antrenor al Portugaliei, tehnicianul care a adus ultimul titlu mondial pentru Brazilia, in 2002. Pe lista federalilor se mai afla si Leonardo, experimentul catastrofa facut de Berlusconi la Ac Milan. Alte nume vehiculate sint: Mano Menezes (Corinthians), Muricy Ramalho (Fluminense) si Ricardo Gomes (Sao Paolo). Ultimul este o mai veche cunostinta a Stelei. In 1997, pe cind antrena PSG, Gomes a eliminat Steaua din preliminariile Ligii Campionilor, 0-3 la Bucuresti si 5-0 la Paris.

Laurentiu Teodorescu